momente si schite

sunt momente cand imi doresc sa pot gasi un loc sub soare unde sa fac nudism fara sa jignesc pe nimeni. imi doresc un loc al meu. Bine bine, spune lumea indignata, dar ce cauti aici printre noi? puteai sa te duci in pustie sau pe pustie, ptiu, ptiu, ptiu...dar asa? ai venit printre noi ca sa ne ispitesti cu vorbele tale mestesugite.....mai inainte vorbeam de nudism, e un fel de a spune....dar pastrand oarece conexiuni la tara exista doaua mari evenimente: curatenia de Paste si cea de Craciun. atunci omul isi scoate toata casa la aerisit: bate, scutura, sterge, freaca, mai o spoiala ca sa ascunda trecerea unui an; cu statornicie si nadejde, batraneste ca sa zic asa, timp de o saptamana isi impodobeste curtea (trupul) cu tot ce are el mai bine ascuns, in strafunduri: mai o invidie, mai o ciuda, mai o rautate, putin venin dintr-un varf de ac, o iubire, o privire sagalnica, ura sa cea de toate zilele. Cineva ma intreba de ce tac atat ca se aude linistea prin preajma mea. n-am raspuns, ca bufonii nu-si scot tichia nici in fata regelui nici a intregii curti ci doar in fata oglinzii. si daca stiai ca n-o s-o poti duce de ce ai mai aruncat-o-n lume? hm? ce? mureai daca taceai? Heracles o abatut cursul apei ca sa curete "grajdurile lui Augias", tu nu puteai sa-ti abati gandurile de acest subiect? i-ai dat drumul in lume fara opinci in picioare si toiag de sprijin....

1.Tatiku
2.Leo
3.Idem
4.Toamna romaneasca
5.Piersica parguita, Bujorul
6.Toparceanu, Caragiale, Baudelaire, Cehov, si mai ales Dostoievski
7.Christopher Plummer, Nicolae Herlea, Degas, Brancusi
8. Piesa neterminata pentru pianina mecanica, cred....
9.Idiotul, Viata, amorul, moartea (Arthur Schopenhauer). Momente si schite, Teatrul lui Cehov si Sebastian, Shakespeare. (orice, cu un plus parca pentru Romeo si Julieta si Othello
10.Balada popii din Rudeni, G. Toparceanu. (foarte ciudat, stiu)
11.Spirala
12. Pamant, nu prea stiu alta...
13.Eu insumi, peste 15 ani!
14. In sus, pe plan vertical.
15. Indecis, exploziv, dur, tandru, grasut, barbos, cam exclusivist dar zambitor, ma port direct cu cei ce-mi sunt dragi si foarte tandru cu prostii
16.Semivocala mixta, lichida, de culoarea parului blond, nemtesc.
17.Nici una. Marile nefericiri vin din prea stricta masurare.
18.Povestea invierii lui Lazar (mereu cu lacrimi in ochi cand o citesc).
19.Am vazut Sequoia. Nu cred ca mai poti iubi corcodusul dupa...
20.Sa fiu destept.
21.Aer. Mult aer!
22.Pe Margareta plimband catelusul...
23.Carpeta bunicii mele din camera de oaspeti( da, e "Rapirea din Serai", normal), dar si o fatza de masa tesuta de mama ce avea un text pe ungureste ce suna cam asa: cine a fost aici, cine a mancat aici, cine si-a uitat pipa aici? Mama e unguroaica si desenul infatisa un husar venind acasa si certandu-si nevasta.
24. Sa fac bine ce mi-am propus, sa capat o statuie dupa moarte. (serios!) Cosmarurile? Contrariul visurilor de mai sus.
25.Inteligent/a si bun/a. Atat.
26.Pe sotia mea.
27.Naivitatea.
28.Grav.Grav.Vesel.
29.Cafeaua de dimineata. Nu stiu.
30.Muntele. E palpabil si nu e monoton.
31.Muzica apelor de Haendel, Bourre nr. 7. Ea e!
32.Adica cum? Cat sunt de semi-opac?
33.Agreabila
34.Miros de menta si promisiuni roz. Nervos.

si cand te gandesti ca la ruperea voalului cu "Bagaul" lumea s-a dat inapoi ingrozita, pentru a susoti pe la colturi apoi: pai da! daca nu avem literatura erotica....cu vechime, modele...iata ca..incet incet, ciupercile apar, ploaie sa fie si pamant vanos.
daca ai curajul sa incropesti un volum de momente si schite cred ca drumul e deja deschis si te asteapta. Limbajul viu, plin de coloratura poate surprinde dar fiecare cristal isi cauta geoda ca sa creasca.
asta chiar este deasupra celor de inceput......

Nu-mi amintesc ce mare filozof spunea-citez din memorie-daca Dumnezeu nu exista iar eu cred, nu pierd nimic dar daca exista iar eu nu cred, pierd totul...deci imi convine sa cred...


daca nu exista, îl pierzi pe el(si cu el, totul), cam tot acolo esti.



revenind la personajul nostru, îti dau un citat din Azar Nafisi (din 'Citind Lolita în Teheran'), citat cules de Aurora Liiceanu în 'Prin perdea', pag. 101, ed. Polirom.
zice asa:


"Un asemenea act (e vorba de judecata unui om, nota mea) poate fi dus la capat numai de cineva absorbit de literatura, care a învatat ca fiecare individ poseda dimensiuni diferite ale personalitatii proprii...Cei care judeca pe cineva sa ia în considerare toate aceste aspecte ale personalitatii individuale. Numai prin literatura poate cineva sa se puna în locul celuilalt, sa-i înteleaga partile diferite si contradictorii si sa se abtina sa devina prea necrutator. În afara sferei literare se dezvaluie doar un aspect al indivizilor. Dar daca ajungi sa întelegi diferitele lor dimensiuni, nu mai poti sa-i omori cu usurinta..."



în lipsa împartelii între rai si iad, e mai cuminte sa folosesti circumstante atenuante, pamântesti, mai ales când personajele sunt puse în situatii extreme, sa te pui în pielea lor si sa nu dai cu barda dupa primul paragraf.




cum poate trai un infirm-deja privat de atatea gesturi-in ura, invidie, rautate? Practic, infernul e in el.


mi se pare o delimitare în alb-negru, asadar superficiala. inchizitia, pe vremuri, ardea pentru mult mai putin.

infernul nu-i nici în el, sub, lânga sau deasupra, e vorba de gânduri, reactii, actiuni, stari, momente si schite.



Paradisul si infernul suntem noi, sunt alegerile noastre.


poate asa zice biserica, asta nu înseamna ca-i chiar asa, e doar o forma de credinta, de cultura bine-rau, pe lânga altele.
e foarte plictisitor sa citesti despre personaje mulate pe dualitatea asta din primele pagini, e plictisitor chiar si la sfârsit, daca dualitatea persista.
îmi da sentimentul filmelor western din anii '50, când cowboy-ii erau întotdeauna baietii buni (apropo, credinciosi toti) si indienii aia rai.
pâna si istoria hollywood-ului ne-arata ca nu-i chiar asa, daramite personajele complexe dintr-o scriere.
sigur, nu-i cazul aici, dar ar putea fi, am brodat doar doua rânduri mai jos, daca tot stam sa vorbim discutii....

In momentul in care te adresezi administratorului cu "ba pulica", atunci pleci la haznaua ta.

Am intalnit la un moment dat persoane care practicau Hata-Yoga si puteau sa imi dea anumite senzatii energetice, nu am avut personal experiente paranormale prea multe, sau mie nu mi se mai par paranormale. Deci energia sau chi-ul sau prana, sau cum vreti sa-i ziceti eset un fapt clar, ea exista si pesonal consider ca din acest punct de vedere cei mai avansati sunt practicantii avansati de chi-gong,, respectiv am vazut(si cred-fiindca este doar o chestiune de practica asidua) demonstratii de chi-qong in care un maestru care practicase cam 40 de ani chi-gong(apropos, pentru unele tehnici trebuie sa te scoli noaptea la 3) si care era in stare sa aprinda o torta la cativa metri buni. Si exemplele pot continua. Am practicat si eu o vreme chi-gong si aveam senzatii energetice, dar la ora actuala daca e sa ma scol la 3 noaptea mai bine citesc niste rugaciuni sau practic o rugaciune sincera. Cred ca imi este mai de folos pina la urma. Desigur, nu neg importanta si ajutorul bioenegiei in sanatate, mai ales in diagnosticare si am o parere buna in general despre bioenergeticienii romani, ba chiar cred ca sunt mai avansati decat multi din lume. Insa bionergia este o stiinta inca la inceputrile ei in vest si a o practica inseamna a te aventura pe un tarim delicat. Orice eset posibil prin antrenament dar nu totul eset de folos. In vest in ultima vreme sau inmultit la TV filmele si mai rau si desenele animate care tind sa promoveze ideea de paraanormal, de oameni cu insusiri deosebite , mutanti X-men, vrajitori, toate prostiile posibile, care se vaand laa biata populatie si ne iaa din timpul maantuirii, adica in loc sa ne gandim la Dumnezeu si sa cautam sa fiim normali, suntem imbibati cu paaranormal. Repet exista si am intalnit oameni cu insusiri deosebite, am vazut experti de arte martiale care te-ar fi putut lichida in mai putin de o secunda sau care ar fi putut face fata atacurilor a 30 de persoane inarmate, am inatlnit programtori cu coeficient de inteligenta deosebit, sau fizicieni care putea sa joace sah cu saptele la tine si sa tebata rusinos de repede, dar nimeni nu m-a impresionat in viata asta ca un calugar de la o manastire din Romania sau din aalta parte. De ce ? Pentru ca am citit pe undeva prin Biblie sau prin Cartile Sfinte , nu imi mai aamnitesc acum exact unde, ca "cel care isi vede pacatul sau este mai mare decat cel care muta muntii" . Si intr-adevar asa este . Mai greu este sa te apropii de Dumnezeu decat sa aprinzi focul de la distanta, ba s-ar putea sa fie si incompatibile.
Dar raspunsul este : Da am intalnit persoane cu insusiri paranormale, dar inatlnesc din ce in ce mai putine persoane normale :)

Pentru cei ce nu merg la Biserica si nu postesc sau nu se roaga, fara nici un fel de desconsiderare sau nuanta de ironie, din experienta personala, daca vreti sa incercati cu adevarat niste experiente paranormale faceti urmatorul lucru:
Chiar inainte de Post, incepeti sa va duceti la Biserica in fiecare Duminica si tineti Postul si rugati-va zilnic, macaar un sfert de ora pe zi. Orice: Tatal Nostru, Psalmi, Acatistul Maicii Domnului,Parclisul, orice, dar faceti-o cu perseverenta si seriozitate.Mai ales metanii. Repet, numai pentru cei ce nu fac asta deja , pentru cei care se roaga deja zilnic nu este nevoie ca stiu deja. O sa vedeti acolo experiente paranormale care o sa va ridice parul pe ceafa. O sa va dati seama ca existe cineva caruia nu-i place sa faceti asta. Trebuie apoi sa luati legatura imediat cu un Duhovnic si sa cereti sfatul. Este foarte important daca faceti experienta sa va duceti imediat la Preot si sa vi-l faceti duhovnic, altfel nu o sa ma puteti ierta si mai bine nu faceti experienta.

Asta pentru cei care vor experiente Paranormale.

din moment ce raspunzi civilizat, cu placere, Nanu
dar daca vrei sa injuri sau sa insulti, e alta treaba...

insa vad ca uiti, sa-mi raspunzi la intrebare..

preferi sa joci jucatorul? nu-ti convine sa joci mingea?
fa-o in afara terenului, daca ai ceva de impartit cu mine in personal..
si cu asta zis, o zi super placuta si linistita, Nanu draga, dorita din toata inima..

Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.

Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.

Se pare ca in momentul de fata, articolul cu pricina este in purgatoriu (in drum spre arhiva dar inca nu a ajuns acolo :-). In momentul in care ajunge in arhiva, cred ca poate fi accesat la (http://www.adevarulonline.ro/index.jsp?page=arhiva&magazine_id=702&article_id=70085) pentru cei inregistrati pe situl lor.

Sunt curios, acum. In mare, cam despre ce este vorba?

Momentul adevarului pentru Lia Roberts a venit odata cu anuntarea deciziei de a candida la presedentie. Pana acum nu supara pe nimeni, dar acum va intra sub colimatorul celorlalti candidati, al partidelor politice si al presei. Interesant ce "schelete" i se vor gasi in dulap...
Deocamdata prima declaratie a fost data intr-un mod destul de vag si cu unele greseli amuzante: " vreau sa-i bag pe romani cu picioarele inainte in Vest", sau cam asa ceva. Cred ca oamenii prefera sa intre la verticala in Vest si nu cu picioarele inainte...:-). Alti politicieni au avut deja grija pana acum ca multi romani sa ajunga cu picioarele inainte si nu numai in Vest.
Interesant de vazut de la cine va "fura" mai multe voturi: Nastase, Stolojan, Vadim sau de la candidatii fara sanse reale sa ajunga in turul 2 - Emil Constantinescu, eventual Petre Roman etc.
Poate ar trebui sa incheiem aici sondajul si sa facem unul nou dupa ce situatia se limpezeste, pentru comparatie. Oricum, sondajul reprezinta numai optiunile fostilor "lunetisti" si actuali "cafegii" :-)

Azi noapte intr-un moment de smerenie am vorbit cu Dumnezeu. Asa... cam vreo jumatate de ora. I-am spus la inceput ca sunt roman, a stat o clipa si mi-a marturisit ca habar nu are pe unde vine asta. I-am spus ca e ok, e pe undeva prin Balcani, si ca in principiu e o tara destul de controversata. Discutia a continuat fada si lipsita de orice substrat ca si comentarile voastre si textul meu.

Schitroc spre exemplu speculeza o greseala de exprimare ca sa ma intrebe de pe ce planeta vin. Ceea ce vroiam sa spun, dar nu am spus, si-mi asum greseala, e ca o Asociatie Romana nu are absolut nici un drept sa faca discriminari pe baza religioasa. Nu vorbesc de Asociatia Adventistilor, sambatarilor sau ¨pocaitilor¨ romani. Ci de una romaneasca. Sau asa autointitulata. In afara faptului ca nu sunt dispusi sa-ti ofere nici macar un minim de interes, te invita la Biserica.

Intr-o alta ordine de idei incepe sa se conturez o noua discutie, respectiv una definitorie conceptului de crestin. Ce sunt, cum sunt, gradul lor de distilare, de purete etc. Din pacate amandoua termina intr-un unanim roaga-te, de parca a emite o opinie cu privire la o secta sau alta, la un mod mai mult sau mai putin critic, ar fi exact biletul meu spre Iad.
E foarte buna definita lumea asta ca final mistic, si e evident ca evanghelic vorbind, sa vorbesti despre Isus, intr-o jalnica oda cu nori grei, din care mai lipsesc poate pasarelele lui Eminescu, nu interzice nici macar un percept biblic, nici unul. Insa ori eu nu reusesc sa scap de un ermetism de nevoie (nu am intodeauna timp sa scriu asa cum as vrea sa o fac), si atunci condeiul meu scartaie, ori din amalgamul asta frazeistic fiecare intelege ce vrea.

Si la final vine ampop, care intr-o scurta cronica revizuieste starea de fapte a Romaniei (totul e adevarat?), juxtapunand textul chinuit de mine intr-un final a la Pavel Coruti.

Eu cred ca doar tampitii nu pot avea un fior mistic, cat de mic, fie el om de stiinta, fie Lena.
Incerc insa sa disting foarte bine intre ceea ce este credinta, intima si intransferabila, exact cum e ea definita in Biblie, adica ca se cladeste in taina sufletului; si o secta care in general unicul ei scop e sa ma faca sa merg la un loc de cult , unde lui Isus i se taie parul, e barberit, tranfigurarea crestina ii dispare intr-un zambet middle-class, iar crucea e inlocuita miraculos printr-un stalp, un stalp minimalist si frivol, pentru ca in asertiunea neocrestinilor astora ¨nu exista nici o dovada ca Isus ar fi fost rastignit pe o cruce¨.
Astfel, cu doar doua palme impreunate pe fatada unei biserici, si cateva noi simboluri iconoclastice, se naste subit o religie noua, am inteles ca de origine americana. Cam de pe la inceputul secolului XX incoace, si probabil dintr-o independentizare totala fata de Europa, adica atat in plan de liderat politic, cat si social, militar si religios. Tot de pe atunci, o noua biserica, presioneaza prin orice mijloc castigarea de noi adepti. Eu am odata la saptamana in cutia postala un astfel de anunt, prin care mi se explica ca ei au secretul vietii, sau ca sa parafrazez un film, ei stiu care e secretul trompetei.

Mie mi se pare definitoriu ca omul crede, plasmuieste, viseaze, transpune, asta e spiritualul din noi. In timp ce adorau, probabil ca cea mai mare parte dintre sentimente avute, oamenii le-au transformat in arta pura si sublima. Ceea ce acum Unesco numara ca patrimoniu universal este in mare parte adoratie religioasa la modul nealterat.
Si nu ma refer doar la crestini, ci la tot ce e fenomen religios. Acum Daniel, partea de propaganda artistica neocrestina reduce tot ceea ce e arta religioasa la gluma, la gag. Sincer, nu inteleg cum un om care etaleaza cultura, ca tine, sa intrebe care e raul evanghelic in ¨Isus si norii negri.¨ E hidosul e kitchul. Sau poate ca nivelul tau de toleranta il depaseste cu mult pe al meu, nu stiu, sincer te-as admira pentru asta.

In mica mea intelegere pricep religia, credinta generata de ea, ca pe o interpretare certa a imediatului cotidian, e mai mult, ¨daca si-ar respecta conditia sa umana, omul nu ar mai trai decat in glorie sau in asceza¨M.Eliade.In istorie maestrii incecau sa predice controlarea dorintei, carnale sau materiale, acum ti sa propovaduieste, in conceptia neocrestina sa muncesti, chiar mai mult decat in epoca feudala, sau chiar in cea protestanta. Si nu ar fi surprinzator sa se fi inspirat chiar de la protestanti, in modul de a percepe lumea. (Pentru cei nefamiliarizati, una dintre discutiile cu privire la imbogatirea sau saracia unor societati, atinge exact influenta religiilor. Saracia musulmana este explicabila de spiritualitatea fanatica a credinciosilor. O alta evidenta e nevoia de individualizare si de autodepasire protestanta. Dar ar fii alta discutie)
Ma repet, dar o religie insemna,de pe vremuri, un scut, iar finalul oricarui dreptcredincios era asceza sau intr-u gloria lui Dumnezeu. In teorie... deci vorbesc la modul general, va rog nu ma rastalmaciti. La noecrestini in schimb nu. Sistemele de valori nu mai sunt aceleasi, ba dimpotriva.
Acum, eu intr-un fel deplang pragmatismul occidental, dar si inteleg foarte bine de ce acest ateism valoric, il gasesc uneori foarte justificat; totusi mi se pare o deturnare totala a sentimentului religios ce inca rezida in noi, directionarea lui in niste directii adventiste, baptiste sau penticostale.

Iar ca sa inchei, sincer, fiecare predica ceea ce simte, o facem de la un nivel personal, la unul de grup, iar ¨pocaiti¨au un drept stipulat legal la asta. Insa nu mi se pare corect ca ei sa ma bombardeze la modul publicitar vorbind cu tot felul invitatii la revelatii, in cadrul privat al comunitatii lor, slujindu-se de tot felul de tertipuri persuasive, negandu-mi retoric si de o oratorie de agenti comercial niste valori tot atat de universale ca bunul simt, iar eu sa tac fara sa-mi exprim frustrarea. Ba mai mult sa-mi arate, de o comapasiune aroganta, sa-ma forteze psihologic ca ei au descoperit secretului trompetei asteia de care va vorbeam si mai inainte. Si nici nu cred ca in fata depersonalizarii umane actuale, pentru ca ampop, aceasta depersonalizare e certa, la fel ca si ecologia, ca si ¨consumerismul¨, mai lipseau sa vina neocrestinii si sa redefineasca pe ¨homo religiosus¨ la modul atat de global incat iar ajungem la depersonalizare. In fine. Nu mai insist. Toate cele bune.

La un moment dat, probabil si dintr-un soi de reabilitare postuma, parte a elitei romanesti au definit sentimentele lui Cioran drept ura din dragoste. Oricum nu a fost deajuns. Pentru multi romani, inclusivi utilizatori ai sit-ul asta, romanismul trebuie sa existe intr-o stare atat de pura, incat logic, nu exista.
Cei care l-au cunoscut pe Cioran insa, Tutea spre exemplu, au stiut sa-l aprecieze, iar vis a vis de ¨antiromanismul¨ lui nu au avut prea multe comentarii pentru ca prisosesc.
Romania in schimb ramane la un stadiu de nationalism narcisist, care nu-i face bine nici macar ei insisi.
E bine ca promovezi subiecte ca astea, Filip, felicitari incaodata, doar de la o justa apreciere a realitatii se pot schimba lucrurile, si doar daca diagnosticul e bun, un doctor poate prescrie retete.

"Schitele astea scurte, au un nume anume in literatura?"

Yep. In engleza le zice "short story" iar in romaneste "povestiri". Daca sunt intr-adevar foarte scurte, se pot chema si "flash story" sau "schite". Reprezinta un gen aparte, in care Cehov e magister-ul.
Daca un roman sau o nuvela sunt felul principal, atunci un short story e desertul. :)

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"

Am uitat sa precizez ca schita se bazeaza pe o intamplare 100% autentica

Banuiam. Imi aminteste de citatul: "It's funny because it's true..." Platesc o bere persoanei care ghiceste de unde vine citatul asta. Daca nu ghiceste nimeni, va dau raspunsul in 2 zile.
- relu

Am dat peste acest forum si binenteles subiectul mi-a atras curiozitatea pentru faptul ca arta Pre-Raphaelita este favorita mea. Ma consider dotata in acest domeniu din moment ce am studiat istoria artei si arta plastica pentru mai mult de sase ani in cadrul universitar al Californiei. In biblioteca mea personala am un numar de carti despre Pre-Raphaeliti in general cit si despre anumiti pictori Pre-Raphaeliti. Deci stiu despre ce vorbesc...

Undeva in forum cineva a scris:

"Gasesc ca pre-rafaelitii nu te fac sa gandesti, ci mai degraba sa visezi. E foarte multa poezie in tablourile lor. "

Tin sa va contrazic, Pre-Raphaelitii sint poate cei mai mari stimulatori al gindirii, nu contenesti niciodata sa te gindesti la simbolurile si la temele care ei incerc sa-ti redea, fie intr-un mod direct sau subtil. Dante Gabriel Rossetti, favoritul meu pictor dintre toti care i-am studiat, are o Pictura numita "Veronica Veronese". In aceasta pictura, daca te uiti bine si de aproape observi o multime de flori, un canar, o vioara, etc etc. Fiecare dintre aceste lucruri au o insemnatate enorma, un simbol al unei cauze, simboluri care-ti spun totul despre aceasta Veronica si motivul pentru care ea pare asa de ginditoare, s.a.m.d. La fel vei gasi si in alte picturi Pre-Raphaelite care nu sint doar imagini de vis, ele au un mesaj anume, temele si subiectele lor sint alese intr-un mod decisiv, nu doar pentru a unmple un tablou si ai creia o estetica. Tineti in minte ca acesta miscare sau curent artistic cind a aparut pe "piata" cum s-ar zice a fost foarte revoltatoare. Cititi istoria lor, poeziile, proza dar mai mult cititi scrisorile lor si veti intelege mai mult de ce au pictat aceste imagini si care a fost scopul acestui curent artistic.

In momentul de fata pe pereti camerelor noastre sint expuse tablourile din colectia lucrarilor mele, si cinci picturi originale, una al unei pictorite foarte recunoscuta din Romania, altul este un tablou mic care l-am cumparat intr-un magazin de antichitati in Timisoara, nu stiu cine-i artistul, nici nu pot distinge semnatura, dar seamana foarte mult cu ceva care ar fi fost facut de oricare dintre Pre-Raphaeliti. Celalalte trei le-am cumparat de la un pictor care isi vindea schitele pe strada in Timisoara ca sa-si faca bani de tren. Mi-au placut foarte mult pentru ca erau facute la Garana, un sat nemtesc dincolo de Resita, un loc care niciodata nu ma plictisesc sa-l vizitez. Atit. As vrea sa-mi mai adaug la colectie dar nu am loc unde sa le pun. Toti peretii sint ocupati.

Conu` Iancu este si el iubitor de fotografie si redactor sef la PC Magazine Romania.
In editorialul sau din aprilie a.c. domnia sa spune ca da un premiu pentru cel care descopera ceva greseli in revista domniei sale.
Ce face cu cei care ne inunda cu comicarii, nu spune.
Din pacate, eu la IT sunt relativ cam lemn, dar la fotografie, ar mai merge, pot sa-mi dau macar aproximativ cu parerea.
Si pot sa spun ce cred ca nu e in regula cu articolele si referirile la aparate foto din revista domniei sale.
Pentru ca lista cu erori gogonate e cam lunga, intii si intii sa revenim la frumosii ani de scoala generala si sa ne amintim de niste chestii de cultura generala; acolo, vrind nevrind, se invatza si ceva optica, intr-a shaptea parca; orice elev invata acolo ca lumina ilumineaza un obiect; un sistem de lentile care se numeste obiectiv creeaza o imagine a obiectului; chestia care ajuta la cadrarea obiectului se numeste vizor. Asa a fost sa fie.
Pina acum e simplu, nu?
Se pare ca totusi e prea mult.
La pagina 30, este descris Sony DCS F828; acolo aflam iar de gogomania cu sistemul de lentile care este impresionant; daca spunea obiectiv il durea deshtu` pe domnul Lacraru. Punerea la punct a claritatii este in conceptia dacului respectiv "manual focusus" ; din nou, mai jos, obiectivul e "sistem de lentile -tun" ; vizorul e viewfinder; micul LCD de sus pe care se programeaza funciunile uzuale devine in conceptia autorului un alt vizor ( spune: "o alta metoda de a vizualiza actiunile camerei este si ecranul LCD plasat in partea de sus") Interesant...
Mai jos consecventza dispare; nu mai aflam nimic de lentile si tun; aflam insa de un zoom wide 28 mm; aici treaba e chiar tare, o singura focala are un obiectiv fix, nu un zoom... de la douashopt la cit taica?
Daca e zoom, adica tun, care e lentile, scuzati.
Poate obiectiv pur si simplu?
La prezentarea de la pag 32, iar o ia domnu` Hosu cu lentilele; Olympusu` are lentile 5,7mm-22,9mm; poate diametru?
Oricum aflam ca aici Olympus a imbunatatzit calitatea lentilelor; cum , nu se spune; poate alea vechi erau mai cu shmirghel.
Aici aflam siderati care este: "Camedia fiind posesoarea unor lentile cu zoom wide 4x". Dar lentilele fara zoom cum sunt?
Bomboana pe coliva e viteza de declansare; tineti-va bine, asta "poate lua valori cuprinse intre 1/2000 si 15 secunde".
Tare!!!!!!!!!
Voia sa spuna viteza de expunere, dar a fost declansarea mai rapida la neuronul respectiv.
Pe urma iar mai jos suntem bagati in balarii; "desi nu dispune de cel mai performant obiectiv pe care il au cei de la Olympus" ...
Dar care e cel mai performant tun lentila zoom?
Deci stim sa folosim cuvintul obiectiv, dar... suntem sfiosi.
Cel mai performant obiectiv e mai cu definitie, mai cu contrast, mai cu ce? Performant in raport cu ce?
Dam pagina si aflam o prezentare a domnului Lacraru despre Canon G5.
Acolo, ne suim pe pereti din prima; cica " nici lentilele, realizate chiar de catre Canon, nu beneficiaza de un spatiu prea mare de manevra(tun)"

Tare!

Ca se trage cu tunu cu lentile sau ca ele vor sa danseze si nu e spatiu, nu se mai spune, pentru ca si aici vizorul este viewfinder.
Se mai spune ca modul de lucru al LCD-ului este destul de nou, fiind permise rotatii ale acestuia; pe vremea Canonului G2, G3, autorul era probabil inca la scoala.
Care nu i-a folosit, pentru ca mai jos citim ca obiectivul este "zoom wide 35 mm, zoom tele 140mm" si nu cum ar fi corect zoom 35-140, care nici aia nu ar fi corect, ca aia ar fi distanta focala echivalenta pentru 35mm...
De...

La pagina 27 aflam ca monitorul LG "are o diagonabila vizibila"!!!!!!!!

Mai jos la descrierea aparatului Fuji Finepix, memorarea expunerii si punctului de punere la punct este descrisa evident ditirambic si eronat: " posibilitatea de a bloca focalizarea si expunerea intr-un anumit moment, pentru ca la poze realizate ulterior sa fie folositi acei parametri"

Pai daca sunt blocate cum se mai fac pozele urmatoare?
Sau sunt memorate datele alea?
La pagina 38 se prezinta Corel Graphics si unul din ecranele de referinta e cu poza subsemnatului; multumim de onoare, dar ...
La pagina 134 este o pagina dedicata corectarii pe imagine a efectului de ochi rosii; desi in realitate e o chestie super simpla care se face in doi timpi si trei miscari, au umplut o pagina cu asta; la inceput se spune ca ochii rosii apar datorta folosirii blitului, si ca exista mai multe modalitati de reducere a efectului, dar " experienta a dovedit ca nici una nu este in totalitate eficienta"
Ba da!!!!!!!!
Difuzarea luminii si departarea blitului de axa optica sunt 100% eficiente!!!!!!!!!
Daca chestiile astea par interesante redactiei, sa trimita un abonament domnului Racovitan, care a avut bunavointa sa mentina situl asta pe picioare...sau si mai bine sa puna un banner cu "www.cafeneaua.com" pe situl revitei...daca mai e nevoie mai gasim erori...

Pina la urma, spuneam eu mai jos de Iaroslav Hajek si de schitele sale cu reporterul care scrie din burta despre viata animalelor; pasarea care se aseza pe un nuc devenea nuculeana, cea care statea pe un mar devenea merishorica si cea de pe un prun, prunishoara.
Pai ala era mic copil... zoom, diagonabila, tun, viewfinder... ehehe... vai de limba romana si de profesoru` dintr-a shaptea...

Simple momente, fară pretenţii... doar momente de viaţă.

nu stiu de ce dar am impresia ca te-am suparat cumva prin faptul ca mi-am sustinut punctul de vedere cu argumente pe care se pare ca nu le pretuiesti. asta ar insemna ca tu nu vrei sa afli adevarul altora ci vrei numai sa-l impui pe al tau ca fiind bun. eu doar ti-am infatisat o alta perspectiva asupra subiectului si nu cred ca prin asta am tinut mortis sa-ti schimb parerea. dar pana la urma orice argument pro sau contra se aduce tocmai in vederea schimbarii anumitor stari de lucruri sau a unor idei preconcepute, nu-i asa?
as putea relua discutia ta plecand de la o intrebare ramasa celebra din Scriptira: "ce este adevarul?" este intrebarea pusa de Pilat lui Hristos in pretoriu inainte de a-L judeca, intrebare la care atunci n-a aflat raspuns pt. ca Iisus tacuse. de aceea Pilat I-a si zis ca: "putere am sa te eliberez si putere am sa te rastignesc." unii Sfinti Parinti talcuiesc aceasta intamplare cam asa: Pilat n-a aflat raspuns intrebarii sale fiindca a pus intrebarea gresit. daca ar fi intrebat 'CINE este adevarul?' probabil ca i s-ar fi raspuns: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri va fi viu in veci". tu vrei adevarul doar pt. comunicare, eu il vreau pt. viata si eternitatea ei.
intr-un fel te contrazici spunand ca aceasta comunicare nu o vrei speculativa cand de fapt chiar din inceputul subiectului tau pui sub semnul indoielii canonicitatea unor carti din Biblie sau calitatea/calificarea celor numiti sfinti de biserica. da, e dreptul si optiunea ta sa te exprimi cum vrei si sa spui ce-ti trece prin minte. dar cand faci aceasta ca si cum ai zice 'invatati de la mine ca stiu eu ce zic' e semn ca vrei sa ne schimbi sistemul de valori si adevarurile in care crezusem pana acum.
sunt curios si-as vrea sa aflu raspuns la intrebarea mea daca ai vreun fel de pregatire teologica fiindca mi se pare f. important. tu vrei sa iei in discutie istoria bisericii fara a uza si de instrumentele puse de ea la dispozitie. vreau sa spun ca ti se pare normal sa studiezi istoria ei dar numai din afara ei. si iar insinuezi ca ti/ni se ascunde adevarul istoric despre biblie... de cine? de ce? cum? vorbesti de analiza... nu ma mira. e deja un obicei in lumea occidentala sa dezgroape mortii pt. a le studia oasele si ramasitele. cica e stiinta. in curand n-o sa mai avem pace nici in morminte, asta tot de dragul sarmanei stiinte sufocate de-a lungul vremii de religie. ce nu se spune e faptul ca stiinta nu L-a contrazis intotdeauna pe Dumnezeu, s-a intamplat uneori chiar sa-L adore si sa-L slujeasca. insa vezi tu, e mai usor sa nu accepti ceva pt. ca nu intelegi decat sa incerci sa intelegi. asta presupune un oarecare efort. ori crestinismul de la asta pleaca, de la efortul personal.
am sa-ti spun pe scurt o istorioara. se zice ca un sfant(am un lapsus acum, poate ma ajuta cineva sa-mi reamintesc) se plimba la malul marii si incerca sa-si faca o schita de idei in gand pt. o carte despre Sfanta Treime pe care voia sa o scrie. numai ca nu putea intelege nicidecum taina Treimii, adica a unui Dumnezeu in trei fete. mergand el asa dadu peste un copil care facuse o groapa in nisip si cu un ciob de sticla carase putina apa din mare acolo iar acum statea pe margine si plangea. sfantul il intreba: de ce plangi copile? acesta ii raspunse. am facut gropita asta aici si vreau sa aduc in ea toata apa marii dar nu pot. incerca el sfantul sa-l imbuneze pe copil si mergand mai departe incepu sa-si rada de naivitatea copilului. numai ca la un moment dat se opri brusc, parca trasnit de undeva, si cazu intr-un fel de contemplatie adanca. ah, isi zise, eu sunt copilul acela. gropita este mintea mea iar marea esti Tu Doamne. cum voi putea eu sa Te cuprind in toata maretia Ta doar cu aceste mici unelte ale mele?
vrei sa cuprinzi adevarul fara a te sluji in realitate de el. poate nici macar eu nu ma slujesc de el si atunci am o pozitie ingrata in acest spatiu. dar macar incerc sa nu ma abat de la o cale pe care au mers atatea mii de sfinti. stii ce-a proorocit Hristos despre vremurile de pe urma? "vor veni prooroci mincinosi si hristosi mincinosi". "nu vor mai suferi invatatura cea buna si folositoare; isi vor inghesui invatatori dupa capul lor"! auzi ce spune! aseara chiar am vazut un asa zis film care se vrea o proiectie in viitor a imaginii regnului animal dupa trecerea a inca nu stiu cate milioane de ani. pe cuvantul meu ca m-am infricosat desi, daca stai si te uiti la asa ceva, poti f. bine sa si razi pe seama unor supozitii fara nici un fel de suport stiintific si mai ales pedagogic. m-am infricosat la gandul ca cineva chiar ia in serios acele prostii menite sa bage lumea in bezna necredintei. o sa fiu intrebat daca stiu in cazul asta cum va arata viitorul, adica daca stiu mai bine decat oamenii de stiinta. sigur ca nu stiu si sincer sa fiu viitorul ma intereseaza doar in perspectiva dobandirii vietii vesnice. altfel n-are nici o relevanta si nu ma poate ajuta cu nimic. descinderea in viitor e a celor credinciosi iar calatoria in spatiu si timp e o chestiune proprie dintotdeauna fapturilor ceresti. a, ca sunt oameni care vor sa dobandeasca asta numai prin mintea lor e altceva.
vrei sa-mi spui ceva ce nu stiu sau de ce-mi pui intrebarea asta? sau e din nou vorba de una retorica... din ce am studiat eu vreme de aproape 14 ani stiu ca Hristos a fost rastignit in ajunul Pastelui evreiesc din porunca guvernatorului roman Pontiu Pilat. de frica pierderii controlului asupra regiunii, dealtfel deseori pusa la incercare de conspiratorii si asasinii evrei, Pilat a fost nevoit sa-L rastigneasca pe Iisus. dealtfel a si incercat sa-L faca scapat fiindca stia ca din invidie si ura Il voiau mort CARTURARII SI FARISEII (ca despre ei este vorba). dar ei, cei care mai inainte Ii strigasera osanale si se umplusera de binefacerile Sale, au strigat: "ia-L, ia-L! Rastigneste-l, rastigneste-L!" adica ce dovada mai buna decat asta vrem? si in tot VT au facut la fel. Sf. Arhidiacon Stefan, primul martir crestin, ii intreaba in soborul lor: "pe care din prooroci nu i-a ucis parintii vostri?" ei, care impodobeau mormintele proorocilor si ziceau ca daca ar fi fost ei in acele zile n-ar fi facut asa ceva, ei insisi s-au facut pe sine urmasii unor ucigasi insetati de sange si gata la miselii de tot felul. sa ne gandim la istoria lui Moise care este considerat parintele lor... care om ar mai fi fost in stare sa indure nedreptatile si necredinta suferita din partea unui popor nesatul si vesnic nemultumit? dar sa amintim si de santajul la care l-au suspus pe Pilat ca sa le indeplineasca pofta de sange. ca i-au zis acestuia ca daca nu-L rastigneste inseamna ca nu este prieten al Cezarului- si se jurau pe ei insisi ca sunt frati de cruce cu el(Cezarul), nu alta. uneltitorii si uzurpatorii puterii romane se faceau frate si cu dracul roman numai pt. a-si atinge scopurile infame. asta iti spune ceva despre adevarul istoric?
da, am curajul s-o reafirm, apocrifa nu ma intereseaza mai mult decat originalul mesaj al Scripturii actuale. pt. mine are mai mult o valoare simbolica sau istorica. asta daca vine in contradictie cu invatatura cea adevarata si ma indeamna sa ma indoiesc de ea.
pt. mine valori ale umanitatii sunt operele nepieritoare prin binele si frumosul ce l-au adus cu ele in lume. celelalte apartin umanitatii dar nu sunt opere ale umanitatii. care va sa zica una e opera lui Brancusi si alta e opera lui Lenin, spre exemplu. unul a lasat posteritatii sculpturi uimitoare, celalalt a lasat o opera distructiva. muzica lui George Enescu va dainui ca un bun peste veacuri, pe cand zgomotele bombelor si ale tancurilor naziste(apoi ale armatei rosii si mai nou ale occidentalilor) nu lasa in urma decat disperare, moarte, confuzie, foamete, boli si multe alte suferinte. sunt exemple pe care nu trebuie sa stai sa le cauti mult ca sa faci diferenta.
ce mi se pare f. ciudat in cazul tau e ca afirmi: "Nu mi-am propus a-mi impune o doctrina, sau sa racolez..." in subconstientul tau deja lucreaza ideea, de unde crezi ca ti-a venit? crede-ma pe cuvant de onoare ca un om n-ar putea sa deschida gura sa afirme ceva fara a fi dinainte patruns de un oarecare adevar al spuselor sale. asa ca nu te mai arata bine intentionat. FII cum spui si arata cum esti! nu am fost deplasat in nimic. oricine isi expune parerile ca obiect de studiu pe un forum va avea din doua motive de suferit: sau va fi contrazis, sau i se vor lua de bune spusele. in primul caz trebuie sa stii sa-ti recunosti greselile si apoi sa ti le indrepti. in al doilea caz e un pic mai complicat si cred ca asta n-ai inteles tu: pilda nebunului ce arunca o piatra in balta...! am mai zis-o undeva, candva: piatra ce-o arunca nebunul e CUVANTUL gresit/prost aruncat aiurea in balta omenirii. stim noi ce valuri face o piatra cand cade in apa. si apoi cati intelepti se caznesc sa repare greseala acelui nebun si totusi niciodata nu se va mai putea repara intru totul. asa ca ia seama la ce spui, cui spui si unde spui.
misiunea mea, ca si a tuturor celor de aici, este de a-mi pazi sufletul curat si fara prihana. sper sa intelegi ca n-am nimic cu tine personal- ca dovada ca inca de la inceput nu m-a interesat persoana ta ci discutia in sine! nu sunt nici misionar, nici papistas, nici cruciat, nici inchizitor si nici altceva. dar poate ca sunt un fel de...inchizAtor de drumuri/directii gresite. si trebuie din nou sa-ti mai amintesc de unde a plecat marea dezbinare din sanul bisericii apusene??? tocmai de acolo unde nu cu mult timp in urma au hirotonit femei, homosexuali, lesbiene, caini si pisici!!! mai urmeaza sa mai traduca, din cine stie ce manuscris vechi descoperit in niscaiva strafunduri ale pamantului, biblia pt. fiecare categorie in parte. si ma intreb: cum sa nu mi se mai faca scarba, greata la propriu?!
adevarul e un soare vazut de toti... insa la ore diferite si din zone diferite. asa ca niciodata nu-l vom vedea deplin, ci doar o fata a lui. e o lege a firii care ar putea fi schimbata in viata de apoi!

just me

Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!

Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.