ma sting usor

Ca nu e usor o stii si tu.
Recunoasterea diplomelor se poate face (examene de integrazione, poate inca un an, doi, teza, bani si sacrificii etc), un servici il gasesti, chiar daca la inceput nu este cel apropiat pregatirii tale, cel mai important este sa ai sprijinul celei care-ti este alaturi.
anastasia

Uite si alta parere:
1) Bine cu forta nu se poate; eu cred ca România a ajuns deja în situatia în care refuza orice ajutor; mizeria si mentalitatea oamenilor întretin un cerc vicios perfect.
2) Abia am scapat de cosmar si traiesc si eu cu adevarat, si tu vrei sa-mi explici ca am vreo datorie sfânta sa ma sacrific si sa ma reîntorc în cosmar. Ei bine, esti liber s-o faci, dar lasa-i pe altii în pace.
3) M-am gândit deja la reîntoarcerea în tara, si am gasit ca am toate argumentele sa n-o fac.
4) N-as face-o si pentru ca nu ar servi la nimic, as da iar nas în nas cu coruptia si cu oamenii, doar as pompa bani noi în caruselul coruptiei, as fi respins pentru ca "am bani câstigati usor", pentru ca "e venit din afara si se da smecher", iar toate patrulele garzii financiare mi-ar batea la usa sa le dau ciubuc, pentru ca stiu ca am de unde. As munci iarasi ca fraierul pentru vilele unora. As reintra în cercul vicios unde statul te batjocoreste de dimineata pâna seara, la fel si semenii tai.
5) Doresc succes celor care au curajul sa se întoarca si sa investeasca. Dar nu prin realizarea materiala personala ca patron în România o sa ajuti România. De fapt nu mai poate fi ajutata, e nevoie de o revolutie sau de un colaps, nu de fraieri care sa lucreze pentru altii ca sa aiba din ce plati spagi.
6) Ai pus multi de "daca". Prea multi ca sa fie ceva realizabil real.
7) Imi pasa de tara natala tot atâta cât i-a pasat ei de mine. Nu am avut vreodata pretentii stupide de genul "sunt român adevarat". Doamne fereste de o asemenea "calitate".
8) Ultimul care scapa din lagar stinge lumina.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416

1. Personal cred ca pentru un forum este esential sa fie usor de urmarit "pe fire" in asa fel incit un utilizator sa piarda minimum de timp cu maximum de eficienta pentru a citi ce-l intereseaza. Din acest punct de vedere, Cafeneaua Veche (asa mi-a venit sa-i zic fostei "Cafeneaua Romaneasca", poate si in amintirea locului unde-mi beam cafeaua in studentie - in centrul Bucurestiului) cred ca era mai potrivita: ca organizare in pagina, fire, mesajele erau landscape, deci mai usor treceai peste cele care nu te interesau, erau mai usor de urmarit raspunsurile unui anume utilizator (daca vrei sa contra-argumentezi pe cineva e bine mai intii sa vezi tot ce a scris in firul respectiv) acolo era usor, aici mi se pare destul de greu. In acest sens, ati putea adauga un simbol grafic optional la fiecare (la alegere in Datele personale, sau prin download) pentru o mai usoara identificare. Nu am la indemina adresele, dar sunt destule forumuri care permit asa ceva, va puteti inspira.
2. In aceeasi idee, sunt bune coloanele din stinga si dreapta, dar cred ca ar trebui sa le pastrati numai in pagina cu topicurile generale; cind intri intr-un fir, in general vrei sa te concentrezi pe ce e scris acolo, vrei cit mai multa informatie pe cit mai putin spatiu, sa nu fii nevoit sa faci prea mult scroll, sa poti citi "diagonal" (vezi citirea rapida), ori informatiile laterale te "fura", te incurca...
3. Oricum sunt fericit ca ati reaparut, si nu pot decit sa va felicit. Data viitoare daca se mai intimpla (sper sa nu...), lasati macar in urma un e-mail de contact, poate va invit la mine pe server, sa nu mai astepte lumea inca un an ca sa apareti din nou.
Cu stima,
Mihai

"E usor sa mergi la servici si sa dai indicatii, mai ales despre copiii altora."

Madam, aici vorbesti pentru aflare in treaba. De unde stii matale cat m-am implicat eu in cresterea copilului, cate scutece i-am schimbat, cate biberoane i-am spalat, de cate ori i-am dat de mancare, i-am facut baie ori l-am adormit? Afla ca stiu despre copii cel putin la fel de multe cate stii si tu. Aici vorbim de pe pozitii egale.

Ce si-or fi zis mamicile oripilate, "individul asta e ca, pardon de expresie, onor burtosii nostri huzbanzi care stau toata ziua cu telecomanda in mana, si auzi tupeu la el: vine sa ne spuna cum se cresc copiii..."


..................................................................................
"nobody is perfect; I'm nobody"

Eu nu prea cred ca lumea ii mai acorda importanta cuvenita casatoriei. Sau nu mai intelege ce implica ea. Ce-i drept traim intr-o lume in care trebuie sa fim din ce in ce mai toleranti, mai flexibili. Dar casatoria tocmai stabilitate inseamna si durata. Si daca vrei ca un lucru sa dureze, normal ca nu te arunci cu capul inainte si cu ochii inchisi. Ce sanse ai sa iti reziste casnicia cand tu te-ai casatorit cu persoana de care te-ai indragostit fulgerator pentru ca reprezenta idealul tau femini/masculin, in momentul in care ai cunoscut-o. Daca nu iti acorzi timpul sa o/il cunosti, o sa ai surpirze, mai mult ca sigur... Si atunci normal ca o sa-ti para rau, si o sa-ti blestemi zilele.

La urma urmei, e chiar reconfortant sufleteste sa poti spune "suntem impreuna de x ani si ne-am decis sa ne casatorim la sfarsitul anului". Esti mai linistit. Stii ca ai avut timp sa cunosti acel om, sa-l vezi si la bune si la rele si ai decis ca intr-adevar puteti sa ramaneti impreuna fara regrete ulterioare.

Mi se intampla si mie sa cunosc din cand in cand un tip care sa-mi hoinareasca in minte si-n suflet un timp... Ma indragostesc. Dar in cele mai multe cazuri dupa ce ne cunoastem mai bine, recunoastem ca nu ne potrivim si ca flacara de la inceput se stinge. Asta e. Sa ajungi sa iubesti pe cineva e lucru mare si greu de obtinut. Nu stiu cum ma explic, dar cred ca trebuie "sa muncesti" pentru asa ceva. Si daca aveti temelii comune, e mult mai usor (temelii = acelasi grad de educatie, sau fara discrepante mari, aproximativ acelasi statut social, chiar un mod de a gandi asemanator, ca sa nu spun iq).

Pe de alta parte, la cei 20 de ani ai mei, nu sunt casatorita, asa ca nu pot sa vorbesc din experienta unei alegeri "pe viata".

Cert este ca toti, fie ca o recunoastem sau nu, "cantarim" o persoana in functie de aspectul fizic (in primele cateva secunde dupa ce o cunoastem), dupa cat de amuzanta si simpatica e, dupa comportament, iar dintre mai multi candidati il vom alege intotdeauna pe cel de care ne simtim mai putin intimidati, considerand toate aspectele astea, dar care sa nu ne fie inferior.


Iar despre relatii, am citit o chesti foarte misto pe net "The Ladder Theory" - http://www.intellectualwhores.com/masterladder.html - le care v-o recomand cu caldura.

---------------------------------------------------------------------
"Pe inima si pe gandurile mele numai eu sunt si voi fi stapan cat voi trai."
Apostol Bologa (Liviu Rebreanu - "Padurea Spanzuratilor")

nu e chiar asa usor sa generalizam. Eu de exemplu am ramas in germania dintr-un joc al destinului. Daca ar trebui sa ma mai decid odata nu stiu ce as face, dar ceva stiu sigur: de cand sunt in germania imi iubesc tara mai mult decat am iubit-o vreodata.
Stiu ca in Romania nu as fi avut prea multe sanse... deoarece parintii mei nu au "pile" sau bani sa-mi gaseasca un job.
Aici, in germania, daca muncesc am mai multe sanse in viata si asa imi pot ajuta si mama care desi nu are decat 45 de ani "e mult prea batrana sa o mai angajeze cineva". :((
eu vin in fiecare concediu in romania, desi as putea merge in orice alta tara. E asta lipsa de patriotism? nu e poate si un ajutor al romaniei pe care in face ori ce roman plecat in strainatate? Nu facem poate si reclama tarii?

Renate
"Prietena" ta din australia - Nicidata nu o sa stii sigur ce are ea acolo , pina nu te duci sa vezi cu ochii tai.
Cum de ai realizat ca nu are NIMIC?Nu purta brands haine sau nu arunca cu bani in stinga si in dreapta, nu ti-a adus un cadou?
Nu inteleg...
Nu cred ca ti-e prietena....prietenii nu vorbesc asa unii despre altii...
Asta e parerea unei femei (chiar daca sintem renumita sa birfim)

Nu stiu cum e pe la voi in GE sau in USA,dar in UK pt un new buyer este forte greu sa primeasca un mortgage (primesti de 3 ori venitul pe an , dar nu e deajuns sa-ti ei casa preturile sint f mari aici)
..solutia e chiria..si te costa mult...deci mai usor e sa iei imprumut, cel putin investesti si stii ca peste 20 de ani ai proprietatea ta
Cei cu salarii mici au chirie...


Andre ai dreptat cel mai bine e sa investesi in proprietatii...
Noi ne-am dublat valorea casei in 3 ani!!!!
Bineinteles ca am modernizat-o si am pus bani in ea...

Sa stii ca vreau sa iua un alt imprumut sa cumpar o a doua casa si sa o inchriez(chiria va plati pt loan)....
Asta nu ma face milionar de plastic.....ci o femeie inteligenta

Eu nu va inlege pe cafenea....subiectul e cit va ramine din salariu...deci sa vorbim despre bani...
Si daca vorbim inseamna ca nu ne laudam...

Eu nu as putea sa duc viata pe care o duc daca as trai singura(am sot iteligent, deci bogat)..nu mi-ar ajunge bani( desi cistig multi) .... ar trebui sa-mi schimb stilul de trai...


Nu poti sa spui ca noi in uk avem ce avem pt ca avem inprumuturi...nu stii asta
Eu nu-mi cumpar decit ce imi permit din salariul meu...si niciodata nu i-am cerut bani sotului meu..si nici bancii...

Hai sa admitem ...ca aproape orice fiinta umana (in timpurile pe care le traim astazi)vrea sa traiasca mai bine....

Nu stiati ca binele atrage bine si banii atrag bani...

....si money talks in fiecare tara aceasi limba....


Salutari si cit mai multi bani....celor care vor...ca sint aici unii care nu vor....

Amoore


PS.
Eu stiu ca esti mai respectat cind ai...stiu ca suna stupid dar e adevarat si te doare cind realizezi...

Imi pare rau ca am stirnit atitea controverse prin subiectul meu ce ulterior a fost sters.Desigur admin are dreptul de a cenzura,insa eu NU am avut DELOC intentia de a face apologia sau ..reclama pt. droguri!!!!
A te ascunde cu capul in nisip precum strutul nu va anihila consumul de droguri niciunde in lume.Este o realitate din pacate grava a lumii in care traim.
Ceea ce am descris A FOST o parte din viata mea prin care AM TRECUT,de multi ani SINT FREE OF DRUGS,am considerat ca ar fi poate chiar educativ sa-mi ofer experienta mea personala in aceasta materie,cine a vazut-o ca "reclama" este total gresit!
Totodata am dorit sa spun ca SE POATE sa te lasi de ele daca ai tenacitate si ambitie si lupti cu tine insuti impotriva lor!
Greu sau f. greu depinde de tine si de constiinta ta de a-ti pasa nu numai de viata ta dar si de a celor dragi din jur,si SE POATE SA REUSESTI!
NU spun ca oricine se poate lasa,unii se pierd total si ajung epave la colt de strada incercind sa reinventeze o "realitate" a lor pt. a fugi de cea in care traiesc.La ce bun o alta iluzie?
Dar consider deplasate remarcile la adresa mea scrise de niste forumisti care NU AU HABAR ce inseamna drogurile de orice fel!E usor sa dai cu gura din spatele gardului cind nu stii cum e dincolo de el.
Dar nu ma simt deloc suparat pe nimeni,fiecare are dreptul la opinie.As intreba in treacat daca va place muzica Beatles-ilor ori Rolling Stones,Led Zeppelin imi vin aiurea acum in minte ca ex.dar ar fi cu sutele,oare chiar credeti ca muzicienii care au format aceste grupuri mult admirate in lume,au fost ...usi de biserica?Si ei au luat droguri in nestire si au si fost prinsi cu ele
asupra lor.Dar va place muzica lor,nu?
La fel si mari scriitori ai lumii ori pictori,acum trebuie neaparat sa dam cu parul in stinga si dreapta impotriva tuturor care au consumat ori consuma droguri?
De ar fi asa hai sa incepem cu George W Bush!!!!Fost alcoolic notoriu si cocaine addict!!!!De marijuana sa nu mai vorbim.Dar s-a lasat de ele si chiar daca duce America de ripa totusi S-A PUTUT LASA!
Nu e o apologie a drogurilor ci o realitate de care NU ar trebui sa ne ascundem si te asigur ca va exista mereu!!!!Depinde CUM o intelegem si CE facem pt. a o opri,NU prin criticism ci prin fapte!
Si astea le spun eu care cunosc efectul drogurilor si am crezut ca a scrie despre ele si experienta mea cu ele ar putea fi un subiect necesar.
La fel as putea scrie si despre alcohol pt. ca am baut f.f.f.f mult in trecut dar azi nu mai beau decit la ocazii si putin.La fel si despre fumat,obisnuiam sa fumez 2 pachete pe zi de Marlboro,azi inca mai am acest viciu dar....fumez CEL MULT 7 tigari pe zi ceea ce este pt. mine o mare performanta si singur mi-am impus asta.Eventual cu timpul ma las si de fumat.Se poate daca ai vointa sa faci orice vrei!
Astea am avut de spus,las admin sa traga concluziile.

LOVE&PEACE,
Ozzy

"Adevarul e o minciuna"spunea demult un filosof pe nume Nietzsche cum la fel a mai spus ca"Dumnezeu e mort".
Cind am studiat in liceu filosofia precis nu-mi aduc acum aminte ce mare filosof(poate Kant sau Hegel?)a spus ca exista 2 ...tipuri de adevar:relativ si absolut,poate aici ma poti ajuta sa-mi aduc aminte numele filosofului respectiv.
Ceea ce scrii, personal imi este din punctul meu de vedere f.corect si ai perfecta dreptate.
Ceea ce pot aduga si poate fi un raspuns la textul tau ar fi ca eu sint convins
ca la baza oricaror experiente umane si manifestari filosofice ori spirituale in cautarea adevarului sau exprimarea lui sta EGO-ul uman.
In fapt acest etern ego ne este o povara pe suflet,ne indeparteaza de adevar!Ne trimite in minciuna zilei si iluzia de a "crede" ca sintem in masura de a fi stapini pe adevar.

Eu cred ca primul pas ce trebuie facut in gasirea adevarului este numai pe plan spiritual si cu cit devii mai spiritual te apropii tot mai mult de adevar si ego-ul se transforma,devine receptiv la ce-i in jurul lui si la fel treptat incepe sa dispara,ideea e sa NU ai ego deloc,este poate o idee filosofica indiana veche dar cred in ea,India este si a fost in acest univers unicul loc cel mai spiritual din lume,opus de ex. matrialismului total ce exista in USA dar si America s-a schimbat incet incet si gindirea spirituala din est a patruns si e tot mai larga in a fi acceptata.
Putini oameni au detinut prin ei ADEVARUL si au fost cei mai mari spirituali incarnati pe aceasta planeta.iti aduci aminte de ex. cind Pilat intreaba pe Isus
ce este adevarul si Isus se uita in ochii lui si nu zice nimic?In acel moment Pilat si-a dat seama ca are in fata lui ...ADEVARUL in carne si oase.
Ceea ce vreau sa spun e ca pina in acest moment in istoria lumii ce o cunoastem noi NIMENI NU a avut curajul vreodata sa afirme ca este intruchiparea umana a adevarului decit avatarii acestui ciclu universal in care traim,Abraham,Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha,Jesus,Mohamed,Meher Baba.
Ai sa observi ca fiecare din ei a fost in timp la anumite perioade ale istoriei umane si ale Creatiei,initial este o distanta de 700 ani intre ei dar uneori poate fi pina la 1400 ani si numeric este o dublare a numarului 7.Este un numar divin precum 3 si 12.Nu vreau sa intru in Kabala acum,cert e ca o anumita ordine exista in creatie.
Acesti avatari(avatar in trad. din lb. indiana,NU inseamna potrivit conceptului romanesc reincarnare obisnuita a oricui muritor de rind ci reincarnarea divina directa a Lui Dumnezeu insusi in forma umana.).Detinatorul Adevarului vine in mijlocul propriei Lui Creatii pt. a o ridica spiritual din nou si a o aduce si mai aproape de El.
Stie ca va suferi si suferinta va fi un exemplu dar in acelasi timp inalta spiritual omenirea de la ultima Lui prezenta cu 700-1400 ani in urma deci vine pt. epoca curenta prin care trece omenirea si mesajul cu toate ca va fi MEREU ACELASI ca in urma cu mii de ani va fi expus potrivit NIVELULUI cultural si spiritual atins la noua revenire.
Noi ca oameni spirituali sau nu ori materialisti feroce sintem ghidati de ego si realmente cream in noi insine si in jur o iluzie in plus la cea in care traim,nu avem acces la realul adevar care culmea este chiar in NOI insine,in chiar rasuflarea noastra!In India este numita Maya,este realitatea in care traim zilnic ce de fapt nu e decit un vis,o iluzie dar ...Tare mult ne place de ea incit
o luam drept"realitate" si e greu sa o abandonam.Ni se pare mai buna o Coca Cola decit apa simpla?Cert este ca DA!Dintr-un foc ai acceptat o iluzie in loc de o reala realitate.
Ego ul vrea mult si mai mult de la Maya si ea ii va da totul prin chiar ..noi insine si adevarul ramine undeva in umbra si doar in speculatii filosofice si f. rar de atins in mod exact.Pt. ca in final nebunul de Nietzsche a avut dreptate ca "adevarul e o minciuna",pt. ca nu numai ca ne mintim pe noi insine in numele unor"adevaruri" ce sintem"convinsi" ca le posedam dar la scara larga ne mintim in stinga si dreapta cu nonsalanta si nu ne doare asta pt. ca avem"convingerea" ca sintem cei drepti si care au in mina adevarul ce altii nu-l au si deci trebuie sa-i trezim la...."realitate".
Am sa-ti dau un exemplu legat de iluzia vietii,Maya:
Sufletul este mereu treaz,nu doarme atunci cind trupul tau se odihneste.In somn ai diverse vise,unele pot chiar fi din vieti trecute ce ai trait(ca suflet in alt trup)altele pot fi doar "creatii" imaginative ale sufletului legate de viata ta actuala,ori pur si simplu influentate de ceva ce ai citit ori vazut la TV sau cinema,el le transforma insa intr-o existenta noua lui deci in fapt creaza o alta Maya separata de cea actuala in care se experimenteaza in nou trup.
In acele momente de "vis",practic devii creator al unei noi "realitati"ce de fapt
nu-i nimic altceva decit o iluzie.Cind te scoli din somn STII in tine ca ai visat si ca NU a fost nimic real din acel vis,uneori te bucuri in caz ca a fost vreun cosmar urit.
Dar in fapt te trezesti in iluzie dar ea este mult mai puternica decit visul pt. ca in ea ai de-a face cu simturile si pt. tine a pipai ceva ,a gusta,a mirosi etc. reprezinta ultima ..realitate si o vei crede ca atare.
Este pt. tine adevarul!Dar oare esti chiar atit de sigur ca nu este decit o alta forma a iluziei si ca in final traiesti un vis cu ochii deschisi?
Toti avatarii ce am mentionat mai sus au spus de multe ori despre forta iluziei si Maya ca este inselatoare si ne indeparteaza de realul adevar,ca trebuie sa renuntam la ea,sa luptam cu ego-ul pina la anihilarea lui totala,evident au spus-o in anumiti termeni si cuvinte potrivit epocii lor pt. a fi intelesi de omenirea la acel punct de dezvoltare material si spiritual,dar in esenta lui mesajul este acelasi si va fi mereu.
Nu sint un om religios in sensul cunoscut si nu merg nici la biserici si nici nu ma inchin,cred insa ca Dumnezeu exista si ca traim zilnic in iluzie dar ne complacem in aspectele ei si o adulam chiar in orice forme,Maya e o forta puternica si stiu in mine ca e o minciuna,adevarul este in mine si trebuie zilnic sa-l caut pt. a ma redescoperi .
La fel stiu ca asta nu e unica mea viata si din pacate voi reveni in alta forma umana in urmatoarea pt. a-mi continua drumul spre realul adevar din mine,el exista!De aceea nu-mi e frica de moarte,este o trecere de la o forma la alta doar sufletul insa va ramine acelasi si treptat se va apropia si mai mult de adevar prin experienta vietii in Maya pina la acel punct final din existenta cind ea va fi total eradicata si picatura din ocean ce sint acum va deveni insusi oceanul.
Este f. adevarat ca te aduni cu cei de-o seama cu tine in pareri si discutii pt. ca NU intimplator doua suflete se gasesc din atitea sa-si exprime idei similare.
Este produsul Karmic al atitor vieti prin care am trecut,uneori habar nu ai cind ajuti pe cineva la greu ca de fapt intorci ajutorul dat in trecut intr-o alta viata cuiva care atunci te-a ajutat si azi sufletul lui este in trupul actual al persoanei ce ajuti.
TOTUL are un sens si NIMIC NU e INTIMPLATOR.Karma este legea destinului uman si al creatiei toate,daca faci un rau in viata asta si scapi nepedepsit fi sigur ca in urmatoarea vei plati!STIU,multi nu cred in reincarnare,cu timpul se vor convinge ca exista,toti avatarii lumii au vorbit despre ea si chiar si Jesus!
Revenind la adevar spune-mi daca cunosti in istoria lumii noastre pe cineva care sa faca afirmatia cu tarie si certitudine si prin exemplul sau real de totala sinceritate :"EU sint Dumnezeu!"?
Jesus a spus ca este regele regilor,Buddha ca EL este realul drum spre adevar,Mohamed a spus ca EL si Allah sint unul si acelasi,Jesus a spus asta si EL,Meher Baba a declarat cu autoritate divina ca este Dumnezeu.Acesti avatari Nu au facut afirmatii aiurea!
NU poti spune asa ceva decit stiind CINE esti si nici megalomani despoti si tirani ori gurus n-au indrazneala de a face astfel de afirmatii pt. ca stiu ca nu sint ceea ce se pretind a fi!Oameni paranoici poate da se cred orice dar nu prea cred ca se cred Dumnezeu.
Ceva te va retine ,ceva in tine nu te va lasa sa spui astfel de minciuna omenirii!Doar cei care sint adevarul in carne si oase pot afirma ceea ce sint pt. ca vor spune ...ADEVARUL despre ei si cine sint si intotdeauna va fi urmat de viata lor ce a fost puritate totala!
Daca nu traiesti prin exemplul vietii tale realele precepte ale adevarului si stiind ca vei suferi si chiar muri pt. a ridica tot mai mult creatia la nivelul ei natural si al tau,nu te poti numi avatar.
Baba odata a spus "Daca real vrei sa crezi in Jesus atunci trebuie sa-i traiesti viata."Altadata a spus" Din 1 milion de credinciosi in Dumnezeu,doar unul crede cu adevarat."Este descurajant nu?Dar traim in minciuna si iluzie si departe de adevar,ipocrizia e peste tot de la mic la mare si ...in numele LUI Dumnezeu!Este real ce spui ca avem nevoie sa credem in noi si ceilalti,dar ce fel de "adevar" traim in noi si cum sa-l vedem in ceilalti?
Simplu ar fi sa fim noi insine....usor de zis!
De cite ori nu ai mers la vreun party si de fapt NU ai vrut sa mergi caci nu-ti place de nimeni acolo? dar poti crea relatii si ai sefi acolo si asta te-ar ajuta in meserie?
A fi tu insuti deci a fi adevarat cine esti(adevarul) inseamna sa te duci la party si sa spui in fata oricui ce nu suporti ca nu-ti place de el sa pleci zimbind si sa trintesti usa la plecare.
Este principiul Buddha,care era bogat si print avea orice vroia si intr-o zi a renuntat la TOTUL si a meditat doar la umbra unui neem .(copac specific in India din care se face ceai din frunze ori o bautura usor alcoolica).
Daca ai spune adevarul din tine celor din jur cu siguranta vei ramine singur si poate chiar fara serviciu.
Ori ajunge la puscarie,multi au incercat sa spuna adevarul si au fost asasinati
(Kennedy,Martin Luther King de ex.)ori arsi pe rug in trecut considerati ...eretici(Giordano Bruno)altii au ajuns prin spitale de nebuni pusi acolo fara ca ei sa fie nebuni,altii persecutati si vezi atitea din istoria Romaniei comuniste.ADEVARUL ...supara chiar duce la crucificare ori la omorit cu pietre
precum Mohamed de proprii lui credinciosi!Ce a nascut adevarul spus de EL?
O minciuna azi in mina teroristilor si musulmanilor ce vad doar URA in jur.
NU asa este calea ce a dat Mohamed!
De fapt nu-ti fabrici la repezeala un alt adevar ci o noua iluzie si minciuna despre tine si cei din jur.
dar in final adevarul totusi exista,e dat cu lingurita insa in doze f. mici dar e bine ca e dat si asa.E pacat,mare pacat ca trebuie sa traim din minciuna si nu din adevar.
Anul trecut cu multe luni in urma deci,i-am zis citeva dure agentului meu artistic si nu mi-a mai dat comenzi vreo 2 luni!I-am spus ce cred despre el si deci adevarul in mod evident s-a simtit cu musca pe caciula dar atacul lui a fost copilaresc,multi NU suporta critici si adevaruri ce stiu despre ei insisi spuse de altcineva!
A trebuit sa-mi dea de lucru pt. ca agentiile vor arta mea,asa ca nu a avut incotro.Acum sintem iar prieteni si recent mi-a dat dreptate celor ce i-am spus demult.M-am bucurat ca pe undeva s-a schimbat putin in bine.
Propriile convingeri isi au ecou in persoane ce au o Karma apropriata de a noastra si de aici rezulta ca exista o conexiune intre noi cu aceleasi ginduri ori cu ginduri opuse,sufletul se recunoaste in altul se vede ca-n oglinda.Te intelegi bine cu sotia inseamna ca sinteti pe aceiasi unda karmica.si inversul.
La fel in mari catastrofe poti afla de ex. ca au murit 2000 oameni dar au scapat 10....acesti 10 NU trebuiau sa fie acolo,NU aveau aceiasi soarta karmica cu restul de aceea au scapat cu viata!Stiu,e GREU de crezut si acceptat adevarul.In fapt adevarul mereu este scrutinizat si atacat si pus la zid si exploatat,minciuna insa...e ceva comfortabil si pe placul tuturor.
de la cersetorul de pe strada la presedintele tarii!Pina la adevar e un drum lung ,imagineaza-ti ca zapada ar fi minciuna ce acopera adevarul....intr-o buna zi se va topi!
Trebuie sa credem ca exista si primaveri in vietile noastre.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Draga medina,
ma asteptam ca cineva sa vina cu astfel de raspuns,era inevitabil!Este ceva natural sa gindesti asa cind viata o traiesti in total dualism....bine-rau,urit-frumos,curat-murdar,onest-mincinos,cald-rece etc etc.
Marele intelept Dalai Lama a spus cindva:"Problema cea mare prin care trece omenirea este ca vede totul ori in alb ori in negru,nu realizeaza ca exista si un gri la mijloc."Poate ai dori sa-l critici si pe el?Eu cred ca are dreptate.
De ce am spus ca doar Dumnezeu exista?De ce nu am spus ca implicit ar trebui sa fie si ...opusul Lui?
Omenirea si religiile au trebuit sa inventeze un opus al binelui pt. a justifica ororile lumii in orice forme ale ei si atunci a aparut Mr. Satan,ori Lucifer ori Dracul ori Schamael,si mitul raului s-a creat,vinovatul a fost gasit si f. usor acum s-au "descoperit" vinovati eretici si vrajitoare in Salem buni de pus la prajeala ori torturi,si preoti exorcisti etc. etc.
In dualismul vietii trebuie,nu sa existe si Necuratu",dar am o surpriza pt. tine:
Ce-ai zice de faptul ca imi mentin teoria mea si spun ca Satan NU exista nici ca ...forma si nici ca spirit?
Ca de fapt doar Dumnezeu exista si am sa vin si cu argumente pt. a-mi apara teoria,desigur ca din nou vor stirni discutii si iar voi fi pus la zid dar sint obisnuit cu astea,numai sa nu ma luati la pietre.
In primul rind,esti de acord ca toata creatia apartine Lui Dumnezeu pt. ca El insusi este creatia toata?
Daca da atunci NU IL limita si-l plasa doar de o parte a ei adica ceea ce consideri tu ca este virtuos si moral si etic este Dumnezeu si ce-i urit si meschin si vulgar este...Diavolul!Dintr-o data Il minimalizezi ca existenta pt. ca in adevar Dumnezeu este dincolo de dualismul vietii.
Vezi totul subiectiv si ca tine din pacate marea majoritate.Daca admiri un trandafir si te incinta culoarea petalelor si parfumul lui,afla ca Dumnezeu NU e doar in acele petale dar si in spinii lui.
Ori indragesti un animal si ai grija de el esti atasata de el,de ce te uiti atunci cu scirba la un sobolan?si el este parte din aceiasi creatie si chiar si in el exista un suflet si este expresia vietii Lui Dumnezeu prin el.
De ce spun ca doar Dumnezeu exista?Pt. ca exista NUMAI BINE in creatie dar in diverse GRADE.Aici este problema din care se nasc contradictiile umane!
Cel mai mic grad de BINE(daca am gindi intre1-10)este ceea ce am numi "RAUL''.,si STIU CA ESTE EXTREM DE GREU DE ACCEPTAT ca de ex. si un mare
criminal in fapt nu este rau ci are in el si un % de bine care de fapt e la baza existentei lui....parca vad deja o piatra aruncata spre mine acum!
E greu de acceptat ca oameni ca Hitler,Stalin,Ceausescu,Mao,Bush,in esenta sufletului lor au fost sau sint buni,dar in cel mai mic grad posibil.
Am mai scris ca nu poti intelege creatia si pe Dumnezeu fara a nu crede in conceptul de reincarnare si Karma,stau la baza ei,Buddha a numit-o "roata vietii eterne"de unde si simbolul Buddhist ca religie si credinta.
Oare chiar crezi ca Buddha a nascocit adevarul din senin? Ori hai sa fim si mai ortodocsi,crezi ca Jesus a rostit invataturile Lui aiurea ca si cum le-ar fi visat si apoi spus discipolilor Lui basme sa-i puna la culcare?
Acesti avatari au avut in ei ADEVARUL si l-au si rostit pina in ultima clipa.
"Iarta-i Domne caci nu stiu ce fac",Jesus a iertat in stinga si dreapta chiar pe proprii LUi ucigasi,pt. ca a stiut ca NU sint RAI si nici posedati de vreun Satan!
Chiar si pe Judas stiind ca el l-a tradat!Oare nu am invatat inca nimic de la Dumnezeu nici pina in ziua de azi?Daca INSUSI DUMNEZEU(Caci Jesus a fost Dumnezeu in carne si oase nu fiul Lui!)iarta si vede in jurul Lui numai BINELE
ce te face sa reinventezi un personaj ca Lucifer ce nu exista de fel?
Pt. ca vezi TOTUL ori in ALB ori in NEGRU!!!!Dalai Lama are dreptate.
A te purifica in suflet si ajunge treptat de la gradul de 1 ca bine la 10 iti trebuie sute de mii de vieti prin care ai trecut deja si in functie de nivelul la care ai ajuns in cea prezenta de rafinare spirituala depinde prin cite vei mai avea de trecut.NU uita ca si Jesus a vorbit la vremea LUi despre reincarnare!
Si clericul din pacate(pt. ei si ...eforturile lor de a ascunde acest adevar,din punctul lor de vedere!)a incercat sa schimbe ici si colo pasaje din noul testament,dar ar fi insemnat sa fi ramas doar citeva pagini despre Jesus daca cenzurau totul!
Biserica trebuia sa scoata din Biblie reincarnarea,ceva politic si de putere.
Ce-ar fi insemnat daca lumea crestina ar fi crezut ca exista?Ar fi zis cam asa:
"Ce nevoie am de biserica?daca am gresit cu ceva in viata asta ma repar eu in cealalta."NU,credinciosii trebuiau sa STIE ca au de trait doar o singura viata si
au de ales intre...rai si iad,si aici au venit cu tot felul de pedepse in iad si suflete pierdute etc.etc.Mai tirziu,catolicii au trebuit sa inventeze si purgatoriul,ceva de mijloc,adica ai putea avea o sansa DACA vei dona bani bisericii pt. absolvirea pacatelor,deci iti poti rascumpara greselile si vei ajunge in rai....apoi contrar bisericii au aparut asa zisii"soul eaters",un fel de mercenari care spuneau ca au darul de a lua asupra lor pacatele altora(de obicei ...f.bogati!)si le pot asigura intrarea in rai fara acordul...bisericii.Evident,biserica s-a pus pe urmarirea lor pt. a-i extermina.
In fapt biserica mai ales cea catolica a facut o gramada de acte ilegale pina la crime.In rest,bigotrie,minciuna si diverse politici ce n-au de-a face cu credinta in Dumnezeu.
Eu zic ca inainte de a trage o concluzie ar fi bine sa cauti raspunsuri sa te intrebi de unde vii si unde te duci,sint primii pasi spre o adevarata spiritualitate,decit sa crezi mecanic in ceva ce inca nu cunosti decit in mod papagalic.Nu te limita doar la ortodocsism sau catolicism etc. sint multe alte credinte de la care poti invata f. multe ,sufletul tau vrea sa stie,nu-l incarcera
lasa-l sa exploreze sa se cunoasca pe sine prin tine.
Toate au acelasi numitor comun in esenta,dar fereste-te de dogma,este un drum incuiat si fara sa vrei devii cu ochelari de cal si ar fi pacat.
Dar fiecare cu karma lui-ei,si cu destinul lui-ei,nu poti schimba peste noapte o ideologie.Daca asa crezi e dreptul tau,in alta viata urmatore vei gindi total altfel,dar nu-ti vei mai aminti de cea de azi.Vei fi o alta persoana,dar in tine va fi mereu acelasi suflet de milenii.
Imi dau seama ca ce am scris e greu de acceptat de multi,dar nu pot decit sa -mi expun si eu parerile mele personale si credinta mea,si nu vad nimic rau in asta.
Nu sintem nimeni real perfecti,cei care sint in lumea toata ii numeri pe degete si de fapt nici nu stii ca exista,pt. ca duc o viata de total anonimat si cu toate astea EI sint cei care conduc universul tot in lipsa avatarului.
Vor fi mereu 5 la numar si cind se vor reincarna la vremea avatarica(ciclul avataric este de 700-1400 ani),ei vor aduce spiritul Lui Dumnezeu intr-o forma umana aleasa de ei.Apoi rolul lor va fi preluat de Avatar in intregime.
Despre astea poate altadata.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps: Daca esti interesata,iti recomand sa citesti cartile despre mituri si religii scrise de un f. mare erudit si cel mai mare expert in istoria religiilor si miturilor din lume,de necontestat cel mai mare!JOSEPH CAMPBELL.Vei descoperi totul in ele si la fel vei invata f. multe,raspunsuri la orice fel de intrebari ai avea.
La fel citeste autobiografia lui Dalai Lama.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
" Viata omului este ca o mare oglinda sparta in milioane de cioburi.Se vede in fiecare din ele drept altcineva,de fapt se vede pe sine insusi fiind acelasi suflet etern".

Dalai Lama

Ce usor e sa spui cuvinte induiosatoare...

.....................................................................................
Ce-o mai face domnu' Melcu?