comentarii

nu se iarta ci se repara


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Alice, iarta-mi umorul prost! - de SB la: 27/10/2003 13:11:16
(la: Ganduri in zero, ganduri in unu)
Alice, iarta-mi umorul prost!
stii de ce nu suporta barbatii bancurile cu blonde? pentru ca nu le-nteleg!

ps un prieten nu pleaca asa cu una cu doua; poate daca-i ardelean. Stiu asta de la nevasta mea...si am mare grija!
Reparatii la Holocaust - de (anonim) la: 23/11/2003 12:17:02
(la: A existat holocaust in Romania?)
Nu poti explica unuia care nu a trait momentul respectiv cum a fost el asa cum nu poti "repara" urmasul pentru suferinta antecesorului.

Pot cere reparatii doar victimele si nu urmasii victimelor.

Holocaustul nu tebuie sa devina o afacere.
Daca este asa atunci oricine poate cere reparatii pentru orice si in orice conditii.

Pina unde se merge cu restituirile si reparatiile? 1947, 1933, 1929, 1921, 1907, ... 1784?

#5047 (raspuns la: #4923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Reparatii - de (anonim) la: 20/12/2003 18:06:54
(la: A existat holocaust in Romania?)
Reparatiile din cauza persecutiilor rasiale se platesc pentru daune materiale sau munca prestata fortat.Pana in prezent reparatiile platite nu acopera nici o zecime din daune.
Perioada pentru care se platesc aceste reparatii a fost bine precizata;ironiile sunt de prost gust.
Elvetia nu plateste reparatii;sunt sume enorme depuse de catre evrei din Germania,Polonia,etc. in bancile elvetiene si neridicate de zeci de ani.Elvetia a acceptat sa suspende secretul bancar si sa publice numele celor ce au deschis aceste conturi.Mostenitorii legali le pot pretinde.
Casele evreilor ce au parasit Romania trebuiesc returnate proprietarilor legali fie direct fie sub forma de despagubiri.Acelas lucru pentru averile sasilor,sau a altora.Statul Roman a primit sume uriase de bani,in valuta forte,pentru a permite emigrarea evreilor sau a sasilor.Pe langa acesti bani,guvernarea comunista a impiedicat plecarea unora,cu rude bine situate in apus;a permis apoi plecarea in schimbul unor sume substantiale platite de aceste rude.
Desigur ca este dificil pentru Romania sa plateasca aceste despagubiri,in situatia sa de azi.Totusi,nerestituind aceste bunuri se pot ivi dificultati serioase la aderarea sa la Europa unita.Ori cine se poate adresa tribunalelor europene si acestia vor avea,fara indoiala,castig de cauza.
O ultima precizare-casele si gospodariile sasilor depasesc pe larg valoarea caselor evreiesti nationalizate.
#7029 (raspuns la: #5047) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Satan?Demons+Hell?666?lake of fire? - de Little Eagle la: 24/03/2004 15:21:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
Draga medina,
ma asteptam ca cineva sa vina cu astfel de raspuns,era inevitabil!Este ceva natural sa gindesti asa cind viata o traiesti in total dualism....bine-rau,urit-frumos,curat-murdar,onest-mincinos,cald-rece etc etc.
Marele intelept Dalai Lama a spus cindva:"Problema cea mare prin care trece omenirea este ca vede totul ori in alb ori in negru,nu realizeaza ca exista si un gri la mijloc."Poate ai dori sa-l critici si pe el?Eu cred ca are dreptate.
De ce am spus ca doar Dumnezeu exista?De ce nu am spus ca implicit ar trebui sa fie si ...opusul Lui?
Omenirea si religiile au trebuit sa inventeze un opus al binelui pt. a justifica ororile lumii in orice forme ale ei si atunci a aparut Mr. Satan,ori Lucifer ori Dracul ori Schamael,si mitul raului s-a creat,vinovatul a fost gasit si f. usor acum s-au "descoperit" vinovati eretici si vrajitoare in Salem buni de pus la prajeala ori torturi,si preoti exorcisti etc. etc.
In dualismul vietii trebuie,nu sa existe si Necuratu",dar am o surpriza pt. tine:
Ce-ai zice de faptul ca imi mentin teoria mea si spun ca Satan NU exista nici ca ...forma si nici ca spirit?
Ca de fapt doar Dumnezeu exista si am sa vin si cu argumente pt. a-mi apara teoria,desigur ca din nou vor stirni discutii si iar voi fi pus la zid dar sint obisnuit cu astea,numai sa nu ma luati la pietre.
In primul rind,esti de acord ca toata creatia apartine Lui Dumnezeu pt. ca El insusi este creatia toata?
Daca da atunci NU IL limita si-l plasa doar de o parte a ei adica ceea ce consideri tu ca este virtuos si moral si etic este Dumnezeu si ce-i urit si meschin si vulgar este...Diavolul!Dintr-o data Il minimalizezi ca existenta pt. ca in adevar Dumnezeu este dincolo de dualismul vietii.
Vezi totul subiectiv si ca tine din pacate marea majoritate.Daca admiri un trandafir si te incinta culoarea petalelor si parfumul lui,afla ca Dumnezeu NU e doar in acele petale dar si in spinii lui.
Ori indragesti un animal si ai grija de el esti atasata de el,de ce te uiti atunci cu scirba la un sobolan?si el este parte din aceiasi creatie si chiar si in el exista un suflet si este expresia vietii Lui Dumnezeu prin el.
De ce spun ca doar Dumnezeu exista?Pt. ca exista NUMAI BINE in creatie dar in diverse GRADE.Aici este problema din care se nasc contradictiile umane!
Cel mai mic grad de BINE(daca am gindi intre1-10)este ceea ce am numi "RAUL''.,si STIU CA ESTE EXTREM DE GREU DE ACCEPTAT ca de ex. si un mare
criminal in fapt nu este rau ci are in el si un % de bine care de fapt e la baza existentei lui....parca vad deja o piatra aruncata spre mine acum!
E greu de acceptat ca oameni ca Hitler,Stalin,Ceausescu,Mao,Bush,in esenta sufletului lor au fost sau sint buni,dar in cel mai mic grad posibil.
Am mai scris ca nu poti intelege creatia si pe Dumnezeu fara a nu crede in conceptul de reincarnare si Karma,stau la baza ei,Buddha a numit-o "roata vietii eterne"de unde si simbolul Buddhist ca religie si credinta.
Oare chiar crezi ca Buddha a nascocit adevarul din senin? Ori hai sa fim si mai ortodocsi,crezi ca Jesus a rostit invataturile Lui aiurea ca si cum le-ar fi visat si apoi spus discipolilor Lui basme sa-i puna la culcare?
Acesti avatari au avut in ei ADEVARUL si l-au si rostit pina in ultima clipa.
"Iarta-i Domne caci nu stiu ce fac",Jesus a iertat in stinga si dreapta chiar pe proprii LUi ucigasi,pt. ca a stiut ca NU sint RAI si nici posedati de vreun Satan!
Chiar si pe Judas stiind ca el l-a tradat!Oare nu am invatat inca nimic de la Dumnezeu nici pina in ziua de azi?Daca INSUSI DUMNEZEU(Caci Jesus a fost Dumnezeu in carne si oase nu fiul Lui!)iarta si vede in jurul Lui numai BINELE
ce te face sa reinventezi un personaj ca Lucifer ce nu exista de fel?
Pt. ca vezi TOTUL ori in ALB ori in NEGRU!!!!Dalai Lama are dreptate.
A te purifica in suflet si ajunge treptat de la gradul de 1 ca bine la 10 iti trebuie sute de mii de vieti prin care ai trecut deja si in functie de nivelul la care ai ajuns in cea prezenta de rafinare spirituala depinde prin cite vei mai avea de trecut.NU uita ca si Jesus a vorbit la vremea LUi despre reincarnare!
Si clericul din pacate(pt. ei si ...eforturile lor de a ascunde acest adevar,din punctul lor de vedere!)a incercat sa schimbe ici si colo pasaje din noul testament,dar ar fi insemnat sa fi ramas doar citeva pagini despre Jesus daca cenzurau totul!
Biserica trebuia sa scoata din Biblie reincarnarea,ceva politic si de putere.
Ce-ar fi insemnat daca lumea crestina ar fi crezut ca exista?Ar fi zis cam asa:
"Ce nevoie am de biserica?daca am gresit cu ceva in viata asta ma repar eu in cealalta."NU,credinciosii trebuiau sa STIE ca au de trait doar o singura viata si
au de ales intre...rai si iad,si aici au venit cu tot felul de pedepse in iad si suflete pierdute etc.etc.Mai tirziu,catolicii au trebuit sa inventeze si purgatoriul,ceva de mijloc,adica ai putea avea o sansa DACA vei dona bani bisericii pt. absolvirea pacatelor,deci iti poti rascumpara greselile si vei ajunge in rai....apoi contrar bisericii au aparut asa zisii"soul eaters",un fel de mercenari care spuneau ca au darul de a lua asupra lor pacatele altora(de obicei ...f.bogati!)si le pot asigura intrarea in rai fara acordul...bisericii.Evident,biserica s-a pus pe urmarirea lor pt. a-i extermina.
In fapt biserica mai ales cea catolica a facut o gramada de acte ilegale pina la crime.In rest,bigotrie,minciuna si diverse politici ce n-au de-a face cu credinta in Dumnezeu.
Eu zic ca inainte de a trage o concluzie ar fi bine sa cauti raspunsuri sa te intrebi de unde vii si unde te duci,sint primii pasi spre o adevarata spiritualitate,decit sa crezi mecanic in ceva ce inca nu cunosti decit in mod papagalic.Nu te limita doar la ortodocsism sau catolicism etc. sint multe alte credinte de la care poti invata f. multe ,sufletul tau vrea sa stie,nu-l incarcera
lasa-l sa exploreze sa se cunoasca pe sine prin tine.
Toate au acelasi numitor comun in esenta,dar fereste-te de dogma,este un drum incuiat si fara sa vrei devii cu ochelari de cal si ar fi pacat.
Dar fiecare cu karma lui-ei,si cu destinul lui-ei,nu poti schimba peste noapte o ideologie.Daca asa crezi e dreptul tau,in alta viata urmatore vei gindi total altfel,dar nu-ti vei mai aminti de cea de azi.Vei fi o alta persoana,dar in tine va fi mereu acelasi suflet de milenii.
Imi dau seama ca ce am scris e greu de acceptat de multi,dar nu pot decit sa -mi expun si eu parerile mele personale si credinta mea,si nu vad nimic rau in asta.
Nu sintem nimeni real perfecti,cei care sint in lumea toata ii numeri pe degete si de fapt nici nu stii ca exista,pt. ca duc o viata de total anonimat si cu toate astea EI sint cei care conduc universul tot in lipsa avatarului.
Vor fi mereu 5 la numar si cind se vor reincarna la vremea avatarica(ciclul avataric este de 700-1400 ani),ei vor aduce spiritul Lui Dumnezeu intr-o forma umana aleasa de ei.Apoi rolul lor va fi preluat de Avatar in intregime.
Despre astea poate altadata.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps: Daca esti interesata,iti recomand sa citesti cartile despre mituri si religii scrise de un f. mare erudit si cel mai mare expert in istoria religiilor si miturilor din lume,de necontestat cel mai mare!JOSEPH CAMPBELL.Vei descoperi totul in ele si la fel vei invata f. multe,raspunsuri la orice fel de intrebari ai avea.
La fel citeste autobiografia lui Dalai Lama.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
" Viata omului este ca o mare oglinda sparta in milioane de cioburi.Se vede in fiecare din ele drept altcineva,de fapt se vede pe sine insusi fiind acelasi suflet etern".

Dalai Lama
#12761 (raspuns la: #12742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fericită felicia (iartă-mi - de Victor Petrini la: 26/04/2004 07:27:54
(la: Camasa de forta)
Fericită felicia (iartă-mi pleonasmul) , mă încântă încăntarea ta.... pe ruşi nu i-am cetit, i-am trăit mâncând şaşlâk cu ei la pădure de 9 Mai, bând votcă din acelaşi pahar, etern uimit de sufletul lor pe care nuş' de ce nu-l vrem noi a pricepe. Şi nu e tare greu.
#14543 (raspuns la: #14483) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Graba unora de a repara drumu - de Florin si atat la: 27/05/2004 15:02:41
(la: Explozia la Mihailesti: adevarata fata a autoritatilor romanesti)
Graba unora de a repara drumul este de ne-crezut. Prostie orbeasca sa executi niste ordine de servici.

NU am vazut stirile la TV. Numai am citit pe internet. Dar este insa nefiresc sa se acuze autoritatea de stat...au astupat groapa repede.
Cred ca presa sin Romani mai are multe de invatat de la cei mai la vest de ei.
Parerea mea este s-ar fi trebuit contactat institutiile statului sa se descopere lantul de incompetenta. Nu numai la locul accidentului dar si ce reguli de siguranta sint in sistem ca sa protejeze oamenii.
Daca sint 'gauri' (nu stiu cuvintul romanesc potrivit) sa se discute si sa se schimbe.
Aratatul cu degetul catre un partid nu duce la nimic.
Si cred ca ar trebui sa se afle daca cei care au dat ordinul ca reparatiile sa se face asa de repede au calcat legea.

Cind am fost ultima data in Romania am ramas incremenit cit de iresponsabili sint toti cind vine vorba de a lucra intr-un loc sau mediu periculos. Sint multe cazuri care doar este o chestie de timp pina se va intimpla ceva.

Cu timpul romaniii o sa invete sa respected fiintele umane mai mult decit cele materiale. Pentru asta sint necesare legi si reguli de protectie- si trebuie respectate.

Din pacate, amindoua, actiunea de reparare si aratatul cu degetul spre un partid politic sint de asteptat in Romania. As numi-o isterie.
Cred ca nimic nu se va invata insa din accident.
Behaitul unuia spre altul se va stinge treptat pina la urmatorul accident.
Mare pacat insa de cei care au murit si de familiile lor. Ce s-a intimplat este sfisietor de trist.
fantastic,mi-ai reparat ziua - de (anonim) la: 12/06/2004 17:19:29
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
fantastic,mi-ai reparat ziua proasta,la mai multe....
#16178 (raspuns la: #15553) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
zambesc, iarta-ma! - de bryzzz la: 22/01/2005 12:22:02
(la: Ochii tai)
Vreau totusi sa-ti multumesc pentru amabilitate si, te rog crede-ma, n-am banuit ca textele mele pot starni o astfel de bucurie si delectare pentru cineva.
Iubesc frumosul, simplitatea si mai ales sinceritatea.
Talentul meu ar fi un pic demodat pentru gusturile "moderne", deaceea m-a surprins aprecierea facuta de tine.
Totusi POEZIA a fost intotdeauna si va ramane mereu o parte din inima mea, e prietenul cel mai credincios al gandurilor pe care mi l-as dori impartasite, e altarul intim unde pot insami sa ma regasesc la orice timp, sa ma spovedesc fara retineri, fara jena.
Cateodata insa, incercarea de a exprima exact ceeea ce simt si gandesc, mi-aduce necazuri, dusmani.
Pentru un timp am fost foarte activa pe site-ul www.poezii.ro, dar din nefericire, daca am indraznit sa ma afisez prea sincer, prea direct, editorii de acolo m-au rejectat, lucru care nu m-a facut sa ma consider prea umilita, cat m-a mahnit oarecum reintalnirea cu tirania si lasitatea, cu ignoranta; unii m-au si injurat, ei fiind chiar dintre editori, cu toate ca eu am pastrat intotdeauna decenta unui vocabular fara injurii si vulgaritati. Recunosc ca riposta mi-a fost pe cat de deschisa, tot pe atat de critica fiindca am dorit sa-i spun adevarului pe nume, simplu si curajos, asa cum eu l-am intuit si crezut in mod spontan. Se pare totusi ca imprudenta de a vrea sa te exprimi LIBER continua si in Romania de astazi sa fie pedepsita, eliminata cu brutalitate de catre o serie de descendenti inca existenti ai fostului spirit comunist "de gasca", actionand in maniera tipica a "Impuscatului", a securitatii de altadata..
Ei ..uite ca am cam luat-o razna cu confesiunea necazurilor mele!
Iarta-ma, dar tu esti de vina daca mi-ai retrezit apetitul discutiilor de acest gen si .. mi-am si dat drumul (ca deobicei!..ce sa fac? ..huh!.. )
Multumesc pentru cele cateva cuvinte de mangaiere!
Esti foarte draguta cu mine, dar as fi de-a dreptul fericita, daca ai fi fost tot pe atat de sincera!
Si, by the way, chiar aici pe site sunt afisate la texte mele personale cam 60 de poezii ce-mi apartin, asa ca inca mai ai ocazia sa te delectezi citindu-le, bineinteles numai daca ele iti plac si daca ai dori neaparat sa o faci.
Astept cu placere sa imi mai scrii.

Mult bine,
bryzzz...
#34191 (raspuns la: #33995) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Doamne, Tu iartă-ne gându - de paris_02 la: 05/02/2005 09:15:06
(la: Renastere)
"Doamne, Tu iartă-ne gândul şi tinereţea şi visul…" :)) amin....i`mi place versul asta si nu numai...toata poezia...Tine`o tot asa

doamne iarta-ma, ca rad prea - de Horia D la: 08/08/2005 22:23:51
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
doamne iarta-ma, ca rad prea mult intr-o vreme cand inca mai exista pigmei flamanzi prin nuoa guinee:))))))
#64155 (raspuns la: #64152) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si de ce , Doamne iarta-ma, a - de gabriel.serbescu la: 08/10/2005 19:51:44
(la: filme care v-au facut sa plangetzi)
Si de ce , Doamne iarta-ma, ati plans la Gladiatoru´?

""Lumea te iarta daca ucizi, - de irma la: 19/11/2005 20:14:24
(la: Lume, lume, soro lume!)
""Lumea te iarta daca ucizi, dar nu te iarta daca esti fericit!"
Adevar sau speculatie?
Iertam raul si compromitem frumosul?
"Terfelim" semnificatia IERTARII dupa bunul plac?
Ne doare sau ne bucura acesta ... "fraza"?"


Nu ma doare pentru ca-i adevarul. Nu stiu cine-a zis asta, dar cine-a zis-o e destept. (chiar, cine-a zis?)
Ce inseamna "lumea"? Simplu: societatea. Ce inseamna "iarta"? Aici e cheia. Si "fericirea"? Ganditi-va la ea ca la suficienta.
Aceasta mica fraza s-ar traduce asa: oamenii fericiti nu sunt de nici un folos societatii. Sunt de acord.
''lumea te iarta daca ucizi.. - de Intruder la: 21/11/2005 20:12:33
(la: Lume, lume, soro lume!)
''lumea te iarta daca ucizi...''

omului ii place sa ierte din cand in cand...i se pare ca are un loc asigurat in rai, ii confera o aura de condescendenta blajina...nu-i mare lucru sa ierti, poti dormi linistit spunandu-ti ca ai mai facut o fapta buna pe ziua care tocmai s-a incheiat...iti da o stare de superioritate pentru ca- nu-i asa?- nu toti pot ierta si nu intotdeauna ti se ofera prilejul asta...este ca o mica pomana data celor nenorociti...este satisfactia de a te crede un mic rege, iertator cu supusii sai...ce daca nimeni nu-ti cere iertarea pe care tu, suflet plin de omenie, vrei s-o acorzi?...arunci iertarea cum arunci monezile ratacite-n buzunar, copiilor strazii...

''lumea (...) nu te iarta daca esti fericit!''

adica de ce sa vii tu, om fericit, sa-ti trambitezi bucuria prin lume?...nu vezi ca nimeni n-are timp de tine?...unii au datorii si vii tu cu mostenirea, ca o pleasca cazuta pe capul tau!...altii plang noaptea cu ochii ingropati in perna si vii tu, indragostit si alunecand pe campiile elizee, cu minunea de mana...fericirea altora e greu de digerat daca nu-i a copilului tau, a fratelui tau sau a parintilor...probabil ca si din cauza asta, indragostitii se ascund de ochii lumii...daca mai traieste ''capra'' ta, tine-o ascunsa, a vecinilor e ingropata deja...cand vecinii isi vor cumpara alta capra, va fi randul tau sa nu ierti...:D















O idee similara gasim si la O - de Andre29 la: 21/11/2005 20:30:57
(la: Lume, lume, soro lume!)
O idee similara gasim si la Oscar Wilde: "Societatea iartă adesea fapta criminalului, dar niciodată visătorului, iar frumoasele emoţii vane pe care arta le deşteaptă în noi îi par vrednice de ură"

... cred insa ca de multe ori prin intensitatea cu care suntem expusi la rau (mereu auzim, citim, vedem in jurul nostru raul) se ajunge la un fel de desensibilizare fata de acesta, o lipsa de reactie imediata de a repara ceva... fericirea este mai rara ...

Iertare... iertarea este ceva de care fiecare din noi avem nevoie...mai este si indemnul biblic sa-ti ierti aproapele... insa atunci cand iertam pe cineva nu cumva se insinueaza si un fel de orgoliu, nu cumva simtim o putere nemeritata?..... oare a ierta insa inseamna si a uita?... cred insa cu tarie ca de multe ori vindecarea si intelegerea anumitor semnificatii in viata incepe prin a ne ne putea ierta pe noi insine.




_________
"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)

celdesubdush: Iarta-ma ! - de alex andra la: 10/01/2006 20:44:28
(la: Cristina...)
"Lost without music in a world of noises"
dar dupa Adina, Cristina imi pare o figura palida, care nu stiu daca a meritat sa fie iubita asa cum zici ca ai iubit-o. Finalul povestii pare a ma confirma. O simti si tu, taxand-o cu neinduratorul "nunta cu dar".
Cat despre textul in sine, el are momente exceptionale: "Din păcate, vârsta ei gonea năvalnic spre împlinirea ei ca femeie, un ceas parşiv şi enervant ticăia obsesiv – căsătorie/copil, căsătorie/copil – ştiam oare eu să trăiesc aşa?" sau "Nu e uşor să iei decizii care implică o femeie la care ţii. Cu atât mai mult să iei decizii care exclud o femeie la care ţii." si altele ce nu reusesc sa iasa din conventionalism - de pilda metafora cu limanul, portul, ancora, tocite de prea multa folosire in spatiul literaturii de la noi si de pretutindeni.
Inca o data, iarta-ma ... daca observatiile mele nu raspund asteptarilor tale.
Oh Doamne, iarta-ne pre noi s - de cosmacpan la: 29/01/2006 20:49:08
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Oh Doamne, iarta-ne pre noi si nu ne duce in ispita branzei cu ceapa care cere afurisita si o gura de vin de cel rosu ca sa mai stinga din izmeneala alintata a branzei de burduf. si nu ne spune noua si de mamaliga rece cu scrob de ou ce se tavaleste printre fidelutele de slana potolite prin palalaia focului. Ptiui bate-te tartore cu tuica cea potrivita din tarie care trebe sa fie musai putin mai rece decat slana, si Doamne ne iarta noua asa precum si noi iertam jertfitului Ghitza soricosul ce face toba pre limba lui si se piftieste in varful cozii. ca de varza pitrocita in damful de piper si ceva ulei ca de salata am uitat sa-mi cer iertare iar despre muraturile cele asortate cu nasul omului de zapada ce sa mai zic......
La anul si multi ani.......cum or fi dupa ce vom intra in UE.
#102846 (raspuns la: #102802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru a repara o greseala, e - de jeniffer la: 15/10/2006 19:40:09
(la: Am greşit. Iartă-mă !)
Pentru a repara o greseala, este usor sa ceri scuze.
*** - de Alexandros la: 05/06/2007 12:48:51
(la: ce credeti depre psihologi?)
Romanul nu merge la un control medical de rutina (asta si votul ar trebui sa fie obligatorii) si vrem sa mearga la psiholog?
Pentru marea majoritate psihologia inseamna emisiunea "doctorului Andrei" ceva intre "iarta-ma" si "din dragoste" iar ce se intampla acolo, combinand psihologia cu astrologia si cu show-ul tv nu poate crea o imagine clara despre psihologi si psihologie. La noi e cel mai mic consum (ori printre cele mai mici, sa nu gresesc) de sapun si pasta de dinti din europa, iar educatia sanitara e la pamant. Singurul sfat auzit la tv in ultimii ani e cel cu: "evitati excesul de sare zahar si grasimi".
Noi suntem diferiti cu mult de vecinii nostri europeni. Ne reparam singuri masina, frigiderul si sanatatea.
Occidentalul nu isi asuma stressul de a face ceva pentru care nu e pregatit si decat sa stea o luna in stress pentru cine stie ce angoase merge la psiholog. Noi mai bem o tuica, mai ne sfatuim cu vecinii, mai ne batem nevasta(ori barbatul dupa caz) si gasim rezolvarea fara terapie. Psihologia e o stiinta foarte complexa ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie) si nu putem trata vizita la psiholog ca pe un moft ori compara cu vizita la frizer.
Poate e si problema financiara. Nu stiu ce preturi sunt practicate la noi dar "dincolo" sunt maricele si totusi omul se duce.
Ma gandesc doar ca sunt vreo cincisprezece facultati de psihologie in Romania. Ce fac oare absolventii acestor facultati? Eu cunosc doua familii de psihologi dintre care una a plecat sa lucreze in Germania iar cealalta lucreaza in alt domeniu.
Ar fi bine daca cineva dintre cei de aici care a apelat la un psiholog ar explica mai bine ce rezultate a avut terapia respectiva.
en gros - de om la: 11/07/2007 16:24:12 Modificat la: 11/07/2007 16:26:18
(la: Despre virtual, minciuna si imagini contrafacute pe net)
picky, 'tui sa fie, tu chiar imi ceri sa nu folosesc nici un jargon :(( Era optiunea mea de a lansa un mesaj la un nivel la care cred ca a fost inteles mai bine.
Sper sa ma intelegi acum pt totdeauna si sa nu fie un "in aqua scribere".(cand o zbarcesc neintentionat spun, asa cum ti-am mai confirmat cand am gresit, chiar daca am reparat greseala inainte :)

Intruder, ca de la un jucator de sah la altul...ai facut o mutare interesanta.
Ca de la un user la altul, te rog sa nu-mi ceri ca sa comentez, afirmatiile unui user cu care te razboiesti tu, numai pe baza a ceea ce afirmi tu si a unor copy/paste facute de tine, probabil scoase din context!
Totusi, ca amuzament, ti-as sugera sa o intrebi pe zaraza, careia ii place sa intre ca Drosophila melanogaster in astfel de conjuncturi, ca sa-ti spuna opinia ei unilaterala si...super-obiectiva :)))
Doamne iarte-ma ca mare pacate imi fac razand de cyber-aproapele meu (ad litteram), dar oare isi da seama fatuca asta cat ma face sa rad?
Ah, sa nu uit sa fiu politicos, buna ziua zaraza draga, stiu ca ma privesti din intuneric. Pardon, din umbra! A propos, pot sa te poreclesc din cand in cand "codita"? Promit sa nu abuzez de porecla :)) Cum mai stai cu ura?

irma, eu as merge in parc cu tine, daca imi promiti ca nu te sperii de boschetari:)) Sunt nepericulosi, doar se uita, sper ;))
#214826 (raspuns la: #214552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: