comentarii

locurile copilariei ce sunt repere modele universale pentru intelegerea lumii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Homo Strultus - de elevul la: 06/05/2009 20:01:35
(la: amalgam)
Nu am citit ce au scris ceilalti,pentrua a nu fi influentat.Deci:
1.Ce intelegi prin "univers adanc nederpt" si la ce te raportezi cand faci aceasta afirmatie?
2.Dece pui semnul egalitatii intre Dumnezeu(zei) si morala?Cei fara acest Dumnezeu (zei),sunt prin definitie imorali?Dece?
3.Cum poti aprecia binele fara a-l compara cu ceva(raul in situatia data)?
Deci nu Creatorul trebuie aruncat,ci cel ce nu-L intelege.
4.Atotputernicia omului nu poate deveni bunul plac,decat in lipsa moralei si justitiei,deci.....
5.Daca dreptatea umana,ca valoare absoluta (*sau relativa)este o mare tampenie,ce dreptate nu este o tampenie si cine poate face diferenta?
6Nu stiu ce intelegi prin umanitate,dar a elibera omul de umanitate,inseamna a-l aduce la animalitate.Este posibil intradevar,dar dece?
7.Care sunt limitele umanitatii si cine are dreptul sa le stabileasca?
8.Foametea poate fi starpita si poate chiar in viitorul nu prea indepartat.
9.Cine poate aprecia si pe ce criterii ca omul este o fiinta ticaloasa?Daca nu poate exista o morala a legii,atunci ce inseamna moralitate?
10.Cum se poate aprecia corectitudinea fara niste repere (deci legi)?Ce intelegi prin lasitate in acest context?
11.Haita lui alfa este mult superioara sclavului.Intr-o haita nu exista sclavi ci numai grade de subordonare.
12.Daca cei5 din Sodoma reprezinta pentru tine lauda umanitatii,inseamna ca haita este mult superioara.In haita nu exista incest,din considerente de obtinere a unor urmasi viabili si nu morale.
adina... - de monte_oro la: 14/07/2009 15:02:58
(la: Haiku de marti)
Cred ca adun eu neintelesuri... Cum nu poti tu sa-mi scrii poeziile, lasa-ma pe mine sa le man spre locuri cu verdeata odihnitoare sau spre aratari cuvantatoare catre lume. Sau... scrie-le tu pe ale tale. Dar e a doua oara cand te ”jeluiesti” dupa poezii ”de-ale mele”. Uita-te in spate... si vei vedea ca nu-s chiar departate in timp... Ultimele. Dar eu scriu... ceea ce imi vine sa scriu... cand imi vine sa scriu, nu cand ar placea altora sa citeasca...;)...
#462225 (raspuns la: #462215) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1brasovean - de cher la: 01/05/2010 21:07:22
(la: Regruparea javrelor )
Am citit undeva ca in Canada se cheltuie cam 1,5 miliarde pe an pentru criogenarea solului dupa mineritul cu cianura facut de aceste companii miniere care acolo nu mai au voie sa lucreze.Pare ca doar inghetul poate stopa infiltrarea cianurii in stratul de apa freatica. Sunt nebuni!
Cand aud reclama cu nu stiu cate apartamente sau nu stiu cate locuri de munca mi se face rau. Nu inteleg dece nu se inchide odata pentru totdeauna aceasta oferta, dece nu se refuza direct si total doar nu este ceva care sa poata fi acceptat.
iaca - de tuxedo la: 05/04/2011 08:40:13
(la: Ziua de azi , ca de obicei, fără evenimente)
lumeee,multam de pareri impartite sau cu radical.Picky ma facusi sa zambesc cu asta cu fetito, parol,vezi d-aia ma tin de copilarii d-astea...neserioase...

Crisixxx sau Giordi inteleg,
ce sa spun, eu mi-s un personaj cam ne-adaptat la asta, cum ii zice, lumea de adulti noah, mai cu puerilu' inainte asa,incetisor ca pe tricicleta pana invat, dar promit sa meditez la un text asa cu...weltanschauung satisfacator intelectual si fara bombonele Cip.special si cu dedicatie dar mai cetesc intai 'fo cateva mii de carti sa nu deazamagesc..
:)
pt ueit, cu urari de bine - de giocondel la: 30/11/2004 17:28:25
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Faptul ca doar afirmi ca este o inspiratie divina nu este suficient. Care sunt argumentele ca asta e realitatea?"

O dovada clara a inspiratiei divine sunt chiar scrierile esentiale ale marilor religii.majoritatea profetilor, erau oameni simpli fara educatie, si totusi au revelat mii si mii de versuri intr-un limbaj nu numai poetic dar deosebit de profund.

"Deocamdata cuantica ne spune ca anumite fenomene nu respecta o cauzalitate stricta. In afara de cazul in care poti demonstra ca fizicienii momentului se inseala trebuie sa accepti acest fapt."

NU sunt eu in masura sa spun daca se inseala sau nu, istoria a dovedit ca toti oamenii de stiinta ai tuturor vremurilor au avut limitarile lor, cu exceptia celor cativa ce isi depaseau vremurile prin intuitie sau inteligenta , cum vreti sa o numiti.dar simplul fapt ca oamenii de stiinta spun ca anumite fenomene nu respecta o cauzalitate stricta, tot ei demonstreaza faptul ca in orice haos exista o anume ordine, bine stabilita.totul in acest univers este interdependent.Imi pare ca felul in care negati fara drept de apel existenta lui Dumnezeu, pentru ca nu este demonstrat stiintific sau pentru ca nu Il percepeti cu cele 5 simturi, este simliar cu felul in care oamenii din trecut descurajau oamenii de stiinta in descoperitile lor: curentul electric nu il vedea nimeni si totusi a fost descoperit si demonstrat si stiintific iar cei ce radeau la ideea de atunci, s-au dovedit a fi doar ignoranti.

"O tripla contradictie. Hotaraste-te, cunosti atributele divinitatii, ii cunosti "adevarata natura" sau este imposibil de aflat?"

De fapt nu este nici o contradictie.pentru ca suntem oameni,cu limitari, si trebuie s a folosim un anume limbaj pentru a exprima convingeri stiintifice sau spirituale, am spus ca dumnezeu este imuabil si ne creat dar in acelais timp, faptul ca noi il numim sau explicam nu insemna ca ii reducem realitatea la ceva ce poate fi numit.realitatea divina nu este imposibil de aflat, ea se afla in Tot ce exista si in tot ceea ce nu exista inca sau nu ne este noua evident.Aceasta esenta se afla in mine, in dumneavoastra, in firul de iarba, in planetele indepartate si fiintele lor.Lumea creatiei este un Tot, asa cum organismul omului, desi este format din diferite membre si organe- ce nu sunt constiente unele de altele-, in final toate componentele sale nu prea pot functiona sau exista unele fara altele.

"S-au studiat stiintific astfel de fenomene (de pilda pretentiile de amintiri din viata anterioara in India), dar s-au gasit in toate cazurile explicatii "pamantesti" (franturi de amintiri din copilarie, coincidente, frauda, etc.). Daca stii de un astfel de caz documentat stiintific da-mi de veste."

Personal, nu cred in reincarnare.vorbeam despre lumea viselor, cand sufletul omului calatoreste in lumile spirituale, unde are acces la constiinta universala…de aceea am stiut cu mult timp inainte despre evenimente ce urmau sa sa intample mai tarziu.In cele mai mici detalii si amanunte.Si sunt multi oameni care au sclipiri de acest gen, in lumea viselor, cand sunt detasati de aceaste lume materiala.

MeSajul de baza al tuturor marilor religii si cai spirituale este :Iubirea,pacea si unitatea!

"Nu stiu care este mesajul de baza, dar vad rezultatele. Si comunismul era minunat in teorie. Totusi cred ca si in ceea ce priveste mesajul te inseli."

Nu cred ca ma insel de loc.Dumneavoastra ati studiat isotoria religiilor, ati citit Biblia, coranul, vedele,upanisadele,toate acele scrieri ce pretind a fi de inspiratie divina?mesajul este unul si acelasi.Si este trimis de Dumnezeu ca un dar catre umanitate, pentru A ne ajuta s a fim constienti de existenta altor lumi, spirituale.de aceea, desi mesagerii sai au venit in timpuri diferite, in locuri diferite, mesajul pe care l-au adus, desi mereu intr-o alta forma, intotdeauna are aceeasi esenta.

Te referi la inchizitie sau la talibani? Sau poate la Bush? Si cum ai dedus ca ateii nu pot avea astfel de calitati?

Am spus clar: cei ce practica o anume credinta.talibanii si inchizitia sunt extreme, denaturari,reactii egoiste si intunecate pe care oamenii le justifica porin prisma credintelor lor care ,de fapt, nu au nimic de a face cu Crimele comise de ei.Si unii atei au astfel de calitati, insa sunt mai putin motivati in a-si trai viata curat,pentru ca nu cred in transformare ,in evolutie, ce-au in gus si-m capusa.Dupa ei potopul.Un ateu, neaga existenta unei divinitati, iar majoritatea bazelor moralitatii sunt de natura spirituala.

-Iar cei care isi pierd si viata, din dragoste de Dumnezeu, sunt cei mai norocosi dintre noi

"Ai vorbit cu vreunul de ai aflat aceasta informatie?"

NU, dar dumneavostra ati vorbit cu vreunul si v-a spus ca a luat plasa??

"Toate religiile (si nu numai) au martirii lor. Asta nu dovedeste decat credinta sincera a lor, nu si faptul ca este o credinta adevarata."

adevarul este intotdeauna simplu si clar.Un om ce crede cu atata tarie incat isi jertfeste viata pentru cauza sa, mai mult ca sigur ca stie ce face decat ca nu stie.

-probabilitatea existentei lui Dumnezeu este de 100 la suta.

"Inseamna ca ai reusit sa demonstrezi matematic existenta lui Dumnezeu, primul om care reuseste asta. Poti detalia?"

De ce ar trebui matematica considerata alfa si omega tuturor lucrurilor.In fond si ea nu este bazata decat pe niste conventii, limitata chiar de om.NU un om a decis intr-o zi ca unu si cu unu fac doi??Eu ma indoiesc chiar de aceasta baza a matematici pentru ca mai de graba cred ca UNU si cu Unu fac tot UNU-apropos de Unitatea creatiei.

Cum ai demonstrat ca religia egiptenilor sau a grecilor e falsa?

Exact, nu vi se pare un pic ciudat ca mai toate popoarele lumii, din diferite monete istorice, aveau o credinta in Dumnezeu, sau ceva…? ca si stiinta este in continuua transformare, in conformitate cu evolutia nivelului de constiinta al omenirii.la momentul respectiv, credinta egiptenilor si a grecilor a avut sensul ei, insa a fost reinnoita de chiar dumnezeu, prin mesagerii sai, care au spus lumii ca desi Dumnezeu poate avea toate acele forme si atribute, el este totusi UNUL si unic.

"Unde ai gasit "Cuvantul lui Dumnezeu"?"

Am gasit cuvantul lui dumezeu in scrierile sfinte ale marilor religii.

Sigur, poti crede asta, dar te inseli. Crestinismul iti cere sa ai un singur Dumnezeu, sa nu ai idoli, etc. Hinduismul este exact pe dos. Daca Iisus este Calea nu poate fi si Mohamed.

De fapt eu constientizez faptul ca toti profetii au venit de la dumnezeu, ca au adus acelasi mesaj, accept scrierile lor sfinte ca fiind cuvantul divin si am o viziune superioara in ce priveste unitatea religiilor si a umanitatii, si vad cat de ridicola a fost si este lupta intre diferitele ramuri ale diferitelor credinte, si ca toate aceste denaturari de la adevarata esenta ,sunt create de oameni, de egourile lor si de setea de putere.Credinta Baha'i spune ca decat ca religia ta sa fie sursa de discoride, ura si dizunitate, mai bine ar fi sa nu ai nici o religie.

Este posibil ca Dumnezeu,daca exista, sa aprecieze atat permanentii cautatori, cat si pe cei care pur si simplu cred.Ideala este o moderatie intre cele doua.

"Cum ai ajuns la concluzia asta?"

Prin puterea ratiunii

”Un adevarat cautator se lasa condus de ratiune oriunde. Daca stii de la inceput ce vrei sa gasesti cautarea este un simulacru.”

A fi cautator dar nu a lasa puterea ratiunii sa te duca pe fagasuri PUR materialiste...a fi numai materialist negand porice altceva sau numai religios ,nagand tot restul, este dovada de limitare in viziune , fiind doar o extrema si toata lumea stie ca extremele sunt departe de orice adevar sau echilibru.

Ai statistici care sa arate ca cei ce urmeaza aceasta religie au un procent mai mare de vindecare?

Nu detin statistici in acest sens, insa ideea este ca baha’ii constientizeaza importanta stiintei si ca apeleaza la ea cu incredere.Un fapt curios, majoritatea baha’I lor pe care eu I-am intalnit fie erau deja ,fie au devenit dupa ce au cunoscut credinta baha’i,medici , asistenti medicali, oameni de stiinta.Pentru ca acestea sunt cele mai directe si recompensatoare cai de a servi umanitatea prin exercitarea unei profesii.

"tot in scrierile baha'i ni se spune ca in viitor... "

De ce crezi ca aceste scrieri sunt si adevarate?

Pentru ca le-am studiat cu atentie, timp de 6 ani inainte de a deveni baha’I. Dumneavoastra de ce credeti ca nu sunt?

Toate cele bune!
#30216 (raspuns la: #30163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu eram timida in copilarie. - de zaraza la: 04/10/2005 23:16:11
(la: Timiditatea)
eu eram timida in copilarie. acum mai deloc. la un moment dat, prin adolescenta, am observat sa sunt mai buna decat multi altii din jurul meu, si ca judecatile simple si de bun simt te duc mai departe decat infloriturile fara substanta. si acum intalnesc oameni ca niste baloane. e de ajuns un ac ca sa-i aduci la tacere, si nu tre' sa-ti fie frica sa-l folosesti atunci cand simti ca ai dreptate.

am zilele mele cand ma simt proasta si handicapata, mica si umila. asta cand intalnesc oameni care reusesc lucruri pe care eu stiu ca nu le-as reusi niciodata, desi imi doresc mult. in conditiile astea imi zic ca nu s-a inventat inca omul universal, si ca e preferabil sa insist pe domeniile in care ma stiu buna, fara sa-mi fac infinite probleme ca nu sunt buna la toate.

zaraza
In copilarie fiindca nu aveam - de mya la: 03/12/2005 01:17:14
(la: Cei mai frumos ani ai vietii tale)
In copilarie fiindca nu aveam nici o grija si toata ziua eram la joaca. Si pe urma acuma, in ultimii 5 ani adica de cand m-am maritat. Am trait in mai multe tari si am avut experiente de viata foarte interesante. Am cunoscut diferiti oameni si m-am simtit un fel de cetatean universal.
Anita47, ma dezamagesti..Si Declaratia Universala?? - de Coralie la: 18/11/2003 13:01:09
(la: Ce este antisemitismul?)
vroiam definitii concrete, date de legi, de ordonante, poate chiar definitiile date de "DECLARATIA UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI" proclamata de ONU in 1948

IRESPECTAREA celor 30 de articole ale Declaratiei Universale inseamna discriminare de etnie, de indivizi, grupuri de indivizi, rasiala si antisemita, asta este antisemitismul...

Nu ma in tereseaza alegatii pentru sau contra de pe un forum, subiectul nu era sa faci copie de ce spunea careva (ca inca mai trebuie sa reproduci ci contextul intreg :)
Puteai sa pui doar linkul...

Subiectul este sa discutam despre articolele acestei declaratii, care este universala si se aplica pentru toti, cu exemple concrete, sa vedem o data pentru totdeauna definitia antisemitismului.

difuz, in ceata, aprecieri personale, selective.. nu-i asta subiectul,
de data aceasta discutam concret.. CE SPUNE LEGEA? cu sau fara virgula uitata.. :)

Daca mai adaugi la asta art. 24, legea Pleven, Legea Gayssot si art. 6 (Statutul Tribunalului Militar International),

avem toate definitiile de ce este sau nu este antisemitismul

Bine înteles ca tu le cunosti, atunci discuta despre ele, nu de

"foie verde leustean, m-a facut mama moldovean...
moldovean mândru, cu gura mare,
ca ti-i bag pe toti la... intimidare" :))


iata mai jos cele 30 de articole ale DECLARATIEI UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI:

Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta ii trebuie sa se comporte unii fata de altele în spiritul fraternitatii.

Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari.
În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.

Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7
Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.

Articolul 10
Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil şi public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarâ fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.

Articolul 11
1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal.

Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13
1. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat.
2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

Articolul 14
1. În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15
1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16
1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti.
3. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17
1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cât si în asociatie cu altii.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât si privat, prin învatatura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22
Orice persoană, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinîndu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23
1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului.
2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egala.
3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabilă si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea uman si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
4. Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .
Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistentă, în urma unor împrejurari independente de vointa sa.
2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul casatorii sau în afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.

Articolul 26
1. Orice persoana are dreptul la învatatura. Invatamântul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveste invatamântul elementar si general. Invatamântul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.

2. Invatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fată de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea păcii.

3. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori.

Articolul 27
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.
2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala şi internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta Declaratie pot fi pe deplin înfaptuite.

Articolul 29
1. Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.
2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica.
3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta Declaratie.



#4622 (raspuns la: #4578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sursele mele de informatie, Anita, sunt.. - de JCC la: 19/11/2003 08:46:51
(la: ZIDUL RUSINII)
Anita, sursele mele de informatie vin din "Vocea Comunitatii israeliene din Franta", :))
Am sa-ti dau la sfarsit linkurile, la sfarsitul fiecarui articol ai si trimiterea la alte linkuri, tot evreiesti..
In afara de linkurile date , mai sunt multe, plimba-te prin sit si gasesti toate detaliile.. lectura placuta!

Nu vorbeam despre tarile vecine, vorbeam doar despre Israel, incerc sa ramanem in subiect, dar daca vrei putem sa discutam alta data si despre celelalte tari , in subiecte apropriate.

Toate informatiile de sume, bani, cifre, le gasesti acolo, n-are rost sa le copi, eu facusem un rezumat din memoria celor citite :)

Nu discut despre obiceiuri locale,pentru a-mi fi necesara o sedere in Israel,
La asta nu-ti raspund, ca este viata mea privata :) , dar asta nu ne impiedica sa discutam si sa schimbam opinii...

Stii ce spunea PAPA? "Locurile sfinte nu au nevoie de construirea de ziduri, ci de punti"

« Vocea comunitatii evreiesti din Franta »

http://www.col.fr/rubrique-5

Articol « Comisia pt. copilaria in pericol »
http://www.col.fr/breve-592.html

Articol “Sharon: Israelul trece printr-o grava criza economica”
http://www.col.fr/breve-561.html

Articol: “18% din familiile israielite dedesuptul pragului de saracie”
http://www.col.fr/breve-551.html

Articol « 1800 salariati din high-tech licentiati in 3 luni”
http://www.col.fr/breve-553.html
#4721 (raspuns la: #4608) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Ion Iliescu, CV. Cred ca este falsificat... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:11:35
(la: Oamenii politici...)
PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...
pe vremea comunistilor - de ygrec la: 22/12/2003 04:31:14
(la: Romani in strainatate)
Corecta observatia ta, daniel. E adevarat, ma gandeam doar la ce se intampla astazi.
Eu cred ca oamenii au plecat din dragoste pentru tara asta pe care nu mai suportau sa o vada atat de chinuita de frica si lasitate, asistand neputinciosi la agonia ei. Oameni intelectuali, constienti ca ar putea fi utili, dar neutilizati; constienti ca semenii lor se inrautatesc si sunt asmutiti unii asupra celorlalti de catre Secu...
Oameni care voiau sa scape de infectia numita comunism dintr-un simplu instinct primordial-de aparare.
Ii compatimesc si ii admir: compatimire pentru ca au lasat TOT si nu vorbesc de bunuri materiale ci spirituale - sper sa nu sune prea filosofic, dar chiar cred asta - au lasat amintiri, prieteni, copilarie, locuri dragi...si ii admir ca au avut curajul de a se ...vindeca, asa cum a putut fiecare.
Si daca ar vizita o Romanie fara cozi la vama, fara cersetori pe strazi, cu oameni zimbind amabil ca te pot servi, o Romanie curata, eu cred ca cei plecati, s-ar reintoarce.
Si...dati-mi voie sa va mai spun ceva: mult trambitata "ospitalitate romaneasca" e al naibii de scumpa! -in euro.

#7089 (raspuns la: #6954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In copilarie: Karl May, Winne - de relu la: 22/12/2003 22:29:03
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
In copilarie: Karl May, Winnetou. La maturitate: Cehov, colectia de nuvele (am evitat volumul 9 sa-l savurez mai tirziu); Tolstoi, Razboi si Pace, Moartea lui Ivan Ilich; Turghenev, Parinti si Copii.
Cum e sa fii film... - de Florin Firimita la: 14/01/2004 19:36:57
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Filozofii ne spun ca o viata n-are rost sa fie traita daca nu reflectezi asupra-i. Brian a inteles ca lucrarile si scrierile mele sint de fapt explorari, intrebari constante pe care le pun trecutului. Totodata si-a dat seama ca toate intrebarile esentiale pe care nu m-am gindit sa le pun in timpul copilariei, stau la baza artei mele. Faptul ca incorporez aceste intrebari astazi in ceea ce fac ca artist plastic si scriitor ma ajuta.
Cred ca filmul e o extensie a jurnalului. Nu am avut nici o intentie sa fiu un actor care se interpreteaza pe sine. Nu am talent pentru asa ceva, si ar fi fost foarte narcisistic sa ma gindesc la asa ceva. Nu ma plac sau ma urasc mai mult sau mai putin decit majoritatea oamenilor. Paul Valery spune in "Monsieur Teste": "I rarely lose sight of myself." Sintem intr-un fel, prizonierii unui destin. In extrema, nu cred ca tema documentarului e “viata si creatia” mea. Viata si creatia mea nu sint atit de importante incit sa devina subiect de film. Cred ca este destul de greu explicat de ce intr-un film care are ca subtitlu “Un Portret al lui Florin Ion Firimita,” am vrut sa mut punctul focal, si sa-mi elimin prezenta fizica cit am putut de mult. Apar foarte putin in film, si vorbesc doar la inceput si la sfirsit. Totodata n-am vrut sa prezint lucrari intregi, doar fragmente. O singura pictura apare in film, la sfirsit, timp de citeva minute (in editia DVD, exista o galerie digitala la sfirsitul filmului in care sint prezentate vreo patruzeci de lucrari). Brian a vrut sa bazeze structura filmului pe fragmente de jurnal si tehnici artistice pe care am inceput sa le folosesc in 1997 in seria mea de picturi “A La Recherche Du Temps Perdu.” In aceste picturi foarte mari am inceput sa experimentez pentru prima oara cu materiale mai putin traditionale. Totodata am inceput sa incorporez fotografii de familie, scrisori vechi, etc. Ceea ce Brian a vrut sa investigheze este viata ca sursa de inspiratie, viata transformata prin magia artei, arta transformata prin magia vietii. De aceea a vrut ca filmul sa oglindeasca tehnicile de colaj pe care le folosesc in picturile mele, sa adinceasca legaturile dintre timp si spatiu in imaginile pe care le fac.

A fost destul de greu sa selectionez fragmentele de jurnal pe care le-am folosit in film. Un jurnal poate fi o arma destul de puternica. Am incercat sa nu acuz, sa nu ranesc pe nimeni. Am fost foarte comfortabil cu Kamerzel-omul si Kamerzel-regizorul. Nu a trebuit sa fac compromisuri. Singurul moment in care m-am simtit vulnerabil a fost cind echipa de filmare s-a instalat in casa mea, in 2001. Timp de vreo luna, mi-a fost imposibil sa ma las filmat, in special in atelier. La un moment dat m-a lovit tentatia de a arata “bine,” de a poza pentru aparatul de filmat. In cele din urma, am invatat sa ignorez prezenta “straina”. Cred ca atelierul artistului sau masa scriitorului sint locuri sfinte, si totodata unele dintre ultimele bastioane ale intimitatii. Nimic nu pare a mai fi sfint astazi: biserica, budoarul, viata, in general. Totul e vazut, interpretat, explicat. Am incercat, si poate am reusit, sa pastrez o granita intre viata privata si cea publica, vis si realitate.

In ceea ce priveste ceea ce cred despre viata mea, si libertatea regizorului de a ma re-crea, nu vreau sa uitati ca idea filmului a fost a lui. Ceea ce avem acum este o opera de arta si nu o reclama.

Cred ca o opera de arta adevarata este flexibila, se schimba tot timpul, creste, etc. Cind am vazut filmul pentru prima oara, ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca a devenit, intr-un fel, un omagiu adus parintilor mei. Mi-a fost destul de greu sa-l vad. Vara trecuta am prezentat o versiune aproape terminata in fata a 200 dintre studentii mei, in galeria de arta a universitatii unde predau in timpul verii. M-am “ascuns” intr-un colt. E o senzatie stranie de vulnerabilitate, m-am simtit gol in fata unor oameni, care din fericire, au inteles, si au raspuns cu multa caldura. Cred ca filmul este ceea ce am sperat sa fie de la inceput: o opera de arta. Ma gindesc la o situatie asemanatoare: o buna prietena, pictorita Germaine Lemieux, mi-a marturisit acum citeva zile ca a lucrat, in secret, la un portret al meu, timp de un an si jumatate. Stia ca, in general, nu-mi plac imaginile care ma reprezinta, si se hotarise sa nu mi-l arate niciodata. Vroia sa foloseasca portretul ca un fel de exercitiu stilistic, etc. Pina la urma, l-a scos din atelier si m-i l-a aratat. Spre surprinderea mea (si a ei), mi-a placut foarte mult, dar ceea ce mi-a placut a fost tabloul, lucrarea de arta, nu fata mea reprezentata pe pinza. Este o pictura buna, independent de pe cine reprezinta. Sper ca filmul e un film bun, independent de mine ca “subiect.”

Pentru primul articol critic despre film, vizitati editia din decembrie a revistei NE Film, pe internet la www.newenglandfilm.com

Cit despre credinta…..greu de discutat. Americanii refuza de obicei sa vorbeasca despre bani sau Dumnezeu intr-un forum public. Si cum sint cetatean american de aproape zece ani….



#8061 (raspuns la: #8032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In copilarie visam sa devin a - de elena-cristina la: 03/02/2004 12:32:25
(la: Practici profesia visata?)
In copilarie visam sa devin actrita. Am terminat tehnician veterinar iar acum sunt web designer. Ma consider o norocoasa pentru ca am realizat ca practic cea mai frumoasa meserie din lume ( din punctul meu de vedere). E cumplit sa-ti incepi ziua cu "Dumnezeule!!! iar la servici!!!"
#8825 (raspuns la: #2155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roman din US visind la Marea Neagra - de (anonim) la: 03/03/2004 14:00:33
(la: Marea Neagra, amintiri)
Un copil de 2 ani si jumatate tinut de mina de mama lui pe peronul garii din ( Vasile Roaita pe atunci ? ) Eforie Sud in tim ce tatal alerga spre casa de bilete pentru a cumpara tichete pentru trenul deja stationat la peron..

Un copil de 7-8 ani invatind sa inoate in lacul Techirghiol - unde ne petreceam dupaamiezele avind aces la lac din curtea gazdei, d-l Stoica care locuia chiar in spatele garii din Eforie Sud. Bunicul si mama, mari inotatori incercau sa transmita copilului talentul si cunostiintele lor, cu foarte putin suces. Dupa o saptamina de incercari, copilul a avut un vis incare inota, stia sa inoate din totdeauna, natural, fara efort. De dimineata baietelul de 7 ani isi uimeste parintii si bunucii inotind ca un pestisor...

Un baiat de 14 ani in vacanta cu parintii la Eforie Sud. Pe faleza se intilneste cu Sorin, colegul de scoala. Imparte cu el o sticla de bere si o tigare, un Kent. Sorin ii spune ca si Carmen Cristea pe care adolescentul nostru o iubea pe ascuns ( adica numai el stia de asta ) este in statiune cu parintii. In seara respectiva se petrece prima mare revolta - adolescentul nostru vrea sa fie in vacanta cu prietenii si nu cu parintii care instantaneu au devenit, plictisitori, blazati, nestiutori ...

Un student de 20 de ani, aflat in vacanta de vara cu colegii la Neptun - o seara petrecuta la Paradis, baut mult prea mult si la ora 12 noaptea facut baie in pielea goala, in piscina de la Paradis cu amicu Fane si 2 fete de la ASE. O glorie, cit de efemera poti fi...

Un proaspat absolvent, indragostit aflat in vacanta cu iubita lui la Carmen Silva/Eforie Sud - anul este 1990. La alimentara are vin de Cotnari vechi de 5 si 6 ani. Un italian a deschis o gelatteria exceptionala - pizza pe care o face este cu siguranta cea mai buna in lume. Granita este deschisa - draga, nu vrei sa mergem sa vedem si Vama Veche, Varna, Burgas .. de ce nu. Ce superb este si litoralul bulgaresc.

Anul este 2003. Un tata tinind de mina un baiat si o fetita care se incapatineaza sa raspunda in alta limba decit in ceea in care li se vorbeste se plimba agala pe sub aleiile cu tei de la Eforie Sud . Tatal arata copiilor locurile unde a copilarit, unde a petrecut clipe de neuitat alaturi de parinti si bunici. Copii sint mai mult preocupati de conul de inghetata iar tatal zimbeste gindindu-se ca mai are inca 7-8 ani pina cind va deveni acel monstru plictisitor care isi forteza copii sa mearga cu el in vacanta ..
#11281, de Alice - de anita47 la: 04/03/2004 06:01:53
(la: Perle de pe Cafenea....Comentarii?)
Dar tu ce credeai, draga Alice?
Altfel,ce legatura vede cineva intre "perlele de pe Cafenea" si "ajutorul primit de statul Israel"?
In curand, avand in vedere ca s-au descoperit "urme de apa" pe planeta Marte, vom ajunge la concluzia ca evreii ar trebui trimesi in directia respectiva!!
Dar "despre subiectul evrei/Israel" se va reveni in curand cu o mai mare intensitate!
Mai ales daca se dovedeste ca este adevarata urmatoarea "traznaie":

=====

Un evreu in cursa pentru Casa Alba

Documente descoperite recent atesta ca bunicii si tatal lui John Kerry au fost evrei
Cu litere de-o schioapa, cotidianul ebraic Yediot Haharonot (Ultimele stiri) publica aceasta informatie, transmisa de Eytan Amit, corespondentul ziarului la New York. Totul a inceput in urma cu un an, cand reporterul american Michael Kranish, de la ziarul Boston Globe, a intrat in biroul senatorului John Kerry si i-a pus in fata o serie de documente vechi de un secol, din care rezulta ca pe bunicii senatorului ii chema Fritz si Ida Cohen. Ei au locuit la Praga si la inceputul secolului 20 au emigrat in Statele Unite.

Ziaristul a mai descoperit o drama in trecutul familiei Cohen: Fritz si Ida, bunicii lui John Kerry, care s-au manifestat toata viata ca niste catolici ferventi, nu i-au povestit niciodata fiului lor de originea lor evreiasca.

Dupa ce gazetarul Michael Kranish a publicat povestea in ziarul periferic din Boston, o alta ziarista americanca, evreica Jennifer Ann-Perez, care locuieste de vreo doi ani la Praga, a cautat radacinile familiei Cohen la Praga, Viena, Budapesta si in Transilvania. Cohen-ii au trait prin multe locuri din fostul Imperiu Austro-Ungar. Conform actului de nastere al bunicului lui Kerry, Fritz Cohen s-a nascut la 10 mai 1873, in targusorul Benish, azi situat in Republica Ceha. Nu mai exista nici-o indoiala ca bunicii lui Kerry au fost evrei, si senatorul a decis sa recunoasca "radacinile" sale iudaice. S-a mai descoperit ca la 17 martie 1902, Fritz si Ida Cohen, impreuna cu fiul lor, Arik, s-au prezentat la Primaria din Viena si si-au schimbat numele in Kerry. La 4 mai 1905 intreaga familie s-a imbarcat in portul Genova din Italia si a emigrat in Statele Unite. Fritz Cohen, care intre timp devenise Frederick Kerry, nu le-a marturisit functionarilor americani originea evreiasca a familiei, si nici ca vorbea limbile idis si ceha.

John Kerry nu a stiut in copilarie de originea sa evreiasca. Nascut la 11 decembrie 1943, John a invatat in scoli alese din Europa si apoi la Universitatea Yale, impreuna cu presedintele american pe care incearca acum sa-l infranga in alegeri. In 1966, dupa terminarea studiilor, s-a inrolat in marina si a participat la Razboiul din Vietnam. S-a reintors din razboi cu cateva decoratii, iar in 1984 a fost ales in senatul american ca senator din partea statului Massaschuttes.

ZIUA

=====

#11295 (raspuns la: #11281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oameni buni - de amoore la: 04/03/2004 17:36:38
(la: Romani in strainatate)
De ce pentru unii romani din afara totul se reduce la valoarea materiala?
Copii in acest subiect sint copii foarte saraci, copii fara copilarie din niste sate care nici nu exista pe harta...
Care se trezesc dimineata si abia au ce minca ce sa mai vorbim despre o jucarie...
Poate ca nu stiati dar mai exista locuri atit de sarace in Romania
Pentru ei nu conteaza valoarea materiala a unei jucarii...
"gunoiul " despre care vorbesti a fost foarte apreciat si dupa 2 ani jucarille acestea inca exista

Liam (fiul meu vitreg) este rasfatat are tot ce vrea aici, el nu vrea o jucarie de la Mc Donald's...da, de ce nu o arunca la gunoi?
El a decis sa le puna in valiza lui si sa le duca in Romania...
Oh poate ca ar fi fost mai bine sa le dea niste jocuri de pc sau de ebox, play station, carti in engleza?
Ce spui?
Cred ca ar fi fost o insulta...

Sau poate ar fi trebuit sa-l duc la magazin sa le cumpere jucarii?
Da Liam merita o medalie pentru ca are o inima buna....
Citi copii englezi sau americani sau altele ar veni cu aceasta idee la virsta lui?
Cum as putea eu sa-i spun ca acesti copii din Romania nu vor jucarille astea ?Ca sint ieftine....
E absurd!

"Copii mei" din Romania ar avea orice jucarie.


Nu pot sa cred ca voi oameni buni de acolo puteti spune asa ceva....

E ciudat ca sotul meu crede (dupa aceste discutii in acest site) ca unii romani se reduc la "money issues".
Eu provin dintr-o familie instarita ,am avut o copilarie fericita, am avut tot ce mi-am dorit,si nu cred ca as fi refuzat jucarie de la Mc Donald's.
Parinti mei s-au mutat la tara in Moldova
o strada mai jos de ei e saracia romaniei
Nu crezi pina nu vezi
Nu au frigider sa tina carnea( unii o tin la parintii mei)
nu au televizor, unii copii merg la parintii mei sa vada desene animate
Mama mereu le face prajituri...
si le da creioane colorate de la mine sau jucarii de plush care au fost usor de trimis in pachet.
Pentru ei aceste lucruri sint ca un dar de craciun pe care le apreciaza.
Nu cred ca Liam intelege la virsta lui ce e saracia, dar m-a uimit gestul pe care l-a facut
Nu stiu de ce ati sarit toti cu gura la subiectul "Mc Donald's"...
Eu am incercat sa spun ce simt cu legatura la topica romani din strainatate si ce fac ei pt ro
Nu trebuie sa dai in cantitate sau valoare( materiala ) ci sa dai din inima
Si cel mai minunat sentiment pe care il primesti inapoi e zimbetul pe care il vezi in ochii unui copil
( care nu stie ce inseamna sa fii rasfatat, sau sa ai de toate - nu ar aprecia si de ce as da lucruri copillor care au tot ce vor)

Acum sa schimbam subiectul

O intrebare celor cu parteneri straini
Gasiti ca e dificil in a explica partenerilor obiceiurile de acasa sau felul nostrul de a fii uniti?
Crezi ca inteleg?


Astept raspunsuri

Cu sinceritate

Adelina Moore

#11364 (raspuns la: #11326) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stagiu militar: pro sau contra? Pro... - de Dantimis la: 11/03/2004 16:09:09
(la: Ati mai face armata?)
Exemplu de concurs din viata unui infanterist la Bacau: 10 ture de teren de fotbal cu masca de gaze pe figura si ranita incarcata in spate. Pluton de 32 soldati amarati. Primii 3 concurenti: bilet de voie sambata in oras. Ultimii 3: inca 5 ture in plus, ca sa se antreneze si sectorul la WC-uri sambata. Nici de data asta nu am reusit sa primesc bilet de voie, dar macar am scapat de WC-uri.

Era sfarsitul lui septembrie '89. Trebuia sa ne fi liberat deja de cateva zile dar... nu terminasem muncile agricole. Stateam vreo 3 soldati in spatele unei gramezi de stiuleti de porumb, fumand trabucuri din par de papusoi, ca tigarile le terminasem demult, nici macar chistocuri nu mai gaseai la nimeni. De fapt mai mult ne afumam de ne dadeau lacrimile, caci draciile alea nu se prea puteau fuma, oricat de inrait erai. La un moment dat apare l'entul Fratila, seful de pluton, cu o fata mai neagra decat era de obicei. Semn foarte rau. Noi ne terminasem randurile de cules... eram inocenti... ce naiba mai facusem iara?

"La capatul randurilor, Adunarea!" Uraaa! Plecam acasa!

"Culcat!" Oops! Nici de data asta n-am nimerit-o.

"Spre celalalt capat al randului tarash, Marsh! Si culegeti toti stiuletii pe care-i gasiti pe rand, daca mai gasesc vreo unul in urma voastra va intorc inapoi!" Pamantul era umed si lipicios. Plouase noaptea trecuta si inca nu era uscat complet. In unele locuri mirosea a urina... Randul ala de porumb a fost cel mai lung pe care l-am cules vreodata in viata mea. Chiar daca am copilarit la tara...

Peste 3 zile il fugaream pe locotenent pe peronul garii din Bacau. Eram civili cu foaia de liberare in buzunar.

Sunt sigur ca marea majoritate a cititorilor barbati au facut armata. Poate si unele femei. Si cei mai multi dintre ei vor fi categoric impotriva armatei. Ii inteleg. Si eu am urat-o la timpul respectiv. Dar acum ma gandesc ca daca as fi iar la 18 ani si as avea de ales... as face-o din nou.

Cele noua luni de armata au fost in primul rand un experiment social major in viata mea. Acolo am vazut clar cum greutatile ii dezbina sau ii aduna impreuna pe oameni. Am vazut cum prietenul devine turnator pt un bilet de voie si cum cel cu care ma batusem la sange in spatele unitatii prefera sa stea in arest decat sa-l dea de gol pe cel cu care se batuse si nu din cauza ca i-ar fi fost frica de mine. Inainte de armata eram un pusti firav, timid, aproape tocilar, cu nasul mereu in tot felul de romane de aventuri sau chiar de dragoste. Adesea, eram usor intimidat de tot felul de indivizi din cartier care faceau pe zmeii. In armata am vazut insa cum cei care faceau pe zmeii in civilie, pusi in fata greutatilor faceau pe ei si la propriu si la figurat. In numai 9 luni, armata m-a ajutat sa-mi dobandesc confidenta in persoana proprie si sa trec de la stagiul de adolescent la cel de barbat. Fara armata probabil ca trecerea ar fi fost mult mai lenta.

Dan

nu stiu - de SFB la: 12/03/2004 13:08:36
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Sunt plecata din tara doar de 6 luni. Pana in 28 septembrie 2003 nu am depasit granitele tarii asa ca nu stiam ce este "dincolo" decat de la televizor, albume si povestirile altora. Emotii mari, uitatul in spate catre mama mea care a ramas singura cu privirea plina de lacrimi, au trecut neobservate atunci. De abia acum le vad in minte, dar acel nou era prea nou si prea diferit de ceea ce vedeam in fiecare zi ca sa mai aiba importanta.
M-au crescut parintii cu acel cult al iubirii de tara si de istoria tarii , de romani. Tatal meu, desi fara o pregatire profesionala ridicata a citit cat a putut de mult din istoria romanilor si cat a gasit in cartile timpurilor comuniste. M-au dus prin tara atat cat le-au permis buzunarul si mi-au aratat din ea cat au putut de mult. In facultate am mai vizitat si eu multe locuri asa ca in nu am decat putine zone din tara in care sa nu fi fost.
Si totusi ma gandesc cu groaza ca intr-o zi va trebui sa ma intorc si sa locuiesc acolo pentru ca sotul meu are viza de lucru doar pentru 3 ani. Pe multi i-am auzit spunand ca nu se pot acomoda occidentului dar acum nu-i inteleg pentru ca nu se poate sa nu te poti acomoda binelui, civilizatiei, bunastarii. Ca nu poti uita tara, locurile in care ai copilarit, oameni pe care i-ai cunoscut asta este altceva. Iar eu as dori din tot sufletul sa am posibilitatea sa raman aici si sa merg in tara doar ca sa-mi petrec concediile . Sunt in Washington DC si pot sa spun acum ca nu stiu cum mi-as privi tara daca m-as intoarce acolo dupa tot ce am vazut aici.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: