comentarii

numele corect a lui iisus hristos


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
...restu - de akanty la: 24/04/2009 18:48:31
(la: iar de prin lume adunate ;))

Unul din motivele pentru care marijuana este astazi ilegala este ca in anii 1930 cultivatorii de bumbac au protestat impotriva fermierilor de canepa, ei considerand acest lucru competitie. Din punct de vedere chimic nu creeaza aceeasi dependenta ca nicotina, alcoolul sau cafeina.
O singura persoana din doua miliarde traieste 116 ani sau mai mult.
Numele Wendy a fost facut special pentru cartea "Peter Pan".
In Kentucky, 50 la suta din persoanele care se casatoresc pentru prima data sunt adolescenti.
Servetelele nazale au fost initial facute ca bandaje in Primul Razboi Mondial.
Einstein nu a putut vorbi fluent pana la varsta de noua ani. Parintii lui credeau ca ar putea fi retardat.
In Los Angeles exista mai putine persoane decat automobile.
Circa o treime din americani trag apa la toaleta cat timp sunt inca asezati.
Este mai posibil sa fii intepat de o albina pe o vreme cu vant decat pe orice alta vreme.
O persoana rade in medie de circa 15 ori pe zi.
Cercetarile indica faptul ca tantarii sunt mai mult atrasi de persoanele care tocmai au mancat banane.
Pinguinii pot sari la o inaltime de pana la 1,8 metri.
O persoana obisnuita este cu circa 6mm mai inalta pe timp de noapte.
Un stranut iese din gura cu o viteza de peste 965 km/h.
Prezervativul, confectionat initial din in, a fost inventat la inceputul anilor 1500.
Prima masura cunoscuta de contraceptie au fost excrementele de crocodil, folosit de egipteni in anul 2000 i.Hr.
O femeie din Arabia Saudita poate obtine un divort daca sotul ei nu ii ofera cafea.
Creierul omului de Neanderthal avea creierul mai mare decat al nostru.
Benzile desenate cu Donald Duck au fost interzise in Finlanda pentru ca personajul nu purta pantaloni.
Un bancher pierde in medie circa 250 $ anual.
In 1980 exista o singura tara in lume fara telefoane: Bhutan (Asia, m-tii Himalaya)
Fiecare persoana are cate o amprenta unica a limbii.
Inima femeii bate mai repede decat cea a barbatului.
Statisticile arata ca 40% dintre proprietarii de caini sau pisici au imagini cu animalele lor in portmonee.
Guma de mestecat contine cauciuc.
Omul poate mirosi cam 5% la fel de bine ca si cainii.
Doar 55% dintre americani stiu ca soarele este o stea.
Un gandac de bucatarie poate trai cateva saptamani decapitat.
Majoritatea masinilor americane claxoneaza in nota la.
Populatia mondiala de gaini este aproape egala cu cea a oamenilor.
De fiecare data cand Beethoven se aseza sa compuna muzica, isi turna apa cu gheata peste cap.
In 75% din familiile americane, femeile administreaza banii si platesc taxele.
O maimuta a fost odata judecata si condamnata pentru ca fumase o tigara in South Bend, Indiana.
Cam 70% dintre americani merg la colegiu doar ca sa faca mai multi bani.
In statul american Kansas este ilegal sa prinzi un peste cu mainile goale.
Unele paste de dinti contin antigel.
Sigmund Freud avea o mare frica de ferigi.
Millie, cainele de la Casa Alba castiga de peste 4 ori mai mult decat presedintele Bush in 1991. Si pe buna dreptate.
Excrementele de pasari reprezinta principalul export al statului Nauru, o insula din Oceanul Pacific.
Exista mai multe pasari flamingo de plastic decat adevarate.
Majoritatea rujurilor contin solzi de peste.
Eticheta cadavrului lui Lee Harvey Oswald (presupusul asasin al lui J.F.Kennedy) a fost vanduta la o licitatie in 1992 pentru 6.600 $.
Tantarii au dinti.
Hipnotismul este interzis in scolile publice din San Diego
Cele mai cunoscute nume occidentale din China: Iisus Hristos, Richard Nixon si Elvis Presley.
Serpii care se nasc cu doua capete se bat reciproc pentru mancare.
Majoritatea vacilor produc mai mult lapte cand asculta muzica.
In 1980 un spital din Las Vegas si-a concediat angajatii pentru ca pariau cand vor muri pacientii.
Imparatul aztec Montezuma avea un nepot, Cuitlahac, al carui nume, in traducere libera, inseamna "multe excremente".
Lui Thomas Edison ii era frica de intuneric. (De aici becul electric
amari - de RSI la: 19/04/2010 12:53:43 Modificat la: 19/04/2010 12:57:10
(la: Cine nu stie, sa intrebe! Cine stie, sa raspunda!)
te asigur ca in ebraica "isus" nu este magar. Nu stiu cum este in limba greaca, dar am vazut ca multi scriu Isus.
Am gasit si un articol scris de cineva mai in tema decat mine:
http://www.moldovacrestina.net/doctrina/care-este-numele-corect-al-mntuitorului-iisus-sau-isus/
#536528 (raspuns la: #536527) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proudfreckled - de Roman Haduch la: 31/07/2011 17:39:19
(la: SF.)
am senzatia ca m-ai ironizat. Nu gust gluma , Sic. sigur ca peste 50 de ani va fi mai multa lumina . tot la tv. am aflat ca multe taine vor fi dezvaluite peste 50 de ani . Insa fiind un om practic propun sa ne rugam de acum: Doamne Tata, in numele sfant al lui Iisus Hristos, te rog atinge- te de guvern si guvernati , de presedintele tarii, de senatori , si da-le intelepciune si posibilitatile concrete astfel incat sa onoreze promisiunile formulate in campania electorala si sa conduca tara , in asa fel, incat fiecare familie sa se bucure de rodul harniciei membrilor ei, experimentand un trai decent.
Iti multumim. Amin!.
Dragul meu , tu poti sa te rogi altfel , insa cere lucruri bune si formuleaza rugaciuni in numele Mantuitorului.
#618189 (raspuns la: #618187) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Daniela - de carapiscum la: 15/10/2004 17:30:19
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Abia acum am observat mesajul tau asa ca incerc sa-ti raspund ca sa nu crezi ca m-am facut ca nu vad.

In primul si-n primul rand nu stiu de unde ai tras tu concluzia desteapta cum ca "mi-ai fi turnat tu ceva sare pe rana". Draga, te flatezi singurica. Vezi tu, de aia nu va suporta romanii pe cele ca voi, ca intotdeauna cand incearca sa fie blanzi si vor sa vi se destainuie, voi aveti ambitia asta de a le rade in nas si de a-i trata cu sulfat de sictir. Adica daca un barbat vi se destainuie prin ceva anume, voi ori i-o luati ca pe o slabiciune aratand prin aceasta cat de slabe sunteti de fapt voi, ori o interpretati ca fiind o gluma proasta. Ce sa spun, am avut o droaie de dreptate cand am zis ca va plac barbatii straini fiindca va permit orice. E si normal, ca la aspectele atinse de mine (cele referitoare la legile care le sustin pe femei mai mult decat pe barbati- stiu eu cum se intampla: daca ei nu-i convine ceva se da cu capul de perete, isi face o masturbare rapida si-si rupe hainele de pe ia apoi da telefon la politie ca sa-l bage in puscarie pe fraierul de barbat'su) nici macar n-ai mai facut vreo sesizare. De ce? Hmm, doar nu sunt chiar asa de prost sa nu-mi dau seama. E simplu: tie uneia nu ti-a ajuns degetul intins, ai luat toata mana.

M-ai prins cu musca pe caciula...? Nu stiu care pe care a prins aici. Ca o paranteza, afla ca nici macar nu port caciula! Sic! Si daca am o musca eu n-o alung, ci o prind cu dibacie. Singurele care nu vaneaza muste sunt femeile, lor le place sa le stropseasca pe toti peretii.

1. Da-ne si noua un semn din mila Mariei-Tale si zi-ne pe unde ai gasit aici referirile alea, ca pe mine m-ai facut tare curios. Din cate am putut eu vedea in general la cafenea, majoritatea barbatilor se poarta frumos cu femeile de pe aici. Ah, probabil te-a contrariat faptul ca se gasesc destui dintre barbati care sa vi se "opuna" (adica sa vina cu explicatii pertinente) la capitolul stiinte si dezbateri despre viata.

2. Nu stiu ce-i fi crezut tu, dar se pare ca treaba e in felul urmator: fiindca n-ai gasit pe Fat-Frumos care stie sa le faca pe toate, inclusiv sa-ti dea cate o galeata de jaratic aprins, te-ai gandit ca el nu exista. Nu ti-ai pus problema ca n-ai stiut unde si ce sa cauti, ci ca nu exista din cauza ca tu n-ai gasit. Pai sa-ti spun ceva, nu e vina barbatilor buni ca nu dau decat de niste profitoare, in timp ce smecherii dau de cele bune- si invers. Pur si simplu se intampla. Daca m-am gandit ca ai fi stat in manastire...? Ha ha ha, ce gluma buna! Te-ai gandit mult inainte de-a scoate porumbelul din gurita? PAi daca ai fi stat la manastire macar o saptamana, atunci nu mai vorbeai asa. Si da, sunt convins ca doar ai visat la ei. Si pt. ca ei n-au visat la tine...iata cum s-a ajuns la discutarea temei de fata. Stii, ma intreb daca nu cumva tu ascunzi ceva in adancul sufletului tau, ceva de demult, o parere de rau pt. un roman pierdut din neatentie. Asta ar putea fi o scuza buna si ar explica in buna masura stresul si refularile de acum.

3. "Coada de peste" o sa devina coada de balena fiindca mi-am dat seama din textul tau ca tu nu cauti explicatii, ci motivatii pt. alegerea ta pe care ai facut-o. Numai un fraier ti s-ar mai destainui acum. Ce ziceam eu, cum trebuie o femeie sa stie ca e apreciata?...

4. Vezi cam multe pt. una care n-a reusit sa vada decat romani impotenti la toate! Nu crezi? Facusem doar o apreciere despre faptul ca romanii isi intretin cu greu familia si atunci ele (unele), ca sa scape de griji si de nevoi, deseori apeleaza la strategia internetului si-si gasesc iubitei desfranati cu bani care le ofera marea cu sarea, mai exact un trai fara grijile zilei dar si fara frumusetea experientelor traite in greutati. Ca orice mi-ai zice tu acuma n-am sa te cred ca nu mai poti de fericire. Dealtfel ce te-a facut sa vii sa scrii aici, oare nu tocmai lipsa celor ai tai? Ca daca erai atat de fericita nu veneai sa scrii despre barbatii romani, ci puteai la fel de bine sa vii si sa te destainuiesti urland ca nu mai poti de atata bine. Dar tu nu, ai vrut sa-ti justifici, precum spuneam, decizia luata cu ceva timp in urma. Eu cred ca in fond tu te simti vinovata de ceva. Nu trebuie sa fii psiholog ca sa-ti dai seama de asta.

Faptul ca barbatii judeca dupa "calapodul" lor nu e mai impresionant decat afirmatia ca femeile judeca numai si numai dp lor dv. Nu ti se pare ca ar fi ceva normal in asta? Ce-ai vrea, barbatii si femeile sa gandeasca si sa se poarte la fel? Pai atunci cat de plictisitoare ar deveni viata?

"Ciuda de mascul respins"... I have no idea what you talking about! Si chiar de as fi fost respins, ce-ti pasa tie? Tu chiar nu vezi dincolo de lungul nasului tau? Ce te face sa crezi ca esti mai buna decat romancele care isi duc viata asa cum descrii tu? Cu alte cuvinte putem deduce din aceasta ca femeile care au parte de aceste experiente, care n-am negat ca ar fi insultatoare, sunt niste proaste si fraiere, doar cele ca tine sunt cuminti!... Dar treziti-va odata madamelor, ce tot stati sub papucul barbatului roman? Lasati-i pe fanaticii vostri barbati sa-si creasca plozii singuri, ca ei v-au folosit pt. placerea lor si acuma tre' sa plateasca, iar voi "bateti de-a lungul podul", vorba lui Eminescu! Stiu n-cazuri de barbati (romani) lasati balta de femeile lor, cu tot cu copii, pt. frumusei din aia luciosi si cheliosi decupati de prin reviste cu stampila "peste 18 ani". Si mai mult decat atat stiu cazuri de femei din astea usuratice care dupa un timp s-au intors la amaratii lor de barbati si acestia le-au primit cu bratele deschise- au zis ca din doua (am scris noua prima data) rele e mai buna cea mai putin rea.

"DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii". Aha, va sa zica atunci cand banul devine scopul si devenirea femeii, acesta nu mai este o extensie a feminitatii... Ce sa-ti spun, justa judecata ta. Si parca daca barbatul sustine familia dpdv financiar, asta e ceva injositor pt. ea si copiii ei. Ai uitat, mandra doamna de departe, ca rostul intemeierii familiei nu este decat nasterea de prunci, acesta este scopul principal. Ori asa ceva implica niste responsabilitati pe care trebuie sa si le asume fiecare in parte. Spune-mi mie cine iti educa pruncii: bunicii lor, dodele, prietenii, cunoscutii...? Si daca in barbati oricum nu ai incredere, atunci tu singura de ce nu ti-i educi? Din lipsa timpului, poate? Timp care se scurge in favoarea cui?!...

5. Nu consider ca te-am jignit cu nimic, pur si simplu am pus o intrebare si am facut o remarca generala. Scuze totusi, trebuia sa specific asta. Dar ce-mi vad ochii? Vorbesti de relatii ca despre purtat papuci!? Nu ti se pare ciudat sa ceri sa fii tratata cu consideratie din partea barbatului in timp ce tu vezi relatia ca pe o banala purtare de papuci folositi? Stai sa vedem: cand am afirmat eu ca barbatii au dreptul sa-si incerce frumoasele inainte de casatorie? Si a cui e vina daca se intampla, numai a lui? Uite, odata o judecatoare oarecare a fost pusa in fata luarii unei decizii referitoare la savarsirea infractiunii de viol de catre un tanar asupra unei fete. Si pt. ca procesul cam batea pasul pe loc, la un moment dat a intrebat-o pe "victima": cine ti-a dat...pilotii jos? PAi sa vedeti..., a inceput ea a intoarce lucrurile si a le fastaci, eu. Dar, stiti, eu nu sunt vinovata ca m-am dus la discoteca si-am ramas pana aproape de dimineata cand i-am cerut lui, desi era cam baut, sa ma conduca acasa. Aveam eu fusta aia mini si am cam flirtat cu el, dar n-am crezut ca o sa sara pe mine. Mda, cam asa se intampla: unele cauta cu lumanarea sa li se intample bucuria si apoi merg de bocesc pe la toate usile ca au fost folosite. Tu esti sigura ca femeile nu-i folosesc pe barbati in scopuri ascunse? Stii ce se spune prin occident despre barbat: ca este o prelungire inutila si scarboasa a...penisului. Asta sopteste ceva la urechiusele tale sensibile?

6. Si eu ti-am dat ceva raspunsuri la tema asta mai sus. Insa mai spun ca daca barbatii aia ideali pe care-i vezi tu de acolo si-ar lua in serios drepturile, nu numai obligatiile bagate cu forta pe gat de niste legi abuzive si partinitoare, atunci n-ai mai cotcodaci nimic stand cocotata sus pe gard. Apropo, stii bancul ala cu gaina pe gard, ca de ce sta acolo? Ca sa-i vada vecinul (din strainatatea de peste gard) copanele- si implicit tartita.

7. Pai are aceeasi obligatie pe care la randul lui o indeplineste, cu amendamentul ca din cauza conditiilor de mediu economico-social si politic nu are cum sa faca fata cerintelor tot mai mari venite din partea unor femei care s-au emancipat. Chiar e asa greu de inteles? Sigur ca atitudinea asta e incorecta, cea de care vorbesti tu, dar asta asa cum nu-l scuza pe barbat, nici n-o face sfanta pe femeie.

8. Stiam ca ai sa te legi automat de expresia respectiva cu toate ca am pus-o in ghilimele pt. a sublinia ca nu gasesc un termen corespondent si ceva mai fin. Insa ciudat nu e asta, ci faptul ca initial ma gandisem la cu totul altfel de hamuri...- nu te intreb daca tu si partenerii tai le-ati folosit vreodata, nu vreau sa fiu impertinent si sa ma bag in...papucii tai!

9. "si banii ei pe ce se duc?" Chiar vrei sa afli raspunsul? O sa te socheze: pe parfumuri din cele mai scumpe, pe rujuri, rimeluri, oje, coloranti de par, masti, alifii, uleiuri, cercei, bratari, inele, stofe rare, fuste si rochii la care platesc firma producatoare mai mult decat materialul si lucratura in sine (de fapt care material?), pantofi noi la fiecare saptamana, zaiafeturi, cine romantice sau pur si simplu numai cine, masina la scara s.a.m.d. Asta e comparativa cu lista lui Schindller (nu stiu daca am scris corect numele).

10. De ce te supara ca am adus in discutie niste aspecte asa cum le vad dealtfel multi dintre barbati?- chiar daca ei n-o recunosc public. Spui ca si-ar fi muscat limba... Chiar a facut-o pana la urma, ca avea o droaie de teribilisme in cap preluate din cine stie ce magazine saptamanale pt. "clasa muncitoare dezavantajata". Si inca nu stii nimic despre felul meu de a fi si despre ce gandesc in realitate, cum ma port. Ca sa zic asa, ma port cum mi-e portul si vorbesc cum mi-e vorba. Sunt simpatic sau nu, ce conteaza? Oricum nu poti impaca pe toata lumea.

11. De ce returnezi intrebarea pe care ti-am pus-o si nu dai un raspuns direct? Nu te teme, n-am sa te iau la paruit. Nu e greu, incearca numai. O parte din raspuns l-ai insinuat undeva mai sus in mesajul tau, deci de ce anume te feresti acuma?

12. Buna comparatia cu vaca, pe langa ca e cat (scuze ca suna a cacofonie) se poate de plastica. Eu cred ca nu intamplator ai dat-o, ci propria constiinta ti-a dictat impotriva logicii pe care ti-o crezi inexpugnabila. Chiar asa, de cate ori calcati prin strachini sau va abateti prin loboda vecinilor..., daca barbatii romani (ca despre ei era vorba) ar fi asa de cretini si s-ar multumi sa stea la coada vacii, atunci v-ar pune botnita si v-ar duce ca pe urs. Slugi...? Ei bine da, aici trebuie sa-ti dau dreptate. Dar din nefericire ai enuntat numai o jumatate de adevar. Corect si principial ar fi fost sa spui dupa cum spune Ap. Pavel la Efeseni cap. 5: "20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.
21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
33. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat." (acest pasaj se citeste in toate bisericile ortodoxe la savarsirea cununiei, iar cand aud mirii ce se spune, numai isi dau ghionturi, se calca pe picioare...si deja au uitat pt. ce se afla acolo, in fata lui Dumnezeu).

13. ibidem! Asta n-o pot pricepe cele care gandesc ca si tine: cum sa fie ele slugile barbatilor lor? Nu conteaza nici macar daca si ei la randul lor se fac pe ei insisi slugile femeilor, important e ca ele sa nu se simta atinse nici macar cu o floare!!! Aferim, de asta alearga o sumedenie pe la musulmani ca sa devina cadane si sa mearga pe langa caii stapanilor lor...

P.S. Stii, inca de la inceput am vrut sa-ti spun asta: din cauza ca sunteti asa de gurese, cele ca voi, barbatii nu va mai arata nici un fel de toleranta. Sunt satui de mozaicul ce-l asterneti zilnic in fata lor- verbal, vreau sa zic. Nu ti-a zis nimeni pana acum ca oricat v-ati cazni voi si v-ati da peste cap ca sa fiti egale barbatului, nu veti putea fi niciodata? Si nu pt. ca nu va duce capul, ci pt. ca exista fiintial intre firea feminina si cea masculina diferente enorme ce nu pot fi in realitate nici macar comparate, daramite schimbate!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25188 (raspuns la: #24595) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu imi dau seama daca mi-ai raspuns mie sau lui wp. Eu scriu despre ateism ca si curent, nu ma leg de atei, ca toti sint oameni, si ateii si crestinii si hindusii.
Ceea ce scrii tu despre descoperirile oamenilor de stiinta, eu as spune ca aceste mari descoperiri le-au facut oamenii de stiinta care erau credinciosi (crestini in principal). La subiectul despre evolutionism am dat citeva citate ale marilor oameni de stiinta referitor la credinta lor.
NEWTON zice "Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul solar, văd pământul aflat la distanţa potrivită de soare pentru a primi cantitatea corespunzătoare de căldură şi lumină. Aşa ceva nu s-a produs din întâplare." si : "Aceste sistem extraordinar al soarelui, planetelor şi cometelor poate izvorî doar din sfatul şi stăpânirea unei Fiinţe inteligente... Această Fiinţă guvernează toate lucrurile... ca Domn al tuturor."
JOULE zice : "După cunoaşterea şi împlinirea voii Lui Dumnezeu, următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale - despre înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa - aşa cum sunt ele arătate de lucrarea mâinilor Sale."
PASTEUR zice: Pentru Pasteur, nu exista nici o contradicţie între ştiinţă şi creştinism. El a afirmat cu tărie că "ştiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu". Ca om de ştiinţă remarcabil, el a ajuns la concluzia că pretutindeni există dovezi ale unui "proiect divin" şi a refuzat insinuările haosului. A afirmat: "Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului."
THOMSON (termodinamica) zice: : "Pretutindeni în jurul nostru se află dovezi copleşitoare ale unui proiect divin inteligent şi binevoitor... Concepţia ateistă mi se pare atât de lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte." Nu a văzut nici un conflict între ştiinţă şi Biblie şi era convins că "în ce priveşte originea vieţii, ştiinţa... susţine în mod cert o putere creativă".
MAXWELL (electromagnetica) zice: O rugăciune descoperită între notiţele sale, spune: "Dumnezeule Atotputernic, care l-ai creat pe om după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să Te poată căuta pe Tine şi i-ai dat stăpânire peste creaturile Tale, învaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune pământul spre folosinţa noastră şi întăreşte-ne raţiunea pentru slujirea Ta; ca astfel, să primim binecuvântatul Tău Cuvânt, pentru a crede în Cel pe care Tu L-ai trimis, să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a iertării păcatelor noastre. Toate acestea Ţi le cerem în Numele aceluiaşi Iisus Hristos, Domnul nostru."
MAURY (oceanografie si hidrologie) zice: "Am fost acuzat de oamenii de ştiinţă... că citez Biblia drept confirmare a principiilor geografiei fizice. Biblia, spun aceştia, nu a fost scrisă în scopuri ştiinţifice şi de aceea ea nu reprezintă o autoritate în probleme ştiinţifice. Să avem iertare! Biblia este o autoritate în orice domeniu de care se atinge. ...Biblia este adevărată şi ştiinţa este adevărată, şi de aceea, fiecare, citite corect, nu fac decât să o dovedească pe cealaltă ca fiind adevărată."
MORSE zice: El şi-a descris opera de-o viaţă cu cuvintele: "Este opera Lui... Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă
FARADAY zice: Când a fost întrebat de un reporter ce speculaţii face în legătură cu ceea ce urmează după moarte, el a răspuns: "Speculaţii?! Nici una. Am certitudini. Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea."
BOYLE zice: A scris despre "patimile, moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus Hristos şi toate celelalte minunate lucrări făcute de El în timpul şederii Sale pe pământ, pentru a întări convingerea oamenilor că El este atât Dumnezeu cât şi om".
KEPLER zice: : "Cred... numai şi numai în slujirea lui Iisus Hristos. ... În El găsim singurul refugiu, singura mângâiere! ... Văd acum că, prin strădaniile mele, Dumnezeu este slăvit şi în astronomie, întrucât cerurile spun slava lui Dumnezeu."
FLEMING zice: "Există dovezi abundente că Biblia, deşi scrisă de oameni, nu este produsul minţii omeneşti. Ea a fost întotdeauna venerată de nenumăraţi oameni ca fiind cuvintele transmise nouă de către Creatorul universului."
LISTER (Inventatorul chirurgiei antiseptice) zice: : "Sunt un om care crede doctrinele fundamentale ale creştinismului."
SIMPSON ( inventatorul anestezicelor) zice: a fost întrebat care este cea mai mare descoperire a vieţii sale, a răspuns: "Faptul că L-am găsit pe Mântuitorul." Tot el a spus: "Am o încredere nezdruncinată într-o singură persoană: Iisus Hristos."

Asta ar fi numai o mica parte. Daca vrei revin cu alte zeci de oameni de stiinta care au inventat ceva.
De care oameni de stiinta vorbim? Asa oameni de stiinta pot fi considerati toti cei ce au terminat o facultate.
Nu putem sa zicem despre ceva ca nu e adevarat fara sa stim nimic despre acel lucru. Daca nu am citit nici macar o carte crestina sau sa vedem despre ce e ste vorba, nu putem sa presupunem ca nu e adevarat din spusele unora sau altora. Poate daca intrebam femeia de serviciu despre cum sa ne tratam o boala grava ne da citeva raspunsuri. Bine ar fi totusi sa nu le urmam sau sa le verificam, ca poate nu stie f multe.
Numai bine.



cattallin2002@yahoo.com
#111694 (raspuns la: #111293) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oameni de stiinta - de cattallin2002 la: 23/03/2006 12:29:26
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Se afirma ca ateismul se bazeaza pe stiinta. Oamenii de stiinta care se invata la scoala si pe care se bazeaza stiinta au zis urmatoarele despre credinta:

NEWTON zice "Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul solar, văd pământul aflat la distanţa potrivită de soare pentru a primi cantitatea corespunzătoare de căldură şi lumină. Aşa ceva nu s-a produs din întâplare." si : "Aceste sistem extraordinar al soarelui, planetelor şi cometelor poate izvorî doar din sfatul şi stăpânirea unei Fiinţe inteligente... Această Fiinţă guvernează toate lucrurile... ca Domn al tuturor."

JOULE zice : "După cunoaşterea şi împlinirea voii Lui Dumnezeu, următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale - despre înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa - aşa cum sunt ele arătate de lucrarea mâinilor Sale."

PASTEUR zice: Pentru Pasteur, nu exista nici o contradicţie între ştiinţă şi creştinism. El a afirmat cu tărie că "ştiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu". Ca om de ştiinţă remarcabil, el a ajuns la concluzia că pretutindeni există dovezi ale unui "proiect divin" şi a refuzat insinuările haosului. A afirmat: "Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului."

THOMSON (termodinamica) zice: : "Pretutindeni în jurul nostru se află dovezi copleşitoare ale unui proiect divin inteligent şi binevoitor... Concepţia ateistă mi se pare atât de lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte." Nu a văzut nici un conflict între ştiinţă şi Biblie şi era convins că "în ce priveşte originea vieţii, ştiinţa... susţine în mod cert o putere creativă".

MAXWELL (electromagnetica) zice: O rugăciune descoperită între notiţele sale, spune: "Dumnezeule Atotputernic, care l-ai creat pe om după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să Te poată căuta pe Tine şi i-ai dat stăpânire peste creaturile Tale, învaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune pământul spre folosinţa noastră şi întăreşte-ne raţiunea pentru slujirea Ta; ca astfel, să primim binecuvântatul Tău Cuvânt, pentru a crede în Cel pe care Tu L-ai trimis, să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a iertării păcatelor noastre. Toate acestea Ţi le cerem în Numele aceluiaşi Iisus Hristos, Domnul nostru."

MAURY (oceanografie si hidrologie) zice: "Am fost acuzat de oamenii de ştiinţă... că citez Biblia drept confirmare a principiilor geografiei fizice. Biblia, spun aceştia, nu a fost scrisă în scopuri ştiinţifice şi de aceea ea nu reprezintă o autoritate în probleme ştiinţifice. Să avem iertare! Biblia este o autoritate în orice domeniu de care se atinge. ...Biblia este adevărată şi ştiinţa este adevărată, şi de aceea, fiecare, citite corect, nu fac decât să o dovedească pe cealaltă ca fiind adevărată."

MORSE zice: El şi-a descris opera de-o viaţă cu cuvintele: "Este opera Lui... Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă

FARADAY zice: Când a fost întrebat de un reporter ce speculaţii face în legătură cu ceea ce urmează după moarte, el a răspuns: "Speculaţii?! Nici una. Am certitudini. Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea."

BOYLE zice: A scris despre "patimile, moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus Hristos şi toate celelalte minunate lucrări făcute de El în timpul şederii Sale pe pământ, pentru a întări convingerea oamenilor că El este atât Dumnezeu cât şi om".

KEPLER zice: : "Cred... numai şi numai în slujirea lui Iisus Hristos. ... În El găsim singurul refugiu, singura mângâiere! ... Văd acum că, prin strădaniile mele, Dumnezeu este slăvit şi în astronomie, întrucât cerurile spun slava lui Dumnezeu."

FLEMING zice: "Există dovezi abundente că Biblia, deşi scrisă de oameni, nu este produsul minţii omeneşti. Ea a fost întotdeauna venerată de nenumăraţi oameni ca fiind cuvintele transmise nouă de către Creatorul universului."

LISTER (Inventatorul chirurgiei antiseptice) zice: : "Sunt un om care crede doctrinele fundamentale ale creştinismului."

SIMPSON ( inventatorul anestezicelor) zice: a fost întrebat care este cea mai mare descoperire a vieţii sale, a răspuns: "Faptul că L-am găsit pe Mântuitorul." Tot el a spus: "Am o încredere nezdruncinată într-o singură persoană: Iisus Hristos."


cattallin2002@yahoo.com
#112970 (raspuns la: #112910) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
catalin - faci afirmatii complet aiurea - de donquijote la: 22/06/2006 12:44:49
(la: vaccin anti-cancer, religia impotriva rezultatelor stiintei)
cine-l citeste pe voltaire cu atentie, din texte nemodificate si nu citate trunchiate si potrivite (chiar lipsa unei virgule poate schimba sensul) din site-uri de propaganda religioasa, si pe deasupra il si intelege, nu-l citeaza in sprijinul propagandei religioase.
vezi ca el cam lua la mishto in mod fin si subtil - sa nu uitam ca in afara ca era foarte inteligent, pe vremea lui biserica mai avea o oarecare autoritate si se ferea.

vrei citate din voltaire?
uite cateva:

"Crestinism : Sistem religios atribuit lui Iisus Hristos, dar în realitate inventat de Platon, îmbunatatit de Sf. Pavel si, în final, revizuit si corectat de Parinti, concilii si alti interpretori ai Bisericii. De la fondarea acestui crez sublim, omenirea a devenit mai buna, mai înteleapta si mai fericita decât înainte. Din acea epoca binecuvântata, lumea a fost eliberata pentru totdeauna de toate conflictele, disensiunile, tulburarile, viciile si rautatile de toate felurile; o dovada invincibila a divinitatii crestinismului si a faptului ca trebuie sa fii posedat de diavolul însusi ca sa îndraznesti sa combati un astfel de crez sau sa-i pui la îndoiala originea."

"Nu exista secte în geometrie."

am sa mai dau cand am sa gasesc potrivite.:)

ca si in cazul lui einstein numele lor (pentru ca sunt considerati autoritati in materie) insotite de citate neexacte sunt folosite in scopuri propagandistice :)

si apropo de oamenii de stiinta care au facut descoperiri remarcabile:
de unde si pana unde faci afirmatia (nefondata) ca erau religiosi?
dupa ce criterii?
in comparatie cu ce? fata de 99% din populatie, pe vremea lor erau necredinciosi.
dupa tine care e granita dintre credincios sau religios si ateu/agnostic/necredincios?

afirmatia de mai sus (privind religiozitatea oamenilor de stiinta) e complet nefondata sau fondata pe date scoase din site-uri mincinoase ca in cazul lui einstein.

ti-am mai zis si cu alta ocazie:
da un exemplu relevant de inventie, inovatie, descoperire care s-a bazat pe ipoteza existentei unui creator, si a adevarului din biblie
daca n-ai, nu mai fa afirmatii nefondate.

faptul ca un om poate sa fie credincios si in acelasi timp sa faca cercetare stiintifica nu are nimic de a face cu afirmatiile tale si nu leaga descopririle lui de religie.

si inca ceva apropo de interventia lui om: cand s-a inventat motorul cu aburi s-au gasit cativa pastori inteligenti (creati dupa chipul si asemanarea - dupa credinta lor, doar nu din maimute...:)) care au citat din biblie ca e interzis sa amesteci apa cu focul :)
adaug de pe http://www.sfat - de petale.albe la: 04/07/2006 20:26:09
(la: treptele rugaciunii)

adaug de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro

Cuvântul al treilea

Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.

Binecuvintează, părinte!

Adevăratule lucrător al rugăciunii mintii, dacă doresti să ajungi la măsura cea adevărată si înaltă a rugăciunii acesteia, ascultă cu atentie ceea ce vreau să-ti spun în continuare. Uneori, în timpul noptii, mergi singur în locuri neumblate, în locuri sălbatice, înfricosătoare, în astfel de locuri în care ai crede că este cuibul si locuinta demonilor. Dar înainte de a merge în astfel de locuri să te pregătesti pentru un astfel de drum si pentru un astfel de plan al tău.

Constiinta ta să fie linistită si împăcată, să nu te chi nuiască pentru vreun păcat ascuns al tău. Să fii spovedit. Să te fi împărtâsit cu Trupul si Sângele Stăpânului si să te fi înarmat cu armele Duhului Sfânt. Astfel fiind pregătit, atunci când pornesti la drum, mergând singur în noaptea întunecată, cât mai des însemnează-te cu semnul cinstitei si atotputernicei cruci, având în mintea ta că mergi (acesta este de fapt adevărul) la un război mare, un astfel de război în urma căruia nu vei mai apuca Să vezi lumina soarelui, gândind că în noaptea aceea urmează să mori o dată pentru totdeauna, luptând cu demonii cei sălbatici si nemilosi ai fricii, pe care fie îi vei birui cu puterea nebi ruită a numelui Domnului si îi vei alunga din locumta lor, si în felul acesta te vei întoarce biruitor, fie, mai degrabă,' vei cădea pe câmpul de luptă al acestui război nevăzut, decât să te întorci învins.

Asadar, frate, după ce te pregătesti asa cum am spus, mergi la acest râzboi nevăzut cu gândul de mai sus. Căci demonii, întelegând că vrei să mergi împotriva lor, pentru a-i lupta cu numele Domnului, se vor grăbi să ti-o ia înainte în chip nevăzut, cu viclenia lor cunoscută. Mai întâi, vor să te înfricoseze, să trezească în tine o astfel de frică încât să începi să transpiri cu o transpiratie rece din cauza fricii exagerate si să tremuri de o astfel de groază, pe care ti-o vor insufla în toate mădularele tale, încât să te pună pe fugă înapoi. Dacă tu vei lupta însă în asa fel încât nu te lasi biruit de războiul lor, atunci viclenii demoni vor schimba sălbăticia si felul lor înfricosător în laudă si într-un fel de îndemn, doar-doar vor reusi în acest fel să te întoarcă înapoi. îti vor trimite astfel de gânduri în cugetul tău, ca si când te-ar sfătui, amăgitorii, spunându-ti: "O, omule al lui Dumnezeu, te vedem că ai mare simplitate si de aceea nu cunosti ceea ce este mai bine pentru tine, că nu este bine să vii într-un astfel de loc în miezul noptii. Nu-ti este milă de viata ta si nu te temi ca nu cumva, din cauza nepregătirii tale, să mergi în iad dacă mori în clipa aceasta? Sau poate că nu stii cine suntem noi, de aceea pornesti împotriva noastră. Ascultă-ne pe noi, o, omule, si întoarce-te înapoi cât poti de repede, înainte de a ne mânia împotriva ta si înainte de a vedea în realitate puterea noastră cea mare. Stai linistit în chilia ta, străduieste-te acolo să placi lui Dumnezeu, săvârsind tot felul de virtuti, pentru că, să mai stii si asta, dacă mori acum în războiul cu noi, te vor mânca fiarele pădurii, fără să te învrednicesti de înmormântare si fără să ti se cânte slujba de înmormântare.

Acestea si multe asemenea lor îti vor pune în fată după ce te vor înfricosa, ca si când ei ar dori să te determine la un lucru mai bun si la o petrecere mai folositoare si mai sigură. Tu, însă, iubite rob al Domnului, să nu dai în nici un fel ascultare sfatului lor, nici bunătătii lor, deoarece scris este: "Mila păcătosului să nu fie peste capul meu". De aceea, auzind toate acestea, fă-ti des semnul crucii si, spunând neîncetat în taină "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", mergi împotriva lor, ca si când ai fi surd si mut, având gura pecetluită. Căci dacă cumva le asculti "sfatul" si te întorci pe fugă, să stii că vei fi în mare pericol. De îndată ce vei vrea să te întorci si să fugi înapoi, ti se vor arăta demonii, în cuget, ca si când te-ar fugări nenumărati tâlhari cu săbii sau ca si când ar sări asupra ta fiare sălbatice ca să te înghită de viu. Asa încât pericolul va fi dublu, punându-te în pericol si trupeste si sufleteste. Trupeste vei fi în pericol deoarece, fugind prea tare de frică sau din lucrarea demonilor care aleargă în urma ta, sau din cauza întunericului noptii si din cauza neatentiei mintii si a inimii tale tulburate, poti să cazi si să-ti rupi vreunul din mădularele tale. Sufleteste vei fi în mare pericol deoarece din fuga ta vor prinde curaj demonii asupra ta, tu arătându-le astfel că nu poti să le stai împotrivă; si stiind că de acum înainte ai să te temi si de umbra ta, vor veni asupra ta ca nebunii. De aceea, o, soldatule al lui Hristos, iesind la un astfel de război nevăzut, fii treaz si atent, cât poti de mult, pentru ca să nu te prindă în capcanele lor amăgitorii demoni cu nici un fel de momeală.

Mergând împotriva lor, când îti vor iesi în cale astfel de atacuri, sprijină-ti întăi inima ta în amintirea lui Dumnezeu, crezând cu tot sufletul că Dumnezeu vrea să fie prezent în chip nevăzut în acest râzboi ca să vadă lupta ta. Din această aducere aminte de Dumnezeu vei simti imediat o oarecare mângâiere si bucurie în inima ta. Deoarece zice: "Mi-am adus aminte de Dumnezeu si m-am bucurat". Apoi vino în ajutorul trupului tău înfricosat cu nemiscarea si, aplecându-te putin spre pământ, sileste-ti inima cu rugăciunea, spunând-o din adâncul inimii tale de cinci-zece ori. Si după aceea, ridică-te si iarăsi îndreaptă-te linistit direct spre locul acela dinspre care socotesti că vin spre tine săgetile de foc ale demonilor, adică ispitele fricii, ca niste valuri învolburate nesfârsite.

Mergând într-acolo, împotriva lor, însemnează-te iarăsi des cu semnul cinstitei si de viată făcătoarei cruci si ia aminte ca nu cumva să deschizi gura si să scoti vreun strigăt de frică, precum copiii, cerând ajutor cu glas tare. Ci, tinând gura închisă si spunând în taină si neîntrerupt, cu multă atentie "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", o dată ia fiecare respiratie a ta, mergi cu curaj si fără frică împotriva vrăjmasilor tăi, care, vâzând că te îndrepti astfel spre ei, vor încerca să-ti tulbure din nou cugetul cu nesfârsitele ispite ale gândurilor de tot felul. Si atât de tare te vor lupta, încât vei simti aievea, pe fată, războiul înfricosător. Pentru că acesti de moni ai fricii se năpustesc asupra ta ca niste tauri sălbatici si ca niste bivoli înfricosători, ca si când te-ar împunge cu coarnele din toate părtile si te-ar călca în picioare.

Tu, însă, iubite frate, în clipele acelea, vino în sprijinul inimii tale cu frica lui Dumnezeu, spunându-ti: "Acum viata mea se sfârseste, pentru că ori demonii mă vor omorî, ori că mă voi sili cu rugăciunea până voi muri.

Dacă mă vor birui demonii si mă vor omorî, Dumnezeu va avea grijă de sufletul meu. Iar dacă voi muri din silinta la rugăciune, Dumnezeu cu atât mai mult va odihni su fletul meu acolo unde străluceste lumina fetei Lui, deoa rece va socoti această moarte a mea ca pe o moarte mar tirică.

Astfel venindu-ti singur în ajutor, iubite frate, începe să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi luieste-mă", din adâncul sufletului tău. Spunând această rugăciune din adâncul inimii tale, vei coborî din adâncul acesta al rugăciunii inimii într-un si mai mare adânc al rugăciunii inimii. Si cu cât vezi mai aproape de tine peri colul demonilor, cu atât te silesti mai mult în rugăciune. Silindu-te, silindu-ti inima în rugăciune, înaintezi din adânc în adânc în rugăciunea inimii, până când vei ajunge la cea mai înaltă si mai desăvârsită formă a rugăciunii neîncetate si, într-adevăr, adevărat este cuvântul pe care l-a spus odată un părinte, când a fost întrebat cum a de prins rugăciunea. Acela a răspuns că a învătat-o de la de moni, si un altul, iarăsi, a fost întrebat despre aceasta si a spus că a învâtat-o de la copiii necuviinciosi, care par că spun cuvinte fără înteles, dar care nu sunt fără înteles.

Primul, silindu-si inima la rugăciune pentru a-i alunga pe demonii care îl atacau neîncetat, asa cum spuneam mai sus, atât de mult a înaintat în rugăciune încât a ajuns la măsura ei desăvârsită. Si, demonii au fost cei care l-au condus la aceasta, de aceea a spus că a învătat-o de la demoni. Iar celălalt, văzând copiii necuviinciosi, s-a temut ca nu cumva să se murdărească inima lui de la vreo vorbă rea sau de la vreun necuviincios cuget al inimii, de aceea si-a silit inima la rugăciune atât de tare, încât a descoperit si acesta metoda desăvârsită a rugăciunii inimii. De aceea spun că amândoi au răspuns corect. Noi însă să ne întoarcem la cuvântul nostru.

Asadar, iubite frate, aflând desăvârsirea rugăciunii mintii si a inimii în acest fel, sileste-ti din nou inima la această rugăciune, până când se va întipări adânc în inima ta rugăciunea ca pe o placă de bronz sau de piatră si până când va fi alungată toată lucrarea demonilor fricii care te luptau atât de tare. Atunci vei vedea pe fată puterea rugăciunii, deoarece nu numai că vor dispărea acele arătări sălbatice si înfricosătoare si chipurile lor, care nu există de fapt, dar va si străluci în sufletul tău raza si lumina Domnului nostru Iisus Hristos, încât după aceea vei fi plin de bucurie, plin de mângâiere, plin de desfătare duhovnicească, lipsit de orice temere, ca si când ai fi înconjurat de prieteni dragi nenumărati si de păzitori credinciosi. Intr-adevăr, asa stau lucrurile. Deoarece vor veni acolo în chip nevăzut spre mângâierea ta îngeri dum nezeiesti, să te păzească si să te încununeze pentru biruinta ta asupra potrivnicilor. Atunci vei dori să cânti împreună cu profetul David, care spune: "Domnul este luminarea mea si Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vietii mele, de cine mă voi înfricosa? Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănânce trupul meu, cei ce mă necăjesc si vrăjmasii mei, aceia au slăbit si au căzut. De s-ar rândui împotriva mea ostire, nu se va înfricosa inima mea, de s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc" si celelalte ale Psalmului 26; vei dori a le cânta cu nemăsurată bucurie a inimii tale.

Deoarece cei care se ridicaseră de jur împrejurul tău si voiau să te înghită sau să te omoare si cei care te chinuiau cu atacurile lor mârsave, aceia au slăbit si au căzut, nea jungându-si scopul lor, si au pierit, biruiti fiind de lumi narea rugăciunii inimii, precum piere întunericul noptii o dată cu lumina zilei si a soarelui.

De aceea, din clipa în care ai biruit pe vrăjmasii tăi cu numele cel puternic al Domnului, vei iubi atât de mult locul acela de care te temeai si te cutremurai mai înainte, incat de acum înainte, când vei voi să-ti aduci aminte de el sau să-l cercetezi, va tresări înlăuntru inima ta de bucurie si sufletul tău va dori să mergi cât mai des acolo pentru a te ruga tot asa lui Dumnezeu.

Despre aceasta a spus unul dintre părinti următoarele : Un frate oarecare se lupta mereu cu rugăciunea mintii pentru a ajunge la înăltimea cea mai de sus si la desăvârsirea ei. Dar nu putea, deoarece înăltimea cea de sus a rugăciunii mintii este cu neputintă de aflat fără luptă mare si fără ispită înfricosătoare. De aceea, de multe ori acest frate încerca diferite lupte si strădanii în rugăciunea mintii, de cele mai multe ori în timpul noptii, când ceilalti frati dormeau. Uneori mergea singur în timpul noptii de parte de oameni, si acolo ,plecându-si capul spre piept, se ruga tainic din adâncul inimii, singur cu Dumnezeu.

Făcând acest lucru de multe ori si mergând noaptea în adancul pustiului, s-au mâniat odată demonii împotriva lui si au vrut să-l sperie, ca să nu se mai roage în acel fel deoarece nu le plăcea deloc ceea ce făcea fratele si l-au speriat dintr-o dată, atât de tare încât fratele era să-si dea suflerul din cauza fricii si a spaimei. Si cu cât treceau clipele, cu atât frica crestea si punea stăpânire pe el, pentru ca demonii fricii îi apăreau fratelui în imaginatie ca si cand se năpusteau asupra lui multime mare, cu arme numeroase, ca să-l curete de pe fata pământului. Aflându-se in această mare încercare si neavând nici un fel de ajutor omenesc la îndemână, si-a adunat mai cu tărie mintea în inima sa, lucrând rugăciunea. Plecându-si capul său pe piept, a început să spună: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă" atât de tare, atât de silit, atât de adânc, atât de atent, încât niciodată în toată viata sa nu reusise să-si silească astfel inima cu rugăciunea. Deoarece atunci când facerile sălbatice si înfricosătoare ale demonilor fricii îl copleseau cu frica în cugetul său, cu spaima în trup, cu înfricosarea în minte si cu un zgomot asurzitor în închipuire, atunci si fratele îsi silea peste fire inima sa cu rugăciunea, cu o trezvie si cu o concentrare la care nu mai ajunsese până atunci. Si într-adevăr, era de admirat acest frate în războiul său nevăzut si în lupta sa pe fată, deoarece îsi silea inima la rugăciune până la moarte. Atunci, deodată, puterea lui s-a pierdut în întregime si a venit în el o putere de sus, umbrit fiind de Harul lui Dumnezeu, care a alungat pe demoni si numeroasele închipuiri ale lor si apoi, la sfârsit, i s-a arătat în chip minunat mângâindu-l si bucurându-l nespus. Deoarece, mai întâi, cu silirea inimii la rugăciune, fratele a aflat desăvârsirea si capătul de sus al rugăciunii, iar în al doilea rând, atâta bucurie a primit, atâta mângâiere si atâta curaj si nădejde, ca si când ar fi fost înconjurat de cete de îngeri dumnezeiesti. Si cu adevărat asa este, pentru că spune: "Ingerul Domnului îl va înconjura pe cel ce se teme de el...."

Iar Dumnezeului nostru slava, puterea, lauda si închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
judecata si intentia - de pr Iulian Nistea la: 09/03/2004 11:54:13
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)

1. As incepe cu Judecata, pentru ca vad aci un punct nevralgic, in viziunea noastra crestina in general, care apoi se reflecta asupra multor altor probleme.

Mi se pare ca prea mult ne cantonam intr-o viziune "medievala" a judecatii, in care omul sta perplex in fata unui judecator perfect contabil.

Dar din Evanghelii si din Noul Testament transpare o alta viziune, cred eu:

  • Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune ca Tatal nu judeca, ci toata judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22).
  • In alt loc (iertare, ca nu am gasit referinta), zice ca nu El ne judeca, ci constiinta noastra.

Cheia acestei dileme mi se pare a fi in cuvintele "Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." (Ioan 3, 19).

Judecata este deci intalnirea constiintei noastre cu Lumina, care pune toate in evidenta: toate omul si le va vedea clar, deslusit, dar mai ales, fiind de fatza la toate ale sale, va lua o atitudine si aici este de fapt judecata !! -- unii se vor opune ("Nu, nu am facut asa!") sau isi vor cauta scuze ("Bine, dar cutare persoana sau cutare lucru m-a impins sa fac asta"), altii se vor smeri si se vor umili si vor zice: "Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului". Si acesti din urma sunt ceea ce numim "sfintii", la diferite masuri...

2. Ca sa vin la "buna-intentie" si la "buna-credinta" trebuie ca mai inainte sa reamintesc cuvantul: "daca omul are o singura patima, aceea umple locul la toate celelalte". Asta vrea sa spuna ca lucrurile merg impreuna, ca lupta, desi mai accentuata undeva, se da pe toate planurile.

Astfel, buna-intentie si buna-credinta nu sunt scuze daca omul se lasa obrit de bunavoie, daca omul nu e smerit sa asculte un sfat, daca omul sta in ignoranta cu placere...

"Drumul spre iad e pavat cu intentii bune" devine astfel doar o butada, utila uneori, in contextul in care in spatele bunelor intentii se ascund lucruri ca cele enumerate mai sus.

Asadar lucrurile trebuie discernute in profunzimea lor. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul zice:

"33. Sunt fapte ce sunt implinite sub pretextul aparent ca sunt bune, dar scopul urmarit de cel ce le implineste nu este bun; sunt alte fapte care ne apar ca rele, dar scopul urmarit de cel ce le implineste este bun.

"34. Dar la unii nu numai lucrarile/faptele, ci si cuvintele/discursurile pe care le spun sunt de felul de mai sus. Unii, asadar, astfel isi incarca faptele din nestiinta si din neiscusinta, altii cu un scop viclean, iar altii dintr-o intentie evlavioasa.

"35. Cela ce sub masca/vesmântul laudei ascunde clevetirea/calomnia, nu este usor de descoperit celor mai simpli. Asemenea acestuia e si cel ce sub masca/vesmântul smereniei ascunde slava desarta.

"36. Cei care prin multe vorbe transforma minciuna in adevar, mai târziu, dupa plecarea lor, vor fi dati pe fatza de faptele lor.

"37. Se intampla uneori ca facem ceva ce pare bun la aratare, dar care raneste pe aproapele, dupa cum se intampla si ca, nefacand acel lucru bun la aratare, ne folosim sufleteste, pentru intentia/gandul buna."

(Sfantul Marcu Ascetul, Despre legea Duhovniceasca - in Filocalia româneasca, vol. 1 - dar traducerea de aci e adaptata de mine, ca nu am avut textul parintelui Staniloae la-ndemana)

Iata deci un exemplu de analiza a "bunei-intentii".

Toate cele bune.

pr_iulian

#11694 (raspuns la: #11646) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hristos a inviat ! - de pr Iulian Nistea la: 10/04/2004 09:55:54
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Hristos a inviat din morti,
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din morminte
Viata daruindu-le.


Texte relative la Inviere:

- Intrebarile Invierii : http://www.nistea.com/intreb_invierii.htm (1. Cum a înviat Domnul din Moarte? si 2. Cum a iesit din mormântul pecetluit fără să strice pecetile pecetile puse de farisei?)

- Acatistul Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos : http://www.nistea.com/acat_inv_ro.htm (care se citeste in Saptamana Luminata)

- Hristos cel inviat : http://www.nistea.com/laepple_inviere.htm (un text de Alfred Læpple)

- Taina Invierii : http://www.nistea.com/inviere.html (parintele Teofil Paraian de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus)

- Lumina bucuriei pascale : http://www.nistea.com/teofil-lemeni.htm (un interviu cu arhimandritul Taofil Paraian, realizat de Adrian Lemeni)

- Viata in Inviere: http://www.nistea.com/viata.html (parintele Teofil Paraian, in volumul Prescuri pentru cuminecaturi http://www.nistea.com/prescuri.html )

- Martorii Invierii: http://www.nistea.com/martori.html (parintele Teofil Paraian, in volumul Prescuri pentru cuminecaturi http://www.nistea.com/prescuri.html )

- Sfanta Lumina de la Ierusalim: http://serafim.golia.ro/pasti/lumina_pasti.html (Parintele Petroniu de la schitul athonit Prodromu)

- Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Pasti: http://www.myriobiblos.gr/texts/romanian/randuialacs.html (începând din Sfânta şi Marea zi a Duminicii Paştilor, până în Sâmbăta următoare, nu se citeşte rânduiala obişnuită a Ceasurilor, a Pavecernitei şi a Miezonopticii din Ceaslov, ci ea este înlocuită cu aceasta rânduială)

Hristos a inviat !

pr_iulian

- http://www.nistea.com (Nistea's Page)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna "Sfintii Arhangheli" din Paris)
- http://www.orthodoxesaparis.org (un site des orthodoxes de toute juridiction canonique en France)
#13666 (raspuns la: #11118) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raspuns - de (anonim) la: 24/04/2004 06:46:03
(la: Catedrala Mantuirii Neamului: dezbatere si vot pe internet)
Apoi modul asta de a construi, in mod obsedant, biserici sau catedrale oriunde exista un teren viran, si fara sa fie intrebati si locuitorii zonei, nu mi se pare corect.

- BOR nu construieste in mod obsedant ci conform unor nevoi pastorale. Este nevoie de biserici si lucrul acesta se probeaza cu cele peste 30 de biserici construite in Bucuresti de la revolutie pana in ziua de astazi. Nu va obliga nimeni sa intrati intr-o biserica (de altfel, nici nu cred ca o faceti). Cert este ca oriunde s-a construit o biserica ortodoxa, acasta s-a facut din donatiile oamenilor din zona si nu din alti bani. Dovada? Priviti orice biserica de cartier nou construita: este plina pana la refuz de credinciosii care vin si se roaga lui Dumnezeu !

Apoi traim in mileniul trei si multe lucruri din scriptura sau biblie nu mai reprezinta minuni pentru nimeni.

- Exemple! sau postati mesaje doar ca sa va aflati in treaba ?!?
Eu v-as ruga sa-mi explicati invierea lui Lazar sau vindecarea celor paralizati sau demonizati.

Apoi intelegem ca biserica are bani. De ce nu-i foloseste la diverse asezaminte sau actiuni caritabile pentru oamenii saraci, ca in alte tari ?

- Aici, iertati-ma ca o spun, sunteti ori dezinformat ori rau intentionat. Biserica are latura ei sociala si se ocupa de saraci. Numai ca NU SE LAUDA pentru ca asa ne-a indemnat Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Apoi se uita un lucru: CEI PESTE 20 DE MILIARDE DE LEI PENTRU DEMOLAREA SI STRAMUTAREA MAUSOLEULUI DE UNDE SE IAU ? Nu cumva de la contribuabilul roman ? De ce BOR nu-si plateste singura toate cheltuielile ?.

- In primul rand, nu se pune punct dupa semnul intrebarii.
In al doilea rand, monumentul din parcul Carol nu este in administrarea BOR. Prin urmare, nu BOR trebuie sa-l mute de acolo!
Tot se bate tam tam pe cazul banilor publici. A facut cineva scandal cand din banii publici politicienii se intrec in vile, masini si acte de milostenie publica. Ori chiar credeti ca le platesc pe toate din buzunarul lor?!? Eu zic sa fim seriosi !

Am vazut ca exista multi care nu vor sa plateasca pentru magalomania patriarhului care a colaborat cu serviciul de securitate comunist pe timpul lui Ceausescu !

- Daca vreti dumneavoastra, si dumneata si eu si altii din jurul nostru am fost colaboratori ai securitatii atunci cand am inchis ochii la atrocitatile si nedreptatile comise in timpul regimului comunist. Asa ca sa nu mai aruncam cu pietre. Orice om are dreptul la cainta, pentru ca dreptul acesta vine de la Dumnezeu.

ib
#14440 (raspuns la: #14329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de (anonim) la: 22/08/2004 11:43:16
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Dom'le, pe ce baza afirmi domnia ta ca profetia lui Isaia se refera la un alt mantuitor decat Iisus Hristos? Ce argumente poti sa aduci pt. asa o "acuzatie" de serioasa? Lasam la o parte faptul ca titlul subiectului era cu totul altul (probabil si intentia autorului)...

Vreau sa-ti spun ca am urmarit cu ceva interes firul discutiilor voastre desi, recunosc, la un moment dat n-am mai avut rabdare sa citesc absolut totul. Din comoditate, probabil, sau mai degraba din cauza faptului ca ati adus TOTI o multime de citate si de alte "dovezi incontestabile" si le-ati cladit de-ati facut un fel de piramida uriasa ce te striveste numai uitandu-te la ea.

Tin sa va spun ca dpdv al ortodoxiei stiinta despre viata si viata in stiinta se combina in mod practic si eficient fara a lasa loc la interpretari sterile. In ortodoxie se pune accentul pe practicarea solutiilor gasite in Scripturi, mai putin pe latura scolastica. De aceea aducerea cu atata dezinvoltura a mesajelor originale biblice in contexte atat de diferite si de serioase mi se pare a fi nu atat o rezolvare a problemelor dezbatute ci o dovada de manipulare a cunostintelor in favoarea sau defavoarea cuiva. Asta imi aduce aminte de vorba celebra a Mantuitorului: "va rataciti nestiind scripturile"; sau: "ochi au avut si n-au vazut, urechi si n-au auzit" (ca tot pomenii de citate...).

mi-am dat seama inca de la inceput ca discutia dintre voi nu va duce decat la slabirea sufletului. de ce? fiindca din cele ce am citit n-am dedus de nicaieri cam care ar fi opinia evrita despre Hristos si urmatorii Lui, asa dupa cum la ceilalti n-am gasit nimic referitor la opinia bisericii! toti vorbesc in nume personal si asta mi se pare a fi un lucru cam pagubos- stiti voi vorba aia: cate bordeiuri, atatea obiceiuri!!! constat, dar nu cu surprindere, inclinatia tuturor de a-si intocmi sisteme filosofico-teologice individuale, separate de credinta din care au iesit dar care se vor grefate pe aceasta. ei bine, asta nu se prea poate. nu putem fi cu fundul in doua luntrii; nu putem fi si la bal si la spital.

ce n-am putut intelege din ultimele tale postari: esti convins ca exista o limita de timp in care proorociile VT (si nu numai) trebuie sa se implineasca? daca DA, cam care ar fi aceasta? daca NU, atunci de unde graba de implinire a lor intr-un timp care sa convina cuiva? sa-ti spun si de ce te intreb. referindu-ma la proorociile despre sfarsitul lumii (continute in Apocalipsa Sf Ioan), se spun acolo lucruri cu anevoie de inteles (de patruns atat cu mintea cat si cu spiritul), lucruri care trebuiesc luate cel mai mult in chip alegoric decat in sens strict (mot-a-mot). Sf. Apostoli asteptau inca din vremea vietii lor sfarsitul lumii. in nadejdea invierii si a vietii vesnice nu mai aveau rabdare sa astepte venirea preconizata, proorocita, dar care intarzia. de aceea ei vorbesc adesea despre evenimentele acestea ca despre unele imediat urmatoare. la fel si ceilalti prooroci. de unde aveau ei sa stie cand se vor implini proorociile lor? pt. ei, ca si pt. niste crestini normali, era mai important continutul mesajelor divine decat timpul cand aveau sa se deruleze faptele respective. dar ca sa fiu mai pe intelesul lumii am sa incerc mai intai sa explic ce e cu proorociile- ca se vorbeste de ele si prea putina lume stie ce sunt.

Descoperirea Dumnezeiasca (ca despre ea este vorba in proorocii) a fost data pt. toti oamenii, sa fie "spre folos si spre binecuvantare" si pt. insusirea Legii. aceasta Descoperire s-a impartasit oamenilor pe doua cai distincte: prima s-a numit Revelatia Naturala; cea de a doua s-a numit R. Supranaturala.

R. Naturala s-a facut pe calea firii. ce intelegem din aceasta? ca firea intreaga pamanteasca ne vorbeste neincetat despre firea lui Dumnezeu, Creatorul ei. ordinea, frumusetea, dreptatea, nobletea, marimea sau micimea unor lucruri, complexitatea sau simplitatea altora, totul ne comunica in permanenta un intreg sistem de valori care ne pot trezi la realitate daca suntem adormiti, sau morti sufleteste. citim la Psalmul 18,1-4;Romani 1,20; apoi Sf. Atanasie: "intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si striga pe Stapanul si Facatorul ei. chiar daca unele popoare se inchina la lemne si la pietre, ele stiu ca este Cineva mai mare decat ele"; Voltaire: "universul ma incurca si nu pot gandi macar / ca poate exista ceasul fara un ceasornicar". aceasta descoperire este continua, din primele zile ale omenirii si pana la noi. asa cum primilor oameni li s-a descoperit pe cale naturala goliciunea si pacatul calcarii de porunca, la fel si noua ni se descopera in permanenta lucrurile ce ne leaga sau ne despart de Dumnezeu. depinde de noi daca vedem sau nu.

cea de a doua, R. Supranaturala, este mult mai complexa si necesita ceva pregatire, nu atat mentala cat mai ales spirituala. din ea fac parte proorociile amintite. putem vorbi si in cazul ei de un fel de subdiviziune: directa si indirecta. indirecta: venita oamenilor prin "organele" purtatoare de duh dumnezeiesc. directa: a fost data direct de Dumnezeu unor oameni alesi, oameni fara pata care s-au invrednicit, atat cat a fost cu putinta firii omenesti sa perceapa (ca zice, "nu poate vedea omul fata lui Dumnezeu si sa fie viu"), sa le fie impartasite taine ale viitorului. aici apare o problema, viitorul. nu intentionez sa fac aici o apologie a timpului omenirii. stim ca timpul a fost creat pt. om si nu omul pt. timp. asta fiindca dincolo nu mai percepem timpul in cele trei planuri (trecut, prezent si viitor), ci doar ca un vesnic prezent. toate proorociile vorbesc despre lucruri care se vor intampla intr-un timp mai scurt sau mai lung, in functie de necesitati si de oamenii carora au fost destinate. acuma, cand vorbim despre aceasta Revelatie Supranaturala trebuie sa facem distinctie si in sensul cum se manifesta ea: uneori se manifesta din afara spre interior si reflecta din nou in afara; dar de cele mai multe ori ea se manifesta in chip duhovnicesc, spiritual, si a luat denumirea de Inspiratie/Insuflare Divina. de acest "instrument" s-au folosit toti Apostolii si Proorocii cand au proorocit sau au scris despre lucruri sfinte.

ortodoxia recunoaste 3 mari perioade ale Descoperirii: 1. de la facerea oamenilor pana la darea Legii VT; 2. de la tablele Legii pana la venirea Mantuitorului (aproape 14 secole); 3. ultima, si cea mai importanta, numita si a plinatatii harului si adevarului (Ioan 1,17), incepe odata cu venirea lui Hristos si se incheie cu ultima scriere a NT. superioritatea ultimei fata de primele doua rezida din faptul ca daca inainte oamenii s-au calauzit dupa o Lege data de un Dumnezeu pe care nu L-au putut vedea "fata catre fata", acum ei sunt calauziti de un Dumnezeu care Si-a lasat pe Unicul Fiu sa moara pt. pacatele omenirii "cand noi eram vrajmasi ai crucii", Mantuitor pe care ei L-au vazut dar nu toti L-au cunoscut fiindca firea vesnic suspicioasa si nemultumita nu voia un eliberator spiritual, ci unul politic-social. insusi simulacrul de proces la care a fost supus Fiul Omului din considerente politice si mai putin teologice a fost menit sa distruga nu atat PERSOANA cat mai ales SPIRITUL relativ "nou" pe care il aducea invatatura Sa. de fapt El nu venise sa strice Legea, ci s-o plineasca. da, s-o plineasca, fiindca in persoana Lui s-au plinit "toata legea si proorocii". acuma, desigur ca putem discuta la infinit despre aceasta Persoana care a avut mai degraba o soarta ingrata decat una plina de liniste. "la ai Sai a fost, dar nu L-au primit". de aceea profeteste El: "se va lua imparatia de la voi si se va da neamurilor" (adica paganilor si celor ce au crezut in El). cuvant cutremurator care n-a putut fi suferit de acuzatorii Sai. ei, care mai inainte ramaneau ca stanele de piatra neavand nici un cuvant de indreptatire pt. pacatele lor; ei, care se obisnuisera la uciderea proorocilor si a oamenilor trimisi de Dumnezeu; ei, care spuneau ca Hristos face minuni cu domnul diavolilor (ca ziceau ca are demon); ei, care si-au facut un scop din a nega venirea Fiului Omului la vremea proorocita; ei, care pana si pe Moise, parintele lor, l-au nedreptatit prin spurcaciunile si calcarile de porunca la care s-au dedat impreuna cu popoarele pagane; ei, care stateau prin piete si pe la rascrucile drumurilor si se faceau ca se inchina ca sa le zica lumea "rabbi"; ei, care din Templu facusera o "pestera de talhari" unde comertul luase locul rugaciunii si al ajutorarii celor sarmani; ei, care au zis ca daca nu pot avea "Tara Sfanta" atunci isi vor face tot pamantul o tara a lor... ei singuri si-au cerut osanda de la Dumnezeu: "Ia-L, ia-L; rastigneste-L, rastigneste-L". "sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri"! auziti ce blasfemie, sa pui sangele unui om nevinovat pe capul propriilor copii, a urmasilor si urmasilor tai...! nu e asta o dovada de barbarie mai mare decat orice ucidere? adica sa traga si altii dupa tine ponoasele faptelor tale...

asta e judecata veacului ce vine: sangele care nu spala otraveste!!!!!!! pt. asta si explicatia la cele spuse: fiecare se judeca pe sine insusi, nu crestinii judeca pe evrei, nu musulmanii. de aceea si inteleg de ce evreii nu au nevoie de acest Mantuitor: fiindca daca L-ar accepta ar insemna sa recunoasca uciderea Lui nedreapta iar ei ar fi urmasii acelor ucigasi. cati dintre noi am putea sa recunoastem vina parintilor nostri?! spunea cineva ca daca prin nu stiu ce minune Hristos S-ar fi nascut la romani, atunci ar fi trebuit ori sa se mai nasca o data ori sa nu mai moara fiindca ai nostri nu L-ar fi ucis. se prea poate... cert este ca El a existat ca persoana si a fost crucificat. cine nu crede nici acum si-i invata si pe altii la fel, se pune in randul acelora care L-au tintuit pe cruce pe Unul Fiul lui Dumnezeu facut om dupa chipul si asemanarea noastra. si orice argumente pro sau contra nu vor fi acceptate niciodata decat daca ne mai eliberam din chingile stranse ale mintii. mintea nu judeca precum sufletul.

revenind la problema proorociilor... avand in vedere ce am scris mai sus, e necesar sa intelegem mai intai de la ce premise plecam si pe ce se sprijina intregul nostru edificiu ideologic. imi dau seama ca texte ca acesta de fata nu vor face niciodata pe nimeni sa iubeasca ortodoxia cu tot cu ortodocsii ei, la fel cum imi dau seama si ca nu va schimba mentalitatile cuiva. dealtfel nici insusi Hristos n-a reusit asta atunci, imediat; nici proorocii nu s-au "invrednicit" a-si vedea lucrul lor spiritual "inghitit" de toti. altfel nici n-ar mai fi fost nevoie de proorocii, de minuni, de Descoperirea Dumnezeiasca in general. daca oamenii ar fi fost drept credinciosi n-ar mai fi avut nevoie de acestea toate, nu-i asa? numai ca "trebuie sa ne lamurim precum aurul in foc"!!!!! fara a fi pusi la incercare in credinta noastra n-am avea nici un merit in a dobandi mantuirea.

credem sau nu, cel putin teoretic este posibil un anumit consens in ce priveste problemele aduse in discutie. consensul nu vine prin acceptarea imediata a unor idei, ci prin "rumegarea" lor indelunga si prin experimentarea macar la nivel fizic (palpabil, vazut, auzit...) a trairii in comuniunea sfintilor. in afara corabiei ce luneca pe marea vietii acesteia tulburi, in afara ei nu prea exista sorti de izbavire de la inec. in rest, Dumnezeu cu mila.

just me- enigmescu
#20109 (raspuns la: #20102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de carapiscum la: 01/09/2004 17:19:27
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Inainte de a trece la rubrica "intrebari si raspunsuri" da-mi voie sa-ti pun o intrebare personala: tu te-ai nascut in Israel sau ai emigrat acolo? Faptul acesta nu are o f. mare relevanta (poate) dar am eu anumite banuieli si vreau sa ma verific inainte de a face alte afirmatii.

1. Am un mic dar pt. tine. Daca vrei poti merge la rubrica poezii sa citesti "Sclifoseala de bazar", o poezioara pe care ti-o dedic din toata inima. Ti se potriveste ca o manusa.

Ei, vezi, abia acum ai reusit sa vorbesti raspicat, clar si pe intelesul tuturor. Iata cum descoperim noi aici pe cineva care se lauda cu apartenenta la mozaism in timp ce huleste credinta altora. Si iata cum te-ai prins singur in plasa, eu doar ti-am intins capcana. De ce ii condamni pe crestini? Iti sunt si ei dusmani ca si musulmanii? Si oricine va zice vreun cuvant despre faptele petrecute cu Hristos, fapte influentate de Sanhedrin si de mai marii poporului evreu ce au dus la rastignirea Lui, asadar oricine va vorbi despre aceste fapte se face vinovat de o noua prigoana impotriva evreilor si-a tarii lor? Adica de acum nu ne mai facem vinovati numai de faptele din trecut, dar si de "obiceiul" de-a lega persoana lui Hristos de locuri si oameni din timpul vietii Sale? Atitudinea domniei tale este incalificabila. Vrei sa-ti spun ceva? Nu crestinii sau musulmanii sunt antisemiti, ci evreii! DA, evreii. Tocmai pt. faptul ca va place sa va planga lumea pt. soarta nedreapta (oare?); pt. faptul ca finantele intregii lumi sunt detinute de o mana de evrei care se joaca de-a Dumnezeu si care dicteaza ce-o sa se mai intample maine; pe motiv ca neamul evreiesc este "ales" de Dumnezeu iar ceilalti sunt niste pierduti pt. imparatia cereasca; pt. imbolnavirea cu buna stiinta a popoarelor la sanul carora au trait (a se citi hrisoavele domnesti de la noi referitoare la evrei si la actiunile indreptate impotriva acestora ca masuri de prevedere la ilegalitatile lor); pt. incapatanarea cu care evreii omoara oameni nevinovati pe motiv ca le ataca statul... Pt. toate acestea si inca multe altele, evreii insisi se fac vinovati atat de mania lui Dumnezeu cat si a lumii intregi. Vrei compasiune pt. mortii tai? Ce-ar trebui atunci sa zica "tarile lumii a treia"? Sa multumeasca din suflet bogatasilor de care am pomenit mai sus? Ce-ar trebui sa faca irakienii? Sa-si lase avutia nationala pe mana acelorasi capuse pt. ca din aceasta lada fara fund sa croiasca noi arme de distrugere pt. Israel? Domnul meu, lumea nu-i chiar asa proasta cum pare. Fundamentalismul islamic este copil de tata pe langa fundamentalismul mozaic. Sa-ti amintesc de pasajele din VT unde poporului evreu ii este permis (si indicat) sa ucida pe oricine se va opune crearii statului Israel? Sau de luptele cu diferite popoare pe care le-a subjugat si le-a supus pt. ca apoi sa intreprinda acea curatenie etnica pt. a nu se murdari sangele "alesilor"? Pana si ideea lui Hitler de natie pura dpdv etnic vine tot de la evrei, dragule. Si iata cum s-a intors impotriva voastra aceasta conceptie. Si sa mai stii ceva: conform spuselor batranilor nostri intelepti, "nu iese fum fara foc"!

2. Israelul nu lupta pt. securitatea sa, ci pt. a-si pastra teritoriile ocupate abuziv si pt. a mai starpi din "dusmanii" declarati. Ceea ce pare a fi securitatea nationala este in fapt politica de expansiune garantata de SUA & Co. Totul e praf in ochi. Ca lumea sa nu se revolte pt. miseliile savarsite de evrei in teritoriile ocupate si ca sa nu se afle despre planul lor de creare a statului Israel in vechile fruntarii vechi testamentare, mai pun de cate un conflict artificial: pe la sarbi (cica noua ne pasa de musulmani...), pe la irakieni... Acolo a fost nevoie de conflict armat, aia nu si-ar fi lasat bogatiile nationale furate de altii fara lupta. Numai noi, romani smeriti si cu simtul civic ne-am dat...pe brazda, asa ca n-a mai fost nevoie decat de o mascarada politica adusa la indeplinire dupa inceputul revolutiei romane.

3. Ei, eu iti spun ca exista in mod cert: evrei crestini. Sigur ca nu sunt bine vazuti in propria lor tara, dar acestia, saracii, isi spala cu varf si indesat pacatele parintilor lor. Si mai exista o categorie: crestini evrei. Care-i diferenta dintre acestia? Gandeste-te mai profund. Persoana despre care am pomenit este un cumatru de-al meu la care i-am botezat baiatul. De curand a emigrat in Israel si-si facea probleme fiindca pana n-a dat in scris ca este mozaic (el fiind ortodox convins) nu i s-a aprobat dosarul. Scurt si cuprinzator.

4. Vezi cum interpretezi si judeci? Ah, am uitat, voi inca va ghidati dupa principiul "dinte pt. dinte si ochi pt. ochi". Era cat pe ce sa-ti spun sa nu scoti paiul din ochiul aproapelui pana nu-ti scoti barna din ochiul tau. Adica daca rusii, romanii, polonezii etc v-au primit in tara lor si v-au omenit dandu-va pe deasupra drepturi depline ca unor cetateni originari de acolo, voi nu puteti face la fel cu ei daca vin in tara voastra. Lasa, mai, ca daca veti da foc la niste biserici sau moschei nu-i bai, o sa fie putin scandal si-o sa se musamalizeze totul in timp util, asa ca puteti sa-i sfasiati pe toti care nu tin de mozaism. Ce sa mai cheltuiti bani cu ei ca sa-i repatriati la bisericile lor? Liberalism DA, dar pt. evrei, nu si pt. altii!

5. Deocamdata n-am vazut nicaieri plagiatul de care vorbesti. Iti sprijini niste teorii pe alte teorii plecand de la interpretari personale ale unor texte sfinte sau ale unor expresii uzuale la vremea aceea (cand s-a scris VT) uitand ca limba ebraica (ca orice alta limba) a evoluat si s-a schimbat putin cate putin (la fel s-a intamplat si cu greaca- cea veche aproape ca nu mai seamana cu cea moderna). Apoi te faci ca uiti un aspect extrem de important: proorociile nu se interpreteaza sau se indeplinesc dupa cum ne vine noua la indemana, ele sunt destinate oamenilor nu pt. interpretari, ci pt. implinirea lor. Faci referire la vechile mituri si zici ca au mai existat alti mantuitori inainte. Sa fie sanatosi, si tu la fel. In persoana Mantuitorului Iisus Hristos s-au implinit toate proorociile VT. Daca nu crezi din start fiindca ai tu teoriile tale, atunci degeaba mai incercam noi sa facem lumina, n-ai sa vezi decat ce ai tu pe retina dinainte tiparit.

Dar sa te mai intreb ceva: Ioan Botezatorul de la cine a fost, de la Dumnezeu sau de la oameni? (Poti argumenta ca nici n-a existat, dar am sa te intreb atunci de genealogia lui si in mod special de parintii sai, Zaharia si Elisabeta). Fiindca inainte de a veni Maria si de a avea in pantece, Elisabeta il avea deja in ea pe cel ce avea sa boteze pe Hristos, adica pe Ioan. Cum se face ca acest mare sfant este ultimul din VT care mai vorbeste de Mantuitorul lumii, si asta de peste doua mii de ani incoace? De ce in acesti doua mii de ani nu s-a mai ridicat nici un prooroc sa vorbeasca despre mantuirea lumii prin Emanuel/Mesia? Pt. mine e simplu: Ioan a fost pecetea celor doua Testamente! Pe unul l-a inchis iar pe celalalt l-a deschis.

6. N-am auzit de cei 200 de evrei ce au "fugit"...incet, dar am auzit de cei aprox. doua milioane de romani (si nu cred ca asta inseamna 25% din populatia R.) plecati degraba din tara condusa de un prim ministru care imediat ce a fost numit in functie si a depus juramantul a tinut o sedinta cu usile inchise (la care nici presa n-a avut acces) cu reprezentantii lojilor masonice din Romania. SSST, sa nu trezim pe cei ce dorm acuma! Sa nu mai zici la nimeni ce-am afirmat eu ca astia sunt in stare sa te faca de ras pt. asa o "prostie"! "Prietenii stiu de ce"!

Cu Mosadul..., sa avem pardon, dar nu cred ca sunt mai putin bine informat decat altii de pe aici. Si nici n-am afirmat ca e o armata. O armata ar fi de-a dreptul inutila cand sunt tactici "anti-teroriste" mult mai eficace si mai "curate" (care nu atrag atentia). Nici nu m-as mira sa aud peste nu stiu cata vreme ca insusi acest serviciu a pus la cale unele atentate prin care sa poata porni in voie vanatoarea de vrajitoare de dupa 11 septembrie american. Trebuie sa-ti mai amintesc si de arsenalul nuclear de care dispune Israelul? "Mosadul e un serviciu de informatii inteligent si eficace ." Ai zis-o bine, in sfarsit sunt si eu de acord cu tine. Ca de aia e serviciu de informatii, ca sa fie si inteligent si eficace spre sporirea avutiei nationale. Iar daca asta mai duce si la ceva varsari de sange nu-i nimic, Dumnezeu ne iarta ca suntem popor ales, nu-i asa? Faptul ca n-are voie sa incalce niste legi nu inseamna ca le si respecta! Apoi, din cate stiu si eu, serviciile de informatii chiar nu tin cont de nici o lege exterioara (nationala sau internationala), ci doar de cea interioara (proprie).

7. Crestinismul este o religie a iertarii si a dragostei, nu afirma nicaieri ca evreii trebuiesc starpiti din cauza lui Hristos. Cine face asta nu este vrednic de numele de crestin, iar cine se impauneaza cu aceasta "persecutie" impotriva evreilor (ca sa atraga, desigur, mila publica si foloase materiale) crede lumea imbecila, si lumea nu suporta asa ceva.

Ce sa-ti spun ca sa te determin sa zici DA? Ca nu evreii au strigat "Ia-L, ia-L; rastigneste-L, rastigneste-L"? si "sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri"? Vina asta e atat de teribila incat nici ei insisi evreii nu vor s-o auda macar, altfel de ce se caznesc din rasputeri sa demonstreze ca Mesia n-a venit si ca ei n-au omorat decat poate un simplu om cu invataturi morale? Frica de-a fi omorat pe Fiul lui Dumnezeu nu le da pace nici acum, asa cum nu le-a dat pace nici atunci. De aia se zbat sa distruga "mitul" lui Hristos, ca sa nu se mai simta vinovati inauntrul sufletului lor. A nega si acest lucru e ultima treapta de coborare a spiritului uman si ingenuncherea lui in fata ratiunii ce se vrea linistita.

PS Am stiut ca ai sa te legi de acel aspect, insa eu nu am mai atras atentia asupra acestui aspect fiindca Jay a spus "cat o sa mai frecati chestia cu fecioara, pacatosilor?", n-a zis ca freaca pe cineva!! Exprimarea lui este in orice caz condamnabila, dar pe undeva ii inteleg frustrarea. Iar daca voiai sa corespondezi numai cu el, atunci trebuia sa-i scrii in particular, nu sa-ti postezi raspunsurile pe forum unde le vedem toti.

HAi c-am obosit. Sa mai lasam si pe alta data.




So far, so good.
#20780 (raspuns la: #20662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de carapiscum la: 09/09/2004 05:12:06
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Reactia ta, asa cum ma si asteptam, este una chiar de eschivare. N-ai venit cu contra-argumente la afirmatiile mele, asa cum ai facut-o cu altii inaintea mea, ci te-ai multumit sa ma contrazici pe un ton acru si cu superficialitate bazandu-te pe faptul ca din ce am scris pana acum ma cunosti ca pe buzunarul suveicii tale. Ei bine, nu ma cunosti catusi de putin. Am banuit inca de la inceput ca esti nascut in Romania, tara pe care o detesti fiindca "atunci", "candva", "cineva" a hotarat sa "exporte" niste evrei pt. niste motive mai mult sau mai putin intemeiate. Am intalnit destui evrei romani care s-au aratat dispusi la a incepe un razboi personal cu toti fiindca se simt nedreptatiti. Evreii venetici sunt mai radicalisti decat cei nascuti in Israel, asta e opinia mea.

Ai o tactica interesanta, asemnatoare cu a lui Destin: ma faci radicalist antisemit, sovin, fiindca am pus pe tapet niste lucruri reale ce vadesc clar inclinatia unor evrei de a-si da doar lor dreptate in numele unor nedreptati care sunt umflate in mod artificial. La toate "acuzatiile" mele te-ai gandit sa raspunzi cu ifose si cu persiflari. Pt. mine asta e dovada faptului ca nu eu, ci tu mai ai mult de citit si de invatat. Tu vezi numai laturile ce-ti convin din anumite contexte socio-politico-economico-religioase. Insa iti dau o veste: istoria nu se judeca prin prisma evreiasca ci prin aceea a lumii intregi. Trebuie sa facem corelarile necesare pe coordonatele spatiu-timp ca sa ne putem da seama de niste realitati trecute, nu e de ajuns ce simtim noi sau ce ne povestesc altii dp lor dv subiectiv. Obiectivitatea reiese din complexitatea surselor.

Zici ca: "Am alte treburi acum cu arabii ,semiti si ei , care numaidecat vor ca eu personal sa ma intorc de unde am veni , adica sa plec in Romania , or else …." Am vazut chiar azi cat de semiti sunt musulmanii din fasia Gazha, petec de pamant pur si simplu rascolit de tancurile si blindatele israelite "ca masura de precautie la atacurile teroriste ale miscarii Hamas." Auzi, dom'le, si se mai mira ca se nasc teroristi cand de fapt tocmai ei ii imping la asta, tocmai regimul militar totalitar ii face pe unii sa recurga la astfel de acte- a se vedea recentele evenimente din scoala rusa. Daca ar fi dupa mine, unuia ca tine nu i-as mai da voie sa se stabileasca in Romania sub nici o forma. Nu de alta dar s-ar putea ca in timp sa se ajunga si pe la noi la aceleasi probleme ca, deh, nu ne lasam asimilati usor de clica burghezo-mosiereasca ce detine finantele lumii.

Nu m-am ratoit la tine, ti-am vorbit cat se poate de clar si de raspicat, ceea ce e cu totul alta mancare de ciuperci. Hotararea asta "interna" a Sanhedrinului s-a facut pricina de sminteala si de multe nedreptati inclusiv pt. crestini. Poate ca matale ai uitat (sau poate nici n-ai citit fiindca nu te-a interesat aceasta problema) de persecutiile indreptate impotriva crestinilor, persecutii la care au instigat insisi evreii prin simulacrul de proces intentat lui Iisus Hristos. Faptul ca ei insisi nu L-au acceptat pe Hristos ca Mesia, mai ales ca se nascuse din poporul evreu care Il astepta, a dat apa la moara persecutorilor romani si pagani care au luat crestinismul drept secta sau miscare politica indreptata impotriva starilor sociale ale vremii, intocmai cum au interpretat evreii. Cu alte cuvinte crestinii au fost cu atat mai detestati cu cat originea lor (Hristos) a fost mai detestata si mai nepretuita. E de ajuns sa vedem ce au facut fariseii si carturarii cand orbul din nastere care a fost vindecat de Mantuitorul a dat marturie despre Cel ce-l vindecase: l-au izgonit din Templu! Pana si parintii lui, de teama ca ar putea fi la randul lor izgoniti, s-au lepadat de el zicand ca pare a fi fiul lor, dar ei nu stiu cum a ajuns sa vada. Asadar conducerea "interioara" se baza pe un tip de "monarhie" absoluta, arhiereul avand de cele mai multe ori ultimul cuvant. Asta se mai vede si din asa-zisul proces intentat lui Hristos, proces la care putinii Sai aparatori n-au mai putut decat sa spuna cu amaraciune in suflet: oare exista la noi obiceiul ca cineva sa fie condamnat fara judecata? Insa cei ce incriminau au zis: "noi lege avem si dupa legea noastra trebuie sa moara". Care lege?

A veni cu aceste lamuriri dupa 2000 de ani nu este catusi de putin caraghios, este imperios necesar. Lumea trebuie sa cunoasca acel context inainte de a-i plange pe saracii evrei, nu crezi? Caraghios este ca tu vii acum si-mi propui sa nu vorbesc despre aceste lucruri fiindca deranjeaza o hotarare "interioara" a Sanhedrinului. In primul rand nici n-am inteles, este Sanhedrinul o instanta sfanta care nu greseste niciodata? Si apoi de ce trebuie sa ramana aceasta o hotarare ascunsa cand de persoana lui Hristos se leaga crestinismul?

N-am avut niciodata pretentia ca as fi citit totul despre toate. Faptul ca au fugit...incet, precum spuneam, acei evrei din Franta n-are o prea mare relevanta pt. mine personal. Motivele lor nu tin, se vede treaba, de antisemitismul romanesc, nu-i asa? Totusi ar fi interesant de auzit din gura ta motivele care au dus la aceasta plecare.

Anul trecut stiam din surse sigure ca e vorba de doua milioane si ceva de romani in diaspora, cei mai multi plecati la lucru, evident, nu definitiv. Cum s-a dublat aceasta cifra in mai putin de un an mi se pare nu numai greu de crezut, dar si inexplicabil. Poate ne luminezi tu cu ceva informatii. Si ca o paranteza: ce bine v-ar mai cadea sa plece toti din tara aia si sa va instalati voi acolo ca, nu-i asa, trebuie sa va stabiliti undeva definitiv. Dar sa revenim: stii matale cam care ar fi totalul populatiei Romaniei la ora actuala? Daca stii inseamna ca-ti dai seama imediat ca procentajul socotit de tine este iluzoriu si demn de ras. Nu ma asteptam la asta din partea unui evreu care din nastere este deprins cu matematica (mai ales cu tabla inmultirii si-a impartirii).

"Si care e chestia cu masonii ?. Tot evrei si ei ?. In Romania domneste un guvern corupt de fosti comunisti . Ce te bagi tu in treburile evreilor ?. Ce , treburile romanilor le-ai rezolvat ?." Nuuu, masonii sunt crestini cuminti care vor binele si bunastarea lumii intregi, ba chiar isi pun averile in slujba comunitatii. Ei sunt iubitori de pace, drepti, cuviinciosi, incoruptibili, aparatori ai adevarului si libertatii, nefatarnici si receptivi la nevoile societatii...! Adica..., la nevoile societatii lor. Zici ca: "In Romania domneste un guvern corupt de fosti comunisti . Ce te bagi tu in treburile evreilor ?" Sa tragem de aici concluzia finala ca nu trebuie sa ne bagam in treburile interne ale evreilor din guvernul corupt de fosti comunisti? Ce sa fac, am o meteahna mai veche: nu-i sufar pe toti astia care s-au uns pana-n gat de mierea in care innoata si care striga catre cei de afara ca trebuie sa mai stranga cureaua cu inca vreo cateva gauri- de-o sa aiba romanul un stomac cat o papiota de ata. Asa ca ma bag si eu unde nu-mi fierbe oala. Dar, stai un picut, imi cam fierbe fiindca e vorba de tara si poporul meu. Si tocmai fiindca n-am rezolvat (inca) problemele romanesti, ma ocup de masonii binevoitori care ne conduc destinele la ora actuala.

In ce priveste Mosadul de tip militienesc nu cred ca mai trebuie adaugat nimic. Este ce este si n-ai tu cum sa schimbi treaba asta, si nici cum sa scuzi. Eu nu ma pricep atat cat mi-as dori, dar macar imi doresc sa pricep. Si daca tu esti mai bine informat decat mine atunci ar fi necesar sa vii cu ceva informatii pe marginea subiectului, nu-i nevoie sa ma desconsideri pt. consideratiile mele. Da dovada prin argumente credibile ca esti mai luminat si mai nerasuflat decat mine si-ai sa ma reduci la tacere.

Zici ca sunt "romanul de ieri"? Bine zici, sunt romanul care inca nu s-a lasat intoxicat de propaganda iudeo-masonica si care n-accepta pt. nimic in lume sa-si vada tara si neamul zdrentuite de niste ipocriti (ma refer exclusiv la cei din organizatiile amintite). Sunt romanul care crede intr-o renastere nationala pe fond spiritual, nu material. Materia l-a inrobit inca din rai pe om prin gustarea din placerile ei. Sunt romanul de ieri intr-o societate "moderna" si societatea asta n-o sa accepte niciodata pe cineva "invechit" ca facand parte din ea. Nu-i nimic, imi pretuiesc soarta asa cum este ea, nu cer osanda de la Dumnezeu strigand mereu: "ne-ai scos in pustiu ca sa murim de foame si de sete". Din p meu dv natiunea romana a trecut cu adevarat prin desertul (a se citi desertaciunea) lumii acesteia moderne timp de mai bine de 40 de ani, ar cam avea dreptul acum la odihna si la o viata decenta. Da, am imbatranit in acest lung sir de peripetii, dar spiritul meu este acelasi ca in prima zi. N-am avut si n-am nevoie de minuni precum izvorarea apei din piatra sau ploaia de prepelite si mana ca sa inteleg niste lucruri simple. Iar eu nu sunt indoctrinat mai mult decat tine.

"Aculta la mine"... Nu stiu ce as mai putea asculta in afara de pornirile tale aprige spre razbunare. Ca din ce ai scris nu rezulta in nici un caz faptul ca nu vrei razbunare, din contra, afirmatia ta nici tu singur nu o crezi in adancul sufletului tau. Prefer sa ascult croncanitul unui corb.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21506 (raspuns la: #21166) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ionel - de carapiscum la: 02/10/2004 09:45:19
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am sa incerc sa raspund sistematic si sintetic mesajului tau. Ce anume ma face sa cred in Dumnezeu? Revelatia naturala si supranaturala!

"Nu crezi ca indoctrinarea din timpul formarii tale te-a programat prea mult?" Se prea poate, cam la fel cum pe tine te-a format ca si caracter si "credinta" indoctrinarea atee.

"Tu nu ai nici o indoiala despre credinta ta?" NU! Indoiala, ca sa facem un pic de istorie biblica, vine de la diavolul care a pus sub semnul indoielii cuvantul lui Dumnezeu.

"Ce te face sa ignori aceste ganduri negre? Frica de consecinte?" La ce anume te referi, care ganduri negre? Oricum, sa stii ca nu ignor nici un gand, pe toate le trec prin filtrul ratiunii, dar nu al ratiunii goale, ci al ratiunii purtate de credinta. Vorbesti de frica de consecinte... Oare cine se teme intr-adevar de consecinte aici?!

"Ce te face sa crezi ca Dumnezeu tine asa de tare sa fie ascuns de ochii nostri si in acelasi timp sa ne vrea sa-l "vedem"?" Tocmai ca Dumnezeu nu tine sa fie ascuns de ochii nostri, ci noi tinem sa nu-L vedem. Este optiunea noastra si El nu ne forteaza prin nimic sa admitem existenta Sa. Dar daca noi nu-L vedem asta nu inseamna ca nici El nu ne vede!

"Cine exact este acest Satan si de ce se pare ca el este mai puternic decat Facatorul nostru?" Cred ca stii despre cine/ce vorbesti, intrebarea mi se pare retorica. Si totusi, satan este un inger de lumina care a fost la mare cinste in cetele ingerilor, dar care din neascultare si mandrie a cazut din cinstea aceea si a fost sortit pe veci sa stea in iad. Ca o paranteza, iadul n-a existat dintotdeauna, ci el a fost creat pt. satan si ingerii din ceata lui care l-au urmat. Lui i s-a lasat puterea de a amagi sufletele oamenilor si de a le atrage la el, asta tocmai pt. ca fiecare dintre noi sa aiba libertatea de alegere proprie si pt. ca prin rezistarea in fata acestor ispite sa se mantuiasca. Aici se vede si dreptatea lui Dumnezeu care nu da mantuirea gratuit, fara nici un aport din partea noastra, ci pe merit. Si ca sa revin, puterea diavolului consta in lipsirea de buna voie de ajutorul lui Dumnezeu, cu alte cuvinte incalcarea voii divine aduce cu sine lasarea in voia diavolului- de aici vine puterea lui, nu din slabiciunea lui Dumnezeu.

"Ce te convinge ca Iisus n-a fost un impostor sau un profet fals?" Argumentele sunt multiple si pleaca de la cele mai mici amanunte pana la cele mai complicate. Exista tratate intregi de teologie (si nu numai) in care poti gasi argumente destule, daca chiar vrei sa gasesti asa ceva. Aici nu avem spatiul necesar pt. a dezbate asa o problema vasta.

"Cum impaci contradictia dintre imperfectiile Bibliei, ale celor ce au modificat-o de-a cursul anilor, si absolutismul incontestabil al existentei Lui?" N-am ce sa impac, Biblia nu se contrazice niciodata, oricate slabiciuni i-am cauta noi. Asta pt. ca in ea se gaseste cuvantul lui Dumnezeu care nu minte niciodata. Ceea ce insinuezi tu pleaca de la necunoasterea textelor pe care iti bazezi teoria. De fapt e vorba de ceea ce se cheama "antinomii", adica locuri aparent contradictorii dar care la o studiere mai atenta sunt in totala concordanta cu restul Scripturii. Dealtfel textele nu pot fi interpretate intotdeauna separat de restul scrierilor. In plus, unele scrieri au un caracter profund dogmatic, altele sunt mai degraba un fel de letopisete, asta ca sa nu mai pomenim despre faptul ca au fost scrise de diferiti autori si destinate unei f. variate categorii de oameni- in spatiile si timpurile acelea. Despre aceste probleme cred ca ai sa gasesti destul material chiar pe forum aici. Cine si ce a modificat in timp la textul Scripturii? Vino cu explicatii ca sa stim despre ce vorbim, nu arunca pastile.

"Ai avut vreodata revelatii?" Asta este o intrebare personala si nu consider normal sa raspund acesteia. Tu ce crezi, faptul ca te-ai nascut din nimic si printr-un complicat proces al evolutiei materiei ai ajuns om matur (nu mai pun la socoteala aspectul constiintei umane si al gandirii logice care, in mod cert, nu tin de materie) inseamna ca esti martorul unei revelatii, si inca una care se perpetueaza zi de zi? Acesta este doar un simplu ex.

"Cum explici tu diversitatea de religii de pe glob?" Simplu: oamenii n-au mai suportat invatatura cea buna si folositoare si si-au ingramadit invatatori dupa capul lor. Cunosti povestea celor doi frati, Cain si Abel. Aici avem marturia primei deosebiri de religie: in timp ce unul aducea jertfa cea buna, celalalt nici macar nu s-a sinchisit sa ia parte la ea ci a adus o altfel de jertfa care n-a placut lui Dumnezeu. Si mai in adanc, intelesul e urmatorul: din mandrie si invidie!

"Cum este posibil ca o minoritate (crestinii) sa cunoasca adevarul, iar restul sa fie chiar asa de rataciti (evreii, musulmanii, indusii, budistii, ateistii, indigenii, etc)?" N-am zis nicaieri ca ceilalti sunt rataciti. E posibil crestinii sa cunoasca adevarul fiindca isi au obarsia in fiinta adevarului, in Iisus Hristos- "Eu sunt calea, adevarul si viata". Dar nu toti cei din afara crestinatatii se vor pierde. Zice undeva in Scriptura ca "paganii care nu au lege, din fire fac ale legii" si ca "vor fi judecati dupa legea lor". Astea sunt taine greu de patruns de vreme ce judecata nu este a noastra, ci toata I s-a Fiului Omului.

"De ce nu le-a trimis D-zeu si lor un Moise sau un Iisus?" Pai daca a trimis unul si bun, de ce mai trebuie nu stiu cate clone ca sa creada? Oricum, aceasta intrebare poti sa I-o adresezi direct lui Dumnezeu, raspunsul cel mai concludent il afli acolo.

"Cine este Mohamed si cum este el diferit de Iisus?" Nu stiu cum este "Mohamed" diferit de Hristos, dar stiu ca unul a ramas in mormant cu trupul si celalalt a inviat a treia zi din morti; unul promite "tabacioc, guleai" (dupa vorba lui Creanga) si cadane goale dupa moarte, celalalt promite comuniune cu sfintii cei din veac si cu Dumnezeu Insusi.

"De ce preferi o cosmogonie neverificabila primitiva antropomorfica, antropocentrica si complet rupta de realitate, unei cosmogonii sau ipoteze de cosmogonie inradacinata in observatiile noastre directe, referitor la DNA, evolutie, univers, chiar daca aceasta din urma este incompleta?" Raspunsul la asa o intrebare care este mai degraba acuzatoare decat pornita din nestiinta, il afli studiind cu sufletul mai mult decat cu mintea ce inseamna hristologie. Zici ca e neverificabil? Spune-mi si mie, spre ex., in ce fel e verificabila teoria evolutionista? Insasi stiinta, in cautarile sale demonstrative ca nu exista creatie, a adus dovezi incontestabile cum ca a existat creatie si ca evolutionismul este o pura teorie bazata de f. multe ori pe hazard si "explozii" datatoare de viata in diversitatea si complexitatea cunoscute azi de noi. Observatiile directe despre care vorbesti sunt in fapt indirecte, fiindca tu crezi ce spun unii cercetatori fara a vedea totusi experimentele lor pe viu. Asa ca da-mi voie sa cred in Dumnezeu ca Cel care ma face sa experimentez pe viu viata alaturi de El.

"Oare pentru ca religia iti ofera o cosmogonie completa, usor de inteles in dualitatea ei simplista, si promitatoare a unei eternitati mult superioare experientei noastre limitate?" Prin urmare admiti ca suntem limitati. Cam care crezi ca ar fi limitele putintei noastre si ale cunoscibilitatii? Si in functie de ce sau de cine (luat ca etalon) putem sa ne masuram aceste limite?

"sufletul este nemuritor numai in sensul ca posteritatea ii creaza aceasta nemurire." Intr-un fel ai dreptate, inainte de judecata universala sufletele unor oameni vor putea fi scoase din iad cu ajutorul rugaciunilor celor ramasi in viata, adica ale posteritatii. Daca te referi (cum intrevad eu) la aspectul numelui si al amintirii acestuia, toate astea sunt desertaciuni omenesti. Nicaieri in lume n-a dainuit ceva mai mult decat Dumnezeu si ideea de divinitate. Statuile sunt sfaramate, numele intinate sau pur si simplu sterse din cartea istoriei, mormintele rascolite si...praful si pulberea se alege de toate.

"Ideea sufletului nemuritor (in sensul propriu) mi se pare o ipoteza putin plauzibila, mai degraba o urmare semi-automata a fricii de moarte si a miturilor create in stil tipic pescaresc de-a lungul mileniilor." E optiunea ta. Poate de aceea si-a ales Hristos ucenici din randurile pescarilor, ca sa inventeze povesti pescaresti si apoi sa moara, sa-si dea viata pt. acele povesti. F. veridic, n-am ce zice!

Iti doresc sa te vad in rai.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23986 (raspuns la: #23612) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr Daniela Manolescu - de Dragos Neacsu la: 01/11/2004 20:13:29
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Cateva din afirmatiile pe care le faceti dovedesc lipsa clara a unei cunoasteri in domeniul istoriei religiilor. V-as ruga sa faceti afirmatii mai putin categorice si mai mult de genul: "eu cred". In primul rand, buddhismul nu este o religie. Cu atat mai putin o religie monoteista. In buddhism nu se afirma existenta unei entitati superioare: finalitatea este Nirvana- un fel de neant in care toate mizeriile lumii acesteia dispar. Daca e sa facem comparatii, vedeti si singura diferenta intre Buddha (plecat din palatul tatalui sau din cauza scarbei de orgii de tot felul) si Iisus Hristos (intrupat pentru o viata plina de lupta si o moarte crancena). Deosebirile sunt extrem de multe si deloc de neglijat. Nu neg ca nu sunt si puncte comune, dar sunt extreme de putine si destul de fragile/fortate. Cat despre ce s-a intamplat cu Iisus intre 13 si 30 de ani, ma mira ca aveti curajul sa citati o astfel de gogomanie: este o simpla speculatie, care nu are nimic de-a face cu adevarul istoric, o nereusita incercare de a pune egalitate intre Tantra buddhista si infranarea monahilor, o parodie care incearca sa combine neantul buddhist cu un Creator milostiv.(Daca Iisus ar fi studiat in Tibet, de ce credeti ca Apostolul Toma a ajuns pana in India pentru a ii crestina pe cei de acolo? Numai asa ca sa propovaduiasca evanghelia celor ce o aveau deja?)

Va inselati cand credeti ca preceptele "ochi pentru ochi" si "dinte pentru dinte" demonstreaza ca Dumnezeu S-ar comporta diferit. Asta este o alta gogorita protestanta (cititi-o si pe cea de mai jos) care nu face decat sa arate in ce intuneric se afla urmasii lui Luther & Co. V-ati gandit vreodata ca asta ar fi putut insemna doar ca atata puteau accepta oamenii in vremea aceea? Daca ati fi la curent cu Vechiul Testament ati vedea cazurile in care pentru un viol erau ucisi locuitorii unei cetati. Credeti ca daca li s-ar fi spus "Iubeste-ti vrasmasii" asta ar fi avut un impact? Li s-a spus "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte " pentru a nu fi "o mie de ochi pentru unul si o suta de mii de dinti pentru un dinte".

Cand vine vorba de crestinism si iudaism, problema e si mai spinoasa. Exista impresia gresita (introdusa de protestanti) cum ca Hristos a venit sa ne puna in brate o carte. Afirmatia dvs nu face decat sa arate cat de inradacinate sunt astfel de idei stupide in mintea oamenilor. Hristos a venit pentru a arata un mod de viata. Nu pentru a imblanzi un Tata manios, nu pentru a da o carte in mainile oamenilor (plus pleiada de interpretari aferente cartii) ci pentru a ne da posibilitatea indumnezeirii. Daca reuseste cineva sa imi dea un singur exemplu unde ideea aceasta "transpira" in iudaism, voi recunoaste ca exista asemanari esentiale. Pana atunci, mesajele sunt complet diferite, fara punti de trecere. Incercarile de a pune egalitate intre religii este un duh al vremurilor contemporane, intr-o incercare nereusita de a explica greseli trecute si de face pe toata lumea sa se simta bine. Putem sa procedam ca strutul, dar atunci nu avem dreptul sa ne arogam dreptul de a sti despre ce vorbim. Iar daca Romania este crestina mi se pare corect sa se predea lectii despre invatatura Ortodoxiei. Cine are chef de altceva e liber sa aleaga alte discipline. Biserica Ortodoxa nu a fortat pe nimeni sa mearga la biserica, nici sa asculte predici.
#27226 (raspuns la: #27123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mos Craciun - de rangi la: 01/12/2004 16:52:43
(la: Craciunul... amintiri si obiceiuri..)
«MOS CRĂCIUN

Mos Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeti.
El aduce daruri multe
La fetite si băieti

Mos Crăciun, Mos Crăciun

Din bătrâni se povesteste
Că-n toti anii negresit
Mos Crăciun pribeag soseste
Niciodată n-a lipsit.

Mos Crăciun, Mos Crăciun

Mos Crăciun cu plete dalbe
Incotro vrei s-o apuci,
Ti-as cânta "Florile Dalbe"
Dacă as stii că nu te duci...

Mos Crăciun, Mos Crăciun

Mos Crăciun cu plete dalbe
A venit si pe la noi
Steaua cântecelor noastre
Este darul pentru voi.

Domn, Domn să-năltăm

Am plecat să colindăm,
Domn, Domn, să-năltăm,
Când boierii nu-s acasă,
Domn, Domn, să-năltăm,

C-au plecat la vânătoare,
Domn, Domn, să-năltăm,
Să vâneze căprioare,
Domn, Domn, să-năltăm,

Căprioare n-au vânat,
Domn, Domn, să-năltăm,
Ci-au vânat un iepuras,
Domn, Domn să-năltăm,

Să facă din pielea lui,
Domn, Domn, să-năltăm,
Vestmânt frumos Domnului,
Domn, Domn, să-năltăm,

O CE VESTE MINUNATĂ
(D.G.Kiriac)

O ce veste minunată
In Betleem ni s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput
Cum au spus proorocii

Că la Betleem Maria
Săvârsind călătoria
Intr-un mic sălas
Lâng-acel oras
A născut pe Mesia

Pe Fiul în al Său nume,
Tatăl l-a trimes în lume
Să se nască si să crească
Să ne mântuiască.

Păstorii cum auziră
Spre locasul sfânt porniră
Unde au aflat, pruncul minunat
Si Il preamăriră

E Iisus Păstorul Mare
Turmă ca El nimeni nu are
Noi Il lăudăm
Si ne închinăm,
Cu credintă tare.


ASTĂZI S'A NĂSCUT HRISTOS

Astăzi s'a născut Hristos
Mesia cel luminos
Lăudati si cântati
Si vă bucurati !


Mititel s'nfăsătel
In scutec de bumbăcel
Lăudati si cântati
Si vă bucurati !

Văntul bate, nu-L răzbate,
Neaua ninge, nu-L atinge,
Lăudati si cântati
Si vă bucurati !

Si de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie !
Lăudati si cântati
Si vă bucurati !

STEAUA SUS RĂSARE

Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceste
Si lumii vesteste (bis)
Că astăzi Curata.
Prea Nevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia (bis)
Magii cum zăriră
Steaua si porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază.
Si dacă porniră
Indată-L găsiră
La Dânsul intrară
Si se închinară (bis)
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Având fiecare
Bucurie mare (bis)
Care bucurie
Si aici să fie
De la tinerete
Pân'la bătrânete (bis)

CÂNTEC DE CRĂCIUN

Din an în an sosesc mereu,
La geam cu Mos Ajun.
E ger cumplit, e drumul greu
Da-i obicei străbun.


Azi cu strămosii cânt în cor
Colindul sfânt si bun.
Tot mos era si'n vremea lor
Bătrânul Mos Crăciun (bis).


E sărbătoare si e joc
In casa ta acum
Dar sunt bordeie fără foc
Si mâine-i Mos Crăciun (bis)

Si-acum te las, fii sănătos
Si vesel de Crăciun
Dar nu uita, când esti voios
Române să fi bun (bis)

DOMNUL IISUS HRISTOS

Nouă azi ne-a răsărit
Domnul Iisus Hristos
Mesia cel mult dorit
Domnul Iisus Hristos.

Din Fecioară s'a născut
Domnul Iisus Hristos
Si cu lapte a crescut
Domnul Iisus Hristos.

Cum e robul s'a smerit
Domnul Iisus Hristos
Si pe noi ne'a mântuit
Domnul Iisus Hristos.



Ce que vous n’aimez pas, ne le faites pas »



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...