comentarii

moartea persoanei apropiate


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Iulius1507 - de zaraza sc la: 13/03/2006 13:23:05
(la: Unde ne sunt valorile?!)
Sint de aceeasi parere cu tine. Oamenii care nu sint de acord cu aceasta situatie trebuie sa ia atitudine atunci cind pot. Nu e bine sa trecem cu vederea. Au de suferit copiii nostri. Impreuna vom fi puternici. Cine vede o neregula crede ca numai el gindeste asa si se simte singur. In apropierea noastra imediata, adica in proximitate trebuie sa te bazezi pe cineva sa poti actiona. Trebuie sa ne gasim. E mai usor sa fie legati coruptii intre ei, ca e vorba de ceva material. Te-a prins la nevoie si ai acceptat. Apoi nu mai ai curajul sa il refuzi. E mai greu sa unesti oameni cu principii bune. Ei sint precauti, viitorul lor e mai nesigur, nu ai cum sa ii stimulezi atit de usor. Si ce sa faci? A mai existat gruparea condusa de Ana Blandiana si ce a rezolvat? Dupa 1989 am aflat ca valorile noastre mai pot gresi, pot fi foarte usor discreditate de altii care au tot interesul si pe care nu-i poti verifica si indeparta...Nu exista o regula simpla pe care sa o aplici si sa spui: cutare nu e corupt samd. Din pacate aflam dupa moartea persoanei. Nu poti baga mina in foc pentru persoanele in viata propuse ca modele. Miine cine stie ce afli sau ce face persoana...Cine vrea sa riste asa ceva? Il propui si miine afli ca te-ai inselat...ar trebui sa facem pe detectivii...
In fine...dar nemultumirile se aduna si se apropie un cutremur...sau situatia se va schimba si valoarea isi va gasi locul, incet-incet...datorita tinerilor. Ar trebui re-facute concursurile. Sau macar de acum cine stie ca sint falsificate sa nu taca. Dar trebuie sa ai dovezi. Mass-media ar trebui sa urmareasca aceste concursuri. Concurentii trebuie sa-si vada de examen, nu sa faca pe detectivii. Daca te ocupi de doua treburi nu faci nici una ca lumea. In acest caz.

cere si ti se va da
#111219 (raspuns la: #110840) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Ozzy - de Florin si atat la: 18/06/2004 00:44:27
(la: I'm back...)
Cam tirziu raspuns dar precum stii Cafeneaua a fot pe butuci citeva zile...:)

Ozzy,

Sint convins ca numai tu stii ce-ti aduce fericire si liniste sufleteasca.

Din cite am citit eu in ce ai scris esti intr-o continua cautare: perioada de urgie, invataturile lui Baba, identitatea de indian samd.
De ce oare moartea cuiva apropiat te face sa te intorci la ce ai fost in trecut? Nesiguranta? Acceptarea ca ai luat un drum gresit si te intorci din drum?
Este dumerire (Nae Ionescu) sau evolutie (Petre Tutea)?
Sau doar superficialitatea cu care imbratisezi orice.

Iti doresc sa traiesti 1000ani sa ai timp sa epuizezi toate experimentele tale...si vezi, te ajut la scrierea memoriilor...:)
#16351 (raspuns la: #15948) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viata si vise si echilibru - de pr Iulian Nistea la: 30/06/2004 20:36:00
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Geani,

Intai, orice om trebuie sa stie ca nu e anormal ca dupa moartea cuiva apropiat sa aiba vise cu acea persoana, mai ales cand e cineva apropiat din familie. Intre oamenii care traiesc impreuna se creeaza niste legaturi sufletesti puternice, care fac ca, intr-o prima perioada de timp de la moartea unuia, sa existe inca o comunicare sufletesca, ce se poate manifesta si prin vise.

De asemeni insa trebuie sa stim ca aceste legaturi pot fi uneori oarecum lumesti, adica trag sufletul oarecum in jos, spre pamânt si nu este bine nici pentru unul nici pentru altul. De aceea bine este ca incetul cu incetul sa acceptam ca aceasta persoana apropiata s-a dus la Domnul si e bine acolo unde e si va veni vremea sa fim iarasi impreuna, pentru vesnicie.

Visele sunt tin de o sfera amestecata a sufletului, nebuloasa, in care noi nu suntem in stare sa facem discernamântul intre bine si rau, de unde vine una si alta. De aceea Parintii nostri duhovnicesti ne recomanda pur si simplu sa nu luam in seama aceste vise, sa nu ne chinuim sa ni le amintim, sa nu ne preocupam de ele si mai ales sa nu le interpretam in nici un fel, caci deja intram pe o panta periculoasa.

E adevarat ca atunci cand moare cineva apropiat se creeaza un dezechilibru. Oameni care au trait impreuna si au fost apropiati, care s-au ajutat si s-au echilibrat in viata... Sigur ca se creeaza un dezechilibru. Si pentru ca stim asta, ni se cade a fim mai vigilenti, sa intelegem ce ni se intampla si sa trecem cu intelepciune prin aceasta incercare.

Domnul sa va ajute.
Iertati-ma.
pr_iulian
#17075 (raspuns la: #16982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ernesto Sabato dixit: - de gligor la: 17/12/2004 14:05:49
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti din Romania ?)
"Caci pe masura ce ne apropiem de moarte, ne apropiem de pamant: nu insa de pamant in general, ci de acea infima bucata (atat de iubita insa) unde ne-am trait copilaria, ne-am inventat jocurile si propria magie.
Ne vine in minte un copac, drumul prafuit si discret al siestei estivale, cantecul greierilor, vreun paraias...
Lucruri poate nesemnificative, dar care-n clipele acestea din urma se incarca de melancolica semnificatie...."
Maturitatea - de MadMax la: 31/08/2006 19:57:37
(la: Maturitatea vine odata cu varsta?)
Sunt nou pe aici. astazi este prima zi cu internet asa ca nu am avut timp sa citesc toate comentariile de la toate conferintele, asa ca sper sa nu repet ce au zis altii. Daca totusi o sa repet ii rog sa ma scuze.
Nu am ajuns inca la frumoasa varsta de 22 de ani, de fapt nici 18 ani nu am, te rog totusi sa citesti parerea mea despre maturitate.
Dupa parerea mea varsta maturizarii unui individ creste sau scade in functie de mai multe "variabile".
1. Conteaza foarte mult nivelul de inteligenta al individului deoarece oamenii cu nivele diferite de inteligenta percep diferit lumea.
2. Conteaza la fel de mult si cat de devreme dai piept cu necazurile vietii.
Moartea cuiva apropiat poate schimba foarte mult o persoana, si astfel schimba si varsta la care aceasta se va maturiza.
3. Sa nu uitam aici de un factor foarte important, si anume cat de devreme incepi sa muncesti. Totdeauna copii din zonele rurale se vor maturiza mai repede decat cei de la oras in ceea ce priveste munca.
Toate acestea pot modifica varsta la care o persoana se maturizeaza, insa cred ca devii matur in adevaratul sens al cuvantului, in momentul in care intalnesti pe cineva, iti intemeiezi o familie, ai copii carora incerci sa le creezi un viitor cat mai bun.
Atunci esti matur, atunci ai dat piept cu adevarat cu greutatile vietii.
Italia - de Intruder la: 21/12/2007 08:36:42
(la: Doamna Sofica)
Un om inteligent ar trebui sa accepte moartea senin.
oamenii inteligenti au si ei, instinct de conservare. moartea, prin natura ei nu e acceptata si cine zice c-o accepta, mananca dude! ala din Miorita e doar un personaj fictiv si la pariu ca si calugarii tibetani se tem pe patul mortii!

Multi isi afirma credinta,dar de fapt nu o au.
si cine decide daca o au sau nu? ce stim noi ce e in sufletul fiecaruia? credinta nu se masoara la metru, fiecare o simte sau nu. un om credincios nu sta sa analizeze cata credinta e in fiecare ci accepta ca e un muritor, la fel ca toti.

...pentru ca am o anume experienta si de viata si de moarte,am vrut sa vin in ajutor si sa spun ca moartea cuiva nu trebuie sa ne doara!
ok...si altii au dreptul sa te combata sau sa aiba replici.
pe mine m-ar durea moartea cuiva apropiat, chiar de-as sti ca are un loc in rai, pe primele locuri...

Am inteles bine ce anturaj ati alcatuit aici,
ce anturaj? daca nu avem aceleasi vederi, tu esti mai speciala?

stiu ca nu pot comenta ca unii dintre voi,
...pai ok, atunci! nu ti-a cerut nimeni sa te incolonezi undeva, suntem diferiti si asta ne face sa supravietuim frumos.
ai sugerat prin diferite locuri c-am fi net inferiori tie, ca suntem niste mucosi care habar n-avem de nimic si deh!...unora ne-a sarit mustarul.

sunt EU,nu vreau sa ma integrez unde nu se poate!Loc e pentru toti sub soare,nu i asa?
...aia ziceam si eu!




#267405 (raspuns la: #267312) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de Protagoras la: 09/04/2008 09:51:22
(la: Drepturile omului si ipocrizia)
Moartea constiintei nu e moartea persoanei?
#300676 (raspuns la: #300673) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Protagoras - de zaraza sc la: 09/04/2008 10:28:01
(la: Drepturile omului si ipocrizia)
Mi s-a luxat un neuron citind...Pai daca esti ateu, clar ca moartea persoanei atrage instantaneu moartea asa-zisei constiinte, care e doar produsul creierului.
Daca esti credincios, constiinta nu poate muri.

Asa ca, fiecare cum crede...

#300702 (raspuns la: #300676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de ioana_damian la: 30/09/2009 00:39:17
(la: faca-se voia ta)
stii ce este moartea cuiva apropiat? o purificare f puternica a sufletelor celor ramasi, poate ca ei au avut o karma destul de grea, cu copilul e alta poveste,atat a fost misiunea lui...
sa ne amuzam, deci - de anisia la: 29/01/2010 09:30:13
(la: Sex in the city - varianta masculina )
incropind definitia barbatului, dupa cum ne indica aceste statistici:

1.
73% dintre bărbaţi declară că au mare grijă să nu dea ocazii de a fi acuzaţi de hărţuire sexuală, la locul de muncă.
23 de procente spun că n-au fost acuzaţi, dar recunosc că ar fi putut fi, iar 3% pretind că au fost acuzaţi pe nedrept.
Trei sferturi dintre respondenţi definesc căsnicia drept "o instituţie necesară", iar 83% sunt convinşi că bărbaţii sunt defavorizaţi la tribunal, în procesele de divorţ.

- sunt grijulii,

2.
În ceea ce priveşte obişnuinţele de budoar, 20% dintre subiecţi susţin că preferă ca partenera să mimeze orgasmul, pentru ca orgoliul lor să nu aibă de suferit, iar 56 de procente mărturisesc că şi-ar modifica, la o adică, dimensiunea penisului.

- egoisti si gata sa se sacrifice pentru binele orgoliului propriu.

3.
În ceea ce priveşte gradul de satisfacţie oferit de viaţa sexuală, 46% sunt "oarecum mulţumiţi" şi precizează că e loc de mai bine;
fericiţii care sunt foarte mulţumiţi şi n-ar schimba nimic însumează 13 procente, 19% sunt nemulţumiţi din pricina cantităţii,
iar 5% - pe motive de calitate. 52% dintre răspunsuri definesc sexul ca pe ceva crucial într-o relaţie, în timp ce 45% spun că, odată cu trecerea timpului, sexul îşi pierde din importanţă.

- unii-s preocupati de cantitate, si de nu-i suficienta, se resemneaza. altii realizeaza importanta cruciala a calitatii si-i privesc evolutia cu o oarecare intelepciune.

4.
38% dintre subiecţi recunosc că şi bărbaţii plâng, însă insistă pe faptul că o fac doar în cazul unor tragedii precum moartea cuiva apropiat.
31% spun că bărbaţii varsă lacrimi, dar au grijă să nu o facă în public, în vreme ce 4 procente sunt convinşi că plânsul şi bărbaţii nu au nimic în comun.

- braveaza cu stoicism,

5.
Care este principala "armă" folosită în complicatul proces al seducţiei?
"Umorul" - au răspuns cei mai mulţi (34%).
"Farmecul personal" - sunt de părere 20%.
Încrederea în sine şi inteligenţa sunt atuurile la care apelează câte 13 procente dintre respondenţi.
Abilitatea de a face conversaţie, aspectul fizic, banii şi talentul sunt celelalte plusuri pe care mizează bărbatul modern. Cel puţin aceia care au participat la sondaj.

- si mizeaza pe carti diferite in actiunea de interpelare amoroasa.

6.
Din răspunsuri rezultă că discreţia nu e tocmai punctul forte al bărbaţilor: doar 28% dintre respondenţi au declarat că nu au intrat niciodată în contul de e-mail al prietenei, în vreme ce 47% au făcut-o deja sau intenţionează să o facă, dacă ar bănui că partenera pune ceva suspect la cale.

- lipsa de-ncredere totala in sharmul personal ii transforma uneori in mici detectivi. de mana a doua.

7.
Deşi conectaţi la prezent, bărbaţii au nostalgia "vremurilor de altădată": 62% duc dorul timpurilor în care cuvântul dat şi o strângere de mână însemnau ceva, iar alţi 15% consideră că, deşi standardele morale actuale sunt în declin, aceste "ajustări" sunt utile pentru bunul mers al afacerilor.

- si, in mica masura, dau dovada de flexibilitate si spirit afaceresc. in ciuda nostalgiei ce-i urmareste, dar pe care o ascund cu 'barbatie'.

:)
initial - de GloriaVictis la: 23/02/2011 10:03:56
(la: Este iubirea...o forma...)
am fost tentata sa raspund exact ca si nyx (ba chiar sunt uimita de coincidenta felului de a vedea lucrurile) - cum ca autocunoasterea precede cumva ceea ce unii numesc "iubire matura".

pe de alta parte insa, cred ca iubirea nu are o mai mare contributie la autocunoastere decat o gramada de alte experiente prin care trecem (boala, tsunami, moartea unui apropiat, situatii-limita de diverse tipuri, conflicte etc).

am o mare problema cu aparitia acelui "identificarii prin celalalt" pus alaturi de "autocunoastere"... ceea ce ma face sa insist (ca de obicei :) pentru definirea mai exacta a conceptelor. caci s-ar putea prea bine ca "iubire" sa insemne lucruri destul de diferite pentru fiecare dintre noi.
Ana - de nyx la: 23/02/2011 14:43:25
(la: Este iubirea...o forma...)
pe de alta parte insa, cred ca iubirea nu are o mai mare contributie la autocunoastere decat o gramada de alte experiente prin care trecem (boala, tsunami, moartea unui apropiat, situatii-limita de diverse tipuri, conflicte etc).

iegzact.
si iubirea-i tot o situatie speciala ca boala, valu' ucigas, etc.

am o mare problema cu aparitia acelui "identificarii prin celalalt" pus alaturi de "autocunoastere"... ceea ce ma face sa insist (ca de obicei :) pentru definirea mai exacta a conceptelor.

poti iubi ce nu cunosti?
#598785 (raspuns la: #598732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ciao rodi :) - de latu la: 13/11/2011 20:15:44
(la: no,încă o confă nouă)
Initial am absentat din cafenea din motive foarte prozaice: Lucru, oboseala, lipsa de internet in zona respectiva, familie si pe toate sa le multumesti si sa si fii concentrat pe cafenea.
Dupa cateva luni - vreo trei daca retin bine - am revenit si am inceput cu arhiva: Ce-a fost, ce-i nou, etc... Printre altele am gasit acolo un mesaj de la Mazariche, in care ea scria: "Eu ma doar oftic. Pentru ochelarii de cal ai adminului si pentru ca, pentru prima oara cu adevarat, ma simt straina aici."
Am citit mai departe prin arhiva si m-am poticnit de intrebarea: Ce mai caut pe-aici?

Dar motivul principal pentru care am evitat sa mai intru pe cafenea - cele enumerate poate ca n-ar fi ajuns - a fost un altul.
Am gasit la ultima-mi logare printre pm-uri unul, unde userul Murafa imi reprosa niste lucruri pentru care dialogul dintre noi nu putea fi sursa.
Plecand de la ideea ca si de data asta vreun binevoitor s-a oferit sa-l "ajute" pe Murafa, asa cum si cu alte prilejuri binevoitori au "luminat" pe unii si pe altii in ce ma priveste, am incercat sa aflu dincotro bate vantul.
N-am dat de binevoitorul dezinteresat care l-a ajutat pe Murafa sa-l inteleaga pe "latu cel adevarat", am dat in schimb de acel binevoitor care cu cel putin un alt prilej s-a invrednicit sa "salveze" pe unul dintre userii care erau amenintati de intentiile necurate ale lui latu.
Si mi-am amintit de cele afirmate odata demult de userul Limpede, care m-a avertizat de prieteni fatzarnici. El n-a dat nume, iar eu am crezut ca vrea doar sa bage zazanie. Nu stiu unde sa dau de el, dar daca as sti, i-as cere scuze lui Limpede pentru anume banuiala asta, care a fost nefondata...
Si vis-a-vis de toate astea mi s-a facut sila.

Intre timp n-am fost pe alte forumuri, impresia mea e ca alea sunt cum au fost si inainte, cand nu m-am inregistrat pe ele, gasindu-le aiurea. Si decat asa, atunci mai bine lipsa.
Twitter si Facebook sunt ce sunt si le resping din principiu, iar timpul pentru skype nu l-am avut niciodata.
M-am uitat de cateva ori prin cafenea, simtindu-ma insa cu fiecare data mai strain. Nu, nu m-am logat cu alt nick. Am scotocit un pic fara sa ma loghez.

Deunazi cineva m-a intrebat daca nu mi-e dor.
Am petrecut cateva zile gandindu-ma la intrebarea asta si am ajuns la concluzia ca ma doare dorul de mana de oameni valorosi pe care am avut cinstea sa-i cunosc aici. Ma doare lipsa lor de parca as regreta moartea unui apropiat.
Numai ca de fapt ma doare amintirea lor, amintirea timpurilor "de glorie" pe care le-am avut impreuna, pentru ca ei daca mai vin pe-aici, o fac doar din cand in cand, asa cum dai dimineata pe la birou, semnezi si pleci pe teren... Nu, nu-i un repros, ci o constatare dureroasa.
La fel de dureroasa ca si rana de la cutitul pe care l-am descoperit - cum spuneam - infipt in spate si pe care nu l-am scos. La ce bun sa-l scot? Pot trai cu el acolo...

S-ar putea - si mi-as dori - sa ma insel. Insa in directia in care s-a dezvoltat cafeneaua, nu vad prea multe motive de exuberanta in ce priveste reanimarea a ceea ce am numit eu odata - nu, nu in vreo confa - cupa mea de seva...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adevar?minciuna? - de Little Eagle la: 23/03/2004 16:30:25
(la: Despre adevar si minciuna)
"Adevarul e o minciuna"spunea demult un filosof pe nume Nietzsche cum la fel a mai spus ca"Dumnezeu e mort".
Cind am studiat in liceu filosofia precis nu-mi aduc acum aminte ce mare filosof(poate Kant sau Hegel?)a spus ca exista 2 ...tipuri de adevar:relativ si absolut,poate aici ma poti ajuta sa-mi aduc aminte numele filosofului respectiv.
Ceea ce scrii, personal imi este din punctul meu de vedere f.corect si ai perfecta dreptate.
Ceea ce pot aduga si poate fi un raspuns la textul tau ar fi ca eu sint convins
ca la baza oricaror experiente umane si manifestari filosofice ori spirituale in cautarea adevarului sau exprimarea lui sta EGO-ul uman.
In fapt acest etern ego ne este o povara pe suflet,ne indeparteaza de adevar!Ne trimite in minciuna zilei si iluzia de a "crede" ca sintem in masura de a fi stapini pe adevar.

Eu cred ca primul pas ce trebuie facut in gasirea adevarului este numai pe plan spiritual si cu cit devii mai spiritual te apropii tot mai mult de adevar si ego-ul se transforma,devine receptiv la ce-i in jurul lui si la fel treptat incepe sa dispara,ideea e sa NU ai ego deloc,este poate o idee filosofica indiana veche dar cred in ea,India este si a fost in acest univers unicul loc cel mai spiritual din lume,opus de ex. matrialismului total ce exista in USA dar si America s-a schimbat incet incet si gindirea spirituala din est a patruns si e tot mai larga in a fi acceptata.
Putini oameni au detinut prin ei ADEVARUL si au fost cei mai mari spirituali incarnati pe aceasta planeta.iti aduci aminte de ex. cind Pilat intreaba pe Isus
ce este adevarul si Isus se uita in ochii lui si nu zice nimic?In acel moment Pilat si-a dat seama ca are in fata lui ...ADEVARUL in carne si oase.
Ceea ce vreau sa spun e ca pina in acest moment in istoria lumii ce o cunoastem noi NIMENI NU a avut curajul vreodata sa afirme ca este intruchiparea umana a adevarului decit avatarii acestui ciclu universal in care traim,Abraham,Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha,Jesus,Mohamed,Meher Baba.
Ai sa observi ca fiecare din ei a fost in timp la anumite perioade ale istoriei umane si ale Creatiei,initial este o distanta de 700 ani intre ei dar uneori poate fi pina la 1400 ani si numeric este o dublare a numarului 7.Este un numar divin precum 3 si 12.Nu vreau sa intru in Kabala acum,cert e ca o anumita ordine exista in creatie.
Acesti avatari(avatar in trad. din lb. indiana,NU inseamna potrivit conceptului romanesc reincarnare obisnuita a oricui muritor de rind ci reincarnarea divina directa a Lui Dumnezeu insusi in forma umana.).Detinatorul Adevarului vine in mijlocul propriei Lui Creatii pt. a o ridica spiritual din nou si a o aduce si mai aproape de El.
Stie ca va suferi si suferinta va fi un exemplu dar in acelasi timp inalta spiritual omenirea de la ultima Lui prezenta cu 700-1400 ani in urma deci vine pt. epoca curenta prin care trece omenirea si mesajul cu toate ca va fi MEREU ACELASI ca in urma cu mii de ani va fi expus potrivit NIVELULUI cultural si spiritual atins la noua revenire.
Noi ca oameni spirituali sau nu ori materialisti feroce sintem ghidati de ego si realmente cream in noi insine si in jur o iluzie in plus la cea in care traim,nu avem acces la realul adevar care culmea este chiar in NOI insine,in chiar rasuflarea noastra!In India este numita Maya,este realitatea in care traim zilnic ce de fapt nu e decit un vis,o iluzie dar ...Tare mult ne place de ea incit
o luam drept"realitate" si e greu sa o abandonam.Ni se pare mai buna o Coca Cola decit apa simpla?Cert este ca DA!Dintr-un foc ai acceptat o iluzie in loc de o reala realitate.
Ego ul vrea mult si mai mult de la Maya si ea ii va da totul prin chiar ..noi insine si adevarul ramine undeva in umbra si doar in speculatii filosofice si f. rar de atins in mod exact.Pt. ca in final nebunul de Nietzsche a avut dreptate ca "adevarul e o minciuna",pt. ca nu numai ca ne mintim pe noi insine in numele unor"adevaruri" ce sintem"convinsi" ca le posedam dar la scara larga ne mintim in stinga si dreapta cu nonsalanta si nu ne doare asta pt. ca avem"convingerea" ca sintem cei drepti si care au in mina adevarul ce altii nu-l au si deci trebuie sa-i trezim la...."realitate".
Am sa-ti dau un exemplu legat de iluzia vietii,Maya:
Sufletul este mereu treaz,nu doarme atunci cind trupul tau se odihneste.In somn ai diverse vise,unele pot chiar fi din vieti trecute ce ai trait(ca suflet in alt trup)altele pot fi doar "creatii" imaginative ale sufletului legate de viata ta actuala,ori pur si simplu influentate de ceva ce ai citit ori vazut la TV sau cinema,el le transforma insa intr-o existenta noua lui deci in fapt creaza o alta Maya separata de cea actuala in care se experimenteaza in nou trup.
In acele momente de "vis",practic devii creator al unei noi "realitati"ce de fapt
nu-i nimic altceva decit o iluzie.Cind te scoli din somn STII in tine ca ai visat si ca NU a fost nimic real din acel vis,uneori te bucuri in caz ca a fost vreun cosmar urit.
Dar in fapt te trezesti in iluzie dar ea este mult mai puternica decit visul pt. ca in ea ai de-a face cu simturile si pt. tine a pipai ceva ,a gusta,a mirosi etc. reprezinta ultima ..realitate si o vei crede ca atare.
Este pt. tine adevarul!Dar oare esti chiar atit de sigur ca nu este decit o alta forma a iluziei si ca in final traiesti un vis cu ochii deschisi?
Toti avatarii ce am mentionat mai sus au spus de multe ori despre forta iluziei si Maya ca este inselatoare si ne indeparteaza de realul adevar,ca trebuie sa renuntam la ea,sa luptam cu ego-ul pina la anihilarea lui totala,evident au spus-o in anumiti termeni si cuvinte potrivit epocii lor pt. a fi intelesi de omenirea la acel punct de dezvoltare material si spiritual,dar in esenta lui mesajul este acelasi si va fi mereu.
Nu sint un om religios in sensul cunoscut si nu merg nici la biserici si nici nu ma inchin,cred insa ca Dumnezeu exista si ca traim zilnic in iluzie dar ne complacem in aspectele ei si o adulam chiar in orice forme,Maya e o forta puternica si stiu in mine ca e o minciuna,adevarul este in mine si trebuie zilnic sa-l caut pt. a ma redescoperi .
La fel stiu ca asta nu e unica mea viata si din pacate voi reveni in alta forma umana in urmatoarea pt. a-mi continua drumul spre realul adevar din mine,el exista!De aceea nu-mi e frica de moarte,este o trecere de la o forma la alta doar sufletul insa va ramine acelasi si treptat se va apropia si mai mult de adevar prin experienta vietii in Maya pina la acel punct final din existenta cind ea va fi total eradicata si picatura din ocean ce sint acum va deveni insusi oceanul.
Este f. adevarat ca te aduni cu cei de-o seama cu tine in pareri si discutii pt. ca NU intimplator doua suflete se gasesc din atitea sa-si exprime idei similare.
Este produsul Karmic al atitor vieti prin care am trecut,uneori habar nu ai cind ajuti pe cineva la greu ca de fapt intorci ajutorul dat in trecut intr-o alta viata cuiva care atunci te-a ajutat si azi sufletul lui este in trupul actual al persoanei ce ajuti.
TOTUL are un sens si NIMIC NU e INTIMPLATOR.Karma este legea destinului uman si al creatiei toate,daca faci un rau in viata asta si scapi nepedepsit fi sigur ca in urmatoarea vei plati!STIU,multi nu cred in reincarnare,cu timpul se vor convinge ca exista,toti avatarii lumii au vorbit despre ea si chiar si Jesus!
Revenind la adevar spune-mi daca cunosti in istoria lumii noastre pe cineva care sa faca afirmatia cu tarie si certitudine si prin exemplul sau real de totala sinceritate :"EU sint Dumnezeu!"?
Jesus a spus ca este regele regilor,Buddha ca EL este realul drum spre adevar,Mohamed a spus ca EL si Allah sint unul si acelasi,Jesus a spus asta si EL,Meher Baba a declarat cu autoritate divina ca este Dumnezeu.Acesti avatari Nu au facut afirmatii aiurea!
NU poti spune asa ceva decit stiind CINE esti si nici megalomani despoti si tirani ori gurus n-au indrazneala de a face astfel de afirmatii pt. ca stiu ca nu sint ceea ce se pretind a fi!Oameni paranoici poate da se cred orice dar nu prea cred ca se cred Dumnezeu.
Ceva te va retine ,ceva in tine nu te va lasa sa spui astfel de minciuna omenirii!Doar cei care sint adevarul in carne si oase pot afirma ceea ce sint pt. ca vor spune ...ADEVARUL despre ei si cine sint si intotdeauna va fi urmat de viata lor ce a fost puritate totala!
Daca nu traiesti prin exemplul vietii tale realele precepte ale adevarului si stiind ca vei suferi si chiar muri pt. a ridica tot mai mult creatia la nivelul ei natural si al tau,nu te poti numi avatar.
Baba odata a spus "Daca real vrei sa crezi in Jesus atunci trebuie sa-i traiesti viata."Altadata a spus" Din 1 milion de credinciosi in Dumnezeu,doar unul crede cu adevarat."Este descurajant nu?Dar traim in minciuna si iluzie si departe de adevar,ipocrizia e peste tot de la mic la mare si ...in numele LUI Dumnezeu!Este real ce spui ca avem nevoie sa credem in noi si ceilalti,dar ce fel de "adevar" traim in noi si cum sa-l vedem in ceilalti?
Simplu ar fi sa fim noi insine....usor de zis!
De cite ori nu ai mers la vreun party si de fapt NU ai vrut sa mergi caci nu-ti place de nimeni acolo? dar poti crea relatii si ai sefi acolo si asta te-ar ajuta in meserie?
A fi tu insuti deci a fi adevarat cine esti(adevarul) inseamna sa te duci la party si sa spui in fata oricui ce nu suporti ca nu-ti place de el sa pleci zimbind si sa trintesti usa la plecare.
Este principiul Buddha,care era bogat si print avea orice vroia si intr-o zi a renuntat la TOTUL si a meditat doar la umbra unui neem .(copac specific in India din care se face ceai din frunze ori o bautura usor alcoolica).
Daca ai spune adevarul din tine celor din jur cu siguranta vei ramine singur si poate chiar fara serviciu.
Ori ajunge la puscarie,multi au incercat sa spuna adevarul si au fost asasinati
(Kennedy,Martin Luther King de ex.)ori arsi pe rug in trecut considerati ...eretici(Giordano Bruno)altii au ajuns prin spitale de nebuni pusi acolo fara ca ei sa fie nebuni,altii persecutati si vezi atitea din istoria Romaniei comuniste.ADEVARUL ...supara chiar duce la crucificare ori la omorit cu pietre
precum Mohamed de proprii lui credinciosi!Ce a nascut adevarul spus de EL?
O minciuna azi in mina teroristilor si musulmanilor ce vad doar URA in jur.
NU asa este calea ce a dat Mohamed!
De fapt nu-ti fabrici la repezeala un alt adevar ci o noua iluzie si minciuna despre tine si cei din jur.
dar in final adevarul totusi exista,e dat cu lingurita insa in doze f. mici dar e bine ca e dat si asa.E pacat,mare pacat ca trebuie sa traim din minciuna si nu din adevar.
Anul trecut cu multe luni in urma deci,i-am zis citeva dure agentului meu artistic si nu mi-a mai dat comenzi vreo 2 luni!I-am spus ce cred despre el si deci adevarul in mod evident s-a simtit cu musca pe caciula dar atacul lui a fost copilaresc,multi NU suporta critici si adevaruri ce stiu despre ei insisi spuse de altcineva!
A trebuit sa-mi dea de lucru pt. ca agentiile vor arta mea,asa ca nu a avut incotro.Acum sintem iar prieteni si recent mi-a dat dreptate celor ce i-am spus demult.M-am bucurat ca pe undeva s-a schimbat putin in bine.
Propriile convingeri isi au ecou in persoane ce au o Karma apropriata de a noastra si de aici rezulta ca exista o conexiune intre noi cu aceleasi ginduri ori cu ginduri opuse,sufletul se recunoaste in altul se vede ca-n oglinda.Te intelegi bine cu sotia inseamna ca sinteti pe aceiasi unda karmica.si inversul.
La fel in mari catastrofe poti afla de ex. ca au murit 2000 oameni dar au scapat 10....acesti 10 NU trebuiau sa fie acolo,NU aveau aceiasi soarta karmica cu restul de aceea au scapat cu viata!Stiu,e GREU de crezut si acceptat adevarul.In fapt adevarul mereu este scrutinizat si atacat si pus la zid si exploatat,minciuna insa...e ceva comfortabil si pe placul tuturor.
de la cersetorul de pe strada la presedintele tarii!Pina la adevar e un drum lung ,imagineaza-ti ca zapada ar fi minciuna ce acopera adevarul....intr-o buna zi se va topi!
Trebuie sa credem ca exista si primaveri in vietile noastre.

LOVE&PEACE,
Ozzy
Zodiile in caz de moarte - de mirelavus la: 15/09/2004 22:12:33
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Cum se descurca zodiile in cazurile de moarte
clinica?

Berbec-" Cine-i seful aici? Vreau sa-l vad pe Zeul
Suprem acum! Sunt mort? Zau, nu am crezut ca mi se
poate intampla chiar mie!! De unde pot sa fac rost de
un palat de cristal luminat ca ala??"

Taur: Parasindu-si corpul, Taurul realizeaza ca nu
mai are stomac si se intoarce instantaneu in corp,
fara sa vada tunele, lumini sau entitati ceresti, ceea
ce il face sceptic pentru tot restul vietii

Gemeni: Ideea de baza in cazul Gemenilor nu este
experienta in sine, ci felul in care o pot infrumuseta
atunci cand o povestesc ( sau o scriu) . De vreme ce
Gemenii se simt bine in orice lume, mai putin intr-una
fara telefoane, internet sau alte mijloace de
comunicare, se intorc in corp destul de repede- iar
gura are tendinta de a functiona inaintea restului
corpului

Rac: Racii traiesc cam 125 ani si, in general, nu au
de-a face cu moartea aparenta. In schimb, din cand in
cand, se pot apropia de ceea ce restul numesc "
viata", atunci cand isi fac curaj sa iasa din casa
pentru cumparaturi.

Leu: " Nuuuuuuuuuuuu....NU am murit! Nu, nu nu!!
Cine-s aia in alb? Ce naiba canta acolo..? Suna
complet aiurea. Eu pot sa cant mai bine! Unde e
dirijorul? Vreau un microfon acum! Si nu ma deranjati,
decat
daca e vorba de un impresar important!"

Fecioara: Dupa 60 ore de munca in continuu, Fecioara
pica franta si paraseste corpul, ajungand intr-un
tunel de lumina ce straluceste de curatenie..insa, in
curand, incepe sa se ingrijoreze la gandul ca cei
dragi au ramas singuri si fara ajutorul ei, asa ca
revine in corp instantaneu, se ridica, spune ca e ok
si se uita la ceas pentru a vedea daca nu cumva e in
intarziere.

Balanta: In corp, in afara corpului, in corp..in
cele din urma spiritul se hotaraste sa iasa...Balanta
vede un tunel la capatul caruia se afla o fiinta
luminoasa. " Sa fie Isus? Stai asa...poate e Kwan Yin.
Hainele alea sunt stilul ei". Nereusind sa se
hotarasca
daca sa traverseze tunelul ( ce ar fi moartea daca
nu ai cu cine sa o imparti??) , Balanta se trezeste
inapoi in corp din greseala, iar primul gand este sa
deschida o agentie matrimoniala pentru suflete..

Scorpion: De vreme ce majoritatea Scorpionilor au 9
vieti, acestia sunt tentati sa experimenteze multe
feluri de moarte aparenta ( uneori provocata de ei
insisi). Cand se despart de corp, o foarte mica parte
din ei traverseaza tunelul de lumina fara a intalni o
fiinta astrala cu care sa faca sex. Intrebati pe
cine ar dori sa intalneasca la celalalt capat- 75% vor
numi vampirul preferat, iar Meduza este urmatoarea
optiune.

Sagetator: Parasindu-si corpul, Sagetatorul nu se
poate abtine sa nu rada de felul stupid in care a
facut-o. Dupa ce reuseste intr-un fel complet
aiuristic sa strapunga tunelul de lumina, refuza sa se
intoarca in corpul pe care a incercat sa il abandoneze
atata timp , printr-o serie de accidente datorate
neindemanarii proverbiale. Deoarece este foarte curios
daca religiile "organizate" sunt valide, profita de
ocazie pentru a invata cateva lucruri esentiale...pana

cand, satule, entitatile astrale, il trimit inapoi in
corp , pentru cat mai mult timp posibil

Capricorn: Capricornului ii ia ceva timp sa realizeze
ca a murit, mai ales ca pe lumea celalalta sunt locuri
speciale, amenajate ca niste birouri, in care sunt
instalati Capricornii. Un domn batran si distins le
inmaneaza un manual numit" Cum sa reusesti in
afacerile
astrale", un exemplar de "evaluarea muncii" ( pentru
profani- evaluarea faptelor bune si rele din timpul
vietii) si o nota roz (reinviere). Capricornii se
intorc destul de repede in corp, nefiind capabili sa
indure existenta non-fizica

Varsator: Varsatorul ajunge in Rai, vede ca nu este
condus prin consens si se duce in Iad, unde macar e
anarhie si regulile sunt facute pentru a fi incalcate.
Intr-un mod ironic, experienta Varsatorului e destul
de traditionala- Dumnezeu- Tatal, Sf. Petru, coruri de
ingeri, etc, deci un alt motiv pentru a opta pentru
Iad. O data ajuns acolo, il enerveaza la culme pe
Satan & co. cu ideile lor de reforme, asa ca sunt
trimisi de urgenta inapoi in corp.

Pesti: Dintr-un motiv sau altul, Pestii nu prea
obesrva moartea aparenta. In schimb, intr-o zi de
munca normala, multi Pesti spun ca vad fiinte cu
figuri suferinde care le spun intr-un mod calm sa se
intoarca in corp.

Tomorrow Never Dies!
frica de moarte - de Cassandra la: 28/06/2006 19:33:20
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Du-te si asista la moartea unui credincios si du-te si asista la moartea unui ateu. Vei intelege atunci diferenta, vei intelege atunci ce e cel mai important in viata. "


Mi se pare jalnic ca viata omului sa fie dictata de o iluzie, aceea a vietii eterne fara de care nu poate sa conceapa viata actuala. Este o slabiciune pe care au speculat-o din plin toate religiile monoteiste. Un ateu stie ca moartea este un proces natural, si invata sa o accepte (frica de necunoscut este ceva natural). De fapt toti temem mai mult sau mai putin momentul mortii, mai ales datorita fricii de singuratate, durere, suferinta, de a nu face fata situatiei asa cum ne-am dori atunci cind viata ni se stinge. Sa nu-mi spui ca crestinii in general nu tem momentul mortii. Chiar aparitia religiilor este o dovada a faptului ca aceasta teama este importanta.
Eliberati de iluzia vietii eterne, ateii invata sa aprecieze mai mult viata, singura de care putem fi siguri si pe care ar trebui sa o pretuim. Invata ca scopul vietii sint celelalte fiinte de pe pamint, ceilalti oameni si vietati, fericirea celor dragi si nevatamarea celorlalte fiinte (nu numai a oamenilor).
Iata ce spunea un mare umanist cind viata sa se apropia de sfirsit:

"Desi ceasul mortii mi se apropie, nu mi-e teama sa mor si sa ajung in Iad sau (ceea ce ar fi mult mai rau) sa ajung in versiunea popularizata a Raiului. Astep ca moartea sa fie "nothingness" si ii sint multumit ateismului pentru ca mi-a inlaturat orice teama posibila in fata mortii" [Isaac Asimov]

#130552 (raspuns la: #130449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stimate Intruder - de Roman Haduch la: 27/08/2007 11:47:48
(la: ''Uite cine, cu cine vorbeste!'')
La Dispensarul "8 + 1 " exista o aripa in care "lupul autostrazilor" dupa doua saptameni de tratament cu antalcool , in urma testului , s-a invatat cu coniac Triumph.
Concluzia este ca medicii nu reprezinta salvarea celor ce vor sa se elibereze de paharut .
"iti place si tie sa sorbi? "
Da recunosc faptul ca imi place prea mult sa sorb pepsi si de aceea lupt pentru eliberare din latul impletit al poftelor pentru fornetti, pentru ness si pepsi.
Cunoscatorii in ale "paharului " au concuzionat ca nu exista elvira urata ci barbat care nu a consumat destul alcool, cu paiul sau fara pai.
"am gripa"
Draga prietene , ia un paracetamol si stai linistit 7 zile dupa care gripa este vindecata. Tratamentul medicamentos recomandata de doctorul aratos dureaza o saptamana.- Din nou alegerea iti apartine.
"te miri de ce beau?"
Nu . NU ma mir. Ma mir ca nu mai vad oameni beti pe strada, desi asta i rezultatul conex (vodafone) democratiei. Puterea comunista a avut drept consecinta marirea numarului de betivi si ,desigur , si a productiei de bauturi. De ce ? Pentru ca in timpul lui Ceausescu nu era de imaginat ca vreun cetatean - om al muncii- sa se exprime liber . cine era prea slobod la gura ori era beat ori era nebun. Un om normal nu avea voie sa isi exprime liber ideile. Atunci oamenii speriati de eticheta de nebuni au primit ecusoane de betivi, betivi simpli,betivi complecsi, consumatori de cursa lunga, consumatori de cursa scurta, utilizatori de pconitori (pocnitoarea era asa : puneai un pahar mic de vodca, peste un pahar de cabernet , adaugai un pahar de lichior cubanez si dadeai totul peste cap, dintr-o singura ducere la gura , cateva minute nu aveai nimic, plecai din Ciocarlia linistit si politicos si pe cheiul Dambovitei, poc, te pocnea instantaneu de iti sareau toate releele si te apuca dorul sa faci toate "relele". Astea s amintiri din pacla sau amintiri din bezna.
Chiar , stimate Intruder de ce bei daca tot nu iti interzice nimeni sa exprimi ceea ce crezi ca simti?
Democratia made in USA a venit cu Mac Donalds, fornetti, Pepsi, Coca etc.
Cunosteam o pictorita , Mihaela, a fost impuscata in cap in Africa de Sud de un traficant de heroina.
Ce este cu Mihaela? Mihaela era o fata super , facea "urat " din suc de rosii.E o taina , nu ?
Nu fi trist , si eu am pe cineva care ma buzunaraste , alintandu-ma "zgarcitul pamantului " pentru a imi arata ca este justificqata sa ma buzunarasca.......
"pana cand moartea ne va desbarti"
La rascruce de vanturi a lansat teza potrivit careia moartea nu este sfarsitul iubirii"
Cu sincera prietenie te rog sa iei aminte ca Dumnezeu are planuri pentru tine si, si ce daca, ai putea sa spui .
Partea formidabila este ca Dumnezeu are planuri pentru tine si pentru toti cei care aleg sa creada ca el EXISTA, iar planurile lui Dumnezeu nu se opresc la moarte.
"- ce faci, nenorocitule??? vorbesti singur in oglinda?? se aude de la parter cum urli!! "
Chiar asa ti a spus ?
"- nenorocitule, te omor cu mana mea! te... "
"- mai, ti-am zis...ti-am zis ca te omor... "
Expresiile de mai sus intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de amenintare.
potrivit codului penal "Ameninţarea
Art. 193.- Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală."
"- au!...ma omori pentru... "
apeleaza 112!
"- da, pentru! las' ca vorbim dimineata...animalule! "
aici este dialogul clasic in care ea striga "..animalule " el ii rasppunde politicos " bine ca dumneata esti planta"
Interesant inscrisul postat. Intotdeauna in fata unor astfel de texte simt ca am capul patrat , ca sunt opac si lipsit de senisibilitate. Sub aspectul aratat expunerea ta are elemente comune cu necuvintele lui Nichita Stanescu , repet in ceeae ce priveste ahndicapul meu, opacitatea mea la poezia de una numit fel. Ce vrei , parca nu sutn complet sa simt fiorul poetic din propozitia de exemplu " asaaaa...aaaa...a? tu ce cauti aici, mamicule? mbduhhhh...sa mai bem un pa-ha-reeel...".
Cu aprecieri Roman Haduch
GANDURI DESPRE VIATA SI MOARTE - de Areal la: 03/09/2008 15:29:05
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
La batranete majoritatea ajungem la concluzia asta. Se apropie moartea ...
"Omul a separat viaţa de moarte. Intervalul dintre a trăi şi a muri este frica;
A trăi, înseamnă chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferin­ţa şi confuzia zilnică şi, din când în când, anumite deschideri către zări fermecătoare.
Aceasta numim noi a trăi şi ne este teamă de moartea care pune capăt acestor nenorociri.
Mai curând ne agăţăm de cunoscut, decât să facem faţă necunoscutului - cunoscutul însemnând casa noastră, mobila noastră, familia noastră, caracterul nostru, munca noastră, ştiinţa noastră, singurătatea noastră, zeii noştri.
Noi am acceptat că viaţa înseamnă agonie şi suferinţă, ne-am obişnuit cu acest lucru şi ne gândim că moartea este ceva ce trebuie evitat cu grijă.
Şi totuşi, când ştim să trăim cu adevărat, moartea este extraordinar de asemănătoare cu viaţa.
Nu se poate să trăim fără ca, în acelaşi timp, să nu murim.
Nu putem să trăim dacă nu murim psihologic în fiecare clipă. Acesta nu este un paradox intelectual.
Ca să trăim complet, total, ca şi cum fiecare zi ar fi o nouă frumuseţe, trebuie să murim pentru ziua de ieri, altminteri trăim mecanic, iar o minte mecanică nu poate cunoaşte niciodată ce este iubirea
Pe noi, în general, ne înfricoşează moartea pentru că nu ştim ce înseamnă cu adevărat viaţa.
Nu ştim cum să trăim şi de aceea nu ştim cum să murim.
Câtă vreme ne va fi frică de viaţă, ne va fi frică de moarte.
Omul pe care viaţa nu îl înspăi­mântă, nu se teme că se va găsi intr-o nesiguranţă totală, căci el ştie că lăuntric, psihologic, nu există siguranţă.''
J.K.
#338626 (raspuns la: #338284) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mama moarta - de (anonim) la: 02/09/2003 17:46:51
(la: "Mama e moarta, hai in vacanta")
Ce rusine cind nu ai nimic in inima de gheata pentru cea care ti-a dat viata.....referitor la frantuzoiaca care si-a lasat mama moarta in apartament si a plecat in vacanta.
Francezii nu ma mai uimesc .
Reci si nemernici desi poate ca nu toti cu toata cultura lor, vad ca si-au dat arama pe fata recent in comentariile viitorului ambasador
francez in Israel,Dl-ul Araud, cind acesta la facut "lichea" pe Ariel Sharon.







Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: