comentarii

o iubere de-o vara


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
nu stiu ce sa zic, ma uimeste - de mapopescu la: 06/02/2004 04:36:01
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
nu stiu ce sa zic, ma uimeste majoritatea parerilor negative.
sa va povestesc cum a fost la noi.

am cerut-o de nevasta pe doamna mea in 1 decembrie 99, data propusa pt cununie prin vara. in februarie ne hotarim sa facem nunta mai repede, macar la biserica. in aprilie.

cu o saptamina inainte de nunta la biserica ne hotarim sa facem si cheful, petrecerea, ma rog, tot atunci. nasii mei ne-au ajutat sa gasim o salita mica. fiindca nu incapeau decit 50 de persoane odata, am chemat pe cei mai in etate (sa nu sune urit) pe la amiaza si pe cei mai tineri seara.

a fost un chef teribil, am avut 100 de prieteni si rude care au venit, anuntati cu o saptamina inainte pe telefon, ca invitatiile scrise nu am mai apucat sa le facem:D

apropo de interesele financiare in a aface nunta etc dupa ce am scazut restaurantul si alte cheltuieli ne-au mai ramas bani de o dacie din 75 pe care ne-au dat-o nasii la pret redus ;) asa ca...

nici video nu ne-am permis, parintii si bunicii ne-au ajutat f mult cu ce au putut, bani sau produse de la tara (brinza, tuica) sau prajituri. rudele la fel.

a iesit perfect. nasii s-au distrat teribil si cind ne reintilnim cu ei sau cu alti "participanti" ne amintim cu placere de acea noapte.

nu am avut nici "catel" adica acea persoana ce tot strigat toata nunta si anunta si darurile. la plecare cine a vrut si a putut ne-a felicitat si ne-a lasat un plic, un cadou etc. toti au fost bine primiti si li s-a multumit la fel.

am uitat sa va spun ca muzica a fost asigurata de un prieten care a venit cu PCul sau personal si mp3uri :)

vedeti ca se poate si altfel?

PS prima fetita a fost botezata de nasii mei iar cea de a doua speram ca va fi bootezata de nasii din partea sotiei, fara conditii sau probleme de nume ale copilului sau de alta natura.
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lista lui Popovici - de anita47 la: 07/02/2004 15:39:36
(la: A existat holocaust in Romania?)
Lista lui Popovici

Asa cum se stie, din vara-toamna anului 1941, evreii
din Romania – de regula cei din Basarabia si Bucovina
– au inceput sa fie deportati in Transnistria.
Initial, ordinul maresalului Ion Antonescu a fost ca
toti evreii din Bucovina sa fie deportati "in decurs
de zece zile”. Toata activitatea economica si
comerciala din regiune a colapsat. La sfarsitul anului
1941, de pilda, mai functionau in Cernauti doar 510
ateliere din 4.373 existente. Primar al orasului in
perioada 1941-1942, Traian Popovici (considerat astazi
“un Schindler roman") a facut demersuri insistente pe
langa autoritatile romane si germane ca evreii
“necesari din punct de vedere al utilitatii publice”
(mai ales meseriasii dar si “intelectualii si oamenii
de arta, specialistii din toate ramurile industriei,
medicii, inginerii, precum si cei din sistemul
judiciar”) sa fie scutiti de la deportare. S-au facut
trieri, s-au completat liste, s-au impartit
autorizatii (inclusiv asa -numitele “autorizatii
Popovici”), astfel ca au fost salvati de la deportare
(unii doar temporar) circa 20.000 de evrei “importantii
pentru economie” din cei 50.000 de evrei ai orasului.
Din aceasta cauza, Traian Popovici a fost numit
“jidovitul”, iar in mai 1942 a fost destituit.
Spovedania semnata de Traian Popovici a fost publicata
de curand, cu sprijinul Fundatiei Willhelm Filderman
(editie ingrijita de Th. Wexler), intr-un mic volum
bilingv (in romaneste si engleza) de 98 de pagini. Din pacate, volumul este neglijent editat. Nicaieri, nici
macar in minuscula prefata semnata de Razvan
Theodorescu, nu se precizeaza in ce an si in ce imprejurari a scris Popovici aceasta “spovedanie”.
Faptul nu este de mirare; nici cartea publicata acum
nu contine elementele minimale de identificare (fara an, fara loc, fara editura), continand in schimb multe
greseli (de pilda, in loc de cuvantul “munca” e scris
mereu “muzica”, astfel ca “munca fortata” devine
grotesc “muzica fortata”, cf. pp. 22, 23, 44 etc.).
A fost o epoca i n care o “autorizatie Popovici” salva
de la deportare si adesea de la moarte un om. “Cine
ucide un singur om – se spune in Talmud –, ucide intreaga lume. Cine salveaza un singur om, salveaza
intreaga lume”. Daca pe buna dreptate nu ii uitam pe
cei vinovati de persecutii, deportari si crime, cu
atat mai mult nu trebuie uitati oameni ca Traian
Popovici, figuri luminoase in istoria romanilor. Dupa
razboi, in Israel i-au fost recunoscute meritele si
curajul, fiind inclus in galeria celor distinsi cu
titlul “Drepti ai popoarelor”. La Memorialul
Holocaustului (Yad Vashem) din Ierusalim este un pom
sadit in memoria si onoarea romanului Traian Popovici.

Din Romania 40 de oameni au primit aceasta distinctie.
Ultima a fost inmanata in 1993 Regelui Mihai, pentru
Regina-mama Elena. Nu cred ca acesta este numarul real
al romanilor care – fara sa fi beneficiat de vreo rasplata – au salvat evrei de la moarte. In alte tari
numarul lor este mult mai mare: de pilda 68 in
Austria, 93 in Belgia, 135 in Italia, 145 in Ungaria,
148 in Lituania, 240 in Germania, 670 in Franta, 2.972
in Polonia, 3.265 in Olanda. Cred ca, pur si simplu,
autoritatile romane nu s-au sinchisit de aceasta
problema. Probabil insa ca nu e vorba numai de
neglijenta, ci si de o strategie. A avea multi romani
care i-au salvat pe evrei de la moarte, inseamna
implicit a admite ca evreii din Romania trebuiau sa fie
salvati, cu alte cuvinte, ca erau in pericol de
moarte. Si, daca-i elogiezi pe salvatori, trebuie
sa-i acuzi pe calai
(Revista Asymetria)
#9106 (raspuns la: #9093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fetitele meme vorbesc romanes - de sorin666 la: 08/02/2004 16:34:00
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Fetitele meme vorbesc romaneste curent, probabil ca nu o var invata se o scrie la perfectiune, dar in nici un caz nu vor vorbi cu bunicii si verii prin traducator...
Probabil ca nu o sa se intoarca niciodata sa traiasca in RO (in afara citorva vacante, eventual...) dar totul este atit de natural si simplu, incit nu se face nici un efort pentru asta... si... de ce de exemplu eforturi pentru a invata spaniola la scoala (in Franta, in cotidian, nu iti ajutaz la mare lucru...) si nu romana? toto pentru vacante?
#9142 (raspuns la: #9066) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Geani, nu te-ai gandit...? - de (anonim) la: 09/02/2004 10:03:39
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
nostalgie? nu!
radacinile? sunt aici nu in RO, Giani.
cutreier lumea intreaga in lung si in lat, dar faptul ca plecata din 1965 din RO n-am mai pus piciorul acolo si n-am intentia s-o fac, nu-ti spune nimic???

de ce vin pe forum? este singurul pe care il fac...cum este frecantat din toate tarile lumii, cum se discuta actualitate internationala, ma intereseaza..
In plus imi place gestiunea acestui forum si am mult respect pt administratorul lui...
ma tin informata, schimb opinii dar pt a re-invata limba romana, in special..
N-o vorbesc nici o data inafara forumului.
Acum 3 ani, cand am dat de colegi.ro, spuneam un cuvant româneste si 4 franceze sau frantuzite.
Imi punea probleme grave de intelegere cu nepotii si verii mai indepartati pe care ii aduc in vizita in Franta, vara...
In plus nu eram capabila sa le scriu, in direct, mama mea scria de fiecare data...

pana acum inca, gandesc in franceza si traduc in româneste...
atunci cand in alte limbi, chiar si in araba, gandesc in limba in care vorbesc...

da, este adevarat ca dupa raiul comunismului si al securitatiisi a toate ce am indurat eu si familia, cand am parasit România, a fost pentru totdeauna
nici acum nu-i mare schimbare, comunistii si securistii de pe vremuri, unii sunt inca in guvern...
da, asta ma revolteaza!
nu eu i-am votat, si nici ai mei, in nici un caz...
#9213 (raspuns la: #9201) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=7327 - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:35:33
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Destinul tragic al comunitatilor evreiesti din Romania*

Elie WIESEL


Nu ezit sa afirm: Radu Ioanid merita intreaga recunoastere a tuturor celor interesati de acea istorie care a devenit cunoscuta, desi in mica masura, sub denumirea de Holocaust. Opera sa trateaza un subiect foarte putin discutat din pacate: destinul tragic al comunitatilor evreiesti din Romania. Un subiect asupra caruia s-au oprit, in operele lor, putini istorici, intre care binecunoscutii Raul Hilberg sau Dora Litani. Radu Ioanid se raporteaza adeseori la lucrarile lor, dar exploreaza mai adinc Raul care a domnit in Transnistria, teritoriu situat intre Bug si Nistru, cele doua mari riuri din Ucraina. Lucrarea lui Radu Ioanid, bazata pe materiale preluate din arhive, nevalorificate pina acum, constituie astfel o noua contributie importanta in acest domeniu.

Roman de origine, autorul abordeaza subiectul cu o sensibilitate specifica. Isi cunoaste dusmanul. Il urmareste pas cu pas in vinatoarea lui de evrei dintr-un oras in altul, de la un decret la altul, de la pogromurile spontane la persecutiile organizate, de la ura traditionala pina la lichidarea fizica; victimele sint infatisate intii in casele lor, apoi in ghetouri si, in cele din urma, in moarte. S-ar putea spune ca autorul doreste, de fapt, sa-si puna dusmanul in fata propriilor lui crime care, intr-un fel au fost “mai crude” si mult mai salbatice in brutalitatea lor nesistematica, decit cele ale germanilor.
Desi camerele de gazare au lipsit din Transnistria, toate celelalte orori au existat: nu a fost scutita nici o comunitate; toate au fost decimate. Doua sute cincizeci de mii de evrei au pierit in mii si mii de feluri. Au existat teroarea, amenintarile, marsurile nocturne catre moarte, trenurile sigilate, foametea, persecutiile, umilirea, executiile publice, incendierile: din cind in cind, cu inima frinta si epuizat, cititorul se opreste in mijlocul unei pagini, incapabil sa mai receptioneze inca o imagine, inca un tipat.

Ordinele au venit de sus, de la Maresalul Ion Antonescu insusi. Toate sau aproape toate au fost executate cu mai mult sau mai putin entuziasm. Romani, germani, ucraineni s-au intrecut unii pe altii in cruzime. Peste tot a fost la fel. In orase sau la sate, vara sau iarna, a fi evreu insemna a fi supus durerii si torturii. Cum ar putea cineva sa citeasca raportul oficial al generalului roman Constantin Trestioreanu fara sa se infioare de oroare si dezgust? “Am spinzurat (sau spinzurasem) aproape 5 000 de oameni, majoritatea evrei, in pietele publice din Odesa”? Ati citit bine: 5 000 de spinzuratori, 5 000 de fiinte umane leganindu-se in vint, in fata ochilor unei populatii intregi. Sau marturiile miilor de evrei inchisi in incaperi incendiate de catre soldatii romani? “Unii evrei veneau la ferestre si ii implorau pe incendiatori sa-i impuste, pentru a scapa de flacari, aratind catre timplele si inimile lor.” Conform unui supravietuitor sau unui soldat, aproape 35 000 de evrei au fost arsi de vii sau spinzurati doar in Odessa. O alta sursa citeaza o cifra mai “caritabila”; doar 25 000 in Odessa si Dalnic.
Cum sa explici atita cruzime, manifestata la atit de multe nivele de societatea romaneasca? De ce au fost atit de putine interventii in favoarea victimelor (au existat, dar au fost rare si timide)? De la simplul soldat la cel mai puternic ofiter, de la angajatul anonim la birocratul investit cu autoritatea suprema si implacabila a Statului, evreii – si, mai tirziu, tiganii – nu puteau astepta nici o urma de mila sau umanitate.

Pentru a putea intelege procesul care a condus la violenta paroxistica impotriva evreilor romani in timpul razboiului, Ioanid ofera detalii documentate ale antisemitismului cotidian care l-a precedat. Influente religioase ancestrale, acuzatii absurde de deicid, nevoia unui tap ispasitor, factori economici, totul se afla in cartea lui Radu Ioanid. Dar autorul nu se multumeste sa evoce trecutul; el subliniaza deopotriva intreaga ambiguitate, urita si generatoare de confuzii, a prezentului. Cum sa poti intelege popularitatea lui Antonescu dupa caderea dictatorului comunist Nicolae Ceausescu? Strazi care-i poarta numele, statui, oficialitati care pastreaza un moment de reculegere in memoria lui: a uitat asadar natiunea atit de repede faptele lui singeroase, atrocitatile ordonate de el, crimele impotriva umanitatii si condamnarea lui la moarte?
Iti trebuie o extraordinara forta interioara pentru a citi aceasta carte de la un capat la celalalt. Autorul a avut inca si mai multa forta pentru a o scrie. Da, intr-adevar, Radu Ioanid merita intreaga noastra recunostinta.
Traducere de
Diana Soare
_______
*Cuvint inainte la The Holocaust in Romania. The Destruction of Jews and Gypsies Under the Antonescu Regime, 1940-1944 de Radu Ioanid (Ivan R. Dee, Chicago, 2000), editie americana a volumului Evreii sub regimul Antonescu (Editura Hasefer, Bucuresti, 1997).
Titlul apartine redactiei
Vizita in Romania - de (anonim) la: 11/02/2004 14:27:16
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Multe contradictii - si bune si rele. Si taximetristi excroci si mitocani ( marea majoritate ) dar si taximetristi amabili, punctuali, corecti etc.
Mizerie pe strazi, cel mai rau din acest pdv mi s-a parut in Bucuresti. In schimb mi-a facut multa placere sa revad orase precum Brasov, Sibiu, Sighisoara ...
Daca ai nevoie sa inchiriezi o masina, ghinionul tau. Preturile sint de 2, 3 sau chiar 4 ori mai mari decit in occident, iar masinile in general se prezinta in stare deplorabila.
Am stat 10 zile la Poiana Brasov ( Hotel Alpin ) si 4 zile la Sinaia ( Holliday Inn ) . La Poiana a fost exceptional - mincare buna si foarte ieftina. Personalul hotelului in general foarte amabil si foarte serviabil. In cele doua saptamini nu am avut decit o discutie neplacuta cu o toanta care ne repartiza la mese la micul dejun.
Sistemul de teleschi mai bun ca in Colorado, cumperi o cartela cu sa zicem 200 de puncte pe care le folosesti cind vrei si cum vrei - nu expira la sfirsitul zilei. Asta este perfect daca intr-o zi nu ai chef sa schiezi sau e vremea urita, nu ai pierdut banii.
Cam peste tot au aparut o serie de restaurante bune si foarte bune. In Brasov intr-o mica maghernita am avut cea mai buna pizza care am mincat-o vreodata.
In concluzie, dupa vizita din 2003 in Romania pe care nu o mai vazusem din 1987 am vazut si bune si rele. Ma asteptam sa vad mai multe schimbari in bine dar probabil ca ia timp. Dar una peste alta este mai bine ca inainte, parerea mea. Magazinele sint pline cu tot ce vrei, nu am vazut cozi, si cea mai placuta surpriza, oamenii care lucreaza in turism au incetat sa mai creada ca turistii straini sint niste lighioane care vin in Romania sa le manince mincarea si sa strimbe din nas.
Fata mea care cu aceasta ocazie a vazut Romania pentru prima data, a fost pur si simplu incintata mai ales ca a invatat sa schieze ( pe aceiasi pirtie unde a invatat si tatul ei - pe Bradul si pe Rosu si ultima zi pe Carp ). Nepotul meu de la sora mea a fost si mai incintat, el are 11 ani si la fel ca si fata mea a vazut Romania pentru prima data. La vara vrea sa mearga inapoi in Romania !

