comentarii

ministrii sinistrii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Probable incendie criminel da - de Ingrid la: 15/11/2003 13:12:19
(la: Antisemitism)
Probable incendie criminel dans un collège-lycée israélite en région parisienne
Un établissement scolaire de confession israélite a été dévasté par le feu samedi en banlieue de Paris, cet acte probablement criminel déclenchant l'indignation de la communauté juive et la condamnation du gouvernement.
L'incendie de Gagny s'inscrit dans la vague d'actes antisémites commis en France depuis quelques années sur fond de crise au Proche-Orient.
"Les mots d'antisémitisme doivent être prononcés. L'honnêteté, c'est que l'on ne nie pas l'évidence. Quand on met le feu dans une école juive, il m'est difficile de ne pas penser qu'il ne s'agit pas d'un acte antisémite", a souligné sur place le ministre de l'intérieur Nicolas Sarkozy. Pour lui, il y a dans cet incendie "une connotation raciste antisémite évidente".
"Il semble que l'origine criminelle de l'incendie soit avérée", a estimé le ministre de l'Intérieur, en précisant qu'il y a "deux foyers situés dans deux lieux opposés et une suspicion d'effraction" par une vitre de l'école pour garçons, située dans un quartier calme de Gagny (Seine-Saint-Denis).
Les pompiers ont été appelés à 03h25 et ont engagé une soixantaine d'hommes et neuf grosses lances pour lutter contre le sinistre qui n'a pas fait de blessés.
L'incendie s'est déclaré dans une ancienne usine acquise par l'association juive orthodoxe Merkaz Hatorah, qui souhaitait s'agrandir. Les élèves travaillent actuellement dans un bâtiment mitoyen qui n'a pas été atteint par les flammes. Les poutrelles métalliques des murs et des toits ont été tordues par la puissance du feu, les vitres ont explosé, le mobilier a été calciné.

Le gouvernement a immédiatement affiché sa fermeté et sa solidarité avec la communauté juive, par la voix de deux de ses ministres qui se sont rendus sur les lieux. "Les auteurs seront poursuivis et punis avec une grande sévérité", a indiqué M. Sarkozy.

Le ministre de l'Education nationale, Luc Ferry, a lui fait part de sa "consternation". "Je suis venu dire ma solidarité avec le directeur, les enseignants, les élèves, les parents d'élèves", a-t-il déclaré. "Avec le recteur, on va voir tout ce qui peut être mis en place pour assurer la continuité. On est consterné", a encore dit M. Ferry.

Selon le directeur de l'école, Jacques Benisty, un incident a opposé il y a quelques jours ses élèves à des jeunes extérieurs à l'école.

Le Conseil représentatif des institutions juives de France (CRIF) a fait part samedi de sa "vive émotion et son indignation".

Probable incendie criminel dans un collège-lycée israélite en - de Ingrid la: 15/11/2003 13:25:00
(la: Antisemitism)
Probable incendie criminel dans un collège-lycée israélite en région parisienne
Un collège-lycée israélite dévasté par un incendie probablement criminel

Un établissement scolaire israélite a été dévasté par le feu samedi à Gagny (Seine-Saint-Denis), provoquant la colère de la communauté juive mais aussi celle du gouvernement qui a exprimé sa révolte et son indignation.

"La République française ne peut tolérer aucun acte antisémite et l'école plus que tout autre lieu doit demeurer le lieu de la tolérance et du respect", a affirmé Jacques Chirac.

L'incendie s'est déclaré peu après 03h00 dans une ancienne usine acquise par l'association juive orthodoxe Merkaz Hatorah, dont les élèves travaillent dans un bâtiment mitoyen épargné par les flammes. Les pompiers ont engagé une soixantaine d'hommes et neuf grosses lances pour lutter contre le sinistre qui n'a pas fait de blessés.

En fin d'après-midi, l'origine criminelle de cet incendie ne faisait plus guère de doute. Une information judiciaire a été ouverte pour "destructions volontaires" commises en raison de l'appartenance du propriétaire ou de l'utilisateur "à une ethnie, une nation, une race ou une religion", a annoncé le procureur de la République de Bobigny.

L'enquête, qui "sera poursuivie avec la plus grande détermination", selon le procureur Jean-Paul Simonnot, a été confiée au service départemental de police judiciaire de Seine-Saint-Denis. L'instruction sera effectuée par le juge Roger Le Loire. Selon une source policière, cette enquête promet d'être "longue et difficile".

"Depuis la loi du 3 février 2003, ces faits sont désormais passibles de 20 ans de réclusion criminelle ainsi que de 150.000 euros d'amende", a rappelé le ministre de la Justice, Dominique Perben.

Pour le ministre de l'intérieur Nicolas Sarkozy, venu sur place dans la matinée, "les mots d'antisémitisme doivent être prononcés. L'honnêteté, c'est que l'on ne nie pas l'évidence. Quand on met le feu dans une école juive, il m'est difficile de ne pas penser qu'il ne s'agit pas d'un acte antisémite".

Le ministre de l'Education nationale, Luc Ferry, a exprimé sa "consternation", le Premier ministre Jean-Pierre Raffarin sa "vive émotion". Puis, au cours de l'après-midi, le ministre délégué à l'Enseignement scolaire, Xavier Darcos, a évoqué à son tour à Gagny la "révolte du gouvernement français".

Sous contrat avec l'Education nationale, l'école privée juive, située Chemin des bourdons à Gagny, n'est fréquentée que par des garçons. Ses bâtiments accueillent 130 collégiens et 70 lycéens, selon le recteur, M. Saint-Girons. "Il faut maintenant trouver des locaux-relais, soit dans des bâtiments démontables, soit autrement, pour les maternelles et les primaires", a ajouté le recteur.

Le préfet de Seine-Saint-Denis, Michel Sappin, a précisé que Gagny et les villes proches de Villemomble et du Raincy étaient situées dans "un secteur calme de Seine-Saint-Denis".

"Il y a dans ce secteur une importante communauté israélite, mais il n'y a pas de problème en général. (...) Aucune menace n'avait été proférée dans les jours précédents", a-t-il ajouté.

Infg/seb-mba/jfb/mfo/ei


© AFP
#4322 (raspuns la: #4317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Operatiunea "Peregrinii" - de anita47 la: 29/02/2004 04:39:17
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Operatiunea "Peregrinii" - redutabila sursa de imbogatire pentru agentii acoperiti
=====
Emil Berdeli
Dezbaterile pe marginea cazului Pacepa aduc in discutie, din nou, faptul ca fostul Serviciu de Informatii Externe a functionat inainte de 1989 ca un veritabil "sereleu" comunist. O intreprindere care a bagat bani grei atat in vistieria statului, cat si-n buzunarele propriilor ofiteri. In episoadele noastre anterioare privind serviciile secrete romanesti, am mai abordat acest subiect. Dupa cum scriam atunci, spionajul romanesc din perioada comunista se specializase nu atat pe strangerea de informatii, cat pe procurarea de aur, valuta forte sau alte valori. Nu doar ofiterilor conspirati peste granita din Directia de Informatii Externe (DIE) li se permitea sa faca afaceri, ci si celor din tara. Operatiunea "Peregrinii" este elocventa in acest sens. Din pacate, operatiunea "Peregrinii" a adus deservicii atat de mari Romaniei, incat si-n ziua de azi tragem ponoasele, mai ales ca o buna parte din victimele acestui rusinos episod, sau rudele lor, sunt in viata.

In vara anului 1970, cu aprobarea conducerii superioare a partidului comunist, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului, a ordonat declansarea operatiunii cu nume de cod "Peregrinii". Scopul acesteia: sa se obtina valuta forte si bunuri mobile, in primul rand de la rudele din strainatate ale romanilor care doreau sa paraseasca definitiv tara. Cu alte cuvinte, conducerea superioara de partid, in frunte cu Ceausescu, hotarase sa-si vanda pe bani grei concetatenii. Nu conta ca acestia erau romani, etnici germani sau evrei. Fiecare avea un pret. Actiunea in sine a fost coordonata de catre Directia de Informatii Externe, unitate de elita a Securitatii.

Prima etapa: depistarea potentialilor clienti
Pentru cei mai tineri dintre cititorii nostri, amintim ca pe vremea regimului comunist a dori sa pleci din Romania era practic un delict. Cei care-si manifestau aceasta intentie erau tratati ca niste tradatori. Asta pana ce comunistii au constatat ca emigrarea poate fi o afacere extrem de banoasa.

Prima faza a operatiunii "Peregrinii" a fost depistarea celor care voiau sa paraseasca Romania. Apoi, o armata de ofiteri de Securitate sub acoperire de functionari in administratia de stat sau avocati a intrat in legatura cu potentialii emigranti. Mecanismul era urmatorul: persoana care dorea sa emigreze stabilea impreuna cu agentul conspirat suma ce-ar urma sa fie donata statului de catre el sau rudele sale din strainatate, in cazul plecarii definitive din tara. Nu era vorba doar despre bani, ci si despre autoturisme sau imobile proprietate personala.

O mare enigma - sumele subtilizate
Cand treaba a fost pusa pe picioare, ofiterii din DIE au observat ca operatiunea "Peregrinii" le poate aduce si lor substantiale venituri. Asa ca s-au pus pe treaba, incepand sa doseasca in propriile buzunare o parte din sumele "donate" statului de catre emigranti.

Ancheta asupra acestei actiuni, facuta cu ocazia defectiunii generalului Ion Mihai Pacepa, in 1978, a scos la iveala faptul ca statul roman a castigat peste 6 milioane de dolari. Nu se cunosc insa, nici macar cu aproximatie, sumele deturnate de catre ofiterii de Securitate angajati in stoarcerea de fonduri de la cei care doreau sa paraseasca definitiv tara, cu toate ca se stia pana la cel mai inalt nivel al DIE faptul ca o mare parte din agenti subtilizasera sume importante de bani.

Darea in vileag s-a facut din SUA
Va dam doar un exemplu, extras din arhivele Securitatii. Numai la plecarea unui grup de patru persoane, doi medici si doi ingineri, colonelul Constantin Mazilu, acoperit cu functia de consilier la Presedintia Consiliului de Ministri (Guvernul de pe atunci), a dosit cel putin 2.000 de dolari si o considerabila suma in lei. Informatia n-a transpirat din Romania, ci tocmai din Statele Unite, unde se stabilise Gavrila Cacuci, unul dintre medici. Acesta i-a povestit unui agent acoperit al DIE - nume de cod "Sandulescu" -, ca i-a dat lui Mazilu suma de 9.000 de dolari drept "taxa de emigrare". La randul sau, "Sandulescu" a raportat informatia la Bucuresti, unde s-a constatat faptul ca ofiterul cu acoperire de consilier la Guvern nu depusese la casierie decat 7.000 din cei 9.000 de dolari primiti. Tot atunci s-a descoperit ca Mazilu isi "trasese" un mic comision de la cei doi ingineri si celalalt medic: nu mai putin de 35.000 de lei, ceea ce, la acea vreme, insemna mai mult decat jumatate din pretul unei Dacia 1300.

Cazuri precum cel de mai sus sunt nenumarate, iar coruptia se instalase la toate nivelurile ofiterilor angrenati in "Peregrinii". Acesta a fost si motivul pentru care s-au luat niste masuri drastice de urmarire a banilor si de conspirativitate, insa fara rezultate notabile, mai ales in ce priveste stoparea dosirii unor importante sume.

Conturi ratacite si musamalizari
Desi faptul era in flagranta contradictie cu legislatia de atunci, seful DIE, Nicolae Doicaru, a aprobat deschiderea, la Koln, a unui cont cu banii primiti de la cei care urmau sa plece din tara (peste10.000 de dolari). La acea vreme, generalul Pacepa a vrut sa transfere banii din acel cont in Elvetia, pentru finantarea operatiunii "Bujorul", dar n-a reusit. In prezent, nu exista date despre aceasta operatiune, dar nici nu se stie ce s-a facut cu banii din contul de la Koln. Conform documentelor Securitatii, acesta a fost gestionat "necorespunzator" de catre ofiterii DIE. Traducand din limbajul de lemn al epocii, "necorespunzator" insemna ca o buna parte din suma depusa la Koln a disparut fara urma. Intreaga afacere a fost musamalizata de catre Doicaru. Daca Ceausescu ar fi aflat ce sume vehicula DIE prin strainatate, ar fi cazut multe capete. Si asta pentru ca el dorea sa detina controlul asupra marilor afaceri, fie ele si de spionaj.

Casa conspirativa "Minerva"
Operatiunea "Peregrinii" a continuat, iar rapoartele intocmite la inceputul anului 1971 scoteau la iveala faptul ca totul mergea struna. Sute de oameni paraseau definitiv Romania, depunand in "fondul sinistratilor" sume care variau intre 5.000 si 10.000 de dolari.

In vara anului 1971, Nicolae Doicaru ii aproba generalului Eugen Luchian, unul dintre principalii responsabili ai operatiunii "Peregrinii", "infiintarea casei conspirative "Minerva"" in Soseaua Mihai Bravu nr. 53-55. De fapt, o garsoniera, unde s-au purtat discutiile intre ofiterii de Securitate sub acoperire de functionari publici si cei care doreau sa emigreze. De pe urma acestor intalniri conspirative au ramas doar niste chitante intr-un singur exemplar, pe numele a sute si sute de oameni. Si acestea dovedesc faptul ca sumele erau mai mult decat substantiale pentru acele vremuri, de obicei intre 5.000 si 10.000 de dolari.

Pana si puscariasii puteau pleca
N-a trecut mult timp si retelele infiltrate in strainatate pentru operatiunea "Peregrinii" au inceput si ele sa produca bani buni, storsi de la cei care aveau rude in Romania. Afacerea devenise deosebit de rentabila, insa mintile sprintene din Directia de Informatii Externe s-au gandit ca pot obtine si mai mult. Asa ca s-au cerut bani celor care voiau sa emigreze si pentru scolarizarea din Romania ori pentru diferite cursuri de perfectionare absolvite in tara. Coarda a fost intinsa la maximum. Au fost scoase la mezat si persoanele condamnate pentru diverse prejudicii aduse economiei nationale, ale caror zile de detentie urmau a fi achitate de catre rudele sau prietenii din strainatate. Masura nu numai ca era ilegala, chiar si pentru un regim comunist, dar intra in contradictie cu acordurile si conventiile la care Romania aderase. Setea de valuta era insa atat de mare, incat, bineinteles ca orice puscarias, nu doar cei care se faceau vinovati de infractiuni economice, ar fi fost liber, daca cineva din Occident platea pentru el.

O avere stransa in doar sase luni
La un moment dat, Ceausescu a dorit sa intre intr-o aparenta legalitate, incercand sa transforme in lege ordinele secrete si ilegale ce priveau vanzarea de oameni. A fost o miscare total gresita. Lumea civilizata, desi avea de multa vreme informatii neoficiale in privinta emigrarilor cu cantec din Romania, n-a acceptat asa ceva. Din acel motiv, in decembrie1973, Emil Bobu, pe atunci ministru de interne, a ordonat incheierea operatiunii "Peregrinii", ca urmare a unor "ecouri negative din presa internationala", dupa cum consemneaza documentele Securitatii. In realitate, era vorba despre presiunile pe care Occidentul le facea la adresa Romaniei si despre amenintarile cu sanctiuni economice drastice. Atunci, Ceausescu era inca pe val si nu-si putea permite o disputa pe aceasta tema. Oficial, operatiunea "Peregrinii" nu mai exista.

Ultimul raport al generalului Eugen Luchian, principal responsabil al operatiunii, mentiona ca doar in primele sase luni ale anului 1973 s-au strans de la cei care doreau sa emigreze, mai precis 237 de persoane, urmatoarele sume si valori: 555.499 de dolari SUA, 3.316.101 de marci vest-germane, 112.100 de franci francezi, 475 de coroane suedeze, 2.120 de lire sterline, 50.000 de silingi austrieci, 28.868 de franci elvetieni, 990.827 de lei, bijuterii din aur in greutate de 474,70 g, o garsoniera, alte bunuri in valoare de 1.740 de marci vest-germane.

O avere imensa, stransa in doar jumatate de an. Cat s-a strans in cei trei ani cat a decurs operatiunea "Peregrinii" nu se va sti niciodata cu exactitate. Cert e ca o mare parte din ofiterii care au participat la actiune au facut bani cu ghiotura. Iar buhul s-a dus asa de tare, incat si dupa ce s-a ordonat la cel mai inalt nivel suspendarea operatiunii, multe dintre cadrele DIE sau angajatii Comisiei guvernamentale de pasapoarte si vize au continuat sa perceapa in beneficiu propriu diverse taxe de la persoane care urmau sa plece definitiv din tara.

Generalul Luchian - tapul ispasitor
Spuneam la inceputul acestui material ca operatiunea "Peregrinii" a adus statului peste 6 milioane de dolari. Dar un simplu calcul ne arata ca in doar 6 luni s-au obtinut aproape trei milioane de dolari. E greu de apreciat intreaga suma si pentru faptul ca DIE a deschis o serie de conturi in strainatate cu acesti bani, care, dupa cum s-a vazut si in materialul nostru, s-au "evaporat" in diverse operatiuni.

Dupa defectarea generalului Pacepa, in vara anului 1978, ancheta Securitatii a scos la iveala faptul ca generalul Eugen Luchian detinea o avere considerabila, pe care n-o putea justifica. Din acest motiv a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, punandu-i-se in sarcina diverse infractiuni. Banuim ca Luchian nu a avut parte de un proces corect, fiind de fapt tap ispasitor mai mult din cauza defectarii lui Pacepa decat din cauza faptului ca ar fi bagat mana in borcanul cu miere in timpul operatiunii "Peregrinii". Vinovatia lui Luchian era de fapt vinovatia unui regim politic ce initiase o mare ticalosie: vanzarea propriilor cetateni ca pe niste vite.

Si generalul Pacepa cunoaste multe despre operatiunea "Peregrinii". Avea o functie importanta in acea perioada - adjunct al sefului Directiei de Informatii Externe, ca sa nu mai vorbim despre cea politica, de secretar general al Ministerului de Interne -, iar numele sau apare in documentele legate de aceasta operatiune.

Despre acest subiect ar putea discuta Pacepa, daca doreste sa-si ajute tara, dupa cum declara recent. Nu injurandu-si la nesfarsit adversarii, fara a scoate o vorba despre marile operatiuni in care a fost implicat. El este unul dintre cei care ne pot spune si unde au ajuns o parte din banii storsi din aceasta afacere.

Numai clarificand din toate punctele de vedere asemenea actiuni si asumandu-ne un trecut care uneori nu ne onoreaza, putem sa ne plivim tara de "buruienile comunismului", ca sa-l citam tot pe generalul Ion Mihai Pacepa. Mai cu seama ca operatiunea "Peregrinii" a fost una dintre cele mai rusinoase initiative ale regimului comunist din Romania.

GARDIANUL

=====

SE AFLA PE "DRUM" UN MATERIAL IDENTIC CU ACESTA,POSTAT DE UN "ANONOM".
ANONIMUL SUNT TOT EU SI ROG CA MATERIALUL SA NU FIE LUAT INCA O DATA IN CONSIDERATIE!!!




sufiienta si aroganta - de andrei p la: 17/03/2004 03:45:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
O drama din Spania a adus in constiinta romanilor adevarul.
In Romania, viata este aproape insuportabila. Oare de ce?
Ieri am fost la 2 vernisaje. Nu mi s-a mai intamplat de multi ani.
Mai intai, am fost la expozitia lui Pavel Croh, “Cehii din Romania”. La Muzeul National, in Rotonda, sunt expuse 36 imagini alb-negru facute in Banat, unde sunt 6 sate avand 100% cehi.
Daca 20 imagini sunt medii sau chiar sub, 3-4 sunt mai degraba excelente!
Prim ministrul ceh Vladimir Spidla, in vizita in Romania, a onorat vernisajul.
Mi-a facut o impresie cu deosebita. Un tip sclipitor de inteligent si modest, impresionat sincer de niste oameni foarte simpli, dar cat se poate de cehi, desi cetateni romani.
Nu mi-l pot imagina pe Adrian Nastase sarutand din proprie initiativa 3 tarani, care cantau prea tare la instrumente de alama, in genul formatiei “Mambo Siria”, prezentata de Mircea Dinescu. Televiziunea ceha nu era prezenta. Iar cea romana nu era vigilenta. Baietii degustau cu entuziasm niscai specialitati rurale cu bere ceha adevarata.

In aceeasi zi am fost la GalaTeCa, unde s-au expus premiile editiei a IV-a a Concursului National Fotografie de Presa - Fotomedia 2004. Am primit un mail de la un prieten. Si nu m-am jenat sa ma duc si fara invitatie. Altfel de fotografie. Nu cred sa fi vazut vre-o marire alb-negru. Poate era vre-una, dar nu am remarcat-o. Cateva fotografii foarte puternice.
Mai ales facute de „Fotograful anului” - Mihai Barbu, Reuters. Una mai ales.
Intr-o sala mare, o silueta intunecoasa, profilata pe lumina aurie razanta pe parchet: un handicapat in carucior loveste din voleu o minge de tenis cu mana stanga. Mi-a amintit drama lui Thomas Munster, celebrul tenisman. Campion mondial de juniori, a participat la un turneu in Florida. In parcaj a fost lovit de o masina, condusa de o femeie beata.
A stat ani prin spitale, cu fracturi de coloana, bazin si picioare. Tot timpul a jucat cu mana stanga, intacta, o minge de tenis in perete. Cand a recuperat, in 3 ani a devenit numarul 1 mondial. La Rolland Garros, cand a castigat turneul, avea 50 de admiratoare in primele 3 randuri, cele mai celebre actrite si manechine din lume. Intrebata, Naomi Campbell a raspuns de ce: „Nu e doar numarul 1 in lume la tenis. Evident este si numarul 1 la vointa!”

Am mai retinut fotografiile premiate la: Stiri Generale – Bogdan Iurascu (Jurnalul National), Reportaj – Bogdan Croitoru, Sport – Bogdan Maran.
Radu Szigheti, Reuters, a plecat pe 3 ani intr-un post mult mai important.
Dar nimic nu e perfect pe lume.
Pe pereti erau expuse 5 imagini care fara Photoshop nici nu ar fi existat.
Nu sunt un purist absolut, dar sa faci colaje si sa le prezinti la Concursul de Fotografie de Presa, mi se pare cu totul exagerat. Asta arata cat sunt de slabi acei care le-au jurizat.
M-am intalnit cu cunoscuti. Am dat mana cu Em.Parvu, il cunosc de 25 de ani. Era foarte important, fusese in juriu. Conversam amical, el laudandu-si contributia. Se apropie un fotograf si ma intreaba: Cum de va pricepeti? Nu erati la municipiu?
„Ba da”, raspunde Parvu! „Si nu a facut nimic, Ne-a lasat Fotografia fara spatiu!”
“Prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul” spunea genialul Caragiale.
Recunosc ca mi-am cam pierdut cumpatul cateva secunde.
Avea dreptate? Ca doar aveam 289 de spatii in buzunarul de la ceas, dupa mintea lui!

Mi-am reamintit! Telefon pe 24 dec-89 de la Nic Hanu (Presedinte AAF 1990-92) cita:
M-a sunat „marele” Parvu. Vrea „Sa preluam” conducerea AAF si sa ne manifestam adeziunea la Front”. „Salvarii Nationale – prin reprezentantii ei” daca nu va mai amintiti.
Si de sedintele AAF din 1990, in care 4 persoane vroiau sa faca statut pe veci: „Sa Ramana Ei La Conducere ani de zile”. Nu conta cat ar fi cheltuit. Iar alti 2 (nu aveam nici-o functie) incercam sa propunem o investie de viitor. AAF avea 2 milioane in cont in ianuarie 1990, echivalent 95 mii $. Am propus sa se cumpere un sediu propriu in centru. Cumnatul lui Hanu era atunci primarul sectorului 1. La 120mii lei oferise AAF 1.100mp in Piata Victoriei!!! Hanu imi si spusese. „Ce sunt prost sa cheltuiesc pe sedii. Pai, ma schimba Astia in 2 luni.” Invariabil, „marele” Parvu incheia discutiile cu replica:
Lasati-ne cu prostiile ca avem treburi importante. „Hai Cataline! Sa Bem Si Noi Ceva.” Si uite asa, patrimoniul AAF a disparut. Marele investitor Mitica Dragomir a evacuat AAF.
Tocmai ma intalnisem cu Hanu la "Cehi" si imi reamintise.

Chiar Nu Iti Este Deloc Rusine! Tu sa imi spui mie asta? I-am mai putut spune doar...

De pe pereti imi zambeau fals persoane sinistre din Guvern, cu porecle de genul:
“Manivela, Satanoiu, Spaga, Aroganta Sa”, care au condus Romania “Catre Noi Culmi De Civilizatie Si Progres” – vorba abuziv impuscatului. Din pacate numai la capatuiala.
Cata diferenta intre modestia fotografului si a Premierului Ceh fata de romanashii nostri verzi si atat de fini (de cumetrie).
Nu e chiar asa de bine. AP

#12232 (raspuns la: #12164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scrisoare pentru ministrul Theodorescu - de SB_one la: 30/09/2004 16:48:05
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora)
Scrisoare pentru ministrul Theodorescu

Radu Mihai Roman
Duminica, 26 Septembrie 2004


Domnule Razvan Theodorescu,
Acest lumpen, acest retardat si cretin te-a huiduit in Piata Romaniei din Montreal, Simbata 18 Septembrie 2004. Pe tine, pe presedintele ales al Romaniei si toata delegatia voastra. Am condus zece ore din Detroit ca sa fiu acolo, iar reactia ta si a patronului tau imi dovedeste ca
n-am facut drumul degeaba. La granita cu Canada, am fost intrebat care este scopul vizitei mele si le-am spus, senin, ca doresc sa ajung la Montreal pentru a protesta fata de vizita presedintelui Romaniei. Nici o problema, ai grija doar sa nu incalci legea, mi-a spus canadianul si m-a lasat sa trec mai departe. Si mi-a urat, rizind, sa fac mult zgomot cu megafonul pe care l-a vazut la mine in masina.

http://www.expres.ro/politica/?news_id=167346






SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#23805 (raspuns la: #23637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Fantomele ministrilor au pus mina pe Dracula Park" - de DESTIN la: 16/10/2004 14:53:17
(la: Cat timp acordati acestui forum"Cafeneaua.com"?)
"Fantomele ministrilor au pus mina pe Dracula Park"

Nu mai surprinde pe nimeni!!!pe ce n-au pus ei mana...???
Raspunsul se pare a fi:pe demnitate,demnitatea demnitarului intr-un stat de drept.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#25284 (raspuns la: #24782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
România... "Cum ocolim apele"... - de Jimmy_Cecilia la: 25/07/2005 09:30:56
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
am gasit un articol, dar linkul nu mai functioneaza,
este referitor la innondatiile din RO si la drumurile inchise...
articolul este scris in Cotidianul, autori :
George Lacatus, Cristian Tomescu (15-07-2005)

"""Cum ocolim apele

7 Drumuri Nationale din judetele Brasov, Bacau, Vrancea, Buzau, Harghita si Braila au fost inchise din cauza viiturilor si a caderilor de pietre. Drumul European 85 a fost inchis pe anumite portiuni: la Maracineni si intre Focsani si Adjud. Si traficul feroviar a avut probleme. Daca plecati de la Bucuresti la Iasi, la intrarea in Buzau trebuie sa ocoliti prin Satuc-Berca-Sapoca-Maracineni. Pina la Focsani se merge destul bine, dar, cind va indreptati spre Adjud, va trebui sa ocoliti pe un drum judetean 42 de kilometri.

Cele mai grave probleme le veti intilni in drum spre Bacau, unde portiuni de citiva kilometri de drum sint inundate sau inchise. Daca plecati pe aceasta ruta, inarmati-va cu mult calm.

Pe DN 3 Bucuresti-Constanta se circula ingreunat, iar in dreptul localitatilor Basarabi si Valul lui Traian soseaua este acoperita de apa. Daca vreti sa plecati pe litoral, conducerea Politiei Rutiere Constanta va recomanda sa va aminati plecarea cel putin citeva zile.

Valea Prahovei, mai sigura decit Valea Oltului

Inspectoratul Judetean de Politie Sibiu recomanda soferilor sa foloseasca mai bine ruta ocolitoare Sibiu-Fagaras-Brasov si Valea Prahovei, deoarece este mai sigura decat DN 7, care face legatura dintre Sibiu si Vilcea, pe Valea Oltului. „Recomandam soferilor sa foloseasca Drumul National 1, pe varianta Sibiu-Brasov-Valea Prahovei pentru deplasarile in sudul tarii si sa adapteze viteza la conditiile de trafic“, a avertizat subcomisarul Lucian Tarnu, seful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Sibiu. Din Sibiu va puteti indrepta fara probleme spre Vilcea pe DN 7 si spre Brasov, pe DN 1, pentru ca aceste drumuri nu sint blocate. Singurul drum national cu probleme pe raza judetului Sibiu este DN 14 Sibiu-Sighisoara, unde s-a surpat podul de la Axente Sever.

Trenurile au avut intirzieri chiar si de opt ore

34 de linii de cale ferata din regionalele Galati, Iasi, Craiova si Brasov au fost inchise ieri din cauza inundatiilor care au acoperit terasamentele. Trenurile dinspre Moldova, Oltenia, Ardeal si Banat au avut intirzieri de mii de minute.

10 trenuri care au venit ieri din cele patru regiuni istorice spre Capitala au inregistrat intirzieri record. Rapidul Iasi-Bucuresti, care a venit pe ruta Birlad-Focsani, a avut intirzieri de peste opt ore. Un alt tren care a venit de la Timisoara prin Craiova a sosit in Bucuresti cu cinci ore intirziere. Rapidul de Suceava a sosit cu o intirziere de peste 300 de minute, iar toate celelalte trenuri care au venit din Moldova in Bucuresti, prin Birlad si Focsani, au avut intirzieri de citeva sute de minute fiecare.

Ruta Buzau-Adjud a fost inchisa

Din cauza inundatiilor care au slabit rezistenta terasamentelor, ruta Buzau-Adjud a fost inchisa circulatiei, la fel si ruta Buzau-Marasesti-Pascani. Din cauza inchiderii rutei Buzau-Adjud, nu mai circula nici un tren pe rutele Marasesti-Ghimes, Buzau-Marasesti, Buzau-Adjud si Comanesti-Ghimes. Calatorii din aceste localitati au fost nevoiti sa circule pe o ruta ocolitoare: Buzau-Faurei-Tecuci-Iasi-Pascani. Mai multe trenuri care trebuiau sa circule spre Iasi, Suceava, Brasov si Galati au fost anulate. Rapidul care a plecat din Bucuresti spre Suceava a fost nevoit sa ocoleasca prin Buzau-Marasesti-Pascani. •

Numere de urgenta pentru cei din trafic, schimbate in plin haos

Cind mai multe zone ale tarii sint afectate de inundatii, iar cei care vor sa calatoreasca au nevoie de informatii despre starea drumurilor, Ministerul Transporturilor a schimbat numerele de telefon ale comandamentului central de unde conducatorii auto puteau obtine informatii. Noile numere de telefon unde se pot obtine informatii despre starea drumurilor nationale sint: 021-315.75.66, 021-318.66.31, 021-318.66.09, 9366, 9360. Se mai pot obtine informatii si de pe site-ul Minsterului Transporturilor: www.mt.ro, la link-ul „Starea Infrastructurii”- sectiunea Drumuri.



Romania scufundata

Trei sferturi din Romania se afla sub ape. Viituri nemaiintilnite intr-o mie de ani au maturat Moldova de la nord la sud, rupind-o de restul tarii. La nivel national, ar putea fi declarata starea de urgenta din pricina distrugerii infrastructurii si a problemelor sociale.

