comentarii

muzica americana din anii 60


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Daca ai vreun site cu muzica - de mugurel5564 la: 28/09/2005 08:03:53
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Daca ai vreun site cu muzica italiana din anii 60,m-as bucura sa mi-l dai si mie !
#75164 (raspuns la: #74772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Machine Gun - de Little Eagle la: 27/05/2004 16:03:15
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
"Happy New Year first of all.I hope we'll have a million years or two million more of them...If we can get over this summer.Right.I'd like to dedicate this one to the draggin' scene yhat's goin'on,all the soldiers that are fightin' in Chicago,Milwaukee and New York...Oh yes,and all the soldiers fightin' in Vietnam.like to do a thing called'Machine Gun".

Machine gun
Tearing my body all apart
Machine gun
Tearing my body all apart.

Evil man make me kill ya
Evil man make you kill me
Evil man make me kill ya
Even though we're only families apart.

Well I pick my axe and fight like a bomber
(You know what I mean)
Hey and your bullets
Keep me knocking me down.

Hey I pick my axe
Yeah but you still blast me down to the ground.

The same way you shoot me down baby
You'll be going just the same
Three times the pain
And your own self to blame
Hey machine gun.

I ain't afraid of your mess no more
I ain'afraid no more
After a while your cheap talk
Don't even cause me pain
So let your bullets fly like rain.

'Cause I know all this time you're wrong baby
And you'll be goin' just the same
Yeah machine gun
Tearing my family apart
Yeah yeah alright
Tearing my family apart.

Don't you shoot him down
He's about to live here
Don't you shoot him down
He's got to stay here
He ain't goin' nowhere
He-s been shot down to the ground
Oh where he can survive no no.

Yeah that's what we don't wanna hear any more,alright
No bullets,no guns,no bombs
No nothin',just let's all live and live
You know,instead of killing."

Jimi Hendrix live at Filmore East in NY in noaptea de anul nou1969-1970.
Band of gypsys:
Jimi:lyrics,guitar,composer
Billy Cox:bass
Buddy Miles:drums

Jimi a murit pe 18 Sep.1970....eram in anul 1 de liceu si toti din clasa mea am refuzat sa mergem la scoala in acea zi,eram 34,am invadat o berarie si stat in liniste si baut pt. Jimi.
Asa eram pe atunci noi.Azi doar 4-6 au ramas in Romania....interesant nu?
restul am plecat care pe unde ne-a chemat soarta,pana in 1982,unii in Franta,altii in USa,unii in Germania,altii in Israel,Anglia.

Am scris acest faimos cantec al lui Jimi pt. ca sunt impotriva razboiului de orice fel si de oriunde.
El a fost impotriva razboiului.Mama lui Jimi cat si bunica lui au fost din natia de indieni Cherokee,bunica lui a plecat insa in Canada.Jimi a trait mai mult cu ea
pt. ca parintii lui au divortat cand era mic.A invatat acel wisdom indian de la bunica lui.
Bunica lui i-a spus ca va avea o viata scurta....dar in ultimii 6 ani din viata va deveni mare in toata lumea si asa a fost sa fie....NIMENI in istoria muzicii de la anii 60 incoace,va putea egala geniul lui.

Din primul lui grup(in London)"Jimi Hendrix Experience",azi toti au decedat...
recent,in anul asta Mitch Mitchell si Noel Redding.

Mereu l-am iubit pe Jimi si muzica lui.

cu drag,
Love&peace brothers and sisters,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)



















































































































#15941 (raspuns la: #15916) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
continuare " activism gay" - de a399 la: 09/02/2006 19:43:48
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Continuare

Magnus Hirschfeld are meritul de a fi fost primul psihiatru care a spus adevarul: ca homosexualii sunt oameni ca toti oamenii si merita aceleasi drepturi. Alt psihiatru Havelock Ellis, a publicat o serie de volume de psihologie sub numele de Psichopatia Sexualis, din care volumul doi a fost dedicat “inversiunii sexuale” cum era numita atunci homosexualitatea. Varianta franceza este accesibila publicului romanesc, si contine de fapt o serie de biografii de homosexuali din care rezulta implicit ca erau oameni perfect normali, dar autorului i-a fost teama sa sustina public acest lucru. Cine vrea poate sa o citeasca la biblioteci. E un document istoric azi.

Este interesant ca singurul scriitor roman publicat in strainatate in editii mari, fara a fi fost subventionat de statul roman este Mateiu Caragiale, a carui schita “Remember” a fost publicata in antologia “Calamus” a literaturii homosexuale europene (singurul autor din estul Europei publicat) in acea vreme, cand el isi "desfasura activitatea" in cafenelele din Berlin..

Oricum, venirea la putere a lui Hitler a zdrobit totul: zeci de mii si sute de mii de oameni au fost trimisi in lagare, uneori copii de 15-16 ani care au avut nesocotinta sa trimita prin posta austriaca cate o scrisoare de dragoste vreunui baiat. Ei au fost ridicati dupa adrese si ucisi in mod bestial, sfasiati de caini si umiliti inainte de moarte prin insertia anala a unor scanduri cu cuie, pentru a maximiza suferinta. Filmul documentar german “Paragraful 175” ilustreaza acest lucru, iar acum (in sfarsit) statul german construieste un monument pentru ei. Exista deja monumente in Olanda, Italia, America.

Ce insemna atunci a fi activist homosexual? Probabil sa supravietuiesti!

Perioada post-belica a venit pe fundalul acestor atrocitati, dar dupa razboi a inceput o activitate febrila a “activistilor” (multi insurati). In America a inceput era denunturilor: cei nedoriti erau descrisi ca homosexuali si comunisti. In tarile Comunizmului victorioz, invers: capitalisti si homosexuali. Raposatul Ioan Grigorescu scria plin de venin cum in Occidentul putred poti vedea numai gunoaie, homosexuali si dejectii. (sa-l ierte cine poate).

Cu toate astea noua generatie “de activisti” era optimista si avea simtul umorului. Un astronom american, Franklin Kameny, a organizat o prima manifestatie in fatza Congresului american in anii '60. Au “defilat” mai putin de 20 de oameni, in cerc, cu pancarte care cereau egalitatea in fatza legii. (Kameni stia ca numarul homosexualilor este enorm, de ordinul zecilor de milioane, dar stia ca nu poate sa convinga pe multi sa participe la o demonstratie). Kameny ii dadacea: femeile: sa poarte o rochie mai lunga. Si mai lunga. Neagra. Pana la pamant. Si ochelari grosi, ca sa denote seriozitate. Barbatii: nu cu costume deschise! Negre! Si cravate grave! Demonstratia voia sa transmita mesajul “ si noi suntem la fel de oameni ca voi, la fel de plicticosi si lipsiti de gust”. Adica suntem ca tot americanul mediu!

Continui maine.
#104866 (raspuns la: #104722) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex andra - de zaraza sc la: 05/02/2014 12:24:41
(la: Ce muzica mai ascultati ?)
123-123

Mda. Azi ascult muzica italiana din anii '60 incoace. In ultima vreme ascult ce-mi cade bine, adica uneori nu ascult nimic. Tot in ultima vreme aleg cantecele pe care le pot canta... si le cant. :)

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
ma intorc in timp uneori datorita muzicii - de daniela_sorina_albeanu la: 26/10/2005 12:47:33
(la: Ce muzica ascultati in ultima vreme?)
Ascult multa muzica anii 60-70! nu voi renunta niciodata la Beatels, Demis si altii, muzica italieneasca Toto Cutugno,Francesco Napoli etc. Muzica noastra folk din acei ani este un mod de "a-mi incarca bateriile" pentru mine! - Stefan Hrusca, Seicaru - garda veche din cenaclu Flacara
Iglesias deasemeni - toata muzica lui! Si ca sa ne apropiem putin:imi place Leonard Cohen imi plac si unele melodii IRIS de acum. De ex. "Vei pleca" etc.,"Vama veche" - pentru ca il admir pe Tudor Chirila in dubla ipostaza de actor cantaret. Multa muzica clasica ex. Vivaldi, Strauss, Verdi etc Si ar cam fi cazul sa ma opresc desi as putea continua la nesfarsit.
Rock - de oberon la: 19/01/2006 14:42:48
(la: I'm crazy about rock'n'roll)
A aparut ca un melanj intre muzica pop de la inceputul anilor '60 si rock-and-rollul de la mijlocul anilor '50. Debutul fulminant al celor de la Beatles in 1964 coroborat cu aparitia lui Jimi Hendrix, Eric Clapton, Jimmy Page si a altor chitaristi celebri, precum si a unor solisti vocali de exceptie: Neil Young, Van Morrison, Lou Reed, au marcat istoria muzicii cu un nou curent ce este la fel de tanar si azi: rock-ul!
Marii artisti britanici: Moody Blues, Procol Harum, The Who, Pink Floyd, King Crimson, Emerson, Lake & Palmer, Yes, Genesis, Gentle Giant, Jethro Tull, Brian Eno, li s-au adaugat cei americani: Frank Zappa, Mothers of Invention.
Treptat au aparut mai multe curente si stiluri: Heavy Metal, Hard Rock, Blues Rock, Country Rock, South Rock, California, Gothic, Krautrock (in Germania), Death...

Despre cei mai de seama reprezentanti ai acestor curente vom vorbi data viitoare!
#101092 (raspuns la: #100996) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muzica - de Tofan Ana Isabella la: 06/06/2006 19:02:57
(la: Ce melodie iubiti acum?)
Ascult ce este pe la radio...Imi place la nebunie "Imagine" a lui John Lennon,altceva :"A stairway to heaven" Led Zeppelin,Laura Pausini " Resta in ascolto","Jeanie" a lui Falco,"concertul no 5 pt pian si orchestra" de Ludwig van Beethoven, "Anotimpurile " Vivalldi( stiu e un melanj cam nepotrivit). In general sunt innebunita dupa muzica anilor ' 60 -70 .
Baby - de zaraza sc la: 06/02/2014 12:24:35
(la: Tiparul inteligent)
Inca n-ai auzit zvonuri ca libertatea americana e mai mult o frumoasa pacaleala pe care o cred americanii de rand? Are asemanari cu comunismul, dar eu spun ca si cu situatia din Romania de pana acum (ca vezi, doamne, pentru mine e trecut), deoarece noi credem ce vrem sa credem, in functie de ce semnale primim. Guvernul si opozitia se intrec sa ne spuna ce situatie grea avem. Pentru unii e o scuza, pentru ceilalti e un motiv de a critica guvernul. Iar poporul sta si se plange ca vai, doamne! ce rau o ducem...

Muzica italiana de care ziceam in conferinta alex andrei. Anii '60-'80.



#650156 (raspuns la: #650099) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ion Iliescu, CV. Cred ca este falsificat... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:11:35
(la: Oamenii politici...)
PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...
Pt.Cecilia - de Little Eagle la: 09/04/2004 16:35:57
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
Da Cecilia,ai dreptate,Bush a intrecut masura in ale minciunilor,de ar fi Pinochio....nasul lui ar inconjura ecuatorul pe linga Europa si Asia,poate chiar ar ajunge pe Marte inaintea lui.

Nu e chiar greu de inteles de ce milioane de americani INCA se lasa abuzati de minciunile lui,din pacate nu s-au trezit inca si mai ales cei din midwest ori cum se zice pe aici "Bible belt",rednecks din state unde el isi trage majoritatea de voturi...acei fanatici religiosi pe care-i incinta cu "piosenia"lui!
Pe linga acestia care-s cam dusi cu duhul dincolo de realitate,ii are in buzunar pe marii mahari patroni de corporatii ce-l sprijina cu bani pt. a fi reales ca sa-si vada in continuare de afacerile lor si sa nu plateasca taxe deloc.
E un cerc vicios bazat numai pe puterea banului si intrigi in politica in dauna poporului american.
Parca ai vedea un film in care stii ce se face si cunosti inculpatii dar nu poti face nimic...si eroul este mereu impiedicat in a demonstra ca-s vinovati.
Am insa credinta ca Bush si gasca lui vor fi sutati din Casa Alba in Nov.3 la alegeri...sper sa fie o alegere cinstita de data asta...dar inca am temeri,si nu se poate sa nu ai cind masinile electronice de voturi,celeNOI sint produse doar de O UNICA firma in USA si este cunoscuta a fi 100% republicana si de partea lui Bush!!!

Iti spun un lucru cert: America de azi NU mai este cea din anii 60-70,atunci exista o solidaritate si tinerii protestau vehement si zilnic impotriva minciunilor guvernului,erau greve si demonstratii ce se soldau cu batai din partea politiei si arestari,tineretul american de atunci avea PUTERE,azi toti sint blazati si nu le pasa.
Sotia mea de ex. a participat in 1970 la o astfel de demonstratie impotriva razboiului din Viet Nam si avea doar...15 ANI atunci!!!In Washington D.C.
Tinerii erau altfel si lupta lor in final a dus la demisia lui Nixon,a ajutat mult si scandalul Watergate,dar in esenta erau alte vremi in care americanii aveau ceva de spus .
Azi...daca se fac demonstratii ele trebuie facute doar in...weekend!!!!Pt. ca omului ii e frica sa nu-si piarda slujba!!!Asa de pus la colt este americanul sec.
XXI !!!
Bush a ajuns prin el insusi o minciuna si un produs al politicii lui,oriunde se duce este mai multa securitate cum nici un presedinte american n-a avut vreodata,ii e frica...!!!
Mai cu citeva zile in urma a fost intr-o astfel de incursiune(legata de baseball)
si era o distanta enorma intre masina lui ,National Security etc si lumea venita ce de fapt il huiduia asa de tare incit N.S. au avut deja pregatite difuzoare prin care se transmiteau cu mult sonor pt. a acoperi huiduielile poporului....
urale de bun venit...!!!!!

Crezi ca-i pasa?Crezi ca-l doare faptul ca atitia tineri militari mor aiurea pt. el si cohorta lui in Irak??Rumsfeld(pe care eu il numesc..Renfeld,personaj ingrat folosit de Dracula in filmul lui Coppola)a zis recent ca nu-i o problema sa trimita 300.000 soldati in Irak.Asa se joaca politicienii cu oamenii,niste pioni pe o tabla de sah.
As vrea sa-i vad pe EI acolo nestiind daca vor mai vedea ziua de miine,s-ar caca de 10 ori in chiloti cu totii!
Apoi fac din acea biata femeie soldat un erou...si cel putin ea a avut constiinta sa spuna adevarul si au trebuit sa taca.Din nou prinsi cu minciuna.
Stii cine merge la armata si la razboi...doar cei saraci care se inroleaza pt. a lua o bursa sa mearga la colegiu si a-si intretine familia ori a deveni cetateni americani.Semneaza contract pe 5 ani,si daca nu e razboi,inca vor fi in stare de razboi pe alti 5 ani in plus de la terminarea stagiului,deci vor fi luati automat,chiar daca si-au inceput studiile.E o ruleta si oare citi din ei real vor fi in viata sa-si vada un vis cu ochii?
In tot acest timp politicienii se joaca de-a razboiul pe seama atitor tineri.
Multi din ei sint negri,ori hispanici-americani.

Vezi tu ,asa se lasa americanii abuzati si nu doar cei care pleaca la un razboi ce NU este al lor,dar si atitia care TAC si NU fac nimic decit sa inghita minciuna
si nu iau o atitudine impotriva ei,se complac si ca si in filme cind vezi vrun martor la o crima,se face ca ploua si tace,si lasa minciuna si crima sa perpetueze.
Eu cred ca e vorba aici de constiinta si CITA ai in tine incit sa -ti vezi de viata ta marunta cu tipicul ei zilnic obisnuit ce nu-si iese din sablonul ce ti l-ai creat,
ori sa incerci sa faci ceva,pt. ca daca reusesti sa te schimbi pe tine insuti poti schimba pe cei din jur,daca zaci intr-un colt si nu faci pasul,atunci de unde sa stie fata ce o indragesti ca vrei sa o inviti la dans si sa-i spui ca o iubesti???
Poate nu-i un ex. potrivit dar mi-a venit intr-o doara.

Am fost personal la multe demonstratii in NY,impotriva razboiului din Irak ,mai recent alaturi de haitienii-americani in protestul legat de inlaturarea presedintelui Aristide(coup d'etat)regizat de CIA si deci Bush,la festivaluri americane-indiene pt. pace si libertati pt. indienii americani si demonstratii.
Exista un suflet ce-l simti in tine si apartine tuturor,iti dai seama ca toti sunt UNUL .
Pe mine nu ma intereseaza ce culoare ai ori credinta si religie,vreau sa simt in tine omul,sufletul tau ,vreau onestitate insa,cum spui tu in fapt minciuna poate avea toate culorile posibile.
Sint poate un naiv,dar pun accentul pe sinceritate si instinctul imi detecteaza ca un radar minciuna cind dau peste ea.
Inchei aici dar voi reveni.

Sarbatori fericite de Paste

LOVE&PEACE,
Ozzy
#13631 (raspuns la: #13517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"as vrea sa vad si eu niste f - de Dinu Lazar la: 09/09/2004 09:19:48
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Il cunoasteti cumva pe dl Emilian Urse, domnule Lazar? Caci despre pozele dansului as avea eu multe sa va spun..."

