comentarii

marae iubire nu poate fi decta reciproca(alexandru paleologu)


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
din pacate... - de Homo Stultus la: 03/04/2006 23:54:55
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Iubirea acea relatie care ar trebui sa fie principalul eveniment existential (implicit principalul continut al fiintarii) ajunge sa se devalorizeze prin utilizarea repetata a notiunii golite de orice continut. Eu am mai publicat unele comentarii si chiar texte cu privire la relatie si mai ales la relatia de iubire. Din pacate tot ce pot sa fac este sa expun (intr-un mod mai mult sau mai putin fericit) niste notiuni particularizate sau nu in fiinta mea si in fiinta celuilalt. Singurul motiv pentru care am apelat la "Dumnezeu este iubire" a fost acela de a sublinia caracterul profund personal al lumii in care traim si mai ales caracterul de existenta personala a lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este iubire el subzista in persoane. Tocmai pentru ca Dumnezeu este iubire vine si enipostaziaza natura umana in persoana Logosului divin. Suntem chemati in fiecare moment al existentei noastre la o participare relationala. Dumnezeu este iubire iar omul trebuie sa-si activeze acele potente relationale. Desi nu sunt o fire prea sensibila pot afirma fara sa-mi fie rusine ca pentru mine fiecare frunza care cade este un ravas de iubire pe care Dumnezeu mi-l trimite. Am mai spus ca nu am pretentia de a aduce pe nimeni in orizontul meu existential. Singurele momente in care m-am implicat in dialog au o determinare clara. Ce este non iubirea zici tu? Non iubirea este departarea de sursa iubirii. Dostoievski spunea ca "iadul este o pedeapsa a iubirii". Chiar si in iad Dumnezeu te iubeste. Chiar si acolo continua El sa fie sursa existentei tale. Si daca putem concepe un chin al persoanei in iad acest chin este urmarea esecului existential. Vrand nevrand omul are posibilitatea de a relationa afectiv. Cum isi foloseste aceasta posibilitate? Aici este marea aventura a libertatii. esti absolut liber sa faci cum vrei. Poti sa te apropii poti sa te departezi de Dumnezeu sau Il poti ignora. Sunt multi care spun ca dupa viata identitatea mea personala dispare. Fals. Omul are sansa de a se dezvolta in bine sau in rau la nesfarsit. El a fost conceput pentru relatie. relatia personala nu cunoaste insa un sfarsit. Ma pot adanci in iubire sau in ura la nesfarsit. Pentru asta prima mea datorie este sa caut in adancul fiintei mele. Sa ma caut. Aventura omului catre Dumnezeu este si aventura omului catre sine insusi. Stiu ca ceea ce spun nu are nici o logica pentru ca cel strain de un anumit tip de vietuire nu poate intelege. Totusi indraznesc sa postez acest comentariu pentru ca am spus deja ca nu doresc sa aduc pe nimeni in perspectiva mea existentiala. Probabil (daca nu ma flatez) am suparat pe multi oameni la aceasta conferinta. Imi cer iertare. NU am avut nici un fel de intentie ascunsa decat aceea de a creea un dialog constructiv intre parti. Am fost intr-adevar mai dur atunci cand s-au facut afirmatii unilaterale. NU pot fi acuzat insa de duplicitate. Omul are aceasta energie imensa de a iubi. Chiar daca aceasta nu este investita in iubire ea nu va ramane necheltuita. Daca nu iubesti iti vei folosi potentele relationale intr-un mod negativ. Este o problema de alegere. (nu sunt adeptul existentialismului). Pana la urma non iubirea este absenta iubirii. Totusi spre non iubire se poate hotara doar o fiinta personala libera. Clar ca alegand partea (sa-i zic) negativa vei pierde libertatea. Singura libertate autentica (care creeaza libertate la randul ei) este a face si a simti binele. Imi pare rau ca trebuie sa inchei aici dar devine tarziu si eu devin mult prea confuz.
#115249 (raspuns la: #115188) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jeniffer - de Cri Cri la: 08/04/2006 11:28:21
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Stii... e principiul acela... "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!", de care eu tin cu dintzii. Eu sunt de parere ca prezentza iubirii se poate simtzi si fara cuvinte, iar cuvintele vin natural, atunci cand celalalt simte nevoia sa le spuna, cand izbucnesc din preaplin... nu cand le ceri.
Iar chestia asta mi se trage (ca sa zic asa) dintr-o relatzie trecuta in care el, de la a doua intalnire (cand, bineintzeles, nici nu apucasem sa ma dumiresc cu cine stau de vorba, sau sa-mi dau seama care sunt sentimentele mele pentru el) m-a intrebat: "Nu ti-a fost dor de mine?". Eu am crezut ca e un glumet si am raspuns pe masura: "M-am topit de dor... nu stiu cum de am putut trai pana azi!"... zambind cu gura pana la urechi. Dar el nu glumise din pacate... si a luat si de bune cuvintele mele. Asa ca, la orice ora din zi si din noapte telefonul taraia si, de la capatul firului, aceleasi intrebari: "Ma iubesti? Nu ma mai iubesti? Ti-a fost dor de mine? Te gandesti numai la mine, nu? Nu-i asa ca ma iubesti? Nu-i asa ca nu poti trai fara mine?"... si variatziuni pe aceeasi tema. Culmea e ca imi placuse tipul, chiar foarte mult, dar mi s-a facut atat de lehamite de insistentzele lui incat am ajuns sa-l evit din rasputeri, sa nu-l mai pot vedea in ochi, cum se spune. Pur si simplu nu-mi lasa loc de ganduri, nu-mi lasa timp sa-l admir, sa-l iubesc si sa exprim asta in felul meu, nu-mi lasa loc sa-i simt vibratiile... in scurt timp, orice apropiere de el ma crispa fiindca stiam dinainte ca, in bratzele lui, nu-i voi putea savura suflarea langa ureche ci voi auzi inevitabilele cuvinte: "ma mai iubesti?".
#116030 (raspuns la: #116021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cosmiK - de Cri Cri la: 13/04/2006 19:48:37
(la: SOMETIMES I JUST FEEL LIKE SHIT)
Vrei sa te invat ceva? Cand te trezesti dimineata, zambeste. In oglinda, sau nu neaparat... nu e neaparat sa zambesti nici asa, "cu toata fiintza", cum zambeai in copilarie... sileste-ti muschii, pur si simplu. Si pe parcursul zilei, de cate ori iti amintesti, fa acelasi lucru. La inceput iti va parea o idiotenie, dar vei ajunge sa zambesti natural. Zambeste celor cu care vorbesti, vei transmite simpatie si vorbele tale vor capata greutate... zambeste chiar si oamenilor care nu-ti plac... Poate ca la inceput vor recepta un fel de grimasa, dar nu dupa mult timp iti vor zambi si ei... si un zambet desteapta zambet... Crede-ma! Daca te impiedici, daca te injura cineva, daca iti zgarie masina sau nu-ti merge ceva cum trebuie, razi. Mda, un ras nervos, poate cu injuratura aferenta, dar evita din rasputeri oftatul resemnat: "eh, n-am ce face, o inghit si pe-asta... numai mie mi se intampla toate... sunt blestemat... ce viata nenorocita mai am...", precum si variatiunile pe aceeasi tema. Sunt nocive. Taie-le din vocabular!
Imi vorbesti despre singuratate... sa intzeleg ca nu prea mai ai prieteni? Daca ai avut si te-ai distantzat, incearca sa te gandesti macar la unul-doi care iti placeau cu adevarat si incearca sa iei legatura cu ei. Daca nu crezi ca te mai poti apropia de vreunul, atunci iesi din casa! Mergi in locuri publice: baruri, cluburi, spectacole... strada... Nu stiu ce varsta ai, dar eu, numai daca as fi nedeplasabila as inceta sa alerg cu rolele, cu bicicleta sau macar cu masina, sa ma urc pe munti sau sa ma dau in "montaigne russe"... Gaseste ceva de facut AFARA DIN CASA, in locuri cu multi oameni. Si incearca sa te simti bine in pielea ta. Ti-e teama ca va gandi cineva ca ai luat-o razna? Stii.. nu prea va gandi nimeni... mintea noastra imagineaza asta, ne saboteaza... N-o lasa!
Eu n-am sa-ti spun sa contempli mugurii, norii sau zborul unui fluture, doar fiindca la mine nu tzine "figura", insa da, cand le vad imi spun: "toate sunt pentru mine. le mai vad si altii? se poate, dar numai eu le vad in exact aceste culori!" Asta e chiar adevarat... desi numim o culoare in acelasi fel, retina fiecaruia o percepe diferit.
Si.. da... Kipling avea dreptate... N-ai chef de nimic din toate astea? Atunci impinge-te, obliga-te, ameninta-te daca e nevoie!
Fa ceva ce-ti place, chiar daca trebuie sa lasi balta aspiratul sau spalatul masinii, cumpara ceva ce-ti place, macar uneori, chiar daca iti ruinezi cardul. Nu inseamna sa faci vreun credit de sa-l plateasca si nepozii, ci doar sa nu renunti la ceva ce-ti doresti cu ardoare doar fiindca e prea scump.
E deja un cliseu ca "dupa ploaie soarele e mai stralucitor", dar aminteste-ti ca nimeni nu e condamnat la suferinta. Insa nici nu scapi de ea daca o alimentezi... iar platitudinea prolifereaza fantastic daca te complaci.
Daca iubesti si esti iubit, ai deja mai mult decat am eu :). Nu mi-ai spus la ce fel de "incercare" e supusa iubirea ta... Eu cred ca iubirea adevarata poate dobori toate obstacolele, dar... poate e ceva, in partea asta pe care n-o stiu, care-mi poate demola ideea.
Eh... cred ca am trancanit mai mult decat ar fi fost decent :)
Sa nu-ti para rau ca mi-ai spus ce simti... chiar apreciez. Mi se pare o dovada de incredere. Si poti sa-mi mai spui. Iar cand ti se pare ca "sfaturile" mele frizeaza absurdul ori seamana a "filosofie de doi lei", opreste-ma! :))
#117050 (raspuns la: #117025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la fel - de jeniffer la: 13/04/2006 15:52:43
(la: Cum vedeti o casatorie moderna?)
iubire, optimism, respectul dorintelor, incredere reciproca, proiecte comune, copii...
Dragalasa Cri Cri - de cosmiK la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Te-ai intrebat daca nu cumva iubirea ta nu a uitat ca uneori ai nevoie sa-ti fie alaturi, ci ca pur si simplu, poate avea nevoie de timp si pentru sine insasi, departe de lume si chiar de tine. Poate a trecut si el printr-o perioada in care se simtea just like shit si nu vroia sa vada pe nimeni, nici macar pe tine, iubita lui, pentru ca nu vroia sa te intristeze vazandu-l asa.
Daca ti-a dat intalnire dar nu a fost sa va intalniti, te-ai intrebat daca nu cumva a intervenit ceva important care l-a determinat sa o contramandeze?
Si ar mai fi cev. Nu tot timpul iti poti permite sa stai ca un print sau o printesa si sa trimiti mesaje sau sa vorbesti la telefon pentru ca viata reala te tranteste la pamant si trebuie sa fi prezent acolo ca sa lupti, asa ca dupa ce revii seara acasa dupa o zi grea nu iti mai arde de nimic, poate doar sa dormi si sa uiti de toate problemele si grijile zilnice.
Iubirea are perioade de expansiune si perioade de stagnare cand nu se intampla nimic spectaculos si totul e extrem de monotom, dar asa e iubirea si daca vrem sa fim cat de cat fericiti mai trebuie sa facem si unele mici sacrifici. In cazul iubirii tale, poate ar fi bine sa lasi timpul sa mai treaca si sa nu te enervezi pentru ca intr-un accces de nervi poti strica tot ce ati cladit impreuna.
Uite mie imi e foarte greu acum, deoarece iubirea mea e in Franta, studiaza acolo inca din copilarie, acum e la facultate si e foarte, foarte ocupat. Uneori imi vine sa strig de durere ca deocamdata nu putem fi impreuna, si cine stie cand acest proiect comun se va implini.
As vrea sa ma sune in fiecare zi, sau sa vorbim pe net, dar am inteles ca cer prea mult, ca face si el tot ce poate pentru a-mi fi alaturi, insa nu poate nici el intotdeauna sa raspunda la chemarea mea, din nenumarate ratiuni cat se poate de serioase, asa ca vorbesc cu el cand si cum se poate caci stiu ca cu toate ca nu ne permitem sa vorbim zilnic el ma iubeste si ma sustine in orice situatie.
Cam atat am avut de spus. Sper ca nu te-ai suparat, dar asta e parerea mea
#120316 (raspuns la: #120169) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anadi108 - de zaraza sc la: 26/05/2006 22:47:47
(la: Iubirea Divină)
Pot iubi mai puternic aceasta realitate probabil pentru ca asa am fost crescuta, materialist...Dar iubesc acum aceasta realitate pentru ca nu pot altfel, am nevoie sa iubesc permanent, constienta fiind ca obiectul iubirii se poate pierde, dar nu si cel care a creat obiectul..., pentru ca ajung la Creator iubind ceea ce a creat. Un pic de suferinta nu strica...Dar multa iubire combinata cu intelepciune e buna totdeauna.

Si...despre ce ai vrea sa discutam?...



cere si ti se va da

#124430 (raspuns la: #122325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tango si atit... - de zaraza sc la: 03/06/2006 10:23:25
(la: fericire/nefericire)
Chestiile astea psihologice ma obsedeaza si pe mine...poate ne ajutam reciproc...te astept, cine stie...pe messenger...

cere si ti se va da
#125843 (raspuns la: #125780) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baloo - de Cri Cri la: 23/06/2006 23:39:54
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Intrebarea nu e retorica, ce-i drept, dar nici nu ma intreb cum pot fi ucise iubirile ciudate.. mai degraba, cum se poate trai cu ele, sau cum poti impaca asa ceva. Fiind prea prins in vartejul tulburator, iti pot scapa multe evidentze. Luciditatea nu e o caracteristica a sentimentului.
Nu cred ca e gresit sa ceri o privire dinafara. Multi au trecut prin asta, unii n-au patit-o niciodata, altii, poate au intalnit sufletul pereche, cu care s-au gasit intr-o armonie perfecta. De multe ori, ajunge faptul ca nu esti singur, ajunge sa impartasesti cu altii, sa inveti din experienta lor (in masura in care iubirea se poate "invata").
Uneori e de folos si o poveste, ca a ta. :)

--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
#129631 (raspuns la: #129506) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
donquijote - de Alexandros la: 11/07/2006 14:18:58
(la: The Ball Room)
in alea ovale nu se danseaza
deobicei se flirteaza :)

Naiv mai sant....
Si eu ma duceam pornit pe dans :)))

Oricum te rog sa ramai in zona, poate ne ajutam reciproc tu cu istetimea si eu cu intelepciunea(batraneasca).
Dealtfel ti-a pus o pila si frumoasa gazda ;)


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#132682 (raspuns la: #132679) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru lavdyi - de casandra_radu la: 20/07/2006 20:16:44
(la: iubire? acum serios vorbind...)
Intr-adevar asa percep majoritatea oamenilor experienta de dupa iubire. Dar...poate ca nu e asa. Personal ma simt binecuvantata si recunoascatoare vietii ca am avut ocazia de a iubi. Pentru nimic din lumea asta sau din cealalta nu as vrea sa schimb ceva. Chiar daca s-a terminat rau, am ramas singura...am suferit. Dar apoi a venit un moment in care m-am inseninat, m-am bucurat ca a fost si am realizat ca singuratatea nu e un lucru rau. Asa a fost sa fie, asa este. Nu am ce-i face. Dar bine ca a fost! Inainte de a fi eram un om mai sarac sufleteste.
#134344 (raspuns la: #134147) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru alexandros - de casandra_radu la: 27/07/2006 20:12:15
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sa nu ai nici un regret! :) Criticile sau laudele pana la urma nici nu ne ingrasa nici nu ne slabesc. Ultima tentativa a fost deoarece am realizat ca nu pot exprima aceasta stare in cuvinte, oricate as spune si orice fel de cuvinte sau fraze as folosi, tot nu "acopera" iubiea, nici nu ar avea cum.
Nu cred ca-l poti iubi pe Dumnezeu daca nu iubesti mai intai o fiinta umana. Oricum, multi il "iubesc" pe Dumnezeu asa ca idee, poate au un fel de reprezentare a sa, ca ar fi pe undeva prin ceruri. Dar cand iubesti simti ca este peste tot, ca el e tot, ca nu exista nimic profan, totul este sacru. Iubind o alta fiinta, creatia sa, poti ajunge, prin acea iubire sa iubesti intreaga existenta. Cand iubeam, nimic nu-mi era strain, tot ce ma inconjura imi era drag, eu nu mai eram eu, eu ma pierdeam in intreg...nu stiu sa transpun asta in cuvinte.
Nu am sustinut ca-l iubesc. Il iubeam chiar si atunci. Tin minte foarte bine momentul in care mi-a spus. Timpul s-a oprit in loc atunci. Nu mai eram in stare sa gandesc nimic, am ramas cu privirea fixa multa vreme. Apoi m-am uitat la el si l-am simtit mic, chinuit.L-am luat in brate. Mi-a parut atat de rau pentru el ca nu e in stare sa fie fericit, ori sa fie cu ea, ori cu mine, ori cu alta ori singur pur si simplu. Am simtit compasiune si am itneles ca eu nu pot schimba nimic. Ceea ce nu am acceptat a fost sa continui o astfel de situatie.
Ce pot sa spun? Daca vreodata ar avea nevoie de mine, il ajut. In ce ma priveste, imi traiesc viata, e tot ceea ce am. Daca unii considera ca datorita faptului ca nu stau sa plang, sa sufar ca un caine, sa fiu deprimata..si mai stiu eu ce alte minuni de astea-considerand ca iubirea "neimplinita" presupune suferinta si chin iar in lipsa lor nu e iubire...Tin sa ii contrazic pe acesti oameni. Iubirea care te distruge nu e iubire, e poate pasiune, patima, posesivitate, nenorocirea de a te sti mic, inferior, abandonat.
Iubirea iti deschide ochii, iubirea iti arata frumusetea vietii si ceva din spiritul ei ramane mereu cu tine.
Iubirea nu are motivatii, e un mister. Iubirea conditionata de atentia celuilalt, de iubirea lui, de fidelitatea lui, aceea nu este iubire, este un gen de tranzactie "sufleteasca" - iti dau ca imi dai, nu-mi dai, nu-ti dau.
Eu nu i-am intors nici o clipa spatele, i-am spus adevarul despre ceea ce simt, ce cred si faptul ca nu voi continua o relatie "paralela". El a fost cel care mi-a intors spatele. Mi-ar place sa stiu ce mai face, daca ii este bine, dar nu-mi raspunde. Probabil ii este la fel de bine ca in trecut.
Ceea ce s-a intamplat a fost cat se poate de simplu. Ne-am vazut si ne-a luat cu tavalugul. I-am spus: Traieste clipa!..caci eu numai asta faceam, fara ganduri, fara temeri. El a inteles ca ar fi ok ceea ce facea. A avut "tentativa" de a pune capat celeilalte relatii, dar apoi, spre usurarea lui a gasit un pretext ca sa nu o faca, si anume ca eu nu as fi sigura pe sentimentele mele. Prea comod ca sa faca schimbari in viata lui anosta, a inceput sa bata campii ca totul a fost un vis. A ramas la relatia sigura, comfortabila, calduta. Asta fac majoritatea covarsitoare a oamenilor. Si intre acei oameni exista distanta aia sufleteasca de care vorbeam...si din pacate mai toate cuplurile sunt asa. Nu sunt impreuna din iubire, ci fiindca se simt ok, in siguranta, stiu la ce sa se astepte unul de la celalalt, nu exista riscuri, pericole..sigur, nu exista nici fiori..dar ca sa ai ceva ce merita trebuie sa fii curajos. Dar ei sunt lasi.

Una peste alta, viata continua! El a ales-o pe ea, eu am ales viata. Nu ai ce sa faci decat sa accepti ca persoana iubita nu te-a ales si sa mergi mai departe pe calea ta. Ma bucur ca am trait ceea ce am trait. Acum, cine stie ce se va mai intampla..nu-i asa ca viata e palpitanta? :)

#135964 (raspuns la: #135732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mari români - de conera la: 06/08/2006 16:32:06
(la: Cei mai mari români)
Nu pot sa imi explic lipsa lui Alexandru Paleologu din lista celor 100 mari români. Sa nu se inteleaga ca am ceva cu cei care l-au propus pe nicolita, becali sau ceausescu, dar ma surprinde teribil ca nu au fost suficiente voturi din parte romanilor pentru a-l aduce pe Paleologu in primii o suta. Alexandru Paleologu nu a scris prea multe carti si in afara celei despre sadoveanu, cartile sale nu sunt "de referinta", insa opera sa poate forma un om, determina o mentalitate.
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 23/08/2006 08:13:01
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Oh...Doamne! :) Ce sa iti raspund la asa ceva?! Nu incerc sa raspund, doar ma continui.
Nu am fost surprinsa de nimic din ce ai spus.
Nu exista "oameni potriviti", exista insa nenumarate mistere :)
Stiu multe lucruri pe care nu le inteleg si stiu cateva lucruri pe care le simt :)
Am observat ca dau peste cap teoriile celor care imi vin aproape :)
Siguranta, ratiunea si controlul le-am pierdut deja. Din acel moment am devenit un om fericit, sau, mai bine zis, fericirea a inceput sa iasa la vedere :)
Dragostea pasionala e doar un stadiu intermediar al iubirii. Ea are potentialul de a deveni iubire in adevaratul sens al cuvantului. Frumusetea iubirii "obisnuite" este aceea ca ea poate atat sa decada in sex cat si sa se ridice pe culmi inalte.
Iubirea nu poate fi institutionalizata, noi consideram ca putem face asta, conferindu-i astfel certitudinea pe care in realitatea iubirea nu o are niciodata. Nu poti incatusa iubirea caci asta te va transforma pe tine in sclavul ei. De asta casnicia este o sursa de nevroze :))) Da, stiu ca nu vroiai sa iti raspund nici chiar indirect, insa mesajul e mult prea provocator pentru a rezista tentatiei de a raspunde.
Am incetat sa mai am pareri si sa trag concluzii asupra unor lucruri pe care nu le-am trait. Singura autoritate pe care o are cineva este autoritatea data de experientele prin care a trecut. Oricine isi poate da cu parerea despre ceea ce nu a trait, dar acea parere nu are nici o valoare.
Daca as fi iubita poate nu as sti, insa as simti :)

#140943 (raspuns la: #140931) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Femei mature si femei imature - de Andre29 la: 29/08/2006 20:32:26
(la: Telefonul nu mai suna...)
Femeile imature isi pastreaza agenda complet goala si asteapta sa le
sune un barbat. Femeile mature isi fac propriile planuri si ii spun cu gratie
barbatului pe care il apreciaza ca este binevenit in acele activitati la care doreste sa participe.

Femeile imature vor sa-l controleze pe barbatul din viata lor. Femeile
mature stiu ca, daca barbatul este cu adevarat al lor, controlatul este
absolut inutil.

Femeile imature il "verifica" pe barbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca sa observe ca el nu a sunat.

Femeile imature incearca sa "inlantuiasca" un barbat utilizand sexul. Femeile mature stiu ca numai sex-appealul de tip mental poate determina un barbat sa vrea sa te "inlantuiasca" el pe tine.

Femeilor imature le este frica de perioadele in care sunt pe cont
propriu. Femeile mature apreciaza aceste perioade si le utilizeaza ca timp
pretios, in care poti realiza progrese personale.

Femeile imature ignora "baietii buni". Femeile mature ignora "baietii rai".

Femeile imature il pot aduce pe un barbat la orgasm, femeile mature
il pot aduce pe barbat acasa.

Femeile imature sunt permanent ingrijorate ca nu sunt suficient de
frumoase sau bune pentru un anume barbat. Femeile mature stiu ca sunt
suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare barbat.

Femeile imature incearca sa monopolizeze tot timpul barbatului lor.
Femeia matura realizeaza ca ii poate oferi linistita spatiul de care
are nevoie unui barbat - asta va face timpul petrecut apoi in cuplu chiar
mai placut si special - si pleaca sa se distreze cu proprii prieteni.

Femeile imature gandesc ca un barbat care plange este un barbat slab.
Femeile mature ii ofera acestuia un umar pe care sa planga si o
batista.

Femeile imature vor sa fie rasfatate si ii spun asta in mod raspicat
barbatului lor. Femeile mature ii "arata" barbatului ce inseamna rasfatul si il fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde "barbatia".

Femeile imature sunt ranite de un barbat si-i fac pe toti ceilalti
barbati sa plateasca pacatele aceluia. Femeile mature stiu ca acela a fost doar UN barbat.

Femeile imature se indragostesc si vaneaza obiectul afectiunii lor pana
in panzele albe, ignorand toate semnalele pe care le primesc si toate
realitatile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi.
Femeile mature stiu ca, uneori, cel pe care il iubesti nu te poate iubi
pe tine si isi vad de viata lor mai departe, fara amaraciune si furie.


________
Te rog … desenează-mi o oaie!
ONTOPIC 2 - de Motzoc la: 31/08/2006 19:57:37
(la: moarte timpurie-astazi am mai murit putin.)
Am putea sa incercam sa intelegem ce este moartea daca ne raportam la viata, nu pentru ca ele sunt neaparat in contradictie, desi pot parea.

Daca viata este un feedback atunci trebuie sa mergem la radacina ei, la ce a generat-o. A fi in feedback nu inseamna ca nu mai ai spontaneitate ci ca ai parte de anumite recurente pe care le poti trata cum vrei. Nu poti schimba feedbackul dar poti alege cum sa te impacteze el, te poti feri de el - pentru a face asta trebuie sa te schimbi pe tine, sa te muti din punctul in care esti, sa pleci din calea mingiei care sare din perete.

Dar revenind la viata ca feedback - asta implica o filosofie a fatalitatii - vietile sunt ca margelele pe ata, sufletul e permanent,el se reincarneaza ... sau, nu conteaza daca se reincarneaza sau nu dar cand ne nastem pastram cumva in memoria ancestrala informatia vietilor toate, a experientelor umane si avem acces la ele, putand sa le resuscitam sau sa le depasim - adica nu mai trebuie sa trecem si noi printr-un razboi ca sa intelege cum e, pur si simplu constiinta ne spune ca nu e ok.

Viata poate fi privita ca o un tipar, atunci moartea e un feedback. Rezulta firesc din ea si in functie de modul cum iti traiesti viata se poate anticipa moartea spre care te indrepti. Asa cum din tipul de comportament pe car il ai in relatia de iubire se poate anticipa cat mai stai cu persoana respectiva sau conditiile in care iti chemi despartirea - pe multe topicuri cei cu experienta relationala au dat multe sfaturi pornite tocmai din propria lor cunoasterea a acestor tipare afective (apropo, nu ne-am spus de multe ori ca despartirea e ca o moarte, uneori mai dureroasa decat cea finala?).

Daca moartea este o consecinta fireasca si un feedback atunci ea poate fi anticipata si eventuala modelata - nu neaparat anulata dar imapctul cu ea poate fi imbunatatit. Unii stiu cand li se intampla chestia asta si isi pregatesc sufletul (stiu o batrana care traia cu cosciugul in casa de cativa ani, il proba uneori, si al un moment dat s-a primenit si a zis "gata, io in seara asta mor" si asa a fost - super tare!). Sau putem muri ca niste fleti, prematur, nelinistiti si neimpacati (asa cum facem in "micile decese" zilnice cand ceva nu ne convine sau nu ne-a iesit), otraviti si nestiutori.
Dar cred ca altceva ne sperie nu moartea. Durerea. Se intampla sa le asociem. Dar n-avem de ce. In materie de durere toti suntem profesori - cati au fost ocoliti de ea? Si durerea este o moarte pentru ca te anunta o limita, un sfarsit - ca nu poti merge mai departe la fel pentru ca durerea devine din ce in ce mai mare; trebuie sa te opresti si sa vezi ce iti provoaca durere si sa incetezi cu acel stimul dureros. Daca nu faci asta poti sa-ti iei bilet spre cer.

Deci stim cum este cu durerea, cu moartea feedback, ce nu stim e ce e dincolo.

Unii zic ca este o proiectie in energetic a ceea ce este aici. Suntem mai putin atasati de corp - deci de senzatii si nevoi - dar cumva mai pastram al nivel emotional o relatie cu lumea materiala. Unii se desprind mai repede, ascensioneaza daca sufletul lor a fost mai "lejer". O sa vedem. Dar cu atat mai mult cu cat sunt sanse sa oglindeasca viata - pe un alt strat energetic - mi se pare si mai important cum traim si traversam "decesele zilnice" daca vrem sa murim frumos si sa ne asiguram un cer ca lumea:)

PS Apropo de puterea de a anticipa viitorul - da, se bazeaza pe puterea de a "citi" structurile manifestarii. El nu poate fi anticipat decat in cadrul unei retele a matrixului a unor legitati. Dar daca iesi din tipar nu mai poti fi prognozat, totul depinde de tine. Inclusiv propria moarte (alea mici si aia mare).
#142362 (raspuns la: #142299) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mermaid - de Alexandros la: 07/09/2006 11:29:30
(la: Cum e sa fii "cealalta"?)

Ma aflu, ca opinie nu ca subiect, intre cele doua tabere si trec uneori la unii, alteori la altii(sper sa nu fiu acuzat de duplicitate sau pupincurism:) ).
Trebuie mai intai sa delimitam aventura de o relatie extraconjugala mai complexa.
In cazul unei aventuri sub nici o forma sotul sau sotia inselat(a) nu este celalalt(a).
Cand e vorba de o legatura extraconjugala e mai nuantat.
De exemplu, poate fi o legatura extraconjugala de care sa stie sotul(sotia).
In acest caz termenul "inselat" dispare.
La fel si "infidel".
Relatia cealalta, pentru a putea fi invocata inselarea si infidelitatea, ar trebui sa se petreaca fara stirea, partenerului.
Femeile se plang de faptul ca barbatii nu le inteleg.
Barbatii la fel.
Dar nici unul nu face mare efort pentru a-l intelege pe celalalt.
O sotie poate fi pe langa iubita ta si mama copiilor tai si gospodina si partenerul de viata sau de afaceri si omul care ti-e alaturi la bine si la greu.
O amanta nu poate fi decat persoana cu care imparti placerea (eventual banii, dar nu obligatorui).
La inceput asa e, orice s-ar zice.
Daca in timp amanta devine si mama copiilor tai, devine si persoana care are grija de tine mai mult decat sotia, devine persoana pe care te poti baza in momentele grele ale vietii, raporturile se schimba.
Devine iubita si nu mai e "cealalta".
Oare e obligatoriu ca momentru casatoriei sa coincida cu descoperirea marii iubiri?
Niciodata nu vom sti care e marea iubire, sau poate vom sti comparand cand nu mai avem nimic de asteptat de la viata.
Din momentul asta lucrurile ar putea fi simple, dar nu e mereu asa.
S-ar putea iesi din relatia ce nu mai functioneaza si s-ar continua viata langa persoana cu care ai acum mai multe in comun.
Sau in unele cazuri casnicia care scartaie e mentinuta formal, pentru apaprente, pentru cresterea copiilor, pentru parteneriatul in afaceri.
Nu e foarte complicata problema asta daca ne gandim ca fiecare cauta in alta parte ce nu gaseste acasa
Asta fara a avea nimic frivol in inteles.
Cand cei doi nu au prea multe in comun, cand nu gandesc la fel(nu identic), cand nu evolueaza in acelasi ritm, cand lipseste armonia in momentele intime, cand sant indepartati fizic(de distanta si timp) si lasa se se produca indepartarea sufleteasca, apare ruptura.
De multe ori ne mintim voit, tinem cu dintii de o relatie care abia palpaie si nu vrem sa acceptam evidenta.
Barbatii , in anumite cazuri, mai pot fi readusi pe calea cea buna, ca sa zic asa, dar o femeie care s-a rupt de sotul ei nu mai poate fi recucerita.

Uneori dorinta noastra de a avea si placere si confort, daca nu se poate dintr-un loc atunci din doua, ne fac sa ne traim viata cu ipocrizie.

E greu sa judecam obiectiv pe ceilalti, pentru ca nu toti traim viata la aceeasi intensitate, nu toti traim dupa aceleasi norme morale, nu aveam aceeasi educatie, religie, nu aratam la fel, nu simtim la fel.
Si vremurile se schimba rapid.
In trecut, la tara, daca macar se banuia un adulter, era nenorocire.
Oamenii aia traiau toata viata cu pata asta.
Acum daca sotul gaseste sotia in pat cu amantul primeste replica: pot sa-ti explic, nu e ceea ce crezi:)



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#145363, de mihaela2050@yahoo.com - de om la: 15/09/2006 17:33:28
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
puschia pe limba :))
"Sotul meu mia cerut sa il penetrez in anus cu vibratorul si em facut-o cu placere,dar raman cu semnul intrebarii,ma iubeste?" = tu l-ai penetrat cu placere, banuiesc ca el a simtit placere; pai dear
daca totul musteste a placere intre voi, de ce ai ganduri negre ("ma iubeste?") ?
Intreb si eu ca prostu': pana la urma ce are penetrarea cu iubirea? Sau poate se iubeste doar penetrarea ?!?!
:)))))))))))))))))
#145531 (raspuns la: #145363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
onutza - de casandra_radu la: 26/09/2006 09:41:31
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Daca iubirea este ca muzica, ce este data nu de sunete ci de tacerea dintre sunete, tot asa misoginismul si in general tot ce este anti-iubire realizeaza contrastul pentru ca iubirea sa poata fi observata.
Macar teoretic :)


"I know what Tao is, but where it came from, I don't know" - Lao Tse
#147884 (raspuns la: #147058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Jianu - de jeniffer la: 01/10/2006 22:31:25
(la: IUBIRE...!?)
Iubirea nu poate fi transmisa de zeu, el este doar o personificare.
#149006 (raspuns la: #148998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra_radu - de wp la: 09/10/2006 19:51:31
(la: Budism, forme de meditatie)
Iubirea, casandra_radu este ceva sau ar trebui sa fie ceva din ce spui tu – „au disparut ambitiile, calculele, dorintele”. Intrebarea este daca este suficient atat si daca „au disparut”, cat timp dipar ele.
Insa, iubirea nu poate fi o stare aproape de meditatie, pentru ca ea, trebuie sa aiba consecinte practice, sa se rasfranga asupra celorlati. Ea trebuie sa fie indreptata asupra semenilor nostri si mai putin spre noi, in sensul ca noi sa ne simtim bine.
Iubirea are foarte multe aspecte dogmatice sau aspecte care tin de fiinta si firea naturala a omului. Un aspect are este iubirea in budhism, alt aspect in crestinism si alt aspect in islam, spre exemplu – asta din punct de vedere „dogmatic”.
De firea omului sau mai corect spus, de patimile cel robesc, se leaga alte aspecte de iubire.

Cred ca nu este usor sa nu ai nici o credinta. Insa, sa nu crezi ca daca ai o credinta este usor. Priveste in jur si vezi numai cate feluri sunt. A discerne intre ele, nu pentru ai convinge si pe altii, ci pentru ca tu, sa stai neclintit in ea, este o problema. Si daca ai o credinta, trebuie sa o traiesti, pentru ca nu se poate ramane la faza de lectura. Nu de alta, dar nu ajuta mare lucru si nici nu vei putea starui in ea(in credinta) si ca atare, omul va fi purtat de tot felul de „valuri” filosofice sau de alta natura.
Adoptarea unui crez si aici ma refer la crestinism, nu poate si nu determina incetarea cautarii sinelui. Eu as spune chiar mai mult: doar atunci incepe.

Daca Iisus avea sau nu treaba cu crestinismul este o afirmatie grea, care nu stiu daca ai cu ce o sustine. Eu cred ca nu. Si aici imi permit sa-ti sugerez un sfat, sper sa nu te superi; daca cauti adevarul, este bine sa nu faci afirmatii radicale, iar daca crezi ca l-ai gasit, atunci cauta sa-ti intaresti convingerea.

Paul

#150408 (raspuns la: #149604) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: