mesajul poeziei fluture tu

Deci, intzeleg ca se discuta aici un conflict virtual din Cafenea.

Propun o comisie neutra de analiza si decizie. Din comisie nu vor face parte:
1°Daniel Racovitzan
2°Administrator
pe motiv ca prin pozitza( si nu stim cine finantzeaza Forumul) lor nu pot fi partiali. La aceasta se adauga pozitzia usor( mai multa) antiromaneasca care se lasa simtzita si sustzinuta de cei de mai sus.
3° Anita47 ptr. ca nu a invatzat morala:" iubim tradarea dar nu pe tradatori" : i-a tradat pe romani(ponegrindu-i pe la toate coltzurile) si si-a lasat perciuni lungi si cirliontzatzi fara sa invete elementele de baza ale invatzaturii iudaice si anume" cind esti prost sa stai acasa". Pe deasupra si-a facut tzara de adoptzie de rusine nestiind sa interpreteze mesajul(poeziei si nici al meu):

["Tara, de te voi uita
Si dreapta sa ma uite.
Sa se lipeasca limba mea,
De cerul gurii mute".]

ce reprezinta juramintul de-o viata al poporului evreu fata de care i-mi declar aici tot respectul pentru iubirea lor de tzara, cea ce la romani nu se prea vede. Pacat, mare pacat.


Alexandru Barbu

Nu m-am plans ca comentariile sunt negative ci la ce se refereau ele...mi se pareau unele emise dintr-o ingustete in gandire.
Cand imi dau drumul in totalitate la inspiratia puternica..am impresia ca atunci se poate ascunde in textul scris ceva ce poate fii numit mesajul poeziei, adica ceva pentru cititor..oricat de socant ar fi si chiar de ar fi observat doar de un singur om. Consider ca nu tre sa ma gandesc nici o clipa cand scriu la cititor..doar asa poate curge mesajul in textul pe care-l scrii...parerea me, sa in cazul meu.

pui intrebari "grele"...Nu exista adevaruri absolute.
"Un corp scufundat intr-un lichid este impins de jos in sus cu o forta egala cu greutatea lichidului dezlocuit" este un adevar stiintific demonstrat.
Sa luam acum versurile lui Minulescu:

"Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine,"

"Dar fiindca azi mi te dai toata,"

"Am sa te iert, e vechi pacatul"

"Si nu esti prima vinovata."

Care adevar te intereseaza aici:

iubita poetului este o fufa;

poetul este un fraier;

mesajul poeziei privind caracterul efemer al amorului ?

Deci: care adevar? In ce domeniu? Intre ce limite?




=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

se pare ca nu ai inteles corect mesajul poeziei mele....si nu e vorba despre mine in aceasta poezie...eu sunt ft optimista si asta o observa cei din jurul meu...chiar daca suferim nu inseamna ca suntem nefericiti....suferinta duce la fericire intotdeauna, caci doar cunoscand raul putem cunoaste binele....in fine, asta e o poezie care sa ne dea speranta, nu sa arat eu ca sunt pesimista...sa ne invete sa iubim viata, sa fim constienti de "fericirea" ei...

"Lumina fie-ti calea si sufletul Iubire,
De-acum inainte traieste-n Fericire!"...:)

N-am înţeles pe deplin mesajul poeziei, până n-am citit alte câteva texte... (mai bine nu le citeam...) Dacă pornim clopotele, o să iasă o gălăgie... :)

la numerologie,nu întelege nici mesajul poeziei...cifra 7 e magica...mai mult nu spun,cautati si veti afla...

Eu nu ma mai joc...:))ce rost are???serios...daca intelegi mesajul poeziei atunci nu e nevoie de explicatii inutile..daca nu il poti intelege atunci inseamna ca nu te reprezinta ...nu poti sa te regasesti in ea...sunt perfect de acord...atunci posteaza asta..ca nu o intelegi...pur si simplu nu te regasesti...nu pangari un nume al curentului tankist...ok...am inteles...vi se par niste bull-shituri tanka,haiku etc...am inteles asta...nici n-are rost sa explic ce vad eu "absolut superb" in poezia asta...fiecare cu gandirea lui si cu modul lui de a percepe sau nu un mesaj...si am pus punct!

imi pare ca are plamada buna insa e putin prea coapta; merita sigur sa fie prelucrata, filonul de aur pe undeva pe acolo

a doua schioapata de tot si din pacate retina nu se lasa epuizata intr-o strofa ci e insotita de genele din a 3-a,

iar a 3-a e paralizata complet de cerbii de prin zona incat din seriosul initial mi s-a incondeiat mutra intr-un zambet. insa nu cred ca asta era mesajul poeziei

ps: rima nu e totul :)

nu e vorba de greseli ci de profunzimea mesajului poeziei tale. Probabil ea nu tolereaza grupa mica :) sau asteptarile ei sunt asemanatoare cu cele a grupei mari

BA!

Daca ai vreo statistica stiintifa (la afirmatia ta de inceput) raspunde'i! Altfel ajungeti in cercul vicios si va execut :)))

Honey din pacate nu pot controla tonul emis sau perceput :(( In fact, nupot controla nimic, doar atentionez, va rog si protestez pe confa motanului :((


Ah, sa nu uit....care i-ai trimis mesajul/poezia lui apol la adminarie?

si rozeta.
si mai iese si de-un avocado.

bartleby, io am intrebat cum arata avozeta nu pentru ca nu eram capabila sa caut eu-insami imagini, ci pentru a-ti sugera ca pasarea, fiindu-mi necunoscuta, mi-a distras atentia de la mesajul poeziei.
imi inchipui ca i se poate-ntampla si altuia si ca-n felul asta ai putea pierde citiori.

Pentru mine este un timp al nevoii de coerenta. In defasaj cu un procent semnificativ din randul semenilor , alerg , dar nu fara tinta ci ci luptând să ating linia de sosire a Coerentei. Nu importa daca sunt al noulea , al optsprezecelea ori penultimul, important este să ajung la Coerenţă, apoi , sigur, ne tragem sufletul, ne destindem, ne energizam, si luam un nou start tintind eficienta. In tribune Poezia, fluturând steagul Fericirii, se infioară scandând .

dar, desi mesajul poeziei e unul dramatic, pe la "O ceaţă rece mă surprinde…" mi s-au dus colturile gurii spre urechi, iar la "Durerea mare ce-i cuprinde… /Trecea... munţii Carpaţi" am ras de-a binelea...:))

dar nu stiu de ce (sa fie nickul de vina?), am impresia ca asta era si intentia "autorelui".

Crezand ca majoritatea tineretului doreste o schimbare, ma asteptam ca in turul doi sa avem o confruntare intre alti candidati si nu cei ce ii vedem ca au castigat. Dar asta-i democratia.

Aha, inteleg. Ultimii 20 de ani s-au intamplat din vina generatiei tinere, fara repere si care uraste tot ceea ce e frumos si romanesc.
Dar 1948-1989 din vina cui s-au intamplat?

Imi cer scuze, dar nu pot aprecia mesajul poeziei. Nu lipsa... patriotismului e problema Romaniei.
Cat despre moldovenii de peste Prut, de cate ori e nevoie sa mai spuna ca nu vor unirea cu Romania?:)

poezia asta a ta, monteorule, nu mi-a zis niste chestii ciudate.
acolo unde-ar fi trebuit sa se auda racnetul de batalie, intru inspaimantarea dusmanului, se-aude glasul stins al celui deja infrant.
de ce dracu te mai duci la batalie, dara?

deci nu-mi iese deloc finalul.
parca esti plictisit de moarte, in oricare din ipostaze (infrant sau invingator) si te mai duci la batalie ete-asa, din plicits, la futu-i pomana.
oricum, castigi, pierzi, tot pierzi.

de asta-i mesajul, poezia a ajuns in intregime la mine.
de nu-i ... oi fi io mai belicoasa zilele astea.

Am înţeles perfect poziţia de avocat pe care ai jucat-o, de aceea ţi-am răspuns cu ghilimelele de rigoare şi puţin mai pragmatic sau mai la rece să spun aşa.

În primul rând, ceea ce ar trebui să ştie orice om este faptul că legea ne protejează, dar dacă este "interpretată" de un avocat bun, poate să ne şi lezeze de drepturi. Asta este. De asta mi-am părăsit crezul din copilărie: dreptul.

Acum, la dispoziţiile introductive se mai spune că:

(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, (b)independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei(/b), chiar in forma nefinalizata.

Deci, eu am creaţia pe cd-uri care să ateste că este din februarie 2008. O am postată anterior ei pe siteuri - lucru care şi d.p.d.v. legal intră ca şi probă acceptată.

Şi, atenţie...cartea mea "Farul de la capătul tuturor lumilor mele" este publicată în septembrie 2010, iar poezia "Fluturii trăiesc doar o zi" este prima poezie publicată în carte :).

Ce să mai spun? D.p.m.d.v. totul a fost pregătit în cel mai mic amănunt, iar ea s-a bazat exact pe partea aceea din lege care spune că "Art. 9 Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;"

Ce a omis este exact faptul că aici nu e vorba de idee!

Mulţumesc mult pentru sfaturi şi pentru că mă ajuţi să văd acolo unde am omis eu.

si DA si NU la mesajul poeziei ;)

Sa ma explic: clar ii poezie pt "gagici", moi ii mai direct si d'aia NU, dar te/va inteleg si d'aia DA :))

http://www.romanianvoice.com/poezii/index.html

Sper sa fie de ajutor pt. toti cei interesati care iubesc poezia romaneasca dar nu o pot citi in limba romana...Sunt la dispozitie poezii romanesti traduse in 4 limbi.

Mada.

PS: Sper sa ajunga mesajul acesta la voi, adica sa fie publicat...

Cu adevarat am regasit si eu pe cineva foarte drag mie in poezia pe care iti multumesc din suflet pt ca mi-ai dat ocazia sa o citesc..Intr-adevar poate uitam uneori(sau mai tot timpul) sa traim..de fapt asta este si mesajul,atat al textului meu cat si al poeziei lui pablo neruda..Suntem prea ocupati pt ca azi muncim,pt ca atunci cand nu muncim ne odihnim ca sa muncim a doua zi si fara sa ne dam seama,devenim roboti ai propriilor noastre vieti...Dar de ce?..De ce sa nu facem fiecare zi frumoasa si sa nu o TRAIM..Si aici ar trebui sa adaug un celebru citat:"Daca nu credeti ca fiecare zi e frumoasa,incercati sa pierdeti una.."..

Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi