merite deosebite obținute la șah de catre andrew

-Veniamin Kostaki (1768-1846), strănepotul lui Constantin Costache. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (între 1803 şi 1808; apoi, din 1812 până în 1842),“cel mai înalt prelat al bisericei noastre”, în secolul al XIX-lea.

Om de cultură, el a înfiinţat, în 1805, tipografia de la Mănăstirea Neamţului (unde şi-a tipărit şi propriile traduceri; acolo există un tablou al său de tinereţe, dinainte de a se călugări), Seminarul de la Socola (în 1803) şi multe alte şcoli.

Ctitoriile sale se regăsesc, desigur, şi în domeniul bisericesc: la Mănăstirea Secu a construit, în anul 1823, pe latura de NE, biserica Sfântul Nicolae, ridicată de călugării mănăstirii, având o turlă înaltă pe naos şi fiind zidită pe temelia vechii biserici de lemn de la 1785, care fusese mistuită de foc.

A mai construit aici, pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim, biserica Bogoslovul, cu hramul Naşterea lui Ioan Botezătorul, sfinţită în 1832, care este ridicată din zid de piatră şi cărămidă, cu pridvor deschis, spre deosebire de vechea biserică.

În anul 1824, reface Mănăstirea Sihăstria, după ce fusese arsă de turci, în 1821.

La Mănăstirea Agapia ctitoreşte, pe latura sudică, Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Un tablou votiv al său se află în pridvorul Bisericii Trei Ierarhi, din Iaşi, alături de cele ale mitropoliţilor Varlaam, Dosoftei şi Iosif Nanicescu.

Tot Mitropolitul Veniamin Kostaki este cel care a fost iniţiatorul construcţiei Catedralei Mitropolitane din capitala Moldovei unde îşi are, de altfel, şi mormântul, lângă Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La bătrâneţe, Veniamin a demisionat din funcţia de Mitropolit şi s-a retras în pustnicie la Mănăstirea Slatina, unde s-a şi stins.

Veniamin Kostaki nu a fost numai un înalt cleric, ci şi un om preocupat de frământările politice ale vremii.

Între 1 ianuarie 1807 şi 26 iulie 1812 a fost caimacam al Moldovei, împreună cu mai mulţi boieri (aceasta este cea mai lungă căimăcămie din istoria Moldovei !).

Cea de-a doua sa căimăcămie s-a desfăşurat între 29 martie 1821 şi mai 1821.
Mitropolitul Moldovei a fost şi un adept fervent al Eteriei.

El a sfinţit, la biserica Trei Ierarhi, steagul organizaţiei greceşti şi l-a binecuvântat pe prinţul Alexandru Ipsilanti, pe care îl vedea, la 1821, ca pe un eliberator.

Această atitudine l-a ajutat pe Mitropolit să obţină anularea anatemei aruncate de Ţarul Petru cel Mare asupra familiei lui Lupu Costache.

Iată ce scria istoricul francez Edgar Quinet la moartea fostului mitropolit al Moldovei:

“Suflet de o castitate îngerească, frumos şi plin de maiestate, cum n’ am văzut alt bătrân în viaţa mea. Când mitropolitul Veniamin, îmbrăcat în splendoarea bisericei sale orientale, se înfăţişa îmbrăcat cu vestmintele cele aurite, cu pletele-i de zăpadă şi în valuri pe umeri, poporul vedea într’ânsul pe însuşi sfântul patron al Moldovei”.

În încheiere, un fragment din testamentul lui Veniamin Kostaki; vorbe care exprimă un crez de o viaţă:

“Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei…”.

Ramura Boldur-Lăţescu:
-Iordache Kostaki Lăţescu-Boldur, stră-stră-stră-nepotul lui Lupu Costache.

S-a născut în 1798, la moşia Hudeştii Mari, din ţinutul Dorohoi, ca fiu al armaşului Ioniţă Costache şi al Zoiţei Crupenski, descendentă a Movileştilor şi rudă cu familia Cuza.

A urmat Şcoala de cadeţi din Petersburg şi Theresianum-ul, şcoli militare unde aveau acces numai vlăstarele aristocraţiei.

A fost agă, vornic de Ţara de Sus, polcovnic, comandant al Divizionului de cavalerie de la Iaşi (în 1830), mare-hatman, mare-vornic, inspector general al miliţiei Moldovei şi s-a ocupat de educarea corespunzătoare şi de bunăstarea militarilor.

La iniţiativa sa ia fiinţă, în decembrie 1856, Şcoala Militară din Iaşi.

A fost căsătorit cu o Rosetti, apoi cu o Balş.

Numele de Lăţescu provine de la una dintre moşiile familiei, Lăţeştii (numele ar putea fi denaturat din Lănţeşti; iar moşia ar putea fi cea primită, de către Sima Boldur, de la Ştefan cel Mare, după ce acesta îi învinsese acolo pe polonezi, în 1497; actualmente moşia se află pe teritoriul Republicii Moldova).

Testamentul hatmanului Iordache, care a murit la 9 februarie 1857, este foarte interesant, atât ca sursă genealogică (prin enumerarea copiilor care îl moştenesc), cât şi pentru faptul că oferă informaţii în legătură cu averea imensă deţinută de el la momentul respectiv (avere care, de altfel, s-a risipit foarte repede, în decurs de numai o generaţie: după 40-50 de ani, moşia de cca 30000 ha a ajuns în proprietatea unui fost arendaş, de origine armenească).

Iordache Kostaki Boldur-Lăţescu a înfiinţat la Hudeşti o Şcoală Costăchească, care a funcţionat iniţial ca şcoală de dascăli, şi a fost autorul a numeroase acte de caritate faţă de ţăranii de pe moşiile sale. Ion Ionescu de la Brad scrie, despre el, în Agricultura română în judeţul Dorohoi: “Proprietarul de la Hudeşti este considerat omul cel mai drept şi mai binevoitor către ţărani”.

Din această linie descind, astăzi, doamna Manuela Cernat, critic de film şi domnul Gheorghe (Iordache) Boldur-Lăţescu, fost deţinut politic, profesor universitar la A.S.E., doctor inginer, specialist în teoria deciziilor economice (întemeietor de şcoală) şi autor al unor importante cărţi cu profil memorialistic, dedicate crimelor regimului comunist (“Genocidul comunist în România”, în trei volume).

D-l Gheorghe Boldur-Lăţescu este fiul colonelului de cavalerie, Ioan Boldur-Lăţescu şi al Marinei Stroici, descendenta marelui cărturar Luca Stroici, membru al Dietei poloneze, rudă apropiată a Movileştilor şi traducătorul în limba română a Rugăciunii Domneşti, Tatăl nostru (traducerea lui este foarte aproape de forma în care se rosteşte rugăciunea la ora actuală).

Multe alte personalităţi de prim rang au ascendenţă Costache.

Printre acestea, Grigore Gafencu (mama sa, Raluca Costachi, era o Costache atât după mamă, din ramura Pătrăşcan, cât şi după tată, din ramura Talpan) şi Nicolae Iorga (înrudit cu neamul Costăcheştilor prin bunicul său matern, un Arghiropol).

Un fapt inedit este, conform mărturiilor de familie, acela că, prin intermediul rudeniei cu Simeon Movilă, Costăcheştii se înrudesc cu familii nobiliare poloneze şi, de departe, cu familia de Bourbon şi cu toate marile familii domnitoare ale Europei.

Stema familiei Costache, întocmită conform tradiţiei de familie pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul celui de-al XIX-lea136 , arată astfel: un scut spintecat, pe care se află, în partea superioară, pe fondul smaltului jumătate roşu, jumătate azur, un vultur căruia nu i se văd ghearele şi care are, deasupra capului, o coroană.

În partea inferioară, pe fondul smaltului de aur, se găseşte o mână cuirasată, ţinând în pumn o ramură verde, o spadă şi o cruce. Deasupra scutului se află o coroană contală, totul fiind acoperit de o mantie princiară.

Preocupat fiind de istoria familiei Boldur-Costache, am cules informaţii din diferite surse.

În timp, am simţit nevoia unei reorganizări a datelor şi a unei comparaţii între diferitele unghiuri de receptare. Astfel, lucrarea încearcă să atragă atenţia asupra unor elemente prea puţin folosite, până acum, în aria demersului istoriografic.

Studiul genealogic, oricât de pasionant, nu poate avea finalitate în sine.

El este cu adevărat roditor doar atunci când contribuie în mod semnificativ la îmbogăţirea cunoaşterii istorice.

Filiaţiile şi înrudirile pot rezolva multe necunoscute şi pot clarifica multe dintre abordările istoriografice insuficient fundamentate.

Finalitatea ideală a spiţelor genealogice este realizarea unui portret cât mai puţin trunchiat al societăţii din epoca la care ele fac referire.

Genealogia are şansa şi datoria de a îmbina viziunea sincronică, cu cea diacronică.

Lucrarea de faţă se doreşte o încercare în acest sens.

Am urmărit rădăcinile şi traseul istoric al uneia dintre cele mai interesante familii ale boierimii moldovene, la studiul căreia îmi propun să revin.

Probleme precum continuitatea dintre Boldureşti şi Costăcheşti vor provoca şi în continuare vii polemici în rândul specialiştilor.

Alte elemente, precum rolul jucat de Lupu Costache în 1711, merită o mult mai concentrată atenţie. Ceea ce se desprinde cu deosebită claritate este rolul esenţial pe care marile familii boiereşti, prin personalităţile lor de marcă, l-au avut în istoria Moldovei şi a Munteniei.

Studiul aprofundat şi imparţial al istoriei lor, în cadrul căruia genealogia poate avea un aport de primă importanţă, va avea ca efect tocmai acea mult căutată facilitare a realizării unui portret cât mai fidel al epocii şi societăţii în care elitele boiereşti deţineau rolul conducător şi, în plus, va înlesni înţelegerea structurilor şi factorilor determinanţi ai regimului boieresc de la noi.

Bibliography(continuare):

Informaţii obţinute prin bunăvoinţa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, descendent direct din Gavriliţă şi Lupu Costachi.

Adeptul tradiţiei este şi colonelul Ilie Culişniuc Olaru, un pasionat cercetător al Costăcheştilor.

Spiţă considerată de Ion T. Sion, în studiul citat, drept o exagerare a lui Iordache Mălinescu, din 1842, spre slăvirea Mitropolitului Veniamin Kostaki (opinie în linia lui Gheorghe Ghibănescu)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Da...uite că până la urmă nu m-am putut abţine să nu scriu, deşi mi-am promis să nu o fac pentru că ştiu că o să-mi ridic "iovaniştii" în cap, dar asta este. Consider că atunci când lupţi pentru o idee în care crezi nu stai să te ascunzi de teama de reproşuri ci ţi-o asumi şi pledezi pentru ea.
Înainte de a da argumente vreau să spun ceva din punctul de vedere al unei surori. Sunt soră a doi băieţi minunaţi şi dacă unul dintre ei ar fi păţit aşa ceva...vă asigur că eu în locul Mihaelei aş fi fost un monstru pentru acest Iovan, pe care eu nu îl voi numi "domn" niciodată. Cred că nu ar mai fi putut în viaţa lui să pună mâna pe o armă, iar dacă ar fi facut-o nu ar mai fi avut cu ce trage că i-aş fi tăiat mâinile. Vă pare inuman ce scriu...probabil, dar este uşor să comentezi scuzele lamentabile a familie Iovan fără să priveşti măcar o dată în sufletul acelei femei care aşa cum a putut şi-a crescut fratele.
Ştiţi ce greu este să creşti un om şi să îşi ia altcineva dreptul să îl omoare? Fratele meu mijlociu la vârta de 8 ani a fost lovit la şcoală în cap cu o minge de baschet şi a făcut comoţie cerebrală. A stat 4 luni în spital şi a învăţat să umble din nou...nu mai avea echilibru, nu mai aude bine de atunci. are migrene foarte des,..., iar eu eram neputincioasă. Nu puteam decât să îl ajut alături de familia noastră să înveţe din nou să umble, să înveţe din nou să aibă încredere în copii, să înveţe să nu mai spună mereu: "nu merg jos că dacă merg poate acuma o să chiar mor". Şi să vă mai spun ceva...când am mers la şcoală să ne interesăm cine a fost am aflat că nu ni se spune pentru că este persoană influentă şi şcoala nu dorea probleme. Nici măcar bunul simţ să dea un telefon să vadă dacă fratele meu nu a murit (a fost la 5 minute de moarte) nu au avut părinţii acelui viitor Iovan! Nu i-am dat în judecată pentru că ne-a interesat mai mult ca fratele meu să îşi revină, iar pentru asta trebuia ca toată afecţiunea, atenţia şi timpul liber să i se acorde lui.
Apoi...ştiţi cum este să trăieşti într-o familie unde din cauza serviciului părinţii sunt mereu plecaţi, mereu prea ocupaţi să facă rost de bani, iar fraţii rămân să se crească şi să se educe unul pe altul? Ştiti ce înseamnă să te trezeşti noaptea urlând că ai visat că frăţiorul mai mic s-a suit pe balustrada de la balcon şi a căzut şi a murit??? Şi era doar un vis domnilor !!!
Să ştiţi că sunt o persoană realizată aproape pe toate planurile, am firma mea pentru că m-am săturat să lucrez pentru alţii care nu ştiu decât să exploateze şi să te trateze ca pe o cârpă în loc să îţi vadă valoarea intelectuală, valoarea ca persoană, valoarea ca şi angajat. Am intrat imediat după liceu fără nici o pregătire suplimentară la facultatea de drept şi am intrat la fără plată, iar în anul 3 am renunţat pentru că m-am săturat de ipocrizie, minciună, furt pe faţă şi oameni jegmăniţi pentru că vor dreptate. Momentan fac o facultate unde nu am lipsit la nici un curs, la nici un seminar, am obţinut o bursă de studii în Paris...într-un cuvânt îmi place ce fac.
Am scris toate acestea pentru că vreau să se ştie că nu sunt o persoană care scrie în necunoştinţă de cauză şi care ştie ce înseamnă să munceşti pentru banii şi pâinea ta.
Până în prezent am semnat zeci de petiţii pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună, pentru ca mamele să aibă anumite drepturi, pentru ca bătrânii să nu mai ajungă să doarmă şi să mănânce prin tomberoane, pentru ca acei copii care nu ştiu ce îi aşteaptă după ce se nasc să se nască cu nişte drepturi. Toate acestea le fac pentru că îmi place să lupt pentru cauzele în care cred, pentru că m-am săturat de atâta "indolenţă sufletească" şi lipsă de acţiune a oamenilor şi pentru că vreau ca viitorii mei copii să trăiască mai bine, vreau să ştie că mama lor chiar dacă poate nu a reuşit să schimbe ceva, MĂCAR a încercat.
Am scris acestea deoarece vreau să spun că eu nu vreau ca copii mei să trăiască într-o societate care pune în mână arme oamenilor, înainte de a da legi sociale pentru ca hoţia să se reducă, pentru ca unii copii să aibă măcar şansa să aleagă între şcoală şi o viaţă ştearsă, pentru ca să nu mai existe atâţia copii fără nici o şansă, care să fie stigmaţi înainte de a se naşte.
Toată lumea condamnă hoţia...este foarte simplu. cel mai simplu este să tragi concluzia înainte de a cerceta cauzele.
Probabil mulţi spun că sunt utopică.., nu, nu sunt! Cum aş putea fi utopică într-o lume unde copii sunt aruncaţi fără regrete în tomberoane ca şi nişte pachete goale care nu au nimic de dat sau spus, ca şi când nu ar fi nişte suflete care să merite o şansă!?
Cum aş putea fi utopică într-o ţară unde oamenii preferă să ia şuturi în fund mereu de la cei care ne reprezintă...fără să tragă semnalul de alarmă, fără să ia atitudine...din contră...suntem serviţi cu "rahat" (scuzaţi expresia) pe tăvi de aur, iar noi după ce îl mâncăm mai zicem şi "mulţumesc"!!!
Cum să fiu utopică când românii sunt obişnuiţi mereu să arunce în faţă cuvinte grele şi doar apoi ajung să cugete la ceea ce au zis?s
Cum să fiu utopică când în ţara asta mereu se caută ţapi ispaşitori, iar oamenii sunt hăituiţi de taxe şi impozite fără să aibă drepturi reale pentru a supravieţui!?
Cum să fiu utopică când există atâţia copii abandonaţi care ne cerşesc măcar o privire, iar noi cântam melodii cu "iubiţi şi câinii vagabonţi" şi în ochii lor nici măcar nu ne uităm să le ştergem lacrimile!?
Cum să fiu utopică când sute, mii de bătrani sunt daţi afară din case pentru că nu îşi mai pot plăti cheltuielile după ce majoritatea din ei au muncit o viaţă întreaga pentru o pensie de nimic!?
Cum să fiu utopică când bogaţia şi luxul ne zâmbeşte pe la televizoare, când pentru ei legea nu există, când pentru ei crima este o normalitate, iar ţara moare de molima sărăciei, injustiţiei, a lipsei de cultură şi educaţie ... să nu mai vorbim de cea a nedreptăţii!?
Cum să fiu utopică când dacă vrei să rămâi în ţara asta pentru că o iubeşti şi chiar vrei să faci ceva pentru ea, pentru tine...statul român nu te ajută cu nimic, ba mai mult, iţi râde în faţă şi îţi dă la poveri de nu le poţi duce!?
Cum să fiu utopică când... am citit şi am auzit atâtea persoane care au spus despre Bogdan Iancu că e "hoţ", "tâlhar", etc...că şi ei dacă ar fi fost in locul lui Iovan l-ar fi omorât!?
Cum să fiu utopică când mi-e deja silă de cei care vorbesc de crimă ca şi de ceva normal...ca şi când noi oamenii am fi cu pedeapsa supremă, ca şi când noi am fi cu judecatul sufletelor, ca şi când noi am fi cei care sa hotărâm dacă cineva MERITĂ sau NU MERITĂ să trăiască !!!!
...Eu sunt de-a dreptul mâhnită şi tristă că într-o zi voi avea copii care să trăiască printre astfel de oameni, care uită regulile de bază: nu judeca, nu dori moartea altuia, nu fi rău, nu fura, nu ucide...da...ce vor avea de învăţat copii mei dintr-o astfel de societate???? CE???
Oameni buni înainte de a judeca pe cineva de ce fură...mai bine puneţi-vă în locul a zeci de mii de români care din cauză că îşi văd copii murind de foame sunt nevoiţi să înşele, să mintă, să fure...gândiţi-vă ce aţi face voi dacă copii voştri v-ar spune că nu au mâncare, iar angajatorul v-ar ţine pe posturi de probă cu săptămânile, cu lunile şi nu v-ar plăti, nu v-ar face o carte de muncă sau mai rău...nici nu s-ar osteni cineva să vă dea această şansă măcar.
Acuma imi veţi da replica...că încurajez hoţia...ce patetic ar suna şi îmi vine să şi zâmbesc..., nu o încurajez ci am luciditatea de a vedea cauzele nu efectele.
Câţi oare dintre cei care condamnă ştiu câţi oameni nu au nici măcar şansa unui loc de muncă, ce să mai vorbim de reabilitarea la locul de muncă sau în societate a unui fost condamnat?!
De obicei oamenii judecă, clasează şi uită să dea şanse, dar ştiu să se bucure ca şi copii când spun: "Vezi, am avut dreptate! Ăla iarăşi a juns după gratii!"...cum să nu ajungă când în afara altor persoane de teapa lor ceilalţi nu le dau şanse???
Oamenii au impresia că ei le ştiu pe toate, iar ceilalţi sunt doar.."restul", da..si astfel acest "restul" care poate din diverse motive au facut o greşeală în viaţă nu mai au nici măcar şansa unei reabilitări umane, ce să mai vorbim de altfel de reabilitări? Parcă am fi D-zeu şi îi judecăm şi îi stigmăm pe veci cu neâncredere şi lipsă de respect.
Înainte de a judeca atât de aspru pe alţii eu spun ca fiecare să se gândească ce au făcut pentru ca această societate să fie mai bună? Câţi copii părăsiţi au ajutat, câţi cerşetori au luat acasă măcar o dată sa le dea o ciorbă caldă, de câte ori au cerut o viaţă mai bună, legi sociale pentru cei care oricum nu beneficiază de nimic?
Avem o ţară care deja este bolnavă de sărăcie, de cerşetori, de copii abandonaţi, de bătrâni fără case, de tineri fără şanse, de legi neaplicate obiectiv, de corupţie...oare nici măcar bunul simţ, valorile primordiale din Biblie şi spiritul curat nu ne-a mai rămas?
Oare chiar atât de răi să fim, încât să ne proclamăm popor creştin, dar defapt majoritatea sunt nişte criminali în haine de "pioşi"?

Sunt de părere ca hoţii, tâlharii,infractorii în general...să fie prinşi, să fie pedepsiţi prin metodele legale care stau la dispoziţia oricărui stat de drept, dar sunt total împotriva CRIMEI.
Sunt de acord să ne fie teama şi să fim suspiciosi cu un recidivist, dar nu sunt de acord să nu i se dea şansa unei reabilitari şi să fie tratat tot restul vieţii ca un infractor. Asta ne face la fel de vinovaţi de viitoarele lui acţiuni imorale ca şi pe el !!!
Sunt de acord că se întamplă ca atunci când dă cineva buzna peste noi în casă să încercăm să ne apăram fiinţele dragi, dar nu sunt de acord ca prima chestie care îmi trece prin minte să fie..."îl omor", asta mă transformă într-un criminal care premeditează.
Nu ştiu ce să mai spun...pentru că sunt plină de dezgust şi am obosit să văd atâta răutate în oameni, dar ceea ce i s-a întamplat lui Bogdan este regretabil şi sunt în totalitate de acord cu poziţia surorii sale Mihaela, pe care eu o imbratisez cu mare drag şi respect,îi doresc să aibă în viitor parte de multă fericire şi îî doresc ca D-zeu să îi dea puterea să treacă peste toate acestea şi să poată să îşi plângă fratele în linişte
Acuma oameni buni...dacă Bogdan hoţ, tâlhar, şi ce ştiu eu cum a mai fost numit...eu cred că D-zeu l-a judecat deja şi a hotărât dacă a fost un om bun sau rău, dacă meritat iertat sau nu , dar pentru acest Iovan ... mie personal mi-e milă şi chiar dacă într-un fel îi port pică în sufletul meu, m-am rugat pentru el, m-am rugat să îi dea D+zeu tăria să se uite în sufletul lui şi să ia decizia corectă.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca

Alegerile bat la uşă şi se anunţă un an tulbure. Indiferent de cîştigători, sînt patru mari întrebări care contează: cum va afecta anul electoral integrarea europeană? Se va echilibra spectrul politic prin ridicarea Alianţei D.A.? Va mai fi PRM un pericol? Va rămîne UDMR în Parlament, asigurînd pacea româno-maghiară? În rest va fi multă gălăgie.

Cu gîndul la urne, guvernului îi va fi imposibil să încheie toate capitolele de negociere în acest an. Dosarele uşoare au fost deja tranşate şi greul a rămas la urmă. Ar trebui să existe un aparat birocratic capabil să ducă de unul singur această povară, dar el nu funcţionează. Reformele au încă nevoie de presiune constantă de sus, de foarte sus. S-a văzut limpede cînd Adrian Năstase a trebuit să se angajeze personal pentru un set de măsuri cu doar o lună înaintea raportului de ţară. Cei 500 de euroconsilieri şcoliţi afară abia un început să înţeleagă despre ce este vorba şi vor începe probabil să dea rezultate abia în mandatul următor. Dacă nu cumva o schimbare de guvern îi va mătura din funcţii, aşa cum schimbarea din 2000 a dat peste cap administraţia. Partea bună este că integrarea europeană nu depinde de rezultatul alegerilor în sine. Problema aici este anul electoral ca atare, nu rezultatul urnelor. Şi PSD şi Alianţa D.A. vor continua procesul de integrare. Într-un ritm mediocru şi dînd mai multă importanţă angajamentelor decît implementării acestora, dar vor continua.

Rezultatul urnelor va fi însă determinant pentru reechilibrarea spectrului politic. Marea schimbare adusă în 2003 în politica internă a fost tocmai relansarea jocului democratic normal. Cum Alianţa a depăşit PRM în opţiunile de vot, s-a ivit şansa ca puterea să fie disputată între forţele democratice. Însă a pornit bine şi a continuat prost. Deocamdată, pare a se fi blocat în orgolii. Cea mai tristă imagine a lui 2003 a fost cea în care liberalii deschideau sticle de şampanie, după ce sondajul CURS - CSOP a arătat că au o pondere mai mare decît PD. Nu e clar ce sărbătoreau şi pe cine au învins. Dincolo de ineleganţa faţă de parteneri, liberalii demonstrau şi o mentalitate de jucător de mîna a doua: par mulţumiţi că sînt liderii opoziţiei. În timp ce PSD pregăteşte serios campania, antrenînd toate resursele politice şi administrative, Alianţa s-a blocat în problema candidaturii lui Traian Băsescu la primărie.

. PRM reprezintă încă un pericol. Nu se va pune problema ajungerii la guvernare, cu toate sondajele rocamboleşti prezentate săptămînal în revista România Mare (ultimul dintre ele, secret bineînţeles, era realizat nici mai mult, nici mai puţin decît de experţi ONU de la Geneva). PRM se poate întoarce la 10% sau poate rămîne acolo unde este astăzi, făcînd imposibilă ieşirea PSD din calcule. Nu este clar ce efecte vor avea mişcările aiuritoare ale lui Corneliu Vadim Tudor asupra electoratului său. Vechea reţetă bazată pe scandal, noroi şi populism ieftin a funcţionat şi a făcut din PRM al doilea partid al ţării. Moderarea atitudinii îi poate deruta electoratul.

Ultimele sondaje au adus veşti proaste pentru UDMR, care a ajuns sub pragul electoral. Va fi nevoie de mobilizarea întregii comunităţi pentru a rămîne în Parlament. Practic, moderaţii şi radicalii vor trebui să coopereze, altfel vor pierde toţi. Inclusiv România. Pacea româno-maghiară rămîne principalul merit al coaliţiei din 1996 şi unul dintre principalele merite ale lui Adrian Năstase după 2000 (este un domeniu în care s-a descurcat excelent; paradoxal este că nu se prea laudă cu asta). Dar această pace s-a menţinut tocmai pentru că maghiarii aveau ceva de oferit guvernelor româneşti: voturile în Parlament. Dilema comunităţii maghiare e clară: rămîne cu ce a obţinut sau plusează? Aceasta este şi linia de demarcaţie între cele două tabere. Dacă disputa se va tranşa în afara Parlamentului, spiritele radicale vor avea de cîştigat. De obicei, moderaţii înving cînd disputa rămîne într-un cadru instituţional stabil. Nu există pericolul unui Kosovo în Transilvania, dar odată ce maghiarii şi-ar pierde avantajul negocierii, tonul se va inflama din nou şi se va reveni la probleme ţinute sub control prin cooperare în ultimii şapte ani, ceea ce ar fi un regres. Ar fi prea de tot ca 2004, în loc să rezolve problemele la zi, să le reactiveze pe cele vechi.

Toate aceste spaime vor fi sau nu confirmate la urne. Acest an zbuciumat poate avea şansa sa: să elimine emoţiile pe viitor. Poate după 2004 vom ajunge să trăim într-o ţară plicticoasă. Genul acela de ţară care merge bine indiferent cine vine la putere, unde marile probleme ale cetatenilor sint stresul profesional si trecerea vesela prin criza virstei mijlocii. Cam asta ar trebui sa ne uram pentru 2004.

Cristian GHINEA

Eu şi colegii mei eram nelipsiţi de la premierele lor, în semn de solidaritate, deşi nu înţelegeam pe deplin ce înseamnă aceasta, dar ne luam după maeştrii noştri; printre spectatorii de la premiere am recunoscut pe Lily şi N. Carandino, Mihai Ralea, Pamfil Şeicaru, Soare Z. Soare, N. Vlădoianu şi Bâzu Cantacuzino, eroul aviator.
La premiera cu „Corabia lui Stroe”, Vasilache i-a strigat din sală „Sunt alături de tine Stroiţă”. Tănase, care îl aprecia mult pe Stroe, a continuat să-i plătească regulat salariul şi să-i încredinţeze, pe ascuns, regia Revistelor şi, totodată, a consimţit înfiinţarea secţiei de comedii muzicale pe care le regiza tot Stroe. După succesul cu Acceleratul 402, au urmat: Firfirică, Cavaler gândac, Săracu Gică, Apartamentul 54, Un băiat de zahăr toate scrise în colaborare cu Vasilache, care era şi interpretul principal. Regia aparţinea lui Stroe, fără să apară pe afiş.
Un episod nostim s-a petrecut la premiera comediei muzicale: Firfirică, Eroul, interpretat strălucit de Vasilache, descoperă că îl înşală dulcineia şi află multe adevăruri. Scârbit de atâta făţărnicie şi prefecătorie, părăseşte vila. La plecare are un dialog cu propria lui conştiinţă: „Eu ascuns în cabina regizorului de culise” – spune Stroe – eram conştiinţa lui şi-i răspundeam la microfon când mă întreba Firfirică. „Crezi că o să fie bine, soro? Eu – sigur, nu fi trist Firfirică! Tu nu ştii cântecul Roata morii se-nvârteşte ţac, ţac, ţac? Spectatorii în sală mi-au recunoscut vocea şi au început să aplaude. Imediat un inspector de la Minister a urcat pe scenă să afle cine a vorbit, dar eu fugisem pe uşa din spate”.
Astfel, în ciuda tuturor interdicţiilor existente au jucat împreună. Stroe şi Vasilache. Dar, din păcate, n-au apucat să joace şi în libertate, cu câteva luni înainte de terminarea războiului o bombă ucigaşă l-a nimerit tocmai pe el, pe veselul şi talentatul Vasilache. Dacă pe el l-a distrus fizic, pe Stroe l-a distrus moral. A rămas ca un copil de pripas, mulţi ani a jucat de unul singur ţinându-l imaginar la braţ, pe Vasilache. Când s-a terminat războiul, a pus bazele unei asociaţii artistice împreună cu Nora Piacentini, Mircea Septilici şi Elly Roman. Iar sala de spectacole era în subsolul unui bar de noapte Atlantic de pe strada Academiei. Primul spectacol s-a şi numit Stroe în Atlantic. Teatrul a funcţionat până la etatizarea din 1948, după care a primit oferta Teatrului Savoy (actualul C. Tănase de astăzi) în calitate de director artistic şi primă vedetă.
În toamna lui 1970, am avut şansa să-l cunosc direct la lucru. Marele impresar Gaby Michailescu a propus Teatrului Davila montarea comediei muzicale Acceleratul 402 în regia lui N.Stroe. Am fost distribuit în rolul principal şi, lucrând zi de zi cu el, mi-am dat seama de calităţile lui regizorale, de fantezia, de puterea de muncă, de buna dispoziţie fără de care nu se poate realiza o comedie muzicală, iar succesul obţinut – peste 500 de reprezentaţii – a meritat munca depusă.
Am avut bucuria să descopăr la pag. 143 din cartea sa, următoarea însemnare: „În rolul creat de Birlic, apărea la Piteşti un actor excepţional Ion Focşa etc...”
Ca şi Tănase, Stroe va rămâne un pionier al revistei româneşti. La dispariţia lui din 28 iulie 1990, un poet din Israel i-a dedicat o frumoasă poezie:

Tu ne-ai înveselit o viaţă,/cerându-ne ca „să-ţi dăm voie”/ cu rugămintea ta glumeaţă:/Alo, alo, Aici e Stroe!//Până la urmă ai sosit/şi pe meleagurile sfinte:/te-am revăzut încărunţit/dar vesel tot ca înainte./Azi de pe scenă-ai dispărut,/De data aceasta dragă Stroe,/Ne-ai cam omis,/că n-ai cerut,/ca altă-dată... să-ţi dăm voie/Ştiai că toţi vor spune – Nu!/Pe scenă s-a voalat lumina/şi pentru prima oară tu,/cu mâna ta, ţi-ai tras cortina!/Te-ai dus în lumea neştiută,/în lung şi-nesfârşit turneu,/să joci pe-o scenă nevăzută,/ca să-l distrezi pe Dumnezeu".

Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu.
Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute. Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:
Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postulde radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta
dimineaţa, nu e un lucru uşor.
Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp.
E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul
meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele...
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea
celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
- un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media esteasta : 75 de ani;
- am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;
- deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52,adică aproape 2900 de sâmbete;
- am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se
joacă copiii.
Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile.
Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o.
Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe
lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.
Nimic nu te motivează şi nu te ajuta mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă.
Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă... pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus...
Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi... la revedere!

Viorica Agarici a fost preşedinta filialei locale a Crucii Roşii din Roman în timpul celui de-al doilea război mondial. Ea este unul din cei 54 de români omagiaţi de Statul Israel cu titlul "Drepţi între popoare" (Righteous Among the Nations). În noaptea de 2 iulie 1941, după ce a tratat răniţii Armatei Române care se întorceau de pe frontul de est, ea a auzit gemetele evreilor din trenul care transporta supravieţuitorii pogromului de la Iaşi. Datorită funcţiei pe care o ocupa, a cerut şi a obţinut permisiunea să dea apă şi alimente celor din tren. Acţiunile ei au atras condamnarea comunităţii din Roman, asfel încât Viorica a fost nevoită să se mute la Bucureşti.
Cetatenii orasului Roman insa nu au uitat-o, dupa moartea ei survenita in 1979, au pus un mic bust in gara Roman, amintind de curajul si devotamentul unei femei deosebite: Viorica Agarici.

Nu cred că în România primul lider autoritar a fost Carol al II-lea. Voievodul, Domnitorul, Domnul nu sunt chiar figuri democratice. Că o mare parte din ”fibra românismului” își are obârșia în iobăgime e dincolo de orice dubiu. Nu trebuie condamnată această nație pentru că a stat în genunchi și a apelat de multe ori la viclenie pentru a supraviețui. Când ești mic și pricăjit nu te apuci să îi cerți pe vecinii tăi care sunt culturiști. Când contextul general ne-a permis, am profitat. În felul ăsta s-a obținut Independența și s-a realizat Unirea. Regulamentul de conduită al cafenelei nu îmi permite să exprim în mod explicit ce atitudine aș avea față de orice individ care folosește cuvântul naționalist luându-l în derâdere. Spre deosebire de alții, nu îi uit pe morții din 1877, 1907, 1916-1918, 1940-1945, 1989. Adevăratul naționalist nu este cel care vorbește despre anumite valori ci omul care în ciuda faptului că există o clasă politică infectă se duce și se sacrifică pentru țara lui atunci când vede că e nevoie.

O să spun deschis ceea ce cred despre luptătorii anticomuniști de azi: niște nulități din punct de vedere moral. E ușor să lupți cu comunismul când comunismul e mort de 22 de ani (comunismul nu comuniștii). Sunt exact același tip de oameni care purtau lupta de clasă împotriva chiaburilor în comunism.

Ca să nu îmi fie atribuite anumite tendințe o să spun că, din punctul meu de vedere, legionarismul a fost un mare rahat la fel ca și nazismul și comunismul.

Îmi e simpatică viziunea exprimată despre domnul Băsescu. Pot să pun acest lucru pe seama unui tip de atașament sentimental. Să înțeleg că în România democrația a început cu domnul Băsescu? Dacă este așa înseamnă că domnia sa a fost generat de o Românie nedemocratică. Cred că suntem martori la nașterea unui nou concept: nedemocrația... democratică.

Cred că viziunea unui mic fuhrer Antonescu poate să fie pusă pe seama frustrării. Este, fără îndoială, un lucru pe care îl pot înțelege și cu care pot empatiza. Pot să sper că în urma referendumului de pe 29 nu vor mai exista motive noi de frustrare. Sunt convins că certitudinile ce vor rezulta în urma acestui referendum nu vă vor fi pe plac. Pot să încerc să vă aduc o alinare spunând că lovitura pe care domnul Băsescu și susținătorii domniei sale o vor primi (cu ștampila) poate să fie vindecată de trecerea timpului.

Multam fain! Sa traim...sa fim frumoase, destepte, demne si ....devreme acasa!

P.S. Am zis "aproape toti"...am fost obiectiva:) Am intalnit crestini pasivi si normali la cap...dar astia "efervescenti"...n-am intalnit nici macar unul intreg la minte.

Si nu's ce fac de-i atrag...si jur ca nu-i caut. Pe descopera.ro ...unde e ultimul loc in care te-ai astepta sa-i gasesti...pe un subiect pur stiintific legat de un studiu (iti zic mai jos despre ce era vorba)....vine un crestin si ne spune:

"Vai voua, robi ai Satanei, care nu vreti sa marturisiti ca toate fapturile lumii sunt zidirea Domnului! Cand veacul se va sfarsi amar veti fi cazniti in focul nestins al Gheenei!"

SI ACUM SUBIECTUL la care crestinul a avut reactie:

"De fiecare dată când o bacterie se divide, foloseşte o cantitate de energie echivalentă cu de 50 de ori propriul conţinut de ATP (adenozin-trifosfat), molecula care pe care se bazează energetica celulei vii. Rezervele de ATP se consumă şi se reînnoiesc permanent, graţie unor procese metabolice extraordinar de complexe. Şi bacteria consumă atât de puţin (da, e puţin) doar pentru că are un aparat metabolic foarte eficient şi specializat, perfecţionat prin evoluţie.

La începuturile vieţii, probabil că acest mecanism era mult mai puţin eficient decât azi, deci procesele vitale aveau loc cu cheltuială de energie mult mai mare. Cum putea fi obţinută această energie?

O analiză comparativă a genoamelor vieţuitoarelor de pe diferite ramuri ale arborelui filogenetic i-a dus pe cercetători la concluzia că la baza vieţii ar sta bacteriile şi archeele, organisme unicelulare, procariote (lipsite de un nucleu care să conţină materialul genetic). Ele sunt considerate cele mai primitive fiinţe care există azi; prin urmare, studiul lor sub aspect energetic ar putea duce la descifrarea câtorva aspecte ale începutului vieţii celulare pe Terra.

Aceste microoganisme îşi încarcă „bateriile” electrochimice din celulă transformând carbonul în metan sau într-un compus organic numit acetat. Dar unde şi cum ar fi putut apărea asemenea vieţuitoare, cu un asemenea „comportament energetic”? Cum s-a făcut "marea trecere" de la moleculele organice risipite în supa primordială la fiinţele cu organizare celulară simplă, în stare să folosească energia reacţiilor chimice într-un mod specific, pentru a se auto-perpetua?

Se pare ca in 2000 au descoperit pe fundul Oceanului Atlantic o mulţime de izvoare hidrotermale submarine, de un tip nou, deosebit de ceea ce se cunoştea anterior...si studiind procesele geochimice, cât şi fenomene specifice materiei vii se pare ca materia neînsufleţită şi cea vie ar putea avea în comun mai multe lucruri decât credeam.

E interesant si restul articolului....zic eu.

Incerc sa comentez fara fraze prea lungi pentru ca am multe de spus :
1)Sf.Petru a pierdut intr-o zi cheile de la Portile Raiului. Dumnezeu l-a pedepsit astfel: timp de trei zile sa pazeasca lacurile in adancul carora se aflau sufletele
unor popoare, in asa fel incat apele sa nu fie deloc tulburate. Sf.Petru
In prima zi Sf.Petru a pazit lacul chinezilor. A muncit enorm, intrucat chinezii erau numerosi si scoteau des capul la suprafata, tulburand apele.
Sf.Petru nu mai prididea sa-i infunde inapoi in lac.
In a doua zi Sf. Petru a pazit lacul rusilor. Iar a muncit enorm pentru ca rusii, desi mai putini, erau caposi: scoterau capul la suprafata de cate doua-trei ori.
In ultima zi Sf.Petru a pazit lacul romanilor.
Unde s-a odihnit cat a vrut. De fiecare data cand un roman scotea capul deasupra apei se gaseau alti doi care il trageau la fund.
Cam asta e bancul.
2)Bucataria franceza e cea mai buna din lume
3)Turismul francez nu e cel mai bun, dar daca nu-ti convine ai posibilitatea sa comentezi si sa-ti ceri banii inapoi
4)Francezii in general vorbesc foarte frumos, bine si corect, dar de fapt stau prost cu culture generala, dar nu toti
Dictionarul Larrousse spune ca Bracusi este un sculptor roman, Eliade un scriitor si istoric roman, Cioran un filozof francez de origine romana, iar Ionesco un scriitor francez de origine romana.
Trebuie sa acceptam ca ultimii doi au trait si scris cam in parti egale in cele doua limbi. Ir daca-ii intrebi pe francezi de cei patru, cel putin jumatate nu au auzit niciodata de ei.
5)Francezii din echipa de atletism sint francezi din departamentele de dincolo de mare, Guadelupa si Martinica foarte francezi chiar daca sint negri (sinteti rasisti?)
6)In orice tara se poate obtine cetatenia pentru merite deosebite, sportul si banii figurind printre meritele deosebite in capul listei.
7)De americani sa nu vorbim, prefer pozitia Frantei pentru razboiul din Iraq decit cea a Americii
8)Romani capabili si incapabili sint peste tot, la fel si francezi si tigani.
Cordialement,

Une française d'origine roumaine

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

> > > "Tinarul european al anului"
> > >
> > > Clujeanca Oana Mailatescu a primit la Berlin, in cadrul unei ceremonii oficiale, titlul "Tinarul european al anului". Inalta distinctie i-a
> fost inminata de Wolfgang Thierse, presedintele parlamentului din Germania.
> > > Premiul este instituit de Fundatia Heinz-Schwarzkopf, sub patronajul parlamentului european, cu sprijinul Comisiei Europene, si se atribuie unei persoane cu merite deosebite in promovarea ideilor unei Europe unite.
> > > Evenimentul a avut loc in acelasi timp in care, in capitala Germaniei, se inaugura noul sediu al Ambasadei Romaniei, astfel incit premierul Nastase si ministrul de externe Mircea Geoana au putut asista la ambele evenimente.
> > > Oana Mailatescu a absolvit Facultatea de Stiinte Economice a
Universitatii Babes-Bolyai, in timpul careia a fost sefa filialei clujene a
Asociatiei Studentilor Economisti Europeni (AEGEE). Dupa ce a indeplinit mai multe functii pe plan local, regional si national, in 2000 Oana a fost
aleasa presedinte al asociatiei la nivel european, timp in care a promovat si a organizat numeroase conferinte pe tema unei Europe unite. Cistigarea acestui premiu i-a oferit posibilitatea sa lucreze ca stagiar la Parlamentul European de la Bruxelles. Desi, pentru moment, Oana si-a gasit de lucru la una dintre reprezentantele straine de la Bruxelles, dorinta sa de viitor este de a reprezenta Romania in diplomatie.
> > >

PS ptr. iubitorii de copyright si...articolul e primit de la un prieten, Eugen Cojocaru, publicist!



SB
...........................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

SB, Aussie - mersi pt felicitari desi nu cred ca le merit in mod deosebit. Sunt convins ca marea majoritate a romanilor gandesc in mod similar, fie ca o spun in gura mare sau nu. Iar referitor la biletul dus pt Romania... mersi, poate pe cand ies la pensie. Daca-o sa-nceapa sa ninga si-n Florida... atunci chiar ca ma intorc in Romania.

Si ca o intarire la cele spuse de mine in mesajul anterior, Ev Zilei publica la stirea zilei de azi articolul "Guvernul cu oua de aur", unde se prezinta ce au mai reusit unii dintre guvernanti sa "economiseasca" din salariul de demnitar in timp uluitor de scurt. Sa-ti vina sa sari in sus de pe scaun cind citesti articolul. Cum pot ministrii romani sa economiseasca mai mult decat salariul pe care-l primesc? Poate din alte afaceri secundare? Pai daca au si alte afaceri, cand le mai ramane timp sa-si faca meseria? Dupa cate stiu un doctor, sau un inginer, sau un muncitor in fabrica, daca sunt alesi pe post de demnitar atunci renunta la a-si practica meseria pe perioada mandatului. Se pare ca un excroc si-o intensifica...

Si alta chestie: cum de au salariile astea uriase pt nivelul unei tari ca Romania? 800 - 1200 de euro/luna in situatia in care media e pe economie e... cat? 100 - 200 euro/luna, cred? Din discutiile pe care le mai am cu prieteni proaspat veniti din Ro sau care mai sunt inca in Ro, salariul unui inginer e undeva intre 150 - 300 euro. Am auzit de cativa super norocosi care au ajuns la 400-500. Corectati-ma daca gresesc...

Cum se explica atunci faptul ca un demnitar are asa salariu mare? Aha... stiu: si l-au stabilit singuri! Pai daca au salariu asa de mare in comparatie cu omul de rand banuiesc ca sunt cam rupti de realitate, nu credeti?

Doar ca si comparatie si sunt convins ca in cazul ca gresesc sunt multi romani din Canada sau SUA aici care m-ar putea corecta: In Canada si SUA salariul unui inginer cu experienta medie (si care lucreaza ca si inginer nu ca si muncitor) este intre 40k si 70k, fara beneficii sau overtime, sau functie de conducere. Binenteles ca sunt si exceptii care fac mai mult sau mai putin. Iar salariul unui om politic este undeva intre 70k si 120k. Schwarzenegger ca si guvernor (una dintre cele mai inalte functii politice in SUA) a primit salariul de 108k (de parca si avea nevoie...). Deci in concluzie diferenta nu e chiar asa mare, ba chiar daca esti un inginer bun poti sa faci mai mult decat un congressman. Binenteles ei mai au si alte beneficii in plus fata de salariu. Dar de ce in Romania diferenta e asa de mare intre salariul unui om politic si omul de rand? Ce merite deosebite au acesti tovarasi? Cunosc treaba cu "partea leului"...

Articolul cu pricina din Ev Zilei il puteti gasi aici (sper):

http://www.expres.ro/topstory/?news_id=145710

Daca nu l-ati citit inca v-as recomanda sa nu-l cititi pe stomacul gol :))

Bafta,

Dan

Ce scuze minabile! Fireşte că au votat 35 la sută din cei înscrişi, un procent fără precedent în ţările membre al Consiliului Europei, adică 50 la sută din cei 70 la sută care au participat la vot. După TOATE criteriile este a LANDSLIDE victory, confirmată peste doi ani la locale, când comuniştii au obţinut 48 la sută din voturi. Aşa încât toate subterfugiile că sunt plecaţi nu ştiu câţi, că sunt bătrâni, etc, sunt penibile. Asta e "ţara" cu asta defilezi. Un teritoriu din care toţi cei sănătoşi la cap şi viguroşi nu au decât o singură idee: SĂ PLECE, ca să scape de zombificarea masivă la care sunt supuşi de aproape 200 de ani.

Stimate domn, trecind peste acuzatiile nefondate de "fascism" (departe de mine dorinta unei "epurari" bazate pe criterii etnice, religioase, politice sau de orientare sexuala-practicate in fascism, din pacate) imi dau seama ca nu ai idee ce inseamna "votul cenzitar".este dreptul de vot acordat persoanelor platitoare de taxe (census)-deci persoanelor cu o anumita stare materiala.Normal,in perioada interbelica acea stare materiala care "te ridica" la statutul de elector era obtinuta prin munca cinstita,in general.normal ca existau si atunci imbogatiti de conjunctura-si in romania exista o bursa de valori unde se realizau tranzactii si se cistigau averi peste noapte, la fel existau cazinouri,agentii de pariuri etc de unde puteau proveni averi dubioase.existau si "tunuri" date de smecheri-insa considerabil mai putine decit astazi.in Regat si Moldova erau discutabile marile familii boieresti care se stie ca erau putred de bogate si nu neaparat virtuoase (marii latifundiari).privind in istorie ne dam seama ca si-au facut cindva datoria fata de tara deoarece acele terenuri de zeci de mii de hectare erau primite, in general, drept recompensa pentru serviciile aduse tarii(domnitorilor)-in lupte,etc.era un fel de innobilare pentru merite deosebite.si acolo exista dubii privind aranjamentele politice ale timpului.
revenind la perioada interbelica-de aceea erau respectate persoanele care au reusit sa-si asigure un trai decent de viata,fiind recompensate cu dreptul de alege si de a fi alesi.in paralel exista si varianta unei educatii minime de 8 clase care-ti conferea aceste drepturi. strabunicul meu era morar in Ardeal si avea drept de vot.cu toate ca avea doar patru clase.drept de vot avea si invatatorul din sat, chiar daca averea sa nu era semnificativa.

Salut

Nu pretind componente free. Pretind ca organizatorii să facă un minim de efort - numit studiu de piaţă - pentru a se orienta către ceea ce primează cu adevărat. Sunt convins că m-ar fi surprins în mod plăcut interzicerea accesului pentru acei puştani care plăteau 60000 pentru a se juca pe un PlayStation II. Sunt convins că m-ar fi surprins şi lipsa acelor domnişoare din cadru.
Am omis (mai mult sau mai puţin intenţionat) să scriu că am obţinut informaţiile şi contractele după care m-am dus, dar asta nu reduce cu nimic vina organizatorilor de a dori să scoată bani din "orice".
Ideea de B2B mă deranjează atât timp cât este pusă la un loc cu end-user. Am fost întrerupt de câteva ori de către terţi, ori asta face orice negociere destul de dificilă. Persoanele mele de contact nu puteau fi nepoliticoase încât să ignore acele persoane "interesate"!
Vă mulţumesc sincer pentru comentarii!

Florin iti ofer aceste informatii:
O cartea scrisa de Tutea Petre poarta denumirea 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea.
Editura Humanitas
An de aparitie 2000
Colectia TOP H

Descriere:

"Cum singur spune, Ţuţea s-a revărsat în alţii. Cînd apele spiritului său s-au retras, ele au lăsat în urmă, cristaline, şlefuite de patimă, suferinţă şi inteligenţă, cîteva sute de „vorbe memorabile". Funcţia acestor pagini este simplă: înţelese în dozajul lor corect, uneori cu doza necesară de umor, alteori rămînînd de-a dreptul contestabile, ele pot să apere de amăgitori, de proşti şi uneori de excesul care stă la pîndă în fiecare dintre noi. Dar mai presus de orice ele sugerează un lucru nespus de simplu şi de greu de obţinut: că a fi liber înseamnă a gîndi totul cu mintea, ta. Pentru că în acest caz chiar şi eroarea, aparţinîndu-ţi, este mai lesne suportabilă. Cu atît mai mult în acest secol, în care lucrul cel mai teribil care ni s-a putut întîmpla a fost acela de a fi greşit (sau de a fi devenit victime), participînd la erorile altora."
GABRIEL LIICEANU

O alta carte a lui Tutea Petre,"Intre Dumnezeu si neamul meu"

Fundaţia Anastasia-Editura Arta Grafică, Bucureşti, 1992, p. 80.);
Multe din paginile volumului "Între Dumnezeu si neamul meu", dar si din alte scrieri sau interviuri ale sale, mãrturisesc, dincolo de profunda angajare crestinã, actualitatea gândirii politico-economice a lui Petre Tutea, anticomunistul care a avertizat din capul locului cã social-democratia nu este altceva decât “laptele bãtut al comunismului” si cã “pe pasii domnului ãstuia foarte mare care se cheamã întreprinzãtor, si despre care Sombart spunea cã e Erfinder (inventator), Entdecker (descoperitor), Organisator si Eroberer (cuceritor)”, se sprijinã si înainteazã “toatã civilizatia modernã”.

Cãrti despre Tutea:

"Convorbiri euharistice" de Dorin Popa. Institutul european pentru cooperare cultural- stiintificã, Iasi, Colectia Texte de frontierã, 1992;

"Jurnal cu Petre Tutea" de Radu Preda. Editura "Humanitas", Bucuresti, Imprimeria Coresi, 1992.

"Cugetãri memorabile" (I). Bucuresti, 1999.

Mai multe nici eu nu imi amintesc,sper sa iti fi venit in "ajutor".
La comentariu tau am sa revin,ai dreptate(vezi garda de fier...)stai linistit ca nu trollezi ...nici gand.Grozav interviul de care amintesti,mi-l doresc si eu daca este pe DVD.
Cu sinceritate,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

După opinia lui Ion T. Sion, preotul Ioan a mai avut un fiu, pe Albu, iar Costachi s-ar fi născut în jurul anului 1588 şi nu ar fi fost căsătorit prima oară cu Călina Ghenovici, ci cu altcineva; a doua oară a fost căsătorit cu Tofana Bujoreanu, care descindea din Ion Frunteş stolnicul, boier al lui Ştefan cel Mare.

Cu Tofana i-a avut pe Gavriliţă şi pe Tudosica.

Şi din prima căsătorie, Costachi a avut un copil, pe Antiohie Costache, care se va căsători cu Alexandra Ureche, fiica lui Grigore Ureche.

Familiile Costache şi Ureche vor rămâne foarte apropiate, iar unele dintre manuscrisele cronicarului vor ajunge în posesia lui Gavriliţă Costache.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, situaţia economică a Moldovei se înrăutăţeşte. Totuşi, ascensiunea unor familii boiereşti, care se adaptează mai bine noilor condiţii, continuă.

Una dintre aceste familii va fi şi cea a Costăcheştilor care, se va impune, din ce în ce mai mult, ca una dintre cele mai prospere şi mai influente ale Moldovei.
De la acest moment sau poate chiar dinainte (de la preotul Ioan din Epureni) porneşte controversa legată de continuarea neamului Boldur în familia Costache.

Absenţa numelui de familie Boldur de la începutul sec. al XVIII-lea până la mijlocul celui de-al XIX-lea (când reapare la hatmanul Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur) îi face pe unii genealogi să respingă legătura dintre Boldureşti şi Costăcheşti .

Tradiţia de familie susţine că între 1711 (când Ţarul Petru I al Rusiei a afurisit neamul din cauza atitudinii lui Lupu Costachi) şi 1830-40 (când Veniamin Kostaki a obţinut ridicarea blestemului), familia şi-a schimbat voluntar numele din Boldur în Costache, pentru a se feri de blestemul puternicei biserici pravoslavnice ruse, care ar fi riscat să îi transforme membrii în nişte proscrişi; după ridicarea blestemului, unii membri ai neamului şi-au reluat vechiul nume. Printre aceştia, Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur; el locuia la moşia de la Hudeşti, unde a ctitorit şi o Şcoală Costăchească, pe al cărei frontispiciu este scris numele ctitorului, conţinând şi patronimicul Boldur.
Or, dacă el ar fi fost exclusiv Costache, cum ar fi putut să îşi adauge un alt nume, cu totul străin (regimul acordării numelor nu era chiar atât de permisiv) ?
Şi, pe lângă aceasta, numele Costache era un nume mare, iar Costăcheştii nu ar fi avut nevoie să se legitimeze prin preluarea numelui unei familii dispărute .

Este cert că nu au fost descoperite documente (cel puţin deocamdată) care să dovedească în mod limpede continuitatea Boldur-Costache.

Nu trebuie pierdut însă din vedere nici faptul că tradiţiile nu se nasc, de obicei, din neant.

Este bine să ne bazăm întotdeauna pe documente autentice, dar uneori (şi poate mai ales în studiul genealogic care, la noi, nu beneficiază de suficiente mărturii scrise) trebuie să apelăm la intuiţie, chiar dacă riscăm să greşim în mod flagrant.

(va continua)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Cand am citit cele 3 comentarii aparute, cateva idei mi-au venit in minte:

1. Pentru mya - Draga mya, din pacate iti mentii atitudinea copilareasca si astfel nu faci decat sa confirmi ceea ce am spus despre tine...si anume ca de fapt tu esti cea care are idei fixe si prostesti.
Cand nu ai nici un fel de argument cu care sa ma contrazici, m-ai atacat iarasi pe mine. Pe langa ceea ce ti-am spus despre Krishna, iti mai pot aduce la cunostinta ca el a avut 16,000 de neveste (dupa Srimad Bhagavatam si Linga Purana) si poti fi sigura ca nu le-a luat doar pt ca asa se cadea :).
Daca din comentariul meu ai inteles ca eu il consider pe Krishna "un mic obsedat sexual" dai iarasi dovada de superficialitate cand citesti ceea ce scriu. Chiar eu am zis ca Krishna este o incarnare a iubirii divine. Cum as putea atunci sa-l consider pe un avatar a lui Dumnezeu "obsedat sexual"? Acele citate ti le-am dat ca sa-ti arat ca Dumnezeu se manifesta intr-o maniera care uneori pentru mintile inchistate ale multora apare ca fiind ciudata sau chiar revoltatoare...de fapt chiar Iisus spunea "Intelepciunea acestei lumi este praf si pulbere in ochii Domnului".

2. Pt autorul "tic-tac-ului" - tinand cont ca si eu sunt practicant de yoga in cadrul MISA si stiu ce se petrece cu adevarat acolo, sunt de acord cu ideile pe care le-ai expus. Oricum tonul si formularea sunt mai degraba amenintatoare si nu sunt demne de un yoghin. De fapt, ca o sincronicitate, daca te uiti ce numar ai primit pentru comentariul tau (#24666), ai sa vezi ca din pacate nu ai fost tocmai bine integrat.

3. Pt ampop - intr-adevar francmasoneria utilizeaza des sintagma de "mare maestru". Din fericire nu este doar apanajul lor :). Un exemplu banal ar fi chiar sahul, care foloseste in mod curent aceasi sintagma. Revenind la spiritualitate, de ex Ramakrishna si Krishnamurti au fost doi maestrii spirituali autentici, dar al doilea nu a lasat in urma lui nici o scoala organizata sau un discipol realizat spiritual (ci doar niste carti si inregistrari...eventual si niste fundatii, dar lipsite de forta spirituala)...din acest motiv intr-un anumit fel putem spune ca in comparatie cu Krishnamurti, Ramakrishna era un "mare" maestru.
In legatura cu Grieg, el niciodata nu a zis ca este vre-un "cristos" ci intotdeauna a sustinut, asa cum scrie si in Biblie, ca la a doua venire a lui Iisus, Acesta va veni "in slava" si nu ca un om obisnuit, asa cum a facut-o prima oara. Nici in alte situatii in care Grieg a urmat ritualurile crestin ortodoxe, el nu si-a arogat vre-un merit deosebit...de ex la botezuri, etc...Grieg era doar invitat sau nas, iar slujba era tinuta integral de un preot al bisericii.
De fapt caracterul profund crestin al MISA este dat chiar de rezultatele ei...sunt foarte multe cazuri de cursanti yoga, care desi inainte de a incepe practica spirituala erau atei sau nebotezati (in special cazul celor din alte tari), acestia la cursurile de yoga ajung sa simta mult mai mult Prezenta Divina si sa ajunga sa creada in Dumnezeu si in Iisus. De fapt chiar multi dintre ei (aproximativ 30-40 in fiecare an) doresc sa se boteze, iar acest ritual minunat este realizat de un preot ortodox.

Spirit Intelept

FATA UNOR NECUNOSCUTI, FICA UNEI BUNICUTE!!!

ILIESCU BUNICA SI MAMA!!! Romani sunt campioni la gropi pe strada, la corupţie, la tepe, si in general suntem in frunte pe orice lista neagra, recordul obţinut de ILIESCU BUNICA MAMA femeia care la cei 67 de ani care a ţinut in pântec copii (doar una dintre fete a supravieţuit acestui gest pe care inca nu am cuvinte sa il calific) despre care pana acum nu ştim cine este tatăl si nici mama genetica, ne da titlul de CAMPIONI IDIOTILOR in absolut. Dorim cat mai repede ca autoritatile sa prezinte clar cum a fost posibil ca ‘DOCTOR FRANKESTEIN ‘ sa comită o aşa oribila opera, si de ce nimeni nu ia inca atitudine, sa condamne cazul, care ne dorim sa fie si ultimul de acest gen in România, măcar daca nu putem fi buni la nimic, sa fim exemplu negativ pentru restul lumi.

Dan Teodorescu
http://www.evalcea.3x.ro

Am auzit intotdeauna spunandu-se ca romanii din strainatate nu sunt uniti, ca exista o discordie profunda intre ei. In prima faza, am privit si eu acest fapt ca pe un lucru negativ, dezaprobandu-l, considerand ca nu exista motive temeinice pentru o atare dezbinare.

In general, comunitatile sunt impartite in doua : cei care au ajuns in occident fugind de comunisti, si cei care su ajuns ca rasplata pentru serviciile aduse regimului. Mai nou, cei care au ajuns dupa revolutie si din motive oarecum mai relaxate, am senzatia ca incheaga o treia comunitate, separat. Insa aceasta nu are neaparat legatura cu comunismul, ci mai degraba cu diferenta de generatii, de aceea o las in afara discutiei.

In orice caz, cunoscand mai indeaproape reprezenanti ai ambelor categorii, ai ambelor parti ale comunitatii, mi-am dat seama ca nu e vorba de dezbinare. E segregarea cea mai naturala cu putinta : acesti oameni nu au absolut nimic in comun! In afara limbii, evident, dar e oare asta de ajuns ? Sa vad alaturi, pe de o parte, un om de stiinta cu 2 facultati (facute in Vest), plecat din tara de la varsta adolescentei si deci format mai mult in strainatate – un om calm, civilizat, politicos, si modest in ciuda realizarilor absolut remarcabile, si care nu inceteaza sa se simta roman, desi cea mai mare parte a vietii a petrecut-o departe de Romania, care tine toate sarbatorile la modul cel mai traditional romanesc, care isi sustine financiar toate rudele din tara etc etc si, pe de alta parte, un dinozaur cu ochii bulbucati, ajuns profesor universitar pe linie de partid pentru merite deosebite in turnarea colegilor, cu facultatea facuta la seral pe baza de sarsanale, isterizat in permanenta, inevitabil complexat si inrait din aceasta cauza, extrem de invidios, oportunist, murdarind totul in jur, si care copiaza fara rusine cartile scrise de primul, le publica in tara romaneasca unde inca nu s-a inteles ce inseamna proprietatea intelectuala, isi castiga traiul ba mai face si pe savantul la cate trei facultati pe baza lor, si pe deasupra mai ia si tot soiul de premii, gen « cea mai buna carte in domeniu » (si asta chiar si post-comunism).

Aceasta e diferenta. Si inteleg perfect, in astfel de situatii, “dezbinarea”. Aceste doua tipuri de oameni, desi s-au nascut in aceeasi tara, nu fac parte nici macar din aceeasi specie !

Exemplul e poate extrem, dar ceea ce vreau sa spun e ca nu comunismul in sine ne-a schimbat neaparat. Ci faptul de a-l fi slujit (din convingere sau oportunism) a provocat adevarate mutatii. Care se mai vad si astazi…In oameni care, altfel, ar fi avut poate sansa sa ramana doar mediocri, insa inofensivi. Faptul de a crede ca, daca un cizmar poate conduce o tara, orice e permis tuturor celor ca el…