comentarii

mi-ar crápa


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Valeriu Cercel - Chiloţii din Paşcani - de Intruder la: 16/07/2008 16:44:14
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Iera parcâ-o zâ di sărbătoari,
Că-n şientru la Paşcani or apărut,
Prin prăvălii şâ pi Uliţa Mari,
Chiloţi atât di mulţi, şi n-am văzut,

Şâ ni miram cu toţi privind la iei,
Fiindcâ la noi, pi străzi nu vezi chiloţi,
Ierau şâ mari şâ mişi şâ mititiei,
Şâ di frumoşi, pot zâşi…ierau toţi,

Că n-am găsât vă zâc, doi că-s urâţi
Şi nişi suşiţi, cum poati sâ mai hii,
Or sâ hi fost, olec-aşa boţâţi…
Da’ şi vorgieşti!...ierau şcoşi din cutii,;

Iar fietili, cum s-ieli ruşânoasi,
Au cam roşât, vorghind cam cu pacat,
Şi-au înghiţât în săc fiind sfioasi,
Că din chiloţii-aşei, nişi n-or probat,

C-a doua zâ, or dispărut cu toţi,
(Că dupâ conferinţâ or plecat)
C-un avion plin tot doar cu chiloţi,
Da’ numa’ doi chiloţi…or chilotat!

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14313/chilo%C5%A3ii-din-pa%C5%9Fcani/1
Parca am citit pa blog - de cosmacpan la: 17/09/2008 22:23:40
(la: Cafeneaua News - editia II-a )
ca sultanu-i cam olog
si-a plecat incognitus
sa-l gaseasca pa Intrus
Haremu sa-i instruiasca
Touareg' sa mosteneasca...
#343080 (raspuns la: #343073) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:24
(la: Ultimul Interviu)
Din când în când, Ştefan Iordache zâmbea ca un prinţ sau făcea un giumbuşluc. Ca un bufon. Şi tensiunile se scurgeau, ca prin minune, prin lemnul crăpat al scenei. Emil Boroghină era ca un arc, atent la toţi şi la toate, era ca un cocoş ţanţoş şi îmi spunea "va fi un spectacol mare!”. Ilie Gheorghe avea ochii dilataţi ca să absoarbă, sănătos, şansa lui de a fi acolo, atunci. Mirela Cioabă şi Valer Dellakeza îmi păreau că plutesc. Tudor Gheorghe îşi răsucea, mucalit, mustăţile. Le-am rămas în preajmă. Şi mă uluiam de dezlănţuirea lui Ştefan Iordache pe scenă. Era posedat de arta lui, de acest personaj, de teatru, de ce îi spunea Purcărete, în şoaptă. Trecea de la o stare la alta într-o secundă, îşi schimba măştile atât de iute, că nu îi făceam faţă. Mergea cu paşi mari şi îi aducea pe toţi actorii la o stare de demenţă. Parcă nimeni nu era om, fiinţă. Îmi amintesc cum îmi spuneau că au continuu o stare de rău fizic, de descompunere, dureri, stare de vomă. Ilie Gheorghe freca grâu încolţit cu miere şi îi dădea, cu un gest sacru, să mănânce hrana pământului darnic. Într-o seară, l-am auzit murmurând "să-mi cânţi cobzar bătrân ceva, să-mi cânţi ce-oi ştii mai bine, că bani ţi-oi da, şi vin ţi-oi da, şi haina de pe mine...”. Fumul ţigării îl învăluia. Melancoliile îl duceau departe. Cuvintele erau mângâiate, accentele mutate, oftatatul, la locul lui. Parcă era o rugăciune. O confesiune. Vocea interioară a unui actor uriaş, nărăvaş, nesupus şi înspăimântător de timid. Mă întreb şi acum, de unde atâta forţă ca să-l joace, aşa cum l-a jucat, pe Titus Andronicus? Era peste tot pe scenă, vocea lui tuna, şoapta ţi se urca în gât, în creier şi fugea în suflet, ochii creşteau nefiresc în faţa ochilor mei, gura se deforma ca însuşi personajul şi părea că înghite fărădelegea, păcatul, iubirea, crima, vinovăţiile toate, pământul. Cât de tare l-au preţuit actorii. Şi nu doar cei de acolo...rarisim... Am fost prin 97 la Stockholm cu "Titus”. I-am urmărit şirul de superstiţii, ritualul de dinainte de spectacol. Seara, la teatru, a venit Radu Penciulescu. Am privit acea reprezentaţie prin starea lui Penciu. Nu mişca, nu respira, se cutremura, se bucura, lăsa lacrimile să curgă. Spre sfârşit, când cruzimea şi durerea deveneau insuportabile, ne-am luat de mână. Mâinile lui la fel de frumoase ca cele ale lui Ştefan Iordache. La urmă, mi-a spus, la ureche, atât: "incredibil...”.

Incredibil cum se juca în pielea Generalului Cearnota din "Fuga” Cătălinei Buzoianu de la Teatrul de Comedie... Spiritul ludic îl conducea pe acest personaj pişicher care cânta, dansa, ciupea femeile, care pierdea tot şi puţin îi păsa, care învârtea viaţa în cei mai aiuriţi paşi de dans, fără menajamente, care se lăsa ispitit de toate poftele, ignorând deşertăciunile. Cum s-a jucat în "Barrymore”, asumându-şi tot, tot, tot.


Mă gândesc acum la Silviu Purcărete. La Lia Manţoc care i-a făcut costumul îndrăzneţ din "Să îmbrăcăm pe cei goi”, cu memorabilul fular azvârlit neglijent, la felul în care se uluia ea de desenul unui corp care vorbea, zvâcnea, se mula după o intenţie sau alta, ţâşnea ca să-şi urmărească vocea. La Lucian Pintilie şi la afurisitul Mitică de mahala din "De ce trag clopotele, Mitică?”. La Helmut Sturmer care povesteşte la infinit despre Hamlet-ul făcut cu Dinu Cernescu. La George Banu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Mihaela Toniţa, femeia lui frumoasă, care l-a însoţit o viaţă. Şi la bine, şi la greu. La Sanda Manu. La Toca. La Horia Lovinescu care s-a îngrijit de începutul drumului. La Matei Călinescu, care i-a fost naş de cununie. La cei cu care a lucrat. Sau nu. La locurile pe unde a jucat. La felul seducţiei lui. La ţăranii de la Gruiu. La prietenii lui. La chefuri. La pasiunea cu care a făcut tot. La poveştile din el, la poveştile personajelor lui, la lacrima pe care am văzut-o în ochii lui la unul dintre dialogurile noastre. La necuprinsul şoaptelor. Mâinile lui mângâiau lumea şi îmblânzeau revoltele. Vocea lui scula morţii din morminte. Un artist uriaş care nu a stat în lanţurile nici unui şablon. Un artist uriaş care şi-a savurat libertatea interioară şi poezia fiecărui rol. Şi care a luat-o, mereu, de la capăt. Şi care s-a minunat de miracolul vieţii pe acest pământ. Un om care a ştiut ce este smerenia. Şi sfinţenia meseriei. Şi simplitatea, şi credinţa. Un artist uriaş care vorbea şi atunci când tăcea, care simţea vraja cuvântului şi vulnerabilitatea liniştii. Un artist care s-a frământat pentru ca miracolul să se întâmple. Un artist pe care teatrul se sprijină întru istorie.

Mă bântuie tristeţea. Şi nu pot să plâng. Împietriţi, urmărim cum, de data asta, Maestrul zboară deasupra oraşului. Ceva din irepetabilul frumuseţii pleacă împreună cu el. In-cre-di-bil...

Marina Constantinescu

Articol preluat din România literară
#345641 (raspuns la: #345640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de ţâpat aşi mai ţâpa... - de cosmacpan la: 03/10/2008 08:40:36
(la: Loc de ţipat în surdină)
"Atunci dracul se crăceşte c-un picior la asfinţit şi cu unul la răsărit, s-apucă zdravăn cu mâinile de torţire cerului, cască o gură cât o şură, şi, când chiuie o dată, se cutremură pământul, văile răsună, mările clocotesc şi peştii din ele se sperie; dracii ies afară din iaz câtă frunză şi iarbă! Şi oleacă numai de nu s-a risipit bolta cerului. Dănilă însă şedea călare pe burduful cu bani şi, ţinându-şi firea, zise:

— Mă! da' numai aşa de tare poţi chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o dată!

Dracul chiuie şi mai grozav.

— Tot nu te-am auzit. Încă o dată!

Dracul chiuie ş-a treia oară, aşa de tare, de credeai că s-a rupt ceva într-însul.

— Acum nu te-am auzit nici atâta... Aşa-i c-a venit şi rândul meu?

— Mai aşa!

— Măi Michiduţă! când oi chiui eu, ai să asurzeşti ş-au să-ţi sară creierii din cap. Înţeles-ai tu? Însă eu îţi priesc bine, dacă-i vrea să mă asculţi.

— În ce fel?

— Ia să-ţi leg ochii şi urechile c-un ştergar, dacă vrei să mai trăieşti.

— Leagă-mi ce ştii şi cu ce ştii, numai să nu mor!

Atunci Dănilă leagă strâns c-un ştergar gros de câlţi ochii şi urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ia o drughineaţă groasă de stejar în mână, căci, cât era de pusnic Dănilă, tot mai mult se bizuia pe drughineaţă decât în sfânta cruce, şi pâc! la tâmpla dracului cea dreaptă, una!

— A... leu! destul! Nu mai chiui!

— Ba nu! stai, Sarsailă! tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! şi la stânga una!

— Va... leu! destul!

— Ba nu-i destul! şi-i mai trage şi-n numele tatălui una!

— A...uleo! strigă dracul îngrozitor, şi cu ochii legaţi, cum era, văicărându-se grozav şi zvârcolindu-se ca şarpele, se aruncă în iaz, spunând lui Scaraoschi cele întâmplate şi că nu-i de şuguit cu vrăjitorul acesta."

Aşa că mă duc într-ale mele ca să mă ţâp oleacă pe cele alte meleaguri şi când mi-o trece dă supărare ma voi întoarce ca să vă mai ţâp olecuţă.
La bună auzire.
POVESTE DE CRĂCIUN - de Areal la: 19/12/2008 10:45:44
(la: Bucuria Sarbatorilor)
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice.
Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat:
"Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!"
Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii."
Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu.
Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă.
"De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?"
Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om.
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte:
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!"
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme:
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?"
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze.
"Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!"
Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui:
"Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"
#374702 (raspuns la: #370406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 01/01/2009 13:10:23
(la: Un An Nou fericit...)
Andrei Pleșu, din adevărul.ro, 31 dec. anu' ce-o fo'.

Publicitate Şi de Crăciun, şi de Paşte se găsesc destui care să veştejească transformarea sărbătorii în chef. E necreştineşte, se spune, să converteşti evenimente atât de nelumeşti cum sunt Naşterea Domnului şi Învierea Lui în simple prilejuri de îmbuibare şi petrecere. În ce mă priveşte, înclin să fiu mai puţin riguros. Cheful autohton are, totuşi, câteva merite deloc neglijabile: mai întâi, el semnalează euforic prezenţa însăşi a sărbătorii. Oamenii se înscriu, benign, în alt ritm al timpului, şi o fac altfel decât în fiecare duminică sau la câte o onomastică.

Dimensiunea comunitară e sporită, jubilaţia are prestigiu cosmic. Apoi, cheful e o specie a cordialităţii, fie ea şi pasageră sau superficială. Bucuria împărtăşită, „comesenia”, ospitalitatea, circulaţia darurilor sunt de natură să provoace modeste, dar semnificative „schimbări la faţă”. Pentru câteva zile, participăm cu toţii – ceea ce ni se întâmplă tot mai rar - la un crez comun, dincolo de opţiunile de conjunctură ale fiecăruia. Pe scurt, bine că se face şi atât! E păcat, desigur, că, în intervalul dintre chefuri, lucrurile recad în monotonie lucrativă. Dar decât zilnic „fără chef”, mai bine cu chef măcar de două ori pe an.

Altele sunt, din punctul meu de vedere, tipurile de comportament cu adevărat reprobabil. Cel dintâi e ireligiozitatea totală, purtată cu panaş, alergică la orice menţiune a sacrului, mereu dispusă să polemizeze, să batjocorească, să stigmatizeze. Tineri sau maturi, „ateii militanţi” sunt programatic „deştepţi”, „moderni”, „cu picioarele pe pământ”. Nu se lasă prostiţi de babe demodate şi intelectuali reacţionari. Ştiu cum stă treaba, pentru că n-au întrebări, iar când le au, ele nu sunt decât pretextul unor răspunsuri gata-făcute.

Religia e, pentru ei, un capitol închis (când, de fapt, nu l-au deschis niciodată, fie şi din pură curiozitate sau dintr-un minim scrupul intelectual), un atavism pernicios, un moft. În radicalitatea lor, inşii cu pricina sunt mereu vigilenţi: luptă! Luptă cu trecutul, cu prejudecăţile, cu icoanele, cu preoţii, cu cei care se roagă sau îşi fac cruce, cu introducerea religiei în şcoli, cu kipa evreiască şi cu baticul musulman, cu inchiziţia, cu imperialismul misionar, cu fundamentaliştii, cu bisericoşii etc. Apostoli sângeroşi ai „toleranţei”, mistici ai ştiinţei, soldaţi emotivi ai raţiunii şi ai „luminilor”, ei se cred oamenii mileniului următor, deşi abia dacă au depăşit franjurile secolului al optsprezecelea.

A doua specie care mă indispune e cea care practică extrema opusă. Apare, din când în când, la televizor şi vorbeşte patetic despre „neam”, despre „credinţa omului simplu” şi despre Iisus Hristos. Mă frapează, de fiecare dată, subtonul de impostură, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, încântat să manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii naţionale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor să ne distrugă, noi care suntem creştini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuţi, noi care doinim, jelim şi învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate şi cu un fel de sfătoşenie şugubeaţă, pastişând, fără har, stilul Petre Ţuţea.

Fiinţa fragedă a credinţei, umbra discretă a smereniei lipsesc cu desăvârşire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede”. Ştie. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un deget pedagogic, e ales de îngeri să ne dea curaj şi înţelepciune. Nu e preferabil cheful cinstit al cetăţeanului „de rând”?
a reaq' chelea pa tine, - de Intruder la: 21/03/2009 14:59:01
(la: Idei pentru o lume mai buna!)
pa mine nu m-ai iobit, ca te bateam cu mila si te-am lasat sa dormi la mar'ne...adica sa dormi, in general. :)))
#418909 (raspuns la: #418904) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... - de petretuteavsnietzsche la: 20/07/2009 00:28:02 Modificat la: 20/07/2009 00:36:01
(la: Am înflorit statuie)
o lacrimă stingheră din ochiul
meu se naşte
şi-n noaptea grea veghează
făclia ta de paşte
mormântul ţi-e alături
înveşmântat în taină
pământul te cuprinde e-acuma
noua-ţi haină

din candela visării începi uşor
să picuri

de aici schioapata

lăsând în urmă lumea (creată)
din nimicuri
nu te mai doare tată deloc
nici o-ntrebare

aici iti faci intrarea pe ruta normala a cadentei

durerea lumii noastre de-acum nu te
mai doare

şi ca să fiu cu tine şi să îţi
fiu de strajă
am înflorit statuie ca-ntr-un
crâmpei de vrajă
iar din mormântu-ţi reavăn
şi crucea de stejar
îngenunchind în noapte
eu mi-am făcut altar

frumoasa. Cu siguranta, multi se regasesc in aceste versuri. O adevarata placere lectura. Evident, cu exceptiile mai sus mentionate. Supuse unei reevaluari, acele versuri pot face minuni.
nisu, wrong pa tuata linia - de modigliani la: 12/01/2010 20:45:34
(la: DIALOGUL DINTRE SEXE)

1.cutia de viteza are rol sa ajute masina sa prinda viteza mai mare decit viteza mai mica, adica treapta unu de viteza cucare ai pornit de pe loc, dupa cum spune si numele, adeca pe nteles la fete, e o cutie unde sade viteza la dispozitie de sofer

2. la semnul stop nu tre' sa faci altceva nika decit ca nu ai remarcat

3. n ai voie, trotuarul este pentru pietoni ori, dupa caz, al primariei care ti blocheaza ruata daca parchezi si numa' dupa ce faci scandal te lasa sa pleci iara pa partea de carosabil


baga 1 punct la echipa intrus + modigliani

adeca la echipa de baeti

#515020 (raspuns la: #515014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pa mine - de modigliani la: 06/05/2010 18:47:01 Modificat la: 06/05/2010 18:47:33
(la: Exterminarea romanilor)
nu ma extermina nimenea ca am mitralera si septe veti in peptul de arama
pa aia care i egstermina se numejte ca se merita sa fie egsterminati

ie valabil si pantru aia care se nfricoseaza ca ar putea fi egsterminati si pune confe trilulilu ca i sperie si pa altii dar aia altii care se sperie, la rindul lor isi merita egsterminarea
V-am pa... - de monte_oro la: 29/05/2010 17:09:00
(la: Ce mijto....)
...pa....;)
cu butonul pa desht - de cosmacpan la: 17/06/2010 11:30:09
(la: Vestiarul Băieţilor )


bre Intrusulwe, mare pomană ţi-ai fecut cu noi ceştilealţi care nici nu mai aveam curaj să ne trajem afară de sub vipia aista...mă scăpai cu ochiu pă la căsuţili poştali să văz cum se petrece descinderea şi tre să mărturisesc că raţele mele pă ape s-au dus, stau cu coada-n apă şi cu capu sus aşa că budigăii s-au dus pe apa sâmbetei...cât despre suspensoare nu pot să spun că al meu mai ieste da am în curte un aspersor şi la căruţă un estictor...oare merge ceva din cele doaua, dacă nu, nu asta...punem un harac ca să susţină RARu (că cică raru umple caru şi desu umple fesu)...
şi am şi io o nelămurire că seminţe am găsit dalea bălţate cu alb-crem şi negru o minune (cicăs sărate de la natură da io cred că ceva vină are şi Marşica, că ia lăcrămoasă cum o ştiu pă ce pune mâna capă aşa o lucire hialină) şi berea rămasă am adunato pă trei zile (dacă omu nu bea toată halba şi lasa un deşt putea sarunc? zii şi tu) aşa că ie şi bere da mă erevin la nemălurire: măi wereslingul ăla de care povesteşte Laţu îi un fel de saună mecsicană sau ie masagiou cela de-l filipionezele alea mici, mici din bali care te pune să faci podu pă burtă şi iele să lase aşa cu toată voluptatea (cică ca ideea pă limbă care nu te lasă până no treci cu mâna ta pă hârtie) pi tăti zonili plini di aşchii şi surceli dintre muşchii rebejiţi?
hai că mai aştept oleacă să vie aftobuzul de Franţa care-a dus vacanţa...
zaraza, - de anadaria la: 26/03/2011 13:54:35
(la: God bless us)
nu stiu cum sa mai spun sa ma fac inteleasa...
Uite, las gandurile sa vina...
Nu-mi place ca in 11 septembrie au murit in America oameni nevinovati. Nu-mi place ca in timpul operatiunilor militare conduse de americani in orient, au murit oameni la fel de nevinovati. Dar cred ca actiunea din 11 sept. a fost o consecinta directa a actiunilor SUA din orient. La asta me refeream mai devreme, cand ziceam de legea talionului.Si cand spuneam ca ce s-a intamplat in America a fost previzibil.
Acum, noi trimitem intr-un spatiu care nu ne apartinem, sa ajutam la rezolvarea unei probleme care nu ne priveste, sau ne priveste prea putin, o fregata CU UN TUN SI INSATLATII DE LANSARE DE TORPILE.
Consecinta acestei actiuni nu-i previzibila? Cand o sa vina fortele reactionare libiene sa ne-o traga, o sa ne-ntrebam inocent: vaaaai, oare de ce?

Si mai cred ca toate gruparile, organizatiile, filialele, partidele sau scarile de bloc in care exista americani, sunt conduse da catre acestia, direct sau din umbra.

Tot raul asta ni se trage de la Columb. Sau Vespucci. Daca astia n-ar fi plecat sa descopere lumi noi, in SUA s-ar fi cultivat azi cafea si bumbac in aceeasi masura in care se cultiva in America de Sud. Si-am fi trait, noi toti, mai linistiti.

Nu-mi plac americani pentru ca mereu au actionat doar sa-si atinga interesele. Oricare ar fi ele. Niciodata n-au actionat asa cum au pretins: in scopuri umanitare, pacifiste, democratice.
Si mi se pare ca americanii n-au spirit patrunzator, finete, creativitate. Sunt superficiali si hedonisti.

Alte popoare au avut de toate. Si creatori si dictatura (a nu se intelege ca spun ca-s interdependente).
Italienii l-au dat lumii pe Mussolini. Dar si pe Dante si Petrarca. Germania l-a dat lumii pe Hitler. Dar si pe Goethe si Heine. URSS l-a dat lumii pe Stalin. Dar si pe Dostoievski si pe Esenin.
America pe cine a dat lumii?

Zaraza, te rog frumos sa nu-mi (mai) pui intrebari incuietoare:) Sunt patimasa:) Nu-mi plac americanii! Pot sa mi se aduca toate contra-argumentele din lume. Stiu. Sunt o idioata.

Imi plac rusii. Na. Ce sa fac?
Uite poezie:
"Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.

Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,

Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.

