comentarii

nu ma simt iubita


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Portocale - de papadie67 la: 25/10/2003 04:38:43
(la: In curând Craciunul..)
Thanx, Imm.

Eu, cand primesc cadouri de Craciun am tendinta sa ma reped sa-mi caut pantalonii scurti si shosetele albe si-apoi sa spun o poezie pt nenea sau pt tanti care mi le-a oferit..((:
Ce sa fac, mi-a ramas probabil prea vie asocierea dintre notiunile de "Craciun", "cadou" si "copil".
Si mie-mi dadeau parintii portocale, ciocolata sau bomboane de Craciun, insa nu-mi amintesc sa-si fi facut cadouri intre ei...poate n-aveau destui bani sau poate n-aveau nevoie de cadouri ca sa-si exprime iubirea, ori poate nu se iubeau (oh la la!)...desi cred totusi ca se simteau iubiti si importanti si recunoscatori unul altuia, oricum!

Nu vreau sa stric farmecul momentului primirii unei portocale de Craciun, chiar si ca adult...ce voiam sa spun este ca lungile liste de cadouri pentru "cei dragi", adesea in frunte cu "shefu'" de la birou si continuand cu Vasileasca, Popeasca, etc ("trebuie sa-i iau ceva, draga, ca stiu ca si ea o sa-mi dea ceva, si ma fac de ras...") nu mai au nimic de-a face cu sfantul Craciun, ci cu sfanta convenienta sociala, asemenea cardurilor de Valentine, pe care copilul le distribuie in State intregii clase, la scoala, sa nu se simta nimeni "exclus".
Nu mai e cadou de Craciun sau Valentine, e datorie si corvoada, pe pilot automat!

Imm, si eu te citesc cu placere.
#2124 (raspuns la: #2121) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hei, romanule din canada ! - de desdemona la: 22/10/2004 14:19:19
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Esti cam virulent in aprecieri, ce s-a intamplat, te-a suparat cineva ?
Nu te supara, eu sunt in multe aspecte de aceeasi parere cu tine (cand nu exagerezi). Hai totusi sa nu fim misogini, exista destule femei talentate natural (cum sunt talente cu care se nasc oamenii indiferent de sex) si sa legi succesul lor profesional numai de fizic e cam exagerat.
Depinde si de inclinatia femeii. Daca ea are dorinta de a face cariera, de ce sa nu faca ? Daca ea are dorinta de a sta acasa, asemenea. Dar ... e bine, pe cat posibil, ca un copil sa fie crescut si educat de proprii parinti si nu de educatori (cel putin in primii ani de viata, cand e important sa se simta iubit si protejat).
La fel si pentru barbati, daca ei nu au chef sa se implice in viata profesionala, si prefera sa aiba un serviciu indiferent, si sa se ocupe de casa si de familie, nu vad de ce n-ar face-o. N-ar trebui sa existe reguli atat de rigide in aceste privinte.
Dar nu sunt de acord nici cu situatia ce-ai descris-o mai inainte, in care femeia devine un exploatator si un om care schimba partenerii precum ciorapii murdari! Din pacate toate acestea exista, si creeaza o gramada de probleme, si copiii crescuti fara un parinte ajung deseori adolescenti cu probleme ... si creeaza mai departe, probleme.

Diesdiemonitzescovici
#25947 (raspuns la: #25844) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Jimmy Cecilia - de anisia la: 08/11/2004 12:08:04
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
:) inteleg la ce te referi. pentru tine fericirea absoluta este iubirea. faptul ca te simti iubit/a.
#28037 (raspuns la: #28029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
16 ani - de Euclid la: 12/11/2004 07:48:28
(la: Interzis interzisul)
Doamnelor/Domnilor,
Pace voua!
Despre teenager-i si teenager-itze:
Sunt mandrul proprietar al unei fete de 16 ani fara o luna.
Este ce-a mai frumoasa si desteapta fata din lume, ea este singura persoana de pe pamant care ma poate jigni sau impaca, sa ma faca sa ma simt iubit dincolo de limite sau urat cu ferocitate, sa rad si sa plang in decursul a cinci minute!

Pentru mine ea reprezinta ce-l mai elocvent exemplu de VIATA.

Despre graffiti
Toata viata am luptat prin orice mijloace pentru si am fost un "fan" al libertatii.
Este lucrul pe care il respect cel mai mult si cred ca este elementul care il reprezinta cel mai bine pe Dumnezeu si mai ales pe Isus.

Opinia mea: Graffiti este o forma de INGRADIRE a libertatii si nu o forma de exprimare a ei. Este o implementare cu forta a unui mesaj in campul vizual al membrilor societatii.
Pe langa aspectul moral, apare si aspectul etic, nu stiu cum v-ati simti sa va faca cineva un desen pe peretele casei, si prin extensie in domeniul public pe orice suport care nu este destinat acestui lucru.
Libertatea umana se manifesta in contextul societatii si in relatie cu aceasta, conform regulilor stabilite de comunitate acord.
Intradevar detinatorii puterii abuzeaza de prerogativele functiei lor si tind sa ingradeasca libertatea membrilor societatii pentru a raspunde intereselor lor personale, de clan sau politice - dar asta este un alt subiect.
In concluzie, cu toate ca apreciez Graffiti atat dpdv al mesajului cat si artistic, nu sunt de acord cu modul de manifestare al acestui fenomen.

Inchei cu un citat din Sorescu:

"Libertatea este un lucru atat de frumos incat merita inramat."
"o stare ... necesara si suficienta, as spune...;)"anisia, - de DESTIN la: 20/02/2005 02:01:22
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
Nu numai...! amintesc era vorba de acei "fluturasi la stomac",este si acea stare de "nebunie"in care ne simtim iubiti si iubim!


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#36878 (raspuns la: #36850) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Zaraza - de ondine la: 12/09/2005 16:37:53
(la: Tristetea)
Nu stiu de ce, dar maxima asta "nobody loves a sad girl" mi-a declansat un val de reflectii pseudo-filosofice...:)
Ma intreb in primul rand daca e la fel de valabil si ceva de genul "no women loves a sad man". Daca da, atunci eu ma numar printre exceptii (pe tipii excesiv de veseli si "sportivi" i-am suspectat intotdeauna de superficialitate dar...de gustibus). De fapt, insasi ideea de a-ti displacea cineva numai din cauza unor stari mai gri mi se pare o dovada de superficialitate si chiar egoism. Intr-o optica diferita, dar cu acelasi rezultat, multe femei mai pun in joc si instinctul matern, protector, in fata barbatilor care, in stari de tristete, par mai...neajutorati. Cred insa ca e la fel de valabil si in cazul multor tipi. Intrebarea ramane in picioare.
Si sa-i dam si tristetii ce-i al ei. Tristetea e o stare de profunzime. E adevarat, una mai putin "sanatoasa", care macina psihicul, dar nimic de valoare nu se poate obtine fara efort, fara un mic sacrificiu. In fine, cred ca e in principal o chestiune de temperament, de asta merita mai putin discutate cauzele starii in sine, ci mai degraba cauzele atractivitatii unei stari sau alteia.
Dupa cum spuneam, preferinta a priori pentru firile vesele eu am luat-o intotdeauna ca pe o dovada de superficialitate si egoism. Dar poate ca sunt subiectiva, avand in vedere ca ma consider mai degraba o "sad girl". Ceea ce e mai trist e ca in viata de zi cu zi am si destul simt al umorului, fara insa sa ma simt o optimista si o vesela. Ar rezulta deci, conform maximei tale, ca nu ma simt iubita pentru ceea ce sunt cu adevarat, si asta poate fi de fapt cauza tristetii - la mine si la altii ca mine. Sau, in alt registru, ca nu intalnesc in majoritate decat oameni egoisti si superficiali, ca deh, doar nu traim in rai...
*** - de celdesubdush la: 22/01/2006 14:49:42
(la: Ce faci cand afli ca omul iubit te inseala?)
Daca o femeie ajunge sa aiba o relatie in paralel ....inseamna ca este o problema.(dupa parerea mea femeia insheala atunci cand nu se mai simte iubita, atunci cand se simte neglijata).
Deci, ash avea o discutie cu ea ca sa imi spuna care sunt problemele...Daca este ceva remediabil...ash indrepta...daca nu fiecare si-ar vedea de treaba lui.
Da! - de maimuta la: 29/01/2006 11:35:10
(la: Va considerati norocosi?)
1. pentru ca ma simt iubita si iubesc;
2. pentru ca "am ajuns pana aici" pe picioarele mele;
3.pentru ca am prieteni minunati, deci nu ma simt "a nimanui".
in fiecare zi ii multumesc lu' Doamne-Doamne pentru ca ma ajuta sa nu-mi pierd sparanta si credinta.
in ceea ce priveste norocul, cand il urmaresc eu pe el,cand ma urmareste el pe mine;))

Ce ar putea sa se faca rapid - de zaraza la: 04/02/2006 15:20:16
(la: Un maidanez ucide un om)
Ce ar putea sa se faca rapid: sa omoare cainii fara stapan? Cu asta n-o sa fie de acord nici o autoritate publica.

da, normal! sa se eutanasieze cainii fara stapan. care se simt iubitori de animale sa ia un caine de pe strada, sa-i puna un chip in fund, sa-l duca la veterinar, sa-i faca toate vaccinurile, sa-l tina in casa si sa-l plimbe in lesa. asta se cheama a fi iubitor de animale, nu a tine 10 caini pe scara blocului si a le arunca din cand in cand o felie de paine sau un os de pui. intre timp, de atatia iubitori de animale nu mai poti merge pe strada, ca te ataca haitele salbatice in centrul capitalei. si toata lumea da din umeri coplesita si cu o lacrima in coltul ochilor "bietele animale, cum sa-i omoram, nu sunt ei ai nostri?".
#103921 (raspuns la: #103916) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
credendum - de Homo Stultus la: 01/03/2006 18:11:46
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Cred in Dumnezeu pentru ca sunt. Cred in Dumnezeu pentru ca ma numesc. Cred in Dumnezeu pentru ca am chip. Cred in Dumnezeu pentru ca existi. Cred in Dumnezeu pentru ca da sens. Cred in Dumnezeu pentru ca e Sens. Cred in Dumnezeu pentru ca iubesc. Cred in Dumnezeu pentru ca ma simt iubit. Cred in Dumnezeu pentru ca o sa mor. Cred in Dumnezeu pentru ca o sa fiu viu. Cred in Dumnezeu pentru ca nu eram. Cred in Dumnezeu pentru ca gandesc. Cred in Dumnezeu pentru ca ma gandeste. Cred in Dumnezeu pentru ca vreau. Cred in Dumnezeu pentru ca m`a vrut. Cred in Dumnezeu pentru ca pot crede. Cred in Dumnezeu pentru ca ma pot bucura. Cred in Dumnezeu pentru ca imi poate da bucurie. Cred in Dumnezeu pentru ca .....
"am senzatia" ....indrasnesc citeva cuvinte - de antonio la: 08/04/2006 11:28:21
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Prea Frumoasa Doamna / Domnisoara ....

Sperb .....rar mai intilnesti un astfel mod de gindire.....asa cred ca trebuie sa fie iubirea ...dupa cum ai spus ..."O arat cind il ajut sa-si indeplineasca visele, il impulsionez cand are nevoie, il trag de urechi cand se cere" ....superb ....

Felicitari ptr ceea ce faci, cum faci ....sa fii iubita ...dar cel mai important este sa te simti iubita ....

Cu respect,
antonio
#116077 (raspuns la: #115927) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza, scuze, dar nu cred.... - de argint viu la: 27/04/2006 06:08:17
(la: Romanii merg la Biserica doar de Craciun si de Paste)
...ca fata gresise "mult". Ce o fi gresit sa iti doresti un copil la 23 de ani? Mai ales ca si-l dorea ca sa simta ca o iubeste si pe ea cineva in mod sincer si neconditionat. (atentie! ce inseamna asta? ca nu se simtise iubita NICIODATA inainte...)
Eu una chiar nu-mi doresc copil, dar pot intelege dorinta ei si mi se pare perfect legitima. Si nici un moment nu mi se pare ca "gresise mult". Si nici macar "putin".
Singura greseala e poate fata de acel copil, sa decida din start sa-l faca fara tata, dar asta e cu totul alta dezbatere. In rest sa ma ierti, dar nu e gresit sa nu fii casatorit cand faci copil, asa cum cred parintii ei... si mai bine au dat-o afara din casa.

