limba este tezaurul cel mai pretios pe care il mostenesc copii de la parinti

Ca si voi ceilalti care ati raspuns si aveti copii, acelasi subiect a fost abordat si la mine-n familie. Mama rusoaica, eu roman, vorbim in engleza. Decizia a trebuit luata, sa vorbim cu a mica fiecare in limba noastra? Sau in engleza. Rezultatul, care nu a iesit exact cum am planuit, a fost dupa cum urmeaza. Unii dintre voi stiti cum e sa ai copii mici. Mai ales cind nu ai pe nimeni (familie sa te ajute), si unul dintre parinti trebuie s-aduca "malaieti in calcaieti" acasa. Pai numai atita energie (fizica si psihologica) ai. Si cind esti obosit, si ne-dormit, idealurile incep sa devina numere cu prioritati, si-o dai pe ce limba vine mai usor. Pentru fiecare limba aia e diferita. La noi a fost engleza. De-acum incolo, ca a mica a trecut de 2 1/2 si devine mai usor de intretinut, o sa facem un nou efort de a o invata o alta limba. Eu fiind cu lucrul, ma indoiesc ca o sa fac mare diferenta cu stropul meu romanesc in oceanul de alte limbi. Dar ce e mai important e -- parerea mea -- sa-ti inveti copilul acea limba care crezi tu (si realistic poti) ca e bine s-o faci. Apropo, celor care leaga limba romana de identitatea romana, eu cred ca nu este necesar. Daca copilul invata (cu adevarat invata) istorie si alte lucruri bune despre Romania si ce inseamna sa fii roman, poate ca limba nu e asa importanta. Un alt aspect este ca de pe la 13-14-15 ani, copilul poate sa ia decizia sa invete romaneste (nepotul meu e exemplu care n-a vrut sa vorbeasca intre 5 si 16 ani romaneste). Nu e tirziu deloc. Si-atunic de ce sa ma strofoc atit cu un lucru inesential? Poate ca mai esential ar fi: ce limba sa-i invatam pe copii, in afara de romana si limba autohtona? Lb. romana o pot invata oricind si mai usor de la parinte. Dar o alta limba straina (care parintii nu o vorbesc) are o decizie atasata de ea care cred ca e mai importanta pentru ca incepind de mic exista o sansa mai mare de a o invata (prin a fi inscris la o scoala unde se preda in limba aia). Eu spun astea presupunind ca toti aici am fi de acord ca o limba in plus nu poate avea decit avantaje.

As vrea sa adresez (in avans) comentariilor celor viteji care vor spune ca "nu conteaza cit de obosit, trebuie sa depui efortul sa-ti inveti copii limba 'cutare'". Raspunsul meu va fi "fiecare cum poate." Nu toti avem acelasi nivel de energie, patriotism, lipsa sau supra-doza de identitate nationala, timp, si aceeasi lista de prioritati. E o decizie tot atit de personala ce limba se vorbeste in familie cit este cea care se vorbeste in dormitor :) Ce ma deranjeaza este atitudinea unora de a-ti judeca aceste decizii, de parca ai fi comis o crima. Un exemplu absurd: daca parintii sint muti? Trebuie sa-i invete pe copii sa nu foloseasca vorbitul pentru comunicare ca sa stie cum e sa fii mut?

As vrea sa adaug ca eu sint foarte convins ca cu cit mai multe limbi poti vorbi, cu atit mai bine.

Numai bine,
Relu

Tare mi-as dori chiar sa-mi cante cieneva ca sa pot adormi. Altfel vezi ce fac, imi stric somnul si indata vine dimineata, ma trezesc la 5 am si lucrez pana pe la 6 seara... Sa te tii veselie.

Ai dreptate, generalizarea mea de mai inainte poate da nastere la interpretari gresite. Daca mai sunt printre cafegii persoane ce se simt cumva vizate sau lezate in mod direct/indirect, le cer iertare anticipat, n-am voit sa dau o tenta negativa asupra stilului lor de viata din diaspora. Si sa stii ca aceeasi repulsie am incercat-o la randul meu cand in scolile noastre "laice" unii profesori si diriginti strangeau bani de la elevi ca sa faca serbarile vrajitoarelor (halloween) si alte bazaconii din astea. Ma strangea in spate cand auzeam ca pe de o parte profesorii de religie incercau cu umilinta caracteristica sa-i fereasca pe copii de asa experiente negative, iar pe cealalta parte venea consiliul profesoral si IMPUNEA decizia de a se sustine aceste actiuni. In cateva cazuri izolate alegerea copiilor (si a parintilor) a fost de a nu face aceste ciudatenii. Pana la urma ramane insa o problema: aceea a ispitei. Niste copii fara prea mult discernamant asupra faptelor lor se lasa usor tentati de tot felul de chestii din astea noi- ca o fac din joaca sau din altceva nu mai are importanta. Ajunge ca trec in cealalta extrema.

Poate ai dreptate in ce priveste o suma de romani pe care-i cunosti tu. Dealtfel mai cunosc si eu din astia. Insa procentul lor este infim fata de al celorlalti care pur si simplu isi reneaga obarsia crestina si renunta la multe din datinile stramosesti. Este inerent, cred, asa cum e si cu invatarea limbii. Ca doar n-o sa invete strainii de la noi, e mai usor sa ne lasam noi invatati fiindca, nu-i asa, noi suntem venetici in tara lor si ca sa ne putem acomoda mai usor trebuie sa facem anumite compromisuri...

HAi ca iar ma pun pe "posturi lungi", vorba lui Adrian. Iti doresc...sa ai o voce cat mai suava si te rog sa-mi canti ceva ce stiu mai bine: "A venit aseara mama". Nu-i tocmai vesela dar parca tare mi-ar prinde bine sa mai vina mama pe la mine... Numai ca nu mai poate, sunt prea departe. Si orice as face nu pot uita ce-am lasat acasa, iar cei de acasa nu pot uita ce le-am facut.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

belle, in general tinerii "prind" mult mai bine limba de adoptiune pentru ca au o viata sociala mult mai "integrata" decat parintii lor (colegi, profesori, studii).
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"

Da' cu limba romana ce ai? Nu ea ti-a furat mostenirea ! " Parintii pot face ce vor"nu "ce vrea".
Si oricum rolul testamentului este tocmai de a imparti mostenirea altfel decat prevede legea.

Ok, hai sa iti explic cum gandesc eu subiectul acesta.

Am zis asa: "Vorbim de continutul latent al inocentei si de continutul manifest, tot al ei, desigur. "

Cand spun de continutul latent al inocentei ma gandesc la ceea ce exista inauntrul nostru, dar nu stim exact cum si in ce fel este. Stim ca e, o simtim, da nu putem zice cu siguranta ce-i.

Cand spun continutul manifest al inocentei ma refer la forma in care ea se manifesta in exterior, prin comportamentul si actiunile noastre. Facem, simtim, traim, dar nu putem defini concret trairea asta...nu poti spune despre tine "vai ce inocent am privit acel fluture". :)

"Ce am eu in sacosa, stiu, si pastrez sau utilizez dupa cum ma duce capu si-mi sopteste inima.
Ce vezi tu ca fac si zic si ma comport eu, depinde in aceeasi masura si de ce dau eu, dar si de ce stii tu sa primesti. "

Astfel, prin insasi manifestarea ei, inocenta exista si va fi privita si evidentiata doar de catre ceilalti. Asta in primele ei faze. Dupa ce altcineva atesta existenta inocentei tale, ti-o asumi si incepi sa o recunosti si la interior si la exterior.

Buuuun. Acum, cand ea se manifesta in comportamentul nostru, are sanse sa fie receptionata ca atare, si lumea sa te perceapa ca fiind inocent, sau are sanse sa fie interpretata gresit, si lumea sa te creada...prost. Insa aici schema se complica si are multe variabile de care trebuie sa tinem cont. Cel mai simplu grafic e ala al structurii de comunicare, clasic. Unde ai :

--------- canal comunicare
emitator ----------------------> receptor
---------- cod, mesaj

De aici firul se despica in 14. :)))

"Asa ca, inocenta e nu numai ceva subiectiv, cat si ceva intim. Si depinde cum o aratam (daca o facem) si la fel de bine depinde daca ea poate fi vazuta , receptionata, inregistrata de ceilalti. "

Ideea e ca fiecare are doza lui de inocenta si ea se manifesta in diferite feluri si forme. Repet, nu cred ca ne pierdem vreodata inocenta. Dar cred ca unii oameni o neglijeaza pana la negare, iar altii se dau peste cap sa scape de ea. Cred insa ca in cei mai multi dintre noi ramane acolo, bine pastrata, ca un lucru de pret care este, si folosita cu masura, ca un parfum scump si pretios. Sau ca bijuteria mostenita in familie pe care n-o porti decat la evenimente speciale.

