comentarii

o povestire cu proverbul mandria orbeste omul l haina face pe om


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
poveste cu copil - de maria de la medgidia la: 18/11/2005 12:46:43
(la: Autismul)
azi o sa va povestesc despre andrei

andrei, 12 ani, autism sever, poate executa cam toate deprinderile care-i confera autonomie (spalat, toaleta, sireturi, nasturi, mancat, etc), dar are o oarecare stangacie in miscari si o lipsa de precizie (in desenarea formelor, sau in procesul de imitatie)

un copil foarte frumos, ca de altfel, majoritatea copiilor autisti (au trasaturi "armonice", regulate, frumoase, partial si din cauza lipsei de expresivitate faciala, lipsei de mobilitate faciala si corporala)

andrei nu vorbeste decat vreo 20 de cuvinte (mama, tata, da, nu, bine, asa, "coco" - spune asta cand cineva ii este drag)... probabil ca mai multe nu va vorbi niciodata...
desi studiile pe scoarta cerebrala sustin ca invatarea limbajului dupa 12 ani este imposibila, nu ma pot opri sa nu gandesc ca la andrei se va putea... de ce? pentru ca am descoperit ca andrei cunoaste limbajul... si e doar un blocaj de redare/ exprimare a cuvintelor, nu o problema de semnificatie...

iata cum am descoperit...
m-a atras andrei din prima zi cand l-am vazut... roscat, frumos, cu o privire limpede si constienta care se oprea undeva in mine, cauta ceva, si fugea mai departe, in altii...
andrei isi lovea colegii de clasa, oamenii din jur, lovea cu forta si constient de ceea ce face... vedeam pe fatza lui ca nu este, ca la alti copii, tipul acela de lovire pentru a-si "gasi limitele corpului", a sti "pana unde este el in spatiu"...
andrei lovea dintr-o nevoie de atentie... "hei, eu sunt aici!! stii?? eu exist! eu contez! nu ai voie sa treci pe langa mine fara sa observi ca exist!"
o singura fiinta in toata scoala se putea intelege cu andrei... dar persoana aceea nu era in perioada respectiva in oras... andrei era in turmentari interioare chinuitoare... cu corpul tot timpul un arc, alergand, lovind copii, izbind usi, scaune, banci...

nu m-am apropiat eu de el, el m-a ales pe mine... cand s-a uitat in ochii mei prima data, a fost "suflet pe suflet" deodata...
pe vremea aceea nu stiam ca andrei intelege tot ce se intampla, eram eu insami prea "mica" nu de varsta, ci de spirit, ca sa imi dau seama de asta...
eram clueless cu andrei... te simti pierdut in fata unui copil care, la inceputul pubertatii, cu puf de mustata si crescind in barbat, nu vorbeste deloc... si stii ca nu are nici o deficienta de receptie sau emisie a sunetelor...
parea mereu ca vorbele mele nu ajung la el, dar observam ca tonul vocii il relaxa sau agita, ca pe catzei... cu rusine recunosc ca dresaj am incercat sa fac cu andrei... dresaj prin tonul vocii...

foloseam tonul vocii pentru a-l certa sau lauda in diferite contexte, dar mai mult decat pe cuvinte ma bazam pe "melodia" vocii mele, usor soptita, creind o senzatie de intimitate, ceva care era "al lui" si se petrecea doar "pentru el", pentru ca eu intuiam ca are nevoie de "coltul lui", pe care nu il avea fizic, iar eu i-l dadeam sufleteste...

dupa o vreme andrei incepuse sa se raporteze la mine... ma privea fix asteptand o reactie ori de cate ori facea ceva, bun sau rau... eu ii confirmam ca exista, prin reactia mea care demonstra ca "he has made a difference" in our world...
in clasa, eu eram "lumea" pentru andrei, nu profesoara pe care o lovea mereu, sau alti caregivers care nu il puteau stapani cu forta... niciodata n-am folosit forta cu andrei si niciodata nu m-a lovit... o singura data a incercat sa ma impinga, dar cu fermitate si fara afecte negative i-am aratat ca exist si raman pe locul meu...

era o perioada foarte zbuciumata pentru el, culminase cu refuzul de a sta la ore, petrecea timp pe holuri, haladuind fara de sine prin scoala, chinuit interior (simteam eu)...
mai mereu trebuia sa ies din clasa sa-l caut, sa-l aduc... nu-mi iesea partea cu adusul inapoi in clasa, avea o vointa sau o neliniste foarte puternica... de care nu se putea elibera, o purta in el peste tot...

intr-una din zilele in care incercam sa-l aduc pe andrei inapoi in clasa, mi-a venit ideea sa pun in practica o tehnica din hipnoza... nu stiam ce o sa iasa... este vorba despre povestirea simbolica, pentru eliberarea de "incarcaturi" psihice pe care nu poti sa le denumesti...
(de fapt, eu am facut un hibrid intre povestirea simbolica si exercitiile de relaxare pentru intrarea in transa usoara...)
de exemplu, daca o persoana isi descrie greutatile vietii ca si cum ar merge pe drum tragand o ghiulea de picioare, povestirea simbolica va infatisa un om care merge pe drum cu greutati legate de picioare si se elibereaza treptat de ele... daca iti descrie viata ca fiind ceva care ii apasa pe umeri, povestirea va alege un personaj care poarta un sac in spate si treptat ii goleste continutul...
"treptat" este cuvantul-cheie, pentru ca informatiile trebuie sa ajunga in staturile profunde, in inconstient, si sa aiba efecte eliberatoare in timp...
psihologia nu e ceva ermetic, o suma de tehnici si metode ca sa "descifrezi" oamenii... ci inseamna sa gasesti intuitiv felia care i se potriveste fiecaruia ca sa-i alini tensiunea, sa-i faci lui bine, nu sa il dezgolesti pana la cele mai intime secrete ale lui pentru orgoliul propriu...
rolul tau in viata lui e meteoritic, "operezi membrul defect" si pleci, nu te joci de-a reconstrui individul... cu asta nu sunt de acord in psihologia moderna: nu are masura, nu isi stie limitele...

dar, sa revin... l-am luat pe andrei de mana, l-am tras spre mine si am inceput sa-i povestesc ce vedeam pe geam, afara...
"uite, afara e dimineazta, pasarelele canta vesele in copaci, oamenii merg pe strada... unii se duc la servici, altii se intorc de la servici... pamantul respira... respira ca noi si hraneste copacii, plantele, lumea... soarele este pe cer si toata lumea se bucura... oamenii sunt veseli in sufletul lor... merg pe strada... unii se duc la serviciu, altii se intorc de la serviciu...
copiii sunt in clasa... copiii deseneaza copaci... copaci veseli care respira ca si pamantul... soarele ii incalzeste... toata lumea e multumita si merge pe drum... oamenii vin de la servici... sau se duc la servici... fiecare are treaba lui... copiii sunt in clasa si deseneaza... fiecare se bucura de lumea asta frumoasa... plina de soare... pamantul se bucura de soare si respira ca noi... pamantul respira... copacii respira si se incalzesc la soare... noi stam la caldura langa soba... afara totul e bine... fiecare are treaba lui... in clasa copiii sunt linistiti... copiii deseneaza copaci... copacii sunt multumiti pentru ca e soare si e bine... pamantul se bucura... oamenii merg, fiecare la treaba lui... copiii au treaba lor in clasa... toata lumea e multumita... pasarelele canta..."

si tot asa, i-am vorbit lui andrei cu ton egal, repetand cuvintele, totul in jurul ideii de liniste, pace, bucurie calma, multumire a intregii lumi... am simtit la un moment dat, in bratul lui care ma atingea, o decontractie musculara... se relaxase... juma` de ora i-am vorbit primele dati... ma urma linistit in clasa si desenam impreuna pe tabla... ne delimitam teritoriile, andrei invata astfel ca exista si ceilalti, cei din jur...
juma` de ora... apoi din ce in ce mai putin, zilnic... ajunsesem la un sfert de ora, 10 minute cand a trebuit sa intrerup...

imi este atat de dor de andrei... si am aflat ca si lui de mine, un copil care nu vorbeste, acum mai mare decat atunci... a dat de inteles in jurul lui ca-i lipsesc eu...
sunt atat de mica pentru o bucurie atat de mare... pentru ca este o bucurie vie sa existi pentru cineva pentru care lumea e compusa doar din cateva persoane, dintre zecile pe care le intalneste de-a lungul anilor...
eu exist pentru andrei... conducator de popoare sa fi fost, nimic nu insemna... dar o sa-l vad din nou, peste o luna, inainte de Craciun, pe el si pe alti copii de care mi-am legat sufletul...
nu stiu cum va fi... cat ne-am schimbat cu totii... imi e atat de dor de ei... suntem asemenea... spirite vii... nu toti suntem spirite vii in lumea asta... unii sunt "adormiti" intr-un fel, nu stiu cum sa zic... nu sunt "cu totul aici"...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
O poezie favorita de-a mea... - de ikoflexer la: 25/03/2004 13:55:16
(la: Cele mai frumoase poezii)
O poezie favorita de-a mea... si puteti si sa o auziti recitata de autor la
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/fatfrumos.html

Fãt-Frumos -- de Adrian Paunescu

Oameni, oameni, fratii mei,
Disperatii, fericitii,
V-ati spãlat de superstitii,
De demoni si dumnezei.

Insã-i nu-i destul folos
Dacã peste tot ce este
V-ati spãlat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fãt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângerã ca rana,
Unde este Consânzeana,
In ce bolti, pe ce pãmânt?

Mã ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vã e basmul, oameni.
Ce-ati fãcut cu Fãt-Frumos?

Fãt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimãnui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist bãiat.

Mai visati de vreti sã fiti
Fericiti cu capu-n pernã,
Feriti epoca modernã
De rigizi si scofâlciti.

Din prea mult entuziasm
Sã nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai râvniti la basm.

Voi, care aveti copii,
Nu-i lãsati sub gând satanic,
Sã respire sterp, mecanic,
Ca si când nu ar fi.

Doborâti himera jos,
Oameni, reveniti în lume,
Pe umana noastra culme
Regãsiti pe Fãt-Frumos.

Fãt-Frumos si toti ai lui,
Fiincã unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Si ni l-au rãpit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fãt-Frumos.

Dati-i viata înapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fãt-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.
fidelitatea - de no_name la: 13/04/2005 10:31:58
(la: Avem curaj sa discutam deschis despre infidelitate?)
eu consider ca fidelitatea nu este o valoare umana ci una sociala si
ca toate valorile sociale impuse ... exista tendinta de a o incalca ...
nu spun ca nu exista fidelitate, dar am vazut oameni care au ramas fideli desi cu gandul n-au fost iar fata lor este chinuita...
nu m-as mandri ca omul de langa mine mi-a fost fidel daca as sti ca fantoma ispitei i-a intunecat de multe ori zilele ...
cred ca trebuie sa vina din interior, pur si simplu sa nu simti nevoia unei alte persoane, sa-ti umple viata cel de langa tine si atat.
ma indoiesc insa ...
oameni, locuri, fapte. - de phidias la: 29/06/2005 15:28:09
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Din pacate am fost crescuti in spiritul cunoasterii.
Si cum nimic nu e intamplator, cunoasterea ne-a influentat si personalitatea.
E ca-n povestea aceea in care un om a muncit o viata sa-si construiasca o casa si la urma nu-i mai vine sa se desparta de ea.

Cand esti tanar si nestiutor, lucrurile sunt mult mai simple.
Tragic e ca, gasim din ce in ce mai multa nestiinta la varste nu tocmai fragede. Si de aici apare paradoxul.
"ferice de cei saraci cu duhul".
Si ma refer la faptul ca, chiar daca ti-ai dat doctoratul in ..., nu inseamna ca ai atins plenitudinea intelectuala.
Cunosc o familie tanara, plecata de 8 ani, in care el este doctor in C++, iar la o sindrofie, da drumul la televizor si se uita pe Eurospot. De ea nu mai vorbesc, nu stie absolut nimic, desi au fost colegi de facultate.

Mai stiu un tip in varsta, care si-a crescut baiatul cu steagul americii pe perete. In cele din urma, baiatul a plecat "in tara fagaduintei", si se simte f. bine acolo.

Si mai e ceva.
Se pare ca 90% din natiune sufera de complexul inferioritatii.
Cand ii auzi pe guvernanti ca trebuie sa " copiem modelul american, german, francez, suedez (asa cum copiau proiecte in facultate)...." maine poimaine pe cel congolez, ca pe cel sovietic l-am copiat de mult, imi vine sa ..." ma sui in munti de piatra , cat mai sus ...". Daca stau bine sa ma gandesc, in ultimii 2000 de ani am tot copiat modele. In afara de civilizatia daca, sau traca, noi n-am prea fost pe aici. Si cred ca n-am fost nici atunci, pentru ca grecii si romanii s-au simtit pe la noi, ca acasa.

Atunci de ce sa ne miram cand ai nostrii se uita cu ochii cat cepele la Multiplex in ziua de S' Valentine visand sa salveze lumea de rau "...only one man can save this world."
Da, dar acum 20 de ani nu eram in Europa, NATO. Eram in Varsovia, dar macar ne lasau in pace sa ne mai vedem si de stramosi, chiar daca nu erau reali.
Dar sa fim optimisti, in urmatorii 50 de ani, vom ajunge sa scriem Bucuresti cu "ch". Asta daca nu mai avem vre-un "plugusor" ceva.
#57169 (raspuns la: #56855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ooanna - de om la: 22/11/2005 16:17:24
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
".......intentia conteaza.......chiar daca iese rau , daca mi-a vrut binele e ok !....:))))" = Andre29 are un citat de Diderot care este raspunsul perfect pentru tine! Eu am mai scris pe undeva prin forum o mica povestire (scuze de repetare):
-un om bogat ii face cadou unui sarantoc (piciore goale) o pereche de pantofi
-sarantocul ii poarta in fiecare zi si talpile ii redevin moi si catifelate. Dupa ceva timp pantofii se uzeaza/strica DEFINITIV. Sarantocul este obligat iar sa mearga in picioarele goale, dar cum talpile sunt acum moi...se inteapa intr-un ciob si moare.
Morala dupa tine ar fi: "intentia conteaza.......chiar daca iese rau" ?!?!
#89594 (raspuns la: #89538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
val Cred că aveam vreo ş - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.

in timpurile inventarii zeilo - de jeniffer la: 17/07/2006 20:57:20
(la: Ce este chestia aia numita stiinta?)
in timpurile inventarii zeilor oamenii nu cercetau, de atunci au descoperit, vor descoperi si vor utiliza stiintele pentru a salva ce se poate salva in fata pericolului natural. religia nu evolueaza si locul ei este printre povestile fantastice.

trebuie inteles ca omul a aparut in grup, cuibul fiind in africa, citeva milioane de ani in urma si pentru cei care vor neaparat o unitate ea exista citeva miliarde de ani in urma, ca bacterie. www.ournet.md/~biochim/istoria/origine1.html
#133802 (raspuns la: #133788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
niste raspunsuri - de Realdo la: 01/06/2007 17:12:54 Modificat la: 01/06/2007 17:13:29
(la: Potcoava de aur (4))
Evident ca povestea putea fi ... altfel. Evident ca puteam spune (si) altceva. Pe de alta parte, oricand incercam sa vizitam o realitate trecuta, vom ideologiza intr-un fel sau altul discursul istoric, literar sau de orice alta natura.

E o poveste simpla, spusa de un om simplu intr-o seara de iarna. Interventia ulterioara a naratorului care repovesteste intamplarea nu trebuie sa "glazureze" prea mult desfasurarea faptelor. Nu crezi ca intruziunea eseistului ar fi fost un risc mai mare de ideologizare?

Oricum, ma bucur ca textul meu te-a imbiat la analiza, si la una destul de elaborata. Multumesc pentru vizita.
#202154 (raspuns la: #201909) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de munteanu rodica la: 04/06/2007 07:08:48
(la: Concurs)
Fratzii Grimm nu incep povestile cu
"a fost un om si o femeie"
E ceva cu un copil nascut dintr-o planta nu mai stiu care(varza, sfecla...)
Nu ne ajutzi Sancho?
#202660 (raspuns la: #202649) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de donquijote la: 30/06/2007 00:32:39 Modificat la: 30/06/2007 00:36:57
(la: "Cum de au succes?")
ce spune bygot/big defender etc trebuie luat cu un semn mare de intrebare.
in cazul descris de catalin intr-adevar orele nu corespund, dar daca va uitati pe conferinta secventa e corecta. softul (cel nou) le-a aranjat in ordinea aparitiei si nu ca cel vechi care punea postarile neconfirmatilor in cap de lista.
de unde vine inadvertenta orei afisate poate adminul ne lamureste ca el cunoaste algoritmul.
si inca ceva legat de de continut, nu era asta postarea cea mai problematica a lui motzoc si nici in general nu era problematica. s-au vazut chestii mai dure pe cafenea. deci pentru o chestie din asta marunta, daca unii useri aveau acces la texte si postari inainte de publicare nu se desconspirau ei pentru asa un mizilic...cei acuzati de 'frauda' asta nu sunt chiar tampiti...

faptul ca dan gabriel/etc. a revenit sub nickul doom si debiteaza aceleasi ineptii e alta poveste...confirma proverbul cu lupul si naravul...
vorba aia: odata scurist, toata viata securist...
#211442 (raspuns la: #211404) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de andre_ la: 22/02/2008 22:18:17
(la: costel busuioc)
Eu zic sa nu uitam prin ce metoda a fost descoperit Costel, la fel ca si englezul Paul Potts. Concursurile, unul in Spania si unul in Anglia, sunt adresate boborului si componenta 'distractie' este 99% din tot spectacolul.

Reactiile din timpul concursuli orienteaza masina de bani. Cine il va promova pe Costel se uita la valoarea financiara, la faptul ca prin partile astea ale Europei este interesanta o poveste ca a lui Costel, om simplu si muncitor care uite ce poate face, si daca cu ceva ajutor din butoane cum zicea Tatiku calitatea inregistrarilor mai creste un pic, pentru omul de rand este suficient. Apare un fel de pseudo-opera accesibila tuturor.

De cand Paul Potts a castigat 'Britan's got talent' acum aproximativ 6 luni i-au facut dantura, a inregistrat un disc si a aparut in spectacolul anual pentru Regina.




#288279 (raspuns la: #287812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de lafemme la: 01/04/2008 19:54:15
(la: Matinala)
mai avem de spus, dar momentan, o dam la modificat...
pastrez "coloarea" locala, ca doar pandele isi spune povestea... si asa e el, om din topor... ca altfel nu cred ca are zvac povestea... dar...corectam pe ici pe colo... cu rugamintea ka picky, sa ma traga de urechi, ca pe aia mici, si sa-mi zica... femeie... aci nu-i bine!!!!
#298216 (raspuns la: #298169) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
diana - de proletaru la: 04/07/2008 07:53:13
(la: Magda...)
superba scriere!
cu toata duritatea din randuri, in viata reala lucrurile sunt mult mai crunte. acum 10 ani cautam solutii pentru copiii strazii si auzeam lucruri greu de imaginat. ce e diferit in povestea ta e viziunea de om civilizat prin care trec aceste ganduri, emotii. la nivel real, trauma e perceputa un pic diferit, durerea e altfel. din pacate tot durere e.
whoa! - de adina.petre la: 01/06/2009 06:58:19 Modificat la: 01/06/2009 07:03:39
(la: Si asta-i arta......)
Ce fain a fost! M-am uitat de trei ori la rand, doar ca sa ii pot urmari mai bine mainile...primele doua, m-am tot pierdut in poveste si chiar il vedeam om, e greu sa-l urmaresti ca pe o mana.

Cand a aparut, mi-a placut tare:

GURA LUMII (parabola) - de Tot Areal la: 26/08/2009 08:30:43
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
„Se povesteşte într-o carte veche că un tată şi cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar. Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire, zicându-le: “Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!”.
Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă. Curând se întâlniră cu alţi călători care şi aceia, i-au luat în râs: “Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!” Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său. Se întâlniră cu alţi călători. Văzându-i, aceştia spuseră: “Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar “.
“Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceştia?” zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: “Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar”.
“Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu o scoatem noi la capăt. Hai să mai încercăm alta!” Coborâră amândoi de pe măgar, luară o prăjină de lemn şi, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate şi porniră cu el la drum.
Când se întâlniră cu alţi călători, aceştia începură să râdă de ei ca de nişte nebuni că n-a mai fost chip, se spune în povestire, şi de supărare, omul nostru a trântit măgarul într-o râpă, într-un râu şi s-a întors acasă fără el numai să scape de gura lumii…
#475354 (raspuns la: #466713) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adynet1 - de philo la: 18/02/2010 17:35:08
(la: Autismul se poate trata?)
Citat:
"Asta am vazut si asta v-am povestit"

De meserie sunt un om al cifrelor si cunosc metoda si criteriile stintei denumita "Masuratori".
Cele mai "reliable" metoda e cea DIFERENTIALA, caci elimina multe erori.
Un IQ Test inainte si dupa cercetarile doamnei in chestiune ar fi un indiciu relativ "reliable" pentru a sti daca a fost progres.
Adynet, Sincer iti spun. Daca doamna nu prezinta metoda de mai sus, atunci totul este "bablat".
#526410 (raspuns la: #526243) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:))) - de munteanu rodica la: 13/10/2011 19:25:38
(la: iacă aşa :))))
curat predestinare :))) dupa care apare

"iaca! premiile Cafeneaua
Poveste
Sechele
Ãl mai tare om dân lume"

gata romanul;)

de fapt, confa mea-i un amărît de comentariu . daca stau şi cujet mi-a şi trecut mînia de azi.
#623929 (raspuns la: #623907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
(la: Copilaria)
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
(la: Copilaria)
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om nu dispera, o sa-ti povest - de RSI la: 16/12/2005 02:13:39
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
om nu dispera, o sa-ti povestim noi !
===============================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#95383 (raspuns la: #95381) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...