comentarii

mult e dulce si frumoasa limba ceo vorbim


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
dulshia si frumoasa limba moldovineasca di lemn - de mapopescu la: 01/03/2004 06:51:18
(la: Va place formatia Zdob si Zdub?)
"...Membrii formaţiei au fost decoraţi de către preşedintele RM, Vladimir Voronin, cu medalia “Meritul Civic” pentru succese în creaţie, măiestrie interpretativă şi activitate concertistică prodigioasă."

a se citi: "lemn" au fost decorati de către preşedintele RM, "lemn", cu medalia "lemn" pentru "lemne".

dulshia si frumoasa limba moldovineasca di lemn.

nu te supara belazur, nu m-am putut abtine, altfel mie imi plac foarte mult zdubii.
#10997 (raspuns la: #10953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Giordano Bruno la: 07/08/2007 11:59:49
(la: Grylliolus)
Te Citez : "Eminescu e un reper in evolutia poeziei, nicidecum un punct de referinta pentru contemporaneitate." = pe mine nu ma intereseaza istoria poeziei ! ma intereseaza cine are sau a avut un simt poetic DEZVOLTAT cine este sau a fost UNITAR IN DIVERSITATE .Fara El poezia romaneasca ar fi in "fundul gol" sau ceva de genu dupa cum zicea un francez.. Dar nici nu neg existenta unor valori sau sclipiri geniale, pana la Eminescu, mai au de zburat ani luminici.

........
Te Citez: "Trecand peste asta, ceea ce ai citat, oricata naivitate i s-ar putea imputa, poate tocmai de aceea, are ceva suav, care opreste preocuparile si grijile la marginea gandului, coboara ritmurile, imbie la repaus..." = Tu iti dai seama prin cate urechi a trecut "Naivitatea" asta care "imbie la repaos" Tu iti dai seama cati copii napastuiti de soarta au citit poezia aceasta ? imugurind in ei visele . Nu poti cuprinde vastitatea lui Eminescu asa usor . Nu ma poti cuprinde pe mine dapoi pe EL .Cri draga, mi-am dat seama ca: pana si a citi poezie este nevoie de simt poetic, de naivitate, de genialitate etc. Trebuie sa te mulezi dupa ea pt a simti-o. Intradevar, eu sunt atat de rigid cand vine vorba de Unele poezii moderne, incat ma intreb daca nu-s un biscuite... Dau cuvantul domnului
Prof. Teodoro Oniga
Rio de Janeiro – Brazilia
Secretul unei capodopere:
"Somnoroase pasarele"

Poezia lui Mihai Eminescu „Somnoroase Pasarele” este o cântare si o încântare, o capodopera a literaturii românesti si universale, o rugaciune invocând îngerii din cer si linistea naturii, pentru a prilejui o „noapte buna” fiintei iubite.
De-a lungul multilor ani ce i-am petrecut alaturi de Evantia Economu Oniga (decedata în 1998), n-a fost seara sa nu-i recit, la cerere, fermecatoarea poezie, publicata pentru prima data în 1884 si probabil, dedicata lui Veronica Micle.
Care-i secretul acestui farmec? Acum mai bine de 60 de ani, profesorul de literatura Mihail Dragomirescu a întrevazut un fel de dominanta vocalica în fiecare strofa, dar analiza lui a fost putin convingatoare, ceea ce i-a atras din partea lui Victor Eftimiu, comparatia cu un bondar care bâzâie o floare delicata.
Ideea lui Dragomirescu are însa o baza reala, fiindca analizând cele patru strofe ale poeziei si dând ponderea 1 silabelor atonice, ponderea 2 silabelor semi-tonice si ponderea 4 celor accentuate, se obtin rezultatele adunate în tabloul urmator.


......................Tabelul il poti gasi pe net, dealtfel tot articolul............

