comentarii

munca e cheia fericiorii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
America - alb, sau negru - de (anonim) la: 26/09/2004 05:25:57
(la: Despre Sua si americani.)
America e o alta planeta. Nu se aseamana cu Europa, nu e Turcia sau Grecia unde atitia Romani isi cauta norocul, sau sansa. Este alt ceva.
Am vazut oameni care au ajuns aici, cu un green card, si care dupa 6 luni au plecat inapoi in Romania, dezamagiti. Cunosc oameni care au venit aici din Romania si nu au reusit, dar nici nu vor sa se intoarca in Romania, unde le-ar fi mai greu, sau le este rusine. Ultima categorie e de oameni care reusesc. Reusesc mai mult ca in Romania, si de multe ori mai mult ca Americanii de aici, care pote nu vor avea realizarile acestor Romani. De ce toate astea?
Simplu. America, desi este atit de mare, este totusi o tara insulara. Mentalitatea si psihologia este diferita. Ei precep lumea "din afara" diferit de noi in multe aspecte (unele in bine, altele in mai putin bine). Aici munca este cheia succesului. Daca ai venit din Romania cu o mentalitate de "smecherii" e mai bine sa te intorci cit mai repede, altfel socul revenirii in tara e mai mare. Ce imi place aici? pai in primul rind masinile! mari, comode, eficiente, si mai ales benzina ieftina. Imi place ca sint tratat ca om, nu ca "tigan roman" cind ma duc in Europa, si ca accentul meu e "funny", nu de Roman, sau tigan. Imi place ca desi exista si aici destula coruptie, nu e generalizata ca un cancer, ca in Romania. Imi place ca strazile sint curate (in mare parte), imi place ca nu sint furat de stat si de tot felul de "privatizati" cind cumpar sau vind ceva...in general imi place sa fiu tratat decent si fara ifosele unor "shmecheri" ajunsi, fie in politica, fie in afacerile Romanesti. Imi plce ca exista o reala cerere si oferta de tot felul, si imi plce Las Vegasul noaptea.
Ar fi multe lucruri care imi plac, dar nu avem nici timp nici spatiu. CE nu imi place? Lipsa de timp, lipsa de prieteni din Romania, lipsa de umor a multor americani - sa ridem? sau asta poate fi interpretata? Nu imi mai place politica (care ca si in Romani e murdara)...si multe altele. Dar daca ar fi sa pun in balanta ce imi place cu ce nu imi place, pot spune ca mai mult imi place.
America nu este o tara pentru oricine. Nu oricine se adapteaza aici, sinu oricine rezista aici. Multi sint niste neadaptati si dupa 20 de ani, si traiesc cu nostalgii, si cu amintiri. Multi se adapteaza instant. Oricum ar fi, este o tara unica si fascinanta, si are multe lucruri bune, comparind nu numai cu Romania, ci si chiar cu Europa.
Cam asta e parerea mea, azi.

Sunt eu la munca, dar lucrez - de Horia D la: 03/12/2004 16:57:26
(la: Trancaneala Aristocrata)
Sunt eu la munca, dar lucrez de acasa:)) Tot ce am de facut e sa astept ninsoarea, si dapa aceea sa ies afara:)) Vorba ceea, pauzele lungi si dese/cheia marilor succese


The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
#30538 (raspuns la: #30536) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Femeile traiesc mai mult pt. ca muncesc mai mult - de Dragonfly la: 05/02/2005 22:00:44
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Da,domnilor, o femeie munceste de 3 ori mai mult decit un barbat. O femeie munceste cot la cot cu barbatii la serviciu,munceste peste program,vine acasa unde este si mama si "fata in casa".
Asta este cheia longevitatii femeilor: munca intensa.
a munci/a gandi - de Catalina Bader la: 05/11/2003 04:35:59
(la: "Nu exista intelectuali")
Ce-ar fi sa muncim gandind?
si sa gandim muncind?
#3308 (raspuns la: #3307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce spune noul cod al muncii, proaspat legiferat - de sanjuro la: 10/11/2003 08:04:53
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Art. 5. - (1) În cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.
(2) Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, vârsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa.
(3) Constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii.
(4) Constituie discriminare indirecta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decât cele prevazute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminari directe.


Prin urmare orice femeie careia i se cere acest test de sarcina de catre angajator, trebuie sa prezinte judecatorului dovada acestui lucru, (inregistrare video, etc), si poate cere despagubiri insemnate acuzandu-l de discriminare.




sanjuro
Mentalitatea muncii.. - de Jimmy_Cecilia la: 27/11/2003 03:06:50
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Mgroza,
fiecare tara are specificul ei, cu o mentalitate a muncii proprie tarii.
Cand nu ai nici o experienta de lucru intr-o tara, indiferent de experienta dobandita in alta parte, esti considerat debutant!
timp de 1-2-3 ani, si platit cu un salariu de debutant.

Nu numai in Franta, dar in toate tarile din lume.

Insa nimeni nu te opreste, ca dupa ce ai un certificat de lucru de 3 ani, sa schimbi de intreprindere, de loc de lucru pt avantaje superioare salariale,
sau sa negociezi chiar in cadrul acelei intreprinderi.

Totul depinde insa de valoarea profesionala, daca poti dovedi ce stii si ce esti capabil sa faci (mai mult decat ceilalti) ce poti aduce in plus intreprinderii.
Depinde de capacitatea profesionala de a face lucruri noi, sa descopere, sa inventeze, sa depuna brevete, sa aiba un bun contact si o integrare perfecta intr-o echipa.

Franta, la fel ca alte tari din Europa sau Occident, da posibilitatea sa-ti faci propria ta intreprindere, sau daca esti medic, sa-ti deschizi cabinetul tau sau sa te asociezi in alte cabinete.

Dar si aici, se va pune problema integrarii, cunoasterii mentalitatii domeniului respectiv si al valorii profesionale, al formatiei continue, al capacitatii de munca.

In Franta, sunt multe exemple de romani-patroni, care au facut ceva fara sa aiba bani, doar cu valoarea lor profesionala. Banii ii gasesti la banci, daca ai un proiect valabil, care se incadreaza intr-o cerere a pietei..

Daca poti dovedi ce stii si de ce esti capabil, chiar si in calitate de salariat poti ajunge sa depasesti pe localnici...

Dar totul este legat de o alegere personala, sa stii ce vrei si sa lupti sa reusesti.

Reusita este legata intotdeauna de sacrificii personale, de multa munca... nimic nu-ti cade din cer...
#5303 (raspuns la: #5294) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca cuvintele cheie in lo - de (anonim) la: 01/12/2003 14:30:22
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Cred ca cuvintele cheie in logica ta sint "drept de autor". Ce naiba toata lumea intelege de ce dreptul de autor ar trebui platit. Singura mea problema este ca autorii adevarati nu primesc mai mult de 10% sin dreptul asta.
D'aia downloadez muzica si filme de cite ori am ocazia. Si dau bani celor care cinta in statiile de metrou sau in fata sa Safeway.
#5711 (raspuns la: #1329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
M-au fascinat in tinerete - de sanjuro la: 03/12/2003 03:12:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
fotografiile alb-negru ale lui Emilian Cristea si Eugen Iarovici...Am descoperit apoi marii fotografi din perioada de pionierat, preferatul meu fiind Ansel Adams. El a declarat candva: "-In viata mea cred ca am facut doar cateva poze de care sa fiu multumit. Una dintre ele este "Half Dome"...
Credeti ca exigenta cu tine insuti, vesnica nemultumire a artistului este alaturi de munca si talent, "cheia" succesului (si) in arta fotografica?

Daca invitatia se adreseaza celor fideli LUNETEI, sper sa fiu luni la expozitie, pentru a putea schimba cateva vorbe cu dumneavoastra.

Multumesc
M-au fascinat in tinerete - de Dinu Lazar la: 03/12/2003 07:59:22
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Emilian Cristea si Eugen Iarovici au scris impreuna o carte grozava cindva, "Fotografia de munte". Domnul Iarovici a scris si a tradus zeci de carti de fotografie, domnulCristea a organizat un club de drumetii de pomina, "Floarea de coltz" care exista si azi; in decembrie se organiza concursul "Caciula de aur" cu diapozitive, concurs cu un extraordinar impact; vorbeam jumatate de an despre ce s-a vazut si se faceau urmatoarea jumatate de an pregatiri pentru urmatorul concurs.

Cheia succesului in arta fotografica... greu de spus.
Asta e ca in bancul auzit zilele trecute, ii cade unuia cheia noaptea linga shantz dar se duce si o cauta tocmai dincolo, linga stilpul de lumina; il intreaba unul ce face, el spune ca nimic, cauta o cheie, ala il intreaba daca acolo i-a cazut, si el spune ca nu, dar daca acolo e lumina...
Daca as fi fost intrebat in ultimii 30 de ani despre aceasta cheie, si daca cineva ar fi scris raspunsurile, cred ca am fi avut o frumoasa poezie abstracta.
La virsta de 20 de ani normal ca nu e nici o cheie, si aia care este (daca eeste) o ai in buzunar pentru ca stii tot si ai vazut tot si orice e posibil.
Pe la 30 realizezi ca lucrurile se cam complica si mai e putin de lucru dar ca succesul e colea, tangibil si stralucitor.
Pe la 40 te intrebi daca nu mai sunt citeva elemente de care nu ai tinut seama si cum devine cazul ca ai lansete, ai pescuit, ai si o taraba, ai pus pestele pe ea si lumea nu prea vine la pestele tau.
La 50 iti dai seama ce mult timp ai pierdut bijbiind inutil atunci cind drumul era in alta parte sau incercind sa dai de apa sapind in momentul care nu trebuia in locul care nu trebuia si ca o posibila cheie a succesului ar fi numai sa ai bani pentru ca sa faci ce vrei si sa o cauti cu mai mare randament. Si tot asa.
Sigur ca exigenta, nemultumirea, munca si talentul, sunt absolut necesare. Mai sunt citeva ingrediente care se cam schimba cu timpul sau cu timpurile...cred ca esential este norocul si important e si banul... si de neinlocuit e un mediu propice. Degeaba face cineva niste fotografii senzationale daca nu exista iubitori de fotografie, piatza de fotografie, galeristi, curatori, agenti, agentii, curatori, galerii, editori care sa foloseasca acele imagini...

Am facut cindva un film cind eram student la IATC, filmul de maiestrie de anul 3 daca nu ma insel; actor era Panaitescu,un coleg de la AAF, si regizor un fost amic, Adrian Sirbu, mai tinar coleg la regie.
Pe scurt filmul era cam asa: un tip cauta piatra filosofala, si era tinar si plin de energie; era imbracat in alb, avea un sac mare in care sa puna pietrele filosofale gasite, si un lantz greu de fier la mijloc, de care lovea toate pietrele mai ciudate gasite in drum; piatra filosofala ar fi schimbat fierul in aur.
Si merge omul la mare, si cauta printre valuri, si merge la munte, si cauta pe Sfinx, si merge printre ruinele unei cetati, si cauta, si cauta; si trec anii, si hainele devin ponosite si spinarea girbovita si barba si parul se albesc... si cauta, si nu gaseste nimic...
Intr-o seara, intra intr-un sat pierdut pe niste dealuri si niste puradei se iau de el, "uite ce mosh batrin si nespalat si ce lantz de aur are..."
Inebunit, se intoarce si ia toate pietrele incercate si aruncate si le pune repede sub sac pentru ca lumina se duce repede... si moare sub greutatea sacului.
Cam asta e cu cheia succesului.
Normal ca cu acel film am luat nota 2 ( din 10) pentru scenariu si am ramas corijent pentru toamna...nu era pe "linie"... dar nici acum o parabola a cheii succesului nu mi se pare departe de acea idee...
#5906 (raspuns la: #5883) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce dam noi si ce vor altii - extras din JN - de Catalina Bader la: 12/01/2004 05:39:09
(la: Romania si Comisia Europeana)
Oficialii europeni au temperat prezentarea economica triumfalista pe care primul-ministru Adrian Nastase a prezentat-o simbata la o reuniune cu investitorii straini. Premierul s-a laudat la Sinaia cu realizarile economice ale guvernului sau, dar reprezentantul Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si cel al Uniunii Europene (UE) au atentionat ca unii indicatori economici sint inca fragili si ca progresul din ultima vreme nu inseamna neaparat si realizarea pina la capat a reformelor.
Premierul s-a laudat mai ales cu cu progresele economice. “E prima data cind Romania a reusit sa-si construiasca o economie robusta si sa scada inflatia”, a afirmat Nastase. El a bifat la realizari simplificarea inregistrarii companiilor, transparentizarea politicii fiscale si privatizarea Siderurgica, Tractorul si ARO companii de stat cu pierderi si datorii mari la bugetele publice dar pe care guvernul le-a vindut foarte tirziu si mai mult ca sa scape de gura partenerilor financiari internationali ai Romaniei. Nastase a recunoscut abia la finalul discursului ca exista domenii importante in care guvernul sau a batut pasul pe loc. Sectorul energetic, de pilda, se mentine sub puterea monopolurilor de stat, iar calendarul privatizarii acestora este plin de aminari repetate. Autoritatile au anuntat recent ca vinzarea Petrom nu se va face la termen pentru ca situatia juridica a unor terenuri este incerta. Agricultura este an de an la capriciile vremii si, din cauza nerezolvarii satisfacatoare a problemelor proprietatii majoritatea covirsitoare a producatorilor este formata din fermieri care nu pot supravietui pe piata in lipsa ajutoarelor se stat. In sfirsit, Sistemul de pensii este deficitar si este nevoie ca bugetul public sa plateasca an de an mii de miliarde pentru ca milioane de pensionari sa poata primi pensii a caror medie nu depaseste 50 de euro pe luna. Aceste realitati l-au determinat probabil pe economistul-sef al BERD, Buiter Willem, sa contrabalanseze bilantul triumfalist al prim-ministrului roman cu o descriere mai putin pastelata. “Ne intrebam daca progresul e suficient pentru a inainta si pentru a asigura realizarea reformei. E important sa nu se micsoreze tempo-ul. Anul acesta vor fi alegeri si trebuie facute eforturi pentru a nu incetini ritmul” a recomandat oficialul BERD. Pe de alta parte seful delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheelee a afirmat ca e importanta nu doar adoptarea setului de legi si regului necesar pentru integrare ci si ca acestea sa fie aplicate. “Mesajul-cheie pe care il transmite UE este ca nu e suficient sa aveti aquis comunitar, ci sa-l si implementati”, a spus Johathan Scheelee.
Imediat, premierul Nastase a promis sa ia in seama observatiile UE. “Recomandarile facute (de UE - n.r.) dupa ultimul raport vor trebui sa reprezinte Biblia pentru guvern”, a spus premierul.

Ce a promis Nastase investitorilor straini
legislatie europeana
un climat onest si prietenos de afaceri
scaderea in continuare a inflatiei o piata a muncii flexibila
investitii substantiale in infrastructura
continuarea reformelor structurale
accelerarea privatizarii distributiei de energie si gaze si a productiei de petrol)
taxele vor mai scadea cu trei procente
mai multe locuri de munca
munca in strainatate - de Catalina Bader la: 21/01/2004 04:19:42
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Legalitate si bani multi

Anul trecut, peste 46.000 de romani au plecat la munca in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM) si prin Patronatul ACORD. Alte zeci de mii de persoane au plecat pe cont propriu. Salariile pe care romanii le castiga in strainatate sunt mult mai mari decat cele pe care le-ar primi in tara. Numai cei care au plecat prin intermediul OMFM au castigat, in total, in 2003, aproximativ 101 milioane de euro. Banii, care in majoritate se intorc in tara, au doua tinte: familia si diverse investitii. Lipsa locurilor de munca din tara si salariile mici i-au determinat pe zeci de mii de romani sa isi caute norocul in strainatate. Daca la inceputul anilor ‘90 oamenii plecau “la risc”, ajutati de cunostinte sau in baza unor promisiuni, aparitia firmelor care intermediaza gasirea unui loc de munca in straina tate a modificat piata. Roma nii, care isi gasesc un job in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca sau prin firmele private, au asigurari medicale, contracte si venituri sigure. Diferenta dintre salariile primite in tara si cele din strainatate este foarte mare. Astfel, in tara, salariul mediu lunar este de aproximativ 5 milioane de lei, echivalentul a 120 de euro, in timp ce in strainatate, salariul mediu pe care il primeste un roman este de aproape 1.000 de euro.

Germania si Spania sunt in top

Ofertele de locuri de munca in strainatate sunt foarte variate, in functie de firma care intermediaza plecarea. Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, institutie aflata in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, a intermediat anul trecut locuri de munca atat in industrie, agricultura, gastronomie, cat si in domeniile hotelier, sanitar si construct ii de masini. Germ a n i a , S p a n i a , Elvetia, I t a l i a , Q a t a r , Ungaria si SUA sunt tarile in care au plecat roma nii anul trecut prin OMFM. Suma totala pe care au castigat-o in 2003 cei peste 40.000 de romani care au plecat prin Oficiu este de 101 milioane de euro. La preselectiile organizate de OMFM, romanii care isi doresc sa plece la munca in strainatate formeaza cozi uriase, ajungand uneori sa doarma in strada, doar pentru a nu pierde randul. Pentru 2004, in perioada 27-30 ianuarie, OMFM organizeaza preselectie pentru locuri de munca in agricultura spaniola. Potrivit ofertei angajatorilor iberici, vor fi selectate 600 de persoane.

Peste 6.000 de medieri ale ACORD

“Lucram cu persoane calificate, cu oameni pentru care putem negocia salarii bune”, sustine Roxana Prodan, presedintele Patronatului Agentilor Economici Acreditati p e n t r u Ocuparea si Plasarea Fortei de M u n c a (ACORD). Anul trecut, prin Patronat au plecat la munca in strainatate peste 6.000 de persoane.

Cu sau fara comision

Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca nu percepe nici un comision pentru inscrierea in baza de date sau pentru medierea unui loc de munca in strainatate. Comisionul perceput de firmele care fac parte din Patronatul ACORD pentru inscrierea in baza de date este de aproximativ 600.000 de lei. “Dupa ce este platita taxa pentru procesarea datelor, omul nu mai trebuie sa dea nici un ban pana nu este semnat contractul, adica pana nu ii gasim un loc de munca. Noi ne ocupam de traduceri si de legalizarea actelor, iar comisionul platit de roman in momentul in care pleaca este de 300-400 de euro, in functie de fiecare tara si domeniul in care urmeaza sa munceasca”, spune Roxana Prodan. Cel mai greu de obtinut este primul contract. Dupa aceea este mult mai usor. Perioada pentru care sunt semnate contractele variaza in functie de tara, de domeniul si de firma care intermediaza. Perioada minima este de trei luni, iar cea maxima este de doi sau trei ani.

Venituri inzecite fata de cele din tara

Salariile romanilor care pleaca in strainatate sunt, in medie, de 1.000 de euro. Acestea depind insa de domeniul si tara in care lucreaza fiecare. Cele mai mici salarii sunt cele pentru muncile necalificate in agricultura si in industrie, adica in jur de 1.000 de euro lunar. Persoanele calificate, care lucreaza in domeniul sanitar, petrolier sau industrie, pot castiga lunar sume de pana la 3.500 de dolari. Saptamana aceasta, peste 5.000 de persoane s-au adunat in fata Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca pentru a se inregistra in baza de date a institutiei. Chiar daca miercuri OMFM trebuia sa inregistreze doar femei care doreau un loc de munca la cules de capsuni, la preselectie s-au prezentat femei si barbati care indeplineau doar partial cerintele.

Conditii de munca si cheltuieli

Conditiile de munca si de cazare difera in functie de domeniu si de tara. Daca unii sunt multumiti de ceea ce gasesc in tara in care urmeaza sa lucreze, unii dintre capsunari, dezamagiti de Spania, spuneau ca locuiau in baraci din tabla .n care ploaia intra prin zeci de gauri, cu gratii la usi si la ferestre. In Spania, romanii cheltuiesc lunar, in medie, 50 de euro pe mancare si telefoane. Costurile cazarii sunt fie suportate de firmele straine, fie sunt platite de catre lucratori. Daca romanii nu isi respecta obligatiile contractuale, angajatorii au dreptul sa ceara incetarea contractului; daca nu se intorc in Romania dupa incetarea contractului, lucratorii primesc interdictie intre un an si cinci ani pentru spatiul Schengen.

Documente obligatorii

Acte necesare pentru inscrierea in baza de date a OMFM si a Patronatului ACORD:
- copie legalizata dupa cartea de munca si/sau contractul de munca in original si copia acestuia;
- copie legalizata dupa certificatul de calificare profesionala;
- copie dupa buletinul sau cartea de identitate
(cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- copie dupa pasaport (cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- adeverinta de la medicul de familie care atesta ca cel in cauza este apt de munca din punct de vedere medical;
- cazier judiciar valabil;
- curriculum vitae;
- fotografii tip pasaport;
pentru inscrierea in baza de date a Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca mai este nevoie de recomandare de la ultimul loc de munca si fisa individuala (dupa modelul aflat la Oficiu).
SB, daca anonimu' venetian #8 - de Daniel Racovitan la: 27/01/2004 14:09:45
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
SB, daca anonimu' venetian #8485 a facut foamea ca student atunci nu-i de mirare ca occidentul ii "pute". Cheia mesajului era: "si chiar sa muncesc"

Anonimule, mai intai sa traiesti 1-2 ani ca salariat occidental si abia apoi sa vii sa ne povestesti despre viata in vest. Viata in occident n-are a face cu foamea studentului roman plecat cu bursa.

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare." (sic)
#8513 (raspuns la: #8508) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre permisul de munca in Irlanda - de (anonim) la: 14/02/2004 19:30:33
(la: Irlanda are nevoie de 100.000 de imigranti)
Din pacate niciuna.Nu ti se aproba schimbarea tipului de viza in IRLANDA,adica din cea de turist intr-o viza de munca.Singura sansa si cea mai sigura cale este de a-ti gasi un angajator irlandez care sa-ti trimita in romania contractul tau si in acest fel Consulatul Irlandei la Bucuresti sa-ti acorde o astfel de viza.Multa bafta!
#9634 (raspuns la: #9548) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Cum o plecare la munca, in s - de Daniel Racovitan la: 25/02/2004 02:53:23
(la: Romani in strainatate)
"Cum o plecare la munca, in strainatate, poate starni "oprobiul public"? Eventual poate starni invidie"

Ei na, bineinteles ca e invidie. Orice copil de cinci ani isi da seama.

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
#10520 (raspuns la: #10517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mda.cam asa. - de Zenyatta Mondatta la: 08/03/2004 06:56:42
(la: Neocrestinii)
Vad ca te referi strict la neo-protestanti.Cam toate formele actuale ale crestinismului au fost etichetate la origini ca "secte".Incepind cu primii crestini clandestini din Imperiul Roman,trecind prin protestantii fideli reformatorilor secolului XVI ( Martin Luther sau John Calvin) si ajungind in secolul XIX la asa zisii neo-protestanti-baptisti,pocaiti,adventisti de ziua a 7a,penticostali,etc.Toti au fost marginalizati de contemporani din diverse motive.Este o lacuna a naturii umane frica de necunoscut,ridiculizarea in locul intelegerii fenomenelor complexe sau, si mai simplu, izolarea lor;asta in cazul in care nu se gasesc conotatii supranaturale sau mistice malefice-foarte la indemina de altfel!Orice forma de organizare spirituala sau de clandestinitate este rau vazuta in societate.Oare ce fac aia acolo?Nu ma refer acum la cercuri stiintifice sau literare contemporane...Ma gindesc la Ordine elitiste gen Cavalerii Templieri,Lojele masonice..poate si Academia Franceza a secolelor trecute (les Immortels)-astea imi vin acum in minte.Antipatia fata de membrii acestora este sustinuta poate si de admiratie ascunsa,invidie,de neputinta penetrarii spirituale si fizice a acestor cercuri.In plus,se banuieste ca apartenenta la una din aceste organizatii iti poate aduce avantaje materiale sau un statut social avantajos,influenta.Asta ma duce cu gindul si la alte forme,de data asta sinistre,de organizare:PCR,securitatea sau,foarte actual,PSD.Ai fost sau esti cu ei...esti in "loja"!!!
Pe "pocaiti" ii situez undeva la mijloc.Organizati sint.De invidiat? nu cred.Nu am prea auzit persoane rationale innebunite sa se pocaiasca."Pocaiala" e pentru cei slabi de duh,neinstruiti si usor manevrabili.Intr-un cuvint-pentru prostime.Mint!Am cunoscut citeva familii decente de intelectuali care s-au pocait in anii '80 ca sa emigreze in State.Au reusit!I-au fentat!Sau poate nu..nu stiu daca au mai practicat si dupa plecare.Mai stii?Poate au ajuns sclavi pe viata!ha ha..ca la Scientology-alta imbecilitate.
Pocaitii sint mierosi si escroci.Toti.Fara exceptie.Mint de ingheata apele in ceea ce priveste conduita de viata.Beau ,fura si se fut ca restul lumii.In schimb,fac parada duminicala de virtute.E sinistru interesul pastorilor pentru absentele motivate sau nu ale oilor.De ce n-a fost "sora" X duminica?E bolnava sau moarta??Cam astea ar fi rezonurile care ar putea justifica absenta.Nu mai vreau sa amintesc decit in trecere de circul religios pe care-l fac in "temple"..frizeaza ridicolul.Il stim toti de la tv (mai ales la jalnicele posturi locale) -amatori cintind un fel de soft-rock (cu scule de mori!!! primite de la fratii din America) pe versuri stupide si agramate,lipsite de orice atingere de prozodie.Sinistru!De imaginea pastorilor ce sa mai spun..proaspat scosi din cutie,rozalii si luciosi ca niste purcelusi,coafati si batosi nevoie mare.Cine sint?Niste neica-nimeni cu o spoiala de har retoric,instruiti in citeva luni in asa zisele seminarii baptiste,fara nici cea mai vag urma de intelect,creativitate sau cultura.(nu ca ai nostri popi ar fi mai breji).Ca activistii anilor 50 trimiti la colectivizare.Convingatori.Persuasivi.
Cica pocaitii se ajuta intre ei.Cica ii ajuta "biserica".Sa fim seriosi..in ziua de azi nimeni nu mai ajuta pe nimeni dezinteresat.Pocaitii emigrati povestesc ca la aterizarea in State au fost primiti de o delegatie a "bisericii".Ca au primit bani de instalare si ajutor in gasirea joburilor.Mda.Povestesc si ca au platit in timp pina la ultimul cent fazele astea,chiar si cu virf si indesat.Principiul e simplu:intri in hora..apoi joci.si nu iesi cind ai tu chef.As parafraza chiar ca intri in hora si te maninca porcii.
Vecinii de deasupra parintilor mei sint pocaiti.Intelectuali.Adica nu-s intelectuali ci detinatori de diploma universitara.Cind circulau pe scari (acuma is in State de 13 ani) lasau o duhoare de transpiratie acra de-ti muta nasul.Pe bune.Tinarul s-a casatorit la inceputul anilor '80 tot cu o pocaita.Eram o pustoaica de 8-9 ani atunci.La nunta (ca am fost invitati) imi aduc aminte de o faza mortala:bineinteles ca pe mese nu era strop de alcool(in schimb aveau Pepsi de la Casa de comenzi!deci baietzii se aveau bine si cu partidul).A urmat o migrare generala a sexului masculin care s-a materializat intr-un dute-vino sustinut intre sala de mese si barul restaurantului(situat la etaj).Traiectoriile de urcare si coborire ale fiecaruia luau aspecte tot mai sinuoase si mai amuzante.Chiar in patru labe nu i-am vazut,dar ochii le sticleau bine.
O alta faza misto cu pocaitii de sus a fost cind ne-au inundat.Erau plecati din localitate si au lasat cheia la o "sora".Ne-am trezit dimineata cu bucataria mustind de apa si am apelat la "sora" cu pricina.A aparut si impreuna cu tatal meu au intrat in apartament.La deschiderea dulapiorului de sub chiuveta-stupoare!-plin de sticle pline si goale de pileala."Sora" sa lesine!Facea pe niznaiul.Vai..ce-o fi cu ele??etc..Vorba lui taica-meu..or fi de decor.Sau pentru musafiri!
Mai da-i si-n pula mea de farisei.
Ca sa revin si la oile noastre,ma cam seaca si toata popimea ortodoxa romana in frunte cu Gunoiul preafericit.Sint semidocti,murdari si beutori.Escroci si profitori de darnicia credulilor.Putini sint calugarii cu adevarat eruditi care inteleg ceva din toata faza asta religioasa si existentiala.Restul- sint amploaiati publici,cu carte de munca,salar,orar de lucru si tarife.Au demitizat totul.Slujba de inmormintare costa atit,cununia atit iar acatistele atit.Ai...bine.N-ai...ai belit-o.Doar nu mai face nimeni popie voluntara.Burdihanul trebuie ingrasat si vila ridicata.Preotii nu mai reprezinta nimic sfint.Reprezinta doar Institutia bisericii.
Am fost si sint sceptica in privinta necesitatii unui intermediar in comunicarea individului cu Divinitatea.Oricare ar fi ea.De asemenea,locul Divinitatii in viata noastra se stabileste individual,in functie de axeologia personala.
Si inca ceva:cea mai de apreciat virtute este pudicitatea sentimentelor legate de religie si patriotism.Nici macar nu trebuie pronuntate cu glas tare.Niciodata.
Vechimea in munca - de (anonim) la: 27/04/2004 01:13:59
(la: Casatorie in Franta)
Sunt constienta ca nimeni nu tine cont de vechimea in munca... de asta nu se tine cont nici la firma franceza la care lucrez in prezent... din punctul asta de vedere suntem toti egali...

Vroiam sa stiu daca se tine cont la pensie :-)... o data si o data ajungem si acolo... si cred ca din tinerete trebuie sa te ingrijesti ca sa ai ce manca la batranete... :-)

Mai ales tinand cont ca in Franta trebuie sa cotizezi ceva timp ca sa ai parte de o pensie decenta...

Deci pentru cei 7 ani de aici voi primi o pensie de la statul roman? asta ca sa stiu cam ce acte, dovezi sa cer de la firma cand plec...
Vechimea de munca nu conteaza - de (anonim) la: 13/06/2004 23:06:10
(la: Casatorie in Franta)
Vechimea de munca nu conteaza.Toate studiile pe care l-ati facut in romania nu au nici o valoare(un medic trebuie sa refaca 3 ani de universitate iar o asistenta 1,6ani) mai mult conteaza daca stii sa faci efectiv ceva.Cunoasterea limbi la perfectie scris si citit este absolut necesara înainte de a putea ocupa o orecare functie de birou, as putea spune chiar si accentul.Traiesc de 14 prin europa de west si am cunoscut multi doctori si ingineri care pentru a pute trai, faceau munci de curatenie de birouri si spalat geamuri unii s-au intors in romania si cred ca astazi sunt mult mai bine. Casatoria cu un cetatean din vest va deschide numai poarta unui sejur care in definitiv nu prea are mult de invidiat.Francezii sau ceilalti când vad frumusetea romancelor le atârna limba pina la calcâe.Înainte de a va angaja pe o cale a necunoscutului încercati sa faceti mai întâi o visita sa vedeti unde puneti picioarele.S-ar putea sa aveti surprize mai putin placute.
#16201 (raspuns la: #14484) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
clasificarea muncii - de AlexM la: 26/06/2004 12:47:21
(la: Emigratia spala WC-urile (?))
nici eu nu am inteles acest lucru. A spala un WC este cel putin in west mult mai placut decat sa-l desfunzi de exemplu. Ca atare munca unui spalator de wc-uri poate fi mult mai placuta decat a unui instalator care trebuie sa-l puna din nou in functie pentru ca s-a infundat.
In fond aparent problema nu este ce munca faci ci modul in care vezi clasificarea muncii. Probabil ca modul de a vedea munca pe criterii de tipul "aia e super, aia e huideo" este legat de un anume gen de a fi. Si in general românii au problemele lor cu a fi . A fi cineva, a arata ca tu esti cineva, a arata ca tu ai reushit ceva, a arata cat iashti tu de bun. In fiecare din noi se pare ca zace un mic megaloman si din acest punct de vedere pare-se ca Ceaushescu ne-a reprezentat perfect. Noi avem o parere foarte buna despre noi , stem mai buni ca ungurii si ca toti slavii la un loc si in fata italienilor (dreacu ei de macaronari!!)nu plecam capul ci numai injuram ca ei au avut mai mult noroc. Spaniolii si portughezii sint oricum departe si oricum sint nishte "janghine" francezii sint nishte puturosi (mai rau ca noi?) si nishte fonfaiti care nici bine a vorbi nu stiu si daca am fi avut noi sansa eram mult mai buni ca francezii ( noi n-am avut colonii, d'aia "sic"). Rusii (ai dreacu betivi nenorociti) nu au reushit sa treaca peste noi cu chinezii si turcii si arabii nici nu ne comparam ( alte rase, negriciosi si cu religii si obieciuri anapoda) cu indienii ce sa zicem ( fuji dom'le nu avem noi tsiganii noshtrii? lasa ca-i stiu io nu-mi vorbi mie de al'di indianu), grecii sint nishte fraieri ca oricum au pierdut mereu cand a facut o afacere un grec cu un român ( numa calimera calispera, hai lasa-ma si du-te la tesaloniku lu tac'tu d'aci). Cu Albanezii nu ne comparam ( aia sunt salbateci dom'le, traiti in padure, nu alta !!!) asa ca cine mai ramane? Pai mai raman germanicii. Nemti, scandinavi, anglo-saxoni. Dom'le astia sint dati dreacu ! Cu astia mai ne trebe vreme si multa apa pe Dunare sa ne punem cu ei. Dar ne place sa ne comparam cu ei si sa aratam ca oricum, cat ar fi ei de buni (buni numa technic dom'le, technica si disciplina in rest sunt vai mama lor) sint timpiti si nu au cultura (individu' in general Dom'le ca nu vorbeam acu de Schiller !!), vad precum calul numa in fata, barbatii oricum nu sint buni la pat, betivi ordinari ( ca si verii lor rusnacii), femeile nishte curve s a m d.
Mda.. se pare ca de fapt "munca de jos" este numai imaginea in oglinda a imaginiii noastre interioare. Avem o prea buna impresie despre noi care de cele mai multe ori , nu e justificata. Face bine intradevar sa ai incredere in tine dar sa sepram ca nu orbim din cauza asta:-)))

#16800 (raspuns la: #16790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o munca cinstita nu e rusinoasa... - de Jimmy_Cecilia la: 26/06/2004 20:22:53
(la: Emigratia spala WC-urile (?))
sa fie o propaganda comunista inainte de 1989, dar este si o parte de adevar pt multi..
ajungeai intr-o tara necunoscuta, trebuia sa inveti limba, sa obtii statutul de refugiat politic, sa echivalezi diplome (pt unii), dar trebuia sa dormi undeva si sa mananci in asteptare...

eu personal am facut menajul la inceput, in trecere: spalam si wc-ul ...doar dupa 8 luni in FR am gasit un servici de inginer..
daca ar fi sa reincep, as face la fel si nu mi-e rusine!
am muncit cistit si mi-am castigat viata cinstit, in asteptare de a-mi gasi un servici.
orice munca cinstita merita respectul!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...