comentarii

o povestire proverbul haina face pe om


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
:))) - de munteanu rodica la: 13/10/2011 19:25:38
(la: iacă aşa :))))
curat predestinare :))) dupa care apare

"iaca! premiile Cafeneaua
Poveste
Sechele
Ãl mai tare om dân lume"

gata romanul;)

de fapt, confa mea-i un amărît de comentariu . daca stau şi cujet mi-a şi trecut mînia de azi.
#623929 (raspuns la: #623907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de pescadorul la: 21/02/2012 09:10:05
(la: Vorbe cu chichirez...)
Bine asa ca sa folosim expresii frumoase o putem baga si pe aia ca "nu haina face pe om" dar cate din acestea aplicam cu adevarat in viata reala. Cine dracu se duce la opera in trening desi acolo te duci sa-ti hranesti spiritul, cum ar zice unii dar "la noblesse oblige" asa ca se darama tot esafodasul ala cu pildele alea de pana acum.
Omul este o fiinta sociala si va face totul sa apara cat mai aproape de "perfect" in ochii altora. Ca mai sunt si unii "filozofi" care se screm sa ramana in posteritate prin tot felul de cimilituri care suna bine, dar sunt doar pur teoretice, asta este altceva.
#629817 (raspuns la: #629815) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sc-ule - de om la: 09/07/2013 16:06:35
(la: Metafora pacatului originar si altele)
Sub haina suspecta a bibliei se ascund adevaruri esentiale legate de originea omului = de ce suspecta? Se spune ca NU haina face pe om? ;)

In vechi scrieri se pomeneste despre alta femeie care ar fi fost de fapt prima femeie. = are scrieri vechi?

Daca femeile mai cred ca sunt destinate sa asculte de barbat, se inseala. = rebeliune new age?! Oh, unde este Horia cu bancurile lui la...obiect ;)

Barbatii si femeile sunt diferiti, dar egali. = da, femeile au picioarele mai mici...a se vedea explicatia bancoasa a lu' Horia :))

exista niste legi conform carora daca impiedici pe altii sa fie liberi, pe tine te-ai impiedicat sa fii liber... = care legi dear?

----------------------
Serioja, m-ar interesa cum o femeie (feminista or not) ar vedea: libertate - traditie - respect?
Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
(la: Copilaria)
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
(la: Copilaria)
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea lui MYMY... pacat sa se piarda...in TA6 - de Jimmy_Cecilia la: 03/11/2005 12:49:18
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
copie:

dragostea asta...
#83864, de mymy la Wed, 02/11/2005 - 14:10


Oare e dragoste???
Il intalnesti intr-un grup de prieteni comuni... schimbi nr de telefoane, te cauta a doua zi si abia asteptai sa te sune... raspunzi zambind si plina de speranta si/ti cere sa va intalniti. Fugi acasa, faci un dus, si arunci totul din dulap disperata ca nu gasesti nimic care sa se potriveasca ocaziei... de a fi cu el ... intr/un final alegi blugii pt ca sunt cei mai uzuali si pt ca nu vrei totusi sa iesi din context (cine stie cum e el imbracat? si parea genul de tip care poarta mai mult sport sau, ma rog, haine comode iar tu nu poti aparea asa ca o mimoza... impopotonata pana in gat cu zorzoane si haine de disco pe tine- adica vrei sa faci impresie, sa stea numai cu ochii pe tine, sa conversati toata noaptea si asa mai departe... sa va cunoasteti intr-un cuvant dar nu vrei sa fi cea care starneste susoteli cand intrii in local nici sa stea toti cu ochii pe tine sa te simti stanjenita pt ca fizicul iti da posibilitatea sa starnesti aceste mici susoteli si barfe insa ei nu stiu ce ascunde intelectul... asta e alta poveste... in fine) Te suna sa cobori... de emotii scapi telefonul din mana si te uiti in oglinda mustrandu/te „fata proasta esti... termina si revino/ti e doar un barbat ce dracu?!” offfffff si roseata din obraji nu vrea sa dispara iar tu trebuia sa fi de cateva minute bune jos pt ca te astepta insa e bine si asa... ca sa nu creada el ca dai buzna la intalnire ca erai nerabdatoare...
Cobori afisand cel mai frumos zambet de care esti in stare (de ce zic asta? pt ca durerea pe care o simteai in partea dorsala stanga iti facea ochii sa lacrimeze iar mana stanga pulsa si se umfla din ce in ce mai tare. „offfff scarile astea prea multe si prea dese iar tocurile nu sunt chiar specialitatea mea... incaltamintea comoda e atuul meu dar uite ca tocmai acum m/am gandit eu sa fac impresie si ce impresie... parul ravasit de la cadere, mana pulsand de durere, ochii inlacrimati, partea dorsala vatamata serios si grimasa asta de pe fata ce nu o pot ascunde”) Ajungi intr/un final in fata masinii zambind... si gemand infundat... nu a observat ufffff ce bine :) am scapat... asezarea pe scaun e o mica problema dar trecem peste asta...
Te priveste... iti zici „oare a observat ceva?”
Spune zambind... „unde mergem iubita?”
„ce bineeee deci nu a simtit nimic bun... sa vedem”
Alegeti un loc unde va place amandurora ... seara e minunata cu exceptia aparitiei prietenilor comuni de care vb mai devreme dar nu mai conteaza esti cu el :)
Offffffff barbatul asta ... il privesti insistent te simte si zambeste iti pare irezistibil si e mai mult de atat... ceva in privirea lui te atrage simti ca orice ar zice orice ti/ar cere nu ai putea spune „nu” e ca un magnet ceva de nedescris ceva ce te incita si vrei sa cunosti mai mult ce ascunde omul asta... se poate spune ca e „magie” sau „vraja privirii” sau cum s/o mai zice dar... ceilalti incep sa simta tensiunea din privirile ce se cauta, ce iscodesc, cauta dincolo de ceea ce vor sa ascunda ochii aia frumosi ai lui si zambetul strengaresc ce se iveste in coltul gurii minunate pe care abia astepti sa o saruti...
Momentul sarutului? DIVIN ca in filme, ca in carti... ti se inmoaie picioarele, ramai fara rasuflare, simti ca plutesti, nu auzi nimic in jurul tau simti rasuflarea lui calda pe obraz si toata fiinta ta se concentreaza la buzele ce dezmiarda buzele tale si nimic nu mai conteaza... concluzie finala? - asteptarea a meritat :)
Nu stii cum nici in ce moment s/a intamplat dar erai la el in pat si mainile lui erau parca peste tot si senzatia de vis ... erai cea mai fericita il simteai al tau si asta iti dadea incredere in tine si te facea sa te simti cea mai minunata femeie cea mai iubita cea mai dorita cea mai cea...
In fiecare seara de atunci astepti cu nerabdare telefonul lui si nici el nu se lasa asteptat prea mult :) de fiecare data aceleasi emotii insa ai scapat de cazaturile pe scari si de vanatai... totul dureaza de o luna si ceva si e la fel ca la inceput...
Intreb si eu acum... e dragoste sau poate o foarte mare dorinta de a/l simtii al meu de a face dragoste cu el? Sau doar imi place cum ma face sa ma simt si nu numai in pat?
Atatea intrebari la care nu gasesc raspuns de mai bine de o luna... imi place insa asa cum e acum si nu incerc sa schimb nimic desi ar cam fi ceva de schimbat pe ici pe colo dar sunt genul de persoana care merge inainte fie ce/o fi ... si daca e sa sufar mai tarziu asta este... dar daca totul va fi asa cum mi/am dorit din totdeauna? si daca el e barbatul pe care il cautam/asteptam?
#84244 (raspuns la: #84241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om nu dispera, o sa-ti povest - de RSI la: 16/12/2005 02:13:39
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
om nu dispera, o sa-ti povestim noi !
===============================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#95383 (raspuns la: #95381) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea imparatului 2 - de cattallin2002 la: 31/08/2007 19:22:01
(la: explicatiile lui Esteu)
Pentru ca la celalalt subiect nu prea imi vine sa scriu, o sa continui aici cu morala de care mi-a amintit maan. Era mai mult vorba despre efectul de turma.
In rolul imparatului ma gindeam la doua persoane. Una din persoane ar fi picki, in viziunea mea. Hainele ar putea fi cuvintele, mesajele.
Pornind de la afirmatiile: "nimeni nu poate sa-i faca fata" - Intruder, "in viata mea nu am intilnit asa un om", "extrem de sensibil si intotdeauna bine documentat" (citate aproximative), ma gindesc ca unii au ajuns sa il perceapa ca pe un fel de guru. O vorba a lui pichy te face fericit toata ziua. Daca pe mine m-a laudat si pe ceilalti ii termina, inseamna ca valorez mai mult decit alti oameni, sint cineva, fac parte dintre arieni. Eu am zis ca ar fi invers, dar nu s-au adus exemple. In opinia mea, mesajele lui piky sint centrate pe doua coordonate: aroganta si/sau agresiune. De obicei sint mesaje care nu spun nimic, invelite intr-un ambalaj. Cuvintele sint golite de sens, fara suflet, fara ceva uman. Fum si fumuri impachetate. Legat de buna documentare, in toate conferintele cu un subiect, in care a participat si pickhy, erau aceleasi mesaje. Am observat ca are cunostinte de literatura, dar si la aceste subiecte nu argumenteaza, cum fac ceilalti. Probabil din cauza mindriei.
Legat de sensibilitate, nu am gasit nici o dovada, dimpotriva.
Se invoca umorul si veselia, in lipsa lui piki. Aici merge o poveste: povestea un tip, cred ca din Bosnia, ca in timpul razboiului se schimbasera ca oameni. Dadea un exemplu: un prieten de joaca a calcat din greseala pe o mina, care a explodat; in mod nefiresc, ei au inceput sa rida si sa se veseleasca.
Mai este un tip de umor: sa ridem de altii, considerati inferiori.
Acum citeva zile zice maan catre irma "pikcy nu a ripostat niciodata cind a fost atacat". Da, e uimitor, unii mai si riposteaza la agresiune, ma si mir ca au atita indrazneala. De fapt nici nu a avut cind sa dea replica, pentru ca imediat ii sareau in ajutor citeva persoane. Care n-au fost de acord ori au plecat, ori au fost banate (in urma cresterii starii lor de irascibilitate).
Putin cite putin, forumul s-a transformat dupa chipul si asemanarea lui picky. Agresiunea i-a fost trecuta cu vederea, de aceea cu greu mai poate fi atentionat altcineva (limpede, de exemplu), pentru ca acum asa este forumul.
Asadar, mie mi se pare ca pichy e un user obisnuit si trebuia sa fie tratat ca un user obisnuit cind a gresit. Nu ma consider superior, imi pare rau ca am ajuns sa vad paiul din ochiul altuia.

#231809 (raspuns la: #231795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Haina îl face pe om" - de 1brasovean la: 27/09/2008 07:59:20
(la: 2 saci de amintiri )
"Haina îl face pe om" - corect, dar as completa: "Da, dar numai pana la gat!".
haina nu face pe om - de alex boldea la: 16/04/2009 21:01:18
(la: cand nimic nu e ce pare)
era azi unu' in metrou, pantaloni si basca de camuflaj, un tricou lalai, neras, un metal dubios in casti, si citea ceva. si cand ma uit mai bine... "marea teorema a lui fermat". wtf??? pare-se ca haina nu face pe om.
#427817 (raspuns la: #427811) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gala Galaction, parintele si omul - de Ingrid la: 18/11/2003 06:40:44
(la: Antisemitism)
Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

Isabela Iorga_ Despre originile omului - de SB_one la: 29/12/2003 11:17:08
(la: Tablitele de la Tartaria)
Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7416 (raspuns la: #7321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Trebuie sa va contrazic - de Dantimis la: 11/02/2004 17:46:18
(la: Poporul roman si furtul.)
Imi pare rau dar trebuie sa va contrazic aici!

Furtul nu este caracteristic poporului roman ci furtul este caracteristic saraciei! Furtul si saracia merg mana in mana. La toate popoarele sarace o sa observi acest fenomen. Nu ati vazut ce s-a intamplat in Irak dupa ce Sadam si fortele de ordine au disparut? Pana si copii de 5-6 ani mergeau pe strazi incarcati de bunuri furate... in fata camerelor de filmat! In America am venit in contact cu indivizi de toate natiile. Si unii imi povestesc ce se mai intampla prin tarile lor de bastina, tari sarace ca si Romania. Te ingrozesti! Nu demult imi povestea un indian din Delhi cum de fiecare data cand merge acasa trebuie sa-si lase barba si sa poarte haine cat mai jerpelite sa para cat mai amarat sa nu-l jefuiasca cineva de la aeroport pana ajunge la parinti acasa. La lucru, un coleg bulgar imi povestea amuzat cum lui tatal lui cineva i-a furat... gardul de scandura, iarna trecuta. Daca va uitati un pic peste gard la tarile sarace din jur, si ele se confrunta cu acelasi fenomen, ceea ce dovedeste afirmatia de la inceput.

Imi amintesc cand eram copil la bunici la tara in jud Mures: ei nici macar nu aveau incuietori la usa de la casa. Plecam de-acasa la munci sau la oras si casa ramanea descuiata si singura, uneori chiar zile intregi. Niciodata cineva din sat nu s-ar fi plans ca i s-a fi furat ceva. Nu, nu era un sat de unguri, de fapt nici nu cred ca era picior de ungur cateva sate-mprejur (asa ca nu stiu o boaba ungureste, din pacate). Doua dealuri mai incolo era un mic sat de tzigani, dar culmea pana si aia erau cinstiti. Cand le trebuia cate ceva veneau si se tocmeau cu bunica si o ajutau la lucru in schimb. Prea frumos ca sa fie adevarat? Credeti-ma ca nu exagerez nici un pic. Nu stiu cum o fi azi pe acolo caci nu am mai fost din '89 din pacate. Asa ca asta m-a crescut cu convingerea ca romanul este un om cinstit si muncitor din fire, atata timp cat munca cinstita ii asigura hrana familiei si un trai decent.

Furtul si vandalismul sunt crime grave, dar nu poti sa spui ca sunt trasaturi caracteristice poporului roman. Ia de exemplu un francez sau un italian si pune-l in situatia romanilor. Ia-i taxe 40% din salariul si asa mic si cumpara-ti masina noua din banii lui. Ce zici? Nu crezi ca ti-ar sparge parbrizul "din greseala" cu o piatra? Ba mai rau, italianul cred ca ar folosi gloante in loc de pietre :)

Bafta

Dan

Sirbii au un proverb care sun - de SB_one la: 15/02/2004 10:45:08
(la: Romani in strainatate)
Sirbii au un proverb care suna cam asa:

" omul se simte bine cind ia locul celuilalt"


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9657 (raspuns la: #9655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Belazur - de Little Eagle la: 02/03/2004 12:11:16
(la: Oscar, file de poveste)
Hello,Belazur,
As avea o gramada de povestit si de fapt m-am gindit ca intr-o zi sa incep sa-mi scriu memoriile,pornind de la viata in Ro.si pina acum.De vreo citiva ani insa nu prea as avea ce povesti pt. ca acum duc o viata retrasa si pt. ca lucrind de acasa si deci stind in casa viata e monotona.
Dar in adevar m-am schimbat si f. mult de 14 ani incoace de cind sint casatorit cu Marilyn,poate m-am maturizat deodata si am lasat in urma viata de nebun ce am dus de parca there was no tomorrow!Eram adeptul acestui motto:
"live for today,tomorrow never comes"asa ca nu ma gindeam la viitor deloc ci imi traiam clipa la maximum.
De aici viata in desfriu si cu droguri in prostie.crede-ma ca nici pina azi nu stiu cum de mai sint inca in viata!
Trebuia sa fiu mort demult!!!!!!

Iti spun ca in afara de Bobby de Niro,ce am cunoscut prin tatal lui(pictorul)de la cursuri caci mi-a fost profesor si m-a simpatizat si pt. ca am fost talentat dar si pt. ca eram diliu si crazy,multi actori si muzicieni am cunoscut prin 1985-1987 prin meseria ce am avut atunci.
Am lucrat ca messenger in Manhattan pt. o firma(Enroute) al carei proprietar a fost actorul de culoare Richard Pryor.F. talentat si poate ai vazut filme cu el.
Toata clientela lui era compusa din celebri actori,actrite,muzicieni,oameni de afaceri milionari.
Eram trimis de firma cu pachete sau scrisori la ei acasa,nu uita ca ei nu au doar o locuinta undeva in Hollywood ori Malibu ci mereu mentin cite un apt. scump in Manhattan.Iti dai seama ca astfel de job a fost o oprtunitate unica pt. mine.
Un reporter sau fotograf nu poate patrunde in sanctuarul acestor personalitati ale lumii!!!Eu am intrat si de f. dese ori au stat la taclale cu mine,am dat mina cu ei,pe atunci inca aveam un accent mai puternic si erau curiosi sa stie de unde sint.
Am facut cred eu un serviciu Romaniei pt. ca le-am spus mereu ca sint roman.
Si atunci ma intrebau despre Ro.si cum am ajuns in USA etc.Unii imi ofereau cafea sau juice si ascultau interesati.Unii chiar stiau destule despre Ro. si nu musai aduceau vorba de Ilie Nastase sau Brancusi ori Nadia.
De ex.Jack Lemmon stia de biserici si icoanele romanesti ori despre actorii de faima romani-americani,John Houseman ori Edward G. Robinson.
In plus imi dadeau bacsisuri grase,Frank Sinatra de ex imi dadea mereu cite 50$,la fel Clint Eastwood sau Charlie Bronson.
Paul Newman un om fantastic si prietenos.Am fost trimis cu haine pt. filmari pt. Lee Remick si am intrat in multe studiouri de fotografi faimosi de fashion,asa am vazut si manechine celebre si unele chiar doar in...bikini si nu se sfiau ca le vad sinii!!HA! UN deliciu pt. mine.Dar citi nu am intilnit?Leonard Bernstein la fel f. prietenos,Billy Joel si Christie Brinkley(erau casatoriti atunci),Michael Landon si am avut privilegiul de a da mina(de fapt am sarutat-o)cu Katharine Hepburn ce a fost miscata de gestul meu si imi aduc si acum aminte ce mi-a zis:"
My,you're a real gentleman...they don't make them anymore these days".
Cum ti-am zis,intr-o zi ma apuc de scris si ii pun pe toti in carte.
Dar cam atitea pt. azi.

LOVE&PEACE,
Ozzy
#11135 (raspuns la: #11108) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Desdemona - de Little Eagle la: 12/05/2004 15:43:10
(la: Respectul)
Draga mea Desdemona,
Se pare ca in ultima vreme ne scriem de multe ori.
E f. bine.Nu stiu de ce sint exact...10 porunci,de fapt indienii nu le numesc ca atare,ele au fost scrise in jurul anului 1000 e.n.Ei le numesc invataturi de conduita.Nu au avut nimic in comun cu Moise,stii ca ei abia dupa ce au fost pusi in rezervatii de catre....Wasitchu(omul alb-fata palida)au fost siliti ,fortati
este realul termen,sa ...devina crestini si abia atunci au fost siliti sa invete biblia(pe la 1900).
Ei cunosteau legile Creatiei(au numit-o "the Buffallo Cow Woman,tot ea le-a adus si pipa pacii)inainte de orice religie crestina!
Aceste 10 legi dupa care s-au ghidat in viata lor nomada(erau free people!)
mi se par mult mai realiste si puternice decit poruncile lui Moise(care suna mereu a pedeapsa).

Chiar aseara am vorbit la telefon cu un vechi prieten indian,artist plastic f. bun si picteaza in stilul nativ indian,destul de rar,mi-a spus ca are acum o femeie proprietara de galerie in NY ce vrea sa-i faca o expozitie si chiar sa-i cumpere ea personal citeva tablouri,sint f. fericit pt. el!
El este din tribul Chipawah(navajo-hopi)100%pure blood!!!Cel mai bun amic al meu si al sotiei mele.Ne vedem de citeva ori la 2 luni,toti avem de lucru si vizitele s-au mai rarit dar sintem cei mai buni prieteni.Prin el am cunoscut multi indieni100% pure blood(f.f.rar azi)din diverse triburi,cherokee,iroquois,mohawks,si cei mai f.f.f rari ce exista azi...comanchees si lakota(sioux este denumirea data lor de Wasitchu).

Sint oameni si rasa aparte,am trait o vreme printre ei in Arizona cind am vizitat pe Vernon Bigman(prietenul meu)acolo in rezervatia lui,inainte de a se muta in NY,asta a fost cu 16 ani in urma.
Ceea ce pot spune despre ei este ca Nu intilnesti in lume astfel de oameni atit de spirituali,corecti si sinceri cu oricine,pina la naivitate!!!
Iti vorbesc direct ce au pe suflet(de aceea au fost exterminati!),pt. ei a minti este un mare pacat!
Si...chiar daca multi locuiesc in trailers si nu au mult in casa,iti vor da tie totul din frigider si ei nu se ating de nimc!Vor sa fii tu fericit de ospitalitatea lor,si daca le dai bani,ii jignesti!
Le faci cadouri,este okay.Cei batrini sint o comoara!!!De la prima vedere te cunosc si stiu cine esti si daca esti sincer cu ei.
Au o mare intelepciune si vorbesc in parabole si invataturi pe care nu le vei uita niciodata!

Cumpar tigari de la iroquois prin posta(trib in nordul statului NY)pt. ca ei nu platesc taxe la guvern pe tigari,un singur lucru ce le-a mai ramas din tratatele cu Wasitchu!!!Ori casinouri,in rest sint si azi persecutati!!!!
Cumpar cite 3 cartons deodata si platesc pe toate,inclusiv posta 90$,adica 3$ de pachet,pe piata aici costa 5.78$ pachetul!!
le cumpar de la Rhonda(o femeie iroquois f. cumsecade,o iubesc mult)care e din tribul Black Pow(Iroquois).
De fapt m-a invitat sa merg cu Marilyn pe 21,22,23 mai la un mare targ si Sundance festival ce vor avea upstate NY,vin multe triburi si vor fi imbracati in costumele lor nationale cu penaj etc.
Rhonda face mocasini cusuti cu mina ei si margele si va vinde la targ.
De cite ori vorbesc cu ea ma apuca plinsul,mesreu sufar cind vad acest oameni minunati cum inca sufera si au suferit....

Toata lumea vorbeste despre suferinta evreilor si Holocaust,cei 6 milioane omoriti in genocid si alte popoare....NIMENI nu vorbeste de indienii americani!!!!!!De suferintele prin care au trecut....Hitler a fost un criminal,Stalin a omorit in jur de 20 milioane de rusi,poporul lui,dar citi dintre voi stiti ca in America au fost omoriti sistematic...30 MILIOANE de indieni?????
Ori poate ei nu sint ...oameni...si nu merita atentia!!!!

Indienii niciodata Nu au pornit lupte impotriva omului alb ce le-a invadat tara!
Au luptat doar sa-si protejeze familiile,ca au luat scalpuri nu consider nimc rau in asta!
Wasitchu a meritat din plin si a platit pt. ingratitudinea,violenta si ura lui fata de indieni!Ai vazut"Dances with wolves"?Acea scena in care tribul lakota vine in ajutorul lui Costner luat prizonier de armata,sa-l salveze?
Iti spun sincer ca mereu(posed filmul dvd)URLU de fericire cind vad pe boii de albi omoriti de indieni.Este o scena fantastica si puternica,ma face sa pling dar si sa fiu multumit si fericit ca acei tarani prosti de soldati sint omoriti!!!

Pt. ca stiu suferinta prin care au trecut indienii.Poate intr-o viata trecuta am fost indian? cine stie?
Stii de ce wasitchu a omorit peste 2 milioane de buffalos,pe la 1880?
Sa nu aiba ce minca indienii!Si chiar la acea vreme erau recompense pt. cei care omoara cei mai multi,2$de cap de animal!!!
Azi daca exista citeva mii.
Indianul omora pt. a trai si minca tot tribul impreuna,Nimic nu era nefolosit dintr-un buffalo,din mate faceau corzi la arcuri,pielea o tabaceau si faceau haine pt. iarna si tipi(corturi)ori pictau scene de lupte sau vinatoare,animalul era folosit in intregime si de cite ori plecau la vinatoare aveau un ceremonial prin care isi cereau iertare ca trebuie sa omoare animalul si il venerau pt. ca le dadea tot ce aveau nevoie sa traiasca.
Il ...RESPECTAU!!!dupa ce-l omorau se inchinau lui si le parea sincer rau ca au trebuit sa-l omoare.

Cum crezi ca s-au simtit in in ei cind pe pamintul lor au vazut zeci si sute si sute de buffalos omoriti ...degeaba!!!!??????O timpenie ce doar wasitchu e in stare sa faca pt. ca NU are respect fata de natura deloc!!!

Black Hills sint proprietatea indienilor,exista un tratat semnat in acest sens
intre guvern si indieni,La vremea respectiva....nu stia guvernul ce-i aia..uranium!!!De multi ani ancoace guvernul ofera 100 milioane de $ indienilor sa vinda acea zona in pustiu cu faimoase dealuri....pt a pune mina pe uranium!!!
Consiluil tribal al tuturor indienilor din America refuza categoric pt. ca este un teritoriu sacru lor si nu vor sa-l vinda nici pt. 100 miliarde de miliarde!!!

Sa revin putin la trecut,stii tu Desdemona si oricine citeste astea,ca dupa ce indienii au fost infrinti si sistematic masacrati,au fost pusi in rezervatii si acestea au fost anume create de guvern,in locuri sterpe si aride in care nu poti sa cresti niumic nici macar o leguma?????
Au fost mereu impinsi catre tinuturi unde un alb nu si-ar fi facut o casa!Au incercat sa lupte pt. pamintul lor dar au fost nimiciti.Sia asa s-au nascut orase si America a devenit ceea ce este.

Stii ca in rezervatii in mod expres guvernul le dadea paturi infectate cu microbi?Indienii sint f. sensibili la boli(e-n singele lor)si un simplu varsat de vint ii omorau pe capete?La fel le dadeau mincare stricata si conserve alterate,piine mucegaita si apa poluata de microbi.....
Indienii sint o rasa anume,au o alta dentitie de ex.,dintii lor sint mici in lungime si nu suporta nici alcoholul...guvernul le-a dat apa de foc...
Vernon de ex.dupa 2 beri este deja dus cu pluta!
..........................................................................................................................
Am sa-ti spun acum si de altfel celor ce in treacat citesc mesajul meu,cum am capatat numele de"Little eagle who cries"

Cu multi ani in urma am fost cu Vernon la familia lui si tribul lui in Arizona,nu eram casatorit.Am cunoscut deci pe tatal lui,bunic si bunica,2 surori(recent a aflat ca are un frate vitreg...tatal a tinut ascunsa o relatie veche)dar si multi alti indieni din rezervatie.F. de treaba.
Intr-o seara Vern mi-a spus ca trebuie sa am vision quest,este un ceremonial
in care tu singur vei fi participantul,si a doua zi the elder,de fapt bunicul lui imi va spune totul despre mine dupa ce-i povestesc ceea ce am vazut!

Pt. asta mergi cu elder-ul(inteleptul rezervatiei)care avea 101 ani(a murit cu ani in urma)in pustiu sa nu fie nici o urma de persoana in jur pe multe mile si iti sapi o groapa destul de adinca.Ti se da un loin cloth,adica doar o bucata de piele de caprioara cu snur din piele ce o pui in jurul genitalelor,in rest esti gol complet si deci nu ai chiloti pe tine.
Esti pictat pe fata in alb si negru dar orizontal,jumate de la nari la git in negru,in sus alb.Pe bratul sting esti pictat in negru si dreptul in alb,pe piept
cu culoare rosie 3 linii orizontale si una neagratransversa,taind pe cele 3.
Totul se face cu o pana de vultur si vopselele sint din plante,flori si diverse rasini.
Bunicul apoi face un foc si spune niste vorbe in limba hopi,e un descintec.
Astea se fac pe inserat.Am uitat sa spun ca nu maninci nimic cu 24 ore inainte si nu bei decit apa.Nu fumezi la fel.
Stinge focul cu o apa sfintita de el in numele Marelui Spirit si scuipa de 3 ori pe el si mai zice alte cuvinte,apoi iti da pana cu care te-a vopsit s-o tii in miini si sa nu o lasi din miini,tu vei sta in groapa turceste cu pana in miini pe genunchi.
Inainte de a intra in groapa iti va da peyotee sa fumezi din o pipa anume,e un drog halucinogen puternic.
Vei sta in groapa toata noaptea pina la rasaritul soarelui si singur...trebuie sa-ti gasesti drumul inapoi...

Desdemona,sint destui rattle snakes acolo si coyotes si pantere albe si scorpioni....nu am stiut nimic din cauza drogului,cert e ca nici o creatura a pamintului sau cerului nu m-a atacat,...descintecul.....
Am zacut intr-o stare de meditatie practic cerul era negru si plin de stele,clar,se alege cind e a 2 a zi dupa Full moon.
dar am avut vise cu ochii deschisi atit de reale ca nu-ti imaginezi,fantasme si spirite mi se parea ca stelele cad pe pamint....spre dimineata,am vazut un vulturas zburind deasupra cerului si tipind si mi-au dat deodata lacrimile si am plins in hohote pt. tot trecutul meu,aveam pana de vultur in miini si o stringeam de parca era o fringhie de ajutor sa ma salveze de la inec.

Am iesit din groapa si habar nu aveam unde sint!!!
Vulturasul era pe cer si tipa,era unica vietate ce am vazut si plingeam de nu-mi puteam opri lacrimile,daca ma crezi,in acest moment mi-au dat lacrimile din nou!Culmea a fost ca automat fara sa-mi dau seama am inceput sa urmaresc vulturasul si dupa vreo citeva mile de mers in desert am vazut rezervatia!!!
Apoi el a disparut parca,nu stiu cum si nu-mi dau seama,adica acum ma uit la pamint si dupa o sec. pe cer si i-al de unde nu-i!!!!

Bunicul m-a luat de mina si bunica mi-a facut baie intr-un lighean mare,m-a spalat fiind complet gol in fata ei.
Apoi m-am imbracat(ea imi spalase hainele purtate)si bunicul m-a atins pe obraz si spus ca a stiut ca vulturasul ma va aduce inapoi,a stiut ca am plins si in fata lui iar mi-au dat lacrimile in prostie,nu ma opream,si atunci mi-a zis ca sunt botezat in spiritul navajo-hopi si am devenit unul cu ei si natia indiana,ca am revenit...acasa....si ca numele meu este "Little eagle who cries".

Acuma iti dai seama de ce vreau sa-mi scriu memoriile in amanuntime?
Oare citi pot avea in lume astfel de experiente?
Si cred in spiritualitatea indienilor americani,cunosc lucruri ce noi nu le stim inca,la fel leacuri pt. boli naturale.
Sint si indieni rai si mai vagabonzi,deh,oare exista un cos cu mere in care unul sa nu fie stricat?ma refer la cei ce am cunoscut si cunosc,si ma inchin lor.
..........................................................................................................................
Dar ma deranjeaza uneori cind observ cum evreii mereu se pling si vor sa mentina trecutul lor de suferinta ca si cum doar ei au suferit in lume...Nu am nimic impotriva lor,ii iubesc,am avut citeva gagici evreice la viata mea cea...rea
dar mai deschise la minte.Sint de acord ca au suferit destul,dar indienii nu se pling si cum am scris n-au fost doar 6 milioane exterminati ci...30 milioane!!!!

I love you all,
Love&peace,
Ozzy
........................................................................................................................
"Ati luat totul de la noi si ne-ati dat nimic in schimb dar cel mai rau este ca nici macar nu ne-ati multumit.
Noi indienii am trait o viata buna si fericita pina cind voi ati venit aici si ne-ati facut vaiat de mizerie si nefericire.Cine v-a dat dreptul sa faceti asta?Ne-ati omorit femeile,batrinii si copii,ati omorit multe triburi.Ne-ati furat pamintul si tara.Marele Spirit ne-a dat acest pamint si nu-l veti avea niciodata."

Great Chief Geronimo(Apache nation leader)
..........................................................................................................................




































































































































































































































#15309 (raspuns la: #15275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iata un om rational! - de Alice la: 02/08/2004 15:10:40
(la: Scandal medical in RO)
mergi pe sosea cu masina, esti un sofer experimentat, dar ai o crampa musculara, din senin - lovesti un om si-l omori.
nu te stiai bolnav, dar asta nu te face mai putin vinovat.
ce pedeapsa primesti????

m-am intrebat de ce nu se gandeste nimeni ca totul poate fi doar un accident nenorocit, cu doua victime si pagube colaterale uriase.

si ma mir ca oameni inteligenti se grabesc sa tranteasca acuzatii cand e clar ca nu au la dispozitie toate detaliile.
ba, mai mult, nici nu par a accepta ca habar n-au!

un post de mai jos m-a oprit,pana acum, sa intervin in discutie (sincer, nici acum nu stiu de ce o fac, fiindca, daca ii dau dreptate lui AndreiS, mi se pare oribila atitudinea in care a ales sa-l contracareze pe RSI).

carmenpopa mi-e un exemplu de superficialitate, pe care il voi trage de urechi de cate ori voi avea chef si putinta.
stimata doamna (pardon, daca am gresit!), 'v-ati explicat' suficient, numai ca n-ati demonstrat decat ca urati medicii, din pricina unor povesti pe care nu le-ati rumegat suficient.
mi-e teama ca nu m-ati intelege daca v-as spune ceva uimitor: competenta e o marfa peste tot, mai ales in tarile pe care le admiram atata!

cum se incheie magistral un discurs (filipic?)???
...parerea mea!:)
#18802 (raspuns la: #18735) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Domnule Alex, ceea ce povest - de gabriel.serbescu la: 11/08/2004 13:05:15
(la: Ce parere ai despre administrarea autonomica regionala?)
Domnule Alex,
ceea ce povestiti dumneavoastra imi umple sangele si plamanii de aerul tare al continuitatii romane pe meleagurile carpatice, de la Tisa pana haaat, departe, insa imi lasa buzunarele la fel de goale ca si pana acum.
Si nu e nimic mai frustrant decat sa stiu ca zona in care m-am nascut, (Banat) nu poate prospera pentru ca ¨este imoral ca o regiune a Romaniei sa se dezvolte in detrimentul alteia¨ - ca sa citez un oarecare om politic roman. Adica e imoral ca vecinul sa aibe mai multi bani, sa fie mai instarit sau mai arvunit, pentru ca daca unu se sclada in saracie, trebuie sa o faca toata tara.
Si mai e un lucru frustrant, sa stiu ca la imparteala bugetara, desi o regiune a produs mult, primeste putin, si o regiune care nu a produs nimic (din lene si nesimtire) primeste tot, doar din cauza faptului ca de acolo vin voturile.
Nimeni nu vrea faramitarea Romaniei, domnule Alex, si discursurile patriotice sunt inutile. Administrare autonoma inseamna in primul rand ca banii produsi de tine sa-i reinvestesti conform prioritatilor, iar nu dupa cum dicteaza un centru, a carui unic blazon e portretul lui Iancu sau Mihai Viteazu.


#19565 (raspuns la: #19511) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la final... - de mya la: 12/08/2004 21:54:29
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
E evident din raspunsurile voastre ca pentru fiecare femeie/barbat cuvantul "sexy" inseamna altceva (nuante, nuante si iar nuante).

Pentru mine personal inseamna atractiv(a) la modul sexual si atat. De ce e necesar sa fie sexy (o tipa)? Din punctul meu de vedere nu e NECESAR sa fie sexy NEAPARAT - ca sa-si gaseasca masculul ca sa zic asa...Si pe urma...dupa ce l-a gasit, de ce mai vrea sa fie sexy totusi, pana la 70 de ani daca se poate...ai? (opaaaa...unele domne', nu chiar toate, doar vreo 80 % dintre ele!). Pentru turma de afara sau de ce? Ma rog...nu mai incep iar ca nu are sens.

Asta voiam eu sa stiu...asa ca fapt divers, de ce femeile VOR ELE MUSAI sa fie sexy? Ca stiu ca vor...stiu sigur, le salta inima in ele (adica Ego-ul, ma rog...) cand prind cate o privire de mascul in calduri pe strada...asa...stiti...in treacat, deh...Am si eu prietene, colege care vorba aia...inima zburdalnica, soti plictisiti (care stau eventual cu orele si scriu pe forumuri in loc sa...;-) ).

Eu personal fac parte din restul de 20 % si tot se uita la mine pe strada (sunt tanara inca...si in forma da' se duce in timp si asta, normal!). Creste inima in mine cand vad ca ma observa? Nu, nici vorba...ma mir de regula ce-or vedea oare ca nu umblu "despuiata", dimpotriva port de regula fuste lungi si bluze gen ie, brodate (hainele=creatie proprie...ma laud!). S-o gasi vreun nebun anonim si complexat sa ma contreze?!...Probabil. Mereu or sa se uite unii sau unele...asta este. Ma incalzeste cu ceva ca se holbeaza lumea? Cu ce? E grotesc sa pretind ca da.

Eu zic asa (ma repet...stiu), taria din om (la cap, psihicul adicatelea, mintea, bila, cerebelul) e cea mai importanta trasatura. Daca nu o ai, esti un nimeni, depinzi de altii, de parinti, de sot/sotie, de amant/amanta, de mediu si de imprejurari. Daca o ai, esti de neanvins, de nedezamagit, de neanduplecat, de nedeziluzionat, de ne...multe. Stiu un proverb care merge manusa aici, zice asa..."Where there is a will - there is a way!"...adicatelea ceva de genul " Daca vrei - poti!" (ca nu prea merge traducerea cuvant cu cuvant, nu se pupa). Cu taria asta poti sa faci ce vrei in viata, exact ceea ce vrei (sa te faci slab sau gras; prost sau destept; altruist sau egoist; bun sau rau; vorbitor de franceza, chineza sau sanscrita; frumos sau urat, etc.).

Asta e concluzia mea, punct.



#19686 (raspuns la: #19517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...