comentarii

mircea eliade problema capitala a omului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
subscriu la evaluarea lui Mircea Eliade =summum - de daniela_sorina_albeanu la: 21/10/2005 10:14:38
(la: culturi)
Ar fi bine daca fiecare dintre noi s-ar evalua corect in ceea ce priveste nivelul culturii personale, dar se pare ca marea majoritate considera ca nu au nevoie de cultura! Am citit mult si despre si Mircea Eliade si nu numai! dar intodeauna consider ca (in ceea ce ma priveste) mai este ceva de citit,cativa ani au fost mai putini prolifici pentru ca i-am dedicat facultatii de socio-psihologie si-am citit literatura de specialitate dar nu sunt binenteles pierduti! desi altii asa i-ar considera, as vrea sa propun o conferinta despre Mircea Eliade si "Uitarea fascismului" pe care am citit-o de curand!
#80437 (raspuns la: #80211) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mircea Eliade - de Ruxytza la: 12/02/2007 23:58:27
(la: MIRCEA ELIADE - personalitate internationala)
Am inceput sa-l studiez in clasa a IX-a. L-am studiat si in clasa X-a. Mircea Eliade a trait o buna bucata de vreme in India. A fost fascinat de traditiile indiene. In India erau legi stricte. Casatoriile dintre un european si o indianca erau interzise. Si aici ma refer la romanul "Maitreyi" in care personajul principal este Allan. El este luat sa locuiasca in casa inginerului Narendra Sen. Aici se indragoseteste de fiica acestuia, Maitreyi. Desi la inceput i se parea urata, cu timpul, s-a indragostit de ea. Maitreyi este un personaj erotic. Ea fascineaza prin frumusetea ei si mai ales prin desteptaciunea ei. Aceasta dragoste insa, nu are un final fericit. Allan sta doua luni in Himalaya unde o cunoaste pe Jenia Isaac. Dar tot se gandeste la Maitreyi. Nu o poate uita. Ea, ca fie alungata de acasa, se daruieste unui vanzator de flori. Dar n-a fost asa. In cele din urma Allan si-a gasit de lucru la Singapore si s-a stabilit acolo. Mircea Eliade a fost, este si va ramane o personalitate internationala.
Eliade (pt Horia) - de cattallin2002 la: 16/11/2005 17:43:51
(la: Ce credeti despre yoga)
Draga Horia, ti-am mai scris ca nu am cum sa ma inversunez impotriva ta ca om, doar impotriva ideilor, daca sint gresite.
Saptamina asta am auzit, in mediu ortodox (adica la biserica) urmatoarele: milostenia se naste din mila, mila se naste din bunatate, bunatatea se naste din dreptate. De ex Domnul Iisus, fiind Dumnezeu ii iubea pe toti oamenii, dar ai vazut cum trata ideile gresite. Marii duhovnici aveau o dragoste mare fata de semeni, dar fata de ideile gresite erau f duri.
S-o luam cu Eliade. In primul rind in cartea sa, despre istoria religiilor, studiaza si canibalismul si sustine ca daca cercetezi mai mult incepi sa intelegi si sa accepti toate ideile legate de diferitele religii, inclusiv canibalismul. Avea un fel de varza in cap, toate religiile pt el erau bune, tot ce tinea de paranormal. Si citi nu s-au acrit dupa ce l-au citit (legat de varza)!
Inca de la inceput, chiar marii critici gen Calinescu ii dezaprobau tenta sexuala a romanelor lui. Avea o mare admiratie pt miscarea sexuala a hippy. ""Mai precizam aici ca Mircea Eliade admira chiar si pe heroinomanul, bisexualul si satanistul Aleister Crowley . La Eliade admiratia se nastea atunci cand intalnea persoane care traiau, redescopereau asa zise aspecte arhaice ale sacralitatii. Admiratiile lui Eliade nu tin de moralitate, deci nu sunt normative pentru viata crestina. Putem spune ca avea un alt sistem axiologic, propriu nu crestinului, ci istoricului religiilor. Asa ca poate nu gresim daca dam dreptate unui coleg de-al sau de generatie care-l numeste "un fost credincios, un spirit religios fara religie" . ""
Acum multi oameni au conceptiile acestea, asa ca nu mai mira pe nimeni. Nu stiu de ce se mai duce lumea la biserica si nu face coada la o tiganca vrajitoare (nu ca nu ar fi coada la ea)!
Despre Danion Vasile poti gasi si la http://www.sfaturiortodoxe.ro/ortodox/patericul-mirenilor.htm dar sint si carti numai legate de yoga. Scuze ca nu pot sa caut mai mult, am scris ca ma o problema de sanatate.
Numai bine
#88018 (raspuns la: #87053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Giovanni Papini - Un Om Sfars - de anda la: 28/03/2004 10:58:25
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Giovanni Papini - Un Om Sfarshit

