comentarii

magazine bijuterii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
[Da' pun pariu ca nu spui!:) - de SB_one la: 27/02/2004 16:16:42
(la: Femeia)
[Da' pun pariu ca nu spui!:) Ca , vorba aia.....]

-Nu, nu spun nimic; sint discret!

...dar...


>Un evreu se afla pe patul de moarte si-i spune singurului sau fiu:
>- Isaac, mai am putin si mor si vreau sa stii ca cele 7 vile, 3
>blocuri, 30 de taxiuri, fabrica de imbracaminte, cele 2 ferme, 8
>magazine, bijuteriile, titlurile bancare, valorile, sculpturile...
>- Da, tata, mi le lasi?
>- Ti le vand ieftin, foarte ieftin!


SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)
#10832 (raspuns la: #10828) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si-nca 2 ca e gratis - de alex boldea la: 07/01/2009 10:53:07
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
La tribunal:
- Sotul: "Intru in casa si-mi vad femeia in pielea goala pe pat, geamul deschis. Ma uit pe geam si vad pe unul in chiloti, alergand. Iau noptiera si arunc dupa el".
- Sotia: "Era cald. M-am dezbracat, am deschis geamul si vad cum intra dobitocul asta pe usa si fara sa zica ceva, arunca cu noptiera pe geam".
- Victima: "Eu sunt sportiv. Alerg in fiecare zi pe acel traseu. Intorc capul si vad cum zboara o noptiera spre mine...".
- Martorul: "Eu nici nu stiu ce caut aici! Stateam linistit in noptiera..."

Domnul Goldman se afla pe patul de moarte si-i spune singurului sau fiu:
- Itic, mai am putin si mor si vreau sa stii ca cele 12 vile, blocurile, compania de taxiuri, fabrica de sapun, cele 3 ferme, magazinele, bijuteriile, titlurile bancare, valorile, sculpturile, tablourile...
- Da, tata, mi le lasi?
- Ti le vand ieftin, foarte ieftin!

cel mai frumos magazin din lume e in Romania - de zaraza sc la: 19/12/2013 14:43:28
(la: Bikinii aurii)
Magazinul de bijuterii Sabion

http://www.9am.ro/stiri/Business/252103/cel-mai-frumos-magazin-din-lume-se-afla-in-romania.html

Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ultimile noutati si alte baliverne - de LMC la: 12/07/2004 23:14:35
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Un sfirsit de saptamina scurt dar plin de activitati.

Fratele meu, asa cum multi altii au facut, sa insurat in Romania. Amindoi au venit inapoi in America impreuna. La nimeni nu le vine sa creada, pentru ca Americanii au inceput sa lungeasca timpul de asteptare de la saptamini la luni de zile din cauza multor fraude facute. Si-au rezolvat toate chestiile in mai putin de o luna, a “record time” pentru ora aceasta.

Simbata dimineata au venit la noi acasa. Are o sotie frumoasa ca o zina, si ma bucur pentru ei pentru ca vad o dragoste deosebita intre ei. Saptamina asta sotia lui va sta cu noi, fratele meu fiind intr-un business trip la New York. In August vor avea nunta religioasa. Sint asa de fericita pentru ei. In sfirsit se insoara si el.

Simbata dupamasa am fost la cumparaturi dupa cadouri. Seara am mers la ziua onomastica a unei prietene si a trebuit sa-i luam o atentie. Ne-am decis sa luam parfumuri. Vreau sa va anunt ca sotul meu are cele mai bune gusturi, pe de-asupra ii place sa-mi faca cadouri si daca nu este nici o ocazie speciala de sarbatorit. Fiind la departamentul de cosmetice si parfumuri binenteles incerci si mirosi toate parfumurile. De fiecare data imi place sa vad ce alte mirosuri noi imi plac, si dintre sutele de parfumuri am gasit unul care mi-a placut foarte mult. Mi-am intrebat sotul daca ii place si el la rindul lui a intrebat-o pe vinzatoare cit costa. Cind am auzit mi-a cazut inima in podea. Era cel mai scump parfum dintre toate care erau acolo. Pe scurt, am plecat din magazin cu doua sacose pline de parfumuri unul dintre ele fiind acel parfum scump. Am un sot, asa cum am zis, cu niste gusturi fantastice, caruia-i place ca sotia lui sa miroase “like a million bucks”. Am bijuterii de aur care au costat mai putin decit sticluta aceea de parfum. Inca nu-mi vine sa cred ca am asa ceva in dulapiorul meu de cosmetice din baie, si ca parfumul care pluteste in jurul meu la ora asta costa asa de mult. In orice caz Simbata am reusit sa raspindim bucurie incepind de la vinzatoarele care ne-au ajutat si care si-au facut un comision frumos pentru ziua aia, apoi cumnata mea care si ea la rindul ei a fost cadorisita cu un parfum fin (care din intimplare sa nimerit sa fie unul din favoritele ei), prietena noastra si ea cred ca sa bucurat, iar in sfirsit eu. Seara cum am zis am mers la petrecere. A fost okay, pe mine nu ma prea incinta felul de petrecere la Americani. Ne-am distrat totusi pentru ca de felul nostru sintem glumeti si facem conversatiile interesante. Am venit acasa pe la 10. Am mai stat de vorba cu cumnata, si-apoi am inceput sa ne uitam la un film pe DVD. Dar n-a tinut fenta cu filmul ca ne-a apucat somnul.

