comentarii

lupul de Mihail Ceobotaru


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
lupul... - de JCC la: 22/10/2003 09:17:56
(la: "Ca vacarul pe sat")
lupul a mancat vacarul si pe urma a plecat... unde oare ?
sa se bata cu un urs..
#1873 (raspuns la: #1423) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mihail Samuila - eroul inhumat ieri - de Ingrid la: 17/11/2003 06:36:37
(la: Afganistan)
La scurt timp de la moartea lui Fogorasi a decedat si al doilea militar roman: sergentul-major Mihail Samuila. El a fost ranit mortal in timpul aceleiasi misiuni din Afganistan in care a cazut si cel mai bun prieten al sau, Iosif-Silviu Fogorasi. Mihail a fost transportat de urgenta la un spital din apropiere, in Bagram, unde i s-au acordat ingrijirile necesare, insa nu a supravietuit.

http://www.gardianul.ro/articol.php?a=eveniment2003111705.xml
Lupii tineri - de Daniel Racovitan la: 03/12/2003 04:54:40
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ne poti da cateva exemple de "lupi tineri" care promit?
Lupii tineri - de Dinu Lazar la: 03/12/2003 10:50:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce pot spune sigur este ca lupii tineri exista. Din pacate nu pot da nume, dar este normal sa existe citeva generatii care sa faca imagini remarcabile sau macar interesante.
O vizionare a siturilor de fotografie din Ro ne arata ca exista lucrari extrem de interesante si traiectorii artistice neasteptate. Poate un critic de arta sau cineva cu mari cunostinte plastice si fotografice sa stabileasca niste elemente muzeografice, curente, apartenentze, interferentze...
Pe de alta parte, fotografia este un magnet urias si foarte multi vin si putini ramin.
Acum exact 10 ani o firma care importa aparate Canon a facut niste demonstatii si workshop-uri in Bucuresti si a chemat fotografii mai rasariti din Bucuresti sau potentialii cumparatori; recunosc cu smerenie ca dintr-o sala de 100 de fotografi daca cunosteam 5-6. Ma uit la fotografiile realizate atunci si ma gindesc ca vreo 15 poate au ramas in bransha...
La fel acum, la o lansare Olympus; nu cunosteam nici trei sferturi din cei prezenti acolo. Deci multi se ocupa o vreme de fotografie si cind vremea trece, gata... ori rezultatele se vad de abia dupa 10, 20 de ani de meserie...
Fotografii romani - cu exceptia celor de presa, care se mai intilnesc citiva la o berica in fiecare saptamina - nu au un club unde sa vina sa isi arate pozele, sau nu simt nevoia de comunicare, nu imi dau seama...prezenta lor pe liste de discutii sau forumuri e ca si nula.
Nu se cunosc unii cu altii decit ca eventual concurenti la vreun bugetzel si atit.
Cred ca unii din cei care expun azi ca anonimi pe siturile gen www.badorgood.com - dar mai sunt citeva - pot sa poarte cu brio titulatura de lupi tineri si sigur ca in viitor vor fi buni si mari fotografi, daca vor rezista, daca vor munci, daca vor invatza limbaj plastic, daca vor avea energie, daca vor avea noroc si daca si daca...
Pe de alta parte, la capitolul portofolii de imagine pe Internet, lupii tineri, ca si cei mai batrini, in ansamblu, inca mai lucreaza... poate vom vedea si asa ceva cit mai curind... fata de macar tarile din jur , comparind numarul de fotografi de acolo si numarul de fotografi romani prezenti pe web, deci numai numarul, singurul lucru care imi poate trece prin minte este: jale mare. Pai Ungaria are de trei ori mai putina populatie si de zeci de ori mai multi fotografi pe web...
Dar sunt sperante mari si, cine stie... oricum la www.efoto.ro, la www.fotomagazin.ro, la www.focus94.ro, se pot vedea multe imagini si se pot gasi linkuri interesante despre fotografia romaneasca.
#5925 (raspuns la: #5893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
lupul si lupoaica - de AlexM la: 16/08/2004 23:45:18
(la: Afla despre Trecut!!!)
RSI se intreba daca lupu nu era lupoaica si care ar fi legatura cu lupul/sarpe dacic.

Nu e nici una directa. Intradevar, in trupele romanii se putea gasi dupa razboiale Dacice si dragonul dacic ca semn al cohortelor care erau formate din daci. De fapt dupa reforma armatei a lui Hadrian, s-a stabilit ca fiecare detashament de "straini" sa aibe dreptul sa-si foloseasca armele de acasa, stindardele de acasa precum li s-a ingaduit sa-si foloseasca fiecare strigatele de lupta in limba lor materna.

AlexM
#19886 (raspuns la: #16818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

"lupul schimba parul...dar naravul ba!"dinisor, - de Denysa la: 03/10/2004 20:03:15
(la: prenumele si influentza lui)
"lupul schimba parul...dar naravul ba!"

Nu am incercat a te schimba...!!!

Ramai cu "naravul" tau...

#24095 (raspuns la: #24083) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mihail Sturdza_Romania si sfirsitul Europei - de SB_one la: 03/10/2004 20:58:24
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
1943,
Noi, 28- Dec, 1

Conferinta de la Teheran.
Presedintele Roosewelt nu este gazduit la Ambasada USA( cum ar fi normal) ci la Ambasada Uniunii Sovietice. De acord cu asasinii ofiterilor polonezi de la Katyn, Presedintele american cere, pe deasupra, asasinarea a inca 40.000 de ofiteri germani dupa victorie. Admite toate pretentiile teritoriale ale Uniunii Sovietice. Cere insa ca aceste concesiuni sa ramina secrete pina dupa alegerile prezidentiale din USA, ptr. a nu pierde voturile milioanelor de de cetateni originari din tarile vecine cu uniunea Sovietica.
La Ankara, Eden(ministrul englez de afaceri externe)
informeaza pe omologul sau turc cu privire la mana libera care se va da Turciei in Balcani-

Dec. 24
Incep negocierile secrete intre trimisii Maresalului Antonescu si Ambasada Sovietica la Stockholm.(nici macar Antonescu nu pricepuse imposibilitatea unei intelegeri intre rusia Sovietica si vecinii ei fara de o incorporare a acestor tari intr'un teritoriu dominat de comunisti)

1944
Martie 17

iuliu Maniu si Dinu Bratianuil trimit la Cairo pe Barbu Stirbei, cu aprobarea regelui Mihai, ca sa discute in mod secret conditziile unei paci separate sau a unui armistitiu cu puterile Occidentale. eroarea Regelui si a politicienilor era aceeasi ca a Maresalului Antonescu: in politica si in intentiile sefilor occidentali nu exesta nici urma de solidarit1943,

Noi, 28- Dec, 1
Conferinta de la Teheran.
Presedintele Roosewelt nu este gazduit la Ambasada USA( cum ar fi normal) ci la Ambasada Uniunii Sovietice. De acord cu asasinii ofiterilor polonezi de la Katyn, Presedintele american cere, pe deasupra, asasinarea a inca 40.000 de ofiteri germani dupa victorie. Admite toate pretentiile teritoriale ale Uniunii Sovietice. Cere insa ca aceste concesiuni sa ramina secrete pina dupa alegerile prezidentiale din USA, ptr. a nu pierde voturile milioanelor de de cetateni originari din tarile vecine cu uniunea Sovietica.
La Ankara, Eden(ministrul englez de afaceri externe)
informeaza pe omologul sau turc cu privire la mana libera care se va da Turciei in Balcani-

Dec. 24
Incep negocierile secrete intre trimisii Maresalului Antonescu si Ambasada Sovietica la Stockholm.(nici macar Antonescu nu pricepuse imposibilitatea unei intelegeri intre rusia Sovietica si vecinii ei fara de o incorporare a acestor tari intr'un teritoriu dominat de comunisti)

1944

Martie, 17
iuliu Maniu si Dinu Bratianuil trimit la Cairo pe Barbu Stirbei, cu aprobarea regelui Mihai, ca sa discute in mod secret conditziile unei paci separate sau a unui armistitiu cu puterile Occidentale. eroarea Regelui si a politicienilor era aceeasi ca a Maresalului Antonescu: in politica si in intentiile sefilor occidentali nu exesta nici urma de solidariate anticomunista.
Martie, 18
Stirbei este informat de catre reprezentantii Occidentului ca:” Se pot trata numai detalii operationale referitoare la rasturnarea regimului Antonescu si uinlocuirea lui cu un govern pregatit sa accepte fara discutii conditiile impuse de invingatori.

Aprilie, 18
Telegrama lui Hrriman, ambasadorul SUA la Moscova, catre secretarul de Stat American: “ In conversatia mea de ieri seara cu Molotov, acesta mi-a spus ca trupele romane inca se bat impotriva armatei Rosii si ca nu se predau decit dupa batalie. In Crimeea, rezistenta a fost deosebit de puternica din cauza ca trupele romane e acolo sint alcatuite din elemente extreme de bine antrenate”. Intre timp, iuliu Maniu, Dinu Bratianu si Regele Mihai cereau sa se efectueze o rapida ofensiva sovietica cu o debarcare in Dobrogea, precum si bombardarea citorva orase din Romania!

Mai, 12
Presedintele Roosewelt trimite o scrisoare tinarului rege al Iugoslaviei, care incepe cu “Draga Petrica”, ii porunceste in termini foarte amabili sa-l destituie pe Generalul Draga Mihailovici( eroul rezoistentei iugoslave contra nemtilor) sis a-l inlocuiasca cu comunistul Broz-Tito la Ministerul de razboi.

Iunie, 1
Emisarii romani la Cairo sint informati ca, “a continua discutiile nu are nici un rost si ca Dl Maniu ar trebui sa urmeze sfatul ce I s-a dat , de a trimite un ofiter ptr. A lua contact direct cu Armata Rosie direct pe front”.

Iunie, 6
Debarcarea anglo-americana in Normandia

Iunie, 29
Sosit la Cairo la 25 Mai, C-tin Visoianu, noul emisar al lui Maniu, este investit cu puteri superioare celor ale lui Stirbei. Spre deosebire de cum se negociase pina atunci la Stockholm si chiar la Cairo, Visoianu paraseste orice effort de a obtine garantii ptr. Romania. Accepta in numele lui Iuliu Maniu o capitulare fara conditii, “sperind” numai ca aliatii nu vor impune masuri prea severe. Transmite aliatilor planurile si propunerile lui Maniu:” schimbarea de govern va avea loc simultan cu o afensiva sovietica masiva”. Maniu cere pe deasupra o debarcare sovietica in Dobrogea, bombardamente aliate asupra oraselor romanesti precum si parasutarea a 2000 de soldati aliati; “daca acestoi soldati vor fi Anglo-Americani sau Rusi. Sa decida Inaltul Comandament Aliat”!!! Frontul Democrat Patriotic este pe deplin de accord cu aceste propuneri. In acest “Front democratic si Patriotic” intrasera , bineinteles,pe linga partidele politice traditionale, si membrii Partidului Comunist.

Iulie, 2
Consilierul politic American Robert Murphy comunica la Washington: “Aliatzii sunt informati ca nici o intelegere nu este posibila cu Antonescu”. Maresalul negocia cinstit, sustinut de armata, iar politicienii preparau dezarmarea armatei, sechestrarea Comandantului ei Suprem si predarea lui si a Romaniei Rusilor.

Iulie, 9 August, 7
Maniu repeat de patru ori propunerile lui catre Aliati.


August, 20
Conform propunerilor lui Maniu si a celorlalti politicieni, incepe Marea Ofensiva Ruseasca in Nordul Moldovei.

August, 21
Maresalul Antonescu, informat de esecurile tratativelor de la Stokholm, propune organizarea unei puternice linii de rezistentape directia Focsani-Namoloasa-Galati. Este tradat in intentiile lui de generalii Aldea, Racovita, sanatescu si Steflea.

August, 23
Maresalul Antonescu si Ministrul Afacerilor Externe sint chemati la Palat de catre Regele Mihai. Sint sechestrati si livrati spionului communist Bodnaras.

August, 23, orele 22
Proclamatia Regelui Mihai catre Poporul Roman. Regele declara ca un Armistitiu a fost semnat cu comandamentul Rusesc. In consecinta ordona Armatei sa inceteze orice rezistenta.
In realitate nu se semnase nici-un Armistitiu. Rezultatul acestei minciuni catre Poporul Roman si Armata Romana a fost capturarea si trimiterea in Rusia si Siberia a saisprezece Divizii Romane, fara sa mai socotim multimea nesfirsita a abuzurilor, violurilor si tilhariilor la drumul mare la care s-au dedat soldatii rusi pe pamintul romanesc.

August, 24
Considerind ca Guvernul de la Bucuresti a comis un act de tradare fata de poporul Roman prin arestarea Maresalului Antonescu si predarea lui unor agenti sovietici, Horia Sima si legionarii care se aflau atunci in Germania au decis sa continuie lupta contra celui mai mare dusman al Tarii noastre, cu toate mijloacele ce le aveau la dispozitie. Incepe imediat organizarea unei Armate Nationale Romane formata din voluntari, legionari sau nelegionari carora li se vor alatura multi soldati si ofiteri romani care luptasera impotriva Uniunii Sovietice.

August, 30
Noul Guvern de la Bucuresti, in care intrasera si comunisti. Urmind exemplul putin glorios al Italiei, declara razboi fostului aliat, Germania.

August, 31
Jefuind, distrugind, omorind si violind, Armata Rosie ocupa Romania intreaga si intra in Bucuresti. Deoarece nu se semnase nici-o conventie de armistitiu, soldatii sovietici se considera in teritoriu inamic ocupat.

Septembrie, 13
“Conventia de Armistitiu”, mincinos anuntata cu 21 de zile inainte, este semnata la Moscova de catre delegatii romani, fara ca acestia sa poata negicia sau discuta macar conditiile ei. Este vorba de o capitulare fara conditii care puneintreaga Romanie si intreg Neam Romanesc la discretia Rusiei lui Stalin.

Decembrie, 10
Constituirea la Viena, a Guvernului National Roman, format din 5 legionari si 3 ne-legionari.

1945
Feb.,7-11
Stalin, Roosewelt si Churchil se intilnesc la Yalta. Puterile Occidentale sint controlate de Harry Hopkins si Alger Hiss,, condamnati mai tirziu in USA ca fiind spioni sovietici.
Polonia este sacrificata. Europa impartita. Opt tari europene sint predate Sovietelor, impreuna cu o treime din Germania. Milioane de oameni din Tarile Baltice, Polonia, Germania Rasariteana, Romania sint trrimisi in Siberia, in lagare de exterminare. Cind Maniu si Bratianu protesteaza pe linga Roosewelt si Churchil impotriva salbaticiilor sibarbarismelor nemaiauzite comise de ocupantzii rusi pe teritoriul romanesc, li se raspunde ca :”rusia Sovietica a fost autorizata sa utilizeze puterea de munca umana, ca plata partiala pentru pierderile suferite in razboi”. Reamintim ca Domnii Churchil si Roosevelt proclamasera cele “Trei libertati” si semnasera “Charta Atlanticului”. Istoria ii va judeca ptr. Infamiile lor.

Martie, 8
Visinsky il oblige pe Regele Mihai sa desemneze pe comunistul Petre Groza ca Prim-Ministru al unui Guvern complet communist.

Mai, 7
Sfirsitul activitatii Guvernului National Roman de la Viena.

Iunie, 26
Conferinta Natiunilor Unite se termina la San Francisco. Ea a fost prezidata de spionul communist Alger Hiss, care a fost ales primul Secretar General. Rusia Sovietica este admisa ca membru cu trei locuri , in loc de unul singur, ca toti ceilalti. In teorie aceasta organizatie era destinata sa apere drepturile omului si independenta natiunilor.

Iulie, 17-August, 2
Conferinta de la Potsdam. Rusia Sovietica e invitata sa participle la razboiul contra Japoniei. Invitatzie absurda, deoarece japonica oferise, cu doua luni inainte, sa negocieze pacea tocmai prin Moscova. Este inceputul politicii americane care va livra pina la urma toata China comunismului.

August, 6
Aviatia Americana bombardeaza Nagasaki si Hiroshima.

Dec., 21
Generalul American George Patton- care cerea Aliatilor sa se opuna inaintarii sovietice in Europa- moare intr-un accident de automobile despre care s-a banuit ca a fost provocat. De remarcat ca alt American, adversar inversunat al abandonarii Europei in fata Sovietelor, secretarul la Apararea Nationala a USA, James Forrestal. Se”sinucide” in ’49 prin aruncare de la etajul 16 al SpitaluiluiNaval Bethesda.

Martie. 13-Iulie,17
Comunistul Josif Broz(Tito) sechestreaza si asasineaza pe generalul sirb Draga Mihailovici. Tito, care ordonase moartea a mii de soldati ai lui Mihailovici, fusese impus ca Sef in jugoslavia de catre Englezi si americani. Ascultatori la ordinele”Puterilor Anonime” care hotarisera ca secerea si coicanul sa inlocuiasca crucea, in tari crestine de aproape 2000 de ani. Se repeat cazul lui Kholtchak, dar de data sta cu >Churchil de partea asasinilor.

Martie, 17
Maresalul Ion Antonescu este condamnat la moarte de catre unul din acele tribunale, unelte in mainile partidelor comuniste, care vor caracteriza Victoria Puterilor Aliate.
Regele Mihai ar fi putut sa exercite dreptul lui gratiere.
1947,Dec.,30
Abdicarea regelui Mihai sub presiunea Armatelor de Ocupatie Sovietice, la sosirea carora in Tara el insusi, ca si politicienii din anturajul sau, avusesera o mare contributie.
Incepe perioada celor mai mari suferinte pe care Poporul Roman le-a cunoscut vreo-data in istorie

Mihail Sturdza
(fost Ministru al Afacerilor Straine)
Romania si sfirsitul Europei
-amintiri din tara pierduta-



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#24098 (raspuns la: #22599) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in padure lupul o vede pe Scu - de jazz la: 13/11/2004 17:23:59
(la: Femeia)
in padure lupul o vede pe Scufita Rosie si, incercand sa o violeze, o fugareste. Scufita reuseste sa scape.
concluzia: cele mai bune prietene ale unei femei sunt picioarele.
a doua zi lupul reuseste sa o prinda si o violeaza
concluzia: si cele mai bune prietene se pot desparti...
mihail sebastian - de yana la: 19/02/2005 15:12:40
(la: MIHAIL SEBASTIAN)
YANA Mihail Sebastian e unul din scriitorii si dramaturgii care mi-au bucurat cel mai mult copilaria.Pana azi mi-amintesc cu emotie de piese ca Steaua fara nume,Jocul de-a vacanta si altele.Spre regretul meu,in urma cu cateva zile am vazut un spectacol pentru televiziune,care m-a deceptionat profund,am cautat sa regasesc farmecul teatrului romanesc,atmosfera ''jocului de-a vacanta'',din pacate,nimic nu seamana cu ce am avut privilegiul sa cunosc cu multi ani in urma.
Nu-mi explic motivul.Pacat
Mihail Drumes - de (anonim) la: 27/02/2005 23:06:24
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Salut!
Eu sunt Ioana si intr-adevar, sunt de acord ca romanul "Scrisoare de Dragoste" este impresionant. Daca ti-a placut, citeste si "Invitatie la Vals" tot de Mihail Drumes. Are acelasi stil.
Mie imi place mult Drumes - daca vrea cineva sa discutam despre romanele lui, imi poate scrie la anda2kiss@yahoo.com
#37546 (raspuns la: #34594) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mihail Drumes - de 2_cute la: 27/02/2005 23:19:56
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Salut!
Eu sunt Ioana si intr-adevar, romanul "Scrisoare de Dragoste" mi se pare impresionant. Poti sa citesti si "Invitatie la vals" tot de Mihail Drumes. Ambele sunt scrise in acelasi stil.
Mie imi place mult Drumes - daca vrea cineva sa discutam despre romanele lui, imi poate scrie la anda2kiss@yahoo.com
#37547 (raspuns la: #34594) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Merită să lupţi - de Anca Tudor la: 07/03/2005 16:45:00
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
Merită să lupţi pentru iubire. Întotdeauna. Chiar dacă, la urmă, nu câştigi, ci pierzi afecţiunea celuilalt. Merită să mergi pe drumul acesta până la capăt, pentru a şti, în caz de eşec, că măcar ai făcut tot ce puteai. Nu merită să te umileşti dincolo de limite, să te înjoseşti, să te calci în picioare. Nimeni nu merită să-ţi uiţi demnitatea umană, să te negi ca individualitate pentru a-l mulţumi pe celălalt, chiar dacă îl iubeşti.
Cine spune că, dacă dragostea e adevărată, nu necesită luptă, nu a cunoscut poate momente dificile în iubire. Din fericire pentru el. Eu însă cred că uneori e nevoie să lupţi ca un tigru pentru a proteja cuplul din care faci parte. Că trebuie efort pentru a întreţine o relaţie de dragoste aşa cum orice lucru pe care îl facem necesită stăruinţă. Că nu e suficient să iubeşti şi să fii iubit, e nevoie de mici renunţări la orgoliu, de lupta cu propria mândrie, cu mândria lui sau a ei, cu supărările, cu nervii întinşi pe care îi aducem acasă de la serviciu, cu acele momente în care suntem, fiecare, dificili, încăpăţânaţi etc.
dacă însă o parte a încetat să iubească, iar acest lucru este evident, desprinderea e singura soluţie viabilă. să te agăţi de o dragoste care nu mai e reciprocă e nu numai dureros, dar reprezintă o negare a realităţii, o recluziune în sentimentul care a fost, o imposibilitate de a trăi dragostea la timpul prezent. Iar asta nu ne este permis.
Mihail Drumes - de chiti la: 30/03/2005 15:38:21
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Salut!
Ma numesc Cristina.De curand am avut si eu placerea sa citesc cele doua mentionate de tine!Primul a fost "Invitatie la Vals" ,carte pe care am citit-o cu sufletul la gura.Sfarsitul a fost unul neasteptat si m-a facut sa vreau sa mai citesc astfel de carti.Asa se face ca am ajuns sa citesc si "Scrisoare de Dragoste" tot de Mihail Drumes.Si aici am observat ca actiunea se desfasoara intr-un mod destul de apropiat.Am mai auzit de alta carte,"Elevul Dima dintr-a saptea",scrisa tot de Mihail Drumes.
De asemenea si eu recomand cele doua carti.
#41234 (raspuns la: #37546) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ursul, lupul si măgarul - de stancosty1 la: 07/06/2005 11:39:51
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Ursul, lupul si măgarul la cârcima din pădure:
- O sticlă de votca! ceru ursul.
- O sticlă?! se mirară ceilalti doi.
-Da, măi băieti! Am o treabă cu o ursoaică si vreau să fiu tare!
- O sticlă de votcă! ceru si lupul.
- O sticlă?! se mirară ceilalti doi.
- Da, măi băieti! Am o treabă cu o lupoaică si vreau si eu să fiu tare!
- O cinzeacă de votcă! ceru si măgarul.
- Numai o cincizeacă?! se mirară ceilalti doi.
- Măi baieti, eu sculă am, beau doar ca să-mi sclipeasca ochii...
lupe... vezi ca inca mi-aduc - de Horia D la: 29/07/2005 22:06:01
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
lupe... vezi ca inca mi-aduc aminte:))
#62338 (raspuns la: #62336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o lupa, (optic) plural : lupe - de Jimmy_Cecilia la: 29/07/2005 22:15:21
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
si iar te uiti cu lupa la mine, horica?
ce-ai tu cu funduletzul meu???

zâi...ca sunt ashezata pe scaun...
#62348 (raspuns la: #62342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia daca vine lupul, ma as - de Intruder la: 27/08/2005 23:54:15
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
anisia daca vine lupul, ma ascund in dulap si astept tramvaiul...:)
(vezi #68394)
#68403 (raspuns la: #68402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
să lupţi... - de Lady Allia la: 10/11/2005 20:52:18
(la: Iubire interzisa?)
Mă bucur că am reuşit să aduc un picuţ de lumină în sufletul tău draga mea. Să ştii că cel mai frumos în viaţă este să lupţi pentru ceea ce iubeşti şi pentru ceea ce îţi doreşti. Iubirea însă, prin definiţia ei este ceva sublim, frumos, deosebit şi, din păcate din ce în ce mai rară. Oamenii sunt prea ocupaţi de restul lucrurilor şi au uitat să iubească...trec nepăsători pe lângă alţi oameni uitând să le zâmbească. De câte ori... nu mi-am dorit ca măcar o dată să mă ciocnesc de zâmbetul cuiva, să mă agăţ de el în tristeţea mea, dar, aşa cum am spus...oamenii sunt prea grăbiţi.
Sunt grăbiţi să zâmbească, sunt grăbiţi să dăruiască, sunt grăbiţi să aştepte, sunt grăbiţi să rămână,...,sunt grăbiţi să mai simtă!
Mă bucur că tu nu eşti un simplu trecător prin viaţă, dar mă întristează situaţia în care te afli şi .. nu pot decât să îţi spun...primeşte zâmbetul meu si mâna mea întinsă, iar când vei simţi că ţi-e prea greu...stânge-o cu putere...voi ştii să îţi răspund.
Despre faptul că încă ţi-e teamă de părerea celor din jur...este normală această teamă...toţi o avem, iar asta pentru că suntem fiinţe sociabile şi avem mereu nevoie să fim înţeleşi şi aprobaţi, avem mereu nevoie să fim aprobaţi şi acceptaţi...da, astea sunt nişte reguli sufleteşti nescrise şi acestea sunt câteva dintre motivele pentru care noi ne definim ca şi oameni.
Eu însă nu cred că în viaţa asta ne defineşte ceva mai frumos decât iubirea şi sufletul...la urma urmei ele sunt tot ce contează...restul este...inconsistenţă. Să dai vieţii un pic de culoare, un pic de alb-negru, un pic de gust, un pic de nebunie, un pic de copilărie şi multă frumuseţe... asta este deviza mea!

"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#86527 (raspuns la: #86364) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...