comentarii

marginile zarii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
maan - de Intruder la: 10/11/2005 22:12:16
(la: Ce faci cand afli ca omul iubit te inseala?)
nu stiu, sunt oameni mai speciali. probabil ca-ti trebuie mai mult decat o iubire pana la cer ca sa te poti impaca cu asa ceva si sa accepti...daca vedem mai mult decat lungul nasului, ne credem destepti...daca vedem pana-n marginea zarii ne credem inteligenti pana peste poate...dar sunt cativa care au o scara; s-au suit pana sus si vad mult mai departe decat marginea noastra de zare, fara sa faca mult tam-tam si fara ostentatie...
ei bine, (ca sa respect topicul) eu unul n-as fi-n stare sa ma sui pe scara...
as tolera multe, as merge dupa pasul ei, as ierta tot ce e omeneste posibil dar nu cred c-as putea mai mult...si exemplul tau, e mult mai mult...

p.s.
nu-i despart si nici nu-i acuz...mai ales, nu-i acuz!...:)
























#86565 (raspuns la: #86447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
solutia de avarie - de Roman Haduch la: 22/08/2007 12:43:10
(la: vrei sa fi salvat )
pentru cine este cu adevarat propriul stapan , OK insa eu nu cunosc pana in prezent sa fi iesti cineva din hruba fara sa fi primit cheia de la catusele viciilor ( alcoolici , fumatori, toxicomani, etc). trebuie sa definim ce inseamna a trai viata .
Deci numai daca constientizam avaria , faptul ca ne deplasam in voia curentului si ca la marginea zarii e sorbul sufletelor naive, reusim sa scancim DA , vino Iisuse si salveaza TU ce a mai ramas din viata mea.
#228953 (raspuns la: #228750) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de andre_ la: 17/10/2007 14:37:45 Modificat la: 17/10/2007 14:41:58
(la: de pe Vana)
sau din vana: marginea zarii cobora pana in bataia crangului. Tufan nu se putea nici opri nici intoarce din drum pana la clipita uimirii in pasii noptilor albe . Deasupra scruta simboluri, mandru de aburul umbrelor ce drapa luminisul padurii plutea. Era dincolo de pomul cu racorile sovon.

Autobiografie de fiu risipitor - Intruder - de Lady Allia la: 15/07/2008 12:10:11
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )

nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa ma nasc.
am venit in lume, perpendicular pe cer
si mama visa cai albi, pascandu-i in palme.
am crescut cu cuvinte insirate deasupra patului.
le luam, le infasuram pe degete, mi le asezam pe pleoape.
bunica s-a suit in tren si mi-a adus o paine mare si rotunda
de parc-as fi putut s-o frang de marginea zarii!
cand mi-au rasarit primii doi dinti de jos,
tata a spus ca semanam cu un soricel parvenit
fiindca rontaiam chei, usi, brosuri cu poze.
prima amintire e cu mine pe sanie
cand am cazut in zapada, ca-ntr-o fantana de ingeri.
mai tarziu, m-am aruncat in focuri (la fel ca atunci)
si-am iubit prea repede ca sa-mi topesc troienele.
la sapte ani m-au dat la scoala, sa n-apuc sa mor
analfabet sau nestiutor de istorii pagane.
mama a luat un mar si o nuca
explicandu-mi cum se roteste pamantul in jurul soarelui
dar vedeam mereu cum tata se roteste in jurul ei.
se minuna de propria-i traiectorie ca de-o ninsoare-n april.
sora mea a fost prima zana imbracata in alb;
avea o bagheta fermecata din care picau cirese coapte
ne construiam cascade si maluri de rau
le populam cu piratii lui Tom Sawyer...
cresteam si ma cuprindeau infrigurari
ca serpii flamanzi, haotici.
cand am sarutat prima data o fata
am alunecat lin in miezul pamantului
unde erau castani, inrositi de buze femeiesti.
am facut pact cu diavolii cartilor
si ii caram dupa mine prin excursii.
prietenii montau corturi in luminisuri bucolice
eu -cantam cu greierii pe stanci.
pe pupitrele scolilor imi scrijeleam fruntea
dar domnul decan nu pricepea scrisul meu sfartecat.
intr-o zi, am imbracat o uniforma albastra
cu trese pline de praf si orgoliu.
faceam umbra la steag cu mana-nclestata pe arma,
toamna imi atarna grea, de bocanci.
odihniti-va in pace, eroi!
eu va veghez moartea sub tancuri inmugurite...
mai tarziu, am descoperit ca banii imi fura din timp
dar imi facea bine fosnetul lor strepezit;
puteam cumpara vieti din ceara, la kilogram.
cand a venit timpul sa am o casa
mi-am cumparat o canapea alba, ca o insula
tata mi-a dat doua cutii mari, cu carti
si-a zis "ia-le, sa nu stai singur!"
mi-am facut pereti portocalii
dormeam ca-ntr-o colivie aprinsa.
cateodata ieseam, sa fiu lins de faruri
sa conduc femei catre un domiciliu ipotetic.
ma mistuiam de sus in jos, intre coapsele lor
si dimineata plecam incet, cu haina pe umar.

apoi,
nu stiu cum
m-a acoperit lumina.
ma indragostisem
prea simplu
si imi repetam moartea
si-nvierea
ca o povara
dusa pana la capat.
ma dureau saruturile
noptilor de-apoi,
cadeau in mine
ca avalansele
impinse in desert.
era mult...prea mult
pentru o singura viata,
pentru un trup.

cand am iesit din lumina, eram orb.
Dumnezeu murise, undeva sus
si-mi faceam culcus de bolovani
cu ferestre varate-n podea.
tata mi-a adus iar, carti smulse din inima lui
si-a zis "ia-le prostule...citeste si umbla!"
citeam si uitam de cum dadeam pagina.
sub pat mi-am facut o biblioteca lepadata.
m-am apucat sa scriu cu fier de plug
pana cand mi-au inflorit cuvintele sub brazde.
...si "a fost" l-am ingropat adanc, intr-un cimitir mocnit.

intr-o vara tarzie cu miros de pere dulci,
cineva mi-a clatinat incremenirea
si-am vrut sa traiesc o suta de ani
sa pot coagula aerul cu respiratii impreunate.
apele erau in matca lor,
oamenii isi duceau aceeasi cruce, de veacuri,
maracinii invadasera toti serpii din cale-mi.
Dumnezeu nu murise,
doar mi-a scrijelit pe scoarta "taci, in puii mei!"
intrasem in ape verzi
si nu vroiam sa plec, nu vroiam sa plec!
am sters cartile de praf,
le-am asezat in rafturi
iar tata s-a pregatit sa-si primeasca
fiul risipitor de tumult.

la nunta mea, n-a plans nimeni.
pasari mici si albe, ciripeau peisaje lacustre,
valsul diminetii se-asternea la usi.
eram prea frumosi ca sa fim adevarati
eram prea vii in muzeul de oase, al lumii.
atunci, am descoperit o planeta
cu luceferi zglobii, cu oglinzi convexe
unde ma vedeam de fiecare data, altfel
si mereu eram eu, acelasi strangator de cumpene.

tine-ma de mana si nu-mi da drumul!
...ai lasat in mine urme de pasi
rostogoliti de mers.

"mi-au obosit mainile scriind"...
odata si-odata,
voi povesti
moartea mea,
revazuta si adaugita
volum cu volum...
caramizi de aduceri aminte,
ca un zid cu iesire la mare.

...............

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16628/autobiografie-de-fiu-risipitor/1
Intruderu, pt tine - de munteanu rodica la: 06/11/2009 09:07:46 Modificat la: 06/11/2009 09:08:58
(la: Hai sa-ti dedic o poezie )
şi DA, o o minune care merită recitită.

Si DA, nu ma intrabati de ce, că nu spun nimic.




Autobiografie de fiu risipitor
(Intruder)




nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa ma nasc.
am venit in lume, perpendicular pe cer
si mama visa cai albi, pascandu-i in palme.
am crescut cu cuvinte insirate deasupra patului.
le luam, le infasuram pe degete, mi le asezam pe pleoape.
bunica s-a suit in tren si mi-a adus o paine mare si rotunda
de parc-as fi putut s-o frang de marginea zarii!
cand mi-au rasarit primii doi dinti de jos,
tata a spus ca semanam cu un soricel parvenit
fiindca rontaiam chei, usi, brosuri cu poze.
prima amintire e cu mine pe sanie
cand am cazut in zapada, ca-ntr-o fantana de ingeri.
mai tarziu, m-am aruncat in focuri (la fel ca atunci)
si-am iubit prea repede ca sa-mi topesc troienele.
la sapte ani m-au dat la scoala, sa n-apuc sa mor
analfabet sau nestiutor de istorii pagane.
mama a luat un mar si o nuca
explicandu-mi cum se roteste pamantul in jurul soarelui
dar vedeam mereu cum tata se roteste in jurul ei.
se minuna de propria-i traiectorie ca de-o ninsoare-n april.
sora mea a fost prima zana imbracata in alb;
avea o bagheta fermecata din care picau cirese coapte
ne construiam cascade si maluri de rau
le populam cu piratii lui Tom Sawyer...
cresteam si ma cuprindeau infrigurari
ca serpii flamanzi, haotici.
cand am sarutat prima data o fata
am alunecat lin in miezul pamantului
unde erau castani, inrositi de buze femeiesti.
am facut pact cu diavolii cartilor
si ii caram dupa mine prin excursii.
prietenii montau corturi in luminisuri bucolice
eu -cantam cu greierii pe stanci.
pe pupitrele scolilor imi scrijeleam fruntea
dar domnul decan nu pricepea scrisul meu sfartecat.
intr-o zi, am imbracat o uniforma albastra
cu trese pline de praf si orgoliu.
faceam umbra la steag cu mana-nclestata pe arma,
toamna imi atarna grea, de bocanci.
odihniti-va in pace, eroi!
eu va veghez moartea sub tancuri inmugurite...
mai tarziu, am descoperit ca banii imi fura din timp
dar imi facea bine fosnetul lor strepezit;
puteam cumpara vieti din ceara, la kilogram.
cand a venit timpul sa am o casa
mi-am cumparat o canapea alba, ca o insula
tata mi-a dat doua cutii mari, cu carti
si-a zis "ia-le, sa nu stai singur!"
mi-am facut pereti portocalii
dormeam ca-ntr-o colivie aprinsa.
cateodata ieseam, sa fiu lins de faruri
sa conduc femei catre un domiciliu ipotetic.
ma mistuiam de sus in jos, intre coapsele lor
si dimineata plecam incet, cu haina pe umar.

apoi,
nu stiu cum
m-a acoperit lumina.
ma indragostisem
prea simplu
si imi repetam moartea
si-nvierea
ca o povara
dusa pana la capat.
ma dureau saruturile
noptilor de-apoi,
cadeau in mine
ca avalansele
impinse in desert.
era mult...prea mult
pentru o singura viata,
pentru un trup.

cand am iesit din lumina, eram orb.
Dumnezeu murise, undeva sus
si-mi faceam culcus de bolovani
cu ferestre varate-n podea.
tata mi-a adus iar, carti smulse din inima lui
si-a zis "ia-le prostule...citeste si umbla!"
citeam si uitam de cum dadeam pagina.
sub pat mi-am facut o biblioteca lepadata.
m-am apucat sa scriu cu fier de plug
pana cand mi-au inflorit cuvintele sub brazde.
...si "a fost" l-am ingropat adanc, intr-un cimitir mocnit.

intr-o vara tarzie cu miros de pere dulci,
cineva mi-a clatinat incremenirea
si-am vrut sa traiesc o suta de ani
sa pot coagula aerul cu respiratii impreunate.
apele erau in matca lor,
oamenii isi duceau aceeasi cruce, de veacuri,
maracinii invadasera toti serpii din cale-mi.
Dumnezeu nu murise,
doar mi-a scrijelit pe scoarta "taci, in puii mei!"
intrasem in ape verzi
si nu vroiam sa plec, nu vroiam sa plec!
am sters cartile de praf,
le-am asezat in rafturi
iar tata s-a pregatit sa-si primeasca
fiul risipitor de tumult.

la nunta mea, n-a plans nimeni.
pasari mici si albe, ciripeau peisaje lacustre,
valsul diminetii se-asternea la usi.
eram prea frumosi ca sa fim adevarati
eram prea vii in muzeul de oase, al lumii.
atunci, am descoperit o planeta
cu luceferi zglobii, cu oglinzi convexe
unde ma vedeam de fiecare data, altfel
si mereu eram eu, acelasi strangator de cumpene.

tine-ma de mana si nu-mi da drumul!
...ai lasat in mine urme de pasi
rostogoliti de mers.

"mi-au obosit mainile scriind"...
odata si-odata,
voi povesti
moartea mea,
revazuta si adaugita
volum cu volum...
caramizi de aduceri aminte,
ca un zid cu iesire la mare.




"Piknik la margine de drum" p - de (anonim) la: 17/10/2003 05:44:48
(la: Filmele mele)
"Piknik la margine de drum" poate fi si viata noastra , un piknik la marginea vesniciei , deci acea nuvela este deja ceva mai mult decit sf.In rest acel stalker este "cel" care ne calauzeaza in viata ,fie fericire sau nefericire , "dealul capatinii" il urcam fie ca vrem sau nu vrem ,fericiti sintem sau nu sintem involuntar.Stalkerul ne calauzeste pt ca statiile devenirii noastre sa fie cele care ne atribuie caracterul uman(uman ca spirit si nu biologic).Consider filmul ca si filmul perfect, nimic nu este in plus nimic nu este in minus.Cu acest film regizorul a atins perfectiunea , iar dupa acea nici nu a mai reusit ceva care sa atraga atentia in mod deosebit.
erwin
#1529 (raspuns la: #1470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omar Khayam - de Ingrid la: 17/11/2003 11:22:17
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ulciorul
Ramii sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentru vin si pentru tine
Mai am in sin trei pumni de aur.
Ramii sa-nmormintam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfinta
Din taina unui trup de fata.
L-a faurit cindva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.
Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cit zarea-i plina de albastru
Si lumea plina-i de vedenii
Si-atit cit drumurile vietii
Mai au pe margini bucurii
Ca miine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.
Iubeste-ma acum caci anii
Nebanuiti vor pune friu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe riu.
Ca miine-om putrezi-n morminte
Uitati, nepomeniti de nimeni,
Ca miine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime.
Iar trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.
poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
De ce mi-e rusine ca sunt romanca? - de Hypatia la: 21/02/2004 07:47:48
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste.
In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas.
Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!"
Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!."
Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta.
hypatia
#10206 (raspuns la: #10145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestiri adevarate - de TeodoraPA la: 28/10/2005 17:23:05
(la: Poveştile bătrânilor)
Bunica mea imi povestea cand eram mica...
La noi la tara avem o apa curgatoare care trece chiar pe langa sat. Bunica mea imi povestea ca pe vremuri iarna oamenii traversau apa pe gheata. Era asa de frig incat ingheta apa cu totul astfel incat oamenii puteau trece de pe o parte pe cealalta cu cai si carute.
Se zice ca intr-un an a fost iarna grea, foarte grea, cu ger si frig de crapau pietrele. Un tanar din satul nostru si o tanara din satul de dincolo de apa urmau sa se casatoreasca. Traditia era ca tanarul sa mearga in satul vecin impreuna cu familia baiatului si cu nasii sa o ceara pe fata, sa o aduca in satul de unde era tanarul, direct la bicerica. Astfel ca s-au pornit intr-o zi geroasa de iarna tanarul mire impreuna cu familia sa, cu nasi si cu alai de nunta, spre satul vecin. Au ajuns la apa inghetata a raului si au inceput sa traverseze: mire, nuntasi, muzicanti, unii pe jos, altii calare, altii in carute frumos impodobite... Se povesteste ca gheata a cedat si au murit in apele reci ale raului cu totii, pana la ultimul suflet de om si de animal.
Batranii povestesc ca in iernile geroase, dimineata devreme la crapatul zilei cand linistea se odihneste peste sat, se aude parca cantecul muzicantilor si pe malul raului il poti zari pe tanarul mire calare pe cal mergand sa isi ia mireasa.

Cand eram mica mi-era teama sa merg la matusa mea care locuieste aproape de margine satului, mai ales cand se innopta, d teama sa nu vad fantoma mirelui...
n-am nici zar, nici tu amar, - de cosmacpan la: 01/02/2006 23:11:50
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
n-am nici zar, nici tu amar,
doar trei putinei cu miere
si o stacana cu bere
sau un cosulet cu mere.
ce ziceam? stai c-am uitat,
sa ma uit si pe sub pat
o fi oare vreun broback
sau mountain sau ce e oare?
Este Frida care-i mare
e mare desenatoare
pictorita. lume, lume,
hai la cazanul cu glume.
cica mallarme saracu
a uitat sa-si faca patul
si da cu zarul bine
dar destinul nu prea-i tine
ce spui tu? ia zii vecine,
cine oare? cum? madona?
jackson five e primadona?
prince s-a dat legat? in film?
pai scenariul asta-l stim.
carnal sau spiritual?
ma simt gol si mic pe val
recunosc, ma cam luat valul
si s-a dezghetat si malul
nu mai e gheata la mal
si nici turture pe val
vine oare primavara?
hai ca nu-i in toata tara,
sa mai zic? mai stau putin
sa vad daca .......(ce mai stiu?)
Fetele sa va spun poveste - de Andre29 la: 21/02/2006 22:28:12
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Fetele sa va spun poveste

Dati-va degrab aproape

Sa va spun in soapta

Cum curcubeul a aparut:




Intr-un colt de lume, exista un mic sat fara culoare. Totul se amesteca in alb, negru sau gri. Pana si oamenii erau gri, chiar si sentimentele erau tot gri sau chiar negre. Peste tot domina o atmosfera apasatoare si trista.

La marginea unei paduri gri se afla un mic bordei in care locuia un mos garbovit de ani, cu o barba lunga si alba. Intr-una din acele zile fara culoare, dupa o ploaie de asemenea necolorata, mosul iesi pe prispa casei sa priveasca cerul si ramase uimit.
Sus, chiar de-asupra capului alb, zarea un arc foarte diferit de tot ce-l inconjura. De ce i se parea lui ca arcul nu seamana cu nimic din jur? Pentru ca nu avea nici una din nuantele cu care era obisnuit de un veac.

Curios se intreba:

- Ce sa fie? Ia hai sa ating cu bastonul meu una dintre panglicile de sus.

Zis si facut. Atinse prima panglica si trandafirii din gradina au prins o culoare diferita: erau rosii.
Mosului i-a placut culoarea si a continuat sa atinga arcul de sus, care isi scurgea culorile pe pamant odata cu atingerea bastonului.
Astfel, toate florile au devenit colorate, padurea era verde, iar soarele si graul din holde, galbene.
Doar cerul parca nu a prins inca nici o culoare, insa mosul atinse si panglica albastra, iar acesta se colora intr-un cer senin.

Culorile au inceput sa se aseze si pe obrajii oamenilor posomorati din acel colt de lume, iar acestia au devenit mult mai buni si bucurosi. Acum zambeau si au uitat curand de vechea lume cenusie.

De atunci, curcubeul ca un zmeu,

Se va aseza mereu,

Peste oameni si paduri,

Joc frumos de trubadur...


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu
#107487 (raspuns la: #107474) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de latu la: 01/06/2006 21:24:38
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Domnule coleg si stimate ortac (cred ca imi permiti colega, sa-ti zic asa familiar, ortac,...
Evident mult stimate colega, imi este o placere deosebita a constata la randul meu, ca aplomburile si iesirea peste marginea farfuriei n-au ramas neobservate, ci au prilejuit familiaritatea de care ai binevoit a aminti, pe care si eu tin s-o evidentiez aici.

...incep prin a-ti spune ca absenta mea temporara (o, tempora, o, dei) a fost determinata...
Nici o clipa n-am considerat-o a fi nedeterminta! Neterminata, poate. Dar nu nedeterminata!
Cum scrii mai departe, mi-e imposibil sa nu observ cat de justa mi-a fost prevederea, prevazand vederea dumitale in ceea ce priveste concediul necesar dupa lupte seculare care au durat aproape doua zile. Chiar si acest - scurt, foarte scurt, scurtissim daca nu chiar allegro - rastimp, ti-a fost suficient pentru intarirea si izolarea fata de intemperii a fundatiei precum si - paralel - pentru descoperirea cutremuratoare, care m-a facut si pe mine sa tremur la citirea stirii despre ea. Ca urmare am dat drumul la incalzire, dar sentimentul de tremolo a dainuit inca mult timp. Ce zic eu! Foarte mult timp. Pana aproape de pasajul secret cu despre secretara...

Da, este darul Lui Humboldt, cum bine ai intuit.
Multumesc pentru fundata calificare. Probabil asa - confirmat in cele preconizate - s-a simtit si Hindenburg matematicianul, la criticile pozitive obtinute cu lucrarea sa "Verificarea formulei binomiale si a trecerii in rezerva".

Sa mergem in Tasmania!
Am urmarit stirile in acea vreme, si, dincolo de praznicele napraznice date in cinstea dumitale de catre bastinashi si pe care le-am putut zari de aproape, despartit practic doar de sticla ecranului de televizor, astfel ca am fost la curent intr-o oarecare masura cu rezultatele laborioasei dumitale activitati in laboratoare elaborate pentru cercetarile ejaculatorii intrerupte din cauza soartei potrivnice care a trimis-o pe secretara in concediu cu tot cu Kinder. Probabil ca lipsa timpului probabil, precum si lipsa de interes a bastinasilor napraznici in timpul praznicelor, au stat la baza intreruperii de exorcizare a diavolului din sanul societatii. De aceea cred ca probabilitatea cu care faptele reprobabile ale lui Schweitzer vor fi si in continuare preluate in vazul lumii bantuite de aviarism, arivism, shovinism si alte isme, este cu atat mai mare, cu cat rezultatele sunt mai gustate, pe de o parte de publicul satanizat si pe de alta parte datorita peridocitatii schizofrenice a entuziasmului cu care rezultatele acestei tratari pe mal (in versiunea populara: "maltratare") sunt unanim acceptate ca fiind eficiente.

Consider ca angajamentul dumitale este profund si aprofundat, fundat pe fundamentul de neclintit al duiosiei care a initiat in modul zguduitor pe care l-ai descris lupta Don Quijote-iana impotriva martzoagelor afisate tabelar de catre calusarul firmei Mendeleev, pe nume Sancho.

Doresc sa te asigur de intregul meu sprijin moral, in aceasta tentativa tentanta si tenace de a vindeca spatiul afro-mioritic de catastrofa astrala abatuta asupra ei de un cataclism virtual, ale carei virtuti inca nu pot fi calculate.

#125668 (raspuns la: #125046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poezii din cartea"Anotimpurile din suflet"-Irina Bonsai - de irinabonsai la: 25/06/2006 11:11:52
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
RASPLATA
Ma uit la el cu ochii surazand
Ca doua faruri umede de roua...
Ma trezesc cu palmele apropiate
ca intr-o ruga cereasca...
Imi simt sufletul alb si plin...
...Straluceste printre « ingeri » !...
Asa trebuie sa fi fost si cand
L-am adus pe lume...
Luminoasa,mandra,smerita...



Randul dintre noi

Eu nu am tradat,
Am crezut doar ca te pierd printre lacrimi
Si-mi ziceam ca ai renuntat la mine.
Nu aveam timp sa ne invatam
Sa traim o viata eterna !...

Doamne ...lasa un rand liber
Intre noi si pacate.
Dar invata-ne si pe noi sa iertam !
In murmur de zambet
Din cand in cand ne desfrunzim
Si aruncam cuvantul,
Miracolul care naste clipa si ucide !

Si apoi,ratacim acuzand !!!...






Totul are sfarsit

Iti amintesti
Cum veneai pe valurile
Acelor seri
Ca o acunsa taina
dar cu speranta tanarului zeu ?...

Adulmecam discret fericirea
Ascultand cantecul acela
Ascuns...care ma chema la nesfarsit...
Iubire...Iubire...Iubire...

Ma doare,stii bine
Lumina care-mi cade in flacari
Si-mi unduie nelinistea !!!...
Opreste-te !!!

M-am mutat pe celalalt orizont
Sa vad golul acela imens...
Ma pregatesc de drum
Desi nu-mi cunosc steaua.
Sa aleg fuga spre zare ?
Sa alerg cu genunchii insingerati
Cu sufletul sterp sau sa raman tanjind?…
Ajuta-ma!!!

Intorc fata spre ploaie
Ca sa imi ascund lacrimile.
Teama de teama...

Poti sa ma mangai
Asa ca odinioara
Cand ma leganai,pe valuri de visare ?

N-as mai fi EU,de-as fi altfel...


Phoenix

Tocmai trecea un anotimp
Cand adormisem pe marginea norilor
Si-mi simteam interiorul mai mare decat mine.
Pasarile cantau prin aerul cald plin de fluturi
Insa lumina imi reteaza aripile de Icar-
Doritoare de inaltare.
Si timpul coboara atrnand de stele incremenit de uimire.
Urc prin caderea mea...
Si vantul a obosit,
Si se aseaza pe ramuri
Lasand curcubeul sa-mi infasoare fiinta.
Ma indrept in toate partile deodata...
E atata soare!...
Da...acum e bine !

OMUL si PACEA,OMUL si RAZBOIUL

Cand Omul in Paradisul LUI
A aparut din marea LUI iubire
O LINISTE eterna si si vesnica i se prescrise...
« De ce atat de iubit ,si atat de nefericit ? »-isi zise...
« Vreau !!! »
Si gustul PACATULUI...ooo,si ce gust
Ne arunca in PURGATORIU...

Si de atunci...
Si NOI si EL uimiti...
Ne intrebam :
« Dupa chipul si asemanarea SA ? »
Atat de perfecti ca si « CHIP »
Atat de imperfecti ca si « ASEMANARE »


Nu vrem

O stare de foame istovitoare
Ne incerca in insomnia unei erori.
Si boala ,care e modul in care
moartea iubeste viata,
Ne alunga de bucuria purei noastre existente
In care uitam sa simtim simplu.
Si sfarsitul care incepe,nu e decat
Amurgul gandurilor care
Ne sfarteca si ne condamna la framantare.

Traim simplu si tanjim complicat.
Iubim egoist dar ravnim absolutul.
Nu ducem "o cruce" ci ducem povara
De a nu intelege iubirea
Prin care ne-a fost data sansa sa ne inaltam
o parte din poeziilei Irinei Bonsai-Anotimpurile din Suflett - de irinabonsai la: 25/06/2006 11:11:52
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
RASPLATA
Ma uit la el cu ochii surazand
Ca doua faruri umede de roua...
Ma trezesc cu palmele apropiate
ca intr-o ruga cereasca...
Imi simt sufletul alb si plin...
...Straluceste printre « ingeri » !...
Asa trebuie sa fi fost si cand
L-am adus pe lume...
Luminoasa,mandra,smerita...



Randul dintre noi

Eu nu am tradat,
Am crezut doar ca te pierd printre lacrimi
Si-mi ziceam ca ai renuntat la mine.
Nu aveam timp sa ne invatam
Sa traim o viata eterna !...

Doamne ...lasa un rand liber
Intre noi si pacate.
Dar invata-ne si pe noi sa iertam !
In murmur de zambet
Din cand in cand ne desfrunzim
Si aruncam cuvantul,
Miracolul care naste clipa si ucide !

Si apoi,ratacim acuzand !!!...






Totul are sfarsit

Iti amintesti
Cum veneai pe valurile
Acelor seri
Ca o acunsa taina
dar cu speranta tanarului zeu ?...

Adulmecam discret fericirea
Ascultand cantecul acela
Ascuns...care ma chema la nesfarsit...
Iubire...Iubire...Iubire...

Ma doare,stii bine
Lumina care-mi cade in flacari
Si-mi unduie nelinistea !!!...
Opreste-te !!!

M-am mutat pe celalalt orizont
Sa vad golul acela imens...
Ma pregatesc de drum
Desi nu-mi cunosc steaua.
Sa aleg fuga spre zare ?
Sa alerg cu genunchii insingerati
Cu sufletul sterp sau sa raman tanjind?…
Ajuta-ma!!!

Intorc fata spre ploaie
Ca sa imi ascund lacrimile.
Teama de teama...

Poti sa ma mangai
Asa ca odinioara
Cand ma leganai,pe valuri de visare ?

N-as mai fi EU,de-as fi altfel...


Phoenix

Tocmai trecea un anotimp
Cand adormisem pe marginea norilor
Si-mi simteam interiorul mai mare decat mine.
Pasarile cantau prin aerul cald plin de fluturi
Insa lumina imi reteaza aripile de Icar-
Doritoare de inaltare.
Si timpul coboara atrnand de stele incremenit de uimire.
Urc prin caderea mea...
Si vantul a obosit,
Si se aseaza pe ramuri
Lasand curcubeul sa-mi infasoare fiinta.
Ma indrept in toate partile deodata...
E atata soare!...
Da...acum e bine !

OMUL si PACEA,OMUL si RAZBOIUL

Cand Omul in Paradisul LUI
A aparut din marea LUI iubire
O LINISTE eterna si si vesnica i se prescrise...
« De ce atat de iubit ,si atat de nefericit ? »-isi zise...
« Vreau !!! »
Si gustul PACATULUI...ooo,si ce gust
Ne arunca in PURGATORIU...

Si de atunci...
Si NOI si EL uimiti...
Ne intrebam :
« Dupa chipul si asemanarea SA ? »
Atat de perfecti ca si « CHIP »
Atat de imperfecti ca si « ASEMANARE »


Nu vrem

O stare de foame istovitoare
Ne incerca in insomnia unei erori.
Si boala ,care e modul in care
moartea iubeste viata,
Ne alunga de bucuria purei noastre existente
In care uitam sa simtim simplu.
Si sfarsitul care incepe,nu e decat
Amurgul gandurilor care
Ne sfarteca si ne condamna la framantare.

Traim simplu si tanjim complicat.
Iubim egoist dar ravnim absolutul.
Nu ducem "o cruce" ci ducem povara
De a nu intelege iubirea
Prin care ne-a fost data sansa sa ne inaltam
Mihail Andrej Sokolov lăsă - de alex andra la: 16/08/2006 22:46:17
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
Mihail Andrej Sokolov lăsă penelul din mană şi privi pierdut in zare. Intre el si ceilalţi aerul parca se rarefiase. El era deja undeva foarte sus, cu capul în nori, mirosul de orhidee ramasese mult in urma. Perechea de dansatori derapa controlat spre marginea ringului imaginar.
Alecsandra işi scoase sandalele şi pipăi nisipul cald cu picioarele goale. Uitase de durere, se sprijinea de braţul lui Alf, dar privirile îl urmăreau pe Andrej. Hotărat, Andrej, nu Mihail.

Aimee se apropia încet de grupul acela ciudat, nemişcat parcă, învăluit într-un soi de ceaţă. Sau era fum ? Dar ce mai conta? Alf era acolo...Il vedea doar pe el. Inalt, suplu, cu faţa deja prinsă de soare. Incă trei paşi şi l-ar putea atinge...Era ceaţă. O ceaţa ireală, ca aceea din zori, cand nu ştii dacă ziua va fi insorită sau înnorată. Aimee se opri brusc. In faţa ei se ivise figura aceea ascetică, inconfundabila barba înspicată, ochii de un albastru metalic acoperiţi pe jumătate de părul rebel, de un blond cenuşiu. Mihail. Doamne, de unde mai apăruse omul ăsta ? Oare nu va scăpa niciodată de trecutul lor? Era ca un blestem.

Lost without music in a world of noises
#139656 (raspuns la: #139460) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am surprins in zare o baba c - de Intruder la: 02/10/2006 23:42:46
(la: Stea inlacrimata)
am surprins in zare
o baba calare
era frumoasa tare
ca o fata mare.
i-am dat o floare
mica, nu mare
dar ea, timida
(tot ca o omida)
voia un manunchi
ma ruga-n genunchi.
eu am luat-o-n mana
cam o saptamana
iar ea, visatoare
se prajea la soare.
ii vorbeam duios
bland si cam fricos
ii citeam din Kant
sa par elegant...
intr-o zi torida
a mancat coliva,
a dat ortul popii
chiar la malul gropii.
iara eu de-o luna
tot o iau in mana...




______________________________________
semper idem
* - de picky la: 25/11/2006 11:42:55
(la: 3)
Adrian Fuchs :

Reiau aici ceea ce i-am spus numitei clody, in urma cu 10 luni.

clody
#102606, de picky la Sat, 28/01/2006 - 12:11


Adrian Fuchs :
Nu e prea limpede !
Urasti ce iubesti sau iubesti ce urasti ???
Sa fie perversiune ?
Sa fie pervertire ?
Cred ca mai simplu ar fi sa iubesti ce iubesti si sa nu urasti ce urasti ...
Daca amesteci aceste doua elemente ale simtirii s-ar putea sa obtii un produs foarte exploziv !
Amestecul nealeatoriu de vocale si consoane, da de regula cuvinte.
Amestecul de sentimente e un fel de alchimie care foloseste elemente insuficient studiate si cunoscute, iar rezultanta este incontrolabila, mai ales prin cantitatea de energie eliberata !!!
Fuziune sau fisiune ?
Oricum, nucleu exista !
Pot depune marturie in acest sens.
Daca renunti insa la aceste 2 sentimente, devii un fel de celula enucleata
si atunci vai tie !!!
Iubirea e de fapt ura in stare pura !
Ura in schimb, este o iubire pe cale de atrofiere ...
Esti in purgatoriu surioara, iar cele doua usi pe care le ai la dispozitie, nu dau nici in paradis, nici in infern, ci intr-un purgatoriu paralel ... !!!
In rest, iti doresc revenirea pa Terra, unde viata e scumpa si plina de nebanuit

clody
#103687, de picky la Fri, 03/02/2006 - 13:04


Adrian Fuchs :
Statul pe margine ?
O forma de sustragere si fuga de responsabilitate ?
Nu, fetito, tu trebuie sa extragi nucleul din miez !
Ura ta, de fapt nu exista ! Ca de altfel si iubirea ta !
Ele sunt doar niste notiuni imateriale !
Ura (iubirea) este o termen pur conventional, prin care denumim ceva, de asa maniera incat atunci cand vorbim despre ea sa stim la ce facem referire !
Altfel nu ne-am intelege.
Ura (iubirea) este doar o senzatie efemera. Ca fumul sau plutirea.
Mai mult un fenomen fizic decat unul interior. Forta ce-l impinge, insa poate fi concreta, adica de natura fizica.
Sa nu confundam spiritul cu moralul sau cu psihicul.
Senzatia e o forma abstracta de perceptie !
Cu radacini metafizice, mai mult sau mai putin adanci.
Poti sa-ti imaginezi a opta nota muzicala ? Dar o culoare (nu nuanta) din afara ROGVAIV-ului ?
Nu ?
Asta din cauza ca te raportezi doar la perceptii fizice.
Daca te raportezi la senzatii, totul e posibil, dar treci in metafizic.
Unde se sfarseste linia curba ? Cea care se-nchide-n cerc.
Mai ales atunci cand te (cu)prinde in interiorul cercului!
Dar daca devii prizoniera cercului si ai asupra ta (in buzunarele sufletului?) ura si iubirea ?
Intrebari grele ?

clody
#103770, de picky la Fri, 03/02/2006 - 20:03


Adrian Fuchs :

Si cum sti tu daca si cand iubesti sau urasti ?
La ce te raportezi ? Nu la niste conventii si conveniente ? Adica la lucruri stiute si acceptate.
Nu poti vedea simultan toate cele 6 fete ale zarului, dar poti sa-l faci nevazut in pumn !
Nu poti simultan sa fi si in car si in caruta decat daca caruta ta este carul !!!
Coala de hartie are 2 fete, pe-o fata ura, pe cealalta fata iubirea, dar totusi coala ta e una singura ...!

Normal ca au aparut si "membri sustinatori :

anisia, guinevere
#103867, de picky la Sat, 04/02/2006 - 11:04


Adrian Fuchs :

Mama, mama, ce de "causeure".
Lipseste doar alex andra !
Atunci cand parerile coincid, discutia nu-si mai are sensul, devenind fada, terna si monotona.
Asadar disputa fiind pe ring, iata argumente si partizanate. E bine.
Sunt in aceasta batalie si adevaruri si sofisme !
Unele enuntate, altele pe teava !
Hai sa le cautam impreuna.
1. Iubirea (cum si ura dealtfel) poate fi reala sau doar imaginata (inchipuita). "Prestatorul" de iubire (ura) crede ca iubeste (uraste) dar de fapt se-nsala, fiind de buna credinta. De fapt uraste dar avand nevoie de cel urat, crede ca-l iubeste. Si reciproca e valabila !
Punctul de trecere din iubire in ura si viveversa necesita o anumita "temperatura" si o anumita "stare de agregare".
Punerea in evidenta a trecerii e f. dificila din cauza melange-ului.

Astept punctul 2 si comentarii la punctul 1.
Hai ca nu-i greu. V-am dat mura-n gura ...


Andre29
#104019, de picky la Sat, 04/02/2006 - 22:19


Adrian Fuchs :

Senzatia si perceptia sunt de aceeasi tulpina si deci indisolubil legate !

Senzatia = forma imateriala sau metafizica.
Perceptia = forma materiala sau fizica.

La om (nu stim cum e la extraterestri) ele pot fi despartite, dar duc la o imagine incompleta si la impresia de neintreg.

Tot asa, extrapoland, ura si iubirea sunt ca simbolurile falice chinezesti, se completeaza si-mpreuna fac totul unitar. Ele nu pot fi despartite fara
a stirbi deplinatatea lor. Luate individual sunt imperfecte !

Exercitiu 1. : defineste separat, iubirea, dragostea si amorul (pt.incepatori).
2. : defineste separat ura si detestarea (pt. avansati).



Prietenului meu. - de latu la: 22/12/2006 00:45:56
(la: PROVOCARE)
Corvoada-i noaptea asta abisala,
Cernitu-i chip lipsit de vreun pigment
Imi ia normalitatea-mi ne-normala
Si-o demoleaza-n ritmul ei dement.

Nu-s pasi, nu-i zbor, ci-i numai oboseala.
Zacand pe lespezi, visul mi-l adun,
Dar am sa-nving absurda toropeala
Tot ce n-am stiut atunci, voi sti acum.

Ma-mpotrivesc: Stiu bine ca-i o plaga
Ce m-a ajuns din urma, galopand,
Amenintand perfid o lume draga...
Ma-mpotrivesc si ma inving in gand:

Sunt noua intrupare din trecuturi,
- Ma simt traind, deci sunt independent -
Stiu: M-am nascut in labirint de scuturi
Dar astazi stiu ce-am fost mereu: Ament...

Ament la margine de delasare,
Ament in luminish - si nu-n hatzish -
Ament si-atunci cand ai plecat in zare,
Lasandu-ma s-o iau pe drum, pieptish.

Pe lespezi a ramas numai vesmantul...
Ti-l las, in amintirea a ce-a fost,
Acum ma infashor numai cu gandul,
Tu cuibareste-te la umbra ta de rost.

Mi-ai dat - acuma stiu - iar azimutul,
Fii mandru daca poti, e plata ta,
Dar nu-ncerca sa-mi cotropesti tzinutul:
Ce-ai cotropi, e amintirea mea.

Navodul tau arunca-l mai departe,
Caci tu existi prin altii existand.
Dar: Radacini pe jumatate moarte
Nu poti trezi la viata, sugrumand.

Accepta, daca vrei, destinul nostru:
Tu cautand pamant cu radacini,
Eu, renascut din morti cu-al tau colostru.
Nu preschimba toti crinii in ciulini:

Ar fi o parodie schizofrena,
A unui basm, ce-ntr-unul ne-a-ntrupat;
Interpretarea rea, oligofrena,
A tot ce-n viata noi ne-am insemnat.

Pastreaza - daca vrei - de-acum vesmantul,
Sau lasa-l prada timpilor ce vin,
Insa te rog, respecta-mi legamantul
Facut cu mine: Ca raman deplin...
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
"Strainul de dincolo"- de data asta:) - de M a o la: 14/05/2007 19:42:42
(la: Ora de compunere (5) - "Strainul de dincolo")

STRAINUL DE DINCOLO


Drumul pe care o luasem nu-mi inspira mai multa incredere decat o mlastina cu nisipuri miscatoare. Cei doi slabanogi imi indicasera insa drumul din defileu ca fiind cel mai scurt pana la satucul unde speram sa gasim o farama de adapost, daca nu un han, ceva. Ce banuiam se adeverise deja de mai bine de doua ore, adica noaptea cazuse peste noi cu viteza specifica latitudinii, fara surlele si trambitele carora li se zice amurg. Copilul adormise deja iar Aisha incerca sa tina ochii cat mai bulbucati, "sa vad eu drumu!", lucru care ma enerva la culme, mai putin acum. Inca o pereche de ochi erau o binecuvantare pentru ai mei, deja obositi.
Panoul hexagonal al unui STOP luminat de un felinar si o bariera abia ghicita ma facura sa incetinesc si apoi sa opresc, pe marginea drumului, desi se putea ghici usor ca nu mai trecea p-acolo nici dracu'. Lasand farurile aprinse (bateria era noua), am linistit-o pe Aisha si am coborat in praful de doi tzoli. Abia atunci am observat micul canton de dincolo de rapa, cu un felinar la usa si altul in interior, la geam. Crapatura avea o deschidere de vreo paisprezece-cicisprezece metri si era traversata de un pod suspendat, din scanduri, deloc imbietor.
"Hei!" am stigat cu vocea gajaita de praf si nefolosire, spre ceea ce banuiam a fi silueta cantonierului, inapoia ferestrei. "Mai avem de asteptat?" .O slaba miscare sau o palpaire a flacarii felinarului de la fereastra ma incuraja, dar nu indeajuns pentru a ma aventura pe podet. "La ce ora trece trenul?" am strigat, cu mainile facute palnie. Raspunsul a venit prompt, insa sub forma de ecou. Dupa o vesnicie, usa se deschise, de data asta cu un dres de voce, urmat imediat de raspunsul venit de sub felinar. "Mai aveti de asteptat, domnule!". Era cat pe ce sa pic in curul meu lat, ajutand la formarea santului de pe marginea drumului. Parca vorbise crainicul de la BBC, cu accentul lui londonez cu tot! Pana si uniforma (m-am frecat la ochi) parea, in lumina slaba, curata si cu nasturii incheiati pana la gat. Momentul trecuse deja, pana sa inchid gura ramasa cascata si s-o deschid din nou, omul inchise usa odata cu palpairea ambelor felinare.

Aisha ma intampina cu un cascat din care am reusit sa extrag un soi de "Cat mai stam?" anemic. "Habar n-am!", am raspuns la fel de voios, trantindu-ma in scaunul moale odata cu o tona de oboseala si lehamite. "Tre' s-o ridice pan' la urma..."

Ma trezi brusc zgomotul infernal al unui motor care trecea in viteza, insotit de un claxon care imi infigea piroane de doua's'cinci in creier, drept prin moalele capului. Dumnezeii si sfintii invocati s-au risipit repede, cand am aruncat o privire la ceas. Noaptea aproape trecuse. Cand am invartit cheia in contact, am inceput sa-i invoc din nou; bateria era pe moarte. Adormisem cu farurile aprinse. Mi-a luat inca o ora pana ce, oprind toate contactele, am reusit sa dau putina viata acumulatorului, atat cat sa porneasca masina. Era deja ziua cand am trecut de bariera ridicata.

Intrarea in sat era blocata de multimea pestrita, adunata in jurul a nu se stie ce. Cand ne-am apropiat destul pentru a zari cate ceva prin franturile trecatoare create de trupurile in miscare, mi-am dat seama ca priveam stupefiat la ceea ce ramasese din masina care trecuse in viteza pe langa noi. Parbrizul spart, luneta asijderea, orbitele goale ale farurilor se cascau sinistru dinspre radiatorul care inca mai fumega. Cele trei persoane, carora nu le puteam identifica sexul, erau inca in masina, avand chipurile strambate intr-o grimasa de uimire si groaza. Uimit, am intrebat in stanga si-n dreapta ce se intamplase. Abia dupa ce am oprit o juma' de duzina de oameni, unul a rostit intr-o engleza aproximativa:" Rahormi. Ataca doar noaptea". Cu greu am mai scos de la el ca ataca doar in jurul satului. Cand i-am spus ca am fi putut fi noi in locul celor din masina, avand noroc cu bariera si cantonierul, a inceput prin a se uita ciudat la mine si a terminat intr-un hohot de ras: "Ce canton, ce cantonier, dom'le! Bariera aia n-a mai fost coborata de mai bine de 50 de ani! Iar ultimul cantonier, un englezoi ratacit p-aci, e mort de tot atat timp! N-ai vazut ca nu mai exista nici cale ferata? Hi, hi, hi!" facu un semn spre cap cu mana, semn pe care l-am ignorat cu buna stiinta si pleca, chicotind in continuare si facand gesturi numai de el stiute.

Am plecat din sat in aceeasi ora, neluand cu noi decat ceva mancare, fericiti, totusi ca, in ciuda pacatelor multiple, o mana a reusit sa ne protejeze. Mana strainului, de dincolo...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...