comentarii

merg pe drum


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
drum - de alex andra la: 09/02/2007 08:41:45
(la: Versuri la comanda)
Drumuri lungi sau drumuri scurte
Scrise ni-s se pare-n frunte.
De o vreme merg pe drum
Si ma-ntreb cu voi acum:
Cat mai e pan' la popas ?
Mai e mult ? Putin ramas ?

Vorba e "popas", vezi bine.
Da-i alt sens, nu trist, ca mine:)

Lost without music in a world of noises
#174207 (raspuns la: #174181) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
devenire - de Dinu Lazar la: 17/11/2003 15:52:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
As incepe cu o butada aici.

Daca persoana e din Ro, oricine aici e fotograf de la nastere; ne pricepem de minune la mai multe lucruri care incep cu f, de la femei la fotbal si (deci...) filosofie, si pina la film si fotografie.

Bun, lasind gluma la o parte, privind cu o luciditate trista, cred ca momentul constientizarii, momentul de baza, e mult mai timpuriu la noi, decit in parti ale lumii unde exista o oarecare cultura plastica sau fotografica cu care trebuie sa te compari si in care trebuie sa e inscrii; sunt si locuri unde cultura e maxima si iti trebuie zeci de ani ca sa devii fotograf... asta in principiu.

Ar mai fi o idee de precizat aici... cine poate, face ceva; cine nu poate face, conduce; cine nu poate nici sa conduca, devine profesor.

Daca ne uitam cine sunt profesori de fotografie la numeroasele facultati, institute si locashuri de invatzamint mai mult sau mai putin superior unde se preda fotografia - ma rog, nu la ei ca persoana, ci la opera lor- daca ne uitam la cartile, albumele si articolele scrise de profesorii de fotografie, sau macar la siturile lor de imagine, ( eu nu am dat de astfel de lucruri, desigur... daca stie cineva sa-mi spuna si mie...) - ei bine, intelegem ca totusi, fotograful aici nu prea devine fotograf adevarat, pentru ca numai o diploma nu iti da si arta sau meseria necesara, care trebuie invatate de la cineva o data si o data. La Conservator sunt profesori de pian care sa nu fi cintat la Ateneu? Nu prea as crede.

Ar fi multe de zis aici. Daca facem o simpla comparatie a revistelor romanesti ilustrate lunare si a suratelor lor din editiile internationale - cum arata imaginea, iluminarea, cadrul, atmosfera, starea - ei bine, cu mici exceptii, numarabile pe degetele de la o mina, iar s-ar putea sa vedem ca fotograful devine de fapt fotograf cu timpul, si anume cu ala care va veni... desi de obicei el stie si crede ca e si acum asa ceva.

Discutia poate continua la nesfirsit... personal cred ca devii fotograf ( si poate e valabil intru orice devenire) atunci cind faci fotografie pentru a te bucura pe tine insuti si pentru a cauta intr-un fel specific o cale de a te exprima sau de a iti exprima o parte a ta altfel de nebanuit si imposibil de vazut in alt mod, si cind nu iti (mai) pasa de ce spun sau cred ceilalti... atunci cind mergi pe drumul tau si faci imagine numai asa cum crezi si cum simti... atunci deci cred ca fotograful poate incepe sa stie ca devine fotograf.
#4546 (raspuns la: #4529) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
domnule Dinu Lazar - de Dinu Lazar la: 12/01/2004 17:00:36
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Aici ar fi o un manunchi de probleme.
Peisajele sunt intr-adevar grozave. Ele nu au nimic comun cu faptul ca poti merge pe drum in Ro si-ti rupi masina de gropi, cind nu te ratacesti pentru ca indicatoarele sunt ca dracu`, ca nu ai unde sa faci pipi sute de Km, ca nu exista locuri decente unde sa maninci ceva decit in marile orase, ca nu exista unde si atunci cind ai nevoie absolut nici un camping cu apa calda si veceuri civilizate, ca pretul la hoteluri si pensiuni e mai mare decit in Palma de Majorca si nu se compara serviciile, care aici sunt dezastruoase.
Ar fi multe de discutat. Cozile de la telefericele vechi de 50 de ani de pe Valea Prahovei, insecuritatea din trenuri si din orase, inexistenta mijloacelor de transport din tara, cred ca vor face inca mult timp sa nu poata exista de fapt in Ro un turism european.
Deci turismul in Ro va putea exista atunci cind va exista o infrastructura care acum lipseste cu desavirsire si nu datorita unor peisaje.
In alta ordine de idei, eu nu ofer celor interesati peisaje. Fac fotografie pentru ca sunt nebun, alta explicatie nu exista, si pun citeva imagini pe diverse situri. Nu spun nicaieri ca sunt facute in Ro si nu fac in nici un caz reclama tarii, care are guvern si specialisti care sunt platiti sa faca reclama si sa gindeasca proeicte de propaganda si de revigorare a turismului si de imagine.
Exista niste fonduri de milioane de dolari la dispozitia diverselor organizatii, oficine si firme de turism romanesti, de stat si particulare, si se fac averi din acest lucru; din cite am vazut in general urmarind traficul de pe situl meu, ministeriabilii si parlamentarii se duc la situri cu xxx, la mine nu a venit niciodata cineva de la guvern, de la vreo ambasada, sau vreun editor, care sa zica mai omule, hai sa facem o expozitie sa aratam asa si asa sau hai sa facem un album sau un sit profesional.
Si daca ar face-o, ar afla ca trebuie platit ceva, si atunci ar gasi un nepot sau o ruda care sa ia aia milioanele de dolari alocate, ce palaria lor de shmecheri. Si mai e si an electoral, treaba se face asa; iei mata contractul de una suta mii afise cu peisaje, faci zece mii de ochii lumii si restul de nouaj`de mii il faci cu moacele parlamentarilor din urmatoarea legislatura. Turism? Pai parlamentarii nu face si ei turism? Pai? Care este. Ar fi multe de spus... la ce bun?
Pina una alta singurul album romanesc tiparit de fotografie adevarata, editat in regie proprie de Cosmin Bumbutz, care poate fi comandat on line la Fotomagazin.ro si la badorgood.com si poate si la bumbutz.com nu il cumpara decit citiva aficionados. Asta e cu peisajul si turismul si nu numai...
#7978 (raspuns la: #7939) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cinstit. Da' daca ai totu - de mya la: 12/09/2004 16:37:23
(la: Sunt un om Cinstit sau Prost?)
Cinstit.

Da' daca ai totusi dubii...ceva nu prea e in regula. Lasa dubiile la o parte si mergi pe drumul perfectiunii ca nu o sa regreti! Si daca o sa regreti...inseamna din nou ca ceva nu e in regula...si o luam iar de la capat ;-).
anonim, - de Denysa la: 17/10/2004 13:12:26
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)
"PS: As putea publica ca utilizator, da' chiar nu vreu "sa-mi fac reclama" dupa ceea ce am scris aici, de aceea las acest comentariu ca anonim si sper ca va fii publicat!"

Am citit comentariul tau,din pacate de actualitate...esti o "forta",mergi pe drumul ales,succes.

Alegeti un ID si inscriete ca utilizator,fireste.

Bye!
#25339 (raspuns la: #25201) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
esbiuanule - de Belle la: 20/10/2004 22:04:51
(la: Femeia)
nu de la tine am primit "filmuletul" cu relaxarea? cu masina care mergea pe drum serpuit printre dealuri, etc etc etc????

~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it
#25733 (raspuns la: #25731) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Merită să lupţi - de Anca Tudor la: 07/03/2005 16:45:00
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
Merită să lupţi pentru iubire. Întotdeauna. Chiar dacă, la urmă, nu câştigi, ci pierzi afecţiunea celuilalt. Merită să mergi pe drumul acesta până la capăt, pentru a şti, în caz de eşec, că măcar ai făcut tot ce puteai. Nu merită să te umileşti dincolo de limite, să te înjoseşti, să te calci în picioare. Nimeni nu merită să-ţi uiţi demnitatea umană, să te negi ca individualitate pentru a-l mulţumi pe celălalt, chiar dacă îl iubeşti.
Cine spune că, dacă dragostea e adevărată, nu necesită luptă, nu a cunoscut poate momente dificile în iubire. Din fericire pentru el. Eu însă cred că uneori e nevoie să lupţi ca un tigru pentru a proteja cuplul din care faci parte. Că trebuie efort pentru a întreţine o relaţie de dragoste aşa cum orice lucru pe care îl facem necesită stăruinţă. Că nu e suficient să iubeşti şi să fii iubit, e nevoie de mici renunţări la orgoliu, de lupta cu propria mândrie, cu mândria lui sau a ei, cu supărările, cu nervii întinşi pe care îi aducem acasă de la serviciu, cu acele momente în care suntem, fiecare, dificili, încăpăţânaţi etc.
dacă însă o parte a încetat să iubească, iar acest lucru este evident, desprinderea e singura soluţie viabilă. să te agăţi de o dragoste care nu mai e reciprocă e nu numai dureros, dar reprezintă o negare a realităţii, o recluziune în sentimentul care a fost, o imposibilitate de a trăi dragostea la timpul prezent. Iar asta nu ne este permis.
AS ALEGE PRIETENI CU ..PRICIPII - de claudia enea la: 09/04/2005 15:28:27
(la: Ce ati alege : respectarea principiilor sau prietenii ?)
CLAUDIA AUSTRALIA AJUNGI LA UN MOMENT DAT IN VIATA, CIND REALIZEZI CA TIMUL DEVINE DIN CE IN CE MAI "NEINCAPATOR" PENTRU CITE AI MAI AVEA DE FACUT..."A TRAI"ESTE DOAR UNA DINTRE MIILE DE FORMA DE EXISTENTA ALE UNIVERSULUI CUNOSCUT DE NOI...SI INTRE TIMP NE FACEM INIMA REA CA VECINA ARE HAINA DE VULPE POLARA, VECINUL SI-A LUAT JEEP SAU A CRESCUT PRETUL LA PATRUNJEL IN PIATA. CU TIMPUL, SI DOAR LOVINDU-TE DE TOATE COLTURILE...CONTONDENTE PE INTORTOCHEATUL CULOAR EXISTENTIAL, INCEPI SA APRECIEZI PURITATEA, FRUMUSETEA, SINCERITATEA, ADEVARUL... OAMENII AU FOST CONCEPUTI CA "FIINTE SOCIALE", CARE TRAIESC PRIN SI PENTRU CEILALTI...ASTA ESTE...DE TINE DEPINDE ALATURI DE CINE MERGI LA DRUM.
Gigi - de Sandra Mae la: 15/05/2005 19:06:01
(la: Sandra Mae iubeste! Si tace...)
Tu sti se pare, foarte bine sa injuri, din pacate o faci numai direct in fata, vulgar, ca un scuipat... Cafea, cafetiera - totuna: una gata sa ne satisfaca pe dinauntru, alta pe dinafara. Inselaciunea nu are gen, lumea e una singura. Stiu Gigi, dar eu nu-s chiar atata de fiarta ca sa merg atat de departe. Beau o cafea aici, putina otrava, un pic de dulceata - si merg pe drumul meu. Nu v-a saraci cafeneaua de nici un barbat in urma mea... Pentru ca nu caut nici unul, intelegi? Am cautat numai acest amalgam pe care un forum il condenseaza: in definitiv tot o viata ca toate celelalte, numai ca intr-o doza aproape mortala concentrata in sine. Spre deosebire de tine, eu scriu. Dar am vrut sa vad daca aici cei care nu scriu, incearca cel putin sa citeasca.
Intamplator, daca arata asa acel barbat si il iubesc, nu-i cu nimic mai prejos decat ceilalti. Intr-un tarziu, toti ajungem "ghebosi, de 1,55 si 150 kg". Nu, cu asta nu te-ai inselat, dar parca ti-ar fi placut sa te inseli, este?

Posted by Sandra Mae
#49161 (raspuns la: #48467) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspunsuri - de Intruder la: 30/05/2005 16:28:09
(la: Iubito, ajuta-ma sa-mi fac bagajul...)
Ica...multumesc, eu nu-mi tin minte poeziile pe de rost :))

Ovidiu...multumesc si tie; mi-a placut la randul meu "efemer" (profit de ocazie si ti-o spun aici- sper ca nu te superi).

neminis...toate poeziile ne da senzatia de 'deja vu'...merci pentru apreciere...

rodica, yourfantasy...multumesc si voua...

gigi2005..."hum"...:) daca mergi pe drumul drept, nu te ratacesti. multzam.

dudi...multumesc pentru critica..."arta magicului"- am pus eu ceva; mai mult n-am avut. am vrut doar sa cititi si sa va relaxati...poezia "in sine" va ramane asa, n-o schimb...
unde-i "raul necesar"???...eu nu-l vad...poeziile se citesc putin mai detasat; incearca...
#52332 (raspuns la: #52283) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
horica..:-)) - de Ivy la: 03/08/2005 05:10:49
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
pai daca vrei sa stii..masina are in dotare si o busola..:-)

sincer imi arata ca nu e drumul bun..dar mie nu-mi
venea a crede ca nu merg pe drumul bun..:-))))

hehe..cu descrierea aia..ma mai gindesc..:-))
#63093 (raspuns la: #63089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
credinta e raza mea - de maria30 la: 22/08/2005 10:27:26
(la: Ce ne da putere?)
increderea in raza de deasupra mea... raza de dumnezeire... asta-mi da puterea sa ma trezesc in fiecare dimineatza si sa iau realitatea asa cum e...
au fost dimineti in care ma trezeam cu sufletul gemand in mine, surd... ca nu vroiam sa merg mai departe... da`-mi ziceam ca e o limita la toata durerea: "cat o sa plang?... pana n-o sa mai am lacrimi... si dup-aia? dup-aia tot inainte o sa merg, alt drum nu stiu.."
asta e raza mea... never failed to be there for me... de cand am descoperit-o, nu mai sunt niciodata singura...
fefe - de lipici la: 24/08/2005 00:03:01
(la: cine este in masura sa puna reguli in domeniile artistice?)
Nu am avut timp sa-mi termin site-ul.Cred ca pana la urma voi plati pe cineva sa faca asta.Uite, deja imi pare rau ca voi avea un site facut de altcineva, pentru ca probabil ca va fi facut ca la carte si nu va avea efectul dorit de mine.As fi dorit sa fie putin stangaci, dar cu suflet...
Am vorbit cu o prietena mai devreme la telefon chiar despre ceea ce spui tu.
Eu nu tin neaparat sa vand.Nu stiu cum voi supravietui.Am insa credinta in Dumnezeu, si cred ca daca ma vede ca merg pe drumul meu, ma va ajuta.
Trebuie sa castig la loto.:)
Astfel voi face ceea ce mi-am dorit, adica arta pentru oameni.... la un mod la care nu se poate vinde.
Ma gandesc ca daca insist sa merg pe drumul meu ma va ajuta Dumnezeu financiar, ca asa se intampla de fiecare data.
Am suferit si de foame si desi mai aveam pitin si o luam razna, nu m-am gandit o clipa sa ma "prostituez".
rad acum, ca mi-am adus aminte de o intamplare din facultate.
Am publicat o carte de colorat cu ghicitori in versuri si cand aceasta era doar in faza de proiect, m-a intrebat asistentul ce fac (vazuse un desen cu o broasca).I-am raspuns ca m-am decis sa ma prostituez ( de fapt n-am crezut niciodata acest lucru.)si apoi am ras vreo 10 minute, cu lacrimi, de fata pe care a facut-o.
Mesajul tau e real, (ca si poeziile mele).Eu imi fac datoria si lupt.Sincer... de fapt lupt pentru mine.Asa cum dau cadouri ca sa ma bucur de bucuria oamenilor, tot la fel voi lupta si pentru asta.De fapt, indirect (sau direct?) lupt pentru satisfacerea mea.
daca ai o adresa de mail, iti pot trimite 2-3 lucrari...
#67553 (raspuns la: #66781) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre ego - de edit la: 11/09/2005 17:45:40
(la: Vizite-n astral si din tainele egoului)
Eu cred ca egoul ma tine departe de dumnezeu.
Cautand credinta in mine de ceva vreme mi-am pus intrebarea: credinta in ce? In dumnezeu, bineinteles, vine si raspunsul firesc.
Dar ma intreb in continuare, a avea credinta inseamna sa crezi ca exista un dumnezeu, ori sa crezi tot pachetul: el este bun, bland, ne iarta pe toti, atotputernic, etc.
Problema mea e cu pachetul, pentru ca pana la urma a crede ca exista, e o problema de decizie, dar la preluarea intregului pachet te lovesti de egoul tau. Scuze, eu ma lovesc de egoul meu.
Adica sa intorc si obrazul celalalt? Cum asa? Eu sunt mai fraiera? Sa arunc cu paine in cel ce arunca in mine cu piatra? Cu painea pentru care am muncit din greu ca sa-mi hranesc copilul?
Eu stiu ca sunt un om bun, un suflet caritabil, sar in ajutorul celor ce au nevoie, dar de ce nu pot doar sa ma feresc de pietrele aruncate? Cu sunt eu mai rea daca ma feresc doar si nu arunc inapoi cu paine? Egoul meu imi spune; lasa-l in pace, mergi pe drumul tau. De ce trebuie sa faci, asa cum se scrie, demonstratii de crestinatate in acest fel?
A nu se uita ca si egoul vine tot de la dumnezeu si totusi se impotriveste mereu.
Lasa-ti familia si vino cu mine, increde-te in mine, nimic sa nu fie mai presus decat credinta ta! – asa suna chemarea lui Isus. Ce gluma buna! Dumnezeu mi-a dat un copil si odata cu asta mi-a dat sarcina de a-l creste, de-al ingriji. Cu parintii e asemanator. Cum sa lasi totul si sa urmezi pe cineva oricat de bun, sfant, si dumnezeiesc ar fi?
Poate cineva sa ma lumineze?
#71344 (raspuns la: #66961) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cass - de cattallin2002 la: 10/10/2005 12:06:37
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Mai scriu ceva ce nu are legatura cu subiectul, o intrebare. Un om se indreapta spre o prapastie f greu observabila. Cine este cel ce vrea sa il ajute sau ii vrea binele? Cel care nu stie nici el ca acolo e o prapastie si ii ureaza drum bun? Cel ce stie ca acolo e o prapastie si se bucura ca nu e el cel ce merge pe drumul acela (sperind ca cel ce merge acolo isi va da seama in ultimul moment sau nu se va rani asa tare)?
Sau cel ce il atentioneaza pe cel ce merge pe drumul gresit? Ca nu vrea sa asculte cel ce se indreapta spre prapastie e problema lui, nu poti sa-l obligi sa nu mai mearga.
#77752 (raspuns la: #77193) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poveste cu copil - de maria de la medgidia la: 18/11/2005 12:46:43
(la: Autismul)
azi o sa va povestesc despre andrei

andrei, 12 ani, autism sever, poate executa cam toate deprinderile care-i confera autonomie (spalat, toaleta, sireturi, nasturi, mancat, etc), dar are o oarecare stangacie in miscari si o lipsa de precizie (in desenarea formelor, sau in procesul de imitatie)

un copil foarte frumos, ca de altfel, majoritatea copiilor autisti (au trasaturi "armonice", regulate, frumoase, partial si din cauza lipsei de expresivitate faciala, lipsei de mobilitate faciala si corporala)

andrei nu vorbeste decat vreo 20 de cuvinte (mama, tata, da, nu, bine, asa, "coco" - spune asta cand cineva ii este drag)... probabil ca mai multe nu va vorbi niciodata...
desi studiile pe scoarta cerebrala sustin ca invatarea limbajului dupa 12 ani este imposibila, nu ma pot opri sa nu gandesc ca la andrei se va putea... de ce? pentru ca am descoperit ca andrei cunoaste limbajul... si e doar un blocaj de redare/ exprimare a cuvintelor, nu o problema de semnificatie...

iata cum am descoperit...
m-a atras andrei din prima zi cand l-am vazut... roscat, frumos, cu o privire limpede si constienta care se oprea undeva in mine, cauta ceva, si fugea mai departe, in altii...
andrei isi lovea colegii de clasa, oamenii din jur, lovea cu forta si constient de ceea ce face... vedeam pe fatza lui ca nu este, ca la alti copii, tipul acela de lovire pentru a-si "gasi limitele corpului", a sti "pana unde este el in spatiu"...
andrei lovea dintr-o nevoie de atentie... "hei, eu sunt aici!! stii?? eu exist! eu contez! nu ai voie sa treci pe langa mine fara sa observi ca exist!"
o singura fiinta in toata scoala se putea intelege cu andrei... dar persoana aceea nu era in perioada respectiva in oras... andrei era in turmentari interioare chinuitoare... cu corpul tot timpul un arc, alergand, lovind copii, izbind usi, scaune, banci...

nu m-am apropiat eu de el, el m-a ales pe mine... cand s-a uitat in ochii mei prima data, a fost "suflet pe suflet" deodata...
pe vremea aceea nu stiam ca andrei intelege tot ce se intampla, eram eu insami prea "mica" nu de varsta, ci de spirit, ca sa imi dau seama de asta...
eram clueless cu andrei... te simti pierdut in fata unui copil care, la inceputul pubertatii, cu puf de mustata si crescind in barbat, nu vorbeste deloc... si stii ca nu are nici o deficienta de receptie sau emisie a sunetelor...
parea mereu ca vorbele mele nu ajung la el, dar observam ca tonul vocii il relaxa sau agita, ca pe catzei... cu rusine recunosc ca dresaj am incercat sa fac cu andrei... dresaj prin tonul vocii...

foloseam tonul vocii pentru a-l certa sau lauda in diferite contexte, dar mai mult decat pe cuvinte ma bazam pe "melodia" vocii mele, usor soptita, creind o senzatie de intimitate, ceva care era "al lui" si se petrecea doar "pentru el", pentru ca eu intuiam ca are nevoie de "coltul lui", pe care nu il avea fizic, iar eu i-l dadeam sufleteste...

dupa o vreme andrei incepuse sa se raporteze la mine... ma privea fix asteptand o reactie ori de cate ori facea ceva, bun sau rau... eu ii confirmam ca exista, prin reactia mea care demonstra ca "he has made a difference" in our world...
in clasa, eu eram "lumea" pentru andrei, nu profesoara pe care o lovea mereu, sau alti caregivers care nu il puteau stapani cu forta... niciodata n-am folosit forta cu andrei si niciodata nu m-a lovit... o singura data a incercat sa ma impinga, dar cu fermitate si fara afecte negative i-am aratat ca exist si raman pe locul meu...

era o perioada foarte zbuciumata pentru el, culminase cu refuzul de a sta la ore, petrecea timp pe holuri, haladuind fara de sine prin scoala, chinuit interior (simteam eu)...
mai mereu trebuia sa ies din clasa sa-l caut, sa-l aduc... nu-mi iesea partea cu adusul inapoi in clasa, avea o vointa sau o neliniste foarte puternica... de care nu se putea elibera, o purta in el peste tot...

intr-una din zilele in care incercam sa-l aduc pe andrei inapoi in clasa, mi-a venit ideea sa pun in practica o tehnica din hipnoza... nu stiam ce o sa iasa... este vorba despre povestirea simbolica, pentru eliberarea de "incarcaturi" psihice pe care nu poti sa le denumesti...
(de fapt, eu am facut un hibrid intre povestirea simbolica si exercitiile de relaxare pentru intrarea in transa usoara...)
de exemplu, daca o persoana isi descrie greutatile vietii ca si cum ar merge pe drum tragand o ghiulea de picioare, povestirea simbolica va infatisa un om care merge pe drum cu greutati legate de picioare si se elibereaza treptat de ele... daca iti descrie viata ca fiind ceva care ii apasa pe umeri, povestirea va alege un personaj care poarta un sac in spate si treptat ii goleste continutul...
"treptat" este cuvantul-cheie, pentru ca informatiile trebuie sa ajunga in staturile profunde, in inconstient, si sa aiba efecte eliberatoare in timp...
psihologia nu e ceva ermetic, o suma de tehnici si metode ca sa "descifrezi" oamenii... ci inseamna sa gasesti intuitiv felia care i se potriveste fiecaruia ca sa-i alini tensiunea, sa-i faci lui bine, nu sa il dezgolesti pana la cele mai intime secrete ale lui pentru orgoliul propriu...
rolul tau in viata lui e meteoritic, "operezi membrul defect" si pleci, nu te joci de-a reconstrui individul... cu asta nu sunt de acord in psihologia moderna: nu are masura, nu isi stie limitele...

dar, sa revin... l-am luat pe andrei de mana, l-am tras spre mine si am inceput sa-i povestesc ce vedeam pe geam, afara...
"uite, afara e dimineazta, pasarelele canta vesele in copaci, oamenii merg pe strada... unii se duc la servici, altii se intorc de la servici... pamantul respira... respira ca noi si hraneste copacii, plantele, lumea... soarele este pe cer si toata lumea se bucura... oamenii sunt veseli in sufletul lor... merg pe strada... unii se duc la serviciu, altii se intorc de la serviciu...
copiii sunt in clasa... copiii deseneaza copaci... copaci veseli care respira ca si pamantul... soarele ii incalzeste... toata lumea e multumita si merge pe drum... oamenii vin de la servici... sau se duc la servici... fiecare are treaba lui... copiii sunt in clasa si deseneaza... fiecare se bucura de lumea asta frumoasa... plina de soare... pamantul se bucura de soare si respira ca noi... pamantul respira... copacii respira si se incalzesc la soare... noi stam la caldura langa soba... afara totul e bine... fiecare are treaba lui... in clasa copiii sunt linistiti... copiii deseneaza copaci... copacii sunt multumiti pentru ca e soare si e bine... pamantul se bucura... oamenii merg, fiecare la treaba lui... copiii au treaba lor in clasa... toata lumea e multumita... pasarelele canta..."

si tot asa, i-am vorbit lui andrei cu ton egal, repetand cuvintele, totul in jurul ideii de liniste, pace, bucurie calma, multumire a intregii lumi... am simtit la un moment dat, in bratul lui care ma atingea, o decontractie musculara... se relaxase... juma` de ora i-am vorbit primele dati... ma urma linistit in clasa si desenam impreuna pe tabla... ne delimitam teritoriile, andrei invata astfel ca exista si ceilalti, cei din jur...
juma` de ora... apoi din ce in ce mai putin, zilnic... ajunsesem la un sfert de ora, 10 minute cand a trebuit sa intrerup...

imi este atat de dor de andrei... si am aflat ca si lui de mine, un copil care nu vorbeste, acum mai mare decat atunci... a dat de inteles in jurul lui ca-i lipsesc eu...
sunt atat de mica pentru o bucurie atat de mare... pentru ca este o bucurie vie sa existi pentru cineva pentru care lumea e compusa doar din cateva persoane, dintre zecile pe care le intalneste de-a lungul anilor...
eu exist pentru andrei... conducator de popoare sa fi fost, nimic nu insemna... dar o sa-l vad din nou, peste o luna, inainte de Craciun, pe el si pe alti copii de care mi-am legat sufletul...
nu stiu cum va fi... cat ne-am schimbat cu totii... imi e atat de dor de ei... suntem asemenea... spirite vii... nu toti suntem spirite vii in lumea asta... unii sunt "adormiti" intr-un fel, nu stiu cum sa zic... nu sunt "cu totul aici"...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
dj25mai - de latu la: 07/01/2006 21:24:38
(la: Un adolescent)
Sunt un adolescent (17 ani). Sunt deseori foarte confuz.
Mi-a fost frica intotdeauna de adolescentii care sustineau ca stiu ce vor. Teama provenea de la neincredere: Ori ei nu stiau ce vroiau ei ci invatasera bine ce planificasera parintii, sau, crezand ca sunt singurii cunoscatori ai adevarului, isi schitzasera un drum pe care mergeau, uneori manati numai de incapatanarea de a dovedi ca au avut dreptate.
Pe de alta parte, confuzia la 17 ani nu e confuzie, ci cautare. Vai de cel ce nu cauta, indiferent de motivele din care nu o face...
Si hey: Unii nu incheie cautarea toata viatza... Comparat cu ei, tu ai deja de-acum un mare atù: Cauti, un proces al carui inceput l-ai constientizat, si de al carui sfarsit esti convins. Nesiguranta ta cred ca provine doar de la faptul ca procesul de cautare inca nu s-a incheiat, adica tu inca nu stii cum arata drumul, cat de repede poti intra in curbe fara a derapa, unde sunt locurile cu umbra si unde fantanile.
Fii pe pace! Timpul cu siguranta n-a trecut, atata timp cat tu ai firul rosu in mana:
Eu ma pregatesc sa urmez ...

Dar sunt dezamagit de mine si de felul in care ma pregatesc , am impresia ca sunt prea lenes si ca nu o sa fac fata
Critica asta suna - si este - buna, atata timp cat nu devine obsesiva. Atunci se transforma in perfectionism, ceea ce face din respectivul o victima. Si din cei din jur, dar asta e o alta tema, mai ales ca n-am senzatia ca pe tine te paste pericolul de a aluneca in directia asta.

Daca as intra la Academia militara ar fi si mai bine
Daca intri la Academia militara, prioritatile tale personale sunt cele ale patriei si poporului. Asta nu este ceva negativ, dar este un fapt pe care ar fi trebuit sa-l fi cunoscut si unii din ofiterii mei inainte de a merge la Academie...
Exista oameni care traiesc foarte bine cu asta, dar parerea mea este, ca cei care sunt obisnuiti - sau au nevoie - sa mearga prin viata punand intrebari cu privire la firea lucrurilor sau cu privire la ei insisi, se adapteaza mai greu vietii cazone.
Exista desigur si posibilitatea unei cariere fara influentze exagerat cazone, in cercetare, ca om de stiinta, etc... Nestiind care sunt ambitiile tale pe aceasta linie, ma opresc aici, de altfel si pentru ca posibilitatile mai concrete ale unei cariere din Academia militara, nu-mi sunt tocmai indeaproape cunoscute...

<í>Cred ca am si parti bune si parti rele. Insist asupra partilor rele ;
A insista asupra partilor rele aici, pe forum, este ok, atata timp cat esti constient si de partile tale bune, dintre care responsabilitatea si respectul sanatos fata de viitor ti le pot atesta eu. O alta insushire ai amintit-o tu: Partea buna este ca sunt un idealist.
Si ma bucur ca ai numit-o parte buna, desi sunt convins ca multi au facut constient sau inconstient incercarea de a te convinge de inutilitatea unora din trasaturile inerente idealismului: A crede in idealuri. Atata timp cat nu purcezi la a face compromisuri cu tine insuti in ce priveste idealurile, ai numai de castigat. A face compromisuri cu lumea din jur fara a te trada pe tine si idealurile tale nu este lashitate si nu este imposibil, ci tine de instinctul de conservare, de atingerea telului vietii si necesita diplomatie, tarie si tenacitate.
Poate de aceea multi idealisti se dau batuti undeva pe drum, cazand prada alcoolului, devenind si hranind clishee de victima, invinuindu-se pe sine si pe ceilalti pentru neatingerea idealurilor proprii.

Sunt narcisist , superficial , mandru , increzut , egocentrist , malitios , si multe altele.
Sunt foarte multi pe care-i cunosc si care sunt la fel, dar foarte putini cei care au constientizat si numai cativa care nu ascund.
Ultimii sunt cei la care cele mai multe din atributele insirate ar fi defecte, doar daca le-ar descrie in exclusivitate caracterul. Recunoscandu-le insa, si le-au facut aliati, folosindu-se de ele in relatiile cu cei care sunt intr-adevar asa.

Am incercat si incerc inca sa le corectez
Cred ca miza nu e sa le corectezi, ci sa le controlezi, sa dobandesti capacitatea de a le recunoaste in preajma ta si de a reactiona pe - si cu - masura. Tot la fel de important este insa, sa nu cazi in greseala de a le indragi in iluzia ca-ti dau putere mai multa decat idealurile...

Vroiam argumente pentru orice lucru care mi spunea sa-l fac
Asta nu e o greseala. Greseala poate fi a face la fel, sau a renunta la curiozitatea cu privire la argumentatie.
In viata o sa intalnesti multe situatii, in care ti se cere ceva fara a-ti fi puse la dispozitie argumente. Uneori va trebui sa accepti situatia, dar nu de fiecare data. Este vorba de compromisurile cu lumea din jur: De multe ori sunt necesare, alteori nu. Iar a discerne cu cat mai multa exactitate cand "da" si cand "nu", tine de experienta de viata.
Capacitatea de a discerne intre "da" si "nu" creste odata cu numarul de greseli comise - sau inregistrate la altii - dar cand e vorba de tine nu greselile sa-ti fie problema caci toti le-am facut si le vom mai face, ci ce inveti din ele.

Si deseori mi se parea ca nu trebuie sa fac ce zice mama , fiindca nu are dreptate. Acum parca sunt mai flexibil.
Mi-a mers la fel. Flexibilitatea mea, a survenit mai tarziu de 17 ani si multe situatii de atunci le-am retrait in ipostaza de tata, avand la randul meu copii.
I-am dat de cele mai multe ori dreptate. In gand. Pentru ca el trecuse in nefiinta.
Ce vreau sa spun este, nu lasa pe nimeni sa-ti dicteze gradul de flexibilizare intr-un raport anumit de timp. Insa tine-o la curent pe mama ta cu progresele inregistrate de tine in a o intelege pe ea. Nici un parinte nu este peste masura de shocat de reactiile copiilor lui in perioada pubertatii - extremele nu le amintesc aici - dar fiecare parinte este peste masura de bucuros sa-si vada copii devenind maturi. Nu este satisfactia de a fi avut dreptate, ci multumirea de a nu fi platit multiplele preturi degeaba.
Este sentimentul de a nu fi trait in van...

Sa citesti de placere?! Eu nu stiu ce sa zic , nu stiu care carti sunt bune , si in plus nu toate cartile bune imi plac mie.
Exista carti pe care le-am inceput de nu stiu cate ori fara a le termina vreodata. Alte carti m-au tinut treaz toata noaptea si atunci cand le-am citit a zecea oara.
Cartile bune sunt dupa parerea mea cele in care gasesti cel putin o idee care ti se pare tie demna de urmat sau o confirmare a ceea ce crezi, simti, gandesti, traiesti sau visezi tu...

Iti doresc inainte de toate, tenacitatea si taria de a merge pe drumul pe care ti l-ai propus, cu idealurile pe care le ai, cu curiozitatea pe care o ai. Sunt sigur ca de multe ori ti se vor parea povara, dar tot asa sigur sunt, ca de si mai multe ori vei fi recunoscator destinului pentru frumusetea drumului, pentru profunzimea trairilor si pentru curatenia ta interioara...
dau peste ea oriunde ma duc.t - de jeniffer la: 29/03/2006 18:33:59
(la: Mai crede cineva in dreptate?)
dau peste ea oriunde ma duc.timp cit merg pe calea buna,o gasesc in orice,in risul oamenilor,in frumusetea cuvintelor,in calitatile oamenilor si cind merg pe calea rea,dau peste altceva,ce usor ar fi daca filozofia noastra ar fi radicala inspre unele vicii ale societatii si ar exclude aceste posibilitati de a merge pe drumul fals.
irisz - de rac la: 08/05/2006 12:24:39
(la: Secretele unei casnicii reusite)
Secretele sunt "puerile", cum le spui tu, aşa este. Sunt lucruri atât de simple. Dar nu vezi că lucrurile simple sunt cele mai bune? Pe cât de puerile şi simple, pe atât de greu de realizat. Paradoxal.

De ce nu-ţi place când spun că un cuplu rezistă? Ce este în neregulă aici? Să-ţi spun la ce mă refer:
În... evoluţia unei căsătorii (şi nu numai) apar tot felul de momente. Nu suntem Dumnezei, nu suntem perfecţi (indiferent, bărbat sau femeie), şi suntem supuşi tentaţiilor. Apoi, avem momente de slăbiciune, ne putem ieşi din matcă. Putem face greşeli, chiar le facem... Şi atunci, în unul din aceste momente, care nu caracterizează relaţia, legătura se poate rupe. De aceea, cuplul trebuie să reziste. Şi la ce am scris mai sus, şi la momente de dificultate financiară, să zicem, şi la răutăţi ale celor din jur. Să reziste şi la uzura ce se poate acumula, la plictiseală, la capcane. Pericole sunt destule, iar cuplul trebuie să reziste

Nu ştiu ce vezi tu în jur, dar eu văd o GRĂMADĂ de casătorii desfăcute. În fapt, asta nu e o nenorocire, dar e o problemă când sunt la mijloc şi copii. Un copil are nevoie de ambii părinţi.
Căsătoria nu trebuie să fie, nu are cum să fie fericită, am mai scris asta. După mine, un cuplu care rezistă (căsătorit sau nu) în ani, până la capăt, demonstrează şi tăria sufletească a celor doi.

Nimeni nu poate pretinde să "prindem fluturaşi" la 15 ani de la căsătorie, nici nu e posibil asta, dar arta compromisului, a toleranţei, coroborate cu o altă artă - aceea de a reinventa mereu viaţa în doi, sunt tot atâtea "puteri" ce nu sunt la îndemâna oricui, ce ne pot scuti de eventuale păreri de rău ce pot apărea după ce am făcut o prostie sau mai multe.
Sigur, există şi împăcarea, întoarcerea, dar de regulă ciorba reîncălzită nu are acelaşi gust.

În care tabără mă aflu? În a celor realişti - îmi place să cred asta. Îmi dau seama în ce lume ne aflăm, văd oamenii şi imperfecţiunile lor, şi aleg să merg pe drumul cel mai plăcut cu putinţă. E drept, nu reuşesc întotdeauna.

Căsătoria nu este un câmp de flori. Îi putem găsi o grămadă de defecte, dar parcă Churchil spunea despre democraţie că este un sistem imperfect, numai că nu s-a găsit un sistem mai bun. Aşa şi cu convieţuirea asta. Nici să o denumim chin nu ar fi corect, dar trebuie găsite acele pârghii care să ne facă să vedem jumătatea plină a paharului.

Şi să o bem!


___________________________________________________
Nimănui nu-i pasă.
#121096 (raspuns la: #120747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
serama: dreptul la intimitate - de dorinteodor la: 22/05/2006 13:55:29
(la: Dreptul adolescentilor la intimitate)
serama,

eu ca parinte am inteles ca orice restrictie asupra copiilor aduce tendinta de a face pe ascuns. intre fantezia de a-i educa pentru a merge pe drumul cel drept si dorinta de comunicatie reala cu ei, am ales comunicatia reala.

nu le-am dat povete intelepte si am vorbit ca ei ( atentie, asa cum vorbesc ei intre ei cind sint singuri si asta insemna si folosirea de cuvinte nerecomandate sau inexistente in doom), nu le-am pus nici o restrictie ( nici macar sa nu fumeze dar eu fiind nefumator, nici unul nu a deprins acest viciu).

din experienta mea deci, alegeti comunicatia reala si o sa aveti mai putine probleme. optiunea "parinte grijuliu" este o fantezie a parintilor ca sa aiba somn linistit. dorinteodor



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...