comentarii

ne-inlocuit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cu ce sa-l inlocuim? Cu nimic - de (anonim) la: 01/04/2005 08:57:23
(la: Este religia un element pozitiv sau negativ in societate?)
Cu ce sa-l inlocuim? Cu nimic. Oricum prea mare ajutor nu a adus. Oamenii se comporta "crestineste" numai de frica iadului. De ce nu putem sa ne comportam omeneste intre noi fara frica de iad sau speranta de rai? Asa zisi crestini sint o banda de ipocriti. Se inchina la icoane si te lovesc pe la spate. Apoi cer iertare la Dumnezeu in loc sa le ceara iertare oamenilor pe care i-au nedreptatit. Au impresia ca daca se duc la biserica totul e in ordine si duc o viata virtuoasa. ii condamna pe cei diferiti de ei si ii forteaza sa se schimbe si totul in numele "milei crestine". Chestia cu iubeste-ti aproapele merge numai daca aproapele e dupa chipul si asemanarea lor.
Poate ca un anume cod moral exista in crestinism dar nu este aplicat sau e ingust interpretat. Si de ce am avea nevoie de dumnezeu pt asta? Nu cred in Dumnezeu dar cred ca is mult mai bun decit multi asa zis crestini.
#41510 (raspuns la: #41479) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu ce sa-l inlocuim? Cu nimic - de hgrancea la: 01/04/2005 16:12:30
(la: Este religia un element pozitiv sau negativ in societate?)
Cu ce sa-l inlocuim? Cu nimic. Oricum prea mare ajutor nu a adus.
- replica asta ma face sa zimbesc ...
cum se face oare ca mari savanti care au studiat cele mai subtile structuri ale materiei ca max planck si einstein erau fascinati de perfectiunea legilor facute de dumnezeu ... si nu se sfiau sa recunoasca asta ...
cu totii am auzit ca omul a descoperit asa zisele legi ale naturii ...nu ?
dar atentie ... doar le-a descoperit ... dar de facut ... cine le-a facut ???
cum poate exista o lege fara un legiutor ...
-inca ceva ... in toata lumea exista temple zidite pentru a cinstii divinitatea... sa fie chiar toata lumea o adunatura de idioti care ridica temple asa pentru o inchipuire ? ce crezi ? gindeste-te la asta cind treci pe linga o biserica sau o manastire ...

Oamenii se comporta "crestineste" numai de frica iadului.
- eu nu cred deloc asta ... cel putin nu am intilnit pe nimeni pina acum obsedat de frica iadului ... dar in schimb toti cunoscutii mei se comporta moral datorita propriei lor constiinte ...
hotii si criminalii nu se tem nici macar de inchisoare ... care e ceva palpabil... darmite de iad ... care iad ? unde e ?

De ce nu putem sa ne comportam omeneste intre noi fara frica de iad sau speranta de rai?
-exact ..de ce ?
-ce il impiedeica pe om sa faca rau sa chiar crime care sa ii aduca
foloase banesti in momente cind nu l-ar prinde nimeni ???
care ar fi ideaul de a trai al unui ateu care nu are ncio perspectiva dincolo de moarte ? oare nu un egoism feroce ?
pentru ca nu vad ce ratiuni ar avea pt un comportament altruist...

Asa zisi crestini sint o banda de ipocriti. Se inchina la icoane si te lovesc pe la spate. Apoi cer iertare la Dumnezeu in loc sa le ceara iertare oamenilor pe care i-au nedreptatit.
- asta o fac nu pentru ca sint crestini sau soferi sau ingineri ... ci pentru ca asta e nivelul lor de dezvoltare spirituala... si daca nu ar fi crestini tot asa s-ar purta..iar daca ar fii atei chiar si mai rau ...
..prerea mea :)

Au impresia ca daca se duc la biserica totul e in ordine si duc o viata virtuoasa. ii condamna pe cei diferiti de ei si ii forteaza sa se schimbe si totul in numele "milei crestine". Chestia cu iubeste-ti aproapele merge numai daca aproapele e dupa chipul si asemanarea lor.
Poate ca un anume cod moral exista in crestinism dar nu este aplicat sau e ingust interpretat. Si de ce am avea nevoie de dumnezeu pt asta? Nu cred in Dumnezeu dar cred ca is mult mai bun decit multi asa zis crestini.
- ok ... dar tare sint curios ce anume iti motiveaza bunatatea ?
uite hai sa facem un pariu pe termen lung ...
dupa ce vei muri fie ca crezi in dumnezeu fie ca nu ... cu surprindere in cazul tau si al celor ca tine ... vei fii judecat ... dar altfel decit se crede ... prima intrebare care ti se va pune va fi
"ce ai facut cu viata ta ?"
si apoi alaturi de o fiinta superioara vei revedea tot filmul vietii tale si ti se va arata unde si dece ai gresit ... apoi ...iti vei continua viata alaturi de cei de acelasi nvel cu tine ...
-apropo nu te va intreba nimeni daca ai crezut in dumnezeu sau nu ...
doar faptele tale conteaza ...
de aceea lumea cealalta e iad pentru cei rai pt ca vor fi inconjurati doar de oameni lafel de rai ca ei ... si rai pt cei buni din acelasi motiv...
cum ti se pare aceasta ipoteza ?



--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#41575 (raspuns la: #41510) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Probabil esti tare draguta...(Despre inlocuitori...) - de sarsilovici la: 09/07/2006 21:15:12
(la: Nu pot sa traiesc fara...)
Cand nu se gasea cafea romanii ,inventiv popor, serveau surogate...
Ca sa nu par de pe alte meleaguri recunosc ca zilnic beau cafea..Dupa ma trezesc,servesc o cana...La serviciu in timpul zilei mai servesc una instant...Dupa amiaza uneori mai beau inca una...
De fumat cam 1,5 pachete pe zi...Inca nu mi-am pus problema sa ma las de vreuna dintr-astea....
Pana acum ceva vreme aveam impresia ca nu pot trai fara 'floricica'...
Am inteles ca sunt vieti paralele si indiferent de cat de multe se infiripa intre oameni ceva duce la despartire...Sunt inca in convalescenta da trebuie sa imi treaca si sa caut in alte parti...
In rest nu stiu fara de ce nu as putea trai..
Fara serviciu nu se poate, pentru ca in primul rand e sursa de venit si apoi e vorba de faptul ca am muncit mult sa ajung undeva de unde nu vreau sa plec... In rest se poate fara multe...
Hainute? Am cat imi trebuie cand nu mai am imi mai cumpar dar cat am nevoie...masina nu mai am ...Imi doresc dar si asta e un lux pe care inca nu mi-l permit..Fara Sarsica, pisica mea cea neagra ca noaptea fara stele? Mi-ar fi greu sa ma despart de ea mai ales ca a fost si este sufletul care ma mai linisteste si implicit fata de ea am obligatia de ai cumpara mancare nisip nu o pot lasa prea mult timp singura...
Imi faceam griji ca trebuie sa plec in delegatie vreo 10 zile si nu am cu cine sa o las...da fara prieteni? Se poate..Mie imi e foarte greu dar trebuie sa ma obisnuiesc in a-mi face prieteni nu surogate...
Am cunoscuti dar incredere in ei nu am...E greu si cu increderea in mine, dar in altii!
Fara multe se poate..Cred insa si ma refer aici la doar persoana mea, nu pot trai fara vise...Din vise fac povesti si le mai scriu la Cafenea din vise ii scriam Floricicii, din inchipuiri...
Da visele ma duc oriunde si ma fac sa uit pe moment de tot ce nu-i in ordine in viata mea si de tot ce imi lipseste...
Uneori stresul zilnic si alte intamplari imi omoara imaginatia si mi-o paralizeza si petrec nopti urate in cosmaruri si nu pot dormi si ma gandesc si imi vin in minte doar lucrurile urate ca mi s-au intamplat..Oameni care mi-au reprosat ratarile mele greselile mele si e cumplit..
Totusi mai am noroc si depasesc momentele si ...Floricica a ramas in visele mele si in inima mea si va ramane mult timp...Oricat de greu imi este fara ea poate a fost fiinta care mi-a aratat ca am inima si trebuie sa nu mai fiu teatral si sa joc rolul altcuiva..Sa fiu doar eu ...
Altele ar mai fii poate nu le vad eu acum sau nu-mi vin in minte..Inca sunt tulbure, dar incerc sa imi continui viata si sa construiesc...
Totusi sunt buni si prietenii, prietenele..Culmea m-am inteles cu fetele mai tot timpul dar probabil am ceva care nu-i bine..Poate ca sunt roscat?
Poate nu inspir incredere, poate degaj doar viclenie si ipocrizie..
Cam de asta nu am reusit sa am o relatie stabila si care sa dureze mai mult de 2-3 luni...
Dar sunt inca tanar..De fapt m-am uitat in oglinda si ..Totusi nu arat asa rau...Totusi..Vad ca nu-s inspirat in seara asta si renunt..
In concluzie banuiesc ca fiecare are chestiile lui la care renunta greu..Unele au inlocuitor...altele nu prea..
Chiar si dupa ce nu mai avem ceva din trecut trebuie sa continuam...Sa gasim motive sa continuam..Motive? Fiecare le are pe ale lui...Poate asta e mai important in viata sa ai motive sa traiesti si sa te ingrijesti in a trai cat mai bine cu putinta...
remarci - de admin la: 26/08/2003 03:29:18
(la: Despre forum)
Am citit sugestia ta.

Pe orice sit ai nevoie de o oarecare perioada de 'adaptare', in functie de experienta 'internetica' pe care o are fiecare.
La inceput citesti si vezi ce au scris altii, si dupa ce devii confortabil cu 'atmosfera' sitului poti sa incepi sa te 'manifesti' cu mesajele tale.

Structura Lunetei e aceeasi ca a altor alte mii situri similare care exista pe internet, deci consider observatia ta ca fiind nejustificata.

Despre postarile anonime si diversii luzeri: acestea sunt moderate de admini inainte de a aparea pe sit. Gunoaiele ajung acolo unde le este locul: la cosul de gunoi.

E inutil sa faci referinta la Cafeneaua Romaneasca. Aceasta nu mai exista si Luneta nu se vrea un inlocuitor al ei.
#59 (raspuns la: #54) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebare - de (anonim) la: 28/09/2003 12:01:23
(la: Jandarmul criminal, fan Marilyn Manson...)
Da, este foarte bine de-a desfiinta armata de astazi demodata cum o stim cu totii ca este si inlocuirea ei cu o armata noua de profesionisti platiti bine si care stiu sa-si faca treaba.
Generalii astia si toti de la ei in jos pina la tablarii majori ramasite ale unui sistem de teroare comunist trebuie bagati la naftalina.(unii poate si la puscarie).
#514 (raspuns la: #507) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in hoc signo vinces - de papadie67 la: 29/09/2003 05:10:18
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
...etre saint sans dieu...cred ca da, este posibil, relativ la faptele dr. Rieux si mai putin la vorbele lui, care, negand divinitatea neaga implicit notiunea de sfintenie. Asta, desigur, daca admitem ca refuzul de-a se-"nchina" nu trebuie interpretat ad literam, in context. Daca da, rezultatul ar fi ca notiunea de sanctitate invocata ar trebui inlocuita cu altceva, decuplata de deitate...de ex. eroism.

Cosbuc i-ar fi amintit, poate, ca:
"nu cerceta aceste legi, ca esti nebun de le-ntelegi".

Rieux, refuzand posibilitatea existentei un Plan Divin - atata timp cat in ochiul Omului acesta nu este aparent just - nu poate fi un sfant, ci un erou sau/si un martir, extern deci sferei mentionate si care sfera pentru multi, inclusiv dinauntru, e mai degrab-un cub.

O chestiune de-alegere personala, in cazul doctorului?! Poate. Nu stiu.
Tehnologie avansata - de (anonim) la: 07/10/2003 10:05:29
(la: Despre fotografie)
Simplu si concis:
Avansul tehnologic nu poate fi oprit.
P.S. Totusi ochiul fotografului nu poate fi inlocuit de nimeni.
#863 (raspuns la: #813) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un nimic atit de mare.... - de Zamolxe la: 04/11/2003 21:29:32
(la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
Nu stiu de ce oamenii, care participa in aceste forumuri la discutii, simt nevoia sa considere orice venit de la ”adeversari” ca fiind necurat, ilegal, mincinos, etc.

In loc sa se discute problema in sine pe baze rationale, folosind logica, faptele, datele, evidentele, etc ei se arunca vorbe, texte goale sau insulte.
Recunosc ca am fortat evolutia predictibila a unora din personaje.

Cind am citit comentariul din “Adevarul” am vazut si eu ca la o lectura superficiala Peres poate fi “teroristul care l-a asasinat pe Rabin”.
Am vrut sa corectez eroarea, dar mi-am adus aminte de specularea unei alte erori de redactare a lui JCC ceva cu “Nu holocaust” si “6 milioane de evrei omoriti”. Presupun ca a uitat un text din ciorna si l-a trimis apoi pe Luneta fara sa il verifice. Asa ca mi-am zis “sa vedem ce iese de aici daca las textul cu eroarea gramaticala”.

Ingrid a reactionat imediat, folosind termenul de bou, la care eu i-am “ripostat deliberat provocator” cu un V urmat de aca. Desi scrisesem (comentariu de presa) textul mi-a fost “atribuit” cu epitetele de rigoare. Si asta doar pentru ca Ingrid are pareri diferite de Zamolxe. Nu l-am scris eu.
Ingrid a revenit apoi cu scuzele de rigoare si a ajuns in final la concluzia logica: trebuia punct si virgula sau punct. Si are dreptate. Cind s-a calmat si a judecat, a priceput si adoptat un ton normal.
Nanu hop si el cu fixul lui: “verzii”. Pentru el tot ce difera de parerile lui nu poate veni decit de la legionari. Cind vede in fata ochilor ceva ce nu ii place vede “verde” in fata ochilor.
A dat si el inapoi cind s-a documentat un pic, mutindu-si "lista" spre alte “viitoare trecute bibliografii”!
Jimmy Cecilia a luat si ea parte la “festin” ridicind problema oglinzii.
Tolanici l-a invocat pe ben laden, asa pentru un pic de gaz peste foc.
Apoi au inceput sa apara comentarii din ce in ce mai pe linga subiect.

Ceea ce vreau sa scot in evidenta este ca reactia supradimensionata, nejustificata, poate sa nasca conflicte din nimic. Lipsea un punct doar deasupra unei virgule. Un punct. Adica nimic!
Asa apar conflictele, provocarile si situatiile de criza. Majoritatea lor din nimic si pentru nimic.

Sondajul exista. Nu stiu daca este unul bun sau unul prost, daca este mai bun sau mai prost decit alte sondaje, daca se verifica in realitate sau nu.
Sondajul exista si nu a fost facut de antisemiti sau arabi. Sau cel putin asa pare la prima vedere.
Hai sa il discutam asa cum este el fara sa batem cimpii, fara sa divagam de la subiect, sa aducem in forum acele informatii reale care pot explica sau contrazice rezultatele.
Pe mine m-a speriat altceva: De altfel, in ultimul timp, oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a "antisemitismului" sa fie incluse si criticile, si atacurile deschise la adresa politicii Israelului.
Asta este dictatura. Voi reveni cind si daca voi avea timp.


Extraordinar de corect tratat acest sindrom (FLAMBOI) asa cum l-am descris si eu pina aici la http://www.geocities.com/muntealb/ForumuriFlacari.htm.


Legea majoritatii este o lege timpita intr-un anumit fel. Dar este singura lege care poate conferi reprezentativitate unui grup. (Vorbesc de majoritatea uninominala, a votului direct al fiecarui individ.)
Si din pacate este singura modalitate de a exprima democratia asa cum a fost ea elaborata conceptual de grecii antici.

Nu sint un membru al majoritatii si nu impartasesc aceste pareri decit partial si pe fragmente.
Nu sint nici un membru al minoritatii pentru ca nu impartasesc nici acele pareri decit partial si pe fragmente.

Cei care “fac” politica actuala nu reprezinta parerea poporului care i-a ales. Indiferent care popor ar fi acela. Cind scriu evreii sau americanii scriu de fapt politicienii evrei sau americani. Nu am treaba cu Itic si cu Jim si nevestele lor.

Intr-un fel politicienii de azi ai lumii sint niste troli care “flamboiaza” oamenii de rind. Acestia, lipsiti de instruire suficienta se aprind si isi iau bitele, armele, tunurile si la razboi cu inamicul. In numele pacii!!!
Trolii politici isi rid in barba in timp ce “prostimea” se bate in arena.

Priviti toate forumurile de mai jos. Ele au ramas in paragina pentru ca realitatea a fost inlocuita de balarii, balacareli, cuvinte goale, atacuri:
A existat holocaust in Romania?
America si puterea petrolului
Evreii si o manie curioasa..
Ilescu- "tatucul" Moldovei" ?
Irak
Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...
Primul ZID
Raspuns la "Zidul rusinii"
ZIDUL RUSINII

Fotografia digitala? - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 00:40:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Interesant, asta inseamna ca unde e inspiratie nu mai conteaza mijloacele... :)

In contextul "aparatelor", in cateva cuvinte, ce parere ai despre fotografia digitala?
In ultimii trei ani rezolutia digitalelor a ajuns de la 640kpixeli la 10megapixeli, deci ne putem astepta ca in 5-10 ani sa putem vorbi de o rivalitate reala intre clasic si digital.

In subietul [Despre fotografie] cineva punea problema daca fotografia pe film clasic va fi inlocuita de cea digitala, ramanand doar un "moft" scump...
#4105 (raspuns la: #4086) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotografia digitala? - de Dinu Lazar la: 13/11/2003 01:20:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fotografia digitala a inlocuit de fapt fotografia clasica pe film. Aparate digitale, tehnologii, metode, accesorii, apar zilnic - pe film nimic; Kodak, Agfa, Polaroid, sunt nume ale trecutului, nu mai exista (Polaroid) sau nu mai produc aproape nimic argentic.
Cu un aparat de 2 MP se pot face poze bune 13x18 cm, cu un 5 MP imagini superbe 30x40 cm.
Deci se poate spune ca filmul e mort in coteatza.
Dar, nu e decit inlocuirea tocului cu stiloul. E o tehnologie. Fotografii bune se fac numai cu bune cunostinte de plastica, estetica, compozitie... de fapt nimic nu se schimba, numai tehnologia.
#4109 (raspuns la: #4105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania - sint multe de spus... - de Marian Stan la: 05/12/2003 10:53:24
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Draga Radu,

Mesajul adresat karinei, in care spuneai ca "adevarul meu... insemana ceilalti." a resusit sa mi te coboare de pe micul ecran in suflet. O atit de mare tristete legata de situatia tarii noastre nu o mai intilnisem decit in sufletul meu si in niste texte de epoca. Nu stiu in ce momente te-a prins redactarea acestui scurt text, dar el este dovada vie ca nu esti doar un comunicator... cu textul asta ai iesit din rindul celor ca Andreea Esca, Radu Cosarca sau mai stiu eu ce "meseriasi" cum a avut inspiratia sa-i numeasca cineva prin alta parte a acestui thread. Ai demonstrat ca ai suflet. Iar un comunicator cu suflet se numeste Scriitor.

Eu te-as intreba acum raminind in registrul sufletesc sau macar al constiintei, cine ti-a creat si intarit convingerea ca neamul nostru "inseamna (doar) o mina de parveniti" cind occidentul vorbeste de o cu totul alta patura cind se refera la Romania: si aici ma refer la "mincatorii de lebede", la cersetori, la saracie, in general. Eu mai degraba as asocia tarisoara noastra draga cu saracia si nefericirea decit cu opulenta unei miini de parveniti. Dar stii si cu ce as mai asocia-o? Cu o forta latenta care are capacitatea nativa sa sugrume parvenitismul, daca romanasii astia simpli, care nu prea au incredere in ei, si-ar stimula-o. Ce ne lipseste noua, romanilor? Eh, bine, capacitatea de ORGANIZARE NON-GUVERNAMENTALA. Asta ne lipseste, Radu. De ce sintem tinuti in saracie si ignoranta? Simplu! Sa nu ne putem organiza! Cum credeti, oameni buni, ca occidentul a pus ordine in lucruri? Luind atitudine in strada, fiecare in contact cu celalalt. Cind i-a spus unul nu stiu ce, ala nu s-a dus acasa cu capul in pamint, injurind si dind pe git o drojdie... Multi dintre cei care au reusit de-a lungul timpului sa aduca civilizatia pe strazile occidentului au luptat in planul consolidarii relatiilor (a nu se intelege al pilelor) si al eficientizarii lor. Dar cei care au luptat poate nu s-au bucurat cu adevarat de civilizatie. Aveau sa se bucure nepotii sau stranepotii lor. Dar noi romanii stiti ce spunem? Ce sa faci, ma, nu faci nimic... Si stiti la cine se gindeste rominasul caruia ii trece asa ceva prin minte? LA EL INSUSI! Spune ca e inutil sa lupte cu sistemul pentru ca oricum nu se schimba nimic... Si as adauga eu NIMIC VIZIBIL PENTRU EL INSUSI, care - spune el - va muri pina sa vada schimbarea. Dar noi vrem SCHIMBAREA fratilor, sau FAPTUL CA VREM SA O VEDEM? Daca luptam pentru schimbare, nu ar trebui sa ne intereseze cind va avea loc, daca vom muri sau nu pe cind se va petrece. Ar trebui sa luptam si atit. "Viata este o calatorie, nu o destinatie..." mi-am spus eu la un moment dat, inlocuind dintr-o fraza mai celebra "succesul" cu "viata".

Astfel incit Radu, nu am avut doar presentimentul ca avem o sursa comuna de "indemn", ci citindu-te aici, chiar am capatat aceasta convingere. Imi va face mare placere sa pornim discutii pe cit mai multe planuri la care sa participam mai multi si mai multi...

Pe curind
Marian Stan

#6035 (raspuns la: #5481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Craciun - de (anonim) la: 15/12/2003 06:47:54
(la: Un Craciun perfect)
Eu petrec Craciunul de o buna bucata de vreme in pantaloni scurti si pe malul oceanului - are farmecul lui. Mincarurile traditionale romanesti au fost de mult inlocuite, din necesitate, cu seafood si salate, nu prea merg tuica si sarmalele cu temperaturi de plus 30 grade. Cu toate astea, ne-am obisnuit si asteptam marea sarbatoare cu aceeasi emotie ca in copilarie, desi in adincul inimii visez in continuare la a petrece, macar o data la citiva ani, un Craciun "alb".
Pentru a va convinge , incercati, un Craciun in emisfera sudica e o experienta ce merita traita.
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu-ti inteleg nedumeriea: de - de Daniel Racovitan la: 06/01/2004 03:08:05
(la: Nedumerire)
Nu-ti inteleg nedumeriea: de ce n-ar fi blog? Ramane la alegerea ta unde il pui...

(pentru evitarea confuziilor, poate ca pe viitor ar trebui inlocuit "blogul personal" cu "carnetul personal")
Pacepa si aderarea la NATO - de Catalina Bader la: 15/01/2004 08:58:54
(la: Editorial de Ion Pacepa despre Irak)
In curind, administratia Bush va fi chemata sa prezinte in fata Congresului garantii privind consolidarea democratiei in cele sapte noi state membre NATO, chiar daca Romania mai are de curatat un pic la trecutul sau comunist, scrie “The Washington Times” in editia de miercuri, intr-un articol semnat de Arnaud de Borchgrave. In sprijinul acestei afirmatii, cotidianul american aminteste ca 1999, la 10 ani dupa caderea comunismului, Curtea Suprema de Justitie din Romania, sub o intensa presiune diplomatica din partea Occidentului, a casat cele doua condamnari la moarte pronuntate impotriva lui Ion Mihai Pacepa, anulind si recompensa de doua milioane de dolari pusa pe capul acestuia. Justitia a mai decis atunci si reinstalarea in rang de general a fostului sef al Directiei de Informatii Externe a regimului Ceausescu si returnarea bunurilor sale confiscate. Dar guvernul roman nu pus in practica nici pina astazi aceste decizii ale instantei, scrie cotidianul, iar Pacepa, probabil cel mai important dezertor al Razboiului Rece, ramine ascuns si in uitare.

Agentii romani il cauta si acum
Seful lui Ion Mihai Pacepa, omologul comunist al lui Saddam Hussein, asa cum il numeste “The Washington Times” pe Ceausescu, a fost executat, impreuna cu sotia sa, in Ajunul Craciunului, in 1989, in timpul revoltei anti-comuniste din Romania. Pacepa a dezertat insa inca din 1979, in ambasada americana de la Bonn, dupa ce ii dusese un mesaj cancelarului Helmut Schmidt. Romanul a fost transportat apoi cu avionul, in secret, in Statele Unite, unde, din cauza functiei sale, insusi presedintele Carter a trebuit sa aprobe cererea sa de azil. In acest fel, guvernul federal a devenit responsabil pentru securitatea lui Ion Mihai Pacepa pentru tot restul vietii lui.
Dezertarea lui Pacepa l-a infuriat ingrozitor pe Ceausescu, care a concediat o treime din Consiliul de Ministri, a inlocuit 22 de ambasadori, a arestat citeva zeci de ofiteri ai securitatii, in timp ce alte zeci au “disparut”, tot din ordinul lui. Cel putin doua echipe de asasini au fost trimise in Statele Unite pentru a-l omori pe Pacepa, iar agentii romani din Statele Unite il mai cauta si acum, afirma “The Washington Times”.

Cea mai buna “recolta” a CIA
Acum 25 de ani, Pacepa a furnizat CIA-ului cele mai bune informatii secrete obtinute vreodata despre retelele de agenti comunisti, despre serviciile de securitate interna si despre traiul opulent pe care il ducea familia Ceausescu in timp ce poporul se zbatea in saracie, spulberind astfel masca de stat independent si moderat, cu care regimul comunist pacalise pina atunci Occidentul. Din cauza acestei dezinformari ii fusese acordata Romaniei si clauza natiunii celei mai favorizate, cu ocazia celei de-a patra - si cea mai triumfatoare - vizita a lui Ceausescu la Washington. Tot atunci, presedintele Carter l-a numit pe dictatorul comunist “un mare lider national si international”, aminteste The Washington Times.
Pacepa a lucrat cu CIA-ul la caderea comunismului mai mult de 10 ani - intr-un mod descris de agentia americana ca fiind “o importanta si unica contributie pentru statele Unite” - iar cartea sa, “Orizonturi rosii” - in care Ceausescu este descris ca fiind un tiran, un escroc, un traficant de droguri si un sponsor al terorismului - a fost tradusa in 19 limbi si publicata in 27 de tari. Aceasta carte l-a infuriat in asa masura pe Ceausescu, incit l-a condamnat pe Pacepa pentru a doua oara la moarte si a decretat ca oricine este prins citind cartea risca sa fie executat.

Fugar de 25 de ani
In cea de-a doua carte - “Mostenirea Kremlinului” (1993), Ion Mihai Pacepa descrie reteaua de servicii secrete din Europa de Est, iar al treilea volum - “Cartea Neagra a Securitatii” (2000), a fost cea mai bine vinduta carte de pina atunci, in Romania. In acest timp, noul guvern “democratic” al Romaniei, ii mentinea lui Pacepa un statut de tradator de tara.
In timp ce in Polonia, dezertorii Razboiului Rece au fost decorati si declarati cetateni de onoare ai oraselor natale, Pacepa mai este inca nevoit sa traiasca ascuns in Statele Unite, folosind acte false, pentru ca 50a dintre fostii agenti ai securitatii lucreaza inca in serviciile secrete romane si creaza un mediu anti-CIA, aminteste The Washington Times.
In cartea “Ochii si urechile poporului”, generalul Nicolae Plesita, succesorul lui Pacepa la conducerea spionajului romanesc in timpul regimului Ceausescu, scrie ca i se comandase sa il execute pe Pacepa in Statele Unite sau oriunde se afla. Cotidianul american afirma ca mai sint 13 alti dezertori ai Securitatii, condamnati la moarte de regimul comunist, care mai traiesc inca ascunsi in state occidentale.

Reabilitare si scuze publice
Si cu toate acestea, revine “The Washington Times”, Romania a fost invitata sa adere la NATO - alaturi de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia si Slovenia - iar Pentagonul are de gind sa creze aici baze militare de mici dimensiuni pentru a fi mai aproape de Orientul Mijlociu si Asia Centrala. In acest fel, orice atac impotriva Romaniei, “un regim nostalgic dupa trecutul sau comunist”, asa cum il numeste “The Washington Times”, va fi tratat ca un atac asupra armatei Statelor Unite.
De aceea, inainte de a-si da un gir de incredere in privinta Romaniei, ar fi de datoria presedintelui Bush sa conditioneze aderarea la NATO de recunoasterea publica a deciziei Curtii Supreme de Justitie si scuze publice fata de ceilalti dizidenti care se ascund si acum in tari occidentale, afirma “The Washington Times”. Romania este datoare noului statul de aliat NATO cu un raspuns la doua intrebari fundamentale: care este “tradarea” si cine sint “tradatorii”, concluzioneaza cotidianul american.
(Preluare dupa “The Washington Times” de SABINA NICOLAE)
#8095 (raspuns la: #68) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
idolatrie... - de sorin1975 la: 25/01/2004 10:35:23
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
intreba cineva daca se practica idolatria in vremurile noastre... eu cred ca mai mult decat oricand si ma gandesc la faptul ca ma privesc in oglinda si imi place ce vad iar daca nu-mi place incerc sa fac acea imagine mai buna... iubirea de sine este o oarecare idolatrie! apoi televizorul, internetul este ceva de care nu ma pot lipsi... este ceva ce iubesc! si astfel l-am inlocuit pe Dumnezeu! ... si apoi cand suntem "tineri" vedem tot felul de "staruri" care ne devin adevarati idoli... vrem sa devenim ca ei!... si ar mai fi multe exemple.
vasile - de (anonim) la: 05/02/2004 18:08:38
(la: Biblia si sclavia. Carte de capatai?)
Modul de abordare al Bibliei din prisma gandirii voastre va indeparteaza de tocmai esenta scrieri acesteia.

Biblia a fost scrisa pentru a descoperi pe Dumnezeu (Tatal, Fiul - Isus Hristos, si Duhul Sfant) ca unica sursa a vietii creatoare in intregul Univers, El insusi existenta in sine.

Primele carti ale Bibliei, in special Geneza vine si prezinta actul creatiei perfecte al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a dorit ca omul sa fie rob unui alt om sau muncii sau naturii. Dumnezeu i-a dat autoritate omului peste orice act creat de Dumnezeu - animale, natura, mediul. Omul este raspunzator de modul in care foloseste aceasta autoritate. Deasemenea cel mai important lucrul este faptul ca Dumnezeu a creat omul cu libertate de alegere - free will - si aceasta a fost dovedita cand omul a decis a incalce porunca de dragoste a lui Dumnezeu, mancand in marul oferit prin Eva de Sarpe (Satan, Diavolul). Ca rezultat a cestei actiuni perfecta relatie in univers se destrama, omul devine rob (sclav pacatului comis de neascultare datorita vointei libere a omului) iar autoritatea lui se intoarce impotriva lui insusi. De aici pana la prima moarte fizica in istorie (cea a lui Abel - ca rezultat al actiunii de razbunare violente a fratelui sau Cain) nu sunt decat cateva decenii (probabil 20-30 de ani) din momentul creatiei.

Daca totul s-a termina aici, atunci ar fi vai de noi. Dumnezeu intervine si ofera omului o promisiune de salvare din situatia disperata a omenirii, anuntand venirea in lume a Fiului Sau, Isus Hristos, care se va aduce pe sine jertfa sfanta si deplina pentru restabilirea omului in acea relatie perfecta cu Dumnezeu.

De la caderea in pacat si pana la potopul universal (aproximativ 2000 de ani de istorie) omenirea a devenit atat de distrugatoare si violenta impotriva ei insasi (direct) si lui Dumnezeu (indirect) incat singura solutie pentru continuarea vietii pe pamant era distrugerea a celor multi, si salavarea unei famili (cea a lui Noe) care va repopula pamantul.

In perioada de dupa potop apare in istorie Avraam, Moise, Iosua - Dumnezeu ofera lui Israel, o lege care reflecta (vrem, nu vrem) cele mai inalte standarde morale care au fost vreodata pana la Isus Hristos - care este implinirea Legii VT si intruparea Legii dragostei in NT -. Da este adevarat ca Dumnezeu prevede niste articole privitoare la sclavie, posesii, echitate sociala, legi sociale, etc dar acestea sunt mult mai inalte decat legile vreoricarei civilizatii existe inainte si dupa aceea. Dumnezeu nu a incurajat sclavia sau nedreptatea sociala, dar pentru a preveni ditrugerea morala a societatii care va adopta modelul vecinilor lor, Dumnezeu a impus limite pana unde orice tratament uman poate fi aplicat oricarei fiinte umane de catre proprii ei semeni.

Daca Biblia a fost scrisa de oameni, lucru evident, nu acelasi lucru se poate spune si despre inspiratia ei, sursa de origine fiind Dumnezeu prin Duhul Sfant. Particularitatile de scriere, continutul, cultura sau pozitia sociala a scriitorilor o fac sa fie cea mai buna carte, autentica si fara contradictii, vrednica de cea mai mare cinste ce se paote oferi vreunei opere de arta existente sau disparute. Biblia este compusa din 66 de carti (39 VT, 27 NT), scrisa de peste 40 de oameni (pastori, pescari, agricultori, imparati, preoti, prooroci, etc) in decursul a 1.600 de ani, ceea ce face din ea un tot unitar perfect nemaintalnit la nici o carte. IN plus copiile pastrate ale scrierilor originale sunt cu sutele mai numeroase si mai aproape de timpul scrierii acestora, decat orice opera clasica cunoscuta vreodata.

Intrebarea daca Biblia este plauzibila si in acelasi timp viabila societatii noastre - raspunsul este fara echivoc da!!!!!.

Uitatitva la diferenta intre socieatea vestului (in special tarile protestante) in compartie cu cele catolice sa nu mai intram in comparatie cu cele ortodoxe, musulmane sau hinduiste, etc. Civilizatia care a pus bazele pe adevarurile biblice a progresat atat de mult - aici au fost inventate cele mai multe inventii ale ultimelor doua secole care au revolutionat lumea si care astatzi ne ofera posibilitatea sa recream viata in eprubeta. Unde este societatea bazat pe sclavie sau opresiune sociala, religioasa, politica, etnica, etc de acum mii de ani - la acelasi nivel - privind la Europa de Est, Asia, Orientul Mijlociu (esceptie Israel), Africa, America de Sud? Aceste tari si astazi traiesc tot atat de primitiv ca si stramosii lor din pesteri, cu mici exceptii unde evolutia a permis clasei conducatoare sa acapareze puterea.

NU spun ca stazi societatea vestului este bazata pe valorile morale ale Bibliei, intrucat ce se intampla in Vest - USA, UK, Canada, Olanda, Germania, etc - unde odata de libertinismul si emanciparea sexuala, rock'n'roll, drogurile, avorturile sinindepartarea Bibliei si celor 10 porunci din salile de judecata, scoli, gradinite, spitale, etc a dus la coruperea morala a societati care este cel putin la acelasi nivel care a existat in generatia distrusa prin potop. SE repeta istoria? Da, Biblia a anuntat acest lucru cel putin 2.000 de ani. Traim noi clipele de renastere a Imperiului Roman si ridicare unui guvern mondial avand lider pe Antichrist, care va aduce la al treilea si cel mai mare conflict mondial.

Daca Isus Hristos si Pavel, Petru, Ioan, etc nu au denuntat sclavia si practicele ei (desi citind Biblia - NT, se indica clar pozitia lui Isus Hristos care este impotriva oricarei dominatii a omului asupra omului, ci institue o noua porunca la cele 10 ale VT, aceea de " a ne iubi unii pe altii, cum ne-a iubit EL" - murind in locul nostru pe cruce, pentru a lua plata pacatelor lumii intregi, deci si ale voastre si ale mele auspra sa. NU inseamna aceasta o denunatare a sclaviei, si inlocuirea ei cu cea a convietuirii intro societate ce nici comunistii nu o doreau pentru prietenii lor, iar Isus Hristos o recomnada intregii lumi.

Crestinismul primar nu a castigat imperiul roman luptand pentru libertate sociala, dar la invins prin iubirea vrajmasilor si a aproapelui. Ceea ce nu a reusit nici un al lider mondial prin forta armelor a reusit Isus Hristos prin forta dragostei fara prejudecata sa uneasca lumea in jurul Sau, chiar daca multi ii sunt inca impotrivitori. Pentru cei care au decis sa Il urmeze promisiunile sunt mult mai mari decat oricine ar putea visa vreodata - o eternitate cu Dumnezeu in Rai. Pentru cine Il refuza (chiar prin a nu lua nici o decizie sau amanare) consecintele sunt cu mult peste cele mai groaznice filme realizate de studiourile cinematografice din lume - o vesnica separare in iadul de foc.

Depinde de cum vrei sa citesti Biblia, dar mai mult depinde cum vrei sa traiesti dupa ce o citesti. Nu poti ramane acelasi, va trebui sa decizi, te vei schimba si o vei trai practic sau o vei refuza si vei trai agnostic aici si in vesnicie (unde cu siguranta ca vei vrea sa fi fost crestin adevarat).

Dumnezeu nu a intetionat niciodata raul pentru omenire, omul a decis sa faca raul, si ca urmare un Dumnezeu drept, sfant, si plin de dragoste - aduce pedeapsa pentru pacat si rautate, in acelasi timp oferind sansa de scapare.

Pe cat de stupid sau simplu pare ideea ca sa fi salvat trebuind doar sa crezi in Jertfa lui Isus Hristos pe cruce, sa marturisesti ca esti pacatos, si accepti salvarea oferita prin Hristos, pe atat este de adevarata. Dumnezeu nu a complicat niciodata lucrurile, omul da.

Dumnezeu a spus alege viata si vei trai.
Dumnezeu a spus asculta-ma si vei fi fericit.
Omul a dat un raspuns diferit, deaceea astazi oameni mor, sunt sclavi unii altora (dar mai mult lui Satan si pacatului) si tot mai nefericiti.

Gandeste-te. Ai doar o viata, ce faci cu ea? Alege viata si vei trai!
#8970 (raspuns la: #8914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Unde e exagerarea? - de Crisa la: 10/02/2004 10:22:24
(la: Preturi)
Peste tot! In faptul ca nu mai poti compara o pensie de azi cu una de acum trei ani, desi cei doi sunt pensionari de la aceeasi firma, de pe acelasi post, cu vechimi asemanatoare. In faptul ca un profesor universitar are un salariu de 30 si ceva de milioane, la care se adauga sporuri de vechime, de doctorat, de fidelitate, salariu de merit, ajungand in final la peste 1000 de euro (fara a conta aici si alte venituri din consilii de administratie etc.) pentru maxim trei zile de stat in universitate, de la 8 pana la 15, fata de un preparator-asistent-sef de lucrari, care ajunge la 3 milioane jumate, la care se poate eventual adauga un 15% salariu de merit (daca nu cumva s-au consumat toate intre cei mari), in conditiile in care vine 5 zile pe saptamana la scoala, uneori chiar si sambata si duminica, si sta de dimineata pana seara!
In faptul ca nu exista bani pentru compensarea medicamentelor, dar exista bani pentru prime pentru parlamentari, pentru inlocuirea masinilor mai vechi de 3 ale parlamentarilor.
In asigurarea de locuinte de serviciu pentru cei aflati la putere, in conditiile in care tinerii casatoriti stau cu parinti sau isi dau mai bine de jumate din venitul comun pe o locuinta cat de cat decenta, in chirie, daca nu au niste parinti "bine infipti".
Cu toata deschiderea, cu toate firmele straine intrate pe piata si care acorda salarii "mari" - e inadmisibil sa te simti usurat pentru ca ai un salariul de 400 de euro! - sunt putini cei care isi pot permite o viata lejera. Si cand spun o viata lejera nu ma refer la a nu avea grija mancarii, sa ai din ce sa iti platesti darile: intretinere, curent, telefon fix, ci ma refer la cei care isi permit sa iasa seara la o cafea fara sa isi faca socoteala ca nu o sa cumpere nu stiu ce la cursele de saptamana asta, la cei care isi permit iesiri in week end, dar nu la bunica sau la prieteni, cu mancarea in desaga, la cei care isi permit concedii si asa mai departe.
"Deci, in sumar, de ce ne ast - de Daniel Racovitan la: 14/02/2004 05:39:23
(la: Romani in strainatate)
"Deci, in sumar, de ce ne asteptam noi ca cei din tara sa inteleaga imediat ceea ce noua ne-a trebuit ani sa intelegem in occident?"

O observatie foarte pertinenta. Experienta personala nu poate fi inlocuita cu nimic. Poti discuta ani de zile despre sex, dar pana nu il experimentezi chiar tu insuti, vorbesti in van.

Intr-adevar e interesant cum cei din Romania isi inchipuie cam cum ar trebui sa ne simtim noi astillati, si mai grav, unii isi iau parerile drept realitate.

Ei bine, nu ma chinuie nici un dor tragic de Romania, si din cate am auzit nici pe cei din anturajul meu.
Asta e... Imi pare rau daca nu se pupa cu ce se asteapta sau cu ce isi inchipuie romanii din Romania ca ar trebui sa simt.

Asta nu ma impiedica sa spun oricui ca sunt roman, sa nu uit ca m-am nascut in Romania, sa pastrez atat amintiri frumoase cat si urate, sa nu imi fac din faptul ca am emigrat un titlu de glorie, si sa nu pictez rahatul cu poleiala.


..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."
#9607 (raspuns la: #9598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...