comentarii

natura umana eseu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
pentru hgrancea - de casandra_radu la: 23/08/2006 09:48:02
(la: Cum e sa fii "cealalta"?)
Apropo de instinctul de extindere...nu mi se pare neaparat ceva specific masculin. Cred ca exista si femei care au acest instinct, spun asta fiindca ma uit la mine :)
Pana la urma acest instinct de extindere nu este decat un fel de lacomie, megalomanie..si pana la urma este expresia nemultumirii. Te simti nemultumit, ceva iti lipseste si tot vrei mai mult si mai mult. Si chiar cu o sotie si o amanta, inca o amanta nu strica...Dorinta este mereu nesatula.
Aceasta este natura umana. Problema este ca oricat ai acumula, niciodata nu esti multumit fiindca stii ca ai putea avea mai mult.
Aici nu este vorba despre iubire sau despre tradare. Oamenii inca nu au descoperit iubirea...decat pentru perioade limitate in timp :)
Aici e vorba de neimplinire si de dorintele care odata satisfacute dau nastere altor dorinte si tot asa, la infinit. Si te trezesti la un moment dat ca viata ta a apus...ca ai ajuns la capat si ca de fapt nu ai realizat nimic. dar e prea tarziu. Aceasta este drama umana.
#140961 (raspuns la: #140036) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai mult sau mai putin - de M a o la: 02/09/2006 13:15:09
(la: DUPLICITATEA)
toti suntem atinsi. de cate ori am trecut pe langa cineva caruia i-am fi zburat creierii, fortandu-ne sa ii raspundem la salut si chiar sa zambim putin? De cate ori, porniri primitive avand, am procedat altfel de cum am fi vrut, nu de frica sau din jena, ci tocmai pentru a creea impresie?
Face parte din natura umana.
Hienele sunt ingerasi.



"Constientizarea propriei ignorante este direct proportionala cu volumul cunostintelor acumulate."
(Klaus F.A. Mister)
~ - de Cri Cri la: 02/11/2006 13:58:30
(la: Cosmar odios si placere inecacioasa…)
Brr.. ce radical! Se vede treaba ca te-a suparat cineva rau de tot!
Dar.. nu spera si nu ai teama, ca asta nu e tot. Cel pentru care iti vei pune capul pe butuc te va intreba "cine te-a pus?", cel pe care vei incerca sa-l scoti din nisipurile miscatoare te va impinge pe tine acolo dupa ce a iesit, cel pentru care vei baga mana in foc va nega ca te cunoaste, iar la urma, dupa ce vei fi primit glontele destinat altcuiva, acela te va si injunghia, ca sa fie sigur ca nu supravietuiesti si afla cineva de fapta ta.
Dar nu trebuie sa te intristezi. Daca tocmai cel pe care-l numeai prieten ti-a pus piedica, n-are rost sa ramai la pamant. Cu timpul trec si ranile, cicatrici aduni toata viata. Natura umana e asa, viata e asa. Si asa e pana la sfarsit.
--------------------------------------------
Pentru cine-l cunoaste bine, si iadul e tot un fel de "acasa"
re:#157918, de jeniffer la Fri, 17/11/2006 - 21:50 - de Motzoc la: 19/11/2006 14:47:44
(la: Prejudecati populare despre religia crestina)
Nu ştiu câtă importanţă mai are pentru omul contemporan faptul de a fi creştin. În sondaje majoritatea dintre noi se declară creştini ortodocşi. S-a inventat şi o nouă sintagmă (utopică de altfel), aceea de "creştin nepracticant". Trebuie spus că nu există altfel de creştinism decât cel practicat. Ori eşti creştin şi îţi asumi tot ceea ce presupune această calitate ori nu eşti.
Trăind într-o societate care trece printr-o criză de valori nu ştiu în ce măsură îşi mai găseşte loc în viaţa noastră morala ortodoxă. M-am confruntat deseori prin forumurile (conferinţele) acestui site cu o percepţie eronată asupra noţiunii de morală. Omul contemporan înţelege morala creştină ca pe un set de legi, norme, canoane date pentru a fabrica un mod de viaţă încorsetat. Aceasta nu este o înţelegere justă. Morala autentic creştină presupune un anumit mod de a fi. Chiar normele pe care acest tip de spiritualitate le propune trebuie împlinite pe un fond afectiv secondat de activitatea noetică, nu invers. Dacă nu găsim un fundament afectiv pentru împlinirea poruncilor nu putem vorbi de morală ci de un cod etic, un ghid de bune maniere.
Pornind de la această disticţie între falsa şi adevărata morală ne putem referi şi la atitudinile creştinului în faţa unor realităţi sociale date. Cu alte cuvinte trebuie să vedem dacă mai poate fi experiată spiritualitatea răsăriteană în diferite momente ce ţin de context. Mai poate fi considerată o atitudine de tip creştin "eficientă"?
Având în vedere tipul de discurs neoliberal şi postmodern valorile spre care trebuie să tânjească omul sunt cu precădere cele ce ţin de stomac. (a se vedea diferitele accepţiuni asupra consumismului). Ţin să precizez că nu sunt împotriva faptului de a încerca să obţii o prosperitate materială care să asigure bunăstarea. Totuşi bunăstarea obţinută prin antropofagie (indiferent de costuri, călcând chiar pe cadavre) nu este o opţiune pentru creştin. Renunţând la scrupule poate să-ţi fie mult mai uşor să dobândeşti ceea ce vrei. S-ar părea că în acest fel creştinul rămâne la fel de neajutorat ca un copil în cuşca leilor. Consider însă că bunăstarea trebuie să se simtă în omul integral atât la nivelul văzut al cărnii cât şi la cel subtil al spiritului. Ar părea în acest fel că apare în însăşi fiinţa omului un conflict îndoit între trup şi suflet. Ineluctabil ajungem urmând înavuţirea cu orice preţ la un eşec existenţial (în limbaj bisericesc la păcat). În această stare omul simte o mare nelinişte. Pe de altă parte orice încercare de a ajunge la bunăstare ţinând cont de principiile creştine pare o luptă cu morile de vânt. Nu este însă aşa. Printr-o atitudine creştină bunăstarea de dorit are alte standarde. Este aproape scandalos sa propui cuiva renunţarea de sine şi iubirea vrăjmaşului. Fiecare dintre noi are argumente pro şi contra asupra acestui tip de atitudine. Totuşi sunt extrem de puţini cei care sunt dispuşi sa experimenteze în fiinţa lor acest tip de viaţă. De multe ori tratăm mesajul evanghelic ca pe o poveste frumoasă fără a fi dispuşi însă să încercăm să-l trăim. "Împărătia lui Dumnezeu este în inima voastră!" Adică voi înşivă puteţi deveni focare ale binelui într-o omenire care a uitat de unde vine şi înotro se duce. Trăim ca şi cum am fi veşnici uitând ca suntem trecători. "Viaţa omului ca floarea câmpului....că vânt a trecut prin el şi nu va mai fi, şi nu se va mai cunoaşte locul său..."
Am avut de luptat mult cu mine însumi (fiind o fire foarte orgolioasă) până să-mi recunosc neputinţa şi peregrinitatea în acest orizont existenţial finit. Este destul de ciudat cum credem tot felul de mame omida, sau diverşi guru orientali dar când vine vorba de mesajul lui Dumnezeu ne uităm cu neîncredere. Ca şi cum ni se propune nu numai ceva imposibil dar şi nefiresc naturii umane. Nu ne convine să avem un Dumnezeu care fiind perfect ne cere nouă înşine perfecţiunea. Oare este chiar imposibil să ai o atitudine creştină în acest tip de societar în care ne manifestăm?


___________________
Eu sunt cel care sunt!
#158169 (raspuns la: #157918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adrian Fuchs :

Domnisoara e un diminutiv. Inseamna doamna tanara. Si orice doamna e tanara (la naiba cu fiziologia) daca nu prin altceva, barem prin curiozitate. Vezi mya, care a gustat tutusi din fructul pacatos. E vina ei ca a nimerit unul necopt inca, dar e explicabil. Prin lipsa de ... exercitiu !

Alea/aia, stim noi care, se leaga totusi. Doar sunt docenti in pudibroderie, pardon, pudibonderie.Si lucrurile se leaga. De propria lor lipsa de sexualitate. Sunt acea categorie rarissima, din fericire, si pe cale de extinctie, care sunt pur si simplu o eroare a naturii umane - asexuatii. Asta explica si de ce nu se pot inmulti ! Domnii aceia n-au "gombotzi", iar ele n-au "gomboatze", au doar ... moatze !
#161235 (raspuns la: #161216) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jenifer - de cherie la: 09/12/2006 01:07:20
(la: Viaţa ...)
Cred ca inteleg ce vrei sa spui. Oamenii care se folosesc de dumnezeu ca pe o arma sunt inspaimantatori. De aceea si eu afirm ca nu mi-as dori sa apuc timpuri in care preotii sa conduca lumea si nici sa am de a face cu persoane care nu sunt rationale in credinta.
Totusi o credinta de bun simt este mai acceptabila decat un ateism feroce si furios care poate fi la fel de inspaimantator ca si credinta irationala.
In ce priveste Isus este greu sa ne dam seama dupa 2000 de ani cum a fost. Eu judec crestinismul dupa sufletul meu si selectez din religie ceea ce cred. In consecinta desi ma consider ortodoxa, nu prea sunt credincioasa si adevaratii credinciosi ma considera atee in timp ce ateiia considera credincioasa.
Eu vreau sa cred, dar intr-un dumnezeu bun, iubitor si la fel pentru toti oamenii, credinciosi sau necredinciosi. O entitate care sa nu fie 'de natura umana' (asemanator oamenilor) dar in nici un caz 'inuman', in sensul de 'rau'.
#162064 (raspuns la: #161940) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
/././././././././ - de Homo Stultus la: 14/12/2006 16:08:19 Modificat la: 09/04/2007 00:33:54
(la: o cutie de chibrite)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Nu stiu ce trebuia, in general nu cred in regulile de etica sociala (decat ca necesare dar nu suficiente). Deci la libera alegere daca clarificam, tulburam, laudam, criticam. Eu incerc (dupa posibilitatea datului contextual) sa "ma pliez" (urata expresie) solicitarilor de pe subiectele care ma intereseaza.
Nu stiu daca ajuta cu ceva discutia, dar am gasit azi in "programul de lectura" un pasaj din Clement Alexandrinul (autorul caruia i-am dedicat sfarsitul asta de an), pasaj pe care doresc sa il impartasesc. Suna cam asa:
"Nu ne-am nascut avand virtutea innascuta in noi, nici nu creste in noi in chip firesc, asa cum se intampla cu celelalte madulare ale trupului nostru, cu care ne-am nascut si care mai pe urma cresc in chip firesc - ca virtutea nici n-ar primi lauda, daca nu am savarsi-o datorita vointei noastre libere -; virtutea, apoi, nu se desavarseste in urma imprejurarilor in care traim si a obisnuintei adaugate, asa cum invatam limba - ca aproape asa se naste viciul. Tot asa si cunoasterea, gnoza, nu se dobandeste prin vreo tehnica oarecare ce-si propune fie castiguri materiale, fie ingrijirea trupului, dar nici prin invatarea stiintelor enciclice. Ce bine ar fi daca ele ar putea pregati sufletul si i-ar putea sluji! Legile statului, la randul lor, sunt poate in stare sa stavileasca faptele rele; dar nici ele si nici argumentele, proprii sa convinga, nu pot oferi o temelie stiintifica adevarului, pentru ca sunt superficiale. Filosofia elena, insa, curateste mai dinainte oarecum sufletul si-l obisnuieste mai dinainte sa primeasca credinta, pe care adevarul zideste cunoasterea, gnoza." (Clement Alexandrinul Stromata a VII-a Cap. III, col. 19-20.)
Nu am pus acest text ca sa nasc controverse sau discutii interminabile. Mi s-a parut ca are o oarecare legatura cu discutia noastra in ansamblul ei. Mai mult decat atat, pune lucrurile intr-o perspectiva noua (la care nu stiu inca daca ader fara retinere). Care ar fi acel element pe care l-am omis pana acum (cel putin eu)? Faptul de a vietui corect nu este acelasi lucru cu a vietui virtuos. In felul acesta se pare ca adevarul nu este in mod simplu numai o problema de alegere ci si una de exercitiu.
Din punct de vedere filosofic categoria "adevar" desemneaza corespondenta a ceea ce cunoastem cu obiectul demersului de cunoastere. Dar nu discutam filosofic. Am omis un lucru fundamental in discurs, si pentru asta imi pare rau. Ar trebui sa ma invat minte si sa studiez problema in toate aspectele ei inainte sa o arunc in discutie.
La problema deschiderii. In nici un caz nu pot sti cum ma percepe celalalt. Pentru mine important este cum ma percep eu in relatie cu el si cum il percep pe el in relatie cu mine. Normal ca voi fi perceput distinct de fiecare. Fiecare are datul lui. Eu am publicat mai demult un ciclu despre relatie si despre natura relatiei si natura umana. Multe carente si acolo. Dar important este ca aceasta problema a naturii umane a fost atinsa. Nu imi pot permite sa abordez relatia din perspectiva unui "tu". Pentru ca foarte probabil ceea ce voi obtine este o imagine pe care "eu" o fabrica despre acel "tu". Nu abordez discutia din "cadrul general" (desi unele puncte converg in acest cadru) ci doar dintr-o alta perspectiva.
Vorbesti despre neliniste... Nelinistea este inerenta vietuirii in trup. Nu avem decat o singura certitudine "hic et nunc" mai departe trebuie sa primim provocarea.
#163362 (raspuns la: #163250) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
invaluiri & stuff - de stefana la: 16/12/2006 10:24:56
(la: Dumnezeu - personaj din campul muncii)
1. ce fel de constructie logica ar fi cea de mai sus?
pentru ca mie mi se pare ca nu e constructie, ci doar afirmatie;
2.spui ca ai argumente solide si le dai intre paranteze, doar doua si un 'etc'...hm...halal argumentatie;
3.Dumnezeu e transcendenta, Fiinta sau cum mai vrei, e absolut diferit de natura umana;
4.ideile socialiste vin din perioada in care Dumnezeu incepe sa nu mai fie considerat ca guvernind lumea, ci 'deus otiosus', adica neinteresat de lumea creat, lumea devenind un titirez pe care Dumnezeu l-a invitit si de care nu-i mai pasa; de aici:
a)simpla 'daruire' nu creeaza un sistem viabil;
b)decit proletar, cred ca esti, mai degraba, pe pozitia unui sceptic, chiar daca in mod inconstient.
enjoy
Răzbunarea - de Astoniu la: 23/01/2007 21:09:55
(la: Razbunarea...arma prostului?)
Cui îi place răzbunarea ? Mi-a repugnat întotdeauna răzbunarea, dar nu ştiu cum se face că instinctele
alea primare răbufnesc mereu din mine. Natura umană e aşa de complexă.
Deşi aproape în fiecare zi vreau să mă controlez, mereu apare câte o situaţie
în care sunt tentat să răspund mai dur, mai agresiv. Apoi, desigur, îmi pare rău dacă o fac. Ce penibil e să repari ce-ai stricat într-o secundă !
Apropo de " Basic instinct " (filmul desigur). Se pare că femeile ştiu să se răzbune mai elegant decât bărbaţii. Simţul lor psihologic le ajută mult mai mult.

Bărbaţii, mai impulsivi din fire, scot repede securea războiului. Noroc cu educaţia, că altfel, am fi poate şi azi în stadiul arcurilor cu săgeţi. Deşi , dacă mă gîndesc mai bine, lumea modernă s-a tehnicizat, dar mai are de lucrat la educarea instinctelor ; n-a prezis un savant celebru ( nu-l numesc - importantă e ideea nu cine a zis-o ) că după fabricarea bombei atomice războaiele se vor purta şi cu bîta ?



---------------------------------------------------------------
Toate-s noi şi vechi sunt toate...
detalii :) - de Cri Cri la: 26/01/2007 15:52:54
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Hai s-o lamuresc intai cu impulsurile fatza de cei de pe strada. N-am. Nu sper ca ma vei crede, ca, vad eu bine, imi neg natura umana. Da, imi zic destul de des: "moooamaaa, fru-mu-sha-lu-leeeii!" ;), insa-i admiratia aceea, catre o opera de arta, a naturii de data asta. Imi trebuie ceva mai mult ca sa vad in celalalt o fiinta vie. Pe de alta parte, asta nu inseamna ca n-am patit si dragoste la prima vedere, insa a fost o unda comuna in acel caz, am simtit ceva din el atingandu-ma, inevitabil ducandu-ma si catre scenarii de dormitor, dar nu aspectul exterior era acel ceva.
Bun.
Acum sa zic de ce nu vad iubirea platonica sinonima cu prietenia.
Prietenii sunt pe alese, avem criterii pentru ei, putem deschide tabel cu numele lor in cap si motivele pentru care ne sunt prieteni asezate frumos, pe coloane.
Iubirea n-are nevoie de motiv. Dac-as putea zice: te iubesc pentru ca... si pentru ca... parca-s un fel de iubiri partiale-->dispare calitatea respectiva, dispare si partea de iubire alocata. Insa de fapt nu-i chiar asa. Nu exista lista de calitati, nu exista insusiri speciale sau fapte care sa declanseze iubirea, n-am explicatii pentru ce o simt. I-un fel de pur si simplu. Si-n acest caz as fi ipocrita de-as spune ca n-am dorinte si ca nu visez toata ziua la asta.
Asa ca, daca ajung sa simt "il iubesc", Platon sa-si cam vada de-ale lui, ca pe mine n-are cum ma convinge. Eu nu reprim nimic! :))
#171332 (raspuns la: #171325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Esti sigura - de daniii la: 31/01/2007 06:32:28
(la: Viata noastra cea de toate zilele......)
Esti sigura ca intrebarile si introspectiile nu isi au rostul? Implinirea obiectivelor sta in putera ta, te amagesti si uiti ca: "dusmanul e incelalalt". Sunt convins ca macar odata in viata ti-ai dorit ceva cu adevarat si nu ai obtinut, te-ai intrebat ce se intampla cu aceste dorinte? Devin refulari, care la randul lor starnesc frica , frica de esec. A nu-ti pune intrebari in legatura cu propria persoana inseamna ca nu doresti sa te cunosti - "cunoaste-te pe tine insuti". Ai spus bine:" lucrurile esentiale se vad cu inima " Cunoscandu-te pe tine vei putea sa intelegi lucrurile pe care le VEZI. Dar nu este destul sa vezi esentialul de cele mai multe ori ceea ce conteaza sunt detaliile. "Imagineaza-ti o natura (umana) fara detalii.!?!
#172365 (raspuns la: #170228) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
persona - de daniii la: 31/01/2007 06:32:28
(la: NE PUTEM SCHIMBA?)
Putem sa ne schimbam? Da! O facem in fiecare zi de la un minut la altul de la o ora la alta, in functie de situatie. In fond suntem persoane, in sens etimologic cuvantul persoan provine din latinul persona care inseamna masca. Acest cuvant reflecta foarte bine caracterul schimbator al omului, ceea ce noi putem sesiza unii la altii. Insa dincolo de aceasta masca pe care o afisam fata de ceilalti din diverse motive, ramanem noi insine, ceea ce suntem cu adevarat. Aceasta "personalitate" care este intr-o continuua formare, nu o schimbam niciodata. Ne nastem si murim cu ea. Este o parte a naturii umane, partea pe care incercam sa o ascundem cu ajutorul mastilor.
Baloo - de Cri Cri la: 09/02/2007 23:30:52
(la: Comunicarea virtuala: pro si contra)
Partea proasta la "cerut" e ca, aproape automat, celalalt isi zice: "Hopa! Cere. Iar daca-i dau, maine o sa ceara altceva. Si tot asa. Si nu mai scap." Ceea ce, dealtfel, nu e tocmai incorect daca e sa urmarim natura umana.
De-aici, cred, si tendinta de a da tocmai celui care nu vrea nimic. Si de a raspunde la ce nu intreaba. De la asta si pana la gatuirea comunicarii nu-i decat un pas. Timpi morti, reluari pe alte coordonate... si de la capat.
A fi direct e un pacat capital zilele astea. Si nu te fereste niciodata de un "ce vrei sa spui cu asta?". Inteligentza determina omul sa caute printre randuri cand mesajul e prea concis.
Ma intrebam odata de ce ne agatzam mai usor de dizarmonii, de ce defectele altora ne convin, de ce preferam sa credem ca e cate un inteles ascuns in spatele unei expuneri clare, cu toate ca aratam cu degetul toate acestea, ca blamabile. Cred ca ne cautam siguranta exact in ceea ce ne destabilizeaza, prin cultivarea unui soi de respect de sine: "eu nu sunt asa", dar uitand ca suntem receptionati la fel.
~~~~~~~~~~~~~~~~
Raspunsul exista, dar cineva trebuie sa puna intrebarea.
#174374 (raspuns la: #174279) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Baloo - de Cri Cri la: 11/02/2007 16:34:51
(la: Comunicarea virtuala: pro si contra)
Mai... aveam asa o dispozitie de desfacut firul in patru! :))
Noroc de cineva care m-a tinut de vorba, c-am dat "send" fara sa mai termin letopisetul :)))
Ma gandeam la natura umana in general, extrapoland Murphismul: "daca exista o sansa infima ca lucrurile sa ia o intorsatura proasta, o vor lua" la "daca unei idei i se poate da o interpretare ironic-malitioasa, i se va da", ca veneam de pe "Rautatea" rodicai. Asa ca tu ai fost "collateral damage", sorry :)))

De usi se poate vorbi mult si bine. Unele se deschid usor si se inchid la fel, sa le spunem usi batante. Altele sunt usi obisnuite. Le poti deschide cu infinite precautii, privind in jur si tragand cu ochiul pe dupa ele, le poti deschide cu hotarare, sau trantindu-le de perete, cu entuziasm. Le poti inchide, de asemenea, usor de tot, poate lasand o intredeschidere, sau ferm, sau le poti tranti in nasul celui de dincolo. Chiar daca, ricosand in toc, usa nu se inchide astfel de prima data, daca o trantesti de suficiente ori tot ramane intepenita pana la urma. Si exista mari sanse ca astfel de usi sa le mai deschizi doar c-un topor. C`est la vie.
De ce se prefera inchiderea usii? Pai mai depinde si daca deschiderea ei lasa sa intre aer proaspat, sau mirosurile de mancare de pe scara, sau fum de gunoaie arse din strada. Curentul cred ca e ultimul lucru suparator. Si, chiar atunci cand orice miros suspect e alungat cu un parfum de iasomie, n-ai simtit niciodata un iz de "aici e mai bine sa nu-mi bag nasul"? Ca eu de cate ori l-am simtit si l-am ignorat tot cu usa-n nas m-am trezit. :))
Ca mesajul direct sa fie receptionat direct, cred ca nu "receptor de incredere" trebuie ci, ori unul care sa gandeasca mai putin, ori unul care sa fie dispus sa primeasca numai ce i se da fara a analiza excesiv ambalajul, ori o lungime de unda asemenea, un acelasi pattern de formare a ideii.
Increderea asta la ce se refera? La cunoastere? Chiar daca picioarele podului, culeele si pilele sunt puternice, suprastructura nu-i mare lucru sa fie subreda. Te crezi in siguranta si deodata buf!, te trezesti c-ai intrat la apa. ;))
Uneori sunt mai de incredere puntile suspendate care se clatina la fiecare pas. Te dau huta, dar nu te trantesc. :))

Pff... iar am facut teorie. Nu, teoria nu ingreuiaza comunicarea, da satisfactia cautarii printre randuri. "Alte coordonate"-le. :))
Deci, in locul tau, nu m-as (mai) baza pe "direct".
~~~~~~~~~~~~~~~~
Djindji rindji Bubamaro
cknije sužije
ajde mori goj romesa
#174733 (raspuns la: #174704) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alexandros - de Sancho Panza la: 22/03/2007 02:06:44 Modificat la: 22/03/2007 07:38:26
(la: Aroganta sinonima cu toleranta?)
Grace nu are o filozofie proprie si nu e inca hotarata daca sa fie aroganta ori toleranta.
Te contrazic,Grace fuge de acasa tocmai din cauza unei filosofii proprii care face intolerabila convietuirea alaturi de tatal sau.Dar sirul de umilinte gratuite indurate in orasel i-o rastoarna, dramatic.Imbratisarea (sau acordul intru...)violentei, la care ajunge in final,echivaleaza cu faramarea imaginii idilice despre oameni.

Ca si personajul principal masculin (Tom), care trece prin toate fazele de la bun, cinstit, drept, iubitor, la ipocrit, las, etc.
Eu il vad (gradual,pe parcursul desfasurarii actiunii)slab, oportunist,feroce in egoismul lui.

Lasand la o parte caracterizarile, filmul mi s-a parut exceptional.Prin acel crescendo al absurdului, prin crudul realism al finalului, prin renuntarea la orice fel de menajamente in analiza naturii umane.
#179351 (raspuns la: #178900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sancho Panza - de Alexandros la: 22/03/2007 14:11:35 Modificat la: 22/03/2007 14:12:33
(la: Aroganta sinonima cu toleranta?)
Cand ziceam ca Grace nu are o filozofie proprie, me refeream la cele doua atitudini pe care le tot experimenteaza:
aroganta si toleranta.
Personajul e mult mai complex.
Von Trier e un geniu al vivisectiei naturii umane cum foarte bine s-a exprimat irma.
Iti recomand cu mare placere continuarea acestei capodopere(Dogville),un film ce muta actiunea si experimentele lui Grace in alta lume inchisa, ca si cea din Dogville, cu alti actori (mari actori).
Filmul se numeste Manderlay si sunt convins ca iti va placea mai mult decat celalalt.
Vei vedea o vivisectie a societatii americane post sclavagiste (lucru ce a atras critici impotriva lui Von Trier) SI multe similitudini cu postdecembrismul nostru(sclavii debusolati, administrarea resurselor, lipsa regulilor, etc.).
Si aici ai sa gasesti ipocrizia despre care spuneam in comentariul anterior.

Observand mai bine comportamentul personalului Tom din Dogville, cred ca aroganta si toleranta la care se referea irma intrebandu-se daca pot fi impreuna, e tocmai aceasta ipocrizie.

#179494 (raspuns la: #179351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Comentariu(7) - de Sicofantul la: 04/04/2007 14:26:28
(la: Filmul documentar "The Secret")
Cine nu crede în cuvântul ce-l spune este deja cu un pas in groapa acelui cuvânt. Este o regulă de bun simţ ce ne îndeamnă să plusăm cuvintele cu credinţa noastră în ele, oferind pe altarul lor o parte din ce ne susţine sa trăim. De aici rezultă următorul lucru, neputând sa fim neutri faţă de cuvintele noastre, nu putem sa fim neutri nici faţă de noi înşine, altfel psihopatologia ar avea mai multe de spus în această prinvinţă. Este uimitoare această fraternitate a cuvântului cu natura umană şi te trimite cu gândul la valenţele religioase ale cuvântului. În mentalitatea arhaică, cuvântul nu era neutru nici omului si nici cosmosului, un singur cuvânt ce era rostit într-un ritual prin puterile sale magico-religioase contribuia la regenerarea concretă a lumii. Acum acest aspect s-a pierdut şi, la fel cum, iniţial, şamanii urcau in corpore la cer, iar apoi doar in spiritu, ca urmare a greşelii omului, tot după acelaşi tipar, nu mai putem spera de la cuvânt decât la o regenerare simbolică a lumii. Se pare că s-a ajuns la capătul unui resort de devalorizare a forţei cuvântului ce are drept consecinţă pierderea caracterului său informal, adică mitologic. Această situaţie ar reflecta, dacă ne putem permite o anume psihanaliză, vulnerabilitatea structurală a ‘omului modern’ (ghilimelele îşi au rostul doar în cazul in care modernitatea a convertit mentalul uman în totalitatea sa). Această slăbiciune, această ‘debolizare’ dovedeşte un lucru esenţial: nu putem refuza armele, şansele pe care ni le oferă această lume. Această joacă cu cuvântul înseamnă de asemenea că ceva s-a stricat in mecanismul nostru interpretativ, căci refuzăndu-ne o forţă ne refuzăm un sens, iar prin aceasta ne refuzăm o parte din noi înşine.
Într-o scenă din romanul lui Jose Saramago, “Evanghelia după Isus Cristos”, tânărul Isus îşi duce mielul la Templu pentru sacrificare, iar acesta se zbătea în braţele sale privind “cu ochi înduioşători în jurul său o lume făcută din cuvinte”. Prevestirea morţii se face simţită prin această candoare de a privi fenomenul (lumea) cu un instrument interpretativ inadecvat. Unul din mesajele acestei situaţii este evident si se referă la situaţia omului modern şi raportarea sa faţă de un univers (spiritual): este un păcat să extragi prea puţin sens de unde se cere (pentru a salva demnitatea umană) şi, bineînteles, se poate extrage mai mult. O altă cale de interpretare ar viza direct lejeritatea modernă cu care trecem prin lucruri fără sa trecem prin lumea sensului lor, căci o experienţă nu devine propedeutică decât în urma unei hermeneutici, iar aceasta ar putea deveni un argument împotriva utopiei absurdului ce ar traduce o nostalgie pentru paradisul unde cuvintele nu erau apropiate prin interpretare, căci eram deja în ele şi nu aveam nevoie de sensul lor. Desigur, hermeneutică există ineluctabil, însă cea care o practicăm acum ne situează la periferia sensurilor.
În final, lucrurile sunt deschise, căci avem toată legitimitatea de a spera că această candoare modernă are profunde virtuţi soteriologice.
cri cri - de Homo Stultus la: 17/04/2007 23:23:43
(la: o secunda)
Ridici secunda la adimensiune. In ultima instanta Eu sunt = suntem! In secunda adimensionata eu sunt OMUL. Exista o continuitate de substanta, suntem noduri pe o sfoara. Intre noi natura umana se subtiaza dar nu se rupe (asta ca sa il bag in ciorba si pe Pr. D. Staniloae). Si indraznesc a spune ca un vierme in cocon: Sunt mai mult decat un vierme! Desi sunt efemer, pentru o secunda voi zbura. Pe aripile mele voi purta scopul. Asemenea si omul. Nu suntem jucarii. Si in acumul eternitatii nu exista curgere, nici macar amintirea acesteia - Dumnezeu nu se plictiseste. In povara trecerii insa, omul isi uita devenirea. Moare spectatorul unui spectacol ce ii era dedicat - viata sa. Mie imi e necesara doar o secunda supradimensionata, la una adimensionata nu pot decat sa visez.
#188633 (raspuns la: #188626) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex andra - de juli la: 20/04/2007 08:20:45
(la: Vi s-a intamplat si voua ?)
daca-ti este prieten cu adevarat nu-l pierzi,din contra prietenia se consolideaza .Daca este om de caracter va realiza ca a gresit aducandu-ti acuze nefondate intr-un moment de slabiciune ori tentat de false dovezi.
Devii mai bogata in traire,in cunoastere(a ta si a celor carora le-ai acordat increderea ,a naturii umane in general si a relatiilor interumane).Inveti sa ierti .In timp , avand tendinta de a acuza pe cineva fara a avea toate datele vei reflecta ,iti vei aminti prin ce-ai trecut.
:)nu este universal valabil ,eu vorbesc prin prisma propriilor experiente.

rolia
#189294 (raspuns la: #189163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Marlene2 la: 21/04/2007 15:51:42
(la: Ochi în ochi cu kitschul)
Kitschistii judecand kitschul, ce poate fi mai induiosator? Telenovelisti, manelisti, toti sunt criticabili nu-i asa, ce bine ne simtim privindu-i de la inaltime. A nega kitschismul si mai ales cel propriu inseamna sa aluneci in kitschism, cum spune Kundera: kitschul este o parte inerenta fiintei umane, unicul sau antidot este sa fii constient de acest lucru.
“kitschul este in esenta negarea absoluta a ‘cacatului’: in sens propriu cat si figurat, kitschul exclude din campul sau de vedere tot ceea ce este in mod esential inacceptabil in esenta umana”
Imi aminteste raspunsul tau la textul lui E. J. “Nu recunosc citatul, dar pot sa spun ce starneste-n mine lectura lui: colcaiala abjectului... Nu textul in sine poate scandaliza sau duce-n pragul vomei, ci exercitiul mental de-a ne imagina ca o asemenea situatie chiar ar putea sa existe!”
Iti raspund aici pentru ca mi se pare la subiect: fii sigura ca o asemenea situatie chiar daca este inacceptabila, exista si face parte din natura umana.
Despre lacrimi a scris bine Kundera: “Kitschul genereaza doua lacrimi care curg rapid una dupa alta. Prima lacrima spune: Ce frumos e sa vezi copii alergand pe iarba! A doua lacrima spune: Ce frumos e sa te induiosezi impreuna cu intreaga omenire la vederea copiilor alergand pe iarba! A doua lacrima este cea care face kitschul sa fie cu adevarat kitsch”
Cateva idei despre kitsch (H Broch):
Esenta kitschului este confunzia intre etic si estetic, kitschul nu urmareste sa creeze ‘bun’ ci ‘frumos’
Romanul kitsch nu descrie lumea asa cum este in realitate ci asa cum spera sa fie si cum se teme ca este.
Kitscul in muzica depinde exclusiv de efectul produs.

#189759 (raspuns la: #189733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...