Autoritatile locale si cele centrale, dar si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, care tin sub observatie calamitatile, ar putea interveni pentru impunerea starii de urgenta in intreaga tara, releva surse din sistemul de siguranta nationala. Motivul il reprezinta distrugerea unei parti serioase din infrastructura nationala, dar si posibilitatea aparitiei bolilor contagioase, dupa retragerea apelor si dupa revenirea zilelor calduroase. Totodata, securitatea alimentara pare a fi pusa in pericol, dupa cum ne-au declarat surse din sistemul de siguranta nationala. In functie de datele primite de la ministrul Administratiei, presedintele poate declara starea de urgenta.

Sapte morti si patru disparuti

31 de judete din 41 sint afectate de inundatii. Apele revarsate in ultimele zile au acoperit 505 de localitati, 121.000 hectare de teren agricol si au distrus 14.800 de case. Autoritatile au evacuat 8.616 persoane, in timp ce, miercuri si joi, sapte oameni au murit si patru sint disparuti. Bilantul ultimelor zile de ploi si viituri este pus pe seama unor debite neobisnuit de mari ale riurilor din Moldova, care au rupt digurile si s-au revarsat peste localitatile intilnite in cale. Infrastructura rutiera si feroviara a fost atit de afectata, incit a izolat, practic, nordul Moldovei de restul tarii. 370 de poduri, 445 de podete si mai multe drumuri nationale si judetene s-au rupt. Armata si Ministerul Adminis-tratiei si Internelor au facut pod aerian pentru aprovizionarea populatiei cu alimente si apa, dar si pentru transportul gravidelor si al bolnavilor care necesitau dializa.

Siretul are cel mai mare debit din ultimii 1.000 de ani

Miercuri spre joi, in judetele Bacau, Vrancea, Buzau, Galati, Braila, cele mai afectate de inundatiile din ultimele zile, oamenii au facut noapte alba in asteptarea viiturii anuntate pe Siret. Riurile Buzau, Rimnicu Sarat si Siret au depasit digurile. „La ora sase dimineata, Siretul avea 4.650 mc/s, un debit care n-a mai fost inregistrat vreodata, sau cel putin in ultima mie de ani. A fost de 20 de ori mai mare decit este normal”, comenteaza hidrologul Adrian Apostol.

Miercuri dimineata, la ora 7.00, s-a facut o bresa in digul de pe malul drept al Siretului, pentru atenuarea viiturii. In ciuda eforturilor, hidrologii au avertizat ca viitura ar putea sa loveasca din nou dupa 20 de ore, adica in noaptea de joi spre vineri, in zona de varsare a Siretului in Dunare. „Se asteapta noi inundatii cind va ajunge viitura de pe Siret in Dunare”, avertiza ieri-dimineata Petre Stanciu, directorul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA). El a fost contrazis insa de prefectii judetelor Braila, Galati si Tulcea, care vedeau altfel situatia la fata locului. •

Starea de urgenta limiteaza libertatile

Starea de urgenta este instituita de presedintele Romaniei.

• dureaza maximum 30 de zile si este adusa la cunostinta populatiei in maximum doua ore de la instituire; In termen de cinci zile, presedintele cere acordul Parlamentului in privinta starii de urgenta;

• Se confisca temporar armele si munitia existente la populatie;

• Circulatia autovehiculelor si persoanelor este limitata intre anumite zone si ore;

• Se fac perchezitii, rechizitionari si razii;

• Se inchid temporar benzinarii, cafenele, cluburi, localuri publice;

• Se suspenda temporar difuzarea unor emisiuni radio sau televizate;

• Se rationalizeza alimentele.


Lacurile de acumulare, gata sa dea pe afara

Gradul de umplere a lacurilor de acumulare este de 94% si, cu exceptia lacului de la Izvorul Muntelui (Bicaz), care are un grad de umplere de 101% si unde se deverseaza apa la un debit de 70 de metri cubi pe secunda, „pe la nici un baraj nu se da drumul la apa”, ne-a declarat directorul general al Hidroelectrica, Traian Oprea.

El spune insa ca, daca in urmatoarele sapte zile va continua sa ploua la fel ca pina acum, toate lacurile vor ajunge la un grad de 100% si apa va trebui deversata, pentru ca acestea vor trebui golite. Astfel, in aval de baraje s-ar putea ajunge la inundatii din cauza debitelor mari ale apei care iese din lacuri, apa care se adauga celei care iese din lac in mod obisnuit, prin turbine. Acesta mai afirma ca daca turbinele hidroelectrice de pe lacurile interioare n-ar functiona si n-ar putea prelua apa, atunci lacurile s-ar umple in 35 de ore si ar trebui golite.

Foame si sete printre sinistrati

Cele mai mari inundatii din ultima jumatate de secol au luat vietile a sapte persoane, au izolat alte 1.200 si au acoperit aproximativ 450 de localitati. Sute de oameni sint in continuare izolati. Sinistratii au nevoie de apa, alimente si medicamente de prima necesitate.

BACAU: Potrivit unui bilant inca provizoriu, in judet au fost inundate aproape 3.400 de case si peste 1.000 de familii au fost nevoite sa isi paraseasca gospodariile. Primarii spera ca guvernul va dispune alocarea de fonduri, singura sansa ca oamenii sa aiba un acoperis pina la iarna. In judet au inceput sa soseasca primele transporturi de apa minerala, necesara in conditiile in care fintinile sint colmatate, iar populatia din orase nu are apa la robinete. Ploaia a incetat, iar Comisia pentru dezastre va incepe sa evalueze pagubele. Circulatia s-a reluat intre Onesti si Bacau, dar si intre Comanesti si Bacau. Se circula pe un singur fir, de la Onesti spre Brasov.

SUCEAVA: Un tren in care se aflau aproape o suta de copii care se intorceau din tabara a fost blocat timp de mai multe ore pe calea ferata afectata de inundatii. Prefectul judetului Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca trenul a fost debarcat, copiii ajungind ieri-seara alaturi de familii. „Se pare ca au trecut de zona periculoasa”, a mai spus prefectul.

NEAMT: La patru zile dupa declansarea potopului in 23 de localitati, autoritatile nu au distribuit apa sau alte alimente de prima urgenta in zonele afectate de inundatii, declarind ca nu sint bani pentru astfel de actiuni caritabile. Prefectul Toader Mocanu sustine ca nu sint fonduri pentru astfel de actiuni caritabile, iar la stocul de la Rezervele Statului nu se poate apela decit cu aprobarea premierului Tariceanu, dar nu a facut nici o solicitare in acest sens.

ALBA: Cei 150 de oameni blocati de doua zile in localitatea Lunca Larga au primit ieri apa si alimente cu un elicopter al Ministerului Apararii. Sinistratii au ramas fara curent electric si apa, toate fintinile fiind colmatate, iar drumurile de acces sint blocate, autoritatile declarind ca nu sint sigure ca le-ar putea repara in zilele urmatoare. „In cazul in care nu vom reusi sa ajungem in sat cu camioanele armatei, vom solicita din nou ajutorul MApN pentru trimiterea unui elicopter.

GORJ: Autoritatile se pregatesc sa-i cazeze pe calatorii aflati in trenurile care nu pot circula prin Defileul Jiului, prefectul Stefan Popescu Bejat cerind reprezentantilor Primariei din Bumbesti Jiu sa amenajeze o sala de sport. „Este o solicitare foarte mare pentru calea ferata din Defileul Jiului. Noi ne pregatim pentru o eventuala blocare a circulatiei”, a declarat prefectul

Clientela PSD, implicata in dezastrul de la Bacau

Revarsarea piriurilor Negel si Birnat, care a dus la inundarea unei bune parti din municipiul Bacau, a fost cauzata de unele lucrari executate de o firma a clientelei PSD.

Firma Vega ’93 SRL Galati a ajuns sa faca amenajari hidrotehnice, si nu numai, in toata tara. Contractul de la Bacau, numit „Regularizarea riului Bistrita si a afluentilor“, a fost incheiat cu Apele Romane Bucuresti, in anul 2002, fara licitatie, prin incredintare directa.

Ionita Maftei, directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor Bacau,

ne-a oferit detalii despre relatia contractuala cu Vega Galati. „Ei au facut terasamentele. Lucrarea nu este receptionata inca, pentru ca nici nu s-a finalizat. Investitia este inca in derulare, pentru ca banii au venit cu tiriita“, ne-a declarat Ionita Maftei. El spune ca prima amenajare de santier s-a facut in apropiere de piriul Negel in 2002, iar in mai 2004 au demarat si cele de pe piriul Birnat“, spune Ionita Maftei.

Vega ’93 ar fi urmat sa faca suprainaltarea digului de la piriul Negel, dar, spun reprezentantii de la Apele Romane Siret, nu au fost bani suficienti pentru finalizare. Fondurile primite anul trecut au fost de aproximativ opt miliarde de lei si specialistii ar urma sa analizeze daca Vega a lucrat la Bacau de acesti bani. O posibila explicatie pentru acordarea fara licitatie a lucrarilor pentru Vega ’93 Galati ar fi faptul ca actionarul majoritar, Corneliu Istrate, este un apropiat PSD. In firma mai este actionar si un alt notoriu sponsor al PSD Galati, Maricel Pacurariu. Vega ’93 a contractat si 16 sali de sport din programul lui Adrian Nastase, dar a primit si contracte de la numerosi lideri judeteni ai PSD. •

Victimele apelor

Cinci persoane au murit, ieri, in urma inundatiilor. In ultimele zile, apele au provocat in total 13 victime, iar sase persoane sint date disparute:

• Judetul Vrancea are cele mai multe victime: doi barbati, Ianula Gheorghe de 43 ani si Grop Nicu Ion de 71 ani s-au inecat in riul Susita din localitatea Soveja. In riul Vizauti, o femeie s-a inecat, iar o persoana, a carei identitate nu a fost inca stabilita, a fost gasita moarta in satul Domnesti. Pina ieri, alte patru persoane au murit si trei au fost date disparute.

• Judetul Braila: Popa Daniel a decedat prin electrocutare.

• Judetul Bacau: cel putin trei persoane au decedat, iar alte trei sint date disparute. Doi barbati au murit la Manastirea Casin, dupa ce au intrat intr-un piriu cu un TAB, iar un alt barbat a fost luat de viitura din fata casei.

• Judetul Alba: o persoana a murit inecata. •

Ajutor pentru sinistrati

Secretariatul General al Guvernului a deschis trei conturi la Banca Comerciala Romana destinate sinistratilor din zonele inundate. Conturile deschise sint: RO65RNCB5010000138390083 pentru donatii in lei, RO11RNCB5010000138390085, in dolari si RO38RNCB5010000138390084, in euro. Persoanele sinistrate din zonele inundate vor primi un ajutor de urgenta constind in alimente in valoare de 2,9 milioane de lei noi. (K.R.)

• RecomandAri: Persoanele aflate in zonele inundate sint sfatuite de specialistii Ministerului Sanatatii (MS) sa nu consume deloc apa din fintini pentru ca, desi este limpede, poate contine microbi. „In cazul in care nu aveti acces la apa potabila, puteti folosi apa decontaminata prin fierbere 30 de minute sau prin clorinare”, mai recomanda MS. Pentru prevenirea contaminarilor, hrana trebuie bine reincalzita, iar laptele copiilor mici trebuie preparat preferabil cu apa imbuteliata. Vasele, ca si fructele, ar trebui spalate cu apa care provine din surse verificate. Numerele de urgenta sint 961, 962 (ambulanta) sau 112. (G.R.) •

Cea mai grava situatie, in Vrancea

Mii de oameni au fost evacuati si sute de case au fost distruse. In satul Vadu Rosca, din comuna Vulturu, apele au ajuns la miezul noptii pina la acoperisurile caselor. Sute de oameni s-au catarat pe case si au inceput sa strige dupa ajutor. Jandarmii i-au luat cu forta pe batrinii care nu se indurau sa-si paraseasca agoniseala de o viata, desi apele ajunsesera la ferestre. In satul Mircestii Vechi si Radulesti din comuna Vinatori, inundate in zilele de marti si miercuri, locuitorii au inceput sa se intoarca ieri la casele lor. Cei care nu au putut fugi din calea viiturii au stat izolati trei zile, in care au mincat ce au avut prin case. Tone de namol au ramas in urma apelor. Multi dintre sinistrati nu mai mincasera de trei zile si nu mai aveau nici apa de baut.

Vara asta: o saptamina ploaie, o saptamina soare
Ploile vor cadea si in noaptea aceasta in Banat, Oltenia si estul tarii, dar nu in cantitati la fel de mari. Apoi vor urma patru-cinci zile de respiro. „Vom avea o pauza pina martea viitoare”, spune Ion Sandu, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie. Dupa care vor veni noi ploi. Potrivit specialistilor, ploile vor continua toata vara: cinci zile ploi si cinci zile soare, lucru ce va ingreuna reabilitarea zonelor afectate. In plus, specialistii au avertizat ca solul este suprasaturat de apa, iar toata cantitatea de apa nu se va putea infiltra in pamint, ceea ce va duce la noi inundatii atunci cind ploua. Potrivit specialistilor, cauza principala a acestor fenomene o reprezinta manifestarea violenta a caracteristicii continentale a climei. Buzaul, Rimnicu Sarat si Siretul se afla peste cota de inundatie. Rimnicu Sarat a rupt deja parti din digurile de pe ambele maluri la confluenta cu Siretul. Si riul Buzau a atins ieri volumul maxim de debit admis peste cota de inundatie.

In plus, Siretul a mai inghitit doua localitati - Nanesti si Maicanesti. Pe celelate riuri debitele sint la cotele de avertizare, dar vor scadea, spun autoritatile. Potrivit specialistilor, debitele riurilor din acest an sint de trei-patru ori mai mari. Chiar si de treizeci de ori, cum este cazul Siretului.""""


George Lacatus, Cristian Tomescu - Cotidianul (15-07-2005)
#61096 (raspuns la: #61091) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iar ministrul invatamantului - de zaraza la: 11/07/2006 17:01:16
(la: Cine fura azi un BAC...)
iar ministrul invatamantului si-a dat demisia, nuuuu?

serios, si-a dat careva demisia de prin minunatul minister? n-am citit ziarele si-s curioasa!

zaraza
zaraza sc - de RSI la: 31/07/2013 15:09:33
(la: Cum sa ratezi un ozn)
uite aici cauza pentru care nu am aflat ce este cu ozn-ul asta...;))
A spus-o chiar ministrul (sau sinistrul) apararii:" Aparate neidentificate peste Romania"
Despre mizantropie - de Puiu Constantin la: 24/08/2003 08:59:35
(la: Mizantropia)
Pentru a intelege mai bine termenul ar trebui sa-i aflam intai etimologia.Oricum opusul mizantropului este bonomul care poate fi si el deasemeni bonom din egoism,mai bine zis se poate afisa o grija si un interes fata de semneni ca tehnica in atingerea unor scopuri personale.Mizantrop va fi mai intai acel om care considera ca are niste dezavantaje fata de semenii sai.Acestea ar putea fi saracia,boala,pozitia sociala inferioara,lipsa talentului,ghinionul. Aceste neajunsuri il vor face sa ii urasca pe cei din jur ,si in lipsa puterii de a trece peste aceste handicapuri le va dori celorlalti sa ajunga la nivelul lui.Subliniez ca va deveni mizantrop acea persoana care CONSIDERA ca are aceste neajunsuri.Pentru ca un om bolnav poate fi fericit pentru ca inca mai traiesete,saracul se poate bucura enorm daca mananca o friptura,muncitorul se poate bucura vazand ca ministrii nu pot dormi de griji iar violonistul ratat se poate consola castigand un meci de biliard.Secretul este in arta de a te multumi cu ce ai ,fara a te limita la atat.

De aceea nu cred ca putem asocia termenul "mizantropie" cu "egoism" ci mai degraba cu "frustrare".De fapt termenul "egoism"poate fi indelung comentat,el fiind asociabil aproape oricarui cuvant ce defineste un sentiment uman si in primul rand termenului "iubire"
Greseli - de (anonim) la: 23/09/2003 12:29:49
(la: Greseli?)
Aia care au ramas cu chiloteii batuti in vint sint sinistrati astazi dar pun pariu ca au o inima de aur comparativ cu multi care se bucura ca a murit capra vecinilor....

#373 (raspuns la: #351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Just - de (anonim) la: 02/10/2003 03:49:34
(la: File-Swap: Arta, Politia, Banul si Justetea.)
Just ar fi sa platesti muzica pe care o furi pe gratis de pe internet.
Cind intrii intr-o brutarie tu furi piinea aluia care munceste 12 ore pe noapte ca sa o produca , ca ce nu-i bai , ca daca el face citeva mii de piini pe noapte ce daca fura citiva cite o piine de la el ca uite, se pare ca are el minte si pricepere ca brutar ca sa-si faca el afacerea chiar daca hotii-i fura munca......
Asta se chiama a face astazi afaceri si la noi in Romania in care unu-si bate capul sa produca ceva si ceilalti il fura.
Si ne mai miram de ce inca nu vin investitorii la noi.
Ce-i si mai grav multi cred ca sint nevinovati cu o asemenea conceptie.
Se pare ca blatul a luat sfirsit in ale muzicii pirat dar ce ne facem cu situatia existenta in alte domenii unde pirateria ideilor altora este in toi.
Cel mai bun exemplu de furt la drumul mare este cel al doctorilor plagiatori din ministerul sanatatii de la ministrii in jos....fura sau pardon copiaza din revistele de specialitate frantuzesti si americane dupa care-si pun numele de autori . Se pare ca s-a terminat blatul si acolo...incet ,incet dar mergem pe calea cea buna:)


Muzica lui Wagner - de RSI la: 14/10/2003 06:27:54
(la: A existat holocaust in Romania?)
Nu exista o interdictie formala a muzicii lui Wagner, dar Filarmonica israeliana nu va cinta Wagner atita vreme cit o sa mai existe supravietuitori ai Holocaustului. Pentru ei aceasta muzica este de sinistra amintire. Acesta este motivul si nu "cenzura" sau ura fata de poporul german. Nu trebuie uitat ca fara aprobarea tacita a germanilor Hitler nu ar fi putut crea acea uriasa industrie a genocidului.
#1269 (raspuns la: #1263) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Când eram mic visam... - de Gabriel Radic la: 22/10/2003 03:48:30
(la: Practici profesia visata?)
...să ajung marinar. Acum visez să fiu ghid turistic, sau tipograf, sau librar, sau evaluator de meniuri, sau prim-ministrul României, sau să am o livadă. Nu am meseria pe care mi-o doresc, ci un compromis mulţumitor, dar sper la o schimbare în curând.

  • ai pierdut timpul citind semnătura mea, ce frumos...
pentru ninel - de macabeul la: 02/11/2003 14:15:43
(la: De ce evreii au fost "persecutati" tot timpul???)
sharon si arafat sint doi mosnegi cicatrizati de trecutul lor odios.
stimabile ai uitat ca israelul e o democratie si ca din 4 in patru ani sint alegeri. daca poporul vrea ramine sharon la putere.
daca poporul nu vrea este ales un alt prim ministru.
in israel nu e ca in romania unde prim ministrul sau presedintele aduce o banda de mineri abrutizati si alcoolizati pentru a decide alegerile democrate.
arafat s-a instalat la conducere si pina nu moare acolo va ramine.
poate ca demisia lui mahmud abas ca prim ministru iti spune ceva.
#2893 (raspuns la: #2484) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Este UE antisemita sau statul evreu a depasit masura bunului sim - de Zamolxe la: 04/11/2003 05:02:54
(la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
Este UE antisemita sau statul evreu a depasit masura bunului simt?


Dupa publicarea sondajului efectuat in tarile UE care considera Israelul cea mai mare amenintare la adresa pacii mondiale, Israelul denunta antisemitismul... Uniunii Europene
Rabinul Marvin Hier, fondatorul Centrului Simon Wiesenthal: "O dovada ca in societatea europeana antisemitismul este inradacinat mai adanc decat oricand de la terminarea razboiului"


Israelul a reactionat cu indignare la rezultatele unui sondaj efectuat, luna trecuta, la comanda Comisiei Europene, in cele 15 tari membre ale UE, conform carora statul evreu constituie cea mai mare amenintare la adresa pacii mondiale, intrecand, din acest punct de vedere, Coreea de Nord, Iranul si Afganistanul.

Sunt de aceasta parere nu mai putin de 60 la suta dintre cei care au raspuns la sondaj, procentajele cele mai ridicate fiind inregistrate in Olanda, Luxemburg si Austria. Franta, pe care unele cercuri israeliene o acuza de lipsa de simpatie fata de statul evreu, face opinie separata, fara a crede ca Israelul primejduieste cel mai mult pacea lumii. Ministrul israelian pentru problemele diasporei, Natan Sharansky, a declarat ca rezultatele sondajului reprezinta o noua dovada ca Europa nu poate juca un rol important in procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Intr-adevar, cum remarca saptamanalul britanic Observer, sondajul pare a reflecta dezaprobarea larga de catre tarile europene a politicii de mana forte promovate de guvernul premierului Ariel Sharon fata de actuala Intifada (rascoala) palestiniana. , "Faptul ca majoritatea europenilor considera Israelul ca principalul pericol... constituie o dovada in plus ca in spatele criticilor "politice" la adresa Israelului se afla o atitudine antisemita pura", a precizat Sharansky, care a adaugat: "Uniunea Europeana, atat de sensibila cand e vorba de drepturile omului, ar face bine sa puna capat actiunii insidioase de spalare a creierului si demonizare a Israelului, inainte ca Europa sa se cufunde din nou in bezna trecutului, ".
Potrivit purtatorului de cuvant guvernamental, Avi Pazner, sondajul nu este suficient de credibil, imaginea pe care europenii o au despre Israel fiind rezultatul unei campanii mediatice negative din timpul celor trei ani de Intifada. "Cred ca informatiile oferite de presa in ultimii trei ani au fost nedrepte si dezechilibrate si au creat o imagine deformata a conflictului israeliano-palestinian", a sustinut el.

De altfel, in ultimul timp, oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a "antisemitismului" sa fie incluse si criticile, si atacurile deschise la adresa politicii Israelului.

Si mai dura a fost reactia Centrului Simon Wiesenthal, care a initiat o petitie internationala pentru condamnarea Comisiei Europene, pledand, intre altele, ca UE sa nu mai fie reprezentata in asa-numitul cvartet (in care mai intra ONU, SUA si Rusia), insarcinat cu misiunea de a incerca sa aplaneze conflictul dintre israelieni si palestinieni. "Rezultatele socante ca Israelul ar fi cea mai mare amenintare la adresa pacii... sfideaza logica si constituie izbucnirea rasista a unei imaginatii fanteziste, demonstrand ca antisemitismul este inradacinat in societatea europeana mai adanc decat oricand de la terminarea razboiului", a afirmat rabinul Marvin Hier, fondatorul Centrului amintit.

Pe de alta parte, o cunoscuta personalitate politica a opozitiei israeliene, Alon Liel, fost director general in Ministerul de Externe si consilier al ex-premierului Ehud Barak, a atras atentia ca israelienii ar trebui sa mediteze asupra motivelor pentru care europenii gandesc asa despre ei: "Ne urasc cu adevarat sau realmente se tem (de ceea ce se intampla in zona - n.r.)? Predilectia noastra naturala este de a scoate din sertar arma noastra obisnuita de autoaparare - arma antisemitismului -, dar, de data aceasta, probabil, nu este cazul sa procedam in acest mod".

Publicarea sondajului a coincis cu organizarea la Ierusalim a unui urias miting comemorativ cu prilejul implinirii a 8 ani de la asasinarea fostului premier Yitzhak Rabin de catre un extremist israelian, Shimon Peres, fost si el prim-ministru si arhitect, impreuna cu Rabin, al acordurilor de pace de la Oslo, dezaproband, in fata celor peste 100.000 de participanti, politica actualelor autoritati si considerand necesara reintoarcerea la viziunea pacifista a celui asasinat, socotit, pe bun dreptate, "un soldat al pacii".

(Comentariu de presa)
UN text foarte interesant pen - de SB_one la: 06/11/2003 14:10:05
(la: Romania si Comisia Europeana)
UN text foarte interesant pentru strategia internationala a lobby-ului
Romaniei!

>
> Wally Olins: "Nimeni nu stie cine e Iliescu"
Olins, creatorul sloganului Orange: "the future is bright"
>
> Miercuri, 05 Noiembrie 2003
>
>
> Guru mondial al branding-ului, la Bucuresti
> Guru mondial al branding-ului, Wally Olins, este prezent timp de
doua zile la Bucuresti, fiind invitat de revista Biz si de compania de
consultanta Brandient. El este printre cei mai mari creatori de marci din
lume. Numele sau este legat de Orange, a carei identitate a redefinit o
intreaga industrie, de Renault, British Telecom, Unilever. La aproape 70 de
ani, se dedica unui domeniu neobisnuit: branding-ului de tara. In
portofoliul sau se afla Polonia, Anglia, Portugalia, Spania. Sloganul pe
care l-a construit pentru promovarea lusitanilor este extrem de expresiv
"tara unde Atlanticul atinge Europa". Este totodata conferentiar la Said
Business School-Oxford si are propria firma de consultanta.
>
> Inainte de a sosi in Romania, si-a organizat un panel (un grup de
intervievati). I-a intrebat ce stiu despre tara noastra. Nimeni nu a stiut
mai mult decit: Ceausescu si Bucuresti. La reuniunea de ieri a participat si
Mircea Geaona, ministrul de externe care a anuntat ca trebuie sa regindim
programul "Made in Romania".
> Iliescu este un regim, un om de stat, un lider post-comunist? Cum e
el perceput in strainatate?
> Ceausescu?
> Iliescu, actualul presedinte.
> Nimeni nu stie cine e Iliescu, in afara Romaniei. Nu este perceput
nicicum. Stii cine e presedintele Elvetiei? Oamenilor nu le pasa de
politicieni. Cine sint ei.
> Daca miine v-ar angaja guvernul Romaniei, care ar fi primele
recomandari?
> Sa stringa la un loc toate personalitatile reprezentative din
politica, business, sport, cultura, publicitate. Apoi, sa-si fixeze clar
tintele, pentru ca nu te poti adresa tuturor. Tarile din NATO, UE si cele
invecinate sint "target"-uri suficiente. Toti trebuie sa gaseasca "Ideea",
pentru ca in planul urmator sa identifice oportunitati, punctele tari.
> Puterea de la Bucuresti cheltuie aproape 6 milioane de dolari pentru
"promovarea" lui Stefan cel Mare, un fost conducator de principate. Merita
asa o investitie?
> Toate statele investesc sume mari in promovare. Problema este nu
citi bani se pun in joc, ci cum stii sa coordonezi mai eficient
cheltuielile. Daca lucrurile sint corecte, poti sa obtii un impact maxim.
> E bine sau rau?
> Cu un singur individ sau personalitate nu se poate face un proiect
coerent. Asta, in opinia mea.
> Ati fost intrebat la seminar daca includerea Casei Poporului in
programul de vizita al strainilor e eficient din punct de vedere al
schimbarii imaginii Romaniei.
> Da. Ar trebui vinduta lui Disneyland. Poate va fii interesanta ca o
curiozitate, asemeni piramidelor, peste vreo 200-300 de ani.
> Cum ati construit brand-ul Polonia?
> Am pornit de la ideea ca Polonia este un stat extrem de puternic,
situat in Europa Centrala si de Rasarit, care joaca in nord-est-ul Europei
rolul Spaniei in sud.
> Cum suna sloganul "Romania, mereu surprinzatoare"?
> Nicicum. Surprinzatoare poate fi si Anglia, Spania, Portugalia.
Folosirea acestuia e o pierdere de vreme.
> Cit dureaza un program de branding de tara?
> 20 de ani. Nu este un lucru usor. Toate fortele tarii trebuie
implicate intr-un astfel de proiect.
> Si cum pornim?
> Gasiti ideea. Crearea unei identitati de natiune este o munca extrem
de complicata. Nu poti vinde tara ca pe un produs. Aceasta are un trecut, o
traditie, o cultura. Cautati oameni reprezentativi, idei geniale, sportivi
de marca, muzicieni, scriitori de prestigiu. Gasiti simboluri care sa va
reprezinte.
> Alteceva decit Dracula?
> Asta e o idee proasta. Nu o mai folositi. Strainii va vor ironiza.
Cautati sa personalizati lucruri, mincaruri, obiceiuri. Aduceti ceva
diferit. Veniti cu particularitati care sa va reprezinte. Ce e Romania fata
de Venezuela? Trebuie sa va recunoasca lumea si dupa altceva decit Dracula
si Ceausescu. Ati facut progrese remarcabile, astea trebuie promovate. Cind
realitatea se schimba si imaginea trebuie sa se schimbe.
>
> Programul "Made in Romania" trebuie reconsiderat. De ce sa nu mergem
pe brand-ul Transilvania? Are o muzica mai buna, un sunet de finete.
Asocierea cu Moldova este un brand negativ, facind trimiteri la
Transnistria, lupte etc.
> MIRCEA GEOANA, ministru de externe
>
>
#3406 (raspuns la: #3353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Terminologia Calailor - de talusa la: 09/11/2003 16:39:41
(la: A existat holocaust in Romania?)
-Oricat de complex, fenomenul Holocaust poate fi redus la o ecuatie cu trei termeni: calai, victime, martori (perpetrators, victims, bystanders, cf. Raul Hilberg). Daca Shoah si Holocaust sunt termeni folositi mai degraba de victime, iar genocid si etnocid mai degraba de martori, e interesant ce terminologie au utilizat calaii. Evident, este vorba de termenul Endlesung ("solutia finala"), dar in documente nazistii au preferat un alt cuvant, aparent mai inofensiv: Vernichtung. Si acest termen a fost diferit inteles si tradus, dar tinand cont de radacina cuvantului (nichts), el nu poate fi echivalat decat cu anihilare (cu radacina "nihil") sau nimicire (cu radacina "nimic"). De pilda ,in procesul verbal al sinistrei Conferinte de la Wannsee (20 ianuarie 1942), s-au stabilit - "in conformitate cu vointa lui Adolf Hitler" - detaliile tehnice pentru "anihilarea" (Vernichtung) a "peste 11 milioane de evrei" din toate partile Europei. "Romania, inclusiv Basarabia" (dar exclusiv Transilvania de Nord), figura cu un numar de "342 000 de evrei" care urmau sa fie "anihilati". Antisemitii romani au dat dovada de protocronism. in 1913 [!], de pilda Dr. Nicolae Paulescu prezenta "mijlocul cel mai simplu si cel mai comod de a ne scapa de evrei" - uciderea lor in masa cu substante toxice: "sa-i exterminam, cum bunauara se ucid plosnitele". in 1928, A.C. Cuza - mentorul lui C.Z. Codreanu - propunea si el "solutia finala": "Singura solutie posibila a problemei jidanesti este eliminarea jidanilor". In 1941, conducatorii Romaniei preferau termenul de "purificare" etnica ."Satana este evreul", scria Ion Antonescu, de la Odessa, Consiliului de Ministri. "Este o lupta pe viata si pe moarte. Ori invingem noi si lumea se va purifica, ori inving ei (evreii) si devenim sclavii lor". "Sa folosim acest moment istoric - clama la randul sau Mihai Antonescu - si sa curatim pamantul romanesc si natiunea noastra[…] Daca este nevoie, sa trageti cu mitraliera".
-Urmatoarea definitie a termenului de Holocaust este considerata a fi semnificativa pentru scopul Comisiei inffintata de presedintele Romaniei:
Holocaustul este persecutia sponsorizata in mod sistematic de catre stat, precum si anihilarea evreilor din Europa de catre Germania nazista, aliatii si colaboratorii sai in perioada 1933-1945. Evreii au fost victimele principale sase milioane au fost ucisi; au mai fost vizati pentru distrugere sau decimare rasiala, etnica sau din motive nationale populatiile de rromi, sinti, persoanele cu handicap fizic sau mintal si polonezii. Alte milioane, inclusiv homosexualii, martorii lui Iehova, prizonierii de razboi sovietici si dizidentii politici, au suferit si ei opresie si moarte sub regimul Germaniei naziste.
#3802 (raspuns la: #3798) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...