comentarii

mai mule poezii cu delfini


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de picky la: 16/03/2011 22:23:28
(la: Despre un gigolo clandestin)
Până n-apuci să mă blochezi şi aici, dovedindu-ţi laşitatea şi incapacitatea de-a suporta adevărul frust, în ceea ce te priveşte pe tine şi-n ceea ce priveşte neîndemânaticele tale bâjbâieli pe tărâmul poeziei, îţi spun:

1. Nu vei putea face poezie atâta vreme cât lecturile tale-n domeniu se rezumă la inculţi şi impotenţi gen Ancuţa, Caragea şi alţii asemenea. Lasă câţiva ani jos pana şi pune mâna pe carte de poezie adevărată. Dacă nu ţi-e prea greu, poţi chiar să o şi citeşti...

2. Încercările tale de-a scrie poezie sunt nefericite bolboroseli inepte, fără obiect, un vălmăşag de cuvinte, fără finalizare poetică. Nici una dintre poticnelile poetice pe care le-ai plasat aici sub diverse nick-uri nu are un subiect propriu-zis, un miez. Toate sunt un ghiveci logoreic, o babilonie de nimicdezis-uri.
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...mulţumesc - de Lady Allia la: 15/02/2007 17:20:32
(la: Atatia copii se sinucid in oamenii mari)
...La dracu...da!...Copiii mor "îmbulziţi unii în alţii/îmbulziţi în oameni mari/îmbulziţi în vise ce nu le aparţin"..., mor îmbulziţi la intersecţii de zâmbet şi neputinţă..., mor în fiecare din noi şi murim prin fiecare din ei...
...Văd în faţa mea o peliculă...doar că sunt pe marginea ei şi de multe ori m-am întrebat oare pe unde naiba să o apuc??? Prin oamenii mari...? Să mă îmbulzesc şi eu printre ei şi în ei...? Ar fi mai uşor...Realitatea nu ar mai durea retina sufletului şi aş simţi şi eu cât de moale e perina seara înainte de a adormi..., dar..., bineînţeles am să mă complic în mine însămi..., aşa fac mereu! Văd în faţa mea realitatea şi ştiu că am să merg pe drumul meu...şi am să încerc să o las să mă atingă...atunci ştiu exact ce am de făcut şi de simţit!

...Mulţumesc stimate Radu Herjeu pentru frumoasele rânduri...nu doar ale acestei poezii...ci ale tuturor poeziilor scrise! Uneori în viaţă este greu să te ciocneşti de oameni adevăraţi, dar atunci când o faci...te bucuri cu adevărat că te-au atins!


mulţumesc pentru sfaturi... - de Lady Allia la: 03/04/2007 19:36:39
(la: copiii nu ştiu)
Îţi mulţumesc din suflet pentru sfaturi şi crede-mă că nu am luat cuvintele tale ca şi pe o jignire...nici măcar cele de ieri :). De ce? Îmi place să iau cuvântul exact cum este scris...şi am înţeles că erai supărată şi într-un fel am înţeles şi de ce.

"Spui singura ca nu te consideri un om care scrie poezie sau proza. Atunci de ce postezi texte si iti doresti sfaturi competente, care sa te ajute sa inveti sa scrii? " - nu mi-am dorit sfaturi draga mea, dar dacă totuşi ceea ce am scris mi-a fost pus sub "luneta" cafenelei...m-am aşteptat la altceva...

Toată lumea spune că postez victimă...Nu postez aşa! Nici măcar nu mă cred victimă...mă enervează doar opiniile aberante ale unor personaje...atâta tot!

Draga mea...sunt dureri despre care poţi să vorbeşti şi te alină, dar unele oricât ai vorbi despre ele...nici măcar nu se atenuează...ci devin mai puternice...te seacă de orice zâmbet...îţi inundă amintirile cu imagini pline de ... şi nu poţi să faci nimic decât să rămâi neputincios şi să speri că măcar credinţa şi iubirea te mai poate ajuta...

Dar...ai spus tu totuşi ceva...şi aşa uite mi-a venit oarecum ideea...: luaţi ceea ce am scris până acum şi poate ce voi mai scrie asemeni unui jurnal de gânduri şi amintiri despre trecut şi viitor...

Eu totuşi cred că multe cuvinte au fost spuse pentru că au fost interpretate altfel decât au fost gândite şi simţite de mine, dar şi pentru că poate nu am avut capacitatea necesară pe moment să mă fac înţeleasă...! Ex.: maan...:(...îmi pare cu adevărat rău, deoarece eu chiar o consider deosebită după absolut toate câte au fost spuse...:(!

Mulţumesc fată dragă pentru cuvintele frumoase şi să ai parte de zâmbet şi soare în viaţă...!

cu prietenie,
Ramona-Sandrina
mulţumesc... - de Lady Allia la: 15/09/2009 18:25:16
(la: dimineţile)
dar eu parcă refuz din ce în ce mai des să mai cred că scriu poezie :).
e ceva, dar orice altceva. poate or fi texte de apăsat pe răni mai vechi sau ... nu ştiu.

vă mulţumesc însă pentru braţele frumoase pe care le-aţi deschis de fiecare dată cu încăpăţânare prietenească.

cu drag
poezia - de Lady Allia la: 06/01/2011 00:17:39
(la: cimitir)
în sine este doar un mesaj care pentru a putea fi înţeles trebuie "absurdizat"...deşi, dacă aş fi foarte sinceră, oamenii care dau mult (deşi sufleteşte sunt liniştiţi), de obicei primesc înapoi destul de puţin. defapt primesc uitarea. e o lege a firii.

generalizarea de oameni se vrea defapt a fi o scoatere din context a unora :).

că e plângăreaţă? e. prietenii te definesc oarecum deci, e bine să îţi tragi palme câteodată :). bine că măcar definiţia prietenului se schimbă în timp şi defapt adevăraţii rămân.
mă rog. filosofii.

nu aţi observat nici unul rezumatul. poezia deschide, nu închide. e un fel de oglindă care reflectă în spatele ei :).

mulţumesc de comentarii.
o poezie e un cerc sau nu-i deloc - de gabi la: 19/10/2003 11:19:11
(la: Poezii proprii)
inteleg ca astepti sa vezi aici poeziile ("talentul") altora si nu critica alor tale. De aceea ma opresc aici, neavand din pacate nimic de oferit pe masura asteptarilor, cel putin pentru moment.

Succes pe mai departe.
#1664 (raspuns la: #1309) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poezie - de Madalina la: 16/11/2003 11:59:41
(la: poezia)
Este un Blog care se numeste POEZII, aici pe Luneta. Cauta-l si vei "interactiona" cu oameni carora le place poezia. Vei gasi trimise si afisate si multe poezii.
#4434 (raspuns la: #4391) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poezie - de Madalina la: 16/11/2003 14:36:58
(la: poezia)
Am uitat sa specific, si poateti va fii util , ca blogul "Poezii" apartine lui ALLEXA si e din 1 Nov.Poti sa-l cauti pe baza datei din calendar.Cred ca-ti va place, mai ales daca iubesti poezia...
poezie - de shadow master la: 20/11/2003 13:46:41
(la: poezia)
chiar imi place poezia foarte mult dar daca tu vrei putem vb si despre altceva!nu e nici o problema mai merge schimbat si subiectul uneori deoarece cu timpu devine plictisitor si plin de monotonie.
#4814 (raspuns la: #4459) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poezie... - de sorin1975 la: 22/11/2003 03:17:04
(la: Cele mai frumoase poezii)
mie mi se pare una dintre cele mai frumoase poezii...
RUGÃCIUNEA UNUI DAC



Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?



El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!



Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!



Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.



Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.



Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!



Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

(1879, 1 septembrie)

Poeziile - de Radu Herjeu la: 27/11/2003 11:23:51
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Nu sunt poezii de-adevaratelea. Sunt niste ganduri care au o forma asemanatoare lor. Daca doresti, ti-as putea trimite prin posta cel mai nou volum de versuri.
#5401 (raspuns la: #5399) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gasesc ca poezia lui Cohen e - de Daniel Racovitan la: 08/12/2003 08:32:02
(la: Cohen)
Gasesc ca poezia lui Cohen e mai reusita decat versiunea lui Lorca. Sper sa nu fiu prea subiectiv :))
#6196 (raspuns la: #6185) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poezie romaneasca tradusa in alte limbi - de (anonim) la: 17/12/2003 00:18:49
(la: Subiecte traduse si in franceza sau engleza)
http://www.romanianvoice.com/poezii/index.html

Sper sa fie de ajutor pt. toti cei interesati care iubesc poezia romaneasca dar nu o pot citi in limba romana...Sunt la dispozitie poezii romanesti traduse in 4 limbi.

Mada.

PS: Sper sa ajunga mesajul acesta la voi, adica sa fie publicat...
excelent..mulţumim frumos... - de ratusca la: 17/12/2003 03:01:40
(la: Hartia aurie de impachetat)
excelent..mulţumim frumos...normal că trebuie să-l citim şi pe celalat...
poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
despre poezia sa nu prea stiu - de mapopescu la: 05/01/2004 16:48:13
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
dar "Trei dinti din fata" este un excelent roman. l-am descoperit intr-un dulap de studentie al unui unchi si l-am adus cu mine la Cluj. de vreo 4 ani il vad in biblioteca de cind sint in Franta si imi tot promit ca il citesc.

prima data l-am digerat greu. mi se parea bizar ca se putea scrie asa pe vremea lui Ceausescu. a doua oara l-am devorat. e excelent.

vazusem inainte piesa Iona la Teatrul din Cluj, interpretata de Teatrul din Craiova (cred ca este vorba de acelasi spectacol cu George Constantin, insa nu mai tin minte numele actorului :( scuze) si mai citisem "Unde fugim de acasa". dar cei "Trei dinti" sint in topul meu personal.

PS poeziile de mai sus (mersi SB_one si sanjuro) sint extraordinare
nu m-au incantat prea tare poeziile - de (anonim) la: 19/02/2004 04:07:18
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am impresia ca te straduiesti prea mult sa le faci sa sune bine (sau impresionant), si din cauza asta mie i-mi par lipsite de profunzime. I-mi fac impresia unor poezii scrise de un copil (poate esti un copil).
Sper sa nu te deranjeze ce-am zis, ai cerut o parere. Oricum, sunt total neavizat, dar cred ca o poezie ar trebui sa ma atinga, daca pot intelege despre ce e vorba in ea, si cred ca am inteles despre ce e vorba in ale tale.
#9995 (raspuns la: #7144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Are cineva poezia "Unde fugim de-acasa" la-ndemana? - de (anonim) la: 22/02/2004 07:40:30
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
Acum multi ani, am citit intr-o carte imprumutata poezia "Unde fugim de-acasa". Acum as mai citi-o dar aici unde sunt acum la 2000 de Km de Romania singura posibilitate ar fi Internetul. Daca cineva ar posta poezia pe acest site i-as fi recunoscator.
Merci.
#10264 (raspuns la: #7649) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nici eu nu stiu cine e autorul acestei poezii: - de bluey2564 la: 04/03/2004 02:56:38
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am invatat aceasta poezie de la bunicul meu care mi-a marurisit ca a fost prima poezie invatata de el in copilarie. Nu stiu cine a scris-o, dar pentru mine ea ramane "poezia bunicului meu".

Sa sufli mama-n lumanare,
Ajunge cat am tot citit.
De-acum sunt gata de culcare,
De-abia ma tin de obosit

Hai, vin' si tu, iubita carte!
Hai, vin' cu mine la un loc,
Ca toata viata sa am parte
De minte multa si noroc.

S-a stins lumina...
Si-n cascioara, coopilul doarme linistit
Visand la ce-a citit aseara,
Visand, visand ca-i fericit
#11275 (raspuns la: #7241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...