comentarii

muzica disco anii 60


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Glacius - de DINU IONESCU la: 19/07/2006 19:36:12
(la: Muzica Rock!)
Domnule/doamna/domnisoara Glacius!
Cand vad preocuparile d.tale, ma-ntreb: in acea muzica a anilor 60,70,etc. are loc si un Enescu sau Gustav Mahler?
Cred ca nu...
In orice caz nu sunt un adept al condamnarii rock-ului, in general.Au fost si sunt cantareti sau formatii rock minunate(Beatles,Elvis,Abba,Bonnie M.,Quinn,Madona,partial M. Jackson,etc.,ca sa numesc doar cativa).
Dar , ce ziceti de formatia finlandeza Lordie , care a castigat Eurovision-ul? Va place si asa ceva?
SAM.
#134096 (raspuns la: #134051) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
onutza - de picky la: 15/06/2007 15:57:13 Modificat la: 15/06/2007 15:59:14
(la: Nelamurire gramaticala)
Da si nu.
Spui "masina a anilor trecuti"? Nu. Sau : "muzica a anilor '60"?. Deci, NU.
Apoi : "anilor celor" inseamna ca anii aceia apartin cuiva. Sa zicem "anilor celor nostalgici".
Daca spui "celor mai frumosi" astepti si o continuare. Cum ar fi : " anilor celor mai frumosi beduini".
Asa ca-i mai mult nu, in sensul ca e corect formulat, desi absurd si tembel.
#206628 (raspuns la: #206626) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Salut Buburuza, - de maimuta la: 30/06/2008 21:30:55 Modificat la: 30/06/2008 21:31:25
(la: Muzica)
Amintirile la care ma refer sunt din timpul studentiei, am fost o "destrabalata", mergeam la chefuri, ascultam muzica din anii 60-70, nu prea "pupam" cursuri.... Eram super indragostita, si acum sunt la fel, de acelasi individ. ;))

Cei de la Nazareth cantau piesa asta cand eu apaream pe lume;))

Led Zeppelin- Hey Hey What Can I Do
http://www.youtube.com/watch?v=kXcH5IOPE_4
#321611 (raspuns la: #321386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pop-rock-disco???? - de Little Eagle la: 29/02/2004 12:59:31
(la: Top 10 pop-rock-disco al anilor 80)
Mama mia!

E o problema! Personal NU am agreat muzica acelor ani,in special pop si disco,dar tentatia e prea mare sa nu ma arunc in acest top. Sint un rebel(yell)
al anilor 70 de fapt as zice mai precis din 1968 dar nu vreau sa par prea...batrin.hai sa alcatui si eu topul meu chiar daca nu e din acei ani 80.
Inteleg ca e vorba doar de cintece si nu de albume in total.

1.) Jimi Hendrix-Hey Joe
2.) Black Sabbath-War Pigs
3.) Led Zeppelin-Communication breakdown
4.) The Who-Who are you
5.) Grand Funk Railroad-I'm your captain
6.) Pink Floyd-Wish you were here
7.) Rolling Stones-Gimme shelter
8.) Beatles-Let it be
9.) Genesis-Musical box
10.) Ozzy Osbourne-Voices

cam asa arata topul meu,
Asta la vista baby and..I'll be back!
LOVE&PEACE,
Ozzy
Daca ai vreun site cu muzica - de mugurel5564 la: 28/09/2005 08:03:53
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Daca ai vreun site cu muzica italiana din anii 60,m-as bucura sa mi-l dai si mie !
#75164 (raspuns la: #74772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ma intorc in timp uneori datorita muzicii - de daniela_sorina_albeanu la: 26/10/2005 12:47:33
(la: Ce muzica ascultati in ultima vreme?)
Ascult multa muzica anii 60-70! nu voi renunta niciodata la Beatels, Demis si altii, muzica italieneasca Toto Cutugno,Francesco Napoli etc. Muzica noastra folk din acei ani este un mod de "a-mi incarca bateriile" pentru mine! - Stefan Hrusca, Seicaru - garda veche din cenaclu Flacara
Iglesias deasemeni - toata muzica lui! Si ca sa ne apropiem putin:imi place Leonard Cohen imi plac si unele melodii IRIS de acum. De ex. "Vei pleca" etc.,"Vama veche" - pentru ca il admir pe Tudor Chirila in dubla ipostaza de actor cantaret. Multa muzica clasica ex. Vivaldi, Strauss, Verdi etc Si ar cam fi cazul sa ma opresc desi as putea continua la nesfarsit.
Muzica - de Tofan Ana Isabella la: 06/06/2006 19:02:57
(la: Ce melodie iubiti acum?)
Ascult ce este pe la radio...Imi place la nebunie "Imagine" a lui John Lennon,altceva :"A stairway to heaven" Led Zeppelin,Laura Pausini " Resta in ascolto","Jeanie" a lui Falco,"concertul no 5 pt pian si orchestra" de Ludwig van Beethoven, "Anotimpurile " Vivalldi( stiu e un melanj cam nepotrivit). In general sunt innebunita dupa muzica anilor ' 60 -70 .
Draga nemultumitule, - de Glacius la: 16/07/2006 20:55:58
(la: Muzica Rock!)
Oamenii ,de obicei,nu sunt intr-atat de prosti incat sa se lase manipulati de niste versuri...Tin sa te anunt cu mare regret,inainte de a te angaja sa discuti despre orice gen de muzica,sa ai in vedere anii lor stii,de glorie...In anii `70...stimate domn au fost anii disco...la putere..daca tu consideri rock-ul acelasi lucru cu disco...fie...imi dau jos palaria si iti spun maestru dirijor,porneste cu nelinistile si nemultumurile aduse rock-ului.Nu,nu sunt roackara*,sunt o melomana si cred ca fiecare gen a adus ceva bun (in afara de manele desigur) pentru fiecare generatie...

Muzica rock...sa iti zic un secret...o poveste...nu a inceput prin 1970,ci din 1960 se tot incerca sa se atinga un nivel superior.*Daca tu imi zici mie ca The Animals,Stephenwolf,The Beatles erau faimosi prin 1970 imi dau in cap cu monitorul...Singura muzica care a maculat cum zici tu,mintea tinerilor,de parca ei sunt niste biete paiete,care merge sa le speli capul cu versuri ca:

Love, love me do.
You know I love you,
I'll always be true,
So please, love me do.
Whoa, love me do.

Love, love me do.
You know I love you,
I'll always be true,
So please, love me do.
Whoa, love me do.

Someone to love,
Somebody new.
Someone to love,
Someone like you.

Love, love me do.
You know I love you,
I'll always be true,
So please, love me do.
Whoa, love me do.


Love, love me do.
You know I love you,
I'll always be true,
So please, love me do.
Whoa, love me do.
Yeah, love me do.
Whoa, oh, love me do.

Va dati seama oameni...aceste versuri instiga la suicid,la violenta etc.(heavy metal,pui instiga la violenta,are un mesaj dezlanat etc..nu ce zici tu...Bai la muzica din anii `70,`60.`80 i se spune OLDIE....oare de ce mah?)Iti raspund eu.Fiindca e muzica de referinta pentru trupele de astazi.Indiferent ce genuri abordeaza...

Muzica din acea perioada vorbea despre viata,despre n situatii,despre probleme adolescentei,daca asta schimba mintea tinerilor,te inseli.Ii punea pe ganduri.In plus singura muzica care i-a influentat pe tineri in perioada aia a fost muzica hippie...jeez...ar trebui sa stii si tu cateva chestii pana sa te arunci intr-un subiect in care poti fi usor contrazis,atunci cand nu ai idee despre ce vorbesti...*nu ma mira ca prietenii tai te-au contrazis*

Poate ca Pittis si altii au ajuns caricaturi,domnule dar muzica lor va dainui...mai ales pentru fanii genului...in plus pe vremea aia nu erau sunete electronice citez: zgomotul ce sa mai vorbim, efectele electronice sunt supralicitate fara alt scop decat ca sa socheze,

Sa stii ca suny mai multe genuri de muzica rock,iti recomand sa asculti glam rock,unele cu versuri pe intelesul tuturor,poate nu pe intelesul tau.*stii engleza?nu,nu?Greu atunci.tz tz tz*

Intai sa asculti toata discografia unor formatii pana sa postezi acii neadevaruri.Eu imi permit sa vorbesc,fiindca alsand modestia la o parte,asta e domeniul meu de activitate...

Ai mai zis urmatoarele: Tinerii au inceput sa se imbrace in tricou pe care erau imprimate sloganuri anti-orice,

Da,corect dar astia erau punk-istii.Sa iti explic ca punk nu inseamna rock?Si titlul thread-ului tau e muzica rock...Nene...verifica genurile muzicale,pana sa vorbesti de altceva=))

Tatutzu asta a mai zis:
jeans-ii le-au permis sa stea pe asfalt fara jena, pletele erau considerate un protesc social, drogurile un semn de totala nesupunere si asa mai departe.

Si ce ?Acum esti si impotriva blugilor?Domnule,esti incorigibil...Vreri sa zici ca nu suporti nici blugii acum?Nu ai purtat blugi in viata ta?Hais a te iau si cu moda acum.Toti creatorii de moda spun ca denimul,cu precadere blugii sunt accesoriile care nu se vor demoda NICIODATA.Si sunt si comozi pe deasupra...Altceva...spune-mi mama,cine te-a mai suparat?

"pletele erau considerate un protesc social, drogurile un semn de totala nesupunere si asa mai departe. Toate astea asezonate de violenta pulsatiilor rock, gen Pink Floyd sau Led Zeppelin, dupa ce chiar Beatles au testat soundul."

Drogurile...existau de cand mama si pamantul...nu cred ca atunci s-a realizat ca oamenii se drogau...Aoleu...

Pink Floyd...da....normal...foarte violenti....nu am ce zice ...Ascultati oameni :shine on me crazy diamond,momma,comfortably numb si apoi sa imi ziceti daca sunt violenti sau nu...Ascultati Beatles : yesterday,obla di obla da,yellow submarine,all we need is love,love me do,Michelle si spuneti-mi ca sunt prea violenti...nene...prea...vreau pareri...daca formatiile astea sunt violente ce zici bai de astea heavy metal gen: godsmack,korn,slipknot,deftones astea DA sunt ce zici tu nu Led sau Beatles...


*Asta cred eu, insa sigur sunt din cei putini care considera muzica anilor de protest o imensa si definitiva porcarie.*


Muzica de protest...e rap-ul zilelor de azi...rock-ul e muzica de manifest...Si muzica anilor de protest in perioada aia era :punk si hippie...NU ROCK!

Anyway o consideri o imensa si definitiva porcarie...Dar ca sa zici asta inseamna ca ai ascultat majoritatea artistilor din genul asta...nu?
Eu i-am ascultat...nu poti asculta doar o melodie din Led Zeppelin si sa ii zici mie ca sunt violenti...

*Urmarea? Pervertirea muzicala. Haosul ingrozitor la care biata arta a ajuns in ziua de azi.*

*Mi se pare nedrept sa ii pui in acelasi raft, "muzica", pe astia si pe Bach, Mozart, Haendel sau orice muzica de valoare si autentica.*

Ziceai de muzica clasica...ca e in acelasi raft cu cea rock...In puii mei Queen au un intreg album cu o cantareata de opera,Monserat Cabbale...unde vroiai sa puna cd-urile?La manele?

Asculta domnule iubitor de clasic: bohemian rhapsody,*care e considerata o capodopera de criticii muzicali care sunt mai in masura decat tine sa zica asta
,are fragmente de opera aceasta melodie,la fel sI Barcelona..
Muzica rock imbina cea clasica...Unii artisti au facut acest lucru si au fost premiati de criticii muzicali...Deci ce alt gen muzical a mai readus muzica clasica,cea care iti place tie in prim plan decat muzica rock?Asta care o detesti tu...In plus,rap,hip hop,raggae nu o sa reuseasca niciodata sa aduca in prim plan,in secolul de azi muzica clasica cum au reusit formatiile rock...

Acum domnule,mie imi place sa ascult astfel de muzica,deoarece vorbeste despre viata insasi,deoarece ma face sa ma simt bine,deoarece ma face sa gandesc,deoarece nu manipuleaza ca alte genuri,deoarece nu are un mesaj dezlanat ,cum zici tu,deoarece nu suntem oameni prosti sa ne taiem venele,deoarece nu suntem influentabili etc...
Deoarece mi-a marit vocabularul ,deoarece am inceput sa inteleg engleza,deoarece am invatat neologisme in engleza,deoarece vorbesc engleza mai bine datorita acestei muzici,deoarece ma simt super pe acorduri dulci de chitara a lui Bon Jovi,Santana,Eric Clapton,Steve Vai,Slash etc...



Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Machine Gun - de Little Eagle la: 27/05/2004 16:03:15
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
"Happy New Year first of all.I hope we'll have a million years or two million more of them...If we can get over this summer.Right.I'd like to dedicate this one to the draggin' scene yhat's goin'on,all the soldiers that are fightin' in Chicago,Milwaukee and New York...Oh yes,and all the soldiers fightin' in Vietnam.like to do a thing called'Machine Gun".

Machine gun
Tearing my body all apart
Machine gun
Tearing my body all apart.

Evil man make me kill ya
Evil man make you kill me
Evil man make me kill ya
Even though we're only families apart.

Well I pick my axe and fight like a bomber
(You know what I mean)
Hey and your bullets
Keep me knocking me down.

Hey I pick my axe
Yeah but you still blast me down to the ground.

The same way you shoot me down baby
You'll be going just the same
Three times the pain
And your own self to blame
Hey machine gun.

I ain't afraid of your mess no more
I ain'afraid no more
After a while your cheap talk
Don't even cause me pain
So let your bullets fly like rain.

'Cause I know all this time you're wrong baby
And you'll be goin' just the same
Yeah machine gun
Tearing my family apart
Yeah yeah alright
Tearing my family apart.

Don't you shoot him down
He's about to live here
Don't you shoot him down
He's got to stay here
He ain't goin' nowhere
He-s been shot down to the ground
Oh where he can survive no no.

Yeah that's what we don't wanna hear any more,alright
No bullets,no guns,no bombs
No nothin',just let's all live and live
You know,instead of killing."

Jimi Hendrix live at Filmore East in NY in noaptea de anul nou1969-1970.
Band of gypsys:
Jimi:lyrics,guitar,composer
Billy Cox:bass
Buddy Miles:drums

Jimi a murit pe 18 Sep.1970....eram in anul 1 de liceu si toti din clasa mea am refuzat sa mergem la scoala in acea zi,eram 34,am invadat o berarie si stat in liniste si baut pt. Jimi.
Asa eram pe atunci noi.Azi doar 4-6 au ramas in Romania....interesant nu?
restul am plecat care pe unde ne-a chemat soarta,pana in 1982,unii in Franta,altii in USa,unii in Germania,altii in Israel,Anglia.

Am scris acest faimos cantec al lui Jimi pt. ca sunt impotriva razboiului de orice fel si de oriunde.
El a fost impotriva razboiului.Mama lui Jimi cat si bunica lui au fost din natia de indieni Cherokee,bunica lui a plecat insa in Canada.Jimi a trait mai mult cu ea
pt. ca parintii lui au divortat cand era mic.A invatat acel wisdom indian de la bunica lui.
Bunica lui i-a spus ca va avea o viata scurta....dar in ultimii 6 ani din viata va deveni mare in toata lumea si asa a fost sa fie....NIMENI in istoria muzicii de la anii 60 incoace,va putea egala geniul lui.

Din primul lui grup(in London)"Jimi Hendrix Experience",azi toti au decedat...
recent,in anul asta Mitch Mitchell si Noel Redding.

Mereu l-am iubit pe Jimi si muzica lui.

cu drag,
Love&peace brothers and sisters,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)



















































































































#15941 (raspuns la: #15916) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si prin anii 70 - de donquijote la: 27/04/2005 22:35:34
(la: Romancele - neam de curve ??)
cand mai veneau inca straini pe litoral multe se duceau cu italieni. probabil din cauza limbii. pe urma pe la sfarsitul anilor 70 au venit studentii arabi. la timisoara a fost 'razboi' cu golanashii locali ca le luasera fetele.
pe de alta parte se pare ca e si chestie de educatie. pe la sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 au fost studenti vietnamezi. pe atunci se traia nu rau ca jocul piramidei inca functiona (baza producea mai mult decat lua varful, asa ca mai intorcea ceva si in jos), in orice caz mai bine decat in vietnam, si stiu de la cunoscuti care au fost studenti in acea perioada ca nu s-a auzit de nici un caz in care un roman sa fi parlit vreo vietnameza.
........ - de esr la: 11/06/2005 17:18:08
(la: ROCK - ce parere avetzi despre felul lor de a fi ...)
nu inteleg de ce lumea asociaza rock-ul cu satanismul sau excludera din societate ..din cate stiu eu (si nu stiu chiar atat de mult)acest mare "cuvant" ROCK se imparte in o groza de ramuri pornind de la punk,heavy metal,grunge,black,british rock,pop rock si alte o groaza de ramuri care se impart in subramuri(plus ca exista rockul anilor 60',70',80,'90' care e impartit la randul lui).fiecare dintre aceste "genuri"(daca pot spune asa ceva...)are ceva de spus iar lumea (mai ales adolescentii) se identifica ..sau se amagesc...sau pur si simplu asculta ceva frumos.ca mentalitatea romanilor este "defecta"din cauza faptului ca sunt neinformati...asta e altceva.si cred ca e in pare parte influentata(mentalitatea)de teribilismul (desi cred ca e cam exagerat folosit cuvantul aici)anumitor rockeri si rockerite sau rockere(nu stiu cum se spune)care vor sa iasa in evidenta(sau nu...)si ii determina pe ceilalti sa creada lucruri gresite(ma refer la blackeri si heavy metelisti si punkeri).eu personal nu am nimic cu nimeni (nici cu manelisti nici cu clubberi,nici cu cei care ascluta muzica populara)si consider ca fiecare asculta ce ii place si ce vrea.si nu am tentinta sa cataloghez oamenii dupa genul de muzica pe care il asculta(desi uneori involuntar mai fac anumite "greseli") .cred ca ne inselam daca vom spune ca rockerii sunt agresivi sau anti-societate sau ca vor sa se sinucida sau ca sunt satanisti,sau ca sunt vegetarieni,ecologisti,distrugatori ai bunurilor publice(faza interesanta :mergeau pe la 12 nopatea pe strada un grup de persoane care aratau"ciudat"si aveau o chiata cu ei ,iar politia din oras(unul mic ) le-a dat amenda pentru distrugerea linistii publice...haha..ce prostie si ei nici macar nu cantau...)poate ca unii sunt...nu stiu ...sincer
ca sa nu mai aberez prea mult...vroiam sa spun ca unii cam exagereaza in felul lor de a fi...nu ii condamn ca se imbraca diferit(dar uneori exagereaza)la fel cum exagereaza in fazele ca ei sunt "freaks of nature" ,neintelesii societatii,si se izoleaza asa de-aiurea in grupuri si ii resping pe cei care asculta alt gen de muzica.cel putin cei din orasul meu care se autoinclud in categoria "rockerilor"cam asta fac...
si uite ..desi eu ascult de cand eram mai mica acest gen de muzica pentru ca (recunosc)am fost influentata de sora mea mai mare ...nu neg faptul acesta si nu zic ca ..eu singura am descoperit acest gen si eu singura l-am inteles si alte prostii din astea ...
aaaa...si uneori unii din ei se cred superiori ,desi nu sunt ..si nici macar nu au dreptul sa zica asta daca nu au dovezi:) .
eu cred ca nu ar trebui(prea mult)sa facem din vestimentatie un mod de a catolga oamenii.desi lor le place sa fie "tintuiti".de ex nu numai rockeri au tendinta asta ci si unele pitipoance,si unii "loseri"(UITE eu acum cataloghez oamenii involunar...imi pare rau,nu vreau sa fac asta ...dar ei ma determina).
eu vreau normaliate(nici chiar asa,ar trebui sa definesc normaliate)sau cel putin sa nu se mai exagereze...
eu ascult mai multe genuri de rock si nu fac mara tam-tam din asta ...nu provoc "lupte" si nu zic ca "punkeri sunt niste fraieri si ca muzica lor e **beeeepppp si ca harcore-ul e cel mai tare"...
nu mai inteleg de ce unii dintre ei vorbesc urat si sunt niste "tarani "(nu am nimic cu taranii ...sunt mult mai ingenui )...
nu inteleg de ce stau la secu si nu fac nimic ..si nu vorbesc nimic interesant ..si comenteaza pe nustiu ce grup "de populari" de la liceu care nu stiu ce petrecere au dat ,cand ei fac acelesi lucru...si ii comenteaza si pe loseri cu ochelari (care nu exista)pe manelistii care ii polueaza dar in acelasi timp canta manele la chitara cu scuza ca ei fac "misto",nu inteleg de nu fac nimic daca to sunt impotriva cuiva si a ceva anume ..care nici ei macar nu stiu ce e...dar eu particularizez..
oricum...acum ...azi daca intrebi un rocker de ce asculta genul asta de muzica iti raspunde "ca e cool...si ca tipul din noul videoclip slipknot arata super" ,desi nici nu i se vede fata .
sau nu inteleg tipele care vad un tip cu parul lung si trecand pe langa el zic"vai tu ce super arata tipul ala!!!!"e acelasi lucru ..pentru mine echivaleaza cu aceleasi tampenii lae fetelor de la mine din clasa care zic la fel ca nu stiu ce tip ,din nu stiu ce clasa arata "sooooppppeeeeeeerr,draga...."...
si nu inteleg de ce isi fac unghiile cu negru si au manichiura "frantuzeasca",si isi dau parul cu gel ca sa para slinos,si nu se spala cu saptamanile ....exagereaza....
si eu nu integelg...
probabil ca totul e foarte simplu ,dar eu nu vreau sa accept ca lucrurile ar fi asa.
am 'descoperit' acum cativa ani (3 sau 4) la heidelberg un bar cam in genul pe care-l propui. nu cred ca 'proprietarul' (arata ca un hippy din anii '60 - ceea ce probabil fusese, cu par alb) castiga prea mult pentru ca preturile erau foarte joase (cel mai scump cocteil era 3 euro in conditiile in care pretul mediu a unei beri era 2-2.5). interiorul era vopsit in galben/portocaliu, muzica de fond era jazz latin (mai ales formatii cubaneze) si 60's-70's, deschis 19pm - 3am, tot timpul plin cu clienti intre 25 si 75...
am mai revenit de atunci in fiecare an (firma la care lucrez participa la o expozitie tehnica anuala in zona) si barul n-a dat faliment inca...
aaa... - de maan la: 08/07/2005 08:19:38
(la: Aveti vreo melodie care nu va lasa sa traiti)
pe mine muzica disco...ce nu vrea sa moara, de cativa ani inchisa-n casa vecinilor mei.
Beatles - Eleanor Rigby - de cico la: 20/07/2005 04:21:01
(la: Versuri din melodiile voastre preferate...)
Ascultam de pe lincul pus de zaraza si mi-am amintit de perla asta a beatlesilor. Desi simplista si cu izul retro al anilor 60, pentru mine nu stiu daca exista vreo alta combinatie de versuri + muzica ce-ti genereaza un mai profund sentiment de singuratate. A nu se asculta la nunti, petreceri sau cind esti deja pe prozac :)


Ah, look at all the lonely people
Ah, look at all the lonely people

Eleanor Rigby, picks up the rice
in the church where a wedding has been
Lives in a dream
Waits at the window, wearing the face
that she keeps in a jar by the door
Who is it for

All the lonely people
Where do they all come from?
All the lonely people
Where do they all belong?

Father McKenzie, writing the words
of a sermon that no one will hear
No one comes near
Look at him working, darning his socks
in the night when there's nobody there
What does he care

All the lonely people
Where do they all come from?
All the lonely people
Where do they all belong?

Ah, look at all the lonely people
Ah, look at all the lonely people

Eleanor Rigby, died in the church
and was buried along with her name
Nobody came
Father McKenzie, wiping the dirt
from his hands as he walks from the grave
No one was saved

All the lonely people
Where do they all come from?
All the lonely people
Where do they all belong?
Despre situatia rromilor in Europa ( Spania) - de Rakoczy la: 09/01/2006 21:59:27
(la: Minoritati)

Despre situatia rromilor in Europa ( Spania)



In Spania traiesc peste jumatate de milion de rromi, mai multi decat in oricare alta tara din vestul Europei. Andalusia, in sudul tarii, este regiunea cu cel mai mare numar de rromi, aproximativ 350,000 sau 6% din populatie. Ei au o importanta mare in regiune, fapt recunoscut de parlamentul Andalusiei, care a declarat ziua de 22 noiembrie "Ziua rromilor din Andalusia".

Istorie
Istoria rromilor in Spania incepe in 1425, cand regele Juan al II-lea de Aragon acorda un permis de trecere pentru Juan si Tomas, care pretindeau ca sunt "Conti din Egipt". Datorita perceptiei initiale ca rromii erau egipteni veniti in pelerinaj, acestia sunt numiti gitano (insemnand egipteni in spaniola veche). Un important numar de rromi au venit via Barcelona in 1447; de acolo, ei s-au raspandit in fiecare regiune a tarii, dar in special in sud. In secolul 15, sudul Spaniei se afla intr-o perioada relativ prospera, fiind condus de mauri de opt secole. Lucrurile se schimba insa odata ce maurii sunt invinsi de catolici. Persecutia ne-crestinilor este la ordinea zilei pentru urmatoarele doua secole. Atat maurii, cat si evreii sunt fortati sa plece din Spania sub pedeapsa cu moartea. Nici rromii nu scapa de aceasta persecutie, datorita credintelor si ritualurilor lor, considerate de autoritati ca fiind "ne-crestine". Suferinta si nedreptatea de atunci isi gasesc ecou si in zilele de astazi in unele cantece flamenco. Datorita faptului ca erau putini la numar si nu prezentau un pericol politic, rromii supravietuiesc aceasta perioada; insa persecutiile continua si dupa aceea. Si in secolul 18, comunitatile rromilor sunt marginalizate, acestia fiind obligati sa traiasca la ceva distanta de orasele spaniole. De asemenea, pana in 1976, legea politiei civile Guardia Civil cuprindea anumite articole care le permiteau politistilor sa opreasca rromii si sa le ceara actele de identitate fara nici un motiv sau, spre exemplu, sa le ceara chitantele de la hainele pe care le purtau.


Astazi
Astazi, putini rromi pastreaza stilul de viata nomadic. Totusi, desi majoritatea traiesc in case fara roti si vorbesc intre ei limba locala, ei isi pastreaza independenta specifica lor, precum si traditii si obiceiuri care ii deosebesc de restul spaniolilor. Desi rromii au adoptat credinta catolica inca de mult, ei nu au abandonat credintele lor mai vechi. In afara de forma de ghicit care este practicata pentru bani, rromii folosesc in comunitatea lor forme de ghicit si ritualuri in care cred cu adevarat.

Rromii si-au pastrat valorile lor, desi acestea pot parea invechite. Traiesc dupa legea lor, cauta aprobarea alor lor si nu ii intereseaza ce fac sau gandesc ceilalti (payos, non-rromi). Cuvantul "virgina", intr-un sat Andalusian poate fi aplicat doar fetelor aflate inca la inceputul adolescentei; rromii insa considera inocenta fetelor inainte de casatorie un lucru esential, care trebuie certificat. O nunta a rromilor pare obisnuita, cu 500 de oameni prezenti intr-o atmosfera de sarbatoare, cu dansurile si frumusetea, cu mancarea obisnuita. Dar, la un moment dat, o tiganca batrana, cu parul lung si alb, impreuna cu cele doua soacre si cu mireasa se retrag. Dupa ceva timp, acestea revin, si intr-un ritual spectaculos toti cei prezenti afla ca mireasa este cu adevarat virgina. Femeia batrana este adusa special ca sa certifice acest lucru, deseori din regiuni indepartate, pentru a asigura impartialitatea sa, si cu mare cheltuiala, posibil peste 1.000 $. Apoi, nunta continua ca si pana atunci, se danseaza pe ritmuri de flamenco, cu fuste voluminoase si colorate si bijuterii pe masura...


Discriminare si Integrare*
Din fericire, in Spania nu au fost semnalate multe cazuri de rasism violent, comparat cu alte tari europene ca Germania, Austria, Romania, Bulgaria, Cehia. Insa rasismul exista intr-o mai subtila dar constanta discriminare. De exemplu, acum cativa ani, secretarul general al Uniunii rromilor, Antonio Torres, nu a fost lasat sa intre intr-o discoteca pentru simplul fapt ca este rrom. Potrivit studiilor facute de Uniunea rromilor din Spania, aceste instante sunt deosebit de frecvente. Cliseele obisnuite, cum ca rromii sunt murdari sau hoti se intalnesc chiar si in comunitati lipsite de furturi sau crime de orice fel, si in care rromii traiesc in case cat se poate de moderne.

Cat priveste educatia, sistemul scolar nu include limba si cultura rromani si este si el confruntat cu discriminare, lucruri care ii determina pe parintii rroma sa vada scolile ca ceva putin folositor pentru viitorul copiilor. Consecinta este evidenta: un numar mare de copii rroma care nu sunt inscrisi in educatia scolara. Din fericire, aceasta situatie este in schimbare si azi numarul de studenti rromi creste pe zi ce trece.

Vremurile cand rromii erau apreciati pentru cunostintele lor de mestesugari ori pentru munca lor in fierarie sunt foarte indepartate. In general, rromii traiesc acum din vanzarile ambulante. Dar aceasta slujba are numeroase dificultati din cauza refuzului, ce vine din partea autoritatilor locale, de a da autorizatii de vanzare. Celelalte activitati unde lucreaza rromii sunt agricultura, colectarea de hartii si resturi, activitati antice ori artistice. In alte ramuri, rromii se confrunta cu problemele ce apar din cauza lipsei de indemanare profesionala ori a prejudecatilor la locul de munca. Potrivit acelorasi studii mentionate mai sus, multi angajatori discrimineaza rromii cand fac angajari. Astfel, rata somajului printre oamenii de etnie rroma este foarte mare. Aceasta nu inseamna insa ca ocupatiile si stilul de viata traditional au disparut complet. In Barcelona, deseori vezi rromi cantand si dansand pe strada binecunoscutul flamenco. De asemenea, rromii priceputi la mestesuguri isi vand marfa pe strada. De exemplu, in fata catedralei din Sergovia, cateva femei vand in mod regular fete de masa din dantela lucrate de mana.

De ceva timp, Spania are mai multe programe de ajutor pentru rromi, prin guvernul central, regional sau autoritatile locale. Meritul pentru imbunatatirile din domeniul social si cultural din ultima vreme le revin in mare parte rromilor. In anii 60, rromii spanioli au inceput sa se organizeze si sa formeze asociatii cu scopul revendicarii drepturilor lor, imbunatatirii standardului de viata si promovarii culturii rromani. Astazi, asociatiile acestea administreaza fondurile de la buget cu succes, facand imbunatatiri vizibile, din punct de vedere cultural si social, in viata rromilor.


Muzica Flamenco

Din punct de vedere cultural, contributiile rromilor in societatea spaniola sunt importante. Unele cuvinte din spaniola sunt preluate din limba rromani. Muzica flamenco este o parte fundamentala a culturii regiunii de sud a Spaniei. Cantecul a format o parte importanta a vietii rromilor nomazi; acestia creeaza un nou si popular stil de muzica cu influente locale si maure, dar bazat pe muzica lor traditionala, numit flamenco. Rromii spanioli sunt cel mai bine cunoscuti datorita acestui gen de muzica.

Muzica flamenco este mentionata pentru prima data in literatura in 1774. Primele scoli de flamenco apar intre 1765-1860 in Andalusia. Urmeaza, timp de mai bine de un secol, asa-numita epoca de aur, in care muzica se dezvolta la forma sa definitiva in numeroasele cafes cantantes. De asemenea, forma mai serioasa, care exprima sentimente profunde, cante jondo, dateaza din aceasta perioada. Dansatorii flamenco constituie marea atractie la cafes cantantes. Chitaristii insotiti de dansatori devin extrem de populari in aceasta perioada. Din 1915, spectacole de flamenco erau organizate in intreaga lume, desi aceasta dauneaza oarecum puritatii muzicii. O renastere a muzicii flamenco incepe in 1955. Chitaristi, solisti si dansatori extraordinari ajung in marile teatre si sali de concert ale lumii.

Exista trei categorii distincte de flamenco: jondo, sau grande ('profund', muzica trista, are legatura cu moartea sau alte lucruri triste), intermedio ('intermediar') si chico ('usor', cu subiecte ca dragostea sau natura). Flamenco are trei parti, fiecare cu importanta sa: cante (cantec), baile (dans) si guitarra (chitara). Dansul flamenco poate fi comparat cu dansul din orient. Gesturile elegante ale dansatoarelor seamana cu cele ale dansatoarelor orientale, numai ca sunt mai bruste. Folositul castanietelor poate fi comparat cu cimbalele din muzica orientala, desi acestea din urma au inceput sa fie folosite abia acum 100 de ani. Dansatorul face miscari complicate ale picioarelor si foloseste incaltari speciale. Partea superioara a corpului are o postura gratioasa, nefiind influentata de miscarile viguroase ale picioarelor. Dansatoarele poarta fuste lungi si voluminoase, care sunt folosite pentru a scoate in evidenta miscarile gratioase ale mainilor. Dansatorul trebuie sa proiecteze starea sufleteasca a cantecului, in acest sens existand o comunicare codata intre el si cantaret.

Duende, sau spiritul muzicii flamenco, este descris ca o voce care face ca cele mai adanci si profunde sentimente din intunericul subconstientului sa ajunga la suprafata, provocand un cutremur, o furtuna si o eruptie vulcanica in interiorul dansatorului sau chitaristului. Flamenco sintetizeaza viata, sentimentele, bucuria si durerea rromilor spanioli, si mai mult, sutele de ani petrecuti pe drumuri in calatoria lor din India. Am putea spune ca sentimente generale ale umanitatii, bucuria si tristetea, sunt sintetizate in flamenco (....).
#99302 (raspuns la: #99301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa continuam... - de oberon la: 18/01/2006 14:36:28
(la: I'm crazy about rock'n'roll)
Dupa ani buni de razboi, in anii 50-60 America a cunoscut o perioada de exceptionala prosperitate. Ne avand grija zilei de maine, tinerii si adolescentii simteau nevoia de distractie la cote maxime. Aparuse moda blugilor stramti, a parului dat cu gel si a raidurilor nebune pe motociclete si masini decapotabile. In afara serilor dansante si a balurilor de absolvire, au aparut o sumedenie de cluburi cu ringuri de dans, multe din ele in aer liber, unde se produceau diferiti cantareti sau formatii. Cativa au devenit celebri mai apoi, si am sa trec in revista pe cei mai importanti impreuna cu cantecele lor de succes. Imi cer scuze daca am omis pe vreunul!
Bill Haley (Rock around the clock /See You Latter Alligator/Shake Rattle and Roll)
Jerry Lee Lewis (Great Balls Of Fire)
Johnny & The Hurricanes (Red River Rock)
Little Richard (Long Tall Sally/Lucille/Tutti Frutti)
Gene Chandler (Duke Of Earl)
Fats Domino (Ain’t That A Shame/Kansas City)
Pat Boone (Speedy Gonzales)
The Swinging Blue Jeans (Good Golly Miss Molly)
The Platters (Great Pretender)
Chubby Checker (Let’s Twist Again)
The Crystals (Da Doo Ron Ron)
The Drifters (Sweet For My Sweet)
Carl Perkins (Blue Suede Shoes)
The Champs (Tequila)
Elvis Presley (Jail Rock)
Si Europa a fost cuprinsa de febra Rock and Roll. In Anglia era Cliff Richard cu formatia sa The Shadows, Johnny Holyday in Franta si Boby Solo in Italia. Ei au reprezentat pentru tarile lor cam ceea ce a insemnat Elvis pentru America, respectand evident proportiile.
Multe formatii sau cantareti celebri de mai tarziu au preluat din melodiile inaintasilor, interpretandu-le intr-o mniera proprie: The Beatles (Roll Over Beethoven) sau Queen (The Great Pretender) sunt doar doua exemple notabile.
De pe la mijlocul anilor ’60 Rock and Roll-ul avea sa fie treptat inlocuit de rock, pop, disco. O revenire s-a petrecut pe la inceputul anilor ’80 prin Shake’n Stevens, dar gloria acestuia a fost efemera.
Rock-and-roll-ul continua sa fie si astazi iubit pe toate meridianele, in special in America unde sunt multe cluburi dedicate acestui curent.
La noi au existat incercari timide de rock-and-roll cu iz autohton prin anii ’60, (Dan Spataru, Sincron) dar in ultimii ani se simte un reviriment prin Stefan Banica Jr., care iata, face salile pline!

NOTA: a nu se face confuzie intre Rock-and-Roll si…Rock!
#100896 (raspuns la: #100818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rock - de oberon la: 19/01/2006 14:42:48
(la: I'm crazy about rock'n'roll)
A aparut ca un melanj intre muzica pop de la inceputul anilor '60 si rock-and-rollul de la mijlocul anilor '50. Debutul fulminant al celor de la Beatles in 1964 coroborat cu aparitia lui Jimi Hendrix, Eric Clapton, Jimmy Page si a altor chitaristi celebri, precum si a unor solisti vocali de exceptie: Neil Young, Van Morrison, Lou Reed, au marcat istoria muzicii cu un nou curent ce este la fel de tanar si azi: rock-ul!
Marii artisti britanici: Moody Blues, Procol Harum, The Who, Pink Floyd, King Crimson, Emerson, Lake & Palmer, Yes, Genesis, Gentle Giant, Jethro Tull, Brian Eno, li s-au adaugat cei americani: Frank Zappa, Mothers of Invention.
Treptat au aparut mai multe curente si stiluri: Heavy Metal, Hard Rock, Blues Rock, Country Rock, South Rock, California, Gothic, Krautrock (in Germania), Death...

Despre cei mai de seama reprezentanti ai acestor curente vom vorbi data viitoare!
#101092 (raspuns la: #100996) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bach-hehe, nu ma las! - de tatiku la: 03/03/2006 21:41:03
(la: Muzica)
Variatiunile Goldberg cantate de Glenn Gould, in doua timpuri, anii 60 si anii 90.
Bach e ce e, adica incredibil. Nu am eu caderea si mi-ar fi si jena sa scriu despre el. Pot sa spun insa ca relatia intre un muzician si genii ca Bach, Mozart, Haendel etc. e una greu de descris. E o lume interioara si de nepatruns cu ratiunea. Totusi, dintre toti Bach ti-e profesor si mentor.
Glenn Gould e un tip rafinat, binenteles, insa foarte schimbator si impulsiv. Are darul sa se infiltreze in subtextul muzical ce-l interpreteaza, si in functie de ce gaseste acolo ni-l comunica. E o arta si o bucurie atat pentru el cat si pentru noi. Ma mira insa cele doua interpretari, absolut diferite. La varsta batranetii Glenn Gould e mai meditativ si mai inclinat spre visare...
Ce ascultati - de Tofan Ana Isabella la: 13/04/2006 19:27:32
(la: Ce ascultati?)
Nicu Alifantis,Pheonix,muzica disco a anilor'80,Alice Cooper, Deep Purple.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: