comentarii

lucire


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
E.A. Poe...din nou... - de sanjuro la: 25/11/2003 06:41:42
(la: Cele mai frumoase poezii)
CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
#5164 (raspuns la: #4734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Chrysilla, un spirit poetic extraordinar! - de (anonim) la: 16/03/2004 06:28:19
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Chrysilla
Cantecul shtimei apelor

Tinere,nu te du noaptea pe malul apei.
Si daca te duci,nu te apropia de inselatoarele valuri care oglindesc,spart in bucati,cerul.
Si daca luna galbena se va ridica din apa,luand chipul unei fete frumoase,cu pielea alba ca laptele,cu par lung de raze,cu brate ademenitoare,tinere flacau,nu te apropia vrajit de frumoasa care te cheama.
Si daca bratele ei albe si reci te imbie la dragoste,daca pieptul ei rotund ca fructul parguit iti umple pieptul de dor,daca trupul ei subtire si mladios iti cere imbratisarea,smulge`ti radacinile care te tin inlemnit pe mal si fugi.
Nu asculta cantecul ei inselator care te cheama,caci nu te vei putea opune; cuvintele ei sunt amagitoare.
Nu te uita la chipul ei,la ochii ei verzi ca veninul care te ametesc, la buzele ei rotunde care se cer muscate si sarutate; nu te lasa vrajit,fugi, nu te uita inapoi,caci Ea te va stapani din nou si te va chema spre undele intunecate.
De ce n`ai ascultat,de ce te`ai uitat inapoi...Stima te`a fermecat din nou,mladierile de sarpe ale trupului ei alb cu luciri de solzi te`au prins in mreje.De ce te`ai apropiat de apa,de ce ai lasat`o sa`ti atinga ochii si fruntea cu mana ei rece ca moartea,de ce te`ai lasat ademenit de sarutul ei inghetat... N`ai vazut sclipirea draceasca a ochilor ei de peste,nu i`ai vazut dintii ascutiti si zambetul de triumf cand i`ai cuprins mijlocul subtire?
In miez de noapte,nimeni nu aude strigatul de moarte al unui flacau nechibzuit, nimeni nu`i vede zbaterea si ochii ingroziti cand valurile care il inchid in cercul lor il trag tacute spre adancuri.
Deasupra apei linistite luceste din nou luna.
in:
http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=1&pp=20

PS: Asemenea ei sunt extraordinar de multi tineri de exceptie! Sunt tineri talentati si insurgenti! Poezia lor e superba! Nu e corecta! E ingereasca si plina de pasiuneeeeeeeeeeeeeee!
ZARAZA - de Dr Evil la: 22/03/2005 02:46:38
(la: Exista oare EGALITATE????)
Draga Zaraza,

Vorba cintecului Zaraza:
"Cind apari signorita in parc pe-nserat
Cad in juru-ti petale de crin"

Am impresia ca ai cazut ca musca-n lapte si nevinovata ca si petalele de crin.
Ce are de-aface conferinta asta cu grafica site-ului?
Noi discutam aici despre surzi si despre muti, handicapati de tot felul...
Sau probabil tu vrei sa te referi la faptul ca cine a desenat site-ul a fost orb, ca nu l-a desenat pe placul tau.
OKeye, faca-se voia ta, dar daca nu-ti place nu te obliga nimeni sa participi. Asa ca continua-ti cintecul:

"Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat
Dar ai sufletul de hieruvim..."

Good bye.

"Si daca ramuri bat in geam...
De ce nu tai copacul..."
#40233 (raspuns la: #38957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Octavian Goga - de andleia la: 15/06/2005 21:27:16
(la: Cele mai frumoase poezii)
Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.



alta poveste - de cattallin2002 la: 31/07/2005 13:23:05
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
O povestire din Pateric.
Era un oarecare sihastru iscusit şi trăia în pustie cu multă înfrânare, postire şi priveghere şi alte osteneli pentru mântuirea sa, dar care se socotea pe sine că a ajuns la măsura părinţilor celor de demult. Pe acesta a început vrăjmaşul diavol a-l amăgi şi a-l înşela cu năluciri diavoleşti. I se arăta lui adesea în chip de înger, ca şi cum ar fi fost de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viaţă cea iscusită, ca să-l povăţuiască şi să-l înveţe cele ce i se cad lui. Şi aşa, multă vreme arătându-i-se în chipul îngerului luminat, multe lucruri neştiute îi arăta şi îi spunea. Iar el, nesocotind vicleşugul vrăjmaşului, a crezut că este îngerul şi îi slujeşte pentru viaţa sa plăcută lui Dumnezeu.
Tatăl acestui sihastru era încă în viaţă şi trăia la ţară. Şi după multă vreme auzind el despre feciorul lui, sihastrul, unde trăieşte şi în ce loc în pustie, a dorit să meargă acolo, să-l mai vadă cu ochii mai înainte de moartea sa, fiindcă numai pe acel fecior îl avea şi de mulţi ani nu îl văzuse. Şi aşa, luându-şi traista şi o secure în mână, a plecat şi a ajuns în acea pustie. Apropiindu-se de acel loc unde era chilia sihastrului, acel înger al satanei care pururea i se arăta sihastrului i-a grăit lui zicând: „Păzeşte-te şi ia aminte de tine, că diavolul s-a închipuit în chipul tatălui tău şi vine la tine cu o traistă şi cu o secure în mână, vrând să te omoare. Deci, ia-ţi şi tu degrabă securea în mână şi ieşi înaintea lui şi, apropiindu-te de dânsul, apucă înainte şi-l loveşte cu securea şi-l omoară”.
Iar el, încredinţându-se acelui înger şi ascultându-l, a ieşit şi, văzându-şi tatăl venind cu securea în mână, precum i-a spus, s-a apropiat de el şi, lovindu-l cu muchia securii în cap, l-a omorât şi îndată l-a apucat necuratul duh şi l-a muncit până l-a omorât şi pe el.
#62641 (raspuns la: #62640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascar - de Cassandra la: 08/10/2005 21:32:19
(la: Cum va place sa cititi)
Pentru tine dragostea mea

Am fost la târgul de păsări
Si am adus păsări
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la târgul de flori
Si am adus flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la târg la fierărie
Si am adus lanţuri
Lanţuri grele
Pentru tine
dragostea mea
Apoi am fost la târgul de sclave
Si te-am căutat
Dar nu te-am aflat
dragostea mea.
--------------

Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Lângă porţile nopţii
Stârnind mânia trecătorilor

Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Stârnind mânia trecâtorilor,
Mânia şi dispreţul lor
Şi râsetele şi invidia

Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni;
Ei sunt în altă parte-
Dincolo de noapte,
Mult mai presus de stele
În orbitoarea strălucire
A primei lor iubiri.
--------------------

Sunt aşa cum sunt.
Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.
-------------

Dar e mai bine sa le citesti in franceza.



#77576 (raspuns la: #77485) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
interesant subiect Crenguta... - de Lady Allia la: 13/11/2005 20:19:06
(la: Iubire interzisa?)
ceea ce mi-ai răspuns tu draga mea este ceva foarte interesant din punctul meu de vedere. Aş putea să port conversaţii fără număr şi inepuizabile despre acest subiect să ştii, iar asta fără să îmi fie ruşine de ceea ce susţin. În primul dacă acea persoană s-a îndrăgostit de soţul altei femei, iar acel bărbat a considerat că o iubeşte pe ea mai mult decât pe soţia sa...ce este rău în asta? Tu dacă ai fi căsătorită şi ai avea un soţ îndrăgostit de o altă femeie ai prefera de dragul copiilor să rămână cu tine sau, ca să fim sincere ai dori asta pentru tine, ca să îţi satisfaci orgoliul propriu "e al meu şi gata"? (Zicând asta vorbesc în general...nu fac referire la persoana ta, deci să nu o iei ca un afront, că nu este).
Eu să ştii că dacă aş fi în situaţia acelei femei înşelate m-aş simţi foarte rău...mi-ar cădea sufletul într-o prăpastie, aş urla şi aş plânge ca să nu mă audă nimeni, aş discuta cu el şi dacă fericirea lui este lângă acea femeie...l-aş lăsa să plece. Ştii de ce? Este ciudat că tocmai tu ai dat şi răspunsul: "Dragostea este îndelung rãbdãtoare, este plinã de bunãtate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudã, nu se umflã de mândrie, nu se poartã necuviincios, nu cautã folosul sãu, nu se mânie, nu se gândeşte la rãu, nu se bucurã de nelegiuire, ci se bucurã de adevãr, acoperã totul, crede totul, nãdãjduieşte totul, suferã totul. Dragostea nu va pieri niciodatã."....
Da, draga mea...aceasta este dragostea...cea care nu ţine pe cineva legat de el numai pentru că în Biblie există o lege care să-l lege de cineva dacă nu îl iubeşte..., dragostea este aceea care "nu pizmuieşte", "nu se bucurã de nelegiuire, ci se bucurã de adevãr"..., da...asta este dragostea !!!
Crezi că D-zeu se va bucura că doi oameni rămân împreună doar pentru că EL a scris 10 legi şi i le-a dat lui Moise să îi facă pe copii LUI nefericiţi??? Eu nu cred...
D-zeu nu ne cere să fim sfinţi...ne cere să fim oameni, iar oamenii greşesc, oamenii păcătuiesc, oamenii au suflete pe care nu le pot ţine în frâie atunci când acestea prind "fluturi".
Crenguţa, după părerea mea copii aceia ar fi suferit oricum şi dacă părinţii lor rămâneau împreună, deoarece acel bărbat s-ar fi gândit mereu la cealaltă femeie, ar fi fost mereu sensibil şi ar fi căutat subiecte de polemici cu soţia care apoi s-ar fi resfrâns asupra copiilor. Crezi că dacă copii îşi văd părinţii mereu certaţi, fără pic de căldură unul pentru altul, fără acea...strălucire de dragoste dintre ei...crezi că ei nu suferă? Crezi că acel tată este un tată mai puţin bun sau mai rău pentru că nu mai stă cu soţia şi copii lui? Eu cred că îi judeci, iar asta nu cred că ţine de noi oamenii intr-adevar!
Oricum ar fi luată această dilemă a lui Flory, eu o susţin, iar asta pentru că ei nu îi e teamă să simtă şi să ceară un sprijin, cu riscul de a fi împroşcată cu cuvinte dure de unii şi alţii.
Şi...mă bucur să văd că sunt oameni care într-un fel sau altul încearcă să îi întindă mâna...şi învaţă să-i zâmbească.

"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#87277 (raspuns la: #87084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
azi e 15 ianuarie - de rac la: 15/01/2006 11:28:50
(la: Cele mai frumoase poezii)
E ziua lui Eminescu.
Iată o poezie care-mi place foarte mult:


O, rămâi

"O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?


Să ne amintim azi de Eminescu...
Alexandra, fata! - de tatiku la: 22/02/2006 20:32:41
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Nu fi fata suparata ca tatiku n-o murit
S-o ascuns un pic la soare si un pic s-o hodinit
Ii era si lui, mai fata, dor sa iasa dezbracat
Si sa se lase de computer, de vorbit si butonat
A dorit si el, ca omu', sa se-usuce p-aripioare
Sa se-mbete de frumos, de caldura si de soare
Sa isi dea la-oxigenare trupul suplu, sculptural
De amant indubitabil, peremptoriu, virginal
Cu luciri incandescente de pe fesele-mi rotunde
Si cu muschi masivi, de fonta, si cu taplele-mi carunte.
Cu profilu-mi cel grecesc
Soarele sa-l umilesc
Ochii mei verde smarald
Glasul meu puternic, cald
Inima mea de haiduc
Pieptul meu de cauciuc
Nasul meu cel colosal
Creierul filozofal
Toate mi-au cerut afara!
CE era sa fac, fecioara?

Cosma, daca te amageste
Spune-i doar prieteneste
Ca ma dau eu jos la el...

Nu ii spun ce am sa-i fac
Dar sa-ti fiu un pic pe plac
Am sa iti filmez eu scena
Si-am sa scriu si la Dilema

Cosmacpane, dragule
Cat te tin curelele???

Dar sa nu inchei ideea,
Vreau s-o pup si pe Andreea!
Anisiei, fata de treaba
Am sa o invit la o tabla!





Amintirea - de jeniffer la: 01/04/2006 14:34:50
(la: Cele mai frumoase poezii)
Vasile Voiculescu

Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
Uitată-n colţul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
Perdelele lungi ţin calea către soare ...
Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.

Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veşted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală

Picând domol în umbra liniştită ...
Şi floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală

În apa vremii veche şi clocită.
Guine - de alex andra la: 27/07/2006 13:42:00
(la: din Poetry&Motion_2/Dupa mirosul de crini)
si ciobul sinucigas se stinse in propria-i oglindire cu o ultima lucire...

Lost without music in a world of noises
#135947 (raspuns la: #135843) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Octavian Goga - de anisia la: 25/08/2006 22:32:39
(la: Cele mai frumoase poezii)
Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...
Astăzi mi s-a întâmplat - de alex andra la: 09/09/2006 11:04:51
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
ceva straniu. Te-am văzut pe stradă. Sunt sigură că erai tu. La distanţă. Din spate. În mulţime. Nu erai singur, pentru că te vedeam aplecându-te uşor într-o parte şi gesticulând, aşa cum faci când vrei să fii convingător. Am încetinit pasul. Nu voiam să mă vezi, să nu crezi cumva că te urmăresc. Îmi venea să alerg, să te ajung din urmă, să te opresc, să văd ce se întâmplă. Te-ai fi bucurat oare? Sau te-aş fi încurcat ? N-am avut curajul să aflu. Am rămas intenţionat în urmă. Apoi te-am pierdut din vedere. Ai dispărut. Ziua şi-a pierdut brusc din strălucire, umerii mi-au căzut parcă sub o imensă povară, m-am simţit mică şi lipsită de vlagă. Şi foarte bătrână. Şi foarte singură.

Lost without music in a world of noises
#144323 (raspuns la: #144213) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Here I come again - de alex andra la: 19/09/2006 16:37:53
(la: Oracolul Cafenelei)
MICUL DEJUN :

1. Care e nick-ul tau?
2. Care e zodia careia ii apartii ?

1. Nick-ul e unul singur, alex andra. "Alinturi" din Cafenea, muuulte: alex, alexandra, alexa, alexuleeeee, lexa, axilandra, andra, saşa, sasha şi or mai fi :) Mă iau şi singură în baloon, zicându-mi, prin convorbiri particulero-virtuale, A(m)ber(l)anta, Altzheimera, Rilă, Sufixa...

2. Balanţă în echilibru precar. Ascendent în rac.
Aeriană şi acvatică. Cu capul în nori şi cu picioarele în lighean, că de apele adânci mi-e o frică de moarte. Dar nu concep peisaj fără apă, marea, de preferinţă. Pot să o privesc ore în şir. Şi ea pe mine :P
Sub semnul lui Venus şi al Lunii.
Cu Venus ne complimentăm reciproc, de dimineaţă şi de seară, pentru "frumuseţe" şi "strălucire" :DDD :PPP :)))
Când e luna plină mă fac vârcolac:))), când e vârcolac, mă fac colac peste lună şi tot aşa, până la noi ordine:)))

Lost without music in a world of noises
#146323 (raspuns la: #146183) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
goosy - de cattallin2002 la: 21/09/2006 15:00:22
(la: Budism, forme de meditatie)
"si i-as ruga pe acei ortodocsi convinsi sa nu arate prea multa reticenta...as vrea sa aud parerile celor care stiu despre ce e vorba"

Pot sa fie si ortodocsi care stiu despre ce e vorba, unii au facut si yoga inainte. Eu ampracticat o forma de bioenergie numita reiki. Eu o sa dau exemple concrete, nu doar explicatii.
Un tip ce a facut yoga povesteste:
" - Părinte, yoghinul acesta, Niranjan, scotea o lumină!... i-am spus.
- Ce lumină?
- Uite, asa cum sedeam toti adunati în jurul său, deodată a iesit din trupul lui si ne-a învăluit pe toti o lumină aurie, ca o sferă care se mărea continuu. Apoi am simtit cum mă transform cu totul, cum mi se schimbă mintea. Ce lumină era aceea?
Părintele si-a ridicat mâna cu un gest suav, si mi-a pus-o pe cap fără să spună nimic...

O lumină s-a răspândit pretutindeni, umplând toată curtea. Oriunde priveam în jurul meu, vedeam această lumină. Bătrânul era izvorul din care ea se revărsa. în ciuda intensitătii ei, ochii nu mă dureau; era imaterială si nespus de dulce. Nu mă săturam privind-o. Desi avea însusiri cu totul supranaturale, nu simteam uimire, ci mă bucuram de ea în chipul cel mai firesc. Eram îmbătat de această lumină pe care o absorbeam cu întreaga mea fiintă, în acelasi timp, mintea îmi rămăsese complet lucidă, receptivă la toate elementele din mediul înconjurător. De altfel, cele cinci simturi functionau normal, cu singura deosebire că li se adăugase unul nou: „vederea duhovnicească“.

Imi amintesc că era miezul zilei, cu un soare arzător. însă strălucirea luminii imateriale a părintelui Paisie eclipsa pur si simplu lumina soarelui, covârsind-o cu mult în intensitate. Mi-e greu să estimez durata acestui fenomen. Cert este că, după o vreme, m-am pomenit păsind pe cărarea către Mănăstirea Kutlumusi. Nu-mi aduc aminte exact ce s-a întâmplat între timp.
Si, într-adevăr, această diferentă era uriasă, de-a dreptul incomensurabilă. Pe cât diferă o tinichea veche de una de aur, pe cât diferă omul de Dumnezeu, pe cât diferă minciuna de adevăr, pe atât diferea lumina lui Niranjan de cea a părintelui Paisie. Nici măcar nu s-ar putea găsi un termen de comparatie pentru strălucirea care izvora din bătrân "



cattallin2002@yahoo.com
latu - de jeniffer la: 24/09/2006 17:39:40
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Poti caracteriza Lucifer, zeul lucirii, in universul meu liberat de simbolica si propice sensului? Nu este victima in prezervatia ratiunii.
#147560 (raspuns la: #147554) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jeniffer - de latu la: 24/09/2006 18:15:25
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Poti caracteriza Lucifer, zeul lucirii, in universul meu...
Nu. E universul tau.
Nici tu nu poti explica universul meu.
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#147567 (raspuns la: #147560) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Valeriu - de Bitterdream la: 01/12/2006 16:22:19
(la: Recompensă)
Si stau si ascult cu ochii mari si coditele cuminti, asezate pe piept. Si cu un zambet frumos si o lucire jucausa in ochi.
Si nu e de la vinul de smochine si nici de la cidru.
Si zambesc pentru ca stiu ca nu conteaza ca te-ai lasat de spritz. Ci pentru ca stiu ca nu te-ai lasat de poezie si nici nu ai pus vreodata apa in vin.
Multumesc, Domnule :)
_________________________________________________
"All battles are first won or lost, in the mind" (Joan of Arch)
#160882 (raspuns la: #160878) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(Po)veste de Craciun - de Sancho Panza la: 14/12/2006 06:59:42
(la: Ora de compunere: "Intalnire de gradul trei cu Mos Craciun")
"Cine nu crede in minuni,nu e realist."

Soneria zbarnaie indelung,facandu-ma sa sar de pe canapea peste cutiile trantite de-a valma in mijlocul sufrageriei. Direct la usa, cu o mana pe intrerupatorul electric,cealalta pe cheie,cu ochii rosii si obrajii umflati.
-Hohoho!! dormeai!zice,intrand cu o dara de aer inghetat dupa el,scuturandu-si zapada de pe bocanci.
-Dormeam,mormai,cu glasul vatuit.Nu mai tropai asa,ca trezesti vecinii.
-Cum sa-i trezesc?Pai si aia dorm?Mah,in orasu' asta nimeni nu-l mai asteapta pe Mos Craciun?
-Ce sa astepte? Aia e o familie mixta.Ea pachistaneza si el arab.N-au avut onoarea sa te cunoasca,ranjesc,razbunandu-mi somnul facut praf.Hai la bucatarie sa te odihnesti.
Intra,trantind in usa sacul aproape gol pe un alt maldar de cutii.
-Prajituri ai?intreaba,cu o lucire pofticioasa in ochi.
-N-am, zic sec.Era o coada imensa la Careffour.Am niste napolitane,daca vrei.Joe,cu alune.
Insfaca punga si se apuca sa rontaie,cu ochii pe jumatate inchisi.
-Da'...niste lapte?
-Lapte? De unde? Ia redbull.Te tine treaz.Laptele nu-ti face bine.
Ma priveste mofluz,ca un copil grasut prins la borcanul cu dulceata.
-Asa-i...da-mi place!
Mananca in tacere.Ma uit la obrajii lui,roscovani si taiati de riduri marunte,sub cusma sprancenelor albe.Parca-i mai batran.Parca-i mai istovit.
-Cum ti-a fost seara?intreb.
-Hmmm...zice,stergandu-si firmiturile din coltul buzelor.Cum sa fie?lume multa, dar macar darurile sunt mai mici si mai usoare.Telefoane mobile,playere,vize pentru America,parfumuri scumpe.Astea la cei bogati.Ocupa putin loc in sac.La cei saraci – portocale , ca merele-s scumpe.Si sanatate,cat le-am putut eu da, de la mine.Da' tu de ce ai ochii rosii? ma intreaba,apropiindu-si pleoapele, ca miopii.
- Am plans,zic imbufnata.
-De ce? Ca esti singura? De ce nu te duci la prietene?
-La care? Una naste,una divorteaza si una a emigrat.Ailalta petrece Craciunul in Caraibe.
Tace o vreme, a vinovatie.
-Nu prea mai am cadouri, sa stii.Pe tine te las mereu la urma,ca nu-mi ceri nimic.Dar vin si la anul!
-Promiti tu?intreb,cu ochii licarind a zambet.
-Promit! O sa vezi! Dar poate atunci cumperi niste prajituri.Napolitanele astea erau expirate.Le-am mancat ca-mi era foame.De cand au inlocuit hornurile cu caloriferele,nu-ti mai lasa nimeni nici macar un fursec si-o cana cu apa la indemana.
Se ridica incet,indreptandu-si spatele cu greu.
-Ei, eu ma duc...imi prinde barbia in mana stanga.Capu' sus, fetito,ca trebuie sa ne vedem si de Craciunul viitor.
Zambesc deschizandu-i usa.
-Drum bun, Mosule.Sa ai gria de tine.
-Am, zice, si se intoarce dintr-o data .Mai copila,cat pe ce sa uit! Cineva m-a rugat sa-ti dau asta...uite!
Imi pune un plic in mana si deschide usa liftului mormaid un colind in barba .

Ma strecor in casa,cu o umbra de speranta in inima.”O sa vin si la anu' ...”
Plicul mic imi arde degetele.Il rup gandindu-ma la niste ulite inzapezite, la ziua de ieri,la copiii vecinilor ce ma colindasera de cu seara.
Inauntru, o hartie usor mototolita si cateva cuvinte aruncate in graba:
”La multi ani,piticule!”

E liniste, e noapte.Si s-a pornit sa ninga.Zambesc pierduta mainii de departe, care mi-a luminat Craciunul...si stiu acum.Va mai fi unul si la anul...si inca unul...si inca unul.
Deschid fereastra si spun incet, sa ma auzi, in somn.”La multi ani,dragulmeu.Craciun fericit!”
frumoasă poezie! - de poesis_angel la: 01/01/2007 20:05:04
(la: messenger de seara)
Dragă Intruder, mi-a plăcut tare mult poezia ta.Mă regăsesc în versurile ei, şi interesantă alegerea ta de a scrie o poezie ce reflectă ipostaza de emiţător-receptor prin intermediul internetului...Unii ar spune că ceea ce ai scris tu este ceva banal , cum să scrii o poezie despre simţirile şi situaţiile trăite pe mess?!Ei bine, tocmai acest lucru relevă că banalităţile şi micile 'momente' insignifiante se transformă în nişte poezii minunate! Eşti modern, şi asta dă o strălucire poeziei tale"Îmi place foarte mult!Bravo!Şi te rog să treci şi pe la scrierile mele, atunci când le voi publica.Curând!:D



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: