comentarii

luînd


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Anita47, bravo si multam de exemplu... - de Coralie la: 18/11/2003 14:32:59
(la: ZIDUL RUSINII)
Anita47, despre asta scriai tu in "Ce este antisemitismul", citez:

Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.

In mesajul tau aici, cred ca tu te refereai la israelitzii de origine palestiniana care sunt cetatenii statului Israel...

antisemitismul, poate fi indreptat impotriva oricarei etnii..
Conform Declaratiei universale este interzisa discriminarea cetatenilor unui stat in functie de etnie, iar luând in exemplu scrisul tau la subiectul "antisemitism", nu este vorba de PALESTINIENI, este vorba de ISRAELITI de ORIGINE PALESTINIANA..

Fain exemplu concret!
Multam fain, draga Anita 47
#4636 (raspuns la: #4608) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre scriitorul Robert David: - de Ovidiu Bufnila la: 08/04/2004 07:03:38
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Cotidianul este drapat, este ascuns, este sufocat de evenimentul mic, eveniment care se multiplica în mod pervers luând chipul propriului imaginar al eroilor sai, Robert David dejucându-i strategiile cu abilitate si cu inspirata taietura în plinatatea corpului sau fie el politic sau pur si simplu suav sau, dimpotriva, mercantil, gaunos si ticalos.
Ticalosia în viziunea lui Robert David se sulemeneste, se bâtâie în fals tango, se deda la acte, eviscerata fiind. Corpul ei este cuprinzatorul enciclopedic al tuturor faptelor pe care, nefiind frustrat, Robert David le oteleste, le stralumineaza fara a se deda frondismului sau aporiri, fara a cersi sau a smulge cununa hilarului formator de opinie care se pune în lumina pe el si pe corpul sau spre a nemuri, spre nesatul propriei sale ticalosii ascunse în mestesugite constructii pe care vântul si uitarea stau sa le risipeasca în teancul vârtos al uitarii......

continuare in:
http://www.sfera.ev.ro/html/inel/i15.html
Pentru Destin - de (anonim) la: 07/11/2004 13:57:48
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela.

“Ce afirmi tu te defineste nu numai ca ateu convins insa si ca o persoana contradictorie, toate acestea sunt usor de observat la o simpla privire asupra a ce tu ai scris.”
Faptul, că ,sunt un ateu convins l-am declarat chiar eu, într-unul din mesajele anterioare. “Faptul” că aş fi o persoană contradictorie, cere argumentare – demonstrează acest lucru. Unde şi când am afirmat lucruri contradictorii? Poate, sunt “contradictorie”, pentru că am găsit contradicţii în propriile tale afirmaţii?
“Fireste este dreptul tau de a fi asa...insa cand iti doresti cu ardoare sa combati un seaman de-al tau pentru faptul ca spiritualitatea sa se difera de a ta...denota o gandire rigida,indreptata intr-o singura directie.”
Eu n-am de gând să-mi combat semenii, eu combat o concepţie, pe care o consider greşită şi îmi îndemn semenii să cugete mai adânc la unele lucruri, lăsând emoţiile de o parte. Cred că o viziune justă nu ne încurcă, ci ne ajută să trăim, urmând nişte reguli morale adecvate traiului în societate, când, conform dictonului cunoscut, “libertatea unui individ se termină acolo, unde începe libertatea altui individ. Un asemenea cod moral cu siguranţă conţine şi “nu ucide”, “nu râvni la bunurile altuia”, şi alte reguli morale, care sunt nu neapărat creştine. Omuciderea, furtul, adulterul şi alte acţiuni antisociale au fost privite cu dezaprobare şi pedepsite, uneori cu o cruzime nejustificată, pe tot parcursul istoriei şi la toate popoarele, cu unele excepţii. De exemplu, omuciderea nu era considerata crimă, dacă era săvârşită în război (ca şi acum), în legitimă apărare (ca şi acum, dar faptul trebuie demonstrat riguros), sau era o acţiune de pedepsire, săvârşită de partea păgubaşă (sţul înşelat, capul familiei sau al comunităţii). După cum vedem, lumea a devenit totuşi mai tolerantă, mai bună, iar judecarea şi pedepsirea crimelor nu mai este o treabă particulară, ci o sarcină a sistemului justiţiar. Acuma, chiar în război, nimeni nu mai îndeamnă soldaţii să ucidă femei şi copii, să spintece pântecul femeilor gravide etc., după cum se întâmpla cu 2000 de ani în urmă.
Iar gândirea mea, privită cu mai multă obiectivitate şi mai puţină antipatie, poate fi calificată mai curând ca fiind consecventă.
"mituri crestine!!!???"
Da, şi te asigur, că nu eu am inventat termenul, şi nici comuniştii, este unul mai vechi şi se utilizează frecvent în studiile de istorie a religiilor. Dacă se vorbeşte despre “miturile Greciei Antice”, “miturile buddismului”, ale sintoismului” sau ale hinduismului, nu văd de ce nu se poate spune “miturile creştinismului”. În plus, acest termen este în deplină concordanţă cu convingerile mele de ateu. Asta fiind spus, consider că tu faci o confuzie enormă, luând drept reale nişte mituri.

Stii sa definesti Religia?
Stii sa definesti Crestinismul?
Stii sa definesti Biserica?

Definiţiile sunt specialitatea mea, fiind matematician. :-) Pentru mine, am definit demult aceste noţiuni. Dar voi face trimitere la dicţionarul de filosofie Larousse, editat la Bucureţti, 1998, de către editura “Univers Enciclopedic”. În acelaşi dicţionar poţi găsi şi noţiunea de credinţă: “1). O simplă opinie probabilă, 2). O certitudine sentimentală. Tot acolo se spune:”Problema filosofică este aceea a raporturilor ştiinţei cu credinţa: poate reflecţia filosofică şă rezolve toate problemele, pe care şi le pune omul (cum consideră Decartes, Spinoza, Fihte, Hegel), sau, dimpotrivă, ea este în mod necesar limitată şi inaptă să rezolve problemele fundamentale, cum sunt imortalitatea sufletului, originea lumii şi existenţa lui Dumnezeu (cum gândesc Kant şi Auguste Comte)? Doctrinele, careconcep că ştiinţa este limitată, ţin de fideism sau agnosticism. Feuerbach este acela care, înaintea lui Marx, a făcut critica creştinismului în “Esenţa creştinismului”, 1841.”
Nu am adus întreg textul, dar sper că cei care se interesează, vor căuta această carte şi vor citi singuri.
Conform aceluiaşi dicţionar, religia este un “… sistem de credinţe (dogme)şi de practici (rituri şi interdicţii) referitoate la SENTIMENTUL DIVINITĂŢII (subl.de mine) şi careîi uneşte într-o aceeaşi comunitate … pe toţi adepţii acestui sistem.
Tot de acolo: “Creştinism – lege şi doctrină a lui Isus Histos… o religie a inimii, o religie populară, care se opune religiei (iudaice), în principiu savate“, care se bazează pe textul dificil al Vechiului Testament. Nietzshe, după Marx, a văzut în el religia sclavilor şi a umiliţilor care, neputându-se afirma în lumea fizică, se refugiazăîntr-o atitudine spirituală de supunere…”
Şi în sfârşit, biserica. Din păcate, nu am găsit termenul în acel dicţionar, de aceea vă propun definiţia mea, care poate fi, evident, discutată. Conform opiniei mele, biserica este o instituţie, menirea căreia este de a propaga un anume sistem religios (doctrina, morala şi atitudinea faţă de realitate) şi de a oferi adepţilor religiei respective un loc (locaşele de cult), în care ei se pot reuni şi pot participa la titualurile religioase.

“Nu stii si nu ma surprinde,nici nu te condamn pentru aceste lipsuri...insa este placut si cuminte,frumos si intelept sa abordezi tematici cunoscute tie.”
Mă învinuieşti de ignoranţă? Te asigur, că am citit foarte mult la acest subiect, şi nu numai ceea ce îmi convine, ca “ateu convins”, cum m-ai calificat pe bună dreptate. Această convingere este rodul unor reflecţii îndelungate asupra celor citite (inclusiv biblia, “Noul testament” şi altele)
Insa nu convingi nici cu acele cunostiinte stiintifice!!!

“Nici nu este necesara o {“teorie” creaţionistă ştiinşifică,"}cum tu o numesti!!!???BIBLIA este mai mult decat aceea denumire rautacioasa pe care tu ai dat-o.”

Termenul de “teorie creaţionistă” sau “creaţionism” nu l-am inventat eu. Este o ipoteză speculativă, care încearcă să substituie ipotezele ştiinţifice, care explică existenţa şi evoluţia Universului material, în special a omului. Bănuiesc, că “cercetările ştiinţifice” în această direcţie au fost comandate de una din sectele creştine, rezultatul cercetărilor fiind preconizat dinnainte.

Aşadar, la calificativul de “ignorantă”, îl mai adaogi pe cel de “răutăcioasă”. Nu sunt nici una, nici alta, deşi mai am multe de învăţat, ca şi de perfecţionat în atitudinea mea faţă de oameni. Personal, n-am nimic cu tine, nici cu Souris, căreia i-am răspuns mai înainte.

"Teorie" ...stiintifica"expusa stiintific" ce expresie ai folosit!!!
Nu rupe cuvintele din context, aceasta este egal cu o lovitură sub centură, în sport. Afară de aceasta, admit că mă pot exprima uneori stângaci. Şi ce-i cu asta?

“Contrar celor sustinute o vreme de catre evolutionisti, in prezent se afirma din ce în ce mai mult ca aparitia si dezvoltarea stiintelor nu este in conflict cu BIBLIA.
Acest lucru a fost argumentat de Stanley L. Jaki în lucrarile sale, de H. Butterfield si altii care au aratat ca stiinta moderna a fost nascuta in cultura iudeo-crestina din punctul de vedere al conceptiei despre lume, pe cand stiinta despre lume a fost nascuta moarta in celelalte culturi antice.”

Nici nu poate fi. Procesul de cunoaştere are rădăcini străvechi în specia umană, mult mai vechi ca creştinismul şi biblia. În antichitate, clasificarea în acest domeniu era rudimentară, dar se făcea, totuşi, deosebire între matematică, care se ocupa de calcule şi astrologie (azi astronomie), care se ocupa de studierea corpurilor cereşti. Şi nu arareori persoanele care se ocupau de ştiinţe erau în acelaşi timp preoţi sau ai diverselor religii. Dar, dată fiind rigiditatea dogmelor religioase,
aceşti preoţi savanţi veneau în conflict cu religia, deoarece cercetările şi observaţiile lor asupra lumii reale descopereau contradicţii flagrante între realitate şi dogme. În alte cazuri, de ştiinţă, ca de o pasiune practicată pentru a satura pofta omului de a cunoaşte, se ocupau mai marii acestei lumi, sau pur şi simplu persoane înstărite, care puteau să-şi permită o activitate de acest gen. Ulterior, din cauza conflictelor tot mai dese şi mai acute, ştiinţele au părăsit locaşele sfinte. Teoriile ştiinţifice demult nu se mai înscriu în contextul religiei creştine, sau a oricărei alte religii. Dacă voi găsi lucrările menţionate de tine, le voi citi, pentru că m-ar interesa o argumentare cât de cât reuşită în această problemă. Dar nu înţeleg, ce distincţie faci între “ştiinţa modernă” şi “ştiinţa despre lume”, care, zici tu, “a fost născută moartă”? Matematicile şi astronomia îşi iau începuturile în India, China, Babilon, Egipt , Grecia etc., etc, cu ceva mii de ani înaintea creştinismului. Sunt moarte, astăzi?

"...dacă biserica ar fi fost mai maleabilă."

Nu este expresia mea, ci a persoanei căreia i-am răspuns. Fii mai atent, te rog!

“Biserica este sfanta, insa nu prin sfintenia celor ce o reprezinta,a membrilor sai,este prin faptul ca sfant este intemeietorul si Capul ei, Domnul Isus Cristos.“
Sfintenia Bisericii nu este atinsa de pacatele noastre, caci nimeni nu este fara de pacat dintre semeni.

Aici mi-am amintit un proverb (înţelepciune populară!) : Nu fă ce face popa, fă ce spune el. Sfinţenia este o invenţie comodă, un semn de avertizare, afişat pe tot ce dorim să scoatem din discuţie. Ca să evităm, natural, critica. Cine se teme de critică, îşi cunoaste şubrezimea poziţiilor.

“Suntem liberi,avem aceasta libertate in spiritualitate, in gandire...sa nu fim patimasi cu noi , cu semenii nostri. “

Asta să fie libertate de gândire, când stai cu biblia la îndemână, verificând mereu, dacă nu o luaşi razna?

“Cat de "stiintific" ai explicat...toti trebuie sa te credem...!!!???”

Eu explic nu pentru ca să crezi, ci pentru ca să gândesc şi să decizi singur, După cum ai observat, nu pun mare preţ pe o credinţă oarbă, nefondată pe nimic.

"organismul uman se uzeaza,inclusiv creierul..."fireste "inclusiv" organism este si creierul.”

Iar te axezi pe modul meu de exprimare? Nu văd nimic “criminal” din punct de vedere stilistic. Se utilizează adesea astfel de expresii, pentru a sublinia ceva, a evidenţia dintr-un întreg. Nu-ţi place, nu folosi.

“Viata ca o capodopera!!!???original imbold.”
Ei, şi? Nu a spus Nicolae Titulescu “Soarta este opera celor puternici şi scuza celor slabi”? Ei, eu am numit-o capodoperă, de ce nu aş face-o?

“Iti recomand ca intre colegi de cafenea sa citesti:
Stanley L. Jaki;
H. Butterfield. “
Mulţumesc, este a doua oară în acest mesaj, cand ma sfatui sa citesc.

P.S. De ce nu ai publicat răspunsul meu pentru Mary, în care îi mulţumesc pentru cuvintele bune, puţinele care mi-au fost adresate de pe acest site? Te deranjează că cineva şi-a format o altă părere despre mine, şi nu doreşti să faci public acest lucru?

PS Se intelege "colaborarea",/i> anonim-Adela-ueit...numai la o simpla postare...simultaneitatea, stilul folosit ,"sustinerea reciproca neintemeiata". Imi amintesc de acelasi procedeu folosit de comunisti...pentru a iesii in fatase foloseau de doi tovarasi...unul sa-l propuna,un altul sa-l sustina.

P.P.S. Dragă destinule, nu mă face să râd. Similitudinea stilurilor este un produs al imaginaţiei tale, iar procedeele folosite de comunişti nu-mi sunt chiar atât de familiare. Datorită tatălui meu, care şi-a făcut studiile în România prin 1942-44, urăsc comuniştii nu mai puţin decât tine. Nu am fost comunistă, nu sunt şi nu voi fi niciodată. Cine o fi Ueit, habar nu am. Văd, că sprijinul meu îl compromite. I-am f[cut un deserviciu. Îi cer scuze.


#27980 (raspuns la: #27968) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
Se presupune că eşti totuş - de Simeon Dascalul la: 21/02/2005 17:26:05
(la: Ultima luna din viata)
Se presupune că eşti totuşi conştient şi pe picioarele tale măcar trei săptămâni din luna respectivă?

Ideea cu preumblatul prin Europa sună bine, dar nu ştiu în ce măsură mai îţi funcţionează simţul estetic, când ştii că peste câteva săptămâni o să ai palton de brad.

Aş fura o sumă ţapănă, o parte aş lăsa-o alor mei şi cu restul banilor m-aş duce la Bucureşti şi aş ţine-o tot într-un chef şi-o beţie. Aş face orice înainte consideram justificat să fac, dar renunţam din instinct de conservare.

Teoretic sună frumos, dar în practică ar putea să apară unele impedimente:

- de unde şi cum să iau banii?
- dacă mă găseşte poliţia în timpul vieţii?
- ai mei - oameni cu frica autorităţilor - pot să refuze banii furaţi sau să nu-i ascundă destul de bine.

Din cauza asta şi luând în considerare şi altele nemenţionate aici cred că aş prefera să trăiesc, oricât de nasoală ar fi viaţa asta.
RSI - de Simeon Dascalul la: 22/11/2005 15:01:30
(la: Chiar vrem sa intram in UE? Cum?)
>de fapt concluzia intregii dezbateri
dar e interesant să auzi mai multe argumente şi contra-argumente; nici opinia mea nu-i bătută-n cuie, are la bază informaţiile disponibile

> Nu exista dragoste in politica
Păi, în mass-media e aderarea e majoritar tratată ca şi un eveniment fericit şi mult dorit. Nu se argumentează de ce, aderarea e bună în esenţa ei. Nu există umbre şi genul ăsta de abordare mi se pare enervant. Aici suntem de acord, fluturarea mirajului cu belşugul european face extrem de digerabilă aderarea acum, dar efectele viitoare se vor dovedi nasoale.

Referitor la extremism, eu consider invers, că o cumulare a proprietăţii la străini duce la dezvoltarea extremei drepte. Nu dispun de statistici din epocă referitor la ponderea străinilor şi la voturile pentru extrema dreaptă, dar ştiu că, de exemplu, cuziştii au avut succes în nordul şi nord-estul Moldovei – zone foarte „multiculturale” la acea dată. Ceea ce a fost perceput ca o acaparare a industriei şi comerţului de către neromâni a dus la apariţia partidelor extremiste. Străini d.p.d.v. etnic, figura cu cetăţenia noi românii n-am putut-o lua în serios niciodată. Chiar şi în zi de azi ce recensământ ar tulbura mai mult opinia publică? Unul conform căruia 80% din suprafaţa arabilă e deţinută de un individ pe nume Patriciu ori Oprişan sau altul în care proprietarul poartă numele de Hayssam ori Fischer, fie el cetăţean şi răs-cetăţean? Chiar dacă d.p.d.v. moral sunt absolut la fel.
Exemplul dat de tine cu statele fost-comuniste ar fi liniştitor dacă România nu s-ar prezenta la aderare mult mai prost ca respectivele ţări.

Nevoia de modele e mare, totuşi nu-i văd chiar aşa de bine pe politicienii interbelici. În acelaşi interval de timp şi acelaşi partid au coexistat Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu – cred că el era cu deviza „prin noi înşine” – cu o gaşcă de afacerişti veroşi şi incompetenţi catastrofali (se pare ultimele grupuri sunt generate automat la fiecare generaţie). De aici a rezultat prestaţia noastră jalnică din primul război, care ar fi putut avea efecte mult mai rele.

Scuze pentru interpretarea cu just/injust. În felul în care ai explicat lucrurile sunt pe deplin acceptabile.

N-am dat la întâmplare exemplul cu’38. Mi s-a părut că am găsit câteva asemănări distractive, dar care probabil ar fi expuse mai degrabă de un istoric din secolul 25, decât de analiştii contemporani nouă.
Unu - România nu poate sta deoparte. Că hotărârea e luată văzând cum se scurg soldaţii invadatori pe ceea ce erai obişnuit să consideri teritoriul propriu sau că decizia s-a adoptat preventiv, luând în calcul combinaţii de factori economici sau geo-strategici, rezultatul e acelaşi – România trebuie neapărat să fie înglobată în ceva şi direcţia în care tră să meargă îi destul de clară.
Doi – trebuie acceptate nişte pierderi teritoriale. Sigur, nu pierderi de acelaşi fel. Îi relativ lejer să semnezi azi pentru teritorii de ceva timp duse şi mult deznaţionalizate. În epocă amputarea nordului Transilvaniei era încă dureroasă şi mult mai greu de înghiţit. În schimb nemţii erau generoşi cu alte teritorii „compensatoare”: restul Banatului, văile Timocului şi Vardarului, împingerea graniţei spre est.
Trei - nu e atât o alegere pro-, cât anti- Rusia (am explicat înainte că nu cred în mitul zânei Europa). O Rusie temută, de care se leapădă şi ceilalţi slavi şi preferabil a se evita, după cum reiese din experienţa celor ce au avut de-a face cu ea.
Patru – chestia la care se aderă. D.pd.v. economic, al eficienţei administrative, al curăţeniei străzilor, superioritatea Germaniei poate fi comparată cu superioritatea Schengen de astăzi. Nu la acelaşi nivel, îmi pare rău că nu pot da sursa, dar sigur am citit că, înainte de război, venitul pe locuitor în România era cam 1/3 din cel occidental, însă azi ne prezentăm mult mai prost şi nu numai strict la venit.

În fine, cred că noi doi am alunecat spre confruntări de idei, îndepărtându-ne de partea cea mai dureroasă şi mai interesantă – consecinţele materiale ale aderării pe termen scurt, pe care le-ai atins într-un comentariu. Mi se pare că au picat deja firmele ce stăteau să pice, iar fiscalitatea crescută o vom evita ca întotdeauna prin muncă la negru. Dar viitorul apropiat tot stresant îmi pare
om - de cattallin2002 la: 20/12/2005 14:05:58
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Ca sintem asemanatori gentic si in alte forme cu celelalte vietati nu neaga nimeni. De altfel eu am scris la subiectul asta chiar despre asta.
De altfel e privit doar din punct de vedere ateist, care nu recunoaste existenta sufletului. Ca sa arat ca nu contrazice deloc Biblia, o sa dau chiar un exemplu din acesta.
""Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. ""
Corpul omului e facut tot din atomi, celule, etc., doar n-a zis nimeni ca are cine stie ce elemente.
Sufletul e de fapt cel important, cel ce da viata corpului.
Am scris pt tine, dar comentariul era si pt alte persoane de pe subiect.
cata


cattallin2002@yahoo.com
#96139 (raspuns la: #95956) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"O fi costand asa mult ca tir - de Iulian Chiculita la: 21/03/2006 22:17:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"O fi costand asa mult ca tirul ala care duce obiective si aparate in toata Europa, sa treaca si pe la noi? Si Canon (Nikon si toti ceilalti producatori de echipament foto) sa trimita si la noi niste oameni de marketing mai competenti care sa cunoasca piata si sa tina preturile sub control?"

Eugen, să-ţi spun cum stau lucrurile, pt. că întâmplător chiar ştiu.
Canon e o chesie foooarte mare. Nu există pt ei treaba cu trece TIR-ul, lăsăm nişte echipament, vedem cum se vinde, cum se mişcă piaţa etc. La ei lucrurile sunt clare. Ca să primeşti marfă, trebuie s-o plăteşti. În momentul efectuării comenzii, în fine, adică la achiziţie. Nu dau nimic cu plata ramburs, ca să zic aşa. Ori în condiţiile astea, comercianţii români se bazează pe flerul lor de afacerişti şi aduc cam ce cred că se vinde şi mai ales în cantităţile pe care şi le permit. De aia nici nu ai să vezi la noi prea curând, ca să nu zic niciodata, vitrine întregi cu Mk2-uri, cu 5D-uri sau cu o gamă completă de obiective, chiar şi în mai multe exemplare. Asta e realitatea. Se dă bine 350D (un simplu exemplu), asta se comandă de la noi, asta ajunge la noi pe rafturi şi în cantităţile pe care le pot suporta vânzătorii.
Legat de preţuri, că zici că te simţi furat, îţi pot spune doar, că în cazul în care se face un import cât se poate de legal, gândeşte-te că se plăteşte transport (care nici el nu consta putin), vămuirea, eventuale taxe, se plăteşte TVA-ul chiar din momentul în care ridici marfa de la vamă, şi evident trebuie să ai şi un adaos comercial (care la produsele scumpe îţi spun eu că nu e deloc mare) că doar n-o munci nimeni pe castane prăjite. În plus, sistemul practicat de furnizori (ex.: Canon, Nikon, LowePro, Tamrac, cine vrei tu) este de aşa natură încât nu te lasă să le comanzi când ai tu chef câte un aparat două, 3 obiective sau 2 genţi. Îţi impun să cumperi cantităţi mari, uneori foarte mari. Deci nu oricine îşi permite treaba asta la noi. Aici e cazul Nikon, pt care nici nu s-a făcut reprezentanţa. Nikon impunea un volum minim de vânzări pe care greu de imaginat că l-ar fi putut susţine vreun comerciant de la noi.
Astfel, pt comenzi mai mici, în funcţie de cererile individuale de la noi, se recurge la comenzi de pe site-uri/magazine mari din afară, şi astfel clientul este cât de cât servit. Asta implică termene de livrare nesigure, imprecise, determinate şi de stocurile şi promtitudinea celor de afară. Cam asta e la noi, afaceri gen fotohobby, unde te duci, vorbeşti cu nenea, zice da, ţi-l pot aduce, luna viitoare, te costă atât, hai că poate se trece la vamă cu o şpagă, te scăpăm şi de TVA, ceea ce convine clar şi clientului. În caz de probleme de garanţie, ghinionul clientului. Stai fără scule un car de timp, trimite-l în Germania sau unde o fi, aşteaptă, nervi, alea alea. Din acest punct de vedere, multe persoane au acceptat să plătească un preş ceva mai mare, luând de la un magazin mai mare, sau pe o filieră oficială, având siguranţa (relativ vorbind) a garanţiei la noi. Şi aici mă refer la sculele Canon.
Ar mai fi multe de spus, dar din păcate concluzia este tot tristă. Până la urmă fiecare se descurcă cum poate, şi tot pe cont propriu tre să faci cumva că să fii împăcat.

Cu respect.
#112707 (raspuns la: #112642) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. alex andra - de Paianjenul la: 27/08/2006 13:12:33
(la: Cele mai traznite ganduri :O)
"...totusi cred in existenta frontierelor dintre real si imaginar. Cei care le confunda au o problema."


- Titlul prezentului subiect este "Cele mai trăznite gânduri". Cam cît de trăznite?...




"Ce-ai zice daca, de exemplu, as lua drept reala afirmatia ta legata de obiectul ala cu varful inmuiat in otrava?."



- Aş rămîne doar cu impresia că ştii pe ce planetă trăieşti.



Concret:

Scenariu 1



Sîmbătă seara, 28.01.2006, două tinere melbourniene dintr-un cartier vecin cu al meu ( http://www.smh.com.au/articles/2006/02/01/1138590543148.html?from=rss ), au fost găsite înjunghiate în apartamentul în care locuiau. Urme de DNA au dus la identificarea lui William John Watkins, un infractor recidivist, vecin de-al lor, ca prim suspect.



Tipul nu a mai ajuns în tribunal pt. că, din fericire a fost ucis cu un foc de armă de către un poliţist cu care se încăierase după ce tocmai spălase putina de la o staţie de benzină fără să plătească.



Indiferent dacă el (William John Watkins) a fost responsabil şi de înjunghierea celor două tinere sau nu, vestea că a fost împuşcat mi-a umplut inima de satisfacţie!



De ce?



Pt. că pînă la ora aceea, bestia mai săvîrşise deja o serie de mîrşăvii:



  • 1987 comitea a şasea spargere

  • 1993 atac asupra poliţiei

  • 1998 atac asupra poliţiei, pedepsit cu 10 luni închisoare

  • 1998 intră prin efracţie în casa unei bătrîne pensionare nevăzătoare şi o bate "măr"

  • 1999 intră forţat în casa unei vecine şi după ce o violează îi fură 40 de $

  • 2000 condamnat pt. atacul altei persoane

  • 2000 condamnat la 4 ani şi 3 luni pt. altă spargere, viol şi furt (la aceeaşi adresă)


  • Pt. toate ticăloşiile de mai sus, sistemul de (in?)justiţie australian i-a administrat pedepse indignant de uşoare!



    Scenariu 2



    Prin decembrie 2001, o fostă colegă de serviciu căreia îi împrumutasem o sumă însemnată de bani, apare la locul de muncă însoţită de nepotul ei de 17 ani, ca să-mi aducă vestea că tocmai a cîştigat procesul de divorţ, şi acum urma să se îndrepte spre bancă să scoată banii pe care mi-i datora.


    Am mai întilnit-o peste cîteva săptămîni, îmbracată în negru.


    Ieşită de la bancă cu banii în geantă - geantă pe care acum o ducea nepotul - aceasta i-a fost smulsă violent de pe umăr tînărului, de către un drogat aflat prin zonă, care în acelaşi moment l-a şi înjunghiat pe tînăr. Prins ulterior de către poliţie, drogatul a mărturisit că a fost angajat (în schimbul sumei de 2000$ AU) de către soţul colegei (de care aceasta tocmai divorţase), să-i atace pe cei doi, şi să şterpelească geanta după ieşirea de la bancă. Din nenorocire drogatul a mers mai departe decît i s-a cerut, şi asta l-a costat viaţa pe nepotul colegei.



    Concluzie:



    luînd în considerare că asemenea evenimente se întîmplă frecvent în lumea noastră, te-ar mai şoca ideea că cineva ar recurge la o armă letală în scop de autoapărare împotriva unui agresor pe care-l suspectează de a fi mai puternic decît el/ea?!... mai ştiind pe deasupra şi că sistemul juridic din locul respectiv efectiv protejează pe criminali, ignorînd grosolan traumele fizice/psihice/etc. pe care trebuie să le suporte victimele acestora?...



    Pe mine mă şochează mai degrabă gîndul că cineva care trăieşte în România de astăzi - cloacă a crimei şi injustiţiei - mă poate condamna pt. o asemenea idee...




    "Iar eu, credula, ar trebui sa anunt autoritatile, nu?
    Si daca o s-o fac? Cum ti se pare?"



    - Fantastic.



    Aş confirma că informaţia furnizată de tine e absolut adevarată, şi dacă mi s-ar cere detalii, aş declara că sînt dispus să le dau doar în prezenţa mediei, în transmisie directă pe toate canalele de TV din Australia. (Iţi garantez că te-ar amuza "diatriba" mea...)...




    In încheiere: scuze pt. trolarea impusă de context!...
    #141654 (raspuns la: #141624) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    nu stiu care femeie ar duce o - de sorgho la: 27/08/2006 22:59:32
    (la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
    nu stiu care femeie ar duce o sarcina la capat stiind ca va avea un copil homosexual....

    Cred ca ai confundat subiectul. Daca tu nu poti sa stii ce înseamna sa aduci un copil pe lume, nu poti sa întelegi. Si apoi, homosexualitatea n-are nimic a face : nu se poate stii si poate nu se va stii niciodata daca homosexualitatea este un cod genetic « eronat » sau un « mod de viata ». Ce e sigur, e ca cei care au ales sa traiasca asa, se iubesc. Ca si heterosexualii…
    Fiecare barbat are o parte de feminitate si fiecare femeie o parte masculina : yin yang . E mai greu de acceptat pentru unii si mai usor pentru altii.
    Toleranta este o virtute, care nu e data la toata lumea. Luînd în considerare faptul ca poti sa traiesti o viata întreaga fara sa întîlnesti « dragostea vietii tale », poate ca homosexualitatea este o “solutie” pentru unii.
    #141674 (raspuns la: #58743) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    picky - de carapiscum la: 13/09/2006 06:46:30
    (la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
    Pentru un om care se dă atotştiutor şi stăpân pe cunoştinţele sale teoretice (ca şi pe misterele vieţii), ai dat dovadă de superficialitate, şiretenie şi rea voinţă răspunzând în doi peri. Asta ca de obicei, ceea ce dovedeşte o dată în plus că tu nu vrei cu adevărat să înţelegi ceva la subiectul ăsta, ci să-i educi pe ceilalţi. Aferim boieri dv-stră!

    O să le iau pe căprării şi-o să încerc din nou să-ţi expun un punct de vedere, de data aceasta luând răspunsurile tale ca mărturii scrise.

    1. Eu: „când anume în istorie L-a proiectat mintea omului pe Dumnezeu?”
    Tu: „de îndată ce i-a ucis pe d-alde Zeus sau Baal-Amon.

    În primul rând nu înţeleg un lucru: ăştia de care aminteşti tu n-au fost consideraţi dumnezei? Şi atunci pe ei cine i-a proiectat? Şi pe cei dinaintea lor cine anume i-a inventat? Eu ţi-am pus o întrebare simplă la care n-ai putut răspunde logic şi coerent. Puteai foarte uşor să admiţi că apariţia ideii de Dumnezeu se pierde în cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei şi nimeni n-are o dată stabilită pentru aceasta. Ştiinţa zice că încă n-are toate datele necesare formulării unui răspuns concludent şi se foloseşte de şiretlicuri nu prea „ortodoxe”(de obicei scuze imbecile) pe baza cărora ne bagă în şi mai mare ceaţă. Dpdv logic se poate explica totuşi de ce ştiinţa încă n-a reuşit să descopere care este punctul zero al omenirii când fiinţa umană a fost înzestrată cu ideea despre Dumnezeu: acest punct zero nu există! Pe axa timpului ideea de divinitate a existat din totdeauna. Dumnezeu fiind de natură spirituală nu-şi putea găsi locul decât în sufletul omului, adânc sădit în inima sa.

    În altă ordine de idei, ca să nu uit înainte de-a trece mai departe, cine anume i-a ucis pe zei? Dacă ai să-mi zici că Dumnezeu, ei bine n-am să te contrazic. I-a dărâmat pe toţi fiindcă a fost unicul Dumnezeu adevărat. Dar apoi se pune întrebarea firească: cum să ucizi nişte zei, mai ales dacă sunt plăsmuiri omeneşti? Si ca să scurtez, Zeus sau Baal-Amon au apărut relativ recent în istoria universală. Ce s-a întâmplat cu primii zei, unde au fost ăştia îngropaţi? Sau poţi să-mi dai numele primului zeu inventat de oameni?

    2. Eu: „de unde a avut omul cunoştinţele şi pregătirea intelectuală necesare acestui proiect care avea să-i schimbe viaţa? Cu alte cuvinte unde a găsit zestrea de informaţii necesare creării artificiale a acestui supra-om?”
    Tu: „conturarea divinităţii trebuie să fi fost o acţiune colectivă derulată în timp.”

    Frumos spus, sună aproape poetic. Conturarea divinităţii… Dintr-o dată te referi la o singură divinitate, nu la mai multe. Păi de ce a fost nevoie de asta, atributele cu care a fost înzestrată iniţial nu erau de-ajuns? Adică a venit un nebun şi-a zis: să inventăm un dumnezeu! , apoi s-au adunat fraierii şi-au adăugat câte ceva în aşa fel încât să le placă tuturor? Şi de ce s-au oprit după aia, nu mai era loc pentru alte atribute, devenise dintr-o dată perfect? În primul rând că omenirea este limitată şi imperfectă, deci cum avea să înzestreze ceva cu perfecţiune? Acţiune colectivă… Fă-mă să înţeleg un lucru: la proiectul ăsta a participat un colectiv condus de anumiţi tovarăşi şi pretini de breaslă puşi pe şotii? La fel cum fac ăia acum la NASSA? Şi cât le-a trebuit să-si termine proiectul?

    Dacă admitem că omul se trage din regnul animal, e curios cum poate cineva crede că o fiinţă inferioară, coborâtă din copaci, a ajuns la stadiul acela de conştienţă şi de conştiinţă proprie care i-au cerut să inventeze o fiinţă superioară lor. Vreau să zic, de ce dintr-o dată au simţit nevoia de divinitate, ce simţăminte, ce trăiri interioare le-au dictat să inventeze un dumnezeu? Teama? Teama de ce: de bătaie, sau de lipsa bătăii? Mai exact frica de a nu avea un dumnezeu care să le facă dreptate după nişte legi superioare. Oare omul se teme de bătaie sau asta îl incită şi mai tare? Pedepsirea este folosită peste tot în lume şi în zilele noastre. Dacă oamenii se pedepsesc între ei după anumite legi, de ce n-ar face la fel şi Dumnezeu după legi superioare?

    Dar ca să revin la întrebările iniţiale şi să-ţi răspund totodată, în intelectul uman n-ar fi avut de unde să răsară dintr-o dată nici măcar o idee vagă despre Dumnezeu dacă n-ar fi existat mai dinainte în mintea sa un sâmbure. A admite contrariul înseamnă să dezvoltăm un pom din nimic, înseamnă să credem că sâmburele este crescut de rădăcina pomului şi nu invers.

    3. Eu: „de ce ar fi proiectat un Dumnezeu inexistent ca să se închine Lui?”
    Tu: „de ce creaza tata un bau-bau?”

    Răspund mai întâi întrebării tale: pentru că nu exista, de aia îl creează, îl inventează pe bau-bau. Deoarece Dumnezeu există, nu trebuie inventat. Dar probabil că aşteptai să-ţi răspund aşa: ca să-l facă pe copil să se teamă. Ştii ceva, s-a demonstrat de multă vreme că părinţii care procedează aşa greşesc total fiindcă induc odraslelor lor stări de sporită angoasă şi nervozitate, nicidecum de cuminţenie. În plus, odată încuibărit în mintea şi sufletul lor sentimentul de frică au tendinţa de a greşi mai des- tocmai pentru că le e frică să nu greşească. Mulţi dintre aceşti copii ajung să se teamă şi de propria lor umbră. Şi apropo, tu faci comparaţia asta plastică între Dumnezeu şi bau-bau vrând să arăţi că oamenii se tem de El la fel? Te înşeli, cei ce cred în Dumnezeu nu se tem de El de frica bătăii, precum greşit se vehiculează peste tot, ci se tem de consecinţele pe care le-ar avea faptele lor asupra mediului înconjurător, asupra semenilor şi asupra propriei lor stări sufleteşti. Frica asta nu e frică ci o ruşine interioară care vine din respect şi din iubire pentru Cel ce ţi-a dat viaţa. Ăsta e viermele neadormit care roade în conştiinţa ta, sau altfel spus mustrarea de conştiinţă, remuşcarea. Asta vine odată ce înţelegi că ai greşit şi-ţi vezi sufletul hidos în oglindă, nimeni nu-ţi demontează fălcile. Este o vorbă: te baţi singur. În funcţie de calea pe care alegi s-o urmezi în viaţă, vei suferi sau nu.

    Întrebarea pe care ţi-o pusesem are o cu totul altă conotaţie: de ce să te închini unui dumnezeu inexistent când ştii că e inventat de tine? Înţelegi, adică de ce s-ar fi complăcut liota aia de oameni să se închine Lui ştiind că ei L-au inventat? Oare nu pe principiul credinţei stă edificiul teologic? Aşadar cum au putut ei crede în ceva sau cineva creat de ei înşişi?

    4. Eu: „cum avea să se închine propriei idei despre o persoană inexistentă?”
    Tu: „zeul nu e o persoană ci un contur simbolic de…idee.”

    Ce drăguţ din partea ta să pui cele trei puncte de suspensie în propoziţie. Atunci dacă au fost „contururi simbolice de idee” (am trăit s-o aud şi pe asta), cum se face că au avut un chip anume, un chip material? De ce au trebuit să fie reprezentaţi şi material când ei puteau păstra în continuare „intangibilitatea conturată a simbolismului ideatic” (ca să mă exprim conform ideii tale)? Şi te rog să faci o distincţie clară: eu când pomenesc de zei nu mă refer la persoane! Vorbesc de o singură persoană doar când vine vorba de Dumnezeu, unic, personal, creator, universal, bun, drept şamd.

    5. Eu: „de ce milioane de oameni şi-au sacrificat viaţa pentru o persoană plăsmuită de mintea altor oameni?
    Tu: „de ce oile o urmează pe cea care se prăvăleşte într-o prăpastie?”

    Pentru că sunt oi şi n-au minte, nu le-au educat părinţii lor cu „bau-bau”. Dar mai nou se întâmplă la fel în societatea modernă care îşi educă indivizii să fie liberi de-a sări în prăpastie dacă vor, ca să fie diferiţi. Oile care au minte ascultă de glasul păstorului lor înţelept. Celelalte nu mai sunt oi, ci capre îndărătnice. De fapt când oamenii se tem de forţele distrugătoare ale naturii nu-L inventează pe Dumnezeu ci-şi aduc aminte de El!

    Răspunzând la întrebarea mea vreau să-ţi spun că nimeni pe pământul ăsta nu şi-ar jertfi viaţa decât dacă ar crede din tot sufletul în idealul pe altarul căruia se sacrifică. A muri în chinurile groaznice în care s-au sfârşit atâţia martiri, spune mai multe decât milioane de cărţi şi de studii antropomorfice laolaltă. De aia zice Fericitul Augustin că „sângele creştinilor a devenit sămânţă pentru noi creştini.” De fapt asta înseamnă adevărata teologie: jertfa de sine pentru Dumnezeu şi aproapele tău.

    6. Eu: „de ce nu mai sunt oamenii capabili în zilele noastre să inventeze un dumnezeu nou, ci doar să-L re-inventeze pe Acelaşi Care se găseşte în conştiinţa colectivă a tuturor popoarelor?”
    Tu: „nu se pune problema capabilităţii ci cea a necesităţii. Nu mai e nevoie de modelarea unei divinităţi. Oricum sunt destule pe piaţă şi concurenţa este acerbă.”

    Cum adică nu se pune problema capabilităţii? Nene, dacă n-ai de unde şi mintea nu te duce, poate să te roadă pe matale la rărunchi de necesitate că tot n-ai să fii capabil să-ţi rezolvi problemele. Adică „piaţa religiei” e saturată… Nu ştiu de unde ai obţinut informaţia asta dar se pare totuşi că oamenii încă Îl mai caută pe Dumnezeu, indiferent ce forme ar îmbrăca Acesta. Că unii sunt sătui, asta e altă poveste. Şi concurenţă acerbă între cine? Între zei sau între oameni, că eu încă n-am văzut nici o luptă între zei sau vreo întrecere la jocurile olimpice între ei.

    Şi răspunsul la întrebarea mea este următorul: nu putem inventa un alt dumnezeu fiindcă, oricât am căuta noi, n-am reuşi să înzestrăm pe altul cu mai multe atribute decât cele pe care le are adevăratul Dumnezeu.

    7. Eu: „care este rezultatul ne-raportării fiinţei umane la un sistem de valori mai presus de lume? Adică înspre ce tinde omenirea în cazul detaşării de o posibilă formă existenţială a unui bine şi adevăr suprem? Iar dacă există (cel puţin dpdv logic) o formă ideală a binelui şi adevărului, atunci unde este aceasta stocată?”
    Tu: „omenirea tinde spre cunoaştere şi explicaţii, în dauna credinţelor.”

    Se pare că eu trebuie să centrez şi tot eu să dau cu capul. Tu ai fi bun de politician, numai ei răspund la alte întrebări decât cele care le sunt puse. Ştiinţa nu dăunează religiei în nici un fel, o ajută chiar şi atunci când vrea să demonstreze invaliditatea teologiei. Şi apoi credinţa înseamnă tocmai cercetare. La fel cum a făcut Ap. Toma când a cercetat rănile lui Hristos pentru a se convinge de învierea Lui din morţi. Tu le-ai cercetat vreodată în viaţa ta ca să vii acum să ne vorbeşti nouă ca şi cum ai fi făcut acest experiment? Cum poţi vorbi „ştiinţific” despre lucruri pe care nu le cunoşti?

    Şi acum răspunsul la întrebările mele. Decadenţa este rezultatul ne-raportării omului la Dumnezeu. Iar forma ideală a binelui şi adevărului nu-şi poate găsi locul decât într-o formă ideală de existenţă, o formă care nu ţine cont de legile fizice sau de altă natură ale Terrei. Altfel nu pot fi ideale.

    8. Eu: „dacă omul L-a creat pe Dumnezeu şi nu invers, întrebarea care se pune este pe om cine l-a creat, că doar nu s-a creat pe el însuşi?”
    Tu: „pe om l-a creat…Pithecantropus…”

    N-am auzit de el. N-o fi ăsta bau-bau? Dar chiar aşa, de unde le-a venit tăticilor ideea asta stranie de bau-bau?

    9. Tu: „chiar faptul că participi la această discuţie e un câştig în sensul că…uzezi de neuroni…”

    Aha, eu îi uzez pe-ai mei. Dar tu ce faci cu ai tăi, i-ai dat la spălat? Cum unde? La ăia care spală creiere.

    10. Tu: „te înşeli când presupui sau afirmi că nu cred în nimic… Cred în Homo sapiens.”

    Şi Homo sapiens ăsta e zeul la care te închini tu? Şi crezi în el fără să-l cercetezi? Ca să vezi că până la urmă e mai deştept oul ca găina. Homo sapiens a evoluat de la stadiul de animalitate la cel superior, de divinitate, şi te-a lăsat pe tine acolo unde fusese el mai întâi. Ciudată mai e şi evoluţia asta.

    11. Tu: „te înşeli şi atunci când zici că vreau să uzurpez locul Domnului. O nălucă vag conturată şi imprecis dispusă nu poate să tenteze. O asemenea imagine este de-a dreptul hilară.”

    Ba află de la mine că năluca asta e foarte bine conturată, dar e conturată pentru cei interesaţi să o cunoască. Îţi dau totuşi dreptate asupra unui aspect: că nu vrei să uzurpezi tronul lui Dumnezeu. Ce vrei tu e să clatini conştiinţele celor care cred în El. Ne-având conştiinţă şi smerenie în gândire n-ai cum ajunge la tron, decât pentru judecată, desigur. O să stea Homo sapiens la aceeaşi coadă cu tine. Iar atunci când năluca vag conturată şi imprecis dispusă te va întreba foarte precis de sănătate, tu ai să-i răspunzi: păi eu am crezut că eşti Homo sapiens.

    12. Tu: „idem când concluzionezi că sunt foarte mulţumit de mine. Nici nu ai habar câte pot să-mi imput…”

    Nici nu vreau să am habar. Dar aşa, în treacăt, îţi impuţi faţă de cine? , că nu crezi decât în maimuţa cocoţată în copacul divinităţii. Faţă de tine însuţi? Inutil, asta nu te schimbă în bine. Faţă de alţii? E trecător şi la fel de inutil câtă vreme altora nu le pasă. Aşadar unde îţi este etalonul conştiinţei, cine îţi trasează idealul în subconştient?

    13. Tu: „nu lupt împotriva nimănui. Nici nu combat.”

    Ştii, iartă-mă că te-am atacat dar eram beat, n-am nici o vină! Sau: crede-mă pe cuvânt că nu eu sunt cel ce ţi-am învineţit fălcile, dar dacă mă superi te ciomăgesc mai rău decât am făcut-o prima dată!

    14. Tu: „acel final e posibil doar atunci când apa nu va mai fi udă!”

    Acel final e posibil dacă apa se evaporă, adică trece din stare lichidă în stare gazoasă şi prin urmare nu mai e apă ci abur. Aşa că săriţi fraţilor, puneţi ibricul pe foc!
    -----------------------------------------------------------------
    So far, so good.
    Pt. latu - de Paianjenul la: 16/09/2006 18:35:07
    (la: Tortura, da sau nu?)
    "Cred ca punctul nevralgic al oricarei discutii despre aplicarea torturii nu este aplicarea torturii in cazuri in care vina este clara, ci delimitarea gradelor de claritate a vinei: cand este vina clara, cand e mai putin clara si cand nu e destul de clara."


    Scenariu:

    un individ este suspectat de a deţine informaţii relevante privind un posibil act terorist. Este torturat mai mult sau mai puţin dur... apoi se constată că respectivul nu deţine de fapt nicio
    asemenea informaţie: ce i se va explica de către interogatori? Ceva în genul: "Ştim că a fost un pic cam neplăcut, dar luînd în considerare că noi răspundem aici de zeci/sute de vieţi omenesti, şi că avem datoria să prevenim acte teroriste... nu te superi - da? - că s-a întîmplat asa..."

    (Dacă eu aş ajunge victima unui asemenea caz, şi n-aş primi o compensaţie pe care s-o consider adecvată, foarte probabil că primul lucru pe care l-aş face după aceea ar fi... să mă alătur vreunei organizaţii teroriste...)...


    Alt aspect:

    în momentul în care (într-un stat) s-ar legaliza tortura în scop de prevenire/"prevenire" a actelor de terorism, orice cetăţean (de rînd) al statului respectiv ar deveni vulnerabil la abuz din partea autorităţilor care, antipatizîndu-l pt. cu totul alte motive, i-ar putea face viaţa mizerabilă sub pretext că respectivul e suspect de activiţăti cu caracter terorist...





    #145720 (raspuns la: #145456) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    De cine ride Borat? - de Stella la: 20/01/2007 01:46:49
    (la: Sunt "corect politic"?)
    "Sacha Baron Cohen, actorul din filmul Borat, e un comic evreu britanic cu un serial de succes pe HBO-ul american. În serial, Cohen, care nu apare niciodată altfel decît în pielea unui personaj, supune oamenii unui interviu bizar la care singura reacţie normală a intervievatului ar fi să sune la Salvare. El pune întrebări jenante, într-o engleză stîlcită, şi apoi păstrează o mimică firească, suficient pentru a obţine un răspuns. De exemplu, economistul Schultze e întrebat insistent care e cel mai bun cod personal secret, iar cînd Schultze acceptă să spună numere aleatoare, Cohen le notează frenetic. Astronautul Aldrin e întrebat de ce nu se merge pe Soare iarna, cînd nu e cald. Pat Buchanan, un fost candidat la preşedinţie, dezbate îndelung nu dacă Saddam are sau nu arme de distrugere în masă (WMDs), ci BLTs, adică sandwichuri cu roşii, salată şi slănină. Unii refuză interviul: Andy Rooney, un jurnalist de televiziune, a renunţat după o luptă futilă cu gramatica lui Cohen, care îi punea întrebări gen "Ce este ştirile?" şi îi respingea corecţiile pentru că engleza britanică e diferită.

    Majoritatea oamenilor acceptă însă să fie intervievaţi de Cohen, care apare fie ca Ali G., un alb care pretinde că e negru, fie ca Borat, un jurnalist antisemit şi misogin de la televiziunea kazahă, fie ca Bruno, un "fabulos" homosexual austriac. Dacă Sacha Baron Cohen şi-ar prezenta adevărata persoană, interviurile nu ar dura, dar în faţa acestor personaje, intervievaţii acceptă să continue mult după ce farsa ar trebui să devină evidentă.

    Şi exact asta e gluma sau o parte din ea. Talentul lui Cohen e de a plasa o oglindă în faţa oamenilor şi a ridiculiza apoi faţa care se reflectă. Cînd îl tratează pe Ali G. sau pe Borat altfel decît pe Cohen, americanii cei mai liberali şi deschişi la minte se dovedesc a fi rasişti şi xenofobi. Ei nu manifestă rasismul agresiv al membrilor Ku Klux Klanului, ci pe cel confortabil al "aşteptărilor limitate" din partea străinilor sau a celor defavorizaţi. Cînd ia de bune relatările absurde ale lui Borat despre Kazahstan, americanul mediu dovedeşte o incultură geografică greu de imaginat. Pentru că nu schiţează un gest de protest cînd Borat întreabă care e arma cea mai bună pentru a împuşca ţigani sau cum poate să se apere de coarnele evreului, americanul de rînd se dovedeşte periculos de tolerant cu rasismul sau antisemitismul.

    Unii susţin că ţinta umorului lui Cohen e cea directă: Kazahstanul, ţiganii, femeile, negrii sau evreii. Greu de crezut. Cînd modele celebre răspund afirmativ la întrebările lui Bruno dacă Osama Bin Laden e cel mai bine îmbrăcat şi cel mai cool om din lume, dacă ar trebui să îi trimitem cu trenul în lagăre pe toţi cei care se îmbracă fără gust, sau dacă moda a salvat mai mulţi oameni decît doctorii, probabil Cohen nu rîde de doctori, Bin Laden sau evrei. Într-o secvenţă memorabilă, Borat încurajează audienţa unui bar cu muzică country din Arizona să cînte împreună piesa "Ţara mea are o problemă". După menţionarea transportului, Borat trece la problema presantă a Kazahstanului: evreul. Acesta e prezentat stereotip, ca în revista România Mare, cu coarne şi gheare, luînd banii tuturor. Parte din audienţă îl acompaniază cu entuziasm pe Borat, care propune soluţia aruncării evreilor în fîntîni. E clar că ţinta farsei nu sînt evreii, ci audienţa. Ca membrii PRM din Constanţa, care îi urăsc pe unguri, deşi nu au întîlnit vreunul vreodată, audienţa din Arizona e entuziasmată de pogromul propus de Cohen, dar nu ar fi în stare să recunoască un evreu nici dacă acesta ar apărea în faţa lor şi i-ar instiga să participe într-un karaoke antisemit. Cum se întîmplă cu o parte a umorului american şi britanic (South Park, Sarah Silverman, The Office), dacă cuiva nu i se pare gluma lui Cohen amuzantă, probabil că o să i se pară jignitoare. Guvernul Kazahstanului a găsit supărătoare poveştile despre Kazahstan pe care Cohen le serveşte americanilor creduli şi l-a dat în judecată pentru defăimarea ţării şi a interzis folosirea extensiei naţionale.kz pentru website-ul fals al lui Borat. În aceste condiţii, Cohen a trebuit să filmeze într-o altă ţară filmul său cu un titlu care ar putea fi tradus în română, dar ar fi păcat: Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan.

    Cohen a ales România pentru a turna secvenţele din ţara lui Borat. Cum era de aşteptat, majoritatea românilor nu au înţeles că Borat îl ridiculizează pe americanul credul. Dincolo de indignare, reacţia românilor a fost foarte instructivă. Ziarele i-au ridiculizat pe americanii care i-au luat pe românii din Glod drept kazahi, în articole în care invariabil kazahii, popor din Asia Centrală, erau confundaţi cu cazacii, populaţie europeană. Primarul comunei s-a întrebat cine i-a dat autorizaţie lui Cohen pentru a filma, ca şi cum în România contemporană artiştii ar mai avea nevoie de autorizaţii de filmare. Într-o declaraţie cît un editorial despre respectul legii în România, un consilier local a presupus că "un oficial de la Bucureşti le-a dat voie" artiştilor, pentru că "au venit cu gărzi de corp şi cu maşini scumpe". Ţăranii din Glod îl dau în judecată pe Cohen pentru că le-a ştirbit reputaţia în rîndul americanilor care îi cunosc şi iau filmul pe bune. Dar nu Cohen e vinovat pentru multe din lucrurile ridicole arătate pe peliculă: nu e vinovat pentru sărăcia din satul cu case dărăpănate şi drumuri desfundate, sau pentru designul nefericit al Daciei, care primeşte în sălile din America o porţie de rîs şi înainte de a se arăta că e trasă de cai, sau pentru situaţia economică care îi face pe ţăranii din Glod să accepte să fie filmaţi pentru 3 dolari pe zi.

    Alegerea României pentru ilustrarea Kazahstanului fictiv al lui Borat e din păcate potrivită. Kazahstanul lui Borat e o ţară săracă, ca şi satul Glod. Populaţia din Kazahstanul lui Borat e antisemită; la români partidul şi revista România Mare au în continuare succes. De curînd ei au votat un conducător acuzat de pogrom, între cei mai mari zece români; un sondaj de opinie recent arată că o mare parte a populaţiei e xenofobă şi antisemită. Kazahstanul lui Borat, ca şi cel real, are un regim dictatorial în care libertatea presei e ameninţată; autorităţile române invocă autorizaţii de filmare care, dacă nu sînt relicve ale regimului trecut, ar trebui să fie. Borat e dat în judecată în Kazahstan pentru defăimarea ţării; românii au decriminalizat abia de curînd defăimarea aleşilor în funcţii publice. Cum face de obicei, Cohen a pus o oglindă în faţa societăţii româneşti. Nu e vina lui dacă faţa reflectată nu a fost plăcută."
    Doru Cojoc
    Fosta iubire - de cintec la: 02/02/2007 20:54:27
    (la: Cele mai frumoase poezii)
    Nici amintirea nu te mai păstrează
    De-aş vrea să-ţi cânt m-aş poticni afon
    Ai fost o nebunie şi o rază
    Rămâi un numar vechi de telefon.

    Aş vrea să te mai văd, dar nu se poate
    Am auzit că te-am văzut cândva
    Dar ca prin geam cu marginile mate
    Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.

    Mai vine cineva şi mai îmi spune
    Câte ceva de bine sau de rău,
    Dar noi n-avem nici amintiri comune
    Te-ai dus luând tot ce era al tău.

    Cândva te presimţeam pe-o fâlfâire
    Ştiam apropierea să ţi-o gust.
    Acum chiar să mă tai tot nu am ştire
    Că-mi e aproape pasul tău îngust.

    A fost iubire? Sau minciună lungă?
    Te rog dă voie gândului curat
    Din depărtarea mea să te ajungă
    La orice nume azi te-ai fi mutat.

    Un telefon uitat şi o adresă...
    Aud că suferi şi trăieşti urât
    Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
    Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.

    E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună
    Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
    Un adevăr mai grav ca o minciună,
    Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

    Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
    Ce mi-a lăsat în creier cer topit
    Dar când te-am aruncat pe uşă-afară.
    Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

    Să-ţi spun să te întorci? Astepţi zadarnic,
    Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
    Mărită-te mai bine c-un paharnic,
    Să aibă dromaderii ce să bea.


    Adrian Paunescu
    *** - de Muresh la: 30/05/2007 16:49:25
    (la: Prima scrisoare (sonet))
    "Când te-am văzut pentru întâia-şi dată
    Simţeam că îmi vei fi a mea pe veci,
    N-ai să mă laşi cu buza dezumflată
    Luând ce n-ai pe tine şi să pleci,

    "
    Cum adeca "Când te-am văzut pentru întâia-şi dată
    Simţeam că îmi vei fi a mea pe veci,
    N-ai să mă laşi cu buza dezumflată
    Luând ce n-ai pe tine şi să pleci,

    "?
    Ciudta cestie!
    Cam puerila, scuze.
    Femeia...
    Ia totul
    adica ce?
    Doar nu e proshti
    Proshti suntem noi, barbatii
    Vrem pintec de fumeie si ne place sa credem ca e vreo romantica pe aicelea.
    gheorghe, gheorghe...... - de cosmacpan la: 09/06/2007 23:46:53
    (la: RUGACIUNE)
    In primul rand: LA MULTI ANI! sanatate, fericire, spor si bafta....
    "De ziua mea te-as mai ruga
    Sa nu ma pedepsesti prea rau,
    Ca nu sunt dupa chipul tau
    Si dup-asemanarea ta
    Si sa ma ierti atuncea când
    Ma port teribil de flamând
    Si cu ardoare mai sarut
    Frumosii ochi ce i-ai facut
    Din roua si pamânt!"

    Cred ca ma duc sa mai citesc odata cartile:
    Adam = tina si duh sfant
    Eva = co0asta lui Adam......
    deci cine e din roua si pamant?

    (ca doar toti ne-ntoarcem in tina)

    "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie."

    "Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam."

    Deci? de unde-i roua?
    picky - de Astoniu la: 11/10/2007 11:35:59
    (la: Abel, Cain, maneloteca, zorelele.)
    Reiau discuţia.

    Trăim sau vom trăi într-o societate postcreştină?


    Hai să delimităm spaţiul creştin la comunitatea euro-atlantică, de-i zice Occident, nu de alta dar am putea fi acuzaţi de orientali/orientalişti că suntem nişte europeni egoişti şi mizantropi.
    Vorbind deci despre societatea occidentală ( în care cu indulgenţă ne putem include şi noi - na că ne-am europenizat ! ) şi luînd datele sociologice de bune - vorbind doar de cifre - putem zice că încă trăim într-o societate creştină. Încă majoritatea populaţiilor ce vieţuiesc în "arealul" ăsta occidental se declară creştini ( de diverse confesiuni, dar tot creştini ). Încă se mai construiesc biserici, mai ales în blocul Europei de est ( nu mai vorbim de ce se construieşte la noi ! ), proaspăt scăpat de comunism.
    Din păcate sociologia nu merge prea adânc în analize. Intelectualii occidentali îşi dau seama defapt cât de mult se subţiază pătura de adevăraţi credincioşi creştini. Ştiu ei prea bine că, de la iluminism încoace, libertatea de conştiinţă a făcut pre mulţi să se îndoiască de adevărurile biblice. Iar concepţia drepturilor omului în democraţiile occidentale vine să creeze cel puţin impresia că omul modern nu mai are nevoie de creştinism. Că are nevoie doar de conceptul fundamental de "om" şi de umanism în genere.
    Deabea de aici pot începe adevăratele discuţii despre creştinism şi post-creştinism. De la aparentul conflict dintre omul creştin şi omul "democraţiilor umaniste".
    Chiar dacă o parte din populaţiile democraţiilor umaniste s-ar declara ca trăitoare într-o societate postcreştină - judecând după stilul de viaţă, concepţii liber-cugetătoare etc. - cred că totuşi majoritatea oamenilor simpli s-ar încadra tot în marea proporţie a creştinilor ce nu pot şi nu vor să se dezică de valorile creştine. Aici începem să înotăm în nisipuri mişcătoare. Unii dintre noi am putea conchide că trăim , deci, într-o societate creştină. Iar alţii, prin prisma dovezilor de schimbare în concepţiile filosofice şi ştiinţifice ( care, se ştie, pregătesc viitoarele schimbări sociale ), ar putea trage concluzia că vine era post-creştină.
    Iacătă de ce zic : "om trăi ş-om videa". Numai răbdarea şi tutunul să nu ne lipsească.
    latu - de picky la: 27/10/2007 12:40:29 Modificat la: 27/10/2007 12:57:16
    (la: SERTARUL)
    Era odată un saltimbanc. Cu timpul a mai rămas doar bancul. Saltul s-a disipat perfid, luând cu timpul consistenţa şi aspectul karfiolului.
    #248792 (raspuns la: #248783) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    picky - de latu la: 27/10/2007 13:00:35
    (la: SERTARUL)
    Saltul s-a disipat perfid...
    Explicabil: Era mortal. Gimnastii stiu de ce.

    ...luând cu timpul consistenţa şi aspectul karfiolului.
    Cu diferenta ca adevaratul karfiol poate fi prelucrat intr-o pasta gustoasa.
    Nu toate pastele sunt gustoase...
    #248812 (raspuns la: #248792) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Andante - de munteanu rodica la: 09/11/2007 11:14:52
    (la: Loc pentru trollat)
    "e chiar adevarat ca remes a luat carnati drept mita?! "

    O fi fost practic omul luînd ce-i lipsea:))
    #253915 (raspuns la: #253909) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...