comentarii

modul in care arta modeleaza sensibilitatea umana


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fitze?!Muzilica?!... - de silvana la: 27/10/2004 17:59:34
(la: muzilicuri – cronica unui fenomen)
...Cum?! Adica tzie nu-tzi place muzica etno-dance?...
Nici nu stii ce pierzi. Ce Phoenix?!... Ro-mania si Etnic (parca asa se numea respectiva cantareata-formatie) il fac pe Covaci sa se simta umilit. Cine are nevoie de calul din Malboro sau de Ana, cand avem fete sexy si rele si masini cu taspe cai putere?
Cat priveste mariusmogismele, cred ca e nevoie de un anume nivel (ridicat, fara indoiala) cultural si as putea zice chiar uman ca sa vibrezi la mmm-urile si o!iee-urile acestui adevarat ciocarlan al muzicii romanesti contemporane. Poate, cu multa determinare, curaj si renuntare de sine, vom ajunge si noi intr-o zi capabili sa-i intelegem arta si sensibilitatea.
Tu ce crezi: avem dreptul sa speram?
proletaru, - de Tot Areal la: 07/11/2009 20:09:54
(la: ARMISTITIU GLOBAL)
am facut apel si la sensibilitatea umana si la samburele de crestin pe care il are fiecare in suflet.....
#497430 (raspuns la: #497418) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
America, post-modernismul si secolul douashunu - de ionel la: 29/01/2004 14:23:20
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Florin,

Zici:
> Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.

Ma bucur ca primul pas a fost facut. Au ramas 11. Si cred ca inteleg de ce modernistii nu s-au recules inca: pentru ca postmodernistii au aratat ca-mparatu' n-are toale.

> Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie.

Din punct de vedere artistic, dezagreez. Nimeni nu are nevoie de bagaje vechi, prafuite, inchistate si subrede, cu atat mai putin America.

> America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei.

Orchestrele simfonice sunt dinozauri pe cale de disparitie. Certificatul de deces a fost scris de aparitia inregistrarilor fonice, si semnat cu inregistrarile lui Karajan, Bernstein, Mehta si multi altii.

> Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara.

Cine mai are timp, in special cand exista CD-uri, P2P networks si reclame la superbowl?

> Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Dezagreez din nou. Sunt americani care gandesc, poate nu in sensul acceptat de europeni. Si nu poti generaliza si amesteca intelectualitatea americana cu plebul si neocon-ii. Mon Dieu, quel horreur! E ca si cum as zice ca romanii sunt tigani, urmasi ai armatelor romane/turcesti/rusesti si/sau Vadimisti (chiar daca este partial adevarat).

Daca chestia cu "degetul pe tragaci" este o aluzie tipica pasiv-agresiva la razbelul din Irak si alte campanii asemnatoare, nu trebuie decat sa-ti amintesc ca, de-a lungul intregii istorii, toate natiile ce au avut lancile mai lungi si le-au ascutit pe spinarea altora, de multe ori doar asa de florile marului. Nu ma intelege gresit, nu aprob deloc ceea ce fac americanii de la Monroe incoace, ba chiar detest aceasta constanta a istoriei, dar inteleg pentru ca asta e imutabila natura umana (exact ceea ce teistii considera Diavolul sau fortele Raului). Probabil ca in timp genele umane vor fi modificate pentru a elimina sau reduce aceste tendinte innascute, dar asta-i alta mancare de cartofi.

> Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.

In mare, agreez cu tine si as adauga inca ceva relativ la Malraux si datul cu presupusul. Conflictul nu este atat de mult intre europeni si americani, sau intre postmodernisti si ceilalti, ci un conflict apocaliptic intre teisti si umanistii (seculari) cu repersursiuni in toate, inclusiv arta.
#8605 (raspuns la: #8515) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
arta e undeva in adancuri ingropata!... - de enigmescu la: 19/06/2004 07:01:39
(la: Arta In Romania: Ce parere aveti?)
exista o vorba nascocita de "anonimul" roman si ramasa, asemeni multor altora, ca tezaur nepieritor in constiinta poporului nostru, o zicala ce n-ar mai trebui comentata: "poarta-te cum ti-e portul si vorbeste cum ti-e vorba"! dar sa comentez totusi. intotdeauna mi-am spus ca se refera la mine in particular si la fiecare persoana in parte ca un indemn la a ne pastra identitatea de limba, de cultura, de traditii. si nu am gresit, cred, cu nimic. insa am fost derutat de folosirea singularului in loc de plural si de aceea n-am putut surprinde un sens mult mai adanc si mai amplu pe care cu siguranta acel CINEVA de demult a incercat sa-l imprime frazei. daca vreti aceasta e pur si simplu o profetie a vremurilor moderne, un mod de a ne pune in garda fata de tarele societatii noastre. de fapt zicala ar trebui interpretata cam asa: 'fiti voi insiva!' de ce fac aceasta afirmatie? simplu: noi toti formam o comunitate ale carei obarsii nu le vom gasi nici in America, nici in Asia, nici in Africa, nici oriunde pe aiurea. noi apartinem acestor locuri si locurile acestea ne apartin noua. etnogeneza ne-o arata limpede. prin urmare, ca sa fiu mai explicit, nici un individ in particular sau vreun grupulet din acest popor nu-si poate aroga dreptul asupra culturii, artei si a traditiilor unui sir nemasurat de oameni ce s-au statornicit in glie pt. vesnicie. adica nimeni nu poate schimba, cel putin teoretic, si nu are voie sa schimbe, sa violenteze aceste stari de lucruri, aceste realitati existentiale ale fiintei romanesti. constat insa cu durere ca de mult nu se mai tine cont de asta. buuun, pana aici a fost un fel de introducere.
nu sunt artist dar prin natura mea apreciez orice tip de arta si dezapreciez orice kich. nu vreau sa ma refer acum decat la tendintele din muzica moderna la noi, pe de o parte fiindca ai amintit de ea, pe de alta parte fiindca sunt(sau mai degraba am fost) direct implicat intr-o oarecare ramura a acestei arte. dar ca sa pot incepe de undeva am sa-ti dau aici un fel de pilda sau fabula pe care am conceput-o personal si pe care am numit-o "scufita rosie".
muzicii romanesti i-au crescut urechile, nasul, coada, dintii, ghearele si i s-a ingrosat sau i s-a subtiat(dupa caz) timbrul vocal. aparent nu e nici o problema. s-a intamplat si la case mai mari(desi, sincer sa fiu, nu stiu care pot fi acelea!). dar ganditi-va ca vine scufita rosie la bunicuta ei, TRADITIA, si o gaseste complet schimbata. nu o mai recunoaste si cu naivitatea specifica generatiei PRO/CONTRA(e discutabil aici) incepe sa intrebe: de ce si-a schimbat infatisarea? iar raspunsul vine f. prompt si aproape socant: CA SA TE POT INGHITI MAI BINE!!!
va intreb, la randul meu, care ar fi reactia normala a tinerelor scufite rosii la auzul acestui raspuns dat de impostor? logic ar fi sa-i ofere pe loc un scaun de ceara pus peste o groapa plina de jaratic. insa ce observam e de-a dreptul uimitor: majoritatea se arunca orbeste, intr-un act sinucigas, in gura flamanda si nesatula a gaselnitelor de moment. ca si cum in burta lupului s-ar gasi niscaiva lumi extraterestre care sa-i scape de moarte si apoi de judecata lui Dumnezeu. arta e o dimensiune a spiritului uman si se adreseaza acestuia prin mijloacele ei specifice. dar daca se adreseaza carnalitatii nu mai e arta, e prost gust. [carnalitatea aici inteleasa in sensul ei cel mai larg, nu exclusiv in sensul de trupesc]
bine, putem spune, dar ce ne pasa noua? "fiecare cum isi asterne asa doarme". e adevarat, dar daca ne straduim un pic sa privim in perspectiva vedem un viitor f. sumbru pt. urmasii nostri, mai precis pt. copiii nostri; si ce e mai de pret decat copilul meu, al tau, al altuia?!
in ultima vreme s-au inmultit atacurile la morala si sunt din ce in ce mai evidente. au devenit chiar lipsite de scrupule. in emisiunile televizate au luat o amploare deosebita recitalurile unor grupuri vocal-instrumentale care de obicei zbiara sau miauna in loc sa cante cu adevarat. de la lalaieli si schimonoseli pana la lamentari legate de viata totul e posibil. ba, mai mult, au mesaje fara continut, daca pot spune asa, sau nu fac altceva decat sa indrume la destrabalare. cred ca versuri mai de proasta calitate si mai de prost gust n-a reusit sa inventeze, pana la noi, inca nimeni. chiar si un copil de gradinita ar putea sa compuna versuri mai placute si, de ce nu, mai destepte. unde mai pui ca unele formatii au titulaturi de-a dreptul stupide, nici macar hazlii. ca, sincer va spun, cand vad asa ceva mi se face rau. pe masura ce trece timpul imi vine sa cred ca tara asta are parte numai de cersetori, hoti, banditi, talhari, homosexuali si mai ales HANDICAPATI- aici cu intelesul de incapabili in a face ceva bun si frumos. dati-mi voie, ajuns aici, sa pun o intrebare ce nu-mi da pace: cum sa-si mai iubeasca cineva tara?!
am ramas socat cand am aflat ca in Australia s-a umplut lumea de manele(lumea venita de la noi, desigur). crezusem ca macar aici voi scapa de ele. ce am impotriva lor, voi fi intrebat. nu e nimic personal, e doar repulsia mea instinctiva la ceva ce nu-si gaseste locul in arta. asa cum am repulsie fata de picturi gen "coada de magar", sculpturi cu forma...diforma, piese de teatru numite(in traducere) "orasul urinei" samd. si tot la acelasi capitol s-ar mai afla "castele pt. nimeni"- ma refer la castelele rasarite dupa ploaia de plecari in strainatate a omului de rand.
renuntand la divagatii acum voi incheia printr-un indemn: alegeti-va voi muzica, nu lasati sa va aleaga ea pe voi! si nu uitati ca gusturile se cultiva in timp! si un ultim amendament: calea pe care multi aleg sa mearga e de obicei dinainte aleasa de altii!!!!!!!!!
just me
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce mi-e teama sa mai cred in poeti - de cico la: 13/07/2005 06:14:07
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
Am cautat raspunsul si nu l-am gasit. Am gasit doar invitatia de-a scrie pozitiv despre prietenie, poate asa ajutam si poetul sa-si recapete increderea in ea. Ceea ce n-am putut sa fac (nu ca n-as fi vrut). Si, cerindu-mi de fapt iertare, poate am facut greseala unei invitatii prea familiare la o halba de bere (virtuala, desigur).

Nu imi voi cere insa iertare ca n-o sa pot aprecia omul pentru curriculumul sau, ci-l voi aprecia pentru ceea ce este. Ca prea multi respectam de fapt o carte sau o imagine pe ecranul televizorului, si uitam ca poetul, dramaturgul, eseistul, e in cele din urma om, cu durerile, slabiciunile, greselile si framintarile sale proprii.

In cautarea "raspunsului", am petrecut ceva timp pe sit, citind si marea parte a "Scrisorilor catre prieten" si cautind sa-l descopar pe Radu-omul. Am descoperit un om lucid, poate prea bun analist, si m-am intrebat fara sa vreau daca invitatia laconica de-a gasi raspunsul n-a fost ceva de genul cutiei (Pandorei?) din Scrisoarea 1, in care poetul n-a insistat prea mult ca sa nu-mi pierd imaginatia si sa nu ma las pagubas in a-i descoperi opera.

Luciditate si poezie, cel mai periculos amalgam... Fereastra spre imaginea lumii ideale, a ce "ar trebui" sa fie, nu a ceea ce este... Durerea inerenta a constientizarii de mai tirziu ca universul paralel e de fapt utopic...

Am mai citit eseurile despre iubire, si m-a mirat ca n-am regasit aceeasi insistenta asupra reciprocitatii si-n textele privitoare la prietenie. Daca iubirea cere cel putin doi, de ce despre prietenie poetul "ne vorbeste" (sau "vorbeste") singur? Cum poti vorbi altora despre prietenie? In loc sa vorbesti cu acestia despre prietenie? Sa fie defectul profesional al mentorului ce uita sa mai coboare de la catedra si sa isi mai aminteasca uneori de postura de elev? Cind raspunsurile cele mai sincere, clare si izbitor de lucide despre lume si viata (cu toata simplitatea si naivitatea lor) le afli de la copilul de 5-6 ani, de la fiinta ce n-a intrat inca in ciclul prihanitor al existentei noastre alterate.

Am citit apoi "Scriitorul, intre el si ceilalti", si am privit intristat la cit i s-au rarit comentariile si dialogul in anul ce-a trecut de la publicarea acelui eseu. "Nu cred in utilitatea 'artei pentru arta'. Asa cum nu cred in viabilitatea literaturii facute de dragul literaturii. Oricat de frumos si mestesugite ar fi cuvintele, oricat de seducatoare si lin curgatoare ar fi impreunarea lor, daca singurul scop al crearii lor a fost doar un test cu oglinda hartiei, rareori vor avea 10% din impactul creatiilor scrise din inima, pentru oameni."

De ce m-a pierdut atunci pe undeva poetul? Chiar daca stiu prea bine ca-s doar una din neinsemnatele furnici cititoare, pe care, chiar cind le privesti prin microscop, nu le poti distinge de restul musuroiului...

Am cautat sa-nteleg ce s-o fi intimplat in scurtul rastimp dintre atit de analiticele scrisori catre prieten si trista confesiune de fata. Sa fie oare ca medicul ce a prescris o vreme buna medicamente altora isi da seama ca n-au nici un efect asupra lui?

..........
Sa nu fiu inteles gresit. Nu te cunosc dinainte, Radule, dar poate tocmai acest lucru mi-a permis sa privesc mai cu detasare acum, pentru prima oara, modul in care se leaga cele cu care ne-ai incintat pe acest sit. Talentul tau e cert si nu mai are nevoie de confirmare, eu insa m-am trezit fara sa vreau cautind omul in framintarea lui dincolo de strofe si fraze. Nu omul civic, acea prezenta din cartea de telefon sau persoana joviala ce da pesemne binete pe ton conventional colegilor in fiece dimineata. Ci fiinta interioara, prin care veridicitatea celor scrise poate sa se adevereasca sau nu. Inca ma-ntreb daca orice fiinta cinstita si sincera (cum sint convins ca esti) nu devine inerent afectata de schimbare de cum capata intelegerea lucida a mecanismelor psihologice umane sau sociale.

Nu as indrazni vreodata sa te judec, dar cel cu pretentia incurajarii "comunicarii" ar trebui sa aibe in vedere mai mult dialogul, nu doar monologul de la catedra sau din inaltimea "textelor personale".

Cu stima sincera si fara asteptari...

ps Nu stiu cum arati, dar din personalitate, sensibilitate si din cum scrii imi amintesti oarecum de George Sovu, pe care l-am avut demult profesor :)
#59277 (raspuns la: #59082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
arta? - de cosmacpan la: 14/02/2006 09:30:07
(la: Ce face din ceva...arta?)
salut Vise,
intrebarea ta este mult mai grea decat tot pamantul care se sprijina de umarul lui Atlas. in primul rand putem vorbi despre creator, despre visele lui, despre temerile lui, despre spaimele lui, despre modul in care el percepe viata, realitatea, omenescul si transcedentalul. dupa care ajungem la consumator, privitor, spectator. aici greutatea este la fel de mare in a imparti lumea pe categorii. ne place sau nu place pentru ca asa am conditionati. cand aceasta conditionare de impleteste cu ceea ce ne place (launtric, feeling) atunci se naste entuziasmul in a povesti despre ceea ce am vazut, auzit, pipait. deabia de acum incolo intervine liderul, formatorul de opinie. un lider de opinie (formator de opinie) creeaza un curent care poate pune in valoare sau poate desfiinta (pentru un timp) o lucrare, o creatie. deci opara de arta atre dubla paternitate: creatorul fizic al ei si liderul de opinie care o pune in valoare. exemple in acest sens sunt o multime, plecand de la banalul haute-cuture si trecand prin toate saloanele celor sapte surori. a placut cuiva in mod deosebit sfinxul care de la Napoleon incoace face sute de fani anual? muzica lui Strauss a fost timp de generatii doar muzica pentru plebe si saloanele ei, dar concertul de 1 ianuarie i-a schimbat statutul. rock-ul si R&B au fost motiv de aprige dispute la inceput, capela sixtina a fost sute de ani doar locul unde se oficiau ceremoniile papalitatii, fara a fi pune in valoare munca, efortul, si samburele de geniu al pictorului. fiecare avem lista noastra de preferinte muzicale, literare si de alta natura. Dansul, baletul, miscarea trupului (intre paranteze trupul uman mi se pare de departe cea mai reusita opera de arta) au fost ele cotate la adevarata lor valoare? se face greu diferenta dintre experiment si canoane, conservatorism. Oratoria poate aduce la suprafata perle efemere caci un discurs isi pierde stralucirea foarte repede. privind la Umberto Eco sau la Dan Brown vedem ce furii au dezlantuit cu celebrelele lor romane. in orada literaturii am patruns din greseala (mi-a alunecat piciorul). cine face distinctia dintre facil si profund, dintre comercial si de valoare? cine pune eticheta de "clasic"? greu (ptr mine) de gasit raspunsul, asa ca mai bine te las sa-l descifrezi singur.
la buna auzire
raspuns la comentariul dvs. - de casandra_radu la: 17/07/2006 13:34:36
(la: Osho)
V-am citit comentariul si am zambit. Oamenii mereu incearca sa gaseasca intelesuri acolo unde nu sunt, mereu cauta o doctrina, o dogma, reguli dupa care sa se ghideze caci altfel se simt pierduti. “Fenomenul Osho” astfel cum il denumiti dvs. nu are nici o sansa de a fi inteles rational, obiectiv, logic. De altfel este “logic sa fii impotriva logicii” , cum zicea chiar Osho. Faptul ca ati avut nevoie de vreo 2 ani ca sa intelegi ca nu e nimic de inteles arata ca ati abordat “fenomenul” rational, si ca atare, v-a scapat mesajul. Poate ati avut din cand in cand vreo strafulgerare, dar s-a pierdut pe drum. Remarcati analitic ce elemente foloseste Osho, din diverse religii. Din pacate comunicarea se face in mare masura pe cale verbala, el a fost nevoit sa se foloseasca de cuvinte. Astfel unii au perceput dincolo de cuvinte, altii au ramas incastrati in semnificatia lor de dictionar. Daca pur si simplu ar fi tacut, ar fi ajuns mult mai putine lucruri la noi, mai ales la cei care nu l-au prins in viata.
Am citit mai multe carti, transcrieri dupa discursurile sale. Pot spune ca nu conteaza cine a zis ceea ce a zis. Conteaza numai daca ceva, fie si o afirmatie iti zdruncina constiinta astfel incat realizezi ca exista un “dincolo”, realizezi ca ratezi, ca ceva iti scapa si apare sau mai bine zis devii constient de “setea” de adevar pe care o ai in tine. Si atunci incepi sa traiesti altfel. Cobori din minte in inima si chiar daca la inceput mai ratezi, majoritatea clipelor insa devin o bucurie. Iubesti viata pur si simplu.
Cat priveste “gloata supusa”, Osho a fost tocmai impotriva dependentei de maestru, mereu incurajandu-i pe ceilalti sa-si caute propiul adevar launtric si sa nu depinda de nimeni. Inca cu ani de zile inainte de a muri a cautat sa ii pe ceilalti pregateasca sa poata fi fara el, fara prezenta lui fizica. Acum, fireste, multi au ratat din nou “mesajul”, ei s-au atasat de Osho, s-au cramponat de el, au facut din el un fel de zeu, l-au ridicat pe un piedestal...cand de fapt Osho a fost un adevarat om obisnuit, un om NORMAL. Iar noi restul suntem nebuni. Am senzatia ca fiecare iluminat a fost un om cu adevarat normal si ca de fapt daca e ceva in neregula este cu noi, restul umanitatii. Numai daca ne gandim ca acesti iluminati, inclusiv Isus, au avut un sfarsit tragic, in mana noastra, a oamenilor asa zisi “normali”.
Dvs. radeti la afirmatia discipolilor sai, si eu rad, dar probabil din alte motive. Nu are nici o importanta daca a fost sau nu iluminat. Pe de alta parte care discipol autentic ar fi itneresat sa proclame iluminarea amestrului sau? Cred ca un discipol adevarat este un permananet cautator al adevarului interior, sensibil, receptiv, care traieste periculos fiindca traieste in inima. Un discipol nu se va atasa de maestrul sau si nu va face o monada din el. Nu stiu cati dintre discipolii sai au realizat...insa propbabil prea putini. Iar aceasta nu este responsabilitatea lui Osho. Acest om a subliniat ca este ncesar sa ne asumam responsabilitatea pentru tot ceea ce ni se intampla, pentru ceea ce simtim, pentru ceea ce facem. Si mai ales pentru ceea ce simtim – daca este fericit tu esti responsabil, iar daca te simti mizerabil, de asemenea. Maturitatea este responsabilitatea de a fi tu insuti si nu de a reactiona in baza conditionarilor impuse de parinti, profesori, societate.
Dvs. puteti desigur afirma la nesfarsit ca “eliberarea....este o golire de responsabilitate”...insa ca si mai demult, daca Biserica Catolica spune ca Pamantul este plat, aceasta afirmatie nu va face Pamantul dintr-o sfera o campie plata.
Osho a spus cu totul altceva. Dar este firesc ca mesajul sau sa fie profund denaturat, mai ales de discipolii sai care au ratat si apoi de restul lumii.
Iluminarea nu presupune un anumit mod de a fi. Astfel, oricine poate sta sub un copac 6 ani precum Buddha, dar nu va ajunge iluminat. Inca oamenii nu au inteles ca iluminarea nu este o urmare a unor actiuni, ci “vine” ca “urmare” a non-actiunii. Un anume mod de a fi nu este cauza iluminarii.
Cat despre saracie, aceasta de asemenea nu va aduce nimic bun. Osho arata ca un om care nu are ce manca nu se va interesa de arta, muzica, poezie, caci are stomacul gol iar primele nevoi sunt cele fiziologice. Dupa ce si le implineste, nazuieste mai sus, spre nevoi psihologice (nevoia de afrumos, arta, poezie, muzica, iubire). Iar si cand aceste nevoi sunt satisfacute, nazuieste si mai sus, spre nevoile spirituale – cautarea adevarului. Astfel, ca daca este cineva care sa nazuie mai repede spre cautarea adevarului, acesta este omul bogat material, fiindca aceasta a avut posibilitatea de a-si satisface primele nevoi.
Nu stiu cum e meditatia in ashramuri. In orice caz, locurile sunt doar locuri. Lui Buddha i-au trebuit ani de zile sa realizeze ca se putea ilumina si in palatul in care se nascuse. Dar atunci cand a plecat nu stia asta. Daca cineva vrea sa mediteze o poate face oriunde, nu e nevoie de un loc anume.
Cat despre afirmatia dvs. ca vegetarea este atitudinea care iti este propusa chiar si de Osho – in primul rand m-a facut sa zambesc. Apoi am simtit o usoara tristete. Nu ati inteles...nu stiu cat ati citit dar nu are importanta, este evident ca v-a scapat esenta. Nu-i nimic, orice clipa e o noua sansa. Exista un pericol in meditatie, intr-adevar. Exista pericolul de a cadea in letargie – acesta este riscul cai numite via negativa, care este meditatia. Poate ca, pana la un punct, de o maniera intelectuala, o persoana ar putea intelege ce inseamna “actiunea prin inactiune” – wu-wei – tao ...acestea sunt doar cuvinte. Cunoasterea autentica vine din traire, din experienta. Si atunci prea putine se pot spune si orice ai spune nu poti cuprinde, pentru ca intotdeauna cuvintele sunt prea mici. Cuvintele sunt mici chiar cand vine vorba de a exprima iubirea, darmite cand vine vorba de a exprima vidul, golirea, imensitatea, infinitul tacut al meditatiei.
Primul pas e sa traiesti in inima. Ceea ce este periculos. Traind in inima, traiesti in prezent. Traind in prezent...asta e fericirea.
Mai am cale lunga de strabatut. Numai bine!
#133655 (raspuns la: #109231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
imi permit sa observ ca desac - de liana68ro la: 08/08/2006 19:44:26
(la: Pragul unei revolutii emotionale)
imi permit sa observ ca desacralizarea, in viata curenta si in arta desacralizarea aduce putin steriitate si..batut de apa in piua
perceptia mea (si a multora , probabil), include, in sfera creatiei (in orice domeniu ar fi), o doza de inefabil inspirational care nu isi aeroriginea in realitate imediata si "controlabila"
cred ca desacralizarea aduce cu ea un pic, pierderea busolei pentru ca , nu-i asa, omul este o trestie gadnitoare; deci, in esenta eu, dfiinta umana sufera de sensibilitate in fata timpului si a mijloacelor (rudimentare, poate) de observare a lumii in care traieste
viata ca caloare in sine este asa de iluzorie.. este suficienta o furtuna tropicala si am putea-o pierde, in fucntie de context, loc, tara, situatie materiala
ar trebui oare sa cadem in hedosim si straduinta dupa bunuri materiale ca unic tel ar trecerii noastre prin lume?
putem trai fara acel..altceva
la care, cred ca putini au acees ca perceptie rudimentara, ca sa nu zic "pipaire" cu inima
cu mintea
su spiritul
m-as considera privata de un univers intreg daca m-as reduce la simplu consumator de "oferta" semenilor mei, ca si arta, simtire
nevoi de tot felul
pana si in relatia dintre ..doi
daca dispare inefabilul, ramane mecanicul
caderea
noroc ca legile spiritului functioneaza independent de voinata noastra, a unora dintre noi
valorile umane, oricat de nobile, sunt perisabile si, uneori, discutabile in context
ses tie doar ca istoria este scrisa de invingatori..
e bine sa fim consecventi valorilor proprii, dar sa nu uitam..
ca suntem simpli trecatori prin viata
si ca nu am ales noi, Ionescu, popescu, john, pierre, abdul sau shimon, sa traim azi sau maine
sa ne bucuram de acest dar si sa MULTUMIM pentru el, prin felul de a trai si , de ce nu, prin creatie - cei daruiti cu har artistic
toate cele bune

Lady Allia - de Sancho Panza la: 10/02/2007 15:00:16
(la: Conversatie)
...Dacă te-ai săturat...de ce foloseşti interogaţia?...
din reflex. retoric.Dar tu de ce intrebi Gandul? nu tot retoric?
...Cine a spus vreo clipă că nu învăţăm nimic?...Mereu învăţăm ceva...!
Da' pe asta cine a mai spus-o? Si eu de ce te-as crede? pentru ca imi servesti niste clisee care ar trebui sa ma emotioneze pana la lacrimi? Sa-mi are brazde adanci prin ogorul milei si-al sensibilitatii?

Uneori mai multe decât putem duce, dar...de cele mai multe ori preferăm indiferenţa... E mult mai uşor...nu?...
Categoric.Cand trei iti spun ca esti nebun, e mult mai la indemana sa-ti zici ca aia sunt nebuni decat sa te duci la un control.Cand li se mai alatura cativa, nu-ti ramane decat sa-ti zici ca traiesti intr-o lume anapoda, care e oarba la minunea ce esti.Ca ei nu pot pricepe, nefericitii, zbuciumul si arderea si simfonia si delicatetea si lumina si mirabolanta ta devenire.Desigur, daca parerea lor s-ar schimba, ar deveni repere.I-ai scoate din cusca indiferentei facandu-i icoane asezate deasupra candelelor aprinse ale recunostintei.
Nu m-am facut inteleasa?
hai sa fiu mai limpede, atunci.

...Dincolo...în spatele omului care scrie...sunt eu...! Un "eu" probabil cu puţin din toate: imaturitate, copilărie, visare, uitare, durere, tristeţe, fericire...şi cu mult din...sensibilitate!
Perfect adevarat.Nu-ti contest sensibilitatea.Dar in momentul in care ne apucam sa revarsam trairi la o rubrica numita proza scurta sau poezie,pretindem ca acele randuri sa fie considerate... arta.Or ea,arta, trebuie sa trezeasca in cititor niste emotii.Nu te poti ascunde mereu sub fraze de genul..."stii?ma simteam atat de vulnerabila in ziua aceea! iar datoria voastra e sa descoperiti cine sunt eu.si cum sunt eu. cat de fragila si de umana".Cititorul va cauta in randurile tale reflezia propriilor sale framantari.Daca le va gasi numai pe ale tale, se va plictisi si-ti va intoarce spatele.Si nu ai dreptul sa ii reprosezi nimic! pentru ca nu ai dreptul de a-i da nimic cu de-a sila.
Nu ai dreptul sa aplelezi la bunatatea cititorului.El nu e dator sa fie bun!De fapt, el nu ti-e dator in nici un fel.E destul ca s-a oprit asupra ta.

aaa... pentru texte in care sa vorbim despre noi exista alte bloguri. Unde cei care le vor accesa te vor privi pe tine, ca om, nu ca si creator (fie el si amator) de arta.Sau, mai mult, pe cafenea exista alta incadrare a textelor respective.Locuri unde putem tipa in voie atunci cand ne doare,pana ragusim.

P.S Folosirea persoanei a doua singular e doar un artificiu pentru usurinta exprimarii.Persoana intia plural ar fi fost la fel de indicata...dar asa am inceput si ,vrand-nevrand, asa am continuat.

"Cea mai inversunata lupta este lupta cu tine insuti.Te afli in ambele tabere."
#174486 (raspuns la: #174441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre mizantropie - de Puiu Constantin la: 24/08/2003 08:59:35
(la: Mizantropia)
Pentru a intelege mai bine termenul ar trebui sa-i aflam intai etimologia.Oricum opusul mizantropului este bonomul care poate fi si el deasemeni bonom din egoism,mai bine zis se poate afisa o grija si un interes fata de semneni ca tehnica in atingerea unor scopuri personale.Mizantrop va fi mai intai acel om care considera ca are niste dezavantaje fata de semenii sai.Acestea ar putea fi saracia,boala,pozitia sociala inferioara,lipsa talentului,ghinionul. Aceste neajunsuri il vor face sa ii urasca pe cei din jur ,si in lipsa puterii de a trece peste aceste handicapuri le va dori celorlalti sa ajunga la nivelul lui.Subliniez ca va deveni mizantrop acea persoana care CONSIDERA ca are aceste neajunsuri.Pentru ca un om bolnav poate fi fericit pentru ca inca mai traiesete,saracul se poate bucura enorm daca mananca o friptura,muncitorul se poate bucura vazand ca ministrii nu pot dormi de griji iar violonistul ratat se poate consola castigand un meci de biliard.Secretul este in arta de a te multumi cu ce ai ,fara a te limita la atat.

De aceea nu cred ca putem asocia termenul "mizantropie" cu "egoism" ci mai degraba cu "frustrare".De fapt termenul "egoism"poate fi indelung comentat,el fiind asociabil aproape oricarui cuvant ce defineste un sentiment uman si in primul rand termenului "iubire"
Totusi sper... - de dogmatic la: 01/10/2003 02:35:44
(la: Viata gay romaneasca)
Mai Papa, tata…te cam grabesti sa tragi concluzii si din pacate le tragi pripit. Din cate vad prea multi amici nu iti prea faci p’aici! Poate esti un inadaptat, poate un perfectionist, poate nici una dintre cele doua si esti posesorul unui mare handicap. Cei drept, poate nu la fel de mare ca a unui homosexual dar…tot handicap se cheama. Sa te omoram pentru asta? Sa te tinem la distanta …ca nu cumva sa ne molipsim? Sa te toleram doar de dragul tolerantei si tu sa continui in “micimea” ta sa improsti cu noroi ceea ce nu cunosti dar iti place sa te afisezi ca a-tot-cunoscator!!!? Daca lucrari in domeniu nu iti atrag curiozitatea macar nu blama cand cineva iti impartaseste ceea ce cunoaste, pierzand o buna bucata din timpul liber pe care ilputea aloca altor activiatti ceva mai interesante. Intr-adevar, harta genetica este descoperita dar nici nici 35% din functii nu au fost identificate. Deci…mai citeste! Ce dovezi iti pot cere eu ca nu poti intelege ceea ce multi accepta …din neputinta de a schimba ceva sau pur si simplu din compasiune?!! Da-mi dovada GENETICA ca tu esti intreg si ei nu. Intrigati fiind de aceasta anormalie unama, geneticienii au disecat creiere de homosexuali unde au gasit hipotalamusul de marime similara cu cel al femeilor. De aici s-a tras concluzia ca in periaoda prenatala expunerea hormonala a fatului a cauzat dezvoltarea creierului intr-o maniera anormala. In mod sintetic s-a studiat pe batracieni, aplicand doze de atrazina (substanta toxica prezenta in mediul inconjurator, in special ierbicide, cat si in apele subterane consumate de om)ceea ce a dus la feminizarea adultilor si crearea de noi organe sexuale. Nu in ultimul rand este dovedit ca poluarea are un rol strategic in degenerarea celulelor ce determina acest fenomen anormal. Deci stimabile, daca tu esti INCA un caz fericit nu arunca primul cu piatra caci nu se stie nici o data… Deasemeni, este bine stiut ca sexualitatea umana este mult mai complexa decat cea animala. Oamenii dezvoltand o latura romantica plina de sensibilitatea ceea ce la nivel psihologic actioneaza asupra perechii ca un “miros” hormonal. Exista si o terorie demosntrata in care se afirma ca parinti care au avut o relatie sexuala cu un partener de acelasi sex, solidifica informatia genetica celulele de reproducere. Bizar , nu? Totusiidentitatea sexuala este mult mai mult decat un fenomen biologic, existand studii ce incearca sa patrunda prin aceasta fereastra ce este o usa deschisa in mintea umana cu ajutorul chiar al persoanelor in cauza, specializate in genetica si psihologie. Celorlati ce nu pot intelege mecanismul aceasta usa a cunoasterii le va ramane inchisa , din pacate. Studiul acestor cazuri nu poate fi expus in acest forum, din pacate caci am umple un intreg server numai cu aberatiile noastre pe tema data. Poate pe viitor la o bere …un vin bun…cine stie!
#598 (raspuns la: #597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A existat holocaust in Romania? o incercare de raspuns - de Bogdan la: 19/10/2003 14:48:17
(la: A existat holocaust in Romania?)
(link la text: http://www.geocities.com/alkimistul/holocaust/holonita.html )

Etimologic, cuvantul Holocaust, provine din limba greaca: Holoskaustos sau Holokauton, Holos inseamna intreg; Kaustos sau Kautos inseamna ardere, adica ardere totala. Vechea semnificatie a Holocaustului indica:

a) -sacrificiu oferit zeilor prin arderea totala a obiectului sacrificat.
b) -o distrugere completa a populatiei si a animalelor.
c) -o distrugere masiva, totala.

Ulterior, semnificatia Holocaustului s'a extins cuprinzand categorii ca pogromuri, genocid, exterminarea unei rase... Astazi, Holocaustul este identificat cu tragedia suferita de evrei in cel de-al II-lea Razboi Mondial; specific, in uciderea a peste 6 milioane de evrei in lagarele de concentrare germane afate pe teritoriul polonez: Auschwitz, Treblinka, etc. Cifra de 6 milioane de evrei arsi in crematoriile naziste a fost avansata de catre diversele "birouri" si "centre" de studii in majoritate evreiesti, ale Holocaustului. Cifra enorma de 6 milioane a fost contestata de diversi istorici si cercetatori ai fenomenelor celui de-al II-lea Razboi Mondial. Insa foarte repede, legi speciale au fost "adoptate" in majoritatea tarilor vestice din Europa precum si in St. Unite si Canada, legi care fac un criminal din cel ce contesta veridicitatea Holocaustului. Recent, un profesor pe nume Ernst Zundel, a fost condamnat la 15 luni de inchisoare de catre un tribunal din Canada pentru crima de a fi scris o carte intitulata "Holocaust, cea mai mare contrafacere a tuturor timpurilor". In aceasta carte, prof. Zundel originar din Germania, sustine ca nu a existat nici un pogrom de ucidere sistematica a evreilor in masa dupa cum n'a existat nici o gazare urmata de ardere a celor 6 milioane de evrei, in contradictie cu faptele stabilite de catre "centrele" de studii evreiesti.

Cartea prof. Zundel nu face insa obiectul articolului nostru. Un lucru ramane insa clar: nimic nu este stabilit odata pentru totdeauna. Traim intr'o epoca a relativismului, in care ceea ce pãrea adevarat ieri este dovedit ca fals astazi. Istoria nu face nici ea exceptie. In cazul Romaniei regula pare inversata. Ceea ce pãrea adevarat ieri se incearca a se dovedi fals astazi. De exemplu, astazi diversele "centre" de studii evreiesti incearca sa acrediteze ideia cã în Romania dinaintea si in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial ar fi existat un holocaust evreiesc [in miniatura cu cel din Germania] ce ar fi consemnat aproximativ 400.000 de evrei dupa unii, 600.000 dupa altii. Cifrele sunt in evidenta contradictie cu datele oficiale ale anchetelor guvernamentale din acele timpuri. Iata ce gasim in "Encyclopedia Iudaica Jerusalem" la pagina 1472: "Garda de Fier tinea conferinte si demonstratii studentesti deseori acompaniate de razmerite anti-evreiesti in care distrugeau sinagoge, magazine si ziare evreiesti ca in Oradea-Mare si Cluj [1922] si in Timisoara [1938] ... In perioada Iunie-Septembrie 1940 Garda de Fier reconciliata cu regele Carol al II-lea, a comis masacre impotriva evreilor in special in Moldova. La 6 Septembrie 1940, Garda de Fier proclama Statul National-Legionar impreuna cu Ion Antonescu. Imediat au fost promulgate legi pentru eliminarea evreilor din viata politica, culturala si economica a Romaniei. Telul final al Garzii de Fier era deportarea tuturor evreilor [N.R. -deportare deci, nu ucidere]. O lupta pentru putere a dus la rebeliunea legionara din 19-20 Ianuarie 1941, in care au fost ucisi 120 de evrei in Bucuresti si cca. 30 de alti evrei in provincie [in special in Ploiesti si Constanta]. Rebeliunea a fost inabusita si Conducatorul miscarii legionare Horia Sima impreuna cu alti lideri legionari s'au refugiat in strainatate. Odata cu izbucnirea razboiului contra Rusiei Sovietice [Iunie 1941], fortele germane impreuna cu politia antonesciana la care s'au alaturat elemente ale Garzii de Feir au comis atacuri impotriva evreilor ca Pogromul de la Iasi [29 Iunie 1941] si "trenurile mortii", si alte atacuri in Moldova soldate cu 7.500-10.000 de victime".

Deci sã recapitulãm:

In timpul rebeliunii, legionarii au ucis 120 de evrei in Bucuresti si 30 de alti evrei in provincie. Totalul "pogromului" dela Iasi, "trenurile mortii", etc. s'au soldat cu 7.500-10.000 de victme. Adunând ajungem la cifra maxima de 10.150 de evrei, victime ale Holocaustului in Romania. Cifra este data de catre "centrele" evreiesti de studii de atunci.

Dupa cifrele oficiale ale guvernului Antonescu, care nici el nu putea fi banuit de iubire fata de legionari, rebeliunea s'a incheiat cu 416 morti, 370 in Bucuresti si 46 in provincie, din care 120 erau evrei. In perioada 6 Septembrie 1940 si 20 Ianuarie 1941, tot dupa datele guvernului Antonescu, legionarii au facut 73 de victime in majoritate formate de grupul celor detinuti la Jilava pentru crimele comise contra tineretului tãrii. Niciunul nu era evreu. Nu putem decat sa constatam discrepanta chiar in cifrele de atunci maximum 10.150 de evrei, si enorma cifra maxima de 600.000 de evrei prezentata astazi de catre forurile evreiesti mondiale.

Analizand statisticile prezentate, un fapt se desprinde cu claritate: Miscarea Legionara, vânatã de regele Carol al II-lea pana in Septembrie 1940 si de generalul Antonescu dupa Ianuarie 1941 este scoasa din cauza. Ramane deci singura imputatie de ucidere a 120 de evrei in timpul rebeliunii declansate de generalul Antonescu. Desigur, victime au fost [416 morti], dar acesta este pretul platit cand doua forte se confrunta armat. Gloantele nu selecteaza pe cei ce se afla pe strazi in timpul unui conflict. Dovada: au murit de 4 ori mai multi crestini decat evrei. Si daca mai adaugam si faptul ca la acea data atat Basarabia cat si Ardealul de Nord nu mai erau sub jurisdictia Romaniei, credem ca afirmatiile celor ce arata ca in Romania ar fi existat un Holocaust al evreilor ce ar fi devorat circa 600.000 de evrei sunt marcate nu numai de exagerari arbitrare si iresponsabie, dar si de o falsitate ce raneste adanc sensibilitatea poporului roman în sânul cãruia comunitatea evreiasca a avut si are o pozitie privilegiata unica in intreaga lume. Notiunea de Holocaust indeamna la respect si compasiune fata de victime, la repulsie si oroare fata de calai si la hotarîrea de a lupta pentru ca asemenea lucruri sa nu se mai repete. Avem in fata Holocaustul crestin comis de catre Comunismul International care a devorat pana acum peste 140 de milioane de victime si continua sa ucida in ritm accelerat nu numai crestini dar si musulmani, budhisti, mozaici...

140 de milioane oferite pe altarul Satanei spre arderea totala. In acest context, motivul refuzului Presedintelui R. Reagan de a vizita fostul lagar german din Dachau ar trebui sa dea serios de gandit celor ce incearca sa foloseasca tragedia umana in scopuri speculative. Problema actuala este una de supravietuire a fiintei umane. Este nevoie de un efort urias, comun, al tuturor natiunilor spre a distruge Comunismul International. Toti avem nevoie unii de altii, crestinii de evrei si evreii de crestini, ori indifernent de ce alta religie ori natie. Prezentarea denaturata a adevarului nu ajuta aceasta cauza. Problema "Holocaustului evreiesc" in Romania va ramane deschisa tuturor cititorilor nostri dela care asteptam date documentate spre o eventuala publicare.


AUREL Lupescu
"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul 3, Nr. 33-34, Aprilie-Mai 1985
Simbolul kitsch-ului, in viziune proprie - de Alice la: 27/10/2003 11:39:13
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
e pestele de sticla colorata de pe un televizor acoperit pe jumatate de-un mileu cu stajnicie apretat.
"Pestele" asta isi are povestea lui si poarta-n el chintesenta "omului-kitsch", de la cum se-mbraca si pana la cum gandeste.
Se pare insa ca sunt teorii care ridica kitschul la rang de arta, dar nu cred ca despre asta e vorba aici...
S-ar putea (daca nu-i sigur!:))sa fie vorba doar de ochii privitorului...in functie de educatie si, mai ales de propria sensibilitate.
#2290 (raspuns la: #2279) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Seara buna! - de M.PAMFILIE la: 13/11/2003 15:06:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Citesc si recitesc mesajele d-stra si nu pot sa ma retin,simtind limbajul atit de sensibil in cunoasterea Artei fotografice,incit sa nu va intreb,daca a-ti scris despre aceasta ARTA?
#4180 (raspuns la: #4166) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ninel - de karina la: 14/11/2003 15:14:11
(la: Derbedei sau artisti?)
"Arta pt mine e mult mai mult decat capabilitatea de a picta scene moarte, oameni bogati sau nuduri, pt mine este curajul de a comenta succint, cu vigoare si fara reticente despre slabiciunile oamenilor, despre ipocrizia lor, despre iluziile lor desarte, despre viziunea lor ingusta, despre lasitatea lor, despre nimicnicia lor, despre toate acele trasaturi umane deseori ignorate din motive pudice."

concluzia care se desprinde de aici,e cea pe care am spus-o mai jos;de ce sinceritate?pentru ca fiecare avem slabiciuni,suntem putin lasi,putin ipocriti,putin...numai ca nu fiecare are curajul sa recunoasca asta fata de el insusi ori fata de cei din jurul lui.Daca am considera ca se face arta comentind succint,cu vigoare toate slabiciunile astea,ale altora,de ce nu in egala masura,nu am considera ca acela care e sincer cu el insusi,autocomentindu-se,nu e un artist.Sau arta incepe acolo unde ii pe comentam pe altii :))....

Pentru mine arta nu are decat un singur etalon:ea insasi,pentru ca daca o las la aprecierea oricui o devalorizez.Nu avem dreptul sa coboram arta la relativ si sa o definim in functie de ce crede unul sau altul...
Pop-ul ca arta - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 08:11:46
(la: Cohen)
Cohen: a ridicat [muzica] pop la rangul de [arta].

Mosu' Nicolae, mi-a zis ca o sa ne aduca in dar un coffret cu 4 CD-uri d'ale lui... D'ale lui Cohen, fireste :))

(din off: oh-boy-oh-boy-oh-boy-yummy-yummy... :)) )
Fotomagazin.ro - de Dinu Lazar la: 27/11/2003 10:47:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu m-am retras din acest proiect, spre binele sitului si al meu, cred.
www.fotomagazin.ro a fost un proiect realizat cu ajutorul indispensabil al unui foarte bun amic, Ara Ghemigian; proiectul a pornit de la premisa ca nu existau la acea ora (anul 2000) date si elemente exacte pe web sau carti postdecembriste tiparite despre tehnica fotografica, estetica, despre fotografia romaneasca in general, si nici o lista de discutii pe web in limba romana cu subiect foto. Acum cred ca sunt 5-6 liste si inca 3-4 reviste virtuale de fotografie.
Cu timpul lista de discutii Fotomagazin a ajuns la peste 500 de membri si in peste 24.000 de mesaje care pot fi consultate in arhiva sunt derulate foarte multe cunostinte, informatii si elemente utile oricui vrea sa aprofundeze fotografia, ca si citeva elemente necesare oricarui psiholog sau cercetator ale firii umane.
Situl in sine are o audientza din ce in ce mai mare, situindu-se in primele locuri in rindul siturilor romanesti culturale; cred ca acum sunt peste 25.000 de vizitatori pe luna.
Astea sunt lucrurile bune.
Partea rea este ca totusi ideea de baza, aceea de a aduna cit mai multe fortze care impreuna sa construiasca un sistem util fotografiei romanesti, s-a dovedit a fi un vis destul de indepartat de realitate.
Diferite ingrediente general umane pe ansamblu si in special romanesti in particular au facut ca marea intentie sa ajunga la masa critica de citeva ori si sa faca uneori explozie, uneori implozie.
Din lista initiala de discutii s-au desprins cu scinteile de rigoare alte liste, una de arta si alta a profesionistilor, dar si altele; prin redactie au trecut multi oameni care au vrut sa faca ceva si care poate chiar au reusit. Multi dintre ei au cheltuit bani si timp pentru acest proiect benevol, care este inca in ascensiune si datorita acelor energii care au fost ca niste motoare auxiliare pentru o racheta cu trepte; ele s-au consumat, dar racheta inca se inaltza.
Ideea pe ansamblu, de a face cine poate, cind poate, cum poate, nu a fost chiar cea mai fericita idee, si lipsa de reactie din partea pietei romanesti de domeniu ( importatori, reprezentanti de mari firme foto si companii multinationale cu vinzari de milioane de $) a fost problema derutanta importanta si care a avut importanta ei.
Pentru mine personal a fost o experienta grozava si interesanta, prilej de a cunoaste multe particule, pozitive si negative, si mai ales fortze, din jurul atomului fotografic; a fost totodata prilejul de a realiza ca nu posed multe atribute absolut necesare conducerii unui astfel de proiect sau mentinerii lui pe o orbita ascendenta; a fost prilejul unor analize cu balantza analitica in mina, in urma carora decizia mea finala a fost sa las pe altii sa duca mai departe corabia si sa ma retrag din toate cele grupuri de discutii, situri sau activitati din jurul fotografiei romanesti si sa incerc sa imi concentrez energia numai in fotografia mea si in proiectele mele sau cele facute cu imaginile mele - cum ar fi proiectul "NISIP" care poate fi vazut pe undeva pe situl Institutului Cultural Francez din Bucuresti sau pe situl meu la PERSONAL WORK - e primul capitol.
Altfel ce sa spun...oricine este interesat de fotografie va gasi la www.fotomagazin.ro multe si extrem de interesante informatii.
Sper ca proiectul sa mearga mai departe; eu am facut cu acest proiect acum 3 ani cind a luat nastere ca in "Zburind deasupra cuibului de cuci", am luat chiuveta si am dat cu ea pe fereastra, nu m-am eliberat dar macar am incercat. Fiecare este dator sa incerce cite ceva cite o data, macar stii ce sa nu repeti sau unde sa iti concentrezi pe urma energia cu mai mult succes. Mii de scuze pentru lungimea mesajului, dar a trebuit sa-l fac mai lung pentru ca oricine sa intzeleaga orice dar sa fie prezent si punctul meu de vedere care este: orice faci singur traieste de regula mai mult si mai bine in Ro decit orice proiect comun, daca nu stii sa fii conducator. Si eu nu stiu. Dar poate stiu sa fac poze? Trebuie sa vad...
Dinu Lazar
#5390 (raspuns la: #5359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...