Dimineata ne-am trezit mai tirziu ca de obicei. Eu cu sotul ne-am luat cafelele si-am iesit pe terasa din gradina intima, pe cumnata am lasat-o sa doarma. Gamalie bucuros ca i-am dat drumul in gradina a dat ocolul ei si-apoi s-a intins ca o placinta la soare sa doarma. Cum stateam noi de vorba dintr-o data am vazut o pasare colibri adunind nectarul de la florile noastre de hibiscus (niste flori mari rosii), am stat si ne-am uitat la ea pina la un moment dat cind a venit pina unde stateam noi. Vroia sa zboare prin terasa sa ajunga la alte flori dincolo de noi, dar sa oprit in zborul ei si statea la o distanta asa de aproape de capul meu, fara sa exagerez de loc, ca daca intindeam mina o puteam prinde. A stat acolo fluturind din aripioare pentru nu mai putin de 15 secunde. Nu ne vedea sa credem ca-i adevarat. La un moment dat mi sa facut chiar frica ca o sa zboare si o sa ma loveasca in ochi. Dar pasarica era la fel de curioasa de noi cum eram si noi de ea. Ni sa taiat respiratia pur si simplu, nu puteam sa ne revenim din imensitatea de emotie creata de o creatura atit de mica. Asa ceva nu se intimpla decit odata in viata.

Mai tirziu am plecat toti trei la biserica. (Noi mergem la o biserica Americana fara denominatie.) Mesajul a fost foarte frumos, despre rai si iad, intrebarea de baza fiind: unde vrei sa-ti petreci eternitatea? La fumatori sau ne-fumatori? In engleza suna mai bine: smoking or non-smoking section? Am venit acasa, am prinzit, si dupa ce ne-am relaxat vreo ora, ne-am dus la cumparaturi de-ale mincarii. De oibicei mergem Simbata dar fiindca am fost ocupati cu alte chestii, a trebuit sa mergem Duminica dupamasa. Inspre seara ne-am dus sa jucam tenis de cimp. Ne-am distrat de minune. Nu jucam nu stiu cit de bine dar ne place, mai ales cind incepem sa vorbim Maghiara (nici unul dintre noi nu stim o boaba, dar folosim cuvinte care suna ca maghiara). Daca ne-ati auzi v-ati tavali pe jos de ris. Cind am ajuns acasa eram cu totii frinti. Telecinemateca de Simbata a continuat, dar cred ca ar fi trebuit sa ma duc la culcare mai devreme. Acuma casc ca un hipopotan, desi am baut o cafea tare. Poate ma duc sa-mi iau un capucino de la Starbucks mai tirziu. Mai vad eu ce fac..........Sper ca nu v-am plictisit?!

Colectiile mele - de LMC la: 22/07/2004 00:16:26
(la: Colectii)
Io de cind am fo' de-o schioapa mi-au placut pietricelele si scoicile. Si-acuma le colectionez, pentru ca impreuna cu ele colectionez memoriile locurilor si zilelor unde si cind le-am cules. Cind mergeam la universitate in fiecare dimineata gaseam cite o pana de corb sau alta pasare care zbura prin campus, deci pe-atunci colectionam si pene. Astea sint colectiile care le consider darurile naturii, dar am si altele. Imi plac cartile de arta, bijuteriile, si obiectele interesante care le gasesc pe la magazine de antichitati. Sint inebunita dupa cutii si cutiute; inca nu am descoperit de ce sint obsedata cu ele. Daca cineva ar vrea sa-mi faca vre-un cadou si imi ia o cutie ornamentala, poate fi sigur ca nu v-a da gres niciodata. Ma bucur totusi ca nu am boala lucrurilor scumpe ca altfel nu's ce-as face. Dar mi-e teama ca intr-o zi o sa ma apuc sa colectionez arta. Mi s-or avintat gindurile in directia aia, dar le-am alungat cind am vazut ce mult m-ar costa. Poate cind o sa fiu baba batrina si nu o sa am ce face cu banii. Pina atunci imi fac eu arta mea. Sper ca sotul meu sa nu de-a in boala colectionarii de mercedesuri ca atunci chiar ca am incurcat-o. Deja avem trei, si se gindeste la inca unul.
Femeile greu de inteles?? - de Crisa_ la: 28/08/2004 10:22:22
(la: Femeia)
Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu
Imi pare rau = Iti va parea rau!
Ne-ar trebui = Eu vreau
Fa cum vrei! = O sa platesti cu varf si indesat!
Hotaraste tu! = Hotararea cea buna ti-am pus-o deja!
Trebuie sa vorbim = Iar trebuie sa te critic
Bineinteles, fa cum vrei = Nu vreau sub nici o forma sa faci asta!
Nu sunt suparata = Bineinteles ca sunt suparata, boule!
Ai un aer atat de barbatesc... = Ar fi cazul sa te barbieresti
Cum de te porti asa frumos astazi? = Asadar vrei sa facem sex astazi?
As vrea perdele noi = As vrea mobila, tapet, perdele si covoare noi
Ma iubesti? = Am trecut astazi pe la magazinul de bijuterii, sa-ti spun ce mi-a placut?
Cat de tare ma iubesti? = Am facut ceva ce sigur nu-ti place
Nu-i nimic... = Tampitule!
Fefelinelor! - de LMC la: 24/09/2004 23:01:22
(la: Trancaneala Aristocrata)
Si la mine este soare si frumos. Weekendul trecut a tras o ploaie din aia zdravana, dar acuma este cald de parca ar fi vara. Chiar ca ar fi minuea lui Dumnezeu sa ne gasim cu toate la cumparaturi de tot felul si la o trancaneala cafengioasa, dar pe viu.

Ivy, eu cind ma ia dorul cum te ia pe tine acuma, stii ce fac? Ma duc pe la magazinele de antichitati. Nu stiu ce ti-ar place tie de acolo dar mie imi plac bijuteriile si portelanurile. Am inceput sa colectionez cani de cafea sau de ceai, din alea de portelan fin de tot. Fusesem cu ani multi de tot in urma, cind eram fetiscana, la o milionara acasa sa o ajut cu un "lunch" care-l dadea ea prietenelor ei "aristocrate". La fiecare in parte, cred ca erau vreo 12 in total, le-a pus la masa cite o ceasca cu farfurioara, din astea cum iti povestesc eu, antice, portelan fin de tot, fiecare cana diferita de cealalta. De atunci sint intr-o continua explorare de cesti de portelan fin si antic. Dar mai am o pasiune. Cind ma simt mai melancolica ma duc pe la magazinele de haine la raioanele de lengerie de corp. Imi aleg cele mai frumoase si dantelate si fug cu ele sa le platesc si apoi sa le probez acasa.

Stiu ca trancanesc aiurea dar poate-ti da vreo ideie.
Intr-o vineri dupa amiaza un - de sanjuro la: 10/11/2004 15:43:08
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Intr-o vineri dupa amiaza un tip intra intr-un magazin de bijuterii insotit
de o tipa extrem de draguta.
- Aratati-mi niste inele de logodna, va rog, zice catre bijutier.
Asta scoate cateva inele cu diamant, mai mari, mai mici.
Tipul intreaba despre cel mai aratos dintre ele:
- Acesta cat costa?
- 5.000 de dolari, vine raspunsul
- Dom'le, poate nu m-ati inteles bine, uitati-va inca o data la
domnisoara si dati-mi ceva pe masura frumusetii ei...
Bijutierul se duce imediat in spate la seif si scoate un inel de logodna cu
un diamant formidabil.
Ochii tipei se aprind cand il vede.
- Acesta cat face?
- 60.000 de dolari.
- OK, il cumpar. Am sa va scriu pe loc un cec pentru acesti bani. Pt. ca
acum e deja vineri dup-amiaza, am sa va rog sa-l depuneti la banca pentru
incasare luni de dimineata la prima ora. Apoi am sa va rog sa-mi trimiteti
inelul la aceasta adresa.
- Nici o problema, zice bijutierul incantat.
Tipul pleaca cu tipa - si mai incantata - lipita bine de el...
Luni la pranz bijutierul foarte agitat apare personal in usa tipului:
- Domnule, dumneavoastra sunteti un escroc. Cecul pe care mi l-ati dat
era fals, iar in contul Dvs. nu e nici un ban!
- Stiu, zice omul nostru, dar iti dai seama ce weekend am avut???!!!

#28271 (raspuns la: #28204) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cine a zis ca trebuie sa-ti i - de mya la: 15/12/2004 21:00:03
(la: Romania, din nou fruntasa in Europa - la Loteria Vizelor)
Cine a zis ca trebuie sa-ti iei informatiile despre o tara din sabloanele care apar in filme? Si eu zic ca e o tampenie asta. Stiu o gagica romanca care a emigrat in USA si care spera ca totul sa fie ca in Dallas (serialul ala renumit). Aiurea, a luat teapa. Da' vrea sa-si ia mereu haine, lenjerie, bijuterii...ii sticlesc ochii la tampenii da' nu are nimic in creier. Sta pe somaj si face spume la adresa tarii "de cacat". Ce vina are USA la faza asta? Ea e neadaptabila.

Nu am laudat tara prosteste, am zis ca fiecare om decide singur cum sa-si faca viata. E la bunul simt. Asa e societatea americana, se pune accentul pe individ si nu pe stat, cum e cazul in Europa. Daca esti mai emotional sau pur si simplu nu poti sa faci eforturi mari, nu te adaptezi in noua lume, ca emigrant. Sunt destui americani oameni simpli (ca peste tot in lume, uite si in Romania, nu?) care nu pot mai mult, traiesc modest, platesc chirie si mor neproprietari. Si ce daca?

Si in Germania, Elvetia, Suedia, etc...sunt scumpe casele si e greu sa-ti iei casa. Sunt mai multi proprietari decat in USA, asa este. Insa sunt alte chestii aiurea, de exemplu somajul mare. Sau faptul ca statul e prea inchistat in legi si regulamente. Ex: sa zicem ca am lucrat 10 ani ca magazioner in Bremen, am facut scoala de magazioneri (3 ani de scoala!) si dupa astia 10 ani de munca asidua, m-au dat afara ca s-a restrans firma. Si mi-am luat si casa intre timp. Bun. Acuma...eu nu pot sa ma angajez decat magazioner in toata existenta mea de acum si pana la moarte. Nu pot sa-mi caut alta slujba, de cosar de exemplu....fiindca ca sa lucrezi ca cosar tre' sa ai scoala de cosari (se studiaza 3 ani pentru asta!). E o imbecilitate fara de margini, o sa ziceti. Este, da! Da' daca asa zice legea germana...ce putem sa facem? Nu ai voie sa lucrezi decat in meseria ta, nici mai jos, nici mai sus. Se lucreaza intens acum ca sa se schimbe legea, da' poate sa le ia si 20 de ani, precum le-a luat ca sa schimbe programul magazinelor (sa fie deschise si sambata mai multe ore!). Asta ca vorbim de societati vibrante sau nu.

Asa...sta magazionerul acasa frumusel si primeste bani de somaj. Statul si-a rezolvat problema si cetatenii patriei platesc impozite din ce in ce mai mari pentru magazionerul somer. Da' are casa, e proprietar la el in Bremen acolo (si nici prin cap nu-i trece sa se mute in alt land si sa-si caute de lucru ca magazioner, ce...e prost la icre?!). Ati inteles ceva? Sigur ca daca compari cu Romania...o sa ziceti ca e mai misto sa stai in Germania pe somaj decat in Romania pe "zor de zeama".

Nu a zis nimeni ca in USA e totul de vis. Sunt si bune si rele peste tot. Eu am zis ca in USA poti sa decizi tu, pentru tine. Daca vreau sa lucrez ca fotomodel ca arat eu bine ...uite asa, ma duc si ma fac fotomodel. Nu tre' sa am scoala de fotomodele. Sau daca stiu sa fac garduri de lemn, ma duc si ma angajez ca muncitor de garduri, nu-mi cere nimeni diploma. Sau daca vreau sa lucrez ca gunoier, ma duc si lucrez unde vreau, nu ma intreaba nimeni de diploma de gunoier (in Germania se fac 2 ani de scoala, ca sa te faci gunoier!...jur!).

USA e o societate mai dinamica, in miscare, lumea e mai optimista. Daca ramane unul somer, isi schimba meseria (si de 15 ori in viata!), se muta in alt stat, se cara...unde e nevoie de el. Nu sta nimeni sa-si planga de mila la nesfarsit si sa zica ca e nasol. Mori de foame...daca stai pe ganduri, tre' sa te misti rapid de tot, nu-ti da mana sa faci fitze.

Sigur ca sunt si acolo oameni care traiesc mai prost ca in Romania, sunt peste tot d-astia, sunt si in Paris sau Londra! Nu-mi vine sa cred cand citesc pe forumuri cum sunt romanii socati de chestiile negative din SUA (sau alte tari unde se duc)...Cine zice frati romani ca in tarile respective totul e de vis, fara imperfectiuni, fara greseala? Va faceti iluzii desarte daca vreti mereu ca totul sa fie perfect, sa nu fie cozi nicaieri, sa fie toti politicosi, sa fie ratele mici, sa fie rosiile dulci si gagicile slabe toate, etc. Fiti realisti!

USA, sau alte tari iti ofera SANSA sa-ti faci o viata mai buna acolo, la ei. Nu-ti da nimeni nimic cu de-a gata, mura in gura. Iti ofera SANSA si ce faci tu cu ea...te priveste. Poti sa-ti faci 5 case daca ai chef si te tine spinarea, creierul sau altceva...sau poti sa mori in mizerie. Te priveste! Daca nu te potrivesti cu stilul american si realizezi asta din prima, poti sa o tai in Romania inapoi sau sa te cari in Europa si vezi ce faci, mai prinzi un somaj ceva, te descurci. Da' sa nu vii pe urma si sa zici ca e nasol in USA, si sa insiri doar exemple nenorocite. Mai bine zii ca nu te-ai adaptat si ca nu te-ai potrivit la stilul american. E mai sincer, nu? (Nu m-am luat de omul cu mesajul de mai jos...am zis asa in neant).

Acum ca am terminat cu "sfaturile de viata" (de care sunteti satui, stiu!)...poate e mai clar ce am vrut sa zic cand am zis ca "individul decide pentru viata lui".


#31732 (raspuns la: #31405) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
foto photo magazinele - de Dinu Lazar la: 25/12/2004 20:04:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Tot nu am reusit sa dau de un exemplar de revista Photo Magazine; vinzatorul de ziare mi-a spus sa ma uit pe pagina de web a lor; siderat am intrebat care pagina, si mi-a spus cum care, Fotomagazin.ro, ca e de 4 ani on line.
Adica, multa lume crede si va crede, din cauza asemanarii fonetice a numelor, ca e aceeasi publicatie; oricum, din cite pot sa-mi dau si eu cu parerea, "photo magazine" nu e un titlu in romaneste si nu e nici o sucursala a revistei germane, care tot "foto magazin" se numeste ca situl romanesc vechi de 4 ani.
Poate ar fi trebuit un studiu mai amanuntit de cautare a numelui noii publicatii; sunt posibile in timp mari probleme, poate numai daca Photo magazine nu va cumpara situl Fotomagazin - sau invers, cine stie.
Oricum, asemanarea cel putin fonetica dintre nume e frapanta si cei doi competitori se pot deranja reciproc.
M-am uitat si eu pe situl www.photomagazine.ro; testele de aparate sunt interesante, dar traducerea e uneori la pamint, ca la mai toate scrierile despre fotografie din Romania acestor ani; nu se cunosc notiunile de baza, nu se consulta DEX-ul, si de aici un comic nesfirsit.
Setarea temperaturii de culoare se numeste acolo, aliniere la alb; e comic desigur; fotografierea pe inalt e "format portrait"; saturatia devine "intensitatea culorii"; stiati ca exista o "corectura a blitului"?
Cite o data comicul creste; la Fuji F810, "in cazul unei sensibilitati variabile la lumina cuprinsa intre 2,8 si 5,6, obiectivul de 4x acopera o plaja focala cuprinsa intre 32,5 si 130 mm"
Ce are diafragma despre care se vorbeste de fapt cu sensibilitatea la lumina si focala echivalenta pentru formatul 35mm, ramine sa aflam in numarul viitor.
Cea mai interesanta e chestia cu gardu`, ca sa nu iasa leopardu` din aparat sa muste de nas fotografu`: " prin intermediul tastei display, poti afisa chiar si un grilaj foarte util"
Stiati ca dioptriile se egalizeaza? Vizorul nu are"functia de egalizare a dioptriilor"
La Nikon D70, aflam bomboana pe coliva: "centrul imaginii se poate modifica prin intermediul diferitelor dimensiuni ale circuitului de masura"
La aparatul Kodak DCS, sinergia faptelor ne ameteste; aflam din Photo magazine ca ar exista pe lumea asta si "center weight-ul variabil la masurarea expunerii", ceea ce ma uimeste la modul absolut.
Acu`, care e chestia... stau si ma gindesc... nu mai exista invatamint superior tehnic de optica, mecanica, mecanica fina, in Ro??? Ca sa nu mai zic de fizica dintr-a shaptea... nu ar trebui cooptat un aviator la o revista de aviatie, un marinar la una despre vapoare, si un specialist in fotografie, la o revista foto?
Sigur, este primul numar, deci este loc de mai bine in viitor, chiar de mult mai bine; daca aceste erori vor persista, ele vor face deliciul citorva initiati si vor baga in ceata absoluta marea masa de amatori de imagine, cu grilajul de la corectura blitului si aliniera albului; sper ca pe parcurs se vor mai indrepta lucrurile; dar asemanarea fonetica cu numele deja foarte cunoscutei enzine Fotomagazin, asta ar putea sa fie o problema in timp pentru ambele entitati.
#32256 (raspuns la: #32252) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PHOTO MAGAZINE - de Dinu Lazar la: 04/01/2005 13:35:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am gasit in sfirsit in comert asteptata revista Photo Magazine; pe ansamblu, in mare, mi-a placut foarte mult si a fost o surpriza extrem de placuta.
O revelatie, chiar.
Foarte ( chiar FOARTE) bine tiparita, cu o coperta de zile mari, plastifiata mat, cu literele titlului metalice si in usor relief, cu un interior foarte bine procesat din punct de vedere al DTP-ului, cu imagini multe si interesante...
E un inceput remarcabil.
Acu`, conteaza foarte tare cum se continua in lunile urmatoare, diferenta dintre agonie si extaz e cite o data foarte mica.
Poate un studiu mai aprofundat de corporate identity nu ar fi stricat; pe alocuri exista materiale, litere, culori, secvente, care nu se imbina armonios intr-un tot chiar unitar; vocabularul tehnic folosit are mari greseli pe alocuri si va trebui drastic revazut, si vor trebui folosite cuvintele romanesti cind exista expresii si notiuni incetatenite in romana; dar pe ansamblu, este o revista europeana, o realizare grozava care in timp daca va continua tot asa va putea deveni un port drapel al educatiei vizuale romanesti si un vector important a ceea ce ar insemna imagine pe aici.
Pe ansamblu pot spune ca sunt invidios...
Paginile dedicate domnului Narcis Virgiliu se disting ca un portofoliu de mare clasa; litere grozave, compozitia paginilor arata bine, paginatia generala e foarte buna, si desigur fotografiile sunt bine puse in valoare...
Bravo lui si bravo lor.
Pasim in 2005 avind si in Ro in sfirsit, dupa 15 ani de diverse proiecte ratate, o revista tiparita de arta si tehnica fotografica de nivel european, o spun inca o data cu invidie...
#32663 (raspuns la: #32650) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ioi, acum trebuie sa recuperez - de Belle la: 20/01/2005 19:34:15
(la: Trancaneala Aristocrata)
traiasca pauzele de pranz, ca de mult n-am mai apucat vreuna

asa, sa-ncerc sa raspund in oaresce ordine (cu conditia sa nu-mi intre in cubulet vreo colega fara incarcare si cu chef de vorba)...

fefe,
pai bine tu, te-ai molipsit de la mine si-ai inceput sa prestezi? eu m-am mai linistit nitel, tot am de lucru dar am renuntat la programul de 12-14 ore pe zi, deja am inceput sa am program rezonabil si-mi ramane timp si pentru mine. ia fa matale ce-oi face si termina cu muncitul mai repejor caci prin februarie iar ma vezi mai rar la fata. ness-ul... e foarte la indemana cand n-ai timp sa faci cafeaua (desi as putea programa masina de cu seara dar mi-e lene). la seriale de dupa 8 nu prea ma uit, prefer un filmulet ceva, cat mai lejer cu putinta. singurul serial la care ma uit din cand in cand e dup-amiaza, dar nu-ti spun care c-o sa razi de mine ;)
si hai sa-ti mai zic metoda buna de slabit: pleci val-vartej din casa, n-apuci sa-ti iei nimic bun de prin frigider, nu-ti iei cash convinsa fiind ca ai destul, si cand vine pauza de pranz constati ca n-ai in portofel decat vreo 2 dolari si ceva firfirei care nu e cazul sa-i dai pe junk c-atunci se duc pe apa sambetei toate eforturile de saptamani de-a da macar 5lbs jos (ca de antrenamente cine-a avut timp in ultima vreme?).

coralie,
faine pozele cu dansatoarele si peisajele, mi-am delectat vazul cu ceva frumos pe ziua de azi. n-am putut accesa msn-ul insa (aceeasi problema am avut-o si cu horica acu nshpe mii de secole) dar o sa-ncerc de-acasa in uichend ca trebuie sa-mi fac iar ID de msn, etc etc etc. saru-mana ca ai postat link-urile :)
cat despre valize nu ma refeream musai la carat ci mai degraba la "a trai din valiza" si cand ti-e lumea mai draga sa te gandesti ce bine era daca luai nu-stiu-ce lucru in loc de altul. de cumparat tot timpul, oricat ar fi de mare tentatia, nu cred ca as face-o fiindca deja am dulapul plin si oricum vreau sa ma mai subtiez (de asta am renuntat la lucruri noi de cateva luni) iar bijuterii oricum nu port (in afara de verigheta si cercei) si nu pentru ca nu am.
mi-ai facut pofta cu rahatul in schimb, mai ales ca pe-aici nu gasesc. am gasit mai demult un magazin turcesc in queens, NY dar nu mi-a placut ce-aveau. dar sunt convinsa ca mi-ar place sa strabat bazarul pentru culoare si atmosfera in primul rand.

cam atat deocamdata ca deja am fost intrerupta de cateva ori si-am pierdut sirul.
#33920 (raspuns la: #33915) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Expo foto Sibiu - de Dragos Bora la: 01/02/2005 23:43:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Vineri, 18 februarie, ora 18.00, va avea loc la Kulturcafe SIGI
din Sibiu (Casa Luxemburg), Piata Mica nr. 16, vernisajul
expozitiei colective de fotografie intitulata "Cracovia".
Proprietate a Fundatiei pentru promovarea Culturii
orasului Cracovia, expozitia cuprinde fotografiile
premiate la cea de-a treia editie a concursului "Portretul
Cracoviei". Importante monumente arhitectonice, precum catedrala
Sf. Maria, castelul Wawel sau Sukiennice, faimoasa galerie cu
magazine de bijuterii si artizanat, sunt prezentate
privitorilor prin artificiile artistice create de fotografi.
Expozitia poate fi vizitata pana la 11.03.2005
Uneori, vezi in magazin un ob - de simf la: 10/03/2005 13:53:05
(la: Legatura interzisa?!?)
Uneori, vezi in magazin un obiect si brusc ti-l doresti. Ajungi acasa si te intrebi "de ce l-am cumparat, ca nu-mi place..." Asezi achizitia undeva unde sa nu te-ncurce si... altul la rand.
Dar daca, intrand de mai multe ori in magazin, ochii ti se opresc tot la el, e clar: chiar ti-l doresti!
***
Lasa timpul sa-si spuna cuvantul. In traditia romaneasca, lehuza nu avea voie sa faca nimic si nici sa iasa din curte sau sa primeasca vizitatori pana la botezul pruncului. Era protejata, pana la urma, si de emotiile ei. Care in perioada post-nastere sunt mari. Si puternice. Precum greu se obisnuieste trupul cu fatul, tot greu se obisnuieste si fara.
Acorda-ti un ragaz; daca, dupa 30-45 de zile, iti vei mai dori sarutul, fa-o! Si fa tot ceea ce iti doresti dar ai grija ca dimineata, cand te speli pe dinti, sa-ti poti infrunta privirea.
Bonjour, bonjour... :)) - de Jimmy_Cecilia la: 30/03/2005 09:14:42
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
iata-ma de retour, dar am nevoie de aclimatizare,
in cateva zile de la 35°C la umbra, pe Coasta de Azur este doar 17°C ziua.. :((, ieri seara a si plouat..

insa zambilele, narcisele, forcicia si cateva lalele timpurii sunt in floare
in plus plin, plin de viorele peste tot...
amandierul si caisii sunt in floare si ceilalti copaci in boboci...

2 zile in Dubai,
o data ce-ai vazut cladirile si arhitectura futurista,
e un loc rece, nu mi-ar placea sa traiesc acolo
am dat o raita prin oras, in taxi, am facut inca ceva poze,
apoi m-am dus sa casc gura prin târgul de aur,
niste coliere care cantaresc cateva kg de aur, in magazinele indiene,
punctul de atractie pt toti turistii, care le fotografiaza,
te intrebi cine le poarta

n-am cumparat nimic, ca deja am mai multe bijuterii decat am nevoie,
dar am facut poze pt voi...
am sa vi le pun in curand

in rest, casa in vraiste, asa cum am lasat-o...nimeni n-a venit sa-mi faca ordine in lipsa mea.. :(

trebuie sa ma apuc de lucru.. dar cu ce sa incep mai intai?
la serviciu?
desfacut bagajele?
curatenia de primavara?
taiatul copacilor, a vitei de vie si a trandafirilor?
curatitul gradinii si aratul?

sau sa lenevesc cateva zile, sa fac vizite, sa merg la opera sau la un concert?
sa-mi schimb ideile, sa ma re-europenizez??

ce dilema...
nimeni nu vine sa ma ajute???
la lucru, vorbesc.. :))
#41186 (raspuns la: #41161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Magazinul 'Foto Hobby' online - de George Nicolae la: 25/04/2005 22:35:57
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu cumpar destul de frecvent de la ei, dar cu site-ul asta cineva care nu-i cunoaste nu cred ca s-ar risca.

E genul facut de un nepot sau de baiatul unui prienten. Cu parere de rau dar un magazin ca Foto Hobby merita mai mult. Ar trebui sa se uite in curtea concurentei (f64 sau focus94) .
#45577 (raspuns la: #45563) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Magazinul 'Foto Hobby' online - de Dinu Lazar la: 25/04/2005 23:22:10
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"E genul facut de un nepot sau de baiatul unui prienten. Cu parere de rau dar un magazin ca Foto Hobby merita mai mult."

Absolut de acord. Omul este un tip foarte de treaba, dar cazul lui este general, al micilor afaceri romanesti care se fac pe genunchi, departe de ce scrie in manualele de marketing.

Oamenii care acum fac business de cel putin 15 ani au trecut prin tot felul de tzepe, pacaleli, tzepari, hoti, jmanglitori, pacalici, si atunci fac ce pot sa faca singuri, si asta e rezultatul.

Nu stiu cum se face, dar e o chestie foarte specifica, cum se aduna mai multi romani sa isi uneasca fortele intr-o firma, in majoritatea cazurilor se distruge afacerea; ba, se ajunge ca nu ai cui sa dai sa iti faca ceva, si cu contract si fara, ca toata lumea te fura fara nici cea mai mica jena.

Din acest motiv situl acela arata asa de rau, pentru ca de fapt ar trebui infiintata in firma o sectie de gestionare a sitului, a comenzilor si a comunicarii, chestie care este imposibila cu legile de tot rahatul care au dat o lovitura fundamentala bisnisului foto la noi in tara.

Iar firmele care ar trebui sa ofere serviciile de creatie web aferente nu prea le vad inghesuindu-se cu oferte, calitate, promptitudine si preturi omenesti.

Asa ca din pacate asa cum arata un gard la tzara, legat cu sirmulici, cu sirme ruginite, cu bulumaci care se misca, cu ceva cuie ruginite, cu sticle de lapte sau borcane de iaurt in virful parilor, cu "design" de te apuca risul, asa arata jumatate din siturile romanesti, fara nici o legatura cu ce se intimpla in lume.

Dar, repet, situl nu este concludent, si domnul Dancu este din cite am vazut extrem de corect si incearca sa faca atit cit se poate un comert civilizat.
Cind va realiza ca pe Internet se pot face afaceri concludente, cred ca lucrurile se vor schimba.

Poate in 10 ani sa se poata face plati civilizate pe web-ul romanesc si poate si facturarea se va face electronic si atunci totul se va modifica substantial. Dar mai e...
#45591 (raspuns la: #45577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in magazine de haine? - de Horia D la: 28/06/2005 21:35:39
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
in magazine de haine?
#57117 (raspuns la: #57116) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce e nou in tara. - de Joe King la: 08/09/2005 08:40:01
(la: Joe King cu ziarul Ziarul.)
Ziarul Online Actualitate

CE MAI E NOU PRIN TARA :

1) SATU MARE: LUPUL, PAZNIC LA OI
2)VALCEA: CASE PENTRU VEVERITE
3) BARLAD: REDUCERI LA SICRIE
4)ARAD: ZECI DE COPII AU ENTEROCOLITA
5) TIMISOARA: JAF ARMAT

Joe King: Suntem la data de Septembrie 06. Din cele 5 noutati cea mai buna e : Reducerea la sicrie. Moartea s-a ieftinit in sfirsit la Barlad. Fiecare isi poate permite un sicriu acum, daca vrei, iei doua in pret de unul si o iei si pe soacra-ta cu tine in iad. Sa te razbuni, doar si ea ti-a facut viata un iad. Nici macar casele pentru veverite nu e o stire mai buna, oare la Valcea or fi terminat de facut case pentru oameni si acum au trecut la veverite ? La Satu Mare , lupul paznic la oi suna la fel de obisnuit ca Basescu paznic la oala cu ciorba de fasole. La Arad , enterocolita, adica multa diaree si varsaturi. Enterocolita seamana foarte bine cu politica insa prea multa nu ? Si la sfirsit , sa fie putin " action" un jaf armat la Timisoara. In comunism jafurile armate se faceau in felul urmator: Doi olteni nemascati intrau in magazinul unui bijutier, se asezau pe scaun si se descaltau. Mai efectiv decit gazul lacrimogen . Cind bijutierul se scula din lungul lesin devenea inca un individ care nu-si mai aducea aminte cine e si se mira de ce se afla intr-o bijuterie goala. Capitalismul a adus cu el libertatea, de a-ti procura arme, ieftin. Sa speram ca saptamina viitoare vor fi noutati mai cocosate, poate Mona Musca o sa viziteze localitatea Rahat (exista pe bune) din sudul tarii sfinte sau cine stie, Adrian DeVito o sa se apuce de opereta. Si la Iasi, ca sa schimb zona, lupul o sa fie paznic la WC-ul public din centrul orasului. Numai sa nu vina oile sa-si faca nevoile :-)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...