"On ne peut être normal et vivant à la fois." Cioran
Ana - de ana2000 la: 28/04/2006 19:43:26
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Scuze dar simt nevoia sa scriu din nou.Daca, cum am mai zis am sti sa ne iubim pe noi insine nu ne am mai lasa amagiti de iluzii.Nu totul e iubire uneori este dorinta de a ne simti iubiti si atunci ce facem: in momentul in care cunoastem pe cineva in transformam pur si simplu.Nici macar nu avem bunus simt sa vedem persoana respectiva asa cum este.Creem o iluzie, cum am dori noi sa fie persoana ïubita", cind ne trezim la realitate apar sentimentele de sadism.Sintem frustrati ca persoana nu i asa cum am vrut o noi.Dar daca am iubi o cu adevarat am acceptao asa cum este.Atita timp cind nu stim ce este iubirea ne putem astepta la multe cazuri de casatorii nefericite si binenteles divorturi.Pt. ca nu stim ce i iubirea ne casatorim cu cineva care ne face pe plac, ne ofera partea materiala si ne simtim multumiti si in rindul öamenilo".Eu tocmai asta vad ca i pacat.Si de aceea platim.Nu mai iubim cu inima ci cu creerul asta materialist.Cred ca am fost destul de cooerenta si nu mi luati inseamna greselile.Eu nu am mai scris demult asa.
Spune-mi cum te-ar face sa te - de Star la: 18/06/2006 00:34:31
(la: Urasc)
Spune-mi cum te-ar face sa te simti urmatorul lucru. Cand ai gasit in sfarsit persoana care te face sa zambesti si cand nu e langa tine, prin simplul fapt ca exista si universul tau graviteaza in jurul ei. Cand iubesti cu fiecare atom si te simti iubit. Cand e singurul lucru din viata ta care te face fericit, care te scoate din rutina, si cand esti langa acea persoana simti ca traiesti si stii cine esti. Cum te-ai simti daca ai intra intr-o camera fara sa stii ce s-a intamplat, sa o vezi intinsa pe pat, cu o bucata de sfoara langa, si cu urma streangului in jurul gatului? Cum te-ai simti sa stai ore in sir la capataiul acelei persoane, sa iti soptesti ca ce vezi de fapt nu se intampla, ca nu esti tu si nu e el, sa il mangai pe cap, sa nu-ti vina sa crezi ca e rece, ca ieri va tineati in brate si va zambeati, ca era dragoste, era tot ce-ti doreai, si acum nu e decat un trup rece, satisfactie viermilor? Ieri a fost, azi nu mai e, si nu o sa mai fie niciodata. Poate unora le pica mai usor cuvantul asta, dar imi e greu sa accept si sa ma obisnuiesc cu gandul. Si cand nu esti singur, cand esti in mijlocul oamenilor si iti dai seama ca lumea se invarte la fel, ca toti sunt la fel ca si ieri, ca tu esti singurul care e afectat, poti sa zambesti? Poti sa mai vezi lucrurile la fel ca inainte? Poti sa fii optimist si sa nu te sacaie cat de putin lumea din jur, fericirea si nepasarea lor? Poate. Eu nu pot. Depinde cate sentimente investesti in oameni. Pentru mine, care am fost singura toata viata [parintii mei nu au fost niciodata langa mine, si cand au fost, s-au purtat rece si singurul sentiment pe care mi l-au inspirat vreodata a fost frica, iar prietenii – prietenii vin si pleaca, precum calatorii intr-un autobuz] sa gasesc pe cineva care ma iubeste asa cum m-a iubit el, si sa il iubesc asa cum il iubesc, a insemnat tot. Daca asta e ceea ce tu numesti teribilism, nu stiu. Dar sigur ti-ar schimba punctul de vedere..
Don’t judge a book by its cover.

There is no always forever, just if. Just this...And it will al blow away.
#128498 (raspuns la: #128471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
~~~ - de Cri Cri la: 18/06/2006 19:11:27
(la: Animale de companie)
Cool.:))
Eu am avut toata iarna, in vizita, un musuroi de furnici. Pana s-au prins ele ca aragazul e doar un element nevinovat de decoratiuni interioare, era deja prea frig afara. Chiar m-am simtit vinovata un timp ca nu le puteam asigura minimul de subzistentza.. Probabil s-au mai descurcat cu ce aduceau din vacantzele petrecute la vecini. Totusi, ma simteam iubita; nu m-au parasit, chiar daca au dus-o greu cu mine.
In primavara, le-am descoperit locuintza intr-un ghiveci de flori, pe care l-am depus, cu compasiune, in gradinitza din spatele blocului. Cred ca vor fi fericite acolo; de fapt sunt sigura, fiindca blocul are 10 etaje si e obositor sa cobori cu gunoiul la tomberon. :))
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
despre conflictul dintre genratii... - de cosmiK la: 15/07/2006 16:43:49
(la: Un loc comun: prăpastia dintre generaţii)
Eu, am fost crescuta de una din bunicile mele. Si m-a marcat profund absenta parintilor, a mamei care s-a dus in lumea celor drepti pe la vreo 12 ani ai mei si a tatalui care a murit cand eu ma apropiam de 19 ani si treceam printr-o profunda criza existentiala. Dar nici cat au trait nu le-am prea simtit prezenta in viata mea.
Ce sa-i faci! Cu o mama diagnostica cu tulburari psihice si un tata alcooolic, nu prea am avut parte de afectiune. Bunica a incercat sa tina loc de mama si tata, dar nu a reusit prea bine. Eu am privit-o incepand de pe la 19 ani cand am constientizat pierderile suferite ca pe fiinta care m-a indepartat de mama si mi-a rapit sansa de a o intelege.
Vreme indelungata am trait int-un univers mic si anost. Viata mea era impartita intre casa si scoala. Prieteni nu prea aveam pentru ca datorita mentalitatii care guverna in familie, am invatat sa ma inchid in mine si sa ridic ziduri. Prima lectie pe care am invatat-o de la bunica a fost ca nimeni nu trebuie sa stie ce e in sufletul meu.
Asa ca, cu timpul, mi-am creat propria lume, aveam prieteni imaginari care ma ajutau sa trec peste momentele de criza si ma faceau sa ma simt iubita, dar avand acesti prieteni am inceput sa ma izolez si mai mult.
Cand am iesit prima data in "lumea reala" eram atat de speriata. Nu aveam deloc incredere in mine si in fortele mele. Credeam ca sunt incapabila sa cladesc relatii, ori sa am prieteni reali si adevarati.
Din cauza educatiei primite comunicarea cu semenii mei a avut mult de suferit (indiferent de varsta acestora) si din nefericire inca mai are.
Ce-i drept situatia s-a ameliorat simtitor! Dar totusi....
Relatia cu bunica e furtunoasa. O respect pentru ca m-a crescut si m-a ocrotit,poate o si iubesc, dar nu atata de mult ca in copilarie cand era centrul universului meu si nu concepeam viata in afara prezentei ei. Intre noi e o praspatie prea mare care nu stiu cum poate fi trecuta! Inca nu am gasit solutia desi o caut cu disperare.
Uneori imi doresc sa nu stiu atatea cate stiu acum si mi-ar placea sa revin la ignoranta in care am trait pana la 19 ani, dar nu mai e posibil!
M-am schimbat mult dar nu radical ce-i drept. Traumele din copilarie ma urmaresc inca si imi dau insomnii si ganduri negre. Incerc sa ma mentin pe linia de plutire dar mi-e din ce in ce mai greu.
Mi-e teama pana si sa ma gandesc la ideea de a face copii. Stiu ca maternitatea e frumoasa si ca a fi mama e o traire unica, dar MI-E FRICA! O frica care risca sa devina patologica. Ma uit la matusa mea si vad cat de tare scartie relatia cu propri-ai fiica, ma uit in jur si vad ca si in multe alte familii e la fel, parinti prea ingaduitori ori prea duri si copii rebeli sau prea cuminti, si ma gandesc, daca mi se va intampla la fel.
Daca nu voi fi in stare sa cladesc punti de lagatura intre mine si copil, mai ales ca uneori comunic atat de greu ceea ce simt. Daca nu voi fi in stare sa-i ofer dragostea si intelegerea de care are nevoie?
Am un prieten, mai tanar ca mine, care deocamdata e departe dar care ma intelege, ma iubeste si ma respecta, numai ca uneori mi-e teama sa traiesc deplin iubirea.
Eu cred ca exista o praspatie intre generatii sau mai degraba intre mentalitatile care guverneaza o generatie sau alta. Prapastie care nu poate fi depasita decat prin comunicare si deschidere fata de celalalt.
In ceea ce priveste strainii, ma inteleg si cu cei mai tineri ca mine dar si cu cei varstnici. In general sunt privita ca o fiinta sociabila doar ca atunci cand merg intr-o mare de necunoscuti par inaccesibila.
Destul de curand un coleg mi-a spus: "Te-am vazut deunazi prin oras. Mergeai atat de mandru! Imi venea sa intru cu masina in tine..." si apoi a urmat o pauza urmata de un fel de oftat.
Cu familia e si mai dificil, decat cu strainii ori prietenii. Cu matusa si vara mea ma inteleg cand bine, cand asa si asa si asa. Relatia noastra are si suisuri si coborasuri, dar cred ca pana la urma in toate familiile e la fel!
Am incercat sa-i inteleg pe toti, dar nu stiu cat de bine ma inteleg ei sau cat de mult ma asculta.
Eu ascult, mai mult, decat vorbesc ori exprim vreun sentiment mai ales in familie, de teama ca nu cumva un cuvant sau o fraza sa nu jeneze pe cineva si sa duca la scandal sau suparare.
Am investit mult in familie si in prieteni si nu vreau decat putina intelegere din partea lor. Nimic altceva. Dar de cele mai multe ori nu am parte de asta. Probabil am gresit undeva. Dar unde oare? Nu stiu, insa, sper ca in cele din urma voi descoperi.
Cam atat am avut de spus. Stiu ca suna a lamentatie,dar simteam nevoia sa ma destainui cuiva. Sper sa nu fi gresit facand asta aici pe forum!
E ciudat sa constati ca, in c - de Nicole34 la: 09/08/2006 20:13:57
(la: solutii pentru singuratate)
E ciudat sa constati ca, in ciuda forfotei din lumea asta mare, oamenii se mai pot simti singuri! E foarte ciudat ca pana si in ciuda pregatirii duhovnicesti, trecem singuri, mereu singuri prin viata! Si cate alte ciudatenii...Imagine, spoiala...Realmente singur e acela care nu se simte iubit. Si unica vindecare ne-o poate da doar iubirea ...din pacate asta e o marfa ce nu se poate cumpara si nici vinde!
#138231 (raspuns la: #136972) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nicole34 - de Guinevere la: 09/08/2006 20:49:49
(la: solutii pentru singuratate)
"Realmente singur e acela care nu se simte iubit"

Fain spus. :o)

Calm down, it's only ones and zeroes.
#138287 (raspuns la: #138231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra radu - de Alexandros la: 11/08/2006 00:50:10
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Cu ceva intarziere (vacanta), comentez pe conferinta asta interesanta.

Oricum, multi il "iubesc" pe Dumnezeu asa ca idee, poate au un fel de reprezentare a sa, ca ar fi pe undeva prin ceruri. Dar cand iubesti simti ca este peste tot, ca el e tot, ca nu exista nimic profan, totul este sacru. Iubind o alta fiinta, creatia sa, poti ajunge, prin acea iubire sa iubesti intreaga existenta.

Ai observat bine ca iubirea fatza de o persoana te apropie de Dumnezeu, te face sa-l vezi si sa-l simti peste tot.
Te-am mai citit si in vacanta si am observat ca te prezinti ca nefacand parte dintre cei ce cred in Dumnezeu cu convingere, ci dintre cei ce au o alta reprezentare a lui, una descrisa ceva mai sus.
Semanam cumva aici.

Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala(poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Cred ca am mai spus, iubirea dintr-o singura parte eu o vad ca obsesie.
Chiar daca nu se manifesta agresiv sau agasant cu persoana iubita, cel ce face o pasiune pentru care nu primeste nimic in schimb, mai degraba acopera o dorinta proprie de a-si exterioriza un sentiment latent. E o chestie cel putin egoista.
Dincontra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.

Iubirea iti deschide ochii, iubirea iti arata frumusetea vietii si ceva din spiritul ei ramane mereu cu tine.
Iubirea nu are motivatii, e un mister.


Sant de acord cu ce scrii aici.

Iubirea conditionata de atentia celuilalt, de iubirea lui, de fidelitatea lui, aceea nu este iubire, este un gen de tranzactie "sufleteasca" - iti dau ca imi dai, nu-mi dai, nu-ti dau.
Aici nu mai santem intru totul de acord.
Cam asta e. O tranzactie sufleteasca. iti dau pentru ca meriti si nu-ti dau daca nu meriti :)))
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.

Asta fac majoritatea covarsitoare a oamenilor. Si intre acei oameni exista distanta aia sufleteasca de care vorbeam...si din pacate mai toate cuplurile sunt asa. Nu sunt impreuna din iubire, ci fiindca se simt ok, in siguranta, stiu la ce sa se astepte unul de la celalalt, nu exista riscuri, pericole..sigur, nu exista nici fiori..dar ca sa ai ceva ce merita trebuie sa fii curajos.
Aici iar ai dreptete.

Dar ei sunt lasi.

Sau nu lasi, ci loiali ...

Ma bucur ca am trait ceea ce am trait. Acum, cine stie ce se va mai intampla..nu-i asa ca viata e palpitanta? :)
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.

Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#138528 (raspuns la: #135964) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 08:52:03
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?! Hmm :)
Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.
Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!
Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.
Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.
Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.
Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.
Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.
De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.
Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.
Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.
Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...
Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului. Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.
Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate. Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.
Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. A primi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.
#140585 (raspuns la: #138528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...