comentarii

moralitatea treceri unui examen de un candiat in urma interventiei familiei pe langa profesor


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Eram la un examen la prima - de cattallin2002 la: 06/10/2005 13:09:14
(la: amintiri din studentie)
Eram la un examen la prima facultate la care nu invatasem prea mult. Profesorul era cel mai exigent, spaima facultatii.Linga mine statea un prieten care mai stia cite ceva. In timpul examenului mi-a dat si mie o fituica sau asa ceva si la sfirsit a venit profesorul sa ia lucrarile. Eu din greseala i-am dat ciorna si cum eram concentrat i-am zis ca i-am dat din greseala fituica, sa mi-o dea inapoi. Am bilbiit eu ca ciorna de fapt si proful s-a uitat la mine ca si cind ar fi zis ca nu are timp de glume si a trecut mai departe. Daca se uita in banca aveam fituica.
#77077 (raspuns la: #77030) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ca dupa weekend - de cristinusha la: 10/04/2006 19:46:41
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
Acest text este un pamflet ºi trebuie tratat ca atare
Mândria de a fi inginer


A trecut ceva vreme de când un tip care-ºi extrage inspiraþia ºi verva din plicul cu praf alb, rãspunzând totodatã la numele de "Gheorghe. Andrei Gheorghe", declara cã inginerii nu pot fi consideraþi intelectuali. Suficientã vreme pentru a mã calma. Din pãcate, un recent articol de presã (când am sã gãsesc referinþa am sã o trec în aceastã parantezã) separã iar intelectualii de ingineri, cu precizia unei lopeþi tâind o brazdã într-o groapã de bãlegar. Autorii articolului spun, nici mai mult nici mai puþin, cã PSD este un partid al inginerilor, pe când bravele noastre forþe de dreapta ar fi predominant umaniste (cât pot fi de umaniºti avocaþii). Mã rog, afirmaþia nu e atât de jignitoare pe cât este de falsã. Ce m-a enervat însã este cã în articol au fost grupate câteva pãreri ale unor persoane suficient de cunoscute, niciunul având legãturã cu profesia de inginer, care încercau sã explice aceastã polarizare. Printre platitudini specific umaniste, s-a ridicat la suprafaþã (de fapt s-a ridicat mirosul) o caracterizare emisã de balena societãþii civile româneºti, Alina Muget Pipi-Pipi. O definiþie concisã, emisã, probabil, între douã cotlete de porc: inginerii sunt tehnicienii lui Ceauºescu. Sau cam aºa ceva.

Deci inginerii nu sunt intelectuali, inginerii sunt PSD-iºti, pentru cã de fapt ei sunt tehnicienii lui Ceauºescu. În mod normal, aici ar trebui sã bag o tiradã asupra utilitãþii inginerului în societate, sã-i sugerez doamnei Pipi-pipi sã renunþe la computerul pe care îºi scrie emanaþiile (nu sunt sigur cã foloseºte aºa ceva, totuºi), sau sã-i sugerez cã ar fi cu vreo douã sute de kilograme mai slabã dacã ar merge pe jos în loc sã foloseascã maºini sau alte mijloace de transport, sau cã în lipsa inginerilor ea ar trebui sã stea afarã în frig, neîncãpând pe gura peºterii... Dar nu vreau sã spun aceste lucruri, pentru cã sunt prea simþit. În schimb, voi încerca sã explic hoardei umaniste ce creaturã este inginerul.

Sã începem cu începutul...

ªcoala generalã ºi liceul

Foarte rar inginerul strãluceºte la învãþãturã, nu pentru cã nu ar avea materie cenuºie deasupra gâtului, ci pentru cã nu suportã sã înveþe pe de rost texte ºi comentarii la limba românã, sau nume ºi ani la istorie. Asta nu înseamnã cã urãºte materiile respective - poate citi cu plãcere o carte, doar cã îl enerveazã noþiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru cã inginerul nu e tâmpit. Totuºi, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (ºtiinþa chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesitã matematicã, aºa cã nu are de ales ºi o va învãþa. Deºi nu va avea mediile cele mai mari din clasã, viitorul inginer va avea satisfacþia cã el este posesorul unor cunoºtinþe ºi abilitãþi pe care colegii lui le vãd inaccesibile, ºi în acelaºi timp poate sã-ºi spunã liniºtit cã nu ar fi o mare problemã pentru el sã exceleze la celelalte materii, doar cã nu vrea. El e cool.

Facultatea

Inginerul nu se streseazã foarte mult în facultate... deºi are de mers la laboratoare ºi are de fãcut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul ºi cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va gãsi întotdeauna timp pentru distracþie, socializare, sau pur ºi simplu pentru stat degeaba. Pe când studenþii celorlalte facultãþi sunt lipsiþi de griji ca pasãrea cerului, sau copleºiþi de griji ca un animal ierbivor, viitorul inginer este echivalentul studenþesc al animalului de pradã: 90% din timp doarme ºi se joacã, dar în restul de 10% reuºeºte sã mobilizeze o impresionantã energie în scopul finalizãrii unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu conteazã pentru el, cu suficientã cafea sau Coca Cola la dispoziþie. Dupã ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantitãþi impresionante de etanol ºi programul lejer este adoptat din nou.

Locul de muncã

Inginerul nu este un "workaholic", dar va munci bine dacã îi place ceea ce face sau dacã este al dracului de bine plãtit. Nu este neaparat obsedat de bani (dacã era s-ar fi fãcut economist sau avocat), dar nu-i place nici sã facã implozie intestinalã. El va încerca, dar nu va reuºi decât rar, sã menþinã ritmul de viaþã din facultate, 90% frecat de mentã, 10% efort intens. Al dracului patroni nu-l lasã. În general este un tip orientat, care dacã vede cã meseria lui nu mai aduce suficiente fonduri la bugetul personal nu ezitã sã se reprofileze. "Lipsa lui de culturã", "incapacitatea lui de a comunica", sau "gândirea lui de ºoarece de laborator" nu-l încurcã: el poate deveni oricând un afacerist sau un politician de succes.

Cultura

Cultura nu este o componentã vitalã a unui inginer, dar nu este obligatoriu sã lipseascã. Un inginer va citi o carte, va asculta muzicã ºi va viziona un film atâta timp cât acestea îi vor face plãcere, fãrã sã se gândescã la faptul cã prin asta el îºi face upgrade la nivelul de culturã. Dacã preferã o carte care descrie o metodã ingenioasã de a lichida pe cineva, urmatã de o metodã ºi mai ingenioasã pentru aflarea vinovatului, în locul unei cãrþi care descrie lamentãrile ºi psihozele unui boºorog sau ale unei femei la menopauzã, asta e pentru simplul motiv cã inginerul nu are chef sã vomite pe timpul lui liber doar pentru a avea privilegiul de a se lãuda altora cu cât de cult este el. Dacã preferã sã vadã cum Bruce Willis sau Arnold Schwarzenegger lichideazã câte 50 de dobitoci per film în loc sã vadã "capodoperele" lui Mircea Danieliuc sau Cristi Puiu, asta este pentru cã filmele pentru el sunt un mijloc de relaxare, nu de enervare în plus. ªi un inginer nu citeºte niciodatã poezie, decât dacã vrea sã impresioneze o femeie, ceea ce pânã la urmã este un lucru lãudabil ºi îl iertãm.

Etica

Adevãratul punct slab al inginerului este etica, ºi probabil cã acolo bate ºi madam Pipi-Pipi când vorbeºte de tehnicienii lui Ceauºescu. Inginerii în general se ocupã sã construiascã dispozitive, fãrã sã-ºi facã prea multe griji cine este beneficiarul lor, iar motivul nu este întotdeauna de naturã financiarã. Inginerii fac bombe nucleare ºi rachete ghidate nu neaparat pentru cã sunt plãtiþi pentru asta (dar nu stricã) ºi nici pentru cã le-ar place foarte mult sã ucidã oameni (nu mai mult ca altor bãrbaþi, cel puþin), ci pentru cã sunt dispozitive complexe, de înaltã precizie, ºi e o plãcere sã arate cã pot face aºa ceva. E cool!

Acasã

Inginerul nu este cu mult diferit de ceilalþi oameni în viaþa de zi cu zi... cu excepþia faptului cã el este în stare sã schimbe un bec ars, sã monteze o prizã sau un întrerupãtor, sau un cablu TV, ºi nu trebuie sã ducã calculatorul la reparat dacã are un virus sau dacã vrea sã-ºi instaleze un modem. Inginerul nu ºtie ce e aia Tech Support.

Rezultate

Care este totuºi diferenþa dintre ingineri ºi umaniºti? Exceptând pregãtirea de specialitate... Diferenþa între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfecþionarea ºi întreþinerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, construcþii, programe software... Umanistul are ca scop educarea ºi perfecþionarea oamenilor ºi a societãþii (asta pentru cã eu, ca inginer, le definesc lor un scop, pentru cã ei singuri probabil cã-ºi închipuie cã trebuie doar sã existe pentru a lumina lumea cu prezenþa lor). Scopul inginerilor este atins: tehnologia progreseazã de la un an la altul, ºi este clar cã ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neaparat mai frumos, dar aici nu e treaba noastrã). Dar scopul umaniºtilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiþi, mai generoºi? Sau e chiar invers? Noi ne facem treaba. Voi nu. Deci ciocul mic!
de pe email, nu stiu sursa - de donquijote la: 03/03/2009 17:47:27
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
Mandria de a fi inginer...
Andrei Gheorghe declara ca inginerii nu pot fi considerati intelectuali. Din pacate, un recent articol de presa (când am sa gasesc referinta am sa o trec în aceasta paranteza) separa iar intelectualii de ingineri, cu precizia unei lopeti tâind o brazda într-o groapa de balegar. Autorii articolului spun, nici mai mult nici mai putin, ca PSD este un partid al inginerilor, pe când bravele noastre forte de dreapta ar fi predominant umaniste (cât pot fi de umanisti avocatii). Ma rog, afirmatia nu e atât de jignitoare pe cât este de falsa. Ce m-a enervat însa este ca în articol au fost grupate câteva pareri ale unor persoane suficient de cunoscute, niciunul având legatura cu profesia de inginer, care încercau sa explice aceasta polarizare. Printre platitudini specific umaniste, s-a ridicat la suprafata (de fapt s-a ridicat mirosul) o caracterizare emisa de balena societatii civile românesti, Alina Muget Pipi-Pipi (Mungiu Pipidi in cartea de identitate). O definitie concisa, emisa, probabil, între doua cotlete de porc: inginerii sunt tehnicienii lui Ceausescu. Sau cam asa ceva.
Deci inginerii nu sunt intelectuali, inginerii sunt PSD-isti, pentru ca de fapt ei sunt tehnicienii lui Ceausescu. În mod normal, aici ar trebui sa bag o tirada asupra utilitatii inginerului în societate, sa-i sugerez doamnei Pipi-pipi sa renunte la computerul pe care îsi scrie emanatiile (nu sunt sigur ca foloseste asa ceva, totusi), sau sa-i spun cu o jude cata inginereasca ca (cacofoniile sunt licenta "poetica" in acest pamflet) ar fi cu vreo o suta de kilograme mai slaba daca ar merge pe jos în loc sa foloseasca masini sau alte mijloace de transport, sau ca în lipsa inginerilor ea ar trebui sa stea afara în frig, neîncapând pe gura pesterii. Dar nu vreau sa spun aceste lucruri, pentru ca sunt prea simtit. În schimb, voi încerca sa explic hoardei umaniste ce creatura este inginerul.
Sa începem cu începutul.

Scoala generala si liceul

Foarte rar inginerul straluceste la învatatura, nu pentru ca nu ar avea materie cenusie deasupra gâtului, ci pentru ca nu suporta sa învete pe de rost texte si comentarii la limba româna, sau nume si ani la istorie. Asta nu înseamna ca uraste materiile respective - poate citi cu placere o carte, doar ca îl enerveaza notiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru ca inginerul nu e tâmpit. Totusi, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (stiinta chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesita matematica, asa ca nu are de ales si o va învata. Desi nu va avea mediile cele mai mari din clasa, viitorul inginer va avea satisfactia ca el este posesorul unor cunostinte si abilitati pe care colegii lui le vad inaccesibile, si în acelasi timp poate sa-si spuna linistit ca nu ar fi o mare problema pentru el sa exceleze la celelalte materii, doar ca nu vrea. El e cool.

Facultatea

Inginerul nu se streseaza foarte mult în facultate. desi are de mers la laboratoare si are de facut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul si cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va gasi întotdeauna timp pentru distractie, socializare, sau pur si simplu pentru stat degeaba. Pe când studentii celorlalte facultati sunt lipsiti de griji ca pasarea cerului, sau coplesiti de griji ca un animal ierbivor, viitorul inginer este echivalentul studentesc al animalului de prada: 90% din timp doarme si se joaca, dar în restul de 10% reuseste sa mobilizeze o impresionanta energie în scopul finalizarii unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu conteaza pentru el, cu suficienta cafea sau Coca Cola la dispozitie. Dupa ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantitati impresionante de etanol si programul lejer este adoptat din nou.

aparut in "Evenimentul Zilei" de astazi... - de sanjuro la: 02/11/2004 10:26:34
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania, acuza Patriarhia Romana, intr-o scrisoare adresata Patriarhului Teoctist, de partizanat politic. Motivul scrisorii il reprezinta comunicatul Patriarhiei, aparut exact in ziua inceperii campaniei electorale, cind candidatul PNL-PD la functia de presedinte al Romaniei, Traian Basescu, era taxat pentru opiniile sale referitoare la legalizarea prostitutiei si a casatoriilor homosexuale.
Joia trecuta, pe 28 octombrie a.c., Patriarhia Romana arata, intr-un comunicat: “In timp ce se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a venera cinstitele moaste ale Sfintului Cuvios Dimitrie cel Nou - ocrotitorul Bucurestilor -, sute de mii de credinciosi au luat cunostinta cu indignare de opiniile exprimate public de domnul Traian Basescu, primarul general al Capitalei, in legatura cu legalizarea prostitutiei si sustinerea casatoriilor intre cuplurile de homosexuali. Consideram ca aceste opinii nu au nici o legatura cu traditia crestina, cu morala poporului nostru si cu demnitatea fiintei umane si a familiei”.
IPS Bartolomeu, desi recunoaste justetea crestina a punctului de vedere exprimat de Patriarhie, ii atrage atentia Prea Fericitului Teoctist ca insasi BOR, prin acel comunicat, a incalcat Decizia Sfintului Sinod prin care intreg clerului ortodox ii era interzisa, cu desavirsire, implicarea, in orice fel, in politica. Interdictia Sfintului Sinod arata ca “in conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (...), arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica”. Clericul care va incalca aceste reguli, precum si legamintul depus la hirotonie, sublinia Sfintul Sinod, va avea de ales “intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler.” In replica la acuzatiile IPS Bartolomeu, purtatorul de cuvint al Patriarhiei, parintele Costel Stoica a spus: “Nu comentam”.
Redam mai jos scrisoarea semnata de IPS Bartolomeu Anania.

Preafercite Parinte Patriarh,
E binecunoscuta pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de problema legalizarii prostitutiei si a cuplurilor homosexuale. Ea nu e nici o noua si nici in faza unei iminente finalizari.
Tot atit de cunoscuta este si pozitia Bisericii noastre de a ramine echidistanta fata de partidele si formatiunile politice, precum si hotarirea Sfintului Sinod din 10-12 februarie 2004 prin care clerului nostru i se interzice cu asprime sa faca politica partinica sau sa participe la campanii electorale.
Iata insa ca la 28 octombrie 2004 Biroul de Presa al Patriarhiei Romane a dat publicitatii un comunicat care exprima indignarea credinciosilor ortodocsi fata de “opiniile exprimate public de domnul Traian Basescu, primarul general al Capitalei, in legatura cu legalizarea prostitutiei si sustinerea casatoriilor intre cuplurile de homosexuali.”
Faptul ca aceasta “indignare” este lansata chiar in ziua deschiderii oficiale a actualei campanii electorale si ca ea este focalizata nominal asupra unei persoane care, dincolo de inerentele noastre rezerve, detine nu doar calitatea de “primar general al Capitalei”, dar si pe acelea de sef al unui partid politic si de candidat oficial la presedintia Romaniei, nu poate evita concluzia ca Patriarhia Romana se implica partinic in competitia politica, ceea ce ii pune pe preotii nostri in situatia de a constata ca o interdictie poate opera asupra lor, dar nu si asupra institutiei care ii reprezinta.
In calitatea mea de membru al Sfintului Sinod, dar si in aceea de autor responsabil al propunerii din 10-12 februarie 2004, va rog sa luati act de frateasca mea consternare si de respectuosul meu protest.”

Asta asa...ca sa mai adaugam cate ceva la dosarul patriarhului Teoctist, conducatorul suprem al Bisericii Ortodoxe Romane, si sa ne intrebam, (noi astialalti, pacatosii), cum de-l mai rabda bunul Dumnezeu...
#27291 (raspuns la: #27249) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omu' are opinia lui, in mare parte adevarata. - de (anonim) la: 25/11/2004 21:28:40
(la: Copii romani in SUA)
Cind am ajuns in state prima data am facut un comentariu intr-un forum (care a fost desfiintat citeva luni mai tirziu din cauza agitatiei spiritelor). Am fost imediat mitraliat ca ponegresc sfinta america. Mi s-a pus aceeasi placa patetica: "cutare oras nu reprezinta america". Dar care mama dracului localitate reprezinta cacatul asta? Exista o lista a oraselor care reprezinta spiritul american si o alta lista cu cele care nu? Ati auzit de expresia "any town, usa"?
Problema drogurilor si a debusolarii tineretului american numai cei care nu vor nu o recunosc. Scoala costa bani in america, bani multi. Care e procentul tinerilor din clasa medie care fac studii superioare? Care e cel din alta tara cu valori morale (nu ma refer numai la Romania)?
Am intilnit o familie de romani care m-a uimit cu problema lor. Baiatul de 4 ani a facut la gradinita o miscare gen "Lambada" din solduri. Imediat a fost "arestat" de oficialii gradinitei, chemati parintii, anchetat ca un criminal pina la 6 seara ca sa spuna de unde a vazut asa ceva. Parintii au fost interogati ce fel de canale tv urmaresc, daca au acel "pay per view" restrictionat. Baiatul de 14 ani la fel, a fost retinut la scoala si interogat daca nu cumva l-a invatat pe cel mic acele miscari cu tenta sexuala.
Oameni buni, treziti-va! Asta e modalitatea de reprimare a elementelor nocive din societate?
Ma opresc aici, sint prea multe lucruri de analizat si nu am timp. Plus ca sint scirbit cind vad romani veniti la o viata mai buna care apara cu toata fiinta lor lacul transformat in ultimii ani in mocirla. Dragilor, puteti fi cetateni model ai acestei tari recunoscind greselile si prostiile societatii, incercind eventual sa le corectati.
cica banc - de Belle la: 09/02/2005 15:37:13
(la: Trancaneala Aristocrata)
ca n-am timp sa stau acum, recuperam mai tarziu cu taclalele :)


Subiect de examen: "Cum este iadul: exoterm sau endoterm? Motivati si argumentati".

Cu cativa ani in urma, la facultatea de Inginerie Chimica
a Universitatii din Oklahoma la examenul de "Termodinamica,
Caldura si Transfer de Masa", dr. Schlambaug profesor de termodinamica a dat urmatorul subiect de examen: "Cum este iadul: exoterm sau
endoterm? Motivati si argumentati".Simtind caracterul cu umor al
temei, majoritatea studentilor au incercat sa demonstreze "ceva"
folosind legea lui Boyle sau alte legi ale termodinamicii.

Raspuns original ( Studentul Michael Colb ) :

In primul rand trebuie postulat ca "daca sufletul exista, el
trebuie sa aiba in mod obligatoriu o masa proprie". Daca sufletul
are o anumita masa atunci si un mol de suflete trebuie sa aiba o
anumita masa molara.

Pentru a stabili daca in iad avem sau nu de a face cu un transfer de
masa de suflete, trebuie determinat in ce proportie ajung sufletele in
iad si in ce masura mai pleaca ele de acolo. Este justificat sa
acceptam ipoteza conform careia " toate sufletele ajung in iad si ele nu mai pleaca de acolo".

Justificare: In ceea ce priveste sufletele care ajung in iad,
trebuie sa avem in vedere conceptele diferitelor religii din lume.
Unele religii sustin ca daca nu esti membru al acelei religii vei
ajunge in iad.

Din moment ce exista mai multe asemenea religii, deducem ca toti
oamenii si toate sufletele ajung in iad. Considerand rata de
inalta crestere a populatiei Terrei si faptul ca pana la urma toti
murim, deducem ca numarul de suflete din iad este in continua crestere.

Daca se analizeaza cu atentie rata de modificare a volumului
iadului, se poate constata faptul ca potrivit legii lui Boyle,
"pentru ca temperatura si presiunea sa fie constante, raportul dintre
masa sufletelor si volumul iadului trebuie sa fie constant".

Ipoteza 1: Daca iadul se dilata mai incet decat se umple cu suflete,
sau nu se dilata deloc atunci temperatura si presiunea vor creste
pana cand iadul va exploda in bucati;

Ipoteza 2: Daca iadul se dilata mai repede decat se umple cu
suflete atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand iadul
va ingheta complet.

In aceste conditii se pune problema care poate fi raspunsul corect
la intrebarea initiala. Daca se accepta postulatul oferit de Teresa
Banyai, studenta in anul I de la facultatea de litere, potrivit caruia "mai
repede ingheata iadul decat sa ma culc cu tine", si avand in vedere
faptul ca pana acum eu nu am reusit sa am o relatie sexuala cu ea, atunci ipoteza 2 nu poate fi corecta.

In concluzie: Iadul este exoterm.

Studentul Michal Colb a fost singurul care a luat nota 10.
#35773 (raspuns la: #35750) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sergiu - de Cassandra la: 16/05/2005 19:12:24
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Iti voi raspunde la intrebare, dar te rog dumireste-ma inainte in citeva privinte: Crezi ca morala sociala si morala bisericii sint diferite in privinta finalitatii sale? Prin ce se diferentiaza in afara de faptul ca normele morale religioase au fost emise cu secole in urma, multe sint anacronice si chiar daca unele sint universale este evident ca au amprenta contextului epocii istorice? Stiu ca exista inca conceptia populara ca religia si moralitatea sint sinonime. Dar de ce exista credinta asta ca capacitatea noastra de a deosebi intre bine si rau isi are originea si este controlata de o sursa supranaturala cind avem toate ingredientele aici pe pamint sa decidem ce este bine si ce este rau pentru noi toti, oamenii? Poti sa fii ateu si sa apreciezi povestea Bunului Samaritean.

#49393 (raspuns la: #49387) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domnule Danila.. Am citit - de Ivy la: 20/06/2005 22:01:24
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
Domnule Danila..

Am citit cronica dumitale cu rabdare, prea multa rabdare chiar…
Iti inteleg punctele de vedere, (dealtfel le si recunosc sincer pentru ca le-am mai auzit la compatrioti de-ai nostri care au venit aici, in Canada crezind si sperind ca la aeroport cineva o sa se opreasca linga ei si o sa le spuna..”domnilor x, y, z..va asteptam..de maine incepeti noul loc de munca, casa este asigurata..etc, etc”..)

Comunitatea romaneasca este destul de mare in orasul in care locuiesc...Am avut ocazia sa cunosc destui, si nu cred sa fi intilnit pe cineva care sa spele WC-uri..Totzi au joburi foarte bune si marea majositate in domeniul in care au fost specializati in Ro.

Am cunoscut si din cei de care povesteai dumneata in comentariul cel lung..Dar stii ce? Acei oameni au fost cei ce nu s-au putut adapta..au fost cei ce nu au acceptat sub nici o forma sa mai studieze, au fost cei ce acum sunt inapoi in Romania. Am cunoscut si din astia..

Cu frica de a plictisi pe cei ce doresc sa citeasca, am sa dau un mic exemplu..Cu ani in urma, 2 familii de romani aterizeaza in Canada in aceeasi zi.

-un cuplu: medici cu un copil
-celalalt cuplu: el inginer (dar care nu practicase ingineria in Ro..ca deh, dupa revolutie avusese ceva cunostinte care se oferise sa il bage prin nu stiu ce minister de externe/interne…si deci se calificase omul pe studii de politica); iar ea…nu avea studii superioare…sa zicem ca era..”artist”..ca in ..ceva de arta (aia putind fi: fie masaj, fie coafura, fie..eu stiu …unghii, machiaj..)

Deci, aterizeaza oamenii aici, porniti total importiva Romaniei, (mai ales ultimul cuplu)..In fine, lunile trec..oamenii incearca sa-si gaseasca un drum..In timpul asta sa zicem asa, cam dupa un an jumate…

Primul cuplu: pus pe invatzat puternic pentru examenele de doctori, banii trebuiau facuti si atunci sotul facea pizza delivery, iar sotia building manager…deh, nu neaparat o rusine, dar oamenii ISI STIAU SCOPUL..Nu se vaitau, nu se plingeau..Pozitivi, hotariti..asta e..o sa ajungem intr-o zi acolo unde dorim.

Cuplul numarul 2: din ce in ce mai plictisiti si agasati de Canada asta “mizerabila si oribila” si …ce mai..”Canada o tzara de nenorociti”..Pen’ ca vezi dumneata Domnule Danila, sotul, cel cu ingineria nepracticata si cu studii de polititca..nu dorea sa faca nici o scoala aici..(“ca doar eu am facut o suta de scoli in Romania, si am diploma in…si Diploma in….si alta Diploma in…”) si nici nu dorea sa faca pizza delivery..ca doar ce:”asta am ajuns?????????”…iar doamna..eiii bineee, doamnei ii oferise cineva un post de vinzatoare la un raion de cosmetice..si a spus:”e injositor…iar eu scoala nu fac,….pentru ca in Ro nu aveam scoala si totusi imi cumparam ochelari de soare Gucci..”..

Wow…Domnule Danila…ce crezi mata’ ca s-a intimplat dupa niste ani?!?!?!? Pai hai sa-ti povestesc…mai departe..

Deci, cele 2 cupluri…ale noastre, emigrate in aceeasi zi…

- doctorasii nostri, au muncit pe brinci, ani de zile…iar acum, ei bine, acum au amindoi cabinete particulare, si cistiga anual 200k..poate 250kfiecare . A fost bun si pizza delivery, si building management..PENTRU CA ISI STIAU SCOPUL..STIAU UNDE VOR SA AJUNGA.. Crede-ma pe cuvint, sunt bine mersi si au the best from the best…Nu sunt “doar multumiti cu un job..si cred ca l-au prins pe Dumnezeu ..”

- ceilalti…ehhhhh ceilalti sunt inapoi in Romania si fac povestiri din astea de pusesi dumneata pe sit…Canada e ..nu stiu cum si nu stiu cum…Mi-au cerut experientza canadiana si eu nu aveam, mi-au cerut sa fac scoala..”ce tupeu, sa fac scoala..eu care m-am scolit atit..”

Domnule Danila, este firesc si normal ceea ce se intimpla in Canada (nu stiu cum e in alte parti)..Cind ai aplicat sa emigrezi nimeni nu a spus ca ai un job asigurat..Ei te-au luat pentru ca stiau ca meseria ta este in cautare, dar nu ti-a promis nimeni ca in primele 2 zile ai sa-ti gasesti un job..si eventual si un post de conducere..Nu, nu e chiar asa…Trebui sa demonstrezi ca esti bun, ca intredevar poti sa faci parte din acea clasa sociala la care te zbati sa ajungi.

Am in spate 5 ani de facultate si un master facut intr-o alta tzara (alta decit Canada sau Ro) si cu toate astea am stiut cind am emigrat ca nu o sa fi enimic recunoscut din ceea ce am facut timp de niste ani..Am stiut si nu am disperat..In acelasi timp..AM STIUT SI UNDE VREAU SA AJUNG… asa ca micile joburi care mi-au usurat si ajutat drumul spre ceea ce sunt acum (pe linga alti 6 ani intr-o noua universitate) au fost ok..Nu pot sa spun ca a fost usor..dar nici injositor si nici super greu nu a fost. Am muncit si acum sunt ceea ce sunt…si imi place unde sunt..si culmea..stiu ca pot mai mult si stiu ca am sa ajung mai sus..da, da si mai sus de-atit..si again..culmea, stiu ca sunt primita in cercurile de sus ale canadienilor, sunt cautata, sunt acceptata..in cuida accentului strong pe care inca il am si in ciuda faptului ca sunt emigrant…PENTRU CA am dovedit ca pot sa fac o scoala aici, ca pot sa conduc un team de 15 canadieni toti cu diplome from university..

Si poate ai sa spui ca sunt eu norocoasa…NU, NU, NU..stiu o multime de romani asemanatori mie…o multime…de fapt numai din astia stiu..ceilalti..din categoria de care vorbesti ..nu I-am intilnit..iar de I-am intilnit..nu au rezistat si au disparut…
#55704 (raspuns la: #55565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
yuki, gaga - de gigi2005 la: 06/10/2005 02:45:03
(la: amintiri din studentie)
ma bucur ca am fost relativ colege...Si eu am terminat la Universitate iar bufetul de la Arhitectura era locul meu preferat. A mai fost si barul de la Dunarea de la subsol, dar mai rar ca nu prea aveam bani.

Eu am terminat la geologie si am multe amintiri frumoase din practici. Nu cred ca era vreo facultate, in afara geografiei, care facea atatea excursii de studii ca noi. Chefuri super, cantece... iupai-dia iupai-da...rapeluri de la etajul caminelor...

Scena la Universitate la ceas... Un tip manga, cu capul sprijinit de stalpul ceasului, mainile balanganind pe langa corp, intr-un echilibru precar, se tot vaita: Aaaaaoleo ce beat sunt si ce de treaba am!

Dupa un examen eram la Primavara (mai sus de Perla, pe langa magazinul Tineretului) cu mai multzi colegi. Unii mai veseli, altii mai amaratzi. Timp urat afara, frig (fusese sesiunea din primavara). Unui coleg ii facuse bunica-sa niste ciorapi cu degete, fiecare de alta culoare. Ii inghetzasera picioarele si a scos unul din cizma si tocmai isi admira frumusetze de ciorap.
Un amarat de vanzator de ziare, rupt ca vai de el, schiop de un picior, vanat de frig, ce mai, prapadit rau saracu', se apropie de colegul nostru si ce-o fi vazut la el (in afara de ciorapii cu degete), ce i s-o fi parut, ca numai ce vine si-l bate pe umar cu compasiune: Ia bah un ziar si ai incredere in viatza! Tocmai el spunea! Oricum ma gandesc tot timpul la omul ala si la optimismul lui.

Pana in anul 2 am fost sefa de grupa si trebuia sa pun prezentza in condica. Ca sa nu se supere prezentzii ca nu pun absentze chiuleam cu totzii si faceam prezentza la bere la Dunarea. Profesorii scoteau capul pe geamul amfiteatrului care era chiar in fatza tersaei (toate amfiteatrele incepand de la parter pana la 2) si ne rugau sa poftim la curs. Uneori ajungeam...
#77030 (raspuns la: #77022) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
horia - de om la: 15/10/2007 18:06:54
(la: Daca moartea ar fi sfarsitul la tot)
"Pune-o tu daca o ai, mi-ar face placere ..." = nu am rezistat tentatiei sa nu ti-o pun eu!
Multumit? :)))))))))))))

Subiect de examen: "Cum este iadul: exoterm sau endoterm? Motivati si
argumentati".

> Cu cativa ani in urma, la facultatea de Inginerie Chimica a
> Universitatii din Oklahoma la examenul de "Termodinamica, Caldura si
> Transfer de Masa", dr. Schlambaug profesor de termodinamica a dat
> urmatorul subiect de examen: "Cum este iadul: exoterm sau endoterm?
> Motivati si argumentati". Simtind caracterul cu umor al temei,
> majoritatea studentilor au incercat sa demonstreze "ceva" folosind
> legea lui Boyle sau alte legi ale termodinamicii.
>
> Studentul Michael Colb a dat insa urmatorul raspuns original:
>
> In primul rand trebuie postulat ca "daca sufletul exista, el trebuie
> sa aiba in mod obligatoriu o masa proprie". Daca sufletul are o
> anumita masa atunci si un mol de suflete trebuie sa aiba o anumita
> masa molara. Pentru a stabili daca in iad avem sau nu de a face cu un
> transfer de masa de suflete, trebuie determinat in ce proportie ajung
> sufletele in iad si in ce masura mai pleaca ele de acolo. Este
> justificat sa acceptam ipoteza conform careia " toate sufletele ajung
> in iad si ele nu mai pleaca de acolo".
>
> Justificare: In ceea ce priveste sufletele care ajung in iad, trebuie
> sa avem in vedere conceptele diferitelor religii din lume. Unele
> religii sustin ca daca nu esti membru al acelei religii vei ajunge in
> iad. Din moment ce exista mai multe asemenea religii, deducem ca toti
> oamenii si toate sufletele ajung in iad. Considerand rata de inalta
> crestere a populatiei Terrei si faptul ca pana la urma toti murim,
> deducem ca numarul de suflete din iad este in continua crestere.
>
> Daca se analizeaza cu atentie rata de modificare a volumului iadului,
> se poate constata faptul ca potrivit legii lui Boyle, "pentru ca
> temperatura si presiunea sa fie constante, raportul dintre masa
> sufletelor si volumul iadului trebuie sa fie constant".
>
> Ipoteza 1: Daca iadul se dilata mai incet decat se umple cu suflete,
> sau nu se dilata deloc atunci temperatura si presiunea vor creste pana
> cand iadul va exploda in bucati;
>
> Ipoteza 2: Daca iadul se dilata mai repede decat se umple cu suflete
> atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand iadul va ingheta
> complet.
>
> In aceste conditii se pune problema care poate fi raspunsul corect la
> intrebarea initiala. Daca se accepta postulatul oferit de Teresa
> Banyai, studenta in anul I de la facultatea de litere, potrivit caruia
> "mai repede ingheata iadul decat sa ma culc cu tine", si avand in
> vedere faptul ca pana acum eu nu am reusit sa am o relatie sexuala cu
> ea, atunci ipoteza 2 nu poate fi corecta.
>
> In concluzie: Iadul este exoterm.
>
> Studentul Michal Colb a fost singurul care a luat nota 10.
#243991 (raspuns la: #243815) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mao - de anitzasmile la: 12/09/2008 11:51:45
(la: Ateism modern)
exact.o asemanare pe care nici eu n-am constientizat-o de multa vreme (comparativ cu varsta mea :D ).in esenta credinta presupune doar integritate morala si acceptarea umanului din noi.pana la urma ce ne diferentiaza de ferocitatea animalelor?ratiunea, care ne spune 'nu da, ma, cu bata-n asta, ca ajungi la puscarie'.macar din acest motiv renunti a lovi, dar sunt convinsa ca nu folosesti bata fiindca nu-ti sta-n caracter :)...si astfel ai respectat una din cele 10 porunci, nu ai ucis.e un exemplu.

cand vezi un sarac stand la cersit, poate ceva pe chipul sau te impresioneaza, atinge ceva in sufletul tau si-i dai un banut.apoi mergi mai departe nestiut de nimeni.se numeste ca ai facut milostenie.si altele.

din nefericire se intampla sa faci rau din prea mult zel in a face bine.si asta se intampla cu biserica si dogmele ei :(.se exagereaza'...trebuie sa plec, da revin :)

#341679 (raspuns la: #341641) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de M a o la: 29/04/2010 17:35:50
(la: Oameni si animale)
Dar ma gandesc cat de ipocrita este societatea actuala. Se militeaza vehement impotriva eutanasierii cainilor fara stapan iar in acelasi timp se face propaganda pentru liberalizarea eutanasierii fiintei umane, "dreptul la o moarte demna" sau la "sinucidere asistata medical".

Este ipocrizie doar in sensul unei gandiri limitate de autosuficienta. Omul inaintea a orice. Omul are toate drepturile. Una e sa euthanasiezi un om sau animal pentru a-i curma suferinta si alta sa-l "euthanasiezi" ca sa-ti fie tie bine. E o oarece diferenta, nu crezi? Cam ca aia de la euthanasie la crima.

Oamenii sunt oripilati de caini batuti dar sub acoperirea dreptului la "planificare familiala" sunt insensibili la fetusi dezmembrati din avorturi.

Din nou o comparatie ilogica, sa nu spun fara sens. Ce are bataia cainelui cu raul pe care si-l face omul siesi? Din partea cui vine ipocrizia? A celui care bate, a celui care avorteaza sau a aceluia care este impotriva ambelor marlanii? Cel care iubeste animalul, insa e pentru avort nu cred ca e ipocrit, in sensul clar al acestui cuvant. Are doar alte repere morale.

Lumea contemporana vrea drepturi pentru animale, camine pentru maidanezi dar oamenii strazii ingheata iarna pe drumuri. A ajuns omul lumii de azi mai putin important decat un animal? Asa se ne ajute Dumnezeu!

Ar fi drastic sa nu se vrea drepturi pentru animale, in stadiul in care se afla acum societatea . Cel care ingheata pe drumuri are toate drepturile. Daca nu vreau ca un animal sa fie ucis inutil sau din dorinta de confort a omului insa nu-mi pasa mai deloc de cersetorii de la margine drumului, din nou, am doar alte repere morale, nu sunt ipocrit.

Nu-i reprosez nimic unuia care trece pe langa un caine ranit fara sa-i pese insa i-as suci gatul fara sa visez urat daca i-ar trage un picior in mod gratuit.

PS Bucurestenii au ghinionul sa aiba un prefect crescut la scoala de idioti a lui Basescu. Omul e atat de inapoiat mintal incat a uitat, ca multi bucuresteni de altfel, ca euthanasierea nu duce la niciun rezultat, dorind sa repete ce a facut ilustrul profesor de idioti cand era primar. Rezultatul se vede acum, numarul cainilor s-a triplat." Pentru ca aia de afara e prosti, cu sterilizarea lor" El e destept. Atat de destept incat nu evita nicio groapa din pardositul Bucuresti. Daca te gandesti insa la interese, gasesti si ipocrizia mult trambitata...
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Care ar fi morala, Nadia?? - de JCC la: 05/02/2004 10:33:11
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Care ar fi morala bancului tau, Nadia? ca nu romanii ar fi de vina, ca nu ei voteaza?
Ca-i vina lui Dumnezeu?
Ca in asteptare ca Dumnezeu sa dea ceva mai bun, ei n-au decat sa astepte "sa pice" din cer??

Ai mei, frantujii, au o zicala : " Ajuta-te singur, si pe urma si Dumnezeu o sa te ajute!"...
#8939 (raspuns la: #8934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce am acceptat cariera diplomatica - de Stefan Niculescu-Maier la: 24/02/2004 07:20:33
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Avea dreptate cine spunea ca lucrurile abia incep sa se incalzeasca, referindu-se la acest interviu. Exact intrebari ca ale dv. asteptam, care sa imi dea ocazia sa dau raspunsuri in masura sa stimuleze deschidere, realism, sinceritate in acest loc unde lumea se aduna cu sperante ca se poate construi un dialog intre romani, bazat pe adevar.

In primul rand trebuie sa va fac o marturisire. N-am fost niciodata anti-comunist. N-am fost nici membru PCR vreodata. Din punctul meu de vedere comunistii n-au decat sa creada in ce vor ei, si sa incerce sa-si scoata ideile pe piata libera prin mijloace pasnice. Comunismul, ca si diferitele religii ale lumii are insa si o componenta fundamentalista. Nu sunt mai impotriva fundamentalismului comunist decat sunt impotriva celui islamist, feminist, masochist sau ce vreti dv. Din acest punct de vedere, am fost doar anti-ceausist. Si asa era si ziarul ilegal pe care n-am mai apucat sa-l difuzam. Anti-comunismul s-a re-inventat in Romania doar dupa ce Ceausescu n-a mai existat. Subsemnatul declar ca sunt doar anti-fundamentalist :-)

Concret, la intrebarea dv. de ce am acceptat postul diplomatic in SUA, exista doua raspunsuri. Unul de context, care contine doar o parte de adevar. In 1996, o data cu venirea la putere a regimului Constantinescu, a existat o oportunitate (mi s-a parut mie) pentru cei care, ca si mine, au crezut in posibilitatea unei schimbari, de a "pune si noi umarul", de a face ceva "din interior", de a ne alatura celor 15000 de specialisti imaginari ai lui Constantinescu (mare bluf de altfel, dar cred ca fara voie! Suntem probabil peste 15000 de razleti, despre care el pur si simplu a crezut ca vom sari in ajutorul lui, insa n-a facut mai nimic ca sa-l credem ca si merita, intr-un final...).

Dar sa reiau firul... am dat examen (concurs) la MAE in 1997 si am fost trimis in SUA in 1998, iar de renuntat la cariera diplomatica am renuntat in 2001, de indata ce am avut posibilitatea unei slujbe in domeniul meu principal de pregatire: IT. Mi-am permis luxul sa ma despart de colegi cu o saptamana inaintea primei vizite a unui inalt reprezentant al noului regim de dupa 2000 in SUA, asa ca "am scapat de corvoada"..

Ambasada Romaniei la Washington era si este totusi un loc unde se poate realmente face ceva pentru tara - ceea ce s-a si intamplat si in cazul meu. Nu cred ca trecera mea pe acolo a ramas fara urme benefice (desi nici muntii nu i-am mutat, sa fim realisti) dar va garantez ca nu toti colegii mei erau fosti securisti (n-am sa dau nume totusi, acest aspect este irelevant in raport cu subiectul conversatiei noastre).
Al doilea raspuns este in completarea primului si de fapt reprezinta principala motivatie a deciziei mele. Ca fiinta biologica, avand o viata limitata si nemaifiind un tinerel, revenit de la bursa din SUA am avut de ales intre a sta in Romania cel putin doi ani (prevedere specifica burselor studentesti oferite din fonduri nerambursabile americane, in cadrul vizei de tip J1) si a lucra pentru o agentie guvernamentala in SUA, in acest caz termenul curgand in favoarea mea (si a sotiei, de altfel, care a absolvit si ea un Master la aceeasi universitate americana, pe acelasi tip de viza). Impreuna luasem decizia ca, in loc sa emigram in Canada, vom reveni in Romania, vom adopta doi copii si apoi vom emigra in SUA - ceea ce s-a si intamplat, intocmai.

In aceste conditii, a lucra pentru Ambasada Romaniei era cel mai scurt drum catre SUA! Desigur, nu este o reteta. Am avut mult noroc.

Unul dintre lucrurile pe care le-am facut ca diplomat a fost sa dau vizibilitate maxima Romaniei Libere si actului de disidenta a grupului Bacanu: la vizita in SUA a presedintelui Constantinescu in 1998 am organizat donarea presei ilegale Muzeului Presei din Washington, unde se afla si astazi, efectiv in cea mai vizitata sala muzeala din lume.

In rezumat, acceptarea postului diplomatic nu m-a obligat la compromisuri.
#10449 (raspuns la: #10403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu ma pot abtine sa nu-ti ras - de (anonim) la: 18/03/2004 13:12:58
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Nu ma pot abtine sa nu-ti raspund. Ca medic plecat din Romania de zece ani si realizat in occident - examene de echivalare si specializare terminate, nu cred ca am nici o obligatie morala fata de Romania si de faptul ca studiile mele au fost "gratuite". De fapt ele au fost platite si din impozitele mamei mele, si prin munca mea acerba, prin sute de ore de invatat, nopti pierdute si ani din viata mincati de examene infernale.
Si odata absolventa, prin umilinta de a refolosi ani de zile seringi de plastic cu ace tocite, neputinta de a rezolva o simpla sutura intr-un dispensar rural din lipsa de materiale, ca sa exemplific doar aspecte marunte care pot afecta calitatea actului medical.
Consider ca fiecare are o datorie in primul rind fata de el/ea insasi ca sa aiba un trai decent si sa poata fructifica pregatirea sa in folosul pacientului.
Din aceste motive ( si multe altele) am plecat si nu regret nici o clipa.
Un sfat pentru cei tentati de aceeasi idee - plecati cit inca sinteti tineri ( cu cit mai repede de la terminarea facultatii, cu atit mai bine) , pentru ca va trebuiesc ani sa va echivalati studiile si sa puteti alege o specializare. Succes!
#12364 (raspuns la: #6090) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
MORAL - IMORAL - AMORAL - de (anonim) la: 07/05/2004 10:29:10
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
bonjour la toata lumea ,
cred ca am intervenit cam tirziu aici dar ginditzi-va putzin : ce este moral-imoral si ce inseamna amoral ... si mai exact cum apara aceste cuvinte si ce vor sa reprezinte ..... cine stie la ce ma refer intelege .... deci io zic sa va ginditi la mentalitatile voastre ca sa va intelegeti pe voi si viatza voastra ( sau schemele de viatza ) ... mersi si sanatate la toata lumea . Chris ( man )
Morala Pt. AlexM - de LMC la: 17/06/2004 20:55:24
(la: Da sau nu pentru avort?)
Spune-ai:
______________________________________________________
Cel care crede ca are ceva de spus impotriva unei decizii luata de o femeie, egal de pro au contra, l-as intreba "da cine te crezi si cu ce drept? Cu dreptul moralei tale? Cine-ti spune ca e si morala mea?".
______________________________________________________

Tot la fel poate sa spuna un hot, sau un criminal, sau un terorist. Daca toti ne luam dupa morala personala si nu este un standard sau o morala suprema, oare ce s-ar intimpla in lumea asta? Nu pretind ca morala mea este suprema dar stiu un singur lucru, daca eu tai firul vietii al unui copil am comis un omor chiar daca acest copil inca nu s-a nascut, stim cu totii ca nu se naste un animal sau o insecta, ci o fiinta umana.

http://embryo.soad.umich.edu/carnStages/carnStages.html

Asa cum nu avem dreptul sa omorim un copil nascut care nu este complect format, adica un adult dezvoltat, tot asa un embrion care inca nu a ajuns la punctul de nastere. Cind am dat exemplul cu scosul ochiului am stiut exact ce am zis, stiu ca nu se mai regenereaza asa cum viata unui copil nu mai poate fi inviata. Exemplul tau nu tine pentru ca atunci inseamna ca toti copii nascuti dintr-o mama sint niste cloni.
#16345 (raspuns la: #16283) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
morala crestina? - de Little Eagle la: 02/08/2004 02:30:00
(la: Preoti homosexuali?)
Hey Daniel,

Daca imi dai dreptul doar la o fata a lucrurilor sa comentez,nu cred ca as avea ce spune.Ce-i aia teologie si morala crestina?
Inseamna ca pot incheia chiar acum orice comentariu.

Am citit mai toate raspunsurile scrise deja la tema.Imi dau seama ca am de-a face cu destui habotnici si incuiati pe acest site.Religiosi zelosi carora nici nu le raspund din jena ce am pt. ei.
Multi stiti opiniile mele si pozitia mea.To refresh your wicked minds:
Sunt pro-choice,sunt pt. libertatea de exprimare in artele toate,sunt pt, drepturile omului in lume,pt. drepturile animalelor domestice sau salbatice in lume,pt. drepturile lesbienelor si homosexualilor in lume de a-si trai viata precum simt si vor ei,pt. drepturile indienilor din America,pt. populatia de culoare neagra sau hispanica sau asiatica.

Si asta nu o fac din....caritate ci din convingere si incerc cum pot sa ajut,fie cu bani,cuvinte,la radio,in demonstratii in a scrie scrisori de protest la presedinte si administratia lui de lasi si mincinosi.
Mi se pare chiar ciudat sa stiu ca romanii ce traiesc in USA pot fi....republicani-conservatori!Imi este rusine de ei!

Homosexualitatea e mereu un subiect tabu de neinteles.Dar e usor de criticat
cu ura de crestini prozeliti ce se cred in drept de a critica si ...pedepsi.
Nimeni nu spune ca toti homosexualii sau lesbiene,sunt perfecti,dar a-i pune pe toti in aceiasi oala nu e necesar si e dincolo de adevar!Ca si cum cei crestini heterosexuali sunt cu totii perfecti...fiecare cos cu mere are si cateva stricate in el.

Vreau sa intreb de curiozitate daca cineva din voi are curajul(ma indoiesc,pt. ca toti aveti de ascuns ceva)sa spuna cinstit,corect daca au cunoscut homosexuali ,ori au prieteni gay(inclusiv lesbiene)ori cand dau de unul o iau la fuga ca de raie?Shame on you!!

Am avut si am prieteni gay si lesbiene,imi sunt f. dragi si ii iubesc deoptriva ca pe oricine din familia mea.
Nu,nu am avut sex cu ei daca sunteti curiosi,dar asa cum am mai scris candva demult,as fi fost interesat sa am sex cu un barbat,de ce nu? Ce mare pacat e in asta?E doar in mintea celor habotnici bisericosi...nevoie mare.

Adica un mascul cum destui din voi va credeti,are fantezii sa aiba sex cu 2 femei si asta il excita,dar de e vorba sa vada 2 barbati avand sex,i se pare o scarba.....

Desigur ca subiectul legat de preotimea homosexuala este iar tabu dar a fost de sute de ani,personal eu ii pun pe acesti preoti in categ. de pedofili,deoarece sunt atrasi de copii sub 16 ani,rar sunt cazuri cand exista o atractie la aceiasi varsta.Si atunci este deja o relatie de dragoste!Nu de perversiune sexuala.

As recomanda sa vedeti un film f. bun cu Robert Carlyle,"PRIEST"si mai vorbim dupa aceea.
Hey,in plus Dumnezeu nu da cu parul!
God love us all!cine crede ca Dumnezeu are in el vreun dualism...NU are habar de nici o credinta si religie.

Am mai scris si iar repet(la pereti):
In momentul in care spui ca Dumnezeu are o anume preferinta....l-ai limitat deja si coborat la nivelul tau de idiot.
Dumnezeu este dincolo de dualismele existentei universale,e unic One Without a Second!Si sa stiti bine ca ne iubeste pe toti deopotriva!
Chiar si pe orice criminal si pacatos si pe oricine din creatia lui indiferent de gender,hetero sau homosexuali etc.etc.De ce?
Pt. ca Dumnezeu exista prin propria Lui Creatie si trebuie si El sa treaca prin orice experiente ale vietilor umane ori ale intregii naturi de la firul de nisip la om.
Dar ce spun eu si cui vorbesc?Din nou la pereti,cel putin ei ma asculta....

Inca ceva:
NIMENI NU devine homosexual,NIMENI NU alege a fi homosexual!Este o experienta de viata ce vine din trecutul altor vieti prin care ai trecut.Iti va fi scris sa fii asa si fi ceea ce esti fara teama de nimeni,mai ales de biserica si zelosii bisericosi cu capetele in nisip.
Daca as fi homosexual as fi mindru de mine si nu m-as ascunde de nimeni.Nu sunt dar lupt mereu pt. drepturile lor.In februarie am avut in casa noastra invitati niste canadieni prieteni,homosexuali,au stat 1 sapt.si ne-am simtit f. bine.Remember,sunt acelasi suflet cu noi!

Sa nu amestecam deci morala crestina si teologia aici Daniel,nu-si are rostul.
Vreau sa te intreb:
Ce ai face daca cineva ti-ar salva viata de la o moarte iminenta si dupa o vreme vei descoperi ca este homosexual???

Alta intrebare:
Ce ai face intr-o situatie in care un om e pe cale de a muri si doar tu il poti salva si afli ca este homosexual?Vei fi las sau vei salva a acel om?
religia ,credintele etc,nu-si au locul in acest subiect.Oare ce este mai important in viata?
Sa -ti ajuti aproapele(indiferent de orientari sexuale sau religioase)ori sa intorci spatele si sa vezi doar ceea ce "este considerat lege spirituala" dupa care sa te ghidezi in viata?

Rememeber:"Mitakuye Oyasin"(We are ALL related)/Great Chief and Medicine Man Lame Deer/Lakota-Sioux.

Imi cer scuze ca am folosit in locuri cuvinte scrise cu majuscule.Nu am gandit deloc in a le da un accent de....tipat ci doart de a sublinia o idee ce am considerat apropiata contextului meu.

LOVE&PEACE,

Ozzy










































































































profesionista ... - de snefru36 la: 03/09/2004 23:20:45
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Trebuie sa recunoastem ca mai avem multe de invatat.
Lectia de azi: "o candidata la presedentie"
Asa cum am vazut din forum, L.R. si-a facut bine temele pentru urmatorul "target". Daca a picat examenul la moralitate in US macar sa-l treca in Romania. Ce sa-i faci, americanii sunt mai exigenti. Acolo trebuie sa fii mai curat ca in clipul cu detergent.
Nu-i nimic ca in Romania este inca destul loc pentru oportunisti (a se citi c...e politice). Avem deja o breasla formata cu bunic, tatic si urmasi. Apropo cand se inaugureaza noul sediu de pe bd-ul Unirii al "Prescolarilor Social Democrati" ?
Dar sa revenim la oaia noastra. Mai ca-mi dadeau lacrimile cand i-am ascultat programul electoral. e buna nu ?
Data viitoare poate ne povesteste cum l-a ingropat pe barbatu-su sau cum a distrus o familie. Poate ne spune ceva si despre amantii ei.
Daca e de povestit, sa povesteasca ceva si despre moralitate.
Sau poate nu se cere la examen.

Sa auzim de bine.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...