O marturie despre evenimentele de la Abatorul Bucuresti - de (anonim) la: 14/02/2004 03:17:03
(la: A existat holocaust in Romania?)
De ce n-au luat românii Premiul Nobel pentru Pace în 1994? (3)
Asadar, considerînd, cã eu, unul, nu mai aveam cu ce interveni, am lãsat pe seama lui Corneliu Coposu si a lui Ticu Dumitrescu sã promoveze, si prin PNTCD, si prin Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România, argumentele noi care, adãugate celor prezentate de mine, puteau sã sporeascã sansele ca în anul 1994 Premiul Nobel pentru Pace sã le fie atribuit fostilor detinuti politici din România. Sansele nu erau deloc neglijabile, propunerea mea îsi fãcuse efectul scontat de mine, iar comisia norvegianã (regalã si academicã) de acordare a premiului retinuse aceastã propunere pentru discutia finalã. Am trãit ani de zile cu impresia cã nu s-a fãcut nimic în plus fatã de ceea ce fãcusem eu. De cîte ori m-am mai vãzut în Senat cu cei doi distinsi colegi, subiectul nu a mai fost abordat. Abia în urmã cu vreun an, un an si ceva, întîmplãtor deschid aceastã discutie cu un român revenit, din SUA, în tarã si aflu cu mirare cã-i era bine cunoscut subiectul, adicã se numãrase printre românii din SUA cãrora Corneliu Coposu le ceruse sprijinul pentru a sensibiliza cercurile americane influente, însãsi opinia publicã americanã, pe ideea ca românii, prin cei mai de ispravã si mai bravi dintre ei, sã primeascã cinstirea, mai mult decît cuvenitã si binemeritatã, pe care o conferã orice Premiu Nobel. S-a pornit, în acest sens, o campanie de presã, inclusiv prin revistele românesti de peste Ocean, dar campania n-a mers prea departe si nici nu si-a fãcut efectul, deoarece, cu mare promptitudine, s-a itit replica, din partea unor cercuri americane evreiesti, agitate în principal de un medic, Katz pe numele sãu, care a publicat mai multe articole, atît în presa de limba românã, cît si în cea de limba englezã, a trimis scrisori si la Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, opunîndu-se cu vehementã ideii subsemnatului. Cu ce argumente? Cu urmãtoarele: cei mai multi dintre fostii detinuti politici din România sînt legionari. Cam 90% dintre cei care au umplut temnitele comuniste au fost membri ai Miscãrii Legionare. Deci, în fapt, ar urma ca legionarii sã fie cei premiati cu înalta distinctie, ceea ce este absurd si inadmisibil, deoarece legionarii au fost un partid violent pînã la crimã, la pogrom, la genocid! Dovada cea mai bunã – cele petrecute în ianuarie si mai ales „binecunoscutele“ crime de la Abatorul bucurestean!… Si uite asa, pe mîna d-lui Katz, s-a ales praful de propunerea mea. Cît era de întemeiatã contestatia d-lui doctor Katz cred cã s-a înteles destul de bine din seria de articole pe care le-am publicat în „România Mare“ pînã deunãzi, sub titlul „Legionarii nu au omorît nici un evreu“. Nu stiu dacã articolele mele au ajuns pînã la dl. dr. Katz, dar ele si-au fãcut efectul, mult mai important decît însusi premiul pe care l-am pierdut noi, românii, atunci, în 1994… Efectul articolelor publicate... a fost cã printre cititori s-a numãrat si un martor, probabil ultimul martor rãmas în viatã al celor petrecute la Abator, în ianuarie 1941… Am fost cãutat de vajnicul nonagenar (vîrstã pe care o va împlini la varã) si, de fatã cu 2 martori – care i-au mijlocit întîlnirea cu mine - mi-a dat o declaratie despre ce a vãzut dînsul la Abator în ziua de 24 ianuarie 1941. Iatã fragmentul cel mai important din aceastã declaratie datã „în fata domnilor Neagoe Nicolae – Mateescu, Dogaru Victor – Dorian si Coja Ion“: „În ianuarie 1941 lucram la Baza Aerianã nr.3 Pipera (mai tîrziu devenitã ASAM) ca sef de echipã, maistru principal reglor si montor de avioane, cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie, dupã terminarea rebeliunii din 21-23 ianuarie, am avut o discutie cu un subaltern, Preda Petre, zis Druscã, mecanic, care în zilele de 21-23 lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit cã la Abator se aflã trupurile unor legionari ucisi în timpul rebeliunii, trupuri agãtate în cinghele. Am raportat comandantului meu, comandor inginer Constantinescu Cristea, cele aflate de la Preda Petre. L-am întrebat pe comandant ce este de fãcut si el a zis cã nu stie ce sã facem si cui sã raporteze, dar cã mai înainte de orice o asemenea informatie trebuie verificatã. Mi-a recomandat sã iau masina-dubitã (marca Skoda) cu care se fãcea aprovizionarea unitãtii cu carne de la Abator. (…) Am plecat cu soferul, militar în termen, la Abator, unde am intrat pe intrarea principalã, spunînd cã vin sã vãd ce carne se poate lua de la Abator. Masina si soferul veneau în mod obisnuit la Abator dupã carne. Am intrat în halã si am constatat cã mai nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin halã, discutau în grupuri etc. Am încercat sã intru în vorbã cu parlagiii, dar ei mai mult se fereau sã-mi rãspundã la întrebarea dacã e adevãrat cã undeva, în Abator, se aflã oameni atîrnati în cîrlige. Mi-au atras atentia sã fiu mai discret. Unul dintre ei, pe care ceilalti îl numeau «nea Vasile» si care era seful unei echipe de mãcelari, mi-a spus «da, domnule, dar nu sînt evrei, sînt români!». De la sofer, care mã însotea, am aflat cã nea Vasile se numea Stoica Vasile. El mi-a arãtat în ce directie se aflã cadavrele si m-a fãcut atent sã nu fiu vãzut de oamenii din conducerea Abatorului. La circa 50 m, am gãsit locul, unde am ajuns singur, neînsotit de sofer. Am vãzut în jur de 15 (cincisprezece) cadavre atîrnate în cîrlige, si încã alte cadavre adunate grãmadã la perete. Am dat la o parte paltonul de pe unul dintre cadavrele atîrnate si am vãzut cã, sub palton, avea cãmasa verde, îmbrãcatã peste costum. Alte douã cadavre nu aveau cãmasa verde. De celelalte cadavre nu m-am atins. M-am întors la sofer, unde l-am gãsit si pe nea Vasile, cãruia i-am spus: «Mãi, nea Vasile, cine sînt oamenii ãstia?» Nea Vasile mi-a rãspuns cã sînt legionari împuscati de Armatã, cã în jurul Abatorului au fost confruntãri între legionari si Armatã, cã legionarii omorîti astfel au fost luati din stradã de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului si atîrnati în cîrlige. Vasile Stoica mi-a confirmat informatia pe care mi-o dãduse si Preda Petre, anume cã oamenii atîrnati în cîrlige sînt declarati evrei. Reproduc cuvintele lui nea Vasile Stoica: «Nu sînt evrei, domnule, sînt legionari împuscati de Antonescu, iar evreii, prin oamenii lor de încredere, i-au tîrît din stradã în Abator, i-au atîrnat în cinghele si zic despre ei cã sînt evrei!» Fac mentiunea cã la data aceea Abatorul era o societate condusã si controlatã de evrei. Nea Vasile a fãcut mentiunea «evreii nostri care conduc Abatorul». (…) L-am întrebat pe nea Vasile dacã e dispus sã declare cele întîmplate la Abator în cazul cã vreodatã va fi nevoie. Nea Vasile a declarat cã este de acord, mi-a dat adresa sa, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si am rãmas prieteni. Am aflat astfel cã Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus în Pãdurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat 15-20 de minute. Am luat de la Abator pentru trupã o navetã de mãruntaie, mai mult burti. Cînd m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat cã e de datoria sa sã raporteze mai sus, ceea ce a si fãcut mai tîrziu (…), a dat telefon la Consiliul de Ministri, la biroul unde stia cã lucreazã Horia Sima si de la acel post telefonic i s-a rãspuns: «camaradul Horia Sima nu mai existã, nu se stie unde este». (…) Precizez cã nu am fost membru al Miscãrii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat persoana si ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez cã am fost condamnat pentru «crimã de uneltire împotriva ordinii sociale» de cãtre comunisti si am fãcut 11 ani de temnitã“. Declaratia de mai sus poartã data de 20 decembrie 2003. Sînt mai multe motivele pentru care, deocamdatã, considerãm cã este mai bine sã pãstrãm anonimatul asupra persoanei care ne-a oferit aceastã declaratie. Sper cã, odatã publicatã..., va afla de ea si dl. dr. Katz newyorkezul – parcã asa am înteles, cã locuieste în capitala lumii. Alte comentarii nu facem. Fireste, deocamdatã. Cînd însã vom publica in extenso declaratia de mai sus si dupã ce îi vom oferi autorului ocazia sã rãspundã la toate întrebãrile pe care le vor provoca dezvãluirile sale, ne vom îngriji sã facem acele comentarii pe care altii vom vedea cã se vor feri sã le facã. Pînã atunci ne vom minuna cã Dumnezeu a avut grijã de viata si sãnãtatea domnului „maistru principal reglor si montor de avioane“, sã rãzbatã pînã în zilele noastre, adicã pînã în zilele comisiei pro-Holocaust condusã de Elie Wiesel. Ne adresãm în felul acesta amintitei comisii, d-lui Victor Opaschi, secretar al acestei comisii, oferindu-i posibilitatea sã discute cu domnul „Maistru“ si sã punã la dispozitia comisiei toate mãrturiile si declaratiile cu care acesta se poate face util Adevãrului. Asta dacã, bineînteles, intereseazã pe cineva la Cotroceni adevãrul! Cît priveste Premiul Nobel, poate sã rãmînã cum a decis dl. dr. Katz. Nu e nici prima, nici ultima oarã cînd Comisia respectivã nu s-a arãtat în stare sã-l acorde cui trebuie. Fireste, Menahem Begin l-a meritat mai mult decît detinutii nostri politici, mãcar pentru motivul cã a ucis mai multi oameni decît toti legionarii la un loc!
ION COJA
P.S. - Presa noastrã a gãzduit în ultima vreme declaratiile insolente si stupide ale unui domn pe nume Marco Maximillian Katz, director la „Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Antisemitismului din România“... Eu mã întreb numai (1) dacã cei doi Katz sînt una si aceeasi persoanã si (2) în ce mãsurã combaterea antisemitismului este incompatibilã cu cinstirea adusã fostilor detinuti politici, victime ale represiunii bolsevice, kominterniste?
nu toate au fost scurte... - de Jimmy_Cecilia la: 16/02/2004 06:41:21
(la: sara buna)
Valentinul nostru a inceput vinerea la sfarsitul dupa mesei, pe si a durat pana aseara tarziu, a fost Cornisa de Nice (carnaval), Menton (sarbatoarea lamâilor), Monaco (cazinou si dineu cu spectacol la Cazino) si San Remo (Italia) si toate astea cu vaporasul, unde haiosul a continuat si noaptea...
Mai era si restul gastii pe care i-am gasit pe mal, din pacate nu putem dormi numai 6 in barcuta..

Inca eu cu Coralie am parasit "barcuta" doar azi dimineata...
Ce este sigur este ca au fost zile de vara adevarate, cald iar pe Coasta migdalii sunt in floare..
Mai este inca sigur ca deseara o sa ma culc la ora 19, cel târziu 20.. :)
#9698 (raspuns la: #9628) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
daca cu o singura floricica.. - de Jimmy_Cecilia la: 17/02/2004 12:40:40
(la: Sapte parlamentari romani s-au angajat sa traiasca la limita sar)
s-ar face vara...

Mi se pare indecenta aceasta initiativa! Isi bat joc de oamenii care sunt nevoiti sa traiasca cu 2.800.000 lei pe luna..
Cata usurinta in crearea emisiunilor TV si alegerea subiectelor...
#9822 (raspuns la: #9629) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce neaparat casatorie? - de Horia D la: 17/02/2004 15:00:36
(la: Cum vedeti o casatorie moderna?)
Cuplu american. El are compania lui (cu doua sucursale), ea le conduce.

Vara, el e pe lac in KY, ea conduce compania si alearga maratoane (din Hawaii, la Boston, NY, Chicago).. Vine la lac pentru 2-3 saptamani pe vara.

Toamna merg impreuna in Cozumel scuba diving (dupa ce el petrece sezonul de vanatoare KY, MI, sau Canada). Iarna el e in Michigan snowmobiling, ea conduce compania, si alearga.

PRimavara, el mai da cu nasul pe la munca pentru 1 saptamana sau 2.

Cuplul de mai sus sunt prietenii mei, si cand am intrebat-o pe ea daca nu "gets old" sa fie separati atat de mult, rasunsul a fost: Ea are un "blast" prin ceea ce face, iar atat cat el e fericit, e tot ceea ce conteaza cel mai mult pentru ea.

PS: cei doi nu sunt casatoriti, si pot sa jur cu mana pe inima, sunt cel mai fericit cuplu pe care l-am intalnit

MULTUMESC! -despre cat mai multi tineri ca NOI! - de Cristian C. FRANCU la: 18/02/2004 05:51:39
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
MULTUMESC!

Totusi cred ca e prea mult pt. mine! Nu cred ca de tineri ca mine e nevoie...ci de tineri ca NOI!

Ne pasa, ne implicam, dezbatem, ACTIONAM!!!

Si, unii din tara, altii de afara, existam suntem vii si aratam asta!

Poate noi cei ce ramanem si am ramas putem face mai multe..ca si actiune si influenta directa si imediata.

Insa avem, Romania are nevoie si de voi cei de afara!

La un moment dat, sunt sigur, multi va veti reintoarce!

poate...vom tine legatura!
poate...ne vom intalni vreodata!

cu siguranta vvom schimba ceva numai IMPREUNA!

Si in acesti ultimi ani am inteles ca nu sunt SINGUR!

Experienta din VIP (Voluntari pt Idei si Proiecte, anii de studentie cu Scolile de vara sau de business, cu seminariile si think-tankurile la care am participat...mi-au dat INCREDERE in mine, in prietenii si colegii mei, in NOI si in viitorul nostru!

In Romania noastra!

Pana sa devin cu adeavarat o poveste de succes si un model pentru altii mai e ceva... Dar important este ca NU MA LAS! Si ca stiu ca voi ajunge acolo!

Cu ajutorul vostru si ajutandu-va la randu-mi!

NETWORKING...

al vostru,

Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!
#9897 (raspuns la: #9893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stimate Project Manager in energie...anonim! - de Cristian C. FRANCU la: 18/02/2004 13:55:25
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
E o diferenta intre a fi manager de marketing la Progter & Gamble, UNILEVER, KRAFT, NESTTLE, ORANGE, VODAFONE si a fi Marketing Manager intr-o companie mica cu 15 angajati care se lupta pt o nisa in Romania!

Daca a fi Mk Manager sau...Project Manager intr-o multinationala sau intr-un gigant industrial ia ceva timp si necesita trecerea prin mai multe trepte ierarhice...intr-o companie mica, medie...nu e chiar asa.

Raspund pt ca nu imi place sa fiu acuzat subtil de fals, minciuna sau 'gluma'.

Am terminat facultatea, am avut experienta de Project Management in sectorul ONG, am trecut de la stadiul de participant, la cel de organizator si apoi Manager de Proiect intr-o Scoala de vara si cateva proiecte studentesti...Am coordonat o echipa mai mare sau mai mica inca din primii ani de studentie. Am avut de la cine sa invat! (colegii mei + oameni din busin ess pe care am avut onoarea sa ii intalnesc), am mai cochetat cu cate un job ca si Intern in diferite companii, am fost chiar cel ce se ocupa de vanzarea spatiu publicitar (unii numesc asta Advertising Manager) pt o editura relativ mica...

Doi oameni de exceptie, actualii mei sefi directi, au avut incredere in mine, m-au convins si mi-au acordat sansa sa ma ocup de conceperea, implementarea, lansarea si dezvoltarea unui Portal de Tursim. Este vorba de un PROIECT care are un Coordonator (putem sa agreem sa ii spunem Manager) in persoana mea.

Invat in fiecare zi. Mai fac si greseli din care invat. Am oameni care ma ajuta si cu care lucrez zi de zi...dar responsabilitatea e a mea...de aceea imi permit sa scriu si sa spun ca sunt Project Manager. Nu fiindca aa scrie pe Fisa Postului, pe cartea de vizita sau in alta parte...ci pentru ca, iata COORDONEZ UN PROIECT!!

Termenii in engleza... Cand e vorba de COMUNICARE e bine sa folosesti termenii cei mai potriviti atat mesajului cat si publicului tau tinta.

daca gasesc la un moment dat ca anumite cuvinte sau expresii surprind mai bine ce am de zis, le folosesc desi sunt in limba engleza. De ce?

Pt ca asa simt, pt ca sunt sigur ca cei ce navigheaza pe internet si citesc, in marea lor majoritate sunnt familiari daca nu cu engleza cu acesti termeni, pt ca simt ca exprima mai simplu si mai bine anumite lucruri pe care vrea sa le spun.

Sunt sigur ca...daca te chinui sau ma chinui...poit gasi echivalent in romana pt orice.

Dar timpul e limitat si prefer sa scriu RAPID... cu riscul sa fac mici greseli de ortografia sau sa folosesc termenii care sunt englezesti.

De multe ori comunic in engleza cu straini si citesc in engleza asa ca...anumiti termeni sunt mai la indemana in engleza...

NU voi accepta sa spun SOARECE la mouse sau zid de foc la firewall...

cred ca week-end e deja natural si ROI...e folosit peste tot.

Promit sa nu fur caciula nimanui si sa ma lupt ca eu sa am un trai cel putin decent iar copii mei sa uite de problemele tranzitriei romanesti.

Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!
#9961 (raspuns la: #9943) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
patriotism? - de patlajica la: 19/02/2004 12:54:14
(la: Romani in strainatate)
ce este patriotism? daca e vorba de dorul de tara care creshte in mine de 2 ani, de cand am parasit plaiul mioritic si de faltul ca sunt din ce in ce mai mindra ca m-am nasct acolo, atunci da! patriotismul mi-e in sange! tin sa spun ca sunt de acord mai cu toti ce au postat mesaje de prin alte tari: e incredibil de greu la inceput dar trebuie sa-ti pastrezi principiile. la fel ca si domnul Paianjen am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa te minunezi de alte societati (desi eu inca ma minunez) ci sa cauti a evita prostia si ignoranta. eu am venit in canada ca sa pot face din pasiunea mea meseria mea: ce ash fi facut in romania cu biologie moleculara? dar aici ce fac? ma simt inconjurata de natarai. mai toti romanii pe care ii cunosc au o buba cit casa. poate e doar "cultural-shock" cum ii zic cei de aici... in romania ma duc la vara doar in vizita dar cum o sa le explic eu celor de acasa cum e aici? cand eu nici acum nu inteleg?

atat pentru azi si incheiem cu vorba fabulistului:
cunosc multzi rebeli ce la vorbe mari se'ntrec
dar pana`n sfarshit cu oase se inec
Cel putin mai sint si altii c - de (anonim) la: 19/02/2004 19:01:15
(la: De ce vreau sa emigrez)
Cel putin mai sint si altii care traiesc aceleasi framintari... Eu am fost acasa in fiecare an de cind am plecat, cu exceptia anului 2002 si intentionez sa ma duc de Pasti si chiar la vara.

E interesant cum trecutul la care te referi, Micu, devine instantaneu prezent, imediat ce ies din Otopeni.

Repet ce am spus de la bun inceput: singurul motiv pentru care am plecat si sint inca aici este faptul ca sint maritata. Dar, chiar dupa 5 ani de casnicie, imi pun problema unei evaluari corecte si mai ales reale a factorilor care contribuie la fericirea mea; cu alte cuvinte simt ca nu e drept sa fiu pusa in situatia de a alege intre sot si alte persoane pe care le iubesc, cum ar fi mama, rudele si prietenii. Inainte de a hotari ca vreau sa ramin aici trebuie sa fiu convinsa ceea ce obtin aici reprezinta mai mult sau este cel putin egal cu ceea ce am lasat in urma.
#10110 (raspuns la: #10071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dor, dor, si iar dor.. - de mecton la: 24/02/2004 12:28:20
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Gàsesc cà este un renconfort pentru mine când merg în România..
De câtiva ani buni îmi petrec fiecare vacantà acolo, gàsesc cà este minunatà ca tarà, acum am ajuns sà o cunosc mai bine, sà admir toate frumusetile pe care le posedà...
Poate cà înainte de a pleca o priveam cu alti ochi, sau eram prea ocupat cu cele de zi cu zi...Iar vacantele erau standard...
Asa cà astept cu neràbdare fiecare plecare, preferând de obicei primàvara sau toamna...
Avem o tarà minunatà, si cred cà trebuie sà fim mândrii..
Stiu bine cà multi dintre noi au pàràsit tara fortati de împrejuràrile din acele timpuri..
Sà nu fiu înteles gresit, dar este numai punctul meu de vedere..
Multumesc
pt SB one - de anda la: 25/02/2004 02:25:19
(la: Romani in strainatate)
dar se poate, draga, pleca din ro la muca...la cules de capshuni...daca mai pica shi cate-un portofel, te mai uitzi acuma?
ca sa raspund la topic...parintzii mei au plecat ca sa ne ofere (am un frate) un viitor mai bun (altfel, tre'e sa fi tare tampit sa pleci de pe doua posturi de directori la lucru "la shaiba" vorba banatzenulu)
sincer, nu cred ca mi-ar ajunge 3 vietzi ca sa le multzumesc pentru ca m-au adus in canada...am crescut in 3 ani cat am crescut in 17. shi privesc uneori cu nostalgie spre est shi ma gandesc unde ash fi acum...dar imi vin in minte caminele jegoase de la universitatea de vest din tm shi ma scutur de coshmar :) cred ca ash fi ajuns un ilustru "ajutor de bagator de seama"...
but that is just me...sunt ferm convinsa ca sunt oameni care reushesc in romania (reushesc sa ia postul de director la renel al lu' tata cand el iese la pensie...io n-ash fi reushi...femei directoare la mina...mai rar)
shi la vara ma duc in vacantza in romania...note that VACANTZA
anda
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
Belazur, nu te lasa! - de SB_one la: 28/02/2004 05:33:26
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
cred ca articolul de mai jos are legatura cu viitorul Moldovei.
PS "baietzii nostri" ...nu pot prea mult...sa-i intzelegem, Belazur!


> > WALTER SCHWIMMER A CONDAMNAT ACTIUNILE AUTORITATILOR COMUNISTE SI ALE
> > POLITIEI MOLDOVENESTI
> >
> >
> > "Secretarul general al Consiliului Europei ,Walter Schwimmer, a
> > interpelat Comisia de la Venetia pentru Democratie, solicitandu-i sa se
> > pronunte oficial asupra compatibilitatii actiunilor politiei
> > moldovenesti si ale autoritatilor comuniste cu standardele CE", a
> > declarat pentru AP FLUX deputatul Adunarii Parlamentare a Consiliului
> > Europei, Vlad Cubreacov.
> >
> > Cubreacov a avut joi o intalnire cu presedintele grupului Partidului
> > Popular European (PPE) din cadrul APCE, Rene van der Linden.
> > "In cadrul intalnirii au fost discutate probleme ce tin de necesitatea
> > restabilirii independentei puterii judecatoresti in Republica Moldova,
> > procesul de transformare a Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" in
> > institutie publica a audiovizualului, respectarea dreptului la intruniri
> > si la libera circulatie. De asemenea, au fost examinate chestiuni
> > privind incetarea urmaririi administrative si penale a liderilor PPCD si
> > a sustinatorilor lor, necesitatea curmarii amestecului ideologic in
> > procesul educational al Republicii Moldova, precum si a rusificarii
> > promovate de autoritatile comuniste, prin intermediul structurilor de
> stat.
> > Discutia a vizat si coordonarea actiunilor PPCD cu cele ale Actiunii
> > Crestin Democrate din Olanda, cu ocazia Congresului PPE din 4 februarie
> > curent, care se va desfasura la Bruxelles, precum si cu ocazia
> > Congresului Internationalei Democrat Crestine din 12-13 februarie de la
> > Madrid, convenindu-se asupra dezvoltarii colaborarii intre Fundatia
> > pentru Democratie Crestina din Republica Moldova si Fundatiile Eduardo
> > Frey si Institutul Academic din Olanda.
> > Rene van der Linden si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu ultimele
> > evenimente din Republica Moldova si, in special, cu intimidarile si
> > amenintarile la care recurg autoritatile comuniste", a subliniat
> Cubreacov.
> > Reamintim ca Rene van der Linden este autorul unui proiect de rezolutie
> > privind necesitatea condamnarii internationale a regimurilor totalitare
> > comuniste, prezentat in vara anului trecut, care are sanse sa fie
> > adoptat pe parcursul anului curent la Strasbourg, a conchis Cubreacov,
> > citat de AP FLUX.
> >
> >
> >
> > Rom/7527/AP FLUX Chisinau, 29IAN2004



SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)
#10870 (raspuns la: #10800) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Operatiunea "Peregrinii" - de anita47 la: 29/02/2004 04:39:17
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Operatiunea "Peregrinii" - redutabila sursa de imbogatire pentru agentii acoperiti
=====
Emil Berdeli
Dezbaterile pe marginea cazului Pacepa aduc in discutie, din nou, faptul ca fostul Serviciu de Informatii Externe a functionat inainte de 1989 ca un veritabil "sereleu" comunist. O intreprindere care a bagat bani grei atat in vistieria statului, cat si-n buzunarele propriilor ofiteri. In episoadele noastre anterioare privind serviciile secrete romanesti, am mai abordat acest subiect. Dupa cum scriam atunci, spionajul romanesc din perioada comunista se specializase nu atat pe strangerea de informatii, cat pe procurarea de aur, valuta forte sau alte valori. Nu doar ofiterilor conspirati peste granita din Directia de Informatii Externe (DIE) li se permitea sa faca afaceri, ci si celor din tara. Operatiunea "Peregrinii" este elocventa in acest sens. Din pacate, operatiunea "Peregrinii" a adus deservicii atat de mari Romaniei, incat si-n ziua de azi tragem ponoasele, mai ales ca o buna parte din victimele acestui rusinos episod, sau rudele lor, sunt in viata.

In vara anului 1970, cu aprobarea conducerii superioare a partidului comunist, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului, a ordonat declansarea operatiunii cu nume de cod "Peregrinii". Scopul acesteia: sa se obtina valuta forte si bunuri mobile, in primul rand de la rudele din strainatate ale romanilor care doreau sa paraseasca definitiv tara. Cu alte cuvinte, conducerea superioara de partid, in frunte cu Ceausescu, hotarase sa-si vanda pe bani grei concetatenii. Nu conta ca acestia erau romani, etnici germani sau evrei. Fiecare avea un pret. Actiunea in sine a fost coordonata de catre Directia de Informatii Externe, unitate de elita a Securitatii.

Prima etapa: depistarea potentialilor clienti
Pentru cei mai tineri dintre cititorii nostri, amintim ca pe vremea regimului comunist a dori sa pleci din Romania era practic un delict. Cei care-si manifestau aceasta intentie erau tratati ca niste tradatori. Asta pana ce comunistii au constatat ca emigrarea poate fi o afacere extrem de banoasa.

Prima faza a operatiunii "Peregrinii" a fost depistarea celor care voiau sa paraseasca Romania. Apoi, o armata de ofiteri de Securitate sub acoperire de functionari in administratia de stat sau avocati a intrat in legatura cu potentialii emigranti. Mecanismul era urmatorul: persoana care dorea sa emigreze stabilea impreuna cu agentul conspirat suma ce-ar urma sa fie donata statului de catre el sau rudele sale din strainatate, in cazul plecarii definitive din tara. Nu era vorba doar despre bani, ci si despre autoturisme sau imobile proprietate personala.

O mare enigma - sumele subtilizate
Cand treaba a fost pusa pe picioare, ofiterii din DIE au observat ca operatiunea "Peregrinii" le poate aduce si lor substantiale venituri. Asa ca s-au pus pe treaba, incepand sa doseasca in propriile buzunare o parte din sumele "donate" statului de catre emigranti.

Ancheta asupra acestei actiuni, facuta cu ocazia defectiunii generalului Ion Mihai Pacepa, in 1978, a scos la iveala faptul ca statul roman a castigat peste 6 milioane de dolari. Nu se cunosc insa, nici macar cu aproximatie, sumele deturnate de catre ofiterii de Securitate angajati in stoarcerea de fonduri de la cei care doreau sa paraseasca definitiv tara, cu toate ca se stia pana la cel mai inalt nivel al DIE faptul ca o mare parte din agenti subtilizasera sume importante de bani.

Darea in vileag s-a facut din SUA
Va dam doar un exemplu, extras din arhivele Securitatii. Numai la plecarea unui grup de patru persoane, doi medici si doi ingineri, colonelul Constantin Mazilu, acoperit cu functia de consilier la Presedintia Consiliului de Ministri (Guvernul de pe atunci), a dosit cel putin 2.000 de dolari si o considerabila suma in lei. Informatia n-a transpirat din Romania, ci tocmai din Statele Unite, unde se stabilise Gavrila Cacuci, unul dintre medici. Acesta i-a povestit unui agent acoperit al DIE - nume de cod "Sandulescu" -, ca i-a dat lui Mazilu suma de 9.000 de dolari drept "taxa de emigrare". La randul sau, "Sandulescu" a raportat informatia la Bucuresti, unde s-a constatat faptul ca ofiterul cu acoperire de consilier la Guvern nu depusese la casierie decat 7.000 din cei 9.000 de dolari primiti. Tot atunci s-a descoperit ca Mazilu isi "trasese" un mic comision de la cei doi ingineri si celalalt medic: nu mai putin de 35.000 de lei, ceea ce, la acea vreme, insemna mai mult decat jumatate din pretul unei Dacia 1300.

Cazuri precum cel de mai sus sunt nenumarate, iar coruptia se instalase la toate nivelurile ofiterilor angrenati in "Peregrinii". Acesta a fost si motivul pentru care s-au luat niste masuri drastice de urmarire a banilor si de conspirativitate, insa fara rezultate notabile, mai ales in ce priveste stoparea dosirii unor importante sume.

Conturi ratacite si musamalizari
Desi faptul era in flagranta contradictie cu legislatia de atunci, seful DIE, Nicolae Doicaru, a aprobat deschiderea, la Koln, a unui cont cu banii primiti de la cei care urmau sa plece din tara (peste10.000 de dolari). La acea vreme, generalul Pacepa a vrut sa transfere banii din acel cont in Elvetia, pentru finantarea operatiunii "Bujorul", dar n-a reusit. In prezent, nu exista date despre aceasta operatiune, dar nici nu se stie ce s-a facut cu banii din contul de la Koln. Conform documentelor Securitatii, acesta a fost gestionat "necorespunzator" de catre ofiterii DIE. Traducand din limbajul de lemn al epocii, "necorespunzator" insemna ca o buna parte din suma depusa la Koln a disparut fara urma. Intreaga afacere a fost musamalizata de catre Doicaru. Daca Ceausescu ar fi aflat ce sume vehicula DIE prin strainatate, ar fi cazut multe capete. Si asta pentru ca el dorea sa detina controlul asupra marilor afaceri, fie ele si de spionaj.

Casa conspirativa "Minerva"
Operatiunea "Peregrinii" a continuat, iar rapoartele intocmite la inceputul anului 1971 scoteau la iveala faptul ca totul mergea struna. Sute de oameni paraseau definitiv Romania, depunand in "fondul sinistratilor" sume care variau intre 5.000 si 10.000 de dolari.

In vara anului 1971, Nicolae Doicaru ii aproba generalului Eugen Luchian, unul dintre principalii responsabili ai operatiunii "Peregrinii", "infiintarea casei conspirative "Minerva"" in Soseaua Mihai Bravu nr. 53-55. De fapt, o garsoniera, unde s-au purtat discutiile intre ofiterii de Securitate sub acoperire de functionari publici si cei care doreau sa emigreze. De pe urma acestor intalniri conspirative au ramas doar niste chitante intr-un singur exemplar, pe numele a sute si sute de oameni. Si acestea dovedesc faptul ca sumele erau mai mult decat substantiale pentru acele vremuri, de obicei intre 5.000 si 10.000 de dolari.

Pana si puscariasii puteau pleca
N-a trecut mult timp si retelele infiltrate in strainatate pentru operatiunea "Peregrinii" au inceput si ele sa produca bani buni, storsi de la cei care aveau rude in Romania. Afacerea devenise deosebit de rentabila, insa mintile sprintene din Directia de Informatii Externe s-au gandit ca pot obtine si mai mult. Asa ca s-au cerut bani celor care voiau sa emigreze si pentru scolarizarea din Romania ori pentru diferite cursuri de perfectionare absolvite in tara. Coarda a fost intinsa la maximum. Au fost scoase la mezat si persoanele condamnate pentru diverse prejudicii aduse economiei nationale, ale caror zile de detentie urmau a fi achitate de catre rudele sau prietenii din strainatate. Masura nu numai ca era ilegala, chiar si pentru un regim comunist, dar intra in contradictie cu acordurile si conventiile la care Romania aderase. Setea de valuta era insa atat de mare, incat, bineinteles ca orice puscarias, nu doar cei care se faceau vinovati de infractiuni economice, ar fi fost liber, daca cineva din Occident platea pentru el.

O avere stransa in doar sase luni
La un moment dat, Ceausescu a dorit sa intre intr-o aparenta legalitate, incercand sa transforme in lege ordinele secrete si ilegale ce priveau vanzarea de oameni. A fost o miscare total gresita. Lumea civilizata, desi avea de multa vreme informatii neoficiale in privinta emigrarilor cu cantec din Romania, n-a acceptat asa ceva. Din acel motiv, in decembrie1973, Emil Bobu, pe atunci ministru de interne, a ordonat incheierea operatiunii "Peregrinii", ca urmare a unor "ecouri negative din presa internationala", dupa cum consemneaza documentele Securitatii. In realitate, era vorba despre presiunile pe care Occidentul le facea la adresa Romaniei si despre amenintarile cu sanctiuni economice drastice. Atunci, Ceausescu era inca pe val si nu-si putea permite o disputa pe aceasta tema. Oficial, operatiunea "Peregrinii" nu mai exista.

Ultimul raport al generalului Eugen Luchian, principal responsabil al operatiunii, mentiona ca doar in primele sase luni ale anului 1973 s-au strans de la cei care doreau sa emigreze, mai precis 237 de persoane, urmatoarele sume si valori: 555.499 de dolari SUA, 3.316.101 de marci vest-germane, 112.100 de franci francezi, 475 de coroane suedeze, 2.120 de lire sterline, 50.000 de silingi austrieci, 28.868 de franci elvetieni, 990.827 de lei, bijuterii din aur in greutate de 474,70 g, o garsoniera, alte bunuri in valoare de 1.740 de marci vest-germane.

O avere imensa, stransa in doar jumatate de an. Cat s-a strans in cei trei ani cat a decurs operatiunea "Peregrinii" nu se va sti niciodata cu exactitate. Cert e ca o mare parte din ofiterii care au participat la actiune au facut bani cu ghiotura. Iar buhul s-a dus asa de tare, incat si dupa ce s-a ordonat la cel mai inalt nivel suspendarea operatiunii, multe dintre cadrele DIE sau angajatii Comisiei guvernamentale de pasapoarte si vize au continuat sa perceapa in beneficiu propriu diverse taxe de la persoane care urmau sa plece definitiv din tara.

Generalul Luchian - tapul ispasitor
Spuneam la inceputul acestui material ca operatiunea "Peregrinii" a adus statului peste 6 milioane de dolari. Dar un simplu calcul ne arata ca in doar 6 luni s-au obtinut aproape trei milioane de dolari. E greu de apreciat intreaga suma si pentru faptul ca DIE a deschis o serie de conturi in strainatate cu acesti bani, care, dupa cum s-a vazut si in materialul nostru, s-au "evaporat" in diverse operatiuni.

Dupa defectarea generalului Pacepa, in vara anului 1978, ancheta Securitatii a scos la iveala faptul ca generalul Eugen Luchian detinea o avere considerabila, pe care n-o putea justifica. Din acest motiv a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, punandu-i-se in sarcina diverse infractiuni. Banuim ca Luchian nu a avut parte de un proces corect, fiind de fapt tap ispasitor mai mult din cauza defectarii lui Pacepa decat din cauza faptului ca ar fi bagat mana in borcanul cu miere in timpul operatiunii "Peregrinii". Vinovatia lui Luchian era de fapt vinovatia unui regim politic ce initiase o mare ticalosie: vanzarea propriilor cetateni ca pe niste vite.

Si generalul Pacepa cunoaste multe despre operatiunea "Peregrinii". Avea o functie importanta in acea perioada - adjunct al sefului Directiei de Informatii Externe, ca sa nu mai vorbim despre cea politica, de secretar general al Ministerului de Interne -, iar numele sau apare in documentele legate de aceasta operatiune.

Despre acest subiect ar putea discuta Pacepa, daca doreste sa-si ajute tara, dupa cum declara recent. Nu injurandu-si la nesfarsit adversarii, fara a scoate o vorba despre marile operatiuni in care a fost implicat. El este unul dintre cei care ne pot spune si unde au ajuns o parte din banii storsi din aceasta afacere.

Numai clarificand din toate punctele de vedere asemenea actiuni si asumandu-ne un trecut care uneori nu ne onoreaza, putem sa ne plivim tara de "buruienile comunismului", ca sa-l citam tot pe generalul Ion Mihai Pacepa. Mai cu seama ca operatiunea "Peregrinii" a fost una dintre cele mai rusinoase initiative ale regimului comunist din Romania.

GARDIANUL

=====

SE AFLA PE "DRUM" UN MATERIAL IDENTIC CU ACESTA,POSTAT DE UN "ANONOM".
ANONIMUL SUNT TOT EU SI ROG CA MATERIALUL SA NU FIE LUAT INCA O DATA IN CONSIDERATIE!!!







Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...