comentarii

lovitura fulgeratoare rusesc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
care-i din moldova?? despre moldoveni... :)) - de Jimmy_Cecilia la: 17/08/2005 21:29:55
(la: Trancaneala Aristocrata "5")

Moldovenii au reusit sa fabrice un nou tip de autoturism, cu trei viteze: Inshet, inshetinel si pi loc.

Metrou moldovenesc
Anunt la metroul moldovenesc: - Pazea ca se lichiesc usili. Urmiaza statia Primaverii, cu podisca pi partea driapta

Mare batalie intre moldovenii lui Stefan si turci. Dupa 5 zile de lupta , turcii il inconjoara pe Stefan intr-un colt al unei incaperi din palatul sau : - Te-am prins Stefane, gata !! si turcii scot iataganele sa-l taie! Stefan , tacticos, scoate din san un Kalasnjikov: - Ce spuneti mai? Pe cine vreti sa omorati? Turcii speriati dau inapoi!! - Hai bre nea Fane, ne crezi asa bulangii sa dam noi in matale?

De ce nu fac moldovenii SIDA?
Fiindca are si SIDA mindria ei.
===========
Ce sint aia chiloti ?
Moldoveanul: Aia care chiloteaza avioanele
===.
Cum se numeste pe moldoveneste pureeul de cartofi?
Barabuli batusiti.
=========
Ce e ala un piron ?
Moldoveanul: Locul de unde te urci în tren.
=========
Din ce e facuta o bomba?
Din olteni si moldoveni.
De ce ?
Pt. ca oltenii sunt prosti de bubuie, iar moldovenii se împrastie.
====
Cum se cheama pe moldovieneste filmul "Lovitura fulgeratoare"?
Palitura crânsina.
Dar filmul "Razboiul stelelor"?
Gâlsiava'n sier.

#65966 (raspuns la: #65962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proaspat despre moldoveni - de donquijote la: 04/09/2005 16:19:45
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
unele chiar originale :)

>> Ce sunt aia "chilotzi"?
Aia de chiloteaza avioanele.

>> Cum se numeste pe moldoveneste piure-ul de cartofi? Barabuli batushitzi.

>> Ce e ala "piron"? Locul de unde te urci în tren.

>> Cum se cheama pe moldovineste filmul "Lovitura fulgeratoare"? Palitura crânshina.

>> Dar filmul "Razboiul stelelor"? Gâlshiava pi shier.

>> Cum îl numesc moldovenii pe Mihai Viteazul? Mihaitzî Bataiosu.

>> Cum se numeste pe moldovieneste lovitura de colt la fotbal? Palitura
di ungher

>> Cum se numeste pe moldovieneste lovitura de pedeapsa?
Palitura di osânda

>> Cum se numeste pe moldovieneste garda de corp?
Strajar(din Bodyguard)

>> Cum se numeste pe moldoveneste filmul "Salvati de clopotel"?
Izbaviti di talangutza.

>> Care-i treaba la Suceava? Bei,manânci si stai dijeaba.

>> Care-i deviza moldoveanului?
Viata-i scurta.Daca tot n-o putem lungi, hai s-o facem lata!

>> Ce primesti la un restaurant moldovenesc daca ceri "creier pane"?
Mimorie di porc prajita

>> Care e bancul cu IBM la moldoveni? Ai biem o bere!

>> Ce fel de anunturi se difuzeaza la metroul moldovienesc?
Pazea ca sa lichiesc ushili. Urmiaza stazia Primavierii, cu podisca pi partia driapta.

>> Ce îsi scriu mai nou ardelenii pe poarta în loc de "câine rau"?
Moldovean în gazda.

>> Ce-ti spune o frantuzoaica si o moldoveanca dupa o noapte de amor?
Frantuzoaica: "esti un amant asa de bun!".
Moldoveanca: "ali tali is toati mobilili astia?"

>> Ce se numeste pe moldoveneste "camera ascunsa"? Camara chitita

>> Un moldovean se duce la un bar si striga:
- Marman, adu un rachiu ca ma ardie buzili!
Barmanul aduce,dupa cinci minute, iar:
- Marman,adu un rachiu ca ma ardie buzili!
Barmanul nervos aduce, dar dupa cinci minute:
- Marman,adu un rachiu ca ma arghe buzili!
Barmanul nervos ca o pruna uscata vine si zice:
- Asculta, în primul rând io sunt "barman" si nu "marman"! In al doilea rând, ia gura de pe scrumiera!

>> Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el in compartiment un
moldovean. Se apropie de gara Oituz si omul nostru deschide fereastra
sa vada gara. Moldoveanul din spate: - Marashesti... Omul nostru:
-Oituz! Moldoveanul iara:
- Marashesti!
- Ba-i Oituz!
La care moldveanul infuriat:
- Închide ba giamul ca ma rashesti!...

>> Vorbeau un moldovean si un oltean. Întreaba olteanul:
- La voi mortii se îngroapa cu popa?
Si moldoveanul:
- Nu la noi popa ramâne afara

>> Un trib de bastinasi prinde un grup de turisti format dintr-un american, un englez si un moldovean. Seful tribului le comunica acestora:
- Cine îmi spune un cuvânt din limba engleza care nu-l stiu, îi dau drumul acasa.
Americanul:
- Butterfly!
Seful de trib: - Bai, da' eu am facut cursuri la Oxford, crezi ca nu stiu ca înseamna fluture? Hai la cârnati cu tine!!!
Englezul: - Butterfly!
Seful de trib: - Ba si tu esti prost. Înseamna fluture. Hai, la pasta de mici cu tine!
Moldoveanul:
- Butterfly-li!
Seful de trib dupa îndelungi strofocari:
- Bai, asta nu mai stiu. Spune-mi ce înseamna si poti pleca acasa!
- Fluturi-li!







dictionar de moldovenisme:) - de Horia D la: 12/12/2005 18:02:00
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
*Ce sunt aia "chilotzi"? Aia de chiloteaza avioanele.
*Cum se numeste pe moldoveneste pure-ul de cartofi?
Barabuli batusiti.
*Ce e ala "piron"? Locul de unde te urci în tren.
*Cum se cheama pe moldovieneste filmul "Lovitura
fulgeratoare"? Palitura crânsina.
*Dar filmul "Razboiul stelelor"? Gâlshiava pi shier.
*Cum îl numesc moldovenii pe Mihai Viteazul? Mihaitî
Bataiosu.
*Cum se numeste pe moldoveneste lovitura de colt la
fotbal? Palitura de ungher.
*Cum se numeste pe moldoveneste lovitura de pedeapsa?
Palitura de osânda.
*Cum se numeste pe moldoveneste garda de corp? Strajer
(din Bodyguard)
*Cum se numeste pe moldoveneste filmul "Salvati de
clopotel"? Izbaviti de talanguta.
*Care-i treaba la Suceava? Bei manânci si stai
dijeaba.
*Care-i deviza moldoveanului? Viata-i scurta. Daca tot
n-o putem lungi, hai s-o facem lata!
*Ce primesti la un restaurant moldovenesc daca ceri
"creier pane"? Mimorie di porc prajita.
*Care e bancul cu IBM la moldoveni? Ai biem o bere!
*Ce fel de anunturi se difuzeaza la metroul
moldovenesc? Pazea ca sa lichiesc ushili. Urmiaza
stazia Primavierii, cu podisca pi partia driapta
*Ce îsi scriu mai nou ardelenii pe poarta în loc de
"câine rau"? Moldovean în gazda.
*Ce-ti spune o frantuzoaica si o moldoveanca dupa o
noapte de amor?
Frantuzoaica: "esti un amant asa de bun!".
Moldoveanca: "ali tali sunt toati mobilili astia?"
*Ce se numeste pe moldoveneste "camera ascunsa"?
Camara chitita.


Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el în
compartiment un moldovean. Se apropie de gara Oituz si
omul nostru deschide fereastra sa vada gara.
Moldoveanul din spata:
- Marashesti...
Omul nostru: - Oituz!
Moldoveanul iara: - Marashesti!
- Ba-i Oituz!
La care moldoveanul infuriat: - Închide ba giamul ca
marashesti!
#94666 (raspuns la: #94662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Butterfly-lee ! - de Muresh la: 20/02/2006 20:44:58
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Care este asemănarea între femeie şi umbrelă ?
- Cînd trebuie sa rămănă acasa, vine cu
tine, iar cînd trebuie să vină cu tine, rămăne acasă...
- Care este diferenţa dintre un taur şi un bou?
- Taurul poate deveni tată, pe cand boul numai unchi.
- Care este diferenţa dintre agricultura şi aviaţie în ţara noastră ?
- Agricultura e în aer şi aviaţia e la pămînt !
- Care este diferenţa dintre leu şi dolar ?
- Un dolar !
- Prin ce se deosebeste omul de maşină ?
- Încă nu a fost înventată o maşină care să nu facă nimic...
- Care este asemănarea între România şi Japonia ?
- Amandouă ţările au trenuri suspendate.
- Care este asemanarea dintre un vultur şi o cîrtiţă ?
- Amandoi umblă pe sub pamant, cu excepţia vulturului !
- Ce diferenţă este între ghilotina şi alcool ?
- Nu este nici o diferenţă. Amăndouă te fac să-ţi pierzi capul !
- Există vreo diferenţă între un mort care a fumat şi unul care n-a fumat ?
- Există ! Mortul care n-a fumat e mai sănătos.

Moldoveneşti
Ce sunt aia \"chiloţi\"?
Aia de chilotează avioanele.
Cum se numeste pe moldoveneşte piure-ul de cartofi?
Barabuli bătuşiţi.
Ce e ala \"piron\"?
Locul de unde te urci în tren.
Cum se cheama pe moldovieneşte filmul \"Lovitura fulgerătoare\"?
Pălitură crînşină.
Dar filmul \"Războiul stelelor\"?
Gîlşiava pi şier.
Cum îl numesc moldovenii pe Mihai Viteazul?
Mihaiţî Bătăiosu.
Cum se numeşte pe moldovieneşte lovitura de colţ la fotbal?
Pălitură di ungher
Cum se numeste pe moldovieneşte lovitura de pedeapsa?
Pălitura di osînda
Cum se numeste pe moldovieneşte garda de corp?
Străjar (din Bodyguard)
Cum se numeste pe moldovieneşte filmul \"Salvaţi de clopoţel\"?
Izbăviţi di tălănguţă.
Care-i treaba la Suceava?
Bei, manînci şi stai dijeaba.
Care-i deviza moldoveanului?
Viaţa-i scurtă. Daca tot n-o putem lungi, hai s-o facem lată!
Ce primeşti la un restaurant moldovenesc dacă ceri \"creier pane\"?
Mimorie di porc prăjită.
Care e bancul cu IBM la moldoveni?
Ai biem o bere!...
Ce îşi scriu mai nou ardelenii pe poarta în loc de \"cîine rău\"?
Moldovean în gazda.
Ce se numeşte pe moldovieneşte \"cameră ascunsă\"?
Camară chitită .
Un moldovean se duce la un bar şi strigă:
- Marman, adu un rachiu că mă ardie buzili!
Barmanul aduce, după cinci minute, iar:
- Marman, adu un rachiu că mă ardie buzili!
Barmanul nervos aduce, dar după cinci minute:
- Marman,adu un rachiu ca ma arghe buzili!
Barmanul nervos ca o pruna uscată vine şi zice:
- Asculta, în primul rînd io sunt \"barman\" şi nu \"marman\"! În al
doilea rînd, ia gura de pe scrumieră!
Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el în compartiment un
moldovean. Se apropie de gara Oituz şi omul nostru deschide
fereastra să vadă gara. Moldoveanul din spate:
- Mărăşeşti... Omul nostru:
- Oituz! Moldoveanul iară:
- Mărăşeşti!
- Ba-i Oituz! La care moldoveanul înfuriat:
- Închide bă giamul că mă răşeşti!...
Vorbeau un moldovean şi un oltean. Întreabă olteanul:
- La voi morţii se îngroapa cu popă? Şi moldoveanul:
- Nu la noi popa rămîne afara .
Un trib de băştinaşi prinde pe Reagan, pe Tatcher şi pe Ceausescu.
Şeful tribului le comunică acestora:
- Cine îmi spune un cuvînt din limba engleză care nu-l ştiu, îi dau
drumul acasă.
Reagan: - Butterfly!
Şeful de trib: - Băi, da\' eu am făcut cursuri la Oxford, crezi că nu
ştiu că înseamnă fluture? Hai la cîrnaţi cu tine!!!
Tatcher: - Butterfly!
Şeful de trib: - Bă şi tu eşti proastă. Înseamnă fluture. Hai, la
chiftele cu tine!
Ceauşescu: - Butterfly-lee !
Şeful de trib după îndelungi strofocări:
- Băi, asta nu mai ştiu. Spune-mi ce înseamnă şi poţi pleca acasa !
- Fluturi-li !


N-a fost o adevarata revolutie, ci doar o "lovitura de stat" a c - de Liviu la: 17/11/2003 08:04:07
(la: EvZ: Declaratie soc: "FSN era o agentura sovietica”)
Daca va aduceti aminte, revolutia a inceput in Timisoara, a continuat in Bucuresti. Pe fondul unor nemultumiri populare, probabil ca a avut loc o lovitura de stat ce a culminat cu arestarea si executatea ceausestilor. Aici mi s-a parut o alianta compusa din: armata cu o parte din securitate. Militia s-a ascuns in acele zile. FSN-ul initial a fost un conglomerat alcatuit din comunisti, dizidenti si chiar necomunisti. Cred ca mai tineti minte: Iliescu, Brucan, Mazilu, Lupoi, Dinescu, Doina Cornea, Blandiana, Plesu s.a. dar nici-un alt membru al partidelor reinfiintate in 1990.
#4496 (raspuns la: #4488) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
KGB si revolutiile din Europa de Est - de anita47 la: 14/01/2004 12:15:05
(la: La multi ani Romania !)
Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Joe King cu Gardianul - de Joe King la: 12/09/2005 07:59:19
(la: Joe King cu ziarul Ziarul.)
intrebarea zilei
Gardianul : Credeti ca ziarul Gardianul a reprezentat in cele o mie de numere o arma impotriva coruptiei si faradelegilor din societatea noastra? ( da: nu: ) - e inca un poll cocostat din jurnalistica electronica.

Joe King: Am votat pozitiv. Am auzit de citeva cazuri in care niste cetateni au invelit o sticla in ziarul Gardianul si au folosit asta ca arma , in felul urmator: Unii au invelit o sticla de tuica, plina , si au luat-o cu " udatul " de dimineata. E o arma nu ? Ametiti bine uita de faradelegile din Romania, mai exact nu le mai pasa de ele. Altii au invelit o sticla goala in ziarul Gardianul si au spart-o in capul administratorului de bloc care fugise cu banii
locatarilor. In rest, voi stiti mai bine .
-------------------------------------------------------------------------------
Urmeaza un titlu care va baga in panica jumate din Romania:
Gardianul : Lovitura sub centura: vinul se va scumpi cu 30%

Joe King: Nici macar Mohamed Ali nu a primit asa o lovitura grea in timpul carierei lui. Daca as fi in locul vostru, as emigra repede in Franta sau Spania. Nu in Canada, vinurile sint foarte scumpe acolo. Dragi betivi, o sa beti cu 30 % mai putin vin, ce tragedie , doamne, mai bine se scumpea caviarul cu 80%. Va dati seama ca acum, betivii cu salarii medii , vor fi nevoiti ori sa bea mai putin ori sa cumpere un vin cu 30% mai prost. Aia care beau " Printul Mircea " se vor cobori la Haiducul Vasile . ( podgoria Dealul Mic. ). Psst.... Psst....va vind un pont. Din cauza ca e vorba de vinurile
made in Romania, vinurile chiliene sint mai bune si unele mai ieftine. Si doar se ieftinesc pe an ce trece. De exemplu, cel mai ieftin vin chilian, Pisica Neagra, ( Gato Negro ) bate 50% din vinurile de 80.000 sticla.( ma adresez bautorilor de vin sec, nu de posirci demi-seci care au gust de ceai cu multa miere )
---------------------------------------------
O stire uluitoare :

Gardianul :Mircea Geoana, presedintele Partidului Social-Democrat: Faimoasa carciuma Golden Blitz a devenit Sicilia politicii romanesti!


Joe King: Domnul Geoana fiind un excelent vorbitor de engleza a stiut el cum sa se exprime ca sa-i lase pe toti cu gura masca. Cuvintul Blitz inseamna si violently attack, pe scurt , razboi sau actiune fulger. Golden, inseamna si full of potential, sa nu mai vorbesc ca e jumate dintr-un complot iudeo-masonic, e jumate din numele Goldenberg :-). Deci faimoasa circiuma " La atacul violent plin de potential " a devenit , fiti atenti, Sicilia politicii romanesti. Adica acolo se duce Don Corleonescu , The Godtata , si pune la cale tot felul de actiuni mafioate impotriva PSD-ului. Ati inteles aluzia ? Dragi mafioti din politic, schimbati repede sediul, nu va mai intilniti la un mic de lux si un coniac bun, ca a pus nea Geoana ochii pe voi. Sicilienilor...ba nu blitzenilor . Va propun sa va intilniti la faimoasa circiuma Cocosatu' , sa-l vedem daca mai indrazneste sa zica ca faimoasa circiuma Cocosatu' e plina de sicilieni , ca n-o sa-l creada nimeni.

#71435 (raspuns la: #70544) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
continuare... - de anisia la: 04/12/2005 21:31:40
(la: sa facem un film!)
in cafenea intra Dansatoarea imbracata cu fuste multe si colorate. acordurile chitarii se intensifica acompaniate de ritmul palmelor, capatind treptat dimensiune de furie, strigat, protest. din sufletul chitaristului razbeste totusi umilinta. dansatoarea isi tine portul mindru in timp ce picioarele se pierd in agitatia sacadata cu care lovesc podeaua. din cind in cind inclina capul intr-o parte, incununat de bratele lungi si subtiri, privirea indreptata cind in jos cind si-o ridica spre spectatorii care bat palmele din ce in ce mai excitati. patrunde adinc acolo unde atinge. spectatorii tin ritmul din ce in ce mai infocat, atmosfera se incinge, amenintatoare. bratele Dansatoarei, blinde si bine proportionate, cind se inalta in delir cind cad abandonate in timp ce Chitaristul alterneaza intre rivalitate si supunere la picioarele unei zeite.

“Olé!”

… si deodata Dansatoarea pare cuprinsa de nebunie convulsiva, isi arunca parul ca marea involburata ce ii acopera obrajii congestionati. privirea arde de infinita furie, podeaua sufera sub loviturile picioarelor necontrolate. ritmul sacadat devine un strigat continuu in timp ce toti sint cuprinsi de o emotie incontrolabila, in asteptarea unui orgasm imanent care sa-i elibereze. toti bat palmele uitind sa respire, ea este flacara...


...vantul ii sufla ziarul de care uitase in mainile sale. amintiri din alte timpuri il dusera departe. parea ca uitase de visul sau… o uitare impusa! cursul vietii il dusese pe alte carari. sa inveti sa uiti este intelepciune. anuntul din ziarul de astazi il simtea ca un flash venit dintr-o alta viata. ca un fulger ce s-a gandit sa-l trezeasca din amortiri. o promisiune facuta siesi, nu-i putin lucru.
statea pe trotuarul acela, inmarmurit. figura lui gri se pierdea in multimea trecatorilor. oamenii treceau pe langa el… le auzea pasii grabiti ca un fosnet de frunze moarte. incerca sa inteleaga ce simte. daca l-ai fi privit o secunda, ai fi crezut ca este un atlet ce tocmai a incetat o cursa lunga si obositoare, a trecut linia de sosire, dar continua sa isi dramuiasca energia, din obisnuinta. isi asculta gandurile…

bunicul lui, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu diverse treburi. asta se intampla de cateva ori pe an. întotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau. dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca. se cinstea cu o sticla de Fancusa de Dragasani. atunci uita de toate treburile si necazurile si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. toate astea pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
in urbea lor prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,/ceva parale,/ca-i ziua matale, /ca sa traiesc si eu,/dati-ar Dumnezeu mii si milioane in buzunar.."; de aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". era plin ochi. chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "si ciene-i patronul?" "rabdare că o sa apara imediat."

… o pisica tarcata ii trecu printre picioare si-l trezi din amintirile ce i se perindau prin fata ochilor. oare de cat timp statuse acolo ca o statuie? isi lua inima in dinti si trecu pragul cafenelei ce era de vanzare.

un miros de inchis il izbi de la primul pas. cu o prima privire isi forma o imagine de ansamblu: mesele din lemn lacuit, cu picioare labartate si colturile roase erau asezate in dezordine pe cimentul cu mozaic. scaunele parca iti vorbeau. servete cu patratele adaposteau frimituri ori pete de grasime. o tejghea cu pretentie de bar trona in fundul incaperii. In spatele ei un individ intre doua varste, buhait de la atata bautura, cu parul slinos si manecile suflecate, il intreaba nedumerit: ” pe cine cauti matale?”. ii intoarce intrebarea cu un zambet si-i spune cu tonul cel mai politicos posibil ”am venit dupa anuntul din ziar. e de vanzare locul acesta, asa-i?” . in timp ce-l asteapta pe domnul din spatele tejghelei sa raspunda, se gandeste la discrepanta dintre cafeneaua amintirilor lui si aceasta. fusese in multe cafenele de-a lungul vietii. constient sau nu, cauta sa gaseasca o alta care sa-i umple golul lasat de ziua aceea in care cafeneaua lui fuse demolata...

___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...
va trimit aici ce s-a scris p - de anisia la: 05/12/2005 23:50:56
(la: sa facem un film!)
va trimit aici ce s-a scris pana acum, intr-un intreg, si va las mai departe sa continuati voi...

--------------------------------------------------
titlul: cafeneaua punct com

locatie: bucurestii anilor 40 pentru inceput. si cel al anilor 90 apoi.


introducere: un pusti la vreo 14 ani vinde ziare, ca sa-si faca bani de buzunar. e iarna, i-e frig, ar vrea sa se adaposteasca... intra intr-o cafenea, sa se incalzeasca, sub pretextul ca vinde ziare. admira in taina viata de acolo. isi face un vis, o promisiune ...cand voi fi mare, voi fi patronul unei astfel de cafenele

**
cu el citind titlurile ziarului ce-l vinde, ascuns intr-un colt al cafenelei , se face trecerea timpului si iata acelasi ziar, dupa 50 de ani, titlul pe pagina de anunturi local de vanzare, cafenea retrasa, vad bun, vand convenabil. un barbat trecut de prima tinerete incercuie anuntul. impatureste ziarul. se ridica si porneste spre locatia cu pricina

***
... ajuns pe calea plevnei, vede cladirea alb-cenusie, cu peretii scorojiti de la distanta. era o casa, care precis a apartinut candva unei familii de mici burghezi, mai mult lata decat inalta. usa din lemn masiv, cu geamuri murdare si mult prea prafuita, era intredeschisa. parca il invita sa-i treaca pragul. scoase ziarul din buzunar, il despaturi si citii din nou anuntul... da, aceasta era locatia! brusc sunetul masinilor si vorbele oamenilor din jur se transforma in rasete senzuale de femei frumoase si clinchete de portelanuri ciocnite in graba.

***

poarta niste pantaloni gri de stofa de lana, putin prea scurti - cat sa-l rusineze cand il priveste o fata - . camasa cu frunzulite verzi ii e putin roasa la guler. de la atata spalat. puloverul verde cu gri i-l tricotase tanti margareta iarna trecuta din resturile adunate de pe la cucoane. haina de iarna, nu era decat un pardesiu ce-l mostenise de la frate-su mai mare. caciula nu purta niciodata. intra in cafeneaua pina de lume, pentru a cata oara? o considera cartierul lui general. traseul ce-i era destinat pentru impartirea ziarelor, trecea negresit prin fata ei. si in fiecare zi aproape intra sa-si salute oaspetii. de cate ori nu-i urmarise de la distanta, in timp ce-si beau cafeaua, ceaiul sau brandy-ul? femei cu frizuri buclate si parul lucios, cordelute subtirele, margele care sticleau in lumina difuza a cafenelei, barbati eleganti care fumau si discutau aprins - cunostea toti clientii fideli, le stia obiceiurile si gusturile, toaletele si felul in care zambeau sau salutau. privirea ii pica la masa dinspre centru... o dama blonda si decoltata cu pielea aurie si ochii viorii, cu rochie neagra si manusi negre pana la cot bea sampanie si rade cam teatral catre un barbat foarte bine, cu obraji roz si frac impecabil. incearca sa-l prinda in mreje. langa ea, o cucoana in varsta da nota respectabila tabloului. le zambeste pe ascuns. ar fi vrut sa se duca la masa lor, sa-i sarute mainile inmanusate frumoase doamne, privind-o in ochi... roseste, numai la gandul ca el, un baietzandru de altfel, ar fi atat de indraznet; ...este la ''varsta ingrata'' si o simpla privire ascunsa ii este de ajuns pentru un vis efemer de-o noapte...
la o alta masa sunt trei persoane: o doamna planturoasa imbracata intr-o rochie aurie cam de 45 de ani...rochia este intinsa bine peste corsetul strans pe trup...pe cap are o toca neagra cu voaleta ridicata si in maini are manusi negre incheiate cu nasturei mici...soarbe dintr-un pahar un cocktail rozaliu cu o visina mare zacand la fund...soarbe cu ochii-nchisi si tine paharul cu amandoua mainile...in stanga ei este un domn cam de aceeasi varsta, jovial, cu o dantura impecabila de care e constient...bea un martini rosu, sec si povesteste doamnei cum a fost la cursele de cai...este imbracat cu un costum de culoarea castanei si pe masa, langa scrumiera si-a asezat melonul de culoarea cafelei cu lapte...
in dreapta doamnei este un barbat foarte tanar, aproape adolescent...este blond si bea plictisit dintr-o halba de bere...e prima data cand a intrat in cafenea si cerceteaza tacut gravurile de pe pereti...s-ar putea sa fie fiul doamnei...se gandeste sa cumpere un ziar, nu-i bagat in seama si se agata optimist de vraful de jurnale care miros a tus proaspat...

in cafenea intra Dansatoarea imbracata cu fuste multe si colorate. acordurile chitarii se intensifica acompaniate de ritmul palmelor, capatind treptat dimensiune de furie, strigat, protest. din sufletul chitaristului razbeste totusi umilinta. dansatoarea isi tine portul mindru in timp ce picioarele se pierd in agitatia sacadata cu care lovesc podeaua. din cind in cind inclina capul intr-o parte, incununat de bratele lungi si subtiri, privirea indreptata cind in jos cind si-o ridica spre spectatorii care bat palmele din ce in ce mai excitati. patrunde adinc acolo unde atinge. spectatorii tin ritmul din ce in ce mai infocat, atmosfera se incinge, amenintatoare. bratele Dansatoarei, blinde si bine proportionate, cind se inalta in delir cind cad abandonate in timp ce Chitaristul alterneaza intre rivalitate si supunere la picioarele unei zeite.

“Olé!”

… si deodata Dansatoarea pare cuprinsa de nebunie convulsiva, isi arunca parul ca marea involburata ce ii acopera obrajii congestionati. privirea arde de infinita furie, podeaua sufera sub loviturile picioarelor necontrolate. ritmul sacadat devine un strigat continuu in timp ce toti sint cuprinsi de o emotie incontrolabila, in asteptarea unui orgasm imanent care sa-i elibereze. toti bat palmele uitind sa respire, ea este flacara...

***

...vantul ii sufla ziarul de care uitase in mainile sale. amintiri din alte timpuri il dusera departe. parea ca uitase de visul sau… o uitare impusa! cursul vietii il dusese pe alte carari. sa inveti sa uiti este intelepciune. anuntul din ziarul de astazi il simtea ca un flash venit dintr-o alta viata. ca un fulger ce s-a gandit sa-l trezeasca din amortiri. o promisiune facuta siesi, nu-i putin lucru.
Statea pe trotuarul acela, inmarmurit. Figura lui gri se pierdea in multimea trecatorilor. oamenii treceau pe langa el… le auzea pasii grabiti ca un fosnet de frunze moarte. incerca sa inteleaga ce simte. daca l-ai fi privit o secunda, ai fi crezut ca este un atlet ce tocmai a incetat o cursa lunga si obositoare, a trecut linia de sosire, dar continua sa isi dramuiasca energia, din obisnuinta. isi asculta gandurile…

bunicul lui, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu diverse treburi. asta se intampla de cateva ori pe an. întotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau. dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca. se cinstea cu o sticla de Fancusa de Dragasani. atunci uita de toate treburile si necazurile si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. toate astea pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
in urbea lor prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,/ceva parale,/ca-i ziua matale, /ca sa traiesc si eu,/dati-ar Dumnezeu
mii si milioane in buzunar.." de aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". era plin ochi. chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "si ciene-i patronul?" "rabdare că o sa apara imediat."

… o pisica tarcata ii trecu printre picioare si-l trezi din amintirile ce i se perindau prin fata ochilor. oare de cat timp statuse acolo ca o statuie? isi lua inima in dinti si trecu pragul cafenelei ce era de vanzare.

un miros de inchis il izbi de la primul pas. cu o prima privire isi forma o imagine de ansamblu: mesele din lemn lacuit, cu picioare labartate si colturile roase erau asezate in dezordine pe cimentul cu mozaic. scaunele parca iti vorbeau. servete cu patratele adaposteau frimituri ori pete de grasime. o tejghea cu pretentie de bar trona in fundul incaperii. In spatele ei un individ intre doua varste, buhait de la atata bautura, cu parul slinos si manecile suflecate, il intreaba nedumerit: ” pe cine cauti matale?”. ii intoarce intrebarea cu un zambet si-i spune cu tonul cel mai politicos posibil ”am venit dupa anuntul din ziar. e de vanzare locul acesta, asa-i?” . in timp ce-l asteapta pe domnul din spatele tejghelei sa raspunda, se gandeste la discrepanta dintre cafeneaua amintirilor lui si aceasta. fusese in multe cafenele de-a lungul vietii. constient sau nu, cauta sa gaseasca o alta care sa-i umple golul lasat de ziua aceea in care cafeneaua lui fuse demolata.
----------------------------------------------------------
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...
tiganii,aurul si diamantele-22 - de sami_paris75 la: 12/03/2008 10:36:30
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Dintr-o data Cornel s-a sculat in picioare
apropiindu'se de San Tao,i-a soptit ceva
la ureche.
S-a retras undeva intr-o camera.
A revenit dupa cateva minute intr-un chimono special pentru arte martiale.
Era incins la bràu cu o curea de culoare galbena ,in mana tinea un baston lung din bambus ,la capatul bastonului era agatata o pamblica de culoarea centurii.
Purta parul legat in coada,o coada care pornea exact din crestetul capului si ajungea putin mai jos de baza gatului.
San Tao acceptase sa se lupte cu unul din fratii lui Wu Lin.
Cei doi adversari s-au asezat fatà in fatà ,la o distanta de aproximativ de doi metrii.
Intr-o tacere desavarsita ce-i doi s-au privit cateva secunde ,s-au inclinat in semn de respect.
Cu o viteza uimitoare Cornel a lovit umarul adversarului,lovitura care nu si-a atins scopul,chinezul a cazut la podea sub forma de spagat ,a reusit sa pareze lovitura cu bastonul lui.
La prins pe Cornel cu mana de reverul chimonoului i-ar cu cealalalta mana a reusit sa pareze ce-a de-a doua lovitura!
Foarte calm Cornel l-a prins cu ajutorul mainii stangi,cu mana dreapta a introdus bastonul intre picioarele adversarului care se desechilibreaza si cade, loveste fulgerator cu bastonul.
Lovitura putea sa fie fatala!
Bastonul s-a oprit la cativa centimetrii
de gatul adversarului Chen ,s-au indepartat unul de celalalt si s-au inclinat cu mare respect.
S-a apropiat de San Tao,la sarutat pe frunte,un gest care la chinezi nu se face!a venit la mine si m-a luat in brate.
Te iubesc nea Sami!niciodata n-am fost asa de fericit.
Nu-ti fie teama de sucarul de la Paris,San Tao nu-l scapa din mana pe Nicolaescu.
Stiu.Am stiut tot timpul nea Sami ca m-ai consuderat ca pe copilul tau!ca pe Robert.
Te iubesc sa stii.
Avea ochii plini de lacrimi.
San Tao si Wu Lin s-au apropiat de el si amandoi l-au luat in brate.
Si daca mor maine!
Nu mi-e frica sa stii!mai multa frica am de puscariile din Romania.
A sarutat-o pe Wu Lin de cateva ori,de fata cu noi toti!
Sarutari ale vietii,nu ale mortii,nici ale singuratatii...


#292475 (raspuns la: #292331) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sfarsit - de beatlemaniacul la: 13/03/2008 17:16:29
(la: 21 de minute)
Cu ochii în tavan, jumătatea goală a patului şi urletele care împungeau lumina firavă a dimineţii... „Ce indiferentă e această lume cu mine, cu noi. În timp ce eu sufeream cei de la bucătărie sacrificau animale sub geamul nostru”... Pentru o clipă crezu că celălalt are un pic de compasiune pentru el, dar zâmbetul zeflemitor îl trezi la realitate. Trebuia să ia o hotărâre cât mai repede căci jos petrecerea începuse şi el era asteptat. Ştia că trebuie să suporte privirile colegilor ei dar îşi propusese să-i ignore. Mai avea infima sperantă că o putea întoarce la el şi de aceea nu se putea hotărî. „Ca de obicei nu ai curaj să iei decizii rapide” conchise celălalt. Cu o smucitură se depărtă de oglindă şi pentru o secundă i se păru ca celălalt se miscă independent de el şi aceasta îl miră. Biletul cu rânduri ordonate dispăru în buzunarul din spate. „Ştii ce ai de făcut, nu?” auzi peste umăr. Primul pas îl făcu greoi cu o senzatie de amortire. Al doilea însă fu cu mult mai sigur si neliniştea crestea. Simţi o durere ascuţită în genunchi când se lovi de măsuţă. Căzând pe o parte, ceasul se opri mirat pentru o secundă, apoi îşi reluă ticăitul, mestecând molcom din minutul al unsprezecelea. Curând acesta fu inghiţit şi fără pauză minutul al doisprezecelea fu atacat. „În sfârşit, ne miscăm” auzi în spate. Din trei paşi ajunse la uşă. „Trebuie să încetezi a mai număra pasii. Te pierzi în amănunte şi nu vrei să vezi esenţialul. Sau poate ţi-e frică?” Apucă uşa cu furie şi o trânti în urma lui. Pe culoar, pereţii de culoarea untului reflectau o lumină înăbusitoare. Cu miscări aproape mecanice picioarele lui începură o execuţie de marş, o grabă absurdă spre nicăieri, mocheta moale absorbind loviturile sacadate, una câte una. Balustrada scârţâi şi fără să vrea începu să numere cele optsprezece trepte în timp ce le călca. „Dacă m-aş concentra acum aş încerca să şterg toate amintirile, una câte una, ca şi cum scara asta m-ar întoarce în timpul acela plăpând când nu te cunosteam. Închid ochii strâns. Amintirile ca nişte fotograme pe un film trec şi se şterg ...18... ea şi el, o pereche potrivită ...17... peronul învăluit în fum...16... un zâmbet de dimineaţă leneş ca un gând ...15... o bancă de lemn la umbra unui castan ...14... un pui de căţel, covrig la picioare ...13... o dimineaţă rece cu pâine prăjită ...12... lacrimi ce sapă tranşee pe obraz...11... o plimbare în parc ...10... o cabană de munte ...9... chinul aşteptării rezultatelor la examenul de admitere ...8... cofetăria cu mese rotunde ...7... un mărţisor ...6... iarnă ...5... toamnă ...4... vară ...3... primăvară ...2… frig ...1... şi numărătoarea se opreşte la unu. Cea din urmă amintire nu vrea să plece. Atât a rămas. Numai o amintire, una singură: AMINTIREA TA”. Şi deodată a înţeles. Amintirile nu vor dispărea niciodată. „Ştii ce ai de făcut” se auzi din spate. Ca un robot răspunse afirmativ din cap. Dinspre sala de mese o larmă de glasuri amestecată cu zăngănit de pahare revărsa multă fericire pe coridor. Se trezi fluturând din mâini, cu gesturile unui om care încearcă să traverseze o zonă înecată în fum. Vocea şuierată a celuilalt îi căzu pe umeri ca o mantie: „Există un singur drum. Trebuie să mergi înainte”. Cu umărul izbi uşa care sări la o parte. Valea abruptă îl aştepta răbdătoare, ca şi aseară, probabil din totdeauna. „Ştii ce ai de făcut” zise celălalt împingându-l inainte. Nu mai avu timp să reacţioneze. În avântul său sui balustrada de lemn dintr-o mişcare şi se pomeni pe vârfuri, cocoşat sub mantia aceea invizibilă şi foarte greoaie pe care nu îşi mai amintea când a tras-o pe el. O voce gâfâită din care se ghicea triumful răcni: „Ţi-am zis că trebuie să ai curaj. Acum sari!”. O secundă rămase într-un picior într-un echilibru perfect. Se văzu bătrân aşteptând încă să se deschidă uşa si să apară ea. Dar în locul ei un copil cu păr ondulat îşi făcu apariţia alergând dupa o minge. Deja atârnând în gol, se răsuci cu o smucitură şi chipul crispat al celuilalt alunecând peste umăr îl fulgeră scurt. Cuvintele îl loviră în timpan: „Ca de obicei...fără curaj!” în timp ce cu ultimele puteri se scutură peste prăpastie dezbrăcându-se de el ca de o haină. Celălalt încă nu se zdrobise de pietre cand el împingea vesel uşa. Ceasul mare de pe perete arăta şase şi douăzeci şi unu de minute. „Pentru o clipă am fost într-un echilibru perfect” îi venea să urle, dar în loc zâmbi unei fete cu un decolteu provocator.

Afară, sub lumina de veghe a lunii, vârfurile brazilor se aplecau cu smerenie în calea crivăţului ce se pornise în valuri.
fulger - de mazariche la: 10/12/2008 12:26:49
(la: Versuri la comanda)
fulger, trasnet si furtuna
toate au ramas in urma
acum vantul cald adie
sufland puf de papadie.

artroza
#371255 (raspuns la: #371237) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"pampasul rusesc" - de Intruder la: 15/01/2009 09:30:28
(la: Tiganii,aurul si diamantele*2 (vinatorii de carduri))
a inceput undeva pe cimpul de exterminare din pampasul rusesc.

lol, sami!
in tundra argentiniana e mai cald. :P
#390749 (raspuns la: #390626) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rumm - de RSI la: 01/07/2011 12:47:51 - de om la: 05/07/2011 17:28:22
(la: Basescu vs MS Regele Mihai)
In timpul guvernarilor legionare si militare nu a avut puterea politica si nu a putut face ceva pana in 1944 cand l-a rasturnat pe Antonescu si a scos tara din alianta cu puterile Axei. = o marioneta nu are putere politica, cel mult se intoarce ca la bordel pe toate partile ca sa supravietuiasca!
Puterea politica din WWII era amortita de succesurile adevaratei puteri politice din 1877-'78 sau 1916 cand au IMPUS regelui tarii si apoi comunitatii internationale.
Astia (nb, politicienii din WWII) nu si-au asumat nicio responsabilitate si s-au dus cu valul maraind pe la colturi. Normal ca atunci cand au dat rusii peste ei s-au FOLOSIT de presiunea frontului rusesc ca sa dea boshevicilor un tap ispasitor (nb, Antonescu) sperand ca vor scapa ...wrong...rusii le-au tras-o si lor intr-un mod logic: cand de tampit sa fii sa nu vezi ca monarhia si comunismul nu sunt compatibile...sa nu mai vorbim de ex crude (uciderea familiei tarului).
DPMDV, ex-regele Mihai a scapat cu viata datorita loialitatii armatei romane care inca mai putea pune mici probleme rusilor in caz de revolta generala -rusii nu-si mai permiteau inca un Katyn-...iar ei (nb, rusii) aveau nevoie de liniste ca sa-i omoare pe luptatorii din munti (majoritatea fosti ostasi)...sa se ocupe de intelectuali si tarani :((

Concluzia, ex-regele NU A AVUT NICIODATA PUTERE POLITICA, doar s-a lasat dus de evenimente sperand sa iasa la suprafata...bleah i-a reusit PERFECT (felicitari;)...decat sa fie un erou mort, mai bine un batranel cu mosii si palate pt plozii lui (chiar si dupa cateva zeci de ani;)

Rezultatul a fost benefic pentru Romania.= intre secera si nicolava trebuie sa fii optimist sa spui BENEFIC, mai ales ca apoi a existat un CANAL, AIUD, etc :(((

Ulterior a facut tot ce s-a putut pentru a bloca acapararea puterii de catre comunisti, zarurile erau aruncate. = este gluma, nu?
Istoria ar fi spus ca ulterior s-a agata cu unghiile si dintii pt supravietuire intr-un sistem comunist DEJA instalat chiar de el, ex-regele Mihai cand a facut lovitura de palat. Dpmdv, daca la aceea lovitura de palat nu implica comunisti, ar fi avut MULT mai multa simpatie in randul maselor (si istoriei)...dar ...s-ar fi pus rau cu rusii care l-ar fi putut sacrifica pt tara romaneasca...si asta nu se face la "hohentzoleri" :))))))))))))))))
#616689 (raspuns la: #616483) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
7 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:39:46
(la: Apartamentul)
gol, zăcea cu uşile deschise. Într-un colţ, o mică măsuţă era şi ea încărcată cu ceva nedefinit, părea a fi totuşi resturi alimentare. Carmen scoate un ţipăt scurt când observă o sfoară ruptă , din care ieseau fire, atârnând de lustra din tavan. În toată camera puţea îngrozitor. Mai exista o uşă, întredeschisă, care pare să fie sursa principală a putorii. Imediat îşi dădură seama că acolo trebuie să fie toaleta nefuncţională. Altă uşă care să facă legătura din această cameră şi altă ieşire nu mai era Totul seamăna a depozit. Exact la asta se gândi şi Ştefan.
-Să ieşim naibii de aici, zice el. Camera asta-i un depozit. Ăsta a adunat aici tot ce nu a putut încă arunca. Să ieşim naibii de aici!
Carmen ţine de uşă până ce reuşi el să refacă cât de cât încuietoarea. Puse suruburile înapoi doar pe jumătate şi scutură uşa. Vede că ţine şi o lasă aşa, apoi trecură în bucătărie închizând uşa dinspre hol. Carmen se repezi la geam şi începu să respire adând, cu nesaţ aerul rece şi curat.
-Bleahh... Doamne ce puţea!
-Cred că foloseşte camera pe post de depozit sau ce. De asta nu închiriază tot apartamentul.
-Ce dracu atârna acolo de tavan? Ai văzut?
-Da... Cred că e de la lustră, ceva cablu... Acum eşti mulţumită?! Ai văzut că nu e nimic deosebit acolo. Totul nu-i decât un afurisit depozit.
-Am văzut. Totuşi...
-Totuşi ce?
-Eu ce am văzut atunci?se scarpină ea în creştetul capului ca şi cineva care se gândeşte la rezolvarea unei probleme. Căci ştiu că am văzut ceva.
-Nu începe iar. Te rog. Ai văzut acum că nu e nimic acolo, o atenţionează el cu un deget ameninţător îndreptat spre ea.
-Am văzut...am văzut...
Reuşiseră să lămurească oarecum problema. Un timp se mai fâţâiră prin cameră, apoi oboseala îşi spuse cuvântul . Carmen, îşi mai aprinse o ţigară în timp ce Ştefan se strecoară cu mare desfătare sub cearceaf. Se făcuse frig de-a binelea afară, aşa că, tremurând, Carmen îşi aruncă ţigara pe jumătate fumată şi se retrage, nu înainte de a fixa cu coada ochiului geamul camerei depozit. Privirea i fixă oarecum irezistibil pe geam, cu toate că simţea încă o teamă profundă, dar acum nu vede nimic în afară de un geam murdar. Zâmbeşte. Se bucură că avuse curaj să se uite acolo unde înainte văzuse ceva inexplicabil. Poate aşa s-a ridicat valul fricii. Închide geamul şi se strecoară, ca un şarpe, în pat lângă Ştefan, lipindu-se adânc la pieptul lui. Oricum lăsaseră lumina aprinsă.
Amândoi tresăriră în aceiaşi clipă. Apa care curge trasă la baie se aude foarte clar preţ de câteva secunde bune. Aşa cum sunt întinşi se uită unul la altul.
-O mai fi adus ăsta nişte turişti, face el ridicând din umeri.
-Ştefane..!
-Ce-i?
-Baia de jos nu se aude aici!
-Ce vorbeşti?! În clădirea asta şi pe aşa o linişte... Fi sigură că de jos s-a auzit. Măcar acum poţi fi liniştită că nu mai suntem singuri în clădire.
O undă de îndoială străfulgeră totuşi prin sufletul lui. Acum îşi dă seama că s-ar putea ca nu de jos să se fi auzit. O lucidă şi scurtă gândire îl face să se cutremure, dar nu-i spune ei. De ce să o înfricoşeze mai mult decât e cazul, nu destul e speriat el acum. Îşi aduce aminte că jos, după ce fusese la baie, el aruncase apa cu o găleată pusă acolo exact în acest scop căci sistemul normal de tras apa era defect. Care să fie şansele ca cineva să fi reparat toaleta acum în toiul nopţii.. Se uită la ceas. Era ora unu şi douăzeci de minute.
-Cât e ora? întreabă şi Carmen ridicându-se în capul oaselor.
-E unu şi douăzeci... Culcă-te la loc. Vedem dimineaţă cine sunt cei ce s-au mutat aici, o minte el frumos.
La început uşor, apoi tot mai tare, se aud nişte bocănituri, ca şi cum cineva bate ceva în zid, în perete. Loviturile curg monoton şi ritmic, apoi se opresc brusc.
Ştefan se dă jos din pat cu alura unui om ce se trezeşte dimineaţa să meargă la muncă. Rămâne o clipă pe marginea patului apoi îşi îmbracă pantalonii şi îşi i-a bluza.
-Unde mergi?îl întreabă ea.
-Să-mi fac o cafea.
-Acum?
-Da’ ce are?
Minte. Nu are nevoie de cafea, dar nu-i venise altă idee.
-Păi îţi fac eu!se oferă ea.
#626573 (raspuns la: #626572) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bine de citit si de stiut! - de Baby Mititelu la: 22/12/2012 11:13:57
(la: Romania mea)
Cine nu lucrează, să nu mănânce (Tesaloniceni 3, 10)

Andreea Avramescuera studentă la Cibernetică, în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Elevă eminentă, a fost cap de listă la admitere. Ajunsese preşedinta organizaţiei Voluntari şi Idei pentru Proiecte (VIP), un ONG care se ocupă cu dezvoltarea profesională a studenţilor, încercând să suplinească anumite carenţe ale sistemului educaţional din România.

Lucra zi şi noapte, având rezultate extraordinare. Nu are sens să-i înşir CV-ul aici sau întreaga activitate. Era genul de student omniprezent. Workaholic, pe drept!

În timpul unui training, după ce îşi susţinuse o prezentare, a leşinat. Colegii au sunat la 112, dar echipajul nu a reuşit să o resursciteze. A clacat. I-a cedat inima. Moartea ei, a venit ca o veste fulgerătoare, care i-a şocat pe toţi cei care o cunoşteau direct sau indirect.

Presa de scandal din România şi-a bătut joc de moartea Andreei Avramescu, lansând ipoteza consumului de alcool. Normal, unii s-au informat din cancan: „Eh, s-a îmbătat şi a murit. Dacă-i proastă…”.

Din păcate, pentru unii trecerea la cele veşnice a Andreei a fost motiv de morală perversă: „Aha! Vedeţi voi? Dacă îţi pierzi timpul făcând proiecte şi implicându-te în diverse acţivităţi, dacă încerci să schimbi ceva, crăpi!”

În România sunt oameni care lucrează până la moarte pentru că alţii ocupă câte 600 de locuri în Parlament şi nu lucrează. Pentru că alţii preferă să doarmă pe ei, aşteptând un fund de pupat sau o pară mălăiaţă de la Stat. Pentru că majoritatea românilor tolerează furtul şi batjocorirea legii, atât în viaţa privată, cât şi în cea a cetăţii, a ţării. Pentru că aşteptăm să vină americanii şi străinii din ’44 încoace că poate or munci în locul nostru. Pentru că nu ne punem pe picioarele noastre, atât ca neam, cât şi ca generaţie tânără şi dăm vina pe trecut în loc să ni-l asumăm ca să putem construi un viitor.

Pentru că mulţi dintre noi, dacă avem masă, casă şi confort, nu mai vedem problemele majore ale acestei ţări şi în definitiv absenţa unui viitor propriu, al nostru. Ne interesează mai mult binele nostru individual, decât binele nostru comun.

Pentru că mulţi dintre reprezentaţii actuali ai studenţilor s-au făcut slugi diverselor partide sau grupări politice şi ţin în adormire masa studenţească cu beţii, festivale studenţeşti şi asociaţii care apar numai pe hârtie.

Pentru că reprezentarea studenţească în România nu se ridică la nivelul ei istoric: acela de a produce o schimbare fundamentală în societatea românească. De a crea caractere, oameni noi care să spele vechile păcate ale românilor. O revoluţie în sens de transfigurare, nu de lovitură de stat!
*** - de pescadorul la: 04/03/2014 07:28:33 Modificat la: 04/03/2014 07:50:56
(la: articol de M Cartarescu)
(Vol V)
Dupa "lovitura de stat" anterioara celei din 2012 Au fost cateva luni in care oamenii chiar erau fericiti in mod vizibil, relaxati, politicosi, saritori. Am ajuns pana in halul de marinimie sa ma duc sa-mi deschid abonament la TV fara sa ma oblige nimeni caci pana atunci, ani de zile, ai mei fusesera in "clandestinitate" bine dar oricum la bulgari nu trebuia platit si cum la noi nu ne mai uitam de mult chiar nu aveam remuscari. Dar parca prea merita fata de nimicul dinainte si cateva franturi de craci, mai o tata sau simularea unui sex oral prin filmele transmise de vecinii de peste Dunare, episoade urmarite destul de cu efort caci puricii isi mai faceau de cap pe ecran. Deja eram informati avand programul TV de la ei tradus in limba romana ce se vehicula pe la birouri in vremurile de trista amintire, ma refer la alea de dinainte de 89 ca sa nu incurcam borcanele ca intre timp... dar macar nu si la TV acum.

Ne uitam vrajiti sambata la show-urile de la Friedrichstadt-Palast la danseozele care ne produceau fiori desi nu erau asa de dezbracate cum umbla cate unele astazi pe strada, varietati transmise de "gardinarii" cu ceafa lata pe care culmea, ii vedeam cand eram copil la Giurgiu venind in piata de aici cu taxi-ul pentru a-si face aprovizionarea cu marfa pentru care tocmai lor li se dusese vestea. Ai dracu bulgaroi si ei nici nu fusesra in CC la revolutie dar la cat costa bezina atunci la ei probabil ca tramvaiele umblau goale. Pur si simplu am ramas blocat dupa atata amar de "castitate" vizuala cand intr-o zi, deja pe canalele televiziunii libere, ca era o moda atunci mai la debut cand toate erau libere si cautand eu asa fara tinta ceva interesant de vazut m-am oprit intamplator, fulgerat de o imagine ce mi se parea ireala pe micul ecran, o femeie goala intra intr-o piscina. N-am ajuns chiar la ejaculare dar sincer mi-am oprit-o cu greu si deja o priveam pe partenera mea cu niste ochi "mai critici" fata de fetele care, de atunci, tot intrau in piscina la fel de goale.

Incet, incet insa entuziasmul s-a stins, teama a revenit iar in ochii oamenilor, au redevenit ursuzi si indiferenti cu cat au saracit din ce in ce mai tare. Am fost pur si simplu pacaliti de niste excroci ordinari care ne-au folosit doar ca paravan ca sa faca schimbarea necesra ce devenise imperativa in zona si cum Ceausescu era de presupus ca nu va ceda printr-o "tranzitie de catifea" a fost scoasa in fata "carnea de tun" pentru a musamaliza si executia dementului ca fiind necesara fata de "gravitatea evenimentelor" ce se derulau in Romania. Ca se tragea de peste tot din arme teroriste fara sa se afle si de catre cine, cutremurator de asemantor cu ce s-a intamplat in Ucraina. Mai frate dar astia nu mai schimba dracu scenariile astea, folosesc tot aceleasi "revolutii" perimate in care trebuie sa apara victime, cand se impute treaba, pentru a parea cat mai veridica schimbrea?
#651053 (raspuns la: #651052) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre sufletul rusesc - de cher la: 18/03/2014 15:06:45
(la: In Ucraina lucrurile sunt gri)
Aveam o prietena a carei mama era ucrainianca. Mama ei se supara daca o considerai rusoaica dar si ea si prietena mea se laudau ca au "suflet slav"...
Eu cred ca exista o caracteristica slava a sufletului rusesc desi nu toate sunt bune la un suflet slav ...
viata si viata - de digital la: 14/09/2003 05:46:45
(la: Cei mai frumosi ani...anii de liceu)
Cat adevar este in cuvintele tale;si asta ti-o spune un om cu ceva experienta ...de viata.Fiecare lovitura trebuie sa ne faca mai puternici, mai luptatori.Daca cumva ai fost invins trebuie sa-ti spui un singur lucru:"SCOALA SI LUPTA !" Numai asa va ve-ti bucura de acest miracol care este viata.
#243 (raspuns la: #155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...