|
te provoaca sa gandesti
mesajul poeziei miraj de iarna
Deci, intzeleg ca se discuta aici un conflict virtual din Cafenea.
Propun o comisie neutra de analiza si decizie. Din comisie nu vor face parte: 1°Daniel Racovitzan 2°Administrator pe motiv ca prin pozitza( si nu stim cine finantzeaza Forumul) lor nu pot fi partiali. La aceasta se adauga pozitzia usor( mai multa) antiromaneasca care se lasa simtzita si sustzinuta de cei de mai sus. 3° Anita47 ptr. ca nu a invatzat morala:" iubim tradarea dar nu pe tradatori" : i-a tradat pe romani(ponegrindu-i pe la toate coltzurile) si si-a lasat perciuni lungi si cirliontzatzi fara sa invete elementele de baza ale invatzaturii iudaice si anume" cind esti prost sa stai acasa". Pe deasupra si-a facut tzara de adoptzie de rusine nestiind sa interpreteze mesajul(poeziei si nici al meu): ["Tara, de te voi uita Si dreapta sa ma uite. Sa se lipeasca limba mea, De cerul gurii mute".] ce reprezinta juramintul de-o viata al poporului evreu fata de care i-mi declar aici tot respectul pentru iubirea lor de tzara, cea ce la romani nu se prea vede. Pacat, mare pacat. Alexandru Barbu Nu m-am plans ca comentariile sunt negative ci la ce se refereau ele...mi se pareau unele emise dintr-o ingustete in gandire.
Cand imi dau drumul in totalitate la inspiratia puternica..am impresia ca atunci se poate ascunde in textul scris ceva ce poate fii numit mesajul poeziei, adica ceva pentru cititor..oricat de socant ar fi si chiar de ar fi observat doar de un singur om. Consider ca nu tre sa ma gandesc nici o clipa cand scriu la cititor..doar asa poate curge mesajul in textul pe care-l scrii...parerea me, sa in cazul meu. pui intrebari "grele"...Nu exista adevaruri absolute.
"Un corp scufundat intr-un lichid este impins de jos in sus cu o forta egala cu greutatea lichidului dezlocuit" este un adevar stiintific demonstrat. Sa luam acum versurile lui Minulescu:
Deci: care adevar? In ce domeniu? Intre ce limite? ================= "- Dubito ergo cogito" "- Cogito ergo sum" Descartes ma bucur sincer k ti-a placut aceasta poezie simpla despre iarna si intoarcerea la origini.
pt mine a visa la vremea cand eram copil, asteptand,arzand de nerabdare sa ma infrupt cu sorici si sa ascult povesti nascocite de bunica, este k si cum as retrai acele momente magice,linistite si pline de dragoste. multumesc de citire si parere Ana cu drag emma se pare ca nu ai inteles corect mesajul poeziei mele....si nu e vorba despre mine in aceasta poezie...eu sunt ft optimista si asta o observa cei din jurul meu...chiar daca suferim nu inseamna ca suntem nefericiti....suferinta duce la fericire intotdeauna, caci doar cunoscand raul putem cunoaste binele....in fine, asta e o poezie care sa ne dea speranta, nu sa arat eu ca sunt pesimista...sa ne invete sa iubim viata, sa fim constienti de "fericirea" ei...
"Lumina fie-ti calea si sufletul Iubire, De-acum inainte traieste-n Fericire!"...:) N-am înţeles pe deplin mesajul poeziei, până n-am citit alte câteva texte... (mai bine nu le citeam...) Dacă pornim clopotele, o să iasă o gălăgie... :)
la numerologie,nu întelege nici mesajul poeziei...cifra 7 e magica...mai mult nu spun,cautati si veti afla...
Eu nu ma mai joc...:))ce rost are???serios...daca intelegi mesajul poeziei atunci nu e nevoie de explicatii inutile..daca nu il poti intelege atunci inseamna ca nu te reprezinta ...nu poti sa te regasesti in ea...sunt perfect de acord...atunci posteaza asta..ca nu o intelegi...pur si simplu nu te regasesti...nu pangari un nume al curentului tankist...ok...am inteles...vi se par niste bull-shituri tanka,haiku etc...am inteles asta...nici n-are rost sa explic ce vad eu "absolut superb" in poezia asta...fiecare cu gandirea lui si cu modul lui de a percepe sau nu un mesaj...si am pus punct!
imi pare ca are plamada buna insa e putin prea coapta; merita sigur sa fie prelucrata, filonul de aur pe undeva pe acolo
a doua schioapata de tot si din pacate retina nu se lasa epuizata intr-o strofa ci e insotita de genele din a 3-a, iar a 3-a e paralizata complet de cerbii de prin zona incat din seriosul initial mi s-a incondeiat mutra intr-un zambet. insa nu cred ca asta era mesajul poeziei ps: rima nu e totul :) nu e vorba de greseli ci de profunzimea mesajului poeziei tale. Probabil ea nu tolereaza grupa mica :) sau asteptarile ei sunt asemanatoare cu cele a grupei mari
BA!
Daca ai vreo statistica stiintifa (la afirmatia ta de inceput) raspunde'i! Altfel ajungeti in cercul vicios si va execut :))) Honey din pacate nu pot controla tonul emis sau perceput :(( In fact, nupot controla nimic, doar atentionez, va rog si protestez pe confa motanului :(( Ah, sa nu uit....care i-ai trimis mesajul/poezia lui apol la adminarie? si rozeta.
si mai iese si de-un avocado. bartleby, io am intrebat cum arata avozeta nu pentru ca nu eram capabila sa caut eu-insami imagini, ci pentru a-ti sugera ca pasarea, fiindu-mi necunoscuta, mi-a distras atentia de la mesajul poeziei. imi inchipui ca i se poate-ntampla si altuia si ca-n felul asta ai putea pierde citiori. dar, desi mesajul poeziei e unul dramatic, pe la "O ceaţă rece mă surprinde…" mi s-au dus colturile gurii spre urechi, iar la "Durerea mare ce-i cuprinde… /Trecea... munţii Carpaţi" am ras de-a binelea...:))
dar nu stiu de ce (sa fie nickul de vina?), am impresia ca asta era si intentia "autorelui". Crezand ca majoritatea tineretului doreste o schimbare, ma asteptam ca in turul doi sa avem o confruntare intre alti candidati si nu cei ce ii vedem ca au castigat. Dar asta-i democratia.
Aha, inteleg. Ultimii 20 de ani s-au intamplat din vina generatiei tinere, fara repere si care uraste tot ceea ce e frumos si romanesc. Dar 1948-1989 din vina cui s-au intamplat? Imi cer scuze, dar nu pot aprecia mesajul poeziei. Nu lipsa... patriotismului e problema Romaniei. Cat despre moldovenii de peste Prut, de cate ori e nevoie sa mai spuna ca nu vor unirea cu Romania?:) A.E. Baconsky - Miraj de iarnă
Aicea totul seamănă cu tine Sau poate eu asemănări îţi caut; Flori de ninsoare mari, diamantine, Suavi mesteceni-melodii de flaut. Brazii înalţi şi copleşiţi de nea Par crini enormi acoperiţi de floare- Cu dorul meu de pretutindenea Te caut ca o plantă suitoare. În şarpele de fum ce suie lin Făptura ta subţire se mlădie, Vântul de nord în fulgii care vin Te spulberă, te-adoarme şi te-nvie. Ceţuri târzii - flori de ninsoare, flori Tresar şi se-nfioară omeneşte, Şi parcă însăşi noaptea uneori Cu ochii tăi de-aproape mă priveşte. O, ceas de taină - clipele dispar, E numai gândul meu umblând aiurea. Şi neaua cu sclipiri de nenufar Trecând prin mine, bântuie pădurea. Sunt numai eu care mi-aduc aminte… Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi. Doar inima cu dorul ei fierbinte Topeşte-n jur imensele zăpezi. poezia asta a ta, monteorule, nu mi-a zis niste chestii ciudate.
acolo unde-ar fi trebuit sa se auda racnetul de batalie, intru inspaimantarea dusmanului, se-aude glasul stins al celui deja infrant. de ce dracu te mai duci la batalie, dara? deci nu-mi iese deloc finalul. parca esti plictisit de moarte, in oricare din ipostaze (infrant sau invingator) si te mai duci la batalie ete-asa, din plicits, la futu-i pomana. oricum, castigi, pierzi, tot pierzi. de asta-i mesajul, poezia a ajuns in intregime la mine. de nu-i ... oi fi io mai belicoasa zilele astea. si DA si NU la mesajul poeziei ;)
Sa ma explic: clar ii poezie pt "gagici", moi ii mai direct si d'aia NU, dar te/va inteleg si d'aia DA :)) Este o poezie despre sonet. Daca o poezie se cheama Iarna, este iarna sau o poezie despre...?
Sunt Adela Vasiloi
Am vazut pe acest site si poezii traduse, sau poezii ale poetilor englezi, francezi etc. Va propun o corana de sonete, scrisa de poetul rus Vladimir Solouhin, in traducerea mea: 1 Cunună de sonete - nobil vis! Să gust ale canoanelor mistere, Ce modelează forma cu-al lor scris - Pierzându-şi forma, frumuseţea piere. Suport cu greu un chin de nedescris Al tonului amorf, fără putere, Până la scrâşnet, până la durere... Mai bine-atunci tăcerea - am decis! Petrarca nu-i, venit-au timpuri noi, Ci-al poeziei sale ritm vioi Cadenţă dă şi undelor marine... O, dacă eşti maestru, tu, poete, Suna-ţi-va cântecul şi-n clasice sonete - Cea culme-a formei pure, cristaline 2 Cea culme-a formei, pură, cristalină, E floarea vie - crin, lalea, bujor, Trifoi, garoafa, astră ori gherghină, Ori trandafirul - floare de amor. Orice boboc de floare ia-l in mână - Vei fi cuprins de-un negrăit fior, Căci n-a admis măiestrul creator Nici un cusur - perfectă e si fină, O mostră e de artă preacurată... Iar noi o mai privim câte odată, Ci drum prin suflet florii n-am deschis. Desi e frumuseţea trecătoare, Spre ea mă plec, când inima mă doare, Când existenţa-mi pare un abis. 3 Când existenţa-mi pare un abis, Durerea-n inimă nu-şi află loc Şi-n colţul gurii taie-al său abris - Atunci deschid un volumaş de Blok. Cum sună versul aprig şi precis Acestui trist şi mândru prooroc - Călit e bronzul verbului la foc Al sufletului liber şi deschis. O, Blok! Eşti zeul meu - mă scapă! Fă să renasc din lut, din aer, apă, Din foc, din a viorilor suspine... Curat e-al poeziei tale rod, Invaţă-mă sa tac - să strig mai pot... Fiinţa-mi se avântă către tine! 4 Fiinţa-mi se avântă către tine, O, Patrie, să fie-un vis fugar? Depun buchetul cu arome fine Pe-acest mormânt sub pin, ca pe altar, Şi sub mesteacăn. La Tarhan, în fine, Şi jos, lângă cavoul mortuar. Poeţii dorm, răpusi sau de pahar, De greaţa lumii sau de mâini haine. Iar noi ne zbuciumăm, trăim - o gloată. Suntem perfizi - si sinceri câte-odată, Acela n-are cruce, acesta n-are vis... Sunt lucruri importante-n astă viaţă, Şi tu încă-mi răsai mereu în faţă - Paloarea foii pure de narcis. 5 Paloarea foii pure de narcis - Nici pată nu-i, nici urmă de cerneală, Şi nici un gând - tăcere de abis, Hârtie oarbă, rece, neutrală... Ce greu e, primul pas pân- l-ai comis, Cat ea-i nemărginită, pură, goală - Să fii naiv sau plin de îndrăzneală, Nu tai cu barda, ce-i cu pana scris! Teribilei porniri nu te supune, Nu pângări cea candidă minune Cu-n gest grăbit sau cu idei meschine - Aceasta-i calea şi destinul tău, E roaba ta şi Doamna ta, mereu Izvor de doruri sumbre si suspine. 6 Izvor de doruri sumbre şi suspine Ni-e veacul tot, care ne-a fost sortit, Ci cât n-am bea licorile divine Am soarbe-amarul lor la infinit. Acest coctail nu-i mestecat prea bine - Când acru, când cu miere îndulcit, Dar bem din zori si pân-la asfinţit, Cât timp un ban mărunt ne mai rămâne. Bem pentru ploaie! Soare! Primăvară, Azurul cerului, parfum de lăcrămioară, Şi pentru tril de ciocârlii, în fine! Trăiască floarea! arborele! spinul! Trăiască cea, ce ne-a-ncălzit destinul - Femeia dulce cu priviri senine! 7 Femeie dulce cu priviri senine... Ai planuri mari, şi treburi, şi idei, Dar totul piere la surâsul ei, Făcând un rob - si un erou din tine. Eşti mare, important şi plin de sine - Poet, ministru, jude - ce mai vrei? Dar pleacă ea - nebun de dorul ei Vei delira cu-n glonte... Ce-ti rămâne? Puţin ai vrea - să fii cu ea un tot, Dar dacă nu - te-aşteaptă peste tot In nopţi pustii mirajele din vis... O rază de speranţă te mai ţine Şi dintre nori sclipind peste ruine O stea - al nopţii clar surâs. 8 O, stea, al nopţii clar surâs! Cu tine şi cu drumul stau în faţă, Să-mi spui acum, unde mă chemi în viaţă, Ce depărtări, ce taine mi-ai deschis? Trec ani, evenimente... M-am deprins Cu-al lor şirag multicolor pe aţă, Şi feţe, feţe... Sumbră, zâmbăreaţă... Acestea toate-n suflet le-am cuprins. Veni-va Judecata pentru toţi - Ce-ai fost mai ieri, ce-ai devenit, ce poţi, Tu - victima - răspunzi de tot ce faci, Căci tu vei fi si propriul călău Pe eşafod... Rămâi ce-ai fost mereu, Nu te grăbi altora să le placi. 9 Nu te grăbi altora să le placi - O fi vre-unul mai deştept ca tine, Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine Tu singur la problemele ce-ţi faci. Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci Să scapi de întrebările străine; De ale tale - cu atât mai bine, Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci. Nu fiecare înţelege-ndată, Că viaţa nu-i poveste fermecată - Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci! Povara anilor ţi-e tot mai grea, Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea Tu inima-n făclie s-o prefaci! 10 Tu inima-n făclie s-o prefaci! Rezistă lesne gerului de fier Un alb mesteacăn, bradul conifer, Pustiului arid - un caragaci. Primejdia-nsă veşnic s-o ataci Al traiului sătul. Ce-i efemer - Minciuna, proza, lenea - să n-o placi, Salvează cântecul prin sete de-Adevăr! Din slove e ţesut frumosul tort Şi-ţi pare uneori că-i viu - ci-i mort; Dar dacă ai simţit vre-un grăunte În miezul lui, mocnind încă de jar, Prin pâcla deasă sus ridică-l iar - De vântul vremii sufletul n-ascunde 11 De vântul vremii sufletul n-ascunde, Apărătoarea coifului n-o pune, Cu steagul Adevărului în frunte Când zbori la luptă-n iureşul furtunii. Nici mucegai, nici forţă nu pătrunde În inimă... Nici moartea n-o supune. Osanna soartei! Steaua nu-ţi apune, Eşti viu si teafăr - asta-nseamnă multe: Cu tine-s arbori, cerul azuriu, Şi torţa inimii mai arde viu De chinu-acestui vaiet omenesc. Acest miracol vezi de-l ţine minte, Drept vrajă contra răului-nainte Păstrează-n piept curajul bărbătesc! 12 Păstrează-n piept curajul bărbătesc, Ca praful cel de puşcă-n alte dăţi, Ba şi merindea-n albele cetăţi De mucegai cu grijă o feresc. Plecat-a iarna cu ai săi nămeţi, A fiert în arbori mustul tineresc, Ne-a ars şi vara cu-astrul ei ceresc - Iar toamna rupe norii în bucăţi. Ca-n miez de iarnă, beznă e afară, Dar vinul vechi de casă, din cămară Aprinde-n noi un sânge vitejesc. Veniţi, amici! Pun sfeşnicul pe masă, Să fie zi în inimi şi în casă - Luminile din beznă mai sclipesc! 13 Luminile din beznă mai sclipesc - E imposibil să se stingă toate: Ferestre, ruguri, stele-ndepărtate, Cuvântul bun şi ochiul femeiesc. Minciuni şi calomnii neruşinate, Că e-n putere haosul drăcesc Să-oprească-n cale soarele ceresc, Lungind măcar cu-o oră neagra noapte. Dar umbra creşte, vine tot mai mare - Atomi şi suflete-n dezagregare; Metalul ca un cancer ne pătrunde. Dar prin această-oribilă stihie Ard focuri vii de sfântă poezie - În întuneric pas să se cufunde 14 În întuneric pas să se cufunde Timida luminiţă ce o port Ba viguros, ba de-oboseală mort Că ce iţi este scris, ţi-e pus pe frunte. Adesea singur am rămas pe punte, Busola inimii m-a dus din port în port... Greşeli - un car, dar totuşi sunt pe bord Şi soarta crunt mă clatină pe unde. Nu pot să iau nimic de la-nceput. Nimic să sterg, să rup... Cum am putut De bine, de frumos am scris ce-am scris. În zori - la drum, ci până mâine iată Că - Slava Domnului! - e-aproape terminată Cununa de sonete - nobil vis! 15 Cunună de sonete - nobil vis, Cea culme-a formei dure, cristaline... Când existenţa-mi pare un abis Fiinţa-mi se avântă către tine, Paloarea foii pure de narcis - Izvor de doruri sumbre şi suspine, Femeie dulce cu priviri senine Şi stea - al nopţii clar surâs. Nu te grăbi altora să le placi, Ci inima-n făclie s-o prefaci... De vântul soartei sufletul n-ascunde, Păstrează-n piept curajul bărbătesc - Luminile din beznă mai sclipesc, În întuneric pas să se cufunde! Sper ca v-au placut?
|
 loading... |
(la: Salon de iarna)
Aicea totul seamana cu tine
Sau poate eu asemanari iti caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii inalti si coplesiti de nea
Par crini enormi acoperiti de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o planta suitoare.
In sarpele de fum ce suie lin
Faptura ta subtire se mladie,
Vantul de nord in fulgii care vin
Te spulbera, te-adoarme si te-nvie.
Ceturi tarzii - flori de ninsoare, flori
Tresar si se-nfioara omeneste,
Si parca insasi noaptea uneori
Cu ochii tai de-aproape ma priveste.
O, ceas de taina - clipele dispar,
E numai gandul meu umbland aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecand prin mine, bantuie padurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeste-n jur imensele zapezi.