numind-ul ministru

prim-ministru pentru o zi...hmmm, n-as putea face nimic, un prim-ministru nu decide singur, nici macar in Romania...:)

Am primit articolul asta pe email.
Nu-mi dau seama cat e de adevarat ce scrie, dar mi se pare un semnal serios de alarma.


PE 19 OCTOMBRIE ESTE REFERENDUM PENTRU O CONSTITUTIE DESPRE
CARE OAMENILOR NU LI SE SPUNE ADEVARUL!


1. Prin Articolul 41 strainii primesc dreptul (pe care nu l-au avut de
când exista România) de a cumpara proprietati "la egalitate" cu românii;
Românii câstiga în medie de 20 de ori mai putin decât strainii - tot ce se poate vinde va fi cumparat de corporatiile si mafiile straine, iar Românii vor ajunge chiriasi în fosta lor tara.

2. Prin acelasi Articol 41 se da dreptul ca urmasii grofilor unguri,
fanariotilor, pasalelor turcesti si ai altor invadatori (de care România a scapat prin luptele cumplite din 1821, 1877-78, 1916-1919 etc) sa revendice mosiile si proprietatii jefuite cândva de stramosii lor de la Români (asa-zise "mosteniri").

3. Prin Articolul 135 se permite autoritatilor sa dea libertate pentru
vânzarea catre particulari (Români sau straini) a tuturor bogatiilor
subsolului si apelor pe care vrea sa le declare a nu fi "de interes
public".

4. Prin Articolul 119 limba româna devine optionala în administratie si servicii publice (transporturi, energie electrica, apa, scoala samd); în schimb limbile minoritatilor "semnificative" într-o anumita zona devin obligatorii pentru administratie si serviciile publice - nu va mai exista nici româna ca limba nationala, nici unitate a tarii, este începutul federalizarii tarii, adica al desfiintarii României.

5. Ca urmare a Articolului 119, Românii din administratie si serviciile locale vor trebui sa îsi piarda locurile de munca sau sa învete limbile minoritatilor locale!

6. Imunitatea parlamentara nu doar ca nu e anulata, ci chiar sporita;
vechiul Articol 70, "abrogat" este de fapt introdus ca nou alineat în
Articolul 69, iar Articolul 89 adauga o noua limita, interzicând
Presedentiei sa dizolve Parlamentul altfel decât la... cererea Primului Ministru (ales de Parlament)!!

7. Guvernul (si, implicit, Primul Ministru, ca sef al Guvernului)
primeste mari puteri asupra Parlamentului (Art. 74 si 89 ), fiind
totodata scutit de griji din partea Presedintelui (Art. 106), care
devine astfel o functie onorifica, fara rol real în viata statului.

8. Se impune un termen foarte scurt (45 de zile!) pentru votarea unei
legi în Parlament, în cazul nerespectarii termenului legea fiind
considerata adoptata în forma depusa de Guvern! - e foarte usor a se
depune 10 - 15 proiecte deodata, astfel încât sa nu se poata respecta
termenul si legile dorite de Guvern sa intre automat în vigoare (ca sa
nu mai vorbim de ce poate face un Presedinte de Camera partinitor!).

9. Prin articolele 124, 125, 131, 132 si 151 sistemul juridic actual -
deja depasit de coruptie si politicianism - este distrus, fiind
transformat într-o mascarada juridica.

10. Se interzice Românilor, prin Articolul 145, sa aleaga daca vor sau
nu sa se uneasca cu Uniunea Europeana (asa cum e normal), anulându-se în aceasta privinta dreptul fundamental la Referendum; aceasta se face
pentru ca unii se tem ca vointa poporului sa nu le strice interesele
personale. Uniunea Europeana nu a facut asemenea recomandari (sau
cereri) României!!! Acestea sunt total anti-democratice si anti-nationale.

*************************************************

Ce fain era sa fi fost scris si publicat Coelho asta acum vreo sase luni...(ci cand s-a publicat, de fapt?).
Ce fain era sa fi fost scris si publicat acelasi lucru, ca substanta, un "rege" European prin '95, pe cand ii bubuiau metrouri la Paris, in loc sa puna deshtu' pe-o tzidula de compromis cu-algerienii si s-o ingroape-apoi din vazu' lumii care-i aplaud-astazi ministru' genial la ONU...
Nice stuff!

Un batran a facut trei luni de puscarie pentru ca nu a pus pretul la o legatura de patranjel.
Domnul care nu a pus eticheta la un furt al muncii de o viata a unui savant, este scuzabil, domnul hot nu este un oarecare, este un ditamai ministru, deci vina se absolva????

Toata chestia asta este un mare bluf. Si ma mir ca totusi atatia romani s-au dus sa voteze ceva despre care marea majoritate nu stia nimic (masele au fost ingrozitor de prost informate), pentru ca altfel nu imi explic prezenta (totusi) la urne.........Absenta inseamna NU, inseamna PROTEST, si fiind in cunostinta de cauza, alta reactie nu mi se pare normala......
Sa nu mai punem la socoteala cele peste 250 de miliarde alocate pentru acest pseudo-referendum. Bani platiti din impozitele populatiei si pentru care s-ar fi gasit numeroase alte intrebuintari.Bune.
In ceea ce priveste textul Noii Constitutii
- armata nu va mai fi obligatorie peste 10 ani = daca nu vrei sa faci armata, platesti (ceea ce poti sa faci si acum, de altfel...:) sau prestezi munca in folosul comunitatii. Daca nu vrei nici asta, iar platesti (oricum, totul se rezuma la legea organica "reglementatoare", ceea ce inseamna ca e vorba de aceeasi Marie cu alta palarie...). Unde sunt avantajele??
- minoritatile vor putea veni cu translatori la tribunal. Si asa suntem o tara haotica, nu se va mai sti care e de fapt limba nationala si anumite judete (stim noi care) vor putea fi considerate ca nemaifacand parte din tarisoara noastra. Da-le ungurilor un deget si te mananca pe de-a-ntregul.
- cetatenii UE vor putea cumpara pamant pe teritoriul tarii. Asta inseamna, oare, ca vom deveni lada de gunoi a Europei?........Ca vom fi secatuiti de resurse de catre straini? Ca nu vom mai sti daca suntem intr-adevar la NOI acasa?
- prelungirea mandatului presedintelui statului inseamna bani cheltuiti degeaba (cu inca o runda de alegeri in plus). Si un mare risc al acestuia de a se bate cap in cap cu primul ministru, care poate fi din Opozitie. Si-asa e haos in tara asta, un presedinte care sa se ia tot timpul la harta cu primul ministru ne trebuie??
etc
etc
etc
Eu una nu am fost sa-mi exercit dreptul de a vota. Si imi pare rau pentru cei care s-au dus si au spus DA fara sa stie despre ce e vorba. Si imi pare si mai rau pentru cei care s-au dus si au spus DA stiind foarte bine ce inseamna asta.
Nu stiu inca rezultatele referendum-ului. Dar sper ca nu au fost destui iresponsabili astfel incat sa se fi acceptat NOUA CONSTITUTIE.
Oricum, un al doilea tur nu va mai exista.
SA NU NE BATEM JOC DE NOI INSINE!

In acea zi geroasa de ianuarie de care vorbesti am fost si eu prezent in Piata Victoriei. Dintre cele cateva sute de indivizi jumatate erau beti, iar cealalta jumatate fel de fel de dubiosi. Intre ei si Dan Nustiucum, consilierul cel violent al lui Iliescu.
Cei care sustineau partidele istorice s-au retras, ca sa se delimiteze de dubiosi, acestia din urma ramanand sub lumina reflectoarelor, imaginea lor fiind transmisa in direct in tota tara. Cand am vazut ulterior imaginile la TV am invatat cum se manipuleaza masele cu massmedia.
Pe TAB s-au urcat pe rand Sergiu Cellac care intreba multimea "pe mine ma vreti prim-ministru?", apoi Iliescu, parca si Roman, toti cu promisiuni care mai de care...

sharon si arafat sint doi mosnegi cicatrizati de trecutul lor odios.
stimabile ai uitat ca israelul e o democratie si ca din 4 in patru ani sint alegeri. daca poporul vrea ramine sharon la putere.
daca poporul nu vrea este ales un alt prim ministru.
in israel nu e ca in romania unde prim ministrul sau presedintele aduce o banda de mineri abrutizati si alcoolizati pentru a decide alegerile democrate.
arafat s-a instalat la conducere si pina nu moare acolo va ramine.
poate ca demisia lui mahmud abas ca prim ministru iti spune ceva.

Eu tot nu am inteles dece e "nemernic" Michael Howard!? Pentru ca e evreu sau pentru ca a introdus o lege anti-imigratie severa?
Un ministru care ar fi introdus o asemenea lege si nu ar fi fost evreu, ar fi catalogat tot "nemernic"?
Or "Acei nemernici care conduc lumea..." sunt evreii?

Este UE antisemita sau statul evreu a depasit masura bunului simt?


Dupa publicarea sondajului efectuat in tarile UE care considera Israelul cea mai mare amenintare la adresa pacii mondiale, Israelul denunta antisemitismul... Uniunii Europene
Rabinul Marvin Hier, fondatorul Centrului Simon Wiesenthal: "O dovada ca in societatea europeana antisemitismul este inradacinat mai adanc decat oricand de la terminarea razboiului"

Israelul a reactionat cu indignare la rezultatele unui sondaj efectuat, luna trecuta, la comanda Comisiei Europene, in cele 15 tari membre ale UE, conform carora statul evreu constituie cea mai mare amenintare la adresa pacii mondiale, intrecand, din acest punct de vedere, Coreea de Nord, Iranul si Afganistanul.

Sunt de aceasta parere nu mai putin de 60 la suta dintre cei care au raspuns la sondaj, procentajele cele mai ridicate fiind inregistrate in Olanda, Luxemburg si Austria. Franta, pe care unele cercuri israeliene o acuza de lipsa de simpatie fata de statul evreu, face opinie separata, fara a crede ca Israelul primejduieste cel mai mult pacea lumii. Ministrul israelian pentru problemele diasporei, Natan Sharansky, a declarat ca rezultatele sondajului reprezinta o noua dovada ca Europa nu poate juca un rol important in procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Intr-adevar, cum remarca saptamanalul britanic Observer, sondajul pare a reflecta dezaprobarea larga de catre tarile europene a politicii de mana forte promovate de guvernul premierului Ariel Sharon fata de actuala Intifada (rascoala) palestiniana. , "Faptul ca majoritatea europenilor considera Israelul ca principalul pericol... constituie o dovada in plus ca in spatele criticilor "politice" la adresa Israelului se afla o atitudine antisemita pura", a precizat Sharansky, care a adaugat: "Uniunea Europeana, atat de sensibila cand e vorba de drepturile omului, ar face bine sa puna capat actiunii insidioase de spalare a creierului si demonizare a Israelului, inainte ca Europa sa se cufunde din nou in bezna trecutului, ".
Potrivit purtatorului de cuvant guvernamental, Avi Pazner, sondajul nu este suficient de credibil, imaginea pe care europenii o au despre Israel fiind rezultatul unei campanii mediatice negative din timpul celor trei ani de Intifada. "Cred ca informatiile oferite de presa in ultimii trei ani au fost nedrepte si dezechilibrate si au creat o imagine deformata a conflictului israeliano-palestinian", a sustinut el.

De altfel, in ultimul timp, oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a "antisemitismului" sa fie incluse si criticile, si atacurile deschise la adresa politicii Israelului.

Si mai dura a fost reactia Centrului Simon Wiesenthal, care a initiat o petitie internationala pentru condamnarea Comisiei Europene, pledand, intre altele, ca UE sa nu mai fie reprezentata in asa-numitul cvartet (in care mai intra ONU, SUA si Rusia), insarcinat cu misiunea de a incerca sa aplaneze conflictul dintre israelieni si palestinieni. "Rezultatele socante ca Israelul ar fi cea mai mare amenintare la adresa pacii... sfideaza logica si constituie izbucnirea rasista a unei imaginatii fanteziste, demonstrand ca antisemitismul este inradacinat in societatea europeana mai adanc decat oricand de la terminarea razboiului", a afirmat rabinul Marvin Hier, fondatorul Centrului amintit.

Pe de alta parte, o cunoscuta personalitate politica a opozitiei israeliene, Alon Liel, fost director general in Ministerul de Externe si consilier al ex-premierului Ehud Barak, a atras atentia ca israelienii ar trebui sa mediteze asupra motivelor pentru care europenii gandesc asa despre ei: "Ne urasc cu adevarat sau realmente se tem (de ceea ce se intampla in zona - n.r.)? Predilectia noastra naturala este de a scoate din sertar arma noastra obisnuita de autoaparare - arma antisemitismului -, dar, de data aceasta, probabil, nu este cazul sa procedam in acest mod".

Publicarea sondajului a coincis cu organizarea la Ierusalim a unui urias miting comemorativ cu prilejul implinirii a 8 ani de la asasinarea fostului premier Yitzhak Rabin de catre un extremist israelian, Shimon Peres, fost si el prim-ministru si arhitect, impreuna cu Rabin, al acordurilor de pace de la Oslo, dezaproband, in fata celor peste 100.000 de participanti, politica actualelor autoritati si considerand necesara reintoarcerea la viziunea pacifista a celui asasinat, socotit, pe bun dreptate, "un soldat al pacii".

(Comentariu de presa)

Scuza-ma, Adminu pentru cuvantul "bou", dar mare Bou e cel care a putut spune asa ceva:
"Publicarea sondajului a coincis cu organizarea la Ierusalim a unui urias miting comemorativ cu prilejul implinirii a 8 ani de la asasinarea fostului premier Yitzhak Rabin de catre un extremist israelian, Shimon Peres, fost si el prim-ministru si arhitect, impreuna cu Rabin, al acordurilor de pace de la Oslo, dezaproband, in fata celor peste 100.000 de participanti, politica actualelor autoritati si considerand necesara reintoarcerea la viziunea pacifista a celui asasinat, socotit, pe bun dreptate, "un soldat al pacii".

a fost convenit in UE un cota pe fiecare tara pentru primirea azilantilor,
Anglia nu l-a respectat, acest ministru n-a dat nici macar dreptul de reunire al familiei, (tatal familiei lucrand legal in Anglia), ani de zile Franta a adapostit si subvenit la intretinere, la frontiera, de mii de azilanti in asteptare de obtinere de viza pentru Anglia
iata de ce a fost un nemernic !

UN text foarte interesant pentru strategia internationala a lobby-ului
Romaniei!

>
> Wally Olins: "Nimeni nu stie cine e Iliescu"
Olins, creatorul sloganului Orange: "the future is bright"
>
> Miercuri, 05 Noiembrie 2003
>
>
> Guru mondial al branding-ului, la Bucuresti
> Guru mondial al branding-ului, Wally Olins, este prezent timp de
doua zile la Bucuresti, fiind invitat de revista Biz si de compania de
consultanta Brandient. El este printre cei mai mari creatori de marci din
lume. Numele sau este legat de Orange, a carei identitate a redefinit o
intreaga industrie, de Renault, British Telecom, Unilever. La aproape 70 de
ani, se dedica unui domeniu neobisnuit: branding-ului de tara. In
portofoliul sau se afla Polonia, Anglia, Portugalia, Spania. Sloganul pe
care l-a construit pentru promovarea lusitanilor este extrem de expresiv
"tara unde Atlanticul atinge Europa". Este totodata conferentiar la Said
Business School-Oxford si are propria firma de consultanta.
>
> Inainte de a sosi in Romania, si-a organizat un panel (un grup de
intervievati). I-a intrebat ce stiu despre tara noastra. Nimeni nu a stiut
mai mult decit: Ceausescu si Bucuresti. La reuniunea de ieri a participat si
Mircea Geaona, ministrul de externe care a anuntat ca trebuie sa regindim
programul "Made in Romania".
> Iliescu este un regim, un om de stat, un lider post-comunist? Cum e
el perceput in strainatate?
> Ceausescu?
> Iliescu, actualul presedinte.
> Nimeni nu stie cine e Iliescu, in afara Romaniei. Nu este perceput
nicicum. Stii cine e presedintele Elvetiei? Oamenilor nu le pasa de
politicieni. Cine sint ei.
> Daca miine v-ar angaja guvernul Romaniei, care ar fi primele
recomandari?
> Sa stringa la un loc toate personalitatile reprezentative din
politica, business, sport, cultura, publicitate. Apoi, sa-si fixeze clar
tintele, pentru ca nu te poti adresa tuturor. Tarile din NATO, UE si cele
invecinate sint "target"-uri suficiente. Toti trebuie sa gaseasca "Ideea",
pentru ca in planul urmator sa identifice oportunitati, punctele tari.
> Puterea de la Bucuresti cheltuie aproape 6 milioane de dolari pentru
"promovarea" lui Stefan cel Mare, un fost conducator de principate. Merita
asa o investitie?
> Toate statele investesc sume mari in promovare. Problema este nu
citi bani se pun in joc, ci cum stii sa coordonezi mai eficient
cheltuielile. Daca lucrurile sint corecte, poti sa obtii un impact maxim.
> E bine sau rau?
> Cu un singur individ sau personalitate nu se poate face un proiect
coerent. Asta, in opinia mea.
> Ati fost intrebat la seminar daca includerea Casei Poporului in
programul de vizita al strainilor e eficient din punct de vedere al
schimbarii imaginii Romaniei.
> Da. Ar trebui vinduta lui Disneyland. Poate va fii interesanta ca o
curiozitate, asemeni piramidelor, peste vreo 200-300 de ani.
> Cum ati construit brand-ul Polonia?
> Am pornit de la ideea ca Polonia este un stat extrem de puternic,
situat in Europa Centrala si de Rasarit, care joaca in nord-est-ul Europei
rolul Spaniei in sud.
> Cum suna sloganul "Romania, mereu surprinzatoare"?
> Nicicum. Surprinzatoare poate fi si Anglia, Spania, Portugalia.
Folosirea acestuia e o pierdere de vreme.
> Cit dureaza un program de branding de tara?
> 20 de ani. Nu este un lucru usor. Toate fortele tarii trebuie
implicate intr-un astfel de proiect.
> Si cum pornim?
> Gasiti ideea. Crearea unei identitati de natiune este o munca extrem
de complicata. Nu poti vinde tara ca pe un produs. Aceasta are un trecut, o
traditie, o cultura. Cautati oameni reprezentativi, idei geniale, sportivi
de marca, muzicieni, scriitori de prestigiu. Gasiti simboluri care sa va
reprezinte.
> Alteceva decit Dracula?
> Asta e o idee proasta. Nu o mai folositi. Strainii va vor ironiza.
Cautati sa personalizati lucruri, mincaruri, obiceiuri. Aduceti ceva
diferit. Veniti cu particularitati care sa va reprezinte. Ce e Romania fata
de Venezuela? Trebuie sa va recunoasca lumea si dupa altceva decit Dracula
si Ceausescu. Ati facut progrese remarcabile, astea trebuie promovate. Cind
realitatea se schimba si imaginea trebuie sa se schimbe.
>
> Programul "Made in Romania" trebuie reconsiderat. De ce sa nu mergem
pe brand-ul Transilvania? Are o muzica mai buna, un sunet de finete.
Asocierea cu Moldova este un brand negativ, facind trimiteri la
Transnistria, lupte etc.
> MIRCEA GEOANA, ministru de externe
>
>

Din site-ul http://www.masonicforum.ro/ro/nr10/sion.html
.... Protocoalele Inteleptilor Sionului, lucrare cunoscuta uneori si sub numele Protocoalele Batranilor din Sion.
Ea constituie unul din cele mai notorii falsuri literare din istorie si s-a bazat pe plagiat si frauda inca din cele mai fragede inceputuri. Cu toate acestea, acest fals a captat imaginatia multor oameni, altfel foarte rationali, si s-a transformat intr-o sursa indispensabila de informatie pentru toti antisemitii si antimasonii. Acest articol isi propune sa examineze istoria unei farse compromitatoare si consecintele ei lamentabile in istoria moderna, din punctul de vedere al evreilor si al masonilor din intreaga lume.
Protocoalele au aparut in 1905 la Tarskoe Selo, o statiune de vara langa Sankt Petersburg, in Rusia Imperiala, aflata sub conducerea tarului Nicolae al II-lea. Autorul, indicat in primele editii, era un fost avocat, judecator si apoi calugar
greco- ortodox, ce se numea Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1930).
Initial, Protocoalele au aparut ca appendix in editia a doua a unei lucrari a lui Nilus, intitulata Velikoe v Malom (Lucrul cel Mare din Lucrul cel Mic). n cele cateva editii care au urmat (1911, 1912, 1917 si 1919, toate in limba rusa), Nilus oferea diferite explicatii despre cum au ajuns manuscrisele Protocoalelor in mainile sale, subliniind ca el le-a tradus numai in rusa. Diferite editii si traduceri, publicate de altii, relatau insa versiuni deosebite asupra originii documentului.
Una din cele mai frecvente explicatii este cea conform careia Protocoalele ar fi formate din inregistrarile secrete ale Primului Congres Sionist tinut la Basel in 1897, sub conducerea Dr. Theodor Herzl. Ideea pe care documentul o sustine este ca evreii conspira pentru a controla toate guvernele, pentru a distruge civilizatia crestina, si pentru a deveni stapanii lumii. Protocoalele descriu detalii asupra metodelor ce vor fi folosite pentru a se atinge aceste obiective. Masoneria Libera ar fi astfel principala unealta a Inteleptilor Sionului pentru supunerea si dominarea umanitatii.
As vrea sa incep prin a spune raspicat ca o organizatie ca "Oamenii Intelepti ai Sionului" sau "Batranii Sionului" nu a existat niciodata. Cu toate acestea, fara a detine nici cea mai mica dovada, s-a sustinut totusi cu incapatanare ca Protocoalele erau rapoarte ale acestei organizatii fictive.
Vom examina forma acestor Protocoale. Primul lucru care atrage atentia cititorului obiectiv este ca textul nu seamana in nici un fel cu un protocol. Protocoalele sunt relatari, adica detalieri a ceea ce se intampla intr-o intalnire. Ele mentioneaza locul
intalnirii, data, ora la care incepe intalnirea, cine o conduce, in general numele celor prezenti si a celor care si-au anuntat absenta, si descrierea pe scurt a dezbaterilor, cine a intervenit si - uneori intr -o forma sumara - ce s-a spus si ce rezolutii au fost aprobate. In sfarsit, se inregistreaza momentul incheierii intalnirii si semnaturile celor care garanteaza veridicitatea relatarilor.
Nimic din toate astea nu se regaseste in asa-zisele Protocoale. Singura "semnatura" este o propozitie in care se spune - "Semnat de reprezentantii Sionului de Grad 33". Mai mult,in Protocol nu poate fi distinsa decat o singura voce. Acestea sunt de fapt monologuri sau dizertatii, peroratii am putea spune, care nu demonstreaza constructia ceruta unei dezbateri sau interventii a mai multor oameni. Este un semn trist pentru credulitatea sau reaua-vointa a celor care, citindu-le, au fost gata sa accepte un asemenea text ca pe un protocol adevarat, ca pe o relatare a unei intalniri..
In ceea ce priveste continutul, absurditatea unui presupus plan criminal, pregatit de un grup care pretinde ca ar controla mass media de pe Glob - dar se dovedeste incapabil sa opreasca publicarea repetata a planurilor sale - este de-a dreptul evidenta. Scopul imediat al Protocoalelor era sa submineze influenta politica si statutul Contelui Witte, cel mai important ministru in guvernul tarist din acel moment. Witte era un om foarte cult si cu opinii deschise, confident al tarului, care planuia introducerea unei politici imperiale moderne si novatoare. Pentru ca sotia lui Witte era evreica, toata lumea era de parere ca el ii sprijinea pe evreii din Rusia, cei care trecusera prin multe persecutii si discriminari de-a lungul secolelor.
Oponentii politici ai lui Witte, sub conducerea Marii Ducese Elisabeta, faceau tot ce era posibil pentru a-l discredita in fata clasei conducatoare si a familiei regale. Ducesa si grupul condus de ea au luptat cu incapatanare impotriva incercarii Contelui Witte de a introduce in Rusia standardul aurului, de a atrage investitiile straine si de a forma o alianta cu Franta. De asemenea, era cunoscuta dorinta Contelui Witte de a imbunatati conditiile de viata ale evreilor din Rusia si de a aboli anumite legi represive. Publicarea Protocoalelor era menita sa ii submineze influenta in fata tarului si a familiei regale.
Pentru ca unii scriitori insista sa atribuie Protocoalele primului Congres Sionist, prezidat de Dr. Theodor Herzl, se cuvine sa dam cateva explicatii despre acest congres, scopul sau adevarat si rezolutiile sale, toate amplu documentate. Miscarea Sionista, fondata de Herzl si sustinatorii lui, era pur si simplu o chemare adresata poporului evreu de a se intoarce in tara natala, Iudeea, aflata inca, la sfarsitul secolului al XIX-lea, sub dominatie otomana.
Principalul obiectiv al Congresului era sa rezolve "problema evreiasca" a tarilor europene, in special prin emigrarea evreilor. In patria lor istorica, evreii s-ar fi putut intoarce la agricultura, constructii si la alte activitati, ce le fusesera interzise timp de sute de ani, in locurile in care se stabilisera.
Primul Congres Sionist International a avut loc la Basel, Elvetia, intre 29-31 August 1897. Adevarata rezolutie a Congresului Sionist a constat in crearea Organizatiei Sioniste Internationale, ce urma sa implementeze programul sionist, sa creeze un Fond National pentru achizitionarea pamantului, asanarea mlastinilor, construirea de drumuri si impaduriri.
Adevarul despre aceste Protocoale a fost dezvaluit in 1921 de catre un jurnalist de la ziarul londonez Times, Philip Graves. In Istanbul, pe atunci Constantinopole, el a gasit o copie uzata a unei carti frantuzesti intitulata Dialoguri din Iad intre Machiavelli si Montesquieu, sau Politica lui Machiavelli in secolul al XIX-lea. Publicata la Bruxelles in 1864 de cate un autor anonim, ea fost de fapt scrisa in 1858 de Maurice Joly, un avocat francez antisemit si monarhist, provenind dintr-o veche familie catolica. In romanul sau, scris sub forma unui dialog dincolo de mormant intre Montesquieu si Machiavelli, Joly il ataca pe Napoleon al III-lea al Frantei. Astfel ca, foarte rapid, a primit o pedeapsa cu inchisoarea de 15 luni.
Graves a sesizat imediat extraordinara asemanare intre Dialoguri si Protocoalele lui Nilus. Paragrafe intregi fusesera copiate intocmai. In trei lungi articole, publicate in ziarul Times din 16,17 si 18 August 1921, Graves a demonstrat ca Nilus pur si simplu a plagiat Dialogurile lui Joly, deturnand originalul si adaugandu-i-i materialul antisemit ce-i servea scopurile. Studiile de mai tarziu au confirmat aceasta argumentare.
Desi Biserica Catolica nu s-a caracterizat in general printr-o vadita afectiune pentru masoni sau pentru evrei, este remarcabil faptul ca una din probele asupra falsitatii certe a Protocoalelor a fost scrisa de parintele reverend Pierre Charles - Societatea lui Isus -, publicata in Nouvelle Revue Theologique din Belgia, in ianuarie 1938. Remarcati data: Europa se afla in pragul celui de al Doilea Razboi Mondial. Regimurile totalitare ale lui Hitler, Franco sau Mussolini dezvoltau ample campanii antisemite si antimasonice. Toti cei care urmareau evolutia acestor evenimente intelegeau ca razboiul era iminent si ca puterea militara germana avea sa isi zdrobeasca vecinii, inclusiv Belgia.
Parintele Charles trebuie sa fi fost un om de mare curaj, dovedind integritate si dragoste pentru oameni, daca a indraznit sa publice o astfel de dovada compromitatoare asupra Protocoalelor. In acel moment, inclusiv superiorii sai, care au autorizat publicarea, au dat dovada de un simt al dreptatii si umanitatii de care Europa ducea mare lipsa in acei ani.
Cu totul, sunt 160 de pagini in Protocoale, circa 40% din text, bazate pe pasaje din Joly. In noua dintre capitole, mai mult de jumatate din text se dovedeste a fi copiat.
Protocolul nr. 15 este poate cel mai interesant din punct de vedere masonic. Gasim aici fraze de genul: "vom crea si multiplica loji masonice libere in toate tarile lumii... Vom pune toate aceste loji sub o administratie unica, cunoscuta numai de noi... Intre membrii acestor loji se vor afla aproape toti agentii politiei nationale si internationale". Regasim aici toate elementele teoriilor conspirationiste si nu merita efortul de a incerca o discutie asupra acestor afirmatii cu cineva care poate crede asemenea ineptii. Sunt oameni care nu au si nu vor sa aiba cunostinta despre independenta puternica a Marilor Loji din toata lumea, sau depre faptul ca politia regimurilor totalitare se considera printre cei mai mari inamici ai Masoneriei Libere.
Protocoalele, traduse in multe limbi, s-au raspandit extrem de rapid. Patruzeci si trei de editii diferite sunt conservate in Muzeul Britanic din Londra. Mai ales in anii 1930, cind se produce expansiunea fascismului si nazismului, gasim nu mai putin de 28 de editii si traduceri, publicate in cele patru colturi ale lumii. Protocoalele au devenit "Biblia" antisemitilor si antimasonilor. Adolf Hitler le-a folosit ca justificare pentru politica lui de persecutie rasiala care a culminat cu "Solutia Finala", masacrarea in masa a milioane de barbati, femei si copii, pentru singura "crima" de a fi evrei. Holocaustul insusi a demonstrat, in cel mai tragic si mai concret mod cu putinta, nonsensul presupuselor planuri de dominatie mondiala descrise de Protocoale. In mod evident, ura antisemita si anti-masonica nu are nici o legatura cu logica, dar are legatura cu psihopatologia.
Din pacate, propaganda antisemita si anti-masonica continua sa apara si azi fara nici o restrictie. Noi editii ale Protocoalelor au aparut recent in Statele Unite, Estonia, Slovacia, Ucraina, Iran si Danemarca. O traducere in greaca a fost publicata pana si in Australia. Sentimentele anti-masonice au inflorit din nou si ating nivele ale unei activitati fanatice de necrezut, in tari cu o lunga traditie democratica, precum Anglia si Statele Unite. Antisemitii si antimasonii au invatat repede sa profite de oportunitatile oferite de tehnologia electronica - in special de Internet.
.......
PS.Nu ma intrebati ce este masoneria, ca nu stiu si nu pricep.

1)Ministerul de finante israelian "are in studiu" multe lucruri pentru a stoarce taxe populatiei.
Asta nu inseamna ca si le pune in aplicare!!(cel putin acest ministru de finante se opune categoric taxelor "pe munca" sub orice forma!)Ce inseamna 3 miliarde(intr-un buget anual de 250 de miliarde),daca se putea salva viata a 400 de oameni?Am specificat numarul 400(din cei 800 de morti) deoarece sunt de acord ca nu exista "inchidere ermetica"!)
Dar daca "tot ne jucam cu cifre",hai sa vezi si cum gardul "economiseste".In locurile in care "gardul lucreaza",au incetat COMPLECT furturile de masini(si transportarea lor in Cisiordania pentru "piese de schimb" revandute pe piata israeliana).Ca rezultat,probabil in viitoru apropiat,vom simti o "economie foarte substantiala la asigurarile masinilor).
In aceleasi regiuni, a scazut la minimum furtul agricol(si asta o declara nu guvernul israelian ci "cei in cauza" care se organizasera in detasamente de paza pentru a-si apara culturile).
Numai la aceste doua exemple,economia reste de zeci de ori mai mare decat cei 3 miliarde pomeniti de tine.
2)Nu stiu despre ce polemici vorbesti,dar teroristii nu au nevoie de "pretexte".au dovedit-o in ultimii 3 ani "fara zid".
Iar daca nun va fi zid,se va gasi alt pretext pentru unele tari care cauta anumite "interese in regiune".
Nu ne facem iluzii in aceasta privinta.Stii de ce?Pentru ca suntem siguri ca vom avea deziluzii.
3)Bush declara multe!Si depinde si in fata carui public apare.
Acest gard,din punct de vedere al securitatii,ar primejduii chiar foaia de parcurs care este "copilasul sau".Nu conteaza "cum arata acest copilas",dar este al lui?
acelasi Bush,cu alte ocazii,a declarat ca orice stat are dreptul legitim sa-si apere cetatenii(si nu conteaza cum!).
Am crezut ca el,in Irak,are alte "patente".Dar vad ca si trupele americane de acolo folosesc "tehnica barirelor" samd.Nimic nou sub soare!
4)Nu vorbesc de "avantajul" de a cunaoste limbi straine,ci de principiu de a folosi numai limba romana pe un forum romanesc!In plus,imi place sa vad si sa inteleg si "natura linkului" inainte de al cita!Si nu am sa caut in toata lumea.N-mi pasa daca faci un rezumat si redai in romaneste ce concluzii ai tras de acolo.(cred ca aceasta este si politica forumului,exceptand poiezii si alte opere de literatura).
5)Ce este rau sa detii mai multe cetatenii?Sa nu ai deaface cu "vize" si alate surprize in excursii in Europa(eu mi-am reluat-o pe cea romana).Cat depre cei 68%,trebuie sa intelegi ca marea majoritate a celor veniti in Israel din Europa sunt originari din Europa Rasariteana.Care abea acum incepe sa adere la Europa Normala(UE+Nato).Ce vroiai,sa lupte pentru un pasaport european care-i dadea acces la "Pactul de la Varsovia"?
Si cred ca si procentul este foarte exagerat,luand in consideratie ca nu exista in populatia istraeliana un asemenea procent de "Originari din europa"(ori cei originari din tarile arabe sau din fosta URSS nu cred ca sunt atat de "arzatori").
Vorbesti de 50% din cei 68% la suta care vor sa plece?Alta exagerare.Aici se vorbeste intens sa se dea drept de vot celor aflati in strainatate.Dar fiecare sursa de infornmatii vine cu "interpretarile ei".
In plus am auzit de un numar destul de mare de fotbalisti israelienimcare doresc un pasaport european(polonez,in special!).Acest lucru le deshide fara nici o problema portile catre "ligile europene"(din 2004,o data cu aderarea celo 10)

Iar la P.S.-ul tau,sunt uimit de felul cum ne putem juca cu datele statistice!
Salariul mediu in Israel este de 7000 IS(1559$).Muncitorii calificati(despre care vorbesti tu) sunt cei care "trag salariul mediu in sus",deci au mult mai mult decat acesti 1559$.
Iar cand se discuta depre chirii,se iau cele "utopici de mari" in cartierele elegante ale Israelului.In ce cartier ai auzit tu ca se plateste 1500$ pentru 3 camere?Si cine ti-a oferit aceste date?Sa-mi spuna si mie acest lucru!!
Desigur ca vei gasi si cu 3000 de dolari,dar sa iei aceste "limite extreme" pentru a face "statistici sau comparatii"?
Acest lucru imi aminteste ceva din Romania(sper sa nu te jignesti caci nu este nici o aluzie la tine):

"Cat face nenicule,doua corcoduse plus sapte barabule?"

Numai bine,anita47.

Franta - nerabdatoare sa primeasca Romania in familia europeana
articol in exclusivitate pentru Adevarul, semnat de ministrul francez al afacerilor europene, d-na Noelle Lenoir
===========================================

Dupa vizita in Franta a primului-ministru Adrian Nastase, in septembrie 2003, a fost randul presedintelui Romaniei, dl. Ion Iliescu, sa efectueze, in luna noiembrie, o vizita foarte reusita in tara noastra. Am avut placerea sa particip alaturi de domnia sa la intalnirea organizata de Camera de Comert franco-romana, putand astfel sa imi dau seama de extraordinara apropiere dintre francezi si romani. Este adevarat ca legaturile noastre sunt ancestrale: Romania latina si francofona isi aduce aminte de sprijinul acordat atat de adesea de catre francezi in trecut: Quinet, Lamartine si Michelet, aparatori ai poporului roman in timpul ocupatiei otomane, Napoleon al III-lea, care s-a angajat in Unirea principatelor romane si armata franceza care a luptat alaturi de romani in timpul primului razboi mondial. La randul sau, Romania a dat Frantei creatori extraordinari precum Tristan Tzara, Eugen Ionesco sau actrita Elvira Popescu. Actualitatea ne apropie inca si mai mult, pe masura ce procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana avanseaza. In acest sens, raportul publicat recent de catre Comisia Europeana recunoaste eforturile importante desfasurate de Romania pe calea aderarii sale. In special, Comisia considera ca Romania poate fi considerata o tara cu o economie de piata functionala daca progresele constatate in prezent sunt continuate cu perseverenta. In acelasi timp, raportul Comisiei subliniaza capacitatea inca nesatisfacatoare a administratiei si a justitiei romane, in ciuda reformelor care au fost deja realizate sau demarate, precum si necesitatea absoluta de a lupta cu mai multa eficienta impotriva coruptiei. Daca raspunde acestui apel, asa cum autoritatile si ansamblul fortelor sale democratice sunt hotarate sa o faca, Romania va reusi. Eu sunt convinsa ca ea va putea, in aceste conditii, sa finalizeze negocierile sale de aderare asa cum doreste in vederea semnarii tratatului de aderare in 2005 si a aderarii efective la Uniunea Europeana la inceputul anului 2007. Franta doreste respectarea acestui calendar, cu atat mai mult cu cat Romania este o tara cu care Franta intretine legaturi de prietenie, si chiar mai mult decat atat, legaturi afective. Sustinerea acordata de catre Franta integrarii europene a Romaniei se materializeaza in cinci directii importante: in plan politic, prin numeroase contacte bilaterale si prin luarile de pozitie in cadrul reuniunilor europene; in plan financiar, prin efortul de solidaritate in crestere realizat de catre Uniunea Europeana - la bugetul careia Franta este cel de-al doilea contribuitor - si prin programele sale bilaterale; in plan tehnic, prin zecile de experti francezi angajati pe principalele santiere ale reformei - si sunt numerosi - in Romania; in plan economic, caci societatile franceze care au investit deja 1,5 miliarde de euro in economia romaneasca contribuie de o maniera semnificativa la modernizarea sa; in planul societatilor noastre civile, in fine, gratie miilor de parteneriate dintre ONG-urile si colectivitatile teritoriale din cele doua tari. As dori sa subliniez, in special, importanta cooperarii noastre in patru domenii: administratie publica, justitie si afaceri interne, agricultura - domeniu in care, din diverse motive, Franta si Romania au multa experienta de impartasit - si cooperare descentralizata. Formarea unei noi generatii de inalti functionari, munca guvernului si coordonarea interministeriala, descentralizarea, dezvoltarea unui corp prefectoral format din profesionisti sunt cateva dintre provocarile decisive ale reformei administratiei publice romanesti la care expertii francezi sunt asociati indeaproape. Primul-ministru are, de altfel, in cadrul cabinetului sau, o consiliera franceza pentru pregatirea tarii in vederea aderarii la UE. Aproximativ 30 de tineri romani urmeaza in prezent cursuri de lunga durata in cadrul Scolii Nationale de Administratie, angajata si ea in proiectul de dezvoltare a Institutului de administratie din Romania. Numirea domnului Pierre Truche, un eminent magistrat francez, fost prim-presedinte al Curtii de Casatie, in functia de consilier al primului-ministru roman, evoca proximitatea traditionala intre dreptul roman si francez. Dar aceasta numire de mare calitate semnifica, in primul rand, angajarea magistratilor francezi in reforma justitiei romane, precum si in lupta impotriva coruptiei si impotriva criminalitatii transfrontaliere. Formarea si recrutarea magistratilor, precum si crearea jurisdictiilor specializate, in special pentru minori, reprezinta exemple importante in aceasta privinta. O comisie mixta de cooperare judecatoreasca si juridica a fost creata in acest an, precum si un grup de legatura operational pentru problematica minorilor romani in dificultate pe pamant francez. Pe de alta parte, politistii francezi si romani au creat la Oradea un centru de coordonare si de control al frontierelor, deschis si altor politisti europeni. Recenta vizita a colegului meu Herve Gaymard si semnarea, cu aceasta ocazie, a unei declaratii politice si a unui protocol de cooperare au confirmat faptul ca Franta si Romania, doua dintre principalele tari agricole din Europa, impartasesc aceeasi conceptie despre Politica Agricola Comuna (PAC). Ele acorda aceeasi importanta dezvoltarii rurale si se arata decise sa-si multiplice actiunile de cooperare in acest domeniu, inclusiv in sectorul securitatii alimentare, care este atat de important pentru consumatorii europeni. Inca si mai fundamentala este cooperarea in domeniul politicii externe si de aparare. Prezenta, in curand, a Romaniei in Consiliul de Securitate a Natiunilor Unite, pentru o perioada de doi ani, va oferi celor doua tari ale noastre ocazia de a-si intari colaborarea in domeniul marilor dosare si de a contribui impreuna la afirmarea identitatii europene in lume, in deplina coerenta cu relatiile transatlantice puternice si de incredere. In fine, vizita in Franta, in septembrie 2003, a primului-ministru Adrian Nastase, care a participat alaturi de mine la incheierea "intalnirilor franco-romane privind colectivitatile locale" in departamentul Aveyron, a permis o noua impulsionare a cooperarii descentralizate, deja foarte dezvoltate, si a intalnirilor dintre cetatenii celor doua tari ale noastre. Francofonia, care este atat de vie in Romania, nu poate decat sa fie si mai favorizata. Ceea ce ma bucura, cu atat mai mult cu cat este important sa consolidam legaturile noastre culturale. Franta a fost alaturi de Romania in momentele dificile ale istoriei ei. Ea doreste sa mentina si sa-si intareasca sprijinul in cursul lunilor si anilor urmatori, pentru a primi in sanul familiei europene, in 2007, o Romanie moderna, care sa poarte o parte importanta a patrimoniului si a devenirii Europei. Un fost prim-ministru al unei tari din Europa centrala a afirmat ca tarile candidate nu doresc un colac de salvare; ele doresc sa urce la bord. Ei bine, Romania aproape a urcat, iar Franta ramane pe pozitii pentru a-i da mana, asteptand sa intre definitiv in familia Uniunii Europene.
======================================================================

Iata un articol mai lung...dar merita citit

Marea minciuna
din spatele atentatelor asupra americii


Mass-media a spus poporului american o Mare Minciuna despre atacul de la 11 septembrie. A mintit intentionat in legatura cu motivele pentru care el a avut loc, pentru a acoperi adevaratele semnificatii ale atacului. Neintelegerea motivelor reale pentru care am fost atacati va costa America pierderea altor vieti omenesti, a prosperitatii si, in cele din urma, ar putea sa ne coste insesi libertatile noastre.
Intrebarea cea mai importanta pe care trebuie sa ne-o punem acum in legatura cu atacul terorist este: de ce? Este important sa stim cine a facut-o, dar si mai important e sa aflam de ce a facut-o. De ce s-a ajuns in situatia ca atatea milioane de oameni din intreaga lume sa urasca atat de mult America? De ce creste numarul celor dispusi sa-si sacrifice vietile ca sa ne loveasca? Chiar daca-i vanam si ucidem pe toti cei raspunzatori fie si indirect de teroarea din septembrie, daca nu gasim cai de a reduce ura mondiala crescanda la adresa noastra, vor aparea alti kamikaze care sa le ia locul. America se va scufunda intr-un tot mai intens ciclu al violentei si al fricii.
In cuvantarea lui de ramas-bun, George Washington ne-a prevenit sa nu ne amestecam in treburile strainatatii. Si eu, la randu-mi, am avertizat ca, daca America varsa sange peste hotare, in cele din urma se va varsa sange si in tara noastra. Nu gasesc nici o satisfactie in faptul ca am avut dreptate. Confirmarea prevestirii mele nu-mi alunga durerea pentru aceasta uriasa pierdere de vieti ale americanilor.
Ragazul introspectiei

Noi, americanii, avem tot dreptul sa fim revoltati impotriva teroristilor. Dar trebuie sa ne distantam de revolta cu un pas, caci atunci cand in viata unei persoane, sau chiar a unei natiuni, se intampla un lucru ingrozitor, este necesar un ragaz de gandire. Trebuie sa avem curajul de a ne intreba oare ce am facut ca sa devenim vulnerabili in fata unor atacuri de o asemenea atrocitate. Iar gandirea de acest gen presupune, uneori, curaj.
Lumea functioneaza dupa un principiu simplu: acela al cauzei si al efectului. In situatia de fata, trebuie sa examinam posibilele cauze ale motivatiei acelor oameni de a lovi America.
Astfel, putem constata ca orice natiune care bombardeaza o alta isi creeaza in mod firesc milioane de dusmani furiosi. In ultimii ani, America a facut acest lucru in repetate randuri. Ne-am implicat de o parte sau de alta in conflicte straine, am oferit arme si asistenta militara, ba chiar am si bombardat alte natiuni. Actiunile noastre au cauzat pierderea a mii si mii de vieti omenesti, printre care si mii de civili. Multe dintre natiunile pe care le-am bombardat n-au facut niciodata rau unui singur american, nici nu au actionat in vreun fel impotriva intereselor Statelor Unite.
De exemplu, acum dam partial vina pe Afghanistan pentru ceea ce s-a intamplat in 11 septembrie. Ne e foarte comod sa uitam ca am bombardat Afganistanul (ucigand multi civili nevinovati) in urma cu trei ani, cand am incercat sa-l omoram pe Osama Bin Laden. Ori, Afganistanul este condus de aceiasi oameni pe care in trecut i-am ajutat impotriva sovieticilor. Pe-atunci, am sprijinit efectiv activitatile teroriste ale lui Osama Bin Laden si ale colaboratorilor acestuia contra sovieticilor. Mai tarziu, cand Osama Bin Laden s-a intors impotriva noastra, am incercat sa-l ucidem, bombardand Afganistanul.
Am vazut reactia americanilor fata de atacul asupra World Trade Center. Care ar fi reactia americanilor fata de orice natiune care ar trage cu rachete de croaziera si ar arunca mii de bombe asupra Americii? Dupa ce Clinton a bombardat Afganistanul, talibanii au jurat razbunare impotriva Americii. Atacul de la 11 septembrie poate reprezenta aceasta razbunare.
Am bombardat Irakul dupa ce invadase Kuweitul, in conditiile in care l-am sprijinit cu bani si arme pe Saddam Hussein cand era in razboi cu Iranul. In acelasi timp, am continuat sa ajutam financiar si militar Israelul, chiar si dupa ce acesta a invadat Libanul, ucigand zeci de mii de civili libanezi. Am sustinut statul sionist cu toate ca acesta tortureaza mii de detinuti politici in inchisorile sale. Sprijinul american a ajutat efectiv Israelul sa se auto-purifice etnic de sapte sute de mii de palestinieni.
Bush afirma ca trebuie sa-i doboram pe teroristi oriunde s-ar afla, in lumea intreaga, dar a baut ceai la aceeasi masa cu primul ministru al Israelului, Ariel Sharon, unul dintre cei mai brutali si mai sangerosi teroristi ai lumii. Sharon a comis un numar de crime contra umanitatii, printre care si masacrarea a doua mii de barbati, femei si copii in lagarele de refugiati de la Sabra si Shatila, in Liban. Domnul Bush nu l-a doborat pe domnul Sharon, ci i-a strans mana.
America le-a furnizat arme si bombe separatistilor musulmani din Kosovo, impotriva crestinilor iugoslavi. Dupa aceea am bombardat orasele iugoslave pline de civili, cand tara lor a incercat sa reprime pe cale militara revolta pe care noi o incurajaseram.
Va rog sa intelegeti: nu cred ca aceste acte de razboi ale Americii au reprezentat vointa poporului american. Dimpotriva, marea majoritate a americanilor, cel putin pana la 11 septembrie, s-au opus aproape tuturor implicarilor americane in razboaie din strainatate. De exemplu, o majoritate covarsitoare a populatiei americane s-a impotrivit ultimei interventii militare din Iugoslavia. Dar America este tinuta in chingi de liota Noii Ordini Mondiale, care o foloseste pentru a-si pune in aplicare politica de hegemonie globala.

Moartea a cinci sute de mii de copii
Cred ca majoritatea americanilor ar fi coplesiti daca ar cunoaste masura deplina a suferintelor cauzate de politica externa a Americii. De exemplu, cei mai multi americani nu stiu nimic despre efectele embargoului nostru asupra alimentelor si medicamentelor pentru Irak care a cauzat moartea a cel putin o jumatate de milion de copii. Asa e, repet: suntem direct responsabili de moartea a cinci sute de mii de copii! Unii dintre dumneavoastra s-ar putea sa nu credeti. Ei bine, iata un extras dintr-o intrevedere intre Leslie Stahl, de la CBS si Madeline Albright, pe vremea cand aceasta din urma era Secretar de Stat al SUA. Segmentul se intitula "Pedepsirea lui Saddam", iar Stahl intreba daca moartea a cinci sute de mii de copii era un pret onorabil pentru a pedepsi un singur om.
Leslie Stahl, vorbind despre sanctiunile SUA impotriva Irakului: "Am auzit ca au murit o jumatate de milion de copii. Mai multi chiar decat cei morti la Hiroshima. Si...ma intreb: oare merita pretul?"
Madeleine Albright: "Este o alegere foarte grea, insa da, credem ca merita acest pret."
Ce parere aveti despre o persoana dispusa sa cauzeze moartea a cinci sute de mii de copii pentru a pedepsi un singur om?
Cum de nu putem intelege de ce atat de multi oameni urasc Statele Unite, cand propriul nostru Secretar de Stat spune ca asasinarea a cinci sute de mii de copii, citez, "merita"?
Marea Minciuni din 11 septembrie
In mod ciudat, in mass-media s-a discutat foarte putin despre motivele pentru care a avut loc atacul. Oamenii politici si personalitatile mediatice ne-au oferit explicatii complet ina-decvate asupra motivului pentru care doua duzini de tineri s-au dat prada mortii de buna-voie, pentru a ne lovi. Mai mult, ne-au spus o serie de minciuni absurde, pentru a-i impiedica pe americani sa inteleaga adevaratul motiv al atacatorilor.
Ni s-a spus ca atacatorii nu erau decat niste nebuni lasi care au comis, citez, un "atac neprovocat". Mijloacele de informare si purtatorii de cuvant ai guvernului ne-au asigurat in repetate randuri ca aceste atacuri "nu au avut nici o legatura cu sprijinul acordat de America Israelului". Opinia oficiala, asa cum a exprimat-o Presedintele in fata Congresului SUA, este aceea ca teroristii ne-au atacat pentru ca urasc libertatea noastra! Iata un extras din cuvantarea presedintelui Bush in Congres: Americanii intreaba: "De ce ne urasc?" Urasc ceea ce vad chiar aici, in aceasta camera: un guvern ales democratic. Liderii lor sunt auto-numiti. Urasc libertatile noastre (...).
Nu doresc sa fiu nerespectuos, insa aceasta argumentare este atat de ridicola, incat nici chiar acest Presedinte, contestat intelectual, nu poate sa creada cu adevarat asa ceva! Chiar crede Bush ca o banda de tineri si-ar abandona familiile si caminele si s-ar autoincinera intr-un imens glob de flacari, numai fiindca ne urasc democratia? Tot inainte, domnule Presedinte! Data viitoare, vom auzi ca niste kamikaze islamici s-au prabusit cu avioanele in Islanda, invidiosi pe sistemul lor democratic!
Domnul Bush cere Americii sa sustina un razboi masiv in urmatorii zece ani. Ni se cere sa sprijinim un conflict enorm, ale carui costuri imense vor aduce America la faliment, provocand pierderea unui mare numar de vieti americane. Inainte de a putea lua o decizie atat de cruciala, meritam sa stim tot adevarul cu privire la acest eveniment catastrofic. Ori, domnul Bush nu ne-a spus adevarul; el n-a facut decat sa repete Marea Minciuna avansata de mass-media americana. Afirmatia ca aceste acte s-au nascut din ura la adresa libertatii noastre este o minciuna calculata pentru a ne abate gandul dinspre asocierea dezastrului din 11 septembrie cu sprijinul acordat de noi Israelului.
Caci, trebuie sa intelegeti, a asocia atacul cu politica noastra pro-israelita ar afecta negativ relatiile cu statul Israel si cu lobby-ul evreiesc. Ultimul lucru pe care-l doresc ei este ca poporul american sa-si dea seama ca sprijinul neconditionat pe care l-am acordat si il acordam Israelului a dus in mod direct la acest dezastru.
Daca poporul american intelege clar acest lucru, oamenii ar putea incepe sa puna o intrebare similara cu aceea formulata de Leslie Stahl: "Oare sprijinul nostru pentru Israel chiar merita?"
Pentru a-i impiedica pe oameni sa puna aceasta intrebare evidenta, mass-media a scornit Marea Minciuna ca teroristii de la 11 septembrie nu erau decat niste nebuni lasi care ne urau libertatea si democratia!
Adeviratul motiv al atacului
Pana si data aleasa de teroristi pentru acest atac arata adevaratele lor motivatii. Data de 11 septembrie 1922 reprezinta prima masura concreta luata spre a implementa Declaratia Balfour si infiintarea statului Israel.
De ce a ascuns mass-media poporului american acest amanunt esential? Raspunsul e simplu: pentru ca mijloacele de informare americane sunt complet dominate de evrei! Multi americani banuiesc ca evreii detin o influenta disproportionata in presa, dar actuala lor putere este incomparabil mai mare decat isi ima-gineaza majoritatea oamenilor. Daca doriti dovezi atestate documentar despre enorma lor putere mediatica, vizitati pagina mea de web, www.davidduke.com, si cititi capitolul "Who Runs the Media" din cartea "My Awakening" (in editia romaneasca - David Duke, "Trezirea la realitate", Editura Samizdat, Bucuresti, 2001(n.red.).
La fel cum evreii adepti ai suprematiei Israelului domina mass-media, Congresul si Presedintele sunt si ei influentati de lobby-ul israelian. Oricare american s-ar infuria sa afle ca cel mai puternic lobby din Congres este in serviciul unei natiuni straine. Si totusi, imensa putere a lobby-ului evreiesc este o realitate dovedita si nimeni din Capitol Hill n-ar indrazni sa sfideze acest lobby atotputernic. Chiar si unul dintre cei mai puternici senatori din istoria americana, William Fulbright, a afirmat fara menajamente, in emisiunea "Face the Nation" - "In fata natiunii" (n.tr.) de la CBS, ca "Israelul controleaza Senatul SUA".
Recent, in data de 3 octombrie, un post de radio ebraic din Israel, Kol Yisrael, a transmis ca in timpul unei discutii contradictorii, cu ocazia unei intruniri a cabinetului israelian, Shimon Peres l-a avertizat pe primul ministru Ariel Sharon ca, daca nu accepta cererile americanilor pentru un acord de incetare a focului cu palestinienii, ar putea face America sa se intoarca impotriva Israelului. Intr-un acces de furie, Sharon i-a raspuns lui Peres: "Ori de cate ori facem cate ceva, imi spui ca America va face cutare si cutare (...). Vreau sa-ti spun foarte clar un lucru: nu-ti mai face griji cu presiunile americane asupra Israelului. Noi, poporul evreu, controlam America, iar americanii o stiu".
Magnatii presei si politicienii vanduti Israelului cunosc adevaratele motive care stau la baza acestor acte teroriste. Au citit interviurile lui Osama Bin Laden. Si el, si aproape toti ceilalti adversari islamici ai Americii, au pus sprijinul american pentru Israel in fruntea celor zece motive de a uri America. Bin Laden si milioane de oameni din lumea musulmana acuza atacurile contra Libanului, Libiei, Iranului, Afganistanului si Sudanului ca reprezentand un rezultat direct al controlului exercitat de Israel asupra Americii.
Acesti oameni subliniaza ca numeroasele masacrari ale palestinienilor de catre israelieni, torturarea continua a miilor de prizonieri, folosirea asasinarii adversarilor politici, bombardarea lagarelor de refugiati si razboaiele costisitoare lansate de Israel impotriva vecinilor sai arabi, toate aceste crime ale israelienilor, sunt complet dependente de ajutorul american neconditionat. De asemenea, ei considera moartea celor cinci sute de mii de copii irakieni, asa cum a recunoscut-o fostul nostru Secretar de Stat (de origine evreiasca), un rezultat direct al controlului exercitat de evrei asupra Americii.
Cetatenii americani, aflati sub bombardamentul unor mijloace de informare subiective, pot sa nu constientizeze controlul evreiesc asupra politicii externe a Statelor Unite, dar palestinienii si aliatii lor, ca Bin Laden, il inteleg cu totii - si, din acest motiv, ne urasc.
De fapt, aceeasi mass-media care propaga Marea Minciuna conform careia motivatia teroristilor ar fi "ura contra libertatii" este in mod clar constienta de adevaratele motivatii ale lui Bin Laden. Pot dovedi cu usurinta adevarata motivatie a lui Bin Laden si mai pot dovedi ca mass-media a stiut tot timpul adevarul. Astfel, in luna mai a anului 1998, Bin Laden a fost intervievat de reporterul John Miller, de la ABC. In acest interviu, Bin Laden vorbeste despre motivul pentru care cauta sa atace America. Il puteti gasi pe website-urile ABC sau PBS. Iata cateva citate textuale din declaratiile lui Bin Laden:
"De peste o jumatate de secol, musulmanii din Palestina sunt macelariti, asaltati si jefuiti de proprietatile si onoarea lor. Casele lor au fost spulberate, culturile le-au fost distruse..."
"Acesta este mesajul meu pentru poporul american: sa caute un guvern serios, care sa se ocupe de propriile lui interese si sa nu atace tarile altor popoare sau onoarea acestora. Iar ziaristilor americani le spun sa nu intrebe de ce am facut-o, ci sa se intrebe ce a facut guvernul lor pentru a ne sili sa ne aparam (...)."
"Prin urmare, le spunem americanilor, ca popor, si le spunem mamelor de soldati si mamelor americane in general ca, daca pretuiesc vietile lor si pe ale copiilor lor, sa-si gaseasca un guvern patriotic, care va sluji interesele lor, nu pe ale evreilor (...)".
"Le spun ca s-au pus la discretia unui guvern neloial, iar acest lucru se vede cel mai limpede in administratia lui Clinton (...). Consideram ca aceasta administratie reprezinta Israelul in interiorul Americii. Observati unele institutii decisive, ca Secretariatul de Stat, Secretariatul Apararii si C.I.A., si veti constata ca sunt dominate de evrei. Ei se folosesc de America, spre a-si pune in aplicare planurile pentru intreaga lume (...)."
Nici in acest interviu, si nici cu vreo alta ocazie in viata lui, Bin Laden nu a scos o vorba despre opozitia fata de principiile democratice. Asadar, acum stim adevarata motivatie a lui Bin Laden. Nu ne-a atacat fiindca "uraste democratia", ci pentru ca, dupa parerea lui, Israelul controleaza America si se foloseste de ea ca sa-i atace pe musulmani. Daca reiese ca Bin Laden este autorul actelor tero-riste, faptele lui sunt de neiertat. Din partea mea, merita sa fie starpit fara mila pentru ca a ucis atat de multi americani. De ce a trebuit insa ca mass-media si guvernul sa inventeze aceasta minciuna enorma si absurda despre motivul pentru care am fost atacati in 11 septembrie?
Marea Minciuna, desigur, este menita sa ascunda un adevar evident. Ea are scopul de a-i impiedica pe americani sa asocieze atacul cu poli-tica noastra israeliana. Fiindca, in caz ca s-ar intampla acest lucru, oamenii ar putea incepe sa se intrebe daca e cu adevarat in interesul nostru sa le dam israelienilor miliarde si miliarde de dolari.

Prin urmare, amarul adevar este acela ca am suferit teroarea din 11 septembrie din cauza sprijinului pe care l-am acordat politicii criminale a Israelului. Ne-am lasat tara sa fie controlata de un lobby strain, care a actionat impotriva intereselor poporului american.
Israelul a dovedit in repetate randuri ca nu ne este cu adevarat prieten. A desfasurat activitati teroriste sub acoperire impotriva Americii, cum ar fi afacerea Lavon, din Egipt. A atacat cu deliberare nava U.S.S. "Liberty" cu torpiloare si avioane fara insemne, cauzand moartea a o suta saptezeci si patru de marinari americani, intr-o incercare de a arunca vina pe Egipt si a atrage sprijinul american, in timpul razboiului din 1967. Ne-a spionat si ne-a furat cele mai importante secrete, ca in afacerea Jonathan Pollard. A vandut comunistilor chinezi tehnologii americane secrete. A indus America in eroare spre a o determina sa bombardeze alte natiuni, ca in atacul din 1986 asupra Libiei. Si as putea continua la nesfarsit cu lista tradarilor israeliene la adresa Americii.
Iar acum, sub conducerea lobby-ului israelian si a mijloacelor de informare controlate de evrei, sionistii pregatesc America pentru a le administra o lovitura masiva tuturor dusmanilor de moarte ai Israelului, intr-un razboi global. Se discuta deja nu numai despre bombardarea, ci despre invadarea si ocuparea unor tari intregi, ca Libia, Iranul, Siria, Irakul si Afganistanul. Asa ceva ar provoca un imens val de ura si razbunare impotriva Americii, pe tot globul. Costurile unui asemenea razboi s-ar transpune in nenumarate miliarde de dolari din partea poporului american si, foarte posibil, moartea a mii de americani. In sfarsit, un asemenea razboi nu ar pune capat terorismului, ci n-ar face decat sa provoace si mai multe acte de terorism contra noastra.
Adevaratii atacatori ai libertatii
Primul pret foarte scump al acestui nou razboi a fost deja platit: un atac direct asupra drepturilor constitutionale ale americanilor.
Liderii mediatici si guvernamentali ai Americii ne spun acum ca trebuie sa luptam pentru a apara libertatea. Dar, daca nu le e cu suparare, cum intentioneaza ei sa lupte pentru libertate? Planuiesc cumva s-o faca inlaturand libertatile poporului ame-rican? Ni se spune sa nu ne facem griji, ca nu va fi decat o masura temporara. Si totusi, s-a intamplat vreodata ca un guvern, dupa ce i-a luat poporului drepturile, sa i le inapoieze de buna-voie? Odata ce un guvern retrage drepturile civile, a astepta sa le restituie e totuna cu a-i pretinde unui caine sa miaune!
Frati americani, va rog, deschideti ochii! Prima masura a lui Bush, dupa 11 septembrie, a fost aceea de a finanta cel mai mare aparat de politie secreta din istoria lumii! Daca v-ati intrebat vreodata cum arata un stat politienesc, faceti bine si uitati-va repede, caci vine drept spre voi ca o locomotiva scapata de sub control!
Si care sunt sansele ca terorismul sa se reduca, dupa ce, in razboiul contra terorismului, vom cheltui miliarde fara numar si vom sacrifica nenumarate vieti americane si straine?
Un razboi care nu ne va apara
Mijloacele de informare evreiesti imprastie neobosite ura. Emisiunile de actualitati nu mai relateaza despre multe stiri vrednice de atentie, din America si de peste hotare, ci s-au transformat intr-un neintrerupt spot publicitar pentru un razboi sangeros, masiv si prelungit.
Aceasta propaganda a si inceput sa-si faca efectul. Cand canalele de televiziune CBS si CNN au efectuat sondaje de opinie in randurile populatiei americane, intreband daca ar fi cazul sa-i atacam pe cei suspectati de a fi dusmanii Americii, chiar si cu, citez, "pretul a mii de vieti ale unor oameni nevinovati", aproape sapte-zeci la suta din cei intervievati au raspuns afirmativ.
Ma doare inima cand ma gandesc ca o vasta majoritate de americani au acum exact aceeasi opinie fata de vietile unor oameni nevinovati ca aceea a teroristilor din 11 septembrie.
Cum credeti ca va privi restul lumii America, la vederea rezultatelor acestor sondaje de opinie? Pana acum, n-am auzit pe nimeni, nici macar pe unul dintre marii moralisti mediatici, dintre conducatorii cultelor religioase, pe Presedintele Statelor Unite sau pe oricare alta persoana cu autoritate, sa aiba curajul de a atrage atentia asupra acestei flagrante ipocrizii morale.
In 1986, israelienii le-au oferit americanilor probe false contra Libiei, determinandu-ne sa bombardam aceasta tara. Am bombardat deci o natiune, ca sa "combatem terorismul", pentru o crima pe care nici macar nu o comisese! Un an mai tarziu, doi membri ai unei grupari radicale din Libia au facut sa explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localitatii Lockerbie din Scotia, cauzand una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldata cu moartea a doua sute saptezeci de oameni.
Noi ne razbunam cu bombardiere B-1, ei o fac cu bombardieri sinucigasi.
Nu exista nici o cale de a ne apara complet impotriva atacurilor de acest gen. Chiar si un singur fanatic, daca e destul de hotarat pentru a accepta sa se sinucida, poate arunca in aer foarte usor, cu o cantitate mica de exploziv plastic (nedetectabil), un avion cu patru sute de oameni la bord. Traim intr-o epoca in care agentii biologici de distrugere in masa, cu efect mortal, pot fi pregatiti in subsolul casei oricui.
Daca judecata limpede nu va avea castig de cauza, ne vom angaja intr-un asa-zis razboi contra terorismului, care ar putea ucide mii de oameni nevinovati, escaladand si mai intens ciclul violentei.
11 septembrie a schimbat pentru totdeauna fata lumii
In ziua de 11 septembrie, lumea s-a schimbat pentru totdeauna.
S-a dovedit ca o mana de oameni, cu putini bani si nici o arma, exceptie facand cateva deschizatoare de conserve, pot provoca distrugeri majore si haos in cea mai puternica natiune de pe Pamant. S-a demonstrat cat de vulnerabila este fiecare natiune - chiar si a noastra - in fata terorismului.
Prin urmare, cum ne vom putea apara de terorism in viitor?
Daca nu remediem motivatia de baza a terorismului si nu inscriem America pe un nou fagas, fiecare racheta si bomba noua pe care o trimitem se va intoarce impotriva noastra. America se va scufunda tot mai mult in incertitudine si teama.
Trebuie sa ne pastram judecata limpede si sa intrerupem acest ciclu al violentei. Trebuie sa intelegem de ce s-au produs aceste evenimente si cum putem eradica ura impotriva natiunii noastre.
Multi tradatori din guvernul nostru au sustinut activitatile criminale sioniste, nu adevaratele interese ale poporului american. Ei au generat ura contra Americii care a dus la aceste acte cumplite. Sunt la fel de respon-sabili pentru carnagiul din 11 septembrie ca si cum ei insisi ar fi pilotat acele avioane care s-au transformat in bombe.
Momentul 11 septembrie a fost posibil intrucat guvernul si mass-media americane sunt conduse de cei ce pun interesele Israelului mai presus de ale Americii. Daca influenta aceastei puteri straine asupra noastra nu este anihilata, americanii vor fi urmariti de un tot mai accentuat spectru al terorismului.
Poate ca singurul rezultat pozitiv al tristelor evenimente din 11 septembrie este cresterea sentimentului patriotic in America. Daca americanii ar fi dat dovada de acelasi patriotism si in ultimii ani si nu ar fi permis ca o putere straina sa ne controleze, acum nu ne-am confrunta cu un viitor atat de nesigur.
Intelegand motivul pentru care avem acum in fata spectrul terorismului, putem elabora un plan pentru a preveni asemenea acte teroriste in viitor. Iata cei cinci pasi pe care trebuie sa-i faca America pentru a pune capat, atat imediat cat si pe termen lung, amenintarii teroriste.
Cinci pasi spre securitatea si libertatea Americii
In primul rand, trebuie sa recunoastem ca politica americana externa de intaietate a Israelului a fost atat gresita moral, cat si imens de pagubitoare pentru Statele Unite ale Americii. Ne-a costat sute de miliarde de dolari sub forma de ajutoare directe, de-a lungul anilor, si trilioane de dolari sub forma de daune economice, ca acelea provocate de cresterea preturilor la petrol. O consecinta directa a politicii americane pro-israeliene este teroarea pe care am cunoscut-o in 11 septembrie si probabilitatea unei cresteri a terorii asupra poporului american.
In al doilea rand, trebuie sa incepem prin a cauta sa exercitam presiuni diplomatice si economice pentru a obtine extradarea, judecarea si executarea legala a celor responsabili de teroarea dezlantuita asupra americanilor. Daca aceste masuri nu reusesc, trebuie sa intreprindem operatiuni de precizie chirurgicala pentru a-i captura si pedepsi pe cei raspunzatori de terorism. Dar nu trebuie sa lasam lobby-ul evreiesc sa ne manevreze spre o extindere a razboiului. O asemenea actiune n-ar putea duce decat la o accentuare a terorismului in America.
In al treilea rand, trebuie sa protejam cu strictete drepturile constitutionale ale poporului american. Eroziunea drepturilor constitutionale ne expune unor pericole si mai mari decat orice act de terorism individual. Retragerea drepturilor constitutionale in lupta contra terorismului echivaleaza cu a ne da foc hainelor ca sa ne aparam de frig. Benjamin Franklin a avut dreptate cand a spus: "Oamenii care renunta la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua".
In al patrulea rand, nu trebuie sa mai permitem niciodata unei puteri straine sa aiba influenta monetara sau de orice alta natura asupra politicii interne americane. Toate lobby-urile politice in folosul natiunilor straine trebuie sa fie interzise cu desavarsire.
In al cincilea rand, trebuie sa anihilam influenta evreiasca asupra mijloacelor de informare americane. Americanii trebuie sa aiba dreptul la o presa cinstita si nepartinitoare, care sa nu slujeasca decat adevaratelor interese ale poporului american, si nu obiectivelor unei minoritati devotate suprematiei evreiesti.
America in primul rand!
America trebuie sa dea curs cuvantarii de ramas-bun a Parintelui Natiunii - George Washington - si "sa evite amestecurile in treburile strainatatii".
N-am fi ajuns intr-o situatie atat de incurcata, daca guvernul american ar fi pus intotdeauna interesele Americii pe primul plan. Singura cale pentru a scoate America din actualul pericol este aceea de a aplica acest principiu cu cea mai mare strictete.

David Duke

din EZ online:

Opozitia si societatea civila acuza nereguli si abuzurila votul pentru Legea de modificare a Constitutiei
Asa cum era de asteptat, ieri, premierul Adrian Nastase si presedintele Ion Iliescu au prezentat referendumul pentru noua Constitutie drept un mare succes al PSD. Cei doi au folosit prilejul pentru a acuza de la tribuna opozitia ca a pus bete-n roate votarii, in ciuda faptului ca alianta PNL-PD a sustinut public campania pentru modificarea Legii fundamentale. Chestiunea abuzurilor pe timpul celor doua zile de vot, in special folosirea excesiva a urnelor mobile, a fost trecuta in plan secund de sefii palatelor Victoria si Cotroceni. Nu acelasi lucru au facut asociatiile civice. Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei au solicitat Biroului Electoral Central sa adreseze o cerere Curtii Constitutionale privind anularea referendumului, date fiind gravele nereguli constatate in Bucuresti si in mai multe judete din tara. Vizibil marcat de prezenta slaba la urne, Ion Iliescu a rabufnit ieri impotriva celor care au refuzat votul, in special a alegatorilor de la oras. “Orasul, din pacate, duce la o anumita instrainare a individului si la slabirea acestei legaturi cu colectivitatea, cu cetatea”, a spus Ion Iliescu, nu inainte de a multumi votantilor de la sate. Presedintele a lansat, de asemenea, o idee extrem de periculoasa pentru democratia romaneasca: orice scrutin, inclusiv un referendum, sa fie validat indiferent de numarul participantilor la vot. Opozitia a taxat ieri declaratiile sefului statului, acuzind, in acelasi timp, maniera abuziva in care a fost organizat referendumul. Presa internationala a remarcat, la rindul ei, absenteismul de la vot, preluind din cotidienele romanesti semnele de intrebare privind legitimitatea referendumului incheiat pe muchie de cutit weekend-ul trecut. (Laurentiu Ciocazanu)

“O mineriada electorala”

Asociatia Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei - Academia Catavencu au trimis, ieri, o sesizare presedintelui Biroului Electoral Central, Constantin Furtuna, in care semnaleaza o serie de nereguli privind organizarea referendumului pentru modificarea Constitutiei. “Referendumul a fost, de fapt, o mineriada electorala”, a declarat ieri directorul Agentiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma. Reprezentantii celor doua organizatii considera ca votul a fost viciat si cer presedintelui BEC sa dispuna masurile necesare pentru pedepsirea celor care se fac vinovati de incalcarea legii. Toma a precizat ca BEC, in baza sesizarilor primite de la cetateni, de la organizatiile reprezentind societatea civila si de la observatorii trimisi de partidele politice, trebuie sa faca o evaluare autentica a rezultatelor votului si sa ceara Curtii Constitutionale anularea referendumului. “Daca nu vor cere ei (BEC - n.r.) o vom cere noi atunci cind vom avea date complete si vom putea evalua la scara nationala neregulile pe care le-am constatat pina acum.” Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Pirvulescu, a mentionat ca cea mai grava ilegalitate consta in incalcarea art. 54 din Legea privind organizarea si desfasurarea referendumului care prevede ca “promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase pentru a determina sa voteze sau nu se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani”. Pirvulescu a dat o serie de exemple: initiativa Regiei Nationale a Padurilor de a acorda, gratuit, lemne pentru foc in comunele cu cea mai mare participare la vot; adoptarea de catre Consiliul Local Bacau a unei hotariri prin care va oferi, prin tombola, 73 de televizoare bacauanilor care s-au prezentat la vot; tombola organizata de Loteria Nationala Romana in Bucuresti si alte asemenea exemple. O alta ilegalitate semnalata de cele doua organizatii se refera la folosirea abuziva a urnelor mobile in Bucuresti si alte localitati, gest care intra in contradictie cu prevederile art. 40 din aceeasi lege, in care se precizeaza ca urnele mobile se pot folosi doar “pentru persoane netransportabile din cauza de boala sau invaliditate”. (Adriana Istodor)

Iliescu, suparat pe oraseni

Presedintele Ion Iliescu a indicat, ieri, ca ar trebui adoptate legi care sa permita validarea alegerilor sau a referendumurilor, indiferent citi cetateni vin la vot. Referindu-se la actualele prevederi care stipuleaza ca, pentru validarea alegerilor sau a referendumurilor, este necesara prezenta la urne a cel putin 50 la suta plus unu din numarul persoanelor cu drept de vot, presedintele a comentat: “De ce? De ce trebuie tara sa cheltuiasca inca o data pentru ca sint unii care n-au aceasta constiinta a datoriei cetatenesti?”. Dupa care seful statului a adaugat: “Cine nu voteaza se cheama ca nici nu mai trebuie sa fie luat in considerare”.
Presedintele a fost de acord cu folosirea urnelor mobile si pentru alte cazuri decit cele prevazute in mod expres de lege (pentru bolnavii nedeplasabili) gasind ca aceasta practica se aseamana cu votul prin corespondenta sau prin mijloace electronice, practicat in alte tari. Presedintele Ion Iliescu i-a laudat, ieri, intr-o declaratie, la Palatul Cotroceni, pe tarani pentru ca s-au dus in numar mare la referendum. Iliescu a precizat ca “este, de fapt, cumsecadenia taranului roman, care ne-a salvat de-a lungul vietii prin echilibrul sau, prin legatura strinsa cu solul tarii si cu interesele de baza. Si este influenta microcolectivitatilor in mediul rural, care-i fac pe oameni sa fie mai echilibrati, mai responsabili cu misiunile lor si cu raspunderile lor civice.
Taranii au dovedit mai multa cumintenie si mai multa receptivitate la aceasta misiune care ne revine.” Presedintele are o parere critica despre mediul urban: “Orasul, din pacate, duce la o anumita instrainare a individului si la slabirea acestei legaturi cu colectivitatea, cu cetatea, in loc sa fie invers: mediul urban si nivelul de cultura sa ridice gradul de angajament si de responsabilitate”.(Cristian Oprea)

Actiunea Populara va sesiza Parchetul General si PPE

“(...) Demisiile ministrilor Puwak, Mihailescu si Beuran reprezinta o incercare a PSD de a crea o perdea de fum pentru ascunderea fraudei care a dus la validarea referendumului pentru Constitutie. Organizarea si desfasurarea referendumului pentru adoptarea Constitutiei a demonstrat inca o data mentalitatea infractionala a PSD, care nu are nici o retinere sa incalce legea atunci cind are probleme. (...) Actiunea Populara va sesiza Parchetul General referitor la fraudarea votului pentru referendum. De asemenea, vom sesiza Partidul Popular European si, prin intermediul acestuia, Parlamentul European despre gravele abuzuri savirsite de PSD in timpul acestui referendum. Solicitam anchetarea, de catre o Comisie parlamentara, a tuturor operatiunilor de organizare si desfasurare ale referendumului.”

URR: “O infringere majora pentru democratie”

“Nu putem ajunge sa votam nici “pentru”, nici “impotriva” atunci cind dreptul cuiva de a nu vota este alienat prin santaj, intimidare si mita sau furt. (...) Acest “succes”, departe de a consfinti integrarea noastra europeana, nu face decit sa dezvaluie lipsa de substanta a democratiei tranzitiei si lipsa de viziune a unei clase politice care crede ca integrarea in rindul democratiilor prospere ale Europei se obtine in 30 de zile de campanie desantata. (...) Nu vrem sa traim intr-o tara in care se infiinteaza “comandamente de criza” si au loc sedinte extraordinare ale guvernului doar pentru ca rezultatele unor alegeri nu sint cele asteptate. Nu credem in aceste dubioase “salvari ale natiunii in numele interesului national” pe care ni le flutura sub ochi, de regula, oameni interesati doar de binele lor personal”.

PRM cere BEC sa nu valideze referendumul

“(...) Partidul Romania Mare solicita presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, si primului-ministru, Adrian Nastase, sa renunte la practicile autoritariste, sa recepteze rezervat rezultatele triumfaliste raportate de baronii locali, sa asigure securitatea documentelor justificative ale referendumului si sa impuna un calcul strict al voturilor exprimate, astfel incit sa obtina cifra reala a participarii la vot. (...) Partidul nostru va da publicitatii raportul unei comisii a partidului care centralizeaza rezultatele reale ale referendumului, pe baza proceselor-verbale de la fiecare sectie de vot, pina in acest moment conturindu-se o frauda de cel putin 15 procente. Datorita numarului impresionant de abuzuri comise la nivelul intregii tari, Partidul Romania Mare solicita Biroului Electoral Central sa nu valideze rezultatele acestui referendum.”

“Bucurestenii au pedepsit un sistem profund corupt”

Traian Basescu l-a criticat, ieri, pe Ion I liescu pentru declaratiile sale referitoare la prezenta la vot a locuitorilor Capitalei: “Bucurestenii nu merita certati de reprezentanti ai unui regim profund corupt, ai carui exponenti sint Adrian Nastase si Ion Iliescu”, a spus Basescu. El a protestat fata de impartirea celor 22 de milioane de romani - facuta “de inalti demnitari ai statului - in adevarati romani, cei din mediul rural, si cei mai putin adevarati, in mediul urban”. “Bucurestenii sint mai bine informati. Prin atitudinea lor, ei nu au pedepsit Constitutia, ci au pedepsit un sistem profund corupt, au pedepsit aroganta unei puteri care a ajuns sa-i deranjeze”, a declarat primarul Capitalei. Potrivit lui Basescu, bucurestenii nu au putut fi momiti cu cite un milion de lei pentru ca nu au pamint. (Alina Mihai)

Inghesuiala la predarea sacilor

Sute de reprezentanti ai comisiilor de la sectiile de votare din Bucuresti s-au inghesuit, duminica seara, la Biroul Electoral Municipal (BEM) pentru a preda sacii cu buletinele de vot. “A fost destul de multa lume pentru ca au fost peste o mie de sectii de votare. La inceput a fost mai greu, oamenii, probabil obositi, erau nerabdatori sa termine si s-au inghesuit, dar apoi au inteles care e situatia si a mers mai bine”, ne-a declarat Constantin Carbunaru, reprezentant al BEM. Acesta ne-a explicat ca au fost amenajate sase sali, cite una pe sector, in care au lucrat cite zece persoane, patru pentru primirea sacilor si proceselor-verbale si sase pentru validare. Cu toate acestea, predarea a durat peste patru ore, multi dintre reprezentantii sectiilor ajungind acasa spre dimineata. (I.A.)

Deputat PSD, acuzat de frauda cu urna mobila

Reprezentantii a trei partide de opozitie din Iasi il acuza pe deputatul PSD Cristian Nechifor ca a folosit in mod fraudulos urna mobila, intr-o comuna din judet, pentru a aduna cit mai multe voturi. “Cristian Nechifor a luat urna mobila de la sectia de votare din comuna Voinesti si a plecat in sat, impreuna cu doi membri ai comisiei locale, sa culeaga voturi pe intuneric. Au revenit dupa doua ore cu 200 de buletine, desi in comuna respectiva existau doar trei solicitari pentru urna mobila”, a declarat Constantin Serban, vicepresedinte al PD Iasi si membru in Biroul Electoral Judetean. Reprezentantul PD, impreuna cu cei ai PUR si PRM au depus o contestatie impotriva lui Cristian Nechifor.
Deputatul Cristian Nechifor a negat acuzatiile: “Chiar e o gluma buna. Cum sa iau eu urna, cu atitia oameni in jur. E drept ca am supravegheat procesul de votare in Voinesti, ca reprezentant al parlamentului. Dar, in rest, nu am intervenit”. (Razvan Chiruta)

Batrinii au votat “compensate”

Pe mai multe buletine de vot din Valea Jiului se solicitau medicamente gratuite si compensate. Oficialitatile considera ca cei care au scris sint mai mult ca sigur persoane in virsta, gindindu-se ca in acest mod vor putea sa-si faca publice ofurile. (M.M.)

Vrea sa-si boteze baietelul Referendum

Florentina D., 16 ani, din Slatina, a nascut un baiat chiar in prima zi de referendum. Ca sa nu uite evenimentul, Florentina s-a gindit sa il boteze pe micut Referendum: “Cred ca asa am sa ii dau numele, ca sa fie si el respectat cind o sa fie mare”, ne-a spus proaspata mamica. Ea spera insa ca atunci cind va merge la Starea Civila sa nu intimpine nici o problema. (Petre Cojocaru)

Tirguiala pe cele 10.000 de voturi in plus de la Oradea

Membrii Biroului Electoral de Circumscriptie Bihor au supus la vot, simbata, daca sa recunoasca public sau nu eroarea de calculator care a ridicat cu 10.000 numarul votantilor bihoreni din prima zi a referendumului, a declarat, luni, Ilie Bolojan, reprezentantul PNL in BEJ Bihor. Reprezentantul PNL a precizat ca, in opinia sa, eroarea privind cele 10.000 de voturi ar putea avea doua explicatii: “sau a fost efectiv o greseala, sau s-a primit o dispozitie sa se faca o ajustare la raportare, astfel incit la teleconferinta de duminica a PSD lucrurile sa iasa bine in ceea ce priveste Bihorul”.
Simbata, in numai citeva ore, de la 16.00 la 22.00, procentul bihorenilor prezenti la vot a crescut substantial, de la 6,5 la suta la 21,07 la suta. Una dintre sectiile de votare din Oradea a raportat un numar de 10.109 votanti in loc de 109, citi au fost in realitate. (Mediafax)

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...

PD
Partidul Democrat



Petre Roman
Presedinte PD



Curriculum Vitae


Petre Roman s-a nascut la 22 iulie 1946, in Bucuresti.Tatal - inginer, profesor - a luptat in Brigazile Internationale din Spania, iar mama a fost profesoara.
In 1963, a absolvit Liceul de Informatica – Bucuresti iar in 1968, Facultatea de Energetica (Sectia Hidroenergetica) din cadrul Institutului Politehnic – Bucuresti, ca sef de promotie.

In perioada 1971 – 1974 a urmat studiile de doctorat in Franta unde, prin concurs, a obtinut si dreptul de a fi cadru didactic. In 1971, a obtinut masterul „Diplomes d'Etudes Approfondies". In martie 1974, si-a sustinut teza de doctorat la Institutul de Mecanica Fluidelor, din Toulouse, din cadrul Universitatii „Paul Sabatier", cu tema „Aerarea naturala a curgerilor cu suprafata libera".

In 1976, devine sef de lucrari, in 1982 – conferentiar, in 1985 – seful catedrei de hidraulica si masini hidraulice, iar in 1990 – profesor universitar la Facultatea de Energetica a Institutului Politehnic – Bucuresti.

Activitatea stiintifica este ilustrata de numar mare de lucrari publicate: 6 monografii, carti de memorialistica, peste 50 de articole si studii publicate in reviste de specialitate. Dintre volumele aparute: „Mecanica fluidelor", „Hidrologie si protectia calitatii apelor", „Introducere in fizica poluarii fluidelor", „Miscarea fluidelor compresibile cu transfer de caldura" si in colaborare: „Dosarul Energiei nucleare, risc si securitate", „Apa si poluarea", „Probleme speciale de hidromecanica". In 1989, Academia Romana i-a decernat Premiul „Aurel Vlaicu".

In noiembrie 1992, la Toulouse, a fost lansat volumul „Le devoir de la liberte", iar in anul 1994, volumele „Libertatea ca datorie" si „Reintegrarea Romaniei in lumea libera". Au urmat lucrarile "Romania - incotro?" - 1995 si "Caiet politic: Viziune politica asupra strategiei de dezvoltare a Romaniei in intampinarea secolului XXI" - 1999.

La 22 decembrie 1999, Petre Roman a fost desemnat ministru de stat, ministru al afacerilor externe, insarcinat si cu coordonarea problemelor integrarii europene. Pana la aceasta data a fost presedinte al Senatului Romaniei (1996-1999), membru al Parlamentului si presedinte al Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor (1992-1996) si, anterior, prim-ministru al primelor doua guverne democratice ale Romaniei (1990-1991).


--------------------------------------------------------------------------------

Incepand cu 1992, Petre Roman este presedintele Partidului Democrat, al doilea partid ca pondere in actuala coalitie guvernamentala.

La alegerile prezidentiale din 1996, Petre Roman a obtinut 22% din voturile exprimate. Sprijinul sau pentru candidatul Aliantei Civice - actualul Presedinte - in al doilea tur de scrutin al acelorasi alegeri prezidentiale, a fost hotarator pentru victoria lui Emil Constantinescu.

La 22 decembrie 1989, Petre Roman a fost primul care a pronuntat o declaratie publica impotriva dictaturii comuniste, in momentul fugii lui Ceausescu din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist.

Pe langa demnitatile parlamentare si guvernamentale detinute dupa 1989, domnul Roman a ocupat si ocupa pozitii de frunte in prestigioase organizatii si foruri internationale precum: raportor special al Adunarii Atlanticului de Nord (1993-1996), presedinte in exercitiu al Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagra (1997-1998), membru al Comitetului Pregatitor al Conferintei Uniunii Interparlamentare a Presedintilor de Parlamente Nationale (1998-2000).

Petre Roman a fost distins cu numeroase titluri si distinctii internationale, printre care: "La Alta Orden" al Republicii Columbia in 1990, "Grand Croix de l'Ordre National du Merite" a Republicii Franceze in 1991 si "La Orden Nacional en el Grado de Gran Cruz" al Republicii Ecuador.

Este casatorit cu Mioara Iulia Roman, profesor de civilizatie, limba si literatura araba la Universitatea din Bucuresti, si are doua fiice: Catinca si Oana

Vorbeste fluent limbile engleza, franceza, spaniola, italiana si rusa.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



Crede si nu cerceta!...