nemuritor

Apreciez si respect comentariile prezentate in cadrul acestei conferinte.Ganduri exprimate,ce pot alcatuii in ansamblul lor imagini ale existentei noastre spirituale si nu numai...
Cum intelegeti urmatoarele versete din BIBLIE?nu voi comenta acum sa nu influientez intr-un fel ...
I CORINTENI 15
35.Dar va zice cineva:"cum inviaza mortii?Si cu ce trup se vor intoarce?"
36.Nebun ce esti!Ce sameni tu,nu inviaza,daca nu moare mai intai.
37.Si cand sameni,sameni nu trupul care va fi,ci doar un graunte,cum se intampla:fie de grau,fie de alta samanta.
38.Apoi Dumnezeu it da un trup,dupa cum voieste;si fiecarei seminte ii da un trup al ei.
39.Nu orice trup este la fel;ci altul este trupul oamenilor,altul este trupul dobitoacelor,altul este trupul pasarilor,altul al pestilor.
40.Tot asa,sunt trupurile ceresti si trupurile pamantesti;dar alta este stralucirea trupurilor ceresti,si alta a trupurilor pamantesti.
...
42.Asa este si invierea mortilor.Trupul este semanat in putrezire,si inviaza in neputrezire;
43.este semanat in ocare,si inviaza in slava;este semanat in neputinta,si inviaza in putere.
44.Este semanat trup firesc,si inviaza trup duhovnicesc.Daca este un trup firesc este si un trup duhovnicesc.
45.De aceea este scris:"Omul dintii Adam a fost facut un suflet viu."Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata.
46.Dar intai vine nu ce este duhovnicesc,ci ce este firesc;ce este duhovnicesc,vine pe urma.
47.Omul dintai este din pamant,pamantesc;omul al doilea este din cer.
48.Cum este cel pamantesc,asa sunt si cei pamantesti;cum este Cel ceresc,asa sunt si cei ceresti.
49.Si dupa cum am purtat chipul celui pamantesc,tot asa vom purta si chipul Celui ceresc.
...
51.Iata,va spun o taina:nu vom adormi toti,dar toti vom fi schimbati,
52.intr-o clipa,intr-o clipeala din ochi,la cea din urma trambita.Trambita va suna,mortii vor invia nesupusi putrezirii,si noi vom fi schimbati.
53.Caci trebuie ca trupul acesta,supus putrezirii,sa se imbrace in neputrezire,si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire.
54.Cand trupul acesta supus putrezirii,se va imbraca in neputrezire,si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire,atunci se va implini cuvantul care este scris:"Moartea a fost inghitita de biruinta.
55.Unde iti este biruinta ,moarte?Unde iti este boldul,moarte?"

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

...EU am fost CONCEPUT de catre parintii mei... apoi am fost NASCUT de mama mea... apoi, CRESCIND, am devenit CONSTIENT ca EXIST. Mi s-a explicat ca Dumnezeu a creat VIATA... si ca, se cade ca noi OAMENII sa privim aceasta viata ca un DAR din partea LUI. In timp ce continuam sa cresc si sa ma maturizez, am observat ca cei mai multi dintre semenii mei se BUCURAU de acest dar numit viata... si ocazional, simteam si eu ca ma bucur de el... Apoi, vazind si SUFERINTA in jurul meu, am inceput sa ma intreb daca e vre-o "smecherie" in toata povestea asta cu EXISTENTA. Apoi, pur si simplu am inceput sa ma "plictisesc"... si in acest moment simt ca NU ma mai INTERESEAZA nici viata... nici existenta... nici fericirea... singura mea DORINTA - autentica si FIERBINTE - fiind aceea de a INCETA sa mai exist. Nu mi-am propus sa recurg la SINUCIDERE in acest scop, ci am inceput sa stau de "vorba" cu Dumnezeu... sa-i explic "CA"... si "DE CE" nu ma mai intereseaza existenta... Am inceput sa-l ROG sa-mi rezolve EL problema "EXIT"-ului intr-un mod pe care El il va considera DECENT. Potrivit educatiei religioase primite de la parintii mei, intelegeam ca Dumnezeu este IUBIRE... care iubire inseamna dorinta SA ca TOATE fiintele create de El sa traiasca VESNIC, si in FERICIRE. Intrebarea mea acum este: de vreme ce EU personal pur si simplu NU doresc sa traiesc vesnic NICI in fericire, NICI in nefericire... ma va OSINDI Dumnezeu, TOTUSI, sa traiesc VESNIC intr-un suflet NEMURITOR (intrupat sau neintrupat)?... DACA DA... atunci CE FEL de iubire este iubirea SA?!... Inainte de a fi conceputi de catre parintii nostri NIMENI NU ne-a cerut "PERMISIUNEA" de a ne aduce la existenta (natural ca nici nu s-ar fi putut!...)... iar acum cind existam DEJA... e PREA TIRZIU... formidabila stare de NEMURIRE a sufletului facind reversul conceptiei noastre IMPOSIBIL!...

ASTA ofera doctrina NEMURIRII SUFLETULUI?!... TRAGICA perspectiva!...

stai linistit ... nu esti "condamnat" la nemurire . Poti sa alegi moartea prin pacat . Ai aceasta libertate . Dar... asta este alta poveste.

Pe unde or fi bintuind la ora asta sufletele lui Nero, Caligula, Hitler, Stalin... si-ale altora de teapa lor?... Experimentind diverse reincarnari succesive, pentru ca n-au avut timp suficient in viata asta sa-si formeze caractere integre?...

Daca Nero si Hitler au fost BOLNAVI MENTAL... au vre-o sansa ca in alte vieti sa devina SANATOSI MENTAL?... CE perspective au sufletele lor "nemuritoare"? UNDE se va termina periplul sufletelor lor....

probabil nimeni nu-si va schimba radical parerea, dar nu asta este ce conteaza; pentru mine intrebarea este oare cati o sa citeasca comentariile astea si cati o sa inceapa sa se gandeasca la nemurirea sufletului si la ce inseamna ca nu vom stii decat poate dupa ce vom muri (desi in unele religii poate nici macar atunci) daca intr-adevar sufletul este muritor

si sa spunem ca se descopera cu certitudine ca sufletul este intr-adevar nemuritor; vom devenii atunci cu totii mai lacomi ca sa acumulam mai multe cunostinte, mai multe experiente, mai multe sentimente in aceasta viata pe care o ducem acuma pe pamant; vom fii oare mai grijulii sa ne cladim o fire si un suflet ce ne va "tine" mult timp? sau poate ca odata ce presupunem ca sufletul este nemuritor incetam sa mai vorbim de timp ca ceva care trece, si atunci timpul devine pur si simplu ceva in care sufletul nostru exista asa cum corpul nostru exista in spatiu; si poate ca prin asta aproape deja avem o dovada a existentei sufletului, si anume teoria relativitatii; si aici argumentul meu imi devine cam neclar, asa ca mai opresc; dar teoria relativitatii dovedeste cel putin ca este posibil si chiar necesar de fapt ca timpul este o dimensiune reala si nu doar o notiune creata si inradacinata de cultura umana de-a lungul, ei bine, ... al timpului; insa corpul nu este capabil sa perceapa sau sa existe in aceasta dimensiune numita timp; pe cand sufletul (si prin asta ma refer aici la intelect) este - el retine evenimente din trecut pe care le foloseste apoi pentru a crea viitorul; asa cum si ochii, daca vad jumatate dintr-o mingie mare de plaja isi imagineaza ca exista si cealalta jumatate de mingie care o completeaza pe cea vazuta pentru a crea o mingie intreaga; la fel si prezentul si viitorul alcatuiesc impreuna ceea ce noi numim suflet; si pentru ca jumatate din el e imginar - si noi presimtim uneori acest lucru - incepem sa ne intrebam daca nu cumva tot ceea ce ne inconjoara este imaginar, sau pur simplu daca nu apartine in totalitate in domeniul sufletului

dar un lucru este sigur (desi unii poate ma vor contrazice): sufletul este capabil sa perceapa timpul, dar nu spatiul; iar corpul poate percepe spatiul, dar nu timpul; si trupul intr-un sens material nu moare cu desavarsire, de dezlcatuieste doar, sa zicem; asa ca poate nici sufletul, intr-un sens temporal nu moare, poate ca doar se dezalcatuieste

nu stiu inca ce inseamna asta
dar stiu ca eu nu scriu ca sa-i conving pe altii de parerea mea (chiar daca am o parere convinsa sau bine definita) ci ca sa vad ce idei au altii legate de parerea mea si ce poate devenii atunci parerea mea in relatiile cu ideile lor; asa ca nu sunt de acord cu tine cand spui ca "fiecare insa cauta sa convinga partea 'adversa' de adevarul sau" (ma dau cel putin pe mine drept contra-exemplu)

brutus

Biblia nu spune desspre om ca este nemuritor . Din contra spune ca este muritor, la geneza: adam se spune ca a fost facut un suflet viu nu ca i s -a dat un suflet, Isus l-a inviat pe Lazar, el nu a spus ca a fost cu sufletul in alta parte, Isus a plans la mormantul lui pentru ca stia ca sufletul lui e mort. Daca nu era el un suflet viu pentru ce mai era necesara invierea? La ce ar mai folosi invierea aceast mijloc pe care ni la oferit Dumnezeu pentru a fi rascumparati din pacat si moarte?
Este un subiect pe care ar trebui sa - l cercetezi mai mult! Nu-i crede pe filozofii greci care credeau in zeitati nicidecum intr-un singur dumnezeu! Andree

Parerea ca sufletul este nemuritor este interesanta si tentanta. Oricine isi poate da cu parerea.

Sunt interesat insa daca cineva poate demonstra nemurirea sufletului. Sau macar ce este sufletul. Sunt interesat de o demostratie nu de o parere.

Zbucium si suferinta...din suferinta s-a nascut amorul,din sacrificiul acelui suflet nobil, din dorul si patima care i-au acaparat viata au iesit stiluri nemuritoare, adevãrate epopee închinate patriei, naturii si dragostei.

Eminescu acest poet fara pereche...

La Eminescu dragoste este senzualã, pribeagã, de pasiune.

Dragostea este spontana si de moment insa totalã si se epuizeazã în întregime pe o singurã împrejurare reluatã continu.

Din lacrimi au izvorat cele mai dulci poeme eminesciene:"O lacrimai tremura in glas si graiul lui e un suspin."

Clepsidra timpului si-a picurat usor nisipul; viata sa plina de sacrificii i-a umplut sufletul de gingasie exprimatã în versuri de mare amploare, cãci: "când inima-ti frãmântã/ Doruri vii si patimi multe.../ Toate cer intrare-n lume,/ Cer vestmintele vorbirii".

O viata zbuciumatã a sãdit în acel suflet dor de moarte;

I-a înãbusit de timpuriu dorinta de viata si optimismul;

L-a rãpit lumii mai devreme, dar tot ea l-a înaltat pe soclul nemuririi.

Eminescu spui, dor si dragoste,natura feericã zici.

Rostindu-i numele Eminescu, sufletul ti se inundã de cãldurã si candoare, apare aceea "strigare"catre intreaga lume...dorinta eterna, vrei parcã sã spui lumii întregi cã poezia lui ti-a sensibilizat existenta.

Când spui Eminescu parcã îti trezeste în auz solemne stihuri din "Luceafãr" ce i-au caracterizat viata: "Ci eu în lumea mea mã simt/ Nemuritor si rece".

"Vremea trece, vremea vine", totul moare si iar se naste, el "biet chip de lut", a trecut pragul eternitãtii rãmânând unic.

"Suflet nemuritor "pentru eternitate va rãmâne un strãlucitor "Domn al noptii" mai mult de un veac, ne-a fermecat prin poezia sa, prin înãltãtoarele ei idei, sentimente, prin mesajul ei de adâncã umanitate, prin sublima si inegalabila ei frumusete artisticã.

Eminescu va strãluci de-a pururi. cãci el este însusi "Luceafãrul nemuritor"


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Minunat comentari,realist in adancul poeziei...multumesc.

Dau mai jos un citat din ce tu ai scris,precizand ca si eu am gandit ca Eminescu se simtea...dac.


"In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem."

Cat priveste premonitia la Eminescu, ea a existat ...am sa raspund lui DESTIN la acel vers...

Bye!

Toti oamenii sunt ingroziti la apropierea mortii. In asemenea stare de spirit, cum sa nu gasesti argumente in favoarea acestei doctrine atat de atragatoare, care ne flateaza, ca pe niste fiinte alese - animalele doar nu au si ele suflet nemuritor! Nici o religie nu afirma acest lucru, poate doar vreuna noua, care in acest secol apar ca ciupercile dupa ploaie. Apropos, parintele scientismului R.Habbard sustine discret, ca fondarea unei noi religii este cea mai profitabila afacere. Cat despre Socrate, el era expert in polemica si putea gasi lesne argumente in favoarea oricarei ipoteze - era destul sa si-o doreasca. In rest, dupa cate stiu, el este clasificat drept filosof materialist. Nu cred ca slabiciunea sa de o clipa in fata mortii ne da dreptul sa anulam activitatea si convingerile sale de o viata

Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii, care promite nemurirea sufletului, este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului. Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare? Cum se întâmplă adesea, mirajul este confundat cu realitatea. Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire. Dar trupul este atât de evident muritor! Prin urmare, unica salvare (a orgoliului nemărginit şi egoist din noi) este credinţa în nemurirea sufletului. Şi ce paradox! Pentru a scăpa de obsesia morţii, dar şi pentru a satisface acest orgoliu, omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare (cum ar fi împărtăşania, când toată lumea e obligată să guste cu aceeaşi linguriţă din turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică). Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri. Cum! Sfânta împărtăşanie! Dacă vrem să scoatem un subiect din discuţie, e destul să-l declarăm sfânt – pe urmă îi putem ostaciza, arde pe rug, trage pe roată şi pune la respect pe acei, care “clatină temeliile”. Aşa au procedat cu Hypatia – prima victimă celebră a creştinismului, aşa au procedat cu Giordano Bruno, cu Huana cea Nebună şi cu mulţi alţii. Trebuia să gândeşti altfel, ca să fii declarat nebun sau rău intenţionat.
Dar să ne întoarcem la subiect, adică la nemurirea sufletului. Spuneam, omul e capabil să se umilească pentru a căpăta convingerea, că va trăi veşnic. Cu adevărat extremele se ating. Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate! Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”, să se considere importanţi în acest Univers infinit, importanţi în asemenea măsură, încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal! Nu e prea mult? A cui mândrie e mai mare – a acestor oameni, sau a acelora, care nu pretind nimic de la divinităţi, ci încearcă a pătrunde ei-înşişi cu mintea realitatea, în care au fost aduşi să trăiască, atât cât vor fi în stare. Ei nu caută să se “documenteze” despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre ceea ce văd cu ochii şi ating cu mâinile, cunoştinţele pozitive despre lume – matematica, fizica, chimia, biologia – nu trec pe alături de conştiinţa lor, fără a lăsa urme. Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim? Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii şi de poveşti simpluţe despre “facerea lumii în 7 zile”. Îmi amintesc adesea vorbele lui Hristos, în care el declară sincer şi nedisimulat: “Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul! Nefiind buni de nimic aici, pe Pământ, las să spere la o existenţă fără griji în acea împărăţie imaginară. Ci pentru omul care poate face ceva util şi frumos în viaţa reală, ca să dăinuie ca o amintire frumoasă în conştiinţa oamenilor, este re-a dreptul dăunător să se concentreze asupra găndurilor despre moarte – aceasta îl deturnează de la ocupaţiile cu adevărat utile, de la opera vieţii lui, de la edificarea modestei lui nemuriri personale, cea pe care o merită cu adevărat. În memoria posterităţii.
Îmi cer scuze, dacă am fost dură, dar de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere – nu cumva să jignim “sentimentele religioase”. Ce păcat că nu avem şi noi un fel de “sentimente ateiste”, cate nu trebuiesc şocate nici într-un caz! Dar daca avem aici o discuţie serioasă, nu putem evita să spunem lucrurilor pe nume, sinceri pînă la capăt, să punem punctele pe “i”. Discuţiile de salon nu cred că au loc pe Internet. Sunt de acord, nu trebuie să atacăm persoanele, ci doar ideile, dar orgoliul fiecăruia dintre noi e atât de vulnerabil! Să încercăm, totuşi, să-l înfrânăm, dacă dorim să discutăm cu adevărat.
Cu respect pentru toat[ lumea - Adela Vasiloi

Sunt Adela
Desi mesajul tau nu-mi este adresat mie, nu pot sa nu-ti spun:
Uite un om, care pune pret pe propria ratiune si nu se lasa antrenat in sisteme care ii ofera alinare sau ii promit nemurire. Nemurirea noastra sunt faptele noastre si amintirea pe care o lasam in urma noastra.
Salve!

Iti multumesc pentru cele comentate,ganduri sincere exprimate cu credinta in existenta eterna a sufletului nostru.

"tot pomenesc de credinta in Dumnezeu pentru ca eu consider asta indisolubil legata de credinta in nemurirea sufletului. iar a spune ca sufletul este o emanatie a creierului mi se pare ca e totuna cu a spune ca Dumnezeu este o creatie a mintii omenesti si nu invers."

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Pana la urma tot ceea ce crezi despre nemurirea sufletului este direct legat de ceea ce constituie baza pe care iti cladesti parerea. Exista atatea variante si atatea raspunsuri si atat de multi oameni care sunt gata sa iti garanteze ca ceea ce spun ei este adevarat incat daca nu ai un punct de referinta clar stabilit te pierzi si nu afli decat "mort" ce se intampla cu tine dupa ...

Daca ar fi sa ceri o parere cuiva despre nemurirea sufletului ai din punctul meu de vedere doar doua optiuni>
1. sa il intrebi pe creatorul tau
2. sa intrebi o creatura

in primul caz singurul mod in care o poti face este sa "accesezi " invatatura biblica care este sursa informatiilor pe care le avem despre Dumnezeu si despre ce ne-a transmis El noua. In primele capitole din biblie poti citi ca Dumnezeu l-a luat pe om din tarana, a suflat suflare de viata peste el si astfel omul a devenit un suflet viu.

Tarana + suflare de viata = suflet viu.
Suflet viu - suflare de viata = tarana.

Este tot asa cum ai lua cuie si scanduri si ai face o lada. Fara cuie sau fara scanduri lada nu mai e lada. poate exemplul este mai nesofisticat dar este cinstit.

aceasta varianta este insa foarte nepopulara. Daca moartea nu este decat un somn cum spune Biblia (v. invierea lui Lazar, v. eclesiastul,etc) atunci prin moarte pierdem prea mult. Pierdem sansa de a repara ceea ce am stricat in viata. Nu mai putem sa traim oricul pentru ca nu mai avem ocazia sa indreptam ceea ce am facut

Nu e de mirare ca cei mai mari filozofi au fost atat de preocupati de aceasta problema si ca au aparut atatea teorii depre acest subiect.

Vreau insa sa-ti spun ca cea mai veche teorie a aparul tot in Eden: satana ispitind-o pe Eva. Eva ii raspunde: Dumnezeu mi/a spus ca voi muri daca voi manca din fruct. Satana are deja raspunsul pregatit: Negresit nu veti muri ci veti fi ca Dumnezeu cunoscand binele si raul.

intr-o forma sau alta acesta este mesajul pe care il transmite si astazi. este acelasi autor cu acelasi scop: sa te faca sa te concentrezi asupra formei in care iti vei petrece existenta dincolo de moarte si sa nu te concentrezi asupra felului in care iti traiesti viata astazi.

recomandare: fa-ti rost de o fundatie pe care sa cladesti ceea ce crezi. daca alegi sa-ti cladesti credinta pe cuvantul lui Dumneyeu, creatorul tau, care stie cum ai fost creat si cum trebuie sa traiesti, vei fi foarte linistit ca soarta ta este in mana lui si te vei preocupa de ceea ce este nu de ceea ce vei fi. Si vei fi astfel UN INTELEPT

rezultatul cautarilor de raspuns oriunde altundeva te va epuiza si te vei trezi ametit de atatea variante, obosit, si poate nepregatit pentru clipa in care vei adormi...

Nemurirea sufletului "inunda" gandirea oamenilor,perceptia fiind diferita, iar cei care o traiesc pot sa o argumenteze.

Dificultatea este doar in a o exprima si nicidecum in a o trai.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Rautaciosul
Sufletul este nemuritor! Sufletul trebuie sa fie nemuritor!
Ce rost ar mai avea RATIUNEA, in imensitatea universului (universurilor), daca disparitia materiala a omului, este o disparitie, pur si simplu.
Este infinit mai linistitor pentru fiecare dintre noi, sa parasim aceasta lume, aceasta viata, cu gandul ca "dincolo" ne asteapta un nou inceput, sau o continuare a ceeace a fost. In acest calcul lumesc, nu intra in discutie faptele bune, ce vor fi rasplatite, sau faptele rele, pedepsite pe masura. Aceasta traducere laica, cu totul libera, a SUFLETULUI NEMURITOR, este probabil in toate mintile, o prima fila, comuna tuturor ideilor religioase sau filozofice, ce se vor suprapune cu o mare diversitate, in timp.

Sufletul este LUMINA, este pura energie, e clar ca e infinit."Nemuritor", nu poate fi,cuvantul nu e corect.Mai bine:sufletul e un continuum...
Socrate a fost un iluminat de aceea cunostea adevarul, Pitagora,Siddharta si altii la fel si au promovat idea inaintea lui.

Subscriu afirmatiei tale...spiritul nostru este nemuritor. Chiar si religia ortodoxa admite aceasta asertiune, chiar daca nu explicit.Spiritul este partea divina din noi. Prin aceasta prisma inteleg si afirmatia conform careia noi suntem facuti "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu". Ceea ce noi denumim noi "suflet" este, dupa parerea mea "matricea primordiala". Cred ca, intrebarea care ne macina de fapt este "ce se intampla cu mine dupa moarte? Chiar nu mai ramane NIMIC?" Posibilitatea nimicniciei ne sperie uneori mai mult decat moartea in sine... Si cu toate acestea, nu stim sa ne ascultam propriul suflet si cu atat mai putin pe al altora...

Pentru Uiet
Sunt Adela. Imi cer scuze, ca nu ti-am raspuns pina acum, dar au fost aici niste mesaje atat de fierbinti. Asa ca le-am raspuns in primul rand, ca sa nu-mi frig degetele.

“Rezistenta la nou este caracteristica multor oameni, nu neaparat religiosi si ea poate reprezenta o parere personala.”
Ai, dreptate, mulţi oameni se simt neconfortabil, când trebuie să schimbe ceva în viaţa lor , să accepte ceva nou, neobişnuit. Dar religia, ca atare, este ceva impersonal şi inert, ea acţionează şi opune rezistenţă doar prin purtătorii ei – clerul. Când un preot aflat în exerciţiul funcţiunii zice, că televizorul este ochiul dracului, aceasta nu mai este părerea lui personală, ci opinia bisericii. Dar eu cred că sunt mulţi preoţi din aceştea, mai ales la ţară.

“Organismul nu se uzeaza propriu-zis caci celulele sunt inlocuite in permanenta. Chiar si celulele cerebrale se pot reface in anumite conditii. Problema este ca la fiecare diviziune celulara o parte a ADN-ului se pierde. Un numar de diviziuni nu afecteaza organismul deoarece se rup fragmente fara importanta (telomeri), dar ulterior este afectat si ADN-ul util. Exista animale care au rezolvat aceasta problema prin refacerea telomerilor dupa fiecare diviziune, astfel ca imbatranirea nu apare. Procedeul s-ar putea aplica teoretic si la om.”
Într-adevăr n-am ştiut acest lucru. Este interesant, desigur, dar aici mai apare o sumedenie de probleme:
- pământul este deja suprapopulat,
- există un deficit considerabil de alimente, care se agravează în continuare,
- există un mare deficit de energie, care se agravează în continuare,
- sunt indivizi, care pur şi simplu nu merită să trăiască veşnic (ucigaşii în serie, sado-mazohiştii, perverşii şi violatorii, etc),
- de legislaţie,
- de morală.
Cred că această listă ar putea fi continuată. Când acest obiectiv va fi atins (ceea ce îmi pare totuşi îndoielnic, pentru că şi metalul “oboseşte”, deşi ar părea că trebuie să existe veşnic), evident, că nu toţi indivizii umani vor avea acces la nemurire. Cine va lua deciziile?

“O alta posibilitate de fentare a mortii ar fi ca informatia stocata in creier sa poata fi "salvata" si reincarcata. Sigur aceste idei nu sunt aplicabile in viitorul apropiat dar eu cred ca sunt sanse ca ele sa devina realitate. Din pacate putin oameni sunt constienti de aceste posibilitati si prefera sa se resemneze in speranta unei vieti de apoi in loc sa lupte. Daca toti banii investiti in sistemul religios ar merge spre cercetare sunt convins ca rezultatele nu ar inceta sa apara.”
Această idee îmi pare mai reală, dată fiind viteza cu care înainteaza omenirea în domeniul ciberneticii şi al tehnicii de calcul. Dar aceasta este admisibil numai în cazul, când “recipientul” ar fi un organism artificial, şi nu unul “furat”, conform ideilor vehiculate adesea în literatura SF. Altfel ne ciocnim iarăşi de probleme morale. Dar într-un orgnism artificial, deşi ar dispărea multe probleme, bucuriile vieţii s-ar putea să fie şi ele de domeniul trecutului “animal”. Oricum, decât moarte, majoritatea ar prefera măcar o asemenea viaţă. În plus, organismele artificiale uzate pot fi reparate sau înlocuite.

Toate cele bune. Adela

Adevar sau speranta?

Argumentul batranului Socrate, oricat de inaltator, nu poate fi verificat de nimeni. Din fericire.

Cum ar fi ca toate sufletele criminalilor mai mari ori mai marunti sa dainuie la nesfarsit printre noi? Ce este asa de grozav in nemurirea sufletului lui Hitler, Stalin ori chiar a unui individ insipid ca Nastase?

La urma urmei, la ce ne-ar folosi nemurirea?