În albastre seri ţi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei dă val
Că la crîşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.

Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.

Eu voi reveni pe când răsfaţă,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.

Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.

Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.

Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat."

Stiu...unde dai si unde crapa...
Da’ daca tu-mi aduci aici o poezie care sa-mi placa nu atat cat imi place asta, ci macar pe sfert, si sa fie scrisa de un american, jur ca le spun "Saru'mana" tuturor americanilor pe care-i vad.
#604773 (raspuns la: #604746) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu pa tine - de modigliani la: 28/03/2011 19:03:06
(la: Occiciclop)
parasuta lipicioasa
nu mai scap de tine nici cu popa din bont

pa clarisa o apar sa muara de ciuda nyx

#605041 (raspuns la: #605040) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PA! - de om - de ady957 la: 15/11/2011 18:06:16 - de om la: 15/11/2011 20:21:36
(la: Nu mai vreau sa traiesc in Romania asta.)
Asta e tot ce poti spune cand esti calcat in picioare de niste nimicuri? = :)))))...te-ai gandit bine cand ai scris asta? Nu ti se pare ca-ti faci sepuku chiar si fara ajutorul meu ? ;)

Sfat, gandeste-te cand scrii ceva!

Nu anm inteles nimic.= nu intelegi ce inseamna PA?

Sa inteleg ca atunci cand ai scris:"Nu mai vreau sa traiesc in Romania asta" , tu vroiai sa te sinucizi si nu sa pleci din ea?

#625079 (raspuns la: #625072) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PA! - de om la: 16/11/2011 19:42:44
(la: Nu mai vreau sa traiesc in Romania asta.)
Asta e tot ce poti spune cand esti calcat in picioare de niste nimicuri? =da, doar PA!

PS, sper ca esti fericit Daniele ca doar stii pe cine protejezi :))))
#625144 (raspuns la: #625131) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
salutare fratilor... - de (anonim) la: 03/09/2003 13:12:30
(la: Scrisul si sexul)
puteai sa treci si tu ceva mai de doamne-ajuta ca doar e o pagina ce se vrea hazlie, nu?
Ce mai...lipsa totala de spiritualism.
Pa.
raspuns la poveste de liceu - de (anonim) la: 04/09/2003 16:20:12
(la: Poveste din liceu, in cheie nostalgica.)
Nu-i vorba de greseli aici. Este vorba de atitudinea pa care o ai si de felul in care te lasi vazut de cei din jur: spune-mi cu cite te insotesti ca sa-ti spun cine esti! Ce te astepti de la unul care pretinde ca-i muzician cu muzica METALICA.
Si in viata avem totdeauna alegeri de facut, si ea a ales. Deci traim apoi cu consecintele acestor decizii. Este o realitate care nu vrei sa o stii cind ai 16-20 ani. Dar este o decizie care va ramine in viata fiecaruia pina la sfirsit.
Am vazut si cazuri mai bune dar si mai rele.
#163 (raspuns la: #145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu este normal sa procedezi a - de (anonim) la: 20/09/2003 11:29:03
(la: Jandarmul criminal, fan Marilyn Manson...)
Nu este normal sa procedezi asa .MIi se pare dovada de mare prosti ,dovada chiar de rautate.I-l inteleg totusi.sau incerc s-o fac si de aceea cred ca este posibil sa fi avut un moment de cumpana, un moment de pesimism total.totusi daca toti ar face asa ,unde am ajunge? Trebuie sa ne cotrolam sa nu ne lasam dominati de rau trebuie sa spram mereu spre mai bine PA SI ASCULTA_MA
#334 (raspuns la: #281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Tolanici, - de papadie67 la: 30/09/2003 17:36:56
(la: Viata gay romaneasca)
Imi luasem deja la revedere de la tine mai demult, dar vad ca nu ma poti uita...
Randurile tale m-au ranit din nou, peste masura; mahnit constat ce groaznica impresie despre mine ai! Cum asi putea s-o schimb ma chinui sa pricep... si somnul l-am pierdut!

Asi vrea atat de mult sa fim prieteni...am ochi frumosi, sa stii, desi sunt un picut timid, dar tu esti tolerant si nu mi-e frica.

Dar daca nu se poate, nu se poate...inteleg si plec.

Nu inainte de a-ti spune, IARASI, cu inima zdrobita: Pa si pu...!
LA REVEDERE!

Adio! Uita-ma...eu te-am uitat deja.
#597 (raspuns la: #573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: