ma joc cu mintea mea

Belle, pai la mintea mea, poti sa-mi dai cu usurinta si vreo 10 ani mai putin decat am :))
(nu spun cati am, sa nu-mi stric "renumele" :D)

"Dialoguri cu mintea mea" - http://www.plusminus.ro/?p=25 .

Cheers,
Eugen - www.plusminus.ro .

gandurile nu ti le poate controla nimeni

si atunci de unde expresia 'te joci cu mintea mea'?

Nu stiu cit ma incadrez intre cei descrisi de tine, in categoria a doua, dar stiu ca iarna trecuta m-am trintit intr-un troian de zapada, singura fiind...altadata am mers in pantofi prin apa mare trecind peste trotuar si strada fara sa-mi pese...viata e nebanuit de frumoasa si sufletul meu refuza sa imbatrineasca...eu zic ca dau in mintea copiilor de la aceasta virsta...Ma incapatinez sa visez, sa iubesc pur, sa ma joc, sa sper, sa dau cu piciorul in mintea mea lucrurilor serioase...sa simt ca traiesc si sa-i ajut si pe altii sa faca la fel...

Un poet roman mare spunea:

"Copilul: iubirea si intelepciunea mea e jocul,
Tinarul: jocul si intelepciunea mea e iubirea,
Batrinul: jocul si iubirea mea e intelepciunea."

Nu mai stiu care e autorul, am retinut poezia demult fara sa vreau...
Acum ma gindesc cine sint eu daca as reusi sa imbin jocul, iubirea si intelepciunea.

cere si ti se va da

1 si 2 - perfect de-acord!
La 3, acum! Si daca io, mai ciudatzica-n fire, imi caut ciudatzeii mei, ca-i plac fi’n’ca-s ca mine, presupunand (la modul cel mai absurd cu putinta!) ca nu-mi trebuie alt fel de dialog decat asa "caché" - un joc al mintii, iar nu nuante frivolutze, de ce ma rog (frumos ma rog, asa mi-e firea - chassez le naturel, il reviendra au galop - zicea un prieten)de ce, zic, ei vin buluc in patratzica mea si-o coloreaza cu sensuri vulgare - pe care cred ei ca le-au prins din tot ce-am zis, si-mi interzic apoi sa-i contrazic ca ce-au crezut ca vad i-o abureala nu gand solemn si pur?
Ha?

Da’ ce scrii cu majuscule?:)
Cu vazul - tare merci, stau bine. Mintea-i cam putzintica si luminata vag. N-ai de vanzare? O lumanare...poate...:) Un bec de-o suta?:)O artifica?...

Pe de o parte ai dreptate, pe de alta parte, nu. Unul din motivele pentru care tineretea nu s-ar putea repeta intocmai pentru cineva cu experienta de la (sa zicem) 60 de ani e tocmai acela ca doar odata este 'prima data'. Nici eu cand am mers la cursuri la a doua facultate dupa ce absolvisem prima nu am mai simtit fiorul acela de initiere in tainele lumii, sarmul se pierduse. Era in schimb fain sa ii vad pe cei din jur cat de mult se stresau si cum luau totul in serios cand de fapt lucrurile nu erau deloc grave, ei isi traiau 'initierea', iar eu ii priveam si ma gandeam ca, desi am fost si eu asa, acel moment a trecut. Farmecul tineretii este tocmai aceasta inocenta, initiere si descoperire; lucruri care se intampla pentru prima data si iti marcheaza perceptia lumii intr-un anumit fel. Emotiile puternice sunt generate (pe de o parte si de hormonii care joaca hora, iar pe de alta parte) de noutatea situatiei. E o perioada frumoasa, cand inocenta se impleteste incet cu intelegerea. Fiecare isi iubeste amintirile tineretii, dar e aproape imosibil sa nu regreti greselile ce le-ai facut atunci, din prea mare avant, naivitate sau din slabiciune. Multi pot fi auziti 'ce prosti eram cand eram tineri'. Insa, cum spui, nu e sigur ca fiind din nou in aceleasi situatii nu vor face acelelasi greseli. Cand esti tinar, iti vine sa te agiti, sa te dai important, sa tzopai, dupa cativa ani te mai linistesti si te mai cumintesti. Se zice ca virtutea care vine din neputinta nu prea are valoare. Normal, cand nu mai ai energie sa te agiti iti este foarte normal sa stai linistit si sa ii dojenesti pe cei care inca mai au energie ca sa se agite.

Pana acum zic ca ai avut dreptate, dar sunt si locuri in care cuvintele ce le folosesti nu sunt chiar potrivite, nici prea generoase. Vorbesti prea iute, si prea 'la sentiment'. Emotiile nu sunt totul in viata (nici macar in tinerete) si vei vedea ca dupa ce trec zece ani, multe lucruri neesentiale se sterg. De asemenea varsta 15-25 de ani nu reprezinta niste timpuri 'primordiale'. Poate e doar varsta cand ai ocazia sa faci primele greseli importante. N-ai auzit niciodata ca 'viata incepe abia la 45 de ani' sau chiar 'viata incepe la 60 de ani' ? Poate crezi ca sunt baliverne, dar cred ca e ceva adevar in asta. Abia la o varsta mai mare ajungi sa vezi lucrurile la dimensiunea lor reala, fara exagerarea la care te imping impulsurile si sentimentele dinainte. La varsta aceea incepi sa te detasezi de lucrurile care altfel (in mod natural) te domina. Atunci poti fi intr-adevar, liber. Ai sa vezi. Prolema e ca suferinta sau mizeria, oboseala, dezamagirile, pot sa-ti inchida inima si sa-ti sece enrgia. De aceea se spune ca e cel mai bine sa fii tanar in suflet. Daca esti tanar in suflet, timpul curge in favoarea ta, si trecutul iti aduce doar experienta si amintirile placute, fara sa te chinuie regretele sau remuscarile. Daca reusesti sa-ti tii inima si mintea deschisa dupa zeci de ani, poti sa te consideri fericit.
Si cu asta am ajuns la 'traiul plat de pensionar'. Nu generaliza. Nu toti pensionarii au traiul atat de plat, si chiar si cei care ti se pare ca il au, stii tu ce se petrece in mintea si inima lor ? Poate nu au aceeasi viata fizica activa dar ce stii tu de viata lor mentala ?
E mai bine sa intelegi ca fiecare varsta are avantajele ei, altfel are sa te apuce disperarea cand te desparti de anii '20. Dar mai e timp; si opiniile de acum nu sunt facute din lemn ca sa nu se schimbe. De fapt, toata viata, de la 3 la 83 de ani e un proces continuu de invatare, si aventura descoperirii nu se termina decat odata cu viata.

Cum era poezia aceea :

copilul rade : iubirea si intelepciunea mea e jocul
tanarul canta : jocul si intelepciunea mea e iubirea
batranul tace : jocul si iubirea mea e intelepciunea

No, sper ca nu m-am lungit prea mult si ca ai inteles ceva din mesajul meu

O zi buna

Desdemona

pana una alta, noi ne-am luat aici la facut pomeni daruind in stanga si in dreapta cum ne este obiceiul si inima. Lu ala aia, lu aia aia, si tot asa.
Fata inca nu a raspuns la intrebarile puse dar noi sariram si ne comentaram pe noi, ideile noastre si modul in care vedem noi lucrurile.
Treaba e simpla deoarece copii nostrii nu ne apartin noua. Ei vin prin noi, dar ei apartin vietii. Datoria ta ca parinte este sa ai grija de ei cel putin pana cand pot zbura, si dupa ce invatsa sa zboare, sa-i lasi sa zboare si nu sa-i legi de cuib.
Acum, revenind la cazul in discutie. Daca aceasta fatuca, Bubulina are serviciul ei, banii ei, nu depinde "zilnic" de mâna parinteasca cea cu macaroana fiarta, atunci sa faca dupa minte, capul si inima ei.
Daca aceasta fatuca, Bubulina, nu are serviciu, nu are ce manca din poseta ei si sta la cel care-i zice"cat timp stai in casa mea, la masa mea, mananci mancarea mea, etc ( stim noi din ashtia, nu?)" atunci nu prea are prea multe variante si trebe sa cada de comun acord cu parintii sau sa ia viata in piept si sa o taie in doi ( cu individul respectiv) sa-shi croiasca un viitor. Daca o sa iasa bine si o sa fie fericita si la locul ei, parintii nu vor fi suparati. Daca o sa iasa prost si se intoarce la ai ei ( daca o lasa orgoliul ca stim si din ashtia) ai ei parinti o sa o primeasca.

Revenind la mine acum, ma pun io in situatia ca am o fata care-mi sta in casa inca si vrea sa se ia cu unul care nu are nici un Dumnezeu. Nu are servici, nu are nici de gand sa aibã, nu tu aia , nu tu aia, ce fac io? Le dau de mancare la amandoi? Dã ce? Da cu ce am greshit io? Ca i s-a ridicat temperatura lu fi-mea ca sa vina cu Nea Caisa ala in casa la mine? Lumina, caldura, apa, mancare, mai o vrea si mashina, mai o vrea si ceva bani. Iote-te... fratsilor, stiti ceva? Ia duceti-va de aici si vedeti-va de treaba, da ce credeti ca m-am prostit si am inebunit acu la batranete?
Este foarte probabil ca asa as reactiona. Este de datoria barbatului sa-si intretina familia iar daca ala nu e in stare sa se intretsina pe el, atunci sa stea in banca lui si sa lase fetele la oameni in pace. Al dreacu el, ishi bate joc de munca mea.. Io ma chinui si o fac mare si vine el si... hmmm.
Ma rog, mentalitate de tsaran la mine acilea dar mie mi se pare un calcul contabil valid. Poti sa o intretii? Duceti-va. Nu poti? Pleaca , du-te ca pun cainii pe tine. Nu veniti voi la sacul cu malai. Mai o aduci poate si pe ma-ta si pe tac-tu ca de, cuscru, cuscra, si ei saracii.. crestini sa fim si noi, unde mananca doi mananca si al treilea s a m d pana crapam cu totii. Si acuzati-ma de "materialism" si co-i fi hapsân. O sa accept cu capu plecat criticile voastre.

AlexM

Vezi ca prea ti-ai luat nasul la purtare. Daca ai ceva impotriva mea spune dom'le! Sau vrei cu orice pret sa-ti bati joc de credinta mea si de persoana mea?

Daca chiar vrei sa stii cum e cu oglinda in fata patului in care dormi cu partenera ta atunci fa bine, ia o oglinda si pune-o unde-ti poti vedea mutra cel mai bine. Dupa aia stam de vorba.

Faptul ca eu cred in "puterea rugaciunii", faptul ca am o credinta anume, asta nu ma face obtusa la minte sa nu pot sa-mi dau seama de chestii psyhologice, lucruri care ajuta la buna stare a casei si a familiei. Daca ma intrebi cum vad eu ideia Feng-Shui-iului despre energiile pozitive si negative, cum sa devii mai bogat, sau cum sa devii mai atractiv, atunci fii sigur ca-ti voi spune ca astea sint doar aberatii.

O casa care este mentinuta in ordine, o casa in care fiecare lucru are locul lui, o casa care este decorata in asa fel incit sa-ti relaxeze mintea (nu sa ti-o tensioneze) binenteles astea toate te ajuta sa-ti odihnesti creierul si sa fii in stare buna. Asa si cind stai in pat, in loc sa te uiti la interiorul tau, sa-ti analizezi persoana ta launtrica, daca ai o oglinda in fata ta esti imediat tentat sa-ti analizezi exteriorul. Si la fel faci si cu partenerul/partenera ta. De aceea o oglinda cind o asezi in casa trebuie sa ai grija ce reflecta. De exemplu, daca o pui in fata unui geam prin care vezi o priveliste urita, atunci ce faci, iti mai creezi un 'geam' cu o priveliste tot atit de urita, dublu stres. In schimb daca afara ai o priveliste fenomenala de frumoasa, pai atunci peretele din fata geamului poti sa-l imbraci tot in oglinda.

Intelegi tu Paianjene ce vreau eu sa spun?

Parerea mea e ca Dzeu a creat lumea(in sens cat se poate de universal),dar aparitia omului se datoreaza unui proces de evolutie care a pornit si se desfasoara in acea lume
Nu cred nici ca Adam s-a facut din tarana,dar nici ca Universul a luat nastere prin Big Bang...sau poate ca mintea mea e prea ingusta ca sa priceapa aste 2 lucruri...

...mi s-a intamplat de multe ori pt diferente motive sa apelez la coltul meu.insa orice s-ar intampla nu dureaza mult timp aceste crize.imi revin si merg mai departe.cred ca fiecare dintre noi are coltul sau lumea lui.mi se intampla la fiecare inceput de an cand in mintea mea incerc sa fac un bilant cu bune si rele anului ce a trecut.atunci prefer sa stau singura si sa analizez lucrurile la rece.

"adevarul nu raneste decat daca esti orb fata de interiorul tau sufletesc si spiritual... " ca de obicei ceva pare ca nu suna la fel ca-n mintea mea. eu cred ca adevarul raneste oricum, caci si Iisus a fost ranit de moarte pentru ca a spus oamenilor adevarul. nu toti si nu mereu suntem dispusi sa intelegem si sa acceptam adevarul; pentru ca nimeni nu este orb fata de interiorul sau sufletesc si spiritual, dar s-ar putea sa nu agreezi adevarul celor din jur sau in ultima instanta, ceea ce descoperi in oglinda sufletului tau. Intr-adevar, o multime de oameni se chinuie inca sa scoata petele de mucegai (sau flori) dar nu toti se gandesc la penicilina in acest timp. Ti s-a intamplat vreodata sa ramai cu senzatii, mirosuri, strafulgerari ale papilelor gustative dupa, ce ai citit o carte? dupa ce ai purtat o discutie? dupa ce ai vazut un film? mie da. si pot sa-ti spun ca de cate ori un anumit parfum ma inconjoara imi aduc aminte de Zorba. la fel si de Jocul cu margele de sticla sau Aalchimistul. Prima intalnire are conexiunile ei, primul sarut, idem. Sunt evenimente, fenomene indiferent de masca sau nuditatea purtate. Fericiti cei ce pot vedea dincolo dincolo de aparente.

"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Daca asta e atitudinea.... poti sa o pastrezi. Ma intreb de ce te intereseaza asa mult o conferinta despre ceva sau cineva care nu exista... Vrei sa fii si tu unul din cei care ne aduc pe noi credinciosii de la bezna credintei la lumina ateismului. Ma indoiesc ca vei reusii, nu de alta dar avem mintea mult prea ignoranta si afumata de "fumurile dogmei" (ca sa citez pe cineva). Am luat act de convingerile tale si ti le respect atat timp cat vei intelege si tu sa respecti optiunile mele religioase. Sunt liber ca si tine sa cred in cine sau in ce vreau. Sa-ti bati joc de credinta mea in mod repetat (si fara nici un argument) implica in primul rand o lipsa de educatie.
TE PROVOC> Demonstreaza ca Dumnezeu nu exista.

Ce este jocul ?
Copilarirea mintii

Ce este scorul ?

Lost without music in a world of noises

Cateva precizari par a fi necesare.
Intai, nemernicul de astazi i-a spus patronului agorei, din chiar ziua in care i-a fost solicitata
participarea in forum ca si moderator, ca pupatul in dos nu-i sta in caracter si nici nu
obisnuieste sa spuna ca verdele e rosu, intrebandu-l apoi daca-i poate suporta pe termen lung
caracterul "infect", asa cum reiese ca ar fi din defectele enumerate mai sus. Raspunsul patronatului a fost clar: DA.
Tot efluviul literar de mai jos putea fi evitat daca problema se reducea la esenta ei, anume faptul
ca intre patronul forumului si mine a existat mereu o divergenta de opinii. Mai exact, eu cred
ca daca vreau sa am un forum si useri de calitate trebuie sa ofer acestora calitate incepand
de la chiar persoana mea, in timp ce patronul agorei crede sincer ca poate avea pretentii de
acelasi tip dar fara sa conteze prea mult ce calitate ofera prin exemplul propriu.
Citat edificator: "... ca erau destule de facut nu ramasesem eu problema forumui..."
Cand a devenit limpede ca aceste divergente sunt reale si nu avem cum sa ajungem la un punct
de vedere comun, i-am oferit patronului agorei, in repetate randuri, plecarea mea drept
solutie salvatoare. Singura pretentie pe care am avut-o a fost sa-mi spuna personal, in
fata: "pleaca!" Nu a facut-o nici macar in ultima zi si numai el poate spune de ce i-a fost
mai greu sa spuna cuvantul asta decat sa apese butonul "delete".
Dupa mintea mea, daca singura ta suferinta e buruiana cea rea (cum reiese din postarile de mai jos),
nu ai nici cel mai mic motiv care sa te faca sa eziti sa o smulgi din pamant si sa o arunci.
Daca va intrebati de ce nu am plecat singura, raspunsul e simplu: nu am mentalitate de soarece.
Fac parte din categoria prostilor care se codesc mult dar cand se inhama la ceva trag la jug
pana pocnesc sau sunt concediati, mai ales daca cred cu tarie in ideea care i-a facut sa se
inhame. Aveam nevoie de acel “pleaca!” tocmai ca sa nu imi poata reprosa nimeni mai tarziu
ca am abandonat cand am dat de greu.
In alta ordine de idei, toate vorbele despre intentiile bune ale patronului si altele asemenea sunt
anulate de faptul concret: a sters forumul fara sa ezite si fara sa gandeasca ca astfel
distruge intr-un minut munca mai multor oameni, altii decat el si cu mine. Daca ii pasa atat
de mult de comunitatea foto ar fi gandit ca acolo erau adunate multe informatii valoroase,
materiale care nu-i apartineau si care nu pot fi recuperate. Decent era sa returneze autorilor
produsul muncii lor, nu sa se stearga undeva cu el atunci cand nu si-a mai putut stapani orgoliul.
Ca ultima precizare, trebuie sa spun ca toate discutiile pornite ca urmare a divergentelor
de opinie le-am purtat in privat. In afara de noi doi, pana astazi doar alte doua persoane au
cunoscut variantele ambelor parti deci pot fi obiective. Domnul Cristian Chitaru nu se afla printre ele.
Am tot respectul pentru dumnealui insa faptul ca a fost aproape de poveste nu este suficient.
Daca nu a fost indeajuns de aproape ca sa si vada cu proprii ochi, cel mai bine e sa se abtina. Iar
daca doreste neaparat sa isi dea cu parerea si se simte obligat sa lamureasca ceva, decent este
sa solicite intai si opinia celei de-a doua parti. In lipsa ei, asa cum s-a intamplat pana in momentul
acesta, parerile dumnealui sunt subiective prin simplul fapt ca a preluat subiectivismul partii care
i-a relatat povestea si astfel s-a pus in situatia de a aduce acuze pe care nu le poate sustine cu nimic.
Cer scuze pentru postarea lunga insa nu am de gand sa continui aceasta discutie si de aceea
am considerat necesar sa-mi spun punctul de vedere pe de-a-ntregul.

Cred in continuare in conceptul agora dar dupa experienta de acum sunt sigura ca in Romania lucrurile
vor incepe sa mearga bine si sa creasca frumos doar in momentul in care vom inceta sa ne batem
prieteneste pe umar si sa ne admiram intre noi vorbind doar despre cat de frumosi si perfecti suntem.
Cand vom invata sa stam fata in fata si sa vorbim despre defectele noastre fara sa consideram
ca celalalt ne jigneste, cand ne vom privi in oglinda si ne vom vedea cocosati, chei si fara dinti,
asa cum suntem in realitate, abia atunci s-ar putea spune ca mergem spre mai bine.

Eu nu voi comenta ceea ce a spus Danila pentru ca sint clase in unele sate , care functioneaza cu 3-4 elevi si functioneaza.

:)
exista sali de clasa in care un cadru didactic preda concomitent si pentru-a doua si pentru-a patra.
am predat eu-insami la un liceu unde nu gaseai clase cu mai mult de 20 de elevi.
in aceste conditii, minim au fost 13.

Rugamintea mea este reala pentru ca am fost si ramin interesata de
modul de gindire si percepere a tinerilor , pentru ca, numai asa poti intelege.

si-a mea, Rodica.
din pacate, tot primesc raspunsul asta: "ma mai gandesc si va spun".
copiii vor ALTFEL, si-i treaba noastra sa le oferim variante.
sa-i lasam atunci sa aleaga - alegerile nefericite din adolescenta pot fi mai usor reparate...

adevarul e la fel de neplacut pentru toti: copilul care n-a fost invatat de mic cu disciplina studiului, va trebui impins, fortat sa-nvete.
lucrul asta se face insa cu diplomatie, altfel se ajunge la o aversiune uriasa, in fata careia nu mai poti face mare lucru.
'a forta' pe cineva sa faca ceva in folosul lui, nu-nseamna a-l brusca si-al umili, ci a-l determina importiva dorintei initiale, de-a accepta un hap amar, oferindu-i perspective noi.

asta-i cu-atat mai greu cu cat rezultatele se vad in timp si, paradoxal, cu-atat mai frumos.
ai adesea impresia ca te joci cu minti nevinovate si sunt momente cand te-ntrebi ce vei raspunde (si mai ales cum, ca asta-i de fapt problema!) daca vei fi-ntrebat ceva de genul "cum ti-aduce scoala, fericirea?" sau, mai rau, daca drumul pe care esti pus sa-l croiesti e cu-adevarat cel drept.
daca prostia izvorata din nestiinta si minte nelucrata aduce totusi fericirea la care visam cu totii?
cine-ti da dreptul sa tragi un copil dupa tine?

cine spune ca forta zace-n a te privi-n fata si-ati asuma greseli, fiindca-i IMPOSIBIL ca doar altii s-o dea-n bara?
cine zice ca-i moral sa le spun copiilor ca-i oportun sa-ti vezi limitele si sa le-accepti, fiindca altfel cazi in mania lui "io-s cel mai bun" si asta-i calea spre ...?
huh?

cum determini un copil sa-nteleaga ca ar trebui sa facem ce vrem doar in masura-n care gesturile noastre nu lovesc in ceilalti, daca-i vizibil cu ochiul liber ca nu 'razbesti' decat calcand pe altii?
intreaba un copil ce vrea si vei vedea ca toate ca-s lucruri materiale, ca doar asa poate el defini 'a razbi-n viata'... nu-i vina lui, asa-i varsta!!!

i-adevarat ca agoniseala-i ceva mai mult?

maiiii, cum le mai intorci tu ca sa fie ca tine ;)). Logica ta in legatura cu optimismul meu este super :))
Hai sa ma joc si eu cu datul la intors :
Vrei "...probe concrete ca universul a luat nastere si se misca dupa o idee umana..."?. Pai ce se naste din pisica soareci mananca...pai mintea asta este creata din si in acest univers, ce idei "EXTRA-universale" vrei tu sa produca? ;)) In plus, ai spus "...doar ca mintea mea e deschisa oricaror presupuneri", in concluzie cum o dai cum o intorci MUSAI este o idee/presupunere umana dupa care se misca universul. Sper sa nu taci ;))))
Acum vin eu "serios" si intreb, oare ceva TOTAL diferit de mintea umana ("EXTRA-universale") este perceput sau PUR si SIMPLU este trecut cu vederea (nu are cum sa fie perceput si identificat la nivel mental)?

Abea azi am citit mesajele....nu am putut din cauza unor probleme de sanatate..in fine..Multumesc pt incurajari si pt faptul ca ati bagat in seama msjul meu.Am vazut si destule critici si vreau sa clarific niste lucruri pt ca s'a inteles gresit : Principalul motiv pt care am postat msjul a fost situatia f delicata in care ma aflam in acel moment...ad eram in pragul disperarii si nu am postat msjul pt a ma plange de ceva.Nu intelegeti gresit pt ca asta m'a suparat,deoarece eu nu m'am plans niciodata de problemele mele , NICIODATA..nici macar acum cand am postat acest msj , pur si simplu a fost la disperare un msj in 5 min despre amagirile mele.Stiu ca nu am cele mai mari probleme dar faza e ca problemele mele nu sunt stiute si asta e cel mai rau lucru...oamenii aia in scaun cu rotile..fara maini..picioare sau alte probleme de genu asta sunt intelesi si acceptati , insa eu chiar aici am marea problema>>ma simt f prost din toate punctele de vedere si nimeni nu stie.Faza nasoala e ca eu am avut destul de multe si am reusit performanta de a le da cu piciorul la toate.Multi au zus ca au trecut si ei prin faza asta insa nu sunt asa convins ca la mine e "o faza" a vietii , a adolescentei.Nu stiu daca sa imi para rau sau bine ca am postat mesajul ...m'ati pus putin pe ganduri da parca nu am forta de a reveni pt ca in mintea mea e "TOTUL SAU NIMIC" ad ori revin "in forta" sa zic asa, desi parca nu mai am nicio putere,ori imi bag picioarele in ea de viata(asa gandesc eu si am tot dreptul sa o fac)Niciodata nu am suportat criticile,defapt pana sa vina acea perioada neagra nu am prea avut parte de critici....si chiar daca aveam ripostam.Defapt diferenta dintre viata pe care am avut'o pana in examen(pt ca pt mine a fost k un reper a partii frumoase din viata mea) si cea de dupa a fost atat de mare din toate punctele de vedere incat am impresia ca am trait 2 vieti.La mine e o situatie speciala...ad exista f multi copii retrasi ,insa asa au fost ei mereu sau asa e caracterul lor...nu vror sa iasa in evidenta..,dar situatia mea e alta>>>eu am fost asa cum am mai zis un copil "popular" sa zic asa , unul care iesea in evidenta si ii placea acest lucru,un copil care avea o gramada de prieteni si care dintr'o data a decazut din toate punctele de vedere si asta m'a daramat.A fost in principal vina mea pt ca m'am abinut sa fac ceea ce faceam inainte insa comportamentul celorlalti fata de mine nu a fost vina mea.Au fost destuli care s;au luat de mine din cauza ca eram slab ,iar eu nu m;am lasat niciodata mai prejos si am ripostat ,ba de cateva ori am avut si batai din cauza asta(nu suportam sa se ia careva de mine).DAR pt ca am avut cativa ani in care am avut numai discutii in contradictoriu cu ceilali(din cauza faptului ca se luau de mine) am obosit si parca nu m;a mai interesat nimik ,iar acum nu mai ripostez la nimik ,nu mai am CHEF,sa zic asa,pur si simplu nu mai vreau sa ma mai cert cu nimeni.Daca e sa analizez cum trebuie situatia mea problema principala este starea de sanatate pt ca daca stau sa ma gandesc e mai grava decat ce complexe si frustrar am eu ,insa nu am pus niciodata problema sanatatii pe 1 loc deoarece cealalta problema m'a afectat in mod "mai" direct.Iarasi...NU SUNT UN COPIL BADJOCORIT SAU URAT K <> COCOSATUL DIN NOTREDAME....adica ..<>. chiar daca nu am prietei(in adevaratul sens al cuv) ,desi au existat unii care s'au luat de mine ,sunt respectat.Nu trebuia sa spun toate aceste lucruri deoarece tin de viata mea si nu cred ca trebuie k altii sa isi bage nasu' , desi am primit aici niste sfaturi utile.Nu de asta am postat msjul k altii sa;mi rezolve problemele pt ca nici nu ma asteptam sa raspunda careva, ci pur si simplu l'am postat deoarece simteam nevoia sa ma descarc cumva si sa am parte de niste reactii la aceasta descarcare....pt ca in mintea mea repet aceste lucruri de sute de ori dar degeaba ca nu ma aude nimeni + ca in acea seara eram la pamant.Parca am inceput sa ies putin,dar f putin,din starea aia de chef de nimic.Daca nu treci prin asa ceva nu ai cum sa intelegi...,dar daca vrei incearca , daca nu mai bine nu iti mai bate capul pt ca te stresezi aiurea.
Inca odata va multumesc pt mesajele de incurajare si apreciez faptul ca ati incercat sa ma ajutati...poate vor da roade aceste mesaje.
O sa fac o ultima incercare sa imi schimb viata daca merge,desi ma insel e ok si va multumesc pt ca oarecum aveti si voi o contributie,daca nu....nush...Oricum in acea seara am fost cel mai aproape sa ma "teleportez" asa cum zicea unul dintre voi da m'am oprit din cauza durerii.
Trist pt mine ca am ajuns asa...niciodata nu m'as fi gandit....da de...merita sa mai incerc odata....
Numai Bine si respect pt timpul pierdut de voi cu problema mea.

1.caine - dr. Mengelle
2.sarut - vampir
3.soare - soare negru
4.iarba - iarba fiarelor
5.seara - intunecare
6.carte - Tarod
7.drum - ratacire
8.el - demon
9.ea - victima
10.mami - a padurii
11.frica - teroare
12.somn - moarte
13.cafea - sange
14.dulce - leshin
15.pix - peana corbului
16.apa - otrava
17.maine - nu exista
18.poate - niciodata
19.vino - du-te dracului
20.strada - labirint

Si as inventa o poveste terifianta folosindu-ma de tot ce e mai sus:)))
Noroc ca mintea mea nu functioneaza asa si va scutesc de story.

Lost without music in a world of noises

Vezi picky, incepi sa gandesti :) Ai dreptate, Dumnezeul stiut de noi e ala facut de mintea noastra, adica un concept, frumos elaborat ce e drept, dar nimic mai mult.
Poate Dumnezeu nu a facut nimic. Poate Dumnezeu e totul. E cam tampita ideea ca Dumnezeu a creat lumea, in sensul ca Dumnezeu este cauza iar lumea efectul. Ca atunci stam sa ne gandim, ce era inainte sa existe Dumnezeu? Ceva trebuie sa fi fost, spatiu..ca altfel unde ar fi aparut Dumnezeu daca nu exista un spatiu. Rational nu poti gandi decat in trmenii astia: cauza-efect, premisa-concluzie, scop si mijloace. Dar poate ca Dumnezeu transcende aceste aspecte. Si cum le tanscende, mintea nu poate sa-l inteleaga.
POate Dumnezeu nu are un inceput, nu are un sfarsit, este spatiul, vidul si este de asemenea si plinul, totul, lumea.
Daca vom consdiera ca, creatorul nu e ceva distinct de creatia sa, atunci totul este Dumnezeu, inclusiv omul, inclusiv spatiul ce l-a "precedat". Si cum ar putea fi Dumnezeu distinct de creatia sa?! Daca ne uitam la om - creatia sa, nu? Observam cat de imperfect este. Poate ceva perfect sa creeze ceva atat de imperfect precum omul?Pai se pare ca poate..si atunci probabil ca Dumnezeu, ca esenta este cu totul altceva decat perceptia noastra despre el. Dumnezeu din ceruri este mort, de fapt nu a existat niciodata. Pe undeva simtim asta, suntem disperati cautandu-l si desigur ca nu-l gasim, nu asa.
In viziunea mea, mintea omului este singurul lucru care e departe de Dumnezeu. Mintea e ca o bariera sau ca un ecran care distorsioneaza realitatea. Cate idei isi fac oameni despre lucruri! Inclusiv Dumnezeu. Iar apoi pretind sus si tare ca ei il cunosc. Doar fiindca si-au facut niste idei despre el sau au citit despre el. Parca in Vechiul testament cica zicea Dumnezeu "sa nu ai alti dumnezei in afara de mine...eu sunt un dumnezeu foarte gelos". Sa fie acesta Dumnezeu? :) Mai degraba mi se pare ca ar fi ideea celui care a scris, care a proiectat asupra lui Dumnezeu propria sa pornire..gelozia. Auzi, Dumnezeu gelos! :)) Pare mai degraba un tip autoritar, posesiv si maruntel care tuna si fulgera, ii obideste pe oameni, ii chinuie pe evrei timp de 40 de ani prin desert si asa mai departe. Dumnezeul din vechiul testament este departe de oameni, ii conduce, dar nu-i iubeste, este rece, necrutator, neiertator.
Discrepanta e mare fata de noul testament. Am avut noroc ca a venit Isus, fiindca el a adus iubirea, iertarea. El nu a judecat pe nimeni... Din pacate si iubirea adusa de el, a fost otravita de biserica. Biserica...nu concepe sexul premarital, de altfel nu concepe multe. Adica nu conteaza daca eu iubesc, e un pacat sa am relatii intime cu omul iubit. Nu, eu trebuie sa trec printr-un ceremonial inventat de om ca sa nu fie pacat. Amuzant de-a dreptul. Ce sa faca un om in aceste conditii? Eu am dat curs pornirilor firesti si am constatat ca nu este nici un pacat sa faci dragoste cu omul iubit. Dimpotriva, este o mare bucurie. Sexul este sursa vietii, iar Dumnezeu nu este impotriva vietii, poate este viata insasi. Dar vine biserica...ce sa-ti povestesc. Biserica a jucat un mare rol in configurarea unei perceptii distorsionate a omului despre Dumnezeu si despre Isus. Preotii sunt departe de Dumnezeu...uneori vad pe strada cate un preot. De fiecare data il studiez atent. Majoritatea sunt innegurati, au o privire goala, o seriozitate sumbra. Parca asteapta sa vada vreun pacat si sa-l infiereze, parca asteapta mereu sa faca morala si par vesnic dezaprobatori. Sunt haiosi. Acesti oameni care nu au curajul sa se bucure de viata si sunt impotriva ei, impotriva dorintelor, impotriva iubirii... Probabil sunt si altfel de preoti, dar ei sunt altfel nu fiindca sunt preoti ci fiindca asa sunt ei, probabil oameni sensibili, care simt, care intr-adevar au in ei macar un dram de iubire.
Mai aproape de Dumnezeu e omul simplu, ala care sta cu turma lui de capre in varful muntelui si habar nu are de teologie. Cata seninatate pe fata unui astfel de om! El nu gandeste, doar sta. Si e mai aproape de absolut decat orice mare sau mic ganditor. Si e firesc sa fie asa. El nu gandeste la Dumnezeu, nu-l analizeaza, nu isi face dintr-o idee Dumnezeu. El este pur si simplu. Nu vad un asemenea om postind sau torturandu-se in orice alt mod, ceea ce e de altfel o prostie. Idei de genul ca daca postesti ajungi in Rai :)) Sau daca mori virgin ajungi in rai :))) Sau ca daca te bati la sange asta inseamna ca te caiesti si Dumnezeu te va ierta :)) Mda..oare lui Dumnezeu ii face placere cand suferim? Am senzatia ca nu.
Mintea umana are nevoie de concepte ca sa isi explice anumite lucruri. de altfel mintea umana este doar o insiruire haotica de ganduri, este lipsita de consistenta. Mereu se indoieste, incontinuu proiecteaza in exterior ceea ce crede ea despre lucruri, si care deisugr nu se suprapune cu realitatea.
Omul are nevoie de Dumnezeu si atunci l-a inventat. Acest proces e necesar pentru ca in momentele de disperare, de suferinta, de durere, sa ai la ce sa te rogi, sa te consolezi ca ai un reazem, ca nu esti singur. Dumnezeu - conceptul, fiindca in acest sens vorbesc, a fost inventat din frica. Frica de viata, frica de suferinta, frica de moarte. Cand iti este frica dintr-odata te pomenesti singur (nu ca devii singur, asa ai fsot tot timpul, dar atuncir ealizezi) si atunci ce remediu mai bun decat sa crezi ca exista Dumnezeu si sa incepi sa te rogi. Probabil simti usurare, rugandu-te. Tot repeti Tatal nostru sau mia stiu eu ce. Si crezi ca te aude, ca te ajuta. Este doar un joc al mintii. Dumnezeu nu sta in minte. Daca Dumnezeu este iubire, cum spune Isus, pai ce sa caute el in minte? Au oare iubirea se naste in minte? Sau in inima? Voi sa-mi spuneti.

1-ateismul este un mod de a trai, de a intelege lumea,
dar mai e o problema, multi oameni sint in fapt atei dar nu se proclama,
nu inchid si nu sigileaza usa dintre ei si credinta,
personal ii inteleg si pe unii si pe altii si manifest o atitudine toleranta.

In mintea mea ateismiul ramine legat de comunism si ale sale ore de ateism stiintific, totusi imi este evident ca nimeni nu a devenit ateu convins in urma acelor ore... ci doar datorita propriilor convingeri.

Tin sa atrag atentia celor care afirma pe aici ca ateismul e mai bun decit credinta pe motiv ca in numele credintei au fost omoriti oameni ...
sa nu uite de oamenii omoriti de regimurile comuniste si atee ...

Eu continui totusi sa cred ca nu credinta sincera in dumnezeu a dus la crime si nici ateismul sincer nu e raspunzator de crimele comunismului.

Asa cum poate se observa din ce am scris pina acum eu nu ma consider ateu ci credincios dar pentru mine nu conteaza prea mult ce se declara un om ci felul in care traieste. Eu cred ca exista suflet si o judecata in fata unei instante superioare si stiu ca acolo doar faptele conteaza.
Important este sa respectam legile lui dumnezeu incepind cu iubirea aproapelui... restul vine de la sine.

Cum la prerea despre atei consider ca am raspuns sa trec la
- E bine pt omenire ca numarul ateilor sa creasca ?
- Nu, nu ar fi bine sa creasca numarul ateilor ci al celor cu credinta vie in suflet si nu doar credinciosi de forma si convenienta.
Ar fi bine ca creasca numarul celor pentru care "Cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide" reprezinta crezul lor in viata.

Ce mi se pare ciudat este ca cei care se proclama atei fac acest pas pentru a se indeparta de greselile facute de diferite religii sau biserici,
dar nu fac efortul de a vedea ca dincolo de greseli religia are rolul ei bun in viata omului ca individ dar si ca specie.

Sint foarte curios sa cunosc si sa inteleg mai bine felul in care traiesc si vad lumea cei care se proclama atei, pentru asta am sa deschid un subiect nou cu titlul " Intrebari pentru atei " unde astept raspunsurile voastre.

--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com