Este un subiect dificil pentru mine acesta - pentru ca este legat de o parte din tineretea mea.
Pe domnul Urse il cunosc de peste 35 de ani; este o personalitate complexa si a avut si el suisurile si coborisurile lui.
Partea extraordinara este ca a avut energia si norocul sa poata sa se ocupe constant de ceva extrem de interesant si util - de cineclubul si fotoclubul Casei Studentilor din Bucuresti; in aproape 40 de ani de functionare, a ajutat pe multi care sunt acum in meserie sa se familiarizeze cu pasiunea filmului si fotografiei.
Si eu ii datorez foarte mult; de la el luam reflectoare si aparate, prin el am cunoscut alti cineclubisti si acolo la cineclubul lui am invatat noptile ca sa intru la fostul IATC, Academia de film de acum.
Ca profesionist, domnul Urse - cel putin din cite am vazut - lucreaza curat si stie sa fie o personalitate agreabila; am avut o ocazie cind a trebuit facuta o lucrare pentru o firma americana, si el a filmat pe video si eu am facut fotografii, si americanii - niste tipi extrem de greu de multumit - au zis ca e OK lucrarea.
Dar, rolul domniei sale este de a fi invatzator, si nu de a fi creator; exista niste etape in viata, cind este nevoie ca cei ce te invata ceva sa fie buni sa te invete cum sa tii creionul in mina si cum sa faci betzigashe si bastonashe, nu sa spuna cum sa scrii tragedii antice cind nu stim sa scrim de fapt.
Cred ca rolul unui guru intr-un cineclub este sa faca sa mearga cineclubul si sa invete pe cei ce mishculeaza pe acolo cum sa tina aparatul in mina si pe care parte sa se uite sa vada subiectul, mai mult decit sa fie creatoru` lu` peshte.
Sigur, desi cred ca are si domnia sa un book sau/si un numar de lucrari de care este atasat, nu cred ca opera sa fundamentala este imaginea care ramine sau care a facut-o, ci miile de rataciti care au intrat la fotoclub ca simpli cetateni si au plecat ca impatimiti de fotografie si film...
Ca in tot acest timp a facut si greseli, ca didactica domniei sale nu a adaptat-o cu ce se intimpla, asta e alta treaba; cred ca tragind linia simplul fapt ca a facut sa mearga stabilimentul e ceva.
Eu ma refeream la cei ce predau fotografie in invatamintul superior.
O facultate e altceva decit un cineclub.
Domnul Urse a fost si cred ca este si acum un excelent invatator, sau daca vreti, un grozav profesor de liceu; pentru rolul domniei sale nu opera conteaza ci activitatea didactica primara, pe care, zic eu, nu o poate nimeni nega. Cam 60% din operatorii si regizorii din generatia mea s-au format (si) acolo...
La facultate, am avut profesor de fotografie pe domnul Comanescu, fostul secretar general al AAF, un tip extraordinar de cult si de interesant.
Ca profesor, era o tragedie; vorbea un curs de doua ore despre geanta aparatului de fotografiat si pe mine ma scandaliza imens asta, stateam imbufnat in spatele clasei si faceam avioane sau citeam literatura.
Cursurile domniei sale erau extrem de plicticoase, nu era un captivant profesor si ca fotograf, era la pamint; asta nu l-a impiedicat ca in vremuri extrem de dificile sa duca maiestuos corabia AAF practic din anii `60 in anii `90.
Asa ca lucrurile sunt mai greu de cernut decit ar parea la prima vedere.
Cind mi-am exprimat la AAF stupoarea despre proasta calitate a cursurilor de fotografie ale domnului Comanescu, sau mai curind despre ce erau ele fata de ce m-as fi asteptat, binevoitorii i-au spus imediat si cred ca a suferit foarte tare; ne cunosteam de mult timp, eu intrasem in AAF pe la 15 ani si ceva ( eram la un moment dat cel mai tinar membru) - si mi-a spus foarte amarit ca acel curs este pentru toata lumea, pentru cei multi care nu stiu nici cum se insurubeaza capacul pe obiectiv, nu pentru cei ce mai stiu ce e prin fotografie.
Oricum, cursul sau era de tehnica fotografiei, nu de estetica sau de maiestrie. L-am vazut si facind poze in viata reala, m-a luat ca asistent sa il ajut la citeva sedinte de portret sau de fotografie comerciala, si lucra extrem de inginereste, curat, si facea o buna imagine comerciala, la nivelul asteptarilor clientului; ori, asta e deja ceva in viata.
Atunci l-am iertat ca mi-a nenorocit diminetile cu orele despre cureaua aparatului foto sau despre cum stranuta necunoscutul pentru mine atunci Oskar Barnack...
Bun, lucrurile sunt desigur complicate, cursul se numea de tehnica fotografica, dar azi, cei ce predau fotografie, estetica imaginii, nu tehnica fotografica, ce poze au? Intrebarea mea ramine.
Asa ca este util sa stim din punctul Dvs de vedere, pe care eu il cred extrem de obiectiv, cum e cu pozele domnului Urse; dar sa punem pe platanul celalalt al blantei si faptul ca, bine, rau, cumva a impins la caruta aia a fotoclubului si ca a botezat o mare de oameni cu revelator...
#21511 (raspuns la: #21353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ceea ce practici tu se numest - de gabriel.serbescu la: 19/10/2004 23:18:16
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Ceea ce practici tu se numeste xenofobo-sexism. :)
Cu alte cuvinte discriminezi barbatul roman, dintr-un punct de vedere feministo-extrem. Ceea ce in ansamblu e bine, dar esti, sa nu mi-o iei in nume de rau, prea grabita.
Nu fi prea mandra de faptul ca in Noua Zelanda femeile au votat primele.
Tara asta nu e un etalon in materie de ideologii noi, ci mai degraba, locul unde aceste ideologii pot fi puse in practica. La fel cum ideile rev. franceze au fost puse in practica ceea ce urma sa se numeasca Statele Unite ale Americii.
La pol opus, dintre tarile civilizate Elvetia este tara care a dat drept de vot femeii abia in anii 60. De ce? Pentru ca femeia din Elvetia nu considera necesar sa voteze, si nici nu vedea votul ca pe expresia ultima a eliberarii feministe. Ceea ce ne duce la o alta discutie: libertatea. La finalul acesteia (dureaza de cand e omul) s-a ajuns la concluzia ca exista indivizi (de diferite sexe) care NU AU NEVOIE de aceasta libertate.
Fara sa ne abatem insa de la discutie, tu denigrezi din prea mult entuziasm presupun, segmentul masculin romanesc care, adoima celui feminin, se afla ca si grad de emancipare pe undeva in jurul anilor 30-40.
Ori daca o faci, nu ajungi nici unde.
Sa nu ma intelegi gresit, topicul tau ma amuza, mi se pare strigatul (nevrotic oarecum) al femeii satule de obtuzitatea masculina romaneasca:).
Insa astfel de cazuri se intampla si in alte colturi ale ¨lumi civilizate¨: Spania.
Nu poti sa-mi spui ca nu-ti plac barbatii spanioli, sau cel putin nu la un nivel estetic, insa spre dezamagirea ta, pot fi la fel de lenesi, de indiferenti si de inactivi domestic ca si oricare barbat latin.
Insa si asta se poate corecta iar anul trecut, un an intreg, a fost difuzata o campanie propagandistica pe banii ministerului de bunastare spaniol.
Unul dintre spoturi prezenta un barbat care meticulos isi curata masina. Isi sterge parbrizul, isi scutura presurile... (Voice Off) ¨-E clar! sti sa cureti! De ce nu ai face-o si in casa?¨
Ceea ce incerc sa arat e faptul ca obiceiurile astea pe care atat de mult le dispretuiesti isi au un inceput, cel mai adesea din secolele trecute, iar ca orice obicei este transmis cultural pana i se opune cu logica si persuasiune o ideologie contrara. Punct.

Cat despre punctul forte feminist - dreptul femeii la munca, acesta a aparut cand industriasii americani au inteles ca-si pot dubla beneficiile, apeland la forta de munca feminina, platita inca si astazi uneori, mai prost!

Una peste alta imi imaginez ca e teribil sa fi barbat in Romania, sa fii lovit de aceleasi necesitati ca un neozelandez, sa intri pe net din varii motive, si sa mai dai de cineva care te dispretuieste. :(
Fotografie subacvatica - de Eduard Popescu la: 21/10/2004 12:42:26
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Doua link-uri interesante:
1.Zena Holloway, “Britain's top underwater photographer” fotografiaza numai sub apa.
http://www.zenaholloway.com/prints/image2.html
2. Howard Shatz a inceput sa fotografieze de la mijlocul anilor 60, iar pina in 1995 a fost un un foarte bun optician. In 1995 fotografiile sale subacvatice au stirnit interesul mai multor edituri, si asta l-a determinat sa finalizeze proiectul „Water dance”, avind ca protagonisti membri ai San Francisco Ballet. Astazi e unul dintre cei mai curtati fotografi americani. Merita vazute si celelalte galerii.
http://www.howardschatz.com/portfolio/index.php?gallery=underwater&photo_id=39&grouping=36
Si ma rog ce`ai tu cu Franta? - de Marcel Mitroi la: 01/11/2004 03:10:43
(la: Alegerile in USA)
De ce sa boicotezi Franta, nu`ntzeleg. Cum nu`i intzeleg nici pe atitudinea a 65% din americani care o au impotriva Francezilor, shi asta de prin anii`60-`70.
Poate ca tu crezi ca e la "moda" dar shtii ce? Am fost shi`n Frantza shi acuma traiesc in US. Hai, fa la fel shi apoi sa te vedem cum mai compari treburile. Nu zic sa boicotezi pe nimeni, doar ca daca e sa pui doua tari in comparatzie...scuza`ma... n`are US nici macar ce are Romania,(nu la putere economica ma refer -ca doar cam atat are tzara asta- ca acela nu e neaparat un punct de reper) daramite Frantza sau Germania.
So... Fa un bine shi daca m`am inshelat shi traiesti cumva din intamplare prin zona, nu zic sa votezi cu cel mai bun... ca nu prea e de ales toamna asta la recolte, dar macar voteaza cu al mai putzin rau.
O zi buna ;)
#27119 (raspuns la: #26810) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Souris - de ueit la: 18/11/2004 21:29:38
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Souris, inainte de toate nu e cazul sa mi te adresezi la plural, nu am o varsta inaintata (nu am iesit prea bine in poza, probabil din cauza fondului de ten) si oricum pe forumuri cam asa se obisnuieste.

"nu mi-ati raspuns daca intr-adevar v-ati dori pt copiii d-voastra o lume in care "informatia stocata in creier sa poata fi pastrata si 'reincarcata'...." sau daca d-voastra insiva ati dori sa apucati astfel de vremuri...."

Cred ca nu este nici o bucurie sa fii mort asa ca, desi o prelungire a vietii in acelasi corp e de preferat nu as da inapoi nici de la alte posibilitati. In mod cert imi doresc pentru copilul meu sa poata apuca o lume in care moartea sa devina optionala.

Scuza-ma ca nu am vazut comentariul tau din 10/11, dar o sa incerc sa-ti raspund acum.

"-din cate vad d-voastra credeti in acel scenariu ca fiind posibil :o lume in care nu doar maladii precum sida si cancerul sa fie eradicate ,ci moarte insasi sa fie "fentata" prin controlarea procesului de imbatranire astfel incat urmasii nostri ar putea trai vesnic ,exceptand desigur situatia in care ar sfarsi intr-un stupid accident auto...nu?Nu credeti ca o astfel de lume ar lasa cu mult in urma imaginatia regizorilor holliwoodieni,ca acele filme americane despre lumea anilor 3000 si ceva ar fi un basm cu zane pe langa tot ce ar insemna o viata lipsita de "amenintarea" sfarsitului?"

De fiecare data realitatea a intrecut orice imaginatie. Cine s-ar fi gandit inainte de a fi descoperit telescopul ca fiecare luminita de pe cer este o stea precum soarele nostru, in jurul careia s-ar putea sa orbiteze un alt Pamant, sau chiar o galaxie cu sute de miliarde de stele? Cine s-ar fi asteptat la gauri negre sau la ciudata teorie a relativitatii? Mecanica cuantica este atat de stranie incat putini sunt cei care pot spune ca inteleg ceva, si cu toate acestea a fost verificata cu o precizie uluitoare. uita-te la un film facut prin anii 60-70 in care sa apara calculatoare din viitor (2000 de pilda) si o sa te bufneasca rasul. Controlul imbatranirii este cred posibil, desi mai este mult de munca. Cum am mai spus, mecanismul imbatranirii a inceput sa fie inteles, si mai mult, se cunosc animale care il aplica (unele specii de broaste testoase). Nu vreau sa spun ca acest vis al omenirii este usor de realizat insa exista o baza stiintifica de la care sa plecam, nu doar o imaginatie bogata.

"-despre alte culte care blocheaza cercetarea in domenii de mare interes pt omenire nu ma pot pronunta,fiind in necunostinta de cauza."

Presedintele Bush, care este crestin nascut a doua oara se lupta sa interzica cercetarea in domeniul celulelor embrionare stem pe motive religioase. Cercetarea in acest domeniu ar putea avea rezultate spectaculoase, de pilda crearea in laborator a unor organe, refacerea muschiului cardiac, vindecarea unor maladii precum Altzheimer-ul, etc.
Un alt exemplu evident il constituie lumea musulmana in care procentul de analfabetism este undeva pe la 50%, femeile nu au drept la educatie, ce sa mai vorbim de cercetare.

"Totusi pt a "bloca "ceva e nevoie de niste instrumente ,de niste parghii decizionale,de un drept de veto macar.Are biserica in vreun stat al lumii asa ceva?Adica puterea de a obstructiona cercetare stiintifica.Eu am auzit cel mult de asa-numitele "luari de pozitie"."

In statele democratice biserica are putere prin faptul ca ii controleaza pe credinciosi, care apoi voteaza in conformitate cu acest fapt si nu comform logicii. Nici "luarile de pozitie" nu sunt de neglijat, ele putand intimida pe politicieni sa respecte pozitia bisericii. Un drept de veto nu e necesar.

"un om "credul" este un om vulnerabil-vulnerabil fata de cine? fata de cei care nu impartasesc aceleasi precepte?"

Credulul este vulnerabil tocmai in fata celor care ii impartasesc sau se prefac a-i impartasi preceptele. Este usor atras in secte de tipul Bivolaru sau chiar sataniste, poate ajunge pana la sinucidere ca in cazul teroristilor. Este usor de manipulat prin intermediul bisericii.

"-un om "credul" poate deveni periculos(prin manipulare)-de acord.cred ca aici ati vizat fanatismul religios,condamnabil fara drept de apel.aceasta nu este decat o forma de exprimare a mandriei exacerbate."

Faptul ca teroristii sunt mandrii sau nu (e discutabil) nu ma incalzeste cu nimic. Cert este ca ei au sprijin in textele lor sfinte asa cum si inchizitia avea sprijin in Biblie (uciderea vrajitoarelor este inca acolo).

"Din ceea ce mi-a ramas mie in urma citirii Bibliei pot sa vin doar cu o precizare:toate acele acte de barbarie,cum le numiti,nu ar trebui puse in carca lui D-zeu care,continui eu sa sustin,ramane un D-zeu al iubirii."

Iata cateva citate:

Gen.7:

"20. Si a acoperit apa toti muntii cei inalti, ridicandu-se cu cincisprezece coti mai sus de ei.
21. Si a murit tot trupul ce se misca pe pamant: pasarile, animalele, fiarele, toate vietatile ce misunau pe pamant si toti oamenii.
22. Toate cele de pe uscat, cate aveau suflare de viata in narile lor, au murit."

Ex. 12:

"29. Iar la miezul noptii a lovit Domnul pe toti intai-nascutii in pamantul Egiptului, de la intai-nascutul lui Faraon, care sedea pe tron, pana la intai-nascutul robului, care sta in inchisoare, si pe toti intai-nascutii dobitoacelor. "

Num.15:

"32. Cand se aflau fiii lui Israel in pustiu, au gasit un om adunand lemne in ziua odihnei;
33. Si cei ce l-au gasit adunand lemne in ziua odihnei l-au adus la Moise si Aaron si la toata obstea fiilor lui Israel;
34. Si l-au pus sub paza, pentru ca nu era inca hotarat ce sa faca cu el.
35. Atunci a zis Domnul catre Moise: "Omul acesta sa moara; sa fie ucis cu pietre de catre toata obstea fiilor lui Israel, afara din tabara!"
"

Num. 31:

"14. Atunci s-a maniat Moise pe capeteniile ostirii, pe capeteniile miilor si pe sutasii care se intorsesera de la razboi, si le-a zis Moise:
15. "Pentru ce ati lasat vii toate femeile?
16. Caci ele, dupa sfatul lui Valaam, au facut pe fiii lui Israel sa se abata de la cuvantul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsa asupra obstii Domnului.
17. Ucideti dar toti copiii de parte barbateasca si toate femeile ce-au cunoscut barbat, ucideti-le.
18. Iar pe fetele care n-au cunoscut barbat, lasati-le pe toate vii pentru voi.
"
Regi I 15:

"3. Mergi acum si bate pe Amalec si pe Ierim si nimiceste toate ale lui. Sa nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceste si da blestemului toate cate are. Sa nu-i cruti, ci sa dai mortii de la barbat pana la femeie, de la tanar pana la pruncul de san, de la bou pana la oaie, de la camila pana la asin". "

Nu stiu cum acest Dumnezeu poate fi numit "al iubirii". Nu vad cum uciderea femeilor si copiilor ar putea fi "in concordanta cu stadiul de civilizatie a poporului evreu". Tocmai faptul ca tu poti citi despre aceste crime comandate in mod direct de catre Dumnezeu si sa le gasesti explicatii ma intristeaza. Eu nu cred ca genocidul poate fi altfel decat rau, si cred ca este mult mai probabil ca aceste fapte sa fie rodul imaginatiei unui trib frustrat si sangeros decat expresia "planului" unui Dumnezeu infinit de bun si pe deasupra si atotputernic.

Te referi la problematica existentei raului. Cred ca ai o parere cam prea pesimista in legatura cu umanitatea. Cred ca oamenii au trait mai bine, mai in siguranta si mai fericiti de pe urma stiintei si nu mai prost. Cred ca in mare parte raul se datoreaza lipsei de educatie si de simt critic. Nu cred ca solutia o reprezinta credinta cat mai ales deprinderea gandirii critice si a respectului pentru lege. Din pacate la noi, cel putin cand am fost eu la scoala, stiinta se preda ca un morman de informatii si nu ca o metoda de gandire, de a lua decizii, de a recunoaste un rationament gresit. Sa nu uitam si ca regimul comunist, prin selectionarea lichelelor, a contribuit din plin la deficitul de moralitate de astazi.

"-in sfarsit.Eu am ales sa cred chiar daca D-zeu nu este ceva "cert"/"demonstrabil""

Cred ca nu exista om care sa creada numai in lucruri demonstrabile. Nu se poate demonstra ca D-zeu nu exista, deci exista o sansa, chiar daca mica in opinia mea ca sa ai dreptate.

In final vreau sa-ti spun ca nu sunt nici pe departe un expert in Biblie, doar am incercat sa ma informez, sa verific tot ceea ce majoritatea oamenilor considera a fi evident. De altfel am si spus ca argumentele aduse de mine in discutia cu parintele Nistea au fost ridicate de mai bine de 200 de ani de Thomas Paine in "The Age of Reason":

http://www.infidels.org/library/historical/thomas_paine/age_of_reason/index.shtml

Este o carte excelent argumentata, nu trebuie sa fii teolog pentru a intelege si exista avantajul ca poti verifica afirmatiile de acolo cu Biblia in mana.

P.S.

Vad ca esti din Iasi, cum mai arata orasul, gradina botanica? Am fost de cateva ori si m-a impresionat foarte placut. Abia astept sa mai dau o raita pe acolo.

Numai bine!

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#29183 (raspuns la: #28228) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si prin anii 70 - de donquijote la: 27/04/2005 22:35:34
(la: Romancele - neam de curve ??)
cand mai veneau inca straini pe litoral multe se duceau cu italieni. probabil din cauza limbii. pe urma pe la sfarsitul anilor 70 au venit studentii arabi. la timisoara a fost 'razboi' cu golanashii locali ca le luasera fetele.
pe de alta parte se pare ca e si chestie de educatie. pe la sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 au fost studenti vietnamezi. pe atunci se traia nu rau ca jocul piramidei inca functiona (baza producea mai mult decat lua varful, asa ca mai intorcea ceva si in jos), in orice caz mai bine decat in vietnam, si stiu de la cunoscuti care au fost studenti in acea perioada ca nu s-a auzit de nici un caz in care un roman sa fi parlit vreo vietnameza.
papalitatea si Dumnezeu... - de (anonim) la: 27/04/2005 23:05:39
(la: Biblia musamalizata de papalitate sau nu?)
draga ampop,

Fara sa te coplesesc cu complimente si fara sa fiu un "anticrist", iti dau perfecta dreptate.
Ceea ce samadhi spune despre Budha poate sa fie adevarat in India. Eu am avut contact cu mai multe forme de Budhism, din China, din India, Tailanda...
Mai mult, in unele "congragatii" se presupune ca Budha a fost "transvestit", am vazut statui ale lui Budha unde jumatate este reprezentat ca femeie si jumatate ca barbat. Ca si cum ar fi trecut printr-un proces de metamorfoza. Diferenta dintre reprezentari, in orice religie, se face pe baza unei perceptzii personale, asa cum isi imagineaza fiecare "fatza lui Dumnezeu".
In Budhismul chinezesc, Budha este reprezentat ca "Isus Cristos". Un copil nascut din femeie (sotia mea este chinezoaica) si am in casa o statuie al lui Budha foarte asemenatoare cu cu cea a lui Isus in bratzele Fecioarei Maria, iar ei il numesc Pussa (Dumnezeu).
Ar trebui sa fim naivi, sa credem ca exista 20 sau mai multi Dumnezei, (nu trebuie sa ne luam dupa injuratura noastra traditionala - 'tui Dumnezeii masii... hahahaha... ). Daca Dumnezeu exista?!... atunci nu poate fi decit UNUL. Si fiecare religie i-l reprezinta in mod diferit.

Se spune ca Moise, cind a plecat in desert si a scris Vechiul Testament, a avut anumite revelatii - pe care noi le interpretam ca inspiratie de la Dumnezeu. De exempu si-a dat seama ca nemincind carne de porc sanatatea lui s-a imbunatatit. Atunci a zis ca e semn de la Dumnezeu, care vrea ca "drept credinciosii" sa nu manince carne de porc... Si asa mai departe. Sa nu uitam ca la vremea aceea nu existau carti de educatie spirituala, morala si igiena.
In religia musulmana, femeile trebuie sa umble acoperite. Nu pentru ca asa a vrut Dumnezeu (Alah)! Initial metoda s-a introdus pentru a le proteja de "pofta" barbatzi. Si fiecare barbat cind se insura era ca o tragele la loto, sau "zgirie si cistiga", nu stia ce se ascunde sub ambalaj:-)
Dar in timp s-a introdus ca lege dictata de Dumnezeu (Alah).
Si in felul acesta sint mii de exemple.

Papalitatea a vrut sa puna mina pe puterea politica si economica. Si trebuie sa spun ca au reusit. La ora actuala Vaticanul are investii si detine majoritate de actiuni in multe din cele mai mari concernuri economice din lume. De de la nivelul de Board of Directors, acei preoti umili si cu tichiutze rosii, conduc o buna parte din economia lumii.

In anii '60, in Peru, a fost descoperit un "manuscris" care se spune ca ar fi revolutionat complet conceptia despre viatza si religie. Vaticanul a cheltuit aproape 1 miliard de dolari (la vremea aia o suma enorma)si "agentii secretzi cu cruce sub camasa si Biblie in buzunar" au asasinat peste 600 de oameni, IN NUMELE LUI DUMNEZEU, ca sa puna mina pe acel manuscris. Foarte putini au apucat sa-l citeasca dar se pare ca acel manuscris a pus bazele "meditatiei transcedentaliste" (Astral Travel). Lobsang Rampa, mentioneaza despre acel manuscris in lucrea lui "You Forever". Si mai este un autor american care scrie despre el, dar este o versiune "romantzata"...

Eu unul cred in Dumnezeu, dar nu mai pot crede in Religie. Sint prea multe si fiecare sustzine ca religia lui este "cea adevarata". La urma urmei Religia (sau mai bine zis teoria religioasa) a fost scrisa de OM. Ca ei sustzin ca au avut inspiratzie de la Dumnezeu???... cum pot ei sa o dovedeasca? Si mai ales fiecare si-a ales din Biblie capitolele si pasajele care le-a placut mai mult, iar daca studiem cu atentie, intre Vechiul si Noul Testament sint idei fundamentale care se contrazic... Deci cui
sa-i dam dreptate si ascultare?

Eu nu le dau dau la nici unii.

Salutare,

Grigorescu
#46015 (raspuns la: #45887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
........ - de esr la: 11/06/2005 17:18:08
(la: ROCK - ce parere avetzi despre felul lor de a fi ...)
nu inteleg de ce lumea asociaza rock-ul cu satanismul sau excludera din societate ..din cate stiu eu (si nu stiu chiar atat de mult)acest mare "cuvant" ROCK se imparte in o groza de ramuri pornind de la punk,heavy metal,grunge,black,british rock,pop rock si alte o groaza de ramuri care se impart in subramuri(plus ca exista rockul anilor 60',70',80,'90' care e impartit la randul lui).fiecare dintre aceste "genuri"(daca pot spune asa ceva...)are ceva de spus iar lumea (mai ales adolescentii) se identifica ..sau se amagesc...sau pur si simplu asculta ceva frumos.ca mentalitatea romanilor este "defecta"din cauza faptului ca sunt neinformati...asta e altceva.si cred ca e in pare parte influentata(mentalitatea)de teribilismul (desi cred ca e cam exagerat folosit cuvantul aici)anumitor rockeri si rockerite sau rockere(nu stiu cum se spune)care vor sa iasa in evidenta(sau nu...)si ii determina pe ceilalti sa creada lucruri gresite(ma refer la blackeri si heavy metelisti si punkeri).eu personal nu am nimic cu nimeni (nici cu manelisti nici cu clubberi,nici cu cei care ascluta muzica populara)si consider ca fiecare asculta ce ii place si ce vrea.si nu am tentinta sa cataloghez oamenii dupa genul de muzica pe care il asculta(desi uneori involuntar mai fac anumite "greseli") .cred ca ne inselam daca vom spune ca rockerii sunt agresivi sau anti-societate sau ca vor sa se sinucida sau ca sunt satanisti,sau ca sunt vegetarieni,ecologisti,distrugatori ai bunurilor publice(faza interesanta :mergeau pe la 12 nopatea pe strada un grup de persoane care aratau"ciudat"si aveau o chiata cu ei ,iar politia din oras(unul mic ) le-a dat amenda pentru distrugerea linistii publice...haha..ce prostie si ei nici macar nu cantau...)poate ca unii sunt...nu stiu ...sincer
ca sa nu mai aberez prea mult...vroiam sa spun ca unii cam exagereaza in felul lor de a fi...nu ii condamn ca se imbraca diferit(dar uneori exagereaza)la fel cum exagereaza in fazele ca ei sunt "freaks of nature" ,neintelesii societatii,si se izoleaza asa de-aiurea in grupuri si ii resping pe cei care asculta alt gen de muzica.cel putin cei din orasul meu care se autoinclud in categoria "rockerilor"cam asta fac...
si uite ..desi eu ascult de cand eram mai mica acest gen de muzica pentru ca (recunosc)am fost influentata de sora mea mai mare ...nu neg faptul acesta si nu zic ca ..eu singura am descoperit acest gen si eu singura l-am inteles si alte prostii din astea ...
aaaa...si uneori unii din ei se cred superiori ,desi nu sunt ..si nici macar nu au dreptul sa zica asta daca nu au dovezi:) .
eu cred ca nu ar trebui(prea mult)sa facem din vestimentatie un mod de a catolga oamenii.desi lor le place sa fie "tintuiti".de ex nu numai rockeri au tendinta asta ci si unele pitipoance,si unii "loseri"(UITE eu acum cataloghez oamenii involunar...imi pare rau,nu vreau sa fac asta ...dar ei ma determina).
eu vreau normaliate(nici chiar asa,ar trebui sa definesc normaliate)sau cel putin sa nu se mai exagereze...
eu ascult mai multe genuri de rock si nu fac mara tam-tam din asta ...nu provoc "lupte" si nu zic ca "punkeri sunt niste fraieri si ca muzica lor e **beeeepppp si ca harcore-ul e cel mai tare"...
nu mai inteleg de ce unii dintre ei vorbesc urat si sunt niste "tarani "(nu am nimic cu taranii ...sunt mult mai ingenui )...
nu inteleg de ce stau la secu si nu fac nimic ..si nu vorbesc nimic interesant ..si comenteaza pe nustiu ce grup "de populari" de la liceu care nu stiu ce petrecere au dat ,cand ei fac acelesi lucru...si ii comenteaza si pe loseri cu ochelari (care nu exista)pe manelistii care ii polueaza dar in acelasi timp canta manele la chitara cu scuza ca ei fac "misto",nu inteleg de nu fac nimic daca to sunt impotriva cuiva si a ceva anume ..care nici ei macar nu stiu ce e...dar eu particularizez..
oricum...acum ...azi daca intrebi un rocker de ce asculta genul asta de muzica iti raspunde "ca e cool...si ca tipul din noul videoclip slipknot arata super" ,desi nici nu i se vede fata .
sau nu inteleg tipele care vad un tip cu parul lung si trecand pe langa el zic"vai tu ce super arata tipul ala!!!!"e acelasi lucru ..pentru mine echivaleaza cu aceleasi tampenii lae fetelor de la mine din clasa care zic la fel ca nu stiu ce tip ,din nu stiu ce clasa arata "sooooppppeeeeeeerr,draga...."...
si nu inteleg de ce isi fac unghiile cu negru si au manichiura "frantuzeasca",si isi dau parul cu gel ca sa para slinos,si nu se spala cu saptamanile ....exagereaza....
si eu nu integelg...
probabil ca totul e foarte simplu ,dar eu nu vreau sa accept ca lucrurile ar fi asa.
am 'descoperit' acum cativa ani (3 sau 4) la heidelberg un bar cam in genul pe care-l propui. nu cred ca 'proprietarul' (arata ca un hippy din anii '60 - ceea ce probabil fusese, cu par alb) castiga prea mult pentru ca preturile erau foarte joase (cel mai scump cocteil era 3 euro in conditiile in care pretul mediu a unei beri era 2-2.5). interiorul era vopsit in galben/portocaliu, muzica de fond era jazz latin (mai ales formatii cubaneze) si 60's-70's, deschis 19pm - 3am, tot timpul plin cu clienti intre 25 si 75...
am mai revenit de atunci in fiecare an (firma la care lucrez participa la o expozitie tehnica anuala in zona) si barul n-a dat faliment inca...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...