comentarii

luneta va deveni un loc gratifiant


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sclavagism luminat - de anonimul la: 06/03/2004 16:36:08
(la: Comunismul: o idee buna prost aplicata?)
RSI. Esti pe linga mine cel putin, si ai dat-o in bara de tot cu gindirea. Asa ca ma citez: Lipsa de cunostiinte reale in domeniu, tratarea superficiala a problematicii face ca unii sa poata sa exprime asemenea aberatii.

Eu sint de stinga si nu de dreapta. Dar asta nu inseamna ca nu iau ce este bun in viata si cu stinga si cu dreapta.

Asa ca singurul care foloseste metoda aburelii in mod vicios este RSI. Arunci in spatiu false certitudini si false judecati, pozind cu o falsa cunoastere. De fapt asta este abureala maxima, abureala adevarata, compacta, hotarita. Eu exprim idei, personale, nu judecati absolute, cimentate deja.

Democratie trebuie sa insemne libertatea individului in gindi si actiona. Nu anarhie, nu jaf la drumul mare, nu violenta, dar o libertate onesta si asumata, responsabila si mai ales, in relatie cu libertatea celorlalti: ce tie nu-ti place altuia nu face!
Democratie NU trebuie sa insemne profesionisti ai puterii (politicieni profesionisti), nu trebuie sa insemne controlul si manipularea statului asupra individului pina in cele mai intime optiuni ale sale.
Democratie trebuie sa insemne o scoala adevarata, care sa pregateasca indivizi apti intelectual si cultural, cu o baza solida de cunostiinte generale despre lume, care sa poata sa judece lumea in care traiesc sa nu ia totul de-a gata.
Democratie nu trebuie sa insemne spolierea societatii pentru bunastarea unui grup de politicieni si acolitii lor.
Democratie inseamna impunerea legii generale prin hotarirea unei majoritatii reale. Cazurile particulare se rezolva in instanta de judecata (nu neaparat tribunalul actual).
Democratie nu trebuie sa inseamne vot de lista, sau vot prin electori si democratia nu are nimic in comun cu frauda electorala din SUA 2000 cind a fost ales Bush, se stie cum. Era sa iasa la iveala manipularea democratiei si pina la urma grupurile au batut palma, s-au inteles la imparteala si totul a fost musamalizat. Si Bush a ajuns presedinte prin votul a mai putin de 50% dintre votanti si prin votul a mai putin de 25% dintre americanii cu drept de vot!

Iar mie mi se face GREATA de abureala cu democratia SUA, UE, etc. Daca vorbim de piine si circ, oferta lor “democratica” este valabila!!! Dar daca vrei sa fi mai mult decit o vita la jug care isi primeste tainul zilnic, trebuie sa faci un efort in judeca si actiona.
Eu nu vreau sa fiu o vita inhamata la jugul “democratiei de tain” pentru un burger, o bere si un TV! Nu vreau sa fiu un SCLAV LUMINAT!

Comunismul sau capitalismul fara o democratie reala nu inseamna decit dictatura unui grup de indivizi asupra societatii. Ca unii au metode mai bune sau si le adapteaza din mers, asta face doar diferenta la tratamentul aplicat vitei: daca s-a imbogatit suficient pe seama vitei, proprietarul incepe sa se gindeasca si la vita, sa ii mareasca tainul ca sa traga mai bine la jug. Daca nu sa rabde!

Cit timp au existat cele doua sisteme “politice”, doar aparent opuse, care insa isi ermetizau pietele una in dauna celeilalte (asta era una din problemele majore de conflict real), exista si nevoia de a poza in democratie. “Noi avem cel mai mare pitic mic”!!

Si am un exemplu: in anii 80 SUA aveau pentru Romania un contingent anual de maxim 6500 oameni aceptati la imigrare. Ceausescu nu lasa sa plece decit citeva sute. Daca ar fi fost o competitie reala intre sisteme, fie unul fie altul ar fi pus in practica “libera circulatie a individului”. Ce ar fi fost daca C. ar fi dat pasapoarte la 100-200.000 de romani sa plece in SUA si ar fi spus: “urmatorii primesc pasaport dupa ce pleaca primul grup integral!”? Sau cum ar fi fost ca SUA sa nu limiteze imigratia din Romania?

Din pacate totul era doar un joc pentru ochii lumii, individul de jos nu conta. Era doar o vita!

Cum se poate ca asasinarea unui presedinte sa devina un secret de stat atit de ascuns incit sa fie interzis accesul timp de 75 ani! Numai cine nu vrea sa vada, nu vede hidosenia unui asemenea enunt “democratic”! Crede cineva ca este protejata democratia sau ca un grup de indivizi aflati la virful puterii, criminali prin excelenta, isi acopera urmele.

Si cine a putut face asta, sa ascunda o crima, poate sa darime si 2 turnuri simbol, omorind oameni nevinovati doar pentru a-si extinde controlul si dominatia. Nu exista scrupule cind vorbim de profesionistii puterii. Doar pierderi colaterale!

Securitate, secret de stat, siguranta nationala, nu sint decit eufemisme ale profesionistilor puterii pentru a-si extinde puterea si a controla societatea.

Si mai este ceva foarte nou, o inventie extrem de noua, pe linga piine si circ: esaparea! Indivizii, unii din ei, care au alte pareri decit puterea si ar putea deveni periculosi daca ar actiona pot sa se esapeze. Daca indivizii aceia isi pot esapa ideile in public si asta ii face inactivi politic, atunci apare de exemplu Luneta, sau orice alt loc similar, la radio sau TV, de discutii, inutile. Lumea va merge inainte, neschimbata, dar unii discuta si bat apa in piua.

Cititor activ de SF, eu nu cred ca robotii vor putea conduce lumea chiar daca apare creierul pozitronic. Dar stiu cine si cum conduce lumea de azi si aproape sigur lumea de miine.

Sa nu uitam ca realizarea cea mai mare a diavolului a fost sa convinga lumea ca nu exista.

Mai vorbim…

dl Ovidiu Nahoi- Foisorul de Foc - de Catalina Bader la: 20/01/2004 07:26:04
(la: Tinara generatie, fascinata de “descurcareti” si “tupeisti”)
referitor la acelasi subiect afirma (fragment):

Sa ne temem!

,,O tara in care devalizezi banci si ramii cetatean onorabil, in care puterea se masoara adesea prin numarul si importanta legilor pe care le poti incalca fiind sigur ca nu vei pati nimic dupa aceea. Sau in care banul public nu este controlat de contribuabil, ci se afla in virful pixului unui baron local. O lume in care drumul de la conditia de simpla fata frumoasa si pina la cea de vedeta in show-biz trece de multe ori prin dormitorul unui nou imbogatit. Aceasta patria noastra, in care legile nu te ajuta si normele morale nu fac cit doua cepe degerate, in care cei tari n-au decit sa-i calce pe grumaz pe cei slabi.
Politicienii care-si fac un titlu de glorie din politicile lor de echitate sociala, care vorbesc cu gurile pline despre justitie si morala n-au decit sa mearga si ei in cartier ca sa vada rezultatele muncii lor. La fel si responsabilii din show-biz si din mass-media care promoveaza obsedant non-valoarea vopsita sclipitor si sponsorizata din greu. Poate ca unii dintre ei vor avea o sclipire de constiinta si vor intelege cit de adinc este raul, cit de mare este pericolul si cit de sumbru este viitorul.
Dar este greu de crezut ca acesti oameni chiar vor avea puterea sa se priveasca in oglinda. Si atunci, dumneavoastra, cei care faceti ochii mari atunci cind cititi ancheta despre modelele tinerilor de azi, aveti toate motivele sa va temeti. Romania poate deveni un loc si mai urit decit este.''
*** - de Daniel Racovitan la: 22/04/2007 12:14:35
(la: Ochi în ochi cu kitschul)
"Pe mine tot de ciuda, cand am vazut piramida aia in fata Luvrului. Nu ca n-ar fi faina in sine, dar nu-i gasesc locul acolo:("

S-a intamplat ca si cu Turnul: la inceput nu isi avea locul, apoi a devenit simbolul locului :)
#190000 (raspuns la: #189985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ninucka - de Alexandros la: 11/08/2007 17:56:27
(la: Sunt tiganca)
Nu am citit comentariile colegilor dar aici sunt convins ca nu vei gasi pe cineva cu revoltat impotriva tiganilor la gramada. Din textul tau, frumos scris, eu simt ca autoarea nu e tiganca ci un simpatizant al tiganilor. Se simte surpriza in acel text,nedumerirea vizavi de comportamentul celorlalti fata de tigani. Un protest spontan mai repede decat o constatare de o viata. As vrea sa stiu, daca esti tiganca, de ce gandesti asa, de ce esti educata, de ce vezi nedreptatea ca anormalitate si nu ca fatalism cum o vad ceilalti tigani? Tu ai primit o educatie avand parte de o conjunctura favorabila ori ai facut sacrificii uriase pentru a te rupe de mentalitatea unora dintre tigani ca scoala nu foloseste iar femeilor si mai putin decat barbatilor? Spune-mi daca in romania tiganii sunt discriminati pe nedrept pentru ca sunt romanii rasisti (nu ai zis asta dar sa zicem ca asa ar fi) de ce in alte tari nu sunt apreciati? Si in romania si aiurea tiganii sunt apreciati negativ cand generalizam dar individual nu au aceeasi imagine. Eu pe Damian Draghici( http://www.damianandbrothers.com ) niciodata nu l-am privit alfel decat ca pe un conational de-al meu. E doar un nume de tigan ce mi-a venit in minte. Cel mai bun prieten din copilaria mea era tigan iar in scoala tot un tigan imi era cel mai bun prieten. Cuvantul tigan a devenit un loc comun si in majoritatea situatuatiilor nu reprezinta trimitere la etnia persoanei ci la comportamentrul reprobabil. Crezi ca basescu atunci cand i-a zis acelei reportere "tiganca imputita" credea ca e tiganca? Sau ca e imputita? Nu. Departe de mine gandul sa motivez comportamntul lui Basescu dar se aude de multe ori asta pe strada. A devenit ca o insulta, o injurie, sau o o catalogare ce nu cred ca are legatura cu etnia rroma in majoritatea ei ci poate doar cu o anumita parte a tiganilor.
Compara putin situatia tiganilor de la noi cu cea a afro-americanilor din SUA. Daca cineva vrea sa-si depaseasca propria conditie o poate face trecand peste culoarea pielii sau origini (Condoleezza Rice, Colin Powell, printre cei mai puternici oameni ai planetei) dar nu poate trage toata etnia dupa el decat pas cu pas. Si sa mai vrea si restul etniei. Asta sa faceti voi tiganii in primul rand. Sa-i invatati pe co-etnicii vostri ca decat un lant de aur la gat mai bine sapun si pasta de dinti pt un an. Functioneaza nepasarea in randurile celor mai instariti si scoliti dintre voi fata de problemele fratilor rromi. Ai vazut vreunul dintre tiganii foarte bogati ca face cum face mascariciul nostru nr unu (gigi) sa faca vreo 5 case unor amarati ce sunt izgoniti de primariile oraselor pe unde s-au aciuat ilegal? Peste tot in lume o minoritate se va simti discriminata si poate chiar este pentru ca peste tot majoritatea decide, ea face regulile si restul se supun.
*** - de jeniffer la: 22/10/2007 00:04:52
(la: Abel, Cain, maneloteca, zorelele.)
Echivalent cu ce vor deveni bisericile. Loc de reculegere si cult, prin obicei, prin marcarea celor trei evenimente importante.
honey - de zaraza la: 03/12/2007 22:31:24
(la: Loc pentru trollat)
métamorphose a devenit un loc comun in arte, o gramada de creatii artistice au in nume cuvantul métamorphose. eu as vrea ceva sec si serios, fara pretentii poetice, dar scurt si percutant. si sa exprime ideea, evident.

zaraza
#262522 (raspuns la: #262517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
motan - de Protagoras la: 04/12/2008 11:09:49
(la: Avem cafeneaua pe care o meritam)
Da, probabil ca asa e. Ceea ce initial a fost (mai mult) o adunare intre oameni asemanatori (cu idei comune), prin dezvoltare a devenit un loc de adunare al "mai diversilor".

Imi aduc aminte ca am citit in Dilema Veche un articol despre bloguri culturale (sau asa ceva). Si era si Cafeneaua pomenita, ca "un club de conversatie cu teme (prea) diverse".

Carevasazica... ca o concluzie... Cafeneaua pare a se fi descentralizat.
#368969 (raspuns la: #368938) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bucu - de Apoll la: 16/04/2009 21:53:16
(la: din nou, despre educatia fizica)
nu stiu daca ne-am inteles.Ma refeream la ce stiu cand ies din scoala nu ce invata la locul de munca fie el si in occident.
Pe undeva il preferam pe maistrul ala de la profesionala care desfacea un motor de camion si apoi il monta la loc cu elevii decat predarea la trei discipline in specialitate numai pe tabla a cutiei de viteze de catre trei inginerite cu multe grade luate.

Blocurile strambe se datorau si inginerilor,proiectantilor ,evaluatorilor si mai ales celor care ii grabeau cu termenele,zidarii puneau cumpana pe bucata lor de perete.

Parte din acei muncitori cu profesionala au facut cladiri vestite prin Africa ,Asia si dupa '90 in Europa de vest ,erau meseriasi ca altfel nu-i angajau patronii.da da meseriasi deveneau la locul de munca dar aveau o baza de plecare.
#427828 (raspuns la: #427820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
apoll - de Bucu la: 16/04/2009 23:19:10
(la: din nou, despre educatia fizica)
avem, asadar, si-o traditie a scolii de meserii?

Pe undeva il preferam pe maistrul ala de la profesionala care desfacea un motor de camion si apoi il monta la loc cu elevii decat predarea la trei discipline in specialitate numai pe tabla a cutiei de viteze de catre trei inginerite cu multe grade luate.

pai motorul de camion era acelasi de treizeci de ani, ce mare smecherie, o-nvatat omu' un motor într-o viata, tot mai bine decât nimic. daca ma uit câte geometrie învata aici un tâmplar sau unul care pune faiantzuri, nu stiu daca munca "ingineritelor cu multe grade" la tabla era chiar asa în plus ...

nu neg faptul ca fabrica socialista de ingineri daduse peste la un moment dat, mai ales în anii '80 si ca la atâta puhoi de "tehnici" rar gaseai si priceputi cu-adevarat, oameni care isi alesesera facultatea nu doar pentru ca acolo se intra cu 5. sau 6. si, nemai având atâtea fabrici si uzine pe câti ingineri si subingineri (ce cuvânt!), i-au împrastiat pe la scoli de-au facut rahatul praf, tehnic vorbind ...asta însa nu înseamna ca dom' maistru era mai priceput cu motorul lui din antichitate, s-avem pardon ...sau ca avea "traditie". de unde? ca nu primea motoare noi, dara ...

Blocurile strambe se datorau si inginerilor,proiectantilor ,evaluatorilor si mai ales celor care ii grabeau cu termenele,zidarii puneau cumpana pe bucata lor de perete

ai zis bine: "si".

de grabit se grabesc si azi, peste tot, nu cred ca asta-i o scuza valabila pentru nepricepere si lucru de mântuiala ....

Parte din acei muncitori cu profesionala au facut cladiri vestite prin Africa ,Asia si dupa '90 in Europa de vest ,erau meseriasi ca altfel nu-i angajau patronii.da da meseriasi deveneau la locul de munca dar aveau o baza de plecare.

asa o fi, daca zici. eu, dimpotriva, auzisem ca "baza" asta de plecare din tara mai mult te-ncurca decât sa te-ajute ...
#427838 (raspuns la: #427828) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lumea sau noi sub luneta? - de (anonim) la: 27/08/2003 02:50:41
(la: La Luneta utilizatorii modereaza comentariile!)
am crezut ca acest site este un loc de intalnire a celor ce doresc sa comunice. pentru ce ai ales aceasta modalitate de a nota fiecare comentariu? nu te-ai gandit ca va indeparta oamenii si ca popularitatea site-ului va scadea?
intr-o lume in care ne petrecem marea majoritate a timpului intr-un concurs pentru o pozitie mai buna, crede-ma ca avem nevoie de un refugiu unde sa putem fi noi insine, unde sa ne putem exprima in voie fara a fi nevoiti sa ne cautam cuvintele cu grija pentru a capata punctajul maxim!
ai intitulat acest site: Luneta/Lumea luata la bani marunti... puteai foarte bine sa-l intitulezi:Luneta/Parerea ta luata la bani marunti... ar fi fost in concordonta cu ideea de punctaj al opiniilor noastre.
Gabita
#63 (raspuns la: #23) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Sergiu Desi Seulean - cred ca sibiectul deja a devenit prea... - de Dr Evil la: 26/03/2005 00:15:46
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Sergiu Desi Seulean,

Cred ca deja subiectul a devenit mult prea politicizat. Se pare ca unele grupari politice si religioase vor cu tot dinadinsul sa atace crestinismul si bazele lui morale. Daca este sa ne referim la religie realizam ca Isus Cristos a avut in primul rind misiunea sa moralizeze societatea. A condamnat Sodoma si Gomora, a crestinizat casatoria, a stabilit regulile de inrudire tocmai ca sa nu apara anomalii genetice.
Daca te uiti la celelalte religii uniunea dintre sot si sotie se poate face pina la rude de gradul doi. Chiar si la catolici verii de gradul I se pot casatori intre ei. Asta a fost introdusa din necesitatea regilor si a nobilimii sa-si poata tine averea si titlurile "in familie".

De fapt una din greselile enorme ale crestinismului, in special ale catolocismului, este interpretarea mult prea politiciata a Bibliei. Nicaieri nu am vazut scris in Biblie ca preotul trebuie sa ramina neinsurat si virgin. Ceea ce este o aberatie impotriva naturii si istoria a dovedit-o fara urma de indoiala. Multi preoti au devenit si devin homosexuali si pedophily. Si asta nu este genetic!

Daca consideram homosexualitatea o boala genetica?!... de ce nu acordam acelasi credit si pedophiliei? Asa cum acceptam idea ca cineva s-a nascut genetic sa fie atras sexual de o persoana de aceasi sex?... de ce nu putem accepta ca cineva este "genetic modificat" si este atras sexual de o persoana foarte tinara?
Cum iti expici ca oameni casatoriti si cu copii, in functii inalte - politicieni, lucratori la organizatii internationale de caritate, etc - se duc in misiuni diplomatice sau de salvare in tarile sub-dezvoltate sau in zone afectate de dezastre naturale si in loc sa-si vada de scopul prezentei lor acolo violeaza copii, de ambele sexe. Si astia tot pentru ca s-au nascut cu zestre genetica dubioasa?

Majoritatea cazurilor de gay se datoresc dorintei indivizilor de a fi diferiti, extraordinari. De a incerca o jucarie noua ... unii devin homosexualy din timidatea de a aborda pe cineva de sex opus. Saracii... niste oameni timizi care prefera sa intre in viata pe usa din dos......
:-))))

Crede-ma ca desi nu-i simpatizez nu am nimic impotriva lor atita timp cit isi mentin identitatea confidentiala si nu fac parada din ea.
Propaganda asta imi creaza atita repulsie incit nu mai pot suporta sa merg la un frizer, maseor sau doctor barbat. Imi vine sa vomit numai la idea ca un barbat m-ar poate atinge in mod intim.

Homosexualitea nu este de ieri si nu va disparea miine. Nu-i problema mea! Devine problema mea atunci cind copilul meu citeste in ziare si vede filme si programe TV despre discriminarea homosexualilor si a lesbienelor si despre drepturile omului de a avea "sexual privacy".
Deacord, dar sa si-o o tina privata. Eu si altii ca mine nu mergem pe strada strigind in gura mare ca nu sint homo si nu facem parada din asta.
Si nu se stie daca in viitor vom ajunge sa fim discriminati pentru atsa... Nu m-ar mira!

Printre cei cu orientare sexuala diferita nu sint numai "draguti" si "speciali", artisiti talentati etc... Sint si criminali, drogati, vinzatori de droguri, violatori, puratatori si distribuitori de AIDS...

Asa ca cel mai bine ar fi ca fiecare sa-si vada de jucariile lui si sa le tina in confidentialiate decit sa incerce sa atraga simpatie si sa ceara drepturi pentru ca sint „minoritatea discriminata”.

All the brest (oops sorry, I ment all the best!)

Dr Evil
#40805 (raspuns la: #40547) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Loc pentru credinta - de face to face la: 30/06/2006 19:39:47
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Luchian Baiasoiu
De-a lungul mileniilor, Dumnezeu a fost ceva de la sine inteles, nimeni gandindu-se sa-l puna la indoiala. N-a existat popor care, sub o forma sau alta, sub o imagine sau alta, sa nu-L caute sau care sa fi renuntat in totalitate la credinta in El. Iata cum spune filosoful Plutarh:
"Poti fasi orase fara ziduri, fara literatura, fara imparati, fara comori, fara monede, fara teatre, dar un oras fara temple si fara Dumnezeu n-a gasit nimeni si nici nu va gasi."
Totusi, incepand cu secolul al XIX-lea, sfidand toata cunostinta de pana atunci, dand la o parte adevarata stiinta, ateismul si-a facut tot mai simtita prezenta, negand existenta lui Dumnezeu.
"Nebunul zice in inima lui: nu este Dumnezeu" - spunea psalmistul cu 3000 de ani in urma.
Tot felul de teorii, care mai de care mai sofisticate, au tulburat generatiile ultimei parti a secolului al XIX-lea si pe cele care au urmat.
Dintre toate lipsurile despre care a vorbit Mantuitorul, cu privire la ultimele generatii de oameni, prevazand covulsiile sociale, psihologice, materiale etc. prin care va trece lumea noastra, una i-a atras in mod deosebit atentia: "Cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?"
Mai e loc pentru credinta?
Credinta ca Universul are la baza legi guvernate de o inteligenta superioara l-a ajutat pe Johannes Kepler sa descopere orbitele planetare. Despre el se spune ca in timpul cercetarilor sale a exclamat: "In creatiune Creatorul poate fi atins cu mana."
Asemenea lui, Louis Pasteur a afirmat: "Lumea va rade odata de prostia filozofiei materialiste de azi. Cu cat studiez natura mai mult, cu atat ma mir si admir mai mult lucrarea Creatorului."
Daca privim si la marii misionari ai secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, oameni care au jertfit totul ca mii si mii de semeni sa nu mai traiasca in intuneric, observam ca au fost manati de acelasi deziderat, acela de a-l face cunoscut pe Dumnezeu.
William Carey, un simplu cizmar, manat de aceasta dorinta, a plecat in India unde a facut dovada ca este un geniu in materie de limbi. Acolo a tradus Noul Testament in bengaleza si a devenit profesor de limbi orientale la Universitatea din Calcutta. A scris manuale de gramatica si dictionare in multe dialecte indiene. De asemenea a introdus in India multe metode noi in agricultura si gradinarit.
Datorita influentei sale, obiceiurile salbatice de a-si arunca copiii la crocodili, la festivalurile religioase, au incetat, la fel ca si arderea vaduvelor sau ingroparea lor de vii o data cu sotii lor morti.
Allen Gardiner s-a dus ca misionar in Patagonia. Charles Darwin, cand a vizitat aceasta zona, a crezut in patagonezii erau veriga intermediara dintre oameni si maimute. Ei aveu o frunte foarte ingusta si gandurile si obiceiurile lor erau pervertite. In decurs de numai cativa zeci de ani, misionarii au schimbat totul. Dupa ce a vizitat tara din nou, Darwin a spus:
"Intotdeauna am crezut ca cel mai mare miracol al istoriei ar fi sa-i civilizezi pe japonezi. Acum sunt convins ca ce au facut misionarii in Patagonia, civilizandu-i pe bastinasi, este cel putin la fel de minunat."
Si de atunci a devenit un contribuabil permanent la misiunea lor crestina.
Astazi, cand realizarile tehnice au spulberat barierele cunoasterii, cand toata aceasta dezvoltare schimba fatza lumii de la o zi la alta, de la o ora la alta, ramane inca valabila intrebarea Mantuitorului: "Cand va veni Fiul Omului, va gasi El credinta pe pamant?"
Toate incercarile de a gasi o cale de rezolvare a problemelor acestei lumi sunt lipsite de sens, fara o intoarcere a omului spre Dumnezeu - Creatorul tuturor lucrurilor.
Loc de dat cu capul - de boadicea_irina la: 04/07/2006 20:26:09
(la: Loc de dat cu capul:)))
Imi aduc aminte din copilaria mea pierduta de "nu stiu ce rege" pe care toti il aclamau si-l laudau pentru faptele sale marete sau mai putin marete. La un moment dat, sarmanul rege pierduse orice masura a faptelor sale pentru ca cei din jurul sau nu faceau decat sa-l amageasca cu laude. Si s-a hotarat...a adus la curtea sa un "injurator" care, ori de cate ori auzea o lauda la adresa regelui, o ineca cu injurii si cuvinte nu tocmai placute auzului. Astfel, regele a putut sa-si regaseasca masura valorii sale.
Tot astfel cred ca am avea nevoie si noi de un loc, in care cel putin o data pe zi, sa mergem si sa aplicam o lovitura dura inteligentei noastre imbibata de modernism.
As deschide acest drum prin a spune ca nu mai departe de ieri nu am avut curajul sa-i spun unui prieten adevaratul motiv pentru care imi displace prezenta sa.....Minciuna a devenit mai credibila decat adevarul insasi...ce tragedie....sau comedie.....greu de spus....
Nu e locul... - de monte_oro la: 14/07/2007 19:43:03
(la: Amintire)
Poate suna cinic, dar..chiar de-ar fi asha...stilul acesta de jelanii n-au ce cauta pe cafenea...Pe un blog, anunt in ziar, o carte pe aceeasi tema...nu stiu...altceva... dar daca aici devenim loc de ferpare...ma gandesc..un pic...si cred ca am si eu cateva...si toti de aici. Nici durerea nu se striga in public... nici lacrimile nu se varsa... cu dedicatie premeditata...in cafeaua altuia....
"De n-ar fi inerţia asta care mă ţintuieşte uneori locului... " - de cosmacpan la: 28/10/2007 10:06:34 Modificat la: 28/10/2007 10:09:18
(la: Jurnal de bord (15))
nu am mai vorbi de sisteme solare si de planete ci numai de asteroizi si comete.......

Raspunsul cometei

Regret ca ma-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iata, ma opresc o clipa
Sa-ti dau raspunsul meu in pripa.

V-am salutat o data sfera
Acum vreo zece mii de ani
Cind astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorila
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Camila
Iar Duica... nu era de loc !
El de-abia azi cind scrie proza
Se afla in metamorfoza
Si se transforma tare greu:
Aspira-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
In noatpea larga si profunda,
Am ratacit cu zeci de mii
De metri pe secunda,
Si diafana m-am ivit,
Din perioada-n perioada,
Ca fulger blond incremenit
Sa-mi desfasor spectrala coada
Pe cerul noptii la zenit...
Planetele cu satelitii,
Purtindu-si mindre parazitii,
Mi-au dat portretul prin gazete
Si m-au fixat mii de lunete...
Dar, gata sa-mi gasesc mormintul
In vreun sistem de constelatii,
Am revenit zburind prin spatii,

Caci nu dispretuiam Pamintul.
(De-ati fi in cer ca mine voi
V-ati minuna intotdeauna
Cum globul asta de noroi
Se vede luminos ca Luna...)
Si-aveam de gind - ca un simbol
De milenara simpatie -
Cu cel din urma-al meu ocol
Sa ne unim prin vesnicie
Intr-un fantastic carambol.
Si maritindu-i neagra huma
Cu luminosul meu adaos,
Intr-un aprins virtej de spuma
Sa ne rostogolim in haos.

Dar cind vazui ce... porcarie
(Sa-mi ierti cuvintul) ati facut,
Cit singe-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaima, la perihelie
Din zborul meu m-am abatut
Si nimbul clar si trena lunga
Ca o esarfa de lumina,
Mi le-am ferit sa nu ajunga
Vreun strop intunecos de tina.

De-atunci, iubitul meu, imi vine
De suparare si rusine
Sa fug... cu coada-ntre picioare
Prin spatii interplanetare
Si sa ma mistui in neant.
Ma duc... Adio ! Salutare !
Sa-mi scrii: Uranus, poste restante.

George Toparceanu
12 sfaturi pentru a deveni smeriti - de Areal la: 07/07/2008 15:27:21
(la: rugaciune)
1. Obisnuieste te sa I te confesezi lui Dumnezeu (Luca 18:9 14). Toti gresim, dar daca vom capata obisnuinta de a ne revizui macar saptamanal sau chiar zilnic viata noastra, vom privi cu sinceritate in inima noastra si la faptele noastre si ne vom recunoaste greselile in fata lui Dumnezeu, aceasta va deveni o practica esentiala pentru dobindirea starii de umilinta.
2. Recunoaste ti greselile fata de ceilalti oameni (Iacov 3:2, 5:16). Umilinta in fata lui Dumnezeu nu este deplina daca nu exista umilinta si in fata semenilor tai. Un adevarat test al umilintei noastre este acela de a putea impartasi slabiciunile noastre acelora in care avem incredere.
3. Accepta raul cu rabdare (1Petru 3:8-17). Cind ceva ni se pare nedrept, reactionam imediat si vrem sa corectam. Atit timp cit vom raspunde cu rabdare acuzatiilor si actiunilor nedrepte ale altora aceasta va fi o dovada a puterii caracterului nostru, a credintei in Dumnezeu si este totodata o oportunitate de a ne proba umilinta.
4. Supune te activ unei autoritati, buna sau rea (1Petru 2:18). Cultura noastra nu pune valoare pe supunere, ba mai mult promoveaza individualismul. Cum te supui tu in mod activ acelora pe care Dumnezeu i a plasat ca autoritati in viata ta? Facind aceasta este o metoda foarte buna pentru a obtine umilinta.
5. Primeste observatiile si reactiile de la ceilalti ca pe o gratie (Proverbe 10:17, 12:1, Ecl 7 :5). Cauta simburele de adevar in tot ceea ce oamenii iti ofera sau iti spun, chiar daca aceasta vine dintr o sursa aparent indoielnica. Intotdeauna mediteaza si intreaba te: „Doamne, ce vrei sa mi arati prin aceasta?”
6. Accepta un loc mai prejos decit altul (Proverbe 25:6,7 ; Luca 14 :7-11). Daca iti dai seama ca vrei sa stai in capul mesei, dorind ca altii sa-ti recunoasca meritele sau daca te simti ofensat daca altii sunt onorati sau alesi, atunci e clar ca mandria este prezenta. Propune-ti sa-i ajuti pe altii sa fie recunoscuti inaintea ta. Acepta si cauta locul cel mai de jos: este locul umilintei.
7. Propune-ti sa te insotesti cu fiinte cu un statut inferior tie (Luca 7:36-39). Iisus a fost luat in deradere de catre farisei pentu ca se insotea cu oameni saraci sau cu persoane cu o stare inferioara. Cultura noastra este foarte atenta la statut si oamenii in mod natural urmaresc sa se asocieze cu persoane sus puse. Rezista tentatiei de a fi partinitor cu cei care au un statut superior sau sunt bogati.
8. Alege sa-i slujesti pe ceilalti (Galateni 5 :13, 2Corinteni 4:5, Matei 23:11). Cind ii slujim pe ceilalti noi il slujim de fapt pe Dumnezeu pentru ca El sa-si implineasca scopurile in viata acestora. Cand procedam astfel se reduce focalizarea asupra propriei fiinte si construim Imparatia lui Dumnezeu in locul imparatiei noastre. Cand servindu-i pe altii nu ne costa nimic ar trebui totusi sa ne intrebam daca este vorba de o slujire adevarata.
9. Iarta repede (Matei 18:21 35). Iertarea este unul din cele mai mari acte de umilinta pe care noi il putem face. A ierta inseamna sa ne dam seama de raul care ne a fost facut si in acelasi timp sa renuntam la dreptul nostru de a primi despagubire pentru aceasta. Iertarea este negarea egoului. Iertarea inseamna sa nu insistam pentru dreptatea noastra.
10. Sa ne cultivam o atitudine plina de multumire (1 Tesaloniceni 5:18). Cu cat ne vom dezvolta o atitudine mai plina de multumire fata de ceea ce El ne ofera, cu atit vom avea o imagine mai reala asupra noastra. O inima plina de multumire este o inima umila.
11. Propune-ti sa vorbesti numai de bine despre ceilalti (Iacov 4 :11-12, Efeseni 4:31 32). Spunand lucruri negative despre ceilalti ii plasam pe acestia undeva jos, iar pe noi mai presus. Vorbind de bine pe altii ii inaltam pe acestia in locul nostru. Totusi, sa ne asiguram ca nu avem cumva intentia doar sa flatam sau sa lingusim.
12. Trateaza mandria ca o conditie care intotdeauna necesita sa duci o cruce (Luca 9:23). Este natura noastra umana sa fim mandri, dar este natura lui Dumnezeu cea care aduce umilinta. Acceptind o viata in care sa murim zilnic pentru noi insine si sa traim prin El este fundatia adevaratei umilinte.

Psalms 25:9 El face pe cei smeriti sa umble in tot ce este drept. El invata pe cei smeriti calea Sa.
Psalms 138:6 Domnul este inaltat: totus vede pe cei smeriti, si cunoaste de departe pe cei ingamfati.
Proverbs 3:34 Cand are a face cu cei batjocoritori, Isi bate joc de ei, dar celor smeriti le da har.
#323220 (raspuns la: #323107) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un loc de sacrificiu( partea a doua) - de Areal la: 23/01/2009 13:29:01
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
" Credinta pe care o avem cand ne rugam Lui este ca, cerem ceva dupa voia Lui ne asculta" 1 Ioan 5:14 NIV



Unde esti Doamne? De ce esti asa de rece si tacut??? Doamne de ce arunci asupra mea povara si nu ai grija de mine, ca un Tata iubitor?? M-ai parasit? Unde sunt pacea si linistea pe care mi le-ai promis???
Linistea a fost raspunsul pe acre l-am primit. Simteam ca Dumnezeu rade de mine... slabita ca o papusa de carpa, m-am trantit din nou pe canapea...si am inceput sa ma gandesc la copilaria mea nefericita, la tatal meu rece si autoritar, la mama mea, care era o fire slaba...desi mersesem toata viata la biserica, Dumnezeu parea inabordabil...il consideram un politist din Ceruri gata sa pedepseasca, dar care nu era afectuos si iubitor...semana mult cu tatal meu.
Tatii...de cate ori ma gandeam la tati, imi aminteam aniversarea mea de la 13 ani. Eram fericita ca deveneam in sfarsit, adolescenta...multi dintre prietenii mei, venisera la petrecere, dar aceasta zi fericita s-a transformat, intr-una plina de oroare...tatal meu, a venit beat crita, impleticindu-se...
- Esti proasta si urata, mi-a spus tata, stand printre prietenii mei...nimeni, nu te va putea iubi vreodata...
In consecinta, am devenit, o fiinta singuratica si retrasa simtind ca nu-mi gasesc nicaieri locul.
Revenindu-mi, m-am gandit...dar totul s-a schimbat, cand Te-am descoperit pe Tine Doamne... Tu m-ai acceptat asa cum sunt, cu toate defectele mele. M-am simtit ca acasa, cand Te-am gasit pe Tine....si Tu ma vei trada???
Revenindu-mi din vis, m-am dus in bucatarie si am inceput sa spal vasele.....cufundata in gandurile mele, mi-am amintit de perioada cand s-a imbolnavit Kim...la inceput nu mi-a fost teama, ma gandeam eu in timp ce-i vorbeam lui Dumnezeu... Stiam ca esti capabil sa o vindeci...Tu poti face orice...dar fiica mea e bolnava...nimic nu-i mai simplu...nu-i asa???
Am luat o cratita de pe aragaz si am inceput sa o frec cu putere. Bine Doamne....atunci care-i solutia??? Eu, cred in Tine...toti s-au rugat pentru noi, Am citit Cuvantul Tau, ne-am indeplinit promisiunile, si am asteptat sa ne ajuti. Ce doresti??? De ce nu-mi vindeci copila?
Dar...nu am primit nici un raspuns.
Dupa ce am spalat vasele, mi-am uscat mainile....descurajata, m-am intors in sufragerie...daca Dumnezeul meu tacut, ma parasise, incotro ma puteam indrepta?
Privirea mea s-a oprit asupra Bibliei de pe masuta...un verset din Geneza, 22 imi venise in minte, coplesindu-ma....am deschis-o repede sa vad daca mi-l aminteam corect...suna asa..." Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac, du-te in tara Moria, si adu-l ardere de tot, pe un munte pe care ti-l voi spune"...
Atunci, am stiut ca Dumnezeu voia sa o sacrific pe Kim...mintea mea era limpede si mi-am dat seama ca imi iubisem fiica mai presus de Dumnezeu...ii cerusem Domnului sa imi implineasca voia...voia mea...nu a Lui...un rob se infuriase pe Dumnezeul sau, fara sa-i cada la picioare, niciodata nu m-am gandit ca El, ar putea sa mi-o ceara pe Kimmie...sper sa nu-mi ceri asa ceva Iisuse!!! Nu viata copilei mele! Cat de usor ti-ar fi sa o vindeci, doar printr-o atingere...Doamne Dumnezeule!...in inima mea franta am construit un altar. Pe el am asezat-o pe singura mea fiica...Doamne ma las in voia Ta, daca vrei sa imi iei copilul, ia-mi-l...nu ma mai pot impotrivi...iarta-ma Doamne pentru lipsa mea de supunere...nu inteleg, de ce mi-o ceri pe fiica mea, dar te iubesc si cred in Tine...ajuta-ma!!!
Abia atunci, m-a invaluit o pace profunda, lupta se sfarsise. Castigasem...am renuntat la toata furia mea la temerile care ma doborasera, in decursul acestor luni....Toata viata ma voi supune Lui...
Duap sase saptamani, eu si Kim, ne-am dus din nou la consultatie....Kim nu se mai simtise rau. Statea in bratele mele, radiind de sanatate.
- N-am vazut asa ceva in viata mea, spuse doctorul Rubinstein, privindu-ma mirat...numarul limfocitelor e normal....e imposibil! nu-si putea reveni asa repede....
Dar se intamplase...si in adancul sufletului meu, stiam de ce...precum lui Isaac ii fusese inapoiat fiul, tot asa si fiica mea, imi fusese inapoiata mie...Dumnezeu era marele medic, si Tata in care credeam....poate ca era vremea sa-mi vindec si sufletul...cand ajung acasa....o sa-l sun pe tata...
#396322 (raspuns la: #396321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum am devenit eu donator…(cap 3) - de cosmacpan la: 09/06/2010 17:10:46
(la: Povestea anodină şi exasperant de plată a sticlopenului Pricodel)


Heiiiiiiii, ţunai…lelelele, lelelele…numai că mie nu-mi ardea de giucat mai ales că ma ardea la lingurică de la trăscăul descântat la vreme de seară pe când se scurgeau lăcrămile de pe ţevuşca căzănelului de ţuică…(da ştiu m-am lăsat la vatră cu o cacofonie dar nu am avut cum să o delimitez din calea nestăvilitelor vorbe) ba totuşi cred că puteam să mă scap de ruşine cu picurătorul de la căzănerlul de ţuică…da, şi cum steteam eu şi număram lăcrămile ce se adunau buluc la uşa picurătoriului numa ce mă trezesc dus cătră locul de întâlnire cu Pricodel numai că de data asta nu văzui decât o mare forfotitoare de sticlopei sau penei…mă rog…era pluralul de sticlopen iar eu mă răzuiam la soarele lor vişcolent prins în zale de-alabastru ca un giuvaier măiastru…Şi dacă ar fi fost numai atât hai, mai era cum mai era da îi simţeam atinşi de filoxeră cum Doamne iartă-mă s-o numi musca beţivă la ei şi era o hărmălaie bună de pus pauză muzicală la Radetzky March atât de tare se auzea liniştea (că la ei aşa am aflat şi io e pă invers)…şi care mai decare îmi găsise câte o moarte mai mult sau mai puţin violentă pentru că aflaseră ei că eu trădasem (despre trădare şi trădători o să vă povestesc haltădată) şi numai ce văz că se apropie de mine cu o iatagană d-aia luminoasă ca-n Skylander şi unde nu începe a-mi furnica toate cele la trecerea ei…că pielea se făcea ca aia de găină, firele de păr de pe chept se strângeau şi mai că voiau să intre-n piele de spaimă, muşchiuleţul tremura şi se fezanda pă dedesupturi şi câte şi mai câte…că toate cele se răzvrăteau în mine…
Şi după ce m-o jughinit aşa ca la un sfert de oră de mai-mai să-mi iasă sufletul stressat de atâta hărţuire (cum le spune la cele mai noi metode de supliciu nu mai ţin mintos) ridică mâinile (parcă vă spusei povestea cu mâinile şi picioarele sticlopenelor) cu tot magistrala albastră şi cu o voce tunătoaere: Sticlopeni şi Sticlopene dacă-l vom jertfi Marelui Penetu vom avea o mie de rotaţii bonus la ceasul cu cuc ce ne ţine lumea vie…dar dacă îi vom da drumul în lume iar o să ne aducă şi mai multă bucurie pentru că va deveni donatorul nostru universal valabil şi oficial…
Şi din vuietul mulţimii, ce mai scan-disk ce mai zarvă, că vedeam cum ca defragul toată marea prosternează…
- juri să devii donatorul nostru universal valabil şi oficial?
- Bine, bine, dar ce trebuie să donez? Organe? Cunoaştere? Conturi babane de la Mătuşi hapsâne?
- Asta nu e treaba ta. Juri au ba?
- Aş da zile de la mineeeeeeeee, numai ca să fie bineeeeeeeeeeeeeee…da io ce donez?
- Sânje mă…să ne facem şi noi Marea Roşie că noi nu avem d-asta…
- Numai atât?
- Pentru început…
- Păi io donez de când mă ştiu…
- Ce donezi mă neruşinatule, că s-o umplut lumea de cei care seamănă fir leit şi poleit cu tine
- Nuuuuu, d-aia încă nu donez…
- Ba o să donezi…da încă nu-i timpul…toate la tâmpii lor…Te giurui_
- Mă jur
…am mai apucat să susur şi m-am dat cu capul de bordură, că cazanelul de ţuică bolborosea în spatele casei acolo unde aleea se termină într-o minunată bordură de ciment gri cu opalescenţe pline de stridenţe şi nu ca în faţa căşii unde aleea se pierde în iarba deasă şi lenevoasă…
ma refeream la Luneta, situl - de Daniel Racovitan la: 22/08/2003 10:15:12
(la: Decoleaza!)
ma refeream la Luneta, situl :)

e in faza de decolare si ia din ce in ce mai multa altitudine, hehe :)
#38 (raspuns la: #37) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...