mihalcea gabriel

Gabriel Liiceanu analizeaza superb in cartea sa "Usa interzisa" lupta pentru refacerea sistemului de iluzii pierdut in epoca "postdecembrista". Este un "pai" de care, eventual, ne putem agata in valtoarea care ne ameteste de 13 ani incoace.
"Podul de piatra trebuie refacut" ne-a cantat, din nou, Mircea Florian la Sala Palatului.

Gabriel,spune, se mai organizeaza si acum o sambata pe luna intalnirile romanilor la un bar in Paris??

eu n-am gasit mari defectiuni in Luneta, ce nu-ti place tie???
de ce nu faci sugestii, Gabriel? era un subiect despre asta, pe undeva..

Daniel, ideia e buna si intr-adevar interesanta, nu cred ce zice Gabriel (gura rea mai esti frate!), insa cred ca ideia mai trebuie "pofinata" putin.

Fa o sugestie, cred ca ai o ideie in cap, nu?

Stefane, iti scrie Gabriel Costache ! Ultima data ne-am intalnit la Tel Aviv, daca-ti mai amintesti (cred ca era prin 1996-1997)! Ai mai tinut legatura cu Misu? Mi-e dor de un pescuit in Delta in 3 (eu, tu si Misu), asa cum faceam odinioara ! Daca vrei sa-mi scrii foloseste gabriel_co_za@yahoo.com. Acum sint in Africa de Sud si revin in Romania prin octombrie 2005!
Sa ai un An Nou fericit si cu multe realizari !
Toate bune si La Multi Ani !

Gabriel,

N-am mai fost cam de multisor la Cafeneaua - spre rusinea mea - dar ma bucur sa te regasesc. Am tinut legatura cu Misu, bineinteles. Am sa-ti scriu pe adresa personala. Imi amintesc de capul acela sinistru de vitel care plutea pe un canal in zorii zilei, de care ne-am izbit vaslind prin ceata. Si eu tanjesc dupa un pescuit in Delta, poate nu vom fi totusi batrani pana se va intampla din nou!

Babette’s feast (Gabriel Axel) este un film despre gastronomie. O adevarata cina franceza intr-un sat indepartat din Norvegia la sfirsitul secolului XIX, comesenii fiind adeptii unei stricte secte luterane. Este un film inspirat dupa o povestire a scriitoarei daneze Karen Blixen sau Isak Dinesen (Out of Africa) si cred ca este unul din cele mai frumoase filme pe care le-am vazut si pe care oricind il revad cu placere. Babette investeste arta si iubire ca sa faca lumea fericita atit prin placeri fizice, gustative cit si spirituale. De cite ori il vad ma simt printre oaspetii lui Babette (desi partea buna este ca pot sa vad si ce se intimpla in bucatarie ;))
A vazut cineva filmul? Daca nu, merita si trebuie sa fie vazut. Sau macar citita povestirea lui Karen.

http://www.londonfoodfilmfiesta.co.uk/FILMMA~1/Babett~1.htm

Felicitari Gabrielelor, Mihaelelor, Gabrieilor si Mihailor !
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"

Dan-Gabriel,
Am asteptat sa continui cum ai zis.
Acum cind am intrat vroiam sa adaug un comentariu, sa iti spun ca "...astept, astept..." ;)
Am citit dincolo despre zbuciumul tau launtric. Eu in locul tau as fi scris un comentariu cit de cit detaliat despre asta. Sau as fi initiat chiar o conferinta. Ma faci teribil de curioasa si chiar daca voi muri mai repede, incepe si povesteste cite ceva. Forumul asta e altfel ca altele. Si nu ma dau batuta, viata nu e mai placuta decit forumul asta, asa ca merg mai departe. Pentru mine obstacolele sint facute ca sa fie trecute si prin ele sa capatam experienta si amintiri, sa simtim ca traim.

Astept raspuns urgent. ;)
Am adaugat si un plic cu adresa scrisa ;)

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.

Mai nou Motzoc, pentru ca la Dan-Gabriel nu mai pot sa revin(problema de la Forum, care-l are deja alocat) si tot mi se vrea ''capul'' asa ca acest nick name+semnatura sa reprezinte ceva pentru voi!
Acum astept intrebari de la voi, sunt pregatit sa raspund sincer!
_____________________________
Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!

total de acord cu Gabriela Anca

Salut Gabriel
am citit textul tau, de ce? mi s-a părut interesant
banii sunt importanti pentru ca, oricât am nega, ne invârtim, ne răsucim, tot de ei ne lovim
vrei scoală....ai bani?
vrei un statut....ai bani?
un loc de muncă pe măsura ta....la fel ai bani?
in schimb, cred că există persoane care au bani pentru că au muncit din greu pentru ei....cu alte cuvinte s-au realizat.
curaj....şi cum bine spunem mereu englezeşte "inner strenght"

Banii... un subiect vechi de cand lumea.
In societatea in care traim, banii isi au importanta lor avand in vedere ca ei sunt instrumentul de plata folosit de om. Spunand asta , ma refer la faptul ca , nu ne mai putem intoarce in epoca medievala cand mestesugaritul era la mare pret si oamenii isi plateau cu metoda:serviciu-contra-serviciu. Traim intr-o lumea in care marea majoritatea a oamenilor gandesc "bani" in 90% din timpul lor. M-a socat la un moment dat povestea unei prietene care a solicitat ajutor fratelui ei pentru a se muta si a trebuit sa il plateasca o anumita suma de bani pe ora, pentru timpul cat el a ajutat-o. Ce iti spune asta?

Fac parte din clasa sociala numita medie. Nu ma lafai in bani, muncesc pentru fiecare leut si imi cumpanesc fiecare impuls de cumparare. Ca visez uneori sa castig la Loto, de exemplu? Da, visez... dar stii de ce? Pentru ca imi doresc din suflet sa am bani pentru ca sa pot sa fac cadouri celor dragi mie. Ador sa fac cadouri, sa pot citi bucurie in ochii celor dragi.

As putea sa iti scriu ore intregi Gabriel, am sa incerc insa sa vin doar cu o fraza de incheiere care sa cuprinda cateva idei.

Sa ai bani suficienti sau multi inseamna sa scapi de stress-ul financiar al fiecarei zi, sa duci o viata mai confortabila si sa ai posibilitatea de a calatori prin lume.Partea negativa este ca cel ce are bani multi nu stie niciodata daca are prieteni adevarati sau nu, pentru ca va trai intotdeauna cu intrebare: sunt eu cel pe care il iubeste sau banii mei?

Sa nu ai bani suficienti sau multi inseamna sa fii atent in fiecare clipa a existentei tale pentru a iti tine situatia financiara sub control, sa traiesti o viata simpla (dar care poate fi valoroasa!) si sa ai certitudinea ca cei ce iti sunt prieteni sunt langa tine pentru cel ce tu esti!

Sa nu ai bani deloc, sa fii sarac, este trist si se intampla deseori celor ce si-au limitat universul la zilele din trecut si s-au complacut in starea de fapt, fara a depune prea mult efort pentru a progresa.
Gabita

a aparut de fapt in 2002, dar cred ca nu exista ceva scris de Gabriel Liiceanu, care sa nu merite a fi citit.
Si ca sa completez cu o "spusa" de-a lui:
"Prostia omeneasca este incremenirea in proiect".

Tipografia e fascinanta, intr-adevar. Pasionatii vad diverse sensuri si forme in fiecare font, iar creearea si utilizarea lor este o arta. Te intereseaza si istoria si mestesugul creatorilor de caractere?

-- Gabriel Radic

mie imi place mult de tot M.Eliade,mai precis romanul "Nunta in Cer",ar mai fi apoi M.Preda,Rebreanu cu "Ciuleandra" ( cred ca e cel mai bun roman pshihologic),Coelho cu "Unsprezece minute",poeziile lui Minulescu,Gabriel Garcia Marquez,Kafka,ce sa mai spun sunt foarte multi scriitori buni dar care din pacate nu sunt cititi de cei tineri.Pacat

Iti prezint trei carti bune - tot de G. Stanescu: Tara si exilul/ 7$ -
Este editorul de la revista culturala ORIGINI din USA, cea mai buna dinn exil. Acum e in Romania, de aceea adresa E din Bucuresti este: ncristian@home.ro.
Altfel, cand va fi din nou in America: origini@bellsouth.net
Poti vizita revista si alte publicatii - excelente, merita sa te uiti! - din editura lui pe
www.origini.go.ro la rubrica "aparitii recente": Petru Tutea, Blaga, Eugen Ionescu...



Autor: Gabriel Stanescu
Titlu: An essay about the romanian being

Format: 13x21 cm

Pret: 7$

ai pierdut timpul citind semnatura mea...
ce frumos!?

cu multa suparare, vorba vine! (:
(nice site...mai trebuie oleaca polizat, da' altfel, nice!)

O astfel de intrebare imi da acces la usa ta interzisa. Ce vad inauntru? Sau mai bine zis ... Ce vad afara? Vad un om care transhumeaza, un pieton care traverseaza pe verde doar din instinct. Inchid ochii si ma opresc aici.

Cit despre subiect, cartea e un "It's a must!". Mai mult, Gabriel Liiceanu e un necesar. In cazul multor scriitori, nevoia unei cunoasteri cit mai implinite, ne impinge spre a-i citi operele in ordinea aparitiilor, tocmai pentru a-l putea defini cit mai bine pe el si totodata contura pe noi insine. In cazul lui Gabriel Liiceanu, aceasta ordine nu e necesara. Coerenta ideilor, scopul care depaseste imediatul, sint unele din ingredientele eternitatii lui.

Nu am citit aceasta carte.
O voi citi cu prima ocazie. Multumesc pentru informatie.
Dupa aceea promit un comentariu.

Cata

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

Din JN:
In cele patru scrutine prezidentiale care au avut loc din 1990 pana in prezent s-au inregistrat nu mai putin de 37 de candidaturi la Presedintia Romaniei. De la primele alegeri libere organizate in 1990 si pana in 2000, o constanta a candidaturilor la Presedintie este Ion Iliescu. La scrutinul prezidential de anul acesta, nici unul dintre candidatii din ’90 nu se mai regaseste in cursa pentru Cotroceni. Iliescu nu mai poate candida, Ion Ratiu a decedat, iar PNL are alt candidat decat Radu Campeanu. GABRIELA ANTONIU

La alegerile din 1992, numarul candidatilor la Presedintia Roma niei a ajuns la sase. Dintre candidatii de atunci, singurii care au ramas activi in politica sunt Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Gheorghe Funar. Anul 1996 marcheaza un record in ceea ce priveste numa rul de candidaturi depuse pentru functia suprema in stat: 16. si nu este singura premiera in materie. Apar primii candidati independenti, trei, care nu reusesc sa obtina nici macar 1% din voturile celor care s-au prezentat la urne si care dispar dinprim- planul politicii. Unul din tre ei, Constantin Mudava, credea ca faima de mare bioenergetician ii va aduce si voturi. Dintre cei 16 candidati, Adrian Paunescu, Tudor Mohora Constantin Niculescu si Ion Pop de Popa au ajuns parlamentari PSD dupa alegerile din 2000, Petre Roman este senator PD, dar vrea sa-si faca un alt partid, Gyorgy Frunda este senator UDMR si cel mai probabil va candida din nou la Presedintie din partea Uniunii. In 2000 nu s-au mai inregistrat decat 12 candidaturi, dar tot au avut loc premiere: primul-ministru in functie Mugur Isarescu a candidat ca independent. Tot ca independent a candidat si prima femeie inscrisa vreodata in cursa pentru Cotroceni. De altfel, e singurul motiv pentru care ramane in statistici, ea disparand la fel cum a aparut.