comentarii

o dimineata rece


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Azi? Soarele! - de Cristall la: 06/11/2004 14:58:55
(la: Ce v-a inseninat ziua de azi?)
Ce mi-a inseninat ziua de azi? La figurat mi-a inseninat-o aparitia, la propriu, a soarelui intr-o dimineata rece de noiembrie. Neasteptat, toamna tarziu, soarele sa fie colo sus, neacoperit de nori si sa incalzeasca primavaratec copacii fara funze. Am sa merg sa fac o plimbare lunga in auriul zilei, cat sa fur pentru intreaga iarna cenusie ce vine.
Pt. zaraza - de Paianjenul la: 14/05/2005 18:12:49
(la: IDIOTI din toate tarile, despuiati-va!)
"nu-i usor sa umpli o piata cu oameni despuiati."


- Pe mine exact asta ma uluieste: cit de usor este sa aburesti 4000 de indivizi sa-ti iasa intr-o dimineata rece de toamna tirzie, la ora 6.00, si sa se culce cu curul in sus pe pajistea sau caldarimul rece, pentru ca un alt idiot sa-i fotografieze...
#48853 (raspuns la: #48826) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sfarsit - de beatlemaniacul la: 13/03/2008 17:16:29
(la: 21 de minute)
Cu ochii în tavan, jumătatea goală a patului şi urletele care împungeau lumina firavă a dimineţii... „Ce indiferentă e această lume cu mine, cu noi. În timp ce eu sufeream cei de la bucătărie sacrificau animale sub geamul nostru”... Pentru o clipă crezu că celălalt are un pic de compasiune pentru el, dar zâmbetul zeflemitor îl trezi la realitate. Trebuia să ia o hotărâre cât mai repede căci jos petrecerea începuse şi el era asteptat. Ştia că trebuie să suporte privirile colegilor ei dar îşi propusese să-i ignore. Mai avea infima sperantă că o putea întoarce la el şi de aceea nu se putea hotărî. „Ca de obicei nu ai curaj să iei decizii rapide” conchise celălalt. Cu o smucitură se depărtă de oglindă şi pentru o secundă i se păru ca celălalt se miscă independent de el şi aceasta îl miră. Biletul cu rânduri ordonate dispăru în buzunarul din spate. „Ştii ce ai de făcut, nu?” auzi peste umăr. Primul pas îl făcu greoi cu o senzatie de amortire. Al doilea însă fu cu mult mai sigur si neliniştea crestea. Simţi o durere ascuţită în genunchi când se lovi de măsuţă. Căzând pe o parte, ceasul se opri mirat pentru o secundă, apoi îşi reluă ticăitul, mestecând molcom din minutul al unsprezecelea. Curând acesta fu inghiţit şi fără pauză minutul al doisprezecelea fu atacat. „În sfârşit, ne miscăm” auzi în spate. Din trei paşi ajunse la uşă. „Trebuie să încetezi a mai număra pasii. Te pierzi în amănunte şi nu vrei să vezi esenţialul. Sau poate ţi-e frică?” Apucă uşa cu furie şi o trânti în urma lui. Pe culoar, pereţii de culoarea untului reflectau o lumină înăbusitoare. Cu miscări aproape mecanice picioarele lui începură o execuţie de marş, o grabă absurdă spre nicăieri, mocheta moale absorbind loviturile sacadate, una câte una. Balustrada scârţâi şi fără să vrea începu să numere cele optsprezece trepte în timp ce le călca. „Dacă m-aş concentra acum aş încerca să şterg toate amintirile, una câte una, ca şi cum scara asta m-ar întoarce în timpul acela plăpând când nu te cunosteam. Închid ochii strâns. Amintirile ca nişte fotograme pe un film trec şi se şterg ...18... ea şi el, o pereche potrivită ...17... peronul învăluit în fum...16... un zâmbet de dimineaţă leneş ca un gând ...15... o bancă de lemn la umbra unui castan ...14... un pui de căţel, covrig la picioare ...13... o dimineaţă rece cu pâine prăjită ...12... lacrimi ce sapă tranşee pe obraz...11... o plimbare în parc ...10... o cabană de munte ...9... chinul aşteptării rezultatelor la examenul de admitere ...8... cofetăria cu mese rotunde ...7... un mărţisor ...6... iarnă ...5... toamnă ...4... vară ...3... primăvară ...2… frig ...1... şi numărătoarea se opreşte la unu. Cea din urmă amintire nu vrea să plece. Atât a rămas. Numai o amintire, una singură: AMINTIREA TA”. Şi deodată a înţeles. Amintirile nu vor dispărea niciodată. „Ştii ce ai de făcut” se auzi din spate. Ca un robot răspunse afirmativ din cap. Dinspre sala de mese o larmă de glasuri amestecată cu zăngănit de pahare revărsa multă fericire pe coridor. Se trezi fluturând din mâini, cu gesturile unui om care încearcă să traverseze o zonă înecată în fum. Vocea şuierată a celuilalt îi căzu pe umeri ca o mantie: „Există un singur drum. Trebuie să mergi înainte”. Cu umărul izbi uşa care sări la o parte. Valea abruptă îl aştepta răbdătoare, ca şi aseară, probabil din totdeauna. „Ştii ce ai de făcut” zise celălalt împingându-l inainte. Nu mai avu timp să reacţioneze. În avântul său sui balustrada de lemn dintr-o mişcare şi se pomeni pe vârfuri, cocoşat sub mantia aceea invizibilă şi foarte greoaie pe care nu îşi mai amintea când a tras-o pe el. O voce gâfâită din care se ghicea triumful răcni: „Ţi-am zis că trebuie să ai curaj. Acum sari!”. O secundă rămase într-un picior într-un echilibru perfect. Se văzu bătrân aşteptând încă să se deschidă uşa si să apară ea. Dar în locul ei un copil cu păr ondulat îşi făcu apariţia alergând dupa o minge. Deja atârnând în gol, se răsuci cu o smucitură şi chipul crispat al celuilalt alunecând peste umăr îl fulgeră scurt. Cuvintele îl loviră în timpan: „Ca de obicei...fără curaj!” în timp ce cu ultimele puteri se scutură peste prăpastie dezbrăcându-se de el ca de o haină. Celălalt încă nu se zdrobise de pietre cand el împingea vesel uşa. Ceasul mare de pe perete arăta şase şi douăzeci şi unu de minute. „Pentru o clipă am fost într-un echilibru perfect” îi venea să urle, dar în loc zâmbi unei fete cu un decolteu provocator.

Afară, sub lumina de veghe a lunii, vârfurile brazilor se aplecau cu smerenie în calea crivăţului ce se pornise în valuri.
Cartarescu...din '92... - de monte_oro la: 25/05/2010 07:38:19
(la: 21 de secunde într-un Mizil ascuns)
...Tot un fel de poezie...desi, nu...dupa gustul meu...da' ma gandeam sa te-ajut, batrane...;)

Sábato ar fi luat-o ca prevestire

dimineaţă rece dar luminoasă de aprilie
suntem în anul Domnului 1992
troleibuzul 66 abia se târăşte prin mijlocul circulaţiei
eu, pe banchetă, citesc „Păianjenul negru“
mă uit din când în când pe geam la lumea colorată
şi enervarea în mine creşte:
o să fac jumătate de oră până la Kogălniceanu.
Mă duc să-mi văd coperta la cartea de proză
şi mi-o închipui în fel şi chip.

statuia lui C. A. Rosetti stă şi ea pe banchetă
citeşte şi ea ceva
circulă şi ea cu pământul odată-n „eternitate“…

şi-atunci am văzut acea fiinţă – o fată
ca toate fetele ai fi zis
nici prea frumoasă, nici prea urâtă
îmbrăcată normal într-o rochie ecosez şi în ciorapi cu model
se plimba agale în direcţia opusă mersului lui 66.
era gravidă, cam în luna a şaptea
poate de-aceea era cam palidă, dar n-avea pete pe faţă.

melodrama vine la urmă, dar poate fi melodramatic
ceea ce e adevărat, ceea ce vezi cu ochii tăi?
una e viaţa şi alta e literatura
şi cu toate acestea
fata nu avea braţe, ci doar două pălmiţe ca de copil
chircite, ieşite direct din umeri
ca două aripioare de carne roşcată.

poate în adolescenţă asta m-ar fi întors pe dos
dar în ticăloşita mea maturitate
m-am apucat să mă gândesc iar la copertă
la apariţia cărţii
şi să văd cine mai expune la sala Teatrului Foarte Mic.
http://www.cotidianul.ro/eveniment/even1824aug.htm - de Ingrid la: 11/10/2003 15:19:10
(la: A existat holocaust in Romania?)
Povestea evreilor din Iasi, dupa batranul Finkelstein

Felul in care Romania incearca sa se impace cu propriul trecut, in special in chestiunea Holocaustului, revine in atentia presei internationale printr-un reportaj usturator al reputatei Agentii Reuters, referitor la trecutul, prezentul si viitorul comunitatii evreiesti din Romania. Pornind de la povestea batranului evreu Leizer Finkelstein din Iasi, „caruia ii place sa bea bere rece si sa spuna glume cu evrei“, dar care-si aminteste chinurile prin care a trecut in urma cu 60 de ani, cand a fost fortat sa „bea urina“ intr-unul din „trenurile mortii“ ale fostului regim Antonescu, articolul cu pricina ajunge la concluzia ca, desi incearca sa-si curete imaginea renuntand la simbolurile fasciste, Romania a facut putine pentru a dezvalui adevarul despre rolul sau in Holocaust.
Reuters il citeaza pe Finkelstein, in varsta de 79 de ani, amintindu-si ca, „la 17 ani, cand ma urcam pentru prima data intr-un tren, era un tren al mortii... Acum beau bere, dar atunci beam si urina“. Personajul este prezentat drept unul dintre putinii supravietuitori ai deportarilor in masa si ai pogromurilor organizate de regimul Antonescu impotriva evreilor din Romania. Batranul povesteste cum, intr-o dimineata de duminica, in iunie 1941, soldatii romani au intreprins un raid in cartierul evreiesc din Iasi, fortandu-i familia sa-si paraseasca domiciliul, alaturi de alte mii de evrei, la sectia locala de Politie, unde-i asteptau ofiteri SS. A doua zi, toti au fost ingramaditi in vagoanele inchise ermetic ale trenurilor ce urmau sa-i transporte in Transnistria: „Cine a avut ideea sa faca astfel de camere de gazare, fara foc sau fum, nu-mi pot imagina“, comenteaza Finkelstein, precizand ca el si cei 22 „colegi de vagon“ care au supravietuit transportului, din totalul de 120, au fost fortati sa sape groapa comuna in care sa-i ingroape pe ceilalti, pe un camp din apropiere de Iasi.
Peste 10.000 de evrei din Iasi, continua Reuters, au fost ucisi in trenurile mortii, multi altii pierind in lagarele de concentrare si munca silnica din Transnistria. Agentia citeaza Enciclopedia Holocaustului, potrivit careia aproximativ 420.000 dintre cei 750.000 de membri cat numara comunitatea evreiasca din Romania, inainte de razboi, au pierit. In reportaj se precizeaza ca, in timp ce, inaintea pogromurilor, in Iasi traiau peste 50.000 de evrei, orasul mandrindu-se cu 127 de sinagogi, la ora actuala, Iasiul mai numara doar 480 de evrei, majoritatea varstnici, frecventand o singura sinagoga. Liderii comunitatii precizeaza ca, in timp ce „peste 60% dintre noi avem peste 60 de ani si murim circa 20 anual“, nu s-a mai inregistrat o nastere de opt ani.
Profesorul Silviu Sanie, director al Muzeului Evreiesc din Iasi, este la randul sau citat in privinta faptului ca Antonescu, vazut inca de multi romani drept un erou care a luptat impotriva Armatei sovietice, este principalul motiv pentru care Romania este sovaielnica atunci cand vine vorba de impacarea cu trecutul.
Astept toamna pt. dimineti - de ofemeie la: 24/10/2003 02:48:08
(la: A venit toamna...)
Diminetile de toamna sunt magnifice!Cand rasare soarele si-mi bate in geam,deschid larg fereastra si inspir aerul rece.Imi place frigul asta linistitor,si-mi mai place sa-mi iau cafeaua aburinda,foile de calcul si sa ma asez in fata calculatorului pentru a vedea ce mai e in lume.Mi s-a intamplat nu numai o data sa ma impresia ca dimineata e seara si asta imi alunga somnul(seara ma culc tarziu-nu am somn).Imi place sa privesc vantul ce misca copacii...Aici,in Montpellier nu e chiar toamna aia frumoasa de la noi.E rece dar umed si e un vant de te ingheata de aceea ador diminetile.E calm...linistit.Alexandra
E chiar rece! - de ofemeie la: 24/10/2003 06:19:27
(la: A venit toamna...)
Vantul ma omoara.Nu e chiar frig da-i rece.Stiu ca in Paris e mai frig...dar nu-i rece!Daca intelegi ce vreau sa spun.Alexandra
#2066 (raspuns la: #2031) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noica - de Dinu Lazar la: 19/11/2003 16:51:24
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
A fost o personalitate charismatica cum nu intilnesti in viata decit daca ai mare noroc.
Anul 1986 cind am stat citeva zile de iarna in preajma domnului Noica la Paltinis a fost un an greu, din multe puncte de vedere. Incepuse sa se stringa shurubul in toate cele, eu aveam un Trabant si benzina era pe cartela, dar nu se gasea nici asa, am strins doua luni benzina ca sa ajungem la Paltinis, Victor Botez, care mi-a mijlocit aceste imagini, si cu mine. La Paltinis nimic nu era incalzit, lumina se stingea la fiecare 2 ore cam o jumatate de ora... in camera lui Noica erau 4-5 grade, chiuveta inghetza dimineata, el minca din niste pungi de plastic niste chestii incerte si reci aduse hat, din coltul celelalt al statiunii, de la cantina hotelului, care hotel nu avea nici ala incalzire.
Eu eram extrem de emotionat si ce pot spune precis e ca eram si extrem de complexat si sigur, el avea o personalitate charismatica si o inteligenta si o memorie cum nu am mai vazut - ca aparitie si ca prezenta mi s-a parut coplesitor. Ca admirator care a trecut pe acolo sunt absolut convins ca i-am lasat o impresie deplorabila, de bifat pe lista cu "si altii", peste toate cele aveam si un sentiment de teama difuza, dar totusi au fost facute citeva imagini importante, zic eu, de care acum iata, se bucura cel putin o editura care face bani buni cu ele.
Ar fi multe de spus si de povestit, si mult mi-ar place o data sa ascult benzile cu vizita mea acolo, pentru ca in `92 sau `93 am aflat ca erau microfoane si totul se inregistra de Securitate si toata corespondenta era oprita sau/si controlata. Eu i-am trimis imaginile facute cu el dar nu mi-a raspuns niciodata, nu stiu nici macar daca le-a vazut sau daca da, daca i-au placut sau nu.
Pentru mine acea intilnire a fost importanta, de abia de atunci am constientizat importanta si complexitatea portretului in fotografie, si reponsabilitatea imaginii. Fotografiile realizate arata frinturi din exact ce am vazut, nu stiu daca am surprins eul dinauntru dar cite ceva din ce se vede poate da..., plansa pe care scria, taiata rotund la o parte ca o viola, cartile de pe pat, din pat, de sub pat, chiuveta cu apa la rezervor si galeata cu zoaie de dedesupt( deci nu era nici apa curenta nici caldura si deseori nici curent electric...), cele trei haine si doua jersee, pipa, termometrul si borcanul cu flori uscate si cartea lui Eminescu de pe masa, imaginile de pestera neolitica de pe peretele de la intrare, poate si ceva din starile si intrebarile lui, masuta cu pastile si lanterna de la capul patului, ochelarii cu un bratz lipit cu scoci... imagini frinte si poate neesentiale ale unei minti sclipitoare, unul dintre marile suflete ale neamului, un ascet bogat cu un spirit urias...

Scrie la Pateric:

“Spunea un batrân ca era un frate care traia în liniste si tacere în chilia lui, si se zabovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele si vietile sfintilor parinti, si asa a petrecut douazeci de ani.
Dupa aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinta si un gând ca sa iasa si sa mearga în pustie, sa petreaca în liniste fara de gâlceava, precum au petrecut si sfintii parinti cei de demult. Si asa a iesit din chilia sa si a plecat sa mearga în pustie.
Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isac, care l-a întrebat, zicând: unde mergi, fiule?
Fratele i-a raspuns: douazeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vietile si învataturile sfintilor parinti, iar acum vreau sa merg sa încep si cu lucrul, poruncile si învataturile pe care le-am citit.”

Dar, mergatorii in gipane si mertzane din viloaiele de azi nu citesc Patericul... tare sunt curios ce spune de aceste timpuri domnul Constantin Noica, de acolo de sus...
#4757 (raspuns la: #4730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... Louvre alb si Sena sub ninsoare - de mapopescu la: 05/01/2004 16:38:36
(la: Iarna la Paris (I))
asta mi-a fost dat sa vad anul trecut. eram in Louvre, cu familia, cind a inceput sa ninga cu niste fulgi mari si grasi, asaaaa ... de Craciun ardelenesc. intr-o jumatate de ora cit a durat sa iesim (caci fetita mea inca nu vazuse zapada!) se facuse totul alb afara. Sena sub ninsoare! incredibil :)

dupa o bulgareala buna ne-am adapostit la un traiteur chinois si am savurat ceva cald, ca era zapada adevarata, de aia umeda si rece ;)

la revenirea acasa (la 15 km de Paris) am "ratat" la mustata un buson pe autostrada A10 ce incepe aproape de casa mea. buson ce a durat pina a doua zi dimineata :D

apoi au urmat vreo 8-10 zile de zapada - am facut poze cu toate locurile ce imi placeau de pe linga casa, curtea, parcul din Sceaux etc cu zapada, asa de bizar mi se parea.

sau sa conduc pe zapada :)) o placere, pe bune! nu pe autostrada totusi:)
din Foisorul de foc - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:50:19
(la: Un salariu decent in Romania)
O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.
Sandu Mendrea - de Dinu Lazar la: 25/01/2004 01:41:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Acum vreo 35-30 de ani, intr-o frumoasa toamna, urcam cu Trabantul serpentinele de la Bran catre Sirnea, dimineata, la rasarit, si dintr-o data vad o Dacie, parca galbena, oprita in mijlocul drumului, cu toate usile deschise, si unu` care facea poze la o raza de soare care cadea pe Piatra Craiului, ca un poet rupt parca de cele lumesti. Era Sandu Mendrea.
Acum, tragedia este ca si Sandu Mendrea, si ceilalti mari fotografi pe care i-am avut, au lasat in urma lor ce-i drept multe albume de fotografie, care apareau cum apareau, cu tehnica fotografica disponibila atunci la noi, si cu estetica mai proletara, dar care analizate la rece nu dau nici pe departe masura inaltei lor sensibilitatii, a profesiunii lor, a maiestriei.
Negativele lor si imaginile pe ansamblu au facut picioare sau s-au distrus, si istoria nu retine decit indirect prezenta lor in timp si in tara, ceea ce mi se pare un odios aspect, nemeritat si injust.
Chiar si acum, unul dintre cei mai mari fotografi romani, Dan Dinescu, nu este prezent pe NET decit nesemnificativ, si albumele si CD-urile facute de el pina acum, chiar in anii astia de libertate si democratie care este, nu reflecta nici o sutime din arta si maiestria lui.
In timp, din pacate, cei ce vor veni vor trage concluzia ca in anii 1950-2000 in Romania nu a existat fotografie, pentru ca nu exista studii critice, biografii, fototeci si opera celor care au fost s-a diluat, pierdut, nimicit, si va fi inca o data terfelita si mozolita de estetii de doi bani care vor aprecia - si nu ai ce sa le faci, pentru ca nu exista contra argumente viabile - ca arta fotografica in Ro ar incepe ceva ceva numai dupa anii `90, si ce a fost inainte in fotografia romaneasca era o mascarada ideologica, fotografia inainte de `89 fiind o fetida inventie a capitalistilor care voiau sa ia ochii clasei muncitoare de la adevarata ei misiune patriotica de a construi socialismul, viitorul de aur al omenirii.
Numele fotografilor care au fost - mici, mari, buni, rai, cine mai stie acum? vor fi uitate in citiva ani de cei citiva care mai le cunosc, fiind deja uitate pentru aproape toti ceilalti; cumplit si injust.
Fotografii in virsta care inca mai sunt ar trebui sa fie ajutati sa lase macar citeva amintiri si imagini pe un sit de istorie al fotografiei romanesti.
Din pacate, in Ro, fotografia e in prezent bintuita mai mult de orgolii si lupte fratricide decit de dorinta de a construi ceva care sa ramina... celor batrini ori nu le pasa, ori nu mai pot face nimic, celor tineri le convine ideea ca nu a fost nimic, asa ca sa asteptam inca 30 de ani, sa se duca si amintirile de acum, sa apara si atunci esteti care sa zica cum ca in Ro pina in anii 2035 nu a existat fotografie - si pe buna dreptate, nu? Si tot asa, la fiecare generatie... pacat.
#8422 (raspuns la: #8393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Te cred, Andrei.. - de Jimmy_Cecilia la: 09/02/2004 09:29:19
(la: SUPE si CIORBE)
Vazui ca esti in RO, atentie trebuie sa-ti procuri ulei de masline extra-virgin, prima presiune la rece, cu el gatesti, ca cel de floarea soarelui da cholesterol.
nu pune jambon, nu pune nimic carnos.
poti manca 1-2 farfurii o data, cu smantana, nu-i grav
5 ori pe zi daca poti, daca esti la serviciu inlocuieste 2 ori cu 1-2 mere
dimineata inainte de cafea, poti mânca un mar, ideal impotriva cholesterolului
poti adauga la supa o bucatica de piept de gaina fiert (fara piele!), o bucata de peste slab facut in vapori sau pe gratar, o bucata de brânza.
legume fierte in vapori, un fruct, salata de cruditati (morcovi, telina, varza)

evita pâinea multa, prajeala, carnea de porc, bauturile gazoase,sucuri, bere si alcool, dulciurile
si nu mânca nici o data pâna simti ca nu mai poti
daca poti sa ti cateva zile in rând numai cu supa de varza si cateva mere in timpul zilei, ar fi ideal..
Manaca 4-5 ori pe zi.. nu numai 2-3 ori..

incearca sa bei de fiecare data cand poti , dupa mâncare, o infuzie de cimbru, fierbinte
cu venitul primaverii, incearca sa iesi pe câmpie, la tzara, aduna päpädie, inainte de a fi inflorita, faci salata de papadie, o cura de cateva saptamâni...
si succes, succes...

ma ti in curent, informata de rezultate..daca mai vrei si alte informatii, nu ezita sa ma intrebi, chiar si pe mp

si Andrei, in asteptare nu-ti fa problema de toti tâm...ii, care râd ca ai fi prea gras, ca nu merita atentie, le faci prea mare onoare prostiei lor..
in final ce ai in suflet conteaza.

P.S. n-am incercat retzeta pe mine, eu mi-s talie 36, 1m65 pt 48 Kg, insa o prietena a incercat-o si a avut rezultate foarte bune,
in plus acum are o adevarata disciplina alimentara...
ea a pierdut 17 Kg in 2 luni, insa depinde de organismul fiecaruia si de cum face si miscare...
#9204 (raspuns la: #9039) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
!!!!!!! - de enigmescu la: 15/02/2004 19:41:37
(la: Romani in strainatate)
sunt de la inceputul anului emigrat in Australia si, pe cuvantul meu, cativa au dreptate! au pus punctul pe...rana. de ce nu vorbeste nimeni oare, dar absolut nimeni, despre faptul ca cei tradati sunt nu cei care raman in tara de origine ci cei care pleaca?! de ce sunt ei tradati? fiindca in propria tara ai prea putine sanse de a trai decent. fiindca in propria tara daca vrei sa faci ceva maret, grandios, ceva special sau pur si simplu ceva care poate fi de folos tuturor, esti apasat cu calcaiul pe grumaz. e intr-adevar asa de usor sa comentezi, sa tragi concluzii sau sa condamni cand de fapt n-ai luat niciodata contact cu civilizatia din alte locuri. nimeni nu zice ca e perfect in afara decat daca e inconstient si ii place sa se afle singur in vorba. in Romania nu e usor, la fel de greu e si in afara. diferenta o face faptul ca aici muncesti si esti platit ca atare iar sistemul financiar-bancar este atat de dezvoltat si bine pus la punct incat ai posibilitatea de a-ti cumpara orice in timp, daca muncesti. dar daca stai la coltul strazii de dimineata pana seara sau iti petreci mai tot timpul prin baruri si discoteci, cine sa faca din tine un om mai bun si cine sa faca din tara un loc mai bun de trait??? vreti sa stiti ceva din propria experienta? trebuie mai intai sa va spun ca am mai iesit de cateva ori inainte in afara tarii dar niciodata prea departe. insa atunci cand am pus piciorul prima data in avion m-a izbit pur si simplu amabilitatea tutror oamenilor, incepand cu echipajul si terminand cu ultimul om care calatorea. este adevarat, romanii sunt f. stresati si enervati mai tot timpul iar asta am remarcat prima data la mine insumi cand am ajuns aici. am trait intr-o lume stramta si rece, poate nici aici nu e diferita din alte puncte de vedere, dar macar aici imi pot permite "luxul" de a-mi schimba propria lume. si sa stiti ca totul porneste de la mentalitate! trebuie sa ne schimbam mentalitatile daca vrem ca in tara sa fie mai bine decat pana acum. sincer, mi-ar placea sa ma reintorc in Romania definitiv, candva, dar numai daca as sti sigur ca atunci cand ajung acolo nu ma lovesc din nou de atat de multe lucruri pe care le-am detestat la apucaturile noastre. stiti ceva? eu nu va doresc sa ramaneti in tara, as vrea sa iesiti toti de acolo macar pt. un timp si sa va intoarceti numai cand ati sti ca daca va intoarceti o veti face mai buna de trait pt. generatiile urmatoare!
uhhh, e lung, nu credeam ca o sa scriu atat, dar e la cald... :)
just me
just me
BARBATIE NU, BARBARIE DA - de (anonim) la: 09/03/2004 02:06:05
(la: Armata, o necesitate sau un semnal de alarma?)
Trebuie sa va spun ca am facut armata (termen redus, inainte de facultate) acum 20 si ceva de ani.
Pe vremea aceea, nu numai militarii in termen, ci si elevii, studentii si puscariasii erau folositi ca mana de lucru (ultra-ieftina, dar si teribil de ineficienta) in agricultura sau alte domenii; iobagie mascata, care va sa zica. Basca la inundatii, cutremure, incendii...
Stagiul militar obligatoriu (cu toate ale sale) NU cred sa fi facut pe cineva BARBAT (persoana de sex masculin caracterizata de maturitate, responsabilitate, solidaritate si spirit de sacrificiu), daca acela nu era deja.
In schimb, "gratie" regimului semi-concentrationar si puterilor discretionare atribuite unor indivizi de o calitate umana cel putin indoielnica (gradati frustrati, subofiteri mitocani si ofiteri semidocti, in cel mai bun caz), aRMATA i-a pregatit pe recruti pentru ilegalitatile, umilintele si relativismul moral din viata civila ("nu se fura, se completeaza", "daca-i ordin, cu placere", ca si celebrul "supirioru' nu minte", repetat obsesiv de la Mos Teaca incoace).
Asadar admit ca aRMATA a fost o scoala, dar nu de barbatie ci de barbarie. Am fost invatati - neoficial, dar metodic - ca abuzul este insuportabil numai pentru victime ("cand o sa fiti si voi gradati, o sa-i ... piiiu ... si voi pe altii"), ca impostura nu trebuie sa deranjeze si ca "numai cine nu se descurca (horribile dictu!) are viata grea". Desigur, unii si-au invatat lectiile mai bine decat altii, dar nu pe alte principii a functionat statul (R.S.R.), nu alta este pregatirea morala a fostelor "esaloane 2 si 3", devenite astazi "1 si 2"... Poate asa se explica manierele de prim-secretar de judet ale unor ministri sau limbajul de secretar cu propaganda al unor parlamentari (de la stanga la dreapta spectrului politic) din ultimii 14 ani, toti amintindu-si cu nostalgie "lectiile de viata" din aRMATA.
Prin urmare, cred ca aRMATA (institutie de depersonalizare) nu ajuta individului, mai ales cand incearca sa se substituie celor 7 ani de-acasa.
Din fericire, incazarmarea este pe cale de disparitie azi, din cate am auzit, cand militarii care locuiesc in garnizoana sunt incurajati sa stea pe-acasa, ca sa faca Statul economie la ciorba de teci si la ceaiul cu bromura.
In privinta "vietii de trupa", acum e economie de piata, totul se vinde si se cumpara, "descurcarea" e, adica, la vedere, fara nici o jena...
Macar s-a renuntat la "munca politica in armata", la telejurnalul urmarit cu religiozitate in "club" si la "Te apar si te cant, patria mea".
Cui foloseste?
Poate fostilor "baieti de cartier" care, cu livretul militar in buzunar, se transforma in gardieni publici, un fel de mini-culegatori de taxe de protectie de la tarabagii.
Poate absolventilor de licee industriale care n-au fost in stare sa se faca fotbalisti celebri & bogati si care, ca sa devina agenti de paza (simpatic eufemism pentru gardian/gorila/peste) au nevoie de acelasi livret.
Poate "sergentilor reangajati", carora Statul le asigura serviciu (deci, leafa), casa, masa si uniforma, dar care, pentru a fi "reangajati" trebuie sa fi fost "angajati", adica militari in termen, cu livret.
Cu siguranta, angajatilor (militari ai) Centrelor Militare Judetene care pretind & primesc spaga (sau poate doar "atentii"?) si ca sa te scape de armata, si ca sa te ia in armata (depinde ce vrei tu), in conditiile in care numerosi baieti instabili psihic, dar "neatenti" ajung sa faca armata, sa poarte arma, sa se impuste in post sau sa omoare oameni nevinovati.
Si, desigur, emisiunilor radio-TV "Ora Armatei" unde aflam despre faptele de arme "de peste mari" ale detasamentelor cu nume de domnitori care nu se mai studiaza la Istorie. Detasamente formate EXCLUSIV din militari angajati pe baza de contract.

Cum zicea Woody Allen: "Si atunci, la ce bun sa te mai razi?" (zilnic, la 5:30 dimineata, cu apa rece)

live jazz - de adriouko la: 14/05/2004 11:41:13
(la: Jazz)
Sunt (nu de multa vreme) amator de jazz, dar trebuie sa spun ca il prefer live, in mediul sau specific, in cafeneaua de jazz.
Iar cand ascult jazz inregistrat, imi place cand aud pe fundal sunetul tacamurilor la mese, sau vocea pianistului fredonandu-si improvizatia. Chick Corea avea obiceiul asta, si ajuta sa te cufunzi in atmosfera tarzie, obosita si exuberanta a clubului.
Vara cand mai eram pe la Bucuresti, ma duceam joi seara la un club privat (uit numele) unde Johnny Raducanu canta pana la epuizare pana la 4 dimineata cu Teo Enache si diversi.
Dupa ce am vazut-o pe Liane Carroll prin cluburi de cateva ori (Londonezii stiu despre cine vorbesc), am cumparat un CD. La fel si cu Pattitucci (fostul bassist al lui Corea.) Amandoi m-au "dezamagit" in inregistrari. Scos din contextul asta (exuberant, de joc si de sarbatoare intre prieteni) jazz-ul ma lasa mult mai indiferent. Pentru ca (prin definitie?) nu spune si nici nu vrea sa spuna nimic, devine o forma artistica poate putin cam rece.

Altfel, e o scoala a simturilor de neinlocuit (decat poate, ca sa zgandar putin sensibilitatile, de un concerto de Bach...)
pt LMC - de desdemona la: 08/07/2004 13:24:06
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Draga LMC, am citit textul din casuta ta postala, si-mi dau seama ca traiesti intr-un loc foarte frumos, si te inconjoara multa iubire si minunatii, si o clipa m-am imaginat in locul tau. Trebuie ca esti fericita! Asa ca am sa iti spun cum ai putea sa descoperi in tine aceasta energie de care am vorbit. E vorba de o experienta pe care fiecare o poate face, si care poate sa reuseasca sau nu in functie de sinceritatea, increderea si de dorinta persoanei. Nu are de-a face cu ideologia, e o 'reteta' care merge pentru oricine. Asa ca uite ce sa faci, intr-un moment de liniste, dimineata inainte de 8 sau seara dupa apus, aseaza-te intr-un coltz linistit in casa (sau in gradina) eventual cu o lumânare in apropiere ca sa te ajute sa te patrunzi de calmul din jur. Cu mainile spre (sau pe) pamant spui in interiorul tau 'mama, las in grija ta toate grijile si gandurile mele'. (spunand 'mama' nu te gandesti la mama ta din copilarie, ci daca vrei la mama natura, mama pamant, sau la Fecioara Maria). Aceasta e pentru ca energia care te ajuta sa te descoperi e o energie de tip feminin - ea ne hraneste, relaxeaza si ocroteste din interior, si chiar spunand cuvantul 'mama' te simti relaxat. Pe urma iti pui mainile in poala (sau pe genunchi) cu fata in sus (pentru a fi constient de senzatiile din palme), inchizi ochii, si spui din nou in sinea ta, cu sinceritate:' mama, te rog trezeste-ma'. Dupa aceasta iti masezi crestetul capului cu mana dreapta si o ridici deasupra capului la vreo 10-20 de cm. Daca simti ceva ca o briza calda sau rece iesind din crestetul capului, in palme sau oriunde pe corp, inseamna ca experienta a reusit, energia materna (de care am vorbit) s-a trezit si poti sa stai cateva minute in aceasta stare de liniste care te invaluie. Aceasta e un fel de meditatie in timpul careia simti cine esti in interiorul tau (e ca o sursa de liniste si bucurie aflata in apropierea inimii). Nu trebuie sa te concentrezi asupra unui gand sau altul (de multe ori se numeste meditatie actiunea de-a gandi in liniste, aici nu e nevoie sa gandesti). In acest caz gandurile nu sunt esentialul, dimpotriva, briza racoroasa (care apare cant esti complet linistit si fara tensiuni interioare) se simte cel mai bine cand gandurile s-au linistit. In acest fel devii constient de realitate fara a gandi la aspecte ale ei.
Acum pentru celelalte intrebari: ce inseamna aceasta energie ? Este o parte a fiecarui om, o energie latenta, care se poate 'trezi' (devine activa) la dorinta noastra. Daca privesti in jur in acea stare de meditatie pe care am descris-o (moment in care aceasta energie e activa in noi) unele lucruri ce treceau neobservate devin evidente, si vezi exact ce e important in fiecare lucru. Perceptia se intensifica, si lucrurile neesentiale devin secundare, mintea (acum odihnita) devine capabila sa vada ansamblul sau subtilul in orice lucru privesti in aceasta stare. In ce priveste cerintele inimii/mintii/corpului - devii constient ca aceste lucruri, desi parti ale tale, nu sunt totul, si poti sa te privesti pe tine insuti ca pe un prieten. Ai simpatie si afectiune fata de tine, si intelegi care iti sunt slabiciunile, dar nu mai esti orb la ele. Nici nu te simti vinovat nici nu te ascunzi de tine insuti. Iti dai seama ca fiind 'only human' mai ai multe de invatat si de corectat, dar ai incredere ca le poti face pe toate. Cand ai o dorinta iti dai seama ca e doar o dorinta, si ca tine de corp sau de emotii sau de minte.
Cat despre destinul tau ca persoana ... in momentul in care ai trait aceasta experienta, intelegi lucrurile mai profund si fara greutate. Intelegi ca esti asemenea unei pietre intr-o constructie monumentala si iti dai seama in orice moment care este rolul tau. Iti vine usor sa ii iubesti pe altii, fiindca ii vezi exact asemenea tie, ca pe alta piatra in acelasi monument, si devii o persoana constienta de ansmblu. In ce ma priveste, cred ca destinul tuturor oamenilor este sa se descopere pe ei insisi, si sa se bucure unii de altii, si de intreaga creatie.
De unde sa stii ca acest proces iti foloseste si te ajuta ? Nu poti sa rapsunzi la asta decat dupa ce incerci. Mie mi-a ajutat, si este cel mai folositor lucru ce il fac in fiecare zi. Daca insa nu ai incredere in tine, sau ti-e frica de lucruri necunoscute, s-ar putea sa nu iti reuseasca. Oricum, un lucru e sigur: nimeni nu iti poate impune aceasta stare cu fortza. Nu se intampla nimic decat daca iti doresti sincer. Si e o experienta foarte placuta, de repetat de cate ori vrei.
___________
nu Trecutul, nici Viitorul, ci Prezentul
#17499 (raspuns la: #17476) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce repede trece timpul..... - de LMC la: 20/07/2004 19:56:59
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
In fiecare dimineata cind ma trezesc imi spun: Ce repede trece timpul! De multe ori as vrea sa apas ori pe butonul pe care scrie "Pause" ori pe cel care scrie "Rewind" dar niciodata pe cel care scrie "Fast Forward".

Si cind respir parca as vrea sa respir mai adinc si mai incet, nu cumva repeziciunea respiratiei sa forteze timpul sa treaca mai repede.

Weekendul care a trecut am mers la San Francisco. Pentru cei care nu au vazut orasul acesta vreau sa va spun ca este unul dintre cele mai frumoase orase din lume. Ce este si mai fain la el este ca tot timpul anului temperatura nu coboara si nici nu urca. Ne-am plimbat pe strazile care le vedeti deseori prin filme, am mincat niste 'clam chowder in a bread bowl', ne-am uitat la focile de la Pier 39, am trecut peste Golden Gate Bridge, ne-am desfatat ochii cu plaiurile deltei si dealurile din Napa Valley, si-apoi am pornit inapoi spre casa. Gamalie ne astepta disperat ca el ar fi vrut cit timp am fost plecati sa stea si sa zburde prin gradina, numai ca noi l-am inchis in casuta lui (bucataria mea de vara) ca nu's de ce s-a speriat dis de dimineata si s-a ascuns in casuta. Am ajuns obositi dar cu o oboseala placuta. Ne-am gindit ca un gratar afara pe terasa cu niste cartofi piure si un Merlot (sau o bere rece) o sa mearga de minune, asa ca ne-am apucat sa pregatim cina. A fost un gratar superb, zemos si gustos ca-mi lasa gura apa numai gindindu-ma la el. Merlot-ul cred ca ar fi trebuit eu sa-l inlocuiesc cu berea; in combinatie cu caldura de afara si oboseala de pe drum m-a cam ametit de cap, dar a fost bun oricum. Am incheiat dupamasa cu o plimbare pe strazile vecinatatii, copaci mari ca-n condru, iarba verde, flori plantate, case frumoase; este intotdeauana o placere deosebita sa ne plimbam in imprejurimi. Cind ajungem inapoi in fata casei noastre mi umple inima de bucurie caci dintre toate casele pe linga care trecem a mea are cele mai multe flori, niste culori vii de-ti ia graiul. Albastru, violet, rosu, alb, galben, roz aprins, roz deschis, verde inchis, verde deschis, ce sa va zic, o explozie de curcubeu in fata casei mele. Seara am facut o telecinemateca, n-a fost un film nu stiu cit de bun, dar a fost fain pentru ca am petrecut-o impreuna (adica eu, sotul si cumnata mea.) A doua zi ne-am despartit de cumnata, a plecat la parintii mei acasa pentru ca fratele meu trebuia sa vina din deplasarea lui de la New York. Pentru noi este o placere deosebita sa ne tratam musafirii si sa-i facem sa se simta bine, dar cind sintem numai noi doi este si mai fain. Sint binecuvintata cu un sot care ma face sa rid tot timpul. Amindoi ridem in hohote tinindu-ne de burta si stergindu-ne lacrimile, si ne distram de orice, ca niste copii. Gamalie de multe ori se si sperie de noi, dar isi revine, nu se lasa el si nu pierde nici o ocazie cind sintem in apropierea lui sa nu fie mingiiat.

Ieri n-am avut chef de vorba, de fapt as avea eu multe de spus, dar mi-e lene. Acuma scriu pentru ca stiu ca unii imi duc lipsa si grija. E numai o faza, de asta sint sigura, o sa-mi treaca si lenea asta.
Copilarie imi amintesc... - de DESTIN la: 27/07/2004 06:25:18
(la: Amintiri din Copilarie)


...mirosul de otel incins, ulei si aburi fierbinti al locomotivei cu roti
uriase in Gara de Nord.
Pufaitul dublu al pompei de aer a locomotivei
Mecanicul cu fata manjita rezemat in brat in ferastra locomotivei
Fasii de fum trecand
Nu va plecati in afara
Campiile rotindu-se ca spitele unei roti uriase in fereastra rapidului.
Gogosile cu dulceata, imense, pudrate cu zahar din gara
Sarmele de telegraf alunecand in sus si-n jos, in sus si-n jos.
Mirosul fumului de locomotiva.
Cantonierii saluta trenul ce trece
Sunetul cand trece trenul pe un pod
Copiii goi unsi cu noroi pe malul raului
Sunetul gaurii din toaleta vagonului. Nepas, -se penker, -ende, -
HORRRSSS!
Mirosul sapunului lichid.
Clinchetul ciocanului cu maner lung pe roti dedesubtul vagoanelor
Branza Lica
Teiul aprins de trasnet la marginea drumului
Padurea de pe dealuri...
Bunica, cumparand stergare inflorate de la coperativa.
Taranii cantand in carciuma
Virtuosii la dramba si tambal vioara si ea prezenta...
Latrina din fundul ograzii
Gramada de balega din dosul grajdului, langa usita
Seara in carciuma, sub lampa de gaz din tavan, povesti ,fum si rachiu...
Indopatul gastelor seara in bucatarie
Berzele de pe stalpul de telegraf, care mananca tot timpul fin'ca se caca
tot timpul.
Strabunica de 96 de ani, ce trebuie sa bea ceai de dude, ca e constipata.
Are odaita
ei in ograda, langa cuhnia de vara.
Fragi cu smantana
Pui la frigare (prins din ograda, hranit pe ulita, cu rame, baligi,
samd)
Ploaie de vara, fulgere, tunete, trasnete.
Mirosul aerului dupa ploaie.
Hrighi parfumati culesi in padure dupa ploaie
Hrighi prajiti pe plita cu burta in sus, cu mujdei in ea, ca in
Calistrat Hogas
Ladita cu cas framantat, iute la gust, de mancat cu ma'liga si scrob
Cotcodacitul gainilor, cantecul cocosilor, cardul de gaste de pe linia
satului
Pui, pui, pui! Bunica, chemand seara gainile de pe ulita.
Pisicile miorlaind dimineata sa le dea paine cu lapte
Cei doi caini jegarati ce numai ploaia ii spala...
Soarecii duruind nucile in pod
Hai sa ne jucam pe toloaca
Du-te si vezi pe unde s-au ouat gainile sub cerdac! Ce loc plin de
gainatzi!
Culege niste porumbi. Incearca-i cu unghia, sa aiba lapte!
Du-te si spune-i lui Mos Ilie sa puie zitzul la caruta, mergem la
moara...
Dimineata la mos Ilie, ciorba de fasule pestrita cu ma'liga rece
Scroafa cu purcei tavalindu-se in glod
Trecem cu caruta si oprim la balci...
Radioul cu baterii multe. O cutie intreaga. Baterii late
Vocea Moscovei in idis: Fiecare picatura de sange evreesc va fi
razbunata...
Cei 12 pruni dela gard si cazanul de facut rachiu...
Tare mai e spinarea calului, cum sa-l pot calari?
Crupa lata a calului lepadand baligi in mers
Norul gros de praf ridicat de o masina intrecandu-ne
Kaisersemmel (chifle crestate) proaspete la Itcani
Se lasa bariera, trece trenul
Taranusii in pielea goala calarind in apele limpezi ...
Zornaitul prundisului in apa raului
Jules Verne citit dupa amiaza pe cerdac...
Batranul si maretul pom cu ciresi negre, mici si amare dela potcovarie
Sina fierbinte potrivita pe roata de potcovarul negricios
Potcoava fierbinte pe copita ce fumega si sfaraie
Fetita potcovarului, tinuta strans intr'un cotlon, ferindu-ne de o
ploaie de vara
Sunetul indepartat al trenului trecand noaptea pe vale...
Te-ai tras cu trenul? Te-ai tras cu tramvaiul?
Nucul mosului de peste drum
Manualele de fizica din grinda ale baiatului dascalitei
Fantana cu lant din fata curtii dascalitei
Sunetul caldarii lovind fata apei, sunetul lantului
Mustata pe oala a lui badea Stefan morarul cel posac
Mirosul de malai proaspat, de moara si tacanitul pietrelor de moara
Batoza cu cureaua lunga de transmisie si oamenii indopand-o cu spice la
treierat
Mirosul de curatenie in odaia mare si sunetul pendulei
Trenul departe in vale la Burdujeni vazut dela fereastra
Zgomotul asurzitor al ciocanelor lovind tinicheaua
Izul usturator si lacrimogen de amoniac in pisoarul public de sub
tinichigerie
Mirosul de masinarie noua, mirosul cauciucurilor
Muzeul militar, toate sunt de culoarea prafului. Dece?
Duminica a.m. la Cismigiu. Sirop cu sifon. Chefir la Buturuga. Cu barca.
Pestisorii rosii
Scranciobul. Tata, m-a batut ala! Descurca-te singur, pocneste-l si tu.
Duminica p.m. Miting aviatic la Baneasa. Papana, Bazu Cantacuzino
Luna Bucurestilor. Belinograful transmite poze prin telefon.
S'a deschis Muzeul Satului. Circul Medrano



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Mamaia-decadere! - de am_draci2001 la: 15/10/2004 15:13:23
(la: Va spune ceva Ayanapa?)
Sunt dezamagita profund de Mamaia!m-am trezit devreme intr-o dimineata.vruiam sa beau cafeaua pe malul marii,la umbra unui bar cu trestie,pe care l-am ochit din camera.am ajuns jos,si am constatat ca e deschis,insa nu era nimeni acolo.am asteptat.intre timp au aparut si alti clienti.ne-am asezat la mese.un angajat de la bucatarie probabil,ne-a observat.a trecut pe linga noi ca si cum nu eram acolo.nu s-a deranjat nimeni.in fine,am batut intr-un geam si am facut comanda la o cafea cu lapte.am asteptat 5 min.mi-au servit cafeaua,laptele fiind diluat cu apa,intr-un pet de apa plata,refolosit.am platit 50mii,si am renuntat la cafeaua mea matinala.
Sa dam timpul inapoi cu o luna,intr-o alta dimineata,in vecinatatea marii Mediterane,am comandat o alta cafea.in 2minute,am fost servita cu o cafea in felul urmator:intr-un ceainic din inox am primit apa fierbinte,in al doilea ceainic am primit apa rece,in al treilea ceainic din portelan am primit lapte degresat,caldut.atasate,mi-au fost aduse cafeaua,si un cosulet cu pliculete de zahar,tablete de ciocolata,si chiar o cutiuta cu indulcitor pe baza de zaharina.intr-un final am fost intrebata daca doresc un pahar cu apa la cafea.am platit 1lira,adica 70mii.
Toate acestea fiind spuse,am ajuns la concluzia ca nu este suficient sa ai resurse naturale ca sa faci turism.este nevoie de profesionalism.
Sa nu mai vorbim de alge,lipsa w.c.ecologice,tantari,gunoaie,lipsa unui sistem eficient de paza,si implicit hoti mai multi,foarte putine puncte de salvare,aflate unele de altele la distante kilometrice.
dezamagire totala.

#25167 (raspuns la: #25014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...