livada prinde viata

pentru Dinisor
Am intilnit subiectul tau care este foarte interesant,dar si mai interesant este ca nimeni nu are ceva de comentat...Citind mi-am dat seama ca desi toti ne punem aceleasi intrebari,sa vorbim despre acest subiect nu ni se pare prea usor.Gasesc ca este un semn bun,de evolutie a noastra a tuturor,caci sa fi fost pus in discutie acum citeva zeci de ani,toata lumea ar fi gasit cool sa discute pe acesta tema.Probabil,cu cit stim mai mult ,cu atit avem mai putin de zis.
Totusi,as vrea sa -ti impartasesc parerea mea,si anume ca sint convinsa ca drumul nostru,sau cel putin al multora dintre noi ,a fost lung, insa dupa cum specifica in biblie, si eu simt ca se apropie de un capat,care bineinteles e un inceput,in sensul ca parca tot ce traim dintotdeauna este pentru a prinde viata(sau a muri,aici e paradoxul)Imi pare ca multi sint cei care inca din aceasta viata se trezesc,ceea ce nu mai face necesara trecerea in tr-o urmatoarea.Parca ne-am nascut ca sa murim putin cite putin in fiecare zi pina la cea finala,murind astfel imaginea care o avem despre noi,facind asa posibila renasterea noastra a ceea ce sintem cu adevarat.Dovezi,cine mai vrea in ziua de azi,dupa cum ai spus si tu,ajunge numai un deja-vu,si, daca analizezi cu atentie,si nu treci peste ca si cind ar fi ceva neinsemnat,vei intelege..

impreuna sintem doar unul

Hai sa tragem un fum, mi-a zis Bobdylán. Are Buru ceva. Nu-l cunosteam atunci pe Buru. Il mai vazusem de cateva ori, dar abia daca schimbasem cateva cuvinte. Cand am aparut cu Bobdylán langa orarul studentilor straini din anul pregatitor: arabi, greci, albanezi si basarabeni, langa Buru era si Fane Babanu. Fumezi, m-a intrebat Buru. Da. Am mers dupa facultate, alaturi de foisorul din spate si am fumat doua tigari. Deja incepusem sa ne intelegem bine. Altfel ne-am fi gruzit, si ar fi iesit un rahat din toata treaba asta. Mergem la cursuri, Bobdyláne? Sigur, in Pub.

Pe drum discutam cu Buru despre palma imaginara ce urca pe ceafa, parca te mangaie, desi e rece. Cum culorile incep sa fie vii, cum o parte a creierului amorteste si alta prinde viata. Ti-a placut, m-a intrebat Buru, nu a fost asa de slaba? A fost misto, i-am raspuns. In Music Pub am comandat toti cola, doar Fane Babanu bere, parca, zicea ca nu da bani el pe tot felul de sucuri. Niste studenti obositi de scoala care au terminat orele. Asa trebuie sa fi aratat. Priveam fascinati pozele de pe zidurile pubului, desi le mai vazusem de atatea ori: jazzisti negri, tarani, case, castele, figuri ciudate. Incepusem sa descoperim in poze alte poze, fiecare cu versiunea sa, de ziceai ca acele poze e o imensa papusa ruseasca in care incap o gramada de papusi.

Fane Babanu era tacut, asculta muzica si privea peretii. Bobdylán zicea ca nu are nimic si incerca sa-l gruzeasca pe Fane. Lasa-ma in pace, ba, asa imi place mie cand fumez, nu am halucinatii, nu rad prea mult, dar mi-e bine, foarte bine, e un fel de moleseala foarte placuta, prind gustul starii. Am pus brusc mana pe piciorul lui Bobdylán si el a sarit ca ars, nu te-a luat? - de ce sari atunci? Toti radeam, chiar si Bobdylán, care continua sa se jure ca nu are nimic si sa priveasca banuitor la toti care treceau pe langa noi.

Buru isi puse casca si asculta o caseta de-a lui. Parea dus departe, fara nici o dorinta de intoarcere. Din cand in cand ridica capul si ne zambea. Il mai speriam din cand in cand pe Bobdylán spre hazul tuturor.

Eu ma gandeam la dragostea mea, la literatura, de fapt in capul meu atunci era literatura, la muzica foarte faina ce era in pub. Nu vroiam sa plec nicaieri, nu vroiam sa ma intorc nicaieri. Acelasi lucru probabil simteau si baietii, fiecare cufundat in linistea, visele lui. Simteam cum o rana mare incurabila s-a cicatrizat, a trecut, a amortit, dar mai simteam acum cicatricea si stiam ca nu poate dura mult, ca imediat pielea va plesni, va aparea iarasi sange, durere. Atat.

Eram fiecare in gaoacea lui. Un inceput. Mai tarziu aveam sa ne largim gaoacele, sa incapem toti, dar deocamdata asa a fost. Nu ne cunosteam suficient de bine pentru a lasa halucinatiile sa circule libere. Chelneritele treceau pe langa noi ca prin filmele lui Tarantino. Pletosi, concerte, fum de tigara fac din acest Pub, un refugiu ideal, un loc unde te doare in cot de toate si de toti, un paradis al ingerilor decazuti, ce tot spun? Un loc ideal pentru narcomani. Asta am vrut sa spun. Nu pot suporta alcoolicii, dar aici, desi sunt multi beti, e bine. Te simti ca acasa, drogat in ultimul hal, la televizor. Incepe Patru camere. Mai tragi un fum, te simti O.K., mori de ras, desi, sinceri sa fim, nu-ti vei aminti maine nimic, absolut nimic. Dar asa e mai bine . Il vei mai privi o data, apoi inca o data, inca… inca… inca… Memoria e un starv, o vaca nebuna in agonie ce te scutura, te loveste de pereti. Mori, vaca! Sa facem acelasi lucru de o mie, un miliard de ori, daca ne place. Mai trag un fum si o iau de la capat. Un tunel intunecos, eu cu masina circul prin el. Din tunel vad doar peretii luminati de aproape de farurile masinii mele. Viteza, bucurie, culoare. Ce-mi trebuie altceva? Doar masina sa nu se opreasca niciodata. Sa intru si sa intru in acest tunel intunecat al mintii mele cu masina si sa fac lumina. In a cata zi a fost lumina? Nu conteaza.

Bobdylán, Buru, Fane Babanu si eu la aceeasi masa. Se apropie Ted si ne intreaba: ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?


Crede si nu cerceta!...

"ce aparat / obiective ati folosit"

Pai in principiu merg pe Canon; un D60 si un G6; la D60, mai des folosesc un 70-200/4 si un 300/4; deci chestii relativ obisnuite.
Cind fotografiez, de obicei folosesc diafragmele optime ( sa zicem ca pe la 5,6 -8) si setez temperatura de culoare mai calda decit ora sau locul de fotografiat; si trag exclusiv pe format RAW.
Pe urma, in fata monitorului transform RAW-ul in JPG cu diverse programe, si mai umblu la histograma, la detalii, la cer, la lumini, la umbre... aproape niciodata nu las o imagine needitata, si transformarea poate sa fie substantiala... si fac mai multe editari ale aceleiasi imagini, asa cum dupa o schita unica un pictor poate face mai multe picturi foarte diferite...

Ar mai fi de notat timpul necesar ca imaginile sa se aseze.
Mai niciodata nu imi pot da seama daca ce am fotografiat poate sau nu sa ramina in portofoliu... trebuie sa treaca citeva luni, in care lucrarea are o viata incerta, pentru ca sa imi dau seama ce si cum sa fac pentru ca o editare sa scoata la lumina ce e de scos.
Pentru mine, o fotografie este ca un diamant nelucrat... prin editare se poate mult transforma imaginea, se poate omori sau poate sa prinda viata...

Draga RSI, sti de fapt cind am deschis acest subiect, m-am referit si la locurile ce nu mai exista, sau poate exista insa numai sub forma unei amintiri. De aceea... poti oare sa-ti aduci amint de aceste locuri si sa le readuci la viata pentru noi. De multe ori cind stau de vorba cu prietenii mei si ne amintim de anuminte evenimente si locuri ( care poate nu mai exista ) totul prinde viata, si pentru o secunda sau doua putem sa retraim acele momente pline de farmec care pot fi aduse la viata numai cu puterea imaginatie.
De aceea, cu ajutorul vostru, incerc macar pentru o secunda sa recreez si poate sa retraim acel minunat Bucuresti care exista in sufletul nostru.


Cu sinceritate,
Chriss

Cred ca odata ce am trecut printr-o perioada a vietii nostre, cu timpul acea perioada devine amintire si in general amintirile sint legate de evenimente care readuc la viata sentimente ce au fost uitate. Nu, nu cred ca blocurile de pe vremea comunistilor au sa vina la moda in secolul 22 dar cred ca oamenii au sa-si aduca aminte de acea periaoda cu un fel de nostalgie si parere de rau fiindca desi viata a fost grea totusi oamenii si-au triti viata lor, cu primi pasi ai copiilor, cu primul sarut, sau prima dragoste, sau primul nepot/nepoata, etc. Si atunci fericirea produsa de evenimentele ce au avut loc in acea perioada va prinde viata, iar amintirea blocurile asa cum erau ele au sa aduca de asemenea o nostalgie in sufletul nostru. Uite sa-ti dau un exemplu, eu dupa ce m-am casatorit am venit acasa cu sotul meu iubit si ce sa vezi, liftul nu mergea, asa ca am urcat pe jos noua etaje cu bratele pline de flori si cind sa punem toate florile in apa am vazut ca apa nu curge, asa ca sotul meu a lut galeti si sticle si s-a dus pe o strada venica de unde a adus apa pentru flori. Acum cind ma gindesc, simt o nostalgie in suflet fiindca acea amintire-mi trezeste sentimente minunate in suflet. Intelegi ce vreau sa zis? De aceea , eu cred, ca locurile devin conectate cu evenimente din viata noastra si ca atare cu trecerea timpului au sa produca o nostalgie pentru acele vremuri frumoase.

Mai intai de toate vreau sa salut pe toata lumea, deci '' salut toata lumea'' :P

Sufletul se hraneste non-stop atat cu bune cat si cu rele; ca daca nu ar fi alea rele, nu le-am mai pretui pe cele bune.

Iubirea ne alimenteaza sufletul (pozitiv vorbind), o fapt buna etc...lucruri care ne fac sa simtim multumire/fericire, si acestea sunt nenumarate si difera de la persoana la persoana.

"Delicatesele personale" ar fi: muzica,sa privesc stelele, sa ma trezesc dimineatza sa vad rasaritul si cum incepe orasul sa prinda viata pana in punctul de "fierbere", zambetul iubitei, sarbatorile in familie si prieteni (in special cele de iarna), o fapta buna, plimbari prin padure sau in preajma peisajelor spectaculoase .... si multe altele.

Dintre cele rele...pierderi, imposibilitatea de a face ceva, neajunsuri, etc...pe astea le stim cu totii :)

Uite ca prinde viata cafeneaua !!!

Ca vor ramane e foarte bine....cel putin, poate vor intelege altii!!!.
Nu am cu ce gresii,nu am gresit...a spune din cuvantul Domnului nu e o gresala!!!!!!!!!!!!!.
O gresala e pt. cine nu crede!
Nu stiu daca au fost si altii, dar vazand ca nimeni nu ia in seama,cuv. Lui Isus,ce rost ar mai avea oarecum sa raman....pt. cine???pt. ce???
Sa se stie ff bine, ca nu sunt un fanatic religios,nu sunt un sfant,nu sunt un provaduitor cum m-au luat altii la misto in general femeile, dar am ales o cale,....si am vazut ca merge...am vazut ca prinde viata,...are sens,nu trebui sa fi special casa asculti de cuvantul lui Dumnezeu.
Si inca ceva: sunt la fel de pacatos ca toti ceilalti!...dar diferenta este ca eu am ales o alta cale....si asta ma face diferit!!!
Nu spune scripturile: iata eu stau la usi si bat...cine va auzi cuvantul meu si va deschide ,voi intra le el, voi cina cu el, si el cu mine!

Cum le stii tu ca un om mare! :)
Intuiesc motivul pentru care pozitivul primeaza, stiu deasemenea ca sta in firea copiilor sa se imbufneze uneori fara motiv. Dar ajunge o barcutza dintr-o coaja de nuca, sau un fotoliu pufos in care povestile prind viata la umbra bonsaiului, ca sa rasara zambetul.
Un zambet e de-ajuns pentru azi, chiar daca aripile nefolosite se atrofiaza. No big deal, o gâscă in plus. Un zambet e intotdeauna de-ajuns pentru oricare azi.
Cladirile difera de statui, chiar daca ambele necesita o baza.
--------------------------------------------
Habar n-am sa fac un pronostic (sic!).

Cartea de capatai in ceea ce ma priveste, cea care mi-a marcat existenta cred ca este ABECEDARUL ! Prin ea am facut ulterior cunostinta cu nenumarate lumi, personaje, situatii, intamplari, informatii.

Urmatoarea a fost ARITMETICA, apoi un sir de carti datorita carora sunt ceea ce am devenit, toate legate de scoala si invatatura.

Carti mai fundamentale in marcarea existentei mele nu am intalnit.

Restul, functie de interese, dorinte, sentimente, senzatii, etc., m-au plimbat prin domenii formidabile, de la filozofie la stiinte exacte, de la fantastic la sentimental, de la solutii la punerea de intrebari.

Cum sa notific un autor fara sa-l mentionez pe altul ? Cred ca toate cartile (ce le-am terminat de citit) m-au marcat si au reprezentat ceva pentru mine. Chiar si cele cu continutul carora nu am fost de acord.

O carte este o lume. In fiecare zi prind viata cateva mii, daca nu mai multe, lumi. Ne-ar trebui un timp pe care nu-l avem in aceasta viata, doar pentru a lua cunostinta de toate cartile ca apar in lume. Deabea dupa aceea liberul nostru arbitru, subiectiv bineanteles, va "cladi" o ierarhie proprie aproape fiecarui din noi.

Nu am avut posibilitatea sa parcurg pana acum decat o infima parte din ceea ce este transmis prin scris. Dar asa cum se spune in competitiile sportive, importanta este participarea.

...tu faci lucrurile sa se intample! - mi s-a spus nu demult. pana atunci nici nu realizasem ca, defapt, asa e. ca tot ce fac, constientizand sau nu, fac pentru ca-mi urmez un vis, sau altul.
spun constientizand sau nu pentru ca uneori iau decizii sau fac chestii care stiu ca ma vor duce acolo unde vreau sa ajung, dar uneori mi s-a intamplat sa ma trezesc ca m-a adus viata unde am vrut sa fiu.
o singura data am actionat sub impulsul lui ce-am avut si ce-am pierdut. ziua aia am sa o regret toata viata. m-a costat multe semne de intrebare, regrete, temeri si reprosuri mie insami. dar am invatat din ea. a doua oara n-am sa mai fac asa, cu siguranta.
visurile insa, am sa continui sa mi le urmez. mi-am facut o lista, acum 11 ani. nu e lunga. are trei puncte. pana la aceasta ora doar unul din ele este in derulare. pentru celelalte doua mai am de muncit sa le creez conditii sa prinda viata.
sper sa am suficient timp...

M-am gindit destul de mult si voi cauta sa fiu foarte sincera si directa
nu pentru ca zici ca asa iti place tie , ci pentru ca asa ma simt mai bine.
Nu cred ca trebuie si nici ca este corect sa raportam o intimplare ca cea de la" Mister "unui viitor concurs.
Si asta ,tocmai pentru ca s-a demonstrat in cazul respectiv ca intotdeauna minciuna are picioare scurte.
Uite, eu am invatat un mare lucru in cafenea si anume ca adevarurile mele nu sint universal valabile asa cum nici
ceilalti nu au intotdeauna dreptate.
Si am mai invatat ca atunci cind vreau sa ma simt bine(eu pentru asta sint aici)trebuie sa ma pun de acord cu mine.Nu inseamna ca nu inteleg ,
inseamna doar ca suspiciunea permanenta
deregleaza in timp si caracterul si intuitia.In nici un caz nu inseamna ca
as putea aluneca pe partea cealalta
adica sa devin o salcie care doar asteapta vintul.
De fapt mai pe sleau ,decit pe sleau ,cum am spus-o( si sint convinsa ca ai inteles)cred ca orice initiativa
trebuie lasata sa prinda viata cu ideea ca va fi ceva deosebit si bun.
Si abea apoi daca pe parcurs vor fi semnale (timpul a demonstrat deja ca
cei din cafenea sint capabili sa vada aceste semnale) abea atunci ar trebui luata o atitudine.Si atunci pot fi luate si masuri in consecinta.

nici nu-mi trebuia s-o citesc toata, ca m-o catapultat de la primele patru versuri pe planeta ta unde doar tu stii sa deschizi usi si sa lasi neinsufletitele sa prinda viata.
ma inclin cat pot io, fizic vb.

mai, e cartaresciana. prea mult cartarescu, prea multe stradute cu frunze uscate, spre stadion, prea multe animale fantastice care prind viata pe caiet, pana si sunetul frazei e cartarescian. ramanea sa ne mai zici cum se vede orasul de la fereastra ta, de pe marele bulevard, in timp ce stai cu picioarele pe calorifer si te gandesti la dragos.

il iubesc pe cartarescu, dar... el e unul, primul, singurul (sau cel putin asa ar trebui sa ramana). nu pricep de ce toata lumea il copiaza actualmente.

zaraza

Zic si eu cum mi se pare in momentul asta.
In ce sens sa ne schimbam? Totul e sa vrem cu adevarat, restul vine de la sine.
Am vazut filmul documentar The Secret si legea atractiei se verifica in realitate. Iti orientezi mintea, gandurile spre ceva anume si atragi in viata ta acel ceva. Lucrurile de care esti convins prind viata. Am vazut "What the bleep, do we know" si incerc sa vad altfel lumea; putem iesi dintr-o realitate rigida si sa facem mai multe in viata, daca vrem cu adevarat. Este evident ca stiinta nu si-a spus ultimul cuvant. In schimb, crestinismul admite ca realitatea e mai complexa si mai greu de incadrat in normele rigide din trecut.
Ce este religia ortodoxa, o dogma sau o "oferta" a divinitatii pentru ca omul sa-si cunoasca indatoririle si sa stie cum sa aiba o viata frumoasa?

Hai ca m-ai provocat !
Tentant !
Uite..una mica ! ..de boboc incepator!

"cuvintele prind viata
pulsand prin trupu'm viu
ne duc in alta viata
ce nu ne apartin
din noaptea'ntunecata
a mai ramas un puls
al inimii ce bate
infiorata

al sufletului raspuns"

"cuvintele prind viata
pulsand prin trupu'm viu

Frumos scris,bravo,o sa-ti placa pe Cafenea sunt convinsa.

M-ar bucura sa nu-mi spui insula ,cei care s-au familiarizat cu mine imi spun (la dorinta mea_) buburuza,bubu,buburuz.
Si numai de bine sa auzim ,seara placuta.

ce-i grav... nu exista petitie impotriva homosexualilor si exista impotriva religiei. In Anglia in scoli cuvintele mama si tata sunt interzise... fiind inlocuite cu parinte. Si... totul curge pe un fond democratic. Ete fîîîs! de aici incolo prinde viata Nihilismul.

Morala sau etica este o problema atat individuala, cat si colectiva.

da. sunt deacord... insa aceasta morala/etica, nu are cum sa prinda radacini in placenta solitudinii... prinde viata in interactiunea cu semenii si nevoile sociale... mai sus mentionatele sunt piatra de temlie. ulterior, in singuratate prin aprofundare/meditatie se dezvolta.
Eu... ca singura fiinta in singuratatea mea, nu am cum sa cunosc etica... voi fi un teren sterp... practic inexistent... ca doar sunt singur in singuratatea mea. Cand apare cel putin o forma de viata langa mine aceasta impregneaza in mine samanta eticii.
ma repet... dupa impregnare... embrionul se dezvolta... si... cum ziceam mai sus solitudinea este un mediu propice...
mai bine de asa nush cum sa ma exprim pt o buna intelegere.

abia acuma am mai intrat pe aici.

un magazin in care jucariile parca prind viata; trei orfani si un unchi nebuno-genial; oare cine va scapa? :)