comentarii

lumea prin ochii mei


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Am vazut lumea cu ochii tai p - de cristi_r la: 10/02/2004 13:19:11
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Am vazut lumea cu ochii tai pina acum vreo patru ani,dupa aia ceva s-a schimbat,ori m-a dezamagit guvernarea opozitiei in care imi pusesem sperante ca la revolutie,ori am obosit sa lupt, habar nu am.Oricum am zis ca astia suntem trebuie sa-mi accept poporul asa cum este el reprezentat, atit pe strada sau ca functionari sau la conducere,am considerat ca deoarece provin din el la fel sunt si eu si mi-am acceptat conditia.
P.S.
Nu vreau sa incepem o alta polemica,dar pina se incalzeste afara si incep santierul,mai fug de realitate.
Oricum se pare ca suntem singurii care mai scriem pe forum.
#9383 (raspuns la: #9313) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fara subiect - de alex boldea la: 05/02/2006 18:56:44
(la: poet)
nu, nu mi s-a spus. si daca e adevarat, atunci as vrea sa vad si eu lumea prin ochii mei.
------------------------------
"when the moon hits your eye like a big pizza pie that's amore" - dean martin
#104182 (raspuns la: #104144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cautare ... cunoastere... plictiseala - de pretender79 la: 03/04/2006 00:47:49
(la: SOMETIMES I JUST FEEL LIKE SHIT)
Foarte interesant ceea ce simti .. Daca as fi in locul tau n-as mai privi lumea cu ochii mei (as trai pentru cei din jur) ... Mi-as folosi geniul , foamea de cunoastere pentru a-i ajuta pe cei napastuiti din jurul meu.. atunci cand as vedea privirile celor pe care i-am ajutat m-as simti cu adevarat bine si as pricepe si mai bine rostul meu pe pamant.
pretender79 - de Cri Cri la: 03/04/2006 13:23:26
(la: SOMETIMES I JUST FEEL LIKE SHIT)
"Daca as fi in locul tau n-as mai privi lumea cu ochii mei (as trai pentru cei din jur) ..."
Cred ca asta fac... sau incerc. Dar stii ce? Mi-e teama ca intr-o zi, cand ma vor cunoaste mai bine, dar cu adevarat bine, isi vor da seama ca sub zambetul meu nu e tocmai sinceritate (nu in sensul ca as acorda zambete nemeritate...adica... intzelegi tu:)) ...ca acolo, pitita dupa "smiley face" sunt... nu gasesc un cuvant mai bun, asa c-am sa-l scriu pe acesta: desenchantee... E mai cuprinzator decat blazata, plictisita, dezamagita, cinica sau... In fine, imi mai e teama (de chestia asta chiar mi-e grozav de teama!) sa nu molipsesc pe cineva de platitudine, sau de acest desenchantee... sa nu "sting" cuiva acea lumina interioara... le joie du vivre.
#115085 (raspuns la: #114972) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Greierash - de Giordano Bruno la: 07/05/2007 09:05:14
(la: Frintura Picasso)
:) "M-ai nimerit" = fain zis . Azi dimi mi s-a transmis prin telepatie faptul ca tu imi vei modera comentariile si tot stuff-ul . Nicidecum nu cred a fi coincidenta . Nu cred in coincidente de genul asta , intuitia mi-a dictat chestiunea in cauza :) . Oricum imi suride ideea de ami fi tu inchizitoare :))) . "te-am aprobat SI de plictiseala sau de lene " = sa nu mai faci lucrul asta , mai bine nu imi raspunde , trage un pui de somn , sari din avion cu parasuta , apacute de sporturi extreme :) DAR nu vb cu je cind esti plictisita . "de ce te-a enervat lipsa mea de realitate?" = poate aveam si eu o zi aiurea sau poate chiar voiam sa vezi lumea prin ochii mei . "Sa inteleg ca biletul e la tolerantza TA? Mai gandeste-te, chiar a fost cu pret redus?" = dap , la tolerantza mea . Apoi nush daca intradevar a fost la pret redus :P . "Eu n-am nevoie sa devii "normal", indiferent ce-ar insemna pentru tine cuvantul. Mi-as pierde interesul brusc, trebuie sa marturisesc. " = Inseamna ca tre sa iau masuri in vederea integrarii in sabloanele predominante :) . "E bine, cat timp mai ploua. Apoi mai vedem :)" = Cit timp exista marea exista si sursa de apa astfel incit ploaia sa-si urmeze cursul . Pac pac :) , si uite asa a impuscat politistul 3 infractori din doua focuri . Hmm ... unitar in diversitate se accepta , dar numai pe o perioada de 6 luni . Dupa 6 luni facem verificarea tehnica , pt siguranta circulatiei in trafic . Hei ! Nu poti fi o viata intreaga anormal ! In concluzie interesul tau va disparea odata cu globalizarea ce imi influenteaza ( in mod negativ ) coexistenta cu tu :) datorita integrarii mele in ea :( . Dar gasesc eu rezolvare ! Iti dau drumu din avion cu juma de parasuta :))
#194455 (raspuns la: #194236) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lafemme - de Bucu la: 29/08/2009 22:11:29
(la: Drumuri controversate )
intimidat

asta mi-a zis si intruderul la început.

nu voi sa intimidez pe cineva, doar sa arat lumea cu ochii mei. si sunt un tip pasnic. de-obicei..:))

si mai experimentez si io pe ici, pe colo ...
#476761 (raspuns la: #476760) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. - de Catalina Bader la: 05/11/2003 04:26:01
(la: Cele mai frumoase poezii)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Si nu ucid cu mintea tainele ce le intalnesc in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumea minunata in care traim trebuie sa o analizam cu ochiul artistului, nu cu ochiul rece al logicii (mintii noastre).
Si chiar daca mintea si logica ne spun altceva sufletul va percepe ce inseamna corola de minuni a lumii.
Sa fie o definitie a infinitului? Si daca da, ce este dincolo de infinit? Mai necuprins decat infinitul?
Putem noi oare sa intelegem infinitul daca ne aruncam un gand asupra a ceea ce inseamna:
in flori - in ochi - pe buze -ori morminte -
Ce este mai frumos decat frumusetea naturii. Unde putem sa intalnim mai multa caldura si mai multa culoare decat in frumusetea florilor.

De ce cresc florile?
pentru ca au radacina in pamant si le lumineaza soarele. Si le hraneste apa.
Un ciclu complet - un cerc sublim si inchis: PAMANT, CER si APA.Intre pamant si cer exista apa. Apa se intoarce in PAMANT si de acolo se reintoarce inspre cer.
Apa este fluidul energetic care ne hraneste si care ne ajuta sa facem conexiunea intre cer si pamant, intre pamant si cer.
Tot apa, conexand cerul cu pamantul ne ajuta sa vedem curcubeul.
Sa fie oare CURCUBEUL COROLA DE MINUNI A LUMII?!

IN OCHI: sa ne privim in ochi cand ne-intalnim. Ochii sunt oglinda sufletului. Simbolul ochilor este curatenia sufleteasca.
Sa ne privim in ochi cand ne vorbim, sa nu mintim. Minciuna nu face parte din darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Cand mintim plecam involuntar ochii. De ce?
Pentru ca sufletul nostru stie intotdeuna cand mintim.

PE BUZE: mimica noastra spune multe.
Buzele sunt oglinda sufletului nostru.
Ati mintit vreodata fara sa va tremure buzele? Ati iubit vreodata fara sa va tremure buzele? V-ati suparat vreodata fara sa va tremure buzele?
V-ati bucurat vreodata fara sa radeti?
Ati plans vreodata fara sa va miscati buzele?
Si chiar daca pe dinafara v-ati pus o masca sufletul vostru stie care este adevarul.

ORI MORMINTE:
Trecand prin viata cu sufletul curat ajungem sa plangem (apa) si sa zambim amar in fata mormantului. MAREA TRECERE va fi mai usoara daca acceptam viata cu sufletul senin, curat.
Si mi-amintesc de altceva: ,Opreste Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea '
Ce ruga frumoasa, dar ce importanta are timpul nostru relativ la timpul universal?!

Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric: Sa lasam pe fiecare sa-si traiasca viata si sa o inteleaga . Fiecare are DRUMUL LUI. Ceea ce pentru mine este relevant la nivel de experienta nu este valabil si pentru celalalt: fiecare are nevoie de Propria Experienta. Si fiecare trebuie sa-si gaseasca singur calea spre LUMINA.
Si nu vei putea sa intelegi lumina decat atunci cand esti in intunericul necuprins. In lumina soarelui, lumina in lumina se percepe greu.

Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taina - eu sunt LUMINA.Lumina in lumina. Si impreuna cu lumina universala, eu, parte a luminii universale potentez cresterea luminii universale.

si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
Luna, este lumina din lumina Universala.
Lumina ei este tremuratoare precum o flacara de lumanare deoarece LUNA ne lumineaza primind lumina.
Si lumina din lumina - care este luna, ma ajuta pe mine-trecator vremelnic prin aceasta lume -si care sunt DOAR o luminita, sa sporim
impreuna taina cea mare a intunericului.
Care este aceasta?
Unde este INTUNERIC este si LUMINA.

asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte
Asa imbogatesc si eu intunecata zare cu largi fiori de sfant mister- Lumina din lumina, ma cufund in intuneric. Mi-e putin frica si ma cutremur de Intunericul din jurul meu. Lumina inca nu pot sa o vad.
Prea necuprins e INTUNERICUL.
Bajbaind in intuneric, tot ce e neinteles se schimba in intelesuri si mai mari. Intunericul te cuprinde si te simti nestiutor si firav. Sufletul tau e curat dar oare, mai reusesti sa vezi LUMINA?
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - de Catalina Bader la: 07/11/2003 07:18:51
(la: ROMANIA)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Si nu ucid cu mintea tainele ce le intalnesc in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.

Lumea minunata in care traim trebuie sa o analizam cu ochiul artistului, nu cu ochiul rece al logicii (mintii noastre).
Si chiar daca mintea si logica ne spun altceva sufletul va percepe ce inseamna corola de minuni a lumii.
Sa fie o definitie a infinitului? Si daca da, ce este dincolo de infinit? Mai necuprins decat infinitul?
Putem noi oare sa intelegem infinitul daca ne aruncam un gand asupra a ceea ce inseamna:
in flori - in ochi - pe buze -ori morminte -
Ce este mai frumos decat frumusetea naturii. Unde putem sa intalnim mai multa caldura si mai multa culoare decat in frumusetea florilor.

De ce cresc florile?
pentru ca au radacina in pamant si le lumineaza soarele. Si le hraneste apa.

Un ciclu complet - un cerc sublim si inchis: PAMANT, CER si APA.
Intre pamant si cer exista apa. Apa se intoarce in PAMANT si de acolo se reintoarce inspre cer.
Apa este fluidul energetic care ne hraneste si care ne ajuta sa facem conexiunea intre cer si pamant, intre pamant si cer.
Tot apa, conexand cerul cu pamantul ne ajuta sa vedem curcubeul.
Sa fie oare CURCUBEUL COROLA DE MINUNI A LUMII?!

IN OCHI: sa ne privim in ochi cand ne-intalnim. Ochii sunt oglinda sufletului. Simbolul ochilor este curatenia sufleteasca.
Sa ne privim in ochi cand ne vorbim, sa nu mintim. Minciuna nu face parte din darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Cand mintim plecam involuntar ochii. De ce?
Pentru ca sufletul nostru stie intotdeuna cand mintim.

PE BUZE: mimica noastra spune multe.
Buzele sunt oglinda sufletului nostru.
Ati mintit vreodata fara sa va tremure buzele? Ati iubit vreodata fara sa va tremure buzele? V-ati suparat vreodata fara sa va tremure buzele?
V-ati bucurat vreodata fara sa radeti?
Ati plans vreodata fara sa va miscati buzele?
Si chiar daca pe dinafara v-ati pus o masca sufletul vostru stie care este adevarul.

ORI MORMINTE:
Trecand prin viata cu sufletul curat ajungem sa plangem (apa) si sa zambim amar in fata mormantului. MAREA TRECERE va fi mai usoara daca acceptam viata cu sufletul senin, curat.
Si mi-amintesc de altceva: ,Opreste Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea '
Ce ruga frumoasa, dar ce importanta are timpul nostru relativ la timpul universal?!

Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,

Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric: Sa lasam pe fiecare sa-si traiasca viata si sa o inteleaga . Fiecare are DRUMUL LUI. Ceea ce pentru mine este relevant la nivel de experienta nu este valabil si pentru celalalt: fiecare are nevoie de Propria Experienta. Si fiecare trebuie sa-si gaseasca singur calea spre LUMINA.
Si nu vei putea sa intelegi lumina decat atunci cand esti in intunericul necuprins. In lumina soarelui, lumina in lumina se percepe greu.

Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taina - eu sunt LUMINA.
Lumina in lumina. Si impreuna cu lumina universala, eu, parte a luminii universale potentez cresterea luminii universale.

si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,

Luna, este lumina din lumina Universala.
Lumina ei este tremuratoare precum o flacara de lumanare deoarece LUNA ne lumineaza primind lumina.
Si lumina din lumina - care este luna, ma ajuta pe mine-trecator vremelnic prin aceasta lume -si care sunt DOAR o luminita, sa sporim
impreuna taina cea mare a intunericului.
Care este aceasta?
Unde este INTUNERIC este si LUMINA.

asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte

Asa imbogatesc si eu intunecata zare cu largi fiori de sfant mister- Lumina din lumina, ma cufund in intuneric. Mi-e putin frica si ma cutremur de Intunericul din jurul meu. Lumina inca nu pot sa o vad.
Prea necuprins e INTUNERICUL.
Bajbaind in intuneric, tot ce e neinteles se schimba in intelesuri si mai mari.
Intunericul te cuprinde si te simti nestiutor si firav.
Sufletul tau e curat dar oare, mai reusesti sa vezi LUMINA?

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:08:44
(la: ROMANIA)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.
#3702 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de la cirtitoru catre lume - de cirtitoru la: 30/10/2006 21:40:04
(la: Mr. Cafeneaua 2006 - Spectacolul)
Frumos concurs. De fapt, mie-mi plac toate provocarile, fie ca sint ascunse de tehnica asta, care ne face pe toti prieteni pe net, fie ca sint directe, si atunci ridic manusa oricarui duel. Si pentru ca este lupta, nu pot pleca fara a-mi suna trimbita, ca sa aflu ce culoare are sunetul dimineata.
Daca as fi femeie, probabil ca as raspunde ca are culoarea mierii pe care iubitul meu o toarna in cafea ori a laptelui pe care l-am varsat pe servetul de pe coltul mesei, in timp ce priveam cum barbatul iubit isi aranjeaza cravata. Dar sint barbat si atunci am sa spun ca are culoarea cernelii cu care am sa semnez cel mai important contract din viata traita pina acum ori culoarea masinii pe care am sa mi-o cumpar si am sa plec sa cunosc lumea.

Si tot pentru ca sint barbat, am sa numerotez si intrebarile la raspunsuri. Daca as fi fost femeie, as fi lasat gindurile sa curga, asteptind ca printul viselor mele sa mi le culeaga.
2. Bau-bau sint temerile din mintea mea, lumea pe care mi-am creat-o temindu-ma sa nu pierd cele mai dragi lucruri de pe lume. De ce ii dau voie uneori sa ma chinuie? Pentru ca sint om si sint supus greselii.
3. Cu ce se asorteaza albastrul?
Cu ochii mei, care capata reflexe metalice atunci cind viata ma supara.
4. Ce inseamna pentru tine neprevazutul?
Neprevazutul? Este acel bau-bau din mintea mea, teama ca as putea pierde lucrurile frumoase si dragi, teama ca m-as putea pierde pe mine in dragostea unei femei.
5. Care e cea mai nefericita poveste pe care ai spus-o acasa dupa o noapte de betie cu baietii?
Ca am baut ca un porc. Din copilarie mi-a ramas inca neindeminarea de a spune minciuni. Si inca mai cred ca adevarul este cea mai buna minciuna. Daca-l vezi beat turta, nu poti sa-ti inchipui ca un barbat este treaz, nu?
6. Daca gresesc numarul si dau peste o sera de castraveti englezesti incerc sa ma conving ca nu discut cu gradinarul ori cu gradinareasa. N-as putea sa-i vind castraveti... Apoi, mai vedem noi. Poate vocea nu-mi place, ori poate ma trimite la plimbare cu tupeu de gradinar. Nu stiu ce-as face. Pot sa spun ce-ar urma: as reveni cu un telefon...
7. De ce barbatii prefera un san, neglijandu-l pe celalalt? Pentru ca au de ales...
8. Ce a spus Dumnezeu dupa ce l-a creat pe barbat?
Oare unde o fi femeia? Sa vad daca am avut macar acelasi talent...
9. Cum arati in costum de baie? Pai, anatomic vorbind, am doua picoare, doua brate, bust, git, cap si toate alea incluse intr-un atlas semnat de medici. Estetic, deh, ce sa spun... As putea si mai bine daca in loc de job mi-as face program prelungit la sala, daca in loc sa pierd noptile citind tot felul de carti as dormi cu o masca din alea cosmetice pe ochi si daca as putea suporta un chin pentru care le invidiez pe femei: depilarea. In rest, sint barbat.
10. Ce-ti place sa faci intr-o seara ploioasa de octombrie?
Sa beau un vin rosu, sa citesc o carte buna, sa stau la palavre si sa ma gindesc ca orice-ar fi, sint la adapost. Mi-e cald si bine si am ragaz sa-mi vad de gindurile mele.
11. De cate sensuri are nevoie un rost? De atitea cite trebuie pina ajungi la o noima.
12. De ce fiecare nor seamana cu ceva? Pentru ca sa poate primi o definitie sau un rol intr-o piesa cu ingeri.
13. Daca ai avea puterea sa inlocuiesti cele sapte minuni ale lumi, ce anume le-ar lua locul?
Viata, pe care as incerca sa o retraiesc de fiecare data la o valoare maxima, pe o scala de sapte valori.
14. Om de zapada, saltimbanc, sfinx, tarzan, einstein, mormon, casanova, iobag, contele de monte cristo, anonimul – in care te regasesti cel mai bine?
In iobag, pentru ca sint sclavul ambitiilor mele si al iubirii pentru o lume perfecta. In iobag pentru ca sint sclavul muncii si al capriciilor pe care vreau mereu sa mi le satisfac. In iobag, pentru ca sint sclavul meu.
15. Cand si in ce conditii te-ai simtit erou?
Cind m-am nascut, pentru ca am adus fericire femeii care m-a purtat in pintec. Pentru ea am fost unic. Cind mi-am cucerit iubita, pentru ca am vazut in ochii ei ca pot fi iarasi un om unic, si cind mi-am vazut primul nascut, pentru ca am inteles ca pot rupe din univers o farima pe care o por transforma in viata.
Dusmancele - de Ingrid la: 15/10/2003 09:29:02
(la: Cele mai frumoase poezii)
de George Cosbuc

Las' ochii, mamă, las' sã plânga!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat sã sug, de-acea sunt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Sã merg neplânsă în mormânt!

Nu plâng ca mi-e de Leana teamă,
De ciuda plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
In samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.

Ea duce sfat din casă-n casă,
Ca n-am broboadă de mătasă,
N-am sort cu flori - şi dacă n-am
Ce-i pasă?
N-am mers sã-i cer, aveam-n-aveam,
Si n-o sã-mi meargã neam de neam.

Stă-n drum de vorba cu vecine
Si bate-n pumni: - "Sã mor îmi vine,
Auzi tu! Sã se prindă ea
Cu mine!
Sti ieri la moară ce spunea?
Că-s proastă foc şi gură-rea!

Si-auzi! Ii umblă-n cap, tu soră,
S-ajunga ea Lucsandrei noră!
O, meargã-i numele! N-o vezi
La horă?
Ce sort! Nu-ti vine nici sã crezi,
Fă cruce, fã, sã nu-l visezi.

Nu l-aş purta nici de poruncă!
Ce poarta ea, alt om aruncă
C-un rând de haine-o văd mergând
La muncă,
La joc şi hori acelaşi rând,
Il poarta-ntr-una, şi de când!

Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-şi cată nora mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri şi-n duium
Acasă.
Ea n-a ajuns, oricum si cum,
Sã-si stringă nora de pe drum.

Sã-şi ieie nora pe-o Satană?
Ca e saracă şi golană,
De ce nu vine ca sã-i dau
Pomană?
Nu-i casa lor în care stau
Si-n casă nici cenusa n-au!"

Auzi tu. mamă, câte-mi spune?
Si-aleargă-n sat sã mai adune
Si câte porecliri pe-ascuns
Imi pune.
De-aş sta sã-i dau şi eu răspuns,
La câte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, ca doară-doară
M-apuc sã-i spun o vorbă-n poară,
Si daca tac, îi vin călduri
Sã moară.
Sã vezi tu, mamă, -njurături!
Ca ea cu mã-sa-s zece guri.

Cu gura mãsa bate-o gloată,
Si-i de otravă Leana toată -
Mi-ar pune capul sub picior,
Sã poată.
Dar lor pe plac eu n-am sã mor,
Ca n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singură-mi ţes tortul
Si umblu şi eu cum socot
Că-i portul.
De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rãu de tot.

Mã prind cu ea? Cel-sfânt s-o bată
Dar cum mã prind? Ea e bogată,
Ce haine mi-am fãcut ca ea
Vr’o dată?
La joc mã poţi oricând vedea
Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dânsa glume?
O fac de râs şi-i scot eu nume?
Ori ies, gătita-n ciuda ei,
In lume?
Ii ştiu eu focul - ochii mei!
Lisandru e, ca alta ce-i?

Dar ce? Il ţiu legat de mine?
Il trag de mânecă? Ba bine!
El vine-aşa, de dragul lui,
Când vine.
Eu nu pot uşa sã i-o-ncui,
De sta prea mult, eu cum sã-i spui?

Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Sã-l vadă-n casa lor intrând
Odată?
Si dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blestemă de nu-şi dă rând!

Dar poate da ea bobi cu sita!
O fierbe ciuda pe urâta,
Că-s mai frumoasă decât ea,
Si-atâta!
Sã aiba Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.

Că boii-s buni, bine-i bogată,
Dar dacă pui flăcăii odată
S-aleaga dinşii cum socot
O fată:
Bogata-s pupă boii-n bot,
Imbătrânind cu boi cu tot!
Privesc - de Alexia la: 28/10/2003 12:23:51
(la: o poveste...)
Privesc acel cosulet, ma apropii,cu mana tremuranda dau la o parte bucata de panza ce-l acoperea !Stupoare,ochii mei vad un copilas venit pe lume de curand! Din cauza frigului abia mai putea scanci! Nu stau pe ganduri,duc cosuletul in camera si ma ingrijesc in primul rand sa incalzesc copilasul!!Plange,probabil ii este foame, ma simt neajutorata,nu stiu ce sa fac,pe cine sa sun la acea ora sa ma ajute sa hranesc un copil de 2-3 saptamani!Gandesc la mama lui,gandesc la sufletul ei,gandesc la ce a determinat-o sa abandoneze acesta fiinta nevinovata!...... Continuati e un dram de adevar aici
Allexa
#2444 (raspuns la: #2356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Citat din articolul lui Corne - de Ingrid la: 16/11/2003 14:15:14
(la: Protocoalele Inteleptilor Sionului)
Citat din articolul lui Corneliu Cosmin, aparut in Lumea magazin(http://www.lumeam.ro/nr10_2002/millenium.html}
si intitulat:
Arta dezinformarii
Ziarul si cartea au ajuns rapid sa consacre un principiu in spatele caruia dezinformarea putea lua orice forma sau dimensiune: Este adevarat, fiindca am citit cu ochii mei! Ziarul si cartea, intrand in toate caminele in care cel putin o persoana stia sa citeasca, aveau sa priveze rapid puterea regala de monopolul deciziei, iar puterea ecleziastica de monopolul cunoasterii. Pe de alta parte, prin intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stateau in spatele lor puteau sa manipuleze in voie constiinta publicului cititor, oferindu-i informatii unilaterale, "adevaruri" prefabricate si conceptii contaminate de ideologii partizane. Un exemplu tipic dat de autor este acela al asa-ziselor "Protocoale ale Inteleptilor Sionului", text publicat de un oarecare Serghei Nilus la Moscova, in 1905, care acredita ideea ca el contine concluziile secrete ale primului Congres Sionist de la Basel. In esenta, aceste concluzii erau:
-atatarea popoarelor la discordie;
-exterminarea nobililor si a marilor proprietari de pamanturi;
-provocarea de tulburari printre muncitori;
-organizarea unor actiuni de dezagregare sociala prin intermediul presei;
-raspandirea confuziei in randurile opiniei publice;
-instigarea tineretului la depravare;
-subminarea justitiei
-lupta contra religiei.
Autenticitatea documentului este mai mult decat dubioasa, dar el a cunoscut un larg rasunet dupa ce a fost tradus in numeroase limbi. Impactul a fost imens, iar ideile vehiculate l-au inspirat, printre altii, si pe Hitler in elaborarea politicii sale.


#4441 (raspuns la: #4425) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poezie... - de sorin1975 la: 22/11/2003 03:17:04
(la: Cele mai frumoase poezii)
mie mi se pare una dintre cele mai frumoase poezii...
RUGÃCIUNEA UNUI DAC



Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?



El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!



Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!



Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.



Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.



Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!



Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

(1879, 1 septembrie)

comentariu (mai vechi) - de Catalina Bader la: 23/11/2003 08:24:21
(la: Cele mai frumoase poezii)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Si nu ucid cu mintea tainele ce le intalnesc in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumea minunata in care traim trebuie sa o analizam cu ochiul artistului, nu cu ochiul rece al logicii (mintii noastre).
Si chiar daca mintea si logica ne spun altceva sufletul va percepe ce inseamna corola de minuni a lumii.
Sa fie o definitie a infinitului? Si daca da, ce este dincolo de infinit? Mai necuprins decat infinitul?
Putem noi oare sa intelegem infinitul daca ne aruncam un gand asupra a ceea ce inseamna:
in flori - in ochi - pe buze -ori morminte -
Ce este mai frumos decat frumusetea naturii. Unde putem sa intalnim mai multa caldura si mai multa culoare decat in frumusetea florilor.

De ce cresc florile?
pentru ca au radacina in pamant si le lumineaza soarele. Si le hraneste apa.

Un ciclu complet - un cerc sublim si inchis: PAMANT, CER si APA.
Intre pamant si cer exista apa. Apa se intoarce in PAMANT si de acolo se reintoarce inspre cer.
Apa este fluidul energetic care ne hraneste si care ne ajuta sa facem conexiunea intre cer si pamant, intre pamant si cer.
Tot apa, conexand cerul cu pamantul ne ajuta sa vedem curcubeul.
Sa fie oare CURCUBEUL COROLA DE MINUNI A LUMII?!

IN OCHI: sa ne privim in ochi cand ne-intalnim. Ochii sunt oglinda sufletului. Simbolul ochilor este curatenia sufleteasca.
Sa ne privim in ochi cand ne vorbim, sa nu mintim. Minciuna nu face parte din darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Cand mintim plecam involuntar ochii. De ce?
Pentru ca sufletul nostru stie intotdeuna cand mintim.

PE BUZE: mimica noastra spune multe.
Buzele sunt oglinda sufletului nostru.
Ati mintit vreodata fara sa va tremure buzele? Ati iubit vreodata fara sa va tremure buzele? V-ati suparat vreodata fara sa va tremure buzele?
V-ati bucurat vreodata fara sa radeti?
Ati plans vreodata fara sa va miscati buzele?
Si chiar daca pe dinafara v-ati pus o masca sufletul vostru stie care este adevarul.

ORI MORMINTE:
Trecand prin viata cu sufletul curat ajungem sa plangem (apa) si sa zambim amar in fata mormantului. MAREA TRECERE va fi mai usoara daca acceptam viata cu sufletul senin, curat.
Si mi-amintesc de altceva: ,Opreste Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea '
Ce ruga frumoasa, dar ce importanta are timpul nostru relativ la timpul universal?!

Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,

Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric: Sa lasam pe fiecare sa-si traiasca viata si sa o inteleaga . Fiecare are DRUMUL LUI. Ceea ce pentru mine este relevant la nivel de experienta nu este valabil si pentru celalalt: fiecare are nevoie de Propria Experienta. Si fiecare trebuie sa-si gaseasca singur calea spre LUMINA.
Si nu vei putea sa intelegi lumina decat atunci cand esti in intunericul necuprins. In lumina soarelui, lumina in lumina se percepe greu.

Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taina - eu sunt LUMINA.
Lumina in lumina. Si impreuna cu lumina universala, eu, parte a luminii universale potentez cresterea luminii universale.

si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,

Luna, este lumina din lumina Universala.
Lumina ei este tremuratoare precum o flacara de lumanare deoarece LUNA ne lumineaza primind lumina.
Si lumina din lumina - care este luna, ma ajuta pe mine-trecator vremelnic prin aceasta lume -si care sunt DOAR o luminita, sa sporim
impreuna taina cea mare a intunericului.
Care este aceasta?
Unde este INTUNERIC este si LUMINA.

asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte

Asa imbogatesc si eu intunecata zare cu largi fiori de sfant mister- Lumina din lumina, ma cufund in intuneric. Mi-e putin frica si ma cutremur de Intunericul din jurul meu. Lumina inca nu pot sa o vad.
Prea necuprins e INTUNERICUL.
Bajbaind in intuneric, tot ce e neinteles se schimba in intelesuri si mai mari.
Intunericul te cuprinde si te simti nestiutor si firav.
Sufletul tau e curat dar oare, mai reusesti sa vezi LUMINA?

cine educa pe cine? - de (anonim) la: 18/12/2003 04:44:31
(la: Invatamantul din ziua de azi)
din EZ online:
Luminita a renuntat la scoala pentru a-si ingriji bunica

Luminita, bastonul alb al bunicii sale

Ramona Olaru
Joi, 18 Decembrie 2003

“S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”
Spiritul Craciunului ii determina pe oameni la gesturi de solidaritate si de generozitate iesite din comun. Atunci cind semenii nostri au nevoie de ajutor, sacrificiul nu pare niciodata prea mare. Asa stau lucrurile si cu o adolescenta din Craiova care a renuntat fara nici o ezitare la scoala pentru a avea grija de bunica ei. “Roata s-a intors” a spus Luminita, care nu regreta nici o secunda gestul ei.

Luminita Mariana Dinut are 17 ani si, pina nu demult, era eleva in clasa a XI-a a Liceului Electroputere din Craiova. Fata a fost nevoita sa renunte la studii pentru a-si ingriji bunica, Ioana Rogojinaru, care si-a pierdut brusc vederea. De atunci, nepoata ii este alaturi clipa de clipa. Boala a luat-o pe nepregatite pe batrina. La 67 de ani, femeia s-a trezit intr-o zi in bezna totala. Suferea de diabet, insa a aflat de aceasta boala abia dupa ce a orbit, cind era prea tirziu. Luminita a trebuit sa se sacrifice si sa aiba grija de persoana care i-a fost alaturi in copilarie. Tatal a parasit-o de mica, mai are patru frati, dar sint “raspinditi in lume”, fara sa mai aiba vesti de la ei. Mama Luminitei munceste cu ziua la tara, pentru a le intretine pe fata si pe batrina bolnava.

Vede lumea prin ochii Luminitei

Numele fetei se potriveste sintagmei pe care o spune batrina “lumina ochilor mei”. Fata are grija de Ioana Rogojinaru ca de un copil: ii da sa manince cu lingurita, o ajuta sa mearga, o spala. “Am avut de ales intre scoala si bunica mea. Ea este cea care m-a crescut si care a avut grija de mine. Simt ca a venit si rindul meu sa-i fiu alaturi, acum, cind este foarte bolnava si nu mai vede. Sint trista ca nu-mi pot termina scoala, dar simt ca asta e mai important. S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”, spune cu durere in suflet Luminita Dinut. Tinara de 17 ani a pierdut contactul cu lumea de virsta ei. Deja fata simte lipsa colegilor de scoala, dar este decisa sa nu se miste de linga batrina pina cind starea sanatatii acesteia nu-i va permite sa-si reia scoala.

“...Este un inger”

Batrinei ii este greu sa duca boala pe picioare, dar ii este si mai greu sa stie ca nepoata se sacrifica pentru ea. “Acum doua luni am descoperit ca am diabet si ca de asta am orbit. S-a agravat boala. Norocul meu a fost aceasta nepoata a mea, care a avut grija mereu de mine. Imi pare rau ca a renuntat la scoala pentru mine.Tin foarte mult la ea. Este un inger”, spune plingind Ioana Rogojinaru. Intre scoala si familie, Luminita este convinsa ca a ales ceea ce era mai important.

oameni buni,
eu vad LUMINA!
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
emigrant - de (anonim) la: 14/01/2004 03:40:41
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
ma numesc George, si parerea mea este ca in momentul de fata emigrarea este o solutie care este dificil de luat, trebuie gandita bine inainte de a se actiona in vreun fel, si consecintele trebuie suportate, indiferent de decizie! eu, pana in 2000, nici nu ma gandeam sa plec din tara! eram student, aveam o viata frumoasa, si plecat din tara nu am fost decat in 1990, pana in Bulgaria! apoi m-am angajat la o firma nemteasca, si am fost trimis in Germania de 3 ori, la specializare. atunci am vazut cu ochii mei cum e dincolo, si bune, si rele. in 2003, am plecat in Franta, la prietena mea care era colo la un Master, si am stat turist 6 luni (3 luni acolo, veneam in tara, iar plecam 3 luni). atunci am vazut cum e sa stai si sa te descurci singur, si am zis ca e OK. cand sa plecam iar, in toamna lui 2003, ca studenti, a intervenit o viza pentru SUA, si am lasat Franta, indreptandu-ne spre "pamantul fagaduintei". de 3 luni suntem aici, si ne e inca greu cu adaptatul, cu oamenii. adevarul e ca stam si in New York, unde gasesti toate natiile si culturile de pe glob! si ceea ce este curios, nu ne lipseste atat Romania, cat ne lipseste Franta! dar hotararea a fost luata, ne-am gandit mult la asta, si acum nu avem decat sa ne luptam pe frontul de aici, unde ne sunt interesele. un factor important in emigrare a fost si faptul ca din prietenii mei, mai mult de jumatate au plecat din Romania! nu pentru ca m-au impulsionat ei, dar pentru ca legatura cu ei e mai simplu de luat de aici (SUA)! in fiecare zi ne gandim si la ce o sa facem, si la ce am fi facut in tara, si ceea ce ne impinge sa mergem mai departe este si faptul ca dupa 5 ani, dupa ce avem cetatenia americana, ne sunt portile deschise aproape peste tot in lume, si ne putem stabili unde ne este mai drag (inclusiv in Romania!). dar pana atunci... mai este! la revedere, sa ne citim cu bine
Dilema veche - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:03:37
(la: Regele Mihai de PSD)
Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

cristi r - de Radu Herjeu la: 10/02/2004 04:32:12
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Crede-ma ca, uneori, sunt atat de scarbit de ceea ce se-ntampla in societatea romaneasca, ca-mi vine sa-mi iau lumea in cap. E adevarat ca pe mine ma atinge mult mai mult mitocania oamenilor pe strada, in magazine, in masini decat cea institutionalizata. Dar imi revin repede de cate ori intalnesc tineri deosebiti care vor mai mult de la ei, de la ceilalti si de la societatea pe care se chinuie s-o schimbe.
Crede-ma ca, in 10 ani de presa, am intalnit atatea mizerii (de care omul obisnuit nici nu are habar, datorita filtrelor jurnalistice) incat ar fi trebuit (daca nu eram un idealist si un luptator) sa ma duc in varful muntelui.
Dar cui i-ar fi folosit ?
Prin urmare nu vreau decat sa fiu lasat sa-mi iubesc tara fara sa fiu pus la zid si sa mi se permita sa impartasesc celorlalti valorile in care cred.
N-am luat-o personal, dar, din pacate, am constatat ca altfel sunt tratate opiniile mele (si in bine si in rau) daca oamenii nu stiu ca provin de la o persoana publica. Chiar daca oamenii n-o fac constient sau din rea-vointa. Desi uneori se-ntampla si asa.
Eu iti doresc sa vezi intr-o zi Romania si putin cu ochii mei. Mult succes!
#9313 (raspuns la: #9308) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...