comentarii

lumia nu sa făcut într-o zi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Si-uite-asa-ntr-o zi, ce se v - de klepsy la: 06/03/2006 13:52:50
(la: "La Marche de L'Empereur"...)
Si-uite-asa-ntr-o zi, ce se vor fi gandit s-aleaga pinguinii: hai sa ne kkam pe noi de frig la poli de-acu’-nainte, ca précis vine-ntr-o buna zi f’un frantuz-ceva sa ne transpuna calvaru’n poema, amen.

Asta precis fu o decizie luata-n deplina cunostinta de cauza de catre pinguini, drept pentru care dumneaei-decizie nu ne poate decat trezi admiratia macsima.

Nu mai am nici un soi de rabdare in ce priveste idealizarea unor fals-definite “alegeri”: ca de ex intre plaje-n Caraibe vs. “troux-de-cul” - wherever they might be and for whatever reason, if any.

Peace! :)
astăzi n-am făcut nimic - de cosmacpan la: 14/09/2010 07:53:17
(la: pactul de agresiune)
"-da, chiar aşa s-a întâmplat
-disgusting…nu pot ca să cred…
-ba poţi să mă crezi…mor nu alta când cineva nu mă crede…
-ia spune, te-ai dat jos din pat astăzi?
-dap, după cum mă vezi...
-ţi-ai băut cafeaua dimineaţă?
-nu numai că am băut-o dar mi-am şi pregătit-o...cu mânuţele-astea două am făcut cafea la ibric
-şi-ai băut-o după ce te-ai spălat pe dinţi sau înainte
-ha, ha...nici măcar pe faţă nu m-am spălat...
-şi...nu puţi?
-ăăă, nu cred...
-capculatorul l-ai deschis?
-şti doar că ăsta-i primul lucru pe care-l fac când încep să mişc...
-păi şi atunci de ce spui că n-ai făcut nimic astăzi?
-păi şi ce-am făcut?
-ai trăit...o zi mizerabilă ce-i drept, dar ai trăit...ai habar ce-nseamnă moartea?
-ăăă nu.
-după ce-o să afli, să vi să-mi spui şi mie...cât despre gogoşi...mie îmi plac cele rumenite şi tăvălite bine prin zahăr..."

lasand la o parte gluma iata-l pe adevaratul, acelasi, inconfundabilul...mie imi place cand esti nabarbierit..
Încrederea în oameni - de Anca Tudor la: 24/10/2004 13:29:23
(la: Prietenia si prietenii)
Anisia,
Îmi permit să-ţi spun şi eu câteva lucruri, apropo de încrederea în oameni. Am avut, până pe la 16 ani, o adolescenţă grea. Eram complexată de felul în care arătam şi, în consecinţă, eram retrasă, închistată, uşor rea. Într-o zi, un coleg de liceu, mai mare, m-a privit şi mi-a spus: "Eşti o fată frumoasă! Păcat de atitudine!". Nu ţineam neapărat la opinia lui, dar m-a pus pe gânduri şi am hotărât să mă schimb. Am luptat cu timiditatea mea, cu ideile fixe ale mele şi ale celorlalţi despre cum trebuie să fie cineva pentru a fi popular. Am trecut barierele şi, chiar dacă n-am fost poate niciodată populară, am reuşit să mă fac respectată. Mi s-a acordat încredere şi la rându-mi am acordat încredere celor din jur. Acum, sunt un adult care nu are mulţi prieteni, ci puţini, dar buni, dar care este acceptat social, ştie să se facă plăcut atunci când trebuie şi chiar naşte simpatii. Totul ţine de mentalitate. M-am simţit mult mai bine după ce am ieşit din cochilia mea. Orice mediu social poate fi cucerit, dacă eşti inteligent (iar tu, cel puţin din ce scrii, eşti!). Şi chiar dacă nu vei avea niciodată încredere deplină în oameni (din experienţă, îţi spun că nici nu e o idee prea bună!), cel puţin vei avea mult mai multă încredere în tine. Prietenii adevăraţi, atunci când îţi intră în viaţă, o simţi undeva în diafragmă. Pur şi simplu ştii că cineva îţi va fi prieten, că e pe aceeaşi undă cu tine... Rămâne doar de verificat prima impresie...
#26091 (raspuns la: #25786) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A se face diferenţa între r - de Simeon Dascalul la: 11/11/2004 16:19:07
(la: Cum si in ce fel definiti lasitatea?)
A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.


Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
(la: Copilaria)
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Crenguta... - de Lady Allia la: 14/11/2005 14:31:52
(la: Iubire interzisa?)
in primul dă-mi voie să încep prin a-ţi spune că nu am crezut nici o clipă că tu vorbeşti cu ură...dimpotrivă. Eu am spus doar că tu îi condamni pe acei oameni şi acest lucru nu ţine de noi de oamenii.Iar când am spus acei oameni nu m-am gândit la Flory. Să ştii că în aceste momente regret că există doar internet şi cuvinte pe hârtie care nu sunt înţelese aşa cum le este mesajul. Am chiar scris acolo să nu o iei ca şi un afront personal că nu este aşa ceva...te rog frumos să te mai uiţi o dată. Am vorbit ca şi tine...la general, doar că atunci când vorbeşti cu cineva şi i te adresezi...vorbeşti din politeţe la persoana a doua...adică te referi ei, dar îmi pare rău Crenguţa dacă te-am necăjit...crede-mă...că nu asta era intenţia.
Despre situaţia ta...îmi pare rău că ai trecut prin aşa ceva...şi sincer, să ştii că am bănuit că ai avut o problemă de acest gen, însă ... regret nespus că ai fost un copil care a trebuit să treacă prin aşa ceva.
Draga mea...pe acest subiect putem să vorbim tare mult, dar la cât este de frumos sufletul tău eu cred că ai fi avut grijă de tatăl tău oricum, oriunde ar fi fost şi cu oricine ar fi fost.
Eu am vorbit de asemenea dintr-un caz pe care îl cunosc, caz în care el a plecat de lângă familie, s-a recăsătorit cu cealaltă femeie, iar cu fosta lui soţie a rămas bun prieten. Au realizat amândoi că a fost un lucru bun pentru ei că s-u despărţit (deşi atunci a durut) pentru că ar fi ajuns să se urască şi să fie doi străini. Ea nu ar mai fi avut încredere în el niciodată, iar el nu o mai iubea...nu o mai iubea aşa şi atatâ cât trebuie să se iubească doi oameni ca să poată trece împreună prin viaţă.
Mă bucur însă că mama ta a avut acea putere şi dragoste ca să îi arate tatălui tău calea înapoi către inima sa, că a luptat pentru ea, pentru voi..., dar gândeşte-te că tatăl tău a avut ce să mai găsescă în sufletul ei...iubirea ei şi devotamentul dânsei!
Nu vreau să înţelegi draga mea că eu le aprob pe aceste femei, sau pe aceşti bărbaţi de moravuri uşoare...deloc..., dacă ar fi după mine...ooofff, dar asta este. Eu nu apreciez "iubirea de o oră" draga mea Crenguţa...eu o apreciez pe cea adevărată.
Şi să ştii că nici viaţa mea nu a fost frumoasă...nu am avut parte de căldură decât din partea bunicilor...am tânjit ani de zile după căldura părinţilor, după o vorbă dulce, după un "te iubesc draga mea"...iar D-zeu a fost cel care m-a ajutat mereu să ies din impasuri, EL mi-a dat mâna să ies din prăpăstii, EL îmi ştergea lacrimile cu câte un sărut părintesc în fiecare seară...mi-a fost tată şi mamă...mult timp să ştii. Am crescut la bunici, apoi am fost adusă acasă unde la 10 ani ai mei s-a născut primul meu frate, la 13 al doilea...ştii ce înseamnă să te trezeşti peste noapte "mămică" la anii ăia? E un şoc! Nici nu mi s-au uscat bine lacrimile că am fost smulsă de lângă bunici că m-am trezit schimbând scutece, făcând mâncare, mergând la şcoală, ducând copii la gradiniţă...făcând lecţii mai apoi cu ei, ... da..., dar nici eu nu regret pentru că sunt mândră de ei. Sunt politicoşi, nu sunt răi, nu sunt huligani, sunt mereu premianţi, unul din ei dă anul viitor la facultate şi mă iubesc pentru ceea ce sunt eu, iar eu îi ador.
Bunicii mi i-am pierdut amândoi ...erau centru universului meu...erau coloşii mei...erau Atlaşii care ţineau pe umeri sufleţelul meu...şi nu am putut face nimic, decât să fiu lângă ei în timp ce unul murea de cancer la ficat (deşi nu a băut, nu a fumat)...şi zicea.."puiul meu de om,...în viaţa asta vei trece prin multe, dar pe D-zeu să nu îl abandonezi niciodată...,iar dacă bine nu vei putea face, rău să nu faci draga bunicului"...şi nu am făcut nimănui pentru că îl am pe D-zeu lângă mine, iar EL ştie mai bine ca oricine ce culoare are sufletul meu şi din ce "aluat" este. Celălalt bunic mi-a murit în urma unor complicaţii...aprindere de plămâni netratată..., a ajuns că nu putea să mai bea apă decât cu linguriţa, iar într-o zi când îi citeam poveşti ţinându-i capul în poala mea...m-a rugat să îi dau măcar pentru ultima dată să bea apă din cană...şi i-am dat, dar s-a înnecat puţin şi a tuşit...şi acuma mă urmăreşte asta, deşi ştiu că a fost un gest frumos..., dar eu nu suportam ca bunicul meu să sufere nici atins de o "aripă de fluture". Am fost lângă amândoi...aşa a fost să fie..apoi mi-am ţinut bunica în braţe în timp ce a paralizat...mi-a dat D-zeu putere să ştiu ce să fac, dar bunica mea este aşa de 8 ani de zile...şi uneori când o văd slabă ca o nuia, bătrână şi obosită de viaţă şi durere, când ştiu că trebuie să merg să îi dau să mănânce şi să îi schimb pampersul ca unui copil mic, iar ea de jenă începe să plângă încetişor...crede-mă Crenguţa că îmi vine să iau până şi eu Cerul de guler să îl trântesc...ştii de ce???? Pentru că...iremediabil sunt...om!
Am limite, am trăiri, am bun şi rău, am mii de sentimente ca un amalgam, dar...de ură sau rău intenţionat nu am fost niciodată capabilă.
De aceea...îţi mai cer încă o dată scuze dacă ai considerat că te acuz, sau te condamn pentru ceva...nu...nici gând draga mea...doar că uneori în viaţă cuvintele scrise nu spun ceea ce trebuie să spună...
Cât despre faptul că scriu poetic...crede-mă că nu ştiu să scriu altfel..nu pot..am încercat...iar eu de obicei pun pe hârtie exact ceea ce simt, cum simt!


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#87383 (raspuns la: #87314) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred că până şi Bogdan merită să i se facă dreptate - de Lady Allia la: 14/11/2005 17:50:03
(la: Romanitza Iovan...legitima aparare ?!)
Da...uite că până la urmă nu m-am putut abţine să nu scriu, deşi mi-am promis să nu o fac pentru că ştiu că o să-mi ridic "iovaniştii" în cap, dar asta este. Consider că atunci când lupţi pentru o idee în care crezi nu stai să te ascunzi de teama de reproşuri ci ţi-o asumi şi pledezi pentru ea.
Înainte de a da argumente vreau să spun ceva din punctul de vedere al unei surori. Sunt soră a doi băieţi minunaţi şi dacă unul dintre ei ar fi păţit aşa ceva...vă asigur că eu în locul Mihaelei aş fi fost un monstru pentru acest Iovan, pe care eu nu îl voi numi "domn" niciodată. Cred că nu ar mai fi putut în viaţa lui să pună mâna pe o armă, iar dacă ar fi facut-o nu ar mai fi avut cu ce trage că i-aş fi tăiat mâinile. Vă pare inuman ce scriu...probabil, dar este uşor să comentezi scuzele lamentabile a familie Iovan fără să priveşti măcar o dată în sufletul acelei femei care aşa cum a putut şi-a crescut fratele.
Ştiţi ce greu este să creşti un om şi să îşi ia altcineva dreptul să îl omoare? Fratele meu mijlociu la vârta de 8 ani a fost lovit la şcoală în cap cu o minge de baschet şi a făcut comoţie cerebrală. A stat 4 luni în spital şi a învăţat să umble din nou...nu mai avea echilibru, nu mai aude bine de atunci. are migrene foarte des,..., iar eu eram neputincioasă. Nu puteam decât să îl ajut alături de familia noastră să înveţe din nou să umble, să înveţe din nou să aibă încredere în copii, să înveţe să nu mai spună mereu: "nu merg jos că dacă merg poate acuma o să chiar mor". Şi să vă mai spun ceva...când am mers la şcoală să ne interesăm cine a fost am aflat că nu ni se spune pentru că este persoană influentă şi şcoala nu dorea probleme. Nici măcar bunul simţ să dea un telefon să vadă dacă fratele meu nu a murit (a fost la 5 minute de moarte) nu au avut părinţii acelui viitor Iovan! Nu i-am dat în judecată pentru că ne-a interesat mai mult ca fratele meu să îşi revină, iar pentru asta trebuia ca toată afecţiunea, atenţia şi timpul liber să i se acorde lui.
Apoi...ştiţi cum este să trăieşti într-o familie unde din cauza serviciului părinţii sunt mereu plecaţi, mereu prea ocupaţi să facă rost de bani, iar fraţii rămân să se crească şi să se educe unul pe altul? Ştiti ce înseamnă să te trezeşti noaptea urlând că ai visat că frăţiorul mai mic s-a suit pe balustrada de la balcon şi a căzut şi a murit??? Şi era doar un vis domnilor !!!
Să ştiţi că sunt o persoană realizată aproape pe toate planurile, am firma mea pentru că m-am săturat să lucrez pentru alţii care nu ştiu decât să exploateze şi să te trateze ca pe o cârpă în loc să îţi vadă valoarea intelectuală, valoarea ca persoană, valoarea ca şi angajat. Am intrat imediat după liceu fără nici o pregătire suplimentară la facultatea de drept şi am intrat la fără plată, iar în anul 3 am renunţat pentru că m-am săturat de ipocrizie, minciună, furt pe faţă şi oameni jegmăniţi pentru că vor dreptate. Momentan fac o facultate unde nu am lipsit la nici un curs, la nici un seminar, am obţinut o bursă de studii în Paris...într-un cuvânt îmi place ce fac.
Am scris toate acestea pentru că vreau să se ştie că nu sunt o persoană care scrie în necunoştinţă de cauză şi care ştie ce înseamnă să munceşti pentru banii şi pâinea ta.
Până în prezent am semnat zeci de petiţii pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună, pentru ca mamele să aibă anumite drepturi, pentru ca bătrânii să nu mai ajungă să doarmă şi să mănânce prin tomberoane, pentru ca acei copii care nu ştiu ce îi aşteaptă după ce se nasc să se nască cu nişte drepturi. Toate acestea le fac pentru că îmi place să lupt pentru cauzele în care cred, pentru că m-am săturat de atâta "indolenţă sufletească" şi lipsă de acţiune a oamenilor şi pentru că vreau ca viitorii mei copii să trăiască mai bine, vreau să ştie că mama lor chiar dacă poate nu a reuşit să schimbe ceva, MĂCAR a încercat.
Am scris acestea deoarece vreau să spun că eu nu vreau ca copii mei să trăiască într-o societate care pune în mână arme oamenilor, înainte de a da legi sociale pentru ca hoţia să se reducă, pentru ca unii copii să aibă măcar şansa să aleagă între şcoală şi o viaţă ştearsă, pentru ca să nu mai existe atâţia copii fără nici o şansă, care să fie stigmaţi înainte de a se naşte.
Toată lumea condamnă hoţia...este foarte simplu. cel mai simplu este să tragi concluzia înainte de a cerceta cauzele.
Probabil mulţi spun că sunt utopică.., nu, nu sunt! Cum aş putea fi utopică într-o lume unde copii sunt aruncaţi fără regrete în tomberoane ca şi nişte pachete goale care nu au nimic de dat sau spus, ca şi când nu ar fi nişte suflete care să merite o şansă!?
Cum aş putea fi utopică într-o ţară unde oamenii preferă să ia şuturi în fund mereu de la cei care ne reprezintă...fără să tragă semnalul de alarmă, fără să ia atitudine...din contră...suntem serviţi cu "rahat" (scuzaţi expresia) pe tăvi de aur, iar noi după ce îl mâncăm mai zicem şi "mulţumesc"!!!
Cum să fiu utopică când românii sunt obişnuiţi mereu să arunce în faţă cuvinte grele şi doar apoi ajung să cugete la ceea ce au zis?s
Cum să fiu utopică când în ţara asta mereu se caută ţapi ispaşitori, iar oamenii sunt hăituiţi de taxe şi impozite fără să aibă drepturi reale pentru a supravieţui!?
Cum să fiu utopică când există atâţia copii abandonaţi care ne cerşesc măcar o privire, iar noi cântam melodii cu "iubiţi şi câinii vagabonţi" şi în ochii lor nici măcar nu ne uităm să le ştergem lacrimile!?
Cum să fiu utopică când sute, mii de bătrani sunt daţi afară din case pentru că nu îşi mai pot plăti cheltuielile după ce majoritatea din ei au muncit o viaţă întreaga pentru o pensie de nimic!?
Cum să fiu utopică când bogaţia şi luxul ne zâmbeşte pe la televizoare, când pentru ei legea nu există, când pentru ei crima este o normalitate, iar ţara moare de molima sărăciei, injustiţiei, a lipsei de cultură şi educaţie ... să nu mai vorbim de cea a nedreptăţii!?
Cum să fiu utopică când dacă vrei să rămâi în ţara asta pentru că o iubeşti şi chiar vrei să faci ceva pentru ea, pentru tine...statul român nu te ajută cu nimic, ba mai mult, iţi râde în faţă şi îţi dă la poveri de nu le poţi duce!?
Cum să fiu utopică când... am citit şi am auzit atâtea persoane care au spus despre Bogdan Iancu că e "hoţ", "tâlhar", etc...că şi ei dacă ar fi fost in locul lui Iovan l-ar fi omorât!?
Cum să fiu utopică când mi-e deja silă de cei care vorbesc de crimă ca şi de ceva normal...ca şi când noi oamenii am fi cu pedeapsa supremă, ca şi când noi am fi cu judecatul sufletelor, ca şi când noi am fi cei care sa hotărâm dacă cineva MERITĂ sau NU MERITĂ să trăiască !!!!
...Eu sunt de-a dreptul mâhnită şi tristă că într-o zi voi avea copii care să trăiască printre astfel de oameni, care uită regulile de bază: nu judeca, nu dori moartea altuia, nu fi rău, nu fura, nu ucide...da...ce vor avea de învăţat copii mei dintr-o astfel de societate???? CE???
Oameni buni înainte de a judeca pe cineva de ce fură...mai bine puneţi-vă în locul a zeci de mii de români care din cauză că îşi văd copii murind de foame sunt nevoiţi să înşele, să mintă, să fure...gândiţi-vă ce aţi face voi dacă copii voştri v-ar spune că nu au mâncare, iar angajatorul v-ar ţine pe posturi de probă cu săptămânile, cu lunile şi nu v-ar plăti, nu v-ar face o carte de muncă sau mai rău...nici nu s-ar osteni cineva să vă dea această şansă măcar.
Acuma imi veţi da replica...că încurajez hoţia...ce patetic ar suna şi îmi vine să şi zâmbesc..., nu o încurajez ci am luciditatea de a vedea cauzele nu efectele.
Câţi oare dintre cei care condamnă ştiu câţi oameni nu au nici măcar şansa unui loc de muncă, ce să mai vorbim de reabilitarea la locul de muncă sau în societate a unui fost condamnat?!
De obicei oamenii judecă, clasează şi uită să dea şanse, dar ştiu să se bucure ca şi copii când spun: "Vezi, am avut dreptate! Ăla iarăşi a juns după gratii!"...cum să nu ajungă când în afara altor persoane de teapa lor ceilalţi nu le dau şanse???
Oamenii au impresia că ei le ştiu pe toate, iar ceilalţi sunt doar.."restul", da..si astfel acest "restul" care poate din diverse motive au facut o greşeală în viaţă nu mai au nici măcar şansa unei reabilitări umane, ce să mai vorbim de altfel de reabilitări? Parcă am fi D-zeu şi îi judecăm şi îi stigmăm pe veci cu neâncredere şi lipsă de respect.
Înainte de a judeca atât de aspru pe alţii eu spun ca fiecare să se gândească ce au făcut pentru ca această societate să fie mai bună? Câţi copii părăsiţi au ajutat, câţi cerşetori au luat acasă măcar o dată sa le dea o ciorbă caldă, de câte ori au cerut o viaţă mai bună, legi sociale pentru cei care oricum nu beneficiază de nimic?
Avem o ţară care deja este bolnavă de sărăcie, de cerşetori, de copii abandonaţi, de bătrâni fără case, de tineri fără şanse, de legi neaplicate obiectiv, de corupţie...oare nici măcar bunul simţ, valorile primordiale din Biblie şi spiritul curat nu ne-a mai rămas?
Oare chiar atât de răi să fim, încât să ne proclamăm popor creştin, dar defapt majoritatea sunt nişte criminali în haine de "pioşi"?

Sunt de părere ca hoţii, tâlharii,infractorii în general...să fie prinşi, să fie pedepsiţi prin metodele legale care stau la dispoziţia oricărui stat de drept, dar sunt total împotriva CRIMEI.
Sunt de acord să ne fie teama şi să fim suspiciosi cu un recidivist, dar nu sunt de acord să nu i se dea şansa unei reabilitari şi să fie tratat tot restul vieţii ca un infractor. Asta ne face la fel de vinovaţi de viitoarele lui acţiuni imorale ca şi pe el !!!
Sunt de acord că se întamplă ca atunci când dă cineva buzna peste noi în casă să încercăm să ne apăram fiinţele dragi, dar nu sunt de acord ca prima chestie care îmi trece prin minte să fie..."îl omor", asta mă transformă într-un criminal care premeditează.
Nu ştiu ce să mai spun...pentru că sunt plină de dezgust şi am obosit să văd atâta răutate în oameni, dar ceea ce i s-a întamplat lui Bogdan este regretabil şi sunt în totalitate de acord cu poziţia surorii sale Mihaela, pe care eu o imbratisez cu mare drag şi respect,îi doresc să aibă în viitor parte de multă fericire şi îî doresc ca D-zeu să îi dea puterea să treacă peste toate acestea şi să poată să îşi plângă fratele în linişte
Acuma oameni buni...dacă Bogdan hoţ, tâlhar, şi ce ştiu eu cum a mai fost numit...eu cred că D-zeu l-a judecat deja şi a hotărât dacă a fost un om bun sau rău, dacă meritat iertat sau nu , dar pentru acest Iovan ... mie personal mi-e milă şi chiar dacă într-un fel îi port pică în sufletul meu, m-am rugat pentru el, m-am rugat să îi dea D+zeu tăria să se uite în sufletul lui şi să ia decizia corectă.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
zaraza - de rac la: 25/05/2006 14:05:40
(la: ce va enerveaza?)
Da, cuvântul corect este "voluptatea", când am scris comentariul nu-mi venea expresia în minte (se mai întâmplă). Scuze.

spaga, lacomia si neglijenta sunt acasa la ele in romania

Dacă ai scris numele ţării noastre cu literă mică intenţionat, nu mai e nevoie de nici o discuţie. Dar prefer să cred că e de la conexiunea la internet (şi mie mi se întâmplă să scriu unele cuvinte cu literă mare, apoi după ce dau drumul la comentariu să apară cu literă mică).
În ceea ce priveşte faptul că aici ar fi şpagă, lăcomie, neglijenţă..., nu neg, dar prea le spui cu... voluptate (simt şi puţină înţepătură aici).

Dacă există sau nu cazuri reale de gripă aviară, nu are nici o importanţă, eu mă referisem la circul mediatic care s-a făcut pe seama asta, la exagerări, la efectele secundare care apar de aici, ce pot aduce beneficii economice unora, asta spuneam.
Ce, în occident e totul minunat? Dar nu se face caz.

În legătură cu patriotismul: nu sunt mai patriot decât ar trebui să fiu..., decât bunul simţ, echilibrat. Mănânc produse româneşti, e normal, dar asta nu o fac din patriotism, ci din simplul motiv că sunt proaspete, preferabile, în comparaţie cu produse perisabile care, venind de la distanţă riscă să se strice datorită condiţiilor de transport, despre care nu ştiu nimic, datorută timpului necesar transportului... Apoi, calitatea produselor noastre s-a ridicat să ştii. Că nu le mai face statul, există şi firme particulare care se respectă, te asigur de asta.

În încheiere, am să te dezamăgesc şi am să-ţi spun că mănânc dintotdeauna carne de pui şi nu am făcut nici o excepţie, inclusiv în ultimele zile... De fiecare dată mănânc, mă uit la ştiri, şi mă apucă râsul... Dar e un râs nervos. A ajuns să mă enerveze de-a binelea.

Însă, discuţia asta a scos la iveală din partea ta o anume tendinţă de... cum să-i zic să nu se interpreteze... dispreţuire a României. De departe probabil se văd lucrurile rău, aşa o fi în bună măsură, dar e şi mult tendenţios aici... Totuşi, nu trăim într-o ţară bananieră.
Plus că dacă am fi porniţi toţi românii pe România ca tine, dacă ne-am supăra cu toţii pe ea, atunci stau şi mă gândesc dacă n-ar fi mai bine să o ştergem de pe hartă.

Nici mie nu-mi plac multe lucruri, dar una peste alta, în ultimii ani s-au făcut totuşi nişte paşi, iar părerea mea este să accentuăm acele părţi bune, să încercăm să sperăm mai mult, poate într-o zi o ieşi soarele şi pe strada noastră.

___________________________________________________
Nimănui nu-i pasă.
#124218 (raspuns la: #124046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru picky... - de Lady Allia la: 10/02/2007 12:15:01
(la: Tema de casa: Tarziu, mult prea tarziu!)

...Pui de mierlă? ... S-ar putea să îl iau ca pe un compliment, deoarece pentru mine mierla este o pasăre deosebită... ;) !
...Nu am mierlit-o picky..., dacă nu am făcut-o atunci când era s-o mierlesc pe bune, acuma nu o s-o mielesc nici atât! Am vrut doar să plec...să închid uşa cafenelei, deoarece am simţit că orice scriu, orice fac...nu mă pot integra... Greu se mai integrează omul printre voi să ştii!
Însă..."rău e cu rău, dar mai rău e fără rău" şi...iată-mă...
Am să stau însă cuminte să vă citesc criticile, ironiile uneori...jocurile de cuvinte şi am să cumpănesc de mai multe ori la ele până am să răspund...asta în cazul în care am să mai încerc vreodată un răspuns... :).
Am să "mă înfing bine" în ambiţia mea şi...poate, poate într-o zi am să reuşesc si eu ceva frumos care să vă încânte...
Până atunci însă...o să mă suportaţi în continuare cu tot ce sunt eu bun sau rău...pentru că mă încăpăţânez să rămân...asta e... :)...
Toate cele bune picky...

#174448 (raspuns la: #169669) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky... - de Lady Allia la: 13/02/2007 15:10:12
(la: Conversatie)

...simt uneori că orice aş răspunde nu este îndeajuns pentru tine...e ca şi cum m-aş lupta cu morile de vânt însă...e mult mai greu... Nu eşti nici vânt, nici moară de vânt...eşti doar o altă persoană sătulă de porcăriile înghiţite...defapt poate un suflet prea încercat...
...ce pot să fac picky?...aşa simt eu şi nu pot să cred că sufletul meu naşte găinării ieftine...dacă ar fi aşa, atunci asta ar fi cu adevărat o crimă...
...poate într-o zi...am să reuşesc ceva frumos care te va face să zâmbeşti plăcut...mi-aş dori...


cu respect,
Lady Allia

#175203 (raspuns la: #174959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bzzzzz ... - de Kon Stantin la: 10/05/2007 14:54:22
(la: "io te-am facut, io te omor")
... spunea bondarul. Citesc şi nu-mi cred ochilor. Toată lumea strigă NU ARE CE CĂUTA BĂTAIA (fizică)ÎN EDUCAŢIE. De acord, dar câţi dintre noi sunt consecvenţi şi în practică? Cu excepţia Păianjenului, care a încercat o "motivare" (punând accentul pe comunicare) a rolului bătăii în educaţie, toţi cei care şi-au exprimat opinia pe această temă mi-au creeat impresia că ar fi doctori în psihopedagogie.
Nimeni nu şi-a bruscat copiii şi/sau elevii/studenţii (acolo unde este cazul), nimeni nu ridică tonul în faţa copiilor. Aşa să fie oare?
Am citit că unele persoane au fost martore ale unor scene în care un părinte îşi loveşte copilul dar nimeni nu ne-a spus dacă a intervenit în vreun fel, şi dacă da, cu ce rezultat?
Dar am făcut-o prea mult pe lupul moralist. Să vă dau şi eu un exemplu de "gândire pedagogică". Pentru o perioadă de timp am îmbrăţişat şi eu cariera pedagogică. Într-o zi am lovit un elev (nu am argumente plauzibile pentru gest). În aceeaşi zi mi-am anunţat demisia (nu neapărat din acest motiv). Întrebare din partea unui profesor cu 35 de ani "experienţă" în învăţământ: a venit Salvarea? Dacă nu atunci NU l-ai bătut bine! Fără cuvinte.
Angel - de Lady Allia la: 05/06/2007 19:55:48
(la: Ajutati-ma :) !)

"Sunt un bob de cafea crud !"

Foarte bine!
Ai atunci toate şansele să alegi TU SINGURĂ ce fel de cafea vrei să fi!
Fiecare suntem un bob de cafea crud, dar asta nu înseamnă că nu suntem un bob de calitate!
Draga mea...nu te mai împiedica în toate criticile, în toate piedicile...! Nu mai ţine cont de fiecare cuvânt şi fiecare îndemn pentru că astfel vei ajunge să îţi pierzi identitatea..."propria aromă" şi...vei sfârşi prin a fi cineva care nu te reprezintă!
Faptul că nu tuturor le place modul în care scrii nu înseamnă că nu scrii bine, nu înseamnă că dacă acum scrii prost vei scrie doar aşa şi nu vei progresa! Scrie pentru tine, doreşte-ţi mereu ca scriind pentru tine să scrii măcar şi pentru o singură altă persoană decât tine...şi...scrie din suflet!
Într-o zi vei vedea că defapt zmeura de aur a însemnat ceva...

Şi...apropo de asta... :))))))))!!! Ia uită-te pe la criticile făcute mie de către picky...şi vei vedea că "zmeura" ta e mult mai dulce decât "conopida" mea...! :DDD
Priveşte partea plină a paharului: tu poţi face o dulceaţă delicioasă...eu sunt doar un amărât de aperitiv sau mai rău...o conopidă pane! :)))) Glumesc! Asta ca să mai destind situaţia1

Angel draga mea... picky este un ardei iute-dulce... dacă ştii să îi găseşti combinaţia criticilor lui la textele tale.
Uneori te frige, alteori doar îţi dă un gust mai bun! Dar, în general este de nelipsit acestui forum şi are un rol unic şi deosebit!
"Priveşte-l" bine...doar!
#203203 (raspuns la: #203198) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
limpede - de A_Carmen la: 06/06/2007 14:55:43
(la: Conferinţa de marţi)
probabil că am să mai încerc, chiar dacă asemenea încercări au mai fost. într-o vreme mi se reproşa că propun subiecte despre sex, acum e vorba de modul în care pun problema (de parcă asta împiedica pe cineva să comenteze, dacă avea ceva de spus). iar subiectul ales de mine era şi este pe cât de actual pe atât de serios şi interesant, mă refer la încălzirea globală.

într-o zi am să propun un alt subiect, dar tot se vor găsi amatori de miştouri (nu zic să nu fie, dar ce e prea mult strică). poate unii chiar ar vrea să discute subiectele propuse, dar am impresia că uneori sunt câţiva lideri care dau linia de urmat, astfel că cei cu bună credinţă ori nu mai îndrăznesc, ori se aliniază curentului.

mie mi-e clar că nu mai e nimic de făcut.

Nu tot ce e reprobabil e reprezentativ pentru romanasi

zici tu.

de acord, dar anumite năravuri ale românilor (venind şi din cultura noastră), sunt adânc săpate în mentalitate, dăunând întotdeauna şi nouă şi celor din jur, astfel încât părţile bune (atâtea câte sunt) pălesc.
#203418 (raspuns la: #203049) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gheorghe_cnstntn - de A_Carmen la: 04/07/2007 13:43:24
(la: Conferinţa de marţi (2))
dacă nu suporţi jignirile gratuite, observaţiile obraznice şi invidiile nemăsurate, cum spui tu, atunci ce-ţi rămâne de făcut? să ripostezi.

iar atunci intri în gura "haitei" şi e mult mai rău. riposta te costă.
ai două posibilităţi: ori să pleci acasă, ori să te prefaci că nu te-a afectat. dacă pleci - eşti laş, dacă te prefaci că nu te-a afectat - n-ai decât, dar suferinţa se adună şi într-o zi ai să te întrebi ce e cu tine.

mai există o posibilitate: aceea de a se face dreptate. fiecare să primească ce merită.
da` ce, avem noi norocul ăsta?

e ca în filme: oricum ai face, nu e bine.
cu toate că uneori compar unele întâmplări din viaţă cu o situaţie în care se fac exerciţii de supravieţuire, rezistenţă la foamete şi ger într-o vilă de 5 stele în care - teoretic - ai totul la dispoziţie.

#212396 (raspuns la: #212222) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder - de A_Carmen la: 12/07/2007 14:05:07
(la: Despre virtual, minciuna si imagini contrafacute pe net)
şi tu te grăbeşti. iată de ce:

au am scris într-un comentariu:

toate cele bune la oslo, dragă.

ea a răspuns:

hahaha, cum te-ai dat matalutza de gol!
si stii de ce?
pentru ca numai unei singure persoane de pe cafenea i-am spus ca sunt in Oslo.

ai furat-o, mamzel!!
ai furat-o rau de tot!!


eu am răspuns:

explicaţia e mult mai simplă. într-o vreme am cochetat şi eu pe poezii.ro (acum e poezii.biz), am şi publicat câteva prostii pe acolo.

am observat că eşti şi tu pe sit atunci (acum vreun an, cred), iar la pagina personală scria. ţara: Norvegia, oraşul:Oslo. oricine putea să vadă asta, nu trebuia să spui tu cuiva.


prin urmare, eu nu am făcut decât să mă apăr.
pe de altă parte, accesul la internet e pentru oricine pe situl de care vorbeam, nu e restricţionat, astfel încât să fie vreo dezvăluire de secret.

"tu nu erai indreptatita sa bagi pe-aici ce ai citit pe poezii.ro!" vorbeşti tu, dar ni ai dreptate. ăsta era explicaţia mea la acuzaţiile ei.

Intruder ai vrut să spui "parcă văd" în loc de "prevăd", care n-are sens în frază, pentru că se referă la o acţiune trecută. dincolo de asta, nu am dat nici un serch, pur şi simplu într-o zi am văzut că-şi publicase o poezie acolo, am citit... şi asta a fost tot. eu nu am căutat pe nimeni nici acolo, nici în altă parte.

nu mă aştept la vreo reacţie raţională, cerebrală din partea ta, dar am explicat, totuşi, pentru cineva care, neurmărind firul discuţiilor ar putea să înţeleagă altceva. te pricepi destul de bine la dezinformarea de care vorbeai cu foc mai devreme... atenţie să nu te scapi mai mult.
sigur - mai şi glumesc, că altfel am fi un morman de încordare.
încă te mai aştept cu dezvăluirile alea senzaţionale...

ştii: în fiecare seară am o teamă. îmi zic: acum apare Intruder la uşă şi mă demască! trei zile n-am să mai am curajul să merg nici măcar până la chioşcul cu ziare, sau să-mi iau obişnuita chiflă cu graham cu iaurt degresat.

Intruder, a câta oară te repezi?
#215279 (raspuns la: #215199) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de picky la: 03/08/2007 09:07:24
(la: axioma si postulat)
Nici Elohin n-a făcut lumea-ntr-o zi.

Deci unul cu bani gheaţă poimarţi şi unul pe credit, poimiercuri, e bine?

'ai că pune parale la bătaie şi Intrusu'.
#222927 (raspuns la: #222735) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 14/11/2007 23:22:10
(la: Reeducare)
O tipă frumoasă, blondă şi extrem de apetisantă avea o papagaliţă, care o imita mai mereu. Când ajungea acasă, obişnuia să se aşeze în faţă oglinzii si să zică: "- Sunt frumoasă, sexi şi îmi place să fac sex". Papagaliţa la fel, repeta dupa ea...toate bune...într-o zi vine un preot în vizită:
- Vai ce papagal frumos aveţi... după care papagaliţa începe: "Sunt frumoasă, sexi şi îmi place să fac sex". Preotul oripilat, spune:
- Vai, cum se poate una ca asta! eu am 2 papagali care citesc din biblie şi se roagă toată ziua... dă-mi papagaliţa mie 2-3 zile... să o reeduc.
Zis şi făcut... ajunge papagaliţa în mijlocul papagalilor preotului şi începe cum era învăţată: "- Sunt frumoasă, sexi şi îmi place să fac sex", la care unul din papagali zice: " - Vezi băi că nu ne-am rugat degeaba?..."

(http://www.diseara.ro/ro/fun/bancuri/bancul-zilei-2006-06-09.html?top=1)
Dl. Valeriu Cercel - de Roman Haduch la: 11/12/2007 18:21:01
(la: Caz penal)
aşa este , mulţi sunt nevinovaţi. Şi eu ştiu pe o femeie care curăţa cartofi când, bărbatu ei , intrând în bucătărie, s-a împiedicat de mop şi a căzut în cuţit în aşa fel încât a decedat. În faţa primei instanţe a declarat, cam ca personajul din poezie dar , în zadar , tot a fost condamnată.
O altă fată, de vreo 50 de ani, şi-a omorât mama. Mama ei era grav bolnavă, fiind operată pe creier. ( Nu am înţeles bine, avea crainiul decalotat, ţinea materia osoasă la frigider îşi îi curăţa mamei ei ceea ce îi supura pe materia nervoasă). Într-o zi venind de la serviciu , fata a constatat că bătrâna mamă şi- a făcut nevoile în mijlocul camerei. Constatarea i-a indus o agitaţie puternică în cursul căreia probabil şi-a îmbrâncit mama, aceasta a murit. Cauza se află pe rolul instanţei de fond.
Un băiat din serviciile speciale a întrebat pe bătrâna mamă de ce i-a dat apartamentul lui frate său. totodată a îmbrâncit-o pe mamă-sa . rezultatul : bătrâna a murit , el nu a aflat de ce îi dăduse apartamentul lui frate său şi , în plus, s-a pomenit judecat pentru omor.
Deci , Dl. Valeriu Cercel, ipoteza dvs. că ""Victima, într-un cotor
Mic de măr s-a-mpiedicat ; " dacă nu este sarcastică poate reprezenta o anumită situaţie de fapt. După cum am înţeles inculpatul îşi curăţa unghiile cu un cuţit. Chiar dacă şedea civilizat şi era jandamar nu avea dreptul să se joace cu cuţitul confiscat .
E prea mult pentru mine.
Succes. Aş vrea tare mult să îmi spuneţi ce mesaj aţi vrut să ne comunicaţi .
Cu respect Roman Haduch.
donquijote - continuare - de cattallin2002 la: 27/12/2007 22:57:13
(la: Bucuria Sfintelor Sarbatori)
O sa fac referire si la calitatea de Mesia a lui Iisus. Pe scurt, din ce am inteles eu.
1) In Vechiul Testament (comun crestinilot, evreilor, musulmanilor), scrie in Geneza, capitolul 18:
"1. Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său.
2. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ.
3. Apoi a zis: "Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!
4. Se va aduce apă să Vă spălaţi picioarele şi să Vă odihniţi sub acest copac. "

Vedem aici un singur Dumnezeu, dar trei Persoane. Evreii si musulmanii au un singur Dumnezeu. La fel si crestinii, dar format din Trei Persoane, Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Reamintesc ca pasajul e comun celor trei religii.

2) Tot in Geneza, tot comun celor trei religii, apare in capitolul 1:
"26. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"
27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie."
Capitolul 2:
" 18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el". "
Capitolul 3:
" 22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."

In aceste pasaje se observa pluralul, atunci cand se face referire la Dumnezeu.

3) Referiri in Vechiul Testament la Mesia, ce corespund descrierii lui Iisus sunt mai multe, am gasit ceva aici:
http://www.forumcrestin.com/index.php?topic=93.15;wap2
Cele mai importante: Isaia, capitolul 7
"14. Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel."

Nasterea in Betleem: Miheia, capitolul 5
"1. Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei."
Aici scrie ca nu va fi doar un conducator "obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei"

Isaia, capitolul 53
"4. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,
5. Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. "
"9. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.
10. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi."

4) Marturia lui Ioan Botezatorul, considerat profet de musulmani. Din relatarile Noului Testament vedem ca si iudeii il apreciau pe Ioan, chiar si Irod Antipa. (asta e o sursa necomuna evreilor si crestinilor, adica NT ).
Ioan, capitolul 1:
"33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.
34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu."




#268794 (raspuns la: #268499) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
partea a IIIa - de cosmacpan la: 14/04/2008 07:29:57
(la: Leandru)
Într-o zi, pe când se preumblau ei prin grădină, Împăratul îndepărtă ceilalţi curteni şi îl întrebă pe Leandru, căci aşa îi vom spune de acum, dacă n-ar vrea să-l ajute. Acesta privi mirat la împărat neînţelegând ce vrea să zică. Atunci împăratul îi povesti cum auzise de la un bătrân pribeag despre Ziurel de Ziua, fata cea frumoasa a Prierului, care locuia în palatul de cleştar şi ar fi vrut ca Leandru să meargă în numele său şi s-o ceară de soţie pentru el. Leandru nu ştiu ce să zică, dar ceru răgaz de-o zi ca să se gândească. Ieşi Leandru din palat şi merse la grajduri, acolo unde era calul său, încălecă şi plecă în galop, dorind să rămână singur cu gândurile lui. Inima îi dădea ghes să plece după fata Prierului, dar gândurile nu-i dădeau pace. Ştia că nu va fi o călătorie şi o misie tocmai uşoară, dar tocmai asta îi stârnea dorul de ducă. “Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri” îşi spuse şi găsi de cuviinţă să se întoarcă la palat. Intră şi merse la Împărat spunându-i că va face acest drum căci ştie, că cine îşi încredinţează lucrările în mâna lui Dumnezeu aceluia sigur îi vor izbuti planurile. Îi mai spuse că într-o săptămână vrea să plece şi îl roagă să-i pregătească cele de drum şi cele de trebuinţă pentru când va ajunge la Prier să-i ceară fata. În acest timp, toată ziua stătea la grajd pregătindu-şi calul şi armele sau în capelă rugându-se Domnului să nu-şi întoarcă faţa de la el, să-i îndrume paşii: “o Doamne, tu ai învăţat leul şi şoimul cum să vâneze şi să le fie bine cu ajutorul dinţilor şi al ciocului. Învaţă-mă cum să vânez cu cuvintele ca să nu-mi fac duşmani şi să-mi fie cu izbandă în toată intreprinderea mea”.
După ce luă de la Verde Împărat carte şi daruri pentru Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă, îşi luă ziua bună şi plecă fără a şti încotro s-o apuce. Ei dar iată că plecă Leandru al nostru şi merse şi merse până ajunse la horatul zmeilor. Acum toată împărăţia lor era pustie şi peste tot erau stârvuri şi leşuri ciugulite de corbi lacomi, sau sfârtecate de tot felul de dihănii. Deodată în marginea drumului zări un pui de solomâzdră ce se chinuia să scape de urmărirea unui corb nesăţios. Dar oricât se străduia să se pitească, petele galbene o dădeau de gol şi ciocul corbului o ajungea din urmă. I se făcu milă de mica făptură şi alungă pasărea luand-o în ocrotirea sa. Abia când ajunse într-un loc mai ferit ăi fără zburătoare, îi dădu drumul în iarbă şi puiul dispăru printre frunzele de brusture, nu înainte de a-i lăsa un mic solzişor galben în palma.
Merse Leandru ce merse, zi de vară până-n seară şi din seara-n ziua iară şi de ce mergea lumea se schimba, până şi iarba şi pomii şi pământul toate erau altfel de parcă s-ar fi întors iarna aşa arătau toate. Întâi pomii îmbobociţi şi apoi golaşi şi fără nici un boboc ca în plină iarnă, iar iarba se ghemuise pentru ca până la urmă să se ascundă cu totul sub pământ la căldură, căci peste pământul pustiit se aşternea o pătură subţire de zăpadă pufoasă. Dar iată că în zarea-ndepărtată în aburi înveşmântată era cetatea Prierului şi Palatul său de Cleştar care sclipea în razele soarelui ca un giuvaier. În apropierea palatului era un crâng şi ajuns acolo, Leandru opri, îşi primeni hainele de drum, îşi îngriji înfăţişarea pentru a nu se arăta în faţa Prierului ca un nimeni. Ajunse apoi la poarta palatului şi bătu cu stăruinţă chiar dacă se lăsa înserarea. Nu trecu mult şi la poarta palatului îşi facu apariţia însuşi stăpânul, Prier. Înfăţişarea acestuia ar fi îndepărtat orice fată căci ochii lui erau roşii ca focul şi se ascundeau sub perdeaua deasă a sprincenelor. Urechile erau prelungi şi rotunde ca ale leilor iar gura ascundea dinţi uriaşi ca ai mistreţului, dar Leandru al nostru îşi ţinu firea şi ceru găzduire spunând că avea poruncă şi carte împărătească. Prier îl pofti să intre şi după ce îl conduse şi-i arătă camera de găzduire îi spuse că-l aşteaptă la masă pentru a ospăta şi a discuta. După ce se aranjă, luă cartea şi darurile de la Verde Împărat şi coborâ în camera de ospeţie. Focul ardea vesel şi era destul de plăcut în încăpere iar la masă nu erau decat Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă. Leandru se înfăţişă după cuviinţă, făcu o plecăciune în faţa fetei şi aşteptă să fie poftit. Prier îl pofti să ia loc şi abia atunci îndrăzni Leandru să-i înmâneze cartea şi darurile aduse. Ziurel de Ziuă tăcea şi nu spunea nimic dar cu ochii pe ascuns, tot la Leandru al nostru pentru care prinsese drag chiar de când îl văzuse. Şi cu toate că era fată, lui Leandru nu putea să nu-i placă boiul şi alcătuirea gingaşă a fetei. Prier citi cartea de la împărat şi întrebă de ce nu venise chiar acesta să-i ceară fata de soţie.
Leandru găsi cuvinte de laudă pentru prietenul şi stăpânul său şi spuse că treburi mult prea grele îl împiedicase pe acesta să vie şi ceru iertare în numele lui.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: