comentarii

monolog - salcie batrana oglinda apei


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pantalonasii cu puiuti - de Alice la: 05/01/2004 09:40:22
(la: forever)
Ca veni vorba ...
Mi-amintesc ce cam uitasem.
Pantalonasii cu puiuti ...ce-i mai uram, cum ma strangeau. Facuse Buna la elastic nod amar care-mi intra in piele hotarat, lasand un semn rotund si mancacios, la zece milimetri de buric.

Si erau scurti, dar pantaloni, iar "ei" crapau cand nu vedeau chiloti atuncea cand priveau sub fusta mea, de jos, de sub cires.

In cires...
Vedeti, exista stransa legatura intre cires si-al meu elastic la pantalonii cu puiuti.
Cand venea vremea de ciresi, urcam in pom de fiecare data prima, zdrelindu-mi coate si genunchi, purtand strategic, pantalonii cu puiuti...:)N-aveam mai niciodata scara, sau ne era enorm de grea si cin’ cu scara in cires urca era un prost.

Acuma, fix in varf.
pai, spanzuram acolo, un om de carpa prea urat si-apoi ma speriam eu insami, de fiecare data ce-l zaream, clipind chioras la mine, de printre cirese.
Apoi carabaneam la fructe-n san si ma miram, vazand cum creste burta ca la vite, cand le scapi la lucerna si trifoi.
Da. Elasticu-si facea treaba lui tinand burtica sa nu pierz ciresile.
Elastic strans, ce chinuia ca naiba un copil ce blestema in chin sa moara nodul si nu ceda defel durerii...

Intr-un final, castron de tabla zmaltuit primea fo kila-doua de cirese mult-prea-ochioase.
Acuma, apa proaspata venea, si tot asa, vreo cana-doua, marmorata.
Alt gand aveam, ’nainte de sfanta imparteala, nu sa le spal.

Miraculos, ciresele cresteau sub apa si imi luceau ca fermecate.
bagam in apa mana sa n-o tulbuir, cu doua dejte dibuiam codita si-apoi trageam cireasa-ncet, pan’ la oglinda apei.

Dura putin...

S-apoi samanul sufla-n inalturi inima ciresei, ca semnal!!!
Mancam cu pumnii amandoi si maraiam ca fiare mici, de pofta si de bucurie.

Atunci uitam cat ma strangeau, uitam de nod, de pantalonii cu puiuti ce-mi piuie acum din departari.


Aleg sa fiu ce sunt, aleg o clipa din prezent, de dragul celei care-am fost, sperand in ce voi deveni,nicicand pierzandu-ma.
Caci ma intorc la mine azi in ieri sau in alaltaieri, cu usurinta unui zambet.Copilul din cires, adolescenta agresiv-timida, femeia ce inca nu mi-am devenit, sunt toate EU intortocheat - un joc in flori, in praf, pe pietre sau in nori.
Nu stiu sa zbor, dar port pe limba gustul inaltului ...am fost mereu mai mult de-o schioapa, c-o secunda.

...ca maine-i doar exact ce nu vom sti de se va naste.
...iar ce ne-a fost deja-i cu noi, ACUM.
vara asta am trecut printr-o - de oanalaur la: 19/10/2005 08:23:52
(la: Cand esti singur si nimeni nu te ajuta, ce faci?)
vara asta am trecut printr-o mare cumpana. intr-un minut un demers pe care-l credeam foarte sigur s-a daramat. atunci am cunoscut si eu disperarea. cred ca disperare era pentru ca a doua zi mi-am descoperit cateva fire albe si eu nu avusesem asa ceva.
s-a intamplat sa am deschis tv-ul cand am primit telefonul cu pricina. si cum stateam eu nauca de lovitura, am auzit deodata de la tv o femeie plangand. era o batrana careia apele ii luasera casa. nu avea pe nimeni, era vaduva si copiii nu mai vroiau sa stie de ea. recunosc ca in egoismul meu primul gand a fost: "ee, tanti, fiecare cu ale lui." apoi m-am rusinat si m-am gandit ca eu sunt tanara si capabila de munca, am un sot, parinti, socri, toti dispusi sa ma ajute. ceea ce s-a si intamplat.
nu as vrea sa reiasa ideea: "ce bine ca exista oameni mai amarati ca noi, asa ne dam seama ca se poate si mai rau". dar, vorba bunicii mele: "sa nu ne dea Dumnezeu cat putem duce!"
Aalmaa, se poate numi si asa - de tamora la: 19/06/2006 19:51:07
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Aalmaa, se poate numi si asa anticorp al sufletului.
Intr-un moment de panica ce fac?....nu cred ca sper k mi se va da ci sper doar ca am puterea sa ies dintr-o situatie, este doar un act de vointa care tine doar de persoana ta.
Acel lucru despre care vb tu nu cred ca are puterea sa ne ajute sau se interfereze in destinul nostru decat in masura in care guverneaza si planetele si a.m departe ... si ele automat pe noi dar cu totul alte forme decat cele in care santem obisnuiti sa credem.
Cu siguranta exista ceva superior noua dar nu sub acesta forma in care o vede majoritatea, nu cred o iota din balivernele din bibilie si ceea ce a creat biserica.Acel Dzeu este proiectia noastra, creatia noastra ..cum ca face, drege, da..pedepseste sau nu...
Credinta s-a nascut in momentul in care omul a putut sa-si vada reflexia propriului chip in oglinda apei si a vazut ca este singur si nejutorat si avea nevoia sa simta ca exista ceva superior care-l poate ajuta ..ceva in ce sa creada si atunci si-a creat acel Dzeu.
#128722 (raspuns la: #128617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
inmanarea mentiunilor - de Intruder la: 23/01/2007 08:36:21
(la: CEL MAI INEDIT NICK DE PE CAFENEA)
pentru om:
un "pom copt", praful de pe fluturi, salcia batrana de la Maliuc, sirenele albe din Atlantic, toti caii mei din alta viata...

pentru Yuki:
palavrele ce vor veni, florile de cires japoneze, vantul de seara din crengi, catelul Lizucai, fata nevazuta a lunii, zapada de pe Mont Blanc...

pentru Proudfrekled:
sferele lui Keith Jarett, o fasie de curcubeu, ninsorile de maine, norii care se plimba pe cer, iarba verde de acasa...

______________________________________
"Au revoir Dalida, je lui serre la louche!"



#170699 (raspuns la: #170581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aham... - de Sancho Panza la: 02/02/2007 13:40:20
(la: FRICA DE OGLINDA)

Ntz, ntz. Ca fac play-back. Din maini.
...tradand (in)constiente aptitudini de a dirija...dirijabile.Prin zvarlirea sacilor de nisip in oglinda apelor statatoare.;;)

"Cea mai inversunata lupta este lupta cu tine insuti.Te afli in ambele tabere."
#172892 (raspuns la: #172876) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Astoniu - de Cri Cri la: 07/05/2007 17:57:13
(la: .)
eu ma gandeam la iarba pe care o stiu doar aricii, care descuie si des-lantuie. Libertate, deschidere...

Intai m-a dus gandul de la scriitoare la Adeane, razant cu personajul din "Scooby Doo", cu talpile goale prin "daphne mezereum" :) Oricum, cat timp reusesc sa ma desprind de oglinda (apei), fie si Daphne. Sa fi lucrat Eros la planurile sale? Nu era cam suparat?
Si uite cum ai facut tu dintr-un comment o poezie, in care pot gasi mai multe sensuri:)
#194733 (raspuns la: #194597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de astalavista la: 19/07/2007 09:28:30
(la: piciore)
maan am aruncat si eu o pietricica in oglinda apei pentru a face cercuri,legat de surub ai dreptate se poate face o clasificare pe criterii tehnice.ramn la parerea mea'cuiul este precursorul lui si fara el acesta nu ar fi existat.desigur locul lui nu este in osul frontal al testei lui homo sapiens insurubat sau nu.multumesc pt interes!
*** - de astalavista la: 19/07/2007 09:28:30
(la: piciore)
maan am aruncat si eu o pietricica in oglinda apei pentru a face cercuri,legat de surub ai dreptate se poate face o clasificare pe criterii tehnice.ramn la parerea mea'cuiul este precursorul lui si fara el acesta nu ar fi existat.desigur locul lui nu este in osul frontal al testei lui homo sapiens insurubat sau nu.multumesc pt interes!
*** - de Cri Cri la: 12/04/2008 23:53:46
(la: Piedestal pentru vise)
curata, frezata si cu final fericit... era sa spun "ca toate povestile", dar nu spun. E frumoasa, cu tot fantasticul catre care, daca intinzi mana, piere...
Verde, ca pletele salciei pe verdele apei.
Augustin Cupsa - Doctorului meu (fragment) - de thebrightside la: 17/07/2008 15:51:55
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Doctorului meu




Doctorul care anchetează sinuciderea mea, s-a sinucis şi el. S-a scris în ziare ceva despre asta, lucrurile nu puteau să treacă neobservate, deşi medicii nu mai au nici pe de parte faima de altă dată şi se mulţumesc cu articole de o mie, două mii de caractere, scrise prost, în grabă, aruncate în coloanele laterale sau pe ultima pagină, la coadă după artişti, politicieni, mafioţi, studenţi, peşti, bătrâni, terorişti, morţi, fotbalişti, avortoni, găini şi ruşi.
Eu n-am citit ziarele, dar l-am zărit aseară pe fundul bălţii, trecând aplecat şi preocupat, puţin tras la faţă, lăsând în urmă valuri grele de mâl. Câţiva, foşti pacienţi, l-au recunoscut, au murmurat - ” Domnu` doctor”, dar n-a răspuns, a ridicat puţin capul, ne-a privit resemnat, puţin străin parcă de noi şi de tot şi de toate şi s-a îndepărtat. S-a dus.
Tot aseară au băgat capul în baltă şi poliţiştii, joviali, senini şi plictisiţi. S-au holbat puţin, ne-au tăiat cu o dungă subţire şi palidă de lanternă, au cules câteva probe de alge, nu s-au obosit prea tare.
Nu mai puteam să dorm. Am ieşit pe furiş prin oglinda apei. Câteva frunze arămii se scuturaseră din arţarii de deasupra, intram în noiembrie. Am coborât pe lângă fostul dig, acum stors de buruieni şi pânze groase de păianjeni, am cotit pe după a doua buturugă, unde m-am aplecat, şi după ce m-am uitat bine în jur, am băgat mână şi am mai scos un pachet de ţigări.
Porneam încet spre oraş tulburat de gânduri, de amintiri.
Zidurile roşietice ale fabricii, limbile de fum, tot pustiul şi toată tăcerea mă învăluiau misterios, rememoram cu drag şi emoţie, prima mea sinucidere.
In zilele acelea furtunoase îl cunoscusem pe doctor. Încercam să reconstitui în cap imaginea lui, cea de atunci, cum îl vedeam eu – mic, pe el – mare, o personalitate. Resimţeam teama dar şi fascinaţia pe care le încercasem încă de la primul picior pus în cabinetul lui. Aveam un respect fantastic pentru doctorii ca el.
Târziu am constat că nu era de fapt un teoretician strălucit, nici măcar bun, nu era nici măcar un practician bun, terapiile lui au eşuat lamentabil, iar eu am continuat să mă sinucid. Pacienţii lui au continuat să o facă, fenomenul căpăta uşor o amploare de molimă. Citise puţin, studiase puţin, iubea grătarele de porc, jocul de popice, femeile uşoare şi mai ales fetiţele – deşi avea în cealaltă parte o soţie frumoasă, era un tată bun şi avea din fericire trei băieţi. Viaţa asta dublă începea să îl obosească, eşecul profesional era total, se produsese o scizură în conştiinţa lui pe care, n-o remarcase însă, fiind, aşa cum am spus, un prost practician.
Conducea şi câteva afaceri cu sfeclă roşie în oraş, după ureche, în virtutea norocului, a nepăsării şi a sorţii, dar s-a ruinat aproape după ce a călcat cu maşina într-o noapte treizecişicinci de oi, toate negre, evitându-le cu precizie pe celelalte albe. Era foarte miop.
Zilele acelea, după sinucidere, am trăit cu teamă şi ruşine. Eram supus unui oprobiu violent. M-am refugiat în lectură, stăteam închis în casă aproape tot timpul. Seara ieşeam, dar copiii care încă se mai jucau printre blocuri, mă alergau, aruncau cu coji de portocale şi pietre, făceau un vacarm îngrozitor, ţipau „mortu`, mortu`” şi alte porcării. Cum scăpam de gura lor, o luam pe drumul de la gară, tăiam liniile şi coboram pe lângă vechea moară de grâu, apoi pe prundiş, în vale, ajungeam aici la baltă. Aveam locul meu pe buturugă, tăceam, priveam la pescari; mă priveau şi ei din când, fără nici un interes.
Coboram pe fundul lacului, prin stufăriş, nu îmi găseam locul.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/9252/doctorului-meu/1
Munte de aur... - de adynet1 la: 07/11/2008 20:21:40
(la: Arcusul...)
Nu stiu de fapt ce sa spun...E o creatie ce comentata ar apare ca oglinda apei in care arunci o piatra.
Intrusule, - de cosmacpan la: 17/06/2010 21:52:15
(la: Vestiarul Băieţilor )
io cre'cacine nu are budigaiuri si maiaouri da vina ba pa una ba pa alta,
si ce daca ejti bocciu? ai vazut cate fete fuge dupe Zmeu Paraleu care mai de care sa se dea Zmeoaica cu mosie si palati? lasa bre ca si io is mai frumos ca dracu ca doar ti-am spus ca sa crapa oglinda apei cand vreau sa-mi fac freaza ca daia ma dau cu jel de arat ca o aspica, da cui pasa?
#550592 (raspuns la: #550582) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
HS - de zaraza la: 03/09/2010 21:45:05 Modificat la: 03/09/2010 21:54:22
(la: Narcis şi lumea oglinzii)
atat timp cand ideea mi se pare ok.

pai ideea e cam asta:

Că oglinda apei (stratul acela superficial, monomolecular) a reuşit să separe sufletul de trup? Trupul teluric tras spre adâncul apei, în mâlul de pe fundul fântânii, iar sufletul, eliberat, ridicându-se eteric către cer, către absolut.


corecteaza-ma daca gresesc, dar separarea sufletului de trup (cu fluturasii verbali aferenti) se petrece cand mori, ori narcis murise, deci separarea oricum se petrecuse. deci care este marea idee care substituie mitul lui narcis? despre ce este acest text?

PS: e foarte funny, presupun ca nu citesti carti SF, dar e un pasaj intr-una din cartile Fundatiei lui Asimov, in care un ambasador al imperiului semneaza un contract foarte stufos cu una din planetele vasale iar la o analiza atenta a contractului s-a observat ca de fapt nu se spunea absolut nimic in el. doar vorbe care nu duceau nicaieri.
#566578 (raspuns la: #566577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Amari - de sami_paris74 la: 25/10/2010 09:35:24 Modificat la: 25/10/2010 10:05:34
(la: ce fac la batranete?)
Viata este ca si memoria unui vint,ca oglinda apelor adormite,forta unei scintei care anunta un incendiu.Treci prin toate,fara sa realizezi ca nici vintul si nici apele nu pot sa opreasca timpul.
La batrinete ajungi sa-ti numeri prietenii, zilele si banii. Draga Amari batrinetea vine singura si pleaca o data cu tine ,in acelasi timp cu filozofia unei mari iluzii.
Abia la batrinete se pot naste cele mai frumoasa poezii si filozofii.
Batrinetea este mult mai urita ca moartea.
Eu am lasat mamei mele o vorba:i-am zis o data" mama mie nu-mi este frica de moarte,cit imi este frica de batrinete!."
Abia cind mama mea a ajuns la 75 de ani ,a recunoscut ca am avut foarte multa dreptate.

Iti doresc sa ai o batrinete frumaosa,fara boli si fàra mari contradictii.

Cu drag prietenul tau de pe cafenea.
Sami.
5 - de Tot Areal la: 26/12/2011 08:51:57 Modificat la: 26/12/2011 08:53:58
(la: Adâncul rece al nopţii )
-Stai mă! Cum ne urcăm fără să avem nicio vâslă?! Cum dracu cârmim pe apă?!
-Ei băgami-aş.... Am uitat complet. Stai...revine el înapoi pe mal trăgând şi mai mult barca pe mal. Hai să căutăm naibi ceva cu ce să vâslim.
-Ce altceva putem folosi decât o ceva creangă sau ceva.
-Aha, ceva din aia cum au gondolieri ăia în Veneţia, o bâtă din aia lungă şi rezistentă.
-Tot la creanga aia ajungem iar?!
-Ba bine că nu. Hai s-o dovedim! Ce drac’, e mai tare ca noi?!
De data asta se puseră şi trăgeau, răsuceau, smuceau de ea şi după minute bune, după ce firicele de sudoare prinse a le brăzda fruntea, creanga verde, crudă, cedă rupându-se cu un pocnet sec.
-Asta-i. Hai!
-Păi ne ajunge una? se miră Radu.
-Păi ce, gondolieri ăia au mai multe? Nu tot una au şi ei? Stăm în spate şi conducem aşa.
-Mă, dacă apa e mai adâncă şi nu atingi fundul cu creanga, am făcut fix un rahat.
Faţa lui Mihnea se crispă nemulţumit de o aşa ipostază. Măsoară creanga din ochi cântărind-o în palmă. Hai mă că asta are doi metri jumate’. Nu poate fi mai adâncă apa aici la mal. Oricum rămânem pe lângă mal, că nu este curent care să ne tragă spre mijloc.
-Păi, ştiu şi eu? Avem de ales?
-Păi nu.
-Atunci hai. Cred că Ramo ne blesteamă de mama focului deja, rânjeşte el.
Aruncară înăuntru ustensilele de pescuit, apoi urcară repede, unul după celălalt, ca nu cumva, din inerţie, barca să pornească după ce urcă primul. Cu creanga pe post şi de cârmă şi de vâslă, prinseră a se mişca uşor pe lângă mal. Radu, spre siguranţa sa, mai pipăi odată tot fundul bărcii ca nu cumva să pătrundă apă pe undeva, dar nu descoperi nimic, aşa că se liniştii de-abinelea. Încet încet, barca se desprinse şi luneca lin. Creanga reuşea să ţină loc de cârmă şi frână, Mihnea folosind-o ca pe un pivot agăţând-o de tufele şi ierburile de pe mal.
Ramona se ridică amorţită când vede năluca care se apropie pe lângă mal. Nu-şi poate abţine un zâmbet sincer.
-Bine măi! Aţi reuşit până la urmă!le strigă ea.
-Ramo, vezi, nu avem vreo sfoară sau ceva pe-acolo, să ancorăm drăcia asta de mal?! îi strigă Mihnea.
Răscolind printre toate cele împrăştiate, Ramona reuşi să de-a de un capăt de sfoară folosit ca cort, dar care nu era mai lung de doi metri.
-Doar asta este! ridică ea firul ca şi cum ei l-ar fi văzut.
-Ce ai acolo?
-O sfoară de la cort.
-Cât îi de lungă?
-Vreo doi metrii!
-E cam scurt, zice Radu, dar îl putem lega de creangă şi aşa câştigăm doi metrii.
-Ramo, ai grijă, strigă iar Mihnea. Îţi întind creanga asta, încearcă să legi firul de capăt, dar să-l strângi bine şi să vezi, poate găseşti să-l ageţi de ceva ca să ne oprească şi pe noi, altfel dăm tura lacului, izbucneşte el în râs.
Luna plină arunca asupra lacului liniştit o lumină albastră vie şi curată. Oglinda apei se vede limpede şi lină, până departe. Nu adie nicio pala de vânt, apa părând o folie enormă de staniol.
Zâmbetul rămas întipărit pe faţa Ramonei nu se stinse nici în clipa când, undeva în spatele bărcii, mai către mijlocul lacului, apa se umflă, se ridică ca un balon imens ce răsare din străfundurile întunecate. Totul pare ireal şi ciudat. Ochii ei rămân pironiţi spre ceea cea pare că iese şi nu se mai termină, şi totul într-o linişte deplină. Rămâne cu gura căscată incapabilă să scoată vre-un sunet. Ceea ce răsări din apă, rămase o clipă apoi se scufundă la fel de repede cum apăruse şi tot fără un zgomot.
Nici Radu nici Mihnea nu văzură nimic, totul desfăsurându-se în spatele lor, doar că braţul lui Mihnea oboseşte tot ţinând creanga întinsă spre Ramona care nu reacţionează în nicun fel.
-Ce faci măi fato?! Hai prinde vârful că altfel ne duce apa!
Mecanic, ca din reflex, ea agaţă vârful crengii şi înfăşoară sfoara dintr-o mişcare reuşind să oprească barca.
-Aţi văzut acolo în spate? Ce-a fost aia?!zice ea repede arătând cu braţul spre apă.
Amândoi se întorc dar nu se vedea decât întinderea lacului.
-Ce să vedem? întreabă Radu mirat.
-Ce naiba a fost acolo?! reia ea serioasă.
#626444 (raspuns la: #626442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania este oglinda emigrantului/ Emigrantul este oglinda RO - de Danila Prepeleac Jr la: 13/05/2005 19:25:10
(la: Referitor la "vom scapa de vizele sua")
Simt ca cineva mi-a intins o plasa fina la modul discret. La un colt sta paianjenul care gindeste precum cocosul care alerga gaina: daca o prind o f..., daca nu fac sport.

In loc sa spun ca am fost neatent, era cat pe ce sa spun ca merge oricum. Ca pentru o imagine buna terebuie si oglinda si obiectul sa arate bine. Tot ce e posibil, dar Romania nu ar arata bine tot din cauza unor “oameni”. Nu am auzit sa se spuna despre Antarctica, aproape nelocuita, ca nu arata bine. Asa ca “merge oricum” ar suna ca in bancul: pe malul apei Maria mulgea vaca, in apa se vedea “invers”.

Deci, am presupus ca oglinda este emigrantul in care se vede Romania. Pentru a avea o imagine buna trebuie ca oglinda sa nu distorsioneze. Asa ca, precum gaina din bancul de mai sus, mai bine ma fac ca ma “impiedic”: recunosc spasit, AI DREPTATE!

Multumesc pentru comentariu.
#48627 (raspuns la: #48229) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
HA! - de Marlene_ la: 23/12/2006 18:51:46
(la: Jurnal de bord (5))
"Conversaţia, este monologul interior care bântuie nopţile şi obsedează zilele celor ce-şi dau naştere, întrebându-se întruna. Dar, mai mult încă este vocea unei femei care decide şi cântăreşte sensul existenţei sale. Merită oare această eventuală iluzie să te opreşti asupra ei? Şi anume: să te situezi în această lume şi să devii. Liric. Conversaţia traversează o oglindă. Şi nu una dintre cele mai mici."
Samuel Tastet


Pai ce sa scrie Samuel Tastet (ST Editeur - Editura EST) care a publicat cartea? Dar iata si alta parere:

'citind, nu te poti abtine si exclami: sa mai lasi femeile sa scrie carti! tot ce au reusit scriitoarele lumii sa obtina a fost anulat de cele 117 pagini semnate lorette nobecourt. care pagini vorbesc despre comunicare sau lipsa acesteia intre oameni care se privesc in ochi.

sau in principiu, despre asta isi propun cele 117 pagini sa vorbeasca. cred... pentru ca rezultatul aduce foarte mult a conversatia unei femei bete. o cheama irene, are 28 de ani, se confeseaza unei anume anna si bea ingrijorator de mult whisky.

dintre confesiunile sale spicuim. a fost violata, a petrecut ceva ani in inchisoare, a facut un avort, a iubit femei, barbati grasi, barbati slabi, tacuti, violenti, destepti, batrani, artisti etc. ati prins ideea. astea deja ar fi niste sperante ca daca nu e o carte buna, macar e o carte cu sex. glumesc, dar "conversatia" este o carte excesiv de greoaie.

tot ce poti sa faci este sa ii plangi de mila annei. eu in locul ei nu ascultam. pe undeva pe la jumatatea cartii, irene precizeaza ca toata confesiunea duce undeva. ajuns acolo, te trezesti si exclami, "in sfarsit, se intampla ceva!". dar nu se intampla. nu pana la sfarsit, desi esti somat de nenumarate ori, alaturi de anna, sa ai rabdare.

cand in cele din urma afli unde duce confesiunea, esti atat de suferind cu nervii, ca nu te mai mira nimic. punctul culminant si deznodamantul sunt mult prea amanate si sufocate in confesiuni.

problema e ca pe mine nu ma deranjeaza catusi de putin continutul confesiunii, ci forma sa. practic, e o insiruire de om nebun care trece de la una la alta fara sa lamureasca nimic. numai aluzii si foarte multe ocolisuri.

irene este categoric o femeie careia ii place sa se auda si care se amageste cu iluzia ca este sincera, dar care are in realitate mari dificultati in a se admite. practic, nu cred ca vrea cineva sa citeasca 117 pagini de explicatii si justificari. pentru asta exista relatii. din nou, glumesc.

si pe langa toata viata personala pusa pe masa, dar acoperita de un servet, irene se apuca brusc, cam tarziu si cam inutil, sa peroreze impotriva sistemului. cu toata parerea de rau, nu asa se scrie sau se simte libertatea. si cu adevarat frustrant e faptul ca din cand in cand, apar pasaje simple, curate.

"cand ies din dus, imi place urma pe care o lasa picioarele mele ude pe parchetul deschis la culoare". poate ca nu ne intereseaza, dar e o fraza simpla si curata. e lumina. "intr-o zi am intrat intr-o cafenea, nu erau decat barbati, singuri, asezati ici colo, citind, fumand sau stand cu privirea ridicata in tavan si meditand. as fi vrut sa raman acolo nemiscata ca sa-i privesc in singuratatea lor intima, departe de teribila dorinta pe care o au femeile de a-i face fericiti cu orice pret". perfect de acord. e un pasaj dragut.

dar pentru o carte care nu duce cu ea o idee originala sau executata stralucit, ai nevoie de mult mai mult decat de trei fraze care suna bine.' Lorette Nobecourt, Conversatia, Editura Est, 2001.
louie@dbrom.ro
#164892 (raspuns la: #164729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oglinda'i prea rece - de om la: 27/01/2008 09:44:00
(la: Portrete-n oglindă - Bahar)
portrete-n oglinda = poezie reflectata-n luciu' apei de Bahar.
:)
Au trecut... - de monte_oro la: 10/08/2008 23:24:39 Modificat la: 11/08/2008 00:06:43
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
...doi ani aproape. De unde sa stii de accidentul meu, de coma, de moartea celorlalti care ma-nsoteau, de amnezie?... Ma uitam nauc in oglinda, neintelegand cine sunt... de unde vin... ce caut cu mine. Sau, cel putin, asa mi s-a spus. Nici nu mai stiu de eram eu cel care privea oglinda. Intr-o zi mi-au adus o fotografie. Ramasese cine stie cum ascunsa printre putinele lucruri pe care le mai aveam. Iar de acolo...din dreptunghiul acela ce parea deja vechi si neinsemnat, imi zambeai tu... Ultima noastra imagine ... impreuna. Iti mai amintesti?..Acolo, pe malul lacului, stand pe salcia ce saruta aplecatoare luciul apei. Tu alba si frumoasa, eu... doar privindu-te ganditor. Si mi-am amintit. Tot. Brusc. Am revenit la viata. Ti-am gasit chiar numarul de telefon. Te-am sunat. Simteam dorinta, nevoia... Trebuia sa te aud... Sa te simt, oricum... De parca o foame teribila inflorise in stomacul celui ratacit prin deshert si hranit doar cu imensitatea pustiului. Dar nu a raspuns nimeni...Mai mult, numarul nu mai era "alocat"... Doi ani... Prea mult, cred... Ca o paranteza.. pe care vei fi inchis-o, probabil...
*** - de Lady Allia la: 23/12/2008 13:57:17
(la: utopia)
alba, verde, albastra, cu soare, cu zapada - fara atata agitatie, fara orase...doar paduri batrane, batrane intinse printre munti si pe munti, ape cristaline in care se oglindesc unicorni, spiridusi, vrajitori, elfi si alte fiinte de basm cu care sa putem convietui impreuna fara sa parem ridicoli cei care credem inca in ele :D.

casele le vreau in scorburi, in pamant, in cipuperci, in copaci aninate ca niste felinare, iar rautatea sa fie doar o forma de a tachina - pentru diversitate si pentru a alunga monotonia.

in lumea mea fiecare are rostul lui si nu-l calca pe celalalt pe coada decat pentru a ghidusi putin :).

cred insa ca...pana si eu sunt "prea" utopica :).



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...