A face lucrul asta, a-ti proteja inocenta, nu mi se pare o actiune de ne-asumare a sinelui. Nu confunda negarea sinelui cu protejarea lui. ;)

dr. Nechit Vinereanu (SUA) 16 iulie, 2002


Tue, 16 Jul 2002 03:46:46 EDT

...In legatura su caracterele scrierii din Codex pot sa comunic urmatoarele: eu am studiat ceva sanscrita, chiar ceva ebraica, ceva limba greaca,slava veche si ma descurc in astfel de semne si caractere nelatine. Parerea mea este ca acest Codex Rohonczy foloseste si unele semne care se aseamana cu caracterele scrierii in care a fost scrisa Biblia.Se spune ca aceste caractere sunt luate din scrierea feniciana.

In scrierea ebraica, vocalele sunt puse nu alaturea de consoane,ci
sub consoane sau deasupra consoanelor,cum punem noi,de exemplu,caciula
lui a sau i, sau sedila sub t,ca sa-l facem ts,sau sub s , ca sa-l facem sa se
pronunte ca in conjunctia si, sau ca in substantivul scoala. Textul Rohonczi
foloseste astfel de smne "diacritice",.daca le-am putea numi asa, pentru a
indica silabele.

La randul meu,eu am putut singur descifra aceasta scriere si am observat
ca Doamna Enachiuc in mod aproximativ corect a transcris caracterele origi-
nale ale textului in caractere latine, ceea ce este un mare merit al Doamnei
Enachiuc. Eu de asemenea ma descurc in a citi in vreo 15 limbi straine,
printre care rusa, polona, slava veche, maghiara, germana, franceza, engleza,
latina, greaca veche, italiana, spaniola, si am constatat ca nu am
gasit aproape deloc cuvinte care macar sa semene pe departe cu vreuna
dintre limbile citate mai sus. Consider, deci, ca limba in care a fost scris Codex Rohonczy este o limba foarte deosebita de limbile europene.

Ma indoiesc ca textul acestui Codex ar fi o insirare fantezista de grupuri de
sunete, fara nici un inteles, asezate sub forma de cuvinte. Se pare ca
acele grupe de caractere sunt cuvinte reale dintr'o limba necunoscuta, greu
accesibila cunostintelor noastre, a celor educati in cultura europeana.

In legatura cu arhitectura bisericilor desenate in miniaturi, cred ca
interpretarea Dv. este cat se poate de aproape de adevar. Mai trebuie sa
tinem seama ca religia lui Zamolxis, cat si alte religii precrestine au dainuit
pana prin secolele XV si XVI. Lituanienii, mi se pare, au inceput sa se
crestineze prin secolul XV, iar in actuala Cehie sau Slovacie, care in secolul
XV apartinea de Imperiul Habsburgic, niste romani de acolo au fost condamnati la galere pe viata de autoritatile austriace pentru ca se inchinau inca lui Zamolxis! Se gasesc documente istorice in legatura cu aceasta intamplare.

Deci este de inteles ca aceste miniaturi contin foarte multe simboluri ale
unei religii precrestine. Ramane de vazut cat de corect am inteles noi si
daca aceste miniaturi contin si simboluri crestine. Parerea mea este ca
miniaturile acestea contin foarte putine, sau deloc, simboluri crestine. Este
chiar posibil ca unele simboluri religioase precrestine sa semene cu cele
crestine si sa ne induca in confuzie.

Avand la indemana acest pretios document, in care caracterele
originale ale textului sunt fotografiate cat se poate de clar, oamenii
de stiinta din zilele noastre, atat romani cat si cei apartinand popoarelor
care locuiesc in jurul nostru, vor avea un bun prilej sa afle in ce limba a
a fost scris acest tezaur inestimabil, care intr'adevar nu este nici
cronica, nici vreo istorie, ci poate fi vreun poem sau vreo carte de cult
al unei religii precrestine.

Eu consider ca transcrierea caracterelor Codexului in caractere latine este aproximativ corecta, dar traducerea se pare ca este departe de a fi reala si dupa textul original. Pentru a intelege sensul cuvintelor acestei limbi, cred ca imaginile, simbolurile si catacterele de pe miniaturi ne pot fi de mare folos. Aici este punctul de la care putem incepe sa intelegem misterioasa limba in care a fost scris Codex Rohonczy.

http://www.dr-savescu.com/codex/

Aceasta necesitate este artificiala, ca si globalizarea, care este o reformulare a internationalismului propovaduit de comunism.
Fiecare limba este necesara, (chiar si fiecare dialect este justificat prin insasi existenta sa), deoarece limbile popoarelor sunt punti de legatura între generatii. Ele sunt adevarate tezaure de informatie, de mesaje ancestrale. Renuntarea (fortata) la propria limba în favoarea unei limbi adoptive seamana cu o mutilare, cu o diminuare a personalitatii.
Orice limba impusa, (fie ca e vorba de rusa impusa cândva - nu cea a lui Puskin sau a lui Dostoievski, ci cea care simboliza comunismul, cu limbaju-i specific - fie ca e vorba de o alta limba), se resimte ca o siluire. Internationalizarea în sensul homogenizarii, globalizarea fortata, care nu tine cont de devenirea fireasca a natiunilor este una dintre cele mai sumbre perspective ale omenirii.
Interesul pentru alte limbi, daca vine de la sine, este însa cu totul altceva. El vine dintr-o cautare, cautarea de a întelege si de a se face înteles, si nu în ultimul rând înseamna si dorinta de a afla mai multe despre propria limba, prin comparatie. Dar repet, acest lucru este benefic doar daca vine din propriul interes, ca de altfel tot ce este experimentat în viata, din dorinta de a cunoaste, si nicidecum prin decretarea de catre cei care-si iau aceasta putere.

.....in luna mai, anul acesta se va naste fie-mea.
Parea mea...o limba e un tezaur, fie ca se trateaza de limba romana , engleza, franceza sau care alta preferati voi.
Daca voi invata fiicei mele limba romana?
CU SIGURANTA DA
...ce tata as fi daca nu i-as face cadou puterea de a intelege Eminescu, Blaga, Cosbuc, Ion Creanga etc
poti trai unde vrei...inima ta e ca acasa.

Norvegiana este o limba in care cuvintele se citesc asa cum se pronunta (am utat termenul exact), la fel ca si Romana?

(limba literala?)

Nu "limba literala", ci "fonetica"!

erata: pardon, dor in limba romana vine din latinescul dolus, si nu cum am spus din greseala dolor. Daca tine bine minte, trecind cam 30 de ani de cind am invata latineste la liceu, este vorba de dolus - doloris. Scuze, cititori !

"Adica limba mea-i si a ta " zici tu ,aaaaa....asta explica de ce o amesteci tu putin cu expresii de engleza ?
Istoria noastra ne-o stim cu totii,frustratiile la fel desi uitam cine ne-a facut rau timp de 50 de ani de ciuma rosie si cind mergem la urne ii votam in prostie, dar ne mindrim cu Stefan cel Mare ,Mihai Viteazul si Balcescu...si in continuare criticam pe altii care au facut mai bine ca noi!
Iar cind avem timp de relaxare ii ascultam tot pe Queen sau Rollig Stones si ne tot roade pe noi ca Freddy a fost "poponar" uitind ca muzica lui a descretit frunti intunecate si cenzurate si a facut fericita o generatie intreaga. Miezul ca miezul dar ce te faci cind toleranta-i ioc ?????

in Italia (stiam de Piemont) exista un dialect ce seamana cu lb. romana. Acelasi lucru se intimpla in sudul Italiei: asezari unde locuitorii vorbesc ceva f. asemanator cu lb. romana

Am avut un coleg din Bari cu care ne "batem in limbi" si ca sa-mi arata ca nu-ntzeleg eu chiar asa de bine italiana a inceput sa-mi vorbeasca in dialect. Culmea , ptr. mine era chiar limba noastra.

In Italia -zic gurile rele- sint peste 1600 de dialecte. Am citit teoria( incet ,incet am inceput sa-i dau dreptate...desi multi "eruditi"se uita cu mila la mine...) ca de fapt lb, tracica(latina vulgara si ca atare limba rominilor) este mama tutu"lor" limbior romanice.

PS am aparut cam tirziu aici dar poate ma mai "prinde " cineva

Nu sunt rau intentionata insa chiar nu pot sa inteleg cum este posibil sa uiti sa vorbesti romaneste indiferent cat de multi ani au trecut departe de Romania? De mai bine de 5 ani vorbesc in limba greaca acasa si cu familia sotului meu....se intampla uneori sa gandesc in limba greaca dar atat....romaneste am ocazia doar pe internet sa comunic si nu mi s-a intamplat vreodata sa uit vreun cuvant romanesc sau sa nu gasesc modalitatea de a ma exprima exact potrivit situatiei respective....
Am momente cand ma satur sa vorbesc in alte limbi decat cea materna...

Numai bine, Monica.

O limba straina nu strica zic unii.
A invata limba romana de la parintii vorbitori de limba romana este important in primul rand ca exercitiu, nu neaparat ca utilitate a limbii romane in occident. Este un exercitiu facut cu cineva(parintele) care vorbeste perfect limba romana iar asimilarea altor limbi apoi este mult mai usoara. Apoi orice limba este purtatoare de cultura iar limba romana este un exemplu extrem de interesant de limba care la un moment dat s-a rupt de origine si a evoluat intr-un context interesant(slav). Nu sunt deloc poet dar eu o compar cu Australia care are specii de plante si animale unice datorita izolarii.
Asa ca eu recomand tuturor sa forteze putin copiii sa vorbeasca si romana caci nu au decat de castigat.

Noi sintem cuplu roman-roman si am avut o perioada in care ne pasa mai putin daca vorbesc sau nu romaneste bine.
Dar amindoi au fost in Romania, in perioade diferite si singuri.
S-au intors foarte fluenti si cu o noua siguranta a entitatii lor.

Cel putin Mircea, cel mic, plecat la 2 ani din Romania in Africa de sud, credea ca e sud african. Ne-am mutat de 4 ani in SUA si in prima zi de scoala dupa vizita in Romania, s-a nimerit sa aiba o profesoara romanca, care l-a intrebat de fata cu toti ceilalti copii :"Are you romanian ?".A raspuns pentru prima data foarte mindru "Yes".
Sint chestii pe care le prind singuri si au mai mare influenta decit batindu-i la cap si plictisindu-i cu chestii in care ei nu cred sau nu le inteleg. Sigur, e foarte bine sa invete limba tarii de unde au venit. Si ea le poate folosi mai tirziu, ca si celelalte limbi. invatate.

Parca se hotarise ca tot ce se scie pe Luneta se va scrie strict in limba romana, ca sa fie cit mai accesibil tuturor, nu-i asa admin?

> Limba germana este simpla.

O persoana cunoscatoare a limbii latine, si obisnuita cu declinarile, o invata fara mari dificultati. Acest lucru,de altfel, este mentionat de profesorii de germana la inceputul fiecarui ciclu de studii. Apoi se incepe cu studiul unor der, die, das, den, des, dem etc.
> > si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica dezarmanta.

>Ca sa ilustram ceea ce tocmai am afirmat, sa luam un exemplu practic. Pentru inceput, cumparati Cartea de Limba Germana. Este un volum minunat, cu coperti cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile Hotentotilor (auf Deutsch : Hottentotten).
In carte se povesteste cum cangurii (Beutelratten) sunt prinsi si inchisi in custi (Kotter), acoperite cu o tesatura (Lattengitter) care sa-i fereasca de ploi.
> > Aceste custi se numesc in germana "custi acoperite cu pinza" (
> > Lattengitterkotter) si atunci cind contin un cangur, ele sunt numite
> > Lattengitterkotterbeutelratten. Intr-o zi Hotentotii au arestat un
>asasin
> > (Attentater), acuzat ca ar fi omorit o mama (Mutter) Hotentota
> > (Hottentottenmutter), avind un fiu cam prostut si bilbiit
>(Stottertrottel).
> > O astfel de femeie se numeste in germana
>Hottentottenstottertrottelmutter
> > iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater.
>Potera
> > captureaza asasinul si il inchide provizoriu intr-o cusca pentru
>canguri
> > (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadeaza. Imediat, toti
>
> > pleaca in cautarea fugarului, si deodata, un razboinic Hotentot se
>intoarce
> > strigind: - Am prins asasinul (Attentater)! - Da? care?, intreaba
>seful de
> > trib. - Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, raspunde
>razboinicul. -
> > Cum adica, asasinul din cusca de canguri acoperita cu pinza? intreaba
>seful
> > Hotentotilor. - Pai, -raspunde bastinasul- pe
> > Hottentottenstottertrottelmutterattentater. (Asasinul mamei hotentote
>a
> > copilului prostut si bilbiit). - A, asa, da! raspune seful
>Hotentotilor.
> > Puteai sa zici de la inceput ca l-ai prins pe:
> > Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotter-beut
>elrattenattentater.
> > Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla. Trebuie sa aveti
>doar un
> > pic de bunavointa...

> > P.S. acesta nu e cel mai lung substantiv din limba germana, exista unele de lungime 90 litere.

http://www.romanianvoice.com/poezii/index.html

Sper sa fie de ajutor pt. toti cei interesati care iubesc poezia romaneasca dar nu o pot citi in limba romana...Sunt la dispozitie poezii romanesti traduse in 4 limbi.

Mada.

PS: Sper sa ajunga mesajul acesta la voi, adica sa fie publicat...

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?