comentarii

mestru si maistru


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O marturie despre evenimentele de la Abatorul Bucuresti - de (anonim) la: 14/02/2004 03:17:03
(la: A existat holocaust in Romania?)
De ce n-au luat românii Premiul Nobel pentru Pace în 1994? (3)
Asadar, considerînd, cã eu, unul, nu mai aveam cu ce interveni, am lãsat pe seama lui Corneliu Coposu si a lui Ticu Dumitrescu sã promoveze, si prin PNTCD, si prin Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România, argumentele noi care, adãugate celor prezentate de mine, puteau sã sporeascã sansele ca în anul 1994 Premiul Nobel pentru Pace sã le fie atribuit fostilor detinuti politici din România. Sansele nu erau deloc neglijabile, propunerea mea îsi fãcuse efectul scontat de mine, iar comisia norvegianã (regalã si academicã) de acordare a premiului retinuse aceastã propunere pentru discutia finalã. Am trãit ani de zile cu impresia cã nu s-a fãcut nimic în plus fatã de ceea ce fãcusem eu. De cîte ori m-am mai vãzut în Senat cu cei doi distinsi colegi, subiectul nu a mai fost abordat. Abia în urmã cu vreun an, un an si ceva, întîmplãtor deschid aceastã discutie cu un român revenit, din SUA, în tarã si aflu cu mirare cã-i era bine cunoscut subiectul, adicã se numãrase printre românii din SUA cãrora Corneliu Coposu le ceruse sprijinul pentru a sensibiliza cercurile americane influente, însãsi opinia publicã americanã, pe ideea ca românii, prin cei mai de ispravã si mai bravi dintre ei, sã primeascã cinstirea, mai mult decît cuvenitã si binemeritatã, pe care o conferã orice Premiu Nobel. S-a pornit, în acest sens, o campanie de presã, inclusiv prin revistele românesti de peste Ocean, dar campania n-a mers prea departe si nici nu si-a fãcut efectul, deoarece, cu mare promptitudine, s-a itit replica, din partea unor cercuri americane evreiesti, agitate în principal de un medic, Katz pe numele sãu, care a publicat mai multe articole, atît în presa de limba românã, cît si în cea de limba englezã, a trimis scrisori si la Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, opunîndu-se cu vehementã ideii subsemnatului. Cu ce argumente? Cu urmãtoarele: cei mai multi dintre fostii detinuti politici din România sînt legionari. Cam 90% dintre cei care au umplut temnitele comuniste au fost membri ai Miscãrii Legionare. Deci, în fapt, ar urma ca legionarii sã fie cei premiati cu înalta distinctie, ceea ce este absurd si inadmisibil, deoarece legionarii au fost un partid violent pînã la crimã, la pogrom, la genocid! Dovada cea mai bunã – cele petrecute în ianuarie si mai ales „binecunoscutele“ crime de la Abatorul bucurestean!… Si uite asa, pe mîna d-lui Katz, s-a ales praful de propunerea mea. Cît era de întemeiatã contestatia d-lui doctor Katz cred cã s-a înteles destul de bine din seria de articole pe care le-am publicat în „România Mare“ pînã deunãzi, sub titlul „Legionarii nu au omorît nici un evreu“. Nu stiu dacã articolele mele au ajuns pînã la dl. dr. Katz, dar ele si-au fãcut efectul, mult mai important decît însusi premiul pe care l-am pierdut noi, românii, atunci, în 1994… Efectul articolelor publicate... a fost cã printre cititori s-a numãrat si un martor, probabil ultimul martor rãmas în viatã al celor petrecute la Abator, în ianuarie 1941… Am fost cãutat de vajnicul nonagenar (vîrstã pe care o va împlini la varã) si, de fatã cu 2 martori – care i-au mijlocit întîlnirea cu mine - mi-a dat o declaratie despre ce a vãzut dînsul la Abator în ziua de 24 ianuarie 1941. Iatã fragmentul cel mai important din aceastã declaratie datã „în fata domnilor Neagoe Nicolae – Mateescu, Dogaru Victor – Dorian si Coja Ion“: „În ianuarie 1941 lucram la Baza Aerianã nr.3 Pipera (mai tîrziu devenitã ASAM) ca sef de echipã, maistru principal reglor si montor de avioane, cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie, dupã terminarea rebeliunii din 21-23 ianuarie, am avut o discutie cu un subaltern, Preda Petre, zis Druscã, mecanic, care în zilele de 21-23 lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit cã la Abator se aflã trupurile unor legionari ucisi în timpul rebeliunii, trupuri agãtate în cinghele. Am raportat comandantului meu, comandor inginer Constantinescu Cristea, cele aflate de la Preda Petre. L-am întrebat pe comandant ce este de fãcut si el a zis cã nu stie ce sã facem si cui sã raporteze, dar cã mai înainte de orice o asemenea informatie trebuie verificatã. Mi-a recomandat sã iau masina-dubitã (marca Skoda) cu care se fãcea aprovizionarea unitãtii cu carne de la Abator. (…) Am plecat cu soferul, militar în termen, la Abator, unde am intrat pe intrarea principalã, spunînd cã vin sã vãd ce carne se poate lua de la Abator. Masina si soferul veneau în mod obisnuit la Abator dupã carne. Am intrat în halã si am constatat cã mai nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin halã, discutau în grupuri etc. Am încercat sã intru în vorbã cu parlagiii, dar ei mai mult se fereau sã-mi rãspundã la întrebarea dacã e adevãrat cã undeva, în Abator, se aflã oameni atîrnati în cîrlige. Mi-au atras atentia sã fiu mai discret. Unul dintre ei, pe care ceilalti îl numeau «nea Vasile» si care era seful unei echipe de mãcelari, mi-a spus «da, domnule, dar nu sînt evrei, sînt români!». De la sofer, care mã însotea, am aflat cã nea Vasile se numea Stoica Vasile. El mi-a arãtat în ce directie se aflã cadavrele si m-a fãcut atent sã nu fiu vãzut de oamenii din conducerea Abatorului. La circa 50 m, am gãsit locul, unde am ajuns singur, neînsotit de sofer. Am vãzut în jur de 15 (cincisprezece) cadavre atîrnate în cîrlige, si încã alte cadavre adunate grãmadã la perete. Am dat la o parte paltonul de pe unul dintre cadavrele atîrnate si am vãzut cã, sub palton, avea cãmasa verde, îmbrãcatã peste costum. Alte douã cadavre nu aveau cãmasa verde. De celelalte cadavre nu m-am atins. M-am întors la sofer, unde l-am gãsit si pe nea Vasile, cãruia i-am spus: «Mãi, nea Vasile, cine sînt oamenii ãstia?» Nea Vasile mi-a rãspuns cã sînt legionari împuscati de Armatã, cã în jurul Abatorului au fost confruntãri între legionari si Armatã, cã legionarii omorîti astfel au fost luati din stradã de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului si atîrnati în cîrlige. Vasile Stoica mi-a confirmat informatia pe care mi-o dãduse si Preda Petre, anume cã oamenii atîrnati în cîrlige sînt declarati evrei. Reproduc cuvintele lui nea Vasile Stoica: «Nu sînt evrei, domnule, sînt legionari împuscati de Antonescu, iar evreii, prin oamenii lor de încredere, i-au tîrît din stradã în Abator, i-au atîrnat în cinghele si zic despre ei cã sînt evrei!» Fac mentiunea cã la data aceea Abatorul era o societate condusã si controlatã de evrei. Nea Vasile a fãcut mentiunea «evreii nostri care conduc Abatorul». (…) L-am întrebat pe nea Vasile dacã e dispus sã declare cele întîmplate la Abator în cazul cã vreodatã va fi nevoie. Nea Vasile a declarat cã este de acord, mi-a dat adresa sa, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si am rãmas prieteni. Am aflat astfel cã Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus în Pãdurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat 15-20 de minute. Am luat de la Abator pentru trupã o navetã de mãruntaie, mai mult burti. Cînd m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat cã e de datoria sa sã raporteze mai sus, ceea ce a si fãcut mai tîrziu (…), a dat telefon la Consiliul de Ministri, la biroul unde stia cã lucreazã Horia Sima si de la acel post telefonic i s-a rãspuns: «camaradul Horia Sima nu mai existã, nu se stie unde este». (…) Precizez cã nu am fost membru al Miscãrii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat persoana si ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez cã am fost condamnat pentru «crimã de uneltire împotriva ordinii sociale» de cãtre comunisti si am fãcut 11 ani de temnitã“. Declaratia de mai sus poartã data de 20 decembrie 2003. Sînt mai multe motivele pentru care, deocamdatã, considerãm cã este mai bine sã pãstrãm anonimatul asupra persoanei care ne-a oferit aceastã declaratie. Sper cã, odatã publicatã..., va afla de ea si dl. dr. Katz newyorkezul – parcã asa am înteles, cã locuieste în capitala lumii. Alte comentarii nu facem. Fireste, deocamdatã. Cînd însã vom publica in extenso declaratia de mai sus si dupã ce îi vom oferi autorului ocazia sã rãspundã la toate întrebãrile pe care le vor provoca dezvãluirile sale, ne vom îngriji sã facem acele comentarii pe care altii vom vedea cã se vor feri sã le facã. Pînã atunci ne vom minuna cã Dumnezeu a avut grijã de viata si sãnãtatea domnului „maistru principal reglor si montor de avioane“, sã rãzbatã pînã în zilele noastre, adicã pînã în zilele comisiei pro-Holocaust condusã de Elie Wiesel. Ne adresãm în felul acesta amintitei comisii, d-lui Victor Opaschi, secretar al acestei comisii, oferindu-i posibilitatea sã discute cu domnul „Maistru“ si sã punã la dispozitia comisiei toate mãrturiile si declaratiile cu care acesta se poate face util Adevãrului. Asta dacã, bineînteles, intereseazã pe cineva la Cotroceni adevãrul! Cît priveste Premiul Nobel, poate sã rãmînã cum a decis dl. dr. Katz. Nu e nici prima, nici ultima oarã cînd Comisia respectivã nu s-a arãtat în stare sã-l acorde cui trebuie. Fireste, Menahem Begin l-a meritat mai mult decît detinutii nostri politici, mãcar pentru motivul cã a ucis mai multi oameni decît toti legionarii la un loc!
ION COJA
P.S. - Presa noastrã a gãzduit în ultima vreme declaratiile insolente si stupide ale unui domn pe nume Marco Maximillian Katz, director la „Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Antisemitismului din România“... Eu mã întreb numai (1) dacã cei doi Katz sînt una si aceeasi persoanã si (2) în ce mãsurã combaterea antisemitismului este incompatibilã cu cinstirea adusã fostilor detinuti politici, victime ale represiunii bolsevice, kominterniste?
Da' de unde :-) - de Stefan Niculescu-Maier la: 20/02/2004 13:07:50
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Raspund cu placere, bineinteles.

Ideea ziarului impotriva lui Ceausescu ne-a venit lui Petre Mihai Bacanu si mie, impartasindu-ne nemultumirile fata de regim. Mai mult decat orice, factorul decisiv a fost poezia "Motanel" a Anei Blandiana, cu vadita tenta anticeausista. Am decis noi atunci ca "neamul romanesc trebuie sa aiba si barbati" (desigur, astazi se poate zambi la aceasta afirmatie, dar pe vremea aceea noi ne luam foarte in serios - si in orice caz, Securitatea ne-a luat foarte in serios). Am decis sa infiintam un grup - secret la vremea aceea - care avea sa se numeasca "Grupul R" (denumirea "R" i-am dat-o chiar eu, si avea mai tarziu sa fie preluata de Societatea "R" - editorul ziarului Romania libera). Scopul acestui grup era sa tipareasca un ziar impotriva lui Ceausescu (nu indraznea nimeni sa se gandeasca la o schimbare de regim in acele timpuri). Iar ziarul s-a numit "Romania".

Pe langa articolele scrise de fiecare dintre noi, cu exceptia lui Alexandru si a Elenei:

Anton Uncu a sculptat titlul ziarului din lemnul unei cozi de matura (suficient de tare ca sa reziste la multiple imprimari).

Alexandru Chivoiu a furat pumni de litere din tipografie, unde lucra ca maistru, si i le-a dat lui Bacanu.

Elena (n-am stiut niciodata care era cel de-al doilea nume al acestei femei si n-am vazut-o niciodata, dar cred ca ale ei erau plansetele disperate intr-una dintre celulele inchisorii) ne-a pus la dispozitie apartamentul ei, ca locuinta conspirativa.

Bacanu, Mihai Creanga si cu mine am sortat literele primite de la Chivoiu, altfel luate cu pumnul, la intamplare, din casetele tipografice.

Ziarele urmau sa fie raspandite la gurile de metrou, daca un medic din Pitesti, recrutat de Bacanu, nu ne-ar fi denuntat cu doar cateva zile inainte de difuzare. Impactul unei publicatii TIPARITE ar fi fost enorm.

#10170 (raspuns la: #10156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Maistru'le - de (anonim) la: 27/09/2004 19:09:23
(la: Despre Sua si americani.)
Daca nu ai spus ce sistem de operare folosesti, presupunerea mea inca nu este gresita.
De la romani te astepti la orice...cind vom intra in EU, vom declara dupa o perioada de acomodare ca democratia s-a inventat in muntii Harghitei si dezvoltat pe dealurile Dobrogei.

salutari,
sixpack

Nu uita in urmatorul mesaj sa-mi spui capitala Bangladesh-ului...
#23494 (raspuns la: #23403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Hypatia: DE LEGIBVS - de AR la: 26/10/2004 10:49:46
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
...Pe rand:

Da, am citit Legea Invatamantului (inainte de publicare si dupa republicare) si o consider perfectibila, ca orice lege data de oameni...
In lege se lasa "mana libera" C.N.C.-ului sa elaboreze Programele. Nu cred ca era oportun ca in Legea Invatamantului sa se prevada toate posibilele probleme care ar putea aparea in studiul tuturor disciplinelor.
In plus, pana si Constitutia suporta amendamente, tocmai fiindca se recunoaste caracterul ei perfectibil
Cu atat mai mult Programele ar trebui sa fie optimizate, mai ales in conditiile existentei unui OMEC care prevede descongestionarea...
Altfel spus, nu scrie in Legea Invatamantului ce sa faca profesorul la clasa. Exista insa destule alte normative (poate chiar prea multe !), nu intotdeauna suficient de bine gandite, care sa se ocupe cu asta. Esential este, cred, ca toti cei "din sistem" (de la ministru pana la maistru-instructor) sa admita ca sunt oameni care pot invata, nu statui pe soclu, si ca a-si recunoaste/indrepta greselile nu denota slabiciune, ci maturitate.
Imi permit sa ma pronunt in legatura cu aceste probleme ale scolii (de stat, bugetare) in calitate de contribuabil la Buget...
Pe e alta parte, asa cum am mai spus, nu sunt impotriva studiului religiei in scoli (am aratat intr-un mesaj anterior ce cred eu ca ar fi trebuit sa contina Programa); dimpotriva, cred ca o cultura religioasa generala solida este absolut necesara intelegerii culturii umaniste (si nu numai). Sunt, insa, cu hotarare, impotriva propagandei (cine are peste 30 de ani si a trait in Est stie de ce). In particular, as prefera ca fiica mea sa afle de la orele de Religie mai multe despre religiile popoarelor (si despre implicatiile acestora in arta universala) si mai putine despre cele mai recente vindecari miraculoase de la Manastirea Frasinei (unde se duce saptamanal domnisoara de Religie, impreuna cu "respectivul dumneaei")... Desigur, ar fi putut sa aiba noroc de o persoana mai inzestrata cu har (nu numai pedagogic) pe post de profesor.
Asa cum am mai spus, cred ca exista mijoacele sa se transforme orele obligatorii de Religie in ore mai interesante si mai utile. Asta e tot !

"De unde vin legile?" Interesanta intrebare...
De la Socrate incoace, raspunsurile au fost diverse, mergand de la postularea obiectivitatii si a originii lor divine (de-aia a baut, saracul de el, cucuta), pana la negarea obiectivitatii lor (economistii moderni, de la Keynes citire).
Dintr-o asa larga paleta ce sa aleg ?
Pai, in privinta legilor morale, sociale, politice etc., imi mentin declaratia (cu regret ca v-a deranjat referirea la Decalog): sunt norme inventate in anumite conjuncturi, menite sa conserve o ordine care convine unui grup. In conditiile globalizarii, acest grup tinde sa se extinda tot mai mult, dar asta nu face ca normele "comune" sau "comunitare" sa fie legitimate altfel decat prin numarul votantilor ("cu cat suntem mai multi, cu atat suntem mai culti !"). Altfel spus, esenta/sorgintea lor profund umana nu poate fi schimbata intr-una divina, oricate viziuni ale nu-stiu-carei-divinitati ar aparea in pustiu/sat/metropola, dictand textual legi si decrete...

In privinta legilor naturii (olelei, venii acas' !), problema e si mai simpla: facand abstractie de orgoliul suficient (autist !?) al unui P.A.M. Dirac ("Marea carte a naturii e scrisa in limbaj matematic" si "Legea fizica trebuie sa aiba o frumusete matematica"), cred ca singura lege a cunoasterii Universului este continua regandire si reevaluare a premiselor.
Sa ma explic: ceea ce numim noi azi "legea gravitatiei" (adica existenta unei proportionalitati simultane intre forta de atractie dintre doua corpuri punctiforme si produsul maselor si intre aceasta forta si inversul patratului distantei dintre corpuri) este, de fapt, forma simbolica a rezultatului unor observatii.
Las la o parte faptul ca mai toate "legile" fizicii se intemeiaza pe aproximatii care ignora 99% dintre fenomenele lumii reale, pentru a aduce in limite multumitoare erorile de masura asupra acelui 1% studiat. Altfel spus, constructiile teoretice inventate de fizicieni si chimisti ca sa-si faca viata mai usoara (tot lenea, saraca !), de tipul: punct material, miscare rectilinie uniforma, gaz perfect, gaz ideal, lichid ideal, sarcina electrica punctiforma, lumina coerenta si multe altele, sunt SINGURELE situatii in care legile Naturii, in forma lor enuntata de catre diversi oameni cu nume de ecuatii, se aplica riguros matematic. Iar matematicienii au dat fuga sa teoretizeze instrumentele acestor constructii (asta cand n-au facut deja acest lucru insisi fizicienii si chimistii ca Newton si Lavoisier).
In viata reala, cand fenomenele (re)cunoscute si cele ne(re)cunoscute interfera, rezultatele masuratorilor fiind afectate de o sumedenie de erori de cele mai diverse origini, se utilizeaza pe scara larga "constanta lui Skinner" (cea care adunata la/scazuta din/inmultita cu/impartita la rezultatul obtinut conduce la rezultatul scontat)... Culmea perversiunii e ca aceasta "constanta" este adesea teoretizata, sub numele pompos de "factorul de corectie X" (evident, X este un nume propriu, de laureat Nobel pentru fizica/chimie)!
Lasand gluma la o parte, istoria stiintelor prezinta nenumarate cazuri de "legi" infirmate de masuratori mai exacte sau pur si simplu de "descoperirea" unor fenomene ignorate la vremea elaborarii minunatelor "legi". Si credeti ca legile au fost abandonate cand li s-a descoperit "ilegitimitatea"? Nu, in cea mai mare parte, ele se regasesc si astazi in manuale, fireste, insotite de celebrii factori de corectie, din ce in ce mai multi (nu insa si mai culti)...
Singurul lucru care se poate afirma cu certitudine este ca, in prezent, cu mijloacele de care dispunem, putem verifica anumite dependente intre diverse marimi masurabile care caracterizeaza unele fenomene ale lumii inconjuratoare. A teoretiza aceste dependente poate fi util (pentru "muschii mintii", ca si jocul de sah, bridge sau go), dar a le numi "legi" este, cred, o impardonabila lipsa de modestie.
Progresele majore din domeniile cele mai "fierbinti" din stiintele naturii (nu din domeniile strict aplicative, pentru care progresul se masoara in USD/om/an) sunt, de cateva decenii, cam rare, de nu cumva inexistente, "oamenii de stiinta" fiind in situatia de a admite, deschis sau nu, ca s-au apropiat de ceea ce numea L. Blaga "cenzura transcendenta".
Adevaratele legi ale Universului nu ne sunt cunoscute, nu sunt scrise in limbaj matematic, matematica ne ajuta doar sa ne reprezentam intr-o maniera coerenta fractiunea observabila a Universului. Cred ca aceste legi au origine necunoscuta (poate fi chiar divina, in acceptiune lui B. Spinoza - "Deus sive natura"), dar descoperirea lor nu mai este domeniul stiintei, ci al revelatiei, ceva calitativ diferit, pentru care nu sunt necesare studii uniersitare.
A propos de revelatie, cand A. Kekule a propus formula ciclica a benzenului (toate hidrocarburile cunoscute pana atunci au catena deschisa), a pretins ca a visat un sarpe care-si musca coada. A beneficiat de atuul revelatiei asupra comunitatii chimistilor din acea vreme: dupa 100 de ani, argumentul revelatiei ar fi fost nul. Dar chiar a visat Kekule sau n-a indraznit sa-si exprime ideea (de altfel, geniala) fara girul moral al revelatiei?

... Sau poate tot ce ni se cere - prin nici o lege, din pacate ! - e sa fim seriosi in ceea ce facem ?
#26238 (raspuns la: #26163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce Raw si placerile ce decurg - de Dinu Lazar la: 25/01/2005 12:34:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
...nu era vorba, domnu` andrei p, ca ne lasati in pace si mai mergeti si pe la alte forumuri sa plimbati ursu`?
Faceti stimate andrei p un forum la Dvs pe sit si spuneti acolo tot ce vreti, sau si mai bine, ca sa nu va simtiti ostracizat, deschideti aici la cafenea, o conferinta separata, ca se poate, si fiti acolo maistru` de ceremonii si conduceti acolo si numai acolo discutiile, cu delicatete, imensa diplomatie si multa energie pozitiva, atribute pe care vi le admiram, daca o sa ajungem sa le detectam, care este.
#34476 (raspuns la: #34462) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Horia D - de gigi2005 la: 11/03/2005 04:02:15
(la: "Ce bine e sa fi desptept si in acelasi timp si roman")
Eu credeam ca americanii sunt aia!!! De ce nu ne-am crede buricul pamantului? Toate natiile cred, la un moment dat in istorie, ca sunt sau au fost buricul pamantului cum zici tu. Totul este sa fi constient de valoarea pe care o ai, cum te pretuiesti tu. De regula noi nu prea ne pretuim pentru ca eram obisnuiti sa nu se dea doi bani pe noi. Daca am fost capabili timp de 40 de ani sa ne lasam condusi de niste "agarici" si am tacut malc, acum ar fi bine sa ne cunoastem valoarea. Genele noastre sunt bune. Din pacate cu cat ne departam de momentul '89 si se schimba generatiile cultura este privita ca o ruda saraca, cercetarea lipseste iar marile descoperiri le vor face totdeauna altii.
Ca este muncitor, maistru sau inginer, romanul a stiut sa se descurece peste tot. A fost totdeauna cel mai harnic atunci cand a fost platit bine. Munca lui a fost cea mai apreciata si de o calitate neindoielnic mai buna decat a omologului italian sau francez. Bineinteles nu pot sa-l compar cu germanul care mai are ceva in plus fata de noi: morala si disciplina, in sensul ca slujba e slujba nu un loc unde se citeste ziarul si se joaca table. Comunismul ne-a invatat cu risipa si furtul: ia de la comun ca din fata nu iti ia nimeni. Ce conteaza ca merg masinile, se consuma curent, energie termica, merge... daca nu dau eu banul. Intre timp ne-am mai desteptat, am vazut cum este si la altii si vreau sa-ti spun ca oricum suntem mai buni ca ei. Din pacate acum suntem prea "fomisti" si ne vindem pe o capsuna. Aia de merg acolo oricum s-au vandut ceva mai scump decat cei care au ramas sa frece menta pe aici.
Cred totusi ca devenim din ce in ce mai superficiali. Copii nostri vor sa se faca fotbalisti daca sunt baieti sau fotomodele, cantarete daca sunt fete. Universitatile de valoare sunt goale pentru ca nu mai au studenti iar cele particulare unde exigentele sunt mai reduse (cu mici exceptii) sunt pline de copii pentru care parintii trag din greu sa le plateasca taxele. O sa fim o natie de juristi, avocati, economisti, psihologi, ziaristi si informaticieni. Nu mai vrem constructii si politehnica. Nu se mai cere. Valorile noastre (cca. 5% dintr-o generatie) fac bani pentru alti si in acelasi timp s-au vandut la valoarea lor reala.
In ceea ce ma priveste, decat sa stau undeva pentru 4 mil. mai bine mor de foame. Da' sunt tare!
#39051 (raspuns la: #38994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
horica - de Belle la: 14/07/2006 21:33:19
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
nu e secret :) da' nici n-am o reteta anume, nu ti-am zis ca nu eu sunt maistru bucatar la grill? eu cand am nevoie de vreo reteta care n-o improvizez sau n-o stiu pur si simplu caut in cartea de bucate sau chiar si pe internet (mai ales pe internet gasesti tot felul de variante si le combini cum iti place)
oricum.. parca ziceai ca-i prea multa munca ;))) acxum ti s-a pus si tie pata de mici? nu-mi ajunge pistruicea ca mi-a facut pofta?
#133284 (raspuns la: #133281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proletaru - de anisia la: 30/07/2006 22:57:28
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
stiu cum e cu munca in uzina. din pacate a trebuit sa incerc si asta. e fff mult de atunci, imi aduc aminte de cuptoarele de la uscatorie. era o sexie de eloxare panouri electrice. cazanul cu soda...mirosul de chimicale, cuptoarele alea imense, praful de pe jos, halatele albastre. singura "lumina" in toata imaginea cu pricina era colectivul de oameni. nu i-am uitat pe nici unul dintre ei. Nea' Mircea Papagalu' era maistru nostru. n-am intrebat niciodata de ce i se spunea papagalu. era un om bun. ca un tata pentru Atena si pentru mine. parca-l aud... nu e locul vostru aici, tata. voi trebuie sa "zburati". stia ca eram acolo impotriva vointei noastre. Elena, femeie pe la 40 si putin de ani era o lecuta complexata. avea un strabism pronuntat la ochiul stang. Atena si cu mine banuiam ca ea si nea Mircea fac un cuplu. ne dadeam ghionturi si chicoteam de fiecare data cand se priveau pe furis. apoi, Steluta. era o femeie la 45 de ani, casatorita cu doi copii. sotul ei orbise printr-un accident. ii lacramau ochii de fiecare data cand vorbea de el. mai erau Georgica - un om plin de bun simt si de umor. n-ar fi suparat omul acela pe careva, neam - si Ion - om cu frica de dumnezeu. cred ca era pocait sau ceva, ca refuza sa vina sambata la lucru. noua, Atenei si mie , ne ziceau Laicutzele... "ati venit laicutzelor la munca?" - parca o aud pe Steluta. numele ni-l capatasem de la catzelusa Laica. nu mai stiu exact cum si in ce fel, dar asa ne-a ramas numele. ne-au adoptat pe amandoua din prima clipa. ne puneau la masa, in pauza de pranz, ne inveleau noaptea cand mai picoteam si noi, in tura de noapte. acum cand ma gandesc la ei, mi se face dor. as vrea sa stiu ca sunt bine. nu mai am cum sa dau de ei, sunt prea multi ani de-atunci. sper sa le fie bine...


__________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...
#136694 (raspuns la: #136671) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
liceu - de Guinevere la: 05/12/2006 04:00:11
(la: Ce a reprezentat pentru dumneavostra viata de liceu?)
Din liceu imi amintesc mai intai diminetile rosii de iarna. Rosii de la felinare, nu radeti, nu erau felinare "d-alea", a fost o perioada ciudata in care strazile erau luminate cu rosu in loc de albastrul normal la cap.
Si de "maestrul Grebla" cu care faceam practica. "Maestrul" fiindca in mintea lui asta echivala cu "maistru". Iar Grebla il chema.

Practica era putina ca liceul nu avea profil de gen, in schimb proasta. Invatam la fizica pe "papusi mobile" si ascultam "Bad Boys Blue", faceam probleme de mate si in troleu, pe bilete perforate intre doua si cinci gauri, fiindca profa de mate era un zbir nemilos care avea ochiul pe noi si in somn. Nu glumesc! :o)
I se spunea Bastilia liceului, acum i-au pus nume de voievod si poate s-o mai fi inmuiat. Profa de filosofie spunea cuvinte magice ca "Phaidon", "Phaidros", "Etica nicomahica" si ne dadea reflexe scormonitoare.
Il iubeam pe nebunul asta cu ochi albastri, pe mine ma iubea alt nebun cu ochi albastri, nimic nu era bine, totul pica stramb, pana si lumina.

In liceu te formezi tu cu ajutorul altora, tot tu te formezi si mai tarziu.
Viata n-ai cum s-o astepti, cel mult poti sa stai in loc si s-o despici in doua, sa curga pe langa tine ca apa. Dar ar fi pacat.
Bucura-te, scormoneste, iubeste, fii capritza. :o)
Lasa miturile sa se usuce la alte icoane, in alte cuie.

Just turn left at Greenland...
* - de juli la: 06/12/2006 22:16:40
(la: Ameliorari la Cafenea. Planurile.)
"sa fie si o sauna si un aprozar si o ... capela.:) "

:) iar picki pe post de "capel-maistru" !

ma angajati de vanzatoare la aprozar ? :)))

admin scuze !!!

am vreo sansa sa-mi fie reactivat contul ?
rolia
#161777 (raspuns la: #161688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
elitaaaaasaaaaa2 - de dorinteodor la: 08/02/2007 22:51:40
(la: MIRCEA ELIADE - personalitate internationala)
sancho, rsi,
inteleg ca v-ati prins ca nu vorbim de o marca de cafea. daca traiti in scumpa noastra patrie si un meserias isi bate joc de lucrarea pe care urmeaza s-o platiti, sa va aduceti aminte de ce v-am spus: asa a invatat de la maistru care a invatat de la injiner care a invatat de la profesorii lui care au invatat de la cei care au ajuns academicieni si care au invatat de la inaintasii lor....dorinteodor
#174156 (raspuns la: #174152) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maestrul Grebla - de Guinevere la: 23/05/2007 04:59:52 Modificat la: 23/05/2007 05:00:22
(la: Sinceritate)
Eu am ras cu hohote, merci maestre.
Mi-ai amintit de maestrul Grebla, nu maistru, maestru isi zicea. Asociat cu numele cu (,) care l-a fericit Dumnnezeu, nu stiu cum dar creeaza aceeasi impresie ca poezia ta! :o)
Pai bine bre, clerikule, da pe Mos Nicolae cui l-ai lasat? - de cosmacpan la: 07/11/2007 11:26:26
(la: Colind hoinar - Cafeneua)
la traista lui nu te-ai gandit? ai uitat ca aree si nuielusa in dotare...(nu, sa nu te duci cu gandu la d'aia sado cu biciushca ca ma-ngropi in rushini...)
poi...prima data mi-o fost frica....ca am intrat asa....neanuntat (da' maistru de ceremonie era pana la toileta)...am intrat....am inghitit in sec..(sec de Odobescu) si am stat sa vad cine tipa ca i-am luat scaunu... norocu' meu era ca pe vremea aia, puteai sa ai si masca...adica asa..anonim...si uite asa am prins io drag de loc'shoru asta, ca era cafeaua buna, localu' ierea curat, mai zbura cateodata cate o ceasca de cafea sau un pahar cu apa...da de...si acasa ai parte de OZN-uri...
aaaaa.....ce spuneam? apoi sa vi vaut matale batai cu frisca si bataie cu flori ca la Sosea...deh...alte vremi maica...da si cand se punea de-un foc de tabara...mama mama...tata lumea sa strangea si cantam di tati celea (shi mai porcoase catiodata)....sa mai zic? stai asa sa-mi iau pastilili....ce scrie aici pa asta albastra?
Maistru, maistru..... - de cosmacpan la: 14/11/2007 10:07:48
(la: MISS CAFENEAUA - 2007 - DISCUTII)
da de marirea aia ce se mai aude? ca stau si privesc a....ca mi se subtiaza echipa....toata....
#255801 (raspuns la: #255796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
man oh maan..... - de cosmacpan la: 14/11/2007 13:33:35
(la: MISS CAFENEAUA - 2007 - DISCUTII)
apoi aici e mai lejera treaba....

bine faci, bine gasesti (ghilimele)

01. mi-ar placea? nuuuuuuuuuuu....ca costi...ionitza....

02. orala....si ecoul?

03. vanzatoare e drept, la aprozar e morcovi pa alese

04. ca prin ceata, se vedea...ce?

05. nu raspunde...d-aia pierde romtelocomu' … de castilitate?

06. ce?

07. “nu-mi pasa”. oare?

08. avem apoicilina...

09. "nu mi-am pus-o" pacat

10. n-as putea dormi cu oala de sarmale sub pat.

11. "Jos chilotii!" Yupiiiii....stiam io ca la zacusca se dezbraca totzi: vanataile, rosiile cepele....pacat numai ca la ardei li se scoade coditza cu totul...

12. inventam atza dentara...(ca m-am pierdit in diasdema)

13. daca era neterminata trebea sa stea cu manurile in lighean sau in sold....

14. ei, nu-i chiar atat de perfect...

15. Eurotunel?

16. de trei ori traiasca....

17. deh ... da unii se mai si impiedica...


B. FACULTATIVE:

1*. era pe cand nu-l atingeam, azi il ating dar nu e....hei guy... livrez... livrez...

2*. Orangina....shake it...

3*. in ziua de azi nici in esec sa nu mai crezi...(Doctore, e adevarat ca impotenta te ia asa deodata? nu, te lasa sa te faci de vreo trei de rusine si apoi....)

4*. candida-s de felul meu si slaba de dorul tau...of, of, of....

ma iarta domnitza, dar maistru de ceremonie tre sa prezinte pi tata lumea....
fuchsu - de alex andra la: 05/01/2008 11:37:11
(la: ieşire din scenă)
"shoppingaiala" nu-i terapie pentru mine:( Mai bine ma fac ucenic vrajitor. Sau maistru frezor:)))
#270916 (raspuns la: #270905) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proletaru - de Giordano Bruno la: 24/02/2008 10:46:44
(la: Ganduri de tractorist)
Eu stiu unu care a fost la vaci si acuma E ceva maistru la Bectel (nush daca am scris corect) da... ce voiam sa zic este ca tipul are o masina de-ti pica plombele, o casa pe masura si multe altele. Problema este ca-i oleaca necizelat intelectual.
#288471 (raspuns la: #288468) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu e poezia maicutei - de sakura la: 22/04/2008 18:51:57
(la: Oricum)
bai oamenilor nu e poiezie, nu sunt versuri, le-am asezat asa pur si simplu.
Si nu fac voodoo, ci sunt maistru macelar, hai sa vad cine isi aminteste de un tanar care in final a devenit macelar sa vad pe "cultul" ala care zicea ca nu am citit destul
#305399 (raspuns la: #305393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dragilor - de motanelul la: 18/07/2008 13:08:31 Modificat la: 18/07/2008 16:44:58
(la: Motorul cu apa marca Mihai Rusetel este o prostie)
sa va lamuresc:
inventia e de domeniul facultatii mele :P
de fapt ce va doare aici: ca nu merge sau ca nu e eficienta?
de mers, merge. va asigur.
eficienta? pai mai copii, neavand nici o idee de tehnica, daca era eficienta, nu credeti ca vreun gogoshar cu bani (macar un chinez de pe vapor) il producea deja si incerca sa ne/o vare pe gat? asta asa macar din bun simt =))
insa, indiferent daca ma credeti sau nu, nu e eficienta. inventia este a unui om fara studii superioare de specialitate, cel mult a unui maistru care a dat cu nasul de vreo carte.

orice chestie care se misca trebuie sa consume energie. in cazul motoarelor auto, energia e a benzinei , care se transforma ireversibil cu degajare de energie. in cazul de fatza, energia nu e a apei deoarece apa nu se transforma ireversibil. energia este a curentului electric. acum, energia electrica necesara producerii aburului este atat de mare iar bateria care stocheaza aceasta energie electrica atat de grea, incat masina nu se va putea misca din loc, sau daca se va misca, va consuma mult mai mult decat va produce.

in limbaj profan, inventia este ca o dacie care papa 100 de litri de benzina pentru a se deplasa 100 de metri.

ce ma 'nerveaza nu este inventia sau inventatorul. este colegu' cafegiu care, presupunand ca a facut din capul lui si nu a copiat calculelele, nu si/a dat seama ca "inventia" este o biata incercare a unui profan.

p.s. profanul nostru e onest, aveti habar cat costa inregistrarea unei inventii la osim? duce spre 10 milioane (vechi)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...