memoriile vacutei mu

Felicitari RSI, ca de obicei ai o memorie selectiva...in citire
In mesajul lui Andrei, gasesc si cateva adevaruri.. cum de nu le vazusi?

Cand esti obiectiv, esti de la inceput pana la capat, nu selectiv.. :)

Vad ca nu eziti sa discriminezi pe Andrei... "jeannette cu alta palarie"...
iluminat.. Crezi ca e loial si corect??
Cunosti personajul? Cunosti perceptele francmasoneriei?
Iti recomand sa le studiezi... dar nu selectiv...

Acest comentariu desigur va da nastere la idei pro si contra maresalului Ion Antonescu.

Intentia mea este de a aduce in discutie faptele reale,conjunctura de moment,personajele "cheie"pozitia si actiiunile lor.

Daca ne dorim sa ne recapatam Istoria,adevarata istorie,in numele adevarului sa analizam fara partinire.




Memoria istoriei.

La 22 iunie 1941, maresalul Ion Antonescu, aliat al lui Hitler, declara “razboi sfint” URSS-ului.

“Sfint” pentru ca, politicianul si propagandistul Antonescu, spera ca astfel sa reintregeasca România macar cu Basarabia si Bucovina, teritorii cedate rusilor de Carol al II-lea, cu un an in urma.

Spun spera, intrucit refacerea României mari era si singura sansa pentru Conducator de a se umple de glorie ca erou al neamului.

Spun spera, pentru ca, in epoca, politicieni lucizi, rationali, deprinsi sa cumpaneasca la jocuri geostrategice, au prevazut colapsul Germaniei naziste cu mult inainte ca el sa devina realitate.

Inca la inceputul anului 1941, Rene de Weck, ambasadorul Elvetiei in România, isi exprima convingerea in falimentul politicii lui Hitler.

Dupa rebeliunea legionara din ianuarie, el isi nota in Jurnal :

”Antonescu a pus in jocul sau doua carti pe care a mizat: Legiunea si Germania. Insa evenimentele de saptamina trecuta i-au demonstrat ca primul sau atu nu valoreaza nimic. In privinta celuilalt, dovada va veni mai devreme sau mai tirziu, cind cel de al III-lea Reich, sortit infringerii totale, nu va putea decit sa se inmorminteze sub ruinele tuturor celor care au crezut in el. Cum a putut acest om, fara geniu,dar cu bun simt, sa creada intr-o astfel de aberatie? Am o singura explicatie: orgoliul nemasurat si ambitia nesapinita l-au facut pe Antonescu orb in fata sensului real al fenomenului Hitler si i-au inspirat o dorinta irezistibila de a urma in tara lui exemplul acestui model execrabil” .

La rindul lui, Mitita Constantinescu, economist si reputat om politic liberal, membru delegat la Conferinta de pace de la Paris din 1946, afirma in mai 1941:

“Noi continuam sa ne lasam amagiti de germani. Guvernantii nostri incearca sa ne convinga de faptul ca Hitler ne va ajuta in curind sa recapatam Basarabia. Cei care cred asta sint niste imbecili, iar cei care o proclama pot fi considerati niste idioti. Fuhrer-ul lasa sa se vada clar, in ultimele sale discursuri, ca prietenii sai adevarati sint Ungaria si Bulgaria. In consecinta, ne putem astepta sa pierdem mai degraba restul Transilvaniei decit sa recistigam Basarabia” .

In primele zile de razboi, sovieticii bombardeaza orase precum Iasi, Galati, Constanta, Bucuresti. Armatele germana si româna nu reusesc o strapungere in forta astfel incit, spre sfirsitul lunii iunie, nu intrasera in Chisinau sau Cernauti. Atmosfera in Iasi, aflat in spatele frontului, in imediata apropiere a granitei cu URSS, era tensionata.

O data cu “razboiul sfint” se declanseaza si operatiunile de deportare a evreilor dintre Prut si Siret.

Citeva mii de evrei din zonele rurale ale Moldovei de nord au fost transportati in lagarele de la Tirgu-Jiu, Craiova, Caracal, Turnu Severin.

Aceste masuri faceau parte din strategia de “curatire a terenului” aplicata de statul român in zona de razboi.

In acele zile, in România, a fi evreu insemna a fi “strain”, “bolsevic”, “tradator”. Politica antisemita a lui Antonescu se indrepta cu pasi repezi inspre virful de sarcina: crima in masa.

Bibliography:
Alexandru Florian,Istoria decojita.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te . . .
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca nişte becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului îşi încuiau paltoanele în dulapuri
şi indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,
conturi încheiate, polite plătite,
îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă
şi văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid...
creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia
antebratul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea - sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
şi bulele de hidrogen pleznind malaria peste faţă.
ai încredere în mine, gânguri flora întestinală
întinzându-se voluptos în braţele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.

venea seara, oraşul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,
spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.
prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin
şi în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
şi apoi să ne-nşelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,
să ignorăm influenţa exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăveşti.
primăvara priveşte galbenă prin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,
să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrăţişăm, depoule, hârţiuto, tomberonule …
iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, şi până şi copacii
miroseau a dentist.

Mircea Cartarescu

IN MEMORIA LUI PETRE BUZOIANU-IN MEMORIAM

Cu atat de adanca tristete ma fortez sa stau la acest computer si sa va invit pe toti cei ce l-au cunoscut pe talentatul Roman-American Fotograf de MODA/ManechineElegante (Romanian-American GlamourModels Photographer -www.photofashion.net-founder of EXCES Magazine), creator al revistei de moda EXCES, Petre Buzoianu, sa luati un moment din vietile voastre ocupate si sa va rugati pentru sulfetul lui ce i-a parasit corpul pe data de 21 Februarie, 2005 in ziua de luni prin infarct in Italia. Dinsul si iubita lui sotie Romanca, Andreea Angelescu, de asemeni o talentata fotografa si frumoasa fosta manechina si balerina din Bucuresti erau in Italia in cadrul sesiunilor fotografice din timpul primaverii la Milan.

Am avut deosebita placere, prea scurta din pacate, de a incepe sa il cunosc pe Petre de la clubul de conversatie cibenetica, www.cafeneaua.com, unde mi-am afisat cateva din poeziile mele doar acum cateva luni de zile in urma. Am schimbat cateva scrisori de e-mail si am avut o placuta conversatie telefonica prin care sufletul meu a fost atins intr-un fel adanc si sublim. Cu tonul placut al vocii lui, cu stilul lui prietenesc, sincer, magnetic mi-a vorbit despre radacinile lui, despre familie, despre arta, despre visele si aspiratiile lui artistice. Imi planificam sa am honoarea de a avea chipul meu intr-o fotografie executata de el pentru cartea de poezii la care lucrez acum si doresc sa o public destul de curind posibil. In dimineata aceasta de Duminica 6 Martie cam pa le ora 11 dimineata am fost inspirata sa-l telefonez pe Petre pentru a stabili o data pentru o sesiune fotografica. Spre oribilul meu soc la celalalt capat al firului telefonic sotia lui imi spune: “ Nu stiu cum sa iti spun asta, dar Petre a murit acum doua saptamani”. Dinsa inca era in Italia la momentul conversatiei noastre telefonice, insa maine va sosi la casa lor din New York City. Dupa normalele mesaje de condoleante si oferit de ajutor am indraznit sa intreb doar despre cateva detalii. Dragii mei,veniti sa ii inconjuram pe Andreea, pe restul familiei, celor ce l-au iubit, si prietenilor de asemeni in lumina divina si rugaciuni ca ei sa poata invinge aceasta tragica pierdere. Ce altceva mai pot spune acum dupa o buna ora de plans...? Ca as fi vrut sa-l intinlesc in persoana pe Petre si sa fiu atinsa de marele lui talent si personalitate, sau ca as fi dorit sa imi fi creeat o prioritate in timpul meu cu mai multa intelepciune ca noi sa fi avut mai multe conversatii ce puteau sa continue o inspiratie minunata ca artsista si poeta? Multumesc lui Dumnezeu ca macar i-am spus lui Petre prin telefon cat de adorabil si placut el este. Intodeauna imi voi aminti de Petre Buzoianu ca el fiind un personaj placut, prietenos, sincer, honest, deschis, artist sensibil cu un minunat sens al umorului care isi iubea sotia, familia, prietenii, oamenii, viata si arta. Oriunde esti, draga Petre, te rog sa stii ca te iubesc si ca ma rog pentru sulfetul tau! Este atat de teribil si cumplit ca nu am reusit sa devenim prieteni si sper ca sotia ta ma va avea prietena in viata ei si sper ca eu sa ii fiu ei de o prezenta tamaduitoare. Cadoul ce tu mi-ai oferit este lectia ca sa traiesc in prezent mult mai mult si sa imi daruiesc mai mult timp artei si viselor mele. Mi-e dor de tine...precis la multa lume ii este dor de tine...Ne-ai facut mandrii de arta ta fotografica! Ai adus mandrie Romaniei! In honorea ta voi inchina un pahar de vin rosu Premiat! Voi aprinde luminari si candele pentru sufletul tau...Fie ca Dumnezeu sa te binecuvinteze acum si pe veci!

ADELA-ADRIANA MOSCU

(adela.adrina.moscu@gmail.com www.scrie.com/adela)

Daca e vorba de Memoriile lui Hadrianus de Marguerite Yourcenar, te felicit pentru gusturile literare :)

don, vad ca ai memorie buna.
modestia era doar de fatada :)) (sau nu?)

Da Lascare, ce memorie, acolo vorbeam de apusurile de soare! :) Nu ma supar, de ce sa ma supar, din contra ma bucur ca ma urmaresti cu atentie ;))
Mersi pentru "di pi la noi", mai trimite le ascult cu multa placere. Iar "You are so beautiful" mi-am coborit-o si o ascult dimineata in masina ca sa-mi creasca auto-stima :)))

_____________
"Properly read, the Bible is the most potent force for atheism ever conceived" Isaac Asimov

Stau prost cu memoria şi de aceea vă propun:
- scorul să fie ... favorabil
- dimensiunile porţii echipei noastre ... să fie
- dimensiunile porţii echipei adverse ... să fie mai mari
- dimensiunile terenului ... Lungimea x lăţimea
- denivelări admise ale terenului ... Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai1
- numărul firelor de iarbă minim pe centimetru pătrat ... fir a păr
- transmisiunea în direct a meciului să fie întreruptă în fazele fierbinţi de promo la telenovele

da, e foarte frumos si memorabil...mi-as dori si eu sa traiesc astfel de momente magice, copilaresti...dar eu nu prea am avut parte de ambii bunici...e foarte frumos, oricum!

Memoria de mis putas tristes , o maaaaaaaaare dezamagire!
________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen

Vreau si eu sa te intreb daca stii cumva cum pot face rost de memoriile lui casanova ca am cautat innebunita si la librarii si pe net si tot ce imi ofera e cartea lui andrei Cordescu "Casanova in Boemia" ori eu vreau sa citesc cele 12 carti autobiografice si nu stiu de unde sa le iau... ma poate ajuta cineva?

O furnică - colonel
Cu armata după el
Se porni hai-hui prin lume
Să întrebe lumea cum e.
Muşuroiul a rămas
Peste noapte şi a mas
Colo într-o poieniţă
(Îmi ascut a mea peniţă
Şi-o înmoi în călimară,
Cerneala să curgă iară).
Cum se face că-ntr-o doară,
Făr'de capul să îl doară
Iată-l, trece pe cărare
Fără de seam'a băgare,
Cine? Chiar un elefant,
Nu adult, ci un infant.
Şi ce face bietul pui?
Muşuroiul calcă. Nu-i
Pe lume loc sub soare
Pentru muşuroaie oare?

Lost without music in a world of noises

Bine ca am memorie buna ! Ce face acum noua generatie? In mare cam ce faceam si noi la varsta lor , cu diferenta ca ei au mai multe posibilitati decat am avut noi, atat din cauza "regimului" cat si din cauza ca acum exista mai multe optiuni.
==================================================
"Beer is proof that God loves us and wants us to be happy."

~ Benjamin Franklin

ci varianta de istorie predată care omite sau accentuează, în funcţie de pudorile naţionale şi de corectitudinea politică a perioadei

diviziile trimise de Wilson nu au echivalat cu debarcarea în Normandia, Puterile Centrale nu aveau poziţia Germaniei din al doilea război, Franţa a condus ofensiva din Salonic; nu zic că n-ar fi interesantă o extrapolare despre cum ar fi evoluat războiul dintre europenii rămaşi în caft după dezertarea României, dar şi a Bulgariei, în caz că ar putea fi realizată profesionist şi mai ales nepărtinitor

dacă militar perioada se pretează la interpretări, d.p.d.v. diplomatic nu se poate nega influenţa ce ar fi putut-o avea buna Americă asupra constituirii au ba a României Mari; mai precis: primeam mult mai puţin, poate nimic, dacă nu se hârâia Clemenceau cu aliaţii anglo-saxoni

ce nu pricep eu e, de ce, dacă Wilson era de partea noastră, ni s-a muşcat aşa de consistent din graniţa de vest primind considerabil mai puţin decât negociasem în 1916 şi decât s-a decis într-o veselie autodeterminantă la Alba-Iulia? mi se pare că deciziile noastre de la Cernăuţi, Chişinău şi Alba aveau, eventual, valoare de şters geamurile, în ciuda bla-bla-ului cu autodeterminarea

o vecină de-a noastră se bucura de simpatia mai mult sau mai puţin evidentă a Angliei şi Italiei care s-au uitat la harta ce le-o furnizase şi n-au mai insistat să-i ştirbească teritoriul; Franţa şi-a trimis geografii pe terenul în cauză să numere etniile, iar după ce s-au inventariat românii din Lăpuş, Oaş şi alte zone ce figurau ca pete albe în harta iniţială am reuşit să obţinem graniţele de azi

ăsta a fost scenariul din vest; în ce priveşte cealaltă graniţă Franţa şi-a trimis trupe care să ne apere de atacurile bolşevicilor lui Rakovski, în timp ce SUA a refuzat până la sfârşit să recunoască unirea Basarabiei; şi totuşi în istoria oficială scrie că Wilson ne iubea ...

nu că cele relatate anterior ar trebui interpretate etic: cum că SUA era rea, iar Franţa nu mai putea de dragul nostru; pentru SUA nu contam, iar Franţa voia să constituie în est o centură de state mici, viitoare aliate în ipoteza iredentismului german; când s-a pus problema de împărţeală între ţările nou-create şi noi agitam ca proştii tratatul din 1916, Clemenceau ne-a pus la punct rapid, amintindu-i lui Brătianu că îl poate oricând expulza din Franţa între doi jandarmi dacă nu se astâmpără

totuşi, privind o istorie mai naşpa, dar mai veridică, cred că ar trebui folosit cu parcimonie cuvânul recunoştinţă în materie de relaţii internaţionale

din păcate românii sunt o specie recunoscătoare şi nu numai vizavi de fosta semnatară de la Yalta: după intrarea armatei lui Mackensen în capitală, numeroşi bucureşteni s-au aşezat la coadă în faţa ambasadei germane pentru a-si exprima recunoştinţa; am auzit destule persoane de o anumită vârstă, chiar instruite, spunând „dacă nu veneau ruşii / comuniştii noi am fi rămas la sapă”; peste cincizeci de ani vom fi probabil recunoscători chinezilor sau arabilor sau, poate, iarăşi ruşilor

Bătaie în uşă. Come in! “Eu am plecat. Vrei ceva?” “Ziarul, dacă nu te superi.” “Vezi, că ai şedinţă la şcoală la şase,
la Marele Tău Roşcat.” “Mâr-mâr-mâr” “Şi ce dacă-i meci internaţional, în definitiv, dirigul lui nu-i un găgăuţă din mafia ta? Ce, tu nu i-ai chemat pe părinţi în ziua concertului lu’ Maicăl Gekson? Să te duci, da? Barim, dacă e să-l exmatriculeze,
să aflăm şi noi, dinainte.” “Bine, bine.” “Pa, ne vedem deseară.” Uşa se închide destul de uşor, totuşi, cilindrul de cenuşă se
deplasează infim, din echilibrul lui delicat şi se fracturează pe marginea farfurioarei de ceai. Să fim serioşi, domnilor
preşedinţi, nu şarja amicală a elevei mele preferate mi-a declanşat valul asociaţiilor memoriei, ba, dacă stau să mă
gândesc (nu mult, să nu mă zdruncin), lectura amuzantă abia m-a ajutat să reflectez. De câteva zile mi se repetă un vis, cu
variaţii inerente. Sunt în mijlocul unui lan de porumb. Unul, mai ghiduş, dintre piticii din capul meu zice că lanul e, de
fapt, de secară, dar e deghizat în lan de porumb. Îl las să zică ce vrea muşchii lui (Na! Că iar mă trezesc vorbind ca
împieliţaţii ale căror teze n-am chef să le corectez) şi realizez, puţin derutat, că în vis nu se întâmplă nimic.

Cand memoria nu iti joaca feste nu mai ai nici o indoiala.

Ce faci cand ti-e lehamite de tot?

Facultatea de memorare este o functie a creierului.
Facultatea de ordonare a evenimentelor (primul, al doilea...) este o alta functie a creierului.
Lobotimia consta in extirparea partii frontale. Intrebare: este vreuna din functiile de mai sus suspendata? In zborul cucilor deasupa puilor nu se da raspunsul asa ca vom continua studiile.

Undeva se află o casă de ţară în care am petrecut câteva veri din viaţa mea. Câteodată mă gândeam la aceste veri, dar nu erau ele. Se putea foarte bine să rămână pe veci moarte pentru mine. Învierea lor, ca toate învierile, s-a datorat unei simple întâmplări. Într-una din serile trecute, pe ninsoare, mă întorsesem acasă îngheţat şi neputând să mă încălzesc, pe când mă aşezam să citesc, în camera mea, la lampă, bătrâna mea bucătăreasă mi-a propus să-mi facă o ceaşcă de ceai, din care nu beau niciodată. Şi întâmplarea a făcut să-mi aducă şi câteva felii de pâine prăjită. Am înmuiat pâinea prăjită în ceaşca cu ceai şi în clipa când am băgat pâinea în gură am avut senzaţia înmuierii amestecată cu gustul ceaiului pe cerul gurii, am simţit o tulburare, miresme de muşcată, de portocali, o senzaţie de lumină extraordinară, de fericire; am rămas nemişcat, temându-mă ca printr-un singur gest să nu opresc ceea ce se petrecea în mine şi nu înţelegeam, agăţându-mă tot de bucăţica de pâine muiată ce părea să facă atâtea minuni, când, deodată pereţii şubreziţi ai memoriei mele au cedat şi verile petrecute în casa de ţară, de care vorbeam mai sus, îmi invadară conştiinţa, cu dimineţile lor, cu alaiul neîntrerupt al orelor fericite. Atunci mi-am amintit: în fiecare zi, gata îmbrăcat, coboram în camera bunicului care tocmai se trezea şi-şi lua ceaiul. El muia un pesmet în ceai şi mi-l dădea să-l mănânc. Şi după ce verile acelea au trecut, senzaţia pesmetului muiat în ceai a fost unul din refugiile unde s-au cuibărit ceasurile stinse – stinse pentru inteligenţă – şi unde nu le-aş fi regăsit fireşte niciodată, dacă în seara aceea de iarnă, întorcându-mă acasă îngheţat, bucătăreasa nu mi-ar fi propus licoarea de care era legată învierea, în virtutea unui pact magic necunoscut mie.

((http://blog.citatepedia.ro/marcel-proust-si-tehnica-obiectiei-la-sainte-beuve.htm))

Muşca-tu-mi-ai din mărul lui Adam
Şi sâsâitul nu ţi-a fost în van.
Mi-ai arătat că orice târâtoare
Visează ca să meargă pe picioare.

Întreaga viata i se scurse-n ochii răscoliţi
Căci nu putea vedea şi înţelege,
Păcatul, crima şi credinţa-ngemănate
Şi strâns unite totuşi într-o lege.

Nimic din cele ce le şti nu poate
Ca să oprească goana dup-un ultim gând
Aflat-am că sunt val în fluviul vieţii
Dar nu stiu ca să stau incolonat.
Să ies din rând?

Ca să fi unic, poţi odată să alegi
Nimic din cele ce-am creat nu ţi-e ascuns
Din joacă, liberul arbitru ţi l-am dat
Fac o mutare şi aştept al tău răspuns.

Etern şi infinit eram când am luat cunoştinţă
Nimic nu cred că-i necuprins de-a mea fiinţă.
Când te-am creat ştiam că-mi vei găsi răspuns
Neliniştii de a-mi atinge într-o zi nemărginirea
Şi de-a afla tot ce ne-a fost ascuns.
Nimic nu poate naşte din nimic,
Şi deci nemărginirea mea e-nchisă-n alta şi mai mare
Aşa cum gându-nchide-n sine un alt gând
Ş amândouă în alt gând găsesc cărare.

Te-oi alunga dincolo de-orice-i cunoscut
Şi-nchid în trupu-ţi facerea, durerea de-nceput
Ţi-oi distila durerea, gândul, şi-n credinţa ta beteagă
Am să-i întorc genunii ura-ntreagă.

"Dar de rahaţeală si alte alea, ce zici?
Sau poate memoria-ti este foarte selectiva?"

Şi rahatul cu pricina nu-i bâzâit de muşte taman pe această pagină? E al doilea mesaj adresat de mine către Zaraza şi poate fi observat de ochiul liber de tătă lumea.