comentarii

nu te sparge suflete sheakespere


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"sufletul este nemuritor cata vreme credinta este nemuritoare." - de DESTIN la: 04/09/2004 02:43:21
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Buna dinisor,


Am folosit expresia ta ca titlu al comentariului acesta,cat adevar si sensibilitate...

Cineva imi "reprosa"ca folosesc aproape de invidiat anume cuvinte...Suntem prin creatie liberi,liberi sa gandim,sa traim sa iubim alegandu-ne singuri directii si orientari spirituale...Credinta in Creator,te purifica,exista intotdeuna aceea raportare a existentei noastre la Dumnezeu.

Cat de simplu si cat de cuprinzatoare este expresia folosita de tine:

"Am sa iti spun doar ca SIMT! Simt ca sufletul nu moare. Simt ca vin de undeva.Mi se intampla lucruri pe care le-am mai trait odata. Altcandva...Port cu mine amintiri ce nu mi le amintesc si cunosc lucruri despre care nu am studiat.
Incotro ma indrept? Spre o alta viata!"

Numai prin credinta si intelepciune ca semeni vom intelege, de unde venim si incotro ne indreptam.

Incerc sintetic sa parcurg comentariul tau:scepticul,pesimistul ...acolo unde nu exista speranta si optimism...este o zona desarta,unde nici lumina nu va atinge valori reale...

Oamenii de stiinta,chiar si filozofii ...nu toti sunt sceptici.Am intalnit medici de un inalt grad profesional,ce au recunoscut :citez din memorie..."miracolele nu le poate face omul,numai Dumnezeu..."

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20977 (raspuns la: #20943) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului,carapiscum - de Denysa la: 23/09/2004 22:42:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Minunat comentari,realist in adancul poeziei...multumesc.

Dau mai jos un citat din ce tu ai scris,precizand ca si eu am gandit ca Eminescu se simtea...dac.


"In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem."

Cat priveste premonitia la Eminescu, ea a existat ...am sa raspund lui DESTIN la acel vers...

Bye!
#23231 (raspuns la: #23126) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul nemuritor - de (anonim) la: 25/09/2004 01:54:46
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Toti oamenii sunt ingroziti la apropierea mortii. In asemenea stare de spirit, cum sa nu gasesti argumente in favoarea acestei doctrine atat de atragatoare, care ne flateaza, ca pe niste fiinte alese - animalele doar nu au si ele suflet nemuritor! Nici o religie nu afirma acest lucru, poate doar vreuna noua, care in acest secol apar ca ciupercile dupa ploaie. Apropos, parintele scientismului R.Habbard sustine discret, ca fondarea unei noi religii este cea mai profitabila afacere. Cat despre Socrate, el era expert in polemica si putea gasi lesne argumente in favoarea oricarei ipoteze - era destul sa si-o doreasca. In rest, dupa cate stiu, el este clasificat drept filosof materialist. Nu cred ca slabiciunea sa de o clipa in fata mortii ne da dreptul sa anulam activitatea si convingerile sale de o viata
sufletul nemuritor - Adela Vasiloi - de (anonim) la: 26/09/2004 15:34:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii, care promite nemurirea sufletului, este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului. Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare? Cum se întâmplă adesea, mirajul este confundat cu realitatea. Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire. Dar trupul este atât de evident muritor! Prin urmare, unica salvare (a orgoliului nemărginit şi egoist din noi) este credinţa în nemurirea sufletului. Şi ce paradox! Pentru a scăpa de obsesia morţii, dar şi pentru a satisface acest orgoliu, omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare (cum ar fi împărtăşania, când toată lumea e obligată să guste cu aceeaşi linguriţă din turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică). Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri. Cum! Sfânta împărtăşanie! Dacă vrem să scoatem un subiect din discuţie, e destul să-l declarăm sfânt – pe urmă îi putem ostaciza, arde pe rug, trage pe roată şi pune la respect pe acei, care “clatină temeliile”. Aşa au procedat cu Hypatia – prima victimă celebră a creştinismului, aşa au procedat cu Giordano Bruno, cu Huana cea Nebună şi cu mulţi alţii. Trebuia să gândeşti altfel, ca să fii declarat nebun sau rău intenţionat.
Dar să ne întoarcem la subiect, adică la nemurirea sufletului. Spuneam, omul e capabil să se umilească pentru a căpăta convingerea, că va trăi veşnic. Cu adevărat extremele se ating. Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate! Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”, să se considere importanţi în acest Univers infinit, importanţi în asemenea măsură, încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal! Nu e prea mult? A cui mândrie e mai mare – a acestor oameni, sau a acelora, care nu pretind nimic de la divinităţi, ci încearcă a pătrunde ei-înşişi cu mintea realitatea, în care au fost aduşi să trăiască, atât cât vor fi în stare. Ei nu caută să se “documenteze” despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre ceea ce văd cu ochii şi ating cu mâinile, cunoştinţele pozitive despre lume – matematica, fizica, chimia, biologia – nu trec pe alături de conştiinţa lor, fără a lăsa urme. Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim? Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii şi de poveşti simpluţe despre “facerea lumii în 7 zile”. Îmi amintesc adesea vorbele lui Hristos, în care el declară sincer şi nedisimulat: “Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul! Nefiind buni de nimic aici, pe Pământ, las să spere la o existenţă fără griji în acea împărăţie imaginară. Ci pentru omul care poate face ceva util şi frumos în viaţa reală, ca să dăinuie ca o amintire frumoasă în conştiinţa oamenilor, este re-a dreptul dăunător să se concentreze asupra găndurilor despre moarte – aceasta îl deturnează de la ocupaţiile cu adevărat utile, de la opera vieţii lui, de la edificarea modestei lui nemuriri personale, cea pe care o merită cu adevărat. În memoria posterităţii.
Îmi cer scuze, dacă am fost dură, dar de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere – nu cumva să jignim “sentimentele religioase”. Ce păcat că nu avem şi noi un fel de “sentimente ateiste”, cate nu trebuiesc şocate nici într-un caz! Dar daca avem aici o discuţie serioasă, nu putem evita să spunem lucrurilor pe nume, sinceri pînă la capăt, să punem punctele pe “i”. Discuţiile de salon nu cred că au loc pe Internet. Sunt de acord, nu trebuie să atacăm persoanele, ci doar ideile, dar orgoliul fiecăruia dintre noi e atât de vulnerabil! Să încercăm, totuşi, să-l înfrânăm, dacă dorim să discutăm cu adevărat.
Cu respect pentru toat[ lumea - Adela Vasiloi
sufletul - de anisia la: 12/10/2004 01:25:44
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
nu doar ca este nemuritor, el este ceea ce conteaza cel mai mult pentru fiecare dintre noi. omul cu suflet linistit este omul cu spirit liber. eu cred ca asta e foarte important!


*****************************
Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!
vai de capul meu - de Belle la: 13/10/2004 21:38:47
(la: Trancaneala Aristocrata)
macar de-as fi gospodina asa cum imi doresc ... am foarte multa bunavointa si extrem de multe projects in cap, dar din pacate timp si mai ales energie si rabdare ioc ... da' exact ca tine mai am si eu de facut cumparaturi si-atunci ma mai "impiedic" si de chestii mai "de-ale sufletului"

stii ca ma mai gandeam la ceva, daca tot vrei sa-ti faci globurile singura, macar nu te baga la alea de sticla ca-s scumpe si risti sa ti se sparga in mana cand le decorezi. daca tot le acoperi cu fabrics si alte alea macar ia din alea ieftine de plastic ca-s mai rezistente in timp si (repet) mai ieftine ;)

p.s. ia si tu hartia de la BJs sau COSTCO
#25021 (raspuns la: #25018) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre suflet - de ueit la: 20/10/2004 12:31:02
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
DESTIN,

"Privind raportul dintre trup si suflet, trebuie sa recunoastem ca exista diverse doctrine."

Poti fi mai explicit ? Care sunt aceste doctrine ?

Din cate stiu eu stiintza lucreaza cu modele, ipoteze, teorii dar nu cu doctrine. Religia se foloseste de doctrine. Din pacate religia este confuza si in aceasta privintza. In Vechiul Testament ideea de suflet abia daca apare. Nu exista judecata de apoi, rai sau iad. De fapt, ideea unui suflet nemuritor pare a fi combatuta de Vechiul Testament:

Geneza 2:7

"Domnul Dumnezeu l-a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu"

A se remarca faptul ca omul insusi este sufletul, nu o parte separata, un balast al sufletului.
Cuvantul ebraic tradus in romaneste ca suflet este " nephesh". Este folosit pentru oameni si animale si sensul sau este de creatura vie, care respira.

Ideea de suflet in sens modern a fost probabil preluata de crestinism din filozofia greaca. Nu vad de ce ideile unor oameni de acum 2-3000 de ani trebuie pretuite mai mult decat concluziile stiintzei moderne. Fara indoiala inteligenti, acei oameni erau lipsiti de cunostinte elementare in ceea ce priveste functionarea organismului uman. Creierul era considerat un organ de mica importanta. Nu este de mirare ca ei au putut emite ipoteze greshite.

"Insa atentie ele doctrinele in acest context sunt la nivel de ipoteze, fara nici o legatura cu faptele observate."

Nimic mai adevarat. Nu numai ca doctrinele religioase nu au nici o legatura cu faptele, dar sunt contrazise de fapte.

"Putem afirma cu certitudine ca exista legaturi intre procesele mentale si cele fiziologice.

Din nefericire referitor la natura si modul de functionare al acestor conexiuni stim putin, sau chiar nimic."

Este adevarat ca modul in care este stocata memoria la nivel neuronal este inca un mister. Nimeni insa nu contesta ca ea este stocata in creier. Nu vad cum ignoranta unuia care nu stie cum este scrisa informatia pe un CD poate sa-i dea sperante ca dupa ce distruge CD-ul respectiv ea va continua sa persiste independent. In nici un caz ignoranta cu privire la un anumit subiect nu se poate constitui intr-un argument.

"Sa privim judecatile de valoare concrete si actiunile umane specifice,acestea nu se preteaza la a fi analizate dincolo de ele insele."

Cum ai ajuns la aceasta concluzie ? De vreme ce inca nu cunoastem in detaliu procesele la nivel neuronal nu ne putem, cred, pronunta in aceasta privinta.
Chiar daca ar fi asa, eu nu sustin ca universul este strict determinist si nici mecanica cuantica nu sustine asta. Nu vad insa cum un creier ce nu functioneaza pe baze deterministe ar implica un suflet nemuritor.

"De acord,putem crede sau presupune destul de bine ca ele sunt absolut dependente si conditionate de anumite cauze.

Insa atata vreme cat nu cunoastem cum produc faptele externe,cele fizice si fiziologice,anumite ganduri si volitiuni in mintea umana, care se soldeaza cu acte concrete, suntem nevoiti sa ne confruntam cu un dualism metodologic insurmontabil."

Aceeasi ideie ca mai sus. Faptul ca nu cunoastem cum anumite procese mentale sunt produse nu ne indeamna sa presupunem ca ele se produc in afara creierului. Dupa cum am mai spus, exista argumente solide care sustin originea lor in creier.

Poti sa detaliezi in ce consta "dualismul metodologic insurmontabil" ?

"Nu putem trai in afara spiritualitatii,a dragostei...este parerea mea,referitor la ce tu ai zis:

"Sufletul este un produs al creierului, asa cum imaginea pe care o vezi in fata este un produs al monitorului.""

Folosesti aici un argument circular. Presupui ca dragostea sau spiritualitatea nu pot lua nastere decat in afara creierului pentru ca mai apoi sa arati necesitatea sufletului. Ce te face sa crezi ca un creier nu este capabil de generarea acestor sentimente? Si de ce crezi ca localizarea lor in creier le-ar diminua valoarea?

Observ si un alt tip de argument, de asemeni eronat, acela ca o ipoteza indezirabila trebuie sa fie falsa si una dezirabila adevarata. Este un argument des folosit de biserica pentru a-i atrage pe oameni. Eu cred ca este bine sa facem abstractzie de dorintzele noastre si sa privim cu curaj adevarul in fatza.

Daca prin spiritualitate te referi la religie sunt de acord cu tine. Inexistenta unui suflet nemuritor face religia inutila. Asta este. O teorie falsa ramane falsa oricati oameni ar dori contrariul. Sa nu pierdem timpul, cum am facut mii de ani, peticind-o sau ignorand faptele.

P.S.

Probabil analogia cu monitorul nu este intocmai corecta. Ce am vrut sa spun este ca sufletul este un proces, produsul activitatii unei entitati materiale (creierul) si nu o entitate de sine statatoare. Nu a fost in intentia mea sa sustin o analogie totala (gresita de altfel) intre modul de functionare al creierului si cel al calculatoarelor.

Astept raspunsul tau, poate si parerile altora. Pe curand.
#25662 (raspuns la: #25632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre suflet (din suflet si nu din studii) - de souris la: 20/10/2004 16:12:00
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
mi se pare atat de trist ,de descurajant sa admiti ca omul,cu tot ce are el mai bun,nu este altceva decat produsul asimilatiei unor substante nutritive,ca tot ceea ce poti fi ,ca tot ceea ce poti oferi se afla la discretia unor mecanisme biologice a caror opera exclusiva esti, ca pana si atotcuprinzatoarea si puternica ta ratiune poate fi pacalita cu un simplu lichid rezultat din fermentatia strugurilor...
un pahar al umilintei pentru cei care se considera opera exclusiva si desavarsita a naturii :li se aduce mereu aminte ca pana si efervescenta intelectuala a unui geniu poate fi redusa la tacere prin impactul "zguduitor " cu un virus.
nu am facut cercetari sau studii .nu am pretentia ca emit aici ipoteze valoroase.stiu insa ca am nevoie sa cred in existenta sufletului si in nemurirea sa. nu stiu cand am constientizat aceasta nevoie,cine sau ce mi-a sadit-o dar stiu ca ea exista.
foarte adevarat este ca am primit in familie o educatie religioasa dar nu consider asta decat ca o premisa cel mult necesara,nu si suficienta, pentru a crede.cunosc destule persoane care au primit in copilarie o astfel de educatie si la maturitate au renuntat sa mai creada sau nu mai sunt la fel de convinsi de existenta lui Dumnezeu dupa cum altii ,dimpotriva,nu au fost educati in spiritul religiozitatii dar ulterior au gasit singuri pe Dumnezeu. nu cred ca am spus ceva nou prin asta .
tot pomenesc de credinta in Dumnezeu pentru ca eu consider asta indisolubil legata de credinta in nemurirea sufletului. iar a spune ca sufletul este o emanatie a creierului mi se pare ca e totuna cu a spune ca Dumnezeu este o creatie a mintii omenesti si nu invers.
#25672 (raspuns la: #25662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intru si eu in vorba, tot din suflet....:) - de Mary la: 20/10/2004 19:37:19
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Gindurile mele vor fi despre urmatorul paragraph din mesajul 2561 .
(Desi ulterior, Ueit,ai mai scris un comentar....)
L-am citit cu deosebita atentie pentru ca am vrut sa fiu convinsa ca il inteleg bine. :)
“Sufletul este un produs al creierului asa cum imaginea pe care o vezi in fata este un produs al monitorului. Are tot atata sens sa vorbim de un suflet dupa distrugerea creierului pe cat are rost sa ne gandim ce se intampla cu aceasta imagine dupa ce inchizi calculatorul. Dispare. Inceteaza de a mai exista……Dovezile stiintifice in favoarea acestei concluzii sunt covarsitoare. Tot ceea ce ne identifica (memorie, mod de gandire, sentimente) se coreleaza cu un anumit tip de activitate cerebrala si cu anumita locatie”

Chiar asa de simplu sa fie cum ne propui tu sa credem ? Nu poate fi.
Sa credem deci in stiinta cind e vorba de Suflet ???
Ce este stiinta !? Doar un produs, (tot) al creierului nostru ! Doar un cuvint, in final, pe care l-am ales tot noi pentru a ne putea defini cumva nivelul la care am ajuns, noi oamenii, sau el, creierul uman la un moment dat... Putem sa o numim si altfel, in loc de stiinta, ""progresul omenirii, la un moment dat""….de exemplu.
Nu putem crede orbeste in acest "moment" la care a ajuns stiinta. Pentru ca ea nu este o garantie ca reprezinta adevarul universal.
..Deci sa ne limitam mintile la stadiul la care am ajuns la un moment dat, nu inseamna ca ii sintem de ajutor stiintei, inseamna ca o boicotem.
Dar hai sa ne gindim la suflet prin prisma calculatorului cu monitor, cum propui .
In primul rind imaginea este mai degraba rezultatul computerului si nu al monitorului...
Imaginea exista si fara monitor, in calculator, monitorul o face numai disponibila vederii noastre.
Deci, dupa ce inchizi calculatorul, imaginea dispare de pe monitor dar nu si din calculator, daca ai avut grija si ai salvat-o ….:))
Deci, daca imaginea dispare este numai vis-a-vis de ceea ce percepem visual, pentru ca nu mai este valabila vederii.
Oare ce se intimpla dupa ce murim?? Nu stim….. daca am stii am revolutiona stiinta, de care vorbesti…..
Dar daca murind fizic nu mai e nimic pe urma, numai gindind ca o posibilitate si mi se pare o jignire adusa omenirii, a tot ceea ce sintem, si ne straduim sa fim.
Pur si simplu nu simt ca face rost sa ne nastem ca sa murim si toate urmele sa ne fie sterse. De peste tot.
Nu pot crede ca Dumnezeu si-ar fi pierdut timpul sa faca doar niste jucarii care dupa ce li se consuma bateriile sa le arunci la gunoi.
Am spus Dumnezeu fara sa ma gindesc de fapt...Vocea subconstientului a fost mai tare...

Galileo a spus demult Perpetum Mobile. Stiu in ce imprejurari a spus-o, dar totusi, asa vad eu si ciclul vietii. Nimic nu moare. Nimic nu se pierde. Totul se misca, totul se transforma.
Daca de mii de ani, sufletele ne-ar muri cu trupurile, nu am mai avea de unde sa fim. Am fi din ce in ce mai PUTIN, dar noi sintem din ce in ce mai MULT!!
Si asa cum natura reinvie in fiecare an, isi urmeazea ciclul de viata si moarte, cu rabdare si consecventa, nu cred ca noi putem fi mai prejos.Doar sintem o parte din ea. De aia o si cautam atit de des si numai atunci ne simtim inviorati si bine....
Cred ca sufletul este pentru fiecare stropul de nemurire cu care ne nastem.
#25706 (raspuns la: #25662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre suflet pentru Souris - de ueit la: 20/10/2004 20:04:49
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Souris,

Intzeleg ce simti pentru ca si eu am trecut prin asta. Am fost deprimat o buna bucata de vreme, dar nu am abandonat calea ratziunii si acum privesc lumea mult mai optimist.

Biserica ne invatza ca trupul nostru e pacatos, este un balast al sufletului. Viatza pamanteasca este lipsita de valoare intrinseca. Este un teatru, o comedie absurda in care oamenii trebuie sa treaca prin tot felul de incercari la care Dumnezeu, sau diavolul cu acceptul tacit al Lui, ii supune. In final cei mai multzi vor ajunge in iad, catziva vor merge in rai de unde se vor desfata la auzul strigatelor celor damnatzi (care pot fi fratzi, parintzi, copii). Regulile pe care trebuie sa le respectzi sunt aproape imposibil de urmat (cei mai multzi creshtini au o intzelegere proprie a creshtinismului, putzin asemanatoare cu doctrina lui Iisus ilustrata in Biblie). Sa nu agonisesti pentru ziua de maine, este de preferat sa nu atingi femeia, sunt exemple de conduita care te vor mantui. Eu unul, nu imi pot inchipui cum unii oameni se pot bucura veshnic in timp ce chiar si un singur om, pentru un pacat finit, este torturat pentru eternitate. Sute de ani, religia a considerat dorintza omului de a cunoashte un pacat. Printre primele masuri luate de creshtinii proaspat ajunsi la putere au fost inchiderea universitatilor, distrugerea cartilor necreshtine. Acum nu o mai poate face, in schimb le spune oamenilor ce searbada e viatza in afara ei.

Nu trebuie sa ne dispretzuim trupul. Faptul ca oamenii, dupa secole de munca incep sa intrevada modul de functionare al creierului trebuie sa ne umple de mandrie, nu de deznadejde. Nu vad de ce intzelegerea modului in care functionam trebuie sa ne mahneasca. Observatzia cu vinul este extraordinara. Nu trebuie sa fii neurolog ca sa vezi legatura indisolubila dintre constiintza si materie.

Acceptarea realitatii ca suntem ceea ce suntem presupune curaj, dar aduce si sperantza. Putzina lume shtie, dar deja mecanismul imbatranirii este cunoscut. Sunt animale care nu imbatranesc, anumite specii de broashte tzestoase de pilda. Inca nu se stie durata lor de viatza, dar depasheshte 100 de ani. Aceasta solutzie poate fi aplicata, cel putzin teoretic, shi la oameni. O cunoashtere detaliata a creierului poate oferi solutzii de pastrare a informatziilor din el, prin urmare a conshtiintzei. Iata ca, solutzii pentru o prelungire indefinita a vietzii asteapta sa fie descoperite. Cat timp insa oamenii vor prefera amagirea paradisului demersului stiintzific progresul va fi dureros de lent.

"a spune ca sufletul este o emanatie a creierului mi se pare ca e totuna cu a spune ca Dumnezeu este o creatie a mintii omenesti si nu invers."

Asha este. Citeshte Biblia cu atentzie. Vei vedea ce mult seamana Dumnezeu (Yahveh) cu evreii nomazi shi primitivi. Creatorul universului, cu miliardele de galaxii shi sisteme planetare, are o obsesie bolnavicioasa pentru modul detaliat in care nomazii costruiesc cortul. (Ieshirea, cap. 36). Narile lui se bucura la mirosul carnii arse de oaie. Este profund interesat de expansiunea teritoriala (de altfel nesemnificativa in plan global) a poporului sau shi ordona uciderea cu sadism a milioane de oameni, spintecarea femeilor insarcinate, pentru atingerea acestui scop. Se vorbeshte mult despre cele zece porunci. Vei vedea ca ele nu coincid cu cele pe care le cunoshti:

" Iar intaiul nascut al asinei sa-l rascumperi cu un miel, iar de nu-l vei rascumpara, sa-i frangi gatul. Toti intaii nascuti din fiii tai sa-i rascumperi si nimeni sa nu se infatiseze inaintea Mea cu mana goala"

"Sa nu fierbi iedul in laptele mamei sale". etc.
Vezi Ieshirea, cap. 34; online: www.alcor.com.au/ro_church/biblia_sfanta_scriptura/iesire.asp

Sa fie acesta oare creatorul universului, sau o creatzie a poporului evreu?

Numai bine!
#25712 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"...cred in existenta sufletului si in nemurirea sa."souris - de DESTIN la: 21/10/2004 00:05:57
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Iti multumesc pentru cele comentate,ganduri sincere exprimate cu credinta in existenta eterna a sufletului nostru.

"tot pomenesc de credinta in Dumnezeu pentru ca eu consider asta indisolubil legata de credinta in nemurirea sufletului. iar a spune ca sufletul este o emanatie a creierului mi se pare ca e totuna cu a spune ca Dumnezeu este o creatie a mintii omenesti si nu invers."

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#25756 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Suflet nemuritor - de (anonim) la: 23/10/2004 19:39:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela Vasiloi. Va trimit acest pasaj, care serveste de prefata la o carte a mea de poezie. Prin aceasta se explica tonul cam prea sentimental, dar in el vei gasi niste raspunsuri la nedumeririle tale.

Teribilul dar al existenţei umane

Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde - cât timp trupul ei e drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de ceară, sufletul ei - flacăra - pâlpâie vesel şi curajos, alungând întuneri-cul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra-i se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii. La fel şi sufletul omului - cât timp trupul e puternic şi în floare, el se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi harurile şi calităţile de altă dată.
Este o iluzie, că sufletul omului ar fi acelaşi din momentul naşterii până în clipa plecării sale în neant. Nu, el creşte şi se schimbă în cursul vieţii, flacăra lui prinzând putere şi atingându-şi apogeul în timpul maturităţii sale spirituale, ca mai apoi să scadă şi să se împuţineze, irosindu-şi energia vitală. Şi dacă cu moartea materială a trupului sufletul îşi găseşte alt locaş în nemărginirea Universului, atunci ce suflet pleacă în neant din trupul vlăguit, chinuit de boli al unui bătrân căzut în degradare mintală, pentru care lumea nu mai are nici contururi, nici culoare, nici arome?! Când trupul e plin de viaţă, flacăra sufletului, mândră şi nesupusă, se aprinde mai luminos sub vânturile vitrege ale sorţii, sfidând cu îndrăzneală stihia existenţei, pe când în pragul bătrâneţii o boare slabă o poate stinge lesne.
Deplâng această tragedie a vieţii şi morţii, a naşterii şi a dispariţiei fără speranţă de reîntoarcere, dar nu doresc să-mi înşel raţiunea cu iluzii deşarte. Fie că am apărut pe Pământ pentru o clipă efemeră, fie că voi dispare fără urmă, dizolvându-mă în materia mută a Universului - vreau să-mi trăiesc viaţa în deplina cunoştinţă a destinului omenesc.
O iluzie poate fi minunată, pentru că o croim după dorinţa şi bunul nostru plac, dar Adevărul este independent de voinţa noastră. Eu îl respect mai presus de toate. Realitatea poate fi influenţată şi manipulată doar prin muncă, nicidecum prin rugă şi dorinţă, oricât de fierbinţi, violente şi nemărginite. Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind egoişti, nesăţiosi, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară, transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră animalică, cu patimile trupului material. Pentru că omul în evoluţia sa a atins şi alte culmi - culmile spiritului şi raţiunii. Din fericire, acestea s-au dovedit şi ele utile pentru prosperarea speciei. Din fericire, sentimentele de compasiune, prietenie, dragoste, simţul dreptăţii au devenit temelia acelui principiu moral, care e în stare să ţină piept - cu succes variabil - tendinţelor distrugătoare ale patimilor omeneşti. Numai datorită acestui echilibru şubred am supravieţuit şi vom supravieţui, dacă vom reuşi să-l menţinem. Dar nu este oare evident, că şi aceste sentimente înălţătoare sunt înrudite cu vitejia şi spiritul de sacrificiu al animalului, care îşi apără puii şi soţul, cu dragostea maternă de care e capabil orice animal superior? Oare fidelitatea de o viaţă a unor păsări nu ne convinge, că ele sunt capabile de sentimente, pe care noi în orbirea şi fudulia noastră ne-am încăpăţînat să le considerăm pur omeneşti? Oare nu este evidentă înrudirea noastră cu lumea animală atât în plan psihologic, cât şi genetic, adică material? Nu-i clar că suntem plămădiţi din acelaşi aluat? Eu consider un act de înaltă trădare faptul, că refuzăm să recunoaştem apropierea şi înrudirea noastră cu fauna Terrei. Faptul, că am inventat pentru sine o provenienţă divină, miraculoasă şi spontană, evitând chinurile facerii, pe care le-a suportat Natura în modelarea şi definitivarea speciilor, izvorăşte din dispreţul nostru camuflat pentru Creaţia ei, din orgoliul nostru nesăbuit. Nu trebuie să avem iluzii în privinţa provenienţei noastre divine - e destul miracol în faptul, că am apărut în puterea legilor naturale, ca un rezultat firesc al dezvoltării materiei. Nu trebuie să uităm, că bunul şi răul din noi îşi trag rădăcinile din Pământ, din drama evoluţiei terestre.
Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre, mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică de asupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea în timp şi spaţiu. Nu schimb acest Adevăr pe promisiuni mincinoase, pe iluzia unei veşnice existenţe într-un rai lipsit de vlagă şi conţinut. O fi minciuna dulce, eu prefer amarul Adevărului. Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră existenţă reală şi incontestabilă - în măsura modestelor mele posibilităţi.

Adela Vasiloi
#26049 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
suflet nemuritor - de (anonim) la: 27/10/2004 00:22:06
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pana la urma tot ceea ce crezi despre nemurirea sufletului este direct legat de ceea ce constituie baza pe care iti cladesti parerea. Exista atatea variante si atatea raspunsuri si atat de multi oameni care sunt gata sa iti garanteze ca ceea ce spun ei este adevarat incat daca nu ai un punct de referinta clar stabilit te pierzi si nu afli decat "mort" ce se intampla cu tine dupa ...

Daca ar fi sa ceri o parere cuiva despre nemurirea sufletului ai din punctul meu de vedere doar doua optiuni>
1. sa il intrebi pe creatorul tau
2. sa intrebi o creatura

in primul caz singurul mod in care o poti face este sa "accesezi " invatatura biblica care este sursa informatiilor pe care le avem despre Dumnezeu si despre ce ne-a transmis El noua. In primele capitole din biblie poti citi ca Dumnezeu l-a luat pe om din tarana, a suflat suflare de viata peste el si astfel omul a devenit un suflet viu.

Tarana + suflare de viata = suflet viu.
Suflet viu - suflare de viata = tarana.

Este tot asa cum ai lua cuie si scanduri si ai face o lada. Fara cuie sau fara scanduri lada nu mai e lada. poate exemplul este mai nesofisticat dar este cinstit.

aceasta varianta este insa foarte nepopulara. Daca moartea nu este decat un somn cum spune Biblia (v. invierea lui Lazar, v. eclesiastul,etc) atunci prin moarte pierdem prea mult. Pierdem sansa de a repara ceea ce am stricat in viata. Nu mai putem sa traim oricul pentru ca nu mai avem ocazia sa indreptam ceea ce am facut

Nu e de mirare ca cei mai mari filozofi au fost atat de preocupati de aceasta problema si ca au aparut atatea teorii depre acest subiect.

Vreau insa sa-ti spun ca cea mai veche teorie a aparul tot in Eden: satana ispitind-o pe Eva. Eva ii raspunde: Dumnezeu mi/a spus ca voi muri daca voi manca din fruct. Satana are deja raspunsul pregatit: Negresit nu veti muri ci veti fi ca Dumnezeu cunoscand binele si raul.

intr-o forma sau alta acesta este mesajul pe care il transmite si astazi. este acelasi autor cu acelasi scop: sa te faca sa te concentrezi asupra formei in care iti vei petrece existenta dincolo de moarte si sa nu te concentrezi asupra felului in care iti traiesti viata astazi.

recomandare: fa-ti rost de o fundatie pe care sa cladesti ceea ce crezi. daca alegi sa-ti cladesti credinta pe cuvantul lui Dumneyeu, creatorul tau, care stie cum ai fost creat si cum trebuie sa traiesti, vei fi foarte linistit ca soarta ta este in mana lui si te vei preocupa de ceea ce este nu de ceea ce vei fi. Si vei fi astfel UN INTELEPT

rezultatul cautarilor de raspuns oriunde altundeva te va epuiza si te vei trezi ametit de atatea variante, obosit, si poate nepregatit pentru clipa in care vei adormi...
Uite sparg eu gheata ca sa ve - de mya la: 02/11/2004 10:21:10
(la: Muzee, expozitii, manastiri...si altele)
Uite sparg eu gheata ca sa vedeti ca nu e greu de scris...

Cu cativa ani in urma, am locuit in Anglia cateva luni (6). In prima luna am stat in Londra. Cum eu nu lucram pe vremea aia (doar sotul meu si era destul!) de doua ori pe saptamana veneam cu el in "City" (centrul Londrei) si-mi petreceam zilele absolut singura. Tipul se ducea la birou intre orele 9 si 17 iar eu bantuiam strazile, muzeele si expozitiile. Ma duceam apoi sa-l iau de la birou si plecam in doi acasa.

Imi luam rucsacelul in spate, ghidul in buzunar si cateva mere si...cascam ochii peste tot. Dadeam din coada de bucurie, ma simteam extraordinar. Eram socata de viteza scurgerii timpului.

Ei bine, atunci m-am amorezat de National Gallery (intrarea libera), muzeu situat in Trafalgar Square...foarte spectaculoasa perspectiva pietei mai ales vazuta dinspre treptele de la intrare ale muzeului. Am fost cu totul de 8 ori la muzeul in cauza si am stat in medie cam 4 ore de fiecare data (intre 3 si 6...depinde de starea de spirit). Uneori nu-mi mai venea sa plec (au si closet la subsol ;-)), alteori preferam sa stau cate 2 ore si pe urma sa ma plimb prin parcul St. James, sa stau in librarii (Borders), sa intru la Internet-cafe-uri sau pur si simplu sa-mi odihnesc ciolanele batrane zacand pe bancile din parcuri si facand conversatii cu mosi englezi (ei intrau in vorba...am o fata foarte pasnica!). Ne uitam la rate si "vorbeam discutii".

Cel mai mult mi-au placut picturile cu tema religioasa din National Gallery (in aceasta clipa cei care nu cred...se vor cara la alte subiecte!). Au fost cateva care m-au inspirat asa de mult incat nu am cuvinte sa descriu starile in care am intrat brusc. In orice caz, am simtit puternic inspiratia divina (intuitiv) pe care pictorii in cauza au perceput-o atunci cand si-au creat operele. Ex: Caravaggio. Nu dau date si titluri despre pictor si tablouri fiindca lumea se plictiseste repede (stiu), va las sa cautati singuri - daca sunteti chiar interesati - date despre asta pe Internet.

Sunt tablouri in care culorile te inspira (combinatiile in cauza), altele in care ideea/mesajul te inspira si altele in care ceva ce nu poti sa explici te face atent. Ei bine...pe mine cele religioase m-au atras cu adevarat (nu toate, doar cateva!). Era ceva acolo in panze...ceva ce nu se poate descrie in cuvinte, ceva mai special.

Intrebarea este...ati simtit vreodata asta atunci cand v-ati uitat la o pictura, manastire, ati citit o fraza mai speciala (nu neaparat din cartile bisericesti) sau chiar cand v-ati uitat in ochii cuiva (un copil sa zicem)? Pot sa-i zic inspiratie divina sau numai inspiratie (pentru cei necredinciosi).

In fond, creatorii si artistii adevarati asta vor, sa-i inspire pe privitori (din inspiratia lor proprie - a creatiilor lor finite) si sa le schimbe perceptiile chiar si pentru cateva clipe.

Ozzy,nu lua toate la suflet.. - de Horia D la: 02/11/2004 21:30:46
(la: Alegerile in USA)
Ozzy,nu lua toate la suflet... Nu stiu unde mi-am dat eu importanta, dar asta te las pe tine sa judeci (ooops... am spus sa judeci..)
Felicitari pentru poezii, inseamna ca esti foarte sensibil (asta se si vede), dar pana sa ajung in suc propriu mai e (very thick skin here, bud)
Love you long time

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
#27393 (raspuns la: #27392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nemurirea sufletului... - de DESTIN la: 06/11/2004 09:30:08
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Nemurirea sufletului "inunda" gandirea oamenilor,perceptia fiind diferita, iar cei care o traiesc pot sa o argumenteze.

Dificultatea este doar in a o exprima si nicidecum in a o trai.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
Sufletul este nemuritor! - de Andrei Alex la: 06/11/2004 23:40:58
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Rautaciosul
Sufletul este nemuritor! Sufletul trebuie sa fie nemuritor!
Ce rost ar mai avea RATIUNEA, in imensitatea universului (universurilor), daca disparitia materiala a omului, este o disparitie, pur si simplu.
Este infinit mai linistitor pentru fiecare dintre noi, sa parasim aceasta lume, aceasta viata, cu gandul ca "dincolo" ne asteapta un nou inceput, sau o continuare a ceeace a fost. In acest calcul lumesc, nu intra in discutie faptele bune, ce vor fi rasplatite, sau faptele rele, pedepsite pe masura. Aceasta traducere laica, cu totul libera, a SUFLETULUI NEMURITOR, este probabil in toate mintile, o prima fila, comuna tuturor ideilor religioase sau filozofice, ce se vor suprapune cu o mare diversitate, in timp.
Tema - sufletul este (nemuritor!) - de samadhi la: 08/11/2004 00:16:15
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sufletul este LUMINA, este pura energie, e clar ca e infinit."Nemuritor", nu poate fi,cuvantul nu e corect.Mai bine:sufletul e un continuum...
Socrate a fost un iluminat de aceea cunostea adevarul, Pitagora,Siddharta si altii la fel si au promovat idea inaintea lui.
In cazul ca doamna sparge o b - de Horia D la: 09/11/2004 23:40:26
(la: O doamna adevarata poarta ciorapi)
In cazul ca doamna sparge o banca, atunci cu siguranta ca va avea ciorapul pe cap

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...