Simona Popescu - Exuvii

Garcia Marquez - Despre ragoste shi altzi demoni, Un veac de singuratate, Dragoste in vremea holerei, Vivir Para Contarla

Ernesto Sabato - Tunelul

Cioran - Caiete, Pe culmile disperari, Amurgul Gandurilor, Demiurgul cel rau, Silogismele amaraciunii etc

Salvador Dali - Jurnalul unui geniu

JD Salinger - De veghe in lanul de secara (Catcher in the rye)

Ileana Vulpescu - Arta conversatziei

Paolo Choelo - Alchimistul, The Warrior of Light

Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop

Dupa mai multe luni - de spirit_intelept la: 21/04/2005 02:16:37
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga Teodora,

nu am mai postat de cateva luni pe acest forum, fiindca nu am simtit ca e cazul. De fapt nici nu am mai intrat sa vad ce se mai petrece. Acum tocmai cautam pe Google in presa straina ce se mai aude de Grieg si am vazut acolo si "Cafeneaua", asa ca am intrat din nou.
Imi pare rau daca asa cum ai zis, exista printre yoghini persoane care te priveau de sus, cu aroganta, din cauza religiei tale. Aceste persoane mai au multe de invatat si intr-adevar nu merita sa le privesti decat cu compasiune. De fapt marii yoghini au considerat uneori chiar banale insecte, plante sau animale ca fiind maestrii spirituali pentru ei, atunci cand datorita acestora au invatat anumite lectii spirituale.
Din pacate aceasta atitudine de "eu si doar eu detin adevarul" este foarte raspandita, chiar printre crestini. Nu cred ca e nevoie sa mentionez faptul ca fiecare cult crestin se considera pe el cel adevarat si considera ca dintre ei vor fi gasiti "cei alesi", la a doua venire a lui Iisus. Probabil si cultul din care tu faci parte nu face exceptie de la regula asta. Tocmai ca din acest punct de vedere yoga nu considera ca doar practicantii ei detin intregul adevar, existand in acest sens mari maestrii yoghini ca Ramakrishna, care au parcurs si alte cai spirituale pentru a vedea daca si acestea duc pana la Dumnezeu. Chiar Grieg, pe langa faptul ca a inceput (cu vreo 7 carti pana acum) traducerea operei exceptionale a lui Jakob Lorber, a oferit si un comentariu profund spiritual la o evanghelie apocrifa (a lui Toma) si in acelasi timp a ajutat si la tiparirea altor lucrari cu specific crestin.
Mistici cresti recunoscuti, chiar detinatori ai stigmatelor, au recunoscut la randul lor dimensiunea spirituala a unor maestrii spirituali yoghini, deci vezi si tu ca aceste fiinte exceptionale se recunosc intre ei. Chiar in Romania, exista anumiti pustnici crestini, care l-au recunoscut pe Grieg ca fiind un maestru spiritual autentic, fara ca acesta sa le-o ceara.
De fapt viziunea asupra spiritualitatii pe care o ofera yoga este unica si minunata chiar prin universalitatea ei. La cursurile MISA exista persoane crestine ortodoxe, catolice, protestante, etc, alaturi de mahomedani, evrei si exista chiar si atei. De fapt, asa cum spunea Mircea Eliade, yoga nu este o religie, ci o stiinta a religiei.
Ca deosebire fata de alte miscari actuale, mai mult sau mai putin spirituale, yoga in mod incontestabil este cea mai veche (prin atestare documentara, de peste 5000 de ani) si asta spune multe. Este mai veche chiar decat hinduismul, ceea ce arata clar ca yoga nu este determinata de zeii indieni, asa cum cred unii. Au existat multe curente spirituale care nu au facut fata probei timpului, cum ar fi zoroastrismul, sau din Biblie inchinarea la idolul Baal, diverse mistere grecesti, chiar ramuri ale crestinismului care nu au supravietuit, etc.
La inmormantarea papei Ioan Paul al II-lea ascultam cum de exemplu la ora actuala in catolicism este cea mai mare criza de preoti, fiindca acestia nu mai pot sa fie abstinenti si alte motive. Si ortodoxismul are propriile lui probleme si chiar si aceste noi curente crestine. O spun din experienta, fiindca am avut curiozitatea sa discut chiar cu oameni cu raspundere din cadrul acestor grupari.
Spre deosebire de acestia, la ora actuala yoga este din ce in ce mai raspandita in lume chiar printre intelectuali sau tineri. MISA de exemplu are filiale in mai multe zeci de tari, pe diverse continente iar in Romania exista vreo 30.000 de cursanti. Si asta in conditiile in care de cel putin 10 ani presa ne tot calomniaza cu aspecte abjecte si nefondate. La fel exista multe celebritati care s-au apucat de yoga peste tot in lume, sau exista programe yoga obligatorii pentru antrenamentul cosmonautilor sau al altor categorii de oameni care necesita o pregatire speciala.
Alte domenii de frontiera cum ar fi parapsihologia cu diversele fenomene gen clarviziune, psihokinezie, precognitie sau studiul fenomenelor de la frontiera mortii fizice se indreapta din ce in ce mai mult catre explicatiile pe care le ofera yoga. In acest sens crestinismul a cam ramas in urma, singurele explicatii fiind ori "interventii sau posesiuni diavolesti", ori "o minune a lui Dumnezeu". Dar nu se spune nimic despre faptul ca unele dintre aceste puteri chiar exista in om in stare latenta si cu atat mai mult nu se ofera metode practice pentru a putea face uz de ele, evident la modul intelept.
Nu vreau prin acestea sa denigrez sau sa minimalizez crestinismul. Cum am mai spus-o, chiar in cadrul MISA au aparut mai multe publicatii cu caracter profund crestin. Si yoghinii considera la randul lor ca pe pamant vor avea loc unele evenimente de o amploare deosebita si din pacate destul de dure pentru multe fiinte umane. Am vrut doar sa-ti ofer o idee mai completa despre ce inseamna yoga pentru ca sa nu ramai doar la amintirea neplacuta a unor persoane care se pare ca nu au inteles nici macar unele reguli de baza ale bunului simt.
Cat despre autenticitatea practicilor yoga asa cum sunt predate in cadrul MISA, ai mare dreptate spunand (la fel ca si Iisus) ca "pomul se cunoaste dupa fructe iar omul dupa roadele actiunilor lui". O discutie pro sau contra nu prea isi are aici sensul. Iti doresc doar sa cunosti oameni din cadrul cursurilor de yoga predate de MISA, la care sa poti observa cu adevarat impactul spiritual pe care yoga il are in viata lor.

Spirit Intelept

PS: pentru detalii in privinta lui Grieg si a MISA, precum si a adevarului legat de ce se petrece acum in Romania in legatura cu aceste aspecte, puteti sa va uitati pe site-ul:
http://www.yogaesoteric.net
#44709 (raspuns la: #44177) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre unire - de pr Iulian Nistea la: 15/09/2005 03:34:29
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Doamne ajuta.

1. "de ce biserica crestina nu este la fel de unita ca in vremurile primordiale?"

Toti suntem tentati uneori sa vedem in roz "vremurile primordiale", ca un fel de timp mitic de care vorbeste di Mircea Eliade: illo tempore...

Si eu ma surprind uneori zicându-mi: "Ah, ce bine era in vremea Sfintilor Parinti".

Totusi, acest soi de gând e o adevarata ispita, si studiul atent al istoriei crestinismului, arata ca secte si grupuri si grupuscule au existat dintotdeauna (chiar din Faptele Apostolilor vedem ca existau astfel de grupuri). Grupari "gnostice" au existat dintotdeauna la marginea crestinismului.

Chiar cuvântul "erezie", haeresis, pe care apostolul Pavel il foloseste era legat de existenta acestor grupari. El se refera la o parte de adevar care e luata pentru adevarul intreg. De exemplu, ca si cum ai spune: mâna este omul. A lua deci un fragment dintr-o realitate pentru acea realitate. Acesta viziune a fost aplicata si grupurilor care se rupeau din unitate idealizand ceva ce de fapt era un fragment. Acestea erau numite eresuri.

Toate aceste probleme au existat dintotdeauna, de la caderea lui Adam in fapt, care este marea rupere a unitatii: unitatea cu Dumnezeu, de unde apoi a inceput schizofrenia omului si dificultatea lui de a fi unit cu aproapele si creatia...

2. "Este posibil ca in viitor toate confesiunile crestine sa se uneasca intre ele?"

Cred ca e bine ca fiecare din noi sa lucreze unirea: cu Dumnezeu ; apoi in sine insusi - impotrivindu-se schizofreniei dintre trup si suflet, dintre simturi etc.; apoi cu aproapele sau.

Cred ca e bine sa vrem unirea confesiunilor crestine (dar cum? in ce fel?), dar eu personal cred ca marea unire se va produce atunci când Hristos va veni intru slava Sa si va fi "totul in toate", cum spune Scriptura.

Doamne ajuta.
pr_iulian

- http://www.nistea.com (Spiritualitate si Literatura)
- http://www.calendar-ortodox.ro/ (calendar crestin-ortodox pe anul 2005)
- http://www.EgliseRoumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna din Paris)
- http://www.icones-grecques.com (Icoane bizantine)
- http://www.OrthodoxesaParis.org (Ortodocsi la Paris)
- http://www.orthodoxesaparis.org/blogs/iulian_nistea/index.php (Echo orthodoxe)
#72350 (raspuns la: #69583) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre prietenie - text de Mircea Eliade: - de cristi82 la: 24/11/2005 10:22:51
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Am depasit de mult aceasta varsta dar n-am uitat-o - de daniela_sorina_albeanu la: 10/01/2006 14:39:50
(la: Un adolescent)
Varsta ta se spune ca este cea mai frumoasa dar este si cea mai grea! Cu cele mai multe nedumeriri si probleme, varsta cand toti simtim ca parinti nu ne iubesc sau nu ne inteleg, pentru ca uneori nu au timp sa ne-o arate, sau sunt prea obositi de viata pentru. De multe ori cand eram de varsta ta, imi promiteam sa nu fac la fel cu copilul pe care il voi avea si cred ca nu mi-am incalcat promisiunea pana acum. Fetita mea are 14 ani si incet incet se apropie de cautari si nedumeriri. Sper sa fiu mai aproape de ea decat mi-au fost mie parintii la varsta asta. refugiul meu a fost cel al cartilor sa stii!. Dar tu ai ceva in plus fata de mine, matematica, mie nu mi-a placut.Eu am mers pe liceu filologic, si mai tarziu la facultatea de sociologie-psihologie.
Carti ti-as recomanda sa incerci cu Mircea Eliade: a fost omul care a cautat poate toata viata: "Incearca si citeste "Romanul unui adolescent miop", poate o sa-ti placa! Din pacate carti cu aplicabilitate la viata mai greu! Cartile mai mult se aplica sufletului tau si spiritului! Adolescentul lui Tolstoi, dar cred ca ti-a mai fost recomandat. Poate ca te-ar ajuta sa citesti ceva jurnale sau biografii. Viata lui Tolstoi deasemeni, si el si-a cautat drumul fiind orfan, si poate si altele.
Am vazut ca ti s-a recomandat "La rasarit de eden", subscriu incearca sa-ti fie un crez TIMSHEL (Eu pot se traduce). Eu am incercat, dar poate uneori il mai uitam si este pacat!

P.S. Daca mi-am dorit ceva de la viata ar fi fost sa am un frate mai mare. Incearca si apropiete de el. E pacat sa pierzi aceasta sansa!
mircea eliade? - de dorinteodor la: 01/02/2007 14:19:27
(la: MIRCEA ELIADE - personalitate internationala)
acest tip de renume mondial nu a reusit sa dea mai nimic poporului de unde provine (nu este vina lui in intregime). totusi, citesti istoria religiilor si esti impresionat de vasta documentare, de modul cum se vad lucrurile in perspectiva unui erudit.

totusi, asa cum am spus, omul asta nu a facut mai nimic pentru poporul sau.

de exemplu, noi sintem un popor ortodox de origine latina. as fi vrut ca eliade sa arate daca spiritul latin si spiritul ortodox sint sau nu compatibile. eu inca mai caut raspuns si nu am de unde sa-l iau.

un astfel de raspuns am fi meritat de la asa personalitate. dar, la fel ca cioran (dupa ce a parasit tara), pentru el, poporul romin nu exista decit ca un popor european oarecare. (cioran are totusi citeva lucrari specifice poporului nostru).

pare-se ca astia ne sint oamenii de valoare. noica a stat aici dar nu a abordat niciodata cu seriozitate situatia poporului de unde provine (in schimb visa "cultura de performanta" de parca intelectualitatea este facuta ca sa ne faca reclama nu ca sa ne ajute sa nu gresim).

tutea, care de asemenea a "ramas" aici, ne-a ridicat in slavi ("cristos a fost romin") dar a revenit la realitate cu putin timp inainte de a muri ("numai un idiot ca mine a putut sa stea 11 ani in puscarie pentru un asemenea popor" ar fi zis dupa alegerile din 1992).

mai nou, cine citeste jurnalul de la paltinis este socat sa vada cum lumea reala din jurul autorului nici nu exista, de parca nu ei, elita, ar fi trebuit sa vegheze ca paranoici ca ceasca sa nu ajunga la putere..

mare tristete, si avem atitia oameni care umplu rafturi din biblioteci straine......dorinteodor
mircea eliade? - de dorinteodor la: 01/02/2007 20:54:34
(la: MIRCEA ELIADE - personalitate internationala)
forumisti/e,

daca ma intrebati de eminescu si caragiale oricine stie cite au facut acesti stipi ai culturii rominesti pentru poporul romin: de la limba literara la aruncarea in fata a defectelor noastre nationale. chiar si cioran in schimbarea la fata a rominiei, ne-a arata din ce negura culturala venim. nu conteaza cine este vinovat, nu conteaza de ce s-a intimplata asa...conteaza doar sa contientizam, ca natie asta ca altfel nu stim ca avem ceva de corectat!

pentru mine, un om cu adevarat mare ar fi trebuit sa ne arunce in fata greselile si defectele noastre (cum a facut-o caragiale, partial cioran sau tutea). orice popor are defecte naturale iar daca acestea le sint aratate oamenilor zi de zi, oamenii ar sti sa se corecteze.

am dat exemplul cu spiritul ortodox si spiritul latin si cu compatibilitatea/incompatibilitatea intre ele. de la eliade as fi asteptat asta, nu sa-mi arate "analogii" intre india si rominia.

asa ca mai astept inca de la voi sa-mi spuneti CONCRET ce anume a facut eliade pentru poporul sau. nu veniti cu maruntisuri....eliade face parte din elita culturala mondiala dar ma intreb in ce masura face parte si din elita culturala romina.

in timpul celor 50 ani de comunism, nu a initiat o miscare anticomunista in occident, nu a adunat pe nimeni in jurul lui iar la un moment dat se vorbea chiar de o vizita in tara la invitatia comunistilor. spre cinstea lui a refuzat dar la un om de valoarea lui este muuuult prea putin. dorinteodor

#172757 (raspuns la: #172724) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
marele mircea eliade - de dorinteodor la: 09/02/2007 07:00:13
(la: MIRCEA ELIADE - personalitate internationala)
rsi, sancho panza,
inteleg ca sinteti de acord cu mine ca eliade a fost si este un mare om de cultura

p.s. sint vese di fire, sint, dar sint interesat si de oferta....dorinteodor
#174203 (raspuns la: #174158) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Societate sanatoasa - de ampop la: 20/05/2009 13:02:17 Modificat la: 20/05/2009 13:08:53
(la: "Puterea de a fi roman")
Societatea romaneasca este intr-adevar o societate absolut bolnava, din nefericire. A pune asta pe seama lipsei de inteligenta este insa hazardant. Oamenii inteligenti ai Romaniei nu fac politica, nu au turnat la securitate, nu sunt in pozitii de decizie. Vanghelie este un om politic marcant, teoretic reprezentant al clasei politice romanesti, alaturi de alti imbecili agramati sau gangavi (last but not least cu multe "succesuri"). Nu poate fi pus la acelasi nivel cu Grigore Moisil, Cajal sau Mircea Eliade. Mai corect ar fi sa spunem, clasa politica si de decizie romaneasca are un IQ net inferior celei europene. Problema ramane cum sa il dam la o parte pe Vanghelie si sa alegem un academician pe bune :). Avelo bahtalo, so cheres mo?
Mario
PS o vorba romaneasca de duh "carte multa nu se cere, prost sa fii, sa ai putere", pe care o completez "putere politica" :).
#441688 (raspuns la: #441661) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Homo Stultus la: 08/02/2012 10:58:20 Modificat la: 08/02/2012 11:01:32
(la: cazu guvernul, neamule!)
Nu am fost niciodată un fan al domnului Boc. Recunosc, deşi nu e prea elegant, că mă bucur de această demisie.

Pentru că în România până şi femeia de serviciu trebuie să fie înregimentată politic, nu se poate vorbi de o criză politică în sensul îndeobşte acceptat al cuvântului. Politicul aici e şi social şi economic în acelaşi timp. Ăsta e şi principalul motiv pentru care o parte din oameni simt nevoia să se radicalizeze refuzând din principiu un tip de "soluţie politică" sau alta.

Am văzut că domnul propus să îi ia locul lui Boc este privit ca fiind un intelectual. Mă opun acestei definiri.

Intelectualul nu este doar un om care are o cultură vastă. Intelectualul este un profesionist al muncii cu creierul. Dacă îi acceptăm ca intelectuali pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Nae Ionescu, George Călinescu şi alţii, nu îi putem accepta pe Sever Voinescu Cotoi sau Mihai Ungureanu. Ei pot să fie oameni care au o oarecare cultură, nicidecum intelectuali. Nu se poate spune că sunt intelectuali în adevăratul sens al cuvântului nici măcar toţi scriitorii, care din asta trăiesc.

Intelectualul este un specialist al muncii intelectuale. Deci nu oricine face munca intelectuală e şi intelectual ci doar specialistul în domeniul respectiv. E posibil să ma înşel dar consider că ştampilarea cu "intelectual" a unora, devalorizează conceptul. Accept inteligenţa şi cultura personală ca fiind obligatorii dar nu şi suficiente pentru a califica pe cineva pentru calitatea de intelectual.

Un prieten inginer îmi spunea că nu orice inginer e intelectual dar că sunt şi ingineri care pot fi definiţi astfel. În domeniul său îi considera intelectuali pe specialiştii care scoteau tratate de specialitate nu şi pe cei care făceau poduri după planurile arhitectului.

Premierul desemnat îşi va trece probabil cabinetul pentru că actuala coaliţie realizează foarte bine ce înseamnă pentru ea alegerile. Am doar o mică reţinere. Nu ştiu în ce măsură Boc s-a achitat de obligaţii faţă de clientela politică înainte să plece. Dacă procentul de achitare e ridicat atunci, paradoxal, noul guvern îşi va rupe gâtul în Parlament. Dacă nu, atunci va trece. Sunt lucruri elementare care nu au de-a face cu ideologia sau cu imaginea cum greşit se interpretează în media. Nimănui nu-i pasă cu adevărat de imagine atunci când ai puterea şi poţi obţine banii. Mai ales că în speţa de faţă nu vor mai avea curând ocazia de a fi la putere.

Problema se pune în primul rând negustoreşte. Cine crede că ei se tem se îmbată cu apă rece. În România tiparul e inversat. Aici nu ai bani şi vrei să dobândeşti putere. Dimpotrivă! Singurul motiv valabil pentru care cineva ar dori să vină la putere în România e să facă bani. Lucrul ăsta este comun într-un singur tip de societate. Mă refer desigur la societatea comunistă. Politicianul român contemporan se raportează la putere în acelaşi fel ca şi cel comunist. Când vrem să estimăm dacă guvernul desemnat va trece sau nu în Parlament, nu trebuie să uităm niciodată asta.

Dacă cineva îşi face vreo iluzie conform căreia cetăţeanul (protestatar sau nu) contează în vreun fel în decizia politică, înseamnă că realitatea îi este străină. Şi de ce ar conta când este fie habotnic, fie lipsit de inteligenţă socială, sau poate să fie cumpărat cu o găleată sau o pungă de făină?

Ca să închei. Guvernul nu căzu. Făcu doar un pas lateral. Oricum nu putea să cadă. Nu a fost niciodată sus. Marionetele nu pot cădea, ele pot doar să fie puse înapoi în cutie.

Într-o baltă singura apă proaspătă poate să vină din ploaie. Păcat că aproape niciodată nu plouă suficient să schimbe natura infectă a apei deja existente. O schimbare fundamentală nu va avea loc în viitorul previzibil. Asta nu din cauza clasei politice. Vina (dacă e vreo vină) se poate identifica în realitatea socială. Noi nu putem genera o schimbare fundamentală pentru simplu fapt că suntem noi. Toţi ştim că oamenii nu se schimbă niciodată cu adevărat. Răbufnirile sunt interesante dar nu schimbă perspectiva.



popor si persoana - de pr Iulian Nistea la: 04/12/2003 06:59:12
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
"27. Caci, câti in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbrăcat.
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus." (Galateni 3)

In sensul asta, eu as zice ca relatia lui Dumnezeu e in primul rand cu fiecare om in parte, si abia apoi cu popoare. Si pe aceasta relatie ar trebui sa ne concentram. Si nu sa inventam cutariu sau cutariu popor destine speciale.

Raspunsuri indirecte la intrebarea ta, care'mi vin acum in minte, sunt studiul despre Miorita al lui Mircea Eliade sau "omagiul" lui Nicolae Steinhardt...

Doamne ajuta!

pr_iulian


#5985 (raspuns la: #5874) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lamuriri - de AR la: 15/10/2004 09:48:50
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Va multumesc pentru comentarii!

Va sunt dator cu cateva lamuriri (unele generale, altele "la cestiune", adica la comentariile Dumneavoastra):

Mai intai, mi-as fi dorit ca orele de religie sa fi fost ore de educatie religioasa de baza, adica sa nu fi avut conotatii confesionale (sa trateze budismul, Islamul, animismul, denominatiunile crestine etc. drept ceea ce sunt: FENOMENE religioase, adica produse ale mintii omului).
Mi-as fi dorit ca orele de religie sa aiba drept obiective nu MANTUIREA (chestiune extrem de intima), ci informarea religioasa si, mai ales, formarea spiritului tolerant bazat pe intelegere.
Mi-ar fi placut sa fie ore de istoria religiilor, de cultura umanista, in care studiul Bibliei, credinta si trairea duhovniceasca sa nu fie prezentate ca scopuri in sine, ci ca puncte de pornire pentru capodopere anonime sau semnate de Dante, Bach, El Greco, Radu Gyr, Paul Constantinescu, Sorin Dumitrescu, Hafiz, Omar Khayyam...

Si acum, "la cestiune":
1. Era vorba de obligativitatea de a invata si a lua note. Elevii care nu doresc sa studieze religia ar putea fi lasati sa citeasca (alt)ceva in timpul orei, in clasa; evident, daca orele ar fi foarte atractive, ei ar dori
sa participe la ele...
2. Cum am aratat mai sus, m-ar deranja foarte tare daca nu s-ar pomeni de crestinism, pentru ca asta ar reduce (cel putin) capacitatea de receptare a artei europene din ultimul mileniu. In privinta sfinteniei, pe langa faptul ca e si asta o chestiune intima, prefer un ateu informat unui sfant auto-suficient...
3. Tocmai pentru ca destui dintre profesorii care predau discipline "laice" care se predau fara intrerupere din vremea lui Gh. Lazar (stiinte exacte, de exemplu) sunt slab pregatiti, ar fi trebuit ca Educatia Religioasa, disciplina (re)introdusa relativ recent in trunchiul comun, sa fie predata numai de persoanele care au cu adevarat vocatie si pregatire pentru asa ceva. Nu-i nevoie sa le pui o "intrebare mai dificila" unor profi care preadu stiinte exacte in scoli, e suficient sa vezi cum imparte vectorii un ilustru prof. univ. dr. de la Fizica...
4. Marturisesc ca ma deranjeaza orice grup la care admiterea este conditionata de actiuni distructive impotriva unor fiinte vii (y compris animale si plante). Secta, ca grup de oameni care impartasesc o credinta comuna (adica isi insusesc un produs al mintii omului), e un fenomen social: nici bun, nici rau, cata vreme actiunile sale nu lezeaza fiintele din preajma...
5. Mai intai, era vorba exclusiv de gesturile rituale specifice unui anumit cult (inchinare, metanie, pupatul icoanelor).
Pe urma, nu cred ca e necesar ca un copil "sa invete despre credinta", ci e preferabil sa invete sa gandeasca (adica sa judece, critic, ceea ce i se prezinta).
In privinta amenintarii cu Iadul, desigur ca nu se intemeiaza pe Biblie, ci (de exemplu) pe o carte adusa copiilor in clasa, "Satanismul muzicii rock" de proto... Nu-Mai-Stiu-Cum...
6. Ai ghicit, sunt adeptul libertatii bazate pe cunoastere si intelegere. Cred ca fiecare persoana trebuie sa-si inceapa viata sexuala cand este pregatita (in primul rand, maturizata emotional si spiritual), iar aceasta n-are nici o legatura cu traditia, statutul social, Biserica, gura satului...
7. Pai daca programa e greoaie, de ce nu se schimba, ca doar e de la Minister (C.N.C.), nu de la Sf. Duh? Nu cumva orgoliile celor care au elaborat programele trec inaintea scopului final: educatia?
8. Mai exista si Mircea Eliade... Important e si CUM spui, nu doar CE spui...
9. N-am jignit pe nimeni, poate niscai orgolii.
10. In fine...

Din nou, cu stima...
#25152 (raspuns la: #25142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cartile mele.... - de moni la: 08/01/2005 11:48:14
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Desi sunt inca adolescenta pot spune ca am citit destule romane si unele din ele m-au impresionat foarte mult. Bineinteles eu le vad prin ochii unui copil/adolescent asa ca puteti sa nu fiti deacord cu mine. Cel mai mult mi-au placut "Romanul adolescentului miop" de Mircea Eliade si "De veghe in lanul de secara" de J. D. Salinger pentru ca m-au facut sa vad altcumva lumea adolescentilor, sa descopar ca si alte persoane au aceleasi probleme ca si mine.
despre modernitatea omului - de wiggin hegemon la: 13/02/2005 11:14:35
(la: H.R. Patapievici, Omul recent)
deci noul om e definit prin consum, prin faptul ca e intodeauna "politically correct" si isi neaga atat originile cat si zeii (cu exceptia noului idol, cresterea PIB-ului). Domnul Patapievici ne propune o intoarcere la origini, la vechiul traditionalism. Dar pot fi aplicate solutii noi pentru probleme vechi? Oare omul va continua sa se degradeze pana la un animal care refuza orice realitate inafara de cea a televizorului - vezi Platon, mitul pesterii - sau se va renaste. Tind sa cred ca aceasta decadere nu va continua la infinit, dar nici nu cred ca solutia salvatoare va fi un lucru ce pmai peate fi numit si REGRES.

Dorinta de comfort e intrinseca si imanenta naturii umane. Acum am atins stadiul in care comfortul tinde sa fie absolut. Ganditi-va la imaginea acestui "om recent", ce poate fi dedusa din cartea lui Patapievici. Un hedonist absolut, a carui singura grija e felul in care decurge acest spectacol grotesc numit economie nationala, un om care neaga tot ce se poate din trecutul sau, din cauzele ce l-au format, afirmand ca nimic nu il preceda.

Personal consider aceasta ipostaza mult prea pesimista, si oarecum nerealista. Ma indoiesc ca in trecut toti oamenii aveau acest cult al privirii lumii in ansamblu, ma indoiesc de faptul ca fiecare om min pearte era un filozof care traia pentru contemplarea lumii si marirea lui dumnezeu.

Consider cu tarie ca pentru a transcede aceasta stare de criza, omenirea nu trebuie sa adopte tipare vechi, ci dimpotriva, sa-si restructureze toate sistemele gnoseologice existente, sa-si faureasca idoli noi ("Gott ist tot") pentru oamenii simpli, caci aceastia vor exista intotdeauna. Sa nu uitam ca lumea moderna nu seamana deloc cu vreo societate ce a existat inainte, oricat am incerca sa gasim un precedent al aceste. Motivul petru acest lucru e simplu - omul insusi s-a schimbat
Cassandra - de Lascar Barca la: 06/10/2005 02:38:11
(la: Amintiri din Iepoca de Aur)
Pentru "La tiganci",pentru Maitrey,pentru afirmatia ca marile nenorociri ale romanilor-ortodoxia si comunismul- au venit de la rasarit,pentru idea de spatiu spiritual comun hindo-european,pentru necesitatea unificarii bisericii catolice cu cea ortodoxa,si mai stie Dumnezeu pentru ce altceva,plus....Da!Sigur ca-mi place!
Mircea Eliade=Istorie,religie,politica...

Ps Cind,pusti infometat,cautam sa-mi umplu golurile cu carti,parintii mei m-au dus la nea Giorgica M.Era omul care-si salvase biblioteca de valul comunist si care,pe ascuns,dadea la citit carti "mari" si interzise....Dupa cum i-o aduceai inapoi asa o primeai pe urmatoarea....Eliade,dupa cum sti era si "mare",era si interzis.....

Pps Mi-am amintit!Prima carte care am citit-o de la nea G a fost Jalna,scrisa de un autor canadian(!),Mazo de la Roche..apoi alte 5-6 volume dintr-o lunga serie....Era prin 1965-67?




#77029 (raspuns la: #76050) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draguta ideea - de Honey in the Sunshine la: 20/10/2005 16:42:08
(la: culturi)
Unitate de valoare ca sa ne autodeterminam cultura, zici ?:)

Pai am eu o idee... Unitatea asta de "valore" sa fie ca unitatile de masura, propun :

[C] s.i. = 1 ME, unde C=cultura si ME= Mircea Eliade (stiu ca omul citea cateva sute de carti pe an).
Pentru cei care nu-si mai amintesc fizica din generala, traduc : "unitatea de masura pentru cultura in sistemul international este 1 Mircea Eliade".

Astfel, cei care stim mai putine am putea avea un mME de cultura (milimirceaeliade), iar eruditii ar putea ajunge chiar la cativa kME (kilomirceaeliazi).

Lasand gluma la o parte, cred ca in sinea noastra ne cunoastem exact nivelul de cultura. Iar asta e oricum raportat la societatea in care traim. Deci trebuie s-o evaluam mai degraba pe cea a celor din jur, ca sa stim exact pe ce pozitii ne aflam in functie de cei din jur, asta e important.
_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...