comentarii

lumina in veata omului eseu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destin, - de Hypatia la: 11/11/2004 11:38:33
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
am citit aseara intr-o carte exact raspunsurile la intrebarile tale, intr-o analiza a unui parinte atonit, Parintele Paisie, daca ai auzit de el, in analiza pe care o facea evolutiei familiei in vremea noastra. Va veti intreba ce legatura are familia ci cu intrebarile lui destin. Pai este o stransa legatura: fiecare dintre noi, indiferent de varsta, suntem pruncii lui Dumnezeu si ne purtam ca si cei mici la varsta intrebarilor sau ca adolescentii rebeli. Doar ca nu toti copiii sunt la fel. Unii inteleg la un nivel superior ceea ce le propunem, iar altii sunt "ba din contra" mai mereu. De cele mai multe ori, cei care sunt "ba din contra", sunt cei mai isteti, dar nu foarte isteti, sunt cei ce aud mereu ca sut "branza buna in burduf de caine" si care, in loc sa-si construiasca persoana lor, se distrug incetul cu incetul... ei nu asculta pe parinti, mai apoi nici pe profesori, isi iau lumea in cap, uneori chiar la propriu, dorind sa verifice toate acumularile generatiilor anterioare pe propriile lor piei. Asa sunt cei care au nevoie sa se indoiasca pentru a crede,au nevoie de dovezi pentru a putea fi manipulati etc.
Vreau sa zic ca omul de astazi aplica defectuos principiul lui Descartes: "Dubito, cogito, cogito, ergo sum"., caci in loc sa se indoieasca de sinele sau, se indoiesc de Creator. In loc sa se cerceteze pe sine- ar gasi raiul sau iadul in sufletele lor- cerceteaza lumea aceasta, scotand-o din contextul ei, al facerii ei de catre Dumnezeu.
Hristos spune: Cercetati Scripturile, caci ele vorbesc despre Mine", "Cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide", dar omul pornit impotriva lui Dumnezeu, fara a citi Scriptura, pune pe seama ei dictonul "Crede si nu cerceta". Iata iadul, cumplita rautate. Cum poti afirma asa ceva? Simplu, din rautate,de dragul de a improsca ceea ce ti se pare advers si atunci apare conflictul intre religie si stiinta. daca cei ce cerceteaza ar pleca de la abordari cooperante, de tipul 'hai sa vedem ce este comun', atunci nu ar mai fi decat complementaritate...

"Dumnezeu nu are un egal, omul ii opune rival nimicul, neantul, necunoscutul, inertul, întunericul necunostintei de Dumnezeu"
zici tu. Pai da, fiindca omul nu poate fi obiectuiv, nu poate fi neutru, o data ce s-a razvratit impotriva Creatorului, prin stramosii sai si repetand la nesfarsit aceasta experienta, el are de ales: un drum greu, prin hatisuri, dar care il duc la Lumina, acolo unde este nemurirea lui, sau o cale simpla, a urmarii proprii vointe, care il va duce la moarte vesnica. Dumnezeu ne asteapta, dar ne respecta libertatea proprie. Pe nimeni nu forteaza sa vina la Lumina. E treaba omului sa isi doreasca asta si s-o caute cu ardoare...
Hypatia
#28399 (raspuns la: #28380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Marissa la: 15/09/2007 06:00:56
(la: mizeria omului)
Din pacate! E ca o ceata grea care nu te lasa sa vezi realitatea. Senzatia aia cand nu stii in ce directie sa o iei sau… mai rau ca atunci cand te afli intr-o padure deasa, deasa si nu stii in ce parte sa mergi ca sa dai de un drum, de lumina, de un om. Te intrebi Asta e? Asta o sa fie de acum incolo? O bezmeticeala in toate directiile fara sa stii unde vrei sa ajungi? Un mers teleghidat…Nu te mai multumeste nimic, nu mai gasesti rostul in fapte, nu te mai bucuri, nu te mai enervezi, nu te mai miri..
Jeniffer - de Roman Haduch la: 28/11/2007 20:25:47
(la: Deschide mi ochii)
fantomele există dar nu îţi este de nici un folos să le alimentezi existenţa cu energia ta psihică .
Deschide Biblia şi ia cunoştinţă că avem de luptat împotriva unor duhuri - numite duhurile răutăţi - care locuiesc în anumite locuri cereşti. Acestea au la îndemână un arsenal complet pentru a induce în eroare . Nu te lăsa înşelată ,jefuită de clipele vieţii, de Timpul vieţii tale. Ai nevoie de Omul Cel Mai Tare pentru a te ocroti şi a lega fedeleş toate fantomele care nu îţi dau pace şi,eliberată fiind de ele, să poţi să te alinţi în Lumina Dragostei Sale .
Omul Cel Mai Tare să te binecuvânteze cu ocrotirea Sa. Tu doar să vrei să îi permiţi.El e tare dar nu e brută şi îţi respectă liberul tău arbitru.
Cu respect Roman Haduch şi sincere complimente celor dragi ţie.
#260769 (raspuns la: #260762) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Litera ''U'' - de Areal la: 19/02/2009 06:38:21
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
UITARE
Timpul si distanta pot stinge iubirile mici, dar le fac sa creasca pe cele mari. - R. Wurmbrand

"Ma ratacesc in neaducerea aminte ..."

ULCER
Nu ce mananci iti face ulcer, ci ceea ce te mananca.

UMBRE
Niciodata sa nu te temi de umbre. Ele arata pur si simplu ca undeva straluceste o lumina.

UMILINTA
Orice om pe care-l intalnesti este, intr-un anumit domeniu, mai bun decat tine.

Umilinta este capacitatea noastra de a ne vedea asa cum ne descrie Dumnezeu.

"La voi in Biserica nu este nimeni mai rasarit, mai mare?" il intreaba primarul orasului pe reprezentantul crestinilor. "Nu domnule, Dumnezeul nostru este atat de mare ca nu poate avea decat slujitori umili."

Eu cred ca adevaratul test al oricarui om de seama este umilinta. Nu inteleg prin aceasta o continua indoiala asupra capacitatilor proprii, ci aceea ce am vazut mereu la cei cu adevarat mari si importanti: o convingere imensa ca acea "maretie" care-i caracterizeaza nu este "a lor", ci doar se manifesta cumva "prin intermediul lor." Asta ii facea gata sa vada ceva dumnezeiesc in oricare alt om si le dadea intotdeauna o atitudine de nemasurata ingaduinta fata de altii.

O gafa care te smereste iti este cu mult mai folositoare decat o fapta buna care te umple de mandrie.

Foarte putini oameni au despre ei insisi o parere mai proasta decat se cuvine.

#407786 (raspuns la: #407507) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
offfffff - de INSULA ALTUIA la: 25/02/2011 22:15:06 Modificat la: 25/02/2011 22:26:42
(la: *)
m ai derutat de tot....oki doki,fiecare cu cozile lor ...:P

casa i veata omului
ca si coada calului
una i mai scurta alta i mai lunga
una i ca o ata alta i mai frumoasa!


#599261 (raspuns la: #599220) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gala Galaction, parintele si omul - de Ingrid la: 18/11/2003 06:40:44
(la: Antisemitism)
Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

Omul VALURIT - de Ovidiu Bufnila la: 08/09/2004 10:29:55
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Omul VALURIT
eseu de
Ovidiu Bufnila



O privire aruncata asupra lumii din perspectiva unui scriitor de science fiction care banuieste ca timpul este valurit in toate directiile



MOTTO:

Singurul lucru pe care il ai cu adevarat este ceea ce esti.

Si-l ai tot timpul cu tine.

Mihaela BUFNILA


PREMIZE

Daca Dumnezeu ar fi murit ce sens ar mai avea vorbirea fumoasa si de ce ar mai fiinta sau functiona frumosul in adancul oceanelor ?

Multiplicandu-ma si metamorfozandu-ma intr-un nor de puncte sub presiunea campurilor magnetice, imi pot mari suprafata informationala?

Miracolul ultim e felul in care o multime de puncte isi da seama ca este o multime de puncte.



[1]

Omul apropiat pare sa fie omul tuturor timpurilor turnat in corporalitatea contemporaneitatii. Daca nu e tocmai asa, atunci trebuie sa fie la mijloc doar gresita mea raportare la real, neramandu-mi decat sa accept fictiunea generalizata si generalizanta potrivit careia eu nici nu exist neputand fi martor al meu. Aceasta insemnand ca, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care sa ma spionez pe deplin dedat placerii perverse a principiului lui unu care se multiplica.

Omul apropiat pare a fi prins in falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura.

Ca si construct de lumi, omul apropiat nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parand sa fie ideea unui timp aflat in scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dand aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cand sus, sub reflectorul constientei, cand disparut, in adancurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.



[2]

Omul apropiat pare sa fie omul pe care il simti alaturi de tine, aidoma tie, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-si suficient.

Adeseori, omul apropiat sfarseste in ridicol, in tragic sau in anecdotic. E ca si cum, suparat ca inaintasii nu-i sunt alaturi in incercarile sale, i-ar pedepsi sfarsindu-i odata cu el, aceasta fiind expresia felului lui de a intelege finitul.

De multe ori, fiind fiinta fragmentata, omul apropiat nu reuseste sa inteleaga, sa cuprinda, sa afle, sa i se releve sensul lucrurilor si atunci este ras din registrul de navigatie dintr-o singura miscare. Dar poate ca nici nu vrea, acesta fiind un semn felului in care isi intelege el libertatea de a fi liber.

Pare sa fie apropiat nu numai pentru ca e invecinat cu tine ci pentru ca intr-un fel intim, profund, esti solidar cu el. Fie ca il judeci aspru, fie ca il deplangi, fie ca il ucizi intr-o metafora, intr-un articol de ziar sau intr-un schimb de focuri, fie ca nu-l cunosti sau refuzi sa iei la cunostinta de prezenta lui, nu va muri decat odata cu tine.

Fie ca e un roman, sau un incas, fie ca e un pigmeu, un iacobin sau un puscas marin ucis, fie ca e primul om ajuns pe Luna sau incantatorul om al cavernelor sau vecinul de pe strada ta de la numarul trei, fie ca este presedintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om apropiat.

Stii o multime de lucruri despre el sau esti pe cale sa afli totul despre el, fie ca vrei, fie ca nu vrei iar el te umple adesea de sens.

Omul apropiat ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tau, sensul tau. Omul apropiat te locuieste sau se pregateste sa se aseze in sinele tau pe negandite. Si aceasta se intampla sa fie asa pentru ca este expresia tuturor oamenilor care au trait vreodata pe aceasta planeta si despre care, tu, crezi sau vei fi incredintat ca stii sau ca simti o multime de lucruri, aceasta fiind sa spunem enciclopedia ta.



[3]

Omul apropiat este tocmai invecinarea ta cu restul lumii fiind in acelasi timp intregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astazi esti la fel de apropiat cu imparatul cel viu, cu presedintele care tocmai a murit si cu legendarul spadasin care bantuie marele ecran si propriul tau imaginar, tu fiind godzila.

Poate ca nu e tocmai in acest fel si atunci se cheama ca granitele ar putea fi chiar aievea. Dar in propriul tau imaginar lucrurile nu stau chiar asa. Imaginarul te guverneaza cu perversitate in timp ce rationalul incearca din rasputeri sa-si revendice rolul de busola. El e permanent de cart in timp ce imaginarul, undeva, in gabie, sus, pe catarg, adulmeca departarile tropaind.

Omul apropiat paresa fie doar o constructie fictiva dar de trebuinta noua tuturor celor carora aparenta oceanului plin de universuri le construieste un amagitor continuu temporal.

Poate ca finitul e doar o constructie de trebuinta pentru ca tu sa capeti sens.

In afara lui, existenta ta nu ar mai avea noima. Sau poate ca tu insuti fiind omul apropiat.

Tu esti subiectul stirilor macabre de televiziune.

Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale razboaielor de enclava. Tu, care ai fost ciopartit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otravit si curtat, ars pe rug, gonit si chemat in sanul lucrurilor de taina de-a lungul istoriei.

Despre tine spun filozofii ca esti expirat si primitiv, ca esti stupid si necivilizat, ca esti sfarsitul istoriei sau chiar Satana in persoana.

Poate ca esti inger decazut. Esti ticalosit. Esti plin de pacate. Un fragmentat.

Esti asa, o constructie imperfecta. Esti fie fascist transmutat in antifascist, fie rebelul anilor saptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sange reesapat sub masca neoliberalismului.

Dar nu imperfectiunea este sansa ta de a fi?

Eu cred ca esti doar apropiat. Si inteleg prin aceasta ca imi esti invecinat, ca te pot atinge fizic sau metaforic, in imaginar, ca te pot intelege, cunoaste si numi.

Ca om apropiat, esti omul tuturor timpurilor. Eu nu-ti sunt superior si nici nu ma simt asa. Cred ca esti doar bulversat si tulburat de existenta-ta-in lume.

Nu l-ai ingropat pe Dumnezeu. Il pastrezi intr-un fiind al tau, de taina. Poate ca nici nu stii ca fiindul e in cuprinsul tau.



[4]

Esti fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie batrana cersetoare care aseara mi-a urat sanatate pentru bancnota pusa in palma, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar intreaga enciclopedie.

Pentru tine au pervertit arta cinematografica. Au rascolit imaginile de la propaganda impotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a carui ecranizare enunta principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu malitie, acela ca superbogatii sunt salvati de subbogati.

Dar superbogatii si-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor.

Superbogatii ei sunt arestati in corporalitatea maselor flamande asa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet asteapta multimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata sa rada centrul, marsaluind simbolic cu garoafa la butoniera si scrie cu nesatiu despre fiinta fragmentataexpirat.

Dar cum sa fie expirata fiinta cand ea navigheaza inca spre ultimul sens?

Caci am putea descoperi, ridicandu-se valul de pe ochii nostri, ca insasi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbandu-si infatisarile sub masca corporalitatii omului aproiat. Iar daca nu e sens, atunci trebuie sa fie manifestarea lui ludica sau poate a atitudinii lui mustratoare.





absenta luminii - de giocondel la: 02/10/2004 05:01:07
(la: Existenta Diavolului)
Intunericul este doar o absenta: a luminii.Daca ai doua camere ( una intunecata si una luminata ) si deschizi usa dintre ele, ce se intampla??Lumina va patrunde in camera intunecata, in nici un caz intunericul nu va pune stapanire pe Lumina!!

Diavolul nu exista.Este doar o absenta...a Luminii din noi.Uneori valurile ignorantei si egoismul nostru ne face sa actionam in detrimentul propriilor noastre suflete si al celor din jurul nostru.

Cand ne indepartam de esenta noastra Divina si ne apropiem prea mult de natura noastra umana, materialista si materiala, inchidem usa Luminii din noi si ne cufundam in aparentul confort al Intunericului.Diavolul este un simbol al existentei unei naturi inferioare a omului, natura animala.

Acceptand ideea existentei Diavoului ca entitate separata de creatie, ca opus al ideii de Dumnezeu, negam insasi existenta Divinitatii si Unitatea creatiei.Toate vin de La Dumnezeu....

Am fost creati Nobili, singuri ne injosim.Insa avem capacitatea inerenta de a ne ridica la rangul pentru care am fost creati, prin a lasa deoparte inclinatiile animalice si egourile distrugatoare.

Asa ca scuza:" diavolul m-a pus" , s-a cam trecut.Este propria noastra alegere.


A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.
nu exista om prost - de giocondel la: 19/10/2004 06:32:18
(la: Exista oameni cu adevarat prosti?)
oamenii nu sunt prosti.

in mod latent sunt cu totii destepti si capabili de a patrunde misterele universului...

oamenii sunt mai putin educati si mai sunt ignoranti, inchisi la nivel spiritual.

mai constructiv ar fi sa gandim ca unii sunt mai inteligenti decat altii, ci nu ca unii sunt mai prosti decat ceilalti.In fond si desteptaciunea asta depinde de felul in care ea a fost cultivata ,educata si mentinuta in continuua miscare si dezvoltare de catre mediul inconjurator..deci depinde mult si de oportunitati si influente exterioare.

eu nu am auzit niciodata si nici nu am intalnit pana acum un om care sa fie deschis si luminos la nivel subtil,energetic, spiritual..dar prost!

egoismul , rautatea, prejudecatile(in majoritate transmise din generatie in generatie) ne fac "prosti".Mai exact ignoranti.Pentru ca atunci cand viziunea omului este intunecata de astfel de boli, sinele sau se abrutizeaza si indeparteaza de adevarata-i esenta: nobila si divina.

Apropiere de sine
cunoastere
constientizare
acceptare si detasare
transformare
iluminare
adevar
libertate

Oamenii nu sunt prosti, sunt doar calatori pe lungul drum al regasiri propriilor lor euri.Este placut sa ne credem superiori si foarte frustrant sa realizam ca sunt lucruri frumoase de vazut si in ceilalti, chiar si in cei mai putin inteligenti decat noi.Dar eu cred ca suntem cu totii destinati sa Cunoastem si sa avem acces la marile adevaruri ale existentei.Unora le ia mai mult timp,atata tot..si in calatoria lor devin teste pentru cei care in momentul respectiv sunt mai avansati pe aceasta cale a cunoasterii.

NU ar fi posibil ca atunci cand mai intalnim oameni despre care ajungem la concluzia ca sunt "de o prostie crasa", sa evitam a-i judeca prea aspru ci poate chiar sa ii privim cu compasiune si intelegere, tinand cont de faptul ca se afla in portiunea cea mai intunecata si dureroasa a drumului lor?

A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.
"Sufletul e linistit fiindca e proiectia lui Dumnezeu in om."mya - de DESTIN la: 16/01/2005 04:56:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Mya, tu ai adus o precizare necesara,Ego-ul.


Un impas ce sta in calea Omului in drumul spre sine insusi, este gresita interpretare a ceea ce numim Ego.

Ego-ul este o forma de manifestare umana care aduce la suprafata, din adancul mintii omenesti,neimplinirile,tarele si traumele sufletesti si trupesti adunate intr-o viata de om.

Ca semeni toti avem Ego, face parte din constitutia noastra umana, numai ca, fiecare ne manifestam in moduri diferite.

Unii dintre noi ne manifestam mai subtil, fie sub o forma sau alta, fie sub forma unei generozitati totale urmarind intotdeauna un avantaj cat de mic, fie si numai o lauda din partea cuiva important, altii, intr-o forma brutala ori directa.

In procesul evolutiei,nici el, nu este scutit de interventia Ego-ului, cu cat evoluam spre o cale de lumina cu atat formele lui sunt mai fine, mai rafinate. Aici avem de aface cu Ego-spiritual.


Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#33530 (raspuns la: #33527) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
(la: Copilaria)
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pai da, omul a fost creat oda - de Cassandra la: 03/07/2005 01:49:36
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Pai da, omul a fost creat odata cu dinozaurii acum 6000 de ani… Evident, oamenii de stiinta pierd vremea, ar trebui sa se lase de prostii si sa studieze Biblia care contine tot adevarul. In treacat ar trebui sa distrugem tot ce contrazice viziunea cosmologica a bibliei de exemplu ce indrazneala pe Copernic, Galileo, Kepler, Newton si ceilalti de-o teapa sa nu fie de acord ca pamintul e plat, fix si situat in centrul universului! Si ce sa mai spunem ca de curind au venit unii cu pretentia ca au observat direct o planeta in afara Sistemului Solar... Puahh!
Are rost sa mai stam sa dezbatem aplicarea Scripturilor la studiul biologiei, geologiei, astronomiei, medicinei etc, in fond ce nevoie mai avem de toate astea? Ne rugam si bacteriile se poarta frumos cu noi daca sintem cuminti, nu? Asa ca mai bine sa ne retragem toti in pesteri, si sa stingem lumina... se pare ca pe aici majoritatea e de acord. Pamintul e plat domle!
omul - dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; - de albinuta la: 27/09/2005 18:52:30
(la: Stiinta intre pierzanie si absolvire)
Comentariul se refera la urmatorul text, editat cu titlul "Stiinta intre pierzanie si absolvire" (autor: "om"): "Dumnezeu ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui. Homo sapiens sapiens isi foloseste potentialul in a DESCOPERI pentru a se adapta mai bine (consum mai mic de energie proprie). In plus, mai multe deficiente (de toate genurile) sunt corectate prin tratamente genetice, transplante de organe si tesuturi cultivate in laborator, nanotehnologii, etc. Daca un individ acum cateva sute de ani nu avea sanse de supravietuire datorita unui defect letal, acum datorita acestor « mutatii de laborator » poate supravietui in spiritul si legea lui Dumnezeu. Suntem pregatiti sa acceptam provocarile stiintei si viitorului ? Putem dezmembra/reasambla CHPUL si ASEMANAREA cu DUMNEZEU pe/cu bucati…reutilizabile/de rezerva ? Au dreptul sa supravietuiasca (gratie stiintei), « impotriva » defectelor « originale « ? Suntem gata sa acceptam « mutanti »-creeati de stiinta- mai performanti care traiesc in legea lui Dumnezeu?"

- CHIPUL si ASEMANAREA omului cu Dumnezeu se refera la suflet, la partea spirituala a omului, si nu exclusiv la trup. Este adevarat ca trupul si sufletul fac aceeasi "lucrare", caci unul "misca" pe celalalt (Sf. Grigorie PALAMA vorbeste foarte frumos despre aceasta in "Tomul Aghioritic" si alte scrieri ale sale).
- Respectiv, trupul, care se orienteaza cu ajutorul celor 5 simturi, pune in actiune o lucrare (o fapta, un act, un gest, etc.), doar prin "conlucrare" cu sufletul, doar dupa ce si acesta si-a dat consimtamantul.
- Motorul care actioneaza asupra sufletului este constiinta, si aceasta actioneaza intr-o masura sau alta, in masura treziei ei. Cu alte cuvinte, sufletul isi da consimtamantul sau nu asupra unei fapte, (pe care, in cele din urma o va lucra trupul) in functie de gradul de trezire, de luminare al constiintei, pe care unii autori filocalici o numesc "glasul lui Dumnezeu din om".
- Asadar, CHIPUL lui Dumnezeu din om, intr-o reprezentare sumara, este constiinta omului, iar ASEMANAREA lui cu Dumnezeu este chipul "imbracat" in virtuti.
- In concluzie, este putin cam hazardata utilizarea termenilor de chip si asemanare a omului cu Dumnezeu cand ne referim la confortul fizic, la cosmetizarea trupului. Aceasta din urma nu transforma sufletul, singurul care conteaza intr-o raportare a noastra la Dumnezeu. Si prin aceasta nu desconsideram trupul, caci acsta are valoarea lui de "templu al Duhului Sfant" - cum spune Insusi Mantuitorul Hristos.
- Trupul trebuie inteles ca instrument de lucrare a virtutilor si de sporire spirituala, caci aceasta sporire spirituala este insasi ASEMANAREA (in devenire) omului cu Dumnezeu.
- CHIPUL i-a fost dat, ASEMANAREA si-o lucreaza singur, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar numai prin vointa libera a omului, caci Dumnezeu nu anihileaza vointa omului. Ii da libertatea de a respecta sau nu legile lui, de a se re-uni, a reface legatura lui cu Dumnezeu sau nu (religie provine din latinescul religare).
Sufletul omului are si - de casyana la: 28/10/2005 18:27:17
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Sufletul omului are si el o lucrare asemănătoare cu cea a îngerilor. El are credinţa şi dragostea de Dumnezeu şi îl slujeste cu frică şi cutremur. Sufletul omului are şi el puterea de a sluji, de a ajuta pe fraţii săi, de a-i mîngîia în necazuri, de a-i îintări cuvîntul şi de a veni întotdeauna spre ajutorul lor.

Sufletul reprezintă într-un fel Crezul vieţii căci cu cît sufletul este mai luminat, cu cît purtăm mai mult dragostea de Dumnezeu, cu atît putem determina producerea de cît mai multe fapte bune, trăi mai bine şi mai împăcaţi, putem primi Mîntuirea.

Sufletul reprezintă dragoste, iubire, pace, un portativ de însuşiri care ne călăuzeşte pe anevoiosul drum în viaţă, Nu putem pleca pe drumul vieţii decît cu un suflet binecuvîntat de Dumnezeu, împăcat şi plin de lumină.

Omul, asemenea începătoriilor, stăpîneşte oraşe, ţări şi ţinuturi, dă legi şi conduce suflete după cum a zis Dumnezeu: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi"(Facerea 1, 28)

Sufletul omului curat şi luminat de puterea lui Dumnezeu stăpîneşte pe Ispititor, îl arde cu rugăciunea şi îl alungă cu credinţă. Sufletul nu vrea să facă voia lor şi, mai ales, nu se lasă biruit de patimile trupului şi ale sufletului căci Sfînta Treime este mereu apoape de noi, ba chiar şi ne ocroteste de cel viclean.

Sufletul, se poate spune că este un dar, căci acesta este un cadou de la Dumnezeu. Sufletul ne conduce în viaţă, ba chiar ne face să trăim, sufletul ne dă prosperitate, ne însemnează faţă de alţi oameni, sufletul ne educă, ne maturizează, ne arde, ne arată mînie, poate fura alte suflete, poate respinge, poate omori, sufletul poate fi un atu, o amintire, poate însemna speranţă, flacără, dorinţă, sufletul este lumina, sufletul este scînteia focului lui Dumnezeu care sălăşluieşte în noi.

În funcţie de viaţa noastră, de calea pe care o alegem, de influenţe şi de educaţie, sufletul are întotdeauna o parte bună în el, reprezentînd partea optimistă a lucrurilor.

Sufletul este nemuritor! Sufletul nu fură! Sufletul este doar locul unde se adună păcatele! Sufletul nu este ironic! Sufletul este un moştenitor! Sufletul poate lua decizii, iar aceste decizii pot fi influenţate sau nu.

----------------------------------------------------------------------
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"



om - de anisia la: 13/12/2005 00:11:03
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
nu deranjezi deloc!

ti-a luat si tie alaschinu' chinu??? ce ne faceam noi daca nu venea dansa sa ne lumineze cum sa scapam de chin??? mai muream putin??? :)))
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...
#94813 (raspuns la: #94810) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un OM.... - de zahir la: 11/01/2006 14:49:32
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
nu cred ca exista un om care sa nu-si doreasca sa aiba un univers in care atunci cand intra sa poata spune..... "Am lasat la intrare orice urma de neincredere... m-am dezbracat de fiecare petec de minciuna .. si m-am imbracat in sinceritate". Fiecare dintre noi doresc asa ceva.... iar cei care.... au avut asa cum ai avut TU cum am avut si EU si poate si altii simt mult mai acut aceasta... "disparitie a OMULUI" (cum plastic il denumesti TU). eu i-as zice altfel. L-as numi "Eu insumi". Pentru ca de cele mai multe ori atunci cand suntem atat de sinceri cu un om putem spune ca am vorbi cu noi insine. Ca ne dorim sa fim deschisi ca si cum am vorbi singuri dar.... sa avem un interlocutor care nu neaparat trebuie sa ne aprobe sau sa ne dezaprobe. Pentru ca asta o putem face noi insine. Noi stim ce este bine si ce este rau. Dar dorim acea ELIBERARE. Eliberare de gandurile care ne framanta. De gandurile care nu ne lasa sa traim. Stiu cum este sa simti lipsa acelui om. Pentru ca si eu o simt. Din pacate sau poate din fericire o astfel de legatura se poate realiza dupa mult timp si intotdeauna exista riscul sa o pierzi. de multe ori... e posibil ca o vorba sa distru tot si sa te arunce intr-un abis din care nu mai sti cum sa iesi. Un abis din care sa nu mai ai puterea sa lupti pentru sinceritate. Pentru adevar. Pentru dreptate. E atat de intunecat acel abis. razele de lumina sunt la mii de km si nu pot patrunde pana la tine. Si totusi STI ca acel om este acolo. Si totusi nu este. Pentru ca nu mai este pentru tine. Si nu mai ai puterea sa lupti. Iti este atat de dor de el.... sti ca este o nedreptate dar nu sti cum sa o indrepti. Sti ca nu e drept....si nu poti face nimic. E atat de TRIST. As putea scrie atat de multe.... dar din pacate.... m-ar cuprinde mult prea mult tristetzea. Dar e pacat. Uneori gasesti asa ceva o singura data in viatza si il pierzi dintr-o prostie, dintr-un lucru poate neinsemnat.... si apoi iti ramane o viatza intreaga in fatza sa te intrebi.... cum ar fi fost daca m-as fi comportat altfel... si ajungi sa te acuzi... ajungi sa te urasti pe tien insutzi ajungi sa nu te mai poti suporta
Nu e drept sa pierzi ceva atat de pretios.... nu e drept
Ce rau e cand pierzi acel "om" - de clody la: 11/01/2006 14:49:32
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
Il vad ca pe un om in stare sa exprime ceea ce eu ascundeam undeva in mintea mea si nu eram in stare sau nu aveam curaj sa scot la lumina.
Si eu duc lipsa cuiva (o persoana anume, nu vorbesc generic) care ma putea face sa zambesc chiar si atunci cand credeam ca nu pot s-o fac. O persoana care mi se parea o completare perfecta a mea. Ne asemanam profund, dar fiecare exprima o alta parte a caracterului sau. Si chiar daca era asa, ceva ne-a indepartat, care n-a tinut de noi. A fost decizia mea de fapt, dar cauza era independenta de mine sau de acel "om".
trag perdeaua, sting lumina - de cosmacpan la: 01/02/2006 09:16:17
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
trag perdeaua, sting lumina
lunii-i fac usor cu mana
viselor le dau binetze
noaptea-si plimba a ei tristetze.
dar acum i-o alta zi,
claca iarasi vom porni
sa vedem ce-om iscodi.....
#103297 (raspuns la: #103232) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Om, Guine, Alexa - de Andre29 la: 17/02/2006 18:02:28
(la: Granitele sexului normal.)
Nici la desene animate (nu animale ;) nu se mai poate uita omul... am vazut aseara secventa din Cartea Junglei cu Baloo care se scarpina cu un palmier... oare era si el un fel de dendrofil? ;)


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu
:) Om - de Andre29 la: 01/03/2006 05:59:34
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Bunadimineataaaa


Cine-i mic si bea laptic

S-a trezit din somnic

Trupele le-a controlat

Plapumioara a asezat.

Piticii inca dulce dorm
Insa va vorbesc in somn.


Printre stropii de ninsoare

Pif29 a gasit frumoasa urare

Somnoros el a aflat

Ca un ghiocel, Om ne-a dat

C-un pupic international

si un Martisor matinal.


Martisorul cu drag primim

Si pupicul il adormim

La loc de cinste in vitrina

Sau mai bine la lumina

Toata lumea sa vada

A lui isprava


Multumesc de martisor

Si-napoi un puisor

De pupic cu laptic

Iti pun acum in plic

La sfarsit ma si semnez

Pif29 raportez



___________
'de frica sa nu scadem incetam sa crestem, de frica sa nu plangem incetam sa radem '
#108841 (raspuns la: #108837) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...