comentarii

marci legico-gramaticale ale subiectivitatii


Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
"acesta e un subiect deschis - de Daniel Racovitan la: 28/10/2004 15:19:01
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
"acesta e un subiect deschis de subsemnatul. parca lipsesc niste butoane de pe aici, nu crezi? de ex. blocarea trolilor etc.
e o greseala sau o...facuta?"


Motivul pentru care nu mai exista butoanele "baneaza utilziatorul" este public de ceva vreme: http://www.cafeneaua.com/node/view/2461

___________________________________________________
I'm 100% Windows-free. And I feel fine.
#26614 (raspuns la: #26295) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Este un subiect care dintotde - de Monica Onciu la: 30/10/2004 14:03:20
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Este un subiect care dintotdeauna m-a interesat.Ma consider o femeie independenta, cu o vointa puternica si capabila sa fac fata greutatilor 'ca un barbat'.Si asta nu numai pentru ca imi cresc singura copilul,sunt departe de casa si, nu in ultimul rand, am absolvit o facultate.Asta pentru ca femeia,la fel ca si barbatul este fiinta umana, cu sentimente, necesitati, putere intelectuala si , de ce nu, fizica.De aceea, din punctul meu de vedere, sunt o feminista.Problema e ca, intr-adevar,la noi in Romania, este cam greu sa-ti manifesti feminismul si de ce nu, feminitatea.
Sunt din Moldova.Mai exact din centrul Bacaului. Acum 3 ani am cunoscut aici, in Londra pe cineva din Satu Mare. de fapt nu din oras, ci dintr-un sat din apropiere. Ne-am mutat impreuna si, de atunci ma lupt cu mentalitatea taranului roman care-si considera femeia o slujnica. Sa va spun ca am fost la consatenii lui in casa si-am ramas socata?La o masa stateau 8 barbati(si numai Barbati), cara mancau si beau(vestita palinca).Va intrebati unde erau femeile?In jurul mesei, in picioare, asteptand noi ordine de la barbati!Si l-am intrebat pe partenerul meu: 'De ce nu stau si femeile jos, la masa, ca tot omul care se simte bine? Stiti ce mi-a replicat? 'La noi se zice 'om' la barbat, femeia e doar...femeie.Imi venea sa urlu: sunt femeie dobitocule,si-ti sunt cu mult superioara!
Dar l-am 'educat'. La inceput se dezbraca si-si lasa toate hainele imprastiate. Nu i le-am adunat! Nu i-am gatit niciodata cand se astepta el sa o fac, doar cand aveam timp si chef! Nu i-am permis sa ridice tonul,sa intre el inaintea mea intr-o incapere,sa'mi spuna ce sa fac...I-am aratat ca am si eu personalitate, chiar daca-s femeie.Stiti ce a ajuns sa spuna? Ca sunt moldoveanca a'dracului! Si inca n-a vazut nimic!
Concluzia este ca vina o purtam noi, femeile.Si va pot spune ca barbatul este mult mai 'educabil' decat femeia.Stiu, este o munca titanica sa educi un taran roman, cu mentalitate de musulman.Dar va spun eu ca se poate, cu conditia ca noi, femeile,sa avem incredere in noi,sa stim sa ne folosim avantajele pe care le avem ca femei,sa stim intotdeauna ca un barbat are nevoie mai multa de femeie,decat avem noi nevoie de ei,altfel spus: sa fim puternice! Asa ca, romancelor, nu credeti ca a venit vremea sa ne educam barbatii si sa le aratam cine suntem?
Pt mirci despre Cioran - de pam la: 09/11/2004 18:04:06
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Intr-adevar,Cioran iti poate marca gandirea intr-un mod destul de negativ.Insa trebuie sa ai aceea profunditate si inteligenta ca sa-l poti intelege si sa te marcheze in asa fel incat sa vezi viata asa cum e,cu bune si rele....Nu vreau sa fac polemica pe seama acestui subiect...stiu ca sunt putini cei care il accepta,tocmai pt ca,din fericire,avem un instinct de conservare puternic si nu putem accepta ca suntem mici si muritori.Cioran ne-a aruncat in fata asta ducand la paroxism depresia lui. Nu cred ca am riscat dand site-ul cu cartea sa.Cei care vor cadea in"plasa lui"sunt cei care aleg sa cada si care,de fapt sunt depresivi si se bucura de euforia creata.Gandirea lor devine mai profunda si,sper,vor invata sa aprecieze viata.Pt ca e atat de frumoasa............
#28173 (raspuns la: #28004) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am ajuns si subiect pentru fe - de Horia D la: 11/11/2004 20:52:03
(la: Trancaneala Aristocrata)
Am ajuns si subiect pentru fefeline.. Ce onoare:)) deci, intisul - absolut
camasa in carouri - am ceva, dar acu port un pricou ca maneca lunga, care are pestisori si unditze (deh, se apropie weekendul)
Deci, cum spuneam, stau eu in KY, dar inca am toti dintii, de chelit inca nici vorba, par alb - ioc... si am si electricitate:))

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
Pentru mine acest subiect a r - de nyomda la: 12/11/2004 18:17:28
(la: Interzis interzisul)
Pentru mine acest subiect a reprezentat un mod de a trai...am fost crescuta intre patru pereti ai camerei mele pe care aveam dreptul sa-i parasesc numai pentru a ma duce la scoala si a reveni apoi la sfarsitul orelor...
A fost un moment cand - cu cea mai mare inocenta posibila (!) - am indraznit sa trisez! Fiind ziua liceului am profitat si mi-am petrecut-o in oras cu colegii fara sa-i anunt pe parinti in prealabil.Ghinionul a fost ca ei au aflat de ziua mea libera inainte ca eu sa ma intorc acasa cand le-am si spus cinstit ce facusem. Dar esentialul era nu ca am fost cinstita cu ei ci ca m-am opus interzisului...whatever.
asa cum am spus a devenit un mod de a trai pentru mine(i.e. de a interzice interzisul).Din fericire niciodata nu m-a afectat in sensul pacatos al cuvantului..si de aici am inteles ca notiunea de a fi "corect" o intelege fiecare cum poate si cum vrea

subiectul - de anisia la: 15/11/2004 21:09:20
(la: E super complicat sau am eu tendinta de a exagera?!)
de care pomeneste Alice se numeste "Casatorie in Franta " sau ceva pe aproape. da si tu un cauta pe cuvintul casatorie si precis apare si subiectul cu pricina.

multa bafta!
#28811 (raspuns la: #17445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
e simpatic subiectul si trata - de ghibortz la: 18/11/2004 17:11:00
(la: Parerea mea)
e simpatic subiectul si tratarea lui pe scurt e suficienta mai ales ca nu se vrea a fi ceva academic e ok ne mai citim ghibortz
DESTIN - de ueit la: 26/11/2004 21:23:59
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"sa respingem" este o propunere. Am facut-o in numele meu. Ceea ce zici tu ar fi adevarat daca as fi zis "Noi respingem...". Chestie de gramatica elementara.

"Ce afirmi tu jignitor: "tu te faci purtatorul de cuvant al umanitatii.""

Nu vad de ce afirmatia mea ar fi o jignire. In sfarsit, iata afirmatia ta:

"O comunicare sincera si deschisa fara patima si aspect de Troll te-ar apropia de adevaratele valori ale umanitatii."

Concluzia este ca tu cunosti valorile REALE ale umanitatii si implicit le consideri a fi cele pe care le sustii tu. Prin urmare, sustinand aceste valori confirmi ceea ce am spus eu. Te-ai gandit vreo clipa ca poate valorile altora sunt cele reale?

"Vezi cu atentie ce inseamna notiunea de TROLL"

Definitia de pe forumul asta:

" Trollul este acea specie de individ care paraziteaza forumurile avand drept unic scop stricarea atmosferei, deturnarea discutiilor de la subiectul initial si insultarea celorlalti participanti."

Repet cererea de a arata unde am insultat eu pe cineva sau retrage-ti afirmatia.

"Practic nu am nimic cu tine ,am incercat sa comunic civilizat nu contradictoriu lucru strain de tine."

O discutie contradictorie poate fi civilizata.

Probabil fara sa iti dai seama tu esti cel care face atac la persoana (comparatia cu comunistii, categorisiri de tip troll, necivilizat) deturnand astfel discutia de la subiectul ei. Daca ai argumente care sa dovedeasca justetea pozitiei tale sunt nerabdator sa le discutam. Daca nu ai, te superi degeaba.

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#29962 (raspuns la: #29858) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Chestie de gramatica elementara."made ueit, - de DESTIN la: 26/11/2004 23:39:08
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Gramatica folosita ca "roata a cincea la caruta..."

Ce afirmi tu:

"sa respingem" este o propunere. Am facut-o in numele meu. Ceea ce zici tu ar fi adevarat daca as fi zis "Noi respingem...". Chestie de gramatica elementara."

"sa respingem" in numele tau???!!!

Ce "chestie de gramatica elementara"!!!


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#29974 (raspuns la: #29962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rangi - de Belle la: 02/12/2004 15:02:19
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
pe tine ce te deranjeaza mai mult, faptul ca daca esti in canada tot ar fi indicat sa stii sa vorbesti corect romaneste, sau pur si simplu cauti samanta de scandal? ...deduc asta din faptul ca in loc sa raspunzi la intrebare cu yay sau nay tu te legi de mine. iar faptul ca am tot subliniat ca era vorba de un text literar scris de cineva din romania, era exact pentru ca inteleg perfect pe cei plecati de cativa ani si nu ii invinovatesc de nimic, deci nu era cazul sa-nceapa sa se scuze.

ce crezi tu personal e problema ta, eu nu am deschis subiectul pentru motivele spuse de tine, si nici n-am cautat adepti ai perfectionismului. ce ma deranjeaza defapt este cand eu insami fac greseli de ortografie, gramatica sau punctuatie, in limba romana sau engleza... dar asta nu inseamna ca voi aprecia valoarea literara unei poezii scrise incorect in limba materna. nu stiu cum as mai putea percepe mesajul cand cuvintele prost scrise imi zgarie ochii

probabil ca pentru tine eu nu fac parte din acei "oameni minunati" cu "suflete calde" ...de ce ti-o fi casunat pe mine n-am idee, dar daca ai chef sa bestelesti si sa provoci, atunci alegeti-i pe cei carora chiar le face placere, ii stim cu totii cam care-ar fi. imi pare rau sa te informez ca eu sunt una din fiintele "pasnice" de la cafenea.
#30384 (raspuns la: #30345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
p.s. - de Belle la: 03/12/2004 19:50:48
(la: Trancaneala Aristocrata)
eu eram "domnisoara" de la chestia cu gramatica ...asta ca sa nu se creeze confuzii ca abia acum mi-am dat seama ca ne alergam pe mai multe subiecte... sper sa slabesc daca tot fac miscare. sau te pomenesti ca m-aleg cu muschi doar la degetul care-nvarte rotita de la mouse?
#30579 (raspuns la: #30573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce subiect cu pricina?? Th - de Horia D la: 07/12/2004 16:37:33
(la: Trancaneala Aristocrata)
Ce subiect cu pricina??

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
#30985 (raspuns la: #30982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marc Anthony- I want to know - de Nipona la: 11/12/2004 17:06:46
(la: Muzica)
Marc Anthony- I want to know
Anonimei - de fefe la: 23/12/2004 21:28:27
(la: Cele mai frumoase poezii)
Probabil ca esti un pic confuza, Emily Dickinson desi a avut niste probleme cu ochii, nu a fost oarba, si motivele ei pentru a trai in casa parinteasca pina la moartea ei nu a avut nimic de-a face cu sanatatea ei. Poate faci confuzie cu Helen Keller, care a fost oarba din nastere, si in acelasi timp si surda si muta. Desi Helen Keller a avut aceste handicapuri ea a vizitat foarte multe locuri, chiar si in strainatate. Cit priveste poeziile lui Emily Dickinson, este exact asa cum am spus in prealabil, ea nu si-a pus nici un titlu la poeziile ei. In toata viata ei a publicat 7-10 poezii, nu mai tin minte exact. Dupa moartea ei, sora ei a descoperit poeziile asa cum am spus, legate in teacuri. Vrind sa le publice sora ei a incercat sa le dea un "format" acceptabil, si atunci a inceput sa le clasifice si sa le dea titluri. Pina in anii 1950, cind Thomas Johnson a de-editat poeziile si le-a publicat in formatul lor original, cu greseli de ortografie si gramatica stil "emily dickinson", lumea nu a stiut ca ea nu si-a dat titluri poeziilor. Ceea ce tu ai vazut pus ca titlu, in cele mai multe cazuri este prima linie din fiecare poezie, ca sa ne fie noua mai usor sa le cautam prin carti si enciclopedii. Emily Dickinson este inca un mare mister in lumea literala, poeziile ei fiind doar jumatate din contributia care ea a facut-o publicului admirator. Cealalta jumatate fiind abilitatea ei de a comunica prin scrisori, ceva care ea considera o arta, avind grija ca cel mai mic detaliu sa fie introdus. Imi aduc aminte cind am citit una din scrisorile ei, in care descria fiecare firicel din natura care se desfasura in fata ferestrei ei. Ii scria fratelui ei care era plecat de-acasa si in scrisoare iti poti da seama ca vrea sa impartaseasca nu numai evenimentele importante petrecute in lipsa lui, dar si mirosul, ambianta, si viata rudimentara care pentru Emily era un spectacol pe viu. Si inca un lucru, nu toate poeziile ei sint pline de tristete. Este adevarat, a fost o perioada in viata ei cind foarte multi din familie, si dintre prietenii apropriati au murit, si atunci a scris foarte mult despre moarte si suferinta. Dar poeziile acestea nu au dominat. Dintre cele 2000 si ceva de poezii, doar o parte au de-a face cu acest subiect, celelalte fiind despre natura, dragoste, viata, si alte teme care o fascinau pe moment.
#32184 (raspuns la: #30627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu vor ramane subiect de banc - de (anonim) la: 30/12/2004 20:28:01
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Nu vor ramane subiect de bancuri, pentru ca daca nu se unesc, ii asteapta disparitia, si nu se fac bancuri pe seama unor tragedii. Altfel, bancurile sunt un mod sanatos de a critica ceva, nu vad de ce n.am face bancuri unii pe seama altora. Exista mult mai multe bancuri despre olteni, moldoveni sau ardeleni decat despre basarabeni. Probabil tocmai pentru ca situatia de acolo inspira mai degraba tristete unui om normal, decat pofta de a produce bancuri...
#32481 (raspuns la: #31989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un sfat? - de Dinu Lazar la: 08/01/2005 00:34:26
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"as vrea sa-mi achizitionez o camera foto digitala, dar, fiindca nu ma pricep deloc, nu stiu cum s-o aleg."
"imi puteti indica cateva criterii minime, pe care sa le indeplineasca in mod obligatoriu un astfel de aparat, care sa-i certifice calitatea?"

Din pacate nu va pot da nici un raspuns in aceasta chestiune, adica ce ar trebui sa faceti Dvs.

Dar as putea sa va spun ce as face eu daca mi-as cumpara un aparat; chestia asta ar trece prin mai multe faze:
- as citi cit mai multe informatii, dar nu din reviste romanesti, care sunt scrise prost din pacate la ora asta si informatia nu corespunde cu realitatea; as citi de exemplu Chasseur d`Images sau Reponses Photo si desigur situri multe as surfa, de la fotomagazin.ro la photo.net, si as vedea cit mai multe teste de aparate;
-as face o numaratoare a banilor si m-as gindi ca imi trebuie un aparat ori cu acumulatori AA ori cu doua seturi de acumulatori specializati, si m-as gindi si la o memorie cit mai mare;
- ca sa nu am probleme cu softul, cu firmware, ca sa fie uzinarea si obiectivul de o calitate cit de cit, m-as gindi mai mult la Nikon, Canon, Olympus, Fuji, poate Panasonic sau Sony, si cam atit; si alte marci fac aparate grozave, cum ar fi Casio sau Ricoh sau Samsung; dar ...
- as alege sa-l cumpar de la un magazin de unde sa pot sa vad mai multe camere si sa le tin in mina si sa vad efectiv in liniste aparatul si sa-l simt si sa vad vizorul si sa cumpar si ce accesorii as avea nevoie pe loc, nu sa alerg dupa ele; si sfatul vinzatorului ar avea mare importanta, el stie exact ce aparate s-au mai intors defecte sau ce mai cumpara lumea si care sunt parerile;
- as lua un aparat care sa corespunda unor intrebari simple; cit de mari fotografii vreau sa fac cu el? Ce fel de fotografii, in camera sau afara? Fotografiez mai mult planuri largi sau subiecte indepartate? Trebuie sa fie foarte mic aparatul? Vad la lumina zile vizorul CCD? Are si un vizor optic, vad imaginea bine cu ochelarii uzuali?
Si tot intrebindu-ma si gasind intrebari concrete as alege aparatul, folosind toate informatiile si comparind toate necesitatile.
#32948 (raspuns la: #32868) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Expo foto Bucuresti: "fotografia subiectiva" - de Dragos Bora la: 16/01/2005 13:41:53
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Luni, 17 ianuarie, la Muzeul National de Arta Contemporana,
Galeria Etaj 3/4, ora 18, va fi vernisata expozitia “fotografie
subiectiva". Contributia germana 1948 ­ 1963, un proiect al
Institutului pentru Relatii Externe, Stuttgart si Institutul
Goethe din Bucuresti.

Expozitia se inscrie intr-o serie ampla de evenimente
dedicate fotografiei din Germania, de la 1850 pana in prezent.
De aceasta data, cele 165 de lucrari reprezinta contributia
germana la curentul international din perioada 1948 ­ 1963,
cunoscut sub numele “fotografia subiectiva". Sintagma a fost
folosita pentru prima oara de Otto Steiner, unul dintre foto-
grafii activi ai perioadei postbelice, pentru a defini progra-
mul estetic al celor trei expozitii pe care le-a organizat in
Germania in 1951, 1954/55 si 1958.

Potrivit lui Otto Steiner, “fotografia subiectiva" nu presupune
redarea realitatii, ci a sensurilor ei vizuale, cu alte cuvinte o
interpretare personala a acesteia prin proiectii subiective. Re-
zultatul: o fotografie in alb-negru “bine taiata", cu o schema
compozitionala limpede, cu valori grafice accentuate.

Expozitia este structurata in patru sectiuni cronologice si
prezinta totodata si exemple pentru transpunerea criteriilor
stilistice ale “fotografiei subiective" in domeniul jurnalismului
fotografic ori al fotografiei de reclama.

Expozitia “fotografia subiectiva este deschisa la Muzeul National
de Arta Contemporana, Galeria Etaj 3/4 in perioada 17 ianuarie ­ 11
februarie 2005.

Vernisaj: luni, 17 ianuarie, ora 18.
Prezinta: Oana Tanase, critic de arta.

Contact: Oana Lapadatu
Institutul Goethe din Bucuresti,
tel. 210 41 18; 312 02 31;
210 40 47
Pentru Paianjenul, - de DESTIN la: 22/01/2005 02:33:01
(la: Reincarnarea sufletului si suflete surori)
Cu scuzele de rigoare,am reintrat numai azi pe acest subiect,citind comentariul tau.


"dar pentru a evita posibile confuzii in mintea celor care-ti citesc comentariile ar fi poate util sa faci uz de bold/italic/subliniat pentru a accentua acele aspecte (ale subiectului comentat) pe care doresti de fapt sa le scoti in evidenta.

(...Am remarcat ca de obicei faci uz de respectivele instrumente, dar cum in citatul din Sfintul Vasile n-ai facut-o, am ramas cu impresia ca esti de acord cu tot ce apare acolo...)..."

Ok! in citatele pe care le aduc in discutie de obicei nu "intervin"a le marca...intr-un fel.

La cele precizate de tine,nu pot decat sa fiu de acord:

"...sintem in Cafeneaua.com.... forum al carui scop declarat - ("Te face sa gindesti") - este tocmai provocarea la schimb de idei/opinii... reflectie... dezbatere... ((...Orice gind/idee/opinie care se aduce in discutie aici este o "saminta" semanata intr-un creier/constiinta... saminta care mai devreme sau mai tirziu se va "INCARNA" (...whooops... contextul!...) fie intr-un "pom al vietii", fie intr-o "buruiana otravitoare"... Dar... sa raminem "pozitivisti"... sa speram ca nu toate dezbaterile vor fi sterile...))..."


Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#34176 (raspuns la: #32717) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pai subiectul e lansat in ete - de mya la: 30/01/2005 19:36:50
(la: Cum gandim?)
Pai subiectul e lansat in eter, ramane ca administratorii sa-i dea unda verde. Da' mai dureaza, poate in doua zile sa apara.

Athos, tu esti primul care sa raspunzi, na! :PPP. Sa-ti auzim defectele de muschetar. Sa nu zici ca ti-e frica ca nu am auzit de muschetari fricosi inca :)))
#34955 (raspuns la: #34950) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...