Daca nu se iau în seama accentele tonice (schema 1 1 1 1), singura dominanta vocalica este aceea a lui e, sunetul cel mai frecvent în româneste (si în alte limbi indo-europene). Cu introducerea ponderei simple (schema 2 1 2 1) începe sa se manifeste prezenta lui o în a doua strofa si a lui i în a patra.
Cu accentuarea diferentiata (schema 2 1 4 1), dominantele devin foarte netede: e si u la egalitate în prima strofa (pondere 18), o în a doua (pondere 18), e în a treia (pondere 20) si i în a patra (pondere 19). De observat ca toate aceste ponderi dominante, care oscileaza între 18 si 20, sunt mult deasupra celorlalte, care nu trec de 12 si în majoritate ramân sub 11.
Iata deci secretul armoniei vocalice, pe care desigur, Eminescu n-a cautat-o în mod constient, dar care a iesit ca un produs subconstient al geniului sau poetic: o alternanta între e si u în prima strofa (sunt prima si ultima litera din Eminescu), o simfonie în o a izvoarelor, a codrului si a florilor în a doua strofa, o trecere prin e în a treia si o privire apoteotica în i ca încheiere a acestei reverii.
Cum sa traduci o asemenea dominanta vocalica în alta limba? E pur si simplu imposibil. De aceea Eminescu va ramâne pentru totdeauna exponentul maxim al muzicalitatii acestei „dulce si frumoasa limba ce-o vorbim”.

..........
Te citez : "Cu alte cuvinte, creeaza o atmosfera, ceea ce in textul tau nu se regaseste. etc etc = dau cuvantul Marelui Eminescu citand ultimele trei strofe din
"Criticilor mei"

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
...Nenduratii ochi de gheata?...

...Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap îti cade cerul: ....
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprima adevarul?

Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus –
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
#224988 (raspuns la: #224234) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anuk31 - de Tudor-Cristian la: 25/04/2005 21:07:31
(la: Doua Romanii)
Oameni diferiti=perceptii diferite=imagini diferite=2 Romanii.
Asta a fost gandirea.

Nu am nimic cu cei care au plecat, din contra. Dar respectul cel mai mare il am pentru cei care nu au uitat de unde au plecat, continuand sa respecte exprimarea, accentul si scrisul in limba noastra cea dulce si frumoasa.
Cunosc si eu destule persoane care au plecat.

Uite un exemplu : in facultate, anii de sfarsit ai epocii de aur. Invatam in sesiuni, si nu numai, cu un tip. Stateam si aproape in cartier... am facut atatea nebunii impreuna ! Mi-e dor de anii aia.

A trecut timpul ; tin minte si acum, inainte sa plece in Italia, a trecut pe la mine(era in 1994) : "Bai, cu ce sa duc ma acolo, sa le placa, sa impresionez ? Zii tu, ca stiu ca le ai cu sentimentul..." Se ducea la sotia lui, la Torino, ea plecase definitiv de 6 luni, iar acum era randul lui... "Ia-ma si pe mine, ma", am zis eu, mai in gluma, mai in serios. Mai in gluma ca fii-miu avea 2 ani... In fine ;
Anul trecut a venit in Romania, a trecut pe la mine... ERA TOTAL SCHIMBAT. De ce ? Vedea lucrurile atat de diferit. Nu zic ca in bine sau in rau, dar... diferit. Sau nu, mai degraba in rau... (pentru mine), ca asa il vedeam atunci. Acum am puterea sa imi pun la indoiala felul in care l-am privit, nu sunt atat de habotnic.
M-am ramolit aici, in Ro ?

Legat de deosebirile dintre noi si ei, carora le-ai spus "curaj", eu nu m-as grabi... Sa fim seriosi, e vorba de sansa mai degraba. Pai, ce crezi ca eu n-as fi plecat ? Nu mi-e rusine sa recunosc asta (a fost o vreme cand n-as fi recunoscut, dar tot timpul a fost asa).

Legat de comunicarea cu familia acea din Europa de vest, de care vorbeam in textul conferintei... stii, anuk31, de fapt eu, noi, familia mea ii doreste (sper ca la vara sa ne intalnim, asa cum ne-am promis), iar toate diferentele astea de privire sa se duca dracului...

Tie... numai bine, si abia astept sa ajung pe la Craiova (unde am fost de atatea ori si am prieteni), sa te hartuiesc...

Tudor
de la bluey pentru mariro (si nu numai) - de (anonim) la: 31/05/2004 10:46:56
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
ma grabesc si nu am mai apucat sa fac loggin-ul, de aceea imi cer scuze.

Ceea ce vreau sa remarc este optimismul tau, mariro: "imi este mila de cei care, INCA mai fac greseli de ortografie". Ce bine ar fi daca acest "inca" n-ar fi atat de - scuza-ma, te rog - naiv folostit. Inca? Greselile se fac din ce in ce mai des si de catre oameni care au trecut prin din ce in ce mai multe forme de pregatire.
Poate ca de vina e si sistemul de invatamant, dar - daca VREAU sa invat ceva, nu-mi ascunde nimeni "secretele" limbii romane.
Sunt poate o exceptie (nu un unicat in generatia mea): am invatat sa citesc pe la 3 ani si jumatate si mi-am petrecut copilaria citind. Platesc si acum pretul acestei precocitati: in clasa I-a, pe cand eu citeam "Colt alb", iar colegii mei buchiseau abecedarul, in loc sa castig deprindeea de a munci cot la cot cu ceilalti copii, imi intrase in cap ca sunt desteapta foc si am devenit o putoare de 24 de carate. Mi-a mers mult si bine asa: plecam de la scoala cu lectia invatata, acasa facutul temelor se rezuma la temele scrise si, iaca asa, m-am trezit la liceu, in imposibilitatea (aproape organica) de a studia materii sau capitole "antipatice" dar necesare!
Cunosc indivizi nuli, sub aspect intelectual, care au muncit pe branci sa-si ia o diploma si - la adapostul acesteia - se exprima si scriu mizerabil. Muncesc cu ei, pentru ei si in subordinea lor, scrasnesc din dinti si ma intreb la ce-mi foloseste sa scriu si sa ma exprim corect romaneste!
Ma "zgarie" cand aud (pe strada, la radio, la televizor sau la birou) cum se foloseste "decat" fara a fi insotit de o negatie, cum tzugulanii intreaba "ce-s cu astea?" si cate altele... O vreme am pastrat aceste remarci pentru discutiile cu prietenii mei... O vreme, pana cand, am inceput sa descopar ca si printre ei, prietenii mei, aparusera "contaminati". Ma refugiez (in rarele ocazii cand timpul imi permite) in cafenea sau in lungile conversatii cu partenerul meu de chat, pe care l-am facut - desi plecat de mult din tara - sa reinvete limba asta ce mult de dulce si frumoasa, dar pentru unii, tare-i grea...
(sper sa nu fiu acuzata de plagiat).

Si, ca sa revin la gandul de la inceput, senzatia mea este ca limba romana a luat-o la vale. Sunt perfect de acord ca, in timp, orice limba va suferi transformari. Consider, insa, ca acestea ar trebui sa reprezinte o evolutie a limbii, nicidecum o involutie.

Oameni buni, atata timp cat am mai ramas cativa mritori de rand carora le suna fals aceste acorduri, hai sa lasam politetea pentru alte ocazii si sa le atragem atentia celor cazuti in greseala. Daca doctorul ar fi "politicos" mi-ar spune ca am o sanatate de fier chiar si cand as fi cu un picior si inca un calcai in groapa! Englezii isi pot permite sa-si lase in pace agramatii (o jumatate de lume le vorbeste limba si sunt inca destui care o fac corect). Noi suntem o natie mica si nu ne putem permite acest lux.

As incheia cu urmatoarea chestie: as prefera ca cei ce isi permit sa ma injure sa fie in stare sa si ortografieze corect "urarea" respectiva. ;-)
#16028 (raspuns la: #15855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presedinte in America - de Arnold la: 05/10/2004 02:21:51
(la: Un maghiar presedinte in Romania???)
"#22261, de mirelavus la Tue, 14/09/2004 - 19:36

In America nici un imigrant nu a fost si nu va putea fi vreodata presedinte!
Tomorrow Never Dies! "

Vezi pustiule aici n-ai drepate! Deja am ajuns mare guvernator a Republicii California (vezi steagul Californiei: www.flagspot.net/flags/us-ca.html - Republica in Republica sic!)
Si acum imi pregatesc calea spre Biroul Oval, care e in Washington DC in cladirea numita Casa Alba...
Sunt imigrant pe aici venit dintr-un satulet din Austria...
Si despre limba oficiala... Singura mea problema deocamdata ca trebuie sa invat spaniola ca aici mai toti vorbesc limba asta si mai putin engleza. (Daca nu crezi suna la Bank of America, vezi pe ce limba iti vorbesc 1.800.900.9000 sau vezi o pagina web: http://www.bankofamerica.com/espanol/index.cfm)
Vezi cat de frumoasa e democratia pe meleagurile astea? Numa sa ajungi aici tre sa tragi la greutati sau sa ai multi prieteni latino...
Arnold, Terminatorul
#24198 (raspuns la: #21913) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adela, pentru Destin - de (anonim) la: 02/01/2005 01:22:25
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela. Ii raspund lui Destin:
Trimit mesaje fara sa ma inregistrez, fiindca am renuntat demult s-o fac. E o pierdere de timp, odata ce am gresit, probabil, de la bun inceput, cand am introdus parola. Asa ca programul nu ma recunoaste, desi sunt inregistrata - primesc o data pe luna mesajele de la "cafenea". Am incercat sa ma inregisrez din nou, dar nu merge, fiindca nu vreau sa-mi iau un pseudonim (de tipul "destin" sa altceva). Asa ca prefer sa ma prezint de fiecare data. Dupa cum vezi, nu sunt din tagma acelora, care isi schimba peste noapte numele sau sexul.

"Limba Romana este una singura,pentru toti romanii de pretutindeni!"
Adevarat graiesti matale, am vrut sa glumesc doar si sa va distrez un pic in ajun de Anul Nou, dar vad ca nu m-ai inteles, ba chiar ai reactionat cu un oarecare dispret si dusmanie. Imi pare rau. Daca ma suspectezi ca nu m-as considera romanca, sau ca nu consider romana ca fiind limba mea materna, te inseli.
Totusi, as vrea sa relatez, ca limba este un proces in continua schimbare, dezvoltare si chiar pokuare cu cuvinte straine, in ceea ce se aseamana cu un organism viu. Daca ar fi ramas pe loc, am fi vorbit si astazi o frumoasa limba latina. Asa - vorbim o frumoasa limba romana, desi nu toti, si nu numai in Basarabia.
Cat despre "scrisoarea la redactii" am scris-o cu ocazia unei prelegeri la radio, in care jurnalistul omni-stiutor si cu mare tupeu a vorbit, intr-adevar, despre cele relatate in scrisoare. Si despre luminarea din fund, deasemenea. Probabil, o fi vrut sa spuna "din interior", saracul.
E mare cunoscator, de altfel, in materie de goroscoape. Pacat ca eu nu cred in ele.
Un An Nou fericit la toata lumea!
Adela Vasiloi


#32561 (raspuns la: #32472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
balansoarul vorbelor - de kradu la: 03/06/2005 22:26:24
(la: Hotbird)
De ce e nevoie de o balanta?
E in firea noastra a oamenilor sa sarim ……
Daca O persoana ar citii rindurile tale ar intelege ca Dl. Cioran nu si-a iubit patria; ASA problema e numai a lui Gabi B. ci si a lui Mr.“K”.
De accea e bine a fim raspunzatori de ceea ce spunem, ori scriem pe forum! Lucrurile care le spunem trebuie sa fie adevarate, clar expuse si pe intelesul tuturor, pentru evitarea cofuziilor.
Comentariile ar trebui sa aiba un “POINT” s-au cel putin sa conduca spre unul!

Dl. Cioran a iubit Romania in care s-a nascut, locurile natale.
Dl Cioran a iubit frumoasa limba Romaneasca!>
....................................................
In alta ordine de ideei,
Cei ce au participat la mineraliade! Minierii! Minierii au fost si sunt o clasa privilegiata! Salarii mari, munca putina, concedii lungii, bonuri de masa si bonusuri! Ce contrabalanseaza toate astea e mizeria si mai ales riscul muncii lor! Asta nu justifica nici crimele, si nici teroarea pe care au instaurat-o! E inca timp pentru ca fapta lor sa fie pedepsita! Avem figurile lor in ziarele vremii ori pe pelicula si numele pe statele de plata!
Ce facem insa cu instigatorii? Cu guvernul Roman cu ministrul Petre Roman, cu Presedintele Iliescu? In afara de instigarea la crima, se adauga musamalizarea si ascunderea adevarului, apoi manipularea opiniei publice, si expunerea in oglina intregii lumi a democratiei in Romania lui Iliescu. Asta a dus ls trimiterea Romaniei pe ultimul loc in europa!
Nu am cunostinta ca Romanii care au “invadat” Caransebesul sa fii fost minerii lui Iliescu, ori simpatizanti ai acestora!

Concluzie:
E oare Caransebesul o asezare de pe timpul Dacilor? E Maria Tereza o daca? E prestigiul banatului si al lui Decebal faptul ca s-au luptat cu cea mai mare a lumii antice?
E fanfara sirbeasca cea care ne face amintirea frumoasa?
Numele lui Titus, Romuls, si Remus erau pe certificatele celor nascuti in banat din dragoste pentru Maria Tereza si rezonanta numelui ei legata de Caransebes?

S-auzim numai de bine,
Mr. "K"
#53171 (raspuns la: #52101) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna .Sunt in anglia si limba - de FricaDeViitor la: 21/01/2006 12:08:24
(la: MA Simt ca si cum as fi murit....ajutor....!)
Buna .Sunt in anglia si limba o vorbesc destul de bine.Nu am probleme cand ies singura in oras.Ma pot descurca bine pt o conversatie.
Curat cam fac toata ziua....tocmai asta e ca m-am cam plictistit sa fac aceleasi lucruri zi de zi.De iesit mai ies cu asta mica..am un park in apropiere 20 minute de mers de mine.
Am avut o discutie si cu sotul meu .Nu asculta prea mult mi-a spus ca se panicheaza cand ma vede suparata..o fi asa:)De obicei reactioneaza pt o saptamana sau doua...dupa care revine la starea lui..de inainte.
A spus ca dam fetita la cresa si asa imi voi cauta ceva de munca si poate sa ma inscriu la un colegiu.
Sper sa reusesc!! O sa va tin la curent de luni ce se intampla....si daca el se tine de promisiune
#101493 (raspuns la: #101459) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) Om - de Andre29 la: 01/03/2006 05:59:34
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Bunadimineataaaa


Cine-i mic si bea laptic

S-a trezit din somnic

Trupele le-a controlat

Plapumioara a asezat.

Piticii inca dulce dorm
Insa va vorbesc in somn.


Printre stropii de ninsoare

Pif29 a gasit frumoasa urare

Somnoros el a aflat

Ca un ghiocel, Om ne-a dat

C-un pupic international

si un Martisor matinal.


Martisorul cu drag primim

Si pupicul il adormim

La loc de cinste in vitrina

Sau mai bine la lumina

Toata lumea sa vada

A lui isprava


Multumesc de martisor

Si-napoi un puisor

De pupic cu laptic

Iti pun acum in plic

La sfarsit ma si semnez

Pif29 raportez



___________
'de frica sa nu scadem incetam sa crestem, de frica sa nu plangem incetam sa radem '
#108841 (raspuns la: #108837) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Licornul Domn - de Bitterdream la: 27/03/2007 21:34:33 Modificat la: 28/03/2007 01:41:28
(la: Din vise se intrupa Inorogul)
vorbind dulce intr-o limba uitata, niciodata nascuta.
Inteleasa de toti, in visul nostru ce naste Unicorni.
:)
Si-n visul meu copila ramane copila, Licornul, print, iar vanatorul nu vine niciodata.
#181804 (raspuns la: #181800) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de unde si vorba veche... - de cosmacpan la: 12/06/2008 20:17:40
(la: Cantec de emoticon)
ori la bal(r) ori la altar...(gluma)
am sa-ti spun un secret...ai dreptate, e grea asteptarea...mai ales cand te racaie dorul de duca si te manca limba a vorba lunga...
#317516 (raspuns la: #317510) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Insula Altuia - de Roman Haduch la: 08/10/2011 15:46:08 Modificat la: 08/10/2011 15:47:34
(la: Muza)
sunt in termenul de plata insa astazi , fiind vorba de apa , am regasit "apa sambatei" care curge binisor pe langa fiecare din noi si , in care, daca aruncam ingrijorarile nostre , sper sa fie destramate pentru totdeauna . Un gand gri se iveste la fereastra cugetului si imi face semne disperate cu privire la "marea sambetei", plina ochi, cu ingrijorarile noastre.
De aceea pledez pentru vesea buna ca mai sus de "apa sambetei" si "marea sambatei" este El, Iisus Hristos care ne indeamna " aruncati asupra mea toate ingrijorarile voastre. sa facem chestia asta si sa ne bucuram de o viata improspatata de adierea Dragsostei Sale .
a factura cred ca este pe doua luni si reflecta consumul a 8 persoane din care una are 2 ani si 8 luni si vorbeste mai mult in frumoasa limba ingerasilor.
#623455 (raspuns la: #623441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un coup de main! (?) - de Alice la: 13/10/2003 05:39:22
(la: De ce nu 120 de ani??? sau sa imbatranim intinerind?,, :-)))
"métalangage", adicatalea "langue qui pred pour objet une autre langue et qui la formalise":)
Desi eu stiu ce gust bun are-o salata de papadie facuta cu simtul raspunderii, ma incapatanez (asharnamente, dupa cum clar se vede!) repetand o litanie-jelanie catre Nimeni: "fa-ma o samanta inaripata, de papadie sau de-orice, sa cresc intr-o poiana de mana cu muntii bunici. Hai, fa-ma papadie, iti zic...si sufle catra mine cu putere vantul razbunarii, daca asta-i pretul pentru zbor!"
PS. E clar ca baba n-avea minte ca manca prost da’ bun. Da’ de ce-o-ngropara cu teoriile n-am inteles, atata vreme cat ma-piedicai aici de fo doua...:)
Alt PS., de data asta-n serios: Ca limbi diferite vorbim, oameni buni!
#1136 (raspuns la: #1133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ca si voi ceilalti care ati r - de relu la: 30/11/2003 16:23:25
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Ca si voi ceilalti care ati raspuns si aveti copii, acelasi subiect a fost abordat si la mine-n familie. Mama rusoaica, eu roman, vorbim in engleza. Decizia a trebuit luata, sa vorbim cu a mica fiecare in limba noastra? Sau in engleza. Rezultatul, care nu a iesit exact cum am planuit, a fost dupa cum urmeaza. Unii dintre voi stiti cum e sa ai copii mici. Mai ales cind nu ai pe nimeni (familie sa te ajute), si unul dintre parinti trebuie s-aduca "malaieti in calcaieti" acasa. Pai numai atita energie (fizica si psihologica) ai. Si cind esti obosit, si ne-dormit, idealurile incep sa devina numere cu prioritati, si-o dai pe ce limba vine mai usor. Pentru fiecare limba aia e diferita. La noi a fost engleza. De-acum incolo, ca a mica a trecut de 2 1/2 si devine mai usor de intretinut, o sa facem un nou efort de a o invata o alta limba. Eu fiind cu lucrul, ma indoiesc ca o sa fac mare diferenta cu stropul meu romanesc in oceanul de alte limbi. Dar ce e mai important e -- parerea mea -- sa-ti inveti copilul acea limba care crezi tu (si realistic poti) ca e bine s-o faci. Apropo, celor care leaga limba romana de identitatea romana, eu cred ca nu este necesar. Daca copilul invata (cu adevarat invata) istorie si alte lucruri bune despre Romania si ce inseamna sa fii roman, poate ca limba nu e asa importanta. Un alt aspect este ca de pe la 13-14-15 ani, copilul poate sa ia decizia sa invete romaneste (nepotul meu e exemplu care n-a vrut sa vorbeasca intre 5 si 16 ani romaneste). Nu e tirziu deloc. Si-atunic de ce sa ma strofoc atit cu un lucru inesential? Poate ca mai esential ar fi: ce limba sa-i invatam pe copii, in afara de romana si limba autohtona? Lb. romana o pot invata oricind si mai usor de la parinte. Dar o alta limba straina (care parintii nu o vorbesc) are o decizie atasata de ea care cred ca e mai importanta pentru ca incepind de mic exista o sansa mai mare de a o invata (prin a fi inscris la o scoala unde se preda in limba aia). Eu spun astea presupunind ca toti aici am fi de acord ca o limba in plus nu poate avea decit avantaje.

As vrea sa adresez (in avans) comentariilor celor viteji care vor spune ca "nu conteaza cit de obosit, trebuie sa depui efortul sa-ti inveti copii limba 'cutare'". Raspunsul meu va fi "fiecare cum poate." Nu toti avem acelasi nivel de energie, patriotism, lipsa sau supra-doza de identitate nationala, timp, si aceeasi lista de prioritati. E o decizie tot atit de personala ce limba se vorbeste in familie cit este cea care se vorbeste in dormitor :) Ce ma deranjeaza este atitudinea unora de a-ti judeca aceste decizii, de parca ai fi comis o crima. Un exemplu absurd: daca parintii sint muti? Trebuie sa-i invete pe copii sa nu foloseasca vorbitul pentru comunicare ca sa stie cum e sa fii mut?

As vrea sa adaug ca eu sint foarte convins ca cu cit mai multe limbi poti vorbi, cu atit mai bine.

Numai bine,
Relu
ce zici tu - de (anonim) la: 06/07/2004 13:59:16
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Asa cum zici, frumoase limbi am invatat, dar tot pre limba noastra ne ducem dracului....
In Arcadia ego
#17388 (raspuns la: #17272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
DESTIN, - de dinisor la: 10/09/2004 01:31:51
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
frumoasa-ti este vorba :"iubirea fiind singura care impartita la doi se "inmulteste".

si gandul se-nmulteste!

_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21589 (raspuns la: #21587) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cel mai vechi popor din Europa - de LUCIUS la: 13/09/2004 19:35:00
(la: care e cel mai vechi popor din europa?)
Teoretic, judecand dupa ultimele descoperiri, ar putea exista o astfel de varianta istorica. Poporul roman, insa, nu exista ca atare. Exista insa o populatie care vorbea o limba indoeuropeana, probabil un fel de stramos al latinei. Apoi sa nu uitam ca studiile geologice au aratat clar ca zona era bine locuita datorita pamanturilor bogate, formate, practic, de-a lungul timpului, de depunerile Dunarii spre varsarea in mare.
Nu cred ca vazand lucrurile in acest mod am aborda un stil nationalist. Daca cercetarile sunt clare nu inteleg de ce nu am putea vorbi in mod deschis, chiar daca ar fi vorba de stramosi ai nostri. Si alte tari au descoperit pe teritoriul lor numeroase dovezi asemanatoare de locuire de zeci de mii de ani dar nu era vorba ca de nationalism.
Problema care s-ar putea pune, intr-o buna zi, atunci cand cercetarile vor avea la baza o tehnologie superioara, este limba civilizatiilor. Daca vor exista dovezi certe ca limba veche este apropiata de limba romana atunci avem o problema. Istoria intregului continent AR TREBUI RESCRISA. Vechile scrieri ne spun ca mai putin de un sfert din teritoriul Daciei a fost ocupat de catre Imperiul Roman iar intr-o perioada atit de scurta de ocupatie ( mai putin de 200 de ani -cea mai scurta dintre ocupatiile din provincii) din cauza rascoalelor dacilor liberi si a populatiei rare, dar mai ales datorita soldatilor care formau armata imperiala, adusi din toate colturile imperiului si care nu cunosteau bine latina, nu a putut exista timpul necesar formarii unui popor. Daca ne gandim la un exemplu din zilele noastre, situatia este similara cu ocuparea Basarabiei de catre rusi. Stau acolo vreo o suta cincizeci de ani. Restul romanilor ii vor considera agresori, in consecinta inamici, si vor ataca tot timpul pentru a-si elibera teritoriul rapit. Numai ca in tot acest timp romanii se rusifica de la sine, pur si simplu, pentru ca sunt in contact permanent cu acesti ocupanti. Personal ma indoiesc ca s-ar fi putut intampla astfel. Oricine cunoaste putina istorie elementara isi poate da seama ca o astfel de varianta este absurda. Atunci ce limba se vorbea daca a fost ocupat doar 20% din teritoriu ? In partile libere se vorbea deci limba de dinainte de ocupatie, aceeasi care s-a vorbit si dupa ocupatie. Daca ea este stramosul limbii romane de astazi atunci semana foarte bine cu latina. Probabil era o latina de origine barbara, vulgara sau populara.
Intr-un fel am putea fi deci un fel de stramosi ,daca nu ai Europei cel putin al natiunilor latine, pentru ca noi am mostenit cea mai apropiata limba de baza latina.
vocabular... - de stanescoo la: 14/04/2005 00:01:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
un mail cu o oferta de aparate foto mi-a "relevat" din nou ce frumoasa limba putem avea, pacat ca-i folosita...

pe scurt, cate ceva...
"canon EOS 300D- cadrul si partea de optica"
"obiectiv tip baionet"
"marire de 16x cu obiectiv EF / EF-S"
"distanta de focus: 18-55mm"
"! - intensitatea luminii: 3.5 - 5.6 "
"papuc Blitz"
"compresare"
"format decompresat"
"memorie alaturata aparatului"
"echilibru alb"

si cu asta am terminat
"- preselectie blende: manual
- preselectia aperturii: manual"

s-auzim bine!
#43459 (raspuns la: #43332) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
renegatul - de anda la: 04/06/2005 00:46:31
(la: rasismul, xenofobia, intoleranta... cuvinte straine romanilor?)
uite un subiect fierbinte! totzi romanii care au folosit vreodata in viatza lor cuvantul "bozgor" au fost rasishti in momentul respectiv.
eu stau in toronto, cel mai multicultural orash din lume. nu discriminez impotriva nicicui, shi am vazut oameni de toate felurile shi culorile. mi s-a intamplat chiar o data sa vina cineva la mine shi sa ma abordeze in romaneshte (ma auzise vorbind) in felul urmator: "ah, eshti romanca? shi eu sunt! de fapt, sunt tzigan, dar vorbesc romaneshte". o chestie ca asta te face sa te gandeshti la cat de puternic e sentimentul natzional cand eshti departe de natziunea ta (nu zic tzara, pt ca nu toate natziunile au o tzara). mi s-a intamplat, insa, sa fiu abordata in engleza de catre un betziva in felul urmator "eshti o ignoranta! vi in canada shi vorbeshti in limba ta (vorbeam cu o prietena intr-un bar)" shi in continuare m-a acuzat ca el plateshte taxe pt mine shi ca totzi imigrantzii stau pe shomaj shi tot felul de chestii de gen. am apucat doar sa-i spun ca oamenii ca mine, imigrantzii, ii fac lui tzara sa mearga, inainte sa izbucnesc intr-un plans nervos shi sa plec pe usha!
sunt experientze shi experientze, care te fac sa te gandeshti profund inainte sa ai curajul sa fi unul dintre rasishti, sau intolerantzi.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...