comentarii

locurile copilariei ce sunt repere modele universale pentru intelegerea lumii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
clasicii literaturii universale = coelho?!? - de anna maria la: 22/02/2006 20:34:42
(la: CLASICII LITERATURII UNIVERSALE)
Răsărit din neant ... acum câţiva anişori, distinsul autor de culegeri de texte literare pentru clasele V - VIII are pretenţia că a descoperit roata. Am citit, perseverentă ca un şcolar cuminte şi silitor, cărţile apărute pe piaţa românească sperând, la fiecare titlu nou, să descopăr magia care a fermecat "o lume întreagă" ... şi încă mai sper. Nu pot spune că sunt dezamăgită, dar avem o grămadă de autori români cvasi-contemporani care scriu cu mai multă substanţă, fără pretenţii de literatură "universală".

Ce atrage totuşi? Faptul că e brazilian? Sau că a fost internat într-un ospiciu, fapt care l-a ajutat să privească lumea din altă perspectivă? Sau că densitatea trăirilor din cărţile sale e atât de scăzută încât, printre rânduri, avem timp să ne gândim la problema de serviciu rămasă nerezolvată, la cearta cu iubitul/iubita sau la reţeta de prăjitură pe care am aflat-o azi?

Nu vreau să fiu acidă sau să jignesc în vreun fel fanii înfocaţi Coelho, care se regăsesc în cărţile lui sau care declară ritos că "scrie ca-n viaţă", dar chiar nu vede nimeni că împăratul e gol?



"Nu sunt ce par a fi -/ Nu sunt/ Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!..."
stiu - de donquijote la: 03/03/2006 13:34:30
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
ca pamantul e rotund, ca universul exista de sute de milioane de ani, ca viata e rezultatul unei serii de accidente (in sensul de evenimente aleatorii/probabilistice), atat la nivel universal cat si la nivel individual. am avut probabil 'noroc' ca accidentele din viata mea au avut mai mult caracter pozitiv decat negativ si sunt optimist. sau poate invers:).
fiind constient de aceasta realitate actionez in directia imbunatatirii sanselor unor accidente 'pozitive', si la micsorarea sanselor unor accidente 'negative' (caut sa ma hranesc cu produse 'sanatoase', meniu echilibrat, circul cu viteza pe care o permite masina si conditiile de trafic, fac ceva sport pentru mentinerea tonusului, fumez foarte putin, alcool foarte moderat, nu ma enervez, ... , etc.).
stiu ca nu stiu tot, si nu as putea vreodata sa patrund toate tainele universului, dar asta nu ma deranjeaza si nu ma determina sa caut explicatii simpliste si autotcuprinzatoare.

si nu cred pentru ca:

intrebarea filozofica, la care numai credinta are (deocamdata) raspuns (neconvingator dupa parerea mea), 'de ce traim' nu ma preocupa in mod obsesiv, as zice aproape de loc.

nu ma deranjeaza faptul ca la unele fenomene care ne inconjoara nu avem inca explicatii stiintifice si rationale.

sunt atatea lucruri de facut, carti de citit, locuri de vazut, incat n-am timp de ganduri filozofice prea adnci. si nici mistica nu ma atrage decat ca fenomen antropologic.

la panseul filozofic ''Daca eu cred in Dumnezeu si nu exista,nu pierd nimic in schimb daca nu cred in Dumnezeu si el exista ... am pierdut totul.'' citat de mai multe ori, pe alte conferinte (cred ca apartine lui pascal) , intreb si eu:
si daca exista ce-am pierdut?
ps nu cred in viata de apoi, in nemurirea si reciclarea sufletelor. consider manipularea sufletelor 'slabe' care se face pe baza acestor concepte (de catre diverse religii) ca total imorala. dovada: prea multi reprezentanti ai cultelor care se invart in masini de lux si locuiesc in vile luxoase.

apropo nu e de mirare ca panseul apartine unui crestin - religie care are relativ putine interdictii legate de placerile vietii - nu foarte pios, nu foarte bogat dar nici sarac, care traia in franta si se bucurase (sau se putea bucura daca voia) de toate placerile vietii. in alte religii exista multe interdictii, care chiar daca nu iti amarasc complet viata, nu te lasa sa gusti din toate...

ps - parinti atei, din convingere, prin autoeducare si nu din cauza comunismului.
ref : locuri, religii, dezbinari - de laura_feelings la: 07/03/2006 20:10:00
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
In primul rand, as dori sa-mi iertati indrazneala. Aceasta intrebare la care s-a raspuns mai sus ma framanta si pe mine de ceva vreme. Adica cum se pot mantui cei care s-au nascut in alte locuri si in alte religii si cum pot sti ei care e religia cea adevarata.
In primul rand trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu ca noi ne-am nascut crestini. Fiind crestini se presupune ca stim calea pe care trebuie s-o urmam, in consecinta noi vom fi judecati mai aspru decat ceilalti. Ei, la randul lor vor fi judecati dupa faptele lor bune sau rele pe care le-au savarsit de-a lungul vietii. Noi, crestinii avem ca dovada ca a noastra credinta este adevarata Nasterea si Invierea Domnului Nostru Iisus Hristos, minunile acesta le-a savarsit si invatatura pe care a lasat-o in urma pentru mantuirea noastra.
#110038 (raspuns la: #63435) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Amintirile din copilarie sun - de rayro la: 17/03/2006 19:55:37
(la: Singuri)
"Amintirile din copilarie sunt singurele cu adevarat diferite."
Da. Este perioada in care jobul tau este sa FII. Program, griji,familie, supermarket.... sunt inexistente.
Timpul tau era impartit intre studierea gandacului rasturnat pe spate si impartirea unei bucati de "ciunga" cu surprize.
Cand ajungem "oameni mari" uitam ca viata noastra nu se compune din servici. Din plata intretinerii sau din berea cu "baietii". Stim ca timpul trebuie "petrecut". Ca daca nu FACEM ceva ne plictisim.
Poate uneori ar fi bine sa ne re-amintim ce inseamna SA FIM. Sa ne privim copii si joaca lor. Copii se bucura cand se joaca. Singuri sau cu prietenii, indiferent de anotimp, ei stiu sa pretuiasca clipa.
Oare asta sa fie motivul pentru care ei protesteaza atat de vehement ca ii trimitem seara la culcare?
Frumos ce scrii... - de tenebrum la: 20/03/2006 19:53:10
(la: copil)
As spune si eu cateva cuvinte din viziunea mea asupra omului - acest copil al Cosmosului care uita prea adesea cine este. Au existat vremuri cand intreaga omenire era intr-o perioada de copilarie, atunci cand poate ca nu exista nici scrierea, iar omul traia intr-un microcosmos in care strabunii, familia si zeii erau reperele sale. Era un timp cand tinerii ii venerau pe cei in varsta, nu pentru ca ar fi fost mai inteligenti decat ei, ci pentru ca felul lor de-a se purta vadea o intelepciune de viata pe care azi o intalnesti mult mai rar.

Au venit apoi perioade in care oamenii s-au unit in comunitati, si au avut nevoie de lideri, de conducatori care sa pastreze intacta comoara spirituala si culturala pe care o aveau. Asa cum copilul care merge la scoala se incredinteaza autoritatii profesorului sau fara sa stie de ce, mai mult dintr-un sentiment, asa si oamenii de atunci simteau ca anumite persoane au o postura care le permite sa le devina lideri, care le impune ceva prin sine insasi. Acestia au oranduit viata sociala in concordanta cu valorile morale, si i-au invatat pe oameni despre Parintii lor, zeii cei vechi, care vegheaza cu intelepciune asupra destinului nostru.

Mai tarziu, cand acest copil a mai crescut si a dorit sa-si afirme independenta, au luat fiinta marile culturi europene antice, incepand cu cea greaca. S-a creat democratia, au fost dezvoltate legile, iar mai tarziu a aparut si ideea de cetatean - toate acestea avand legatura cu dorinta de-a stabili relatiile dintre oameni, creand legaturi noi, centrate mai putin pe familie, cat pe concetateni, pe oameni egali cu tine. Era inca un timp al tineretii, cand copilul din om putea privi atat inapoi, spre perioadele timpurii ale civilizatiei si spre acea cultura a intelepciunii spirituale, cat si spre viitor, spre vremuri cand oamenii se vor individualiza mai mult, cand fiecare om va dori sa fie de sine statator. Omul era atunci un cetatean in doua lumi care stateau fata in fata, si in aceste vremuri de echilibru a aparut un Om si un Zeu care a spus Lasati copiii sa vina la mine, caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei.

Veacurile au trecut, lumea a mai imbatranit iar omul a uitat ca a fost candva copilul Cosmosului, a uitat de strabuni, de conducatori, de zei... Tot ce mai stie e ceea ce sta in fata ochilor sai, si pe asta si-a cladit cultura moderna, pe asta si-a bazat stiinta, tehnica, viata sociala. A devenit din ce in ce mai importanta ideea de proprietate, de venit, de competitie. Toate acestea pentru ca privirea omului de azi e indreptata numai spre o lume materiala in care valorile spirituale sunt mai curand o anexa. Si, pe de o parte, este bine ca s-a ajuns aici, pentru ca s-a creat posibilitatea gandirii independente, individualizarii.

Dar, pe de alta parte, copilul din noi nu se simte bine daca nu poate sa-si ridice privirea catre ceva mai inalt, catre un ideal. Numai ca intr-o lume in care totul se face pe baza utilului, a indeplinirii nevoilor imediate, nu mai e loc pentru idealuri, ele sunt dispensabile. De aceea idealurile se refugiaza in singurul domeniu care mai pastreaza o legatura durabila cu alte persoane: acela al iubirii. Dar vai, si acesta este din ce in ce mai slab. Si atunci multor oameni nu le mai ramane altceva decat sa ia parte la o goana nebuna dupa fel de fel de posesiuni, fara sa se gandeasca de ce, doar pentru ca asa face toata lumea. Insa copilul din fiecare nu gaseste nici o bucurie in toata aceasta goana, de aceea e dat la o parte, trimis in camera lui, ignorat. Si cu cat va fi mai mult surghiunit, cu atat va rabufni mai tare si mai vehement la un moment dat, si asta pentru ca nu putem fugi la nesfarsit de ceea ce suntem cu adevarat...
Dumneata... Zeule... - de lullabye la: 25/03/2006 10:03:14
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Putini sunt aceia care mai cred in Dumnezeu cu tarie... si au convingerea nestramutata in dreptatea divina, in raiul pe care El ni-l ofera drept rasplata pentru viata noastra neprihanita, si se agata de acest trup nevazut, atotputernic peste toti, ca de-o ultima speranta. In fond, nu este un lucru rau, ba chiar benefic pentru cei mai slabi, fiind un sprijin moral, chiar daca poate imaginar (cum s-a spus ) in momentele cele mai grele. Personal, am renuntat sa mai cred in puterea divina, atunci cand am renuntat sa mai cred in basme. Insa, in ceva tot trebuie sa credem, nu putem porni la drum fara nici un reper, asa ca am ales sa respect principalele si cele mai importante reguli ale turmei... sa ma respect pe mine insumi in primul rand, si apoi, pe cei din jurul meu... Este greu sa traiesti departe de turma, pentru ca omului ii este inca foarte teama de intuneric, de singuratate, iar pentru a putea supravietui junglei, trebuie sa te adaptezi. Cred ca peste ceva timp acest cuvant, Dumnezeu, va ajunge sa lipseasca cu desavarsire din vocabularul nostru, iar omenirea va inventa alte repere, alta putere de care sa ne agatam pentru a reusi sa ne organizam viata, sa ne umanizeze, sa ne ajute sa facem putina ordine. Este ciudat cum un simplu crez, in cazul asta eu i-am spus reper, ajunge sa te transforme psihic, enorm de mult, ajuungi sa depinzi de el, sa traiesti in functie de el, de regulile lui. Drept concluzie am putea sa spunem ca suntem intr-adevar creatiile lui, ale unei idei universale, pornite dintr-o minte indrazneata si un suflet disperat, in cautarea unui adevar.
daca un om are un exterior d - de zaraza la: 26/03/2006 15:00:58
(la: Aspect fizic sau trasaturi psihice?)
daca un om are un exterior dezagreabil si vine plangand la noi, ce facem?

:) il trimitem la "miss swan". miss swan e un show tv cu pretentii de real-life, preluat de la americani. il vad duminica seara. in fiecare saptamana se prezinta transformarea uluitoare a doua urate (grase, acneice, diforme, deprimate, inselate de barbati, tratate prost in copilarie, in fine toate belele pe capul lor) in femei fatale. transformarea dureaza 3 luni, iar cele doua trec prin mainile chirurgilor esteticieni, dentistilor, orthodontistilor, antrenorilor de fitness, stylistilor, psihologilor, etc. in show se prezinta spicuiri din cele 3 luni, plus parerile pacientelor si "specialistilor". in final, una din cele doua este selectionata pentru concursul de frumusete "miss swan", care presupun ca va avea loc la sfarsit, sau cand se vor fi strans destule concurente.

chinurile prin care trec aspirantele la miss swan in cele 3 luni sunt de neimaginat. li se fac toate operatiile estetice posibile (reconstructii de nasuri, buze, pleoape, pometi, sani - mai mari sau mai mici, liposuctii, etc), in timpul asta trebuie sa si slabeasca cam in jur de 20 de kile, sa se antreneze zilnic (cand tocmai te-ai operat in vreo 10 locuri nu e prea funny), sa poarte discutii cu psihologii ca sa-si rezolve desigur si traumele din copilarie. in orice caz, dupa 3 luni, cu surle si trambite sunt prezentate publicului doua dive, care jura ca sunt cu totul si cu totul alte fiinte, adica niste femei constiente de frumusetea lor, sigure pe ele, stabile emotional si independente. ceea ce va doresc si voua :).

zaraza
#113614 (raspuns la: #113602) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Persoana .... - de Homo Stultus la: 01/04/2006 16:11:26
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Iisus Hristos este o persoana divino-umana. Astfel el isi arata atat omenitatea cat si dumnezeirea. De exemplu Toma ii spune Domnul meu si Dumnezeul meu . Daca Toma gresa numindu-l Dumnezeu atunci cu siguranta ca Iisus i-ar fi atras atentia. Pe de alta parte cand vor sa-l omoare evreii El ii intreaba De ce vreti sa ma ucideti? Pentru ca tu om fiind te faci Dumnezeu. Se spune (epistolele Sf. Ap. Ioan ca "trei sunt care marturisesc in cer Tatal, Fiul si Duhul Sfant iar Acestia trei Una sunt"
Nu trebuie sa uitam ca Hristos este in acelasi timp si Dumnezeu adevarat si om deplin. Pe de alta parte nu stiu daca ai disponibilitatea de a intra in domeniul dogmaticii. Se afirma in Biblie ca Dumnezeu este iubire. Iubirea este insa o relatie. O relatie nu poate exista decat la nivelul persoanelor. In iubire este nevoie de cel putin un eu si un tu care sa se iubeasca. Dumnezeu pe de alta parte este imutabil, El nu devine in timp si spatiu. Asta inseamna ca el este iubire la nivel etern. Daca ducem insa discutia la nivel etern trebuie sa fie si persoanele intre care exista relatia de iubire. Cu alte cuvinte trebuie ca aceste persoane sa fie eterne. Daca sunt eterne ele trebuie sa aiba Fiinta divina pentru ca eternitatea este o calitate a lui Dumnezeu. Trebuie ca fiinta divina sa fie ipostaziata la nivel personal. Pe de alta parte Eu si Tatal una suntem inseamna ca impartim aceeasi fiinta. Daca te uiti in limba greaca vei vedea ca termenul folosit pentru Iisus este monogenesis (singurul nascut). Inseamna ca prin aceasta nastere Fiul isi primeste fiinta de la Tatal. Totusi nu putem cugeta un moment in care existenta Fiului da inceapa pentru ca la nivelul eternitatii nu exista decat acel acum etern. "Fiul meu esti Tu eu astazi te-am nascut". Acel astazi etern este timpul lui Dumnezeu. Am mai scris un comentariu legat de modul in care raportam timpul la Dumnezeu asa ca nu revin. Toate faptele si vorbele lui Iisus trebuie intelese in realitatea teandrica a Persoanei sale. Este clar ca toti apostolii au crezut in realitatea divinitatii lui Iisus abia dupa ce acesta a inviat din morti. Si chiar lor celor care El le vorbise le era greu sa creada. Cu toate astea realitatea era evidenta si tocmai aceasta realitate ii mana in dorinta de a raspandi vestea cea buna indiferent de costuri (chiar daca pretul platit era viata lor). Argumentul cu musulmanii nu tine. Ei apar abia in secolul sase. Mahomed insusi la inceput incearca un sincretism iudeo-crestin. Iar citatul din Asimov nu ma impresioneaza in nici un fel. Au fost altii si mai meseriasi decat el. Observa te rog ca indiferent de un tip sau altul de societate mesajul continut in Biblie continua sa stea in picioare si va continua pana la sfarsitul veacurilor indiferent daca cei care cred sunt 5 sau 5 miliarde. Nu mesajul Bibliei e pus aici la indoiala ci modul in care unii sau altii il interpreteaza. Pentru a intelege in adanc trebuie un studiu serios de istorie, de limba greaca veche si latina (ca la aramaica e mai greu) si un studiu al istoriei doctrinei. Abia atunci vei putea avea pretentia ca poti interpreta textul biblic intr-un mod just (desi chiar si asa exista riscul de a te insela).

(Bibliografie recomandata pentru subiect: Pr. Acad. Dr. D. Staniloae, "Teologia Dogmatica ortodoxa" - vol II pp. 7-129 Buc. 1997; Idem, "Sfanta Treime sau la inceput a fost iubirea" Buc. 2005; Jaroslav Pelikan, "O istorie a dezvoltarii dogmelor" vol I "Nasterea Traditiei Universale anii 100-600", pp.188-278, Buc. 2004; Sf. Vasile cel Mare, "Despre Sfantul Duh" PSB vol 12, pp. 5-92, Buc. 1988; Sf. Ioan Gura de Aur, Omilii la Evanghelia dupa Matei, in PSB vol 23, pp. 15-1006, Buc. 1994, Sf. Maxim "Ambigua" imi scapa acum celelalte detalii si nu am cartea ca sa le pot oferi*)

Astea sunt cateva repere pentru o abordare introductiva a problemei. Acesti specialisti iti pot explica mai bine decat mine cum sta treaba:)
#114848 (raspuns la: #114838) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cosmiK - de Cri Cri la: 13/04/2006 19:48:37
(la: SOMETIMES I JUST FEEL LIKE SHIT)
Vrei sa te invat ceva? Cand te trezesti dimineata, zambeste. In oglinda, sau nu neaparat... nu e neaparat sa zambesti nici asa, "cu toata fiintza", cum zambeai in copilarie... sileste-ti muschii, pur si simplu. Si pe parcursul zilei, de cate ori iti amintesti, fa acelasi lucru. La inceput iti va parea o idiotenie, dar vei ajunge sa zambesti natural. Zambeste celor cu care vorbesti, vei transmite simpatie si vorbele tale vor capata greutate... zambeste chiar si oamenilor care nu-ti plac... Poate ca la inceput vor recepta un fel de grimasa, dar nu dupa mult timp iti vor zambi si ei... si un zambet desteapta zambet... Crede-ma! Daca te impiedici, daca te injura cineva, daca iti zgarie masina sau nu-ti merge ceva cum trebuie, razi. Mda, un ras nervos, poate cu injuratura aferenta, dar evita din rasputeri oftatul resemnat: "eh, n-am ce face, o inghit si pe-asta... numai mie mi se intampla toate... sunt blestemat... ce viata nenorocita mai am...", precum si variatiunile pe aceeasi tema. Sunt nocive. Taie-le din vocabular!
Imi vorbesti despre singuratate... sa intzeleg ca nu prea mai ai prieteni? Daca ai avut si te-ai distantzat, incearca sa te gandesti macar la unul-doi care iti placeau cu adevarat si incearca sa iei legatura cu ei. Daca nu crezi ca te mai poti apropia de vreunul, atunci iesi din casa! Mergi in locuri publice: baruri, cluburi, spectacole... strada... Nu stiu ce varsta ai, dar eu, numai daca as fi nedeplasabila as inceta sa alerg cu rolele, cu bicicleta sau macar cu masina, sa ma urc pe munti sau sa ma dau in "montaigne russe"... Gaseste ceva de facut AFARA DIN CASA, in locuri cu multi oameni. Si incearca sa te simti bine in pielea ta. Ti-e teama ca va gandi cineva ca ai luat-o razna? Stii.. nu prea va gandi nimeni... mintea noastra imagineaza asta, ne saboteaza... N-o lasa!
Eu n-am sa-ti spun sa contempli mugurii, norii sau zborul unui fluture, doar fiindca la mine nu tzine "figura", insa da, cand le vad imi spun: "toate sunt pentru mine. le mai vad si altii? se poate, dar numai eu le vad in exact aceste culori!" Asta e chiar adevarat... desi numim o culoare in acelasi fel, retina fiecaruia o percepe diferit.
Si.. da... Kipling avea dreptate... N-ai chef de nimic din toate astea? Atunci impinge-te, obliga-te, ameninta-te daca e nevoie!
Fa ceva ce-ti place, chiar daca trebuie sa lasi balta aspiratul sau spalatul masinii, cumpara ceva ce-ti place, macar uneori, chiar daca iti ruinezi cardul. Nu inseamna sa faci vreun credit de sa-l plateasca si nepozii, ci doar sa nu renunti la ceva ce-ti doresti cu ardoare doar fiindca e prea scump.
E deja un cliseu ca "dupa ploaie soarele e mai stralucitor", dar aminteste-ti ca nimeni nu e condamnat la suferinta. Insa nici nu scapi de ea daca o alimentezi... iar platitudinea prolifereaza fantastic daca te complaci.
Daca iubesti si esti iubit, ai deja mai mult decat am eu :). Nu mi-ai spus la ce fel de "incercare" e supusa iubirea ta... Eu cred ca iubirea adevarata poate dobori toate obstacolele, dar... poate e ceva, in partea asta pe care n-o stiu, care-mi poate demola ideea.
Eh... cred ca am trancanit mai mult decat ar fi fost decent :)
Sa nu-ti para rau ca mi-ai spus ce simti... chiar apreciez. Mi se pare o dovada de incredere. Si poti sa-mi mai spui. Iar cand ti se pare ca "sfaturile" mele frizeaza absurdul ori seamana a "filosofie de doi lei", opreste-ma! :))
#117050 (raspuns la: #117025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cateva repere - de Homo Stultus la: 24/04/2006 01:51:46
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Buddha a pomenit uneori in discursurile sale de zei dar nu le atribuie acestora nici un rol. Chiar problema existentei lor a fost considerata neimportanta pentru mantuire (povestea cu sageata otravita daca imi amintesc eu bine). Nirvana in traducere ar insemna "stingere, nimicire, neant". Chiar azi indologii oscileaza intre cele doua acceptiuni despre starea in nirvana ("aneantizare" si "existenta beatifica") Nirvana este vidul pur, dezagregarea oricarei forme individuale , oricarei activitati noetice, desfiintarea persoanei. Budismul pleaca de la acel "totul este suferinta". Si aceasta religie este construita in jurul procesului de eludare a suferintei. Personal nu cunosc (iertata sa-mi fie ignoranta) nici un "zeu" specific budismului (pe care aceasta religie sa nu-l fi imprumutat de undeva cu exceptia lui Buddha). Urmasii lui Buddha sunt cei care au transformat budismul intr-o religie propriu-zisa, cu un cult catre Iluminat cu obiecte ramase de la el ce au devenit relicve sfinte. Este firesc pentru un budist (pentru care cea mai mare preocupare devine "stingerea poftei de viata") sa aiba fata de lume si elemente sociale o viziune meditativa. Pe de alta parte nu trebuie sa confundam budismul cu noile tendinte si curente. De asemenea nu trebuie sa facem confuzie intre budism si hinduism.
Pentru a evita asta ma vad nevoit sa ofer cateva repere bibliografice (strict izvoare):
Literatura canonica (unele redactate in limba pali / hinayana, altele in limba sanscrita / mahayana)
Canonul in pali (este foarte important si are aprox. dimensiunile Bibliei) se numeste Tripitaka (cele trei cosuri)
1. Vinaya - pitaka (cosul disciplinei)
2. Sutra - pitaka (cosul predicilor)
3. Adhidharma - pitaka (cosul invataturii "doctrinei" superioare)
Canonul in sanscrita
1. Saddharmapundarika ("Lotusul bunei religii")
2. Lalitavistara ("Istorisirea in amanunt a jocului lui Buddha)
3. Mahavastu ("Cartea marilor fapte [intamplari]")
Acestea sunt in principiu izvoarele de la care trebuie sa porneasca oricine doreste sa cunoasca religia budista. O abordare care are ca fundament doar scrieri si comentarii contemporane (a la Osho) este trunchiata sau chiar eronata.

n.b. Yoga nu este religie. (a se citi in acest sens Yoga Sutra a lui Patanjali sau comentariile ulterioare).
#118673 (raspuns la: #118667) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rayro - de sarsilovici la: 27/04/2006 16:04:28
(la: Suntem oare "fabricati" dupa acelasi STAS?)
De crescut, crestem singuri asa-i, iar parintii ne ofera conditii sa crestem. Ne educa cum se pricep si ei si ne educam in functie de mediu... Nu am spus ce am spus in ideea ca sunt un simplu produs al lor, al parintilor.Nu mi-am ales calea la insistentele lor.Am facut facultatea pe care mi-am dorit-o, lucrez in domeniul drag mie. Ei vor sa vada in mine ca sunt om sunt responsabil si ca stradaniile lor nu au fost zadarnice.Sigur fata de un copil dintr-un orfelinat am avut mult mai mult dar asa a fost sa fie . traiesc prezentul .daca nu as respira si nu m-as hranii zi de zi nu as mai fi. Te intreb intr-o zi cat de mult poti face astfel incat sa nu vezi ziua ca fiind doar o calatorie peste secunde peste ore... Vise, schimbari, intoarceri, locuri... Nu-s legat de un loc anume...Poate cu serviciul.E sursa mea de existenta.Sigur se poate schimba...sigur pot trai si in rulota si sa ma plimb zi de zi si sa traiesc in alt loc..daca vreau sa fiu un pansament pentru ranile cuiva..Nu pot pretinde asta pentru ca nu-s atat de ipocrit sa spun ca-s 'painea lui Dumnezeu' sau ca sunt atat de steril cu tenta de sulfamida si vindec orice... sa traiesc pentru mine? Asta fac zi de zi.. Nu traiesc pentru parinti nu traiesc pentru ea, traiesc ca inca bate inimioara si inca functionez singur fara aparate... sa construiesc alaturi de ea imi doresc, imi doresc enorm.. Sunt dimineti in care ma trezesc fara chef..ma duc la serviciu si poate in ziua aia nu am asa multe activitati si poate nici nu am chef sa deschid macar o carte sa mai citesc despre o lege, fenomen, echipament... si e trist... Trecem prin momente mai dificile cu totii.... visul , morcovul dupa care ma deplasez in fiecare zi precum magarul incapatanat s-ar compune din: serviciu in domeniul placut mie - rezolvat , ea fiinta draga mie jumatatea de ma completeaza si imi da de la ea bucurie daca eu nu am si imi da sperante cand sunt descumpanit si ma mangaie cand sunt lovit si ma saruta cand plang..- stand by.... Nu cer mult de la viata... poate deja mi-a oferit, poate si dupa stradanii, partial din visul meu... Cer atat cat sa traiesc, sa simt ca traiesc, sa simt adierea vantului, raceala ploi pe obraz, sa vars lacrimi de fericire sa privesc ochi in care ma vad iubit.... chestii idilice si poate copilarii de pustan cu impresii de om mare, da gandacelul din copilarie inca e in sufletul meu si sper ca acele compromisuri si zbuciumul vietii sa nu ma schimbe prea mult cel putin in interior...De ce nu le place uneori copiilor de oamenii mari? pentru ca uneori din lipsa de chef, oboseala, meci ,telenovela, 'serioazitate', nu mai au timp sa ii asculte... Eu as vrea sa ascult si copilul din mine .... A crede in ceva presupune si o nota de naivitate !
#119138 (raspuns la: #119060) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
copilarie - de Cri Cri la: 27/04/2006 10:00:55
(la: Suntem oare "fabricati" dupa acelasi STAS?)
E, poate, greu... e, poate, lux... e, poate, doar o copilarie sa pastrez copilul din mine... sa intreb "de ce?" pana la exasperare. Dar mie imi "vine" natural :P si nu e normal (spune lumea).
Si se intampla... din pacate se intampla atat de des sa strivesc gandacei in pumni! Nu ca sa-i doara, nici ca sa-i vad cum plang, ci din prea stangacie, poate. Si ma regasesc si eu prea des cu urme de lacrimi brazdandu-mi praful de pe fatza... Sunt tare usor de dezamagit in naivitatea mea, dar si usor de impacat... da-mi zmeura din pumnul tau si promite-mi ca suntem "prietenii cei mai buni din lume care-au existat vreodata" si ai toata inima mea. :)
Poate e trist, poate e bine, poate ca de fapt e grav...
#119144 (raspuns la: #119079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bun subiect :) - de mamarutza la: 28/04/2006 19:43:26
(la: FEMEIA intre cariera si cratita; BARBATUL...unde mai are loc...)


In fiecare zi ne intrebam care e menirea noastra, atat barbatii cat si femeile (care se mai intreaba, sa nu uitam ca unii din pacate nu se intreaba niciodata :) ) si sincera sa fiu ca sa poti face tot ce ai scris tu mai sus,- chestii la care iti dau dreptate , caci majoritatea trebuie facute - ar trebui sa fii un om universal, perfect si ziua sa aiba 48 de ore si viata sa fie mai lunga etc etc bla bla bla.
Insa cand intri in tumultul zilei de azi, mai ales cand te mai ajunge rutina, atunci intr-adevar , te intrebi : care e menirea mea totusi?
Mi-am pus si eu intrebarea asta, nu doar o data si iata la ce idei am ajuns:

- chestiile cu "sa spele , sa calce, sa faca piata" sunt normale, ca trebuie sa le faca cineva pana la urma , doar daca nu este o bunica care face tot, cum se intampla la destule cupluri sau o menajera la altii,insa sincera sa fiu nu prea ma impac cu nici una din variantele de mai sus, ci prefer sa ma descurc singura impreuna cu tehnologia existenta la ora actuala ( si cand zic asta ma refer la masina de spalat rufe :) , la calcator si la faptul ca nu ma duc pe jos la piata )

-in ce priveste preocuparea fata de copii si mai ales educatia lor, iar raspund ca la ideea anterioara, adica nu mi-as lasa copiii pe mana dadacelor prea plictisite de propriile lor probleme si de copiii pe care multe si i-au crescut cu greu si s-au saturat de ai lor ca sa mai aiba rabdare si cu ai mei dupa o viata de truda, cica.Asa ca prefer sa preiau si misiunea asta

-cu viata profesionala iar e complicat, pentru ca eu personal nu m-am dat inapoi de la a incerca sa fac mai mult decat a ma rezuma la o diploma de bacalaureat si gata.In plus, ma bag intotdeauna unde e mai greu, nu stiu de ce am talentul asta, mai ales de a face mai multe lucruri deodata, doar ca ies bine toate pana la urma cu un pic de efort suplimentar

-treaba cu statul la Mall 5 ore nu stiu daca o poti numi o "menire", dar pentru unele femei chiar este, alaturi de ore in sir de cosmetica si alte infrumusetari artificiale, cu care sunt de acord atata timp cat mai faci ca femeie si altceva nu doar solar,cosmetica si chestii de genul asta. A te ingriji e un mod de a te iubi pe tine insuti,nu e nimic rau in asta pana cand nu devii narcisista:)

In ce priveste menirea barbatului, ar fi si aici multe de discutat. De exemplu, eu nu sunt de acord cu ideea conform careia barbatul ar trebui sa aduca mai multi bani in casa, pentru ca daca noi femeile avem pretentia de egalitate intre sexe , atunci asta trebuie sa fie valabila si la partea financiara, eu m-as simti prost sa fiu mereu cu un pas in urma, mai ales daca as avea langa mine un barbat care mi-ar si atrage atentia asupra acestui lucru, cum fac multi in pacate.
In alta ordine de idei, am observat ca multe femei privesc barbatii ca pe niste robotei cu telecomanda pe care considera ca au dreptul sa ii ghideze in functie de micile lor capricii, cum au chef doar pentru simplul fapt ca au semnat un certificat de casatorie, care pentru ele nu inseamna nimic mai mult decat o hartie care le da dreptul sa impuna si sa se impuna, in viziunea lor.
Sa fim seriosi! "Te-o fi luat el de nevasta, dar asta nu inseamna ca faci din el un sclav si il cicalesti cu toate micile treburi pe care tu esti prea comoda sa le rezolvi singura."

Menirea barbatului si a femeii.......menirea a doua jumatati care se completeaza prin complementaritatea lor, forta cu gingasie, ratiune cu sentimente, doar problema este ca dorinta de a domina si de a umbri cealalta jumatate, eclipseaza menirile acestea de prea multe ori si in loc sa se completeze se suprapun si formeaza un cuplu diform si intunecat.
Daca am putea lasa la o parte pentru o clipa orgoliile, ideile preconcepute, inhibitiile, influentele din copilarii nefericite datorate unor parinti care nu erau destul de maturi pentru a avea copii sau prea maturi pentru a se mai copilari cu noi, egocentrismul - normal la copilul mic, dar care nesatisfacut datorita lipsei atentiei din partea parintilor, se manifesta in continuare la maturitate, ca si cum am incerca sa recuperam ce am pierdut in copilarie- si alte multe aspecte, am putea fi mai deschisi, mai plini de empatie, mai senini si mai dispusi sa formam un intreg si nu sa ne suprapunem jumatatile in incercarea inutila de a demonstra cine e mai tare . :)













Oana M.
la timpuri noi vise noi? - de sarsilovici la: 16/05/2006 21:10:36
(la: Voi ce visati noaptea?)
ma intreb daca timpurile care le-am ajuns, viata de azi, de cativa ani incoace, ne mai ofera linistea de alta data? Imi aduc aminte de vremurile cand mama imi citea dintr-o carticica povesti nemuritoare..Nu imi aduc aminte vreuna precis, retin doar imaginea in care mama imi citea din carte..De fapt daca stau bine si ma gandesc retin mai mult imagini din copilarie si asa imi aduc aminte si de oameni si de locuri si de intamplari.. banuiesc ca fiecare are metoda proprie de a retine anumite chestiuni...ce ma uimeste e ca uneori descopar ca retin imagini de demult, imagini care sunt descoperite de diverse intamplari fara vreo insemnatate anume...Merg pe strada si vad pe cineva care semana cu cineva din trecut si de aici se declanseaza rememorarea unor evenimente apuse... ferice de cei care pot visa frumos.. Nu ma martirizez! Nu..Am si eu nopti faste cand ma plimb si eu pe acolo pe unde imi place..ca nu visez exact cum imi doresc asta e altceva... bizar pentru mine e ca in scurt timp se poate dezvolta o poveste destul de complexa si poate e asa de complexa tocmai ca apare ca o legatura intre ce stiu eu din realitate...de multe ori cand e prea tragica situatia imi spun ca visez si culmea ma trezesc...
Fiecare varsta cu visele sale..de multe ori nici nu mai avem curaj sa ne gandim la ele, la vise, ne dorim sa adormim repede sa ne odihnim, iar la trezire sa nu uitam nimic din ce ne-am propus sa facem din ziua precedenta...
cateodata am dispozitie buna si parca si ele, visele, vin la mine si se lipesc de mine si merg asocierile si parca se leaga visul si se dezvolata pe o sumedenie de piste, de alternative...Uneori vad ca nu are parca nici un rost sa visez si ca la desteptare situatia va fi la fel...da parca ele visele ne ofera "balonul de oxigen", speranta in ceva bun... Mi-as dori sa nu mai fiu pesimist niciodata si sa fiu de un optimism constructiv pentru mine...Am intalnit oameni care mi-au dat din optimismul lor.... la serviciu am anumite emotii legate de situatii ce pot sa apara situatii la care poate nu voi putea face fata..Am colegi care nu se consuma prea mult si parca le dau dreptate uneori... stresul zilnic ne otraveste visele si viata de dupa servici .. In zilele 'grele' parca si cei pe care ii intalnesc pe strada mi se par ciudati mi se par prea fericiti prea linistiti si eu sunt in goana neabuna dupa liniste dupa o solutie rationala a spaimelor mele.... Inteleptii or visa frumos? nu stiu, da nu cred...Si in general cei cu experiente multe sunt si aproape de final....
da e frumos sa visezi pentru ca e taramul in care toti putem sa fim ce nu suntem, sa avem ce nu avem, sa fim unde nu putem ajunge , sa fim cu cine nu putem fi....
din experienta de elev si parinte:) - de donquijote la: 21/05/2006 17:11:17
(la: ce se intampla cu copiii nostri la scoala)
nu e logic (pentru ca lucreaza cu parti diferite ale creerului) si nu cunosc cazuri in care un elev sa fi excelat intr-adevar (fare pile, fara lectii particulare care-i pot oferii la moment dat avantaj relativ fata de colegii de clasa) la toate materiile, de la matematica, fizica gramatica la desen, caligrafie (mai exista ?), muzica limbi straine si literatura (geografia si istoria se pot invata pe de rost). de fapt am cunoscut unul (din cercul de prieteni ai parintilor), n-a avut copilarie, n-a avut studentie. astazi, dupa cate am auzit e un ratat in viata si e internat la boli nervoase.
si clasa nu e patinaj artistic unde daca s-a dat un 10 urmatorul poate lua doar 9. si mai e o chestie: desenul ca si compozitia nu pot fi apreciate in mod obiectiv, (se poate deosebii bun de rau, dar intre doua bune, care e mai bun si care e mai putin e gru de spus) fiind notate dupa gustul profesorilor.
finnd netalentat la desen, muzica caligrafie, am reusit sa urc pe podium pentru prima data in clasa a 4-a cand s-au mai diferentiat materiile ( a intrat geografia si istoria, matematica devanise mai complicata) si aveam un mic avantaj fata de 'premiantii' traditionali ai clasei. (dealtfel dintre ei, o tipa s-a sinucis cand a picat la bacalaureat, alta a incercat la medicina, a picat de 2 ori si a intrat la mecanica in sesiunea de toamna pentru ca ramasesera locuri. fiind blonda natural - la propriu, nu era proasta de loc- si cu glezne subtiri banuiesc ca s-a aranjat in viata).
premiul 1 am luat doar in clasa a 12-a. dar am avut noroc de parinti care nu ne-au manat din spate si nu au cerut mai mult decat puteam da.
in liceu, aveam cativa profesori foarte pretentiosi, de genul '8 e pentru cei foarte buni, 9 pentru profesori si 10 pentru d-zeu', dar toti au intrat cu succes la o facultate, din prima.
notele sunt pentru a gadila orgoliul parintilor.

nici pe copiii mei nu i-am fortat. cu profesorii am avut conflicte pentru ca nu dadeau suficiente teme pentru acasa (ca sa nu le sara alti parinti in cap). notele nu m-au interesat, m-a interesat sa fie capabili sa invete.
asa ca am unul cu bacalaureatul deja facut, note bunisoare, peste medie la materiile relevante; al doilea, care tot nu a fost fortat sa invete a inceput sa aduca note de maxime la materiile de baza, si cred ca pana la sfarsitul anului se va 'insuruba' printre fruntasii pe serie (e la un liceu cu pretentii).

in conflictul parinti - scoala de cele mai multe ori parintii sunt subiectivi.
cat priveste micile nedreptati care se fac uneori, cred ca e mai bine ca (copiii) sa se obisnuiasca de la varsta frageda ca traim intr-o lume competitiva, de multe ori nedreapta si la urma urmei, e si asta o lectie de viata, care trebuie invatata.
si mai bine mai devreme decat mai tarziu :).
- anii copilariei - anii de - de Calypso la: 24/05/2006 09:27:22
(la: Cei mai frumos ani ai vietii tale)
- anii copilariei
- anii de dupa ce am emigrat
picky - de latu la: 26/05/2006 21:43:29
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Ochii ca ochii, da' sa-mi vezi pancreasul.
Perspectiva asta insa, te priveaza de viziunea de ansamblu, redata pe de o parte de oglinda globalizarii si reflectata pe de alta parte de - inca nebuloasa, si de aceea considerata a fi tenebroasa - teoria conform careia clerului ii revine acea pozitie de lider in societatea umbrita de imensa umbrela universala, reprezentand totodata un pas hotarator pe drumul nedefinit - si de nedefinit - al cercetarilor in fizica atomica - de altfel perimata din perioada interbelica - toate astea in speranta de a elucida acel rest de stiinta care se ascunde cu indaratnicie de ochii iscoditori ai cercetatorilor stiintifici.
Cred ca acesta e un inceput de drum pe calea maririi numarului de capacitati clericale, fara de care dezideratul de a centraliza un numar indestulator de locuri de veci, ar fi utopic.

Last but not least: Imi pare rau ca ai cazut si tu in plasa reactionarilor care raspandesc ideea ca umbra ar fi apanajul stabilor. Fie amintite in acest context numeroasele perioade fara soare, noptile precum si zilele fara chef, ceea ce reprezinta de fapt un numar inegal de ore cand umbra copacilor - sau lipsa ei - nu afecteaza cu nimic buna simtzire a umbrelor...
#124592 (raspuns la: #124581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paianjenule, - de maria de la medgidia la: 04/06/2006 11:04:00
(la: Fiinta ca trup+suflet+spirit)
in primul rand scuze pentru lunga lipsa

paianjenule,
o entitate spirituala exista atunci cand o concepe bunul dumnezeu, in dimensiunea sa atemporala si aspatiala
"cand" si "unde" exista doar aici la noi, cand treci linia in conditionarea acestor coordonate
gen eminescu "era pe cand nu s`a zarit, azi o vedem si nu e" (la steaua)
sau poate nu inteleg eu intrebarea ta

ok
poate daca explic principiul transmiterii luminii la distanta, o sa fie mai limpede ce vreau sa spun
avem 2 persoane in 2 locuri diferite in lumea noastra si preferabil la mare distanta
una dintre ele isi concentreaza energia intr`un punct (fie pe un suport: fotografie, scrisoare a celuilalt, etc, fie fara suport, depinde de cat de avansata este in aceasta tehnica - daca a uitat numele aceluia, se gandeste la caracteristicile lui personale, inaltime, greutate, de unde il stie, etc concentrandu`se la informatiile pe care le poseda... lumina are inteligenta proprie, ptr ca vine de la dumnezeu, se duce singura unde e nevoie de ea, noi doar o directionam intrucatva...
ok, deci A se concentreaza intr`un punct care`l caracterizeaza pe B si invoca lumina bunului dumnezeu sa se concentreze in acel punct... apoi trimite lumina la distanta lui B... in momentul asta se intampla asa: lumina paraseste dimensiunea temporal-spatiala, si intrand in cea atemporala si aspatiala este in acelasi timp pretutindeni si dintotdeauna (termeni ai lumii noastre)... din pretutindeni ea iese pe oriunde inapoi in lumea noastra, ajungand exact la persoana catre care ai directionat`o, indiferent de distanta fizica de aici... cu asta vreau sa spun ca lumina nu calatoreste in linie drepta unind 2 puncte ale lumii noastre, ci iese pe unde e A, in momentul in care a iesit, intra inapoi tot pe acolo, aflandu`se instantaneu in punctul in care este B...
in parte datoria caracteristicilor celor doua dimensiuni paralele (a noastra si cea a lu` Sefu`), in parte datorita prorpiei ei inteligente...
daca persoana catre care ai trimis lumina nu are nevoie de ea, ea se duce acolo unde este nevoie... nu exista risipa

nu sunt convinsa ca am fost foarte clara, ptr ca cuvintele sunt limitate la lumea ptr care au fost concepute, a noastra

asa se trimite lumina la persoane vii sau moarte, la spirite de pe alte planete carora le ceri ajutorul, la sfinti (trimiterea de lumina este si un salut, nu ca trimiti ptr ca au Sfintii Parinti nevoie de lumina pe care esti tu in stare sa o canalizezi... ei sunt aproape de Sursa Universala, primesc nemijlocit)... de asemenea, poti sa trimiti lumina in trecut (ca sa stergi treptat bad karma, prostiile pe care le`ai facut fata de altii) sau in viitor (ptr un proiect, o dorinta, etc), dupa acelasi principiu...

terapia de lucru cu lumina se cheama Reiki, dar exista o singura persoana pe care pot sa o recomand cu inima usoara (back in tara, in Bucuresti), deoarece nu`si programeaza/ informeaza/ conditioneaza discipolii, nu se atinge de liberul lor arbitru... nu dau numele acum...

fiecare poata sa trimita atata lumina sau atat de des dupa cat de curat este... dar despre asta intr`un episod urmator... daca va exista... exista foarte multe tehnici cu care poti sa schimbi ceea ce se intampla (trecut, prezent, viitor)... personal nu am facut niciodata asta si nici alte lucruri in care am fost initiata, folosesc cunoasterea strict pentru auto-curatire si tratament...

pentru ca cred ca secretul fericirii nu consta in a modifica lucrurile ca sa convina Eu-lui, ci a le trai pur si simplu...

----------------------------------
"C`qui embellit le desert", dit le Petit Prince, "est-ce qu`il cache un puit quelque part..."
#125997 (raspuns la: #120677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mata masai,23.06.06 - de DINU IONESCU la: 23/06/2006 19:37:43
(la: Politetea la romani)
Problema este mult mai simpa:totul se reduce la cei sapte ani de-acasa.Si ,pentru a vedea cine-i are si cine nu, analizati structura
sociala,mediul social (si locurile)din care provin cele mai multe din actualele familii de bucuresteni si veti avea o mare surpriza..
Oare de ce a ajuns mitocania la loc de cinste in orasul nostru? Cred ca un sinonim al actualului Bucuresti, ar putea fi Capitala mondiala a manelistilor! La ce repere morale mai pot aspira copiii si tinerii prezentului bucurestean?Si mai avem multe intrebari, pana sa ajungem sa analizam cum e cu politetea la bucuresteni.Faceti un sondaj printre elevii de liceu ca sa vedeti cati pot macar defini corect notiunea de politete!Eu sunt nascut in Bucuresti, dar cand ma plimb prin Centru(lucru pe care-l fac tot mai rar),nu-mi mai recunosc nici orasul nici concetatenii.
SAM.
#129514 (raspuns la: #129398) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cassandra - de yrch la: 04/07/2006 20:26:09
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Cand ma refer la dovezi, vreau sa spun exact acele lucruri pe care tu insati le consideri drept dovezi, si de care imi amintea altcineva mai devreme ca se dau la televizor, exista poze cu ele si articole stiintifice despre ele!!
Adica: schlete, bucati de schelete, oase, bucati de oase, analizele acestor schelete, datarile, locurile de recoltare a dovezilor si analiza lor etc, etc.
ACESTEA sunt dovezile si pe ele se bazeaza toate rationamentele voastre! Dar nu avem nici o dovada ca ele sunt adevarate! Simplul fapt ca le vedem la televizor nu inseamna ca ele exista cu adevarat (vezi orcii si elfii).
De asta tot incerc sa va explic: si voi sunteti niste credinciosi, ca si noi. Doar ca voi credeti in ceva care este invaluit intr-o aura de "stiinta".

Incercati, va rog, sa nu mai amestecati in discutia despre teoria evolutiei argumente legate de celelalte stiinte, pentru ca nu se compara. Celelalte stiinte au fundamente solide, si se bazeaza exclusiv pe date reale si verificabile. Daca vreau, pot sa verific si acum teoria atractiei universale, legile refractiei sau (o parte din) ale chimiei.
Nu la fel stau lucrurile si cu teoria evolutiei.

Numai bine!
#131599 (raspuns la: #131573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: